Sunteți pe pagina 1din 17

3

Emoiile la om i animale

I. Noiuni despre emoii
I.1 Definirea emoiilor.Atunci cnd urmrii rsritul soarelui, citii o carte, ascultai
muzica , cutai rspunsul la ntrebarea aprut sau visai la un viitor dorit pe lng
diferitele forme de activitate cognitiv manifestai i atitudinea proprie fa de lumea
nconjurtoare. Bucuria, tristeea , frica, entuziasmul, necazul- toate acestea sunt diferite
emoii. Ele reprezint una din manifestrile activitii psihice de reflectare a omului.n
acest sens F.Engels meniona c aciunile lumii externe asupra omului se fixeaz n capul
lui, se reflect n cap sub form de sentimente, gnduri, ndemnuri, manifestri ale
voinei.
Dac n perceptie , senzatii, gindire si reprezentari se reflecta diversitatea obiectelor si
fenomenelor, diferitele lor calitati si nsusiri, legaturile si dependentele posibile, atunci n
emotii omul si manifest atitudinea sa fata de continutul celor cunoscute.
Emoiile reprezint reacia de intensitate variabil i de scurt durat a organismului la
o anumit situaie, nsoit de o trire afectiv de satisfacie sau insatisfacie.
Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor
mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational.
Emoiile sunt procese afective complexe specifice omului i animalelor.Desigur ,
emotiile omului se deosebesc de cele ale animalului. Omul este capabil sa-si regleze
emotiile. Chiar si unele emotii negative, precum ura, furia, pot avea o apreciere pozitiva,
daca ele condamna fenomenele negative. Emotiile omului poarta amprenta modelului
social al vietii lui, pe cind ale animalului sunt situative conditionate de circumstante si in
functie de trebuintele lui.
Emotiile reprezinta de fapt , atitudini personale specifice ale omului fata de realitatea
inconjuratoare si fata de sine insusi.
Drept surse de emotii servesc obiectele si fenomenele real existente, activitatea
intreprinsa, schimbarile produse in psihicul si organismul nostru.In intervale diferitre de
timp importanta unora si acelorasi obiecte este diferita. Un pahar de apa baut pentru
4

potolirea setei iti produce satisfactie. Daca insa il impui sa bea apa pe un om care nu
simte necesitate, poate aparea senzatia de insatisfactie, iritare. Este placut sa ascultati
muzica , insa, daca concertul dureaza prea mult, se inabusa trairile si survine oboseala.
Specificul emotiilor este determinat de trebuintele, motivele, tendintele, intentiile omului
de particularitatile vointei, caracterului. Odata cu modificarea unuia din aceste
componente se schimba si atitudinea fata de obiectul trebuintei.

I.2 Funtiile principale ale emotiilor
Emotiile noastre indeplinesc doua functii:
De semnalizare
De reglare
Functia de semnalizare a emotiilor se manifesta in faptul ca emotiile apar si se modifica
in legatur cu schimbarile ce se produc in mediul inconjurator sau in organismul omului.
Functia de reglare a emotiilor se manifesta in faptul ca emotiile stabile orienteaza
comportarea noastra , o sustine constribuie la depasirea barierelor intilnite in cale sau
frineaza desfasurarea activitatii, o blocheaza.

I.3 Tipuri de emoii

Se delimiteaza emotii: steinice(active), i asteinice (pasive), pozitive i negative.
Emoiile steinice amplifica activismul , energia, activitatea vitala, genereaza incordare,
avind , transformari vegetative pozitive: fortifica lucrul inimii si circulatia singelui,
respiratia se intensifica si se adinceste. Emoiile steinice stimuleaza omul la activitate, pot
inlatura multe maladii. Ele includ bucuria, admiratia, furia, ura, etc.
Emoiile pozitive sunt o consecinta a satisfactiei trebuintelor si explicatiilor, iar cele
negative sunt generate de insatisfactia lor.
5

Emoiile asteinice diminueaza intesivitatea activismului , energiei, inhiba dorinta de
munca, bataile inimii devin mai rare. La ele se refera tristetea, melancolia jalea profunda.
Persoanele coplesite de o durere adinca pot sa se imbolnaveasca grav.
In unele cazuri aceleasi emotii se pot manifesta diferit la diferiti oameni. De exemplu, o
persoana coplesita de o mare durere devine indiferenta, neajutorata, astenizata, pasiva, in
timp ce altele se mobilizeaza, devin hotarite, active, chibziute in actiuni.
Exista o mare varietate de emotii ca : admiratia, tristetea, dezgustul, furia, teama,
surpriza,bucuria, rusinea, speranta, empatia, nemultumirea, mila.

I.4 Importanta emotiilor
Expresivitatea si diversitatea relatiilor emotionale il fac pe om mai interesant. El
reactioneaza la cele mai diverse fenomene ale realitatii: pe dinsul il emotioneaza muzica
si poezia, lansarea rachetei cosmice, si cele mai noi realizari ale tehnicii. Bogatia trairilor
proprii ii ajuta personalitatii sa inteleaga mai bine cele intimplate, sa patrunda mai fin in
emotiile oamenilor, in relatiile dintre ei. Emotiile el ajuta pe om sa se cunosca mai
temeinic pe sine insusi. Datorita emotiilor omului isi afla posibilitatile , capacitatile,
laturile pozitive si negative. Emotiile omului intr-un mediu nou deseori dezvaluie ceva
nou in sine insusi , in alti oameni, in obiectele si fenomenele din jur.
Emotiile imprima cuvintelor, faptelor, intregii comportari un anumit colorit. Emotiile
pozitive il inaripeaza pe om in cautarile sale creatoare si in nazuintele indraznete.

Emotiile sunt reactii violente, explozive ale organismului fata de situatii n care nu poate
da adaptate sau modulate. Dintotdeauna filozofii si psihologii au remarcat ca emotiile se
caracterizeaza printr-un dublu aspect, filozofic si psihologic, acesta din urma numindu-se
dupa filozofi, sentimente.
I.5 Sisteme de comanda ale emotiilor
Lucrarile contemporane incluzind cercetarile in micro-electro-fizoilogie si
farmacologie confirma teoria lui Darwin, conform careia exista o legatura intre
emotiile de la animal si cele de la om. Emotiile ar fi in oarecare masura, fosilele
sistemelor de reactie care aveau o utilitate biologica la stramosii nostri animali. La
6

mamifere (sobolan, pisica etc. si chiar la om), exista la nivelul sistemului limbic,
"creierul emotional" (hipotalamus, hipocamp, amigdala, bulb olfactiv, o parte a
talamusului) sisteme de comanda a emotiilor. Acest centru declaseaza reactii
corespunzind motivatiilor, pentru activitatea moderata si emotiilor atunci cind sistemul
este activat la un nivel de intensitate mare. Jaak Panksepp a propus o sinteza teoretica
n care sunt patru mari sisteme.

Emotii Stimuli Reactii
Placere stimuli apetitivi satisfactie
Mnie agresiune lupta
Frica durere , pericol de distrugere Fuga , imobilizare
Disperare pierderea contactului social
plnsete
vaiete

Motivational-emotive, sistemele placerii (motivatiile apetitive), ale fricii, ale mniei si
n sfrsit ale disperarii (panicii).
Fiecare sistem este pre-programat genetic si raspunde la un numar redus de stimuli
naturali (neconditionati), care declanseaza reactii specifice.
Placerea
Placerea (dorinta sau bucurie etc.) este de fapt compusa si inglobeaza ceea ce numesc
filozofii motivatiile apetitive (cautarea hranei, a unui partener sexual.) ceea ce
corespunde la om nevoilor hedoniste ale filozofilor, respectiv cautarii placerilor.
Mnia
Sistemul mniei (furie, agresivitate etc.) a fost primul descoperit. Ablatiunea cortexului
la pisica a bulbului olfactiv la sobolan sau stimularea electrica a anumitor regiuni din
sistemul limbic, declanseaza la animal o stare de mnie de o violenta extrema numita
furie, care se manifesta prin omorrea congenerilor aflati n apropiere, acesti sunt
celebri sobolani ucigasi. n stare normala sunt stimuli naturali iritarea (raniri, durere) si
frustare. Reactiile corespunzatoare sunt atacul si lupta, la animal muscaturile. Cortexul
ca si anumite stimulari (olfactive la sobolani, cu siguranta vizuale la om ) moduleaza
inhiba reactiile paroxiste de furie pentru a produce mnie sau ceea ce se numeste
agresivitate.
7

Frica
Sistemul de comanda al fricii (angoasa etc.) poate fi declansat n stimulari electrice,
unei pisici putnd sa-i fie frica astfel de un soarece. Stimuli naturali par sa fie durerea
si pericolul distrugerii. Reactiile declansate sunt n mod paradoxal opuse, fie fuga fie
imobilitate; se cunosc diversele expresii pentru a desemna aceasta stare la om "a fi de
paie" sau "a-ti tremura picioarele". Se poate ghici fara dificultate finalitatea biologica a
fugii, care permite salvarea fata de un pradator, nsa finalitatea imobilitatii se sfrseste
rau (politica strutului). Prin observatiile lor etologii au aratat ca de fapt imobilitatea
poate fi un mecanisme de supravietuire.
Numeroase animale au culori care le permit sa se confunde cu mediul, mecanismul
homocromiei, precum la cameleon sau anumiti fluturi, broaste, serpi, care nemiscate, se
confunda cu scoarta copacilor, iarba sau nisipul. La pasari Timbergen a aratat ca o
umbra constituie un stimul care declanseaza imobilitatea la anumite pasari,
comportament de protectie cnd este survolata de un rapitor. La mamifere imobilitatea
poate avea acest rol, homocromia fiind uneori deosebit de reusit, ca la zebra al carei
sistem de fuga este, de asemenea, extrem de bine pus la punct. Konrad Lorentz a aratat
ca in timpul luptelor, la lupi si cini animalul dominat se imobilizeaza, oferindu-si gitul
in semn de supunere, iar acest comportament opreste lupta. Aceste reactii bazale sunt
fara indoiala originea ndepartata a comportamentelor umane, cum este acela de a te
ascunde cind ti-e frica "a te face mic" .
Prin functia sa de supravietuire biologica, frica sau forma ei mai cronica la o, angoasa,
anxietatea, este cu siguranta un sistem foarte puternic, n acelasi tip generator de
tulburari comportamentale sau mentale numeroase; dupa psihologii clinicieni,
independent de orice scoala sau teorie, angoasa pare sa fie dominanta comuna in
maladiile mentale.
Disperarea
Sistemul disperarii (al tristetii) nu este evident la sobolan, dar se observa cu usurinta la
maimuta sau la om. Disperarea sociala este provocata de lipsa contactului social (cald,
moale) si declanseaza vaiete si plinsete. Acest sistem corespunde tot asa, unor puncte
nervoase: se constata ca stimulari electrice la porcul de India provoaca strigate de
disperare. Panksepp, care a lucrat cu, colegii sai asupra acestor emotii, crede ca
8

mecanismele biochimice ale sistemului disperarii (tristete si amaraciune la om) sunt
strins legate pe sediile endorfinelor (neurotransmitatori chimici asemanatori cu
morfinele si actionnd n mod natural ca sistem antidurere ). Astfel s-ar explica
asemanarea comportamentala ntre dependenta afectiva si dependenta de droguri:
pierderea apetitului, tristete, bine cunoscutul comportament al copiilor la fiecare
nceput de an scolar si comportamentul amoros; asa cum i spunea fratele Lorenzo lui
Romeo, "de-adevarat amorul tinerilor nu le sta n inima ci n ochi.sarata apa varsata n
van pentru a stropi dragostea ce gustul nu-i pastreaza nici de fel!". (Shakespeare,
Romeo si Julieta).
n acest domeniu al emotiilor sau elaborat numeroase teorii, rezultnd clasificari
variate, cnd aproape concurenta vocabularului bogat din literatura si din teatru, de la
Shakespeare la Marivaux: bucurie, placere, gelozie, mnie, frica, anxietate. Anumiti
autori si-au pus problema de a sti care dintre reactii fiziologice sau sentimente primele,
celelalte fiind doar o simpla consecinta(Teoria lui James-Lange).
Din perspectiva prelucrarii informatiei, dublul aspect al emotiilor se poate aplica n
termeni de mecanisme paralele. Sunt alertati diferiti centri de prelucrare printr-o
situatie emotionala si acestia declanseaza n paralel, eventual n interactiune att
vegetative ct si cognitive. Nu este necesar sa credem ca o categorie de mecanisme o
declanseaza pe cealalta. n schimb viteza acestor mecanisme, nefiind aceeasi, reactiile
nu apar n aceeasi ordine.
La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale
emotiilor, dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora.
Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este
reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau
manifestarii unor tendinte biologice.
Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca
politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan).
Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind
intregul organism.
Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt
frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de
9

iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si
variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc).
Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa
de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de lame (Pasiunile
Sufletului) descrie 40 de pasiuni, printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente
, dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi
au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si
tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari
ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar
una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate aspiratii.
Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare,
admiratie-dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii
afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc
forta si energia persoanei, si emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul
persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre
nevoile, convingerile , obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii.
I.6 TEORII ALE EMOTIILOR
a)Teoria intelectualista
Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui
Herbart si Nahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare
importanta reprezentarilor si asocierilor . Acesti filosofi au explicat emotiile prin
dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar lua nastere din interactiunea imaginilor.
De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre
ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii de
modificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in
minte, care imi evoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea
sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea
lor brutala constituie ceea ce noi presimtim ca fiind o adanca tristete,durere.
Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul
de cunoastere.

10

b)Teorii fiziologice periferice
Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl
Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a
contribuit la raspandirea punctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit
versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul(
situatia)perceptia situatieiemotiaexpresia emotiilor (mimica,modificari
fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimulperceptia
stimululuiexpresia emotionalaemotia. Noi rationam gresit , spunea el. Consideram
ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur
, etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta
acestor modificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa
sine modificarile fiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc
emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindca pling, ma simt trist.
Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un
veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un
suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.
Fiziologic,succesiunea evenimentelor apare astfel:
stimulul (S)
perceperea stimulului(PS)
excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO)
perceptia reactiilor viscerale si somatice
emotia (E). Sursa emotiilor o constituie dupa James excitatiile , semnalele
provenite de la viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea
emotionala nu ar fi decat o reverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o
colectie de semnale interoceptive.
Teoria lui James Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor
fiziologice mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile
intelectualioste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai
intai fiziologic, inregistrand precis diferitele transformari fiziologice produse in emotii,
n-au reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa
11

cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoi chjiar aceeasi
emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.
Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor
si a manifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plinge, se vaieta,se
framinta, dar peste cateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu
prietenii.pe cand o alta persoana care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este
influjentata de aceasta pierdere luni de zile,ceea ce se observa din modul ei de
comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi si privi viata. E clar ca ea a
fost mai puternic afectata de acest deces , insa manifestarile ei exterioare, ca si
modificarile fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.
La intrebarea Ce este primar si Ce este secundar in emotie, se raspunde: Primar
este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta,
emotia apare ca un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar
functia de a dubla , pe planul constiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a
acesteia. In sens mai larg , constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor
intero - si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost
numita periferica , intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si
in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinate in
constituirea semnificatiei afective constiente.
Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage
atentia ca uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu
se sperie foarte tare vazand un sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta
varietate. Tot asa un copil de numai cateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din
brate, fara sa fii cazut vreodata.In asemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie
declanseaza o emotie , inaintea oricarei interpretari. Dar astfel de situatii sunt foarte
rare, cel putin la om.
Aproximativ in acelasi timp deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez
Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca
efect al dilatarii si constrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in
organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice
(somatice si vegetative) fiind trairea subiectiva a acestor modificari la C. Lange
12

acest feed_back era doar vascular , vasomotor. Oricum emotia este redusa la perceptia
schimbarilor corporale (Schimbarile corporale sunt emotii-spunea Lange).
Aceasta teorie a fost infirmata de fapte .
Experiente- facute pe animale de separarea creierului , de viscere , au aratat ca
reactiile emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta
reactiilor viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la
constiinta expresiilor motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica:
bolnavii parkinsonieni , care au pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata
emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi pseudobulbari , atuinsi de ras si plans
spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete.
Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie
destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca
producerea artificiala a unor modificari viscerale tipice prin injectarea de substante de
tipul andrenalinei nu aduc dupa sine trairea univoca a unei emotii specifice.
Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul
procesual al emotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol:
acesta intretine si uneori exagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de
pilda, fenomenul de eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul
roseste usor ceea ce devine perceptibil pentru altii-creeaza un sentiment negativ care ,
adaugandu-se la socul emotiv initial , intensifica emotia inclusiv sensibilitatea
organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin faptul ca este inregistrata de altii
se transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi ceea ce eclipseaza
aspectul adaptiv al vietii de relatie (prin concentrarea asupra sa).
c)Teorii fiziologice centrale
Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard,
formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu
aceasta idee. Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactia de lupta sau fuga, a
elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iau nastere emotiile. Potrivit
acestei teorii, trairea emotionala constituie prin excelenta un eveniment central.
13

W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a
demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declansarea expresiilor
emotionale, cat si influienta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii
subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul esential in emotii il are
talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea
evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea: stimularea la nivelul receptorului
determina impulsul catre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la nivelul
viscerelor si muschilor striati-modificarile vegetative si motorii caracteristice, iar
simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare trierea emotionala. Este vorba
de un aspect de simultaneilitate in principiu.
Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative.
Conform cercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea
emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in
optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala.
In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte,
starea psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet
distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari
fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea
organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut
sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazute
separat.
Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5 In
conceptia lui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile
periferice, iar perceperea lor constituind emotia.Dupa Cannon-Bard, excitatiile
senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex,
declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultan informand si cortexul. Deci
sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarile organice apar aproape
instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o
excitare concomitenta a talamusului si cortexului.
In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950)
neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier,
14

indeosebi sistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia
lor a avut in centru formatiile subcorticale.
Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in
colaborarea emotiei.
Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice,
aratand ca participarea scoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul
subiectiv al emotiei, in timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei
emotionale ipoteza sistemului limbic a fost treptat completata si validata . Caracteristic
acestui grup de teorii este faptul ca pun pe seama activitatii sistemului nervos central
atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor vegetative si comportamentele. De
regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor experiente efectuate pe
animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea emotiilor umane
admite o asemenea extindere.
d)Teorii cognitive fiziologice
Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care
ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai
cuprinzatoare. Se contureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care
dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii
comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale
este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate.
Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci
de ani, se bazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care
se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se
urmareste modul in care un anumit dublaj informational ce insoteste modificari
fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional.
Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand
aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria
dand un continut specific trairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un
impuls care initiaza reactia organismului.Desigur talamusul ramane initiatorul
principalilor expresii emotionale, insa in urma unei excitari specifice primite de la
formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de
15

cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea fenomenelor ar fi
urmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catrea
actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea
acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.
Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si
apreciata.Ursul liber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa
gratiile custii sale nu prezinta nici o amenintare.
Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare
abstracta si concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea
corticala are un rol esential.
Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate.
S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat
apoi in diferite variante .
Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie
dintre studenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat
sub forma de injectie o solutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu
efecte neutre (placebo) Epinefrina ca substanta adrenalinica produce aproximativ
aceleasi efecte cu acelea ale descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste
tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se mareste concentratia de
zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In cadru lotului experimental impartit la
randul sau in trei grupe, se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de
modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care s-a utilizat o solutie
placebo.
Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul
grup din lotul experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice
pe care le va resimti fiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al
doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice
ale injectiei in timp ce al treilea grup experimental era dezimformat,adica era avertizat
asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditii experimentale
s-ar putea nota:Epi-Inf , Epi-Noninf si Epi-Dezinf.
16

In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o noua
procedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul
experimental,un partener,un complice al cercetatorului, care era prezentat a fi in
aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie
una de manie,in functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv
controlat.Sensul procedurii era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul
experimental nu-si va putea explica starea sa psiho-fiziologica va accepta probabil
sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost ca grupul Epi-Noninf si
Epi-Dezinf au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului cognitiv, ceea ce
releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In acelasi
timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult
mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de
activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie
dublata de anumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca mania
sau dezgust etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factori-activarea fiziologica
si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o unitate.
Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii
intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-
ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este
privita ca emotional nespecifica , ea determina numai intensitatea procesului emotional,
informatia , cunoasterea este ceea ce determina calitatea starii afective.
Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia
propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat
cel putin pentru emotiile fundamentale (mania , frica, bucuria).
Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost
puse sa vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie
chirurgicala efectuata pe viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de un
comentariu subliniind daunele,necazurile;in cel de-al doilea caz,comentariul era o
descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea caz,proiectia s-a efectuat fara nici o
verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal si ritmul cardiac) au indicat
o emotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua. R.Lazarus a subliniat,in
concluzie,rolul hotarator al factorului cognitiv.
17


Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei
emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de
stimuli emotionali.
In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care produce emotia,
relatia persoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar
in organism.



















18



Bibliografie:
1.Psihologie generala Autori: V.V Bogoslovschi, A.G. Kovaliov, A.A.
Stepanov , Chisinau 1992
2.Psihologie Autor: L.Savca , Chisinau 2005
3. Sit-uri:
www.referatele.com
www.scritube.com














19



Anexa