1

PSIHOLOGIA PERSONALITATII
(suport de curs)































2

OBIECTUL PSIHOLOGIEI PERSONALITATII
1. Introducere n psihologia personalitatii Definirea conceptului de personalitate
Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci
cnd le consideram ca verigi aflate n strnsa legatura ale unui ntreg indivizibil, n plan psihologic,
elementele" ar fi procesele, functiile si nsusirile psihice; ntregul -personalitatea.
Problema personalitatii ocupa azi un loc central att n cercetarile teoretice ct si aplicative.
Cu toate acestea, n afara de inteligenta", nici un alt concept al psihologiei nu este att de complex
si nedeterminat ca cel de personalitate". n 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar
astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi
delimitate cu usurinta cel putin 10-12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara:
teoria psihanalitica (S. Freud, A. Adler, K. Jung, s.a.); teoria factoriala (G. Allport); teoria
personalista (C. Rogers); teoria socio-culturala s.a.
n ciuda deosebirii punctelor de plecare si a procedeelor de analiza, majoritatea autorilor
contemporani releva, n calitate de radical comun al definirii personalitatii, atributul unitatii,
integralitatii, structuralitatii. Chestiunea care continua sa fie controversata este aceea a raportului
dintre ponderea determinarilor interne (ereditare) si cea a conditionarilor externe n structurarea
ntregului personalitatii, dintre stabil si dinamic.
Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, n psihologia personalitatii trecerea de la un
model teoretic general la cazul individual nu este niciodata rectilinie si corespondenta niciodata
perfecta. La nivelul personalitatii conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al
probabilului, si nu sub cel al unei cauzalitati liniare.
Adoptnd ideea eh personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o
serie de conventii de ordin operational - logic si anume: delimitarea ei de la un anumit nivel de
abstractizare; organizarea ierarhica, plurinivelara; realizarea unei comunicatii bilaterale cu mediul si
efectuarea unor sarcini specifice de reglare; caracterul emergent si independenta relativa fata de
elementele componente; mbinarea analizei structurale cu analiza concret - istorica; analiza
structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la
elementele substantiale, energetice sau informationale.
Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ - adaptativa a omului,
care presupune existenta celorlalte dimensiuni - biologica si fiziologica, dar nu este nici o
prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora.
Prima nastere a personalitatii" se leaga de momentul cristalizarii constiintei de sine", care
presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu
altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia. ntreaga evolutie
a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre constiinta obiectiva"si
autoconstiinta". Acesta este un proces de desprindere, formulare si integrare permanenta de
semnificatii, criterii, de simboluri si modele actionale care se desfasoara dupa cu totul alte legi dect
comportamentele care definesc individul ca dat biologic.
Personalitatea este un sistem biopsihosociocultural, constituit fundamental n conditiile
existentei si activitatii, subiectul uman privit din trei ipostaze ale sale: subiect pragmatic al actiunii -
Homo Faber; subiect epistemic al cunoasterii - Homo Sapiens Apientisimus"; subiect axiologic,
3
purtator si creator al valorilor - Homo Valens.
n acest scop este utilizata notiunea de personalitate", care nglobeaza esenta omului ca subiect
(creator) si obiect (opera) a procesului social-istoric, manifestndu-se sub forma unui sistem de
atribute biopsihosociale: de structuri psihice inedite care se exteriorizeaza n activitatea de
cunoastere senzoriala si logica a lumii, stari si nsusiri, cu o structura mai organizata si caracterizate
printr-o stabilitate relativa, comportamente, subordonate manifestarilor caracterial-temperamentale si
orientate de valorile individuale - produs al motivatiei, toate acestea fiind raportate la ambianta
naturala si umana si la criteriile normativ-valorice ale ei.
ntr-o acceptiune mai vasta modelul personalitatii include: 1) apartenenta la specia umana; 2)
manifestarea biologica ceea ce o prezinta ca pe o entitate caracterizata de
anumite calitati fizico - somatice; 3) unicitatea psihica: singurul exponent al lumii vii dotat
cu ratiune si vointa: 4) dependenta sociala - tendinta de identificare cu un anumit cadru cultural,
preluare si perpetuare a valorilor lui; 5) creativitatea: implicarea n influentarea si transformarea
ambiantei naturale si sociale; 6) congruenta - adaptarea la schimbare.
Alt aspect al abordarii personalitatii scoate n evidenta fortele umane, propunnd n calitate de
model principiul mobilizarii n care se includ n calitate de componente: 1) energia - forta psihica
de baza; 2) instinctul - mobilurile genetice si pulsiunile inconstiente; 3) raspunsul reflex
conditional la actiunea stimulilor din ambianta; 4) ntiparirea - capacitatea ereditara (sub forma de
reflexe nnascute) de reactionare sensibila; 5) achizitia - nvatarea, dezvoltarea pe parcursul vietii; 6)
motivatia - stimularea interna; 7) socializarea - adaptarea la mediul social; 8) identificarea -
realizarea Eu-lui"; 9) inteligenta - interiorizarea mintala, rezolvarea de probleme, crearea de
modele de viata. 10) homeostaza - echilibrul psihofiziologic.
n structura si dinamica personalitatii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului n
sine, ci semnificatia lor valorica, ce se cristalizeaza n cadrul relatiilor interpersonale si al
aprecierilor sociale; nu perceptia sau gndirea n sine, ci constiinta valorii lor n realizarea Eu-lui
prin compararea cu altii.

Problema ereditatii
Dinamica personalitatii, asa cum a reiesit de mai sus, este propulsata de tendinte si, n functie
de diversitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau
scade n tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta n afara
unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, n consecinta, combinatiile dintre ele nu pot lua orice
forma. Prin constatarea unor factori obiectivi, care determina activitatea persoanei, se
demonstreaza ca personalitatea nu este un simplu concept, ci constituie o realitate indubitabila. n
felul acesta mediul intern al individului, de care depind combinatiile dintre tendinte, apare ca un
domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca
interioritate a unei organizari, a unei formatii.
Organizarea n cauza este opera a doi factori: a factorului endogen - mediul intern - si a
factorului exogen - mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat,
primordialitate n timp are nsa factorul endogen. Ontogeneza Eu-lui coincide la nceput cu
maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune n scena dect
atunci cnd subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit
fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul l primeste,
datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai.
Ereditatea poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin plasma
germinativa, a genelor si ca substrat transmis. n 1809 Lamarck n Philosophie zoologique" a explicat
diferentele de viata prin variatia conditiilor de mediu. Doctrina lui Lamarck a produs o revolutie n
gndirea umana si mari framntari n snul Academiei Franceze. In 1859 Darwin a emis teoria
selectiei naturale si a luptei pentru existenta. In 1863 G. Mendel a publicat rezultatele sale privind
experientele facute pe mazare. n 1886 - Hugo de Vries a elaborat o teorie a mutatiilor. A urmat apoi
Th. Morgan cu observatiile sale ntreprinse asupra musculitei de otet. n raport de doctrina lui Mendel si
a lui Morgan, genele sunt considerate suporturi materiale ale tuturor caracterelor morfologice,
4
fiziologice si psihologice ale unui individ. Dar nu cumva si mediul l influenteaza pe individ? n acest
caz, modificarile dobndite se transmit sau nu ?
n 1883 Weisman a ntreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentund
imposibilitatea transmiterii caracterelor cstigate. Cu mici exceptii oamenii de stiinta au mpartasit
teza lui Weisman.

Explicatia genetica a personalitatii
Orice individ si ncepe viata la conceptie ca o singura celula. Aceasta se divide apoi n
doua, iar dupa aceea fiecare parte rezultata din nou n doua, operatia de diviziune succedndu-se
mult timp printr-un proces cunoscut sub numele de mitoza, proces care arata ca toate celulele din
corp au o ereditate identica. Influenta mediului celular ca: gravitatia, presiunea, oxigenul, o serie de
elemente chimice, ca si cmpurile electrice, produc variatii n celule.
n discutarea clasica a ereditatii gena constituie factorul care transmite trasaturile
caracteriale. Astazi se stie ca gena este formata din ADN (acid deoxiribonucleic) ce rezida n
molecule foarte grele, compuse din sute de mii de atomi. Proprietatea fundamentala a ADN-ului
consta n posibilitatea de autoreplicare, prin care se asigura mentinerea capitalului ereditar de la o
celula la alta.
Cu toate pozitiile diferite n privinta ereditatii prin investigarea acesteia prin intermediul
gemenilor, a studiilor de genetica umana si de genetica experimentala s-a remarcat ca ereditatea
constituie un fundament al personalitatii. Factorul ereditar se prezinta pentru personalitate sub
forma de echipament primar. n formarea personalitatii o importanta deosebita o are nsa si
factorul social n ntreaga sa complexitate si diversitate.

Factorul social
Influenta pe care o exercita societatea asupra individului este colosala. Personalitatea este
considerata de catre unii un individ socializat. Cercetarile lui Malinowski si ale Margaretei Mead
au demonstrat ca cea mai mare parte a conduitei care era descrisa ca expresie categorica a naturii
umane permanente, nu e n fapt dect un produs al culturii.
Literatura sociologica si antropologica distinge, n formarea personalitatii, doua garnituri de
variabile: cultura si societatea. Uzual, termenul de cultura vizeaza obiecte care exprima valorile,
credintele si conceptiile despre lume, cunostintele, legile, obiceiurile, arta si limba. Termenul de
societate se refera la institutii, la relatiile sociale. Este greu de despartit cultura de societate,
deoarece ele se subnteleg una pe alta si actioneaza mpreuna asupra individului.
Pe baza studiilor a opt culturi ale unor triburi primitive, populatii n stare apropiata de cea de
natura", Kardiner atesta ca, n cadrul fiecarui grup social, exista o structura de conduita comuna
ntregului tot social, pe care o numeste personalitate de baza. Prin personalitate de baza el ntelege
o configuratie psihologica specifica, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectiveaza
ntr-un anumit stil de viata, pe care indivizii brodeaza apoi variante singulare. Kardiner precizeaza ca
aceasta configuratie psihologica nu constituie pentru membrii unei populatii exact o personalitate, ci
baza personalitatii, matricea" pe care se dezvolta ulterior trasaturile individuale de caracter. Pentru
el, cauzalitatea prezinta un sens dublu: pe de o parte exista raporturi cauzale de la mediu la individ,
pe de alta parte de la individ la mediu. Aceasta distinctie vizeaza n interiorul unei culturi doua
categorii de institutii: primare si secundare. Cele primare sunt acelea care dau continut actiunii
mediului asupra individului, iar secundare acelea care se alimenteaza din retroactiunea asupra sa.
Personalitatea de baza este asezata la jumatatea drumului dintre institutiile primare si cele
secundare. n formarea personalitatii de baza, la modelarea ei concureaza institutiile secundare, dar
ponderea principala o au cele primare. Kardiner sustine ca institutiile de baza creeaza problemele
de temelie ale adaptarii individului, acesta fiind obligat sa tina seama de regulile sociale n legatura
cu prohibitia sexuala, de practicile referitoare la hrana, de disciplina grupului.
n demonstrarea afirmatiilor sale, el accentueaza cu precadere rolul pe care l are familia prin
educatie, regimul alimentar impus copilului, n modelarea unei conduite comune unui tot unitar.
Problema statutului personalitatii de baza a fost repusa de catre Kluckhohn si Murray
5
n sensul ca: fiecare om e ca toti oamenii; ca un grup restrns de oameni; ca nimeni altul.
Cu alte cuvinte, orice om are o natura umana, o personalitate de baza si o personalitate
individuala.
Personalitatea de baza este legata direct de istorie si mai ales de istoria nteleasa ca traditie,
traditia fiind supravietuire psihologica. Oricum ar fi privite lucrurile, concluziile sunt aceleasi: asa
numitele institutii primare si secundare precum si personalitatea de baza, au un caracter relativ.
Numai conditiile concrete determina sfera si continutul personalitatii, putndu-se vorbi astfel de o
personalitate etnica si de o personalitate individuala unica. n virtutea principiului universalitatii,
fiecare om este un om ca toti oamenii. Independent de rasa, religie, natiune, clasa sociala, omul este
animat de aceleasi trebuinte biologice generale, de aceeasi tendinta spre autorealizare. n acelasi timp,
fiecare om, prin caracterele sale anatomice, prin ncorporarea unei anumite traditii, printr-o anumita
modelare psihologica, seamana numai cu un grup restrns de oameni.
Toate pozitiile de mai sus vizeaza raportul individului cu grupul social la nivel sociologic,
unde intra n actiune finalitatea sociala, care serveste n obiectivarea tendintelor sale, spre a si-1
putea face partas pe individ, dupa cum s-a vazut, la modele sociale.

Rolul social
Indiferent de ipostaza sub care se manifesta, individul se exteriorizeaza esential prin
actiune, prin activitate, si ca factor activ concureaza la finalitatea sociala, realizndu-si nsa si propria
finalitate.
Notiunea de actiune si de activitate sugereaza notiunea de rol, ce consta ntr-un model de
conduita prescrisa pentru toate persoanele avnd acelasi statut social. Att n cadrul finalitatii
sociale, ct si a tendintei de a-si realiza propria sa finalitate, individul, ca persoana, joaca diferite
roluri pe scena vietii sociale. n discutia raportului dintre personalitate si rol se cunosc trei
atitudini:
Se desprind doua lucruri: rolul contribuie la formarea personalitatii; personalitatea se
manifesta ncontinuu prin rol, conduita acesteia fiind ntr-un procentaj apreciabil o conduita n
rol.
Dintre toate rolurile pe care le joaca individul pe scena vietii, cel care-1 tine angajat aproape
toata viata n aria sa este rolul profesional. De felul cum se achita de rolurile profesionale membrii
societatii depind avutul obstesc, civilizatia si cultura unui grup social; gradul de integrare si
echilibrul psihic difera n functie de modul cum se potrivesc indivizii cu rolurile profesionale.

1.Socializarea ca mecanism de formare a personalitatii
Socializarea este un proces de nsusire si interiorizare a normelor si valorilor sociale, a
modelelor de comportament de catre individul uman.
Notiunea de socializare" cunoaste mai multe definitii. Dintre cele mai timpurii se impune
definitia lui Durkheim care considera socializarea o proprietate a naturii umane", a personalitatii.
Socializarea este un proces prin care individul nsuseste si interiorizeaza anumite norme si valori
sociale, modele de comportament, atitudini si evaluari, devenind membru al unei comunitati sau al
unui grup social. Socializarea este o conditie primordiala n formarea si afirmarea personalitatii.
Mecanismele socializari sunt modelarea, nvatarea si controlul social.
1.Modelarea sociala se fundamenteaza pe trebuinta de afiliere - una din trebuintele
umane superioare, manifestata n dorinta de a face parte dintr-un grup realiznd n cadrul
lui aspiratia de autoidentificare si autoafirmare, asigurnd o stare de securitate, de
protejare. Trebuinta de afiliere apare doar n conditiile mentinerii unor raporturi cu
comunitatea umana. Contrariul ei manifesta n fenomenul numit privare sociala - lipsirea
de posibilitatea de comunicare cu semenii. Istoria cunoaste un sir de exemple de privare
sociala a indivizilor umani
Prin modelare se formeaza abilitatile sociale, deprinderile, conduitele. Modelarea decurge
activ n primii ani de viata, n familie. De la parinti copiii nvata prin imitare cele mai simple
activitati, n primele luni de viata copilul imita reactii afective. La 7 luni ncepe sa reproduca gesturi
6
simple, la 8-9 - gesturi mai complexe, conventionale, la un an, posednd un sistem de reprezentari,
recurg la acestea, repetnd comportamentele persoanelor cunoscute. Dupa trei ani copilul ncepe sa
imite atitudinile celor din jur, acestea lund forma unor locuri cu subiect.
2.Un grup de teorii pun accent pe rolul nvatarii sociale n socializare. Este forma a nvatarii
umane, prin care subiectul ncorporeaza valorile si normele grupului, asistnd la
experienta unor persoane, nteractionnd nemijlocit cu acestea sau internaliznd complet
modelul propus de comunitate. n jocul sau copilul imita rolurile pe care le cunoaste (sexuale,
profesionale, sociale etc). De fapt, nu mai este o simpla imitare, ci o interactiune cu modelele
care pun n joc mai multe forme de activitate si de comunicare. Anume aceste jocuri l
implica pe copil pentru prima data n lumea rolurilor si statutelor sociale, i ofera cunostinte
despre valorile grupului. Aceasta interactiune se definitiveaza cu o internalizare a atitudinilor,
conceptiilor, valorilor, normelor sociale, ducnd la identificare.

2.Rolul grupului social n socializarea individului.
Raportul personalitatii cu normele si valorile sociale
Integrata n grup, persoana suporta consecintele apartenentei sociale, realizate n forma
unor relatii socioafective. Procesul integrativ contribuie la identificarea ei, are se desfasoara n
cteva etape succesive. Pentru nceput are loc autodeterminareaindividului, fenomen care necesita
o comparare cu alti subiecti umani. Raportarea la ambianta sociala, proiectarea catre altii duc la
acceptarea si ncorporarea de norme, valori, etaloane, pe care individul le transforma n reguli de
comportament si care nlesnesc nu numai ntelegerea de sine, ci si cunoasterea de altii si
comunicarea cu ei.
Daca pentru nceput are loc o identificare n cadrul grupului de apartenenta, mai apoi, prin
intermediul contactelor directe si indirecte cu alte comunitati persoana nu numai ca se autocunoaste
si se autoactualizeaza, ci se separa pe sine si pe grupul sau de alte entitati sociale.
Explicnd rolul identificarii n comportamentul social, J. Turner a prezentat continutul
imaginii de sine n forma unui sistem cognitiv, care include, la rndul lui doua procese:
identificarea personala (person identification) si sociala (social identification). Primul se refera la
autodeterminarea nsusirilor psihosomatice, morale, comportamentale etc. Al doilea se prezinta n
notiuni care exprima apartenenta sociala: rasiala, etnica, sexuala, de vrsta etc. Identificarea sociala
si cea personala se succed n constiinta individului, precum are loc trecerea de la formele de
interactiune interpersonala la cele dictate de apartenenta la o categorie. Ambele fenomene sunt
parte a procesului de autodeterminare si autocunoastere.
Socializarea nu este doar o oferta", ci si o constrngere". Prin socializare individul si
ajusteaza comportamentele la cerintele comunitatii iar societatea realizeaza o uniformizare", un
control" al membrilor ei. Controlul este realizat prin instituirea unor criterii valoric - normative.

3. Personalitatea n sistemul status - rolurilor sociale
Viata sociala implica neaparat o ordonare ierarhica a membrilor sai. Acest atribut social este
definit cu notiunea de status". Statusul social este pozitia individului sau a grupului n contextul
social.
Statusul social este o pozitie a unui individ sau a unui grup n cadrul comunitatii de
apartenenta, care se prezinta ca un ansamblu legitim de asteptari, dictat de aptitudinile unitatii
ierarhice, pe care le manifesta sistemul social fata de ea. Aceasta pozitie determina raporturile
interpersonale si intergrupale, stabileste cadrul de drepturi si obligatii ale membrilor comunitatii - fie
acesta doar n forma de prescriptii sociale, sau de reglementari juridice, contribuie la constientizarea
Eu-lui. Neglijarea statusului duce la inadaptare sociala, la conflict cu grupul sau comunitatea de
apartenenta. Totodata, statusul social este o categorie dinamica. Individul uman detine n acelasi
timp mai multe statusuri n functie de numarul de grupuri al caror membru este, iar n interiorul
formatiunii sociale el poate avansa sau cobor pe scara ierarhica. Rolul social este forma de
comportament asociata statusului si functiei detinute n grup sau n comunitate.
Statusul social este legat de alt atribut al personalitatii, acela de rol. Rolul social este o
7
forma de comportament asociata functiei detinute n comunitatea umana sau n grupul de
apartenenta. Individul uman este detinator de mai multe roluri:
1) de baza, rezultate din calitatea de membru al comunitatii sociale, cum ar fi cel al femeii sau
barbatului, adultului sau copilului etc;
2) particulare, dictate de anumite circumstante de viata, cu caracter temporal: de tata al unui
copil mic, de student, de mireasa etc;
3) principale, determinate de ocupatia de baza, cu caracter obligatoriu: conducator
de ntreprindere, avocat, elev etc;
4) secundare, facultative, asumate n functie de interesele si orientarile individului, dar lasate la
libera lui alegere: membru al echipei de fotbal a facultatii, pescar-amator, colectionar de anticariat
etc;
5) exteriorizate, care se implica n determinarea statusului, obligatiilor, functiilor: barbat, tata,
student etc;
6) ascunse sau slab distinse: amator de muzica folc, filatelist etc;
7) constante, determinate de apartenenta la o comunitate rasiala, etnica, religioasa etc:
european, cetatean al Republicii Moldova, romn etc;
8) temporare: conducator auto, cumparator, participant la manifestatie etc
Prin calitatea lor de a avea o anumita pozitie, rolurile i ofera individului uman un
anumit spatiu si orientare sociala. Ele se prezinta ca o forma a controlului social,
determinnd anumite prescriptii, obligatii, chiar semne de distinctie. Realizarea benevola, corecta a
rolului social contribuie la ncadrarea sociala si la constientizarea propriei identitati. Rolul poate fi
achizitionat prin nvatare sociala, fapt care l face pe individ sa-1accepte si sa-i urmeze cu placere
prescriptiile, sau impus lucru care poate provoca un conflict intern - nevroze, frustrare, stres
extern - respingere a rolului, ncalcare a cadrului lui.

4. Structura personalitatii
Din ntreaga analiza reiese ca prin concurenta factorului endogen cu cel exogen, se ajunge la
un rezultat al dezvoltarii depline si unitare a nsusirilor persoanei", la o constructie proprie prin
care cineva se distinge ca individualitate" manifestndu-se printr-un comportament tipic si
unic", deci ca personalitate.
Personalitatea se caracterizeaza prin doua trasaturi fundamentale: prin stabilitate, ceea ce
nseamna o modalitate de exteriorizare si de traire interioara relativ neschimbata n timp, si prin
integrare, adica prin formarea unei unitati si totalitati psihice. Stabilitatea prezinta anumite limite,
purtnd numele de plasticitate si reprezentnd posibilitatea de reorganizare a personalitatii, pentru ca
persoana sa poata face fata unor schimbari capitale ale conditiilor de viata si sa se adapteze la ele.
Privita ca forma de organizare cu o anumita functionalitate, ca sursa a unei dinamici,
personalitatea este n fond asa cum s-a anticipat, o structura.
n descrierea stiintifica a personalitatii, psihologia apeleaza la conceptele de structura si de
proces. Structurile sunt aranjamente, organizari mai mult sau putin stabile ale unor parti n cadrul
sistemului; procesele sunt functii ce se evidentiaza prin intermediul partilor. Personalitatea ne apare ca
un ansamblu de structuri; structura fiind un ansamblu autoechilibrat si, deci, relativ invariant de
relatii. Schimbarile care se produc n cadrul interactiunii cu conditiile concrete de mediu alcatuiesc
procesele sau dinamica actuala a personalitatii. Multe dintre structurile care alcatuiesc sistemul
general al personalitatii, nu sunt direct observabile sau masurabile, ci se releva prin eforturi
teoretice, de abstractizare conventionala, aparnd astfel ca modele ipotetice.
Structurile de baza ale personalitatii sunt: motivatia, cognitia si controlul. Motivatia da
orientarea, selectivitatea si semnificatia conduitei. Pentru definirea profilului personalitatii,
esentiale sunt motivele derivate si conditionate social-istoric. Ele plaseaza personalitatea pe o
traiectorie.de miscare semnificativa si-i determina asa numitele piscuri de integrare. Structura
personalitatii este o organizare plurimotivata, adica integrata pe un cmp mai larg de semnificatii. Se
disting nsa niveluri diferite de stabilitate si pregnanta pentru diferite motive, de aceea se poate vorbi de
o ierarhie a motivelor, n cadrul careia anumite componente sunt mai relevante pentru structura
8
personalitatii dect altele. Structurile cognitive sunt considerate ca instrument de realizare a
personalitatii, plasnd subiectul la scara obiectiva a competentelor si valorilor. Asociate cu
structurile motivationaie si afective, ele alcatuiesc constructiile complexe ale aptitudinilor sau
capacitatilor, Aptitudinea reprezinta o organizare selectiva a componentelor cognitive, afective,
motivationaie si executive, care permite omului desfasurarea cu succes a unei actiuni ntr-un
moment dat. A poseda aptitudini nseamna a rezolva la indici de performanta optimi o categorie
sau alta de sarcini. Prin urmare, termenul are un sens diferential, referindu-se nu numai la simplul
fapt al reusitei ntr-o activitate oarecare, ci si la gradul acestei reusite; ct de mult n raport cu altii,
ntruct indicatorul principal de relevare a aptitudinii este performanta, structura ei nu poate fi
redusa la o suma de predispozitii si calitati nnascute, de ordin fiziologic, ci trebuie conceputa ca un
ansamblu integrat de operatii care sustin un comportament specific
n sistemul general al personalitatii, un loc important l ocupa constructia speciala a
mecanismelor de comanda si control asupra motivelor, scopurilor si mijloacelor
comportamentului. Aceste structuri reglatoare ndeplinesc urmatoarele functii! simpla inhibitie prin
impulsuri frenatorii dirijate; transformarea sferei de actiune a motivului, exprimarea unui motiv
printr-un alt act comportamental dect cel specific lui; amnare* reportarea realizarii unui motiv n
functie de circumstante; selectie si programare, n cadrul unor motive concurente;
Gradul de control devine un important indicator n caracterizarea structurii personalitatii.
Din acest punct de vedere, oamenii pot fi mpartiti n trei grupe:
normal controlati: se caracterizeaza printr-un relativ echilibru ntre tendinta reflexiva,
analitica, critica si tendinta spre actiune, mbinnd ntr-o formula optima principiul libertatii cu cel
al necesitatii, imperativul subiectiv cu cel obiectiv;
subcontrolati: se caracterizeaza prin supraestimarea impulsului spre actiune si
subestimarea conditiilor obiective-ale realizabilitatii lor, ca urmare ei se comporta impulsiv, dupa
glasul primei dorinte; pentru ei este mai important sa actioneze dect sa gndeasca asupra
oportunitatii actiunii, de aceea lucrurile li se par mult mai simple ca n realitate;
supracontrolati (cenzurati); acestia se caracterizeaza printr-un comportament de tip
reflexiv, bazat pe considerarea tuturor conditiilor pro si contra, pe anticiparea nu numai a
rezultatului imediat, ci si a consecintelor derivate lui.
De aici pot genera o serie de trasaturi specifice, precum prudenta, conservatorismul,
traditionalismul, conformismul, pedanteria, scrupulozitatea, rezervarea, timiditatea, etc. Aceste
structuri de control nu se reduc la componentele temperamentale; ele se elaboreaza n timpul evolutiei
individuale, ca rezultat al actiunilor dinamice dintre succes si insucces.



EUL SI CUNOASTEREA LUI
1 Evolutia conceptiilor despre Eu
Stabilirea modelului sintetic - integrativ al personalitatii si elaborarea metodologiei de
determinare a tipurilor de personalitate a ridicat n fata savantilor o problema: care este elementul
central, fundamental al personalitatii, carui fapt se datoreaza unitatea, instabilitatea dedublarea si
accentuarea personalitatii? n acord cu alti autori am ajuns la concluzia ca nucleul personalitatii l
prezinta Eu-1 fara investigarea caruia n-am putea ntelege nici structura, nici rolul personalitatii.
De altfel, cu multi ani n urma, Allport scria: psihologia personalitatii ascunde o enigma teribila -
problema Eu-lui. O teorie completa a personalitatii nu poate ignora aceasta problema a naturii
subiective (simtite) a Eu-lui, ci trebuie sa o abordeze". Fara ndoiala ca o asemenea abordare este
mai mult dect necesara, numai ca n calea realizarii ei apar o multitudine de dificultati. Unele
dintre ele provin din chiar negarea existentei Eu-lui (prin considerarea lui ca o abstractie, o ipostaza,
un principiu spiritual necontrolat de nici o metoda stiintifica - de behaviorism; prin plasarea lui n
inconstient - de psihanaliza; prin substituirea lui cu o serie de sisteme impersonale - de
neopozitivismul structuralist). Altele, de fapt cele mai multe, din neconcordanta terminologiei
utilizate: Ego - n latina, seif, I, me - n engleza, Je, moi, soi - n franceza, Eu, mine, sine, sinea - n
romna. Unii autori prefera sa diferentieze Self-ul de Egou altii folosesc un termen n locul
9
celuilalt. Eul este nsotit de diverse adjective care, pe lnga precizari si diferentieri, introduc si
distorsiuni. Anderson prefera conceptul de Eu imperial, Greenwaldpe cel de Eu totalitar, iar polonezul
Josef Kozieleki, nemultumit de ambele, propune un al treilea, Eul hubristic. Shapiro apreciaza ca e
necesar sa luam n considerare nu doar eul, ci si sub-Eul (n special cel format n copilarie). n
sfrsit, Allport propune nlocuirea termenului de Eu (care cuprinde doar aspecte particulare ale
acestuia) cu cel de proprium, concept integrator si mult mai cuprinzator dect primul. Traducerea
unei lucrari dintr-o limba n alta introduce noi dificultati. Seiful lui James devine n traducerea
franceza le Moi, n timp ce seiful lui Mead devine le Soi. Nici dictionarele nu ne ajuta prea mult.
Din unele termenul Eu lipseste, iar n cele n care este prezent se da doar acceptiunea psihanalitica.
Chiar o serie de lucrari care trateaza problematica Eu-lui se refera n exclusivitate la perspectiva
psihanalitica. Toate aceste mprejurari introduc dificultati, bareaza sau bruiaza abordarea
stiintifica a Eu-lui. Si totusi aceasta trebuie ntreprinsa. Dupa parerea noastra, lamurirea ei s-ar
putea obtine prin doua tipuri de demersuri investgative: unul istoric, viznd schitarea principalelor
achizitii, ct si a progreselor stiintifice realizate de-a lungul timpului; altul problematizat, constnd n
analiza aspectelor controversate ale Eu-lui n vederea decelarii unor puncte de vedere (relativ)
unitare. n acest studiu ne propunem sa ntreprindem abordarea istorica a Eu-lui. Dupa cte ne dam
seama, conceptiile despre eu au parcurs n evolutia lor 4 etape: 1) psihofilosofica (pna la 1900);
2) psihanalitica si interactionista (ntre 1900-1940); 3) autonomista si psihoumanista (ntre 1940-
1980); A) psihosociala (din 1980 pna n zilele noastre). Evident, este vorba de punctele nodale
ale acestei evolutii care au reusit sa atraga spre ele sau sa-si subordoneze o multitudine de
conceptii elaborate de-a lungul istoriei.
Prima etapa (pna la 1900) caracterizata mai degraba prin practicarea unei psihologii
filosofice dect a uneia pozitive este dominanta n Europa de numele si lucrarile lui Bergson, iar n
America de cele ale lui James, ambii interpretnd eul prin prisma starilor de constiinta si a partilor
lui constitutive. Bergson, n Eseu asupra faptelor imediate de constiinta, pornind de la premisa
existentei a doua forme de multiplicitate a starilor de constiinta (numerica si calitativa), a doua
aprecieri distincte ale duratei (omogene, dar si cu momente heterogene), a doua aspecte ale vietii
constiente (unul cu elemente bine definite, altul n care succesiunea implica fuziune si organizare),
considera ca acestea din urma constituie eul fundamental, eul profund, care nu are nici un raport
cu cantitatea, starile de constiinta din care este compus fiind calitati pure, forme interne indistincte.
Cum nsa omul traieste n societate, actioneaza, foloseste limbajul, aceste stari de constiinta se
multiplica, se transforma n lucruri sau n obiecte, detasndu-se n felul acesta att unele de altele,
ct si de noi nsine si formnd treptat un eu secund a carui existenta are momente diferite si se
exprima n cuvinte. Acesta este eul social refractat si subdivizat, raportat la exigentele vietii
sociale... umbra Eu-lui fundamental proiectata n spatiul omogen".
William James, n lucrarea sa fundamentala, Principii de psihologie (1890), face pentru
prima data distinctia dintre Eu ca obiect al cunoasterii si Eu ca subiect al cunoasterii, deci ntre
cel ce este cunoscut si cel care cunoaste, introducnd, totodata, o viziune complexa n interpretarea
Eu-lui care e analizat n termeni de parti constitutive, ca suma totala nu doar a ceea ce individul
considera despre sine (despre corpul sau sau despre trasaturile si abilitatile sale spirituale), ci si
despre familia, prietenii, activitatile sale. "n sensul cel mai larg - scria el - cuvntul Eu
desemneaza tot ceea ce un om recunoaste ca fiind al sau, nu numai corpul si facultatile psihice, ci
si mbracamintea, familia, prietenii, operele de arta, toate aceste obiecte dndu-i aceleasi emotii". Ca
atare, Eul este analizat dupa urmatoarea schema: elementele sale integrate (Eul material, Eul social,
Eul spiritual); sentimentele si emotiile provocate de Eu sau constiinta, valorilesale (multumire,
nemultumire, orgoliu, suficienta, vanitate, amor propriu, modestie, umilinta); actele prin care Eul
tinde sa se afirme si sa se apere (instinctele de conservare, de expansiune, aparare, etc). Prin raportarea
Eu-lui si la alte elemente dect cele corporale si spirituale, ca si prin viziunea sa complexa asupra
structurii acestora, James a anticipat si facilitat, totodata, alte concepte ce vor fi introduse mai trziu
n psihologie (conceptul de grup de referinta, elaborat de Sherif; conceptul de proprium" propus
de Allport.)
A doua etapa (ntre 1900-1940), psihanalitica si interactionista, este sustinuta n Europa de
10
Sigmund Freud si continuatorii sai, iar n America de George Herbert Mead, care au elaborat
conceptii contradictorii si totusi complementare dintr-un anumit punct de vedere. Dat fiind faptul
ca opera si conceptia lui Freud sunt ndeobste cunoscute, nu vom starui n amanunt asupra lor. La
Freud, Eul apare prin diferentierea Sinelui n contact cu realitatea externa el este un fel de excrescenta
a Sinelui. Att sub raport structural, ct si functional, Eul este veriga intermediara ntre Sine si
realitatea exterioara: pe de o parte, Eul tine sub control tendintele instinctive, brutale ale Sinelui;
pe de alta parte, observa lumea exterioara si cauta cele mai propice ocazii de satisfacere a
tendintelor inconstiente. Eul este, asadar, subordonat n totalitate Id-ului si realitatile externe. In
loc sa le domine, este dominat; n loc sa le controleze, este controlat. El ndeplineste ordinele
imperative si impulsive ale Idului cautnd supape acceptabile de satisfacere a lor n realitatea
externa. Aflat ntre Id si realitatea externa el este strivit de ambele. Rolul precar al Eu-lui n raport
cu cele doua instante este sesizat de nsusi Freud care, n lucrarea Inhibitie, simptome si angoasa
(1926), arata ca Eul face pe mortul" pentru a nu intra n conflict cu Sinele sau cu supra-Eul. Si
totusi, n ultima sa lucrare (Abriss der Psychoanalyse, 1938) Freud considera ca Eul trebuie sa
expulzeze Sinele" sau Acolo unde se afla sinele, el trebuie facut sa devina eu" - proclama Freud
ntelegnd n cele din urma, ca sensul existentei umane consta tocmai n autoconstructia Eu-lui, a
carui menire este de a aboli si depasi inconstientul. Din pacate, asa dupa cum constata Eu,"aceasta
necesitate a ramas n opera sa literara moarta".
In ceea ce priveste evolutia conceptiilor despre Eu n aceasta perioada pe continentul american
Mead ca reprezentant al behaviorismului social s-a orientat spre analiza unor fenomene psihice
(constiinta, spiritul, Eul), interpretare nu ca substante, ci ca functii psihice ce se nasc n procesele
sociale, n asumarea si jucarea rolurilor, n comunicarea interpersonala si de grup. Dupa parerea
noastra, contributiile majore aduse de Mead n studiul Eu-lui se circumscriu urmatoarele
problematici: Sustinerea cu tarie a originii sociale a Eu-lui (el nu exista de la nastere, ci se
constituie progresiv n experienta activitatii sociale, nefiind altceva dect altul internalizat, iar
experienta sociala, rezultatul asumarii si jucarii rolurilor, ca procese integrate n viata sociala). Eul se
naste ca urmare a reciprocitatii perspectivelor" dintre Eu si Altul, dintre Eu si Mine, dintre Eu si
Altul generalizat, adica societatea. Omul sesizeaza, preia si interiorizeaza din societate, n urma
asumarii si jucarii rolurilor, experientele, atitudinile si simbolurile semnificative ale altora, ale
grupurilor sociale n care traieste transformndu-le, astfel, n experiente si atitudini proprii. Structura
Eu-lui unei persoane reflecta modelul general de comportament al grupului social, caruia individul i
apartine", scria Mead. Prin aceasta, autorul american a eliberat psihologia de individualism", a
amplasat n locul constiintei nchise, orientata exclusiv spre sine nsusi, constiinta deschisa, orientata
spre altii, spre experienta lor sociala.
- Precizarea mecanismelor psihologice prin care se construieste Eul, mai important fiind cel
al comunicarii. Cu ajutorul ei, realizata prin gesturi simbolice transformate n limbaj, individul intra
n relatii nu numai cu altii sau cu societatea, ci si cu sine nsusi. n felul acesta se preia, se
interiorizeaza experienta sociala si atitudinile altuia generalizat, formndu-se Eul. In virtutea
comunicarii realizata cu altii, omul devine constient de el nsusi, constituindu-se ca obiect pentru
sine, deci ca Eu. n constientizarea de sine, locul central l ocupa gndirea, procesele intelectual-
cognitive. Prin formularea acestei ideii, Mead se diferentiaza de James si Coley care considerau ca
fundamentul Eu-lui se afla n experienta afectiva, n sentimentul de sine. Esenta Eu-lui, arata
Mead, este de ordin cognitiv, ea rezida n conversatia prin gesturi interiorizate care constituie
gndirea". Desi sublinierea rolului comunicarii ca instrument n formarea Eu-lui, a gndirii, a actiunii -
reflexive ca fundament al Eu-lui reprezinta un cstig important, nu trebuie sa pierdem din vedere
faptul ca neglijarea aspectelor motivationale de personalitate nu e n masura sa ofere o imagine
completa asupra Eu-lui. Reducerea actiunii sociale la comunicare si a comunicarii la limbaj,
identificarea simbolurilor cu toate expresiile" conduce, dupa cum remarca Gurvitch, spre
rationalism, fapt confirmat, de altfel, de conceptia lui Mead asupra altuia generalizat" care pierde
din vedere diferentele sociale dintre oameni si prefigureaza idedentificarea societatii cu o ratiune
universala.
11
- Conturarea proprietatilor Eu-lui: de a fi obiect pentru el nsusi, fapt care l diferentiaza
de alte obiecte si corpuri, de a fi relational n sensul ca nu exista dect n relatie cu ceilalti membri
ai grupului cu care intra n interactiune, de a fi un ansamblu de atitudini preluate de la ceilalti
membri ai societatii, de a fi unic chiar daca interiorizeaza experienta comunitatii care este aceeasi
pentru toti - el nu este incompatibil de a avea propria sa individualitate, modelul sau unic - arata
Mead - deoarece fiecare Eu reflecta un aspect, o latura din realitate ce pot fi diferite de cele
reflectate de un alt individ. n fapt, fiecare Eu reflecta din punctul sau de vedere unic. Asadar,
originea sociala, constitutia si structura comuna a Eu-lui nu exclud variatiile si diferentele, nu
interzice individualitatea distincta a fiecarui Eu, dimpotriva, o presupun, n sfrsit, proprietatea de
a fi o forma de adaptare care se atinge" nu doar pe sine, ci si ambianta sociala care l ajuta sa se
organizeze. Tot acest ansamblu de proprietati este n masura de a preciza mai bine att natura, ct
si specificul Eu-lui n raport cu alte formatiuni psihice.
- Operarea distinctiei dintre Mine, Eu, Sine. Minele este ansamblu de atitudini bine organizat si
structurat n individ ca urmare a contactelor lui interpersonale, deci atitudinile altora pe care ni le
asumam noi nsine. Eul este reactia organismului la atitudinile altora. Minele este un personaj
conventional care exista ntotdeauna si permite individului sa intre n experienta altora. Eul este o
forma de adaptare a Minelui la solicitarile sociale, prin care se aduc modificari att Minelui, ct si
societatii. Reactia Eu-lui poate fi comuna, obisnuita, conformista, dar si noua, deosebita, novatoare
n raport cu cele de pna atunci; primele exista n experienta sociala a individului, celelalte nu;
unele conserva existenta individului, altele o schimba, o modifica. Eul poate dispune asadar, de
Mine, nsa nu ia ntmplare. Exista, scria Mead, un control social care stabileste limitele, fixeaza
conditiile care i permit Eu-lui sa utilizeze sau sa dispuna de Mine ca mijloc de realizare a scopurilor
comune". Cnd actiunile Eu-lui scapa de sub controlul social se ajunge la degradarea Eu-lui.
Minele si Eul sunt aspecte distincte, nsa corelative. Am putea spune ca Minele este structura care se
exprima n Eu, iar Eul, expresia structurii. Cele doua concepte sunt foarte apropiate de ceea ce n
psihologia sociala denumim statut si rol. Minele si Eul constituie mpreuna Sinele, adica
personalitatea individului. Rolul activ revine nsa Eu-lui care, asa cum aratam, duce la schimbarea
concomitenta a Sinelui si a Mediului social, dar si la degradarea acestora.
- Introducerea conceptului de Eu total. Pentru a determina o asemenea realitate Mead
vorbeste de existenta unui Eu unificator sau Eu complet compus dintr-o serie de parti sau fatete
elementare, din Euri elementare. Un asemenea Eu total se defineste n raport cu comunitatea din
care face parte individul, cu situatia n care el se gaseste, cu ansamblul relatiilor pe care le
ntretine si le traverseaza. Daca procesele sociale sunt unitare, atunci si Eul va fi unitar, daca din
potriva, procesele sociale sunt dezorganizate, disociate, atunci si Eul va fi disociat, dedublat.
Structura Eu-lui reflecta, asadar, structura societatii, a grupului. Mai mult dect att, chiar modul de
exteriorizare al Eu-lui va fi determinat de specificul proceselor sociale. De regula, se exprima acea
fateta a Eu-lui care este necesara, corespondenta tipului de relatii sociale n care este implicat
individul.
A treia etapa (ntre 1 9 4 0 - 1 9 8 0 ) , pe care am numit-o autonomista" si psihoumanista",
este reprezentata de ceea ce s-a numit psihologia Eu-lui" si psihologia umanista ".
Continuatorii lui Freud, nemultumiti ca acesta si concentrase atentia aproape n exclusivitate
asupra Sinelui, a pulsiunilor inconstiente, ramnnd prizonierul inconstientului, si, mai ales
nesatisfacuti de totala dominare si subordonare a Eu-lui de Sine sau de realitatea externa,
deplaseaza centrul de greutate tocmai pe analiza Eu-lui, considerat ca fiind esential n structura
personalitatii. Dat fiind faptul ca se postuleaza autonomia Eu-lui att n raport cu celelalte structuri
de personalitate, ct si n raport cu realitatea, psihologia practicata de ei a fost numita psihologia Eu-
lui (ego psycholog}-). Printre fondatorii acestei orientari ar putea fi considerati H.Hartman,
R.M.Loewenstein, E. Kris. Punctul de pornire al psihologiei Eu-lui l reprezinta articolul lui H.
Hartman "Psihologia Eu-lui si problema adaptarii", publicat n 1939, imediat dupa moartea lui
Freud. Desi n interiorul acestei orientari exista numeroase variante, pozitia lor generala este
aceeasi. n esenta este vorba despre considerarea Eu-lui ca dispunnd de o independenta, de o
autonomie n raport cu celelalte formatiuni ale personalitatii, dar si cu mediul nconjurator. Eul este
12
autonom att prin originea, ct si prin functionarea sa, adica prin felul n care si utilizeaza sursele de
energie de care dispune. Ct priveste originea Eu-lui, acesta e nnascut ca si Sinele, dar se va
diferentia treptat de el. Astfel, daca ntr-o stare initiala aparatele specifice Sinelui exista
amestecate cu cele specifice Eu-lui (capacitatea de a percepe, nvata, memoriza, gndi, actiona) mai
trziu, ca urinare a formarii unor aparate achizitionate (deprinderi, mecanisme de aparare)^ Eul si
va capata o tot mai mare autonomie. Daca n prima faza, este prezenta o autonomie primara" a Eu-lui,
n cea de-a doua, putem vorbi despre o autonomie secundara" ce permite organismului
adaptarea rationala la mediu nconjurator. Functia esenta a Eu-lui este, asadar, cea de adaptare.
Accentul pus pe adaptare deriva din conceptia mai generala a acestei orientari potrivit careia
psihanaliza nu este altceva dect o psihologie generala, ca atare ea trebuie sa-si puna n primul
rnd problema adaptarii
Desi psihologia Eu-lui" a devenit, dupa cum constata Erich Fromm, cea mai influentata
si mai prestigioasa n teritoriul miscarii psihanalitice", observam ca ea nu-si propune depasirea
psihanalizei, ci doar completarea si revizuirea ei. Prin jurul anilor 1950,1960 ncepe sa se
contureze si sa intre pe scena confruntarilor stiintifice o noua orientare psihologica, si anume
psihologia umanista, considerata chiar de catre fondatorul ei (A. H. Maslow) ca reprezentnd cea de-
a treia forta n psihologie", alaturi de psihanaliza si behaviorism. Daca pna acum Eul fusese negat
sub diferite forme (de behaviorism si psihanaliza) sau hipertrofiat (de psihologia Eu-lui), de data
aceasta se ncearca redimensionarea locului si rolului lui n structura personalitatii. In ceea ce
priveste Eul, n esenta, este vorba de accentul pus pe eforturile ce trebuie depuse (individual si
social) pentru a se ajunge la forme superioare de Euri, implicit de personalitati sau modalitati
existentiale. Se vorbeste astfel despre Eul auto actualizat (Maslow), deci despre Eul care ajunge la
realizarea de sine, faza n care el traieste o experienta de vrf, adica viata omului este dominata de
valoarea perfectiunii, succesului, mplinirii, calmului, satisfactiei, linistii interioare, pe de o parte, si
lipsa de teama, de anxietate, frustrari si insatisfactii, pe de alta parte, de asemenea, despre Eul
autentic (Rogers), adica desore Eul asa cum este n realitate, netrucat, nemascat sau disinuat.
Atingerea stadiului de Eu autoactualizat sau de Eu autentic nu se poate obtine nsa n orice fel de
societate, iata de ce sustinatorii psihologiei umaniste au fost nevoiti sa lege conceptul de Eu de
conceptul de societate, considernd ca numai ntr-o societate Eu-psihica s-ar putea ajunge la o
deplina realizare a personalitatii umane.
A patra etapa (ncepnd cu 1980 pna n present), psihosociala, se caracterizeaza printr-o
expansiune extraordinara a problematicii Eu-lui n perimetrul preocuparilor stiintifice. Faptul cel
mai spectaculos l prezinta nsa redescoperirea Eu-lui de catre psihologia sociala. De la Mead,
fondatorul conceptiei interactioniste asupra Eu-lui, psihologia sociala nu s-a mai oprit dect cu
totul accidental asupra acestuia. ncepnd nsa cu anii 1980 o avalansa de lucrari si face resimtita
nu doar n psihologia sociala generala, ci si n cea experimentala.
In ce consta, de fapt, aceasta redescoperire a Eu-lui de catre psihologia sociala, ce anume a
impulsionat-o ? Mai nti, necesitatea interpretarii situationale si interrelationare a Eu-lui,
raportat la viata si relatiile colective ale oamenilor si nu doar la componentele interioare ale vietii
psihice. Mai apoi, nevoia deplasarii centrului de greutate spre implicatiile practice ce vizeaza
direct viata si existenta concreta a oamenilor. De data aceasta, cercetatorii se ntreaba nu att ce
este Eul, ci care este rolul lui n viata personala si sociala a oamenilor.Redescoperirea Eu-lui de
psihologia sociala a fost impulsionata de necesitatea iesirii din propria matca si raportarea la alte
domenii de cercetare. Or, n momentul de fata, intersectia dintre psihologia sociala si psihologia
genetica s-a dovedit a fi de mare interes stiintific, una din cele mai promitatoare directii de
cercetare n domeniul cunoasterii sociale.
Desi redescoperirea Eu-lui de catre psihilogia sociala este astazi o realitate, argumentele
invocate fiind credem suficient de convingatoare, ea n-a avut totusi loc pe o cale fireasca, ci
oarecum pe una ocolita. Aceasta i-a si determinat pe unii autori sa vorbeasca despre
redescoperirea inadvertenta" a Eu-lui de psihologia sociala. Susan Hales care a publicat n 1985
un articol cu titlul de mai sus, arata ca multe rezultate obtinute n cercetarile de psihologie
sociala experimentala nu se ncadrau n paradigmele existentei, ceea ce ia determinat pe diversi
13


autori, sa le explice prin invocarea nevoii de stimulare a Eu-lui la subiectii investigati care
prezentau fata de alti subiecti din experiment sau chiar fata de experimentator imagini de sine
favorabile. Pe aceasta baza, validitatea experimentelor psihosociale din anii 1960 a fost
contestata, precipitndu-se astfel o criza a confidentei". Se conchide ca motivul de organizare a
imaginii despre sine nu este numai un puternic reglator al comportamentului, ci si un element
esential implicat n ntreaga cercetare din stiintele sociale. Aceasta i-a si determinat pe psihologii
sociali sa se orienteze asiduu asupra cercetarii imaginii de sine si a rolului ei n comportamentele
personale si interrelationale ale oamenilor.































Alaturi de redescoperirea Eu-lui de catre psihologia sociala, etapa pe care o avem n vedere
se mai caracterizeaza si printr-o mare expansiune a problematicii Eu-lui n alte domenii ale
psihologiei. Daca n domeniul psihiatriei si psihologiei patologice sau medicale ea era prezenta,
acum capata o amploare si mai evidenta, Eul fiind conectat cu cele mai diverse fenomene, cum ar
fi: anxietatea, stressul, depresia, obsesiile, fobiile, perturbarile psihosomatice. Se vorbeste chiar
si despre un Eu alcoolic, despre diviziunea si restabilirea lui, ca si despre faptul ca dramele si
conflictele interne ale alcoolicului reflecta dihotomiile si contradictiile din societate. Mai
semnificativ este faptul ca discipline psihologice mai putin interesante n trecut de problematica
Eu-lui devin astazi maximal preocupate de studiul ei. Psihologia vrstelor, psihologia
handicapatilor, psihologia etnologica si comparata au introdus n preocuparile lor stiintifice
problematica Eu-lui. O simpla rasfoire a revistei ^sychological Abstacts" pe anul 1987 ar putea fi
pregatitoare din acest punct de vedere. Iata doar cteva titluri: Efectul vrstei asupra conceptului
de Eu (la copii prescolari); Eul la tinerii delicventi; Stima de sine la copii handicapati;
Conceptul de Eu la copii nigerieni; Studiul comparativ al Eu-lui la femei si barbati; Conceptul
de Eu la femeile sedentare, etc. In eforturile generale de cercetare a Eu-lui trebuie ncadrate si
cele ale psihologilor romni."Eul si lumea" este titlul unui capitol dintr-o lucrare publicata de Valeriu
Ceausu n 1983.0 asemenea efervescenta ideatica nu este desigur conjuncturala, dimpotriva, ea reflecta
nevoia stiintei psihologice de autoperfectiune si mai ales autoimplicare n rezolvarea complicatelor
probleme umane pe care le ridica impactul omului cu revolutia tehnico-stiintifica, nsotit de modificarea
sensibilitatii, ratiunii, mentalitatilor si comportamentelor sale, implicit a Eu-lui sau.
14



2. Eul si natura sa psihica
Unul dintre psihologii umanisti, C. E. Moustakas (1959), considera ntr-o lucrare dedicata
Eu-lui ca este mai usor sa simti Eul dect sa-1 definesti". Si totusi definitiile n-au lipsit si continua
sa nu lipseasca. Ele sunt nsa att de diverse, cu accente att de diferite, nct par a fi
descurajatoare. In continuare redam cteva din ele. Eul este un luptator pentru scopuri... Eul nu
este dect gndirea momentului, ntotdeauna diferita de gndirea imediat anterioara (W. James,
1890); Eul ramne vesnic simtire subiectiva...Eul este simtire comuna tuturor oamenilor, dar n
limitele constiintei individuale, caci el este un fapt de constiinta, trait si actual. (Constantin
Radulescu-Motru, 1927); Eul este entitate unica, personaj ascuns privirii din afara, agent al actiunilor
noastre originare si libere (Vasile Pavelcu, 1946); Eul este ceva de care suntem imediat constienti,
regiunea, calda, centrala, strict personala a vietii, un fel de nucleu al fiintei noastre (G. W. Allport,
1981); Eul este forma suprema a fiintei noastre constiente...; constiinta reflexiva constituita ntr-un
sistem de valori proprii persoanei....; forma problematica a fiintei noastre constiente (H. Ey, 1963)
Eul este o combinatie de constiinta si alegeri (J. T. F. Bugental, 1965); Eul este un sistem central al
personalitatii care se dezvolta n patru directii: a ceea ce noi dorim pentru noi nsine, a ceea ce noi
credem ca datoram altora si lumii n general, a expresiei noastre personale ai a capacitatii de a ne
autorealiza, a autoevaluarii (Charllote Buhler, 1967). Eul este constiinta de sine, nucleul sistemului
personalitatii, care cuprinde cunostintele si imaginea de sine, atitudinile constiente sau
inconstiente fata de valori (Paul Popescu-Neveanu, 1978); Eul este individualitate constienta de
sine si afirmata....sediul ansamblului de motivatii, perceptii, a constiintei si actiunilor, care
conditioneaza adaptarea la mediu... nu este o entitate fizica, ci un produs (Norbert Sillamy, 1980);
Eul desemneaza sediul constiintei, persoana (Madeleine Grawitz, 1983); Eul este obiect al propriei
sale cunoasteri si evaluari... reglator al memoriei si al biografiei personale (D. K. Lapsley, S. M.
Quintana, 1985); Eul este centrarea psihica a insului, nuclearizarea psihica a acestuia,
autoreflectarea sa n propria-i constiinta (Ion Alexandrescu, 1988). Din multitudinea unor
asemenea puncte de vedere se contureaza cel putin trei modalitati distincte de definire a Eu-lui; prin
sublinierea locului si rolului lui n structura personalitatii; prin stabilirea proprietatilor lui; prin
15
referiri la componenta si structura lui psihica. Nu este deloc greu sa observam ca n legatura cu
primele doua modalitati de definire a Eu-lui exista o mai mare concordanta de pareri, marea
majoritate a autorilor relevnd locul si rolul sau central, de nucleu al personalitatii, unitatea,
stabilitatea lui etc. Domeniul cel mai controversat l reprezinta natura psihica a Eu-lui, aici
optiunile fiind nu doar relativ diferite, ci si extrem de contradictorii. Eul este simtire sau gndire,
emotie sau reflexie? - iata marea ntrebare care i-a preocupat pe cei mai multi autori. In ciuda
diversitatii de pareri nu este nsa greu sa sesizam si ceea ce este constant, invariant n conceptiile si
definitiile amintite. Astfel, majoritatea lor, daca nu chiar toate, precizeaza ca Eul este fapt de
constiinta, dar nu orice fel de constiinta, ci o constiinta reflexiva, nsotita deci de gndire. Apoi,
desi se vorbeste de constiinta imediata, sau de constiinta superioara, se arata ca n cazul Eu-lui este
vorba despre constiinta de sine. n sfrsit, deci se fac referiri la o serie de tendinte fundamentale,
variate prin natura si finalitatea lor, nu se uita sa se specifice ca esential pentru individ este
intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor. Daca la aceasta adaugam si momentul
alegerii, al optiunii deci al deciziei care implica ratiunea vom ntelege si mai bine ca tendinta
generala este de a se conserva constiinta si gndirea" n structura psihica a Eu-lui. Chiar si acei
autori care credeau ca Eul ramne vesnic simtire subiectiva" sau ca la radacina unui Eu abstractie
se afla un Eu simtire, intuitie", considera ca n urma procesului de limpezire a Eu-lui de elemente
primitive, acesta prinde schelet" si se transforma ntr-o forma superioara. "Eul iesit din
constiinta intuitiei clare ne va da persoana energetica, a profesionistului de vocatie", n timp ce Eul
simtire da structura mistica a omului primitiv, care este ca un polip lipsit de vertebre - era de parere
Constantin Radulesca-Motru. Iata deci cum gndirea, reflexivitatea, intentionalitatea, procese prin
intermediul carora omul se cunoaste pe sine, se gndeste pe sine, apar ca elemente primordiale ale
Eu-lui. A. Pratkains si A.G.Greenwald (1985), rezumnd cercetarile din ultima decada privitoare la
Eu ca organizator al cunoasterii", constata ca acesta este interpretat n termenii a patru
caracteristici: /. Eul este o structura de cunoastere; 2. Continutul acestei structuri variaza de la o
persoana la alta; 3. Eul este focar al perspectivei afective; 4. Eul dispune de fatete difuze /publice,
personale si colective), fiecare contribuind la perspectiva afectiva a Eu-lui. Toate aceste caracteristici
sugereaza ca Eul este o schema atitudinala centrala, complexa, specific personala.
Si totusi o ntrebare persista: care e natura psihica a Eu-lui? Dintre toate teoriile formulate n
psihologia sociala cea care ar raspunde mai bine la ntrebarea de sus este, dupa parerea noastra, teoria
constructelor personale a lui G. Kelly. Dupa cum se cunoaste, constructul este o imagine, un model al
lumii, un discriminant creat de persoana, care da sens si directionalitate comportamentului. Spre
deosebire de concept care reflecta ceea ce e invariant n realitate, constructul e o reprezentare
personala a lumii, folosita pentru a-i da sens, pentru a o anticipa, un fel de unealta spirituala" prin
care discriminam, organizam si anticipam realitatea. Bun sau rau, inteligent-prost, cum sunt - cum
as vrea sa fiu, demn de ncredere - nedemn de ncredere, cum obisnuiam sa fiu - cum sunt acum;
reprezinta constructele personale, care dupa opinia lui Bannister, nu sunt niste simple moduri de
etichetare a universului nostru, ele sunt cai de ncercare de a-1 ntelege si de a-1 anticipa".
Interrelationate ntre ele, constructele dau nastere unui sistem de constructe, unei retele complexe,
ierarhice si extrem de personale. Daca sistemul notiunilor este aproximativ acelasi la diferiti
indivizi, dat fiind faptul ca notiunile reflecta esentialul din realitate, sistemul constructelor este
diferentiat de la un individ la altul. De exemplu, unii dintre noi am putea asimila si subordona
constructul de inteligent-prost" constructului de bun-rau", n timp ce altii nu. Pastrnd
proportiile si asumndu-ne riscurile oricarei comparatii, am putea considera ca Eul este un
construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima n conduita,
fiind sustinut permanent afectiv-motivational. Prin intermediul unui asemenea construct individul
se conceptualizeaza pe sine nsusi, se evalueaza si si anticipa comportamentul. Prin termenul de
construct aplicat la Eu vizam nu doar produsul obtinut la un moment dat, ci chiar procesul prin
intermediul caruia el se obtine. Avem n vedere mai ales procesul de sintetizare, de implicare si
integrare succesiva a diferitelor componente ale vietii psihice pna la nivelul constiintei de sine,
adica pna la Eu.
16
3. Eul si constiinta
Daca filosofii au tendinta de a separa conceptul de Eu de cel de constiinta, ntre ele existnd un
adevarat abis (pentru Sartre, de exemplu, Eu nu este nici formal, nici material n constiinta, ci n afara
sa, n lume), psihologii, psihiatrii, psihanalistii, dimpotriva, manifesta tendinta de a le identifica, de
a le considera ca fiind sinonime. Ca nici una dintre aceste pozitii nu este corecta, nu e prea greu de
demonstrat. Mult mai n acord cu realitatea ar fi sa consideram Eul si constiinta ca fiind distincte,
totusi complementare, existnd concomitent de-a lungul ntregii vieti constiente a individului.
Constantin Radulescu-Motru a sesizat acest fapt nca din 1927. Eul se produce nauntrul constiintei
si devine un factor important n plamadeala acesteia, dar nu se identifica cu constiinta ntreaga.
Constiintei i ramne o activitate si dincolo de Eu... biologiceste, constiinta precede Eul...fara Eu
nsa ea ar fi fost lipsita de un pretios instrument de adaptare... eul este un transformator al
constiintei si nu constiinta ntreaga". Caracterul transfonnator al Eu-lui n raport cu constiinta este
evidentiat de doua dintre proprietatile lui. Eul este lipicios, adica se identifica usor cu diverse stari
de constiinta; totodata, el este si organizator deoarece n momentul n care s-a lipsit de o stare de
constiinta, si o organizeaza, adica introduce n ea ordinea subiectiva.
La rndul sau, Allport, dupa ce definea Eul ca nucleu al personalitatii, scria: constiinta
este mai larga dect Eul, personalitatea mai larga dect constiinta, organismul mai larg dect
personalitatea". Dar poate nicaieri relatia dintre Eu si constiinta mai bine si mai sugestiv dect la
Ey. Gnditorul francez lund ca punct de plecare fiinta constienta arata ca naintea ei exista o
subiectivitate confuza, o simtire, un cmp de experienta, n timp ce la un nivel superior de
dezvoltare al ei exista Eul ca rezultanta structurala si istorica a ei", deci ca o subiectivitate
constienta de ea nsasi, care integreaza experienta trecuta a individului. ,JNumai devenind
constienta de ea nsasi, constiinta devine stapna pe experienta sa, prin obiectivarea n propriul
Eu ". Eul se afla deci nu la baza fiintei noastre constiente, ci n vrful verticalitatii" acesteia,
ceea ce justifica definirea lui ca o forma superioara de constiinta". Nu trebuie sa deducem de
aici ca ntre subiectivitatea confuza care precede fiinta constienta si subiectivitatea clara care
apare ca urmare a procesului evolutiv al constiintei ar exista o prapastie. Ey ntelege ca Eul, desi
are radacini n subiectivitatea confuza, nu se dezvaluie deplin dect n reflexie. Individul se
ridica prin cunoasterea de sine la constiinta de sine. Dar chiar ajuns n formele sale superioare
sau n formele ultime ale organizarii sale, Eul conserva primele lui configurari ca pe niste
conditii si permanentei sale constructii, ori ca baze preistorice ale fiintei sale. Se degaja din cele
de mai sus ideea ca Eul este o constructie treptata, realizata n timp, bazata pe integrari succesive
ale starilor anterioare n cele superioare care devin premise sau conditii pentru acestea din urma.
Totodata, trebuie sa ntelegem ca celelalte forme ale constiintei (constiinta obiectelor, a altor
persoane) capata o noua nfatisare si functionalitate odata cu aparitia Eu-lui. Sunt create astfel
premisele raporturilor dintre sine si altul, a relatiilor interpersonale, ca legaturi psihologice,
constiente si directe dintre oameni. n sfrsit, prin integrarea succesiva n sine a experientelor
trecute, eul si sporeste nu doar puterile" sale de influentare si dirijare a constiintei, ci si
creeaza propriul sau sistem de informatii si de valori. Asa nct n trecerea omului de la
subiectivitatea difuza la subiectivitatea constienta de sine trebuie sa vedem nu numai un simplu
proces de aparitie a Eu-lui, ci unul de autoformare, autoconstructie a Eu-lui, care evidentiaza
traiectoria axiologica a persoanei. Din acest punct de vedere, Eul ne apare ca fiind nu doar un
simplu nucleu al personalitatii, cum l considera Allport, sau ca un simplu sistem central al ei n
interpretarea Charlottei, Buhler, ci ca un adevarat sistem de valori. Asadar, daca la nceput
individul se confunda cu propria sa experienta, pe parcurs, o data cu aparitia Eu-lui, el si-o
controleaza si valorizeaza.
Rezumnd, putem afirma urmatoarele: constiinta este infrastructura Eu-lui, n timp ce Eul
este suprastructura constiintei; constiinta conduce la aparitia Eu-lui, reprezentnd una dintre
premisele sale fundamentale, Eul este creator de o noua constiinta, n sensul ca o data aparut
ridica constiinta la un nivel superior de vivacitar, optimalitate si adaptibilitate. Eul si trage
seva din constiinta, gesteaza n cadrul ei, si sudeaza treptat propriile-i componente, dar o si
controleaza, introduce ordinea, i integreaza starile, experientele, i da un sens, o directioneaza,
17
iar n cele din urma o depaseste.

4. Eul si persoana / personalitatea
Si n legatura cu relatia dintre Eu si persoana/personalitate au aparut cele doua
binecunoscute pozitii contrare, de confruntare de distingere a lor.
Pentru Titchener (1910) termenul de Eu... desemneaza combinatia particulara a talentului,
temperamentului si caracterului, altfel spus, a constitutiei intelectuale, emotive si active, care
constituie un spirit individual", cu alte cuvinte, el este identic cu personalitatea.
La Guilford (1955) personalitatea este o constructie bazata pe Eul liber, ceea ce duce n final
la confundarea ei cu Eul. Ct priveste separarea Eu-lui de personalitate, aceasta este ntlnita mai
ales la filosofi.
Madeleine Grawitz, prezentnd acceptiunea filosofica a Eu-lui, arata ca acesta este
personalitatea profunda a individului", deci nu toata personalitatea, ci doar cea profunda. Nici n
psihologie nu lipsesc nsa interpretarile relativ asemanatoare.
S. L. Rubinstein (1957), de exemplu, nota: "Fiecare persoana este subiect n sensul Eu-lui", dar
notiunea de persoana, n contextul psihologiei, nu poate fi redusa la notiunea de subiect n acest sens
specific, ngust". Cnd se refera la sens restrns, deci ca Eu, Rubinstein are n vedere subiectul
activitatii constiente, voluntare. Or, arata el, continutul psihic al persoanei umane nu este epuizat de
motivele activitatii constiente, el mai cuprinznd diversitatea tendintelor care nu au devenit
constiente, ca si stimularile activitatii involuntare.
Separarea Eu-lui de persoana / personalitate si are originea dupa parerea noastra, ntr-o
controversa ceva mai veche, si anume n cercetarea diversilor psihologi de a raspunde la
ntrebarea: Eul este anterior sau posterior personalitatii? R Janet, H. Wallon, care au studiat evolutia
ontogenetica a copilului, au raspuns fara nici un dubiu: eul este ultima achizitie a vietii psihice, el se
afla la sfrsitul si nu la nceputul evolutiei psihice. Radulescu-Motru este si el la fel de categoric: eul
premerge personalitatii, bunul simt ne spune ca eul este anterior personalitatii; eul este smburele
catalizator al personalitatii, fermentul si nu tiparul ei, el are o putere reglatoare, dar nu constitutiva.
n sfrsit, nu trebuie trecuta cu vederea nici o alta conceptie, desi pare a fi curioasa si gratuita, potrivit
careia Eul nici nu este necesar personalitatii, el putnd lipsi fara ca personalitatea sa se resimta.
Revenind la relatia dintre eu si persoana/personalitate, consideram ca ea este asemanatoare
celei dintre Eu de constiinta. Fara a fi identice, Eul si persoana /personalitatea nu sunt nici despartite, ci
ntr-o continua interactiune si interdependenta. Faptul ca ele nu coincid, nu reprezinta unul si acelasi
lucru, nu poate fi tagaduit. Eul este doar nucleul personalitatii, doar un fapt de constiinta individuala,
pe cnd personalitatea se extinde n mediu, si trage si si interiorizeaza numeroasele sale elemente
sociale, profesionale, chiar cosmice. Iata ct de bine era intuita distinctia dintre Eu si
persoana/personalitate de catre Radulescu-Motru: "Personalitatea se cristalizeaza n jurul Eu-lui, dar
n structura sa n afara de Eu se cuprind si alte elemente sufletesti. Eul este licarirea de fulger care
dezvaluie ncotro merge anticiparea sufletului. Personalitatea este masinaria solida care mijloceste
realizarea anticipatiei. Eul traieste n clipita actualitatii, personalitatea n durata trecutului. Unul este
momentul, celalalt vectorul fortei,,. Dar n afara acestor diferente firesti, ceea ce trebuie subliniat n
primul rnd este unitatea si interdependenta dintre Eu si persoana/ personalitate. Fara Eu - scria n
continuare Radulescu-Motru - personalitatea omului ar fi o sistematizare oarba de tendinte,
asemanatoare instinctele; fara personalitate, Eul omului ar fi un caleidoscop fara valoare". Iar
concluzia lui era fara nici un dubiu: Eul si personalitatea trebuie sa mearga mpreuna. Dinamica
Eu-lui influenteaza dinamica personalitatii, ridicarea lui echivaleaza cu ridicarea personalitatii pna la
nivelul principiilor morale si ideale, n timp ce coborrea lui nseamna, n cazuri mai grave,
disolutia personalitatii. De asemenea, nivelul de dezvoltare a Eu-lui influenteaza nivelul de dezvoltare al
personalitatii: cnd Eul este mai dezvoltat, mai amplu, creste gradul de constientizare, de adncire a
gndirii, se amplifica posibilitatea de directionare al ntregului comportament al persoanei; cnd nsa Eul
este mai putin dezvoltat, persoana are impresia ca nu stie cine este, ce vrea, este derutata. Asadar, Eul si
personalitatea sunt consubstantiale, se formeaza si evolueaza concomitent. Nu ne nastem nici cu Eu,
nici cu personalitate, ci vom dobndi Eul vom deveni personalitati. Nu este deloc ntmplator faptul ca
18
omul devine personalitate, atunci cnd ajunge la constiinta de sine, deci cnd se formeaza ca Eu, si nici
faptul ca degradarea Eu-lui duce inevitabil si invariabil la degradarea personalitatii.

5. Eul, tipurile de Euri si de personalitate
La unul si acelasi individ exista unul sau mai multe Euri? - iata o alta problema ndelung
controversata, care persista si n prezent. Aparent ea este simpla, raspunsul celor mai multor autori
convergnd spre acceptarea ideii ca ar exista mai multe Euri. Dificultatile ncep de ndata ce se
ncearca inventarierea si desemnarea lor. Parcurgerea literaturii de specialitate arata ca Eurile sunt
clasificate si diferentiate ntre ele dupa:
a) caracteristicile si proprietatile lor: consistente si inconsistente complet sau total actualizate
si incomplet sau partial actualizate stabile si fragile); slabe si puternice
b) locul si rolul lor n planul vietii personale si sociale a individului: Eul profund,
fundamental care exprima intimitatea psihica a individului si Eul social, superficial, superficial, cu
rol de raportare si implicare a individului n viata sociala (Bergson, 1888); individual (egoist,
temporal) si spiritual (Eul valoare), adica subiectul ce se poate gndi pe sine cu aceeasi obiectivitate
ca si pe altii, n el avnd loc identificarea subiectului cu valoare si recunoasterea sa n valoare
(Pavelcu, 1946); Eul intim-format din valorile carora individul le acorda cel mai mare credit, acestea
fiind fundamentale pentru el; Eul social - care nglobeaza sistemele de valori mpartite de individ cu
alte grupuri sociale, cum ar fi valorile de clasa, profesionale etc; Eul public - angajat n contractele
umane sau n activitatile n care automatismele sunt suficiente (Lewin).
c) structura lui psihologica interna (sistemul de imagini presupus): Eul subiectiv
imaginea de sine a individului; Eul reflectat - imaginea de sine reflectata n altii n
functie de parerile lor Eul autentic - diferit de mastile pe
care le poarta individul sau de personajele pe care le joaca; el este cel pe care individul
l-ar putea avea daca si-ar actualiza fiinta unica purtata n interiorul sau; Eul ideal - ceea
ce vrea sa fie sau sa para pentru a raspunde la asteptari, a fi acceptat de altii, a face fata
presiunilor mediului sauEul imaginar (termenul e nefericit ales, fiind vorba, de
fapt, despre imaginea de sine a individului, cum crede ca este); Si acum sa revenim la ntrebarea
formulata mai nainte: exista mai multe Euri sau doar unul singur? n ceea ce ne priveste,
consideram ca daca Eul este nucleul personalitatii, sistemul ei central, daca el este cosubstantial
personalitatii, aparnd si devenind odata cu ea, n sfrsit, daca el contine si exprima personalitatea,
nu se poate ca ntre el si personalitate sa nu existe o strnsa interactiune, ca structura si
functionalitatea lui sa nu fie corespondenta structurii si functionalitatii personalitatii. Iata de ce
credem ca asa cum ntr-unui si acelasi individ nu exista mai multe personalitati, ci una si aceiasi
personalitate ce contine fatete" diferite, tot asa ntr-una si aceiasi personalitate nu exista mai multe
Euri, ci doar unul singur care dispune, la rndul lui, de fatete" distincte. Mai mult dect att, credem
ca ntre structura personalitatii si structura Eu-lui exista o simetrie perfecta. Asa nct la cele sase
fatete ale personalitatii asociem sase fatete ale Eu-lui, si anume: 1. Eul real (asa cum este); 2. Eul
autoperceput (cum crede ca este); 3. Eul ideal (cum ar vrea sa fie); 4. Eul perceput (cum percepe
Eurile celorlalti); 5. Eul reflectat (cum crede ca l percep altii); 6. Eul actualizat (cum se
manifesta). Nu exista numai personalitati unitare si armonios dezvoltate, instabile, dedublate,
accentuate. Corespondenta structurala si tipologica dintre personalitate si Eu evidentiaza si mai
pregnant interdependenta lor. Pe aceasta baza vom ntelege ca daca o personalitate este instabila
aceasta se datoreaza faptului ca nucleul ei - adica Eul - este instabil.

TEORIILE PERSONALITATII
1. Teoriile personalitatii si cunoasterea psihologica a persoanei
Multa vreme, psihologia nu a fost recunoscuta ca stiinta si o parte importanta a preocuparilor ei
a fost ndreptata spre ntelegerea personalitatii umane. De fapt, obiectivul fundamental al studierii
personalitatii este ntelegerea existentei umane din perspectiva psihologica. Pentru a atinge acest
obiectiv, psihologia stiintifica prefera sa opereze cu relatii si concepte simple, a introdus testul
empiric si a folosit metode de cercetare ct mai precise. Dar aceasta orientare, necesara, a limitat
19
varietatea conceptelor si metodelor utilizate n studierea personalitatii.


Lund n considerare numarul mare de alternative posibile ale teoriilor personalitatii, se pune
problema evaluarii acestora.





TEORIILE TIPOLOGICE, care au dominat psihologia n perioada premergatoare ideilor
psihanalitice si behavioriste, ofera o imagine sumara, limitata asupra persoanei. Tipurile
psihanalitice reprezinta aspecte partiale ale personalitatii, care bazndu-se pe date morfologice,
ignora n general aspectele socio-culturale.
Minkowski, atrage atentia ca cel care vorbeste de tipuri constitutionale sau constitutii si
atrage reprosul de a fi considerat fatalist" (Ionescu. G., 1973). Constitutia trebuie considerata ca un
tot mobil, deschis spre ambivalenta ntr-un, continuu efort adaptativ.
G. Allport (1970) considera ca doctrinele psihologice nu sustin nimic mai mult dect ca
anumiti oameni se aseamana cu altii ntr-o anumita privinta". Dar, existnd
foarte multe criterii fie clasificare a indivizilor, constatam ca am putea situa o persoana n sute
de tipuri posibile, nereusind sa-i surprindem structura interna, unica de organizare. Referitor la tipurile
ideale, autorul arata ca acestea nu cuprind persoane reale, fiind obtinute prin metode rationale si
nu empirice.
A. Cosmovici, ocupndu-se de problema tipologiilor, prezinta cteva puncte de vedere
critice la adresa acestor teorii:
Psihicul este influentat de constitutia biologica, dar si psihicul, si constitutia sunt
influentate de mediu. Nu putem gasi frecvent deosebiri prea nete ntre indivizi, existnd putine
tipuri extreme (Cosmovici. A., 1974, pp. 99-100);
20
Majoritatea tipologiilor sunt insuficiente, deoarece n structurile psihice imaginate
putem ncadra un numar mic de persoane, restul avnd nsusiri intermediare (Cosmovici A.,
Caluschi M., 1985) ;
Deficienta principala a tipologiilor elaborate este aceea de a fi disociat teoriile de trasaturi.
Tipologiile ori vizeaza structuri de trasaturi, ori categorii de motive. Aspectul si constanta diferitelor
trasaturi sunt subordonate motivatiei persoanei.
n concluzie, tipologiile ofera o imagine lacunara, partiala a personalitatii, cu o dominanta
explicativa constitutionala neglijnd aspectele motivationale si influentele socio-culturale n
explicarea persoanei. Nu s-au realizat criterii de tipologizare a indivizilor n diferite structuri;
varietatea de tipuri n raport cu diferite criterii impune necesitatea unei sinteze.

TEORIILE TRASATURILOR considera trasatura o tendinta de a reactiona relativ constant n
anumite situatii. Cunoasterea personalitatii a fost directionata spre descrierea trasaturilor, izolarea lor
prin analiza factoriala, metode experimentale si calcul statistic. Utilizarea frecventa a testelor, a
calculului matematic riguros a dus la unele rezultate contradictorii, ceea ce a determinat o critica
severa adusa analizei factoriale. Confuzia frecventa a notiunii de trasatura" a personalitatii, cu
adjectivele care caracterizeaza personalitatea, insuficienta distinctie dintre trasaturi si notiunile utilizate
n caracterizarea personalitatii au determinat confundarea personalitatii cu elementul ei structural,
caracterul (Ionescu, G., 1973).
Analiza factoriala cauta sa desprinda nsusirile de ambianta, ceea ce constituie o fortare a realitatii,
o ndepartare de adevarul vietii (Cosmovici, A., 1992). Factorii sunt priviti ca entitati unitare, constante,
imuabile si independente, ntre care ar exista relatii extrem de simple. Factorialistii nu admit interferenta
factorilor sau mbinarea lor reciproca. Aceasta metoda se bazeaza n exclusivitate pe notele finale,
aratnd ca exista o corespondenta ntre serii de rezultate, dar nu se arata prin ce mijloace s-a ajuns la
performantele respective. Analiza corelatiilor nu arata daca potrivirea consfintita de un coeficient ridicat
se datoreaza acelorasi subiecti (Cosmovici, A., 1976). Aceste teorii au fost criticate de partizanii metodei
genetice, care sustin ca raspunsul unui individ ntr-o situatie data nu poate fi apreciat pe baza
trasaturilor, ci pe baza raspunsurilor anterioare la situatii similare" (Ionescu, G., 1973). Modul de a
reactiona al unei persoane nu este constant, schimbndu-se odata cu situatia, ceea ce presupune
cunoasterea persoanei n situatii ct mai variate. Orice trasatura izolata prin teste are consecinte
comportamentale n functie de contextul situational si de interactiunea cu celelalte trasaturi. Teoriile
trasaturilor nu prezinta interactiunea diferitelor aspecte psihologice ale persoanei, nu exprima
influenta mediului n formarea personalitatii si, desi se declara dinamice, par statice

TEORI I LE COMPORTAMENTULUI incluznd teoriile behavioriste si non-behavioriste,
considera comportamentul ca fiind determinat de factori situationali si folosesc pentru
cunoasterea acestuia metoda observatiei si testele de aptitudini.
Skinner, de exemplu, foloseste o sarcina simpla aplicata la un numar mare de subiecti, animale sau
oameni, pentru a stabili validitatea empirica a principiilor conditionarii operante. Analizele
experimentale ale comportamentului stabilesc legi precise si cuantificabile care sunt aplicabile
comportamentului individului actual. O alta problema legata de orientarea metodologica este
aparatura experimentala automata si definirea controlului asupra conditiilor subiective n care
comportamentul individului este observat si nregistrat. Cercetarile lui Skinner reprezinta o sursa de
date pentru stabilirea empirica a legilor nvatarii, cu determinari de mare precizie, a controlului
conditiilor si variabilelor care afecteaza comportamentul. Cercetarile sale au aplicatii efective n
toate domeniile psihologiei (psihofarmacologie, tehnologie educationala, management industrial,
tratament terapeutic), cu o anumita retinere n ceea ce priveste conditiile artificiale si
experimentarea n conditii de izolare a subiectului.
Dezavantajul fundamental al teoriilor comportamentului consta n subestimarea factorilor interni,
subiectivi si neglijarea aspectelor motivationale. Progresul presupune sistematizarea situatiilor, realizarea
unei taxonomii a situatiilor (Cosmovici, A., 1992). Rezolvarea problemei ntmpina dificultati, deoarece
sensul situatiei depinde de subiect. De asemenea, mai apare problema corespondentelor dintre situatia
21
reala si situatia de laborator, neexistnd o identitate ntre cele doua tipuri de manifestari.

TEORI I LE PSI HODI NAMI CE si orienteaza preocuparile spre aspectul motivational si al
reactiilor defensive. Din punctul de vedere al validitatii conceptuale, se pune problema testarii
stiintifice a ipotezelor derivate din teoria psihanalitica. Problema verificarii obiective si sistematice a
conceptelor centrale a fost neglijata mult timp.
Freud nsusi nu a fost preocupat de validarea empirica, de care se ocupa multi psihologi n
prezent, folosind conceptele psihanalitice ca baza pentru mbogatirea observatiilor clinice, fara a
fi necesara o verificare experimentala independenta. Multi cred ca metoda care contribuie la
verificarea ipotezelor psihanalitice este interviul clinic, verbalizarile pacientilor cu suferinte intense,
terapia de lunga durata. Analistii considera ca experientele relatate de pacienti sunt relevante si
confirma teoria. De asemenea, observatiile clinice si studiul de caz au folosit ca metoda pentru
dezvoltarea si testarea formularilor psihanalitice, dar ele au deficiente severe asociate cu utilizarea
lor de catre terapeut. Se fac eforturi pentru a remania obiectiv setul terapeutic, analistul ne fiind un
observator impartial; ...observatorul clinic este ntrebat la ntlnirea cu experimentalistul despre
obiectivitate" (Hjelle, Ai., Ziegler, JJX, 1981).

ORIENTAREA PSIHODINAMICA
N PSIHOLOGIA PERSONALITATII
Freud S. Teoria psihodinamica a personalitatii

1. Instinctele: Fortele propulsive ale personalitatii
Freud a definit instinctul ca fiind o reprezentare mentala a unui stimul de origine ^interna,
organica. Instinctele sunt elementele de baza ale personalitatii, fortele motrice .care conduc
comportamentul si i determina directia. Instinctele sunt o forma de energie p energie fiziologica
transformata - care leaga nevoile corpului de dorintele mentale. Instinctul nu este o stare a
rganismului, ci mai degraba este nevoia corporala (organica) transformata n stare mentala, este
dorinta.
Teoria lui Freud poate fi considerata "homeostatica" deoarece ea sugereaza ca noi suntem
motivati n a pastra starea de echilibru fiziologic, sau balanta, de a pastra corpul liber de tensiuni
Freud a grupat instinctele n doua categorii: instinctele vietii (de supravietuire: "Eros") si
instinctele mortii ("Thanatos"). Primele servesc scopul supravietuirii individului si speciei prin
cautarea satisfacerii nevoilor de hrana, aer, apa si sexuale. Ele sunt orientate n acelasi timp spre
crestere si dezvoltare. Energia psihica, manifestata prin instinctele vietii, este libidoul. Acesta poate
fi atasat sau investit n obiecte, concept numit de Freud - catexie. Spre exemplu, daca ti place
colegul(a) de camera, Freud ar spune ca libidoul tau este catectat spre el sau ea. Cel mai important
instinct de supravietuire, n conceptia lui Freud, este pulsiunea sexuala, pe care o defineste n termeni
generali. El nu se refera doar la erotism, ci include aproape toate comportamentele si gndurile
de placere, si descrie viziunea ca largind, extinznd conceptul de sexualitate.
In opozitie cu instinctele vietii Freud a pus instinctele de distrugere sau instinctele mortii. O
componenta a instinctelor mortii este agresivitatea, dorinta de moarte ndreptata catre sine sau alte
persoane si lucruri. Agresivitate ne ndeamna sa distrugem, sa cucerim, sa ucidem. Freud a ajuns la
concluzia ca agresivitatea implica o anumita latura sexuala a naturii umane,
Freud a dezvoltat ideea de instincte ale mortii trziu, atunci cnd interesul lui pentru acest lucru
devine personal. Problemele sale fiziologice si psihologice, ct si cancerul, s-au agravat, a fost
martor la macelul din Primul Razboi Mondial, iar una din fiicele sale a murit la vrsta de 26 de ani,
lasnd n urma doi copii. Toate aceste evenimente l-au afectat si rezultatul lor a fost acela ca
moartea si agresivitatea au devenit teme majore ale teoriei sale. Conceptul de instincte ale mortii s-
a bucurat de o acceptare limitata, chiar si n rndul discipolilor devotati ai lui Freud.
In rezumat: toata energia psihica de care personalitatea are nevoie, este direct derivata din
instincte; acestea asigura energia, motivatia si directia pentru toate laturile personalitatii.
22
2. Concepte de baza privind structura personalitatii: trei sisteme interactionale
Teoria psihanalitica, plecnd de la observarea comportamentului pacientilor cu tulburari de
personalitate, imagineaza organizarea psihismului uman pe trei niveluri: inconstientul,
preconstientul si constientul.
Inconstientul este nivelul cel mai profund al psihismului uman. El este sediul dorintelor si
actelor refulate (reprimate), al instinctelor sexuale, al agresivitatii si al nevoilor primare.
Preconstientul contine toate gndurile, informatiile, deprinderile care nu sunt n prezent
constiente, dar care pot fi actualizate usor n constiinta. Acest nivel al psihismului actioneaza ca un fel
de filtru" care permite accesul n constiinta doar acelor impulsuri si tendinte care sunt acceptabile
pentru ea.
Constientul este partea de la suprafata a aparatului psihic, iar continutul lui este reprezentat de
un flux continuu de perceptii, sentimente, informatii. Functia lui principala este de a raspunde cerintelor
realitatii, de a evita pericolul si de a mentine un comportament acceptabil din punct de vedere social.
Pentru Freud, personalitatea are trei componente fundamentale: SINELE - partea biologica a
personalitatii; EUL - partea psihologica a personalitatii; SUPRAEUL - partea morala a personalitatii,
contributia societatii n formarea personalitatii.
SINELE (id-ul). Pentru Freud, originea personalitatii este Sinele, cel mai vechi dintre cele
trei sisteme. Sinele cuprinde tot ceea ce este dat omului la nastere. Se supune principiului placerii, ce
vizeaza obtinerea rapida a trairilor placute, urmarindu-se astfel reducerea disconfortului, durerii si
tensiunii. Sinele si satisface pulsiunile prin procese primare, care constau ntr-un flux continuu de
evenimente, care cer o satisfacere imediata si directa. Sinele este un rezervor al instinctelor, forte
nnascute, cu trasaturi att fizice (organice), ct si psihice (dorintele).
Freud considera cele trei componente ale personalitatii ca fiind rezultatul libido-ului definit ca
"dorinta fizica", "tendinta erotica", "dorinta sexuala", "motiv al vietii sexuale".
EUL (ego-ul). Se dezvolta din Sine, nsa, spre deosebire de acesta, Eul se supune principiului
realitatii, care vizeaza satisfacerea nevoilor Sinelui ntr-un mod care sustine autoconservarea. Fiintele
echipate doar cu Sine ar avea dificultati n supravietuire. Este periculos sa satisfaci o trebuinta imediat ce
ea apare cu orice obiect aparent satisfacator care este disponibil. Eul functioneaza la un nivel mintal mai
nalt dect Sinele, folosindu-se de procese secundare. Acestea implica operatii intelectuale precum:
gndirea, evaluarea, planificarea, luarea deciziilor. Eul mentine legatura cu realitatea si cu constiinta,
dar nu este n totalitate constient. Eul este mai degraba o "arma" a Sinelui dect o entitate independenta.
Atunci cnd vorbea de relatia dintre Sine si Eu, lui Freud i placea sa foloseasca metafora "calului si a
calaretului": energia calului (Sinele) trebuie controlata de calaretul lui (Eul). La actiunea nevoilor
imperioase ale Sinelui, Eul raspunde uneori printr-o stare de anxietate, definita ca o stare neplacuta de
disconfort emotional. Eul urmareste micsorarea acestor stari de anxietate si mentinerea controlului
Sinelui prin mecanisme de aparare. Mecanismele de aparare protejeaza personalitatea, tinnd n fru
ideile inacceptabile care tind sa ajunga la nivelul constiintei. In opinia lui Freud, aceste mecanisme de
aparare intervin mai ales n nevroza (o forma de anxietate datorata unui supracontrol al instinctelor).
SUPRAEUL (superego-ul). Este rezultatul unei interiorizari a normelor si standardelor impuse de
societate. Actioneaza n conformitate cu principiul moralitatii. Ca si Eul, se dezvolta din energia Sinelui.
Supraeul colaboreaza la realizarea controlului asupra impulsurilor Sinelui, prin directionarea energiei spre
inhibarea instinctelor sexuale si agresive. Continutul fiecarui Supraeu este specific fiecarei persoane si
rezulta din introspectie, un proces prin care personalitatea se conformeaza normelor si standardelor
impuse de parinti sau de alte persoane (preoti, profesori), ncercndu-se o identificare cu acestia. n cadrul
personalitatii, Supraeul poate fi o forta relativ independenta si dominatoare. Poate actiona mpotriva
Sinelui si Eu-lui, conformnd excesiv personalitatea la normele sociale. Rezultatul este reprezentat de
tipurile de comportament anxios precum si de tendinta de perfectiune totala n absolut tot ceea ce
facem. Freud vede personalitatea ca un cmp de lupta interior, unde luptatorii sunt Sinele, Eul si
Supraeul. Aceste structuri duc o lupta permanenta pentru dominarea personalitatii. Rezultatul este
capturarea energiei unuia dintre cele trei sisteme de catre celelalte doua. Cstigatorul poate folosi
aceasta energie pentru scopurile proprii. Poate exista si un final temporar: alianta a doua dintre
cele trei sisteme.
23
Comparatia celor trei sisteme ale personalitatii, identificate de Freud se poate de
schematizat astfel:

1 SINELE I EUL I SUPRAEUL
-----------------
------------------------ - !
- I .
NATURA Partea biologica Partea psihologica Partea morala
CONTRIBUTIA Instincte Propria persoana Constiinta
ORIENTAREA Prezentul imediat Prezent Trecut
TEMPORALA
NIVEL Inconstient Constient si Constient si
inconstient inconstient
PRINCIPIUL Placerii Realitatii Moralitatii
SCOPUL Placere si evitarea Adaptarea Ia realitate si Reprezentarea a
durerii cunoasterea adevarului ceea ce este bine si a
si falsului ' ceea ce este rau
TINTA Multumire imediata Siguranta si Perfectiunea
PROCESUL ~ Irational Rational Ilogic
REALITATEA Subiectiva Obiectiva Subiectiva
Freud considera ca aceste trei instante care determina personalitatea unui individ se afla
ntr-un permanent conflict: Sinele ncearca sa obtina satisfacerea impulsurilor, n timp ce
Supraeul stabileste uneori standarde morale foarte nalte si greu de atins. Eul este cel care trebuie
sa asigure echilibrul ntre cele trei tipuri de exigente care i sunt impuse: de catre Sine, de catre
Supraeu si de catre realitate. Pentru a se proteja mpotriva presiunilor exercitate de Sine si de
Supraeu, Eul elaboreaza o serie de mecanisme de aparare: refularea, negarea, proiectia,
rationalizarea, sublimarea.

3. Dezvoltarea stadiilor psihosexuale ale personalitatii
Freud a presupus existenta a cinci stadii secventiale ale dezvoltarii personalitatii. Patru dintre
acestea sunt asociate cu zonele erogene, suprafetele sensibile ale corpului de la care pot fi obtinute
satisfactii instinctuale. In ordinea aparitiei lor, ca zone focale, acestea sunt: gura, anusul, penisul,
clitorisul, vaginul. Freud a presupus clitorisul a fi un penis n miniatura, deoarece ambele structuri
sunt organe sexuale externe, care devin erecte n timpul stimularii sexuale. Freud considera
"sexul" (sexualitatea) a cuprinde orice sentiment placut asociat cu stimularea zonelor erogene, chiar
daca sau nu stimularea implica gura, anusul, penisul, clitorisul, vaginul. Libidoul a fost folosit ca un
termen substituent pentru satisfactiile si dorinta sexuala; care sunt de asemenea reflectari ale lui Eros,
instinctul spre viata. Un exemplu de satisfacere ale libidoului n special de eliberare a tensiunii
asociata cu defecatia.
Fiind dat acest punct de vedere asupra sexualitatii este usor sa vedem de ce Freud s-a referit la
stadiile de dezvoltare ca "psihosexuale", folosind termenul de sex n cel mai larg sens, deoarece
cteva stadii implica organe, de obicei, privite ca "sexuale" si alt; organe cu un sens mai putin
sexual. Declaratia lui Freud: copilul este tatal adultului" reprezinta credinta sa ferma ca
personalitatea de baza a fiecarei persoane este stabilita la vrsta de cinci ani. Aceasta idee este
nradacinata n notiunea lui Freud de determinism, care lasa putin spatiu libertatii personale.

Stadiul oral. Faza I. n timpul stadiului oral sau narcisistic (centrat pe sine), care ncepe la
nastere, activitatea psihica a organismului se focalizeaza asupra nevoilor gurii si tubului digestiv,
inclusiv limba si buzele. "Narcis", figura mitologica greaca care si-a zarit imaginea ntr-o apa si s-a
ndragostit de el nsusi; telul lui Eros de ocrotire de sine este determinat de producerea de energie,
posibila prin hrana primita n gura. Independent de hrana, miscarile de supt ale unui copii,
deasemenea, l aprovizioneaza cu placere. "Sugerea degetului mare" arata ca placerea cstigata de
la sn sau sticla este bazata nu doar pe gratificarea foamei dar si a stimularii membranei mucoasei
24
orale erogene; astfel sugarul si va nlatura dezamagit degetul mare, de vreme ce nu produce lapte.
Importanta stadiilor n ntelegerea personalitatii adulte se manifesta n conceptul freudian de
"fixatie". Slabirea dezvoltarii ntr-un stadiu particular datorita faptului ca satisfactiile potrivite
stadiului sunt frustrate, duce la investitia de energie a libidoului n acest stadiu. Cnd sub stres
persoana, care are fixatie denota regresie, are loc o retragere a sentimentelor, comportamentului si a
gndurilor - caracteristica stadiului de fixatie timpurie (soldatul sub foc striga "MAMA"). Freud
s-a referit la doua tipuri de personalitate, n relatie cu fixatia n stadiul oral.
Tipul de personalitate oral - perceptiva este derivat din placerile copilariei de a primi
mncarea n gura. Persoanele cu aceasta trasatura stabilesc interrelatii caracterizate prin dependenta
fata de altii, sunt psihologic, creduli, naivi, sugestibili. Este ca si cum ei ar fi dispusi "sa nghita"
orice. Ei sunt de asemenea interesati sa primeasca informatii si cunostinte si sa strnga bunuri
materiale. Persoanele carora le plac foarte mult bomboanele, dulciurile, fumatul, sexul oral, cei
obezi, sunt deseori identificati n literatura psihanalitica ca oral receptivi.
i Tipul oral-agresiv, este derivat tot din placerile copilariei asociate gurii, mncarii si
mncatului, dar mult mai taios si cu mai multa folosire a dintilor. Persoanele de acest tip prefera
bomboanele tari si pipele n locul tigarilor. Ei sunt agresivi n interrelatiile lor, ca si cum ar musca
"minile care i hranesc". Modul lor de a vorbi este sarcastic si argumentativ.

Stadiul anal. Faza a II. n timpul stadiului anal (2-3 ani) gratificarea sexuala apare cnd
defecatia elibereaza tensiunea unui intestin plin si simultan stimuleaza anusul. Exista multi oameni
care toata viata lor au un sentiment voluptuos, privind defecatia si descriu acest lucru ca fiind departe
de a fi nensemnat. Un aspect important al stadiului anal este antrenamentul la toaleta (educatia
pentru igiena personala), care i implica pe copii si parintii n probleme de interactiune sociala si
conflict. Din punct de vedere al parintilor este controlul social: copilul meu ar trebui sa mearga la
toaleta ?! Punctul de vedere al copilului pe de alta parte este de unul de putere: ar trebui sa fac ce
vreau eu". Diferentele individuale sunt aratate n modul n care parintii si copiii raspund la aceste
ntrebari. Unii parinti sunt rigizi si pretentiosi asteptnd ca copilul lor sa mearga chiar acuma la
toaleta". Aceste interactiuni pot conduce la o lupta a dorintelor cnd copilul experimenteaza
conflictul si presiunile sociale pentru a evolua" n fata mamei si tatalui. Astfel de experiente pot
conduce la situatii viitoare, de razvratire asupra altor figuri autoritare din societate. Pe de alta parte
unii parinti sunt permisivi n acceptarea preferintelor si programului copilului lor rationnd
favorabil la nevoile personale ale copilului: poti sa stai ct vrei", suntem att de mndri". Astfel
de reactii pot creste pozitiv stima de sine.
Fixatia n stadiul anal poate produce tipul personalitatii anal-retentive, caracterizat prin
amnarea satisfactiilor anale pna la ultimul moment posibil; indivizii apartinnd acestui tip de
personalitate sunt foarte chibzuiti. Alta caracteristica legata de aceasta orientare include
ncapatnarea. n contrast, tipul anal - expulsiv reactioneaza mpotriva ncercarilor celorlalti de a-i
limita, facnd ceea ce vor ei, datorita faptului ca n copilarie au defecat cnd si unde au vrut.
Caracteristicile acestor oameni includ dezordine, stilul lor de viata adulta este murdar si neglijent, ei
pot arata distrugere agresiva si izbucniri emotionale.

Stadiul falie. Faza III. n stadiul falie (4-5 ani) satisfactia este primar cstigata prin
stimularea penisului sau clitorisului (masturbare). Stadiul falie este esential pentru ideile teoretice
ale lui Freud din cteva motive:
1) este unul din stadiile infantile ale dezvoltarii psihosexuale.
2) acum apar complexele legate de nelinistea castrarii si invidiei ca vreau sa o iubesc pe mama
asa cum face el, ar putea sa mi-1 taie. Pe de alta parte fetele manifesta un sentiment de inferioritate datorita
faptului ca nu poseda organ masculin, si dorinta de compensatie ca ntr-o zi vor obtine unul al lor. Ele si
blameaza mamele pentru lipsa lor de penis: pna la urma nu are nici ea unul... trebuie sa gasesc o cale
sa am unul". Baietii reactioneaza la amenintarea imaginara a castrarii prin acceptarea statutului
dominant si de putere a tatalui. Ei se identifica cu tatal devenind ca tata" de dragul sigurantei.
Asemenea animalelor, baiatul gndeste ca daca va deveni asemenea tatalui sau, el va adopta
25
caracteristicile masculine care sunt aparent placute mamei, astfel superegoul este format ca un
cod moral interior bazat pe translatia tatalui la tabuurile, relele si drepturile societatii. Formarea
superegoului este pasul final n rezolvarea complexului Oedip.
Esecul n identificarea potrivita si, astfel, esecul n rezolvarea complexului Oedip are
implicatii importante pentru personalitatea adulta, masculina. Masculul - ca fixatie n stadiul falie
poate deveni un Don Juan ca adult, dedicndu-si viata promiscuitatii sexuale n cautarea
gratificarii sexuale, negate lui ca si copil. Alternativ, el poate rata asumarea caracteristicilor
masculine datorate slabei identificari cu tatal. Rezultatul poate fi orientarea feminina si o posibila
atractie pentru barbati. Daca sentimentele libidoului sunt spre mama, primul obiect al placerii
falice a copilariei, nu sunt eliminate n totalitate ele vor ramne adnc ngropate n inconstient
fapt realizat prin mecanismele de aparare ale egoului, care opereaza automat si inconstient.

Perioada de latenta. Faza IV. Se caracterizeaza prin absenta zonelor erogene dominante.
Latenta este o perioada linistita ntre vrstele de 6 si 12 ani n timpul careia copiii si lasa atractia
deoparte pentru parinti si devin dezinteresati din punct de vedere sexual. Instinctele libidoului,
cautnd expresie n continuare sunt reduse n intensitate sau mai adnc ngropate n inconstient
prin reprimare. Ele sunt transformate prin sublimare - un proces care reorienteaza telurile
instinctuale n directii noi, care sunt mai acceptabile din punct de vedere cultural si personal.

Stadiul genital. Faza V. Stadiul final al dezvoltarii lui Freud, stadiul dragostei sexuale
mature incluznd sentimentele de afectiune si dorinta ndreptate spre alta persoana; ncepe la
pubertate si difera de primele trei (pregenitale). Diferentele se nvrtesc n jurul procesului prin
care un obiect evoca o nevoie (catharsis - obtinerea unei purificari, o purgatie care sa descarce
afectele patogene), acestea reprezentnd investiri sau atasari ale energiei libidoului persoanei fie
pentru obiecte reale n lumea externa, fie pentru imagini fanteziste ntr-o lume interioara.
"Eliberarile" pregenitale sunt caracterizate de centrarea n sine a placeri, n contrast placerile
genitale sunt ndreptate mai altruist spre altceva dect sinele cuiva. Aceste energii externe sunt
reprezentate de doua ideale psihoanalitice ale functionalitatii persoanei normale mature: a iubi si
a munci; satisfacerea cu succes a acestei tinte contribuie la ndeplinirea felurilor instinctuale ale
lui Eros. Persoanele incapabile de atasamente psihologice vor manifesta n acest stadiu
anormalitati n ceea ce priveste desfasurarea personalitatii.

4. Imaginea lui Freud despre natura umana
Pozitia lui Freud n acele probleme ale personalitatii care definesc o imagine a naturii
umane este clara. Freud nu ne prezinta aceasta ntr-o imagine prea optimista. Chiar din contra, el
sugereaza ca n fiecare persoana exista o celula ntunecata n care se duce o batalie continua.
Condamnati la anxietate, la opunerea fata de cel putin cteva impulsuri care ne conduc, noi
experimentam tensiune si conflict. Ne aparam la nesfrsit de fortele Sinelui care ramn mereu
dispuse sa ne streseze. Totusi Freud recunoaste o universalitate n natura umana, n care toti trecem
prin stadiile dezvoltarii psihosexuale si care sunt motivate de aceleasi forte ale Sinelui, asigurnd
unicitatea personalitatii. Eul si Supraeul au aceleasi functii pentru fiecare persoana dar continutul
lor variaza de la o persoana la alta, deoarece ele sunt formate prin intermediul experientei personale
n problema liberul arbitru versus determinism, Freud ofera o viziune determinista. Practic tot ce
facem, gndim, visam este predeterminat de instinctele vietii si mortii, fortele inaccesibile si
invizibile din noi. Personalitatea este determinata de interactiunile care apar nainte de 5 ani, ntr-un
timp cnd controlul nostru era limitat. Imaginea lui Freud despre natura umana pictata n aceasta
nuanta rece reflecta viziunea sa personala despre umanitate care se ntuneca cu vrsta si cu
pierderea treptata a sanatatii
Freud considera ca inconstientul este forta motivationala majora n viata. Conflictele noastre din
copilarie se reprima asupra constiintei noastre. Tinta psihanalizei lui Freud este sa reduca aceste
amintiri, termeni si gnduri n nivelul constiintei. Cum pot psihanalistii sa evalueze sau sa
analizeze aceasta portiune invizibila a mintii, aceasta arena nchisa care ne este altfel inaccesibila
26
noua ? In cursul muncii lui cu pacientii Freud a dezvoltat 2 metode de analiza: asociatia libera si
analiza visului.
Asociatia libera este o tehnica n care pacientul spune orice i vine n minte. Freud dezvolta
asociatia libera n ctiva ani pe un anume numar de pacienti. Originea acestei asociatii i datoreaza
lui Josef Breueur, care 1-a ajutat pe Freud n timpul primilor sai ani de practica.
Freud credea ca nimic nu este la ntmplare n legatura cu informatiile descoperite n timpul
procesului de asociatie si ca nu este un subiect la alegerea constiintei pacientului. Materialul dezvaluit
de pacienti n timpul asociatiei libere era predeterminat, fortat de natura conflictelor lor. El a
descoperit ca tehnica nu opereaza cteodata liber. Unele experiente sau amintiri erau prea dureroase
pentru a vorbi despre ele si pacientul ar fi sovaitor n a le dezvalui. Freud a numit aceste momente
rezistente (n asociatia libera un blocaj, sau refuzul de a dezvalui amintiri dureroase). El le considera
importante deoarece ele permiteau apropierea de sursa de probleme a pacientului. Rezistenta este un
semn ca tratamentul merge n directie buna si ca analistul trebuie sa continue sa foreze" n acea arie.
Una din problemele psihanalistului este aceea sa doboare si sa nvinga rezistenta, astfel nct
pacientul sa poata confrunta experientele reprimate.
Alta tehnica de baza pe care Freud a dezvoltat-o n evaluarea personalitatii este analiza
visului. Freud credea ca visele reprezinta n forma simbolica, dorinte reprimate, teama si conflicte.
Att de puternic sunt reprimate aceste sentimente nct ele pot fi nfatisate numai n forma
deghizata n timpul somnului. Freud distinge 2 aspecte ale viselor: evenimentele actuale din vis
(continutul manifest al visului) si ntelesul simbolic ascuns al acestor evenimente (continutul
latent). Cu trecerea anilor Freud descopera simboluri consistente n visele pacientilor lui,
evenimente care au aceeasi semnificatie pentru aproape toata lumea. Visele dezvaluie conflicte
ntr-o forma condensata si intensificata.
Ambele tehnici freudiene de evaluare - asociatia libera si analiza viselor - dezvaluie
psihanalistului o mare cantitate de material reprimat ntr-o forma simbolica. Terapeutul trebuie
sa interpreteze sau sa traduca materialul pentru pacient. Asa cum un arheolog ncearca sa
reconstruiasca o cladire din fragmentele rupte, asa psihanalistul reconstruieste o experienta din
amintirile fragmentate si ngropate. Astfel evaluarea personalitatii pacientului - a conflictelor lui
inconstiente - depinde de antrenamentul, experienta si ndemnarea psihanalistului.



J ung C. Psihologia analitica:
Desemnat de Sigmund Freud ca mostenitorul sau spiritual, Jung a dezvoltat o teorie a
personalitatii, care difera dramatic de psihanaliza traditionala ortodoxa. El a initiat o noua si
elaborata explicatie a naturii umane, care nu seamana cu o alta. Pna n zilele noastre, psihologia
analitica se diferentiaza de alte abordari ale personalitatii prin complexitatea sa si prin abordarea
sa unica.
Primul punct asupra caruia Jung nu a fost de acord cu Freud a fost rolul sexualitatii. Jung a
largit definitia freudiana a libidoului prin redefinirea acestuia ca o forta dinamica mai generala a
personalitatii care implica dimensiunea sexuala dar nu se reduce la aceasta.
A doua arie principala de diferentiere se refera la directia fortelor care influenteaza
personalitatea. Pe cnd Freud a vazut fiinta umana ca prizoniera sau victima a evenimentelor din
trecut. Jung a aratat ca suntem modelati de viitorul nostru ca si de trecut. Noi suntem afectati nu
numai de ceea ce ni s-a ntmplat n trecut, n copilarie, dar si de ceea ce dorim sa facem n viitor.
Al treilea punct important de diferentiere vizeaza inconstientul. Jung nu a minimalizat rolul
inconstientului asa cum au facut alti autori despre care am discutat, ci i-a acordat o atentie deosebita.
El a sondat mai adnc n inconstient si i-a adaugat o noua dimensiune, experientele mostenite de la
speciile umane si preumane (influenta experientelor mostenite primare), Jung facnd din aceasta
elementul fundamental n sistemul sau de personalitate. El a combinat idei din istorie, mitologie,
antropologie si religie pentru a alcatui imaginea sa asupra naturii umane.
27
1. Energia psihica
Unul din primele puncte ale diferentierii lui Jung de Freud s-a referit la natura libidoului: Jung
nu era de acord ca libidoul este strict de natura sexuala. El sustinea ca libidoul era o energie largita
nediferentiata de viata.
Jung a folosit termenul libido n doua moduri: n primul rnd ca un concept general si difuz
pentru a determina sursa de energie a vietii si n al doilea rnd ca o energie psihica limitata care
alimenteaza edificiul personalitatii pe care 1-a numit psychee. Aceasta reprezinta energia psihica prin
care activitati psihice ca a percepe, a gndi, a simti, a dori, sunt sustinute.
Jung s-a folosit de principii din fizica pentru a explica functionarea energiei psihice, care asigura
mecanismele dinamice si resursele pentru operatiile personalitatii. El a propus 3 principii
fundamentale: principiul contrariilor, principiul echivalentei si principiul entropiei.
Principiul contrariilor impregneaza tot sistemul jungian. n tot ceea ce se ntmpla vad jocul
contrariilor" a scris. A notat existenta opuselor sau polaritatilor n energia psihica, cum ar fi: cald-
rece, naltime-adncime, evolutie-regresie. Asa este si cu energia psihica: orice dorinta sau sentiment
are opusul sau. Aceasta opozitie sau antiteza, acest conflict ntre polaritati, este sursa principala de
motivatie a tuturor componentelor si sursa principala energetica a energiei totale. ntr-adevar, cu
ct e mai intens conflictul ntre polaritati cu att e mai mare energia produsa.
Pentru principiul echivalentei Jung a aplicat evenimentelor psihice principiul fizic al
conservarii energiei. El a aratat ca energia cheltuita pentru anumite conditii nu e pierduta ci e, mai
degraba, trecuta n alta parte a personalitatii. Astfel, daca valoarea psihica dispare sau slabeste,
acea energie de echivalenta" implica faptul ca noua arie spre care energia a fost transferata sa aiba
valoare psihica egala: aceasta nseamna ca ar trebui sa fie egale ca dorinta, ca necesitate, ca
fascinatie.
n fizica, principiul entropiei se refera la egalizarea diferentelor de energie. Jung a aplicat
aceasta lege la energia psihica si a initiat ideea ca exista o tendinta catre echilibru n personalitate.
Daca doua dorinte sau convingeri difera foarte mult n intensitate sau valoare psihica, energia va
trece de la elementul cel mai puternic catre cel mai putin puternic. n mod egal, personalitatea are o
distributie egala ntre toate aspectele sale, dar o stare ideala nu este niciodata atinsa.

2. Sistemul personalitatii

n viziunea lui Jung personalitatea n totalitatea ei, smpsyche, e compusa din cteva sisteme
sau structuri distincte care se pot influenta una pe alta. Principalele sisteme sunt: eul,
inconstientul personal si inconstientul colectiv.
Eul e partea constienta, acea parte a personalitatii care se refera la perceptie, memorie,
afectivitate si gndire. Reprezinta constiinta despre noi nsine si e responsabil de desfasurarea
activitatilor normale ale vietii de zi cu zi. Eul actioneaza ntr-un mod selectiv, permitnd intrarea n
constiinta numai unei parti din stimulii la care suntem expusi. Aceasta permite continuitate,
coerenta si identitate - stabilitate n felul n care percepem lumea si pe noi nsine.
Cele doua tipuri de atitudini: extraversiunea si introversiunea
Jung concepe viata ca pe o opozitie permanenta ntre forte pozitive si forte negative. Aceasta
viziune se regaseste de altfel n filosofiile chineza si hindusa. Aceste opozitii apar att n noi nsine
ct si n exterior: dragostea si ura, atractia si repulsia, binele si raul, viata si moartea, justitia si
injustitia, lumina si umbra etc. Pornind de aici, Jung mparte umanitatea n doua grupe
fundamentale:
Extravertitii", a caror atitudine generala, interes si energie libido" sunt ndreptate
n principal spre lumea exterioara. Sa mentionam totusi ca, pentru Jung, libidoul nu
este, ca la Freud, de esenta exclusiv sexuala. Este o notiune mult mai larga. ntr-adevar,
,el este echivalentul totalitatii energiei unui subiect, din care sexualitatea nu reprezinta
dect o parte.
Introvertitii", ntorsi n principal spre lumea interioara. Aceasta clasificare corespunde
practic celor doua tipuri morfologice pe care doctorul Louis Corman le numeste dilatati si
28
retractati.
Extravertitul este spontan interesat de fiintele umane si de lucruri. Foarte n largul lui n
viata sociala, este un excelent agent de legatura si se adapteaza repede si bine oricarei situatii.
Binenteles, detesta solitudinea si fuge de introspectie, i se pare fara interes, chiar morbid, sa se
preocupe de viata lui interioara, n orice circumstanta, .extravertitul va cauta sa pastreze contactul.
Introvertitul este opusul extravertitului. Are o imagine foarte subiectiva asupra poamenilor
si situatiilor. Desi departe de a fi stralucitor, ca extravertitul, el cstiga prin a fi cunoscut. Putin
timid si nendemnatic, se refugiaza bucuros n forul sau interior, avnd tendinta sa traiasca n
visare, sa fie cu capul n nori". Temndu-se de conflicte, introvertitul va face totul pentru a le
evita.
In concluzie, orice fiinta nchide n ea amndoua posibilitatile de orientare a energiei sale, a
libidoului sau. De altfel, de-a lungul existentei, perioadele de introversiune pot foarte bine sa
alterneze cu faze de extraversiune. Totusi, n ansamblu, una dintre cele doua atitudini predomina
n comportament.
Am mentionat deja ca, pentru Jung, constientul si inconstientul opereaza mpreuna un fel de
balans permanent. Asadar, inconstientul tipului extravertit este introvertit si viceversa, n plus,
atitudinea predominanta, cea care este constienta si care determina tipul, este ntotdeauna mai
spontana, mai pozitiva si mai constructiva dect cealalta. Atitudinea inconstienta, opusa, este
deseori infantila si primitiva.Aceasta notiune de opozitie, de contrast permanent si dinamic n snul
unei aceleiasi personalitati, este fundamentala n gndirea lui
n sistemul jungian cele doua niveluri ale inconstientului sunt: inconstientul personal si
inconstientul colectiv. Inconstientul personal e nivelul superior, mai superficial, inconstientul
colectiv e nivelul mai adnc, cu o influenta mai profunda.
Inconstientul personal e similar cu conceptia freudiana asupra preconstientului. E rezervorul
materialului care a fost constient dar a fost uitat sau reprimat deoarece s-a dovedit a fi trivial sau
perturbator. Pe masura ce adunam tot mai multe experiente n inconstientul personal, ncepem sa le
grupam n ceea ce Jung numea complexe. Un complex e un model de emotii, perceptii si dorinte
organizate n jurul unei teme comune.
Inconstientul colectiv. Cel mai profund si mai putin accesibil nivel al personalitatii,
inconstientul colectiv e cel mai neobisnuit si controversat aspect al sistemului lui Jung; pentru critici
e cel mai neobisnuit. Jung credea ca asa cum fiecare din noi acumuleaza toate experientele personale
n inconstientul personal, tot asa face si colectivitatea umana ca specie, stocheaza experientele speciilor
si preumane in inconstientul colectiv. Aceasta mostenire e transmisa fiecarei generalii. Inconstientul
colectiv se manifesta n special prin intermediul marilor visuri" - mitologie si povesti cu zne.
Acestea exprima, n maniera simbolica, un patrimoniu comun si universal. Jung numeste Arhetipuri"
aceste productii simbolice ale sufletului uman, aceste imagini primordiale care au existat
ntotdeauna si care se repeta etern. Astfel, noi purtam n noi nu numai propriile noastre experiente,
dar si pe acelea ale stramosilor nostri, si deci ale ntregii umanitati. Aceste imagini seculare apar
uneori n visurile noastre, care sunt atunci ceva arhaic si impersonal.

3. Arhetipurile
Componentele inconstientului colectiv sunt numite arhetipuri, (adica modele tipuri antice),
forme preexistente care sunt nnascute si reprezinta predispozitii psihice care conduc oamenii spre
ntelegere, experienta si raspunsuri fata de lume date n anumite moduri. Jung le-a explicat natura
prin analogie cu instinctele biologice descrise de Freud, dar ntr-un mod mai psihologic. Existenta
arhetipurilor se datoreaza exclusiv ereditatii. Totusi, mintea unui nou nascut nu este o tabla goala, ci
este imprimata cu forme din experienta trecuta a omenirii. Ceea ce se mosteneste nu sunt anumite idei
sau imagini, ct un potential, tipuri generale ale structurilor. Arhetipurile pot fi adesea privite n termeni
de forme umane, dar multe dintre ele sunt mult mai clar percepute de ochii mintii, daca sunt
reprezentate ca simboluri non-umane, cum sunt numerele pentru "ordine".
Unul din arhetipurile sale marcante se apropie foarte mult de id-ul (sinele) freudian. Umbra este
partea ntunecata a personalitatii, inferioritatile unei persoane, care sunt de natura emotionala si prea
29
neplacute pentru a le dezvalui de buna voie. Jung credea ca umbra este o problema morala pentru
Ego, pentru ca poate opune rezistenta unui control moral. Aceasta rezistenta poate fi subliniata prin
proiectie - persoana vede cteva din propriile defecte n alti oameni. Umbra se manifesta ca partea
cruda, capricioasa, imatura, incompleta din noi. Este ce avem mai rau"; ne determina sa facem ceea
ce facem cnd diavolul ne pune". Dar umbra este importanta. Daca sinele se dezvolta din potential
n realitate, trebuie pe deplin constientizat si luat n considerare continutul umbrei, n aceeasi masura ca
si ego-ul si persoana.
Arhetipul anima este reprezentarea femeii n barbat, acumularea experientelor ancestrale
ale barbatilor legate de femei. Jung a conceput aceasta prezenta n termeni genetici. "Este un lucru
binecunoscut ca sexul este determinat de majoritatea genelor masculine sau feminine, n functie de
caz. Dar minoritatea genelor apartinnd celuilalt sex nu dispar pur si simplu. Un barbat are deci, si o
parte feminina, o figura feminina inconstienta - un fapt de care el este n general total inconstient".
Animus este corespondentul barbatului n femeie. Este constituit din experientele ancestrale ale
femeilor legate de barbati. Anima este Eros (ispita sexuala) asa cum animus este Logos (gndirea
rationala). Anima da barbatului simtul relationarii cu ceilalti ceea ce-1 poate ajuta sa interactioneze
cu oamenii foarte usor. Animus acorda femeilor capacitatea de a reflecta si delibera, lucru care le-ar
putea ajuta sa se nteleaga pe sine si ceea ce le nconjoara, Extrapolnd, pare rezonabil sa
presupunem ca prezenta caracterului feminin n barbati si a celui masculin n femei permite tuturor
sa se nteleaga mai bine reciproc.
Arhetipurile se manifesta doar secundar, prin simboluri, imagini si comportamente. Nu au o
forma concreta pura. Ele exista doar ca premise si disponibilitati, cum ar fi potentialul genetic. Cnd
se manifesta inconstient nu sunt de fapt ele nsele, ci doar reprezentari ale lor, care sunt prelucrate
constient. De exemplu daca cineva viseaza n timpul somnului sau cu ochii deschisi la copilul Isus
Christos, arhetipul copilului nu a fost introdus constient. Se poate spune doar ca aceasta imagine s-a
dezvoltat la nivelul constientului ntr-o forma usor de recunoscut. Este posibil ca arhetipurile sa
devina att de puternice nct sa constituie un sistem separat de personalitate, ceea ce se ntmpla
de obicei n cazul tulburarilor mentale.
Un arhetip se poate manifesta el nsusi n experienta unei persoane, dar n acelasi timp si ntr-
un eveniment exterior. Pentru a explica acest fenomen Jung a introdus termenul de sincronicitate -
producerea a doua evenimente (fapte) care se coreleaza, dar care nu au legaturi directe de tip cauza
si efect. Jung a cautat sa nteleaga coincidente pline de ntelesuri... sau conexiuni ncrucisate pline
de nteles. A folosit conceptul de sincronicitate pentru a explica, fara a implica cauzalitatea,
evenimentele simultane a imaginilor interioare si evenimentele exterioare, raportndu-le la anumite
arhetipuri. Imaginile interne se pot manifesta n vise, viziuni, presimtiri rele sau banuieli.
Evenimentele externe pot include orice eveniment observat n trecut, prezent sau viitor. Exemple
zilnice: este ciudat ca m-ai sunat sa ma anunti despre nasterea copilului tau, tocmai vorbeam cu
sotia mea despre copii". Jung a ncercat chiar sa explice sincronicitatea prin parapsihologic

4. Dezvoltarea personalitatii
Teoria personalitatii lui Jung priveste catre viitor: obtinerea realizarii de sine implica planuri si
scopuri; prin urmare, Jung credea ca personalitatea noastra este determinata de ceea ce speram sa
fim ca si de ceea ce am fost.
Copilaria si prima tinerete. Pna la pubertate personalitatea nu presupune o forma si un
continut definite. Aceasta perioada, pe care Jung a numit-o: nasterea noastra fizica", este marcata
de dificultati si de nevoia de adaptare.
Vrsta medie si batrnetea. Jung arata ca in prima jumatate a vietii ne centram pe latura
obiectiva a realitatii - educatie, cariera si familie. A doua jumatate a vietii trebuie s-o devotam laturii
interne, subiective care pna acum a fost neglijata. Atitudinea personalitatii trebuie sa se schimbe
de la extraversiune spre introversiune. La vrsta mijlocie, n mod natural noi ncepem procesul
actualizarii sau redescoperirii sinelui. Daca realizam integrarea constientului cu inconstientul ne aflam
intr-o pozitie de a atinge un nou nivel de sanatate psihica, o conditie numita de Jung individuatie, ntr-o
exprimare simpla individuatia - se refera la a deveni o individualitate - a-si desavrsi capacitatile si
30
dezvoltarea sinelui. Odata ce structurile personalitatii sunt individualizate si recunoscute poate aparea
noul stadiu de dezvoltare. Jung se referea la acesta ca TRANSCENDENTA - o tendinta nnascuta
spre unitate si totalitate n sistemul de personalitate unind toate aspectele opuse n interiorul
acestuia.
Viziunea lui Jung asupra naturii umane este destul de diferita de cea a lui Freud. Jung nu a
sustinut un punct de vedere determinist, dar a fost de acord ca personalitatea poate fi partial
determinata de experientele copilariei si arhetipuri. Oricum Jung lasa loc n sistemul lui pentru liberul
arbitru si spontaneitate, ultima avndu-si radacinile n arhetipul umbrei.n problema raportului,
natura umana - educatie, Jung a adoptat o pozitie moderata. Impulsul catre individualizare si
transcendenta e nnascut dar poate fi dublat sau contrazis de nvatare sau experienta. Scopul final si
necesar al vietii e realizarea sinelui.
ultimul stadiu de cancer. Jung consulta si pacienti mai n vrsta (spre deosebire de Freud), dorind
sa-i ajute sa se ndrepte spre individuatie si spre dezvoltarea continua a personalitatii. Deseori nsa s-a
confruntat cu tulburari complexe, care nu-i permiteau pacientului sa acceada la procesul de individuatie.
De exemplu credinta puterii religioase poate duce la o aglutinare a credintelor (valorilor) religioase ntr-
un complex, care poate sa acopere, sa sufoce identitatea unei persoane. Complexele pot fi
considerate ca impedimente ale canalelor psihicului ce apar ntre inconstientul colectiv si constient.
Un scop frecvent a lui Jung a fost identificarea si disolutia acestor complexe - n sensul
descentralizarii lor.
Abordarea complexa si neobisnuita a lui Jung asupra personalitatii umane a avut un impact
considerabil n discipline precum psihiatria, istoria culturala, sociologia, stiintele politice, filozofia
si religia. Jung a avut cteva contributii importante si de durata: testul asocierii de cuvinte este o
tehnica proiectiva standard si a inspirat construirea testului petelor de cerneala Rorchach si numita
tehnica detectarii de minciuni. Conceptele de complexe psihologice si de personalitate introvertita
versus cea extravertita sunt bine acceptate n psihologie astazi si scalele de personalitate care testeaza
masura introversiunii si extraversiunii sunt n mare masura folosite ca modalitati de diagnostic n
selectie.
Ideile lui Jung asupra individuatiei sau actualizarea sinelui au anticipat munca lui Abraham
Maslow si a altor teoreticieni ai personalitatii. Jung a fost primul care a accentuat rolul viitorului n
determinarea comportamentului, o idee adoptata de Alfred Adler. Portiuni din teoria lui Henry
Murray pot fi de asemenea regasite printre ideile lui Jung. Sugestia lui Jung ca vrsta medie este
perioada-unor schimbari de personalitate cruciale a fost mbratisata de Maslow, Erik Erickson si
Raymond Cattell. Ideea crizei vrstei mijlocii este vazuta de multi ca o etapa necesara a dezvoltarii
personalitatii si a fost sustinuta de cercetari considerabile.
Dovezile aduse din mitologie si religie nu sunt considerate concludente ntr-o epoca cnd
ratiunea si stiinta sunt singurele abordari legitime ale cunoasterii si ntelegerii. Criticii arata ca
Jung accepta ca dovada stiintifica evenimente mistice raportate de pacientii sai. Cu toate astea,
interesul asupra ideilor lui Jung ramne puternic.

Adler A. Psihologia individuala
1. Conceptia lui Adler despre individ
Adler nu privea oamenii drept colectii de Id-uri, ego-uri si complexe. A vazut omul ca un
individ complet, cu aspecte care sunt prea legate unele de celelalte pentru a le putea explica
separat.
Spre deosebire de Freud, Adler si-a schimbat de-a lungul anilor parerea despre oameni. La
nceput a evidentiat sentimentele naturale de inferioritate despre care se presupune ca apar foarte
devreme n viata unei persoane si care se cer a fi compensate pe parcursul ntregii vieti, dupa care
urmeaza lupta pentru putere si superioritate.
Ideile de baza, pe care Adler le avea despre oameni si psihologia acestora pot fi sintetizate
astfel:
1. Orice forma de comportament are nteles social. Comportamentul poate fi nteles si
schimbat cnd este observat ntr-un context social;
31
2. Orice tip de comportament are un scop bine determinat;
3. Unitate si esantion: a vazut oamenii ca fiinte complete, fiecare avnd un comportament
folosit n atingerea unui scop bine determinat;
4. Prin comportament se ncearca depasirea sentimentului de inferioritate si trecerea spre
cel de superioritate;
5. Comportamentul e rezultatul perceptiilor subiective. Toti cream sensuri unice pentru
experientele noastre. De fapt ne cream propriile scenarii".

2. Conceptele de baza adleriene
1) Dezvoltarea sentimentului social: societate, munca si iubire.
Adler a vazut baza diferentelor individuale ca fiind psihosociala, nu ereditara. Factorul
psihosocial de importanta fundamentala pentru civilizatie este sentimentul social", interesul
pentru societate si nevoia de asociere / cooperare cu oamenii.
Temelia psihologiei individuale este credinta lui Adler ca exista trei inevitabile aspecte de
care fiecare persoana trebuie sa tina seama n viata: societate; munca; iubire. Solutia pentru aceste 3
aspecte presupune pregatirea n copilarie pentru interesul social" - eforturile indivizilor pentru a
dezvolta sentimente sociale. De asemenea sentimentul social" este un potential, iar interesul
social" implica eforturi de a-1 actualiza, Adler utiliznd adesea termenii ca fiind interschimbabili:
n primul rnd, sentimentul social important pentru societate apare n capacitatea individului
de a dezvolta si mentine prietenii. n al doilea rnd individul trebuie sa arate o aptitudine de a fi
interesat de munca. n al treilea rnd este interesul pentru iubire: abilitatea de a fi mult mai
interesat de un partener dect de tine.
2) Stil de viata. Stilurile de viata de baza includ tipurile: dominant, de dobndire,
evitant si util social. Se poate ca telul ultim pentru fiecare dintre noi sa fie
superioritatea sau perfectiunea, dar atingem acest tel prin diverse comportamente specifice.
Fiecare dintre noi nazuieste si lupta n mod diferit. Ne dezvoltam un model unic de caracteristici,
comportamente si obiceiuri pe care Adler le-a denumit caracter distinctiv sau stil de viata.
Pentru a ntelege modul n care se dezvolta stilul de viata, trebuie sa ne ntoarcem la
sentimentele de inferioritate si la compensare. Copiii mici sufera de aceste sentimente care i
motiveaza sa compenseze dependenta de adulti. In aceste ncercari de compensare, copiii dobndesc o
serie de comportamente (un copil bolnavicios, poate nazui si lupta sa-si creasca forta fizica prin
ridicarea de greutati). Aceste comportamente devin parte din stilul lui de viata, menite sa compenseze
inferioritatea. Tot ceea ce facem este modelat si definit de stilul nostru unic de viata care determina
(hotaraste) ce aspect din mediul nostru nconjurator urmam, sau ce atitudini adoptam. Stilul de
viata este nvatat din interactiunile sociale care au loc n primii ani de viata. Potrivit lui Adler, stilul
de viata se cristalizeaza pna la vrsta de 4 sau 5 ani si este dificil de schimbat. Copiii neglijati se pot
simti inferiori n confruntarea cu cerintele vietii si prin urinare pot deveni nencrezatori sau ostili fata de
ceilalti.
Puterea creatoare a sinelui este abilitatea de a crea un stil de viata corespunzator. In scrierile
lui, Adler a folosit ctiva termeni n mod alternativ: stil de viata, personalitate, caracter, individualitate
si sine. Dar orice termeni ar fi folosit, Adler si-a exprimat convingerea ca stilul de viata este
creat de individ. Noi ne cream pe noi nsine, personalitatea noastra; nu suntem modelati, formati,
n mod pasiv de experientele din copilarie. Adler a sustinut ca nici ereditatea, nici mediul nconjurator
nu ofera o explicatie completa pentru dezvoltarea personalitatii. Modul n care noi interpretam aceste
influente formeaza baza pentru construirea creativa a atitudinii noastre fata de viata. Adler insista ca
stilul nostru de viata nu ne este determinat; suntem liberi sa-1 alegem si sa-1 cream noi nsine. Odata
creat, oricum, stilul de viata ramne constant toata viata. El a propus patru stiluri fundamentale de
viata pe care oamenii le pot adopta pentru a face acestor probleme: tipul dominant, de obtinere,
evitant si util social.
Primul tip ne ofera o atitudine dominanta sau conducatoare cu o constiinta sociala mica. O
astfel de persoana se poarta fara atentie fata de ceilalti, i ataca pe ceilalti si poate deveni sadic,
delicvent sau sociopat. Cei mai putin virulenti devin alcoolici, dependenti de droguri sau
32
sinucigasi; ei cred ca ei ranesc pe altii atacndu-se pe ei nsasi.
Tipul pasiv - expectativ de obtinere, pe care Adler 1-a considerat cel mai des ntlnit (cel mai
obisnuit), se asteapta sa obtina totul de la altii si astfel, devine dependent de ei.
Tipul evitant nu face nici o ncercare de a se confrunta cu problemele vietii. Evitnd
dificultatile, aceasta persoana evita orice posibilitate de esec.
Aceste trei tipuri nu sunt pregatite sa faca fata problemelor vietii de zi cu zi. Ei sunt incapabili
de a coopera cu alti oameni si din ciocnirea dintre stilul lor de viata si lumea reala rezulta un
comportament anormal manifestat n nevroze si psihoze - lor le lipseste ceea ce Adler a numit
interes social.
Tipul util social, coopereaza cu ceilalti si actioneaza n conformitate cu nevoile lor. Astfel, de
persoane fac fata problemelor n cadrul unei structuri bine determinate de interes social.
Adler s-a opus n general clasificarii rigide sau tipizarii oamenilor n acest mod declarnd ca a
propus aceste patru stiluri de viata numai n scopuri teoretice.

3) Telurile viitorului versus evenimentele trecutului. Tot n timpul copilariei,
fiecare persoana si stabileste un prototip, telul complet" al stilului de viata, ce este o
fictiune conceputa ca mijloc de adaptare la viata si include o strategie pentru analizarea
acesteia.
Un tel orienteaza personalitatea individului spre viitor si nu spre trecut. Furnizeaza att o
directie a securitatii, puterii si perfectiunii promise, ct si sentimente corespunzatoare
anticipatiilor cuiva. Instinctele freudiene, mecanismele, impulsurile si traumele copilariei sunt de
departe mai putin importante n acest proces dect teleologia adleriana.
Credintele noastre, interesul social sau esecul n obtinerea interesului social, caracterizeaza
toate personale de exprimare, incluznd amintiri, vise, posturi ale corpului si boli fizice. Mai mult,
stilul de viata al individului se remarca mai bune n situatii noi, n special cele n care persoana se
confrunta cu dificultati. Problemele apar atunci cnd fictiunile individului se ciocnesc cu realitatea, n
felul acesta iesind la iveala semnificatia gresita atribuita gresit existentei".

4) Sentimentele de inferioritate: sursa nazuintelor umane. Adler credea ca un
sentiment general de inferioritate este prezent ntotdeauna si este o forta mobilizatoare
pentru comportament. Adler a sugerat ca sentimentele de inferioritate sunt sursa tuturor
nazuintelor umane si forta care ne determina comportamentul. Progresul individual,
cresterea si dezvoltarea rezulta din ncercarile noastre de a compensa inferioritatile
noastre, reale sau imaginare. Copiii mici sunt neajutorati si depind n totalitate de adulti.
Adler credea ca copilul mic este constient de puterea si forta mai mare a parintilor si de
faptul ca orice ncercare de a respecta aceste puteri este sortita esecului. Desi experienta
initiala a inferioritatii este valabila pentru toata lumea n copilaria timpurie, ea nu este
determinata genetic. Ea este mai degraba o functie a mediului nconjurator. Astfel,
sentimentele de inferioritate sunt de neocolit, dar mult mai important ele sunt necesare
pentru ca ofera motivatia de a nazui si de a creste. Inabilitatea nfrngerii acestor
sentimente le intensifica, ducnd la dezvoltarea unui complex de inferioritate. Adler a
definit aceasta stare ca si pe o incapabilitate de a rezolva problemele vietii". Un
complex de inferioritate se poate naste n trei feluri n copilarie: prin inferioritate
organica, prin rasfatare sau prin neglijare.
Adler a concluzionat ca partile defectuoase ale organelor corpului, modeleaza personalitatea
prin eforturile persoanei de a compensa defectul sau slabiciunea, exact la fel cum Adler a
compensat rahitismul, inferioritatea fizica a anilor din copilarie (Demostene si-a nvins blbiala
pentru a deveni un mare orator; bolnaviciosul Theodor Rooswelt, cel de-al 26-lea presedinte al
Statelor Unite, a devenit un model de conditie fizica fiind adult). Printre pacientii sai se numarau
comedianti si altii, ca de exemplu gimnasti. Ei posedau abilitati fizice extraordinare care, n multe
cazuri erau rezultatul unei munci grele pentru a trece peste handicapuri.
Rasfatarea unui copil poate de asemenea rezulta ntr-un complex de inferioritate. Copiii
33
rasfatati sunt n centrul atentiei acasa. Orice capriciu le este satisfacut. n aceste mprejurari copiii
dezvolta n mod natural ideea ca ei sunt cei mai importanti n orice situatie. Prima experienta, si
anume scoala - unde acesti copii nu mai sunt n centrul atentiei - vine ca un soc pentru care ei nu
sunt pregatiti. Copiii rasfatati au putina rabdare cu altii. Ei nu au nvatat niciodata sa astepte ceea ce
doresc sau sa nvinga dificultatile. Atunci cnd sunt confruntati cu obstacole n calea satisfacerii
dorintelor, acesti copii ajung sa creada ca au unele probleme personale ce le pune bete n roate; de
aici se dezvolta un complex de inferioritate.

5) Organe fizice inferioare. Pentru Adler, un organ" poate fi orice atribut fizic. Studiul sau
privind inferioritatea organica 1-a condus la concluzia ca sentimentul de inferioritate psihologica
poate fi datorat unor limite fizice ale persoanei. Si aceasta pentru ca, copilul se naste cu slabiciune
organica si n mod necesar se impune compensarea, nfrngerea slabiciunii sale prin lupta dusa
pentru a deveni superior ntr-un anumit fel. Pot chiar sa supracompenseze, ncercnd sa faca sau chiar
sa devina tot ceea ce slabiciunea le-a interzis. Adler a vazut dezvoltarea umana ca fiind
binecuvntata cu organism inferior'' datorita succesului ce poate fi atribuit eforturilor ndreptate
spre nvingerea inferioritatii fizice.

6) Neglijenta perentala: copilul nedorit sau urt de parinti. Copilul neglijat nu cunoaste
iubire, cooperare sau prietenie, si rareori gaseste o persoana care sa-i merite ncrederea. n timpul
vietii, problemele sunt supraevaluate ca prea dificile" si resursele personale necesare rezolvarii
problemelor sunt subevaluate ca fiind prea limitate. Copilul neglijat poate fi descris ca rece, suspicios,
nencrezator, dificil, invidios si cu sentimente de ura fata de ceilalti.



7) Supraindulgenta parentala: O practica periculoasa ce produce adesea un copil rasfatat.
Supraindulgenta este produsa de Adler ca alternativa la interpretarea gresita a lui Freud privind
observatiile referitoare la complexul Oedip. Pentru Adler, complexul Oedip nu este un fapt
universal, ci ceva ce survine infrecvent. Este o anormalitate, un rezultat nenatural al supraindulgentei
din partea parintelui de sex opus. Modelul de baza este unul n care copilului rasfatat i este permis
contactul n principal cu persoana care l rasfata, prin aceasta excluzndu-i pe ceilalti.

8) Lupta pentru superioritate si complexul de superioritate. O stare care se dezvolta
cnd o persoana supracompenseaza sentimente normale de inferioritate se numeste complex de
superioritate. Aceasta este o opinie exagerata aspira propriilor abilitati si realizari. Astfel de
persoana se poate simti multumita de sine si superioara, poate sa nu simta nevoia sa-si demonstreze
superioritatea prin realizari sau, dimpotriva, poate simtii o astfel de nevoie pentru a avea foarte
mult succes. n ambele cazuri, persoanele cu un complex de superioritate sunt nclinate spre lauda,
vanitate, egoism (egocentrism) si o tendinta de a-i denigra pe altii. La nceput el a identificat
inferioritatea cu un sentiment general de slabiciune sau ca recunoastere a statutului inferior al femeilor
n societate. Mai trziu a respins ideea de a echivala sentimentele de inferioritate cu feminitatea si a
dezvoltat un punct de vedere mai larg n care nazuim spre superioritate sau perfectiune.
Adler a descris notiunea de nazuinta spre superioritate ca fiind faptul fundamental al vietii.
Superioritatea este telul ultim catre care nazuim. Nazuinta spre superioritate nu este o ncercare de a
fi mai bun, nici o tendinta aroganta sau dominatoare ori o parere marita asupra abilitatilor si
realizarilor noastre. Ceea ce vroia sa spuna Adler ca era un impuls catre perfectiune (cuvntul
perfectiune vine dintr-un cuvnt n latina ce nseamna a completa" sau a finisa /a termina". Acest
tel nnascut - impulsul catre deplinatate si desavrsire - este orientat spre viitor (Freud sugera ca
comportamentul uman este determinat de trecut, adica de instincte). Adler a folosit termenul
"finalism" pentru ideea ca avem un scop ultim, o stare finala de existenta si o nevoie de a ne misca spre
ea. Scopurile spre care nazuim sunt potentialitatile, nu realitatile. Cu alte cuvinte, nazuim spre idei care
exista n noi n mod subiectiv. Adler a formalizat acest concept ca si fmalism fictiv, notiunea ca idei fictive
ne ghideaza comportamentul n timp ce nazuim spre o stare desavrsita de existenta. Ne directionam
34
cursul vietii prin multe astfel de fictiuni, dar cea care este dominanta este idealul de perfectiune. n viziunea
lui Adler, indivizii si societatea sunt n strnsa legatura. Oamenii trebuie sa functioneze constructiv cu
ceilalti pentru binele societatii. Astfel, pentru Adler, fiintele omenesti nazuiesc si lupta'pentru telul fictiv
al perfectiunii. Adler a considerat ca atingem telul de zi cu zi prin conceptul de stil de viata.




9) Influenta familiei asupra dezvoltarii personalitatii. Printre cele cteva influente ale familiei
asupra dezvoltarii personalitatii puse n discutie de Adler, cea mai importanta este mama. Contactul
cu ea are probabil cea mai mare contributie la interesul social al copilului prin ncurajarea
sentimentelor sociale, prin furnizarea celei mai mare experiente de dragoste si prietenie pe care
copilul le va poseda vreodata, prin raspndirea acestor legaturi (ncredere si prietenie) spre ceilalti,
sub forma afisarii unei atitudini de cooperare privind munca cu ceilalti.
A doua n importanta pentru dezvoltarea personalitatii este experienta cu tatal. Adler a oferit
un numar de sugestii privind modul n care tatii pot contribui la dezvoltarea copilului lor prin
acordarea copilului a libertatii de a vorbi si de a ntreba prin ncurajarea copilul n urinarea
intereselor, prin neridiculizarea sau ironizarea excesiva a copilului.
A treia n importanta este ordinea nasterilor n familie. Pe lnga ordinea nasterii, teoria lui Adler se
refera la impactul marimii familiei si al sexului copiilor asupra personalitatii. Alti factori ai dezvoltarii
discutati de Adler includ boala si intrarea la scoala.

Ordinea nasterilor n familie si personalitatea, dupa Adler

Ordinea nasterii Ipoteze / caracteristici
Copilul singur la
parinti
Centrul atentiei, puternic, adesea rasfatat datorita excesivei
timiditati sau anxietati parentale.
Primul nascut Detronat de pe pozitia centrala, are atitudini si sentimente
negative fata de cel de-al doilea copil si o pasiune de a domina,
dar este protector si de ajutor pentru ceilalti.
Al doilea nascut 0 lupta activa pentru a-i depasi pe ceilalti cu succes, o
lupta legata de competitia cu primul nascut; neastmparat.
Ultimul nascut Cei mai rasfatat (cel mai mic si cel mai slab), nu si
nefericit, capabil de a-i depasi pe ceilalti prin faptul de a fi
diferit, adesea un copil problema.
Copilul unic Orientari extreme feminine sau masculine.
Factorul ordinea nasterii' a fost intens cercetat, iar rezultatele au sugerat ca primii nascuti sau
copiii singuri au un nivel mai ridicat de motivatie a realizarilor si de succese actuale dect cei
nascuti mai trziu. Asa stau lucrurile pentru ca mediul lor contine doar adulti, oameni maturi care
sunt capabili de crearea unei atmosfere orientate spre succes. Pe de alta parte, cei nascuti mai trziu
au o atmosfera mai putin matura pentru ca se compuse att din copii ct si din adulti. Oricum, primii
nascuti nu sunt mai buni n toate privintele. Spre exemplu, cei nascuti mai trziu sunt mai putin
egocentrici.



HORNEY K. PSI HANALI ZA SOCI ALA A PERSONALI TATI I
1. Punctul de vedere asupra persoanei
Anxietatea este un aspect central al teoriei lui Horney, jucnd un rol important n diversele
operatii defensive si de securitate ale personalitatii. A fost de acord cu Freud n ceea ce priveste
experienta din copilarie care provoaca anxietate n dezvoltarea inadaptarii psihologice. La fel ca si
ntemeietorul psihanalizei a considerat motivatia ca fiind activa si dinamica. A fost de acord cu
faptul ca personalitatea poate fi modificata prin tratament psihoterapeutic.
Horney discredita teoria freudiana a instinctelor, ca explicare a comportamentelor umane
35
conceptul de libido este nedemonstrat". Tinta pornirilor instinctive este sa asigure protectie si
siguranta mpotriva sentimentelor de izolare, neajutorare, teama, ostilitate. Respinge accentul
exagerat pe care Freud l punea pe sexualitate. Psihosexualitatea este relevanta in cteva cazuri de
gelozie nevrotica n relatiile parinte-copil.
Ea a contrazis punctul de vedere al lui Freud referitor la diferenta dintre sexe. A legat
conceptul de invidie fata de penis " (penis envy") de pretinsa tendinta de castrare" (castrating
tendencies") a femeilor. Horney a dezvoltat alternativ concepte sociale vaznd fortele care motiveaza
atitudinile si actiunile umane ca fiind de natura sociala: dependenta, cooperarea, anxietatea
interpersonala, ostilitatea, iubirea, gelozia, lacomia, competivitatea, inferioritatea si munca. Horney
pune mare accent pe procesele constiente, astfel influentele Eu-lui (Id) se retrag n trecut, cele ale
Supereu-lui (Superego) ramnnd importante.

2. Despre sexualitatea adulta
Horney considera masturbarea ca fiind normala, atta timp ct nu se ajungea la dependenta,
indivizii dependenti de masturbare ncercnd prin aceasta, sa se elibereze de anxietate printr-o
valoare de siguranta" sexuala.
In domeniul relatiilor sexuale cu alti oameni, a identificat patru tipuri: a) Primul tip tnjeste
dupa interactiunea sexuala pentru ca ea permite stabilirea unui contact uman; b) Al doilea tip este
predispus sa cedeze avansurilor sexuale ale oricarui sex", indivizii, sunt condusi de o nevoie
nesfrsita de afectiune, mai ales din teama de a pierde o alta persoana prin refuzul unei cereri
sexuale sau prin ndrazneala de a se apara mpotriva unor presiuni facute asupra lor, drepte sau
nedrepte; c) Al treilea tip prezinta o excitatie sexuala crescuta, cnd indivizii se regasesc ntr-un
context care le provoaca anxietatea, ei devin atrasi de cel mai important individ prezent; d) Al
patrulea tip, homosexualitatea n varianta sa nevrotica, este datorata fricii de competitie.
Horney desfiinteaza afirmatia lui Freud ca femeile sunt masochiste. Pornirile masochiste
nu sunt un fenomen esential nici un rezultat al unor procese biologice determinate, ci si gasesc
originea n conflictele personalitatii".
Frigiditate sexuala (sexual frigidity") ar putea aparea ca o deficienta din doua motive:
femeile ar putea afisa frigiditate pentru ca doresc sa-i umileasca pe barbatii din viata lor; femeile
pot afisa frigiditatea din cauza ... sentimentelor de abuz, degradare si umilire determinate prin
relatiile sexuale". Aproape ntotdeauna exista motivatii psihologice, n spatele expresiei sexuale,
care sunt mult mai importante dect satisfactia fizica.

3. Concepte fundamentale
Anxietatea fundamentala sau neajutorarea copilului intr-0 lume parentala (basic I anxiety:
infantile helplessness"): dezvoltarea unei personalitati normale apare atunci i cnd factorii din
mediul social i permit copilului sa-si dezvolte o ncredere de baza ", basic confidence" n el
si n altii.
Comportamentul anormal apare cnd conditiile de mediu obstructioneaza dezvoltarea
psihologica adecvata a copilului. In loc sa-si dezvolte ncrederea n sine si n ceilalti copilul
dezvolta o anxietate timpurie, un sentiment ascuns si crescnd de singuratate si neajutorare intr-o
lume ostila ". Factori din mediul familial care contribuie la nesiguranta copilului sunt: dominanta
parentala; atitudini de superioritate; indiferenta; promisiuni nerespectate; protectie exagerata;
atmosfera ostila a caminului; ncurajarea copilului de a lua partea unuia sau altuia dintre parinti cnd
acestia au o nentelegere sau cearta; izolarea de alti copii si lipsa de respect pentru trebuintele
individuale ale copilului. Nevroza este definita ca o disfunctionalitate psihica determinata de
temeri si de ncercari de a gasi solutii de compromis pentru tendintele de conflict. n functie de
modalitate prin care persoana rezolva conflictul, oamenii se diferentiaza, grupndu-se n trei
categorii sau tipuri. Fiecare tip de personalitate se caracterizeaza printr-o anumita orientare
interpersonala (vezi tabelul).
36



K. Horney subliniaza ca personalitatea normala manifesta, n functie de situatie, toate cele trei
tendinte, orientative. Mecanismele de adaptare ale copilului la anxietate formeaza tipare
motivationale durabile care se cristalizeaza n importante aspecte ale personalitatii. Aceste
tipare sunt numite trebuinte nevrotice (neurotic needs "), tehnici de imitare ce sunt initiate n
copilarie si sunt compuse din cereri excesive, ireale si raspuns la anxietatea care domina
persoana.
Trebuintele sunt considerate nevrotice cnd: o persoana adera la ele mult mai rigid dect
alte persoane; exista o discrepanta ntre potentialitatile persoanei si realizarile actuale.




37
Identificare caracteristicilor trebuintelor dominante ale unui individ, ar putea releva directia
relativa pe care persoana este dispusa sa o urmeze cu oamenii. Horney vorbeste despre trei
tendinte generalizate de care dau dovada oameni raportati la altii si la ei nsisi:
a) Orientarea nspre oameni ( moving toward people") reflecta trebuintele nevrotice
pentru un partener si pentru afectiune; Directia predominanta: neajutorare si conformism.
b) Orientarea mpotriva oamenilor (moving against people") reflecta dorinta
incontrolabila pentru putere si prestigiu, la fel ca si ambitia persoala.
c) ndepartarea de oameni (moving awayfrom people") reflecta preocuparea de sine a
persoanei, dupa cum se observa n necesitatile pentru admiratie si perfectionism. Directia
predominanta: izolarea.
d) Imaginea idealizata versus imaginea reala a sinelui: Anxietatea primara da nastere unor
sentimente suplimentare de alienare fata de sinele adevarat al cuiva, dezvoltnd ura de sine.
Realizarea reala de sine este sacrificata unei imagini idealizate de sine
carei i corespund 5 functii:
1) se nlocuieste absenta ncrederii n sine realiste si a mndriei, printr-un sentiment
exagerat si nefondat de nsemnatate si putere;
2) se surprinde prezenta unei slabiciuni interioare reale si a unui dispret de sine prin faptul
ca i se permite n mod fals persoanei sa se simta mai bine si mai nsemnata dect altii; .
3) se compenseaza lipsa unor idealuri adevarate, a caror absenta ar putea conduce o persoana
la un sentiment de pierzanie;
4) se reprezinta o oglinda idealizata, privata pe care individul se poate baza, astfel nct
cele mai grosolane greseli sau handicapuri dispar sau, iau o coloratura atractiva;
5) se ofera aparenta unor conflicte, rezolvate nauntrul personalitatii individului, chiar daca
nu este cazul.
Prin contrast sinele real reprezinta potentialul de crestere dincolo de imaginea de sine
artificiala si idealizata. Crearea unui sine idealizat are loc inconstient. Poate fi de asemenea nsotit
de alte fonne de pretentii", cum ar l exteriorizarea, tendinta de a experimenta procese interne ca
si cum ar fi aparut n afara cuiva, si sa atribuie responsabilitatea acestor factori exteriori" pentru
dificultatile proprii.

Externalizarea (externalization") serveste la eliminarea propriei persoane din lista celor
vinovati pentru problemele personale, prin proiectia sau mutarea vinovatiei catre entitati din
afara" cuiva, mai ales catre alti oameni. Individul poate amna declansarea prin recurgerea la una
sau la mai multe din cele sapte mecanisme de aparare:
1. Un punct orb (blind spot") arie de contradictie asupra careia individul reuseste sa
ramna complet ignorat;
2. n comportamentalizare (compartmentalization") indivizii separa propriile aspecte
cheie si situatiile lor de viata n compartimente "logice";
3. Rationalizarea (rationalization") poate fi definita deceptia de sine prin rationare;
4. Auto-controlul excesiv (excesive self-control") apare ca reactie la valul de emotii
contradictorii si presupune ascunderea sentimentelor si a comportamentelor ntr-un loc secret;
5. Dreptatea arbitrara (arbitrary rightness") este o strategie a oamenilor care percep viata
ca pe o lupta nemiloasa si, n consecinta, trebuie sa fie foarte fermi si corecti" ca sa nu fie
controlati de vre-o influenta straina";
6. Tendinta de a fi evaziv (elusiveness") abilitatea de a scapa de conflicte prin refuzul de a
lua vreodata o pozitie determinata fata de orice eveniment;
7. Cinismul (cynismul") este negarea sau luarea n derdere a valorilor morale" din cauza
unei nesigurante adnc impregnante cu privire la valorile morale.

4. O psihologie a femeilor
Horney a adus contributii semnificative privind psihologia femeilor fiind un critic influent al
38
lui Freud si al punctului lui de vedere cu ochi de barbat" n ce priveste anatomia fizica, ca baza a
diferentelor psihologice ntre barbati si femei. Horney a pus la ndoiala speculatiile teoretice ale lui
Freud, referitoare la faptul ca, lipsite de anatomia masculina, femeile: erau rusinate de diferenta"
lor biologica; si nvinuiau mamele pentru deficienta lor anatomica; supraevaluau relatiile cu
barbatii; deveneau geloase pe alte femei vazndu-le ca si concurente pentru barbati; cautau
stimularea sexuala prin clitoris deoarece este asemanatoare penisului; urmareau Supunerea;
dependenta si abuzul masochist, care se presupune ca sunt specifice femeilor.

Fromm E. Teoria alienarii (nstrainarii) Tipurile caracteriale: orientarea neproductiva si
productiva

1. Libertate contra siguranta: Dilema fundamentala a umanitatii
Titlul primei carti a lui Fromm, Frica de libertate" (1941), indica viziunea sa asupra conditiei
umane. In istoria civilizatiei occidentale, oamenii obtinusera mai multa libertate, ncepusera sa se
simta mai mult singuri, nesemnificativi si stingheri. Invers, cu mai putina libertate, oamenii
avusesera cele mai minunate sentimente de siguranta. Fromm sustinea ca oamenii din sec. XX,
poseda mai multa libertate dect n orice alta epoca, dar se simt mai singuri, stingheri si
nesemnificativi dect oamenii din alte timpuri. Asa cum a spus Fromm, noi am depasit natura. Ca
un rezultat, de asemenea noi suntem subiectul legilor naturale si nu putem sa la schimbam, noi am
divortat de natura, ntr-uh cuvnt suntem fara casa, izolati si singuri. Fiintele umane sunt creaturi
care au luptat pentru a se dezvolta si creste. Dupa Fromm, fiecare perioada a istoriei a fost
caracterizata de cresterea miscarilor, ncepnd de la grup si n zilele noastre, ajungnd la individ, asa
cum oamenii s-au straduit sa obtina independenta, libertatea si oportunitatea de a-si exprima toate
abilitatile umane ntr-un mod unic. Fromm numea Evul Mediu din anul 400 pna n 1400 ca ultima
era a stabilitatii, sigurantei si apartenentei.

2. Mecanismele psihice pentru a ajunge la siguranta
Exista 3 mecanisme psihice de evadare: autoritarism, distructivitate si conformitate autonoma.
Autoritarismul este un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta manifestata prin
sentimente masochiste sau sadice. Oamenii descrisi ca masochisti cred ca ei sunt inferiori si
necorespunzatori. Ei se pot plnge de aceste sentimente si pot declara ca le-ar placea sa fie liberi,
dar ei au o dorinta puternica pentru dependenta de o persoana sau un grup. Ei obtin siguranta din
aceste actiuni, deoarece alina sentimentele umile ale singuratatii. Persoanele autoritariste descriu
sadismul ca o putere pentru ceilalti. Ei ncearca sa-i faca pe altii dependenti de ei si sa obtina
controlul. Ei ncearca sa-i exploateze pe ceilalti folosind mijloace dezirabile, indiferent daca celelalte
persoane poseda calitati intelectuale si emotionale, sau prefera sa-i vada pe ceilalti suferind si sa
fie ei cauza acestei suferinte. De asemenea suferinta poate implica durerea fizica, mai ales daca este
suferinta emotionala.
Distructivitate - un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta, manifestat pin dorinta de a
elimina amenintarea obiectelor, persoanelor si institutiilor. Fromm a vazut marturiile distructivitatii
n toate societatile. El a crezut ca multe caracteristici umane erau folosite ca o rationalizare pentru
distructivitate, incluznd iubirea, datoria, constiinta si patriotismul.
Conformitate autonoma - un mecanism psihic pentru a recstiga siguranta, manifestat printr-o
supunere neconditionata asupra regulilor predominante care guverneaza comportamentul. Fromm a
comparat conformitatea autonoma cu protectorul animalelor. De asemenea, oamenii, temporar cstiga
siguranta de care cu disperare au nevoie, ei fac aceasta cu pretul vietii lor. Oamenii care se conformeaza
complet si-au pierdut personalitatea; asa cum Fromm a spus nu mai este mult si Eu" ma despart de
Ei". Persoanele conformiste devin parte din Ei" si interesele personale false iau locul celor adevarate.
Aceasta pierdere paraseste persoana cu nesiguranta si ndoiala. Aceasta noua identitate, falsul nimeni, se
poate mentine numai daca continua conformitatea; aici nu poate exista nici un moment de relaxare. Daca
aceasta persoana a vrut sa fie n contradictie cu normele si valorile societatii, atunci aprobarea,
recunoasterea si siguranta vor fi pierdute.
39


3. Dezvoltarea personalitatii n copilarie
Fromm credea ca dezvoltarea individului n copilarie este paralela cu dezvoltarea speciilor
umane. Istoria speciilor se repeta n copilaria fiecarei fiinte umane. Cnd copiii cresc, ei obtin cu
mare eforturi libertatea si independenta fata de parintii lor.
Din cauza maturitatii, procesele aduc ntr-o oarecare masura izolare si neajutorare; copiii vor
ncerca sa recstige siguranta copilariei si sa scape marind libertatea. Ei pot folosi cteva
mecanisme. Fiecare mecanism pe care copilul l foloseste este determinat de natura relatiei
parinte-copil. Fromm a propus 3 mecanisme ale legaturilor interpersonale: legaturile simbiotice,
retragerea distructivitatii si dragostea.
Legatura simbiotica - un mecanism psihic din copilarie pentru a recstiga siguranta n care
copilul ramne aproape sau dependent de parintii sai. n relatia simbiotica, copilul nu obtine niciodata
independenta, dar scapa de singuratate si nesiguranta devenind parte din altceva, chiar daca este sau
nu va fi nghitit" de o alta persoana. Comportamentul masochist se naste din a fi nghitit; copilul
ramne dependent de parinti si renunta. Sadismul se naste din nghititura"; parintii sunt autoritari
si nu ndeplinesc nici o dorinta a copiilor. Copiii recapata siguranta din manipularea si exploatarea
parintilor. In ambele cazuri, relatia este nchisa.
Retragerea distructivitatii - un mecanism psihic din copilarie pentru a recstiga siguranta n
care fiecare copil se ndeparteaza de parinti. Retragerea distructivitatii este caracterizata de distanta
si separarea de ceilalti. Fromm a stabilit ca retragerea si distructivitatea sunt forme pasive si active
ale aceluiasi tip de relatii parinte-copil. Fiecare forma produce dependenta comportamentului
copilului de cel al parintilor.
Dragostea - o forma a interactiunii parinte - copil n care fiecare parinte dovedeste respect si un
echilibru ntre siguranta si responsabilitate. Dragostea este cea mai dezirabila forma a interactiunii parinte-
copil. n aceasta etapa, parintii dovedesc cea mai mare oportunitate pentru personalitatea pozitiva a copilului
care s-a dezvoltat oferindu-i respect si un echilibru ntre siguranta si responsabilitate. Fromm este de acord
cu Freud n ceea ce priveste faptul ca cei 5 ani din viata sunt importanti, dar Fromm nu a crezut ca
personalitatea este fixata la vrsta de 5 ani. El a stabilit ca evenimentele de mai trziu pot influenta
personalitatea. Este de acord cu Freud ca familia functioneaza ca o societate reprezentativa pentru copil.
Copiii dezvolta unicul lor caracter sau personalitate pentru dotarea genetica si interactiunea
lor cu parintii, ei de asemenea dezvolta un caracter social. Aceasta explica de ce oameni diferiti
reactioneaza diferit n aceleasi mprejurari.
Psihologia personalitatii
Cel mai putin satisfacator mod de a realiza nradacinarea" este de a mentine relatia
copilareasca cu mama. . *
Fromm a sustinut de asemenea ca omul are nevoie de identitate, ca individ unic. De
exemplu o persoana si poate descoperi propriul talent sau se poate identifica cu un grup - o secta
religioasa, o uniune, sau o natiune - uneori pna la conformitate. Fromm spune ca aceasta
conformitate este un mod nesanatos de a satisface nevoia de identitate, deoarece identitatea ar fi
definita doar cu referinta la calitatile proprii ale individului.
Nevoia unui cadru de orientare - stavileste ratiunea si imaginatia, care necesita n cadru
pentru a da sens fenomenelor lumii externe. Acest cadru de orientare poate fi bazat pe considerente
att rationale ct si irationale. Un cadru rational ofera o perceptie obiectiva a realitatii. Unul irational
implica o perceptie subiectiva, care ar separa legatura noastra cu realitatea. ,
;

Nevoia de excitare si stimulare - se refera la prelucrarea stimulilor din mediul extern n
mediul n care traim. Fara asemenea excitatie ne va fi dificil sa ne mentinem o implicare activa n
activitatea de zi cu zi. Modul n care aceste nevoi sunt satisfacute depind de conditiile noastre
culturale si sociale, precum si de oportunitati.
Deci modul de a nvinge sau a ne adapta societatii este de a face un compromis ntre
propriile nevoi si mediul nconjurator. Ca rezultat al compromisului nostru se va dezvolta structura
40
personalitatii - ceea ce Fromm numeste tipul caracterial.

4. Tipurile caracteriale
Tipurile caracteriale sunt dihotomizate n: orientarea neproductiva (receptiv,
exploatativ / acumulativ, asupritor^ comercial) si productiva.
Tipul receptiv se asteapta sa obtina tot ceea ce-si doreste - dragoste, informatii, placere - din
surse externe, de obicei o alta persoana. Oamenii de acest gen sunt ngaduitori n relatiile lor cu ceilalti,
avnd nevoie sa fie iubiti dect sa iubeasca, prefernd sa ia dect sa creeze. Asemenea persoane sunt
foarte dependente de altii si se simt de-a dreptul paralizati cnd sunt lasati sa se descurce singuri. Se simt
incapabili sa faca pna si cel mai mic si nensemnat lucru fara ajutorul altcuiva. Exista o similititudine
ntre tipul caracterial receptiv si tipul incorporativ oral a lui Freud, ambii gasind satisfactie n bautura
si mncare.
Tipul exploatativ / acumulativ - persoana este de asemenea directionata spre ceilalti pentru a
obtine ceea ce doreste. In schimb, nu asteapta sa primeasca de la altii, ci mai degraba ia prin forta sau prin
viclenie. Daca le este dat ceva, ei primesc acest lucru ca fiind fara nici o valoare. Ei doresc doar ceea ce
apartine si are valoare pentru altii. Acest gen de persoane, tot ceea ce fura sau si nsusesc singuri este mai
de pret dect ceea ce li se da.
Tipul caracterial asupritor este asemanator cu tipul agresiv a lui Freud si a lui Horney. Tipul
comercial / afacerist este specific sec. XX identificat cu societatea capitalista. Fromm a argumentat
faptul ca succesele si esecurile noastre depind de modul cum ne vindem", personalitatea devenind
marfa de vnzare. Astfel, nu sunt calitatile noastre personale, priceperile, sau cunostintele cele care
conteaza ct mai degraba marioneta frumoasa pe care o constituim. Aceasta orientare nu poate
asigura securitatea deoarece suntem lipsiti de adevaratele legaturi cu ceilalti. Rolul de marioneta"
pe care suntem nevoiti sa-1 jucam ne ascunde adevaratul nostru caracter fata de noi nsine ct si de
altii. Prin urmare le devenim aliati fara un nucleu personal.
Tipul productiv presupune ca ne putem folosi capacitatile pentru realizareapotentialelor
noastre si dezvoltarea Eu-lui. Productivitatea nu este redusa la creativitatea artistica sau la
achizitionarea lucrurilor materiale. Mai degraba orientarea productiva este o calitate pe care fiecare
dintre noi o putem dezvolta. Desi caracterul productiv este ideal att pentru oameni ct si pentru
societate, el nu s-a putut realiza. Ceea ce putem realiza n societatea actuala este sa combinam
orientarea productiva cu cea neproductiva. Influenta celei productive poate transforma tipul
neproductiv. Spre exemplu agresivitatea tipului exploatator poate fi transformata n initiativa.
n 1964, n cartea sa The Heart of Man" Fromm introduce o alta pereche de orientari: necrofila si
biofila. Caracterul necrofl este atras spre moarte. Astfel de oameni par foarte fericiti cnd vorbesc de
boli, moarte sau nmormntari. Ei staruie asupra trecutului, tind sa fie reci si detasati. Sunt devotati
legii si ordinii si folosirii fortei si puterii. Visele lor sunt centrate pe crima, snge si cadavre. Fromm a
sugerat ca A. Hitler a fost un tip necrofl. Nu toate persoanele de acest tip sunt nsa crude, unele par chiar
inofensive. Persoanele necrofile au o pasiune spre tehnologie si se pot nconjura de diferite
echipamente stereo sofisticate, nu pentru placerea muzicii, ct pentru cea a masinariei. Orientarea
biofila - este tipul opus celui necrofl si este asemanat cu tipul productiv. Acest tip de oameni sunt
ndragostiti de viata si sunt atrasi de dezvoltare, creatie si constructivitate.
n contradictie cu Freud, Fromm nu a considerat oamenii ca fiind sortiti conflictului si
anxietatii de forte biologice neschimbate. Potrivit lui Fromm, noi suntem concretizati de
caracteristicele social-politice si economice ale societatii; n orice caz, aceste forte nu ne
determina caracterul nostru, pe deplin. Noi nu suntem papusi care sa reactionam la sforile trase de
societate. n schimb noi dispunem de un set de calitati psihologice sau mecanisme cu care ne
formam propria noastra natura si societatea noastra. Fromm credea ca avem o tendinta nnascuta
pentru a creste, a ne dezvolta si realiza profesional. Aceasta este principala noastra sarcina n viata,
scopul nostru ultim si cel mai necesar. De asemenea posedam o dorinta nnascuta pentru dreptate si
adevar. Esund n a atinge tipul de caracter productiv - am cadea n nefericire si boala mintala. Desi
Fromm a propus o universalitate n personalitate - un caracter social comun nauntrul unei culturi
ofilite - de asemenea el a crezut ca fiecare persoana este unica. A avea o identitate ca individ unic -
41
este o necesitate umana de baza. Fromm nu a crezut ca suntem prin ereditate fie buni, fie rai, dar
spunea el, putem deveni rai daca esuam n a ne realiza potentialul. Fromm a propus o personalitate
universala - un caracter social comun, fara o cultura data, creznd ca fiecare persoana este unica. A
avea o identitate ca individ unic este o nevoie umana fundamentala. Fromm nu este de parere ca am
fi inerent buni sau rai, dar devenim rai daca esuam n realizarea propriului potential. Fromm a
propus o societate ideala, pe care o denumeste socialism comunitar umanistic.

Erikson E. Teoria identitatii. Stadiile de dezvoltare psihosociala
Instruit n traditia freudiana de'Anna Freud, Eric Erikson a dezvoltat o abordare a
personalitatii care extinde scopul lucrarilor lui Freud, mentinnd totusi o mare parte din continutul
lor. Desi Erikson a oferit inovatii semnificative, el afirma ca "Psihanaliza este ntotdeauna un
punct de plecare."
Erikson a extins teoria lui Freud n trei directii. n primul rnd a elaborat mai amanuntit stadiile
dezvoltarii. In timp ce Freud pune accentul pe copilarie si sugereaza ca personalitatea se
contureaza n jurul vrstei de 5 ani, Erikson sugera ca personalitatea Continua sa se dezvolte ntr-o
serie de opt stadii de-a lungul ntregii vieti A doua schimbare pe care Erikson o face teoriei freudiene a
fost sa accentueze Ego-ul mai mult dect I d-ul. Din punctul de vedere a lui Erikson Ego-ul este o
parte independenta a personalitatii; nu este nici dependent, nici subordonat Id-ului. n al treilea rnd,
Erikson recunoaste impactul culturii, societatii si istoriei asupra personalitatii. El argumenteaza ca noi nu
suntem condusi n mod complet de forte biologice active n copilarie. Desi factorii nnascuti sunt
importanti, ei nu ofera explicatia completa privind dezvoltarea personalitatii.'
1. Stadiile psihologice ale dezvoltarii
Erikson a mpartit dezvoltarea / formarea personalitatii n opt stadii psihosociale. Primele
patru sunt similare celor ale lui Freud: oral, anal, falie, latent. Desi Erikson accentueaza corelatiile
psihosociale, n timp ce Freud si ndreapta atentia asupra celor biologice. Pentru Erikson procesul
dezvoltarii este guvernat de principiul epigenetic al maturizarii. Prin acesta el vrea sa se nteleaga ca
stadiile dezvoltarii sunt determinate de factorii mosteniti. Fortele sociale si cele din mediu, la care
suntem expusi, influenteaza modul n care se realizeaza determinarea genetica a stadiilor de
dezvoltare. Astfel, rezumnd, dezvoltarea personalitatii este afectata att de factori biologici ct si de
factori sociali - att de variabilele personale ct si de cele situationale.
Erikson sugereaza ca dezvoltarea umana implica o serie de conflicte carora fiecare persoana
trebuie sa le faca fata. Potentialul acestor conflicte exista la nastere sub forma unor predispozitii
nnascute care devin proeminente la stadiile specifice de dezvoltare, atunci cnd mediul o cere.
Fiecare ntlnire sau confruntare cu mediul nostru este numita criza. Criza implica o schimbare n
perspectiva, cerndu-se astfel o refocalizare a energiei instinctuale n concordanta cu noile cerinte ale
fiecarui stadiu de viata. Fiecare stadiu de dezvoltare prezinta o criza sau punctul sau de rascruce ce
necesita niste schimbari n comportamentul si personalitatea noastra. Suntem pusi n fata unei
alegeri dintre doua modalitati de a raspunde unei crize: o modalitate neadaptativa ori negativa, si o
modalitate adaptiva ori pozitiva. Doar cnd am rezolvat fiecare conflict personalitatea poate sa-si
continue dezvoltarea normala si sa dobndeasca puterea de a nfrunta criza asociata stadiului
urmator. Atunci cnd conflictul oricarui stadiu nu este rezolvat, suntem mai putin capabili de-a ne
adapta stadiilor urmatoare. n orice caz, desi va fi mult mai dificil de obtinut un rezultat victorios,
acesta este totusi posibil. Erikson crede ca Ego-ul trebuie sa cuprinda att modalitati de nfruntare a
crizei adaptive ct si neadaptive. De exemplu, n primul stadiu al dezvoltarii psihosociale, putem
raspunde crizei prin dezvoltarea unui simt al ncrederii sau a unui simt al nencrederii. ncrederea,
modalitatea mai adaptiva si dezirabila, este n mod evident atitudinea psihologica cea mai sanatoasa.
Si totusi, fiecare trebuie sa-si dezvolte un anumit grad de nencredere ca o forma de protectie.
Daca suntem ncrezatori n.rnod absolut si naivi, vom fi vulnerabili la ncercarile altora de a ne
deceptiona, de a ne induce n eroare sau de a ne manipula. n mod ideal, la fiecare stadiu de
dezvoltare identitatea Ego-ului va consta n primul rnd ntr-o atitudine pozitiva sau adaptiva, dar va fi
echilibrata de un aport de atitudine negativa. Doar atunci criza va fi rezolvata n mod satisfacator.
1. COPILUL MIC Copiii se nasc cu nevoi, trebuinte fiziologice pe care parintii trebuie sa
42
fie capabili sa le satisfaca. Aproape ntotdeauna, parintii satisfac aceste trebuinte ale copiilor. Daca nu
satisfac aceste nevoi, poate aparea inevitabil prima criza datorita neglijarii din partea parintilor n
satisfacerea acestor nevoi. Atasamentul copilului se formeaza prin sentimentul de securitate, de
ncredere n parinti, ca acestia i pot satisface nevoile. n opoziti cu atasamentul este respingerea,
teama de apropiere; copilul se simte abandonat si neajutorat atunci cnd parintii nu-i satisfac
nevoile. ncrederea este un sentiment pe care fiecare mama l formeaza la copilul sau n mod
diferit. Fiecare mama este unica si fiecare converteste acest sentiment de ncredere ntr-un mod
unic.
Erikson este de parerea ca att sentimentul de ncredere ct si cel de necredere sunt nvatate.
Noi toti cunoastem acest sentiment de ncredere pentru ca avem toate caracteristicile umane
necesare si traim ntre oameni, dar de asemeni este important sa cunoastem si nencrederea.
ncrederea se afla la baza primului sentiment, speranta, credinta n capacitatea satisfacerii
trebuintelor. Esecul n dezvoltarea sentimentului de ncredere si ajutor se poate rasfrnge pana n
perioada maturitatii, convertindu-se n frustrari sau depresii.

2. COPILARIA MICA TIMPURIE. De-a lungul celui de-a 2-lea stadiu la copil se
dezvolta o serie de deprinderi motorii care deschid oportunitati spre primele posibilitati de a i
independent. Arunci cnd copilul nvata sa aiba ncredere n propria-i mama si n ceilalti oameni, el
trebuie sa devina independent, trebuie sa-si schimbe atitudinea de a avea ncredere ntr-o singura persoana
(mama) n atitudinea de a mparti acest sentiment si altora.
Acum copiii se pot deplasa pna la obiectele de care au nevoie fara ajutorul parintilor. Puterea de
a apuca obiectele permite copilului sa experimenteze perceperea obiectelor cu degetele, palmele,
bratele. Puterea se manifesta de asemenea si ca renuntare, desprinderea de obiecte. "A renunta"
poate avea doua ntelesuri aditionale: a renunta la ceva placut din dorinta de a o face, sau a lasa de
la sine sa se ntmple. Odata cu aceste noi achizitii n privinta deprinderilor motorii, experienta
copilului depinde acum doar de el. Din pacate el cunoaste de asemenea frustrarea generata de
nevoia de ajutor din partea altora care pot face mai mult pentru el dect el nsusi.
n conformitate cu aceasta orientare, cei doi poli ai crizei implica ideea de independenta si
stima de sine n opozitie cu lipsa stimei de sine (sentiment de inferioritate), care acompaniaza starea de
independenta. Rusinea si ndoiala iau nastere din sentimentul neplacut de a fi controlat de altii si de
a-si pierde propriul control. Acestea sunt precursoarele nevrotismului si ale paranoiei. Erikson arata
faptul ca desi copiii trec printr-un stadiu anal freudian, trebuie sa luam n considerare ca
musculatura anala face parte din sistemul muscular general. Sarcina copilului este de a nvata sa-si
coordoneze ntreg sistemul muscular inclusiv sfincterele sale.
3. VRSTA J OCULUI. La trei, patru ani copiii devin constienti de diferentele dintre sexe. n
timpul celui de-al treilea an de viata apare conceptul de rol-sex, precum si sentimentul sexualitatii
la baieti. n conceptia lui Erikson fetele joaca roluri feminine ncercnd sa arate atractiv si ngrijite
mai degraba dect sa fie provocate sexual. Constiinta apare n acest stadiu si ntotdeauna joaca un rol
restrictiv n actiuni, gnduri, fantezie. Unul din polii acestui stadiu este INITIATIVA, actionnd n
conformitate cu dorintele impulsurilor si potentialitatiior. Celalalt pol este VINA, ceea ce tine n
fru, constrnge preocuparea persoanei pentru satisfacerea dorintelor, impulsurilor si potentialelor.
Baietii nvata sa fie competitivi pentru a cstiga o pozitie favorabila n ochii mamei. Rezultatul este
aparitia sentimentului de vina pentru luarea initiativei mai mult dect i se permite.
Erikson se diferentiaza de Freud prin conceptia despre complexul lui Oedip. El sugereaza ca
este normal ca baiatul sa se ndragosteasca de mama lui pentru ca ea este totul pentru el; este centrul
universului si ea are grija de el. Orice fantezie pe care o persoana o poate avea, va tinde sa se
focalizeze pe ceea ce este crucial pentru ea sau pentru supravietuirea si prosperitatea ei. Mai mult
dect att, orice fantezie pe care o are un baiat are n centrul ei pe mama lui, inclusiv fantezii care iau
nastere din impulsurile sale genitale. Probabil, fetele au probleme identice asociate cu
preocuparea pentru atragerea atentiei tatalui. Pentru ambele sexe, sentimentul vinovatiei poate lua
nastere dintr-un esec n a-si demonstra competenta atunci cnd initiativa este luata.
La nceput, jocurile copiilor nu implica scopuri reale, dar implica dorinte de realizare si fantezie.
43
Gradual, aceasta ncepe sa se schimbe. Copilul ncepe sa-si realizeze scopurile pentru care demersurile
sale motrice si cognitive l-au pregatit. Copilul ncepe de asemenea sa creada ca este mare si sa se
identifice cu oameni a caror meserie sau personalitate o poate ntelege sau aprecia. Copiii ncep sa
se comporte conform realitatii prin adoptarea unor scopuri practice, prin curajul de a se implica n
scopuri sigure ghidate de constiinta si nu paralizate de sentimentul de vina si de teama de pedeapsa.
Este rezultatul ce ia nastere prin rezolvarea crizei din stadiul vrstei jocului. Esecul n rezolvarea
acestei crize duce la inhibitie.
4. VRSTA SCOLARA. n acord cu Erikson, la fiecare stadiu, copilul devine alta persoana.
La vrsta scolara, cel de-al patrulea stadiu, copiii devin mici intelectuali curiosi. Ei vor sa stie tot, sa
nvete. n aceasta perioada, copiii ncep sa-si formeze anumite atitudini privitoare la calitatea de
parinte. Ei se joaca "de-a parintii" n scopul pregatirii pentru realitate. Pentru nceput, ei se
adapteaza la societate si la munca. Ei nvata sa-si asume responsabilitati, sarcina de a avea un venit,
un profit, cum ar fi salariul pentru munca depusa. Aceste sarcini pot fi absolvirea si activitatea
scolara sau sarcinile de acasa pentru o recompensa materiala.
Erikson se refera la vrsta scolara ca la o perioada de latenta. n acest sens, el arata ca
interesul si activitatea sexuala sunt reprimate n aceasta perioada. Unul din polii perioadei scolare
este harnicia, atragerea copiilor n lumea instrumentala, ntr-o lume a muncii zilnice, astfel
pregatindu-i pentru o ierarhie si un rol status viitor, n nvatarea prin experienta n care vor fi
ajutati de cooperarea si instructia adultilor. Scoala este prima situatie productiva, care furnizeaza o
vaga banuiala despre cultura instrumentala. Celalalt pol al crizei, sentimentul de inferioritate apare,
daca copiii percep priceperile lor sau status-ul lor ca inadecvat. Aceasta perceptie gresita apare
datorita esecului n formarea competentei ntr-o specializare anume, cum ar fi practicarea unui
sport.
Rasa sau originea culturala pot deveni bariere care mpiedica copilul sa aiba succes si dorinta
de a nvata. Sentimentul de inferioritate poate degenera n regresie. Persistenta sentimentului de
inferioritate poate deveni o obsesie care poate fi att de puternica nct devine singura sursa de
identitate. Rezolvarea crizei din stadiul vrstei scolare aduce copilului experiente critice, incluznd
munca alaturi si mpreuna cu altii, experienta diviziunii muncii. Din aceasta rezolvare se naste
puterea competentei, exercitiul liber al dexteritatii si inteligentei ntr-o serie de sarcini complexe.
5. ADOLESCENTA. Asa cum arata Allport si asa cum multi teoreticieni au
confirmat, adolescentul n cautare de sine reprezinta balanta n functie de care criza de identitate se
echilibreaza. Pentru Erikson vrsta adolescentei reprezinta o sinteza a stadiului anterior, dar
depaseste n acelasi timp acest stadiu. Un pol din criza adolescentei este identitatea" care reprezinta
acumularea ncrederii n continuitatea proprie si care este apreciata de altii, permitnd formarea si
ntarirea competentei si a propriului stil de viata. Continuitatea reprezinta un element important n
definirea conceptului de identitate. Identitatea reprezinta o integrare a tuturor identificarilor permise
si imaginea de sine, incluznd chiar si partea negativa a acesteia. Criza de identitate apare att
datorita unui sentiment de a nu fi nteles de catre ceilalti ct si de a nu se ntelege pe sine; apare
datorita contradictiei dintre propria imagine si imaginea celorlalti. Aceste simptome pot degenera n
episoade psihotice. Identitatea adolescentului nu nseamna neaparat dobndirea maturitatii
sexuale, n sens Freudian, ci este o abilitate de a sti ce asteapta ceilalti sa vada, de a-ti pasa de
parerea celorlalti. Problemele de identitate ale adolescentilor apar att din cauza unor probleme
ascunse din istoria personala, ct si din neadaptarea la grup. n cautarea propriei identitati,
adolescentii se confrunta cu valabilitatea normelor sociale.
Unul din rezultatele perioadei adolescentei este fidelitatea, oportunitatea de a-si pune n
valoare potentialul, ntr-un context care permite tnarului sa fie sincer cu sine si cu ceilalti, sa sustina
loialitatea fata de grupul din care face parte". Nevoia de a adopta o ideologie si n special una de
baza, centrala poate fi o capcana n care pot cadea adolescentii impulsivi. Erikson este de parere
ca adolescentii sunt foarte usor de sedus de catre regimurile totalitare, sau orice astfel de sistem.
Tinerii trebuie sa evite sa fie impulsivi, repeziti n adoptarea unei ideologii, deoarece ei se
ndreapta, de obicei, spre cea mai simpla. Doar prin constrngere ei pot rezista fortei magnetice a
ideologiilor simple ca nationalismul si va rezista chiar fata de ideologia care este considerata cea
44
mai raspndita.

6. PRI MA TI NERETE. n timpul stadiului anterior, forta permitea sexelor sa se nteleaga si
sa comunice fructuos. Cnd sunt ndragostiti, adolescentii se ataseaza de o alta persoana ntr-o
ncercare de a-si defini propria identitate. Adolescentii ndragostiti se vad pe ei nsisi prin prisma
celuilalt, care este un ideal al sau. Acum, n cel de-al saselea stadiu, diferentele dintre sexe sunt tot
mai evidente, astfel nct cele doua sexe, similare n constiinta si limbaj, gndesc diferit n
problema dragostei sau a procreatiei. Cei doi poli ai acestui stadiu se refera la atasament pe de o
parte si la alienare pe de alta parte. Intimitatea psihica este capacitatea de a mpartasi propria
identitate cu o alta persoana fara teama de a pierde ceva prin aceasta". Este mai mult dect
intimitatea fizica care apare n raporturile sexuale. Celalalt pol al crizei acestui stadiu este izolarea,
singuratatea, esecul n a mentine aproape si n a coopera cu acelasi sex, n special cu sexul opus.
Triumful singuratatii condamna individul la fixatii infantile si imaturitate. Pe de alta parte,
intimitatea aduce forta, achizitia de baza a acestei perioade. n acest stadiu fiecare ncepe sa ia
locul cuiva n societate.

7. MATURITATEA. n acest stadiu fiecare ncepe sa-si ocupe propriul loc n societate si sa
ajute la dezvoltarea si perfectionarea a tot ceea ce societatea produce, n timpul acestui stadiu
oamenii se straduiesc sa fie productivi. Erikson admite ca productivitatea nu este un cuvnt
elegant. El arata ca s-ar fi putut folosi creativitatea n locul productivitatii, dar substitutia ar putea
strecura prea multa confuzie pentru conceptia de creativitate, care se refera doar la o anumita
tipologie. Productivitatea are nteles larg care se aplica oamenilor n general: tot ceea ce este
generat de la o generatie la alta. Esecul productivitatii duce la stagnarea proceselor nereusite care
apar datorita incapacitatii de dezvoltare. Plictiseala este o constanta a stagnarii, asa cum este
falsa intimitate si indulgenta fata de sine. Inevitabil, esecul productivitatii apare la generatia
viitoare ca o agravare a lipsei de atasament n copilarie, adolescenta si prima tinerete. Forta
maturitatii este cea mai raspndita preocupare pentru ceea ce a fost generat de dragoste, necesitate
sau accident- o preocupare care trebuie sa nfrnga ambivalenta specifica obligatiei ireversibile.

8. BATRNETEA. Puterea vrstei batrnetii este ntelepciunea - o nmagazinare imensa de
cunostinte, o ntelegere totala si o maturizare completa a gndirii. Aceste contributii intelectuale
furnizeaza o punte pentru generatiile urmatoare. Criza acestei perioade implica contributia la
continuitatea conditiei umane mpotriva distragerii de la scopul nobil al obsesiei mortii. Polii
acestui stadiu se nvrt n jurul ntregului si completului (mplinirii totale) n opozitie cu
dezintegrarea si distrugerea. Erikson nu este n ntregime satisfacut cu termenul de ntelepciune"
pentru ca, la anumite persoane se pare ca nseamna o realizare prea activa. De fapt, n timpul
batrnetii, oamenii pot trai o rentoarcere la sarcinile copilariei, incluznd si senilitate copilareasca.
ntelepciunea, n orice sens al cuvntului, nu este o necesitate la vrsta batrnetii. Problema
adevarata este una de dezvoltare: doar la batrnete se poate dezvolta ntelepciunea si doar la cei
carora le este dat acest dar.
Teoria social-cognitiva a personalitatii: A. Bandura

In anii '70 behaviorismul si reprezinta conceptiile sale n corespundere cu teoria nvatarii sociale a lui
Albert Bandura (1965), care a mentionat ca exista multiple forme de comportament nvatarea carora este
bazata pe observarea unui astfel de comportament la altii si imitarea lui, se numeste nvatare prin
observare. nvata" un careva tip de comportament, nsa utilizarea rezultatelor unei astfel de instruiri
depinde de aprecierea emotional-cognitiva a situatiei. Astfel atitudinea omului influenteaza nu numai
conditiile externe, el este independent sa aprecieze si sa prevada consecintele comportamentului
sau.
Ca teoretician al nvatarii, Bandura este de acord cu Skinner ca att comportamentul normal ct
si cel patologic reprezinta un rezultat al nvatarii. Bandura 1-a criticat pe Skinner pentru ca a
studiat doar subiecti individuali, mai ales animale, si nu subiecti umani, n interactiune unii cu altii.
45
Abordarea lui Bandura este una psihosociala, care investigheaza comportamentele ca fiind formate
si modificate de contextul social. Desi Bandura recunoaste faptul ca nvatarea se datoreaza n mare
parte ntaririi, el subliniaza si existenta altor forme de nvatare care au loc n absenta unei ntariri
directe.
Teoria sa este denumita adesea nvatare observationala pentru ca pune accent pe rolul
observarii comportamentului celorlalti si a consecintelor acestuia n nvatare. Accentul pus pe
nvatarea prin observatie sau exemplu, reprezinta poate aspectul cel mai important al teoriei lui
Bandura. n acelasi timp, Bandura nu elimina total existenta variabilelor interne, asa cum facea
Skinner. El este de parere ca procesele de gndire influenteaza procesul de nvatare. Observnd
comportamentul celorlalti, oamenii realizeaza o decizie constienta sa se comporte sau nu n
acelasi mod. Cu alte cuvinte, Bandura interpune un mecanism de mediere ntre stimul si reactie si
acest mecanism este reprezentat de procesele cognitive ale subiectului care realizeaza controlul
intern al comportamentului. (Astfel, de pilda, nu programul de ntarire contribuie la modificarea
comportamentului, ci ceea ce crede subiectul sau ceea ce percepe el n legatura cu programul
respectiv.) Teoria lui Bandura reprezinta o forma mai putin extrema de behaviorism.
1, Modelarea - baza nvatarii observationale
Elementul din teoria lui Skinrter, cu care Bandura nu este de acord consta n aceea ca
nvatarea s-ar produce numai prin ntarire directa. Mai mult, el arata ca ntarirea reprezinta un mod
ineficient de nvatare care consuma timp, ba mai mult, este si periculos. El spunea ca lumea ar fi foarte
nesigura daca, de pilda, oamenii ar avea nevoie de ntarire directa pentru a nvata sa n-o traverseze pe
culoarea rosie a semaforului. Conditionarea operanta prin intermediul careia ncercarile si erorile
vor continua pna cnd va fi gasit raspunsul corect, este ineficienta n nvatarea conducerii auto
pentru ca subiectul va muri ntr-un accident nainte de a gasi secventa pozitiva de comportament.
Bandura arata ca majoritatea comportamentelor umane sunt achizitionate prin intermediul
exemplului, care poate avea un caracter intentional sau accidental. Noi nvatam observndu-i pe
ceilalti si modelndu-ne comportamentul n functie de al acestora. Cum ar putea un copil sa nvete
daca el nu ar auzi cuvinte, propozitii sau fraze ?
Prin intermediul modelarii este posibila achizitionarea unor comportamente noi, ct si
ntarirea sau, dimpotriva, slabirea vechilor repertorii de comportamente. Astfel, de exemplu,
prescolarii care au vazut cum un adult lovea un manechin de plastic, au pus n evidenta un
comportament de doua ori mai agresiv dect cel al lotului martor. Bandura ntelege prin dezinhibitie
faptul ca anumite comportamente inhibate se pot reactualiza sub influenta unui model. Un exemplu
de dezinhibitie l reprezinta situatia n care un subiect realizeaza, aflndu-se ntr-o gloata, actiuni pe
care nu le-ar realiza de unul singur. Mai exact, subiectul este mai nclinat sa ncalce unele reguli
atunci cnd i vede pe ceilalti ncalcndu-le. Pe baza unor cercetari extensive, Bandura a ajuns la
concluzia ca cea mai mare parte a comportamentului uman, pozitiva sau negativa, normala sau
patologica, este nvatata prin intermediul imitatiei. Autorul este de parere ca nevroticii, criminalii
sau psihopatii au nvatat comportamentul lor la fel ca ceilalti oameni. Diferenta consta n aceea ca
personalitatile deviante au urmat un alt model, care nu este considerat dezirabil de majoritatea
membrilor societatii. Bandura a discutat mult despre modelele gresite de comportament care le sunt
oferite copiilor prin intermediul programelor de televiziune. Bandura afirma ca persoana care
controleaza modelele, controleaza si comportamentul subiectilor.
2. Particularitatile modelului
Particularitatile modelului vor influenta procesul imitatiei. Astfel, n viata reala vom fi mai
tentati sa ne lasam influentati de catre cineva care ne seamana, dect de cineva care este total
diferit. De asemenea, noi suntem mai nclinati sa imitam comportamentul unei persoane de
acelasi sex. De asemenea, vrsta subiectului are un roi important n modelare. Astfel, de pilda, un
prescolar va imita mai curnd comportamentul unui adult dect un adolescent care lupta pentru
independenta. Bandura subliniaza ca, n general, subiectii sunt mai dispusi sa se lase influentati de
surse model care au aceeasi vrsta. O alta caracteristica importanta a modelului o reprezinta statutul
social si prestigiul. ntr-unui din experimentele sale, Bandura a demonstrat ca pietonii sunt mai
nclinati sa traverseze pe culoarea rosie a semaforului daca o persoana foarte bine mbracata face
46
acelasi lucru si sa nu o faca, daca o persoana prost mbracata se comporta n mod respectiv (n
ambele cazuri este vorba de aceeasi persoana). Aceste observatii se utilizeaza cu succes n
psihologia reclamei cnd o personalitate din lumea artistica sau sportiva este prezentata n calitate
de consumator al unui produs.
Tipul de comportament este, de asemenea, important n cadrul imitatiei. Astfel,
comportamentele complexe nu sunt imitate tot att de rapid ca cele simple.
Caracteristicile observatorului. Persoanele caracterizate prin insuficienta ncredere n sine si
imagine de sine scazuta sunt mai nclinate sa imite comportamentele altora. De asemenea, subiectii
care au primit ntariri n trecut pentru imitarea comportamentului celorlalti sunt mai nclinati spre
imitatia unei surse model.
Recompensarea consecintelor comportamentului. In cazul n care comportamentul de imitatie
este ntarit, forta de imitare a modelului se amplifica. Bandura este de parere ca ntarirea pozitiva
poate actiona mai puternic dect factorii mentionati mai sus. Astfel, de pilda, o sursa model cu
statut social ridicat l poate face pe subiect sa o imite, dar daca consecintele respectivei imitari nu
sunt ntarite suficient, subiectul va avea tendinta de a fi mai putin dominat n viitor de respectivul
model,
3. Conceptul de eu (seif)
Bandura defineste ^eul n termenii structurilor cognitive care functioneaza ca sisteme de
referinta interna, ct si a setului de sub functii care implica perceptia, evaluarea si reglarea
comportamentului" (Bandura, 1978, cit. Schultz, 1986, p. 387). Deci, eul nu reprezinta o entitate,
ci un set de structuri si procese cognitive care regleaza perceptia si cognitia.
Bandura considera ca doua aspecte ale eului au o importanta majora: a) ntarirea eului; b)
Eficienta eului.
a) ntarirea eului (autontarirea). Autontarirea este, n conceptia lui Bandura, tot att de
importanta ca si ntarirea externa. O recompensa autoadministrata poate fi, de pilda, trairea
sentimentului de mndrie sau satisfactie, n timp ce o sanctiune autoadministrata poate fi
reprezentata de trairea sentimentului de rusine, culpabilitate sau depresie n legatura cu faptul ca
nu ne-am comportat ntr-un anumit fel. Bandura considera ca majoritatea comportamentelor
umane sunt reglate prin intermediul auto ntariri lor. Standardele interne n raport cu care se
evalueaza comportamentul sunt preluate prin nvatare de la surse model care sunt parintii si alte
persoane semnificative din copilaria subiectului.
b) Autoeficienta. Autoeficienta se refera la ct de bine reuseste subiectul sa-si atinga
propriile standarde interne. Bandura considera ca autoeficienta se exprima prin intermediul
sentimentelor de autostima, de valoare personala, de adecvare si eficienta n abordarea realitatii.
Autoeficienta este perceperea propriei capacitati de a produce si regla evenimentele vietii.
Persoanele care au standarde interne exagerat de ridicate se autopedepsesc sever atunci cnd nu
reusesc sa le atinga si de aici pot rezulta sentimente de depresie, descurajare, autodevalorizare.
Bandura subliniaza ca persoanele cu sentimentul autoeficientei scazut pot sa se refugieze n
alcool, sa se resemneze sau sa se refugieze ntr-o lume de fantasme. Aceste persoane se simt
neajutorate, incapabile sa influenteze evenimentele, considera ca toate eforturile lor sunt inutile.
Subiectii sunt dependenti si anxiosi. Cnd ntlnesc un obstacol renunta la tentativele de a-1
depasi sau nici macar nu ncearca sa-1 depaseasca. Persoanele cu sentimentul autoeficientei
ridicat au urmatoarele caracteristici: sunt capabile sa faca fata n mod adecvat ncercarilor vietii;
pentru ca ele se asteapta la succes, ele vor persevera n tentative de depasire a obstacolelor; au o
mare ncredere n fortele proprii si nu sunt blocate de dubitatii; au performate ridicate n
activitate. Bandura considera ca modul n care omul si apreciaza nivelul de autoeficienta
depinde de: nivelul performantelor anterioare; obsen'area succesului altor persoane (mai ales
daca sunt asemanatoare cu noi); ntareste sentimentul autoeficientei; persuasiunea verbala poate
creste nivelul autoeficientei (si invers, n functie de continutul acesteia); nivelul de activare
interna. Oamenii sunt mai nclinati sa se astepte la succes atunci cnd nu manifesta reactii
dezadaptative, de supraactivare n conditii de stres.
47
4. Stadiile nvatarii modelate
Dupa Bandura, modelarea se dezvolta odata cu vrsta si maturizarea, n copilarie,
modelarea se limiteaza la imitatia directa pentru ca la copii nu s-au dezvoltat nca abilitatile
cognitive si sistemele imaginative (reprezentational) si verbal, care stau la baza nvatarii
modelate, n cazul copiilor, este necesar un numar mai mare de repetari pentru ca acestia sa
reproduca un anumit comportament observat (cam n jurul vrstei de 2 ani apar primele
comportamente imitate).
5. Modificarea comportamentului nvatat
Prin intermediul teoriei sale asupra nvatarii sociale, Bandura urmareste un scop practic
imediat, si anume gasirea celor mai eficiente modalitati de modificare a comportamentului
indezirabil sau anormal. Daca modelarea reprezinta modalitatea de baza n nvatarea unor
comportamente, tot prin intermediul modelarii se poate modifica un comportament nedorit. Astfel,
de pilda, Bandura a utilizat metoda modelarii pentru nlaturarea unor frici sau fobii (exemplu: un
copil cu fobie de cini a fost pus sa urmareasca, de la o distanta sigura, cum alt copil de aceeasi
vrsta se joaca cu un cine). Desi abordarea lui Bandura se refera la comportamentul manifest,
odata cu trecerea timpului, autorul a nceput sa fie tot mai mult preocupat de variabilele cognitive,
mai precis de autoeficienta. Un subiect care si-a rezolvat prin intermediul modelarii fobia de serpi,
de pilda, si modifica nu numai comportamentul manifest ci si atitudinile, manifestnd mai mult
autoeficienta n situatiile care i produceau nainte anxietate.
In ncheiere, trebuie sa subliniem faptul ca Bandura era de parere ca un comportament
uman este controlat att de subiectul nsusi, prin intermediul operatiilor si proceselor cognitive ct
si de mediu, prin intermediul stimularilor de natura sociala. El si denumeste pozitia determinism
reciproc" si arata ca oamenii nu sunt nici obiecte pasive, controlate de forte externe, nici subiecti
absolut liberi care pot face si deveni ceea ce vor".

ORIENTAREA UMANISTA
N PSIHOLOGIA PERSONALITATII
1. Caracteristica generala a orientarii umaniste
Vreme de aproape b jumatate de veac, psihologia a fost dominata de doua mari scoli:
scoala psihanalitica, care punea accentul pe componenta instinctiva, irationala, inconstienta a fiintei
umane si scoala behaviorista, care i Considera, n esenta, pe oameni niste fiinte mecanice, controlate
din exterior, dependente de mediul nconjurator. Reorientatea catre uman cstignd tot mai mult
teren n psihologie, spre jumatatea secolului XX apare o noua orientare psihologica numita
psihologia umanista.
Considerata de unul dintre initiatorii ei, Abraham H. Maslow (1908 - 1970), a treia forta n
psihologie, nca de la nceput psihologia umanista a reprezentat o reactie mpotriva celorlalte doua mari
orientari existente si practicate n Occident. Behaviorismul si psihanaliza, taxate ca incapabile de
a studia si mai ales de a solutiona problematica reala, concreta a omului contemporan, aflat n
fata multor dileme si contradictii: Eu cred ca psihologia umanista", scrie Maslow, trebuie sa se
ocupe mai mult de problemele importante ale pozitiei Omului n lumea de azi si spun acest lucru
deoarece toate problemele importante ale omenirii - razboi si pace, exploatare si fraternitate, ura si
dragoste, boala si sanatate, ntelegere si conflict, fericire si nefericire - conduc la o mai buna
ntelegere a naturii umane si la o psihologie cu aplicatii directe pentru viata omului" La rndul ei,
Charlotte Bruhler (1893 - 1974) sustinea ca psihologia umanista se vrea a fi o solutie la
problemele umane ale timpului nostru: cum sa traiesti o viata plina de succes si cum sa construiesti
relatii mai satisfacatoare ntre oamenii acestei lumi"



Conceptia lui Maslow asupra persoanei

Dragostea lui Maslow pentru muzica si atractia pentru academicienii si politicienii liber-
cugetatori se sprijinea pe devotamentul sau initial asupra studiului comportamentelor neschimbatoare
48
ale animalelor. A demonstrat ca n comportamentul sexual al maimutelor exista de fapt un joc al
dominarii. Desi a ajutat la stabilirea unui interes n ierarhiile dominarii" la primate, Maslow a
abandonat n cele din urma activitatea.
Fiind preocupat de cstig n perioada depresiunii economice, Maslow a intrat la Medicina. Ca
de obicei, datorita motivatiei extrinseci, Maslow s-a plictisit repede si a renuntat. Avnd n fata o
piata a muncii slaba, si refuzul unei cercetari datorita antisemitismului, Maslow era pregatit sa
accepte orice. Spre fericirea lui, psihologul EdwardL. Thorndike a devenit interesat de munca lui.
Thoradike lucra la Teachers College din cadrul Univ. Columbia si era autorul legii efectului", un
principiu de baza al nvatarii, n loc sa urmareasca pisicile cum scapau din custi, avea planuri
mai.mari pentru aplicarea psihologiei si a primit 100.000$ pentru punerea lor n aplicare. Maslow se
putea ntoarce la New York sa-si continue cercetarea si n acelasi timp sa-si cstige si existenta.
Chiar si atunci cnd studia animalele n Wisconsin, Maslow a devenit interesat de disputa
Freud-Adler. New-York-ul se afla n cea mai fascinanta perioada a psihologiei personalitatii:
Horney, Fromm, Adler si altii, printre care si Koffka, reprezentat al psihologiei globale. Dintre
acestia Adler a avut un impact mai mare asupra sa. Cnd s-a prezentat la una din conferintele lui, a
fost placut surprins sa gaseasca o sala aproape goala. Avnd o competitie slaba pentru a-i capta
atentia lui Adler, cei doi au devenit apropiati. Fara ndoiala, notiunile lui Adler, cum ar fi: interesul
social, lupta pentru superioritate si ideea puterea creatiei individuale", l-au influentat puternic pe
Maslow.
Psihologia gestaltista a contribuit probabil cel mai mult la evolutia intelectuala a lui Maslow,
fiind preocupata initial cu perceptia si sustinea ideea ca perceptiile simple sunt ntreguri realizate din
parti integrate. Pot fi luate n considerare partile sau ntregul, dar niciodata la un loc. Asa ca, la fel ca
si ntr-un mozaic, amanuntele ce formeaza fetele si figurile din lucrarile de arta, pot fi apreciate ca
ntreg sau pe parti. Mai important, partile si ntregul sunt entitati separate, dar sunt fara scapare legate
ntre ele: ntregul este format prin integrarea partilor n asa fel nct partile si ntregul nu pot exista
separate una de cealalta. Teoria gestaltista era compusa din legi de organizare care explicau cum
partile formau ntreguri. Aceasta idee a ntregului a devenit fundamentala pentru Maslow. Pentru a o
demonstra, a facut o analogie referitoare la studiul stomacului. Stomacul poate fi examinat prin
extragerea dintr-un cadavru si examinarea sa ca si cnd ar functiona independent de corpul din
care a fost luat. Alternativ, stomacul poate fi studiat n organisme vii. Pentru Maslow, cea din
urma varianta e de preferat, deoarece stomacul nu poate fi pe deplin nteles n afara corpului n care
e integrat. La nivelul motivatiei, n cadrul stomacului, nu stomacului i e foame, ci individului.
Pentru Maslow, factorii motivationali sunt suportul personalitatii. Motivatie provine din
cuvntul radacina motiv" si se refera la procesul prin care organismele sunt mpinse spre scopuri.
Nevoile sunt tensiuni simple care cer a fi satisfacute. Foamea este un exemplu. Conceptul de
nevoie" este traditional si pare usor de nteles, nsa Maslow a considerat ca este un concept
ambiguu. Putem fi indusi n eroare observnd anumite comportamente si atribuindu-le unei anumite
nevoi. Spre exemplu, oamenii carora nu le este foame, dar mannca, nu si satisfac nevoia de foame, ci
nevoia de securitate. Maslow si-a sustinut punctul de vedere ca un comportament, gnd sau sentiment
dat poate aparea datorita mai multor motivatii.
Maslow ofera doua raspunsuri la ntrebarea: Pot oamenii trai numai din pine?" Raspunsul
este Da, atunci cnd nu exista deloc pine", si Nu, atunci cnd este pine din belsug". Se poate
lua exemplul oamenilor nfometati care se gndesc numai la mncare, viseaza numai la mncare.
Pentru ei, orice alt interes nu este important. Viata nsasi e definita prin a mnca". Oricum, tabloul
e diferit atunci cnd oamenii sunt hraniti, cnd mncarea e din abundenta. Satisfacerea foamei
determina oamenii sa-si urmareasca si alte nevoi, care ncep sa domine individul, lund locul foamei.
Dupa ce si acestea sunt satisfacute, alte nevoi le iau locul. Maslow a stabilit o ierarhie a trebuintelor
sau nevoilor, pornind de la nevoile biologice, pna la nevoile cele mai abstracte:
Trebuintele fiziologice cuprind necesitatile biologice pentru apa, oxigen, proteine, vitamine,
temperatura normala a corpului, somn, sex, exercitii fizice si altele. Acestea pot fi considerate mai
mult impulsuri dect nevoi.
Trebuinta de securitate / siguranta include protectia, stabilitatea, structura, legea, ordinea,
49
libertatea. Aceasta nevoie poate fi urmarita n reactiile negative foarte puternice ale copiilor mici, la
orice schimbare neasteptata n jurul lor. Aceste reactii la copii sau la adulti la diferiti stimuli
sugereaza activarea acestei nevoi. Se poate observa similitudinea cu ideea adusa de Karen Horney,
referitoare la anxietatea de baza".
Trebuinta de dragoste si apartenenta orienteaza persoana spre relatii afectuoase cu cei din
jur si spre o anumita pozitie n familie sau n grup. Maslow a studiat asa numitele sensitivity
groups", ansambluri de oameni ce se ntlneau pentru a-si destainui sentimente intime si pentru a
deveni apropiati. Maslow a vazut n acest curent o crestere a nevoii de contract interpersonal si
intimitate dintre oamenii.
Trebuinta de stima este mpartita n doua categorii: 1) dorintele personale de acceptabilitate
autoritate competente, realizare, ncredere, independenta si libertate; 2) dorinta de respect din partea
altor oamenii incluznd atentia, recunoasterea, aprecierea, statusul, prestigiul, faima, dominatia si
demnitatea. Satisfacerea acestor nevoi da nastere sentimentelor de autovaloare, ncredere n sine si
putere psihologica. Dar ncurcarea satisfacerii acestor nevoi produce sentimente de inferioritate,
slabiciune si neajutorare, care duc la descurajare, compensare sau nevroza.
Cea mai importanta nazuinta este nevoie de actualizare a sinelui", dorinta de auto
mplinire... tendinta omului de a-si realiza potentialul". Aceasta forta puternica poate fi atribuita
dorintei de a deveni ct mai mult ceea ce suntem, de a realiza ct mai mult din ceea ce suntem
capabili. Oamenii se simt ntr-un fel constrnsi sa devina ceea ce pot sa devina, fie atlet, parinte,
jurnalist. Muzicieni simt nevoia de a face muzica, artisti sa picteze, poetii sa scrie. n manifestarea
acestui proces de actualizare a sinelui oamenii difera cel mai mult. Deoarece fiecare persoana e
diferita, ceea ce fiecare persoana simte ca trebuie sa devina e unic.
Maslow a numit primele patru nevoi de baza nevoi deficienta" (d-needs), deoarece n
mplinirea lor este inclus si mediul, pentru ca persoana sa evite boala fizica si
neadaptarea psihologica. Citnd dovezi din cercetari, Maslow a ajuns la concluzia ca apetitul
sau preferintele culinare individuale sunt un indiciu foarte clar cu privire la nevoile fiziologice sau
deficitele organismului. Daca n corp o substanta biochimica anume lipseste, individul va ncerca sa
satisfaca deficienta prin dezvoltarea unei pofte fata de elementul nutritional lipsa. Maslow a gasit
sprijin pentru aceasta teorie n teoria homeostaziei a lui Walter Cannon. Prin homeostazie se
ntelege tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, restabilindu-le
nivelul cnd acesta este perturbat de o influenta externa. Maslow a constatat urmatoarele: 1) oamenii
tnjesc permanent la satisfacerea lor; 2) lipsa mbolnaveste oamenii sau opreste dezvoltarea lor; 3)
satisfacerea vindeca boala produsa de deficienta; 4) proviziile stabile previn aceste boli; 5) oamenii
sanatosi nu au deficienta.
Nevoia de actualizare a sinelui tinde sa nu apara pna ce nu exista o satisfacere anterioara a
nevoilor fiziologice, de siguranta, de dragoste si de stima. Insa chiar si satisfacerea nevoilor de baza
nu e suficienta pentru a garanta aparitia acestui proces de actualizare a sinelui. Persoanele care se
afla n cadrul acestui proces psihologic arata o satisfacere suficienta a nevoilor de baza. Pe deasupra
nu sunt bolnavi, si folosesc pozitiv capacitatile si motivatia este legata de un set de valori
persoanele. Actualizarea sinelui nu se refera la compensarea deficitelor, ca n cazul nevoilor-D, ci
privesc miscarea ascensionala, optimizanta dincolo de anumite standarde.
Maslow a ierarhizat trebuintele / nevoile de baza intr-o piramida" a trebuintelor /
nevoilor.
50


Nevoile de la baza sunt predominante, cer satisfacerea lor imediata. Ele apar mai devreme n
procesul de dezvoltare si cer satisfacerea imediata. O deficienta ntr-o nevoie de la baza piramidei
domina functionarea personalitatii pna cnd e satisfacuta. Numai atunci persoana e eliberata sa se
adreseze nevoii care e mai sus n piramida. Nevoia de siguranta e mai puternica dect nevoia de
dragoste, dar foamea le domina.
Maslow sustine ca n societatea actuala, satisfacerea trebuintelor unei persoanei de rnd, poate
fi n proportie de 85% din fiziologice, 70% de siguranta, 50% dragoste, stima si doar, 10% de
actualizare a sinelui. De asemenea, oamenii nu trebuie sa-si
satisfaca n proportie de 100% o nevoie pentru ca urmatoare sa apara. Daca nevoie de dragoste e
satisfacuta n proportie de 10%, nevoia de stima nu apare deloc, dar la o proportie 25%, nevoia de
stima apare cu doar 5%. , >
Exista binenteles si exceptii la aparitia nevoilor n aceasta ordine. Romeo si Julieta si-au dat
viata pentru dragostea. Mahatma Ghandi a fost dispus sa-si nege siguranta si trebuintele fiziologice
pentru valori nalte, ca demnitatea personala, egalitatea sociala si libertatea politica. El a fost capabil
sa-si nege trebuintele de la baza piramidei treptat, concentrndu-se asupra valorilor mai importante.
Ghandi a fost aruncat ntr-un lagar de concentrare si chinuit prin intermediul torturii, nfometarii si
epuizarii.
Cel mai tipic exemplu de inversare al nevoilor este atunci cnd trebuinta de dragoste este
satisfacuta o data cu trebuinta de stima. Persoana care crede ca satisfacerea trebuintei de stima implica
si dragostea, poate adopta atitudinea ca iubirea vine doar la cei puternici, respectati si temuti. Pentru o
astfel de persoana, trebuinta de a fi un obiect al afectiunii este ntlnita prin afisarea unei masti a
ncrederii, si sustinerea convingerii ca aceasta masca atrage dragostea". Este posibila de asemenea
disparitia completa a unei nevoi, n cazul unui individ antisocial (psihopat), spre exemplu, a carui
sete de dragoste din copilarie nu a fost niciodata potolita si deci o perioada critica n dezvoltarea
acestui individ a fost ocolita. De asemenea nivelul de aspiratie al unui individ poate fi redus
permanent. Spre exemplu, o persoana care a trait n somaj sau n saracie groaznica mai mult timp,
poate continua sa caute doar satisfactii minime n viata, cum ar fi obtinerea mncarii sau a
adapostului.
Maslow a ncercat sa nteleaga valorile sadite n natura prin observarea esentei culturii
omului. Doar alegerile, gusturile si judecatele unei fiinte umane sanatoase ne vor spune multe
despre ceea ce este bun pentru ntreaga omenire n lunga ei existenta. Maslow a studiat cele mai
importante personalitati umane, definindu-le ca fiind acele persoane sanatoase din punct de vedere
psihic, al maturitatii si desavrsirii lor. El a desemnat cteva din aceste personalitati, capacitatile
si talentele care-i ajuta sa faca ceea ce pot ei mai bine si care i ajuta sa se dezvolte la nivel
superior. Ei traiesc dupa povatuirea lui Nietzsche Fiti, deveniti ceea ce sunteti (cu adevarat)!"
Caracteristicile comune marilor personalitati sunt urmatoarele: perceperea clara, eficienta a
realitatii si relatii confortabile cu aceasta; asteptari / expectante de la sine, de la altii si de la natura;
51
spontaneitate, simplitate, naturalete; centrarea pe problema (daca intervine ceva strain, ei considera
ca au o misiune de ndeplinit n legatura cu acel ceva"; detasare si nevoia de intimitate; caracter
puternic si independenta relativa fata de mediu; continua mprospatare a aprecierii; experienta
mistica de vrf; Gemeinschaftsgefuehl" - sentimentul comunitar de nrudire si de identificare cu
rasa umana (acelasi cuvnt german utilizat de catre Adler si mai trziu prin interes social"; relatii
personale cu ceilalti (puternice, dar limitate ca numar); structura caracteriala democratica; discriminare
etica ntre bine si rau, metode; sens filozofic; creativitate; transcendenta n oricare culturi particulare;
imperfectiuni: uneori nechibzuit, nepoliticos din punct de vedere social, rece, plictisit, iritat,
ncapatnat, uita repede, indispus, prostut, mnios, mndru n aparenta, naiv, anxios, vinovat,
neadaptat.
Maslow este de parere ca aceste trebuinte formeaza o ierarhie separata: nevoia de cunoastere este
mai puternica dect nevoia de a ntelege. ntre cele doua ierarhii de trebuinteexista o interactiune reciproca.
Astfel, este imposibil ca un subiect sa devina autoactulizat daca trebuintele sale de cunoastere sau
ntelegere nu sunt satisfacute. Maslow arata ca exista si exceptii de la ierarhia trebuintelor: astfel,
oamenii care s-au dedicat unei cauze cu pretul vietii si-au negat trebuintele fiziologice sau pe cele de
securitate.




C. Rogers: teoria fenomenologica a personalitatii
Teoria personalitatii elaborata Cari Rogers, n 1959, a constituit una dintre primele
provocari reale la adresa abordarilor psihanalitice si psihometrice ale personalitatii. Rogers
considera ca aceste viziuni asupra personalitatii sunt foarte limitate, prezentnd idei
foarte nguste n legatura cu potentialul uman. Pentru teoreticianul psihanalist, o
personalitate sanatoasa este, pur si simplu, una care a reusit sa reduca tensiunile dintre
partile sale distincte, pna la un nivel pe care l poate stapni, iar pentru teoreticienii
psihometriei, simpla absenta a simptoamelor unei tulburari sugereaza ca individul este
sanatos mintal.
{

Nevoile umane. Rogers considera ca exista o parte mai buna a personalitatii umane, care se
manifesta prin nazuinta continua spre crestere si dezvoltare, n care oamenii sunt angajatii n
permanenta (daca nu sunt tulburati sau sub tensiune). El sustine ca fiintele umane au o necesitate
fundamentala de a-si dezvolta potentialul ct mai mult posibil si, din activitatea sa clinica, deduce ca
probleme nevrotice sau psihotice se dezvolta atunci cnd acest aspect al personalitatii unei fiinte
umane este n mod consecvent reprimat. Rogers se refera la acest lucru folosind termenul nevoie de
auto actualizare ~ necesitatea de actualizare sau de realizare a potentialului propriu. Deoarece
aceasta necesitate este att de importanta, Rogers sustine ca evaluam, prin prisma ei, toate
experientele noastre de viata. Experientele care ne ncurajeaza dezvoltarea sunt cele pe care le
percepem ca pozitive sau utile, pe cnd pe cele care ne inhiba sau ne suprima autoactualizarea le
percepem ca negative sau neplacute. Deoarece fiecare individ are capacitatii si tendinte diferite,
fiecare si elaboreaza propriul set de valori specifice, care sunt, deseori, similare cu ale altora, chiar
daca nu perfect identice.
Conceptul de sine. O alta diferenta ntre viziunea lui Rogers si abordarile psihanalitice si
psihometrice ale personalitatii este ca acesta percepe personalitatea ca o unitate coerenta, si nu
mpartita n sectiuni sau parti separate. El si centreaza teoria pe ideea sinelui", deoarece, n lucrul
cu pacientii sai, a constatat ca acestia aveau idei foarte clare n privinta eurilor lor interioare",
pentru care psihologul a propus denumirea de concept de sine, si ca, deseori, erau tulburati de
comportamentele care nu se potriveau cu ideile lor. Nu nteleg, nu-mi sta n fire sa fac asta", ar fi o
remarca tipica pentru acest tip de anxietate. Conceptul de sine" este fundamental n teoria lui
Rogers asupra personalitatii. El a descoperit ca multi dintre pacientii sai aveau o imagine a aceea
ce doreau sa fie (sinele ideal), foarte diferite de felul n care credeau ca sunt n realitate. Cu ct sinele
ideal era mai diferit de sinele real, cu att pacientul se simtea mai anxios si mai nefericit. Aceasta
discrepanta ntre sinele ideal si cel real este deseori evidenta la persoane care sufera de boli
52
digestive. In cartea sa, Grasimea este o problema feminina, Susie Orbach sustinea ca bolile
digestive, cum ar fi bulimia si anorexia nervoasa, apar ca urmare a importantei acordate frumusetii si
zveltetii n societatea occidentala. Femeile sunt continuu sub presiunea imaginii felului n care ar
trebui sa arate, iar respectul lor de sine este legat de succesul pe care l au n hranirea si ngrijirea
altora. Pregatirea mncarii este, si ea, o cale de exprimarea a personalitatii. Cei care sufera de
anorexie au deseori imagini corporale anormale, considerndu-se grasi atunci cnd sunt extrem de
slabi. n parte, terapia lui Orbach consta n modificarea imaginii de sine a suferinzilor, pentru a
aduce imaginea sinelui ideal mai aproape de sinele real.
Pretuirea. Cealalta necesitate a personalitatii umane pe care Rogers a evidentiat-o este
necesitatea pretuirii. El sustine ca orice fiinta umana trebuie sa fie pretuita de alte persoane,
pretuire care sa se manifeste fie prin dragoste, afectiune sau chiar simplu respect. Pentru ca este
vorba, ntr-adevar, de o necesitate, si nu de un element fara de care sa ne putem descurca, este foarte
important ca omul sa gaseasca aceasta pretuire si, n unele cazuri, acest lucru poate deveni att de
important, nct sa interfereze cu nevoia de autoactualizare. Dupa Rogers, n aceste conditii,
individul ncepe sa aiba probleme.
Conditii de valorare. In general, cei din jur au tendinta de a conditiona pretuirea de un
comportament adecvat". Cu alte cuvinte, ei admira o persoana daca aceasta se comporta ntr-un
anumit fel. Aceasta nseamna ca fiecare persoana stie care sunt tipurile de comportament care pot si
care nu pot cstiga pretuirea celorlalti. Aceste idei sunt cunoscute sub denumirea de conditii de
valorare si sunt foarte importante n ghidarea comportamentului individual, deoarece ele conduc
individul spre tipurile de comportament aprobate de societate. Cnd aceste conditii de valorare impun
individul sa actioneze pe cai cu totul opuse comportamentului de autoactualizare apreciat pozitiv de
persoana respectiva, atunci apare amenintarea, pentru ca necesitatea de autoactualizare a individului
este amenintata. Aceasta produce anxietate, deoarece omul devine constient (chiar daca acest lucru nu-i
este foarte clar) ca exista o lipsa de concordanta ntre actiunile si valorile sale.
Mecanisme de aparare. Datorita amenintarii produse de aceasta neconcordanta, individul
dezvolta mecanisme de aparare, care protejeaza sinele de confruntare cu situatia reala. Aceste
mecanisme de aparare sunt de doua tipuri: negarea (adica refuzul de a admite ca exista vre-o
neconcordanta) si distorsionarea(adica falsificarea sau modificarea amintirii experientei neplacute,
pentru a deveni mai putin amenintatoare). De aici se pot dezvolta uneori probleme psihice serioase,
desi majoritatea persoanelor utilizeaza putin aceste mecanisme de aparare n viata cotidiana.
Rogers a vazut personalitatea ca pe un fel de masca" pe care o folosim n raport cu alte
persoane, n viata cotidiana. El afirma ca este important faptul ca aceasta masca" sa fie similara
sinelui interior" real, pentru ca, n caz contrar, omul ar fi considerat drept un prefacut. Dar chiar
daca personalitatea se potriveste cu sinele interior, nu este totusi identica, si fiecare fiinta umana
este singura care stie cum este pe dinauntru.
Pretuirea neconditionata. Dupa Rogers, dezvoltarea unei personalitati sanatoase presupune
inexistenta conflictelor ntre conditiile de valorare" si imboldul launtric de autoactualizare, deoarece
pentru majoritatea indivizilor exista cel putin una sau doua persoane, n decursul vietii, care le ofera o
pretuire neconditionata. Cu alte cuvinte, individul stie ca exista cineva, sau a existat cineva n trecut, care
tine la el indiferent de comportamentul sau. Pretuirea neconditionata este deosebit de valoroasa, pentru
ca elibereaza individul de necesitatea de a cauta tot timpul aprobarea sociala, dndu-i n schimb libertatea
de a-si explora talentele, nclinatiile si capacitatile. Cu alte cuvinte, oamenii si pot exprima necesitatea de
autoactualizare fara sa aiba grija de dezaprobarile sociale pe care le-ar putea produce.
Rogers insista ca majoritatea, daca nu toti pacientii sai nevrotici, aveau parinti care nu le-au dat
copiilor lor sentimentul puternic de a fi iubiti si apreciati n mod absolut, n schimb le-au conditionat
ntotdeauna dragostea de buna purtare". Acest lucru, aprecia el, a transmis copilului mesajul ca nu
era iubit deloc si ca parintilor le-ar fi placut, de fapt, un alt copil, ideal, care sa nu fie niciodata
obraznic. Prin urmare, acesti copii au crescut cu nazuinta de a fi admirati de altii, neglijndu-si n
acest timp autoactualizarea. Astfel de persoane tind sa aiba standarde ridicate de comportament,
foarte nerealiste, altfel spus, conceptul lor de sine ideal nu se mai coreleaza deloc cu sinele real.
53
TEORII PSIHOMETRICEALE PERSONALITATII

R. Cattell si teoria factoriala a personalitatii


Personalitatea este cea care permite o predictie asupra a ceea ce va face o persoana ntr-o
situatie data"
R. Cattell
Tinta lui Cattell n studiul sau asupra personalitatii este de a prevedea comportamentul, de
a prevedea ceea ce o persoana va face ca raspuns la stimulul unei situatii. El nu face referire la
modificarea comportamentului de la nedorit la dorit sau de la anormal la normal, ceea ce a fost
scopul multor teoreticieni despre care am discutat deja. Subiectii lui Cattell erau oameni normali
ale caror personalitati le-a studiat si nu tratat. Cattell credea ca este imposibil (sau cel putin
nentelept) sa ncerci sa schimbi o personalitate nainte de a ntelege n detaliu ce trebuie
schimbat.
Teoria lui Cattell despre personalitate nu a avut originea ntr-o situatie clinica. In schimb
abordarea sa este riguros stiintifica, dovedind observarea comportamentului si adunarea a
numeroase date asupra fiecarui subiect, n cercetarea lui Cattell nu este neobisnuit ca peste 50 de
tipuri de masurari sa se faca la un subiect.
Aspectul specific al abordarii de catre Cattell este ceea ce face cu datele obtinute. El aplica
procedeul statistic al analizei factoriale ce implica evaluarea relatiilor dintre fiecare pereche
posibila de masuratori luate de la un grup de subiecti pentru determinarea factorilor comuni.
Daca 2 masuratori arata o corelatie ridicata, Cattell este sigur n sugerarea ca masoara aspecte
similare sau legate ntre ele ale personalitatii. Cattell numeste acesti factori trasaturi" pe care le
vede ca si elemente mentale ale personalitatii. Numai cnd cunoastem trasaturile caracteristice
ale unei persoane putem prevedea cum va actiona acea persoana ntr-o situatie data. Pentru a
ntelege deplin o persoana trebuie apoi sa putem descrie n termeni precisi modelul (sablon)
trasaturilor ce definesc acea persoana ca individ.

Modul Iui Cattell de abordare a trasaturilor personalitatii

Cattell a definit trasatura ca o relativa permanenta tendinta de reactie, alcatuind unitatile structurale
de baza ale personalitatii. A clasificat trasaturile n cteva moduri. O trasatura comuna este cea pe
care o are oricine ntr-o anumita masura. Inteligenta, extrovertirea, sociabilitatea sunt exemple de
trasaturi comune. Oricine are aceste trasaturi, dar unii le au ntr-un grad mai mare dect altii. Motivul
pentru care Cattell a sugerat ca aceste trasaturi comune sunt universale este acela ca oamenii au un
potential ereditar similar si sunt supuse unor presiuni sociale similare, cel putin n interiorul aceleiasi
culturi.
Oamenii difera ca urmare a faptului ca au n masura diferita aceste trasaturi comune. De
asemenea difera datorita trasaturilor unice pe care le au; acele aspecte ale personalitatii pe care le detin
putini alti oameni. Trasaturile unice sunt vizibile n atitudinile si interesul nostru. De exemplu, o
persoana poate avea un interes exagerat pentru fluturi, altul poate fi pasionat n favoarea interzicerii
goliciunii picioarelor n public.
Al doilea mod de clasificare a trasaturilor este acela de a le mparti n trasaturi de abilitate, de
temperament si dinamice.
Trasaturile de abilitate determina ct de eficienta va fi o persoana n munca pentru atingerea
scopului propus. Inteligenta este o trasatura de abilitate; nivelul nostru de inteligenta ne ajuta sa
decidem ct de mult ne vom stradui sa ne atingem scopul, cum ar fi de exemplu absolvirea
facultatii.
Trasaturile de temperament descriu stilul general si tonul emotional al comportamentului
nostru - de exemplu ct de perseverenti, usuratici sau iritabili suntem. Aceste trasaturi afecteaza
modul n care reactionam la o situatie data.
54


Trasaturile dinamice sunt fortele dinamice ale comportamentului nostru si definesc motivatia,
interesul, ambitia.
Al treilea mod de clasificare a trasaturilor - trasaturi de suprafata si trasaturi sursa (profunde)
- este n functie de stabilitatea, permanenta lor.
Trasaturile de suprafata sunt caracteristici ale personalitatii ce sunt n legatura unele cu
altele, dar nu sunt un factor al personalitatii pentru ca nu sunt determinate de o singura sursa. De
exemplu, cteva elemente de comportament cum sunt anxietatea, indecizia, teama irationala sunt
trasaturi de suprafata ale nevroticismului.
De o mai mare importanta sunt trasaturile sursa, factori unitari ai personalitatii, care sunt
mult mai stabili si permanenti. Fiecare trasatura sursa da nastere unui aspect al comportamentului. Ele
sunt factori individuali ce se combina pentru explicarea trasaturilor de suprafata.
Dupa origine, trasaturile sursa se clasifica n trasaturi structurale sau de mediu nconjurator.
Trasaturile structurale si au originea n conditiile biologice, dar nu sunt neaparat nnascute.
De exemplu, bautul alcoolului poate da nastere comportamentelor ca: lipsa de grija, flecareala,
vorbirea mormaita. Analiza factoriala va arata care din aceste caracteristici sunt trasaturi sursa.
Trasaturile determinate de mediu deriva din influentele asupra noastra a mediului social si
fizic. Ele sunt trasaturi nvatate si comportamente ce-si pun pecetea asupra personalitatii.
Comportamentul unei persoane dintr-un ghetou din interiorul unui oras este modelat diferit de
comportamentul cuiva din clasa de sus, dintr-un mediu luxos. Un ofiter militar de cariera are un alt
mod de comportament dect un muzician de jazz. Astfel vedem ca Cattell a recunoscut
interactiunea dintre persoana si variate situatii.
Trasaturile sursa - factorii de baza ai personalitatii
Dupa mai mult de 2 decenii de intensa cercetare pe baza analizei factoriale, Cattell a
identificat 16 trasaturi sursa ca si factori de baza ai personalitatii. Acesti factori sunt probabil cel
mai bine cunoscuti n forma n care sunt cel mai des utilizati, n Testul obiectiv de personalitate
numit "16 factori de personalitate" (16 PF).
























Este important sa ne reamintim ca n sistemul lui Cattell aceste trasaturi sursa sunt elemente
de baza ale personalitatii, asa cum atomul este unitatea de baza a lumii fizice.
Cattell a argumentat ca psihologii nu pot genera legi despre personalitate sau sa o nteleaga
pe deplin fara a fi n stare sa descrie precis natura acestor elemente.

Influenta ereditatii si a mediului
Cattell a aratat un mare interes pentru relativa influenta a mediului si ereditatii n modelarea
personalitatii. A cercetat importanta ereditatii si a mediului sau a factorilor situationali statistic,
55
comparnd similaritatile gasite la gemeni crescuti n aceeasi familie, gemeni crescuti n familii
diferite, copii negemeni crescuti de aceeasi familie sau de familii diferite. Astfel a putut estima
influenta geneticii si a mediului.
Pentru unele trasaturi rezultatul a demonstrat ca ereditatea joaca un rol important. De
exemplu, datele lui Cattell arata ca 80 % din inteligenta (factorul B) si 80 % din timiditate vis-a-vis
de spiritul aventuros (factorul II) pot fi datorate factorului genetic. Cu acestea si cu alte trasaturi,
ereditatea a fost considerata ca o influenta dominanta, o descoperire care 1-a condus pe Cattell sa
argumenteze n favoarea unei nmultiri selective pentru a se naste o populatie mai inteligenta.
In general Cattell a concluzionat ca 1/3 din personalitatea noastra este determinata genetic si
2/3 este determinata de influenta factorului social si de mediu.

Dezvoltarea personalitatii
Cattell a propus 6 etape n dezvoltarea personalitatii umane. Aceste etape acopera ntreaga
viata de la nastere la batrnete.
Copilaria mica, durnd de la nastere la 6 ani, este perioada formativa cea mai importanta n
dezvoltarea personalitatii. In timpul acestei perioade, copilul este influentat de parinti n
comportament si efectuarea toaletei personale. Atitudinile sociale sunt formate ca si ego-ul,
superego-ul, sentimentul de securitate sau insecuritate, atitudinea fata de autoritate si posibila
tendinta spre nevropatie. Cattell nu a fost un urmas al lui Freud, dar a ncorporat ideile lui conform
carora anii timpurii de viata sunt cruciali n formarea personalitatii si conflictele orale si anale pot
afecta personalitatea.
ntre 6 si 14 ani, perioada copilariei, sunt putine probleme psihologice. Aceasta etapa
marcheaza nceputul atitudinii de independenta fata de parinti si o dezvoltare a identificarii cu
egalii (cei de o vrsta cu el). Aceasta este urmata de o perioada de dezvoltare mult mai
tulburatoare si stresanta: adolescenta, ntre 14 si 23 ani. Incidenta tulburarilor emotionale si
delicventei creste n timpul acestei perioade. Oamenii tineri manifesta multe conflicte pe drumul
spre independenta, afirmarea de sine, sex.
A patra faza a dezvoltarii, maturitatea, este o perioada de satisfactie si productivitate n ceea ce
priveste cariera, casatoria, familia. Personalitatea devine mai putin fluida" si mult mai stabila n
comparatie cu etapele anterioare, iar stabilitatea emotionala creste. Cattell a gasit putine schimbari n
ceea ce priveste interesul si atitudinile n aceasta perioada.
Maturitatea trzie cuprinde dezvoltari ale personalitatii ca raspuns la schimbarile fizice si
sociale. Sanatatea si vigoarea pot slabi dupa 50 ani, ca si atractivitatea, iar sfrsitul vietii este
previzibil. In timpul acestei perioade de obicei oamenii si reevalueaza valorile personale si si cauta
o noua identitate. Aceasta este o optica similara cu a lui Jung privitor la schimbarile de
personalitate din perioada de mijloc a vietii.
Batrnetea, etapa finala a vietii, presupune adaptarea la pierderi - moartea sotului, rudelor,
prietenilor; cariera pierduta la pensionare, pierderea statutului social si un sentiment de
singuratate si insecuritate.

Imaginea Iui Cattell asupra naturii umane
Definitia data de Cattell asupra personalitatii arata punctul lui de vedere asupra naturii
umane. El a scris: Personalitatea este cea care permite o predictie a ceea ce o persoana va face
ntr-o situatie data."
Pentru ca un comportament sa fie previzibil trebuie sa fie civilizat si ordonat. Predictia ar fi
dificila fara constanta, regularitate, consecventa. De exemplu, Cattell a scris ca partenerul poate
prevedea de obicei cu o acuratete considerabila ce va face celalalt ntr-o situatie data, pentru ca
comportamentul lui din trecut a fost consecvent si ordonat. Astfel imaginea lui Cattell asupra
naturii umane da putin loc spontaneitatii, pentru ca aceasta ar exclude predictibilitatea. Deci vointa
libera vis-a-vis de determinism, parerea lui Cattell pare a fi mai mult de partea determinismului.
Cattell nu a numit nici un scop ultimativ si necesar care domina comportamentul. Astfel nu
este loc pentru actualizarea sinelui sau alta forma ultimativa de mplinire care sa ne traga, nu sunt
56
nici conflictele universale sau cele instinctuale psihosexuale cele care sa ne mpinga nainte. Totusi
Cattell a mentionat influenta determinanta a primei perioade de viata si a copilariei; dar nu avem
impresia din scrierile lui Cattell ca el crede ca oamenii sunt prinsi de fortele copilariei si sunt
incapabili sa modifice influenta acestor forte n timpul unei perioade ulterioare de dezvoltare.
Punctul personal de vedere al lui Cattell asupra naturii umane este mai clar. In anii tineretii, el era
optimist n ceea ce priveste abilitatea noastra de a rezolva problemele nfruntnd societatea. A prezis ca
vom cstiga mai multe cunostinte despre mediul nconjurator si control asupra mediului. Oricum,
realitatea nu a corespuns asteptarilor lui Cattell si optimismul sau a scazut. El chiar a sugerat ca
natura umana si societatea au regresat.

Eysenck H. si teoria factoriala a tipurilor de personalitatii

Gordon Allport si Raymond Cattell au fost printre primii cercetatori ai personalitatii care au
sugerat ca factorii mosteniti la nastere modeleaza personalitatea si pot fi la fel de importanti ca
factorii de mediu.
Dovezile sunt tot mai multe n sustinerea ideii ca trasaturile de personalitate sunt influentate
de factorii ereditari. Cercetarile ce sustin o legatura ntre mostenirea genetica si personalitate sunt
covrsitoare, iar domeniul de studiu destinat acestei legaturi, genetica comportamentala, a dobndit o
acceptare si credibilitate crescuta. Indiferent cum e evaluata personalitatea - prin chestionare de
personalitate, observatii ale comportamentului s.a. - s-a stabilit o componenta genetica
semnificativa a acesteia. nca din perioada primei sale slujbe ca psiholog cercetator la Mill Hill
Emergency Hospital n timpul celui de-al doilea razboi mondial, Hans Eysenck si-a manifestat
scepticismul fata de abordarile psihiatrice subiective. ntr-o cercetare statistica asupra
diagnosticelor si tratamentelor prescrise de catre psihiatri, el a adus dovezi clare privind
inconsistenta judecatilor mai multor psihiatri fata de unul si acelasi caz clinic. Astfel, se
prefigura devotamentul pe care Hans Eysenck l va manifesta pentru rationamentul stiintific de
tip ipotetico-deductiv, rationament bazat pe testarea unor ipoteze transpuse n predictii cantitative
masurabile. Preocupat de aspectele masurabile ale personalitatii, Eysenck a fost fidel conceptiei
behavioriste, criticnd vehement abordarile nonempirice, netestabile si n consecinta nestiintifice
asupra personalitatii: "... personalitatea este un concept izvort din comportament, iar
comportamentul este, prin definitie, observabil si masurabil".
La nceputul secolului, Freud era preocupat de preconstient si de inconstient, dar n
decursul anilor '40 si '50 s-au dezvoltat o serie de abordari diferite ale personalitatii. Abordarea
lui Freud era idiografica, ceea ce nseamna ca psihanalistul avea ca scop ntelegerea modului n
care se echilibreaza diferite aspecte ale personalitatii la fiecare individ. Dar alti psihologi au
nceput sa-si concentreze atentia asupra modului n care oamenii pot fi grupati si comparati ntre
ei. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea de abordare nomotetica a personalitatii.
Acesti psihologi au avut o contributie deosebita la elaborarea testelor psihometrice, care sunt
utilizate la masurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligentei, creativitatii sau
personalitatii. Unul dintre cei mai celebri psihologi care au adoptat aceasta abordare a fost H.J.
Eysenck.
Eysenck a fost influentat puternic de traditia behaviorista. Behavioristii sustineau ca
singura modalitate de ntelegere a oamenilor dintr-o perspectiva autentic stiintifica este prin
analiza dovezilor obiective. n cazul oamenilor si al animalelor, aceasta presupune simpla analiza
a comportamentului lor si nu a aspectelor de genul gndirii sau al intentiilor, pe care
experimentatorul nu le poate observa niciodata cu adevarat.
Totusi, cnd studiem personalitatea, nu putem sta sa urmarim comportamentul subiectilor
toata ziua, pentru a descoperi ceva despre ei. (Chiar daca am putea, cnd cineva este urmat peste
tot, actiunile sale sunt diferite fata de comportamentul normal). Astfel, Eysenck a adoptat
varianta prelevarii de esantioane din diferite aspecte ale comportamentului unei persoane,
punndu-i subiectului ntrebari despre felul n care se comporta n mod normal. Testele sale au
fost elaborate sub forma de chestionare si, prin analiza rezultatelor la aceste chestionare,
57
cercetatorul a reusit, n cele din urma, sa elaboreze o teorie a personalitatii foarte diferita de cea a
lui Freud.
Mult timp n colaborare cu Spitalul Maudsley si Institutul de Psihiatrie de la Universitatea
din Londra, Eysenck a condus cercetari extinse asupra masurarii personalitatii. El este de acord cu
Cattell n privinta faptului ca personalitatea e compusa din trasaturi sau factori ce pot fi
identificati prin analiza factoriala. Influentat de teoriile temperamentale timpurii ale lui Galenus
si Hippocrat, W. Wundt sau C. G. Jung, si de abordarile behavioriste ale lui Pavlov, Eysenck
considera, bazndu-se pe cercetari considerabile, ca toate trasaturile de personalitate pot fi
repartizate n trei tipuri de dimensiuni. Aceste dimensiuni de personalitate sunt combinatii de
trasaturi sau factori si le putem considera ca superfactori". Cele trei dimensiuni ale personalitatii
pe care Eysenck le-a propus sunt urmatoarele (vezi tabelul 10.3): 1) Extraversiune vs.
introversiune (E); 2) Nevroticism vs. stabilitate emotionala (N); 3) Psihoticism vs. controlul
impulsurilor (P).


Ponderea cea mai mare a cercetarilor lui Eysenck se concentreaza asupra dimensiunilor E si
N; multe din aceste cercetari au fost destinate stabilirii bazei biologice a acestor dimensiuni. Eysenck
a descoperit ca extravertitii se diferentiaza de introvertiti prin nivelul de baza al activarii corticale
(cortical aromai); extravertitii au un nivel mai scazut de activare corticala dect introvertitii. Astfel,
responsabil pentru diferentele dintre extravertiti si introvertiti este sistemul activator reticulat
ascendent, o retea de fibre nervoase situata de-a lungul canalului spinal, servind la stimularea
cortexului si excitarea neuronilor corticali. Datorita nivelului lor scazut de activare corticala,
extravertitii cauta activ stimularea si emotia. n opozitie, introvertitii se feresc de stimulare si
excitatie, deoarece nivelul lor de activare corticala este deja ridicat.
Eysenck a descoperit ca. la baza dimensiunii nevrotism/stabilitate sta creierul visceral, o
formatiune de la baza creierului, alcatuita din hipotalamus, hipocamp si sistemul limbic,
responsabila cu raspunsul fizic al organismului la activarea emotionala. Astfel, persoanele cu un
scor nalt pe scala N au un prag scazut al activarii creierului visceral, fapt care determina intense
manifestari corporale specifice (accelerarea batailor inimii, transpiratie, tremuraturi etc.) chiar si la
nivele mai scazute de excitare emotionala.
Cercetarile lui Eysenck pe esantioane considerabile au demonstrat ca pe baza cunoasterii
nivelului de activare corticala se pot predica cu mare probabilitate posibilele tulburari nevrotice
carora persoanele le pot cadea prada. Astfel, introvertitii, cu hiperactivarea de care dau dovada,
sunt predispusi distimiei (un grup de simptoame nevrotice manifestate prin anxietate, fobii,
depresie, tulburari obsesiv-compulsive), n timp ce extravertitii, cu un nivel scazut de activare, sunt
predispusi tulburarilor isterice.
Eysenck sustine ca oamenii, avnd oricare din aceste dimensiuni de personalitate, pot
contribui la bunastarea societatii, dar unii se vor adapta mai bine dect altii. De exemplu, o
persoana cu un psihotism ridicat, care se caracterizeaza prin comportament ostil sau agresiv, fie
poate ajunge la tulburari emotionale, fie si poate canaliza aceste trasaturi ntr-o activitate dezirabila
social, cum ar fi antrenor de fotbal american. Eysenck crede ca societatea are nevoie de diversitatea
furnizata de toate tipurile si ca toti ar trebui sa avem oportunitatea de a ne folosi ct mai bine
58
abilitatile.
Pentru Eysenck trasaturile si dimensiunile sunt, determinate n primul rnd de ereditate.
Desi nu exclude influentele mediului asupra personalitatii, cum ar fi interactiunile familiale n
copilarie, el sustine ca efectele acestora sunt limitate. Eysenck a considerat ca rezultatele
cercetarilor lui infirma importanta influentei familiei asupra personalitatii. Aceste cercetari s-au
concentrat n mare parte pe comparatii ntregemeniidentici (monozigotici) si gemeni neidentici sau
fraternali (dizigotici).Studiile au aratatca gemenii identici se aseamana mai mult ntre ei ca
personalitate dect gemeniineidentici, chiar daca gemenii neidentici au fost crescuti de parinti
diferiti si n mediidiferite n copilarie.
Studiile pe copii adoptati demonstreaza ca personalitatile lor se aseamana mai mult cu cele ale
parintilor biologici dect cu cele ale parintilor adoptivi. Aceste cercetari furnizeaza argumente n
sustinerea convingerii lui Eysenck ca trasaturile si dimensiunile personalitatii sunt modelate mai
mult de mostenirea genetica dect de mediu.
Cele trei dimensiuni ale personalitatii au fost investigate n mod consistent n diverse natiuni si
culturi si la diferite stadii de dezvoltare pe parcursul vietii individului. Studii n 35 de tari,
incluznd S.U.A., Anglia, Australia, Japonia, China, Suedia sau Nigeria, sustin rolul decisiv al
factorilor genetici asupra mediului n determinarea tipurilor de personalitate. Existenta acelorasi
trei tipuri n tari att de diferite argumenteaza preponderenta factorilor mosteniti genetic n
formarea personalitatii.
S-a descoperit ca trasaturile si dimensiunile pe care le-a propus Eysenck ramn stabile de-a
lungul vietii, din copilarie pna la maturitate, n ciuda influentelor ambientale si sociale diferite la care
fiecare persoana este expusa: de exemplu, un copil introvertit tinde sa ramna introvertit si ca adult.
De-a lungul unei cariere ndelungate si productive, Eysenck a publicat aproximativ 50 de carti si
cteva sute de articole. El a dezvoltat cteva instrumente de evaluare a personalitatii larg utilizate,
incluznd Chestionarul Medical Maudsley (MMQ), Inventarul de Personalitate Maudsley (MPI) si
Inventarul de Personalitate Eysenck (EPI). Munca sa a fost esentiala n sustinerea rolului mostenirii
genetice n descrierea si determinarea personalitatii.

Allport G. si psihologia individualitatii

1. Concepte principale
Conform ideilor lui Allport, personalitatea reprezinta organizarea dinamica n interiorul
individului a acelor sisteme psihofizice care determina comportamentul si gndirea caracteristica a
acestuia". Allport este de parere ca definitiile scurte nu pot cuprinde ntreaga complexitate a
conceptului de personalitate, de aceea a fost nevoie de elaborare. Un sistem este un complex de
elemente" care are potentialul pentru o activitate interactiva comuna. Organizatia dinamica" se refera
la o influenta reciproca a fortelor interne ale unui sistem integrat cu componentele sale strns legate
ntre ele. Activarea unuia dintre componentele sistemului aduce dupa sine activarea celorlalte ntr-
un mod ordonat. Personalitatea iese la iveala ntr-o activitate integrata asemenea unei orchestre:
dirijorul face semn cu bagheta atentionndu-i pe violonisti sa nceapa, acestia ajung la o anumita
nota, ncep tobele si asa mai departe pna cnd toate componentele orchestrei sunt active. Conceptul
de psihofizic" ne reaminteste ca personalitatea nu este exclusiv de natura mentala nici neurala
fizica". Organizarea sa atrage dupa sine functionarea att a psihicului ct si a fizicului ntr-o unitate
si nu pot fi separate una de alta". Conceptul de determinare" se refera la faptul ca personalitatea
este ceva care produce altceva". Prin comportament si gndire caracteristica" se ntelege faptul
ca activitatea si cunoasterea sunt unice fiecarei persoane n parte.
Allport a avut grija sa diferentiaza personalitatea de alte entitati psihice n aparenta similare.
Caracterul" este nlocuit cteodata cu termenul de personalitate". Personalitatea este preferata
caracterului dintr-un alt motiv. Cnd oamenii din S.U.A. se folosesc de cuvntul caracter, cel mai
adesea se refera la standardele morale ale cuiva. O persoana cu caracter" este o persoana cu o
moralitate dreapta. Deoarece stiinta si morala sunt vazute ca fiind compatibile nici mai mult nici mai
putin dect apa si uleiul, termenul de caracter este evitat si este folosit cel de personalitate care nu
59
are conotatii morale. Allport noteaza despre caracter, ce functioneaza moral, ca este o preocupare
ndreptatita n studiul personalitatii. Dar, cnd moralitatea sub forma caracterului este luata n
considerare, ea reprezinta o parte a personalitatii si nu un nlocuitor al ei.
In viziunea lui Allport, trasatura (de caracter) este o structura neuropsihica avnd capacitatea
de a reda multi stimuli functional echivalenti, si de a initia si orienta formele echivalente (pline de
nteles) ale comportamentului". In termeni mai simpli, o trasatura orienteaza" o persoana sa
reactioneaza la elemente similare dar nu identice ale mediului (stimuli) de cele mai multe ori n
acelasi fel. O persoana ostila" defineste o categorie de stimuli a caror influenta asupra oamenilor
este diferita. Oameni diferiti si manifesta ostilitatea n diferite moduri. Dar, indiferent de formele
de manifestare, raspunsurile similare sunt solicitate si de un context exterior. Daca acest context
este o petrecere formala si persoana ostila este oaspete, reactia indicata este sa se calmeze acea
persoana indiferent ce statut are. Pe de lata parte, Allport va fi primul care va zice ca un context
diferit va determina un raspuns diferit la stimuli functionali echivalenti. ntr-o cresa neatentia fata
de fiecare copil este ostila celorlalti copii, restrictia fizica putnd fi necesara. Allport a propus
urmatoarele caracteristici pentru trasatura de personalitate: are mai mult dect o existenta
nominala; este mai generala dect o obisnuinta; este dinamica sau cel putin determinata n
comportament; poate fi stabilita empiric; este numai relativ independenta de alte trasaturi; nu este
sinonima cu judecata morala sau sociala; poate fi observata att n lumina personalitatii care o
contine, ct si n distributia ei n rndul
pulatiei; faptele, sau chiar obisnuintele, care sunt inconsecvente fata de trasaturi, nu sunt o
dovada a inexistentei acestora.
Exista cteva implicatii ale acestor caracteristici. n primul rnd este evident ca Allport are
convingerea ca oamenii au trasaturi. n al doilea rnd, trasaturile de personalitatea nu sunt produse de
functionalitati imorale. n al treilea rnd, trasaturile pot determina comportamentul. n al patrulea
rnd, inconsecventele sunt reale dar nu nseamna ca trasaturile nu exista. Comportamentul asociat cu
bunatatea" poate fi nepotrivit cu unele situatii pentru ca numai anumite situatii necesita bunatate".
Inconsecventa poate fi aparenta pentru ca diferite comportamente pot manifesta bunatate" n diverse
circumstante chiar n interiorul aceluiasi context extern (uneori trebuie sa fii dur pentru a fi bun). n al
cincilea rnd, trasaturile sunt mai generalizate dect obisnuinta. O obisnuinta este foarte specifica, ca de
exemplu aceea de a nu vorbi n timpul mesei (de a nu vorbi cu gura plina"). O trasatura, prin
contrast, este mai ntinsa ca nteles, mai generala, mai variabila. Politetea", este o trasatura care
subsumeaza a nu vorbi n timpul mesei". Pentru ca se subordoneaza, a nu vorbi n timpul mesei"
poate fi suspendata n interesul mai mare al politetii", daca musafirii vorbesc n timpul mesei, gazda
va abandona aceasta obisnuinta pentru a fi politicoasa cu musafirii. n al saselea rnd si criticnd
teoria lui Allport, trasaturile se pot referi la fenomene diferite dar similare.
Trasaturile comune sunt acele aspecte ale personalitatii prin respectarea carora majoritatea
oamenilor apartinnd unei culturi date pot fi avantajos comparati". Evident, Cattell si Allport au fost
de acord n ce priveste trasatura comuna", dar Allport nu a accentuat aceste trasaturi. S-a referit la
ele cnd a redus importanta dimensionalismului", distribuind pe fiecare de-a lungul dimensiunilor
ctorva trasaturi comune. Pentru Allport, dispozitia personala (D.p.) este o trasatura care este unica
pentru fiecare individ n parte. D.p. nseamna aproximativ acelasi lucru ca si termenul lui Cattell de
trasatura unica", n cartea sa din 1961, Allport are grija sa foloseasca termenul de trasaturi
comune" referindu-se la trasaturile pe care toti oamenii le poseda, dar n diferite grade si d.p. cnd se
refera la trasaturi specifice. Ciudat este ca, pe timpul cnd a scris n 1966 cea mai rodnica lucrare,
folosise din greseala termenul trasatura" cu referire la ambele categorii. Poate ca n cele din urma a
propus ca cititorii erau familiarizati cu teoria lui si stiau ca de cele mai multe ori cnd a folosit
cuvntul trasatura" s-a referit la d.p. Dispozitiile personale pot varia n functie de ct de apropiate
sunt de miezul personalitatii unui individ. O dispozitie personala cardinala este constanta si
remarcabila n viata unei persoane. Un curent ce desemneaza o dispozitie personala cardinala pe
care o persoana o poseda este adesea alegerea noastra ca singurul capabil sa descrie acea
persoana. Nume ale unor personaje istorice sau fictive sunt adesea folosite pentru a ne referi la
trasaturi cardinale: narcisist, sadic, crestineste, Don Juan. Mai multi termeni obisnuiti se pot referi la
60
dispozitiile personale cardinale: a fi ca un fulg", imoral, realist, sobru, superficial, nesuferit. O
dispozitie personala principala este una din intrarile n lunga lista a trasaturilor folosite pentru a
rezuma personalitatea unui individ. Notam dispozitiile personale principale cnd scriem o scrisoare
de recomandare pentru o persoana. Cutare este meticulos, generos dar timid si morocanos. Si mai
departe de miezul personalitatii sunt dispozitiile personale secundare, dispozitii care sunt mai putin
evidente, mai putin generalizate, putin consistente... putin solicitate sa actioneze... si mai mult
periferice". De aceea, o persoana poate fi din cnd n cnd de ajutor, neobosit de hazlie, ocazional
melodramatica prin asta afisnd dispozitia personala secundara. Din pacate, orice termen poate fi
folosit pentru a defini oricare din cele trei tipuri de dispozitie personala. Allport a tinut sa sublinieze
ca nu este o granita distincta ntre un tip de predispozitie personala si urmatorul.

2. Dezvoltarea personalitatii
Allport a dedicat o mare parte a scrierilor sale. dezvoltarii personalitatii fata de majoritatea
teoreticienilor. n particular, el a valorificat notiunea de sine" si si-a dorit sa arate cum evolueaza
de-a lungul dezvoltarii. Precum majoritatea teoreticienilor despre dezvoltarea personalitatii - Freud si
Sullivan - Allport este un teoretician al stadiilor. n una dintre cele mai importante lucrari scrise ale
sale, Allport (1961) dedica un capitol notiunii pe care el o numeste simtul Eu-lui" formal etichetat
proprium", eu asa cum ma simt si ma cunosc ... eul ca "obiect" al cunoasterii".
A descris urmatoarele stadii de dezvoltare:
1. Copilaria timpurie, primul stadiu, nu implica nici un sentiment al Eu-lui. Bebelusii initial sunt
iresponsabili se pare ei nsusi de mediul lor.. Sunt, constienti dar nu sunt constienti de sine. Daca
un copil unic ia un obiect, degetele si obiectul sunt unul si acelasi lucru. Daca se raneste la picior
nu si da seama ca el si-a provocat durerea. Se contopeste cu mama si fuzioneaza. Mai trziu, cum
deprinderile motorii ajuta copilul sa se descurce n aceasta faza timpurie, el se traste de jur mprejur
si loveste n obiecte. n acest fel, el nvata ca sunt lucruri care nu sunt .parti ale corpului sau; devine
constient de obiectele de afara" dintr-o alta lume. Oricum, nca nu stie ca este distincta si diferita de
cealalta lume.
2. Eul corporal. Cel mai primitiv predecesor al Eu-lui merge de-a lungul celei de-a doua
parti a primului an. Copiii arata semne ale unui eu corporal, sanatatii ce emana din muchi,
ncheieturi, tendoane, ochi, urechi si asa mai departe. Frustratiile legate de organism, cum ar fi un
deget scrntit, foame nepotolita, contribuie de asemenea la aprecierea Eu-lui corporal. Eul corporal
devine fundatia Eu-lui si ramne cu noi pentru totdeauna. Oricum ar fi, este observat numai n
conditii neobisnuite.
3. Identitatea de sine. Eul corpului este numai primul capitol din povestea Eu-lui. Emigrnd
de-a lungul celui de-al doilea an din viata, al treilea stadiu al lui Allport este identitatea de sine,
continuitatea Eu-lui n trecut, si viitor care rezulta din procesul de memorie. Astazi mi amintesc
cteva din gndurile de ieri, si mine mi voi aminti cteva din gndurile de ieri si azi, si sigur ca
sunt gndurile aceleiasi persoane ale mele". Pentru ca toti ne schimbam de-a lungul timpului, chiar
si ca adulti, acest sentiment al continuitatii este esential pentru simtul Eu-lui. nvatarea limbajului
fundamenteaza abilitatea de a aprecia continuitatea. Cuvintele sunt cea ce si aminteste cineva si
care l asigura ca astazi este aceeasi persoana ca si ieri. Cel mai important dintre acestea este
numele copilului, un cuvnt care serveste drept o ancora de care corabia identitatii de sine este
legata.
4. Stima de sine. Daca eul corporal este temelia Eu-lui si identitatea de sine cadrul sau, ctiva
pereti si un acoperis trebuie ridicate. Stima de sine a fost tradusa literar ca stima n care cineva se
mentine pe sine". Allport este mai specific: stima de sine este mndria n profesia cuiva si n
realizarile sale. n timpul celui de-al treilea an, ce-1 de-al patrulea stadiu al lui Allport, una dintre
exclamatiile favorite ale copilului este Lasa-ma pe mine!", Eu" a evoluat dincolo de corp si de
simtul continuitatii catre un sentiment al instrumentalitatii - abilitatea de a manipula cu succes
mediul nconjurator. Pot sa fac" implica Sunt ceea ce pot sa fac, nu ma diminua facnd n locul
meu". Aceasta mndrie insistenta de a face ceva pentru sine, se potriveste cu rusinea de a face altii
ceva pentru el. Nascut odata cu stima de sine este fratele sau geaman negativismul. Extinderea Eu-lui
61
simtul corpului, al continuitatii si al mndriei este o mare parte din structura Eu-lui nostru, dar nu
include si cel mai important element al mediului, ceilalti oameni. n timpul celui de-al cincilea
stadiu al lui Allport, cuprins ntre 4 si 6 ani, copilul si dezvolta un al patrulea aspect al Eu-lui, o
componenta egocentrica. Copiii cred ca Mos Craciun si chiar Dumnezeu exista ca sa i serveasca pe
ei. Aceasta extindere a Eu-lui se largeste nct sa includa toate aspectele semnificative ale mediului,
inclusiv oameni, acum, familia si sinele sunt una. Sunt ca o constiinta extrema care poate ataca
copilul.
5. Imaginea de sine. Strns legat de relatia cu ceilalti este al cincilea aspect al sinelui care
ia nastere n al cincilea stadiu. Imaginea de sine este compusa din sperantele si aspiratiile care se
dezvolta din perceptie si asteptare pe care ceilalti le au de la ei. Parintii spun despre copil ca este
cuminte" sau obraznic", destept" sau prost". Trebuie sa faca asta, sa faca aia, sa fie asa, sa fie
altfel. Pentru a descoperi daca si dezvolta propria-i imagine de sine, copilul compara asteptarile
celorlalti referitoare la modul cum ar trebuie sa se comporte si comportamentul actual.
6. Operatorul rational. In timpul celui de-al saselea stadiu (de la 6 la 12 ani) imaginea de sine
continua sa se dezvolte si un nou aspect ia nastere: operatorul rational, simt al sinelui care nu numai
ca este n stare sa rezolve probleme, dar de asemenea le poate rationaliza n capul sau si vine cu
solutii logice. Operatorul rational este asemanator cu ego"-ul lui Freud. El ncearca sa satisfaca
eficient cererile organismului (id), ale mediului nconjurator si ale societatii (superego). Cum operatorul
rational se dezvolta, copiii devin capabili sa gndeasca.
7. Lupta de sine. n timpul celui de al saptelea stadiu - adolescenta, individul continua sa-si
dezvolte imaginea de sine si experimenteaza o noua cautare, o identificare de sine. Acum identitatea
de sine se focalizeaza spre a lega imaginea adolescentului de cea a viitorului adult. Un adolescent se
poate ntreba Cum pot fi adult si totusi sa ramn eu?". Continuitatea trebuie sustinuta n fata unei
tranzitii majore de la o faza a vietii urmatoare. Societatea face prea putine pentru a rezolva dilema
adolescentilor. Se pot ncorpora n armata, dar n mod legal nu pot sa-i ia. Pot vota, dar nu pot
pastra o slujba aproape nicaieri. Asadar, adolescenta experimenteaza revoltndu-se, stau afara pna
trziu, beau, sunt activ sexual, tot timpul spernd ca restrictiile parintilor lor asupra activitatii i vor
ajuta sa se defineasca. Vor sa devina adulti, dar simultan sa fie fideli personalitatii lor de acum.Cnd
gndurile se orienteaza catre o profesie adulta, o alta componenta a sinelui intra n scena, lupta
proprie, planuri pentru viitor prin fixare a unui lung sir de scopuri, n timpul adolescentei, oamenii
ajung sa realizeze ca succesul n viata va depinde de planurile dinainte facute. Pentru a implica
aceasta lupta de sine efectiv, telurile trebuie sa fie centrate rezonabil n virtutea abilitatilor umane.
Mai devreme, ar fi putut avea visuri de a deveni o vedeta de cineva sau un faimos atlet, Acum
pentru a fi matur, scopurile trebuie sa' fie realiste si nsotite ndeaproape de un plan care sa
conduca la atingerea lor. n adolescenta, indivizii se afla ntr-o criza de identitate". Ei ncearca sa-si
gaseasca propria identitate departe" de parintii lor. Adolescentii ncearca sa nlature ideea ca
parintii si societatea au o forta asupra lor si sa se construiasca ei nsisi. n acest moment, constiinta se
muta din afara sinelui n interior. Acum, stima de sine este sustinuta de actiunea de a face ce e bine".
Imaginea de sine include aspiratiile spre a face ceea ce trebuie facut si lupta proprie se compune din
planuri de a fi cinstiti, buni si altfel spus o persoana ce merita a fi luata n seama; Cum adolescenta
trece la maturitate, oamenii numai savrsesc fapte bune pentru a evita o constiinta razbunatoare, ci
pentru a lupta activ pentru scopuri pretioase ce vor sustine o imagine de sine matura.
8. Etapa adulta Adultii functioneaza independent de motivatiile copilariei. Ei functioneaza
n mod rational n prezent si si elaboreaza n mod constient propriul stil de viata.

KELLY G. SI PSIHOLOGIA COGNITIVA A PERSONALITATII

1. Viziunea lui Kelly asupra persoanei
G Kelly a aratat ca oamenii sunt guvernati de un proces interior: modul n care interpreteaza
evenimentele n lumile lor. n timp ce acest proces este interior, el rezulta din consecintele unui factor exterior
- relatiile sociale. Kelly considera ca oamenii dispun de liberul arbitru, putnd alege din numeroasele
alternative, care provin din relatiile cu ceilalti.
62
Desi nu neaga trecutul sau prezentul, Kelly a afirmat ca oamenii sunt orientati spre viitor, el
credea ca comportamentul oamenilor era determinat n mare parte de predictiile acestora asupra
evenimentelor viitoare. Era normal pentru el sa se orienteze spre gndire, dect catre alte procese sau
functii psihologice. Probabil ca ndepartarea cea mai importanta a lui Kelly de la perceptia psihologiei
psihanalitice a fost ca nu a vazut nici o diferenta ntre el si cei studiati de el, si a ncercat sa-i ajute
prin terapie. Majoritatea psihologilor, acuza el, se vedeau ca oameni de stiinta obiectivi si rationali,
care pot determina cauzele actiunii oamenilor, clientii fiind supusi observatiei obiective, incapabili de
a-si clarifica cauzele comportamentului propriu. Din contra, Kelly s-a perceput si dorit ca un om de
stiinta, n rolurile de psiholog cercetator, psihoterapeut si simpla persoana.

2. Concepte de baza
Paradigma lui Kelly propune conceptul de structuri cognitive cunoscute sub numele de
constructe, adica moduri de a construi evenimente sau de a vedea lumea, cu scopul de a anticipa
viitorul. Aceasta teorie a fost numita teoria constructelorpersonale.
Un sistem de constructe este o organizare de mai multe constructe, dispuse ierarhic, nti cele
importante superordonate, apoi cele mai putin importante - subordonate. Constructele sunt
asemenea unor magneti, avnd doi poli opusi. Polul emergent este scopul primar, bun n bun - rau,
sau inteligent n inteligent - prost. Polul implicit este scopul contrastant ca needucat n educat -
needucat. Desigur, n mod normal, polul emergent se formeaza primul, dar imediat ce se dezvolta
acesta apare de obicei si polul implicit. Kelly spune ca oamenii vad lumea n termeni contrastanti;
orice lucru sau fiinta si are opusul sau. Contrastul - opusul este acolo, chiar daca o persoana
adopta un construct ca tolerant-intolerant si nu si-a suprimat sau nu este constient de polul implicit
intolerant. Adoptnd tolerant, intolerant vine ca de la sine. Constructele se aseamana cu nsusirile
atta vreme ct nu se uita ca constructele lui Kelly sunt mai degraba modalitati de a vedea lumea
dect dispozitii intime care ghideaza comportamentul.
Se poate face o analiza a unei conversatii ntre doi studenti, Jim si Joan care permite
examinarea unor exemple concrete de constructe. Jim este dependent de constructul ncredere-
nencredere n conflictul sau cu profesorul Martindale. Problema lui Jim este ca el esueaza n a
nvata din experienta. Jim continua sa foloseasca cu profesorul Martindale aceleasi vechi
strategii, care folosesc n a obtine ceea ce vrea, ncrederea reciproca. Astfel Joan i sugereaza o
schimbare n sistemul de construct. Ea crede ca Jim ar trebui sa adopte un nou construct: admiratie-
dispret si sa-si reorganizeze sistemul de constructe astfel nct acesta sa fie mai asemanator cu al ei
n care ncredere-nencredere se subordoneaza constructului admiratie-dispret. Joan ncerca sa-1
salveze pe Jim de anxietate, de teama pe care o persoana o experimenteaza atunci cnd sistemul
sau de constructe nu face fata n momente critice, asa cum Jim esueaza n al aplica pe al sau n relatia
sa cu profesorul Martindale. Joan crede ca exprimarea admiratiei ei i va permite lui Jim sa obtina
aceeasi ncredere reciproca pe care el si-o doreste n relatia sa cu profesorul Martindale. Daca
admiratia are efectul dorit, el ar trebui sa reproduca, sa repete un test cu speranta ca rezultatele vor
fi aceleasi. Reproducerea furnizeaza bazele anticiparii evenimentelor viitoare. Cu ct numarul de
repetari este mai mare, cu att creste ncrederea. Daca Jim ndeplineste sugestiile lui Joan se va
comporta n concordanta cu unul dintre principiile de baza a lui Kelly: Alternativismul constructiv,
presupunerea ca interpretarile prezente ale unei persoane cu privire la situatia de viata a acesteia
sunt supuse reorganizarilor. Se presupune ca un sistem de constructe nu poate sa ramna acelasi, ci
se schimba odata cu schimbarile din situatia de viata a persoanei.
Oamenii elaboreaza multe constructe n cursul vietii pentru a face fata diverselor situatii,
evenimente sau pentru a jnteractiona adecvat cu alte persoane. Repertoriul de constructe se
mbogateste pe masura ce subiectul se confrunta cu noi situatii sau persoane. Mai mult constructele
existente trebuie sa fie rafinate, modificate sau reelaborate pentru ca oamenii si evenimentele se
schimba de-a lungul timpului. Nu numai ca oamenii si formeaza de-a lungul vietii un numar mare
de constructe, dar exista si posibilitatea punerii n actiune a unor constructe alternative. Un
construct, odata elaborat nu ramne fixat odata pentru totdeauna, pentru ca realitatea este
schimbatoare. Constructele alternative se refera la faptul ca omul este liber sa-si revizuiasca sau
63
sa-si modifice constructele. Teoria lui Kelly despre personalitate este organizata sub forma a 11
postulate.

3.Postulatul fundamental:

Modul de procesare al unei persoane este ghidat sub aspect psihologic de nivelul n
care aceasta anticipeaza evenimentele".

Desi subiectul se poate modifica, exista un anumit grad de stabilitate n modul n care
persoana se comporta, pentru ca ea opereaza prin intermediul unor canale de procesare a
informatiei. Aceste canale pot fi modificate, dar ele fac parte dintr-o structura data, iar
schimbarea are loc n cadrul unor limite impuse de structura. Caracteristica principala a
constructelor o reprezinta anticiparea, pentru ca omul utilizeaza constructele pentru a prevedea
viitorul (trebuie sa avem idee ce se ntmpla daca ne comportam ntr-un fel sau altul).
1. Corolarul constructiei. Se refera la faptul ca o persoana anticipeaza evenimentele
construind mental replicile acestora ". Kelly era de parere ca nici un eveniment sau experienta
n viata omului nu se repeta identic. Cu toate acestea, desi evenimentele care se repeta nu sunt
identice, ele au unele trasaturi comune, pe baza carora subiectul poate realiza predictiile sale.
Constructele personale se formeaza pe baza respectivelor trasaturi comune ale experientelor de
viata.
2. Corolarul individualitatii. Persoanele difera unele de altele n modul n care
elaboreaza constructele legate de diferite evenimente". Prin intermediul acestui corolar, Kelly
introduce n teoria sa notiunea de diferente individuale. El subliniaza ca oamenii difera unii de
altii n modul n care percep sau interpreteaza un anumit eveniment, ceea ce conduce la
elaborarea unor constructe diferite. Constructele nu reflecta att realitatea obiectiva, ct mai ales
interpretarea pe care persoana o da evenimentelor. Cu toate diferentele individuale, Kelly este de
parere ca exista constructe comune tuturor oamenilor prin intermediul carora oamenii si pot
mpartasi experientele. Putem ntlni constructe comune la oamenii care au norme si valori
culturale comune.
3. Corolarul organizarii. Persoana tinde sa-si organizeze constructele individuale ntr-
un sistem sau pattern de constructe n conformitate cu modul sau propriu de a sesiza relatiile
dintre acestea (asemanari, deosebiri) ". Din cauza sistemului diferit de organizare al
constructelor doi indivizi care au aceleasi constructe individuale pot sa se deosebeasca unul de
celalalt. Organizarea constructelor se realizeaza ntr-o maniera ierarhica. Astfel, de pilda,
constructul BUN poate include constructe subordonate ca: inteligent, moral, eficient. Nici aceste
ierarhii nu sunt rigide, desi au un caracter stabil. Astfel, de pilda, daca o persoana a intrat n
conflict de mai multe ori cu persoane mai inteligente dect ea, ea poate muta constructul
inteligent din cadrul constructului subordonat BUN, n cadrul constructului RAU.
4. Corolarul dihotomiei. Sistemul de constructe al unei persoane este compus
dintr-un numar finit de constructe dihotomice". Kelly considera ca toate constructele personale
au un caracter bipolar sau dihotomic. Asa cum este necesar sa sesizam asemanarile dintre obiecte
si fenomene, este necesar sa notam si deosebirile. Astfel, de pilda, un individ poate fi apreciat ca
cinstit doar n contrast cu oameni apreciati ca necinstiti, n felul acesta formndu-se constructul
cinstit-necinstit,

5. Corolarul alegerii. Se refera la faptul ca subiectul are posibilitatea sa aleaga din
cadrul unor constructe dihotomice acel construct care l va ajuta mai bine sa prevada
evenimentele", n acelasi timp, subiectul are si posibilitatea de a alege ntre siguranta si aventura.
Astfel, de pilda, un student poate opta ntre doua cursuri, unul este usor si este tinut de un
profesor care da note mari, iar altul este interesant, greu si tinut de un profesor nou. Alegerea
celui de-al doilea curs presupune asumarea unui risc, dar si o satisfactie mai mare n cazul
reusitei.
64
Kelly sublinia ca de-a lungul vietii noi facem mereu alegeri ntre variante sigure, ceea ce
presupune ntarirea sistemului de constructe personale si variante care presupun un anumit risc si
care implica extensiunea sistemului de constructe personale. Alegerile aventuroase conduc la
largirea sistemului de constructe personale prin ncorporarea unor noi experiente. Kelly arata ca
tendinta oamenilor de a actiona ntr-o maniera lipsita de risc explica de ce unii oameni persista n
mentinerea unui comportament gresit. (Ex.: de ce o persoana continua sa se comporte agresiv cu
ceilalti desi este mereu sanctionata pentru aceasta).
6. Corolarul seriei. Un construct este potrivit pentru anticiparea unei serii finite de
evenimente". Foarte putine sau chiar nici un construct nu este potrivit pentru toate situatiile. Ex.
Constructul nalt-scund este potrivit pentru cladiri, oameni sau copaci, dar nu si pentru vremea
de afara. Unele constructe pot fi aplicate la un numar mare de persoane sau situatii, n timp ce
altele au un caracter ngust. Ceea ce este relevant pentru un construct, respectiv sirul de
evenimente la care se aplica reprezinta o chestiune de alegere personala. Ex.: Constructul
ncredere-suspiciune, este aplicat de unii subiecti tuturor oamenilor, iar de altii doar unor
indivizi, iar altii l aplica si la animale. n ntelegerea unui individ este important sa stim si ce
anume exclude acesta din seria de evenimente la care se aplica un construct, si nu numai ce
include n acest construct.
7. Corolarul experientei. Sistemul de constructe personale ale unui individ variaza pe
masura ce acesta constmieste treptat noi replici ale evenimentelor ". Fiecare construct-ipoteza
este testata n realitate n functie de ct de bine poate servi la prevederea viitorului. Majoritatea
oamenilor sunt expusi permanent la noi experiente astfel nct procesul de testare a constructelor
se desfasoara n mod permanent. Daca constructul nu s-a dovedit valid ca predictor el trebuie
reformulat sau nlocuit n lumina noilor experiente. Astfel, constructele care au fost valabile
pentru vrsta de 16 ani pot fi nocive la 40 de ani. n aceasta perioada individul trebuie sa
reinterpreteZe natura noilor sale experiente. Mai precis sistemul de constructe personale se
restructureaza n urma procesului de nvatare.
8. Corolarul modularii. Variatia sistemului de constructe personale este limitata de
gradul de permeabilitate al constructelor". Un construct permeabil va permite ca o noua serie de
elemente sa poata fi ncorporata n el cu alte cuvinte, este deschis la noi experiente si
evenimente. Deci, gradul pna la care un sistem de constructe personale poate fi ajustat sau
modelat n functie de noile experiente de nvatare depinde de ct de permeabile sunt constructele.
Constructele rigide nu pot fi modificate. Ex.: daca cineva are constructul impermeabil, conform
caruia negrii au o inteligenta mai redusa dect albii, el nu-si va modifica acest construct
indiferent de cti negri inteligenti ntlneste n viata. Astfel, persoana se blocheaza la noile
experiente de nvatare.
9.Corolarul fragmentarii.,,O persoana poate sa utilizeze n mod succesiv o varietate
de subsisteme de constructe care sunt incompatibile sub aspect logic unele cu altele".
Sistemul de constructe personale se afla n continua schimbare, astfel nct uneori noul
construct nu deriva din cele vechi si poate sa nu fie compatibil cu acestea. Ex.: ntlnesti
o persoana care ti place pentru ca are aceleasi preocupari cu ale tale, este ncorporata n
constructul de prieten = cineva care trebuie iubit si respectat. Peste un timp constatati ca
persoana are alte opinii politice dect ale tale si se plaseaza n constructul de dusman.
Cu toate acestea inconsistenta ramne la un subordonat. Constructele supraordonate:
Liberalul - prieten si Conservatorul - dusman, ramn nemodificate. Un om poate tolera
un numar de inconsecvente la nivel particular, fara a modifica constructele supraordonate
(comunitati).
10. Corolarul elementelor comune. In masura n care o persoana utilizeaza un sistem de
constructe similar cu al alteia, procesele sale psihice sunt similare cu ale celeilalte persoane ".
Kelly extinde prin intermediul acestui corolar (si a urmatorului) teoria sa la aria relatiilor
interpersonale. Oamenii care poseda norme culturale comune vor avea modalitati asemanatoare
de a anticipa anumite evenimente si si vor construi experientele ntr-un mod asemanator, chiar
daca sunt expusi la experiente diferite.
65
11. Corolarul socialitatii. n masura n care o persoana elaboreaza constructele altei
persoane, ea poate juca un rol social care o angajeaza pe cea de-a doua persoana ". Cu alte
cuvinte, omul trebuie sa construiasca constructele celuilalt pentru a ntelege ce simte acea
persoana si pentru a anticipa modul n care respectiva persoana se va comporta. Numai atunci
cnd putem anticipa relativ corect ce vor face prietenii, sotii, sefii sau profesorii nostri, ne vom
putea adapta mai bine la acestia. Noi jucam diverse roluri n raport cu situatiile n care ne aflam
si fiecare comportament de rol implica ntelegerea modului pe care cealalta persoana construieste
evenimentele si situatiile. Referintele la emotii sunt aproape absente n lista de concepte a lui
Kelly. Anxietatea, frica, amenintarea, vinovatia sunt mentionate, dar definite mai degraba
neconventional si n termeni cu tenta cognitiva. Constructele sentimentelor sunt n special
preverbale, constructe care nu au cuvinte asociate cu polii emergent si implicit. Daca
constructele sentimentelor sunt preverbale, atunci ele sunt legate ntotdeauna de inconstient.
Fiind ntr-un anumit sens inconstiente, emotiile sau sentimentele nu sunt considerate importante
n conceptia lui Kelly despre personalitate, care este att de evident dominata de constient.
Analiza constructelor personale
Acesta este un exercitiu pe care l puteti efectua pentru a gasi principalele constructe
personale pe care le utilizati. Cnd terminati, ncercati sa comparati rezultatul dumneavoastra cu
rezultatele altor persoane. Daca simtiti o oarecare timiditate n aceasta privinta, puteti utiliza
coduri pentru a nlocui numele persoanelor despre care vorbiti, astfel nct doar dumneavoastra
sa ntelegeti cine sunt.
Numiti opt persoane care sunt importante n viata dumneavoastra;
A E
B F
C G
D H

Gnditi-va la aceste persoane n grupuri de cte trei odata. Din urmatoarele grupuri, gasiti o
caracteristica similara pentru doua dintre ele, si prin care difera de a treia. O data ce ati facut acest
lucru, descrieti-1 n propozitiile corespunzatoare. Exemplu: A si B sunt sensibili, dar C este
insensibil.

(A,B,
(D,E,
Si
Si
Sunt
Sunt
,dar
,dar
(A,F, Si Sunt ,dar
(B,D,
(C,E,
Si
si
Sunt
Sunt
,dar
,dar
(H,B, Si Sunt ,dar
(A,E, Si Sunt ,dar
(D,G, Si Sunt ,dar

4.Investigarea constructelor personale
Kelly a elaborat o tehnica folosita de terapeuti pentru a descoperi functionarea sistemului de
constructe personale ale unui client. Prima parte consta din identificarea constructelor principale.
Aceasta implica determinarea constructelor, cerndu-le pacientilor sa se gndeasca la persoane pe
care le-au cunoscut si sa caute cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie. Dupa aceea, constructele
principale sunt aranjate sub forma de grila (cunoscuta sub denumirea de grila-repertoriu), pe care
se noteaza reactiile clientului fata de alte persoane importante. Astfel, terapeutul poate sa vada daca
anumite constructe sunt nlantuite sau daca pacientul a utilizat cai distincte de ntelegere a mediului, si
acest lucru poate ajuta terapeutul sa-i evalueze problema.
De exemplu, daca un client cu o nevroza grava foloseste consecvent constructe personale
precum sigur/nfricosator" n raport cu alte persoane, iar grila-repertoriu arata ca majoritatea
66
persoanelor importante din viata lui erau speriate, atunci este posibil ca pacientul sa se afle sub un
stres continuu, care sa reprezinte un factor important n tulburarea sa nevrotica. Binenteles, nu toti
cei care folosesc constructul sigur/nfricosator sunt diagnosticati automat ca nevrotici, deoarece
diagnosticul depinde de multe alte lucruri, dar ar putea fi un factor important pentru aprecierea
terapeutului.
Se poate observa de aici ca teoria lui Kelly are n vedere mai curnd modul n care ntelegem
ceea ce ni se ntmpla, dect descrierea personalitatii. Deci aceasta abordare nu contrazice, de fapt,
alte teorii, dar cu unele se potriveste, iar cu altele - nu (de exemplu, ar putea merge destul de bine cu
teoria lui Rogers). Prin elaborarea grilei-repertoriu, Kelly a conceput primul tip de test de
personalitate care ar putea oferi o intuire profunda a felului n care un om si ntelege lumea; exista
multi terapeuti care considera foarte utile att teoria sa, ct si testul.
Din analiza acestor teorii ale personalitatii, putem observa ca abordarile psihanalitice,
psihometrice si umaniste ale personalitatii sunt foarte diferite si conduc att la proceduri practice
foarte diferite, ct si la scopuri diferite pentru tratarea cu succes a pacientilor cu probleme personale.
Multi psihologi folosesc o combinatie de teorii distincte - cunoscuta sub denumirea de abordare
eclectica - lund din fiecare partile pe care le considera cele mai pretioase.



TENDINTE ACTUALE N CERCETAREA PERSONALITATII

In orice stiinta, mai devreme sau mai trziu, ncep sa prinda contur, sa se maturizeze
si chiar sa se accentueze sau, dimpotriva, sa se atenueze si apoi sa dispara anumite
tendinte. Psihologia personalitatii este poate cel mai propice teren pentru aparitia si
disparitia unor asemenea tendinte. Noi avem n vedere nu doar tendintele actuale din
psihologia personalitatii, ci tendintele care, si pe masura trecerii timpului, au nceput sa
se accentueze.
Prima tendinta raspunde foamei" de eficienta personala si sociala si consta n
deplasarea atentiei psihologilor de la studiul topologiei" sau morfologiei" personalitatii
la studiul eficientei ei. Introducerea conceptului de personalitate optimala" reprezinta
chintesenta acestei tendinte. Individul si societatea sunt preocupati nu de personalitate
n general, nu de orice tip de personalitate, ci doar de personalitatea eficienta, maturizata
psihologic si social, capabila a se insera prompt n viata sociala, fara dificultati. A doua
tendinta se amplaseaza n plan metodologic, ea viznd renovarea modalitatilor de abordare
a personalitatii, abordarea factoriala trecnd pe. prim-plan. Pulverizarii personalitatii
ntr-o multitudine de trasaturi, factori etc. si se raspunde cu nevoia de sinteza, de
restrngere a variatiei psihocomportamentale a personalitatii la un numar relativ limitat
de factori, capabila nsa a condensa n ei ntreaga bogatie a personalitatii. Este asa-
numita orientare Big-five" din psihologia americana care a devenit la ora actuala, asa
cum considera unii comentatori, cea mai influenta modalitate de abordare a personalitatii.
A treia tendinta se refera la noua orientare aparuta n psihologia americana, si anume
psihologia pozitiva.
,
De Ia topografia personalitatii la personalitatea optimala
In ultimii ctiva zeci de ani asistam la accentuarea tot mai pregnanta a unor tendinte n studiile
despre personalitate. Astfel, de la prezentarea oarecum n sine a teoriilor personalitatii, n vederea
stabilirii specificului acestora, se trece la analiza lor comparativa, pentru a sublinia continuitatea si
progresul nregistrat de la unele la altele, ca si pentru a facilita o eventuala sinteza a lor; de la
inventarierea componentelor personalitatii se trece la cautarea si descoperirea nucleului" ei, capabil a-
i asigura esenta si identitatea, adaptabilitatea si viabilitatea: de la viziunea unilaterala, trunchiata
asupra personalitatii se trece la viziunea holista, complexa; n sfrsit, de la ceea ce am putea numi
topografia" personalitatii se face saltul la studierea eficientei personalitatii. Aceasta ultima tendinta
are, dupa parerea noastra, o importanta deosebita. Dezideratul eficientei asociat personalitatii
67
reprezinta nu doar o problema axiologica, ci si una ontologica, deoarece o personalitate fara valoare
nici nu exista. (Ceea ce exista n asemenea cazuri este nu o personalitate, ci o personalitate", un
vid aureolat artificial, o butaforie de prost gust, o realitate, rudimentar dogmatica) Cu timpul, ntr-
o lume a cautarilor si eforturilor spre mai bine, referirea la personalitatea eficienta, optimala
nceteaza a mai fi o problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de
interes maximal. De aceea, ne propunem sa ne oprim asupra ctorva momente istorice mai
semnificative menite a evidentia accentuarea treptata a tendintei trecerii de la studiul topografiei
personalitatii (sau a morfogettezei ei - cum ar spune Allport) la studiul eficientei acesteia.
Daca la nceput ideea perfectionarii omului n vederea sporirii eficientei activitatii sale, a
mbogatirii si nfrumusetarii vietii lui a fost prezenta mai ales n opera filosofilor, cii timpul ea
patrunde si n gndirea psihologilor, pedagogilor si chiar a medicilor. Procesele formarii si
sporirii eficientei capacitatilor umane, ndeosebi prin intermediul educatiei, ncep sa fie analizate
nu numai dintr-o perspectiva general-teoretica, nu doar ca deziderate, ci si din una ceva mai
concreta, legata de nevoile imediate ale omului. Semnificativa din acest punct de vedere ni se
pare a fi lucrarea medicului J. A. Millot, publicata nca n 1801, cu un titlu sugestiv: Arta de a
ameliora si perfectiona oamenii
1
. In conceptia medicului francez adevarul ca educatia este
mijlocul prin care poate fi perfectionat omul ramne nealterat n integralitatea sa. Omul este
destinat sa-si nsuseasca stiintele, dar el trebuie nvatat sa gndeasca, sa reflecteze si sa aplice; el
este o fiinta sociala, dar trebuie nvatat sa-si comunice gndurile, fie prin cuvinte, fie prin actiuni;
el este o fiinta morala, dar trebuie nvatat sa faca binele... numai educatia este aceea care
perfectioneaza facultatile fizice si morale Si n alta parte citim: Natura nu face oamenii nici
buni, nici rai, dupa cum spun unii moralisti. Ea face fiinte mai mult sau mai putin sensibile, mai
mult sau mai putin active, mai mult sau mai putin energice, mai mult sau mai putin inteligente.
Educatia face restul, dezvoltndu-le capacitatile intelectuale". Intuind cu mare exactitate relatia
dintre factorii ereditari si factorii de mediu n formarea si perfectionarea fiintei umane, Millot
analizeaza rolul unor conditii organice (care intervin chiar nainte de nasterea copilului) si mai
ales a unor conditii exterioare (de alimentatie, de igiena, de crestere si educare a copilului) care
contribuie la formarea si dezvoltarea fizica si morala a copiilor. Chiar daca unele sfaturi date de
medicul francez femeilor nsarcinate si tinerelor mame sunt relativ simple, cu un grad redus de
conceptualizare, multe dintre ele de bun simt, ncrederea sa n rolul educatiei, mai ales al
educatiei morale pe care o denumeste stiinta sublima care face din om fiinta perfecta", este cu
att mai semnificativa cu ct ea se manifesta n conditiile sustinerii, n epoca, a conceptiilor
creationaliste si ineiste despre om si capacitatile sale psihofizice.
Secolul XX aduce cu sine o si mai mare nevoie de eficienta umana. Organizarea vietii
sociale, dezvoltarea industriei, cresterea rolului diferitelor colectivitati umane impun aproape cu
necesitate reorientarea spre factorul uman, spre ameliorarea si optimizarea capacitatilor umane n
vederea cresterii randamentului activitatii si usurarii vietii cotidiene a omului. Lucrarile publicate
n primele 2-3 decenii ale secolului XX, desi usor naive, desi mai degraba descriptive si exaltate
dect explicative si realiste, atrag atentia asupra a ceea ce ar trebui sa faca omul pentru a-si
valorifica din plin potentele de care dispune sau pentru a-si forma si dezvolta altele noi. Paul
Nyssens publica o serie de lucrari pe tema perfectionarii diferitelor capacitati psihice: Cum citim;
Vointa; Memoria: cum o dezvoltam; Rezerva; Sensul valorii; Ordine si metoda. Printre acestea,
una publicata n 1925, poarta chiar titlul de Efficience
2
. Fiind convins ca lumea are nevoie de
eficienta" si ca pentru a concilia.doua exigente incompatibile n aparenta (cresterea productivitatii
muncii si reducerea numarului orelor de munca), este necesara att organizarea generala a
muncii", ct si ameliorarea randamentului muncitorilor", Nyssens insista asupra calitatilor si
capacitatilor care pot fi achizitionate si dezvoltate, ca si asupra mijloacelor a caror folosire duce la
progres, la cresterea valorii personale, la atingerea scopurilor. Unele ndemnuri formulate de el
(completati-va instructia, perfectionati-va cunostintele de limba, manifestati initiativa, sporiti-va
competenta, delimitati-va responsabilitatile, dominati-va preocuparile, utilizati-va mai bine
aptitudinile, antrenati-va efortul, cultivati-va discretia, fiti tenace etc.) vor fi nu numai retinute mai
trziu de psihologia organizationala, dar li se va conferi o noua penetratie, noi nuante. Nyssens are
68
si initiativa nfiintarii unei edituri si a publicarii n colectia Librairie de culture humaine" att a
propriilor lucrari, ct si pe cele ale altor autori. Astfel, n 1931, apare n traducere, cu o prefata
semnata chiar de NysSens, lucrarea lui Parkyn A. Herbert intitulata Autosugestia". Autorul acestei
lucrari este att de convins de rolul jucat de autosugestie n viata cotidiana, n formarea caracterului,
n reusitele, pa si n nereusitele noastre, n surmontarea deranjamentelor fizice, n dominarea
tulburarilor mintale, n formarea obisnuintelor si dezvoltarea concentrarii, n vindecarea timiditatii,
a starilor de nervozitate, a fricii, egoismului, n ameliorarea memoriei si dezvoltarea optimismului,
ca si n transformarea gndirii n actiune, nct recomanda ca ea sa fie studiata, nteleasa si aplicata
n toate circumstantele vietii". Numai n felul acesta ne vom putea servi eficace de ea si ne vom
ameliora din luna n luna, din an n an sanatatea, fericirea, succesul. Aproximativ n aceeasi
perioada, n Franta, Editura J. Oliven publica nenumarate lucrari consacrate aceleiasi tematici. Charles
Boudouin, animatorul Institutului International de Psihologie si directorul revistei Actiune si
gndire", publica lucrarea La Force en nous
4
, n care analizeaza gndirea, actiunile si
sentimentele umane susceptibile, gratie unei mari stapniri si dirijari, a fi modificate nspre binele
nostru. Aceeasi idee a controlarii si orientarii diverselor capacitatii psihice umane, cu scopul
atingerii scopurilor formulate, o ntlnim si n lucrarea lui M. Wargnier, publicata n 1932, cu titlul
sugestiv Vers la vie heureuse
5
. Pornind de la ideea ca unele emotii si sentimente, cum ar fi furia,
nemultumirea, iritatia, frica, teama, tristetea, invidia, gelozia, ura etc. sunt destructive deoarece
tulbura functiile organice si mintale, diminueaza energia vitala si psihica, conduc la insucces,
umbresc viata personala si a celor din jur, creeaza o atmosfera nefasta pentru dezvoltarea copiilor
favoriznd expansiunea tendintelor inferioare, autorul recomanda suprimarea lor. Alte emotii si
sentimente, ca de exemplu, bucuria si umorul, dragostea si caritatea etc. fiind creatoare, sursa
sanatatii, frumusetii si fericirii", chintesenta vietii noastre afective" se asociaza cu cresterea
energiei vitale cu nfrumusetarea binefacatoare a anturajului, cu crearea unei atmosfere de dragoste
si fericire n jurul copiilor, de aceea trebuie mbogatite, stimulate. Multa vreme, nca din
/

Antichitate, omul a fost mai degraba interesat de a mblnzi animalele, de a servi materia, de a
stapni fortele naturii, si mai putin sau chiar deloc de a-si aservi propriile sale dorinte, de a-si
stapni emotiile si sentimentele, pasiunile si gndurile. Wargnier considera nsa ca nu este suficient de
a creste energia afectiva si intelectuala^ trebuie sa stapnesti aceasta energie pentru a o orienta spre o
directie determinata, pentru a atinge scopul dorit, a realiza un ideal ales. Nu vom deveni bogati n
sentimente si gnduri dect controlndu-ne viata afectiva si intelectuala... Stiinta fericirii consta
n controlarea emotiilor".
Am staruit asupra unor lucrari si conceptii elaborate nu att de psihologi, ct mai ales de ingineri,
medici, n general de oameni de cultura, pentru ca vedem n ele ecoul imediat al teoriilor formulate de
marile orientari psihologice sau chiar anticiparea lor.