INTREPRINDEREA SI MEDIUL SAU IN ECONOMIA DE PIATA

II.1. Evolutia conceptului de intreprindere

Intreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei nationale, raspandite in teritori datorita raspandirii resurselor materiale, in special a resurselor primare limitate sau a accesului l acestea, a resurselor de munca, a consumatorilor. Datorita variatelor alternative de utilizare a resurselo (factorilor) de productie in profil teritorial si a necesitatii utilizarii lor eficiente in procesele economice initiativa agentilor economici se diversifica pe masura adancirii procesului

de diviziune sociala a muncii. Notiunea de intreprindere are la origine cuvantul francez entreprise, iar i terminologia anglo-saxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multe ori se utilizeaza cu acelasi sens notiunea de unitate economica sau firma.

Ca unitate economica, intreprinderea are rolul de a administra cu eficienta maxima resursel de care dispune in vederea realizarii obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup de proprietari .

In intreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale, prin urmare ele functioneaza c organisme economico-sociale care produc bunuri si servicii in scop de profit. In cazul unor entitati de ti familial scopul prioritar al activitatii economice este obtinerea unor venituri necesare familiei.

Conceptul de intreprindere a cunoscut o lunga evolutie istorica in procesul de formare si consolidar a economiei moderne. Intreprinderea de azi este esential diferita de cea care a aparut la inceputu dezvoltarii capitalismului. Henri Fayol considera ca intreprinderea este un ansamblu tehnic economicosocial, care are functii specifice si este condusa dupa principii de piata.

Dupa Franois Perroux intreprinderea este o forma de productie prin care in cadrul aceluia patrimoniu se combina preturile diversilor factori de productie adusi de agenti economici distincti d proprietarul intreprinderii, in vederea vanzarii pe piata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine di diferenta intre doua serii de preturi (pretul de vanzare si pretul de cost) cel mai mare castig banes posibil5. Economistii romani au adus contributii la dezvoltarea conceptului de intreprindere dovedin originalitate si competenta cu privire la intreprinderile industriale si agricole.

Gh. Baritiu, P.S. Aurelian, B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D.P. Martian, V. Madgearu, V. S 757h74h lavesc etc. au pus bazele teoretice ale intreprinderii industriale si au avut o contributie evidenta la dezvoltare industriei romanesti.

Virgil Madgearu in cursul de economie politica precizeaza ca pe baza abordarii unitare diferitilor factori de productie: capital, munca si partea naturala pentru un scop anumit, intr-o organizati inchisa si independenta orice coordonator, fabricant etc., au dreptul sa dispuna cum vor de fortele date6.

Victor Slavescu sustinea ca intreprinderea in sensul stiintei intreprinderii este tipul d organizatie economica dispunand de un patrimoniu, urmarind obtinerea unei rentabilitati pentr capitalurile incredintate si care este exprimata in cifrele unui bilant ce se incheie in epoci de vrem stabilite in timp de legiuitor7.

Ion Ionescu de la Brad, Ion Raducanu au dezvoltat conceptul de intreprindere in stransa legatur cu organizarea si conducerea unitatilor economice cooperatiste din Romania. I.N. Evian in lucrarea Studiu practic al intreprinderilor comerciale si industriale, Cluj, 1934, cercetat problematica conducerii intreprinderii in stransa legatura cu functia financiar-contabila.

I. Tatos in Notiunea de intreprindere, articol aparut in Independenta economica, Bucurest 1946, cerceteaza procesul de conducere in conditiile utilizarii resurselor proprii si straine, structura averi profit, finantare, siguranta si risc, organizarea muncii, politica de conjunctura etc.

Constantin Bungeteanu in lucrarea Intreprinderile particulare, 1934, se ocupa de principiile d organizare si de pretul de revenire.

Intreprinderea privata, individuala sau colectiva are o indelungata existenta istorica si in tar noastra.

In Romania antebelica rolul statului in procesul de dezvoltare prin investitii noi a fost importan datorita lipsei de capital privat autohton. In anul 1936, capitalul investit in intreprinderile economice al statului se ridica la peste 130,7 mld. lei.

Dupa 1944, pe baza principiului centralismului democratic, intreprinderilor economice, devenite in scu timp in totalitatea lor intreprinderi de stat si cooperatiste, li s-a limitat dreptul de decizie si au fost incluse i sistemul planului national unic, si-au pierdut independenta economica reala si autonomia functional Economia de comanda si centralismul excesiv au denaturat principiul autonomiei functionale si a autogestiunii economice si au limitat atributele decizionale ale intreprinderii.

Preocuparile pentru definirea intreprinderii au dat nastere la opinii diferite8, dar nu s-a conturat u concept coerent si complet care sa exprime continutul intreprinderii in conditii de piata, intrucat nu era intrunite conditiile formarii unui astfel de concept.

Desi de multa vreme, pe plan mondial, intreprinderea a ocupat un loc important in analiza microeconomic traditionala, tratarea conceptului de intreprindere s-a facut de o maniera mecanica, abordandu-se legaturil sale cu mediul in principal prin sistemul de preturi si in scopul maximizarii profitului, pe baza unui calcu economic rational.

Teoria economica a intreprinderii, numita si neoclasica, a aparut in cadrul gandirii liberale de l sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Este vorba de explicarea deciziilor de fixare a preturilo si a volumului de productie ca raspuns la variatiile cererii si a costului factorilor de productie. Obiectivu principal era maximizarea profitului . Pentru neoclasicii de la sfarsitul secolului XIX exista o identitat intre intreprinzator si intreprinderi, intreprinzatorul proprietar impunea obiectivul sau personal: cel d maximizare a profitului. Teoria neoclasica se bazeaza pe cinci ipotez care sunt:

Au fo formulat numeroase critic privind ipotezel acestei teori Dintre aceste mentionam absent diferentierii dintr intreprinzator intreprindere separarea produs intre proprietate

actionarilor si conducerea marilor intreprinderi incredintata unor conducatori profesionisti (manager conduce la adaugarea la obiectivul de profit si a obiectivelor proprii ale managerilor (obiective de prestigi social, de exemplu).

Intreprinzatorul este confruntat cu constrangeri mai numeroase decat cele retinute de teori neoclasica (concurenti, consumatori, sindicate, Statul) si trebuie sa ia majoritatea deciziilor sale intrperspectiva incerta si in conditii de risc si incertitudine.

Intreprinderea nu este numai o realitate economica care are o functiune de productie, cu relatie stabila intre volumul de munca, de capital si de productie, ci este de asemenea o organizatie i care actioneaza importante mecanisme de coordonare si de luare a deciziei .

Teoriile moderne despre intreprindere pun accent pe existenta acesteia legata de munca i echipa care conduce la cresterea productivitatii muncii9,10.

Munca in echipa este rezultatul necesitatii combinarii factorilor de productie care permite o ma buna diviziune a muncii si astfel fiecare individ se specializeaza in activitati pentru care el este cel ma competent si participa in grup la obtinerea produselor finale. Finalitatea specializarii si a combinar factorilor de productie este eficienta. Munca in echipa in cadrul unei intreprinderi asigura costuri ma rationale si controlul capacitatii muncii si a rezultatelor obtinute. II.2. Caracteristicile si definirea intreprinderii in economia de piata

Intreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental in economia de piata, intrucat produ bunuri si servicii si pe aceasta baza distribuie veniturile din activitatea lor si creeaza locuri de munca. Intreprinderea are trei caracteristici principale: este o unitate economica si de productie, este celula a societatii, este un centru de decizie economica.

Rolul major al intreprinderii consta in faptul ca este un agent economic care exista prin angajatii sa si datorita bunurilor si servi ciilor oferite pe piata consumatorilor sai.

1. Intreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent economic a carui functi principala este producerea de bunuri si servicii destinate vanzarii. Intreprinderea are o forma juridic deci este o persoana juridica, care poate fi intreprinzatorul individual sau societatea. In aceasta calitat intreprinderea are un patrimoniu, cont la banca, contabilitate proprie si incheie bilant contabil.

Intreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie confundata cu forma sub care functioneaza la u moment dat. In decursul existentei sale, intreprinderea poate cunoaste mai multe forme juridice (societat cu raspundere limitata, societate pe actiuni etc.).

Productia intreprinderii este destinata vanzarii pe piata, deci este comercializabila. Prin aceast caracteristica, intreprinderea se delimiteaza de alti agenti, cum ar fi administratiile publice (ministere organisme neguvernamentale, colectivitati locale etc.) care efectueaza servicii nemarfare.

Pentru a putea produce, intreprinderea are nevoie de diferiti factori de productie (munca, materii prim semifabricate, energie, utilaje si echipamente de productie etc.) care-i servesc sa obtina bunuri sau s efectueze servicii destinate clientilor sai. In acelasi timp, intreprinderea are nevoie de informatii, de resurs financiare, derezultatele cercetarii stiintifice etc., toate aceste inputuri procurandu-le de pe diferite piete al factorilor de productie, din sectorul financiar-bancar etc. Fiind o unitate producatoare de marfur intreprinderea este si un agent de repartitie a

veniturilor. Din valoarea produsa de intreprindere se scade valoarea consumurilor intermediar (materii prime, materiale, energie etc.) si rezulta valoarea adaugata. O mare parte din valoare adaugata a intreprinderii revine altor agenti economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale si fondul d somaj, dobanzi, dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor si participarea la profit. Din valoare adaugata revine intreprinderii partea destinata fondului de amortizare si provizioanelor, ca si cea destinata constituirii fondurilor de investitii si de rezerva. 2. Intreprinderea este o celula de baza a societatii, avand o importanta functie

sociala. Functia sociala a intreprinderii rezida in faptul ca angajeaza personal si satisface un anumit numa de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeaza stabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea formarea profesionala etc. Intreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a care functionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari, manageri, personal de executie). Intreprinderea trebuie inteleasa ca o organizatie care raspunde urmatoarelor criterii: este un grup social ce reuneste indivizii in scopul realizarii aceluiasi obiectiv; este un grup rational organizat, in care exercitarea puterii este bine definita, cu responsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale; este un grup durabil, structurat si organizat in vederea atingerii obiectivelor stabilite.

Intreprinderea fiind o organizatie asigura coordonarea rationala a activitatilor unui anum grup de persoane in vederea atingerii unui scop comun.

3. Intreprinderea este un centru de decizie economica si ca urmare joaca un rol important i economia de piata, intrucat ea hotaraste natura produselor si serviciilor pe care le va obtine, combinati factorilor, tehnologiile practicate, preturile in relatie cu cererea si oferta de pe piata etc.

Intreprinderea nu este numai locul unde se desfasoara productia, ci este un centru de decizie, condu de intreprinzatori si are ca scop obtinerea de profit.

Pentru a putea sa produca si sa obtina profit, intreprinderea consuma resurse materiale, financiare si umane Ea produce si distribuie cumparatorilor bunuri si servicii la preturi mai mari decat costul lor. Fiind o unitat multifunctionala si desfasurandu-si activitatea intr-un mediu complex si riscant, intreprinderea trebuie saasigure coerenta deciziilor privitoare la organizarea interna, la tranzactiile incheiate, sa aleaga deciziile cel mai eficace pentru a-si atinge obiectivele. In acest scop, intreprinderea trebuie sa-si bazeze deciziile p calcule economice, sa utilizeze metode statisticoeconomice de fundamentare.

Intreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizatie economica autonoma, indeplinin cumulativ urmatoarele conditii: ? are un patrimoniu propriu, pe care il valorifica si il dezvolta;

? are autonomie decizionala cu scop lucrativ, de productie si executie de lucrari; ? dispune de o relativa independenta in gestiune si de autonomie in luarea deciziilor;

? isi organizeaza sistemul informational astfel incat sa poata masura veniturile, cheltuielile si rezultatel obtinute din gestionarea patrimoniului; ? isi achita impozitele si taxele la bugetul statului, bugetele locale si fondurile speciale.

Autonomia decizionala exprima puterea intreprinderii de libera dispozitie privind patrimoniul, adic dreptul proprietarilor de a dispune de activele productive si financiare necesare exploatarii.

Intreprinderile au autonomie si independenta functionala. Autonomia functionala reprezinta totalitate drepturilor, atributiilor si responsabilitatilor organelor de conducere in gospodarirea eficienta patrimoniului. Autonomia se manifesta prin dreptul intreprinderii de a lua decizii in toate domeniil Autonomia este principala trasatura a gestiunii economico-financiare, de care depinde autofinantare cointeresarea salariatilor, raspunderea materiala si controlul activitatii desfasurate.

Autonomia functionala genereaza legaturi economice directe cu alte unitati, relatii financiare cu bugetu statului etc. Intreprinderea este titulara de conturi la banci, contracteaza credite si alte imprumutur Relatiile cu agentii economici se deruleaza pe baza de contracte. Prin onorarea contractelor si incasare valorii produselor vandute, intreprinderile pot sa-si recupereze costurile, sa obtina profit din care, dup achitarea obligatiilor fiscale, o parte este distribuita actionarilor ca dividende.

Autonomia functionala a intreprinderilor se manifesta in toate etapele procesului economic procurarea resurselor, producerea bunurilor, vanzarea acestora si repartizarea rezultatelor obtinute Eforturile intreprinderii trebuie canalizate spre maximizarea rezultatelor financiare nete pentru putea realiza o latura importanta a gestiunii, autofinantarea.

Esential pentru intreprindere in conditiile economiei de piata este faptul ca isi poate stabili singur planul economic pe baza situatiei date a pietei , statul intervenind, prin intermediul institutiilor sale doa in cazul obligatiilor acesteia fata de buget, in elaborarea legislatiei, in protectia concurentei. Doua principii fundamentale stau la baza intreprinderii economice libere: a) principiul autonomiei economice si functionale; b) principiul maximizarii profitului.

In perioada de tranzitie la economia de piata, intreprinderile nu constituie inca entitati independente, ca i cazul existentei si predominarii proprietatii private, intrucat, in relatia furnizori-beneficiari nu exista u conflict real de interese. Atat debitorii, cat si creditorii intreprinderilor se afla in multe cazuri in proprietate statului. Fiind o entitate juridica, intreprinderea incheie contracte cu furnizorii si clientii. Ca entitat administrativa este administrata si indrumata de manageri (individuali sau de

grup). Intreprinderea gestioneaza un ansamblu de resurse fizice si financiare si are ca obiecti principal obtinerea profitului . De aceea, in definirea intreprinderii trebuie facute precizari in legatura c etapele dezvoltarii social-economice ale unei tari si cu gradul de realizare a privatizarii.

Rolul primordial al intreprinderii private in economie este o caracteristica a economiei d piata. Stabilitatea si calitatea economiei nationale depind in masura decisiva de functionarea unui numa

cat mai mare de intreprinderi, care sa produca mari cantitati de bunuri si servicii, la costuri si preturi reduse in concordanta cu cerintele pietei interne si externe.

Intreprinderea este un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane si materiale pe care l combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii.

In abordarea conceptului de intreprindere in conditiile economiei de piata se regases caracteristicile, scopul si obiectivele acesteia. Bressy Gilles si Cristian Konkuyt considera intreprindere un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane si materiale pe care le combina in vedere producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii11.

Ov. Nicolescu si colaboratorii12 definesc intreprinderea sau firma, astfel: un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfasoara un comple de procese de munca, folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate in produse servicii, in vederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula cat mai mare.

Legea 133/1999 precizeaza ca prin intreprinderea se intelege orice forma de organizare a unei activita economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, i scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzare acestora pe piata, in conditii de concurenta 13.

Analizand diferite abordari concluzionam ca intreprinderea in economia de piata este o unitat economica si de productie, un organism viu, autonom; este o entitate juridica care dispune de u patrimoniu; are contabilitate proprie si cont la banca; este un centru de decizie economica car dispune de mijloace umane si materiale pe care la combina in vederea producerii de bunuri si servic destinate vanzarii pe piata; isi gestioneaza astfel resursele si produsele incat sa obtina profit maxim dar cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile care impune restrictii de natura ecologica.

Intrucat in conditiile economiei de piata o mare parte din intreprinderi au angajati, inclusiv manageri, i special in cazul intreprinderilor organizate ca societati are loc o anumita delimitare a proprietatii d organizarea si conducerea economica. Pentru activitatile de conducere este necesara o inalta calificare s specializare a angajatilor manageri. Controlul activitatii intreprinderilor organizate ca societati a cunoscu in ultimul deceniu abordari noi (guvernarea societara, cap.V).

Dupa unii autori, o uniune de intreprinderi, constituita sub o singura conducere si gestiune financiara, est denumita firma comerciala.10 Firma comerciala poate sa cuprinda mai multe unitati (sucursale filiale) care presteaza activitati identice, localizate in diverse zone geografice sau filiale care fa afaceri de genuri diferite in cadrul aceleasi zone. Activitatea intreprinderii genereaza doua categorii de fluxuri.

a) intrari de factori de productie, al caror cost determina fluxurile de cheltuieli ale intreprinderii catr agentii economici care furnizeaza acesti factori;

b) iesiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la dispozitia celorlalti agenti economici care, l randul lor, genereaza fluxuri de venituri obtinute in urma comercializarii bunurilor respective.

Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash-flow) trebuie sa fie intotdeauna pozitive pentru c intreprinderea sa poata supravietui si/sau sa-si extinda activitatea pe piata.

Aceste grupuri de fluxuri sunt prezentate grafic in figurile 2.1 si 2.2.

Ca o celula de baz a economie intreprinderea (firma) est veriga organizatorica und se desavarseste fuziune intre factorii de producti (natura, munca si capital in scopul producerii desfacerii de bunu economice (produs lucrari, servicii, informat etc.) in structur cantitatea si calitate impusa de cerintele piete si obtinerea unui profi Intreprinderea suport costuri corespunzan remunerarii factorilor d productie utilizati, car trebuie compensati pri rezultatele productiei sal Deci, intreprindere trebuie in mod necesa sa produca o valoar excedentara

costurilor sale. Intreprinderea se delimiteaza prin genul specific de activitate, prin conducerea si gestiune economica unica, prin unitatea sa financiara. II.3. Mediul intreprinderii II.3.1. Conceptul si componentele mediului intreprinderii

Ca agent economic, intreprinderea (firma) isi orienteaza si desfasoara activitatea sub impactul conditiilo concrete ale mediului sau ambiant. Notiunea de mediu ambiant este foarte complexa, incluzand u ansamblu de factori eterogeni de natura economica, sociala, politica, stiintifico-tehnica, juridic geografica, demografica, factori naturali etc. ce actioneaza pe plan national si international asupra intreprinderii, influentand puternic relatiile cu piata si deciziile acesteia

In conceptie macroeconomica intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, o component economica a acestuia . In conditiile actuale mediul organizatiilor de orice natura se caracterizeaza

printr-un dinamism accentuat, printr-o crestere spectaculoasa a frecventei schimbarilor. Intre functiuni intreprinderii si factorii interni si externi exista o stransa legatura (fig.2.3)

Analiza diferitelor circumstante existente si a efectelor acestora asupra economiei si gestiunii intreprinder pune in evidenta trei tipuri de mediu: ? mediu stabil unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usor previzibile;

? mediu schimbator unde schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata si in general previzibile;

? mediu turbulent unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare variata, cu incidente profund asupra activitatii intreprinderii si greu de anticipat. O analiza a componentelor mediului ambiant necesita incadrarea acestora in

micromediul macromediul intreprinder (fig.2.4). A. MICROME DIUL intreprinderi i cuprinde ansamblul componente lor cu care aceasta intra in relatii directe, pe termen scurt. Dintre acestea fac parte:

a) Furnizorii de marfuri. Acestia sunt reprezentati de diversi agenti economici care, in baza relatiilor d vanzare-cumparare, asigura intreprinderii resursele necesare de materii prime, materiale, echipamente masini etc. In contactarea acestor agenti de mediu, intreprinderea trebuie sa dispuna de informat referitoare la dimensiunea si calitatea ofertei, preturile practicate, politicile comerciale utilizate, cunoastere unor aspecte referitoare la climatul intern al intreprinderii furnizoare (stabilitate economica, disciplin tehnologica

etc.), alte informatii referitoare la factorii perturbatori ai unei aprovizionari corespunzatoare.

b) Prestatorii de servicii. Acestia sunt reprezentati de firme sau persoane particulare care ofera o gam larga de servicii utile realizarii obiectului de activitate al intreprinderii, cum sunt firme de comert, d transport, agentiile de publicitate etc. Din aceasta grupa fac parte si prestatorii de servicii bancare, intalni pe piata financiara.

c) Furnizorii fortei de munca. Acestia cuprind unitatile de invatamant, Oficiile de forta de munc persoanele ce cauta sa ocupe un loc de munca s.a. Capacitatea de a atrage, motiva si retine resursele uman necesare producerii de bunuri competitive este o variabila importanta pentru orice firma.

d) Clientii. In aceasta categorie intra consumatorii, utilizatorii industriali, intreprinderile comerciale agentiile guvernamentale s.a., care alcatuiesc cercul firmelor, institutiilor si al persoanelor individuale carora le sunt oferite pentru consum bunurile produse de intreprindere.

e) Concurentii. Aceasta componenta a unei economii de piata concurentiala poate fi reprezentata de firm sau persoane particulare care isi disputa aceleasi categorii de clienti, iar in situatii frecvente aceia furnizori sau prestatori de servicii.

f) Organismele publice. Aceasta componenta este reprezentata de asociatiile profesionale, asociatiil consumatorilor, mediile de informare in masa, organizatiile consumatorilor etc. In aceasta componenta s integreaza si organele de stat (financiare, vamale, de justitie etc.) fata de care intreprinderea are obligat legale.

B. MACROMEDIUL (MEGAMEDIUL) cuprinde ansamblul factorilor de ordin general, cu actiun indirecta si pe termen lung asupra activitatii intreprinderii. In general, printre componentele macromediulu intreprinderii se numara:

a) Mediul demografic care se poate defini prin indicatori specifici, ca: numarul populatiei, structura p varste si sex, dimensiunea medie a unei familii, repartizarea teritoriala si pe medii (urban/rural) etc. Analiz unor astfel de indicatori permite o evaluare corecta a dimensiunilor cererii potentiale a pietei intreprinderii

b) Mediul economic care este format din ansamblul elementelor care compun spatiul economic in car actioneaza intreprinderea, cum sunt: structura pe ramuri a economiei, nivelul de dezvoltare pe ansamblu pe fiecare ramura economica, gradul de ocupare a fortei de munca, situatia financiar-valutara etc.

c) Mediul tehnologic care implica intreprinderea atat ca beneficiar, cat si ca furnizor, in principal pri intermediul pietei si se concretizeaza prin intermediul unor elemente specifice, cum sunt: inventiile inovatiile, marimea si orientarea fondurilor destinate cercetarii-dezvoltarii, asimilarea de produse noi modernizarea produselor traditionale, reglementari vizand eliminarea sau restrangerea efectelor poluant ale unor tehnologii etc.

d) Mediul cultural care este format din elemente referitoare la sistemul de valori, obiceiuri, traditii, norm de convietuire etc. Ele pot influenta, in anumite imprejurari, decisiv asupra comportamentulu consumatorilor, a segmentarii pietelor, a comunicarii intreprinderii cu piata.

e) Mediul politic este specific fiecarei tari. Acesta influenteaza activitatea intreprinderii prin component ca: structura societatii, fortele politice si raporturile dintre ele, gradul de implicare a statul ui in economie gradul de stabilitate a climatului politic intern, zonal, international etc. Mediul politic poate deveni u factor stimulativ sau restrictiv, dupa caz ,al unor activitati de piata.

f) Mediul juridic este constituit din ansamblul reglementarilor prin care este vizata, direct sau indirec activitatea intreprinderii. g) Mediul natural (relief, clima etc.) influenteaza, intr-o masura diferita,1 proiectarea, organizarea conducerea activitatilor economice.

h) Mediul international poate avea o influenta semnificativa asupra capacitatii firmelor de a conduc business-ul in afara granitelor tarii-mama. De exemplu, fluctuatiile dolarului comparativ cu alte moned straine poate influenta capacitatea unei firme de a concura pe pietele internationale. Mediul extern poate determina o multitudine de efecte asupra intreprinderii, cum sunt: adoptarea de structuri organizatorice suple, adecvate frecventei si complexitatii schimbarilor;

multiplicarea punctelor de contact intre intreprindere si mediul exterior, pentru sesizarea operativa s corecta a schimbarilor; diferentierea modului de definire a atributiilor in cadrul activitatilor, in functie de gradul de afectare acestora de schimbarile mediului; sporirea importantei activitatilor de prognoza (de anticipare ) a schimbarilor.

Conjunctura economica interna si externa in care actioneaza intreprinderile este supusa unui proces inten de schimbare. Conjunctura economica defineste starea curenta si concreta a fenomenelor,

proceselor si evenimentelor specifice unei ramuri, unei economii nationale, economiei mondiale, i ansamblu. Influentele complexe ale conjuncturii economice pot fi apreciate si urmarite prin intermediu unor indicatori, ca: volumul, structura si dinamica cererii, resurselor, populatia activa si nivelul somajulu exportul, rata dobanzii, rata inflatiei, balanta de plati, balanta comerciala s.a. II.3.2. Relatiile complexe intreprindere-piata

Principala componenta a mediului in care o firma apare atat in calitate de producator (ofertant), ca si de consumator (cumparator) este piata. Piata mijloceste legaturile multiple ale intreprinderii cu mediu sau (fig.2.5).

In relatia complexa intreprindere-mediu in genera respectiv intreprindere piata in particular, trebuie avute i vedere o serie de aspecte si masuri, cum ar fi:

a) Studiul pietei constituie premisa, punctul de plecar in activitatea intreprinderii. Mecanismul pietei reprezint pentru intreprinderea moderna terenul de confruntare situatiei prezente cu cea de perspectiva, sursa de ide pentru produsele noi sau pentru modernizarea celo existente, mediul de testare a unor produse noi, a formelo si a metodelor noi de distributie si promovare a produselor

Informatiile referitoare la piata, la consumatorii actuali potentiali, la structura si caracteristicile canalelor d distributie, la intreprinderile concurente (gama produselo

ofertate, segmentele de consumatori etc.), la categoriile de preturi practicate etc., sunt absolut necesar pentru fundamentarea deciziilor privind activitatea de aprovizionare - productie - desfacere.

b) In fluxul aprovizionare productie - desfacere, primul stadium (aprovizionarea) si ultimu (desfacerea) reflecta legatura intreprinderii cu piata. c) Succesiunea logica in fundamentarea activitatii intreprinderii trebuie sa fie:

desfacere-aprovizionare productie - desfacere. Initial, trebuie sa fie identificate cererile nesatisfacut ale pietei (produse, servicii etc., cu cererea certa si desfacerea asigurata). Se va fundamenta, deci, initia planul de desfacere, apoi planul de aprovizionare si programele corespunzatoare de productie, care vo asigura realizarea programelor de desfacere. In general, pentru a fi eficienta, cercetarea de piata trebuie sa raspunda la intrebari, cum sunt: ? Ce piete ofera cele mai bune perspective pentru produsul respectiv ? ? Ce modificari trebuie aduse produsului pentru a se vinde mai bine ? ? Ce pret trebuie fixat pentru produsul respectiv ? ? Ce venituri se obtin prin exportul produsului ? etc. d) Orientarea activitatii intreprinderii catre obiectivele prioritare, cum sunt:

satisfacerea in conditii superioare a nevoilor consumatorilor, prin produsele create si oferite, crestere eficientei economice, pe baza sporirii vanzarilor totale si a profitului realizat pe fiecare produs.

Aceste obiective definesc scopul si insasi ratiunea existentei intreprinderii, iar realizarea lor este i functie de sporirea supletei, adaptabilitatii si flexibilitatii firmelor in raport cu mediul lor ambi ant. In ace context se impune promovarea unui management anticipativ, prevederea si cunoasterea permanenta modificarilor in perspectiva ale pietei, identificarea strategiilor optime de actiune. O firma bine condus trebuie sa fie puternic polarizata catre obiective care sa contribuie la marireasolvabilitatii, a cifrei d afaceri, a profitului, la mentinerea si cucerirea de noi piete.

In conditiile actuale, sub raportul obiectivelor, intreprinderea nu se poate reduce la un organism simplu, avand ca unic obiectiv maximizarea profitului. Ea este un organism complex care s confrunta cu o multitudine de obiective contradictorii ce tin de tactica si strategia dezvoltarii si d satisfacerea intereselor proprietarilor si ale managerilor, interese care pot fi uneori divergente Firmele au astfel componente diferite si in functie de numarul lor, depinde puterea lor economica de a influenta piata.

Analiza concurentei si a factorilor de monopol nu poate gravita doar in jurul problemei pretului. Profitul n poate fi considerat ca fiind singura motivatie in functionarea mecanismului economiei de piata, oricat ar el de important. Concurenta consta dintr-o multitudine de forme de comportament ce se manifesta i cadrul relatiilor dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele cat mai numeroase. Pentr definirea acestor forme trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

 interesele si aspiratiile clientelei, tinand seama de faptul ca aceasta este eterogena. Clientela, format din consumatori productivi si neproductivi, cu niveluri diferite de disponibilitati financiare, creeaz segmente de piata diferentiate.

libertatea de a actiona, interesele si aspiratiile producatorilor, in calitate de ofertanti. Firmel actioneaza nu dupa principiul primului impuls, ci pe baza unor scenarii strategice. Ele cauta s indeplineasca interesele curente de asigurare a veniturilor cu cele viitoare de dezvoltare si consolidare pozitiei lor pe piata, recurgand pentru aceasta la un set diversificat de cai si metode.

existenta in mediul economic a unor reglementari juridice, a unor reguli cutumiare si a unei sta psihosociale care impun sau favorizeaza anumite actiuni sau comportamente din partea agentilo economici .

In economia de piata concurenta apare ca o necesitate obiectiva, face parte din regulile d joc ale pietei.

Activitatea de piata a intreprinderii este marcata de prezenta intreprinderilor concurente, care isi disput oportunitatile oferite de aceleasi piete. In dubla lor ipostaza de cumparatori si va nzatori, intreprinderile i plaseaza competitia dintre ele in doua planuri: pe de o parte, isi disputa furnizorii, prestatorii de servici disponibilitatile de forta de munca etc., iar pe de alta parte isi disputa clientii,

urmarindu-se obtinerea celor mai avantajoase conditii in asigurarea resurselor si in plasarea produselo proprii pe piata. Competitivitatea unei firme este determinata, in principal, de trei marimi caracteristice.

Ansamblul raporturilor de interactiune in care intra agentii economici in lupta pentru asigurare surselor de aprovizionare si a pietei de desfacereformeaza sistemul relatiilor de concurenta.

Gradul de intensificare a concurentei este impus de raportul cerere oferta, de masura echilibrar acestuia, pe de o parte, si de raportul de forte in care se plaseaza pe piata agentii economici, pe de alt parte. In general , mijloacele si instrumentele utilizate in relatiile de concurenta se pot delimita in juru celor patru piloni ai politicii de marketing, respectiv: produsul; pretul; promovarea; distributia.

Concurenta cea mai evidenta este directa si se manifesta intre intreprinderile care apar pe piata cu bunu identice sau cu mici diferentieri, destinate satisfacerii acelorasi game de nevoi. In acest caz, diferentiere dintre concurenti se realizeaza prin imaginea de marca, prin concurenta intre marci. Se poate manifest si o concurenta indirecta, cand intreprinderile se adreseaza acelorasi nevoi sau unor nevoi diferite, pri oferta unei game variate de bunuri.

Forta competitiei si implicatiile ei asupra rezultatelor activi tatii intreprinderii depind de marimea si poziti economica a celor care se confrunta. Statul trebuie sa se implice in asigurarea unui cadru si clima concurential normal, ceea ce presupune: autonomia intreprinderii; libertatea de infiintare a oricarui tip de intreprindere;

 promovarea celor mai rentabile produse din punct de vedere a intereselor fiecarei firme;

reglementari economico-financiare egale pentru toti agenti economici, indiferent de forma de proprietat , marime etc.; formarea libera a preturilor; stabilirea prin reglementari bugetare a obligatiilor fata de stat; masuri pentru favorizarea participarii intreprinderii pe piata externa; reglementari clare pentru sanctionarea, prin instanta judecatoreasca, a firmelor nerentabile etc.

Pentru Romania, pe langa accelerarea privatizarii, o importanta hotaratoare in formarea economiei de piat functionale care sa faca fata presiunilor concurentiale o are implicarea statului in crearea sistemulu institutional si elaborarea legislatieicomplete privind piata si dezvoltarea intreprinderilor private.

II.4. Tipologia intreprinderilor

Economia de piata se caracterizeaza prin existenta mai multor tipuri si forme de intreprinderi a caro coexistenta asigura un grad ridicat de diversificare a economiei nationale, valorificarea superioara resurselor si stimularea initiativelor private. Mecanismul economic de piata din Romania creeaza premisel si conditiile de functionare a unei mari varietati de intreprinderi care se diferentiaza dupa proprietate conducere, raspunderea actionarilor (asociatilor), domeniul de activitate, conditiile locale, forma juridica, marime etc.

Tipologia intreprinderilor reprezinta practic o expresie a analizei(cercetarii) intreprinderii pri intermediul a diverse unghiuri de abordare(criterii). Criteriile de clasificare folosite sunt variate, astfel: 1. Dupa forma de proprietate, intreprinderile economice sunt: private; publice; mixte.

Intreprinderea privata este o unitate de productie si economica al carei patrimoniu apartine fie une singure persoane fizice (individuala), fie mai multora (asociatii, societati).

Intreprinderea publica detine resurse ce apartin statului sau unor administratii publice locale. Se ma numesc regii autonome sau regii publice.

Intreprinderea mixta este o unitate de productie al carei capital se formeaza pe baza participarii uno proprietari individuali (sau asociati) privati si a diferitelor intreprinderi publice. 2. Dupa forma juridica de organizare, pot fi: societati comerciale; societati de persoane, organizate sub forma de: ? societati in nume colectiv ; ? societati in comandita simpla.

 societati de capital, care se pot organiza in: ? societati in comandita pe actiuni; ? societati pe actiuni; ? societati cu raspundere limitata. regii autonome. 3. Dupa ramura in care functioneaza, intreprinderile pot fi: industriale; agricole; de constructii; de transporturi; de comert; de servicii. 4. Dupa tipul produselor realizate se deosebesc: intreprinderi care produc bunuri materiale sau produc sevicii, etc. 5. Dupa factorul de productie predominant, se deosebesc: ? intreprinderi care folosesc predominant munca vie; ? intreprinderi care folosesc predominant capitalul fix; ? intreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant. 6. Dupa marime, pot fi: intreprinderi mici, mijlocii si mari;

Incadrarea intr-una din aceste categorii se face dupa cifra de afaceri, numarul de salariati, volumu capitalului. 7. Dupa apropierea de sursele de aprovizionare si/sau de pietele de desfacere, pot fi: intreprinderi care depind de pietele de aprovizionare cu materii prime (energie, materii prime agricole); intreprinderi dependente de un anumit loc (exploatari miniere, santiere navale etc.); intreprinderile care depind de pietele de desfacere (care produc produse agricole perisabile etc.).

8. Dupa mobilitate, pot fi: intreprinderi cu pozitie fixa, respectiv legate de bogatiile subsolului sau legat de folosirea pamantului; intreprinderi partial fixe (zootehnie, forestiere, etc.); intreprinderi cu mobilitat relativ mare (industria usoara, alte intreprinderi industriale si de servicii).

9. In functie de apartenenta nationala, pot fi :

intreprinderi nationale, al caror patrimoniu se afla in proprietatea unei persoane fizice sau juridice din tar respectiva;

intreprinderi multinationale, ale caror subdiviziuni organizatorice isi desfasoara activitatea in doua s-a mai multe tari ; aceste intreprinderi se afla in proprietatea unui grup economic privat sau cu caracte international ;

intreprinderi mixte sau intreprinderi organizate sub forma de joint-venture, care se caracterizeaza pri participarea cu capital in proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din tari diferite. Castiguril obtinute sunt impartite in functie de contributia fiecarei firme la constituirea capitalului intreprinder respective.

Clasificarea intreprinderilor de Romania dupa forma de proprietate, dupa domeniile de activitate organizarea juridica poate fi urmarita in figura 2.7. Cuvinte si expresii cheie: intreprinderea celula de baza a societatii; intreprinderea unitate economica si de productie;

intreprinderea ca organizatie; intreprinderea ca centru de decizie; autonomia decizionala; principiul maximizarii profitului; firma comerciala; fluxuri de venituri si cheltuieli; mediul ambiant al intreprinderii; micromediul intreprinderii; macromediul intreprinderii; competitivitatea firmei; tipologia intreprinderilor.

Document Info