Subiecte bacteriologie

Sub. 23 Genul Staphylococcus. Patogenitate Caracterele de patogenitate ale stafilococilor sunt: 1. Capacitatea de aderenta. Capacitatea de a adera la mucoase, epitelii si endotelii este rezultanta mai multor caracterisitici structuralevsi biochimice - Prezenta acidului lipoteichoic cu rol in aderenta la epitelii - Receptorul pentru fubronectina, cu structura proteica, situate la nivelul peretelui cellular - Clumping factorul (coagulaza legata), receptorul pentru fibrinogen 2. Activitatea antifagocitara a unor component celulare (numite si agresine): structure capsulare, proteina A, alte protein hidrofobe, coagulaza legata 3. Capacitatea hipersensibilizanta a unor componente ale peretelui cellular, cum sunt proteina A, acizii teichoici care determina hipersensibilizarea, care explica in mare masura caracterul frecvent recidivant al infectiilor stafilococice. 4. Prezenta plasmidelor de rezistenta la antibiotic (factori R) - Grupul heterogen de factori R - Asocierea mai multor plasmide la tulpinile stafilococice cu polirezistenta 5. Enzyme si toxine extreme de numeroase pe care Staphylococcus Aureus le elibereaza in mediu: a) Enzyme: i. Coagulaza libera determina coagularea plasmei umane ii. Coagulaza legata favorizeaza depunerea de fibrina pe suprafata bacteriei cu rol antifagocitar iii. Fibrinoliza lizeaza cheagul de fibrin, poate juca un rol in formarea de embolusuri septic iv. Hialuronidaza hidrolizeaza acidul hialuronic, fluidificand substanta fundamentala a tesutului conjunctiv, scade pH, creste permeabilitatea tisulara v. Nucleaza termorezistenta distruge nuclei celulari vi. Lipase disomplun lipidele din membrane vii. Lecitinaza A scindeaza lecitinele din membrana celulara viii. Catalaza inactiveaza peroxidul de hydrogen produs de neutrofilil activat, cu rol bactericid b) Toxine i. Hemolizine: alfatoxina (cea mai importanta cu effect citotoxic si citolitic asupra mai multor tipuri de cellule), beta, gamma, deltatoxina ii. Leucocidine actiune citolitica asupra neutrofilelor iii. Enterotoxine inhiba reabsorbtia apei din lumenul intestinal si stimuleaza receptorii emetic de la niv mucoasei digestive, fiind implicate in toxiinfectiile alimentare iv. Toxina epidermolitica si exfolianta v. Toxina socului toxic stafilococic (TSST) produce eruptive cutanata eritematoasa, cu sau fara descuamare, hipotermie, hipotensiune arteriala, mialgii, varsaturi, diaree, soc.

Patogenitate Stafilococul auriu determina infectii superficial si profunde, fiind considerate prototipul infectiei patogene: produce un puroi gros, cremos, galbui. I. Infectii localizate: - Cutanate superficial: pustule, foliculita, impetigo - Cutanate profunde: furuncule, abcese, flegmoane - Hidrosadenita (infectia glandelor sudoripare) - Infectii ale unghiilor - Infectii de plaga - Conjunctivita - Sinuzite, otite, mastoidite II. Bacteriemie sau septicemia III. Localizari metastatice (secundare): osoase, pulmonare, cardiace, renale IV. Boli produse de toxine: - Toxiinfectii alimentare dupa consumul de alimente contaminate - Epidermoliza buloasa a nou-nascutului (sidromul de piele oparita a nn) - Sindromul de soc toxic stafilococic la femeile care utilizeaza tampoane intravaginale - stafilococii coagulaza-negativi pot determina urmatoarele infectii: de catater ocular dupa interventii chirurgicale oftalmologice endocardite pe valve artificial urinare (la femei) infectii la subiectii imunodeprimati Sub. 24 tratamentul in infectiile stafilococice Tratamentul cu antibiotic se face conform antibiogramei. Stafilococul auriu poseda mai multe mecanisme de rezistenta la antibiotice, in special producerea de beta-lactamaza si rezistenta la meticilina/oxaciclina. Exista tulpini cu rezistenta multipla. Infectiile profunde beneficiaza in primul rand de tratament chirurgical. Se pot administra peniciline semisintetice, cefalosporine, eritromicina, clindamicina, sau asocieri penicilinice semisintetice plus o aminoglicozida. Antibioticele considerate antistafilococice de rezerva sunt vancomicina si teicoplanina. Imunoterapia cu stock-vaccin si auto-vaccin stafilococic este eficienta in infectiire recidivante. Sub. 25 genul streptococcus. Clasificare Streptococii sunt coci gram-pozitivi, dispusi in lanturi, imobili, nesporulati, uneori capsulati. Sunt coci aerobi, facultative anaerobi, unii fiind strict anaerobi. Clasificare In cazul streptococilor in exista o schema care sa fie pe deplin satisfacatoare. In mod usual clasificarea se face dupa aspectul hemolytic, grupul Lancefield sau numele specie. Hemoliza. Streptococii se comporta diferita pe medii de sange cu agar-agar, impartinduse in: - streptococci -hemolitici duc la aparitia unei hemolize totale, caracteristica speciilor patogene

streptococci -hemolitici ce produc o zona de hemoliza partial, imprimand o tenta verzue pe mediile cu agar, caracteristica streptococilor viridans si pneumococilor - streptococci -hemolitici care produc hemoliza incomplete - streptococci -hemolitici ce nu produc hemoliza Clasificarea Lancefield. Streptococii -hemolitici por fi clasificati dupa sistemul Lancefield, o clasificare serologica bazata pe reactia antiserurilor specific cu antigenele hidrocarbonate, componente ale peretelui cellular. Aceasta clasificare a fost introdusa de Rebecca Lancefield si reprezinta cea mai importanta clasificare dpdv clinic si epidemiologic. Au fost indentificate pana in present serogrupurile notate de la A la T. dpdv al patogenitatii cele mai importante serogrupuri sunt: A (streptococul pyogenes) si B (streptococcus agalactiae) Sub. 26 streptococul beta-hemolitic de grup A. patogenitate. Infectii acute si complicatii poststreptococice Infectiile streptococice Streptococcus pyogenes este o bacteria invaziva, toxigena si sensibilizanta, gravitatea infectiilor depinzand de poarta de intrare, factorii de virulent si de raspunsul imun al organismului afectat. Infectii localizate Cea mai frecvanta infectie localizata este angina streptococica, caracterizata prin durere in gat, febra si frisoane, indispozitie, uneori fiind insotita de simptome abdominal si varsaturi. Mucoasa faringiana este hiperemica si edematiata, cu exudat purulent la nivelul peretelui exterior al faringelui si pilierilor amigdalieni. Frecvent, faringita exsudativa este insotita de ggl limfatici cervical anteriori mariti in volum si durerosi. Culturile de control au demonstrate ca in anumite populatii peste 20% din indivizi pot prezenta colonizare faringiana asimptomatica cu sreptococi de gr A. studiile asupra starii de purtator asymptomatic au aratat ca riscul de a dezvolta rheumatism articular acut, cat sic el de a trasmite infectia sunt mult mai mici la acest grup de indivizi decat la persoanele cu faringita simptomatica. Infectiile tractului respirator inferior,cum sunt pneumoniile, apar rar si urmeaza de regula unei infectii virale care scade imunitatea organismului. Infectiile localizate ale pielii sunt reprezentate de impetigo, aparut mai ales la copiii mici ce traiesc in conditii precare, cu tendinta de a aparea mai ales in timpul lunilor calduroase. Studiile au aratat ca aparitia infectiilor clinice este precedata de colonizarea tegumentelor integer cu streptococci de gr A. locurile afectate sunt de obicei fata, in jurul nasului si a gurii, si picioarele, dar leziunile pot avea si alte localizari. Leziunile initiale apar sub forma de paule rosii care se transforma rapid in vezicule si apoi in pustule care se sparg, cu aspect de cruste galbene in fagure de miere. Infectii invazive In acest tip de infectii, o importanta deosebita o are poarta de intrare. Infectia este difuza, disemineaza rapid, implicand tesuturile invecinate si limfaticele regionale. Erizipelul o inflamatie edematoasa a pielii, caracterizata prin leziuni cutanate sub forma de platou, bine delimitate de tegumentul normal inconjurator. Localizarile sale sunt zona malara a fetei si membrele inferioare Fasciita necrozanta infectie care afecteaza fasciile superficial si profunde ale muschilor unei extremitati sau ai trunchiului. Starea generala a bolnavului se deterioreaza rapid si 3

modificarile cutanate devin din ce in ce mai evidente, avand aspect de eritem marmorat. Tratamentul consta in drenaj si debridari largi. Septicemia apare ca urmare a complicatiilor infectiilor localizate Infectii toxigene Scarlatina infectie streptococica, in special faringiana, asociata unui rash characteristic (papule mici) ce apare datorita uneia din cele trei toxine piogene streptococice (A, B sau C). tipica este si limba zmeurie si paloarea periorala. Sindromul toxico-septic apare in urma productiei de eritrotoxina A; cea mai frecventa infectie asociata este infectia tesuturilor moi. Sechelele poststreptococice Infectiile cu acest streptococ pot duce la sechele serioase nonsupurative; reumatismul articular acut si glomerulonefrita acuta. Acestea apar la 1-3 saptamani de la boala acut streptococica. Reumatismul articular acut este o complicatie doar a infectiilor faringiene, insa glomerulonefrita poate aparea si in cazul infectiilo pielii. Desi nu exita o explicatie a patogenezei reumatismului articular acut, un raspuns imun anormal pare essential. Reumatismul articular acut poate duce la distrugerea valvelor cardiace. Raspunsul imediat imun este mai intens la pacientii cu RAA decat la pacientii cu faringite necmplicate. Glomerulonefrita se produce prin depunerea complexelor Ag-Ac pe membrane bazala a glomerulilor renali. Sub. 27 Tratamentul infectiilor produse de streptococul beta-hemolitic de grup A Diagnostic: - cel bacteriologic consta in izolarea si identificarea streptococului, urmata de stabilirea apartenentei la gruo - cel serologic se bazeaza pe evidentierea si titrarea anticorpilor antisterptolizina O (ASLO) Antibioterapia: - prezinta sensibilitate la peniciline - In caz de alergii, tratamentul se face cu eritromicina Sub. 28 Streptococul grup B. Patogenitate si terapie Patogenitate Factorii de virulenta sunt mai putin cunoscuti fata de cei ai streptococilor piogeni. Capsula este responsabila de invazia tulpinilor. Acesti coci afecteaza in special femeile gravid si nn. La nn exista doua tipuri de infectii: cu debut precoce ce apare imediat dupa nastere, sau cu debut tardiv ce apar la sugari avand intre o saptamana si trei luni. La femei, acest tip de streptococ duce la avort, septicemie post-partum sau post-abortum. Terapie Sunt sensibili la penicilina G si amoxacilina, precum si la macrolide si tatrecicline. Sub. 29 Streptococul grup D. Patogenitate si terapie Patogenitate Sunt frecvent implicate in infectii intraspitalicesti si bacteriemii aparute la imunodeprimati.

Sunt responsabili de 10-20% din cazurile de endocardita bacteriana atat pe valvele native cat sip e cele protezate. Pot induce infectii urinare in special la persoanele tratate cu antibiotic. In infectiile abdominale, biliare, peritoneale, ale plagilor chirurgicale, se asociaza frecvent enterobacteriilor sau germenilor anaerobi, care pot creste patogenitatea lor. Tratament In cazul infectiilor cu enterococi este indicate folosirea combinatiei de penicilina sau ampicilina cu un aminoglicozid. Enterococii devin extreme de rapid rezistenti la antibioticele uzuale, inclusive vancomicina, precum si cefalosporinele de generatie III. Sub. 30 Streptococcus viridands. Patogenitate. Terapie Patogenitate Steptococii viridians cuprind un numar mare de specii -hemolitice, comensali ai mucoasei oro-faringiene, dar si ai celei intestinale si genitale. Speciile cu rol in patologia umana sunt: mitis, oralis, sanguis, salivarius, mutans, milieri. Streptococcus mutans secreta dextrani in cant mare, ce formeaza matricea ce sta la baza formarii placii dentare. Este foarte frecventa asociat cariilor dentare. Streptococcus milieri este un agent important in infectiilr purulente, precum si a infectiilor neonatal. Terapie Sunt sensibili la penicilina G si macrolide. Sub. 31 Streptococcus pneumoniae. Patogenitate. Terapie Patogenitate PNEUMONIA. Este localizata de obicei la nivelul lobului inferior al plamanului (pneumonie lobara). Tratata, boala se vindeca in 2-3 saptamani. La 25% din cazurile de pneumonie pneumococica apare invazia pleurala. Mortalitatea apare la batrani si la pacientii cu bacteriemie in antecedente. SINUZITE SI OTITE MEDII. Acest tip de afectiuni apare dupa o infectie virala a tractului respirator superior. Otitele medii sunt mai des intalnite la copii in timp ce sinuzitele pot aparea la orice varsta. MENINGITELE. Pot aparea la orice varsta. Meningita apare fie prin extindere directa a infectiei de la sinusuri sau urechea medie, fie ca rezultat al bacteriemiei. Tratament Marea majoritate a tulpinilor sunt sensibile la penicilina si eritromicina. Antibiograma este totusi necesara. Mortalitatea in cazul afectiunilor pneumococice este ridicata, in cazul persoanelor varstnice, imunocompromisi sau personae debilitate. Din aceasta cauza se practica imunizarea cu vaccinul polizaharidic polyvalent. Vaccinul asigura o protectie de lunga durata (pana la 5 ani). In cazul tulpinilor rezistente la penicilina se impune modificarea atitudinii therapeutic, cu administrarea cefalosporinelor de generatie III. Sub. 32 Neisseria meningitidi. Patogenitate Are ca habitat mucoasa cailor aeriene superioare si se transmite mai ales aerogen. Local determina rinofaringite, dar in conditiile unei imunodrepesii poate produce o bacteriemie cu localizari secundare meningeale. 5

Meningita bacteriana este o boala cu evolutie severa care, fara tratament, evolueaza spre deces. Calea de infectie este respiratory prin picaturile Pfluge. Meningita se manifesta prin cefalee severa insotita de frison, febra si stare generala alterata. Debutul este deseori brusc cu greata, varsaturi, fotofobie, apatie, iritabilitate si mai rar convulsii. Apar semne de iritatie meningeala: redoare de ceafa si semnul Kernig. Pe masura ce boala evolueaza pot apare mialgia, apneea si tulburarile motorii. Petesiile (puncte hemoragice cutanate) sau purpura (hemoragia intradermica) apar in primele trei zile de la debut. Infectiile sistemice se dezvolta la pacientii care nu prezinta anticorpi IgM si IgG fata de antigenele bacteriene capsulare si ale peretelui bacterian sau la pacientii cu deficite ale componentelor complementului. Sub. 33 tratament in infectia meningococica Se poate face cu penicilina si cloramfenicol. Care penetreaza cu usurinta membrana inflamata hematocefalica. La persoanele alergice la penicilina se mai por folosi cefalosporine de generatia III (cefotaxime ori ceftriaxone), dar numai sub forma injectabila. Sub. 34 Neisseria gonorrheae. Patogenitate - este agresiva pentru orice tip de mucoasa: genital, rectal, faringiana, conjunctivala si determina infectii acute cu tendinta la invazie tisulara - debutul este acut manifestat prin prezenta unei secretii purulente galben verzui insotita de disurie si mictiuni frecvente - la femei infectia este mai frecvent asimptomatica - de la regiunea infectata initial bacteriile difuzeaza spre prostata, epididim sau, la femei, spre trompele uterine - netratate, infectiile gonococice evolueaza spre cronicizare cu fubroze care pot conduce la infertilitate. Alte complicatii mai sunt artrita, peritonita sau chiar meningita si septicemia datorita raspandirii pe cale hematogena. - Oftalmia gonococica a nn poate apare prin contaminare in cursul nasterii. Profilaxia infectiei se face prin administrarea tuturor nn de instilatii cu azotat de argint. - Inflamatia nedocervicala: gonoree necomplicata la femei: scurgeri vaginale, disurie, abcese ale glandei Bartholin - La homosexuali apar infectiile rectal (proctita gonococcica): senzatie de arsura la defecatie prurit, tenesma severa, secretie mucopurolenta cu sange in fecale - Infectiile faringiene: pot da gonococemie - Infectiile ocular (cicatrici corneene, perforatii corneene, la nn pot duce la orbire) Sub. 35 tratamentul in gonoree Tratamentul in infectie se poate face cu administrarea de antibiotice in doza unica: ampicilina sau amoxicilina, ciprofloxacin, spectinomicina. Majoritatea tulpinilor de gonococ sunt sensibile la penicilina, dar s-a observant aparatia a doua tipuri de tulpini rezistente: - Rezitenta scazuta tulip careau ramas sensbile la concentratii crescute de penicilina - Rezistenta inalta- datorita unei plasmide producatoare de -lactamaza cu rezistenta totala la penicilina. Tulpinile rezistente la penicilina pot fi tratate cu cefuroxim, cefotaxim, aztreonam, spectinomicina. Spectinomicina este utilizata numai pentru tratamentul gonoreei. 6

Sub. 36 Clorynebacterium difteriae. Patogenitate (difteria) - Sunt bacilli gram-pozitivi, nesporulati - Este singura specie patogena strict pentru om si cuprinde 3 tipuri: gravis, mitis, intermedius cu mai multe subtipuri - Toxiinfectia diferica este o boala infectioasa acuta, transmisibila, care se cantoneaza la poarta de intrare, se multiplica si determina fenomene locale (edem si false membrane) si elibereaza o toxina care difuzeaza in organism, determinand fenomene toxice la distant, in diferite organe - Tulpinile de bacilli difteric producatoare de toxina sunt cele infectate cu bacteriofag care imprima, in faza lizogena, acest character bacteriei - Purtatorii apparent sanatosi (1-5% din pop), faringieni, nazali, sunt de obicei personae cu infectii ale cailor respiratorii superioare - Transmiterea se face aerian prin picaturi Pfluge sau indirect, prin obiecte contaminate cu secretii respiratorii, maini murdare, pe cale digestiva (exceptional, prin consumul de lapte), prin vectori, pasiv. - Examenul obiectiv evidentiaza eritem faringian, cu exudat lichid care se transforma rapid in false membrane alb-sidefii foarte consistente - In faza de stare falsele membrane se extend rapid, in cateva ore cuprind tot faringele si sunt foarte aderente. Falsele membrane sunt form din mucoasa farigiana necrozata sub actiunea toxinei difterice, cu producere de inflamatie si tromboza submucoasa. Sunt insotite de edem faringian intens, care se poate exteriorize. - Diferia laringiana este mai frecventa la copiii mici cu rezistenta saczuta printr-o infectie virala anterioara. Se manifesta clinic ca o laringita obstruanta - Concomitant apar semne generale de toxemie: febra 38-39, grata, varsaturi, astenie, facies palid, incercanat, puls slab tahicardic, hipotensiune arterial - Toxina difterica actioneaza le nivelul celulei miocardice, a sistemului nervos, pe tesut renal si glandele suprarenale, blocandu-le activitatea si determinand complicatiile diferiei - In caz de afectare renala se constata: oligurie, albuminurie, cilindrurie - Evolutie: angina difterica detratata sau tratata tardiv duce la deces (40-60% din cazuri) - Ulterior apar complicatii cardiovasculare si alte complicarii, in saptamanile 2 si 3 de boala; timp de latent intre actiunea toxinei si aparitia menifestarilor clinice. Sub. 37 Terapia si profilaxia in diferie Tratamentul specific consta in adminstrarea precoce de ser antidifteric in primele 4 zile de boala; dupa 6-7 zile se adminstreaza antitoxina. Antibioticele utilizate sunt penicilina sau eritromicina. Profilaxia se face prin administrearea trivaccinului DTP (diftero-tetano-pertusis). La copilul mic se administreaza in total 3 doze de vaccine, intramuscular, la interval de o luna, urmate de vaccinare la 1,5 si la 6 ani.

Sub. 38 Bacilul carbunos. Patogenitate (antraxul)