Tema 4.

Sedimentarea, filtrarea,
centrifugarea, separarea

4.1. Sedimentarea (definiţie, aplicaţii, viteza de sedimentare în câmp

gravitaţional, factori care influenţează operaţia).
4.2. Filtrarea (definiţie, aplicaţii, factorii care influențează operaţia,
filtre cu funcţionare discontinuă si continuă-schiţa, domenii de
operare şi recomandări de utilizare).
4.3. Centrifugarea (definiţii, aplicaţii, viteza de sedimentare în câmp
gravitaţional, factorii care influenţează centrifugarea, centrifugi
decantoare si filtrante).
4.4. Separarea (definiţii, aplicaţii, factorii care influenţeaza
separarea).
 4.1. Sedimentarea (definiţie, aplicaţii,
viteza de sedimentare în câmp
gravitaţional, factori care influenţează
operaţia)

Sedimentarea este operaţia prin care fazele unui

amestec eterogen sunt separate prin acţiunea diferenţiată
a unui câmp de forţe (gravitaţionale sau centrifuge) asupra
fazelor de densităţi diferite. După cum faza dispersă are
densitate mai mare sau mai mică decât faza continuă,
particulele dispersate se depun sau se ridică.
 Particulele discrete, grăunţoase, cum sunt pietrişul sau
grăunţele de nisip sedimentează independent una de
cealaltă. Particulele floconoase sedimentează după un alt
mecanism, dependent de concentraţia acestora.
– La concentraţii reduse, viteza de sedimentare creşte pe
măsura creşterii dimensiunilor flocoanelor, ca rezultat al
fenomenului de aglomerare; aceasta este sedimentarea
floculantă.
– La concentraţii mari, cantitatea ridicată de flocoane din
apă provoacă întârzierea sedimentării, cu formarea unei
interfeţe vizibile între masa de nămol şi supernatantul
limpede; aceasta este sedimentarea frânată.
1. suspensie = sistemul eterogen lichid – solid iniţial;
2. decantat = lichidul mai mult sau mai puţin limpede,
rezultat după sedimentare;
3. sediment sau precipitat = reziduul conţinând faza solidă
îmbibată cu lichid.

 decantare = îndepărtarea lichidului (decantatului,

supernatantului) după sedimentare.
 clarificare sau limpezire = eliminarea fazei solide dintr-o
suspensie, prin sedimentare; se aplică, în special, la
sedimentarea suspensiilor grăunţoase, diluate, ale căror
granule sedimentează independent.
 îngroşare = concentrarea, prin sedimentare, a fazei solide
şi se referă, de obicei, la precipitate negrăunţoase care
conţin încă mult lichid.
 După cum ambele faze sunt valoroase sau numai una
dintre ele, termenul propriu pentru denumirea operaţiei de
separare este:
- sedimentare (când ambele faze sunt valoroase),
- îngroşare (când faza solidă este faza valoroasă),
- clarificare sau limpezire (când se urmăreşte obţinerea, cât
mai curată, a fazei lichide).

Sedimentarea este o operaţie complexă, fiind influenţată

de un număr mare de factori.
O sedimentare bună trebuie să obţină un decantat cât
mai limpede şi un sediment cât mai concentrat în fază
solidă, într-un timp cât mai scurt şi cu investiţii minime.
 Viteza de sedimentare
Sedimentarea suspensiilor diluate, cu particule
grăunţoase, este un proces simplu, uşor de descris
matematic.
 Fiecare particulă sedimentează independent, viteza
de sedimentare a granulelor fiind în funcţie de mărimea
acestora.
Viteza de sedimentare este direct proporţională cu
densitatea particulelor şi cu pătratul diametrului acestora
şi este invers proporţională cu viscozitatea fazei lichide.
La sedimentarea independentă a particulelor discrete,
cel mai rapid se depun particulele grele şi cu diametru
mare.
 Pentru sedimentarea particulelor de altă formă decât cea
sferică, coeficientul de rezistenţă din expresia vitezei de
sedimentare se corectează prin intermediul factorului de
sfericitate, φ: volumul particulei volumul uneisfere avand
aceeasi arie cu particula
În cazul particulelor a căror mişcare este influenţată de
prezenţa altor particule, se manifestă un efect de frânare
asupra particulei considerate, fapt care conduce la
micşorarea vitezei acesteia, respectiv la creşterea
coeficientului de frecare.
Efectul este cu atât mai intens cu cât concentraţia fazei
solide în sistem este mai ridicată.
 Dacă suspensia este suficient de diluată, astfel încât
particulele să nu se influenţeze reciproc, fiecare particulă
se depune independent, cu viteza sa proprie de
sedimentare.
La un moment oarecare al sedimentării, suspensia este
formată din trei straturi:
– un strat superior de lichid limpede sau slab tulbure,
– un strat intermediar de suspensie având aceleaşi
caracteristici ca şi suspensia iniţială,
– un strat inferior de sediment, cu granulele mari
amplasate la fundul stratului.
Sunt aparate (decantoare) folosite pentru separarea prin
sedimentare a amestecurilor eterogene lichide (lichid-
lichid), în câmp gravitațional.
 Separarea se face pe principiul diferenței de densitate
dintre cele două faze: faza cu densitate mică se ridică
deasupra fazei cu densitate mare. Sunt folosite în industria
uleiurilor vegetale pentru separarea solventului de
extracție (benzine) de apă.

Sedimentarea floculantă
În timpul sedimentării floculante, flocoanele aflate în
suspensie au tendinţa de a se aglomera, formând agregate
mari, care înglobează cantităţi importante de apă.
Mărimea flocoanelor crescând, creşte şi viteza de
sedimentare a flocoanelor. Această creştere a vitezei de
sedimentare ca urmare a modificării dimensiunilor
flocoanelor se manifestă atunci când concentraţia
flocoanelor din suspensie depăşeşte 50 mg/L.
 Viteza de sedimentare a flocoanelor nu poate fi calculată
matematic, legea lui Stokes neputându-se aplica unor astfel
de sisteme. Viteza de sedimentare pentru suspensiile
alcătuite din flocoane se determină experimental, în instalaţii
de laborator.

Sedimentarea frânată
Cunoscută şi ca sedimentare întârziată sau stânjenită,
această formă a sedimentării se manifestă de îndată ce
concentraţia flocoanelor depăşeşte o anumită limită.
Particulele aderă una de cealaltă, iar între lichidul
supernatant şi suspensie se formează o interfaţă vizibilă.
Fenomenul este caracteristic sedimentării nămolului activat
şi suspensiilor floculante cu concentraţie mai mare de 500
mg/L. Flocoanele sedimentează colectiv, înfluenţându-se
reciproc.
 Într-o astfel de suspensie se pot vizualiza – la un moment
dat - patru straturi distincte:
A. un strat superior de lichid limpede sau slab tulbure, a
cărui grosime creşte continuu;
B. un strat de suspensie floculată, omogenă, de
concentraţie apropiată concentraţiei iniţiale, a cărui
grosime scade continuu;
C. un strat de tranziţie, relativ subţire şi nu întotdeauna
vizibil, în care concentraţia fazei solide creşte de la
concentraţia stratului precedent până la concentraţia
stratului următor; grosimea acestui strat se menţine
aproximativ constantă până spre sfârşitul sedimentării,
când grosimea lui scade până la dispariţie;
D. un strat de sediment, de concentraţie relativ mare, a
cărui grosime creşte rapid la început, după care scade
lent, datorită fenomenului de tasare.
 La sfârşitul sedimentării rămân numai primul şi ultimul
strat. Variaţia în timp a înălţimii interfeţei A-B şi apoi a
celei A-D este dată de către curba lui Kynch.

Dimensionarea bazinelor de sedimentare

Dimensionarea bazinelor de sedimentare (decantoare,
limpezitoare, deznisipatoare, îngroşătoare de nămol etc.) se
ţine cont de regimul de funcţionare al acestora (discontinuu
sau continuu), în cazul bazinelor cu funcţionare continuă
sau semicontinuă se ține cont de direcţia de deplasare a
fazei continue (ascensională sau orizontală).
 Un parametru important în dimensionare îl reprezintă
valoarea vitezei de sedimentare. Aceasta poate fi dedusă
din legea lui Stokes doar când suspensiile sunt suficient de
diluate, iar particulele solide sunt grăunţoase şi nu
formează aglomerate (la separarea pietrişului şi nisipului în
deznisipatoare, de ex.). Pentru cazul sedimentării floculante
sau al sedimentării frânate, viteza de sedimentare se
determină experimental, trasându-se aşa-numita curbă de
sedimentare.

Sedimentarea discontinuă
Fiind dat un bazin de sedimentare paralelipipedic de
lungime L şi lăţime l, a cărui înălţime utilă este H, timpul
necesar pentru ca o particulă solidă care sedimentează cu
viteza v să ajungă de la suprafaţa suspensiei până pe
stratul de sediment.
 4.2. Filtrarea (definiţie, aplicaţii, factorii
care influențează operaţia, filtre cu
funcţionare discontinuă si continuă-
schiţa, domenii de operare şi recomandări
de utilizare)
Filtrarea este operaţia de separare a sistemelor
eterogene cu ajutorul unor medii poroase care, permit
trecerea unei singure faze (faza lichidă), cealaltă fază
(solidă) fiind reţinută de către mediul poros. În urma filtrării
rezultă lichidul limpede sau filtratul, respectiv precipitatul
sau particulele solide cu un conţinut redus de lichid.
 Ca proces hidrodinamic, filtrarea este o curgere printr-un
mediu poros sub acţiunea diferenţei de presiune aplicată pe
cele două părţi ale mediului poros. Forţa motrice a
procesului, diferenţa de presiune, poate fi creată utilizând
pompe (centrifuge, cu piston, de vid) sau presiunea
hidrostatică a coloanei de suspensie supusă filtrării.
La începutul filtrării, lichidul obţinut nu este suficient de
limpede, deoarece nu toate fracţiile solide sunt reţinute de
materialul filtrant şi de aceea lichidul va fi recirculat. Odată
cu depunerea pe suprafaţa materialului filtrant a unui strat
de precipitat, acesta va deveni el însuşi mediu filtrant,
astfel că lichidul rezultat va fi tot mai limpede. Numai că în
acest caz rezistenţa la filtrare a suspensiei va fi o sumă a
rezistenţelor materialului filtrant şi a stratului de precipitat
depus, uneori fiind necesar îndepărtarea precipitatului prin
spălare.
 Cantitatea de lichid ce străbate unitatea de suprafaţă de
material filtrant în unitatea de timp reprezintă viteza de
filtrare. Aceasta creşte cu diferenţa de presiune dar nu
întotdeauna direct proporţional cu ea.
O mare varietate de factori influenţează operaţia de
filtrare, unii dintre care cei mai importanţi fiind:
• caracteristicile suspensiei: natura, granulometria şi
structura fazei solide, concentraţia în solide, debitul de
prelucrat, vâscozitatea lichidului;
• natura precipitatului: porozitate, compresibilitate,
rezistenţa hidraulică;
• condiţiile de filtrare: temperatura suspensiei, diferenţa
de presiune de pe cele două feţe ale materialului filtrant.
 Deoarece atât materialul filtrant, cât şi precipitatul se
pot considera ca fiind straturi poroase, se poate aprecia că,
într-o măsură oarecare, filtrarea poate fi asemănată cu
curgerea lichidelor prin straturi granulare fixe. Ipotezele
simplificatoare sunt necesare pentru a putea determina o
legătură între viteza de filtrare şi diferenţa de presiune,
filtrarea fiind un proces extrem de complex.
 Operatia de separare a fazelor unui amestec eterogen
SOLID – FLUID prin intermediul enei suprafete poroase
(strat poros) prin care poate trece numai faza fluida
(dispersanta):
Prin extindere, termenul de FILTRARE este utilizat si
pentru separarea unor comp. din faze G sau L omogene cu
ajutorul straturilor granulare active (adsorbante):
– indep. subst. colorate sau odorante din apa cu C activ
sau pamanturi decolorante;
– dedurizarea sau demineralizarea apei cu schimbatori de
ioni;
– purificarea aerului poluat prin filtrele mastilor de gaze;
– metodele cromatografice de separare.
 Spre deosebire de sedimentare, filtrarea nu este
condiționată de existența unei diferențe de densitate între
fazele supuse separării.
Filtrarea suspensiilor L – S (filtrare propriu zisa)
Filtrarea suspensiilor G – S (purificarea gazelor)
Separarea fazelor unei SUSPENSII in:
– un PRECIPITAT cu un conținut cât mai ridicat de fază
solidă;
– un FILTRAT cu un conținut cât mai redus de fază solidă.
Uzual faza lichidă = SOLUȚIE.
Filtrarea este o separare intre faza solida a suspensiei si
substanta dizolvata in faza lichida a suspensiei. Cand
lichidul este pretios sau cand precipitatul trebuie purificat,
filtrarea este urmata de SPALARE cu un lichid adecvat care
indeparteaza solutia din precipitat si recupereaza
substanta solubila valoroasa.
 Condițiile necesare unei bune filtrări puritatea filtratului;
-puritatea precipitatului (absenta subst. solubile in pp.);
-umiditatea scazuta a pp.;
-productivitatea mare a filtrului (viteze mari de filtrare);
-cantitate minima de apa de spalare, pentru a nu dilua
excesiv subst. solubila;
-regenerarea usoara si completa a supraf. filtrante;
-consum de energie, manopera, uzura a supraf. filtrante:
MINIME

Etapele filtrarii 1. Suprafata filtranta (stratul filtrant)

retine faza solida; filtratul obtinut este de regula tulbure si
trebuie refiltrat;
2. Retinerea se face, in principal, de catre stratul de pp.
format pe supraf. filtranta, care ramane cu rolul de suport
al pp.;
 3. ABSORBTIE: sunt retinute part. mai mici decat porii
(bacterii, coloizi etc.) – prin acest proces se produce
COLMATAREA filtrului.

Structura suspensiei
Suspensiile cu particule sferoidale sau aciculare în
precipitate permeabile permit viteze de filtrare mari;
Suspensiile cu particule plate (foite) în precipitate
impermeabile - la cresterea presiunii, scade viteza de
filtrare;
Suspensiile cu particule mari si rigide (necompresibile)
sunt mai filtrabile decat susp. cu part. fine sau coloidale,
care formeaza pp. compacte si impermeabile, care
obtureaza porii materialului filtrant.
 Materialul filtrant
- sa retina cat mai complet faza solida a suspensiei;
- sa aiba rezistenta hidraulica redusa;
- sa nu se colmateze repede;
- sa permita viteze mari de filtrare;
- sa se regenereze usor;
- sa aiba rezistenta mecanica suficienta;
- sa reziste la actiunea coroziva a suspensiei;
- sa permita evacuarea completa a precipitatului;
- sa fie ieftin si usor de procurat.
 Rolul materialului filtrant – limite de filtrare
FILTRAREA SUPERFICIALA:
– predomina efectul de sitare;
– grosimea materialului filtrant si cea a stratului de pp.
sunt mici; – ex. – UF prin membrane
FILTRAREA IN ADANCIME:
– predomina efectele de sedimentare si adsorbtie; – ex. –
filtrarea apei prin filtrele cu nisip.

Materiale filtrante uzuale:

Table perforate, site lamelare, site perforate, impletituri
metalice – sevesc pentru: – retinerea suspensiilor mari – ca
suport pt. alte materiale filtrante;
Panze filtrante
Membrane (animale, vegetale, sintetice)
 Straturi fibroase (celuloza, azbest, sticla)
Straturi pulverulente depuse prin sedimentare
Placi poroase
Straturi granulare si straturi granulare active.

Mijloace pentru imbunatatirea filtrarii

Imbunatatirea filtrarii = 1. marirea productivitatii
filtrului;
2. obtinerea unui filtrat mai limpede;
3. micsorarea umiditatii finale a precipitatului;
4. micsorarea consumului de lichid de spalare;
5. regenerarea mai rapida si mai completa a materialului
filtrant.
 Marirea temperaturii de filtrare;
Marirea presiunii de filtrare;
Coagularea prealabila;
Evitarea pomparii si agitarii;
Diluarea suspensiei;
Sedimentarea prealabila sau prefiltrarea;
Adaosurile de materiale auxiliare.

TEORIA FILTRARII
FILTRAREA – operatie care decurge in regim dinamic
(nestationar). Este influentata de un nr. foarte mare de
factori.
 Clasificarea filtrelor
Dupa regimul de lucru: – filtre discontinue; – filtre
continue.
Dupa modul de realizare a diferentei de presiune: – filtre
la presiune hidrostatica; – filtre sub presiune; – filtre sub
depresiune (vid).
Dupa natura suprafetei filtrante
Dupa constructie
 4.3. Centrifugarea (definiţii, aplicaţii,
viteza de sedimentare în câmp
gravitaţional, factorii care influenţează
centrifugarea, centrifugi decantoare si
filtrante)

Centrifugarea - este operaţia de separare a sistemelor

eterogene ca urmare a efectului forţei centrifuge asupra
particulelor solide aflate în suspensii. Pentru a avea un
câmp centrifugal, forţa centrifugă trebuie să fie de câteva
zeci de ori mai mare decât forţa gravitaţională.
 Separarea prin centrifugare se poate realiza în două moduri:
♦ pe principiul sedimentării: particulele solide sedimentează
şi se depun pe peretele tamburului în straturi (după densitate),
lichidul clar rămânând în interiorul centrifugei;
♦ pe principiul filtrării: pereţii tamburului sunt perforaţi şi
acoperiţi cu un strat de material filtrant prin care trece faza
lichidă, particulele solide fiind reţinute pe materialul filtrant.
Separarea suspensiilor în câmp centrifugal are aplicaţii în
industria alimentară la sistemele eterogene cu densităţi
apropiate ale celor două faze sau în cazul suspensiilor la care
particulele solide sunt de dimensiuni foarte mici.
O caracteristică specifică centrifugării este faptul că viteza
de sedimentare nu este constantă, ca efect al neomogenităţii
câmpului centrifugal, ea crescând cu distanţa faţă de axa de
rotaţie.
4.4. Separarea (definiţii, aplicaţii, factorii
care influenţeaza separarea)

Amestecurile eterogene sunt amestecuri neomogene

formate din două sau mai multe faze de natură solidă,
lichidă sau gazoasă care se pot separa prin metode
mecanice.
 faza continuă numită
Amestecurile eterogene şi mediu de dispersie
sunt compuse din:
faza discontinuă numită
şi faza dispersă
Clasificarea amestecurilor eterogene
suspensii – amestecuri eterogene lichid - solid (nisip în apă,
cereale în apă etc.);
emulsii – amestecuri eterogene lichid-lichid (laptele);
dispersii gazoase – amestecuri eterogene gaz - solid (laptele
praf);
aerosoli – amestecuri eterogene gaz - lichid.
Prin separarea amestecurilor eterogene se urmăreşte
obţinerea uneia sau a celor două faze în stare cât mai pură.
Separarea se poate realiza prin:
•sedimentare;
•decantare;
•filtrare;
•centrifugare.
 SEPARAREA MATERIALELOR SOLIDE PRIN SORTARE

Cernerea este operaţia de separare mecanică pe criterii

dimensionale a amestecurilor de granule şi pulberi în fracţiuni
uniforme. În vederea realizării cernerii se folosesc:
grătare – la care diametrul ochiurilor este mai mare de 1 mm;
site – la care diametrul ochiurilor este mai mic de 1 mm.
 Domenii de utilizare
•industria morăritului şi panificaţiei;
•industria berii şi spirtului;
•conservarea cerealelor.

Tipuri de utilaje care realizează separarea materialelor

solide prin sortare:
•sita plană;
•separatorul aspirator (tararul);
•triorul cilindric;
•separatorul electromagnetic etc.
 Separarea sistemelor eterogene
Se numesc sisteme eterogene amestecurile de doi sau
mai mulţi componenţi, ce se găsesc în stări de agregare
diferite. Un sistem neomogen este alcătuit dintr-o fază
dispersă, fin divizată şi dintr-o fază dispersantă ce
înconjoară particulele fazei disperse.
Sistemele eterogene se pot clasifica, în funcţie de starea
de agregare a fazei disperse.
Sisteme eterogene disperse
Faza dispersantă Faza dispersă Sistemul
Gaz lichid ceaţă, aerosoli
solid praf, fum
gaz spumă
Lichid lichid nemiscibil emulsie
solid suspensie
 În industria alimentară sistemele eterogene rezultă în
urma unor operaţii mecanice (mărunţire, cernere,
amestecare, transport pneumatic), operaţii cu transfer de
masă (uscare, extracţie, cristalizare) sau operaţii cu
transfer de căldură (evaporare).
Separarea sistemelor eterogene în fazele componente
urmăreste fie utilizarea separată a fazelor, fie purificarea
fazei dispersante şi se realizează astfel:
♦sub acţiunea unei forţe ce acţionează diferit asupra
celor două faze (forţă gravitaţională, forţă centrifugă, forţa
câmpului electrostatic, forţa câmpului sonic, etc.);
♦ prin reţinerea fazei disperse pe materiale filtrante.
 Separarea sistemelor eterogene gaz-solid şi gaz-lichid
Sedimentarea este o operaţie de separare a sistemelor
eterogene fluide în fazele componente. Acest lucru se
datorează acţiunii forţei gravitaţionale sau a forţei centrifuge
asupra fazelor care au densităţi diferite. În raport cu
concentraţia fazei disperse, sedimentarea poate fi:
• liberă, când concentraţia este mică iar particulele se
depun fără a interacţiona între ele;
• frânată sau încetinită, când concentraţia este mare iar
particulele interacţionează între ele în timpul depunerii,
încetinind procesul.
Principalul parametru la separarea sistemelor eterogene
este viteza de sedimentare. Asupra unei particule de masă
din faza dispersă, aflată în mediul fluid (faza dispersantă)
acţionează următoarele forţe:
 Fe - forţa exterioară, în N;
Fa - forţa lui Arhimede sau forţa de plutire, în N;
Ff - forţa de frecare de rezistenţă pe conturul particulei,
în N.
Cele trei forţe însumate vor da o rezultantă care, va
determina sensul de deplasare a particulei şi care depinde
de densităţile celor două faze: pp - densitatea particulei şi
pf -densitatea fluidului (în kg/m3).
La început particula se deplasează cu o mişcare uniform
accelerată. Ca urmare forţa de rezistenţă creşte de la
valoarea zero la o valoare maximă, ceea ce reprezintă de
fapt viteza de sedimentare liberă şi care este viteza
maximă în cădere liberă a particulei. Odată atinsă această
valoare particula se va deplasa cu o viteză uniformă.
 Pe de altă parte, viteza de sedimentare liberă depinde de
caracteristicile fizice ale fluidului, mişcarea particulelor
fiind caracterizată prin criteriul Reynolds, în funcţie de care
se obţin vitezele de sedimentare liberă în regim laminar (Re
< 0,4), în regim intermediar (0,4 < Re < 500) şi în regim
turbulent (Re > 500), relaţii valabile pentru particule
sferice.
Toate relaţiile stabilite până acum au aplicabilitate la
sistemele eterogene la care faza dispersă are concentraţii
mici.
Alegerea metodei adecvate de separare a sistemelor
gazoase eterogene depinde de mărimea particulelor fazei
disperse, concentraţia fazei disperse, cantitatea de gaz
supusă separării, etc.
 Principalele metode folosite la separarea sistemelor
eterogene gazoase se pot grupa astfel:
♦ purificarea mecanică sau uscată a gazelor;
♦ purificarea umedă a gazelor;
♦ filtrarea gazelor;
♦ purificarea electrică a gazelor;
♦ purificarea sonică a gazelor.

Purificarea mecanică constă în sedimentarea particulelor din

masa unui gaz sub acţiunea unei forţe mecanice: de gravitaţie,
de inerţie sau centrifugă.
Purificarea umedă a gazelor constă în spălarea amestecului
gaz-solid cu un lichid, de obicei apă, în scopul reţinerii
particulelor solide şi a compuşilor solubili din amestec.
Creşterea masei particulelor, ca efect al umezirii, favorizează
separarea atât în câmp gravitaţional, cât şi în câmp centrifugal.
 Filtrarea gazelor constă în trecerea amestecului printr-un
material filtrant poros, pe a cărui suprafaţă se reţin
particulele solide.
În acest caz se defineşte viteza de filtrare ca fiind
cantitatea de gaz ce trece prin unitatea de suprafaţă
filtrantă, în unitatea de timp. Acest parametru determină
capacitatea de filtrare şi depinde atât de presiunea gazului,
cât şi de rezistenţa opusă de stratul filtrant.
Purificarea electrică a gazelor presupune trecerea
amestecului gazos printr-un câmp electric, creat de doi
electrozi cu diferenţa de potenţial de 10-60 kV.
Purificarea sonică a gazelor are la bază proprietatea
particulelor solide şi lichide de a se aglomera, sub influenţa
undelor sonore. Odată aglomerate, particulele se supun
separării într-un ciclon.
 Separarea amestecurilor lichid-gaz şi lichid-lichid
Aceste sisteme eterogene au o fază dispersantă lichidă
şi o fază dispersă sub formă de gaz (rezultă spume) sau un
alt lichid nemiscibil (rezultă emulsii), fiind foarte stabile,
fapt ce crează dificultăţi la separarea lor în faze
constituente.
Separarea spumelor se bazează pe folosirea forţei
centrifuge în aparate speciale.
Spuma pătrunde între discuri, antrenate în mişcare de
rotaţie de axu şi ca efect al forţei centrifuge, lichidul se
întoarce în cuvă iar gazul este evacuat prin canalul din
arbore.
 Pentru mărirea eficacităţii separării, discurile sunt
prevăzute cu şicane radiale.

Separarea emulsiilor.
Emulsiile, în funcţie de mărimea particulelor de lichid
dispersat, pot fi:
• coloidale, când dimensiunile particulelor sunt mai mici
de 0,1 pm;
• tulburi, când dimensiunile particulelor sunt cuprinse
între 0,1-0,5|jm;
• fine, când dimensiunile particulelor sunt cuprinse între
0,5-100 pm;
• grosiere, când dimensiunile particulelor sunt mai mari
de 100 pm;
 O trăsătură specifică emulsiilor este posibilitatea
inversării fazelor. Ca urmare a creşterii concentraţiei fazei
disperse aceasta se transformă în fază dispersantă, în care
particulele celuilalt lichid devin fază dispersă.
Separarea emulsiilor are la bază principiul reducerii
vâscozităţii şi distrugerea peliculei stabilizante care
înveleşte particulele dispersate.
În funcţie de metodele folosite, separarea emulsiilor se
poate realiza prin:
♦ procedee fizice: prin tratare termică, filtrare,
centrifugare, spălare cu apă fierbinte;
♦ procedee chimice: cu dezemulsionanţi;
♦ procedee combinate fizico-chimice.
 În industria alimentară separarea prin centrifugare
este metoda cea mai utilizată (la separarea smântânii
din lapte, a apei din ulei, etc) şi se bazează pe acţiunea
forţei centrifuge obţinută prin mişcarea de rotaţie a
unui recipient, în care se află emulsia. Prin
introducerea unor talere conice în interiorul
recipientului creşte suprafaţa de separare şi curentul
de lichid se distribuie într-un număr mai mare de
straturi subţiri.
 Sistemele eterogene ce au particule solide dispersate
într-un mediu lichid, numite suspensii, se pot clasifica după
gradul de dispersie astfel:
► suspensii grosiere, când dimensiunile particulelor sunt
mai mari de 100 |am;
► suspensii fine, când dimensiunile particulelor sunt
cuprinse între 0,5-100 |am;
► suspensii tulburi, când dimensiunile particulelor sunt
cuprinse între 0,1-0,5 |am;
► suspensii coloidale, când dimensiunile particulelor
sunt mai mici de 0,1 |am.
 În funcţie de raportul dintre faza dispersă şi faza
dispersantă, suspensiile pot fi diluate sau concentrate.
Separarea fazei solide sub formă de precipitat sau
purificarea lichidului de particulele în suspensie se poate
realiza folosind forţa de gravitaţie, forţa centrifugă sau prin
reţinerea fazei solide pe materiale filtrante.
Particulele aflate în suspensie se depun sub acţiunea
forţei de gravitaţie, formând precipitatul sau sedimentul, iar
lichidul devine mai limpede. În funcţie de scopul urmărit,
operaţia de separare prin sedimentare se mai numeşte:
■ limpezire sau clarificare, când se urmăreşte obţinerea
fazei lichide;
■ îngroşare, când se urmăreşte obţinerea fazei solide.
 Se numeşte decantare îndepărtarea lichidului obţinut în
urma operaţiei de sedimentare.
Viteza de sedimentare şi în acest caz va depinde de forma
şi dimensiunile particulelor solide, de densităţile fazei lichide
şi a fazei solide, precum şi de natura particulelor dispersate.
Asupra unei particule sferice cu diametrul dp imersată într-
un lichid acţionează două forţe: forţa de gravitaţie Fg şi forţa
de rezistenţă Ff, de sens contrar.
Mărimea particulelor dispersate influenţează viteza de
sedimentare astfel: particulele mici sedimentează mai încet,
în timp ce particulele mari sedimentează mai repede.
Ca efect al interacţiunii reciproce dintre particulele solide,
la suspensiile concentrate sedimentarea se realizează în
grupe de particule, aglomerate ca urmare a reacţiilor de
suprafaţă şi a particulelor mai mici antrenate de aceste
grupe.
 Separarea sistemelor eterogene gazoase
(scopul separarii, procedee de separare prin
sedimentare, filtrarea, centrifugarea, umede,
electrice si sonice, precum si utilaje
specifice)

Sistemele se consigeră eterogene, dacă ele sunt

constituite din două sau mai multe faze, separate prin
oricare suprafaţă interfazică. Prin urmare astfel sisteme pot
fi separate prin metode mecanice.
 Sistema binară eterogenă este alcătuită din faza
dispersată (internă) şi de mediul de dispersare, sau faza
continuu (externă), în care sunt distribuite particulele fazei
dispersate.
Conform stării fizice a fazelor sisteme eterogene se
disting în:
-suspensii- amestecul particulelor solide cu lichid. În
dependenţa de mărimile a particulelor solide suspensii se
clasifică în cele grosiere (mai mult de 100 ), fine (0,5-100) şi
– amestecul tulbur (0,1-0,5).
Poziţia intermediară între suspensie şi soluţie o ocupă
soluţia coloidală, în care particulele fazei dispersate
pocedă mărimile la nivelul moleculelor, ceea ce nu permite
separarea lor prin sedimentare;
 -emulsie- sisteme din lichide imiscibile, în care
particulele a unui lichid sunt distribuite în mediul altui
lichid, care formează faza continuu. Mărimile particulelor
dispersate sunt foarte diverse. Sub acţiunea forţei
gravitaţionale emulsie se separă în straturi, însă la
mărimile neânsemnate a particulelor dispersate (mai puţin
de 0,4-0,5 ) sau la adăugarea a stabilizanţilor, emulsie
devine stabilă şi nu se separă un timp destul de îndelungat.
Concentrarea fazei dispersate poate se atingă fenomenul
de inversie a fazelor, care se caracterizează prin scimbul
locurilor de faze: faza dispersată devine continuu, iar acea
continuu-dispersată. Contopirea particulelor dispersate a
emulsiei se numeşte coalescenţa.
 Proprietăţi fizice (densitatea şi viscozitatea) ale
suspensiilor şi emulsiilor sunt determinate de către corelări
volumetrice şi proprietăţile fizice ale fazelor.
Viscozitatea suspensiei depinde de concentraţia fazei
solide, ci nu de mărimile particulelor solide
- la concentraţia fazei solide pînă la 10%, şi
- la concentratia fazei solide, mai mare de 10%.
În aceste ecuaţii -densitatea şi viscositea amestecului ; -
densitatea fazei dispersate ; - densitatea şi viscositea fazei
continuu ; - fractia volumetrică a fazei dispersate.
Viscozitatea emulsiilor la concentraţia fazei dispersate
pînă la 50 % vol iar la concentrația mai mare de 50% vol.
-spumă –sistem, constituit din bule de gaz, distribuite în
lichid. După proprietăţile sale fizice spuma se apropie de
emulsii;
 - colb, fum reprezintă un sistem gazos, în care sunt
distribuite particulele materialului solid. Formarea colbului
de obicei are loc pe lângă procese de concasarea, tratarea
materalului fărâmiţat, transportarea şi amestecarea
materialului solid etc. Fumul se formează în procese de
ardere a combustibulului.
Mărimea particulelor colbului constituie în jur de 3 – 70,
iar a fumului 0,3 – 5;
-ciaţă – sistemul gazos, în care sunt dispersate
particulele de lichid de aceeaşi mărime.
Colbul, fumul şi ciaţă formează clasa de aerozolii.
În industria alimentară sunt vast răspândite operaţii de
separare a sistemelor eterogene gazoase şi lichide.
Alegerea modului de separare a sistemului depinde de
mărimile particulelor dispersate, de diferenţa densităţilor
de faze şi de viscozitatea fazei continuu.
 Pentru separarea sistemelor eterogene se aplică
metodele următoare:
- sedimentarea – separarea fazelor prin intermediul
forţelor de gravitaţie (de obicei se aplică cu scopul
separării grosiere), forţelor inerţiali (inclusiv forţelor
centrifuge) sau forţelor electrostatice.
-filtrarea – separarea suspensiilor cu ajutorul
membranelor poroase, care reţin faza solidă şi lasă se
treacă faza lichidă, prezentîndu-se filtrat. Acest mod de
separare se aplică pentru asigurarea gradului înaintat de
separare ce se efectuează sub acţiunea diferenţei de
presiune pe membrană sau forţelor centrifuge.