2.

2 Factorii interesati (stakeholder-ii) ai organizatiei

2.2.1 De la pozitivismul economic la umanismul economic
a. Pozitivism economic: Teoria de agent sau Modelul shareholderilor1 (actionarilor). Aceasta conceptie il are ca principal sustinator pe economistul american Milton Friedman2. Potrivit acestuia, intr-o economie capitalista exista o singura responsabilitate a organizatiilor de afaceri: aceea de a utiliza resursele si de a se angaja in acele activitati care sa maximizeze profiturile pe termen lung cu respectarea legii si a competitiei libere3. Managerii sunt agenti ai actionarilor avand obligatia fiduciara (contractuala) de a actiona in sensul maximizarii satisfacerii intereselor actionarilor, acestia fiind proprietarii organizatiei si angajatorii managerilor. Esenta teoriei de agent este aceea ca singura responsabilitatea a unei organizatii de afaceri este de a obtine beneficiul maxim in conditiile legii. Punctul de vedere al lui Friedman porneste de la premisa ca nimeni nu intra in afaceri cu un alt scop decat acela de a obtine cele mai mari castiguri posibile. Aceasta este o consecinta a conceptului mainii invizibile, al lui Adam Smith4, care subliniaza rolul regulator al fortelor pietei in alocarea eficienta a resurselor si in coordonarea organizatiei. Baza teoriei de agent este teoria utilitarista, potrivit careia consecinta unei actiuni poate fi considerata etica daca genereaza mai mult bine (mai multe venituri) decat rau (costuri). O particularizare a acestei teorii este utilitarismul financiar: actiunile care genereaza o utilitate financiara mai mare sunt mai bune decat cele care genereaza o utilitate mai redusa. Potrivit teoriei utilitariste, singurul criteriu care sta la baza deciziei este analiza cost-beneficiu, adica raportul eficientei. Teoria de agent se focalizeaza exclusiv pe organizatia de afaceri si pe interesul ei pe termen lung. O decizie este corecta daca genereaza un bine strict la nivelul organizatiei. Este o teorie din categoria pozitivismului economic, centrata pe urmatoarea argumentatie: atunci cand un antreprenor decide ca obtinerea de profit nu mai reprezinta unicul scop (sau scopul principal) al firmei sale, el decide, de fapt, sa aloce o parte din veniturile generate de activitatea economica a firmei sale unor scopuri non economice (de exemplu, pentru activitati sociale). Dar cheltuirea veniturilor firmei in alte scopuri necesita fie acceptarea scaderii profiturilor, ceea ce echivaleaza cu cheltuierea banilor si diminuarea averilor aproprietarului, fie acceptarea scaderii salariilor, ceea ce echivaleaza cu cheltuirea banilor si diminuarea nivelului de trai al angajatilor, fie acceptarea scumpirii produselor si serviciilor, ceea ce echivaleaza cu cheltuirea banilor si afectarea bunastarii clientilor. Fenomenul este identic cu impunerea unei taxe ilegale asupra cuiva, iar evitarea acestei situatii reclama focalizarea stricta asupra profitabilitatii economice. In plus, utilizarea resurselor unei firme in interes public inseamna, in aceasta conceptie, ca firma isi aroga functii rezervate statului, pentru care aceasta nu are competentele suficiente. In concluzie, teza fundamentala a pozitivismului economic, anume urmarirea in mod exclusiv si pur egocentric a randamentului pecuniar de catre oamenii de afaceri este atat un imperativ rational, cat si unul moral5. b. Umanism economic: Teoria stakeholder-ilor sau Modelul factorilor interesati. Punctele de vedere sustinute de pozitivismul economic au fost larg contestate. In conditiile globalizarii economiei si a multiplicarii interdependentelor economice, financiare si politice, o astfel de abordare individualista nu isi mai gaseste intrutotul argumentatia, propunandu-se un model mai complex, cel al stakeholder-ilor.
1 2

share (eng.) = parte, holder (eng.) = detinator; shareholder = actionar (detinator de parti); echivalent cu stockholder. Milton Friedman (n.1912), profesor american la Universitatii din Chicago, laureat al Premiul Nobel pentru Economie (1976), considerat reprezentantul principal al scolii din Chicago si orientarii monetarist. 3 Friedman M. (1970), A Friedman Doctrine: the Social Responsibility of Business Is to Increase Its Profits , New York Times Magazine, New York 4 Adam Smith (1723 - 1790), economist, om politic si filozof scotian, autorul lucrarii Avutia natiunilor, cercetare asupra naturii si cauzelor ei, una din primele incercari de a studia dezvoltarea istorica a industriei si comertului in Europa, prin care a contribuit decisiv Aceasta lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplina academica moderna, furnizand una dintre cele mai bune argumentari intelectuale pentru capitalism.
5

Vasilescu C.I. (2006), Pozitivism economic vs. Umanism economic, Bucuresti, Idei in Dialog, nr.8 /23), p. 20

Un numar tot mai mare de oameni de afaceri, dar si de cercetatori, sustin ca o companie nu poate actiona doar strict in interesul actionarilor sai. Amartya Sen6, de exemplu, considera ca pozitivismul economic nu mai poate descrie satisfacator realitatea, de unde pericolul esuarii sale. Potrivit punctului sau de vedere7, universul motivational - comportamental al unor indivizi este mult mai variat decat cel teoretizat de pozitivismul economic, iar aspectele non egoiste din structura motivationala trebuie reconsiderate din trei motive principlae. (i) aspectele etice ale mecanismului motivational sunt excluse in mod nejustificat de catre pozitivismul economic; (ii) oamenii reali iau in calcul si scopuri de natura etica, nu numai de natura economica; (iii) luarea in considerare a scopurilor de natura etica in combinatie cu cele economice poate sta la baza constructiei unei teorii economice de succes8 (spre exemplu, decizia voluntara a consumatorilor americani de a nu mai cumpara pantofi sport Nike intrucat erau produsi in fabrici in care se utiliza munca copiilor din tarile lumii a treia si orientarea spre oferta mai scumpa a concurentei nu are o explicatie in teoria pozitivismului economic). Deci, potrivit umanismului economic, un intreprinzator si firma sa au si responsabilitati sociale care le impun luarea in considerare a intereselor tuturor celor afectati de actiunile lor, adica a stakeholderilor sau factorilor intersati. Umanismul economic identifica drept eroarea majora a pozitivismului economic faptul ca nu ia in considerare decat interesele proprietarilor unei afaceri, fiind echivalent cu cu tratarea tuturor factorilor intersati drept simple mijloace pentru atingerea scopurilor proprietarilor 9. Intr-o enumerare generica, stakeholderii unei organizatii de afaceri sunt: - actionarii, care au interese legitime financiare in organizatie, asteptand in mod legitim remunerarea capitalului investit (prin intermediul dividendelor) si a riscului asumat (prin intermediul cresterii valorii actiunilor detinute); niciuna dintre aceste posibilitati de remunerare nu este garantata, ea depinzand de modul in care evolueaza organizatia; prin urmare, cresterea sau descresterea companiei afecteaza bunastarea si averea actionarilor. - angajatii, care, prin slujbele detinute, isi asigura un anumit nivel de trai, lor si familiilor lor; in schimbul muncii, abilitatilor si competentelor puse la dispozitia organizatiei, ei asteapta in mod legitim salarii, beneficii, tratament corect si securitate la locul de munca. - furnizorii sunt cei pe care orice firma se bazeaza pentru a se aproviziona cu materii prime care determina, in final, calitatea produsului finit; furnizorii asteapta, in schimb, in mod legitim, respectarea contractelor si transparenta procedurilor de achizitie. - clientii sunt cei care genereaza veniturile angajatilor, fara de care firma nu si-ar putea finanta activitatile urmatoare; in schimbul acestor venituri, ei au dreptul legitim la produse si servicii conforme cu specificatiile; - creditorii pun la dispozitia organizatiei resursele financiare necesare investitiilor sau ciclului operational care lipsesc acesteia; ei asteapta in mod legitim rambursarea la timp a imprumuturilor si plata dobanzilor aferente; - comunitatea pune la dispozitia organizatiei, prin intermediul reprezentantilor ei alesi, infrastructura de afaceri, ii da dreptul de a-si construi spatii si facilitati de productie sau dreptul de a-si distribui produsele; de asemenea, organizatia utilizeaza resurse umane formate prin eforturile comunitatii; pe aceasta baza comunitatea trebuie inclusa in deciziile strategice ale organizatiei; - firmele concurente isi disputa cu organizatia de afaceri pietele de aprovizionare si de desfacere, avand asteptari legitime legate de bunele practici concurentiale (concurenta loiala).
6

Amartya Sen (n. 1933), savant economist indian, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1998), cu lucrari fundamentale in domeniului teoriei dezvoltarii umane si a economiei bunastarii 7 Sen A. (1987), On Ethics and Economics, London, Blackwell
8 9

Vasilescu C.I. (2006), op. cit.

Freeman R.E. (2001), A Stakeholder Theory of the Modern Corporation, Ethical Theory and Business, New Jersey, Prentice Hall apud Vasilescu C.I. (2006), idem

- guvernul si autoritatile administratiei publice Influenteaza activitatea organizatiei, stabilind cadrul legal de desfasurare a acesteia.

Guvernul Administratia publica

Angajatii

Comunitatea

Cadrul legal Permite operarea Organizatia de afaceri Asigura resursele materiale Furnizorii

Timp, eforturi, competente Investesc capital Asigura resursele financiare

Actionarii Investitorii

Isi disputa pietele Competitorii

Creditorii Cumpara produsele

Clientii

Fig. 2.1 Relatiile intre organizatia de afaceri si stakeholderii sai Sursa: Frederick W., Post J.E., Davis K., Business and Society. Corporate Strategy, Public Policy, Ethics., New York, McGraw Hill Inc., pg.10

2.2.2 Originea si definirea termenului de stakeholder Studiul stakeholder-ilor este asociat cu etica in afaceri. Dupa puternica crestere economica de la inceputul secolului trecut, s-au manifestat preocupari in studiul firmei ca institutie sociala majora, remarcandu-se studiile lui A.Berle si G.Means10, R. Coase11 si C. Barnard12. Acestia au fost printre primii care au sustinut ca scopul unei firme este de a servi societatea, iar managementul trebuie sa transmita angajatilor acest sens moral. Studierea termenului si implicatiilor sale este un subiect de o tot mai mare actualitate. Importanta sa a a fost semnalata si de Henry Mintzberg13, care afirma ca, pe langa actionari si cererile lor de rentabilizare a a capitalului investit, alti parteneri joaca un rol important in organizatie14. Scopul organizatiei devine, astfel, constientizarea si adaptarea la cerintele acestor grupuri de interesati. Analizand istoric evolutia conceptului, se poate constata ca dezvoltarea lui s-a facut dupa anii 1960, primele contributii in acest sens remarcandu-se prin largi prezentari ale termenului, utilitatii sale si aplicabilitatii in management. Intr-un raport al Standford Research Institute in 1963, termenul de stakeholder a fost definit astfel: acele grupuri fara suportul carora organizatia ar inceta sa mai existe 15 . In anii 1970, Russel Ackoff evidentiaza importanta acestor grupuri de parteneri, care pot juca un rol in
10 11

Berle G.A., Means G. (1932), The Modern Corporation and Private Property, New York Commerce Charing House Coase R. (1937), The Nature of the Firm, Economica 4, New York 12 Barnard, C. I. (1968), The Functions of the Executive., Harvard University Press, Cambridge 13 Henri Mintzberg (n. 1939), profesor american, important cercetator in domeniul managementului resurselor umane si a teoriilormotivationale 14 Mintzberg H.(2004), Managers not MBAs, New York, Prentice Hall 15 Stewart R., Allen J.K., Cavender J.M. (1963), The Strategic Plan, Research Report no. 168, Stanford Research Institute apud Vadasan I. (2004), Etica afacerilor, Timisoara, Editura Universitatii de Vest

firma, si, propune luarea lor in seama pentru interesul general al firmei 16. In aceeasi perioada, aducerea conceptului intr-un loc central in organizatie ii apartine lui William Dill, sustinut de cercetatorii de la Wharton School, care a initiat un proiect de cercetare cu privire la stakeholderii organizatiei, avand ca scop formularea si interpretarea unei strategii intr-un mediu turbulent17. In anul 1983, Freeman si Reed au propus urmatoarea definitie pentru stakeholderi: Stakeholderii reprezinta orice grup sau individ de care firma depinde pentru supravietuirea sa18. Definitia tine cont de faptul ca firma dispune de resurse limitate, stakeholderii putand sa completeze aceste resurse. Completand abordarea anterioara, Freeman da in 1984 cea mai cunoscuta definitie a termenului, potrivit careia stakeholderii sunt grupuri sau indivizi care, in mod direct sau indirect, sunt afectati de realizarea obiectivelor unei organizatii sau care pot afecta realizarea acestor obiective 19. Concluzia acestei definitii este ca organizatia are o obligatie etica fata de interesatii sai. Relatia organizatie stakeholderi este reciproca: organizatia ii poate afecta pe stakeholderi, dar si acestia pot influenta, la randul lor, firma. Aborari recente privesc stakeholder-ii ca fiind: - investitori care au facut o investitie riscanta in firma si care au ceva de castigat sau de pierdut, in functie de comportamentul firmei20. - grupurile sau indivizii care au cereri morale sau legale la adresa unei firme, pe care aceasta, prin actiunile sale, le poate respecta, sau dimpotriva, nu le poate respecta21 (prin aceasta explicare a termenului se subliniaza rolul eticii in conduita de afaceri, actiunea unei parti putand avea efecte favorabile sau negative asupra celorlalte parti implicate); - aceia asupra carora firma are efecte noncontractuale injuste, pe care ar dori sa le schimbe sau indivizi cu propriile valori si scopuri, cu care firma interactioneaza pentru a obtine un beneficiu mutual22 (definitie care combina etica si interesul economic al firmei); - acei indivizi sau acele entitati care contribuie, voluntar sau involuntar, la activitatile organizatiei, contribuind la capacitatea acestei de a crea bunastare, asumandu-si riscuri si fiind potentiali beneficiari 23 (definitie care arata posibilitatea castigului sau a pierderii in relatia organizatie stakeholderi);

Cu toate ca definitiile prezentate (reprezentand doar o mica parte din cele existente in literatura de specialitate) sunt diferite in modul de enuntare, ele au ca element comun delimitarea stakeholderilor de restul organizatiei, precum si sublinierea importantei pe care acestia o au in cadrul firmei, influenta exercitata asupra acesteia si relatia de interes economic si moral mutual ce se stabileste intre ei si organizatie.
2.2.3 Clasificarea stakeholder-ilor

Stakeholderii sau factorii interesati sunt clasificati in functie de relatia pe care o au cu organizatia si de influenta pe care o exercita in cadrul acesteia. Principala modalitate de

16
17

Ackoff R.L. (1974), Redesigning the Future, New York, John Willey & Sons, apud Vadasan I. (2004), idem

Dill W.R. (1975), Public Participation in Corporate Planning: Strategic Management in a Kibitzers World, Long Range Planning apud Vadasan I. (2004), op. cit. 18 Freeman R.E., Reed D.L. (1983), Stockholders and Stakeholders: A New Perspective in Corporate Goivernance , California Management Review, Volume XXX, No. 3, p. 88-06 apud Vadasan I. (2004), op.cit. 19 Freeman R.E. (1984), Strategic Management: A Stakeholder Approach, Boston, Pitmann apud Vadasan I. (2004), idem 20 Clarkson M.B.E., Starik M., Cochran P., Jones T.M. (1994), The Toronto Conference: Reflections on Stakeholder Theory, Business and Society, Vol. 33, Issue 1, p. 82, apud Vadasan I. (2004), idem 21 Langtry B. (1994), Stakeholders and the Moral responsabilities of Business, Business Ethics Quaterly, Vol. 4, Issue 1, p. 431 443, apud Vadasan I. (2004), idem 22 Slinger G. (1999), Spanning the Gap The Theorethical Principles That Connect Stakeholder Policies to Business Performance, Corporate Governance: An International Perspective, Vol. 7, No.2, p-. 136 147, apud Vadasan I. (2004), idem 23 Post J.E., Preston L.E.,Sachs S. (2002), Redefining the Corporation. Stakeholder Management and Organizational Wealth, Stanford University Press

clasificare se realizeaza grupandu-i in functie de modul de interactiune cu organizatia de afaceri, delimitandu-se urmatoarele categorii:
1. Stakeholderii primari. Prima (principala) implicare a organizatiei de afaceri este determinata chiar de derularea afacerii in sine, respectiv de relatiile directe necesare pentru a-si realiza misiunea fundamentala: realizarea bunurilor si serviciilor pentru societate. Aceasta intercatiune fundamentala a firmei cu mediul, in cazul economiilor de piata, se realizeaza prin intermediul pietei libere, in care se desfasoara procese de vanzare si cumparare aflate sub guvernarea legii cererii si ofertei. Astfel, firma cumpara materii prime de la furnizori (costul = costul de achizitie), imprumuta capital de la creditorii (costul = dobanda), cumpara timp, abilitati si competente de la angajati (costul = salariul) si vinde produse clientilor sai (la pretul acceptat de acestia), de cele mai multe ori prin intermediul distribuitorilor si a retelelor de distributie, totul desfasurandu-se pe piete caracterizate prin competitie. Pe de alta parte, firma exista intrucat actionarii si investitorii si-au asumat riscul crearii si finantarii ei. Prin urmare, stakeholderii primari sunt: actionarii (asociatii) si investitorii, angajatii, creditorii, furnizorii, distribuitorii, clientii si competitorii. Modul in care organizatia de afaceri interactioneaza cu toate aceste entitati este reflectat in deciziile manageriale strategice. 2. Stakeholderii secundari. Relatiile cu mediul ale unei organizatii de afaceri trec dincolo de simpla, primara interactiune cu actionarii, angajatii sau partenerii de afaceri. Un al doilea nivel al implicarii in societate a unei firme se defineste atunci cand alte entitati isi exprima un interes sau scop in cadrul activitatilor respectivei firme. Aceste entitati formeaza grupul stakeholder-ilor secundari, care sunt afectati, direct sau indirect, de interactiunea de nivel doi a firmei cu mediul socio economic. Faptul ca acestia sunt numiti secundari nu le diminueaza importanta, ci releva ideea ca intersul lor apare ca o consecinta a a activitatilor curente ale organizatiei (pe cand, stakeholder-ii primari reprezinta chiar baza activitatilor curente ale organizatiei). In cadrul stakeholder-ilor secundari se includ: comunitatile locale (autohtone sau straine, daca compania opereaza si in alte tari), administratia publica locala si centrala (puterea executiva, legislativa si juridica), partidele politice, grupurile de activisti sociali, organizatiile neguvernamentale, institutiile religioase, media, grupurile de sprijin ale mediului de afaceri, uniunile comerciale etc. De multe, acest grup al stakeholder-ilor secundari se suprapune pentru companii diferite: de exemplu, desi o companie din industria automobilelor si una din industria alimentara au stakeholderi primari majoritar diferiti (avand in vedere caracteristicile complet diferite ale produselor lor), ambele au stakeholderi secundari similari (mai ales daca opereaza in aceasi arie geografica). In plus, relatiile dintre firma si stakeholderii secundari nu sunt consecinte ale jocului si regulilor pietei libere, ci sunt guvernate de principii si rationamente mai apropiate de cele etice si morale. Acest model de clasificare pe doua niveluri al stakeholder-ilor unei organizatii de afaceri permite urmatoarele concluzii: - in procesul decizional, organizatiile de afaceri impart puterea decizionala cu toate entitatile impactate, fie ca impactul este primar, fie ca este secundar; - managerii unei organizatii de afaceri trebuie sa detina cunostinte si informatii solide nu doar referitoare la organizarea interna a firmei pe care o conduc, ci si la factorii politici si sociali care determina contextul in care isi desfasoara activitatea; - acceptarea de catre societate a unei firme, legitimitatea ei, depinde de modul in care ia in considerare intregul ansamblu al stakeholderilor. Alte clasificari posibile ale stakeholderilor24: - in functie de investitiile facute in firma exista: (i) stakeholderi care o favut o investitie in firma (actionari, investitori), (ii) stakeholderi care nu au facut o investitie diecta in firma (angajati, clienti); aceasta clasificare este bazata doar pe investitiile decapital/financiare; extinzand cadruul clasificarii se poate aprecia ca si angajatii fac anumite investitii intr-o firma; de asemenea si furnizorii pot fi considerati investitori pe termen scurt intr-o firma;

24

Vadasan I. (2004), op. cit.

- in functie de importanta interesului exista: (i) stakeholderi cu active/competente reduse in organizatie (actionari minoritari sau angajatii necalificati), (ii) stakeholderi cu competente si active semnificative (actionarii majoritari, creditorii principali, clientii si angajatii cu calificare ridicata); - in functie de importanta relatiei cu firma exista: (i) stakeholderi principali - fara participarea continua si constanta a acestora, firma ar inceta sa existe, acestia fiind vitali pentru supravietuirea ei (actionarii, angajatii, creditorii, furnizori, clienti). (ii) stakeholderi secundari cei care afecteaza sau sunt afectati de firma fara a putea determina in mod direct, fara contributia altor stakeholderi, incetarea existentei acesteia (comunitatea, mass-media); - in functie de orientarea firmei exista: (i) stakeholderi cu valoare strategica, spre care se orienteaza firma spre a-si atinge obiectivele ei (clientii, furnizorii), (ii) stakeholderi cu valoare intrinseca/sociala: cei spre care se orienteaza organizatia daca urmareste si obiective socialcomunitare: comunitatea, organizatiile ecologiste; - in functie de natura riscului exista: (i) stakeholderi care suporta un risc legat de relatia economica cu firma (actionari, furnizori), (ii) stakeholderi care suporta un risc referitor la drepturile lor (angajatii); - in functie de modul de influentare a organizatiei exista: (i) stakeholderi activi - cei care fac presiuni asupra organizatiei in vederea ameliorarii comportamentului acesteia, (ii) stakeholderi inactivi - cei care nu isi asuma nicio initiativa; - in functie de natura puterii exista: (i) stakeholderi cu putere personala, a caror influenta deriva din experienta profesionala sau recunoasterea de care se bucura (angajatii cu inalte competente), (ii) stakeholderi cu putere structurala, a caror importanta deriva din pozitia pe care o ocupa in cadrul organizatiei (actionari, manageri).

2.2.4 Caracteristicile stakehold-erilor. Modelul Mitchell Agle Wood

Referitor caracteristicile stakeholderii, pot fi identificate trei caracteristici principale: puterea, legitimitatea si urgenta25. - puterea reprezinta posibilitatea ca o entitate A sa determine o entitate B sa faca ceea ce aceasta nu ar fi facut in mod obligatoriu in absenta exercitarii puterii; stakeholderii care detin acest atribut pot influenta deciziile, astfel incat interesul lor sa fie luat in considerare, in ciuda rezistentei altora; stakeholderii pot dispune de putere si sa o utilezeze sau sa dispuna de putere si sa nu o exercite; - legitimitatea reprezinta corespondenta dintre optiunile si obiectivele unei entitati si cele ale unei organizatiei; din aceasta perspectiva, pentru stakeholderi se defineste interesul legitim, ca fiind acela care nu contravine obiectivelor de dezvoltare a organizatiei; - urgenta, definita prin doua dimensiuni. (i) sensibilitatea la timp - intervalul de timp in care raspunsul la o cerere produce efecte utile, dupa acest interval raspunsul fiind tardiv, iar efectele utile nesemnificative sau nule si (ii) aspectul critic al urgentei - determina ierarhizarea cererilor in functie de importanta acordata lor intr-un anumit interval de timp, tinand cont ca resursele disponibile pentru satisfacerea cererilor sunt limitate; stakeholderii care poseda atributul de urgenta au nevoie de atentie imediata, ei cer ceva; uneori vor doar sa atraga atentia asupra lor prin formularea de cereri urgente.

25

Ballet J., de Bry F. (2001), Lentreprise et ltique, Paris, Editions du Seuil

Puterea

4 Legitimitate a 2

1 6

5 Urgenta 3

Fig. 2.2 Caracteristicile si clasificarea stakeholder-ilor potrivit modelului Mitchell Agle Wood Sursa: Craciun D., Morar V., Macoviciuc V. (2005), Etica afacerilor, Bucuresti, Paideia

Pornind de la aceste 3 caracteristici, modelul Mitchell Agle Wood identifica 3 categorii si sapte grupe de stakeholderi: 1. Stakeholderi care detin o singura caractersitica (stakeholderi latenti), cu trei grupe: a) Grupa 1 stakeholderi care detin doar putere - acestia pot influenta firma, fara insa a avea legitimitate si fara a emite cereri urgente (de exemplu, mass-media care poate declansa campanii de presa ostile unei companii); b) Grupa 2 stakeholderi care detin doar legitimitate - au legitimitate din punctul de vedere al intereselor, dar nu detin putere si nici nu emit cereri urgente, prin urmare, nu pot determina un curs dorit al actiunii (de exemplu, actionarii minoritari care doresc distribuirea de dividende, in timp ce actionarii majoritari decid reinvestirea integrala a profitului); c) Grupa 3 stakeholderi care emit doar cereri urgente - cererile sunt stringente, dar nu sunt insotite de legitimitatea actiunii si nici de puterea de a da un curs dorit actiunii (de exemplu, angajatii slab sindicalizati care solicita mariri salariale fara ca productivitatea muncii sa creasca); 2. Stakeholderi care detin 2 caractersitici simultan (stakeholderi expectanti): a) Grupa 4 stakeholderi care detin putere si legitimitate (stakeholderi dominanti) - detin puterea de a-si impune vointa si au legitimitatea actiunii, neemitand insa cereri urgente (actionarii, managerii, furnizorii); acestia au cea mai mare probabilitate de a trece in categoria a treia; b) Grupa 5 stakeholderi care detin putere si urgenta - au capacitatea de a influenta organizatia si formuleaza cereri urgente, legitimitatea lor fiind redusa (de exemplu, actionarii majoritari care solicita distribuirea de dividende in conditiile in care managerii argumenteaza utilizarea profitului pentru modernizare si dezvoltare sau angajatii puternic sindicalizati, care solicita mariri salariale in conditiile scaderii productivitatii); reprezinta un grup de stakeholderi periculos; c) Grupa 6 stakeholderi care detin legitimitate si urgenta - au legitimitatea actiunilor lor si formuleaza cereri urgente, dar nu au putearea de a-si impune singuri vointa fara suportul altor grupuri de stakeholderi (de exemplu, mici comunitati afectate ecologic de activitatea organizatiei); 3. Grupa 7 stakeholderi care detin toate cele trei caracteristici (stakeholderi de autoritate) - ei impun cursul actiunilor organizatiei; modul in care sunt luate in considerare toate celelalte 6 categorii depinde de vointa si decizia stakeholder-ilor de autoritate.