Sunteți pe pagina 1din 75

I.

Cercetarea stiintifica in psihologie. Particularitati si obiective

1. Scopurile cursului Acest curs are doua scopuri: a) Transformarea studentilor din consumatori de cunoastere psihologica in producatori ai acesteia ceea ce necesita instrumente adecvate, si anume metodele de cercetare; b) Studiul metodologic stiintific (metode, principii, suportul statistic), ce ne ofera posibilitatea intelegerii si evaluarii cercetarilor conduse de altii. Este necesar sa intelegem specificul acestei cunoasteri psihologice prin cercetare pentru ca exista si alte forme care incearca sa explice psihologia omului: arta, literatura, religia, cunoasterea naiva (cotidiana, empirica). 2. Caracteristicile cunoasterii comune a) spre deosebire de realitatea fi ica sau chimica, de exemplu, realitatea socio!umana este direct accesibila, de unde ilu ia facilitatii cunoasterii umane" b) realitatea socio!umana ne este foarte familiara, astfel incat subiectul naiv poate intelege corect comportamentul celorlalti sau are ilu ia ca il poate intelege. c) #amenii formulea a ipote e, atribuie cau e, atribuie succesul, esecul, fac inferente, $udecati, unii avand strategii cognitive foarte complexe, flexibile, subtile. Ei sunt experti sau considera ca sunt experti in spatiul lor direct de munca si de viata. d) %n spatiul lor de viata, oamenii se comporta ca mici oameni de stiinta. Astfel, cu greu pot fi gasite constatari si explicatii in psihologie care sa aiba si corespondente in cunoasterea comuna (proverbe, icatori). e) &unoasterea comuna este puternic stratificata, de la constatari simple (stereotipuri, pre$udecati) pana la explicatii si interpretari nuantate. Concluzii: Exista o serie de aprecieri intre cunoasterea stiintifica si cea comuna, dar cunoasterea comuna, desi nu este in mod obligatoriu lipsita de valabilitate, nu este in mod necesar valida. Limitele cunosterii comune a) Subiectivitatea: cunoasterea comuna este puternic personali ata, tine de cel care emite.
1

b) Tendinta de a absoluti a pe ba a unei situatii particulare. c) &unoasterea comuna se ba ea a pe legaturi aparente. d) %n cunoasterea comuna se face confu ie intre familiar si cunoscut. e) &unoaterii comune ii lipseste preci ia, nu masoara. f) 'umeroase erori in cunoasterea comuna provin din fenomene banale. (e exemplu, ordinea pre entarii informatiilor, recenta informatiilor. (Erorile perceptiei interpersonale sunt determinate si de limitele cunoasterii comune). g) 'u detine un cod coerent de cunoastere despre comportamentul uman. h) )e ultatele cercetarii psihologice uneori sunt diferite de ceea ce crede omul obisnuit (ve i experimentul lui *ilgram). i) +nii oameni considera ca perspectiva lor este singura corecta asupra realitatii socio!umane. $) +neori, cunoaterea comuna creea a explicatii post!factum. 3. Cunoasterea psihologica stiintifica ,iind o stiinta, psihologia utili ea a metode sistematice pentru a observa, descrie, explica si a face predictii asupra comportamentelor si proceselor psihologice. &eea ce separa cunoasterea stiintifica de cea comuna este metoda. *etoda stiintifica este o metoda empirica adica este activ ba ata pe experienta in raport cu lumea. %n acelasi timp, cunoasterea psihologica trebuie sa se delimite e de pseudopsihologie, care este un sistem nonstiintific pentru ca descrierile, explicatiile si predictiile lor nu pot fi verificate, iar daca sunt verificate, se dovedesc nefundamentate. 4. Programul cercetarii in psihologie %n psihologie, progresul cercetarii si cunoasterii se reali ea a, in principal, prin de voltarea unei teorii psihologice. Teoria repre inta un set coerent de idei care a$uta in explicarea observatiilor si in elaborarea predictiilor. Ea are ipote e sau enunturi care pot fi testate pentru a determina corectitudinea lor. Teoria poate fi definita si ca o constructie ideala sau conceptuala care incearca sa organi e e si sa explore e anumite aspecte ale ambiantei. # cercetare psihologica poate fi condensa pentru descoperirea a cat mai multe fapte, dar stiinta moderna avansea a daca reusim sa descriem cat mai multe fapte prin cat mai putine teorii (principii fundamentale). %n psihologie, teoria are doua scopuri principale: a) trebuie sa fie capabila sa explice cat mai multe fapte"
2

b) sa permita cercetatorilor sa elabore e predictii asupra a ceea ce se va intampla in noi situatii. Scopul multor cercetari este de a testa predictiile utili and metode stiintifice. -redictiile sunt adesea pre entate in forma ipote elor, care sunt afirmatii despre relatia cau ala dintre fenomene particulare. Avanta$ul de a avea o teorie este acela ca stim unde sa cautam pentru confirmare, pentru explicatie. -rogresul stiintific se reali ea a astfel prin trei modalitati: .. -rin colectarea unor date care sustin teoria. /. -rin colectarea unor evidente care o contra ic. 0. &and supunem teoria la proba si ea ne explica de ce se intampla, nu numai sa descrie ce se intampla. 5. Scopurile si principiile unei bune cercetari. a) Scopurile: ! descriere" - predictie" - control (manipularea factorilor care afectea a comportamentele respective)" - explicatie. b) -rincipiile unei bune cercetari: .. Fidelitatea calitatea unei cercetari prin care un re ultat empiric poate fi reprodus. )epetand cercetarea, obtinem acelasi re ultat, deci el nu este rodul unei intamplari. /. Validitatea exprima faptul ca o cercetare arata ceea ce si!a propus sa arate. Exista mai multe tipuri de validitate: 1 validitate predictiva" 1 validitate concenenta (concordanta cu cercetari similare) permite diferentierea celor cu re ultate superioare de cei cu re ultate inferioare. 1 validitate de continut in sensul ca ipote a cercetata reflecta aspectele relevante ale conceptului, teoriei. 1 validitate aparenta cercetarea sa fie credibila. 1 validitate de construct (strans legata de validitatea de continut) se refera la esenta conceptului (se masoara realmente ceea ce si!a propus sa masoare).

0. Sa fie cumulativa adica sa tina seama de alte cercetari in domeniu, fie ele bune sau rele. 2. &aracter economic o buna teorie este aceea care ofera cea mai simpla, mai economica si mai eficienta explicatie a evidentei. 3. &aracter public cercetarea trebuie supusa la o posibila critica de evaluare de catre comunitatea stiintifica.

II.

Metodologie psihologica. Strategii si metode de cercetare.

1. Metodologie si metoda 1.1. Ce este metodologia Exista doua acceptiuni: 1 conceptia generala a cercetatorului cu privire la principiile teoretico!stiintifice pe care se ba ea a" 1 ansamblul metodelor si procedeelor folosite in psihologie pentru a recolta si interpreta date empirice in vederea construirii si evaluarii de ipote e teoretice despre comportament si psihic. # metodologie are urmatoarele elemente de clase: a) enunturile teoretice (sau principiile metodologice sau teoriile de ba a)" b) metodele si tehnicele de culegere a datelor" c) tehnicile si procedeele de prelucrare a datelor (de ordonare, de sistemati are)" d) procedeele de anali a, interpretare a datelor empirice in vederea elaborarii de descrieri, tipologii, explicatii, predictii. 1.2. Metoda Metoda este calea, itinerariul, structura de ordine, programul dupa care se reglea a actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop. 1.3. !ehnica si procedee &omponentele metodei se numesc procedee sau tehnici (unii autori considera ca tehnica este compusa din procedee). %n principiu, tehnica (sau procedeul) consta intr!un ansamblu de reguli care trebuie strict aplicate intr!o situatie strict determinata.
4

2. Clasificarea metodelor 'u exista un consens al cercetatorilor in ceea ce priveste teoria metodelor (tipologia, criterii de clasificare). Tipuri de clasificare: 45ATE, .667, p.6/, 8,undamentele psihologiei9 dupa: ! caracter metode obiective metode subiective scop metode de recoltare a datelor metode de diagno a metode de progno a specificul relatiilor investigate metode cantitative

metode calitative Alti autori, considerand experimentul important prin posibilitatea controlului variabilelor, impart metodele in experimentale si nonexperimentale. (e exemplu, in metodologia nonexperimentala, ei incadrea a: a) Studiul de ca" : studiul, in profun ime, al unui individ singular" Avanta : tablou detaliat al comportamentului si de voltarii persoanei. !ezavanta e: - nu poate fi foarte generali ata" - poate reflecta tendintele deformatoare ale observatorului" b) #bservatia naturala : observarea oamenilor in ambientul lor natural si fara manipularea comportamentului" Avanta e: - ofera o buna descriere a comportamentului" - comportamentul nu este distorsionat pentru ca se desfasoara in conditii naturale" - este o sursa pentru ipote ele de cercetare. !ezavanta e: - nu poate explica relatii de tip cau a!efect" - se manifesta tendintele observatorului. c) #bservatia de laborator : observatia in laborator, fara manipularea comportamentului. Avanta e: - descriere mai buna" - control mai mare decat in ambientul natural"
5

d)

e)

!ezavanta e: - artificialitatea" - nu poate explica relatii de tip cau a!efect" - se manifesta tendintele observatorului. Interviul participantii sunt chestionati despre anumite aspecte ale vietii lor. Avanta : grad mai mare de implicare in viata, atitudinile si opiniile persoanei. !ezavanta e: - pierderi de memorie" - distorsiuni voluntare ale memoriei. Studiile de corelatie : studii care masoara directia si marimea relatiei intre variabile. Avanta : permit predictii despre o variabila plecand de la cealalta variabila. !ezavanta : nu pot determina relatia cau a!efect. A; ;A A A A A ; ; ; ;

&#<A)%AT%A (varia a impreuna, dar nu exista relatia cau a!efect).

*etodele experimentale constau in proceduri controlate in care experimentatorul manipulea a variabila independenta pentru a determina efectul asupra variabilei dependente. Experimentul poate fi condus in laborator, in teren sau poate fi utili at evenimentul natural. Avanta e: ! stabileste relatia cau a!efect" - procedurile sunt puternic controlate, astfel ca ele pot fi repetate de alt cercetator (grupul de control este foarte puternic la experimentul de laborator si mai redus la experimentul natural)" !ezavanta : re ultatele de laborator pot fi mai greu generali ate in afara lui experimentului ii lipseste validitatea ecologica. &lasificarea metodelor difera de la autor la autor. Exista si metode statistice. Acestea pot fi clasificate in: a) "tatistici descriptive masurarea tendintei centrale si variabilitatea (abaterea standard etc.)" re uma datele de cercetare.
6

b) c)

"tatistici corelationale masoara variatia concomitenta a doua variabile. "tatistici in#erentiale utili ate pentru a vedea daca modificarile variabilei dependente sunt cau ate de variabila independenta. Strategii de cercetare

3.

3.1. Strategii corelationale si strategii e$perimentale a) %n strategia corelationala scopul este de a descrie intensitatea relatiei dintre doua sau mai multe caracteristici. Este foarte utili ata, pentru ca legic, cu cat mai puternic sunt asociate, cu atat mai eficient putem sa!l progno am pe unul pornind de la celalalt. $xemplu: =ipertensiunea arteriala este asociata puternic cu lipsa abilitatii de a controla stresul 1 inabilitatea de a controla stresul : A" 1 hipertensiunea arteriala : ;. A ; ; A & A ;
b)

(eci, in strategia corelationala nu exista relatia cau a!efect.

%n strategia experimentala putem identifica cau ele unui comportament in experiment (putem manipula unul sau mai multi factori banuiti ai comportamentului, dar ceilalti sunt mentinuti constanti).

+n experiment are urmatoarele componente: .. >rupul experimental : grupul a carui experienta este manipulata. /. >rupul de control : tratat la fel ca si grupul de control, cu exceptia factorului de manipulare. 0. Esantionarea aleatoare (randomi are) : distributie aleatoare a subiectilor in grupul experimental si grupul de control. )educem astfel posibilitatea ca re ultatele experimentului (diferenta dintre grupul experimental si grupul de control) sa fie datorate diferentelor initiale dintre subiecti. Toti subiectii trebuie sa aiba aceeasi sansa de a fi alesi intr!un grup sau altul.
se mai numesc metodologii sau metode.
7

Nota: atunci cand toate celelalte conditii sunt indeplinite, mai putin distributia aleatoare in cele doua esantioane, se numeste ?+AS%E@-E)%*E'T. 2. <ariabila independenta : factorul manipulat expeimental" 3. <ariabila dependenta este cea care arata efectul.
Subiectii sunt distribuiti aleator in grupul experimental si grupul de control

>r. experimental consum de alcool

>r. de control fara alcool

Tip de reactie (: variabila dependenta)

*etoda experimentala este preferabila oricarei alte metode, dar nu putem recurge intotdeauna la experiment. Astfel, nu putem recurge la experiment atunci cand: .. problema este noua si cunoastem putin despre variabilele pe care le manipulam exemplu: S%(A /. este imposibil sa manipulam variabilele Exemplu: 'u putem studia experimental suicidul. 0. se incalca principii de etica a cercetarii.

Schema principala a unei cercetari Este necesara cercetareaA 'u (a &umA

Experiment &umA

?uasiexperiment

'onexperiment

Studiu de ca

1 manipularea unei variabile 1 compararea re ultatelor

Examinarea relatiilor dintre variabile

1 &e ne spun datele despre acest studiu" 1 +tili area statisticilor descriptive.

1 &e ne spun datele despre realitatea populatiei" 1 +tili area statisticilor inferentiale. &umA Anali a diferentelor dintre medii &umA Anali a corelatiei

3.2. Strategii nomotetice si idiografice <e i 4late. 3.3. Strategii cantitative si strategii calitative

Strategia cantitativa este ba ata pe masurari precise, pe experiment" mai este numita si paradigma ipotetico!deductiva sau paradigma po itivista)" se confrunta cu abordarea de tip calitativ. (ate cantitative: 1 timp secunde" 1 scorul la un test psihologic" 1 numarul de subiecti. (ate calitative (date nonnumerice): 1 ce spun oamenii" 1 expresii grafice" 1 continutul cantecelor etc. Exista o disputa puternica. (e exemplu, abordarii cantitative i se reprosea a saracirea de semnificatii, reductionismul fata de multitudinea variabilelor care intervin" se reprosea a eroarea naturalista, unele variabile fiind in permanenta constructie (exemplu: imaginea de sine). Abordarile calitative nu permit o estimare" se pierde din preci ie. Aceasta disputa cantitativ!calitativ (numita si abordare clinica abordare statistica) pre inta urmatoarea confruntare de idei: %bordarea calitativa &clinica' %bordarea cantitativa &statistica'

Clinicienii spun ca este: ! (inamica ! >lobala ! -lina de semnificatii ! =olistica ! Subtila ! Simpatetica ! -rofunda ! 'aturala ! <ie ! &oncreta ! )eala ! *ecanica ! Atomista ! Artificiala ! Arbitrara ! ,ortata ! Statica ! Supersimplificata

10

%bordarea calitativa &clinica'

%bordarea cantitativa &statistica' "tatisticienii spun ca este:

! mistica ! transcendenta ! ha ardata ! subiectiva ! nestiintifica ! nefidela ! neverificabila ! primitiva ! verbalista ! lipsita de control ! intuitiva

! operationala ! verificabila ! fidela ! testabila ! riguroasa ! stiintifica ! precisa ! precauta ! credibila

3.4. Strategii istorice si strategii anistorice Stategiile istorice propun ca predictia sa se faca si din date despre situatia trecuta a subiectului. Strategiile anistorice tin cont doar de informatiile psihometrice si de situatia pre enta a subiectului. # strategie unitara presupune situatia trecuta, pre enta si informatiile psihometrice.

III.

Metoda e$perimentala in psihologie

1. (efinitie si componente Experimentul este un demers provocat asupra realitatii, este o organi are metodica, rationala si practica prin care cercetatorul provoaca anumite fenomene in conditii determinate pentru a le de valui conexiunile. %n cadrul experimentului noi putem stabili relatii de tip cau a efect. &aracteristicile experimentului: .. -rovocabilitatea experimentul este provocat de individ.
11

! exista doua tipuri de experiment: provocat si invocat" /. )epetabilitatea experimentul poate fi repetat in aceleasi conditii. 0. &ontrolul variabilelor 2. % olarea variabilelor Se vorbeste, in acest sens, de modelul experimental" acesta se refera la factorii caracteristici experimentului respectiv, modul lor de structurare, comportamentul obisnuit. 1 Experiment de laborator 1 Experiment natural 1 Experiment psihopedagogic 1 Experiment functional (vi ea a functii, procese psihice) 1 Experiment explorator (grad mai mare de libertate) 1 Experiment pilot (pentru a verifica unele variabile). Elementele componente ale unui experiment sunt: a) %pote a b) -lanul experimental : mersul experientei si se refera la toti factorii implicati, succesiunea lor, etc. - planul experimental poate fi redat sintetic intr!un tabel. $xemplu: -lan experimental la memorie 'atura materialului *odalitati Subiecti &lasa a <!a &lasa a <%%%!a Studenti %magini / stimuli /C. stimuli &uvinte / stimuli /C. stimuli 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B 0B

12

c) <ariabila independenta repre inta orice stimul care poate avea o influenta relevanta, cau ala asupra unor comportamente care devin variabila dependenta. %n ca ul nostru, natura materialului (verbal!concret) repre inta <%. (e asemenea, tot o <% sunt si modalitatile de pre entare. <( : performanta in memorare. (e obicei, variabila independenta (<%) se notea a cu literele mari de la inceputul alfabetului (A,;,&), iar modalitatile (adica cum se pre inta <%) se notea a cu litere mici (a,b,c). (e cele mai multe ori, variabilele clasificatorii pot fi variabile discrete (care pot face parte numai dintr!o categorie si nu din alta), spre deosebire de cele continui, care presupun si anumite trepte intermediare. -lanul pre entat este un plan factorial, reunind toti factorii. *odalitatile <% (imaginiDcuvinte) pot fi fixate anticipat. %n acest timp, ele pot fi fixate si aleator.
d)

<ariabilele dependente (<() sunt efectele <%. (e multe ori, <( sunt operationalizari ale unor constructe teoretice (de exemplu: cum se masoara anxietatea) - # <( trebuie sa fie sensibila la variatiile sau la manipularile <%" - <( trebuie sa fie fidela, adica sa dea efecte statornice in timp. - <( trebuie sa fie usor de masurat si bine definita.

%n afara acestor variabile (<%,<(, variabile clasificatorii), mai exista variabile intermediare sau variabile moderatoare, care modelea a influenta <% asupra <(. Exemple de variabile moderatoare: varsta, profesia sexul, temperamentul s.a.m.d. +neori, asupra unei <( pot actiona mai multe <% si noi nu stim cui sa atribuim relatia de cau a!efect. Apare con#uzia (avem de!a face, in acest ca , cu variabile confundate).
e)

-articipantii de regula avem grupuri experimentale si grupuri de control.

13

2. Selectia si reparti"area subiectilor Esantionul : acea grupare, in sens statistic, de subiecti pe care se aplica procedura experimentala. -roblema de ba a care se ridica este cum alegem acest esantion. *odalitatea esentiala pentru a asigura un esantion adecvat este selectia aleatorie (randomi are). Atunci cand avem un experiment in care sunt respectate toate conditiile, mai putin selectia aleatoare, se numeste cvasiexpeiment. Exista urmatoarele tipuri de randomi ari: - simpla (tragerea la sorti)" - stratificata (impartim populatia in straturi)" - multistadiala (randomi area grupurilor) - multifa ica (alegem initial un esantion de dimensiuni mai mari si din el extragem un esantion de dimensiuni mai mici)" )andomi area este esentiala pentru controlul unor variabile straine, sau para ite, ce pot deveni variabile confundate. &ontrolul variabilelelor nerelevante se poate face prin urmatoarele procedee: a) %andomizarea. b) &alansarea daca vom considera ca o anumita variabila care nu poate fi eliminata sau controlata prin randomi are va influenta re ultatele, impartim subiectii in mod egal in ambele grupuri (si in grupul experimental si in cel de control). Experimentatorul se roteste pe la ambele grupuri (tehnica pentru a reduce influenta experimentatorului care poate sa redea consemne implicite este e$perimentul dublu)orb). c) Contrabalansarea sau rotatia pentru a reduce efectul ordinii de pre entare, pre entam intai A si apoi ;, dar si ; intai si apoi A. d) 'zolarea subiectilor e) Mentinerea constanta a variabilelor straine identificate: atitudinea constanta a experimentatorului, instructa$ul, sarcina, succesiunea stimulilor, intervalul dintre stimuli, locul si momentul desfasurarii experimentatorului, etc. f) -utem recurge experimentale. la controlul variabilelor sau la planuri

14

Schema de ba"a a e$perimentului % >E >& >E!>&:(. %% @ ! %%% >E >& >E!>&:(/ unde @ : trata! mentul experi! mental.

(.!(/ : importanta factorului experimental. -entru un control mai strict al variabilelor se folosesc 2 grupuri (planul lui Solomon). >. >/ >0 >2 ) ) ) ) #. #2 * * #/ #0 #3 #7

+nde, # : observatie #. si #2 : observatie preexperimentala" #/, #0, #3 si #7 : observatie postexperimentala * : introducerea factorului experimental. +tili area >E si >& se poate face prin randomi are, sau prin tehnica grupurilor perechi (prin balansare). Se reali ea a egali area celor doua grupuri dupa echivalenta lor la factorul cunoscut care influentea a <(. &u alte cuvinte, grupurile sunt de putere egala in raport cu respectiva variabila. >rupurile perechi sunt, deci, grupuri corelate in care am eliminat astfel influenta unei variabile straine. +neori ne interesea a sa elaboram planurile experimentale cu una sau mai multe variabile independente.

15

3. Planuri e$perimentale de ba"a -lanul experimental de ba a contine o singura independenta, cu una sau mai multe modalitati. > A a. a/ a0 a2 &ateodata ne interesea a efectul a doua <%. >E >&

variabila

$xemplu: %n studiul relatiilor interpersonale, interactiunea dintre fete si baieti in functie de A : nivelul de autoapreciere al baietilor, cu a. : ridicat si a/ : sca ut" ; : gradul de atractivitate al fetelor, care poate avea / modalitati: b.: atractive si b/ : nonatractive. ; A a. a/ b. a.b. a/b. b/ a.b/ a/b/ -lanul expe! rimental /x/

Exista si planuri mixte, in care variabila manipulata (<%) este pusa in relatie cu una sau mai multe variabile clasificatorii.

16

4. %menintari la adresa validitatii sau planuri e$perimentale defectuoase 1 +n experiment are validitate interna daca <% provoaca <(. 1 validitate de construct : masura in care re ultatele sustin teoria ce se afla in spatele cercetarii, ceea ce presupune ca si operationali area conceptelor sa se faca in mod corect de la teorie. 1 validitate externa ( validitate de tip statistic similara cu validitatea interna, dar apare problema controlului statistic pentru a vedea daca re ultatele nu au fost obtinute din intamplare. Apar numeroase amenintari la adresa validitatii: a) in interiorul grupurilor: - efectul de maturare" - efectul testarii repetate" - degradarea instrumentului de masurare (intre doua sau mai multe masurari repetate, validitatea instrumentului de masura scade)" - s!a demonstrat ca relevanta unor teste de personalitate scade la readministrare" - regresia statistica (regresia spre medie a scorurilor extreme)" - diferite elemente externe; - lipsa unei conexiuni intre teorie si experienta" - efectul ambiguu al variabilei independente. b) amenintari sau erori in cadrul comparatiilor intergrupale: - erorile de selectie" - moartea (mortalitatea) experimentala unii subiecti se retrag, obosescE - efectul difu iunii efectul posibil anticipat se transfera de la grupul experimental la grupul de control" - efectul compensarii subiectii grupului de control pot depune un efort compensatoriu datorita frustratiei ca nu fac parte din grupul experimental" tot acestia pot manifesta un e#ect de resemnare (:la a doua testare, interesul lor este minim).
17

%n acelasi timp, expectantele si ipote ele experimentatorului pot influenta decisiv corectarea si interpretarea datelor, dupa cum pe timpul experimentului subiectii isi formea a propriile lor ipote e si ei se pot hotari daca sa!l a$ute pe experimentator, sau dimpotriva. %n acest sens, vorbim despre e#ectul )*gmalion. -oate apare si e#ectul +a,thorne, care arata modul in care subiectii s!au implicat in experiment, pe ba a propriilor ipote e. -ota: Aceste erori pot avea efecte cumulativeF

I*.

#rgani"area colectiei de date

1. +valuarea si masurarea in psihologie (atele obtinute prin diferite forme de investigare psihologica, fie se pre inta sub forma numerica, fie trebuie aduse, printr!o operatie specifica, la o forma numerica. Sub presiunea cerintelor de ordin teoretic si practic, noi trebuie sa masuram. *asurarea pre inta o anumita gradatie (de la un minim la un maxim). Aceasta gradatie se numeste, uneori, scala. # a doua modalitate este atribuirea de ranguri (:po itia intr!o ierarhie). %n aceste masuratori se intra cu scoruri, adica cu numarul de puncte obtinut la un test. Scorul nu indica po itia individului in grup (al catelea este). .ipuri de scale: a) Scalele nominale (sau calitative) repre inta primul nivel al masuratorii" se folosesc in mod curent, in observatie si in anchete ! se reparti ea a datele dupa o serie de nume sau categorii. $xemplu: Sunteti de acord cu EA (a 'u (enumim clase de echivalenta, iar in ele avem o distributie, efective, frecvente. (atele, efectivele brute nu ne spun nimic, de aceea ele trebuie transformate in frecvente prin regula de 0 simpla. Aceste date pot fi repre entate intr!o histograma. b) Scalele ordinale repre inta nivelul obisnuit de masurare in psihologie" intre elementele pe care le masuram se stabilesc
18

relatii de ordine. -e ba a lor, se stabilesc elemente, ierarhii, in raport cu un anumit criteriu, cu o anumita caracteristica. Aici intra: - distributia dupa rang" - scalele de apreciere a performantelor" $xemplu: A : foarte bun ; : bun & : mediu ( : slab E : foarte slab Si aceste scale pot fi repre entate intr!o histograma. c) Scalele de intervale in acest ca avem si marimile exacte ale intervalelor, a distantelor care separa toate elementele, o unitate de masura comuna si constanta Acest tip de scala se reali ea a mai usor in domeniu psihofi iologiei (de exemplu in masurarea timpului de reactie). Se mai foloseste si in utili area unor performante in domeniul psihologiei industriale. d) Scalele hiperordinale (scale de proportii) in mod real, acestea pleaca de la 8B9, adica de la un punct de geneza. Acest tip de scale sunt mai greu de reali at in psihologie. Se lucrea a mai mult cu scalele nominale, ordinale si scalele de intervale. FFF (e retinut doua concepte, - domeniul de variatie : registrul de valori posibile. - !omeniul de de#initie : multimea de indivi i susceptibili de a avea respectiva caracteristica. 2. Colectia de date brute $xemplu: Starea de tensiune psihica, anxietatea, produce modificari in re ultatele obtinute la un test de inteligentaA %ntr!un experiment ipotetic, grupul neutru a obtinut urmatoarele re ultate: >rupul S.:.." S/:.B" S0:.7" S2:.0" 'eutru S3:.." S7: 6" SG:.0" SH:.G" >rupul Anxios S 6 : 6" S.B:.B" S..:.7" S./:.B" S.0:.B" S.2:.B" S.3:.G" S.7:.2.

19

'e interesea a: .) daca grupul neutru este diferit de grupul anxios" /) daca dispersia re ultatelor este mai mare in cadrul grupului anxios" 0) ce rol $oaca diferentele individuale" 2) diferentele constatate pot fi generali ateA Asadar, colectia de date trebuie organizata/

3. #rdonarea si gruparea datelor a) (istributii de efective %ntr!un experiment, s!au obtinut urmatoarele re ultate: S.:3" S/:/" S0:3" S2:0" S3:7" S7:H" SG:3" SH:G" S6:7" S.B:2" S..:0" S./:G" S.0:3" S.2:3" S.3:7" S.7:2" S.G:G" S.H:2" S.6:3" S/B:7" S/.:7" S//:2" S/0:H" S/2:3" !istributie de e#ective ' : /2 @ @ @ @ @ @ @ . / @ 0 2 @ @ 3 @ @ @ @ @ 7 @ @ @ G @ @ H -rotocol siste! mati at

Sistemati area, clasificarea unui protocol, constituirea colectiei de date repre inta proceduri statistice, liminare (minimale), si ele fac parte din statisticele descriptive. (atele pot fi repre entate in tabele, grafice.

20

(atele de mai sus pot fi distribuite si dupa rang (ordonare in ordinea rangurilor). # a treia modalitate ar fi gruparea datelor in clase. 'otam numarul de clase cu 0 (intervalul de grupare).
( X max X min) + 1 : I, n

unde n : numarul de grupe.

$xemplul 1: Avand date ce varia a (intinderea variatiei de la 2 la /2) vrem sa le grupam in clase. -entru aceasta trebuie sa stabilim intervalul de grupare. I:
24 4 :2 5

intervalul de grupare.

%tentie, $ste de pre#erat ca numarul grupelor sa #ie impar. %n % grupa intra valorile: 2" 3" 7" G" (2 G) %n a %%!a grupa intra valorile: H" 6" .B" .." (H ..) %n a %%%!a grupa intra valorile" ./" .0" .2" .3" (./ .3) %n a %<!a grupa intra valorile: .7" .G" .H" .6" (.7 .6) %n a <!a grupa intra valorile: /B" /." //" /0. $xemplul 2: Avem urmatoarele date: .7 .B .B /2 .3 .0 2 .2 6 .7 .0 .3 .3 .G ./ .0 7 .. .B 3 .2 G H .H @max : /2 I: @min : 2 2 3 7 G H 6 .B .. ./ .0 .2 .3 .7 .G .H .6 /B /. // /0 /2 %n ca ul in care nu se preci ea a numarul de intervale se aplica formula lui ST+)>ES:

/B 3 .0 .0 6 ./ /B .7 .0 .6 // .. .G .. .3 .G ./ .0 7 .. ./ .2 /0 .2 /0 .2 .. .0 /. H .3 .0 .2 .G H.
( X max X min) + 1 : 2./ 3 5

21

I:

X max X min , unde ' : numarul de ca uri. 1 + 3.32 lg N

,olosirea acestei formule presupune accesul la o tabela de logaritmi, dar de obicei se lucrea a cu un numar de grupe preci at. -e ba a datelor mentionate mai sus, se distribuie pe clase, si apoi se determina efectivele fiecarei clase. %n exemplul ales, daca vom lucra cu G clase /.DG : 0 sau /.DH : /.7, care se rotun$este" limitele claselor indica prima si ultima valoare intreaga pe care o include. Adica de la 0 la 3. 'u se stabilesc clase de tipul 0!7, 7!H. (aca in determinarea unor clase avem o valoare care poate sa faca parte din doua clase consecutive, se incepe de la B... 0 7 :prima clasa 7.B. E : a doua clasa s.a.m.d. %n exemplul dat mai sus stabilim numarul de clase ca fiind G sau H I:0" ' : 3. (numarul de subiecti) @ 03 7H 6 ...B ./ .2 .3 .G .H /B /. /0 /2 /3 @% 2 G DDDDDDDDD .0 .7 .6 // /3 Efective DDD DDDDD 6 DDDDDDDDDDDDDDD DDDDDDDDDD DDDD DDD D .7 .B 2 0 . n 0 3 n: numarul de ca uri"

b) !istributie de #recvente ! daca ne interesea a sa vedem proportia raspunsurilor in multimea de date. -e ba a formulei unde 3.E...BBJ, se aplica formula pentru a stabili frecventa in fiecare clasa.
22

-e ba a acestei distributii se intrunesc tabele, grafice.

4. Condensarea datelor in tabele si grafice a3 %eprezentari tabelare -entru intocmirea unui tabel: - un titlu de pre entare clar si concis" - in cadrul unei lucrari, tabelele se numerotea a" - daca sunt necesare explicatii sau note suplimentare, acestea vor fi incorporate imediat sub titlu sau imediat sub tabel. $xemplu: Tabel /.7 Media raspunsurilor la chestionarul 4 7. 7/ 70 2.7 G./ H.3

%n tabelele lungi, cu coloane, avand multe date, grupam datele cate 3 (sau .B), lasand intre ele un spatiu mai mare. (e obicei, prima si ultima linie a tabelului se dublea a. $xemplu: -entru durata retinerii unui material pre entat la 0 grupuri de cursanti: '. : 03 prin retroproiector '/ : 0B film animat '0 : 2B expunere. (upa expunerea la material, s!a aplicat un test de cunostinte T. cu .B intrebari, cu raspunsuri la alegere, si dupa doua luni s!a mai aplicat un test, T/. (atele de mai sus pot fi inglobate in urmatorul tabel:

23

%aspunsuri la testele de cunostinte *etoda )etroproiector (A) ,ilm animat (;) Expunere ( &) ' 03 0B 2B T. /HB /GB 0BB

Tabelul /.3 T/ /.B //3 .BB

)e ultatele nu sunt comparabile ca interpretare pentru ca efectivele sunt inegale" pentru a compara datele unui astfel de experiment, se calculea a procentul de exactitate, notat cu E. E: numarul de raspunsuri corecte x.BB numarul maxim de puncte unde numarul maxim de puncte : nr. de subiecti x nr maxim de puncte al testului. &alculand, in exemplul nostru de mai sus, obtinem: A: EA. : EA/ : ;: E;. : E;/ : &: E&. : E&/ :
280 *100 :HB 25 *10 210 * 100 = 60 250 270 * 100 = 90 300 225 * 100 = 75 300 300 * 100 = 75 400 160 * 100 = 40 400

24

Tabelul devine: )aspunsurile corecte la testele de cunostinte (in procenta$e de exactitate) *etoda A & & ' /3 56 2B T. HB 76 G3 T/ 7B 89 2B

Tabelul /.7

Asadar, acum putem afirma ca cea mai buna metoda s!a dovedit a fi filmul animat. -lecand de la datele sistemati ate, putem repre enta grafic ansamblul de date. -entru aceasta se trasea a histograma. $xemplu: trasam histograma tabelului de la pagina //.

+nde, 0 : intervalul 0 3" 2 : intervalul 7 H" 3 : intervalul 6 .." 7 : intervalul ./ .2" G : intervalul .3 .G" H : intervalul .H /B" 6 : intervalul /. /0" .B : intervalul /2 /3. Se pot obtine mai multe distributii: - normale (simetrice) curba lui >auss - asimetrice - in forma de i

25

(atele mai pot fi repre entate si sub forma unor diagrame de structura

sau sub forma unor diagrame de comparatie.

<om reda, mai $os, diagrama de comparatie a exemplului anterior. +nde, . : metoda A (retroproiector)" / : metoda ; (film animat)" 0 : metoda & (expunere)"

26

*. Indici statistici de start 1. (eterminarea valorii centrale &a tendintei centrale' a3 Media ! notata cu m sau x m : x D ' !cand facem media a doua subgrupuri diferite, se aplica formula medie ponderate :mp) m p:
m1 * N1 + m2 * N 2 " N1 + N 2

$xemplu: m.:7" '.:.B" m/:G" '/:/B" m p:


60 + 140 = 6.(6) " 30

(aca grupam datele, obtinem urmatorul tabel: @ 03 7H 6 ...B ./ .2 .3 .G .H /B /. /0 /2 /7 .0 .7 .6 // /3 @K 2 G 6 .7 .B 2 0 . f 0 3 6B /BH .7B G7 77 /3 f L @K ./ 03

27

%n acest ca , putem calcula media dupa formula m : T D '" b) Mediana ! cand avem distributie asimetrica si este acea valoare care imparte sirul ordonat (crescator sau descrescator) in doua parti egale. - se notea a cu Med; - se gaseste exact la mi$locul sirului - locul sau rangul pe care!l ocupa mediana se calculea a dupa formula: $xemplul 1: 2 2 3 7 7 - G G G H 6 5ocul :7 *ed : G. $xemplul 2: ,ie valorile ordonate: 0 2 2 3 7 G G H H 6 5oc : 3.3" *ed : 7.3" (aca vrem sa calculam mediana pe datele grupate din tabelul de mai sus, aplicam aceeasi formula de calcul, dar se aplica, pentru calcularea locului, formula ' D /. %n exemplul dat, ' D / : 3. D / : /3.3 se afla in clasa ./ .2. Avand in vedere ca variabila se considera continua si nu discreta, limitele exacte ale intervalului ./ .2, se considera ...3 .2.3, iar formula de calcul a medianei este: *ed : lC
N / 2 Fs * i , unde: fi N +1 " 2

l : limita inferioara a intervalului" ,s : totalul frecventelor situate sub l" ,i : frecventa corespun atoare intervalului locali at" i : intervalul de grupare" ' : numarul de ca uri.

%n ca ul nostru: l : ...3" 'D/ : /3.3" *ed : ...3 C

,s : .G" f% : .7.

i :0"

25.5 17 * 3 = 13.9 16

c3Modulul : valoarea care se repeta cel mai des intr!un sir de re ultate.

28

2. *ariabilitatea. omogenitatea datelor 1 !ispersia (/ sau s/) se mai numeste varianta. /: s/ : (x!m/) D ('!.), unde x : fiecare valoare" m : media. 1 Abaterea standard () : Expresia (x!m)/ se numeste suma produselor si mai poate fi calculata si prin formula: x/ T/ D ', in care T : x. $xemplu: 'ote (x) 0 2 3 7 G H 6 .B / / 0 G .B H 2 / f 7 H .3 2/ GB 72 07 /B fLx .H 0/ G3 /3/ 26B 3./ 0/2 /BB (f L x)Lx

':0H" T:/7." x/: .6B0. ,ormula este , pentru acest ca , :


/

( x x)
N 1

T *T / N :0.

1 Formula computationala:

29

:s :
/ /

( x) * ( x) ( x x) N " N 1

$xemplu: @: 3 2 2 7 7 " M:/3 .7 .7 07 07" @ : /3" (@L@) : ./6" / : .. -rin si / putem aprecia gradul de omogenitate al grupului. 1 Exista un coeficient de variatie )'$%";-, cu a$utorul caruia nu facem comparatie intre doua grupuri, ci intre doua fenomene. 100 * <: , unde <: coeficientul de variatie (numit si
M

variabilitate). &and: < NBJ".3JO, imprastierea este mica si media este repre entativa" <N.3J"0BJO, imprastierea este mi$locie si media este suficient de repre entativa" <P0BJ,00J, media nu este repre entativa (din cau a omogenitatii).

3. Semnificatia abaterii standard %ntr!o distributie normala in intervalul Nm 0O sunt dispuse toate valorile. Avand , putem afla departarea fata de mesie. /etine000 .) masoara distanta la care se afla o cota oarecare in raport cu media" 2) poate deveni o masura a variabilitatii.

30

*I.

Inferenta statistica

1. Proprietatile distributiei normale Extragerea din populatie a unui esantion" Supunerea esantionului la o anumita experienta" -relucrarea datelor" Extrapolarea datelor de la esantion la populatie. -entru a vedea in ce masura datele obtinute pe esantion sunt relevante pentru populatie se recurge la in#erenta statistica. Distributia normala s!a demonstrat ca poate sa ne indice imprastierea datelor in $urul mediei. %n acest sens, ..67 cuprind 63J din aria de sub curba (asadar raman /.3 procente in stanga, respectiv in dreapta). /.3H acopera 66J din suprafata. Atunci cand vrem sa lucram cu o unitate de masura standard, lucram cu variabile normate . : m : media valorilor obtinute la test. -e ba a acestei distributii standard, se a$unge prin calcul la urmatoarele formule: m ..67 63J p : B.B3 sau p : .B3 unde p : grad de incredere. p : B.B. sau p : .B.
xm , unde x : cota, valoarea obtinuta la test"

m /.3H 66J

2. Probleme de estimare -ractic, in cele demonstrate mai sus, s!a pus problema intervalului de incredere. "emni#icatia unei medii *edia este mai semnificativa in functie de: - volumul esantionului studiat" - variabilitatea populatiei. Eroarea standard a mediei (E) se calculea a dupa formula: E: "
N

31

-e aceasta ba a, se poate evalua greseala pe care o facem, luand drept ba a media esantionului, in loc de media populatiei. Tot pe aceasta ba a se stabilesc si limitele intre care se afla, cu o anumita probabilitate (grad de incredere), adevarata valoare m a colectivitatii generale. 1 (m ..67 E, m C..67 E) se numeste interval de incredere la p<.69 (deci exista numai 3J sanse de a gresi)" 1 (m /.3H E, mC /.3HE) repre inta intervalul de incredere la p<.61; Atunci cand se lucrea a cu frecvente, eroarea (E) este: E:
f (1 f ) . N

$xemplu: %ntr!o statistica a erorilor la casierie s!au constatat .02 de erori in plus si /H6 erori in minus (in total, 2/0 erori) -entru erorile in plus: f :
134 0.32(1 0.32) = 0.32 E: : B.B/" 423 N

5imitele de incredere: f E. -entru p : B.B3, avem f ..67E. -entru p : B.B., avem f /.3HE.

3. Sarcini si probleme de comparatie Se aplica teste D probe unor esantioane si se calculea a indicii de start (de exemplu, media). &are este gradul de semnificatie al diferentelorA Sau de la ce nivel de incredere diferentele pot fi considerate semnificativeA 1 Ipote"a specifica &1s' : ipote a psihologica sau pedagogica ce sta la ba a experientei respective. 1 Ipote"a nula &1o' nu metoda duce la re ultate mai bune, ci intamplarea. 'oi va trebui sa calculam un prag de semnificatie care indica, de fapt, riscul pe care ni!l asumam. (aca probabilitatea obtinerii acestor re ultate este mai mica de B.B3, de exemplu, respingem ipote a nula (sau ipote a ha ardului) si spunem ca re ultatele se datorea a ipote ei specifice. 1 p Q B..B ultimul ca acceptat in psihologie" 1 p P B..B nu mai este de incredere"

32

&ercetarea este buna daca p : B.B3 si este foarte buna daca p : B.B.. %pote a nula este o ipote a statistica precisa, pe cand ipote a specifica este imprecisa (pentru ca lucram cu o anumite improbabilitati). (aca ipote a nula este infirmata, atunci acceptam ipote a specifica. (aca ipote a nula nu este infirmata, se considera suspendarea deci iei, in sensul ca datele noastre nu sunt suficiente (reteste ). -entru a vedea daca anumite diferente sunt semnificative, se aplica o serie de calcule, de formule, care se numesc criterii ( , t, /, etc) si se compara cu anumite valori standard existente in tabele. (aca valoarea calculata de noi este mai mare sau egala cu valoarea critica existenta in tabele, probabilitatea asociata este mai mica sau egala cu pragul (B.B." B.B3" B..) si se decide respingerea ipote ei nule (=o). (aca valoarea calculata de noi este mai mica decat valoarea gasita in tabele, inseamna ca probabilitatea este mai mare decat B..B si respingem ipote a specifica. +santioane perechi &corelate' fie acelasi esantion supus unor testari succesive, fie esantioane stabilite astfel incat pentru variabilele semnificative asociate cu ipote a noastra, fiecarui element din esantion experimental trebui sa!i corespunda un element similar in esantionul de control. +santioane independente cand comparam doua esantioane stabilite la intamplare.

4. Semnificatia diferentei intre doua medii in ca"ul esantioanelor independente Sunt doua ca uri: - ' 0B se aplica criteriul z; - ' Q 0B se aplica criteriul t; Se accepta faptul ca de la 0B de subiecti in sus distributia tinde sa fie normala. Criteriul z
z = m1 m2 1* 1 2 * 2 " + N1 N2

$xemplu:
33

m. : G.G" '. : 00" /. : 0..3"

m/ : 7.G" '/ : 02" // : 0.3"


z = 7.7 6.7 = 2.33; 3.15 3.5 p:B.B/ + 33 34

Aplicam formula si obtinem:

(aca probabilitatea ce corespunde indicelui este mai mare decat ..67, atunci diferenta dintre cele doua medii este semnificativa la pQB.B3. (aca calculat este mai mare decat /.3H, atunci diferenta este semnificativa la pragul p Q B.B.. (aca calculat ste mai mic decat ..67, respingem ipote a specifica.

Criteriul t
t = m1 m2 ( x m1)( x m1) + ( x m2)( x m2) 1 1 , unde /: " * ( + ) N1 + N 2 2 N1 N 2

'.C'/ / : n (numarul gradelor de libertate). $xemplu: m. : .0.0" m/ : .2./" '. : .B" '/ : .B" / (x!m.) : H/.." (x!m/)/ : 6G.7" /:
82.1 + 97.6 = 9.98 " 18

t = 0.63 gradul de libertate : .H"

34

Semnificatia diferentelor intre medii in cazul esantioanelor perechi %n ca ul esantioanelor perechi, presupunem ca avem aceeasi subiecti .

Subiecti A ; & ( E , > = % R

'ote trimestrul % H G 3 7 3 7 7 3 2 G

'ote trimestrul %% 7 3 3 2 7 2 3 2 7 3

d / / B / !. / . . !/ /

d/ 2 2 B 2 . 2 . . 2 2

K:.B d:C6 d/:/G d: diferenta (aca facem raportul calculam media diferentelor (md) md:
T 9 : :B,6 N 10

35

Se aplica criteriul pentru esantioane corelate ,


t = T2 2 2 = d ; N ; N 1
2

md d N

2d<

d =

27 81 =7<2,1 10

d = 2,1 = 1,4 0,9 1 t = * 2 ; gradul de libertate este '!.(adica 6 ). 1,4 10 (ve i tabelul ) diferenta este semnificativa semnificatia diferentei intre frecvente 2 C/I!+/I23 &and lucram cu frecvente , ne interesea a atat frecventele observate , cat si cele teoretice . ( f0 ft )2 2 = %n general , criteriul , unde fB : frecvente observata ft ,t: frecventa teoretica

Exemplu : -resupunem o instalatie comanda manuala AccidenteA !automata &omanda *anuala Accidentati 'eaccidentati Total
2 %n acest ca , =

&omanda automata b /0

total 2H /63 020

a c

/3 .H0

d ../ .03

/BH

(ad bc) 2 T (a + b)(c + d )(a + c)(b + d )


36

(2800 4209) 2 = 343 = 1.71; (25 + 23)(183 + 112)(25 + 183)(23 + 112)


2

': numarul gradelor de libertate:(r!.)(c!.). +nde r: nr. de randuri &: nr. de coloane %n ca ul nostru r:/" c:/ deci n:." 1 %n ca ul in care avem doua grupe, A si ;, si avem masuratori, se procedea a in felul urmator:

x A ; Total a 70.3 d 00.G 6G./

S b /B e .H.0 0H.0 c .7.3 f 2H 72.3

Total .BB .BB /BB

+nde: x inferior" S mediu" superior. Sau x NB,0O" SN2,7O" NG,.BO. -entru frecventa teoretica pentru fiecare celula (a,b,E,f) se inmulteste totalul randului cu totalul coloanei si se imparte la T. -entru casuta 8a9:
100 * 97.2 = 48.6 200

37

*II. 1. Corelatia &orelatia masoara variatia concomitenta (covariatia) a doi factori. 'u masoara cau alitatea. Se notea a rxS : corelatia dintre variabilele x si S. (e fiecare dat se iau in calcul variabile perechi. $xemplu: Subiecti A ; & ( E , > = % R K 5 * ' n:.2" xS:767" 'ote matematica 'ote fi ica x/ x S G 6 .B 7 6 H 3 0 G H 7 G 7 3 T.:67 G H 6 G .B G 7 2 7 G G G 7 7 T/:6G 26 H. .BB 07 H. 72 /3 6 26 72 07 26 07 /3 S/ 26 72 H. 26 .BB 26 07 .7 07 G6 26 26 07 07 xS 26 G/ 6B 2/ 6B 37 0B ./ 2/ 37 2/ 26 07 0B

x/:GB2"S/:766"

38

45orul de puncte6 1 daca este orientat spre dreapta ! corelatie directa sau pozitiva (creste x, cretse si S)" 1 daca este orientat spre stanga ! corelatie indirecta sau negativa (una creste, alta scade). &oeficientul de corelatie varia a, indiferent de formula, intre . si .. &u cat este mai aproape de ., cu atat corelatia este mai puternica. %n $urul lui B, relatia este de independenta. 2. Coeficienti de corelatie ! se aplica asupra unor siruri de valori a) Coe#icientul &%AVA'" > )'$%";- (sau coeficientul de corelatie prin momentul produselor). ,ormula de calcul este urmatoarea:
r=

( x m1)( y m2) ( x m1)( x m1) ( y m2)( y m2)

b)

Coe#icientul biserial (intre o variabila continua si una dihotomica).

1 'P3B &ote la test B . / 0 2 3 )e ultate la examen Admisi )espinsi Total B . B 0 3 .B .7 .. 7 0 . / 2 G .0 // 6 . 36 32 ..0 7 G H 6 .B Total

2 / B B .

. 0 2 .B .H 0/ /3 .3 H 0

Se calculea a proportia celor admisi D respinsi.


59 54 = 0.52; T : -respinsi: = 048 " 113 113 m1 m2 pq * rbis: , y

p : -admisi:

unde: m. : media valorilor x pentru elementele clasei superioare (variabila continua)" m/ : media valorilor x pentru elementele clasei inferioare" : abaterea standard a intregii colectivitati"
39

pT D S : se citeste intr!un tabel special, in care se ia ca reper fie p, fie T. %n exemplul nostru,
pq = 0.6264. y m1 = 359 241 = 6.08; m2 = = 4.46 " : ..HH" 59 54

&u cat este mai semnificativ numarul subiectilor (mai mare), cu atat rbis scade. c3 Coe#icientul de corelatie triserial 1 avem aceeasi variabila continua, iar variabila discreta este trihotomica.
m1 m2 1 * y1 y 2 " rtris : + p1 p 2

unde, m. : mediile la testul @ pentru cei buni" m/ : mediile la testul @ pentru cei slabi" : abaterea standard pentru intreaga populatie"
y1 : proportia de buni" p1 y2 : proportia de slabi. p2

d3 Coe#icientul eneahoric Exemplu: -entru stabilirea relatiei dintre inteligenta si timpul de reactie, s!au folosit doua probe, obtinandu!se urmatoarele re ultate: S x (G) ;uni *edii Slabi (6) (3)
n5 n?

Slabi

*edii (.3) (.2) (./)

;uni (0)
n1

( : .B

(G) (.H)
n2

& : /0

; : ./

A : /.

40

unde, A,;,&,( sunt totaluri pe ori ontala si pe verticala, dar considerand numai colturile. r:
( A B )( D C ) N ( A B )( A B ) ( D C )( D C ) A+ B ] C+D ] N N ( n1 + n 2 n 2 n 4)

(aca AC; : &C( A:; &:(

formula lui &#+*ET#+: r : /, unde :


n1 + n3 n 2 n 4 " A+ B+C + D

Coe#icientul de corelatie multipla ( ) ) Se calculea a atunci cand avem mai multi factori, ce concura la un anumit efect.
e)

3. Coeficienti neparametrici a) ! se aplica pentru doua distributii dihotomice. $xemplu: %'%T%AT%<A B )A-%(%TATE . B 0B 33 . 3B:c3 6

c ab , unde a : (total ranul .) D (total general) a (1 a )b(1 b)

b : (total coloana a doua) D (total general) %n exemplul nostru, T : 0BC3BC33C6:.22"


80 = 0.55 144 59 = 0.40 b: 144 50 = 0.34 c: 144

a:

41

b) &oeficientul de corelatie a rangurilor (Spearman) : 1


N ( N * N 1) 6 d * d

$xemplu: &lasificarea dupa frecventa controlului si calitate. Subiecti A ; & ( E , > = % R :B.07. (aca avem mai multi coeficienti de corelatie si vrem sa ne referim la aceasta colectie, se foloseste mediana. x . / 0 2 3.3 3.3 G H 6 .B S 2 / .B 3 . 0 H.3 H.3 G 7 d !0 B !G !. 2.3 /.3 !..3 !B.3 / 2 d/ 6 B 26 . /B./3 7./3 /./3 B./3 2 .7

*III. Predictia in psihologia aplicata -roblema predictiei consta in estimarea unui re ultat viitor, S, pornind de la informatia actuala, x. 1. Predictia liniara simpla

42

,acand o testare care se traduce intr!o cota x, ce predictie putem face despre succesul in activitatea profesionalaA Exista mai multe tipuri de variabile: 1 variabile examen sau diagnostic (x cota la test) 1 variabile criteriu (S). trebuie sa stabilim ce relatie exista intre variabila examne si variabila criteriu. -e aceasta ba a se fac ulterior predictii, notate cu S. S : axCb ecuatia unei drepte. "tabilirea unei ecuatii de regresie Atunci cand lucram cu cote normate ( ), ecuatia dreptei de regresie este:
S

: rxS

ecuatia de regresie a lui S in raport cu x.

$cuatia de regresie pentru cote brute S : b (x!mx)CmS, unde: S : succesul in activitatea profesionala" b : valoarea coeficientului de regresie" x : cota la test" mx : media cotelor obtinute la test" mS : media la succesul profesional. x bSLx : rxSL " y 1 &oeficientul de regresie a lui x prin S avem: x bxS : rxS * . y $xemplu: ,acandu!se un studiu de corelatie privind relatia dintre inteligenta (testul )aven) si notele la limba romana, s!au obtinut urmatoarele date: rxS : B.7H" ?.%. : x bSx : B.../ 'ote la limba romana : S bxS : 2../2 r (x) : G.HB" S : B.../(x!2G.30)C7.30 (S) : ../H7" x : 2../2(S!7.30)C2G.30 mx : 2G.30 mS : 7.30 r/xS : coeficientul de determinatie ne spune cat din varianta lui S se datorea a lui x. $xemplu: rxS : B.HB B.HLB.H : B.72 72J din variatia lui S se datorea a lui x.
43

2. Corelatia partiala Exprima legatura ce exista intre doua variabile, cand influenta comuna a unei a treia variabile a fost eliminata. $xemplul 1: @. : inteligenta" @/ : abilitatea psihomotrica" @0 : varsta. r ./.0 :
r12 r13 * r 23 (1 r138r13)(1 r 2 * r 23)

relatia dintre r. si r/, considerand r0 constant. $xemplul 2: r./:B.33" r.0:B.7B" r/0:B.3B r.// : B.0B/3 B.0B0 r/./.0:B.07/ : B../G B.0B0!B../G : B..G7
0.176 * 100 = 58! 0.303

r./.0:

0.55 0.60 * 0.50 = 0.36 aici putem vedea (1 0.36)(1 0.25)

cat din variatie se datorea a si lui r0.

3. Predictia multivariata si corelatia multipla x. : ax/Cbx0Cc", unde a si b repre inta ponderile cu care cele doua cote vor intra in enuntul predictiei. 1 -entru variabile normate .:succesul profesional tinand cont de inteligenta si estetica. . : /L /C0L 0" unde : coeficientul de regresie partita.
r12 r13 * r 23 " 1 r 238r 23 r13 r12 * r 23 0 : " 1 r 23 * r 23

/ :

$xemplu: Avem doua teste (x/ si x0) si un criteriu profesional, x..


44

r/:B.HB" r.0:B.0B" r0:B.3B / : 0:


.

0.8 0.30 * 0.5 = 0.87 1 0.5 * 0.5 0.3 0.8 * 0.5 = 0.13 0.75
0

: B.H7GL /!B..00L

1 -entru cote brute: x.:ax/Cbx0" 2 ax/: 2 3 bx0: 3 /// Coe#icientul de corelatie multipla tine cont de coe#icientii . ) : 2 * r12 + 3 * r13 -resupunem ca avem patru teste si un criteriu notat cu #" pentru a pondera probele unei baterii stabilite, trebuie re olvate urmatoarele tipuri de ecuatii: rB. ! .L/Lr./ ! 0Lr.0 ! 2L r.2 : B" rB/ ! .Lr/. ! / ! 0 L r/0 ! 2Lr/2 : B" rB0 ! .Lr0. ! /Lr0/ ! 0 ! 2Lr02 : B" rB2 ! .Lr2. ! /Lr2/ ! 0 L r20 ! 2 : B" ) : 1 * r 0 + 2 * r 02 + 3 * r 03 + 4 * r 04 Exista doua metode: a) algoritmul condensarii pivotale A%TKE'" b) algoritmul (##5%T5E. )idicand coeficientul de corelatie multipla la patrat, obtinem cat din varianta criteriului se datorea a variabilei pe care le diagnostichea a bateria noastra de teste.

45

I7. -

Metode de calcul neparametrice pentru distributii diferite de cele normale.

1. Coeficientul de asociere .abel de contingenta x C C S ! c d a ! b ?:


ad bc ad + bc

$xemplu: (in cei pre enti la curs si seminarii, 0/ au trecut la examen, iar 2 nu. (in cei care nu au avut pre enta, au promovat 2 si nu au promovat .7. Sa se calcule e asocierea dintre pre enta la cursuri si promovabilitate. @ : pre enta la cursuri" M : promovabilitatea. x C ! C S !
c a

0/ 2

b d

2 .7

2. Coeficientul de concordanta ! la ba a lui sta lipsa de concordanta a sensurilor abaterilor perechi. &:
A B , unde A+ B

A : unitatile ale caror abateri perechi de la medie au acelasi semn. ; : unitatile ale caror abateri perechi de la medie nu au acelasi semn.

46

Subiecti

Semnul diferentei fata de


x y

. / 0 2 3 7 G H 6 .B

7 2 6 G H 7 3 .B 7 .B

H 6 7 H .B G 7 .B H 6

! ! C ! C ! ! C ! C

! C ! ! C ! ! C ! C

A : H" ;:/ &:B.7B"

3. Coeficientul de corelatie reciproca P+%/S#5 Se foloseste in ca ul cercetarii aspectelor calitative, in care distributiile cuprind mai mult de doua grupe.
C= S 1 S

$xemplu si algoritm de calcul:

47

#btinand urmatoarele relatii intre pre enta la cursuri si re ultatele la examen, sa se calcule e coeficientul de corelatie reciproca -earson. -re enta Slabe Slaba *edie ;una Total .7 2 ! /B )e ultate *edii H /B 7 02 Total ;une ! / .H /B /2 /7 /2 G2

Algoritmul de calcul: a) se ridica la patrat numarul (sau frecventa) din fiecare casuta a tabelului" b) se inmulteste totalul de pe coloana respectiva, cu totalul de pe linia respectiva (pe care se afla casuta)" c) se imparte a) la b)" d) se calculea a totalul acestor re ultate (cele de la punctul c)) pe linie sau pe coloana" e) se face suma (S) acestor totaluri" f) se aplica formula" 4. Coeficientul de corelatie a rangurilor Spearman 1 Comparatia, A. doua esantioane independente se folosesc probele : proba medianei, proba secventelor, proba + sau *ann!UhitneS" B. doua esantioane perechi se folosesc proba semnelor si proba Uiloxon" C. mai multe esantioane independente proba medianei extinsa si proba + generali at (KrusIal!Uallis) D. mai multe esantioane perechi proba Kochran si proba ,reedman.

( )roba medianei a) nu exista valori egale cu mediana teoretica

48

Avem / grupe: A si ; A: x(:cota) B . / 0 2 3 7 G H 6 (numarul de erori) n ( : numarul de subiecti): 0 7 0 . B / 0 . B . ;: x: B . / 0 2 3 7 G H 6 n: / . . . 0 0 . . / . -entru a aplica proba medianei, amestecam datele de la grupa A si de la grupa ;,intr!o singura distributie. A C ; x: B . / 0 2 3 7 G H n: 3 G 2 / 0 3 2 / / ' : 07. -o itia medianei : ('C.)D/ : 0GD/:.H.3 *ediana este 0.3. 'umarul de erori %nferior medianei A ; Total a c .0 3 .H Superior medianei b d G .. .H /B .7 07 Total 6 /

Se transforma in /: /:
(ad bc )(ad bc) * T " )a + b)(c + d )(a + c)(b + d )

%nlocuind, obtinem: /: 2.B3" valoarea lui / trebuie sa fie mai mare sau egala cu valoarea din tabel. b) exista valori egale cu mediana teoretica >rupul de control x: 0 2 3 7 G H 6 .B n: / . 0 0 / / . B

49

>rupul

x: 0 2 3 7 G H 6 .B

experimental n: . B / . 0 . 0 / )eunim cele doua grupe x: 0 2 3 7 G H 6 .B n: 0 . 3 2 3 0 2 / -o itia medianei : .2. 1 Atunci cand numarul ca urilor este foarte mare: %nferior medianei Egal medianei Superior medianei >rupul experimental >rupul de control Cazul ': %nferior sau egal medianei Superior medianei >rupul experimental >rupul de control Cazul '': %nferior medianei >rupul experimental a >rupul de control c 2 6 Egal sau superior medianei b d 6 3 a c G .. b d 7 0 2 6 0 / 7 0

-entru un numar mic de ca uri, se aplica o varianta, nuita varianta lui MATES.
T T (ad bc) ]2 2 : " (a + b)(c + d )(a + c)(b + d )
/

1 -roba secventelor $xemplu: (oua grupe, A si ;, de cate ./ elevi. >rupul A este supus unui antrenament special. Aplicandu!se apoi un test de control, s!au obtinut urmatoarele re ultate:

50

A: 3/ 37 G. H7 63 .BH ..3 ./B .2. .3/ .73 /.H ;: 0B 23 32 G2 G3 H. .B. .B2 .27 .3. .GB .G.

%pote a nula: 8antrenamentul special nu are nici un efect asupra subiectilor9. 1se pun datelor celor / grupe laolalta in ordine descrescatoare 1inlocuim in fiecare valoare cu initiala grupului din care apartine AD ;;D AAD ;;D AAAAD ;;D AAD ;;;D AD ;D AAD ;;D" avem, asadar, ./ secvente (r:./).
2 N1N 2 + 1) N1 + N 2 ; 2 N1N 2(2 N1N 2 N1 N 2) ( N1 + N 2) 2 ( N1 + N 2 1) r (

z =

%n ca ul nostru, z = 0.41 -reci are: %n grupele a si ;, nu apar valori comune. (aca se intampla acest lucru, luam valorile comune o data apartinand lui A, o data ca apartinand lui ;, si luam z cel mai mic. 1 Testul + (*ann!UhitneS) !se pretea a la date numerice, re ultate din atribuirea de puncte" este una din cele mai importante metode neparametrice, fiind oricand preferabila probei medianei. $xemplu: %ntr!o experienta de instruire, re ultatele la probele finale apar exprimate in note de la B la /B. %n clasa experimentala (&e) sunt /G elevi, iar in clasa de control (&c), tot /G elevi. )e ultatele sunt pre entate astfel: &e: x: / 0 2 3 7 G H 6 .B .. ./ .0 .2 .3 .7 .G .H .6 /B n: 0 / B / / / . B . 2 . B . . / . . / .

&c: x: B . / 0 2 3 7 G H 6 .B .. ./ .0 .2 .3 .7 .G .H .6 n: 0 3 0 / 0 . B B . B B B / . . . . / B .

51

)eunim cele doua grupe si acordam ranguri astfel: &eC&c:x:/B .6 .H .G .7 .3 .2 .0 ./ .. .B 6 H G 7 3 2 0 / . ranguri: . 0 3 GEEEEE.. !dupa ce se atribuie rangurile, se intocmeste urmatorul tabel: &e Subiecti (x) /B .6 .H .G E. )ang . 0 3 G E f . / . . E )Lf . 7 3 G E &c )ang . 0 3 G E f ! . ! / E )Lf ! 0 ! .2 E

)f:).:7B3 )f:)/:HHB" !se face suma si se alege ). sau )/, in functie de grupa mai putin numeroasa (in exemplul nostru il putem alege pe oricare, intrucat '.:'/)" !cu datele obtinute se intra in formula:
z= R1 N1 N1 + N 2 + 1 2 ; N1 + N 2 + 1 N1N 2 12

Preci"are, daca in formula utili am )/ la numarator, imediat dupa semnul 8!8 apare '/. 7. %nali"a de varianta &%5#*%'

1. #biectul %nova -roblema esentiala a anali ei de varianta este anali a variabilitatii, dispersiei datelor, avand surse de variatie bine preci ate. %n orice cercetare de psihologie ne interesea a sa desprindem influenta (actiunea) unor factori relevanti, cuprinsi in continurul ipote ei. %nfluenta unui factor se de valuie in efectele sau variatiile produse asupra variabilei studiate. 'oi studiem influenta fiecarui factor, suma lor, cat si efectele datorate interactiunii lor.
52

(e obicei se lucrea a cu mai multe grupuri. $xemple: .. Efectul medicamentelor asupra timpului de reactie la soferi. Se constituie 3 grupe: >.: .B mg >/:/B mg >0:0B mg >2:2B mg >3: grupul de control. <% : medicamentul (administrarea lui), cu mai multe modalitati (A.,A/,A0,A2 si AB (pentru grupul de control)). -roblema care se pune in A'#<A este compararea grupurilor intre ele. /. 'e propunem sa studiem influenta oboselii asupra re ultatelor invatarii (A). Avem 0 modalitati: a.:: oboseala usoara" a/ : oboseala medie" a0 : oboseala accentuata. (ar contea a si natura materialului (;) cu doua modalitati: b.:material figural concret si b/: material pur verbal. -e ba a acestui tip de anali a, putem observa cat din variatia unei variabile se datorea a variatiei altei variabile si cat se datorea a unor factori intamplatori. (e exemplu, re ultatele la invatatura se datorea a inteligentei, dar si altor factori, cum ar fi motivatia de exemplu. Elevi cu nivelul inteligentei egal, obtin note diferite. Se impune asadar separarea influentei factorilor intamplatori de factorii esentiali. Este evident ca trebuie luata in considerare dispersia. (e exemplu daca elevii cu acelasi nivel masurat de inteligenta ar obtine toti aceeasi nota, atunci dispersia este B. *ai mult, daca elevii cu acelasi nivel de inteligenta obtin note intre G si .B, atunci inteligenta este un factor important. (aca au note intre 2 si 7, celalalt factor are mai mare influenta decat acesta. # variabila independenta cu mai multe modalitati da doua tipuri de variatii: una intragrupala si una intergrupala. (aca variabila intragrupala este mica si variabila intergrupala este mare, atunci putem presupune ca nu apar alti factori intamplatori si abaterea fata de media generala a unui re ultat din colectia totala de date, se compune din abaterea sa fata de media grupului respectiv, la care se adauga diferenta dinte media grupului si media generala. Ecuatia fundamentala a variabilitatii datelor etse exprimata prin ( x m) 2 suma patratelor variabilitatea totala : S totale = S in" ra + S in" er . Aceste formule de variabilitate se mai notea a cu S-totala. S-totala : S-intraCS-inter.
53

-entru a calcula:
T2 S-totala: S x " N 2 Tg T2 ; S-inter: S ng N S! in" ra = !M in" ra = , unde ' : numarul total de subiecti din cele N"
2

K grupuri.

lui S'E(E&#).

S!total = ! in" er = g " cu -*intra si cu -*inter se calculea a coeficientul # 1

2. Moduri de calcul 1 pentru o distributie bidimensionala 5a o clasa s!au efectuat un numar de exercitii, dupa care s!a dat proba de control si s!au obtinut urmatoarele note: 'ota obtinuta 2 >rupul 'umarul de exercitii >. >/ >0 >2 >3 Total 2B 2.!HB H.!./B ./.!.7B .7. 6 6 .7 .. 0 7 0 / 3 2 G 3 / 7 / . H / 7 .H / /7 H .B .H 2 .H //... .2 /. 02 0B G H 6 .B Total ./

Algoritmul: .. Se calculea a mediile notelor obtinute la nivelul intregului esantion si apoi, pe cele 3 grupe, tinand cont ca cele 3 grupe sunt alcatuite pe ba a numarului de exercitii. -entru intreg esantionul media notelor este: @B :
4 * 9 + 5 * +6 *16 + 7 *11 + 826 + 9 * 18 + 10 * 22 = 7.60 111

54

&alculam mediile: x1 =

4*6 + 5* 4 + 6* 2 = 4.67 12 4 * 3 + 5 * 3 + 6 * +7 * 1 = 5.43; x2 = 14 x3 = x4 = x5 = 5* 2 + 6 *5 + 7 *8 + 8* 6 = 6.86; 21 6 * 2 + 7 * 2 + 8 * 18 + 9 * 8 + 10 * 4 = 8.35; 34 8 * 2 + 9 * 10 + 10 * 18 = 9.53; 30

2.

Se calculea a dispersiile de grupe ((/I), tot pentru aceste note, dupa formula:
( x x# ) 2 * f ( I: " f#
/

%n exemplul nostru, (. / :
(4 4.67) 2 * 6 + (5 4.67) 2 * 4 + (6 4.67) 2 * 2 = 0.55; 12

(//:B.H.7" (0/:B.HH2" (/2: B.007" (3/:B.0H/. Aceste dispersii de grup ne arata variatia caracteristicilor dependente de natura factorilor intamplatori asupra subiectilor din cadrul fiecarei grupe. Se calculea a media dispersiilor de grup ( D 2 ), calculata ca o medie ponderata a dospersiilor de grupa: D2 :
3.

D# 2 * f# 0.55 * 12 + 0.816 * 14 + 0.884 * 21 + 0.336 * 34 + 0.382 * 30 = = 0.716 f 111

repre inta variatia variabilei dependente pe ansamblul grupei, ca urmare a actiunii factorilor intamplatori. 2. Se calculea a dispersia mediilor de grup fata de media generala ( ):
/

55

( x# x 0) 2 * f# ; reflecta variatia caracteristicii dependente pe : f


/

ansamblul grupelor, determinata de natura factorilor esentiali (<%). &unoscand ca mediile de grup, xI,releva ce este esential la nivelul grupului, iar media generala (xB) reflecta ceea ce este esential la nivelul colectivitatii generale, atunci deosebirile dintre grupe sunt concreti ate de abaterile xI!xB. / repre inta dispersia dintre grupe, sinteti ea a variatia generata de aceste deosebiri. (ispersia generala ((o/) reflecta variatia caracteristicilor variabilei dependente, generata de actiunea con$ugata a celor doua grupe de factori (intamplatori si esentiali) si se aplica regula adunarii dispersiilor. (o/:(/C/ (:0.3/B7)
5.

7. Acum putem determina ponderea intensitatii variatiei aferente fiecarei grupe de factori. 1 factorii intamplatori
D2 0.714 *100 = 20.28! ,.: 2 * 100 = Do 3.5206

1 factorii esentiali 2 2.8066 * 100 = * 100 = 79.72! , /:


Do 3.5206

+n ca mai complicat de A'#<A presupune variabile continue in mai multe grupuri. $xemplu: 5a incheierea unei experiente efectuate cu 3 clase paralele (A,;,&,( C E:clasa de control). S!a dat aceeasi proba finala pentru a vedea in ce masura factorul studiat influentea a re ultatele. )e ultatele finale sunt pre entate in urmatorul tabel de comparatie: &lase 'umarul de elevi (ng) Totalul datelor (Tg) Totalul
56

A 00 6/H

; 0H

& 0.

( 02 .003

+ 0. G2H

Total ':.3G T:2GH2

G7B .B.0

patratelor (x/) /HB0B

//G3B 03/HG 3770G /.007

Sx/:.72 B2B

Tg 2 T 2 9282 7602 10132 13352 7482 47842 ) =( + + + + ) S-inter: S ( : ng N 33 28 31 34 31 157

:23.6.0B" S-totala:x/
T2 = 18256.12 " N

S-intra: S-totala!S-inter: .H/37../!23.6.0B: .0G23.H/" Se calculea a patratul mediu (-*) inter si intra.
S! in" er = 1129.83 # 1 13745 -*intra: 157 5 !M in" er 1129.83 = = 12.49 !M in" ra 90.45

-*inter:

raportul Snedecor" cu acest raport se intra in tabel. <eem astfel ca ipote a noastra nula este infirmata" factorul de diferentiere este puternic semnificativ. -ana aici a fost vorba de o anali a globala (etapa ,omnibus). (aca raportul Snedecor era mai mic decat p:B.B3, nu acceptam ipote a nula. 'u ni se spune intre ce grupe diferentele sunt semnificative. (e asemenea, variabila independenta poate avea mai multe modalitati. 'u ni s!a spus, pana acum, care dintre modalitatile variabilei independente are efecte mari si care are consecinte minore. Studiul continua daca raportul Snedecor este semnificativ. Anali a continua in doua strategii: - in functie de categoriile de situatii - in functie de problemele ce trebuie re olvate. 7I. -roblemele de tip a sau probleme pentru estimarea diferentierii sau omogenitatii, obtinute intr!o masurare cu a$utorul coeficientului de corelatie intraclasa r. $xemplu: %n cautarea unui criteriu profesional s!au ales la intamplare dintr!un atelier G operatori. Acestia au fost cronometrati asupra unei operatii in momente luate la intamplare, fiecare de /H de ori. -rin aceasta masuratore, diferentiem sau nu operatorii intre eiA
57

(aca intre operatori exista diferente de randament profesional, atunci masuratoarea trebuie sa dea diferente intre ei. <rem sa vedem, prin urmare, daca masuratoarea este valida. )asi: .. Se calculea a testul global de varianta ,. 2. Se calculea a coeficientul de varianta intragrupala (v) v : vg : Se calculea a varianta intergrupe, vg.
S!total # 1 S! in" ra = !M in" ra " N #

(aca datele referitoare la un operator vor fi compacte (v este mic, iar vg este destul de mare), atunci masuratoarea noastra a diferentiat bine muncitorii. 0. Se pot folosi urmatorii doi indicatori: T : muncitori" daca T este sca ut omogenitatea este foarte ridicata. r:
$g " daca T este ridicat, atunci avem diferentiere buna intre $

$g " r varia a intre B si .. -entru ca masuratoarea sa fie fidela, r $g + $

trebuie sa fie mai mare decat B.GB. %n probleme de omogenitate se cere ca ipote a nula sa nu fie infirmata, iar r sa fie destul de mic. )robleme de tip b cand avem o colectie sistematica de grupe independente si se pune problema unor comparatii multiple. -entru testele de comparatie multipla: .. Alcatuirea tabelului pentru stabilirea semnului coeficientilor. &omparatii intre medii (grupe) m. cu m/ m. cu m0 m/ cu m0 m. cu m/Cm0 m/ cu m.Cm0 C. C. B C/ !. &oeficientii a. a/ !. B C. !. C/ B !. !. !. !. a0

58

Efectivele trebuie sa fie egale" grupa pe care o comparam primeste coeficienti po itivi, iar grupa cu care comparam coeficienti negativi. /. Se trece la algoritmul de calcul: a) utili and totalurile Se pleaca de la urmatorul tabel: n:.B >rup A ; H. & 72 ( .BH

Total erori 6/ (Tg) Totalul patratelor ((x/)) H6G

673

GHB

H7/

1 Se intocmeste tabelul cu datele de ba a pentru anali a de varianta: S+)SA %ntergrupe %ntragrupe Total vVDv 0 07 06 Suma patratelor .B/./G 2/3.3B 3/H.0G -* ,

02.0 A ...H A 27.. A

+nde v:I!." vV : '!I. 1 Se trece la efectuarea comparatiilor. (e exemplu, vom compara grupele AC( cu ;C&. in acest sens, trebuie calculat indicatorul (. (:

# Tg

ag

(. : 6/L(C.)CH.L(!.)C72L(!.)C.BHL(C.):33" Se calculea a -*inter ,:


D2 = 75.6; : n a 2

!M in" er ( D1) = 6.4 semnificativ la p:B.B3" !M in" ra

59

b) utili and mediile


d2

-*inter (d) : 1

a n

Se pleaca de la medii" in rest, se calculea a la fel ca mai sus. )lan bi#actorial %n planurile bifactoriale ne interesea a anali a pe linii si pe coloane. $xemplu: S!a studiat influenta unor metode de instruire asupra coeficientului de inteligenta (&.%.) A >rupul % (&.%. peste medie) ; >rupul %% HH (&.%. sub medie) Total /B/ .H.7 GB GBB .77 ./G7 2G 27/ ./. GG6 /B3 /0G .066 2H6 (T) 0HG. (Sx/) % ..2 ...7 %% 67 H.2 %%% G2 32/ Total /H2 /G2/

%n fiecare casuta din tabel pe prima linie este repre entat Tg, iar pe cea de!a doua, x/. %ntr!un astfel de experiment bifactorial, o studiere globala a variabilitatii intergrupe nu pre inta interes. 'e interesea a comparatiile intre coloane pentru a desprinde efectele modalitatilor variabilei A, comparatiile intre linii pentru a releva efectul variabilei ;, studiul interactiunii dinte A si ;.
T2 480 = 3871 = 549.88; S-totala : Sx ! N 72 Tg 2 T 2 = 224.19; S-inter : S ng N
/

S-intra : S- totala S-inter : 0/3.76" 1 <ariabilitatea intergrupe se desface intre componentele principale: - -rima componenta: pe coloane pentru variabila A" - A doua componenta: pe linii pentru variabila ;" - A treia componenta: efectul combinatiei Ax;.

60

2 2 2 TA% + TA%% + TA%%% T2 1 S-A: : .0G./0" n N

1 S-;: H7.7H" 1 Efectul interactiunii: S-Ax; : S- inter! S-A ! S-;:B./H. -asul urmator: Se calculea a mediile:
S!A : 7H.7/, unde c: numarul de coloane. c 1 S! -*;: B = 86.68 , unde r : numarul de linii" r 1 S!AxB = 0.14 -*Ax;: (c 1)(r ) S! in" ra = 4.93 1 Se calculea a -*intra : N #

-*A:

1 &alculam rapoartele Snedecor (,) , A:

!M A = 13.9 , p:B.B. !M in" ra !M B = 17.58 , p:B.B. , ;: !M in" ra !M AxB = 0.028 , nesemnificativ. ,Ax;: !M in" ra

A'#<A se poate aplica si pentru colectivitati de I esantioane perechi. Si aici se aplica un procedeu algoritmi at, numit procedura lui Abdi. $xemplu: Efectul medicamemtelor asupra timpului de reactie. Subiecti S. S/ S0 S2 S3 S7 Total: &onditii experimentale (rog A -lacebo (rog ; .73 /0. /.G .G/ /.6 /.G .B6 .66 /20 .6G /.6 .7B .66 /2G .7/ .60 /23 .6. .B03 .07B ..6B Total 7.0 7BH 36. 3G7 7BH 7/6 3585

-rocedeul lui Abdi presupune urmatorii pasi: .. &alcularea lui T. / 2. &alcularea x : G03 H.6 . 'otam cu AS
Tg 2 3. Se calculea a :G7/ H/B.H. Se notea a cu A n
61

Ti 2 4. Se calculea a :G.3 0G..G 'otam cu S # T2 5. Se calculea a : G.2 B./.3. 'otam cu 1. n*#


6. 7. 8. 9.

S-totala: AS ! 1 : /. HB7.3" S-intercoloane: A ! 19 HHBH.0" S-interlinii: S ! 1 : .036./" S-intra:AS S A C 1 9 ..G06" &u aceste date se intocmeste tabelul A'#<A: S+)SA v / 3 .B .G SHHBH.0 .036./ -* 22B2..3 /G..H2 A , A A

&oloane (medicamentele) 5inii (subiectii) )e iduu Total

..706..70.6B /.HB7.3

3H06.H6

+nde, <coloane: numarul de coloane . : / <linii : numarul de linii . : 7!. : 3 )e iduu : <liniix <coloane : .B. -entru a obtine -*, se imparte S- la v. Se trece la diferite tipuri de comparatii. &omparam -lacebo cu medicamentele (. : .B03L(!.)C.07BL(C/)C..6BL(!.):263"
D2 = 6806.2; N a2 !M in" ra ( D) = 5.84 medicamentele au efect asupra timpului de ,: #e zid&&!M

-*inter(() :

reactie.

62

7II. Probleme de corespondenta 1. !abelul de corespondenta %ntr!un tabel de corespondenta se trec datele obtinute intr!o cercetare, indeobste impartite in doua categorii" pe ultima coloana se trec datele conform variabilei criteriu (exemplu: reusita profesionala, etc.). pe prima coloana se trec subiectii" pe coloanele intermediare se trec variabilele explicative (exemplu" re ultatele la un test de inteligenta), care se presupune ca repre inta insusirile ce duc la respectivele re ultate. Exista o serie de probleme in osihologie care cer sa grupam persoanele in grupe avand o anumita omogenitate, sa stabilim anumite tipologii. Exista doua tipuri de tipologii: a) stabilirea unor analogii (anali a de clusteri)" b) prin probleme de segmentare. Analiza de clusteri -leaca de la premisa ca exista persoane asemanatoare din punct de vedere al unor caracteristici. 8&luster9 : categorie, a strange in grupe, a clasifica. Anali a de clusteri repre inta atat o metoda de investigare, cat si de confirmare a unei ipote e. %ntram in calcul cu valori ale unor relatii dintre variabile (coeficienti de corelatie, diferente intre medii, s.a.m.d). Exista mai multe metode de calcul in anali a de clusteri: - metoda prin legatura simpla - metoda prin legatura completa - metoda prin media clusterilor. %ntre aceste metode nu se obtin diferente semnificative, dar intotdeauna se alege metoda care ne va da un coeficient de corelatie cat mai ridicat. )roceduri :indicatii3 pentru analiza de clusteri .. Anali a se desfasoara secvential, de la stadiul in care fiecare variabila este un cluster, pana la stadiul in care un singur cluster cuprinde toate cele n variabile. /. (eoarece clusterii fiecarui stadiu se obtin prin fu iunea a / clusteri anteriori, care sunt cei mai asemanatori, aceste tehnici duc la o structurare ierarhica a datelor, respectiv a variabilelor. &hiar daca sunt variabile diferite, exista o anumita apropiere intre o serie de variabile. 3. )e ultatele se vi uali ea a intr!o dendograma.

63

Metodica de calcul :exemplu3 1 metoda legaturii simple se intra in calcul cu o matrice ce contine diferente minime intre medii. 1 2 3 4 5 1 B.B /.B 3.B H.B 2 B.B G.B 7.B B.B 2.B 7.B B.B 0.B B.B 3 4 5

.B.B 6.B

"tadiul ': Se formea a clusterul d(./), pentru ca distributia d.!d/ este cea mai mica inregistrata in tabelul respectiv. (istanta dintre d(./) si celelalte este: d(./)0:min Wd.0, d/0X d(./)2:min Wd.2,d/2X d(./)3:min Wd.3, d/3X "tadiul '': Se alcatuieste din nou tabelul, numai ca in loc de variabila . si /, trecem clusterul (./). &12' 3 &12' B.B 3 4 5 3.B 7.B 6.B B.B 2.B 7.B B.B 0.B B.B 4 5

cea mai mica valoare este clusterul d(23). d(./),0 : 3" d(./),2 : 7" d(./),3 : 6. d(23)(./) : min Wd2.,d2/,d3.,d3/X : minW7,7,6,6X : 7" d(23)0 : min Wd20,d30X:2"

64

"tadiul ''': &12' 3 &12' B.B 3 3.B B.B 2.B

&45'

&45' 7.B

B.B

"tadiul 'V: formam clusterul (230). d(230)(./): min Wd2.,d2/,d3., d3/, d0., d0/X: min W7,7,7,3,3,3X:3. Se construieste dendograma. -entru calculul dendogramei, valorile nu se pun in ordinea ., /, 0, 2, 3, ci in ordinea apropierii. 5 0 2 3 2 / 1 Semnificatia acestei dendograme: variabilele . si / formea a o categorie, nu diferentia a subiectii. -utem sa presupunem ca in spatele acestei apropieri sta un alt factor. (aca vedem ca distantele sunt foarte, putem imbunatati, in functie de o imbunatatire a esantionului de subiecti. %n cercetare alegem metoda ce ne da coeficientul cel mai ridicat intre matricea initiala de disimilaritati si matricea construita pe ba a dendogramei. 2. Probleme de segmentare %n problemele de segmentare, avand un ansamblu de date referitoare la variabila criteriu (exemplu: succesul profesional) si variabilele explicative (inteligenta, motivatie, trasaturi de personalitate,E) urmea a sa facem o taietura in variabila explicativa, astfel incat sa impartim esantionul in /, iar segmentele obtinute sa fie cat mai contrastante in raport cu criteriul. 4 3

65

Segmentam populatia grafic" metoda segmentarii se infatisea a ca o arborescenta in care apare o suita de noduri, respectiv bifurcatii, urmarind variabilele relevante. /// Atentie/ )eperul sau pragul se poate alege arbitrar (de exemplu, media), dar cel mai bine se alege prin tatonare, considerand toate pragurile posibile pentru fiecare variabila, si alegand pragul si variabila care ne dau segmentele cele mai contrastante. Formula de calcul: 1 daca variabila criteriu este o variabila continua, criteriu de diferentiere este:
n1 + ( y1 y ) 2 + n2( y 2 Tg ) 2 = , ( y $ y ) 2
2

unde

S : media valorilor S pe tot esantionul SV : variabila criteriu pe tot esantionul n.,n/ : efectivele celor doua subgrupuri" S.,S/ : mediile valorilor S in cele doua exemple.

/ se calculea a la fiecare stadiu sau nod pentru toate pragurile fixate, pentru toate variabilele explicative si se retin variabila si pragul, care dau valoarea maxima pentru /. $xemplu si metodica de calcul: +n lot de 7. ingineri" avem o masura a succesului profesional (variabila criteriu) de la . la .B. Se aplica probele )aven, un test de flexibilitate mentala, o proba de motivatie, una de memorieY si inventarul &.-.%. cu scarile )e, &s, (o si So. -asii: 1 stabilim, pentru fiecare variabila explicativa, un prag. (e exemplu, pentru testul )aven: B 06" 2B 22" 23 3B" 3. 33" 37 7B. -resupunem ca cea mai buna diferentiere s!a obtinut pentru inteligenta:

66

.6 C G.6 06 C G.2 Subiecti *edia 7. %nteligenta (3B) 2.7 G./ ! // 0./ 1 Se calculea a pana cand segmentul de divi at are un reper mai mult decat cel vi at, sau cand prin o noua divi are nu mai obtinem nimic. 1 +rmarind casetele in care apare cel mai mare numar de subiecti din grup 8portretul robot9. %n ca ul nostru, inginerii cu succes profesional au o inteligenta mai mare decat media. (aca variabila continua este dihotomica, dihotomi am si variabila explicativa si aplicam formula:
2 = (
c ab )2 a (1 a)b(1 b)

*otivatie (G) ! /B

7III. +valuarea cercetarilor clinice &ercetarile de psihologie clinica, indeosebi cele de evaluare ale psihoterapiei, ridica probleme specifice: - inmultirea categoriilor gnoseologice in psihodiagnostic" - proliferarea explo iva a metodelor psihoterapeutice" - probleme de etica a cercetarii.

67

-roblema principala a cercetarii clinice vi ea a evaluarea eficacitatii unui tratament terapeutic (ce tratamentA Aplicat de catre cineA Este cel mai eficace pentru un anumi pacient, cu anumite probleme, in anumite conditii). 1. Strategii de cercetare a) Strategia evaluarii globale a tratamentului 'e interesea a eficacitatea tratamentului ca intreg" in acest sens, se recurge la un plan experimental de ba a, si anume: grupul supus tratamentului integral (>E) este comparat cu grupul de control (>&). ,acem masuratorile pre si post test (ve i planul lui Solomon). %n terapiile care considera ca reactivitatea subiectului poate deteriora re ultatele (in psihoterapiile sugestive) se aplica doar metoda posttest. b) Strategia descompunerii tratamentului ,ata de a), acum se verifica eficacitatea unei anumite componente a tratamentului psihologic, si anume vom descompune tratamentul in componentele sale, vom avea un lot de subiecti caruia % se aplica tratamentul in intregime, un al doilea lot caruia % se aplica acelasi tratament prima componenta. (iferentele vor reflecta ponderea componentei respective. Astfel putem identifica numarul componentelor de tratament. $xemplu: Efectele unui tratament psihoterapeutic pentru tinerii casatoriti / componente: .) modificarea comportamentelor /) de voltarea unor abilitati in re olvarea problemelor interpersonale. Subiectii au fost impartiti in 0 grupuri experimentale: >rupul A caruia i se aplica tot tratamentul (.) C /) ) >rupul ; i se aplica doar .) (modificarea comportamentelor). >rupul & i se aplica /) (de voltarea abilitatilor). (upa .7 sedinte de psihoterapie s!a constatat ca in toate cele 0 grupuri experimentale s!a imbunatatit situatia fata de grupul de control. S!a mai constatat ca metoda terapiei globale nu este mai eficace decat fiecare din cele doua componente. (intre cele / componente, cea mai eficienta s! a dovedit a fi prima (modificarea comportamentelor). Astfel de cercetari pot servi si la stabilirea combinatiilor de 8ingrediente9 (cat sa punem din fiecare pentru o reusita). c) Strategia terapiei constructive Este opusa lui b)" la o anumita terapie se adauga o componenta. $xemplu: S!a studiat eficacitatea psihoterapiei individuale cu medicatia in ca ul depresiei. S!au folosit 2 grupuri de adulti: la primul grup
68

psihoterapie" la al doilea medicatie" la al treilea medicatie si psihoterapie" cel de!al patrulea grul : grupul de control. Tratamentul a durat .7 saptamani. )e ultatele: grupurile experimentale si!au imbunatatit situatia fata de grupul de control. -sihoterapia asociata cu medicatia a dat cele mai bune re ultate. d) Strategii parametrice de tratament -onderea pe care o are un tratament, constituie un parametru. Trebuie sa stabilim parametrul optim pe care trebuie sa!l atinga un tratament pentru cele mai bune re ultate. <ariatiile sunt facute pe dimensiunea cantitativa. Exista o terapie prin flooding expunerea la stimuli anxiogeni, pana la stingerea reactiei adverse pentru recuperarea pacientilor cu agorafobie sau nevro a obsesiva fobica. Se ridica intrebarea: 8cat de mult putem expune pacientii la stimulii anxiogeniA9 .)aspunsul: pana se stinge reactia. S!a constatat ca expunerea prelungita este mai eficace decat cea de scurta durata, iar expunerile reale sunt mai eficace decat cele imaginare. e) Strategia compararii tratamentelor S!a studiat eficacitatea psihoterapiei cognitive si a chimioterapiei in ca ul pacientilor cu depresie.dupa ./ saptamani, s!a constatat ca ambele tratamente au contribuit considerabil la imbunatatirea starii pacientilor. (upa ./ luni s!a constatat superioritatea terapiei cognitive. Aceasta strategie este utila pentru alegerea tratamentului adecvat, pentru ca studiile de metaanali a (compararea a doua cercetari independente intre ele si, eventual, cumularea re ultatelor) au aratat ca scepticii nu pot fi niciodata convinsi de eficacitatea unui anumit tratament. (e obicei, tratamentul in care psihoterapeutii auu incredere produce mai multe schimbari decat alte metode alternative, in care nu au incredere. f) Strategia schimbarii pacientilor si a terapeutilor Aceasta strategie este folosita pentru a se pune in evidenta rolul terapeutului. Au fost variate categoriile de pacienti sau terapeuti (cognitivist, psihanalist, ani de experineta, varsta, empatie). &ercetarile de acest gen au evidentiat impactul deosebit al caracteristicilor terapeutului asupra re ultatelor tratamentului. %ntr!un studiu asupra familiilor delincventilor $uvenili 7BJ din re ultatele obtinute s!au dovedit a se datora personalitatii terapeutului.

69

2. Conditiile cercetarii a) %nvestigatii analogice )igorile impuse de metodologia experimentala pe de o parte, iar pe de alta parte anumite consideratii de ordin etic, fac uneori imposibile cercetari de psihologie clinica pe subiecti internati. Se recurge la cercetari analoge facute pe subiecti infraumani sau pe subiecti voluntari. -roblema care se pune: daca similitudinile sunt suficient de pronuntate pentru a permite extrapolarea re ultatelor la clinica. b) Experimentul clinic Subiectii sunt pacienti care au nevoie de tratament. -ot interveni problemele semnalate mai sus, dupa cum se pot face compromisuri metodologice pentru a putea re olva situatiile respective. 3. +valuarea in practica de tip clinic a) Studiul de ca . Este o alternativa la distanta ce apare intre practica de tip clinic si cercetarea stiintifica. *odalitatile de studiu ale ca ului individual cuprind de la observarea sistematica pana la demonstratia clinica si experiment. -oate fi eficient in: - ilustrarea unei forme de comportament printr!un exemplu prototip" - demonstrarea eficacitatii unei metode sau tehnici terapeutice" - oferirea unor informatii detaliate asupra unui fenomen psihic rar intalnit" - ca sursa de ipote e. *asura in care un ca are valoare de prototip depinde de inteligenta si experienta cercetatorului. Adesea, eficacitatea unei metode terapeutice poate fi semnalata prin studierea re ultatelor dintr!un singur ca . (ata fiind raritatea unor manifestari psihocomportamentale, singura alternativa la ignoranta absoluta in domeniu este studiul de ca . $xemplu: personalitatea multipla este extrem de rar intalnita. #rice studiu de ca este o sursa de ipote e. b) &vasiexperimentul <orbim de cvasiexperiment cand totalitatea conditiilor experimentale nu poate fi reali ata.

70

c) Experimentul propriu! is Acopera toate exigentele metodologice ale experimentului. %n aceste conditii, exista cateva reguli ce trebuie respectate: - schitarea esantionului de pacienti (descrierea caracteristicilor de ba a)" - evaluarea statutului clinic (diagnosticul clinic precis )*S)" - recrutarea si selectarea subiectilor" - schitarea si specificarea tratamentului" - atentia la factorii specifici si nespecifici (cum ar fi sugestibilitatea pacientilor, de exemplu). Concluzii: +neori, pentru evaluarea unor proceduri psihoterapeutice se poate recurge la procedurile metaanalitice, dupa cum se incearca la ora actuala simularea pe calculator a comportamentului tipic unei anumite tulburari.

7III. Metaanali"a 1. Problematica metaanali"ei *etaanali a se refera la: - metoda de anali a statistica a re ultatelor continute in mai multe studii referitoare la aceasta problema" - anali a calitativa (trecerea in revista) a re ultatelor obtinute pana la un moment dat" - cele doua domensiuni (calitate si cantitate) sunt complementare, asadar metaanali a este dictata de de voltarea cumulativa a cercetarilor psihologice. $tapele metaanalizei a) #rice metaanali a incepe cu punerea unei probleme concrete. (Exemplu: ce relatie exista intre anxietate si nivelul performantelor scolare)" b) &larificarea punctelor de vedere intr!o serie de chestiuni teoretico!metodologice (modul de definire a variabilelor" operationali area variabilelor" instrumentele folosite" clarificarea notiunilor" alte operationali ari posibile). c) )eperarea studiilor ce vor fi anali ate" d) Stabilirea valorii studiilor.

71

e) )etinerea informatiilor despre caracterul general al studiilor" informatii privind metodolgia cercetarilorl caracteristicile subiectilor (sex, varsta, E) 2. Proceduri de calcul #biective: compararea re ultatelor pentru a evidentia semnificatia diferentelor existente si combinarea re ultatelor. 2.1. Procesul de comparare

2.1.1. Compararea pragurilor de semnificatie $xemplu: / studii, A si ;, pun in evidenta relatia de corelatie de sens opus r.:B.7B" '.:.3" p.:.B7 r/:!B./B" '/:.BB" p/:../ Este semnificativa diferenta dintre p. si p/A &autam valoarea lui in anexa (pragurile de semn sunt bilaterale, pre inta ambele extreme ale curbei lui >auss). 2.1.2. Compararea marimii efectului Este folosita atunci cand re ultatele se dau prin coeficienti de corelatie. 2.2. Proceduri de combinare 1 &ombinarea pragurilor se face in mod analog ca la comparare, exceptand faptul ca :
zr1 + zr 2 . 2 z1 + z 2 2

1 &ombinarea marimii efectului dupa formula:


r

(aca esantioanele sunt diferite din punct de vedere numeric, se aplica media ponderata. 1 z r1 + 2 z r 2 4r ponderat : . 1 + 2

72

7*. %nali"a factoriala 1. Problematica anali"ei factoriale &unoasterea complexului de factori in conexiunea lor are atat o importanta teoretica :ve i ;ig 3), cat si una practica (cunoscand realmente care sunt factorii, putem face o predictie valida in comportamentul uman). Asa cum se stie, orice fenomen re ultativ, variabila dependenta, efect, s.a.m.d. poate fi determint de un numar mare de cau e. -rin diferite strategii, se incearca i olarea unui numar redus de factori, lucru care s!a va ut in anali a de clusteri, in tabelul de asociere, in definirea legaturii de cau alitate ne interesea a nu numai cunoasterea factorilor, ci si sensul, intensitatea actiunii si marimea efectului, a partii ce revine actiunii fiecarui factor. (e aceea, experimentul constituie metoda prin care putem i ola cel mai bine factorii cau ali, ii putem manipula dupa cum dorim. (ependenta statistica nu este intotdeauna echivalenta cu legatura cau ala, ci anali a logica a relatiei dintre variabile. # data admisa pre enta semnificativa a factorilor de influenta (<%), trebuie cuantificata contributia directa, cat si contributia interactiunii dintre factorii respectivi asupra variatiei <(. (e exemplu, am va ut acest lucru la dreapta de regresie. Anali a factoriala a fost formulata in .6B2 de Spearman pentru un model cu un singur factor comun si un factor specific (s). Thurstone, .60B, generali ea a pentru un numar mai mare de factori. Anali a factoriala are rolul de a arata ca un numar oricare de variabile dependete depind de o serie de factori nemasurati direct. 2. Principii ale anali"ei factoriale.Metode Anali a factoriala este o metoda statistico!matematica de cercetare a relatiilor functionale ale unor re ultate. Anali a factoriala cuprinde toate metodele de anali a si porneste de la intercorelatiile, covarianta unui ansamblu de variabile in functie de acesti factori. &unoscand relatiile ce exista intre testele unei baterii, anali a factoriala incearca sa i ole e si sa defineasca aptitudinile componente ale acestor teste, numite factori, precum si gradul de legatura dintre factor si testul respectiv. Exista doua metode de anali a factoriala: 1 metoda anali ei componentelor principale (=#TTE5%'>)" 1 metoda anali ei centroide (T=+)ST#'E) Metoda analizei componentelor principale +$emplu, presupunem ca am aplicat o baterie de 2 teste, iar intercorelatiile dintre ele se pre inta astfel:
73

Teste A ; & (

A ..BB

; B./B ..BB

& B./7 B..7 ..BB

( B.0. B..G B.// ..BB

Aceste date se introduc in calculator, obtinandu!se, in final, urmatorul tabel: Teste A ; & ( Suma patratelor -roportii -rocente ,actorii componenti % %% %%% %< B.G. !B.0B E E B.37 B.H/ E E B.72 !B.0B E E B.G3 E E E ..73 E B.2. B.// B./. B..7 2.J //J /.J .7J Suma patratelor

.BBJ

%n spatele acestor teste aplicate exista 2 factori: primul fcator acopera 2.J din varianta" daca factorul acopera 3BJ (unii spun GBJ), atunci vorbim despre un factor general" daca nu factor comun. (e asemenea, printr!un calcul specific se determina comunalitatea (cu cat contribuie factorul comun la test)" coe#icient de saturatie, valoarea de saturatie a unui test in factorul respectiv" se maicalculea a speci#icitatea (ponderea atribuita unui anumit test)" se calculea a #actorul speci#ic. $xemplu: 0 teste: ! A : proba de desen" ; : proba verbala" & : o proba de calcul numeric. Teste &omunalitate A B.07 ; B.23 & B.0. Specificitate B.72 B.33 B.76 ,actori specifici B.HB B.G2 B.H0

74

Specificitatea : .! &omunalitatea" ,actorul specific : Specificitate;

75

S-ar putea să vă placă și