TEMA: Deficiente fizice (motorii) Deficientele fizice reprezinta categoria tulburarilor care afecteaza in special componentele motrice ale

persoanei, atat sub aspect neuromotor, cat si sub aspect psihomotor, determinand o serie de consecinte in planul imaginii de sine a persoanei si in modalitatile de relationare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. Daca deficientele fizice nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiente, in schimb gradul deficientei fizice este mare si prezinta unele aspect vizibile sau limiteaza capacitatea de miscare a persoanei, se produc unele transformari in procesul de structurare a personalitatii si in modalitatile de relationare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stari depresive, tendinte accentuate de interiorizare a trairilor si sentimentelor, izolare fata de lume, refugiu in activitati care pot fi efectuate in maniera individuala etc. Daca deficientele fizice sunt asociate cu alte tulburari (cel mai adesea cu deficiente mintale sau de intelect) datorita etiologici comune sau consecutive unei interventii tardive in plan recuperator si al intarzierilor in procesul de educatie, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evolutiei si al dezvoltarii psihofizice a persoanei capata un grad mai ridicat de relativitate. Clasificarea deficienelor fizice i neuromotorii Clasificarea deficientelor fizice este facuta in special prin raportare la factorii etiologici. Din aceasta perspectiva, putem identifica urmatoarele grupe de tulburari: 1. Tulburri genetice si congenitale: a) Sindromul Langdon-Down (trisomia 21) - boala genetica ce se caracterizeaza prin hipotonie generalizata si dismorfism tipic (mongoloismul), asociate cu deficiente de intelect. b) Malformatii ale aparatului locomotor - unele pot fi transmise pe linie ereditara, si anume: acheilopodia (absenta completa a mainilor si picioarelor), camptodactilia si polidactilia. In general, malformatiile la nivelul membrelor se impart astfel: amelii - lipsa totala a unui membru ; ectromelii - lipsa partiala a unui membru, care poate fi: - distala (hemimelie) - lipseste un segment distal (mana, picior, gamba); - proximala (focomelie) - lipseste un segment sau o parte dintr-un segment proximal(de ex. femurul); - longitudinala - in care lipseste sau este insuficient dezvoltat unul dintre oasele gambei sau antebratului, unul sau mai multe degete etc. c) Diformitatea Sprengel (umarul ridicat congenital); d) Toracele in palnie" (pectus excavatum") - pe langa defectul estetic, are multiple consecinte asupra respiratiei si functionarii inimii; e) Luxaia congenitala a soldului. 2. Tulburri ale procesului de crestere: a) Rahitismul - afectiune a cartilajelor de crestere ale copilului mic, manifestata prin degenerarea si cresterea anarhica a matricei cartilaginoase din cauza nedepunerii sarurilor fosfo-calcice, in special in absenta vitaminei D, dar si din alte motive de natura metabolica sau igiena alimentara; b) Piciorul plat - destul de frecvent la copii, este expresia unei hipotonii muscular generalizate, uneori insotit de genu valgum sau atitudini cifotice la varste mai mari; c) Hipotrofia staturala (nanismul) - apare datorita unor tulburari endocrine (hipofizare, tiroidiene, gonadice) sau pe fondul unor distrofii sau afectiuni cronice grave ale nou-nascutului d) Inegalitatea membrelor - are importanta preponderent estetica in cazul membrelor superioare sau importanta preponderent functionala in cazul membrelor inferioare (este afectat mersul, stabilitatea in pozitie ortostatica, verticalitatea corpului); e) Osteocondrodistrofiile - un grup larg de afectiuni osoase sau osteoarticulare care survin in perioada de crestere, sunt insotite de durere, necroza si fragmentarea nucleilor ososi de crestere; f) Malformatiile coloanei vertebrale - sunt prezente sub diferite forme: de la defecte de segmentare sau inchidere a arcurilor vertebrale, la anomalii de umar, aberatii de forma si sinostoze. Cel mai frecvent intalnite sunt cifozele (accentuarea curburii din regiunea dorsala) si scoliozele (deviatii ale coloanei in plan frontal). Pe langa consecintele de ordin estetic, aceste malformatii au si o influenta semnificativa la nivelul altor segmente ale corpului (articulatii ale membrelor, miscarile membrelor in timpul mersului sau al altor activitati etc.).

3. Sechele posttraumatice: a) Paraplegia posttraumatica - induce o infirmitate severa care schimba total cursul vietii persoanei; in functie de locul si gravitatea leziunii, printr-un program terapeutic complex se poate efectua reeducarea functionala si readaptarea persoanei la viata sociala si familiala, avand un grad relativ de dependenta; b) Paralizia obstetricala - este o leziune radiculara a plexului brahial, ca urmare a interventiilor obstetricale din timpul nasterii; c) Alte tipuri de pareze de origine medulara care determina sechele de tip spastic ori flasc, limitate la un anumit segment sau cu actiune mai extinsa; d) Retractia ischemica a flexorilor degetelor (boala Volkmann) - apare prin com- presiunea arterei humerale, urmata de scaderea aportului sangvin la nivelul muschilor flexori ai degetelor. Efectul poate fi provocat si de un aparat gipsat foarte stramt. 4. Deficiente osteoarticulare si musculare : a) Traumatisme musculotendinoase - contuzii si rupturi consecutive unor traumatisme sau in cadrul unui tablou clinic mai complex ; b) Retractii musculare - blocarea unei miscari datorita retractiei si fibrozarii unui muschi : torticolisul - retractia muschiului sternocleidomastoidian ; contractura in abductie a umarului ; fibroza progresiva a cvadricepsului ; fibroza posttraumatica a cvadricepsului ; soldul in resort. 5. Deficiente preponderent neurologice : a) Boli ale neuronului motor central - sechele ale encefalopatiilor cronice infantile sindromul piramidal : - hemiplegia spastica infantila ; - diplegia spastica (tetraplegia spastica si paraplegia spastica). sindromul extrapiramidal : - atetoza (sindromul coreic, sindromul atetozic, sindromul distonic) ; - sindromul rigiditatii cerebrale. sindroame ataxice : - ataxia cerebeloasa congenitala ; - diplegia ataxica. infirmitate motorie cerebrala. b) Boli ale neuronului motor periferic : sechele poliomelitice ; leziuni nervoase periferice ; spina bifida ; distrofii neuromusculare. Cresterea si evolutia copilului are la baza o serie de legitati care actioneaza indiferent de situatiile existente in ontogeneza, determinand aparitia unor etape, perioade sau stadii de dezvoltare caracterizate printr-o serie de indicatori ce informeaza asupra nivelului atins si asupra posibilitatilor de exprimare a copilului pe baza achizitiilor din mediul sau de viata. Diferentele interindividuale sunt puse fie pe seama dispozitiilor genetice, fie pe seama conditiilor de mediu; acestea interactioneaza si determina o mare variabilitate de manifestari psihomotrice. Manifestarile din sfera motricitatii trebuie privite in stransa relatie cu dezvoltarea intelectuala, expresia verbala si grafica, maturizarea afectiv-motivationala si calitatea relatiilor interindividuale ca expresie a maturizarii sociale. Nu de putine ori pot fi intalniti copii care prezinta o slaba dezvoltare a miscarilor mai complicate ale mainii, dificultati in trecerea de la o miscare la alta sau in executarea unor miscari pe baza unor comenzi verbale, lipsa de expansivitate, lentoare, inertie sau uniformitate in miscari, toate acestea constituindu-se in informatii cu privire la nivelul de dezvoltare in plan psihomotric al copilului.

O alta abordare n cazul deficientilor psihomotor trebuie sa vizeze recuperarea fizica. Exercitiul fizic, folosit n scop profilactic, dar mai ales corectiv, influenteaza nu numai forma si structura tesuturilor corpului omenesc, ci echilibreaza concomitent functiile fiecarui organ, realiznd o stare de sinergie si de solidaritate functionala. Cele mai evidente efecte functionale se constata tot la nivelul aparatului locomotor. n gimnastica corectiva,exercitiile fizice urmaresc nu numai exercitarea, dezvoltarea si perfectionarea functiilor motorii normale, dar mai ales reeducarea si recuperarea celor slabite sau tulburate. n tulburarile si deficientele aparatului locomotor, exercitiul fizic, dozat si gradat n concordanta cu posibilitatile functionale ale deficientului, reeduca si perfectioneaza calitati motrice de baza, n special forta, rezistenta, supletea si ndemnarea. Aceste mbunatatiri functionale se datoresc interventiei unor factori neuromus-culari, care usureaza transmiterea impulsului nervos si utilizarea completa a substantelor energetice. Efortul fizic, chiar de intensitate mica, creeaza nevoia unui aport crescut de substante nutritive, accelernd functiile respiratorii si cardiovasculare, absortia de la nivelul intestinului, nutritia si excretia. n gimnastica medicala, sunt selectionate si grupate exercitiile fizice care influenteaza una sau alta dintre marile functiuni. n fiziologia exercitiilor fizice, se explica pe larg mecanismele complexe care dirijeaza armonios aparatele si sistemele organismului. Se poate afirma ca exercitiul fizic, repetat metodic si gradat, dupa principii si reguli bine stabilite, n concordanta cu vrsta, sexul, dar mai ales cu pregatirea fizica anterioara a individului, mbunatateste functiile mari ale organismului. Exercitiul fizic are la orice vrsta, dar ndeosebi n perioada de crestere, un puternic rol educativ. Sistemul nervos este educabil mai ales n sectorul neuromotor. Miscarea repetata si corectata se perfectioneaza nu numai printr-o reglare mai buna a lucrului grupelor musculare, ci cu precadere printr-un mai bun control psihoneuromotor. Atitudinea corpului, miscarile si gesturile corpului, precum si toate manifestarile cu caracter motric sunt de fapt o adaptare continua a functiei psihoneuromotoare la cerintele permanente ale adaptarii corpului, n concordanta cu necesitatile lui. Stimularea simultana a factorilor morali si de vointa contribuie substantial la realizarea corectarii atitudinilor gresite, la perfectionarea si corectarea mecanismelor psihoneuromotorii. n corectarea deficientelor fizice, exercitiul fizic este folosit att sub forma exercitiilor statice, ct si a celor dinamice. Exercitiile statice corective constau fie din pozitii, fie din contractii izometrice. Pozitiile sunt asigurate de contractii musculare statice care fixeaza trunchiul si segmentele sale, mentinndu-le mpotriva gravitatiei sau a altor forte mecanice care tind sa modifice raporturile dintre ele. n gimnastica medicala, pozitiile de lucru se mpart n pozitii fundamentale (stnd, pe genunchi, seznd, culcat, atrnat) si derivatele lor. Pozitiile, dupa atitudinea corpului n timpul mentinerii lor, pot fi corecte - cnd exista o respectare a atitudinii normale, globale sau segmentare,corective - cnd se realizeaza o corectare partiala a deficientei globale sau segmentare si hipercorective - cnd se obtine nu numai corectarea pozitiei, ci si realizarea aspectului invers deficientei. Pozitiile corective si hipercorective sunt derivate ale pozitiilor fundamentale simetrice sau asimetrice, obtinute prin modificari ale pozitiei capului si gtului, trunchiului, membrelor superioare si inferioare. Exercitiile dinamice se pot realiza n gimnastica medicala sub forma miscarii active, libere sau legate, a miscarii active cu rezistenta. Exercitiile dinamice corective se pot sistematiza astfel: 1.Exercitii active de cap si gt, trunchi, membre superioare si inferioare - executate liber sau cu ngreunare. 2. 3. 4. Exercitii de respiratie cu caracter corectiv. Exercitii aplicative cu caracter corectiv. Exercitii de redresare - pasive, pasivo-active sau active.

5. Exercitii de relaxare a grupelor musculare contractate sau scurtate. Din grupa exercitiilor active fac parte, n primul rnd, exercitiile active realizate cu segmentul deficient, precum si exercitiile cu segmentele nvecinate, care amplifica miscarile corective ale deficientei primare. Exercitiile active vor fi bine localizate numai la segmentul deficient, pentru a nu crea alte deficiente compensatorii (Exemplu: pentru

corectarea lordozei lombare se vor executa miscari de flexie ale trunchiului numai la nivelul regiunii lombare, coloana vertebrala toracala fiind fixata sau mentinuta n pozitii corective). Aceste miscari pot fi executate cu ngreunare - mingi medicinale, bastoane, gantere etc. - sau mpotriva unei rezistente manuale sau opuse fortei gravitatiei. Exercitiile segmentelor nvecinate deficientei principale vor ntregi sau corecta exercitiul principal. Astfel, membrele superioare n lordoza lombara vor lucra n plan posterior, pentru a evita compensarea cifotica a coloanei vertebrale dorsale, n timp ce membrele inferioare vor fi duse, mentinute sau fixate n plan anterior, pentru corectarea pozitiei bazinului. De asemenea, aceste exercitii vor fi executate liber sau cu ngreunare diferita. n cadrul exercitiilor corective, miscarile pot fi executate analitic, dar ceie mai bune rezultate se obtin atunci cnd se executa exercitii combinate. Exercitiile de respiratie cu caracter corectiv se executa din pozitii stabile. Se pot executa liber sau n timpul exercitiilor de trunchi si membre superioare, din pozitii simetrice sau asimetrice care sa nu stnjeneasca miscarile toracelui. n general, exercitiile de respiratie se vor introduce la sfrsitul partii introductive si n partea fundamentala a lectiei, dupa exercitiile corective mai grele. Exercitiile aplicative cu caracter corectiv se folosesc pentru educarea sau reeducarea deprinderilor motrice de baza. Dintre cele mai bune exercitii aplicative cu continut corectiv sunt exercitiile de mers, exercitiile de trre, de echilibru si suspensiuni. Exercitii de mers corectiv sunt introduse n partea introductiva si finala a lectiei de gimnastica medicala. Se vor folosi numai acele exercitii de mers cu structura corectiva pentru deficienta primara. De exemplu: mers pe vrfuri pentru corectarea cifozei, mers cu genunchii ndoiti si trunchiul vertical pentru corectarea lordozei (mers ghemuit) etc. 142 Exercitii de trre - se efectueaza din pozitii cu baza mare de sustinere si centrul de greutate foarte aproape de baza de sprijin care permit o localizare precisa a exercitiilor la nivelul segmentului deficitar si angreneaza n lucru grupe mari musculare. Exercitiile de trre se executa din pozitii fundamentale culcat, pe genunchi si seznd, dar si din pozitiile derivate ale acestora, executate simetric sau asimetric. Exercitii de echilibra pot fi simple si asociate, cu purtari de obiecte usoare, determinnd o solicitare simetrica a muschilor antagonici. Suspensiunile se pot realiza pasiv prin sustinerea greutatii corpului cu ajutorul diferitelor aparate sau pot fi realizate activ prin forta membrelor superioare. Astfel, pot sa fie complete, cnd se realizeaza pe verticala, sau incomplete - pe plan oblic sau cu sprijinul membrelor inferioare. Suspensiunile active se pot executa simplu sau combinat - cu miscari active (pendulari, rasuciri), cu redresari pasive-active. Exercitiile de redresare constau n luarea unor pozitii corective sau hipercorective si mentinerea lor pe o perioada de timp bine determinata. Ele se pot executa pasiv sau activ. Trebuie subliniata importanta mare a exercitiilor corective, att n conditii de repaus, ct si n mers. Redresarile pasive se pot nsoti de tractiuni si presiuni imprimate asupra segmentuluideficient de catre profesor sau de unele aparate mecanice, cum este aparatul Zander. De asemenea, se poate asocia cu suspensiunile. Cele mai bune redresari pasive se obtin din pozitia atrnat si culcat. Redresarile active constau, de fapt, dintr-o autocorectare progresiva a atitudinii corpului, imprimnd si mentinnd pozitii corective prin ncercari repetate si insistente n fata oglinzii. Ele contribuie la formarea reflexului de atitudine corecta a corpului. Pozitiile cele mai indicate pentru executareaacestor exercitii sunt pozitiile stnd si seznd. n cazul cnd un copil prezinta un handicap psihomotor, abordarea de tip recuperator trebuie sa fie adecvata tipului de handicap si posibilitatilor individuale ale copilului respectiv. Astfel, n cazul unei dominante ncrucisate sau al unei ambidextrii, de exemplu, pot aparea dificultati si probleme considerabile de dezvoltare. Aceste stari apar, ntr-adevar, uneori, la copiii perfect normali, motiv pentru care este extrem de important sa fie studiata nca din copilarie problema dominantei. Nu este imposibil ca un copil care are o dominanta ncrucisata ochi-mna - cum ar fi, de exemplu, ntre ochiul stng si mna dreapta sau viceversa - sa nvete sa citeasca si sa scrie, dar foarte frecvent chiar si copiii cu o dezvoltare normala si cu o inteligenta superioara ntmpina dificultati deosebite n cazul acestei dominante ncrucisate. Exista cazuri n care esecul n deprinderea scrisului si cititului este total, caz n care copilul va folosi scrierea n oglinda sau va nvata foarte greu cititul si scrisul, desi la aritmetica si la alte discipline poate nvata foarte usor. Mna dominanta poate fi stabilita observndu-1 pe copil cnd deseneaza sau cnd executa o activitate care presupune ndemnare, de pilda cnd mannca. Unii copii se pot folosi de una dintre mini cnd este necesara o forta mai mare si de cealalta cnd trebuie sa execute miscari mai precise, aceasta din urma fiind considerata mna dominanta. Piciorul dominant poate fi identificat cerndu-i-se copilului sa urce o treapta, sa coboare de pe un scaun, sau sa loveasca cu piciorul un obiect de mici dimensiuni, cum ar fi o cutie de chibrituri plasata vertical, piciorul folosit putnd fi socotit dominant.

Dupa cum am aratat, nainte de a decide cum sa influentam sau sa modificam o dominanta ncrucisata, este important sa stabilim dominanta pentru fiecare mna, picior, ochi sau ureche n parte. n nici un caz nu trebuie sa ncercam sa modificam dominanta principala a copilului. De aceea, daca observam o dominanta de stnga evidenta la mna, ureche si picior, dar o dominanta de dreapta la ochi, este preferabil sa o modificam pe aceasta din urma, numai daca nu exista probleme vizuale. Celelalte preferinte fiind egale, n cazul unui copil cu dominanta de dreapta, el trebuie sa fie ajutat sa-si definitiveze a dominanta att la nivelul ochiului, ct si al minii. Cnd dominanta s-a stabilit deja temeinic la nivelul minii, este mai usor sa modificam dominanta ochiului, dar nainte de aceasta este necesara o testare a acuitatii vizuale. Trebuie evitata exersarea dominantei unui ochi care este impropriu ndeplinirii misiunii sale. Este de la sine nteles ca stabilirea corecta a dominantei l poate scuti pe copil de greutati n nvatarea scrisului si cititului, dar nu numai depasirea acestui handicap scolar actioneaza asupra starii emotionale, pentru ca dominanta ncrucisata nsasi genereaza o anumita nesiguranta emotionala la copil. Aspectul emotional al dominantei si al lateralitatii este mult mai evident la ambidextri. Exista cazuri n care, n ciuda unei dezvoltari normale a vorbirii, nu apare vreo dominanta la nici unul dintre nivelurile mentionate (mna, ochi, picior sau ureche). Dintr-un anumit punct de vedere s-ar parea ca acesti copii sunt avantajati, mai ales la tenis si scrima, deoarece capacitatea lor de a folosi la fel de bine ambele mini i dezavantajeaza pe adversari. Totusi, acest fenomen trece adeseori neobservat nu numai de parinti si de profesori, dar chiar si de catre copii. Apare aici o problema aparent fara nici o legatura. Acest copil va fi acuzat ca minte si fura permanent, desi este un copil adorabil, dragut, care stabileste relatii bune, deschise, cu anturajul sau. Parintii si profesorul au facut tot posibilul sa-i corecteze aceasta nclinatie, acordndu-i afectiune si sprijin continuu. De asemenea, i explica consecintele posibile ale faptelor sale urte si i se aplica diverse pedepse, dar totul se dovedeste zadarnic. Copilul continua sa fure tot ce doreste, oriunde este posibil si vaminti totdeauna ntr-un mod inventiv, sfruntat, transparent totusi. ntr-adevar, se pare ca nici nu-i pasa daca minciunile sale sunt sau nu credibile. Pur si simplu el va spune o poveste si nu va ezita sa o schimbe complet cnd va fi pus n aceeasi situatie, indiferent de efectul pe care l poate avea asupra ascultatorilor. El pare ca nu are nici un fel de mustrari de constiinta. Va promite ca nu va mai fura sau nu va mai minti, dar, cu prima ocazie, o va face din nou, datele problemei ramnnd mereu aceleasi. Acesti copii pot fi uneori recunoscuti la prima vedere. Fizionomia lor specifica consta ntr-o identitate aproape perfecta ntre cele doua zone ale fetei, stnga si dreapta. Fata lor, cel mai adesea rotunda, seamana oarecum cu aceea a unui pisoi. Daca li se cere sa scrie cu ambele mini, se va evidentia ambidextrismul lor exceptional, de care adesea se vor minuna chiar si ei. Copiii nca mici, la care dominanta nu s-a definitivat, pot fi adesea ajutati sa dobndeasca un anumit simt al comportamentului etic, antrenndu-i n vederea instalarii unei anumite dominante. Adevarata lor problema decurge din faptul ca nu pot diferentia dreapta de stnga, ceea ce este adevarat de ceea ce este fals, ceea ce este bun de ceea ce este rau,distinctia aceasta ramnnd vaga si nedeterminata. Luni ntregi si uneori chiar ani sunt necesari pentru a-i ajuta pe acesti copii sa-si dezvolte suficient perseverenta si vointa care permit stabilirea unei dominante clare si definitive. Daca se reuseste, izbnda este de ordin moral, iar copilul o va resimti ca pe o victorie personala. Din nefericire, dupa pubertate aceasta victorie devine aproape imposibila.

DEFICIENE FIZICE I/SAU NEUROMOTORII I TULBURRI PSIHOMOTORII

Deficienele fizice i/sau neuromotorii reprezint categoria tulburrilor care afecteaz n special componentele motrice ale persoanei, avnd o serie de consecine n planul imaginii de sine i n modalitile de relaionare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. n genere, deficienele fizice se manifest ca invaliditi corporale care reduce puterea i mobilitatea organismului prin modificri patologice exterioare sau interioare, ce pot fi localizate la nivelul ntregului corp sau numai la nivelul unor segmente; cuprind att aspecte ce in de motricitate, ct i manifestri date de unele boli cronice ale aparatului respirator, cardiovascular, diabet, tulburri endocrine etc., care influeneaz negativ capacitatea fizic. Dac deficienele fizice i/sau neuromotorii nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiene,iar gradul deficienei este accentuat, afectnd anumite componente vizibile sau limitnd capacitatea de micare a persoanei, se produc unele transformri n procesul de structurare a personalitii i n modalitile de relaionare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stri depresive, tendine accentuate de interiorizare a tririlor i sentimentelor, izolare fa de lume, refugiu n activiti care pot fi efectuate n manier individual etc. Dac deficienele motrice sunt associate cu alte tulburri (cel mai adesea cu deficiene mintale sau de intelect), fie din cauza etiologiei comune sau consecutive unei intervenii tardive n plan recuperator, fie din cauza ntrzierilor n procesul de educaie, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evoluiei i al dezvoltrii psihofizice a persoanei capt un grad mai ridicat de relativitate. Deficienele neuromotorii sunt determinate n principal de afectarea structurilor i funciilor neuronale, de la nivel central sau periferic, rspunztoare de funcionarea mecanismului neuromuscular (reprezentat n cele mai multe situaii de placa motorie i vizibil prin calitatea i modul de producere a reflexelor neuromusculare primare sau complexe); consecina direct a deficienelor neuromotorii const n perturbarea controlului funcionrii fibrelor musculare datorat disfunciilor n transmiterea impulsurilor nervoase ctre efectorii din sistemul muscular. De asemenea, o alt situaie se refer la dificultatea sau imposibilitatea efecturii comenzilor nervoase ajunse la nivelul fibrei musculare ca urmare a unor tulburri sau patologii existente n fiziologia i metabolismul fibrei musculare efectoare (spre exemplu, prezena unor distrofii, miopatii, excesul acidului lactic etc. diminueaz sau blocheaz contracia muscular normal). Deficienele sau tulburrile psihomotorii sunt determinate n principal de calitatea proceselor psihice care influeneaz controlul i funcionarea mecanismului neuromuscular; la nivelul sistemului nervos central i au originea i procesele psihice care, datorit particularitilor funcionale ale structurilor nervoase cerebrale, ajung s influeneze semnalele nervoase transmise ctre efectorii dinsistemul muscular, controlnd astfel motilitatea voluntar sau reflex(aa se explic de ce suntem mai agitai sau mai relaxai n anumite situaii, de ce reacionm aproape instantaneu prin micri de orientare n spaiu sau de adaptare la un scop, de ce n situaiile cu mare ncrctur afectiv avem unele gesturi necontrolate sau ticuri etc.). Aceast difereniere n prezentarea tulburrilor neuromotorii i psihomotorii are un caracter didactic accentuat care ne ajut s nelegem detaliile i mecanismele specifice fiecrui proces; n realitate este foarte dificil s identificm limita dintre cele dou categorii de tulburri sau procese datorit gradului mare de integrare la nivel superior a funciilor neuromotorii i psihomotorii (nu putem vorbi despre reacii/efecte neuromotrice fr o minim influen a factorului psihic, la fel cum orice reacie psihomotrice are drept suport o component neuromotorie). Din perspectiva psihomotricitii putem identifica urmtoarele componente implicate n actele motrice ale individului i responsabile de relaiile acestuia cu mediul nconjurtor: conduitele motrice de baz(instinctuale): - coordonare oculomotorie; - reaciile de meninere a echilibrului; - coordonarea dinamic general(are ca substrat locomoia); conduitele neuromotorii au ca substrat componentele neuromotorii ale psihomotricitii reprezentate de tonusul muscular i reflexele neuromusculare (cu localizare medular, sau supramedular); conduitele i structurile perceptiv-motrice: - elaborarea i perfecionarea micrilor; - percepiile spaiale; - percepiile temporale; - percepia micrilor - schema corporal; - lateralitatea; - organizarea spaial(cunoaterea noiunilor; orientarea spaial; organizarea elementelor din spaiul nconjurtor; nelegerea relaiilor spaiale); - organizarea temporal(ordinea i succesiunea unor secvene de micare sau activitatea; durat aintervalelor dintre dou secvene sau activiti; ciclicitatea unor momente sau perioade;ritmicitatea secvenelor).