Generalitati

Microorganismele streptococice sunt extrem de versatile si comune. Sunt capabile sa invadeze

orice parte a organismului. Aceste microorganisme se impart in mai multe grupe, bazate pe
tipurile de proteine din invelis si caracteristicile de laborator. Ele sunt impartite in grupurile
A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si Streptococcus pneumoniae. Cel mai des intalnit
ca agent etiologic al infectiilor este streptococul de grup A.
Se cunosc mai mult de 80 de tipuri de streptococi de grup A care determina diverse afectiuni.
Unele dintre cele mai frecvente afectiuni cauzate de streptococii de grup A includ infectiile
respiratorii superioare (amigdalite, faringite, scarlatina etc), infectii ale pielii (impetigo) si
boli inflamatorii (cum ar fi febra reumatica sau infectia renala). In plus, mai pot determina
infectii sangvine care pot avea complicatii severe.
Infectiile streptococice de grup A se trateaza cu antibiotice, medicamentul de electie fiind
Penicilina. Alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina si variate Cefalosporine sunt folosite la
pacientii care sunt alergici la Penicilina.

Clasificare

Grupul A de streptococi (Streptococcus pyogenes) cauzeaza:

- faringita
- scarlatina
- febra reumatica
- impetigo (infectie la nivelul pielii)
- sindromul streptococic toxic
- infectie renala streptococica
- infectii sangvine.
Grupul B (Streptococcus agalactiae) cauzeaza:
- infectii sangvine la nou-nascuti
- meningite
- febra copilului.
Grupurile C, D, G, H si K determina:
- infectii cardiace
- meningite
- infectii respiratorii superioare si inferioare
- infectii de tract urinar
- infectii digestive.
Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare.
Streptococcus pneumoniae (pneumococul) cauzeaza:
- pneumonii
- infectii auriculare (ale urechii)
- meningite
- sinuzite.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Faringita streptococica
3. Febra reumatica
4. Impetigo
5. Streptococul de grup B
 6. Tratament

Faringita streptococicaSus

Faringita streptococica este cea mai cunoscuta infectie streptococica de grup A. Desi poate
aparea la orice varsta si in orice perioada a anului, cel mai frecvent afecteaza copiii de varsta
scolara in perioada iernii sau primaverii.
Simptomele cele mai frecvente includ:
- gat rosu, umflat, foarte dureros
- marirea in dimensiuni si sensibilitatea la palpare a ganglionilor gatului
- amigdale incarcate cu depozite albicioase
- pete de culoare rosu inchis pe palatul moale al cavitatii bucale (cerul gurii)
Faringita este extrem de contagioasa printre copii, deoarece ei sunt in contact direct unul cu
celalalt. In plus, ei nu au rezistenta la multe microorganisme, cum au de exemplu adultii.

Febra reumaticaSus

Febra reumatica (reumatismul articular acut) este o complicatie a faringitei. Aproximativ 3%

din cazurile netratate de faringita streptococica A dezvolta febra reumatica.
Desi este o boala mai putin frecventa fata de cateva decade in urma, efectele febrei reumatice
sunt destul de serioase pentru a fi in continuare motive de ingrijorare.
Simptomele febrei reumatice includ:
- noduli subcutanati de marimea unui bob de mazare
- rash dermic (inrosirea pielii)
- dureri articulare
- febra
- incontinenta pentru fecale
- palpitatii
- dureri toracice
- insuficienta cardiaca in cazuri rare.
Prin tratamentul antibiotic al faringitei, chiar daca nu este inceput prompt, ci la cateva zile de
la debutul simptomelor, aceasta complicatie nu apare.

ImpetigoSus

Impetigo reprezinta infectia pielii cu streptococi de grup A (Streptococcus pyogenes), dar

poate fi determinata si de stafilococul auriu. Aceasta boala este contagioasa si afecteaza multi
copii in timpul verii, cand exista sanse mai mari de a exista la suprafata pielii porti de intrare
pentru streptococi (muscaturi de insecte, taieturi, zgarieturi).
Se caracterizeaza prin aparitia la nivelul pielii a unor vezicule rosii, care se sparg si lasand sa
se scurga un lichid; ulterior se formeaza cruste galben-maronii. Apar frecvent la copii, cu
localizarea in jurul gurii si nasului, dar se pot localiza in orice alta zona a pielii. Extinderea
leziunilor se face de obicei in urma gratajului (scarpinarii).
Tratamentul consta in aplicarea unor unguente locale cu antibiotice, concomitent cu
mentinerea unei igiene riguroase a pielii; in unele cazuri medicul poate indica si tratament cu
antibiotice pe cale orala. Pentru a preveni raspandirea infectiei, se va evita contactul cu alte
persoane pana la vindecarea infectiei.

Streptococul de grup BSus

Dintre infectiile streptococice de grup B, infectia cu Streptococcus agalactiae este cauza
numarul 1 a infectiilor perinatale. La nou-nascuti si copii mici, aceste infectii includ
pneumonia si meningita. Femeile insarcinate trebuie monitorizate pentru infectiile cu
streptococi de grup B.
Factorii de risc cert de infectie a nou nascutului in cazul femeilor insarcinate infectate cu
streptococi de grup B sunt:
- travaliu prematur
- ruptura prematura a membranelor
- existenta deja a unui copil cu infectie streptococica B
- febra in timpul travaliului
- multiparitatea (mai multe sarcini anterioare).
In cazul acestor femei cu factori de risc certi, se recomanda administrarea antibioticelor
pentru a preveni transmiterea infectiei la nou-nascut.

TratamentSus

Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina este
medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum ar fi
Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de natura infectiei si de
susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.
Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu
antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala.
In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea
antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si
azitromicina.

Generalitati

Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu
colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si
ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de
stafilococi, dintre care cele mai des asociate cu infectii umane sunt in ordinea frecventei:
Staphylococcus haemolyticus, Staphylococcus lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus si
Staphylococcus schleiferi.
Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii
superficiale ale pielii pana la infectii ce pun viata in pericol, ca de exemplu septicemia sau
meningita.

Epidemiologie
In functie de capacitatea de a secreta o enzima numita coagulaza (care poate coagula plasma),
stafilococii se impart in coagulazo-negativi si coagulazo-pozitivi.
Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari (se gasesc peste tot), facand parte din flora
normala a organismului, gasindu-se in orofaringe, tractul gastro-intestinal si uretra anterioara.
Produc frecvent infectii intraspitalicesti, ei fiind rezistenti la unele dezinfectante si antiseptice
sau apar la cei cu diverse corpuri straine (proteze, grefe, catere etc.). Supravietuiesc
indelungat pe suprafete uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin
intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie).
Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singura specie este patogena pentru om:
Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel dupa culoarea galben-aurie a
coloniilor bacteriene obtinute pe medii de cultura.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Staphylococcus aureus
3. Patogenitatea S. aureus
4. Manifestari clinice produse de S. aureus
5. Intoxicatiile stafilococice
6. Infectiile stafilococice
7. Diagnostic
8. Tratament
9. Stafilococi coagulazo-negativi

Staphylococcus aureusSus

Denumirea lui vine de la pigmentul evident cand se cultiva pe medii de cultura, care la aceasta
specie este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi si alb, in timp ce la Staphylococcus
epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul auriu rezista
60 de minute la 60grade C, supravietuieste in produse uscate cateva luni si rezista la actiunea
alcoolului etilic 70 grade - aproximativ 10 minute.
Se gaseste in mod normal pe pielea si mucoasele omului, dar si a altor mamifere precum si la
pasari. Este prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele sanatoase, procentajul fiind
mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienti dializati, diabetici si cei ce folosesc
droguri intravenoase. Colonizarea nou-nascutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul
bontului ombilical, suprafata pielii si zona perineala.

Patogenitatea S. aureusSus

Pentru a intelege cum reuseste aceasta bacterie sa patrunda, sa infecteze si sa se raspandeasca

in organism in ciuda mecanismelor de aparare proprii organismului, si cum se explica
varietatea clinica a afectiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura
acestuia si modul de actiune.
Stafilococul auriu (S. aureus) isi exercita patogenitatea atat prin structura sa cat si printr-o
multitudine de enzime pe care le produce. Astfel:
- capsula (un strat subtire care inveleste bacteria) protejeaza bacteria de actiunea celulelor si
mecanismelor de aparare ale organismului (fagocitoza, leucocite, macrofage) si favorizeaza in
acelasi timp aderenta bacteriei de catetere si de alte materiale sintetice: proteze valvulare,
proteze articulare, sunturi, grefe etc.
- peretele celular al bacteriei contine mai multe substante care declanseaza reactiile
inflamatorii in organism, stimuleaza sinteza de pirogeni endogeni (substante sintetizate in
organism care determina aparitia febrei) si inhiba mecanismele de aparare ale organismului
- tot la nivelul peretelui celular exista acizi teicoici care ajuta la atasarea stafilococilor de
suprafetele mucoaselor.
Stafilococul auriu secreta un numar mare de toxine:
- 5 enzime citolitice, care sunt capabile sa lezeze membranele celulare si deci sa distruga
celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele si leucocidina; dupa cum le spune si
numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot
distruge si alte tipuri de celule avand un rol important in producerea leziunilor tisulare;
leucocidinele ataca si distrug leucocitele
- exfoliantina: determina leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutiva; este
responsabila de aparitia dermatitei exfoliative in cadrul sindromului stafilococic al pielii
oparite (frecventa la copiii mici)
- toxina-1 a socului toxic: este responsabila de sindromul de soc toxic caracterizat prin: febra,
hipotensiune, eruptie urmata de descuamare si afectarea mai multor organe interne
- enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfectiile alimentare cu
stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrica si rezista 30 minute la temperatura de 100
grade C, ceea ce semnifica faptul ca alimentele contaminate cu enterotoxina stafilococica nu
devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare ca au actiune si asupra SNC, ceea
ce explica varsaturile severe ce apar uneori in toxiinfectiile alimentare.

De asemenea, stafilococul secreta un numar de enzime care au diverse roluri in patogenitate,

dar care sunt utilizate si ca markeri in diagnosticul infectiilor stafilococice:
- coagulaza: care poate converti fibrinogenul in fibrina si este un marker al virulentei S.
aureus
- catalaza, care protejeaza bacteria de actiunea apei oxigenate
- hialuronidaza: hidrolizeaza acidul hialuronic din tesutul conjunctiv, favorizand astfel
diseminarea infectiei
- fibrinolizina: dizolva cheagurile de fibrina, fiind un factor de difuziune al infectiei
- lipazele: hidrolizeaza lipidele, ceea ce-i permite bacteriei sa supravietuiasca si sa invadaze
pielea, tesutul subcutanat si ariile sebacee ale organismului
- nucleaze – marker pentru S. aureus
- penicilinaze sau beta-lactamaze: enzime care inhiba penicilina si antibioticele beta-
lactaminice, ceea ce-i confera rezistenta bacteriei la tratamentul cu penicilina si alte
antibiotice similare.

Manifestari clinice produse de S. aureusSus

Manifestarile clinice ale infectiilor produse de stafilococul auriu se datoreaza fie toxinelor
secretate de acesta – intoxicatii, fie inmultirii bacteriene – infectii.
Intoxicatiile stafilococice sunt:
- sindromul pielii oparite
- toxiinfectia alimentara
- sindromul de soc toxic.

Principalele infectii sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt:
- infectii ale pielii: furuncule, acnee,foliculite, orjelet, suprainfectiile plagilor
- infectiile tesutului subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese
- infectii respiratorii: faringite, bronsite, pneumonii, empieme
- infectii ale scheletului: artrite, osteomielite
- infectii generalizate: meningite, septicemii, endocardite cu diseminari secundare cu formare
de abcese in diferite organe.

Intoxicatiile stafilocociceSus

Sindromul socului toxic (SST)

SST este o intoxicatie acuta amenintatoare de viata, caracterizata prin:

- debut brusc cu febra si alte simptome: greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree, dureri
musculare, cefalee, dureri in gat etc.
- eruptie maculara caracteristica care apare dupa primele doua zile de boala
- hipotensiune arteriala, cu ameteli si sincope la ridicarea in ortostatism
- disfunctii pluriorganice, cu afectarea a cel putin trei organe dintre: tractul gastrointestinal,
sistemul muscular, mucoase (genitala, conjunctivala, orofaringiana), rinichi, ficat, celule
sangvine (trombocitopenie), sistemul nervos central; caracteristic in SST aparut in perioada
menstruala este eritemul si inflamatia mucoasei vaginale insotita de scurgeri vaginale
purulente
- descuamatia caracteristica a pielii la 1-2 saptamani de la debutul bolii: incepe cu o
descuamare furfuracee (marunta) a pielii de pe torace, fata, extremitati, urmata ulterior de
descuamare in lambouri (grosolana, in bucati mari) a palmelor, plantelor si degetelor.
Pentru aparitia acestui sindrom, un individ trebuie sa fie colonizat sau infectat cu o tulpina
toxica de S. aureus si trebuie sa nu aiba un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boala
a tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulti poseda anticorpi impotriva toxinelor care
provoaca SST.

Factori favorizanti sunt:

- perioada menstruala la femei, dar poate apare si ca o complicatie a folosirii metodelor
contraceptive locale, a lauziei, avortului septic, chirurgiei ginecologice
- leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice, termice, intepaturile insectelor,
leziuni date de varicela, plagi chirurgicale.
Tratamentul SST implica decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea
antibioticelor antistafilococice, sustinere volemica (hidratare) si tratamentul disfunctiilor de
organ.

Sindromul stafilococic al pielii oparite

Acest sindrom se refera la o serie de boli cutanate de severitate variabila provocate de S.

aureus care produce toxina exfoliativa (exfoliantina). Cea mai severa forma este numita boala
Ritter la nou-nascuti si necroliza epidermica toxica la varstnici; alte forme mai putin severe
sunt pemfigusul neonatal si impetigo bulos.
Clinic debuteaza cu o eruptie eritematoasa initial in jurul ochilor si gurii care se extinde apoi
spre trunchi si extremitati; in cateva zile incepe zbarcirea si descuamarea tegumentelor, care
capata un aspect asemanator cu pielea oparita; zonele denudate raman rosii stralucitoare si
sunt o poarta de intrare pentru diverse bacterii si o cale prin care se pierd lichide si electroliti
la fel ca si in arsurile termice. Dupa aproximativ 48 ore zonele denudate se usuca si incepe o
noua descuamare. Evolutia bolii este in medie de 10 zile, mortalitatea prin hipovolemie si
infectii fiind insa semnificativa.
Tratamentul include administrarea de antibiotice antistafilococice, lichide, electroliti si
tratamentul local al zonelor denudate.
Toxiinfectia alimentara stafilococica

Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice.

Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne si prajiturile cu crema,
deoarece stafilococii se dezvolta in mediu bogat in proteine si zahar; prepararea termica
distruge stafilococii dar nu si enterotoxinele, care sunt stabile termic.
Cel mai important factor de risc pentru toxiinfectia alimentara stafilococica este consumarea
alimentelor lasate la temperatura camerei, o perioada mai indelungata, in special in anotimpul
cald, timp care permite stafilococilor sa secrete toxinele.
Simptomele debuteaza in scurt timp dupa ingestia alimentelor, cu greturi, varsaturi, dureri
abdominale si diaree uneori severa.

Infectiile stafilocociceSus

Infectiile pielii si ale tesuturilor moi

S. aureus este cel mai obisnuit agent al infectiilor pielii si tesuturilor moi, infectiile fiind
produse de obicei de catre flora proprie (care colonizeaza tegumentele si mucoasele),
Foliculita – este infectia foliculului pilos (radacina firului de par) si apare ca o pustula
galbena, rotunjita, inconjurata de o zona rosie.
Furunculul – este infectia necrotica a zonelor profunde ale unui folicul pilos, localizat pe fese,
fata, gat; este dureros, sensibil si se pot insoti de febra si alte manifestari generale.
Carbunculul - este infectia profunda a unui grup de foliculi pilosi; este foarte dureroasa, fiind
insotita de alterarea starii generale si febra, aparand frecvent la barbatii adulti si varstnici, cu
localizare pe ceafa, umeri solduri si coapse.
Panaritiul – infectia pliurilor laterale ale unghiilor este frecvent determinata de S. aureus.
Celulita – infectia intinsa a tesutului subcutanat poate fi produsa de S. aureus desi mai
frecvent este determinata de streptococi.
Erizipelul – o eruptie cu margini ridicate, bine delimitata, este o infectie superficiala a
dermului si tesutului subcutanat, produsa uneori si de S. aureus, desi mai frecvent are
etiologie streptococica.
De asemenea S. aureus poate determina infectarea secundara a plagilor traumatice sau
chirurgicale.
Tratamentul acestor infectii consta in administrarea de antibiotice antistafilococice local si/sau
sistemic si ingrijirea leziunilor locale, unde este cazul si drenaj chirurgical (furuncul,
carbuncul).

Infectiile respiratorii

Infectiile respiratorii cu S. aureus se pot produce fie datorita florei de la nivelul orofaringelui
fie datorita diseminarii hematogene a stafilococilor, de la un focar intravascular de infectie
(endocardita inimii drepte, tromboflebita septica). Infectiile cu stafilococ pot fi localizate
oriunde la nivelul tractului respirator, determinand: rinofaringite, faringo-amigdalite, traheite,
bronsite, pneumonii, empiem, sinuzite.
Etiologia stafilococica a pneumoniei este neobisnuita, dar cand apare poate avea o evolutie
severa. Factori predispozanti pentru pneumonia stafilococica sunt: institutionalizarea in unitati
de ingrijire a bolnavilor cronici, antibioterapia folosita recent, spitalizarea, intubatia traheala,
infectii respiratorii virale, boli cronice sau care se insotesc de imunodepresie.

Infectiile sistemului nervos central

S. aureus ajunge la nivelul sistemului nervos central fie pe cale hematogena (prin sange) de la
o endocardita cel mai frecvent, fie prin extindere directa de la o infectie a tesuturilor vecine:
oasele craniului, sinusuri, infectii ale pielii si tesuturilor moi de la nivelul fetei.
Abcesul cerebral - poate apare prin extindere directa de la o sinuzita, de la infectia
stafilococica a tesutului moale, de la un traumatism penetrant sau o plaga chirurgicala, sau
prin diseminare hematogena de la o endocardita infectioasa.
Meningita purulenta poate insoti abcesul cerebral sau apare independent de acesta.

Empiemul subdural se produce prin extindere directa de la o osteomielita a craniului, dupa

interventii chirurgicale sau traumatisme, ori de la o sinuzita.
Abcesele epidurale spinale pot apare in relatie cu osteomielita sau infectia discului vertebral,
in timp ce abcesele epidurale cerebrale apar dupa sinuzite, traumatisme sau interventii
chirurgicale.
S. aureus este cauza cea mai obisnuita de tromboflebita intracraniana septica – care apare de
obicei dupa o sinuzita, mastoidita sau o infectie stafilocica a tesuturilor moi ale fetei.
Adesea aceste infectii pot coexista: astfel meningita poate insoti un abces cerebral, o flebita
intracraniana, iar flebita poate insoti abcesul epidural sau empiemul.

Infectiile tractului urinar

S. aureus este o cauza neobisnuita a infectiei tractului urinar. De obicei apar secundar
interventiilor asupra vezicii urinare: cistoscopia, sondaj vezical etc.
In absenta unor manevre urologice, prezenta S. aureus in urina trebuie sa ridice suspiciunea
diseminarii hematogene a infectiei frecvent de la o endocardita stafilococica, avandu-se in
vedere si existenta unui abces la nivel renal.

Infectiile endovasculare

Stafilocul auriu este una dintre cauzele cele mai frecvente de endocardita bacteriana acuta atat
pe valve native cat si pe protezele valvulare, valvele cele mai frecvent afectate fiind valvele
mitrale si aortice. La consumatorii de droguri intravenoase apare mai frecvent endocardita
inimii drepte cu afectarea valvei tricuspide.
Endocardita stafilococica are o rata crescuta de mortalitate (40-60%) atat prin tulburarile
cardiace pe care le antreneaza cat si prin diseminarea hematogena a infectiei cu aparitia
septicemiei, meningitei, abceselor cerebrale si abcese in diferite alte organe etc.

Infectiile musculo-scheletale

S. aureus este cea mai frecventa cauza de osteomielita acuta la adulti si una dintre principalele
cauze la copii. Se produce prin diseminare hematogena sau prin extindere directa de la un
focar infectios. La adulti localizarea cea mai frecventa este corpul vertebral in timp ce la copii
se localizeaza frecvent la nivelul metafizelor oaselor lungi (unde vascularizatia este mai
bogata). Clinic apare durere locala insotita de febra si alte semne generale.
O forma particulara de osteomielita este cea asociata cu protezele articulare sau cu
dispozitivele de fixare interne sau externe. Durerea, febra, inflamatia si scaderea mobilitatii
sunt semnele care pot apare in osteomielita protezelor. In multe cazuri se produce
desprinderea protezei necesitand indepartarea chirurgicala a acesteia.

Artrita septica este localizarea infectiei la nivelul articulatiei, stafilococul auriu fiind cea mai
frecventa etiologie la adulti. Factori predispozanti pentru artrita septica sunt: utilizarea de
droguri intravenoase, artrita reumatoida sau alte afectiuni articulare, traumatisme, utilizarea
sistemica sau intraarticulara a steroizilor. Localizarile cele mai des intalnite sunt genunchii,
articulatia soldului si articulatia sacro-iliaca. Pe langa tratamentul cu antibiotice aceasta forma
mai necesita si drenajul articular.
Infectia muschilor cu S. aureus – polimiozita, este rara, aparand mai frecvent in zonele
tropicale si de obicei la pacienti cu boli de fond (diabet zaharat, alcoolism, boli hematologice,
afectiuni maligne etc.)

DiagnosticSus

Diagnosticul infectiilor cu S. aureus este relativ simplu, constand in punerea in evidenta a

bacteriei in diferite materiale purulente recoltate de la locul infectiei sau in fluidele
organismului care sunt sterile in mod normal.
Mai dificil poate fi insa, diagnosticul intoxicatiilor stafilococice, care de multe ori se face
numai pe baza semnelor clinice. Deoarece intoxicatia stafilococica nu presupune neaparat si
infectia, S. aureus de cele mai multe ori este absent. Determinarea enterotoxinelor in probele
alimentare sau demonstrarea aparitiei anticorpilor indreptati impotriva toxinelor stafilococice
ale socului toxic, sau demonstrarea producerii de toxine in vitro la o tulpina izolata, sunt
datele de laborator care pot confirma diagnosticul clinic, insa acestea sunt dificil de realizat in
practica clinica.

TratamentSus

Tratamentul infectiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic alaturi de care sunt necesare
si drenajul colectiilor purulente, indepartarea tesuturilor necrozate si a corpurilor straine.
Deoarece in prezenta unor corpuri straine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape
imposibil de eradicat infectia cu S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie indepartate.

Tratamentul antibiotic

Inca din anii 1950-1960 a fost semnalata o crestere rapida a rezistentei tulpinilor stafilococice
in general si mai ales a S. auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit astfel
obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din diverse infectii. Rezistenta se
instaleaza prin urmatoarele mecanisme:
- producerea de beta-lactamaze, enzime care neutralizeaza antibioticele care au in structura lor
nucleul beta-lactaminic
- modificarea unor proteine ale peretelui celular, ceea ce duce la scaderea permeabilitatii
bacteriene si modificarea tintei antibioticului astfel incat acesta sa nu se mai poata lega de
structurile bacteriene.

Aceste proprietati confera rezistenta la toate antibioticele care au in structura lor beta-
lactamine (peniciline si cefalosporine). Testarea tulpinilor rezistente se face prin testarea
sensibilitatii la meticilina; daca tulpinile sunt rezistente la meticilina inseamna ca sunt
rezistente la toate antibioticele beta-lactaminice. Acesti stafilococi se numesc stafilococi
meticilino-rezistenti (MRSA – Methicilin resistent Staphylococcus aureus). Antibioticele de
electie pentru aceste tulpini sunt Oxacilina si Nafcilina, care sunt rezistente la actiunea beta-
lactamazelor secretate de catre stafilococi.

Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de electie ramane penicilina iar pentru infectiile mixte
se poate asocia penicilina cu un inhibitor de beta-lactamaza.
Infectiile grave care necesita doze mari sau infectiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu
antibiotice pe cale parenterala (injectabila) in timp ce infectiile pielii, ale tesuturilor moi sau
ale cailor respiratorii se pot trata prin administrare orala. Durata tratamentului si calea de
administrare difera in functie de localizare, severitate, imunitatea gazdei si raspunsul la
tratament; bacteriemia necesita 2-4 saptamani de tratament cu antibiotic parenteral,
osteomielita acuta si endocardita acuta 4-6 saptamani, in timp ce osteomielita cronica necesita
pana la 6-8 saptamani de tratament parenteral.

Profilaxia

Profilaxia infectiilor streptococice consta in:

- masuri de igiena riguroasa in unitatile sanitare: spalarea meticuloasa a mainilor dupa
contactul cu pacientii, utilizarea manusilor la contactul cu plagile si mucoasele contaminate
- administrarea profilactica de antibiotice pre- si post-operator, pentru a preveni infectia
plagilor postoperatorii
- tratamentul prompt al tuturor infectiilor streptococice chiar si a celor superficiale, ale pielii
si tesuturilor moi.

Stafilococi coagulazo-negativiSus

Dintre stafilococii care nu poseda capacitatea de a produce coagulaza, numiti si coagulazo-

negativi, cel mai des implicat in infectii la om este Staphylococcus epidermitis (stafilococul
alb).
Sunt cauza majora de infectie nozocomiala si infecteaza mai frecvent protezele, grefele
venoase sau apar dupa dializa peritoneala; sunt germeni cu o patogenitate redusa, infectiile
fiind datorate mai mult vulnerabilitatii gazdei decat virulentei bacteriei.

Stafilococii coagulazo-negativi au anumite caracteristici comune:

- sunt in general latenti: intre momentul contaminarii (procedura medicala de exemplu) si
debutul simptomelor exista o lunga perioada de timp, cu exceptia pacientilor cu neutropenie la
care debutul este precoce
- majoritatea determina infectii nozocomiale, cu exceptia endocarditei pe valve native si a
infectiilor urinare produse de S. Saprophyticus
- majoritatea infectiilor sunt produse de tulpini rezistente la mai multe antibiotice, inclusiv la
peniciline si cefalosporine
- multe dintre infectii sunt asociate unor proteze, dispozitive, catetere, care necesita
indepartarea lor pentru vindecare.

In infectiile valvulare – bacteria este introdusa in timpul interventiei chirurgicale, simptomele

putand apare si la un an de la aceasta. Infectia consta intr-un abces care se localizeaza la locul
unde valva artificiala se leaga de tesutul miocardic, care in timp duce la desprinderea valvei
cu compromiterea activitatii mecanice a inimii urmata de deces.
Infectiile cateterelor si by-pass-urilor sunt cauzate intr-o proportie de 20-65% de stafilococi
coagulazo-negativi, care produc o bacteriemie de lunga durata, cu formarea in circulatia
sangvina a unui exces de complexe antigen-anticorp care printr-o reactie de hipersensibilitate
poate produce afectarea rinichiului (glomerulonefrita).

Staphylococcus saprophyticus – produce infectii ale tractului urinar la femei tinere active
sexual.
Tratamentul infectiilor cu stafilococi coagulazo-negativi consta in indepartarea corpurilor
straine: proteze, catetere, sunturi, grefe etc. si tratamentul cu antibiotice, de preferat in functie
de antibiograma, aceste bacterii fiind rezistente la multe antibiotice. Cand severitatea infectiei
nu permite asteptarea rezultatelor antibiogramei se poate incepe tratamentul cu antibiotice de
tipul: Vancomicina, Oxacilina, Nafcilina, durata si calea de administrare fiind in functie de
localizarea si severitatea infectiei.