Mitul dacic ocup n creaia lui Mihai Eminescu un loc privilegiat.

Istoria i spiritualitatea dacilor, reprezint pentru el un timp eroic, ce se deapn ntr -un spaiu edenic aflat sub tutela zeului Zamolxe, egalul lui Odin cu care st personal la mas. Sub pecetea dacismului, Eminescu exprim cel mai bine, panorama civilizaiilor, care, n succesiunea lor pe firmamentul istoriei, evoc poetului motivul deertciunii deertciunilor. Singurul lucru pe care-l consider peren, este motenirea dacic pe care o extinde pn n vremea desclecatelor i mai departe,desluind-o n legendele populare aa cum a nvat de la Nicolae Densuianu, cu care s-a cunoscut la Sibiu. n spiritul poetic comun epocii sale, romantismul, prin poeziile sale avnd ca tem dac ismul, Mihai Eminescu se ncumet s scrie o epopee liric a mitului dacic, care cuprinde istoria de la mitul creaiei i pn n vremea marilor voievozi romni. n aceast ordine de idei, Dacia mitic rmne undeva n afara timpului istoric, iar miturile sale devin nite repere fr de care neamul romnesc ar rtci prin istorie. n conformitate cu adevrul istoric, Dacia lui Mihai Eminescu nu cunoate barbaria! De multe ori romanitatea att de elogiat de istoricii notri oficiali este raportat la dacism , prin acest antagonism punndu-se n valoare nu numai vechimea exemplar a civilizaiei dacice ci i decadena Imperiului Lumii Roma. n viziunea eminescian, Roma devine o civilizaie corupt, perimat i sortit pieirii. n antitez, Dacia, apare purificat prin jertf de snge, hrzindu-i-se un viitor ce transpare n poezia Ce-i doresc eu ie dulce Romnie. Cucerirea roman nu are efecte benefice asupra Daciei, cuceritorii fiind supui blestemului lui Decebal, si prin aceasta, a ntregului popor dac, pstrtor al legii i datinii strbune. n dacismul lui Mihai Eminescu, se face o disociere clar ntre lumea roman i cea a dacilor hiperboreeni prin Dunrea btrn care desparte cele dou civilizaii antagonice. Prin toate cele prezentate pn acum despre dacismul lui Eminescu se poate observa c el este n perfect consonan cu istorici ca A.D. Xenopol i N. Densuianu, care au ridicat civilizaia dacic strveche pe cele mai nalte culmi ale gloriei.

Nasterea lumii dintr-un atom primordial, din goluri de haos, ilustrata si in mitologiile indiene si germanice, este analizata in doua poeme de mare amploare, "Rugaciunea unui dac" (1879). Zeul primordial da nastere celorlalti zei, ca in cele mai multe mitologii, intr-o conceptie asemanatoare, in mare masura, si cu aceea crestina, pentru ca Dumnezeu creeaza eonii si arhanghelii, fiinte situate mai jos in ierarhia cereasca. Unii dintre acestia vor cobori pe pamant, iar in unele scrieri apocrife vor fi "prabusiti", pedepsiti pentru razvratire, transformati in demoni cu infatisari diverse . in poemul "Rugaciunea unui dac" ne aflam in momentul prim al creatiei, cand au loc teogonia, nasterea zeilor dintr-o forta unica, si inzestrarea lor cu puteri de de a strabate cosmosul si cerurile in lung si in lat, totusi fara puterea de a accede la stiinta ultima a zeului prim : "El singur zeu statut-a nainte de a fi zeii Si din noian de ape puteri au dat scanteii, El zeilor da suflet si lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mantuire: Sus inimile voastre! Cantare aduceti i, El este moartea mortii si invierea vietii. Cosmogonia are loc, de data aceasta, din "noian de ape", ceea ce trimite cu gandul la legendele apocrife crestine, dupa care duhul se plimba pe deasupra apelor, incercand sa gaseasca un loc unde sa se odihneasca. Mesagerul trimis pe fundul marii este chiar diavolul, cel ce refuza sa aduca pamant de acolo. La a treia incercare, diavolul aduce boaba de nisip necesara pentru nasterea uscatului. Nasterea lumii presupune si existenta muritorilor si a nemuritorilor, ca elemente antagoniste, care declanseaza evolutia fenomenala caci inainte nu exista

"moarte" dar nici "nimic nemuritor".Dihotomizarea lumii presupune simplificarea ei in matrice usor recognoscibile, sub efectul timpului liniar, structurarea lumii in planuri mai joase de existenta. Dacul, cel ce rosteste acest lung discurs liric, substituindu-se eului poetic, este imortalizat, lucru pe care nu il doreste, din dorinta extrema de autodistrugere a fiintei umane:

"Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei, Si inima-mi implut-au cu farmecele milei, in vuietul de vanturi auzit-am al lui mers Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers, Si tot pe langa-acestea cersesc inc-un adaos: Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!..."

Nemurirea fiintei create de zeu nu poate fi suportata de dac, avand inca nostalgia existentei trecatoare. Conceptia tracilor era de a plange la nasterea unui copil, temandu-se de nenorocirile pe care acesta avea sa le indure, si se bucurau la moartea unui om, pentru ca acestea dobandea nemurirea totala. Dacul are comportamentul unui daimon, al unui "inger razvratit", poarta nostalgia pierderii totale a vietii, dincolo de lumea spiritelor. Conceptia sa nihilista il transforma intr-un erou romantic, la fel ca pe Muresanu, din poemul omonim al poetului. Zeul, numit simbolic "moartea mortii" si "invierea vietii", este vazut ca un daimon, care doreste sa ucida, prin anihilarea lui, creatia divina: n viziunea Mihai Eminescu, Dacia este altceva, este spirit ce se perpetuiaz peste timp, dei cunoate decadena odat cu ocupaia roman. Traian , cuceritorul Daciei i cel care a stricat ornduiala arhaic i paradisiac a vechii Dacii, cade ns sub blestemul lui Dece bal - Vai vou, romani puternici! Umbr, pulbere i spuz Din mrirea-v s-alege! Limba va muri pe buz, Vremi veni-vor cnd nepoii n-or pricepe pe prini Ct de nalt vi-i mrirea tot aa de-adnc cderea. Pic cu pic secnd paharul cu a degradrei fiere, mbta-se-vor nebunii despera-vor cei cumini. Moartea voastr: firea-ntreag i popoarele o cer.