GENUL DEMONSTRATIV ARISTOTEL

Metoda proprie artei retorice se intemeiaza pe dovezi, dovada este un anumit gen de demonstratie. De asemenea pe de alta parte demonstratia retorica este o entimema si in general cea mai decisiva dintre dovezi, precum si un anumit gen de silogidm. Vorbitorii produc dovezie cu ajutorul demonstrarii, avansand fie exemple, fie entimeme, iar in afara de aceste mijloace nu mai exista nici o cale, astfel incat daca este absolut necesar sa demonstram un fapt fie rationand prin silogism fie realizand o inductie, atunci rezulta cu necesitate ca fiecare din aceste doua metode este identica in fiecare dintre cele doua. Fiindca ceea ce este potrivit pentru a convinge este convingator pentru cineva anume si fiindca persuasivul este cand de la inceput si de la sine convingator si credibil, cand este astfel prin faptul ca pare demonstrat prin aceste argumente convingatoare si credibile, nici o arta nu examineaza individul. Genurile retorice sunt in numar de trei, atatea cate sunt de altfel clasele de autori ale discursurilor. Caci discursul este format din trei elemente: cel ce voreste, subiectul despre care el vorbeste si cel caruia el ii vorbeste. De aici reiese ca sunt trei genuri de discursuri oratorice: deliberativ, judiciar, demonstrativ. Genului demonstrativ ii este propriu pe de o parte elogiul, pe de alta parte blamul. Perioadele de timp proprii fiecarui dintre aceste genuri sunt pentru cel deliberativ- viitorul, pentru cel care pledeaza trecutul iar pentru genul demonstrativ prezentul caci in privinta unor fapte actuale lauda sau blemeaza toti vorbitorii adesea, insa ei folosesc mai mult faptele trecute, evocandu-le si faptele viitoare, presupunandu-le. Exista un scop diferit pentru fiecare dintre aceste genuri, insa scopul pentru genul demonstrativ adica pentru cei care lauda si blameaza este nobilul si rusinosul la care se adauga la randul lor alte criterii. Cei care lauda si cei care blameaza nu examineaza daca ,,omul`` avut in vedere a facut lucruri utile sau daunatoare ci adesea, chiar in timpul elogiului, ei stabilesc ca el a facut o fapta nobila neglijandu-si propriul interes, precum de exemplu, il lauda pe Ahile ca a venit in jurul tovarasului sau de arme Patrocle, desi stia acesta trebuie sa moara, pe cand era inca viu. Pentru el o astfel de moarte era mai nobila, desi interesul sau era faptul de a trai. Astfel cel care elogiaza sau blameaza trebuie sa aiba la indemana premise despre posibil si imposibil. Cum toti vorbitorii si cei care lauda sau blameaza precum si ceilalti nu se straduiesc sa demonstreze numai chestiunile mentionate ci si daca bunul sau raul, nobilul sau rusinosul, dreptul sau nedreptul sunt constituite dupa anumite premise. Dupa toate acestea, sa vorbim despre virtute si viciu, despre nobil si rusinos, caci ele sunt scopurile pentru cel care lauda si pentru cel care blameaza. Cum se intampla deseori sa laudam, fara serioazitate sau cu intentie serioasa, nu numai un om sau un zeu ci si fiinte neinsufletite si pe primul venit

dintre celelalte vietuitoare, trebuie sa aflam, dupa aceiasi metoda, premisele relative la aceste chestiuni, astfel incat sa putem vorbi despre ele cel putin cu titlu de exemplu. Nobil asadar este ceea ce fiind preferabil prin sine este laudabil sau ceea ce, fiind bun este placut fiindca este bun. Or daca acest lucru insemna ceea ce este nobil, atunci virtutea trebuie sa fie un lucru nobil. Caci fiind un lucru bun este laudabil. Virtutea este dupa cum se pare, facultatea de a procura si de a mentine bunuri, precum si facultatea de a infaptui numeroase si importante binefaceri de toate felurile si in toate imprejurarile. Partile virtutii sunt dreptatea, curajul, cumpatarea, magnificenta, magnanimitatea, generozitatea, blandetea, intelepciunea practica, intelepciunea in general. Este limpede ca toate lucrurile capabile de a produce virtutea sunt in mod necesar nobile precum si toate cele care provin din virtute, adica semnele si faptele virtutii; insa, cum semnele si asemenea lucruri care constituie faptele sau incercarile suportate proprii unui om virtuos sunt nobile, atunci toate cate au fost facute cu curaj, sunt frumoase si de asemenea, lucrurile drepte, precum si actiunile facute in mod just sunt nobile si la fel se intampla si in cazul altor virtuti. Si lucrurile in vederea carora recompensa este onoarea sunt nobile. Si cele de pe urma carora rezulta onoarea mai degraba decat banii. Sunt nobile si toate lucrurile dintre cele dezirabile, pe care cineva nu le face pentru el insusi, si lucrurile luate in mod absolut, apoi toate cate omul le-a facut pentru patrie, contra interesului propriu, cele bune prin natura lor, precum si cele bune nu doar prin individul insusi ; caci asemenea lucruri sunt in vederea interesului propriu. Sunt nobile si lucrurile contrare cele de pe urma carora oamnenii se rusineaza, caci ei rosesc pentru lucrurile rusinoase pe care le spun, pe care le infaptuiesc, sau pe care intentioneaza sa le spuna sau sa le faca, dupa cum si Sapho, cand Alceu a spus: ,, vreau sa-ti spun ceva, insa rusinea ma impiedica asa ca a compus:<< daca ai avea dorinta de lucruri oneste si nobile, daca limba ta nu ar ravasi totul pentru a nu spune ceva rau, nu ar exista rusine in ochii tai, ci tu ai putea sa vorbesti despre o dorinta indreptatita>> In vederea elogiului si a blamului aduse cuiva trebuie sa acceptam ca insusirile celui in cauza , foarte apropiate insusirilor care ii apartin sunt identice cu acestea din urma asa cum de pilda, cel precaut trebuie luat drept rece si intrigant, cel nerod-cinstit, sau cel nepasator-calm, apoi trebuie sa surprindem in cazul fiecarui caracter, cea mai buna dintre insusirile care il insotesc. De asemenea trebuie sa vedem daca fapta nepotrivita este inspre una mai buna si mai nobila ca de exemplu, daca un om, desi norocos, este cumpatat, apoi daca el desi este norocos, este magnanim, ori daca acelasi, devenit mai important, este mai bun si mai dispus pentru reconciliere. In general dintre formele comune tuturor discursurilor oratorice, amplificarea este cea mai potrivita pentru discursurile demonstrative: caci ele considera actiunile ca fiind admise, incat nu mai ramane decat a le atribui grandoare si frumusete.