CANOANELE BISERICII:

SCHIMBABILE SAU
NESCHIMBABILE? (1)
Nikolai N. Afanasiev


I
Biserica e ntemeiat pe o stnc: "Tu esti Petru, si pe aceast piatr voi zidi
Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui". Cuvintele acestea se pot
nscrie pe fruntariile celor mai de seam biserici ale tuturor confesiunilor,
inclusiv cea a Romei, ns fireste, fr tlcuirea romano-catolic. Credinta c
Biserica lui Hristos este de neclintit si de nebiruit cuprinde una din
convingerile cele mai temeinice ale crestinttii. ntr-o vreme de profund
criz mondial, la asfintitul parcursului istoric al omului, nsusirea Bisericii de
a rmne neclintit este liman de pace pentru sufletul crestinesc. Fata
pmntului se schimb; omenirea porneste pe ci necunoscute si necercetate,
iar noi nsine, aidoma copiilor nostri, nu stim n ce fel de noi mprejurri ne va
fi dat s trim. Stnca Bisericii va dinui chiar si atunci cnd pmntul pe care
ne-am obisnuit s stm se clatin si ne alunec de sub picioare. "De-aceea,
oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le ndeplines-te, asemna-se-va
brbatului ntelept care a cldit casa lui pe stnc. A czut ploaia, au venit
rurile mari, au suflat vnturile si au btut n casa aceea, dar ea n-a czut,
fiindc era ntemeiat pe stnc" (Mat. 7:24-25) (2) Cu-att mai mult, ea va
tine piept asalturilor omului: "Cerul si pmntul vor trece, dar cuvintele Mele
nu vor trece" (Marc. 13:31). ntre cele schimbtoare si tot mereu noi, numai
ea rmne neschimbtoare; ntre cele trectoare, numai ea este vesnic.
Dar cum ar trebui s ntelegem si la ce anume ar fi s atribuim
neschimbabilitatea n Biseric? Oare tot ce tine de Biseric este de
neschimbat? n ce sens nssi Biserica este fr schimbare? Acestea sunt
ntrebrile ce, sub o form sau alta, strnesc cugetarea crestin modern. Nu
sunt numai niste chestiuni academice, ci ntrebri cruciale pentru viata
crestin, ntruct de ele depinde rspunsul la o alt ntrebare: care ar putea si-
ar trebui s fie atitudinea Bisericii fat de viata modern si problemele ei.
Dac tot ce tine de Biseric este de neschimbat si nu exist nimic vremelnic n
ea, nseamn c Biserica se ngrijeste de viata modern doar n msura n care
trebuie s-si pstreze si s-si ocroteasc sfintenia n existenta lumii, spre a o
conduce pn la plinirea vremii. Aceasta presupune c Biserica este ntr-o
anume msur retras din lume; exist o singur cale - din lume n Biseric -
dar nu exist cale din Biseric n lume, ceea ce ar fi adevrat doar dac
Biserica mpreun cu toti apartintorii ei ar putea prsi lumea. ns ea nu-si
scoate apartintorii n afara lumii ("cci altfel ar trebui s iesiti afar din
lume", I Cor. 5:10) si, deopotriv, Biserica nu-i poate lsa n lume, singuri.
Biserica nfrunt lumea, nu pustia. Ea slsluieste n lume si zideste n lume
pn la "plinirea vremii". n legtura ei cu lumea, Biserica, pe lng grija
pentru propria dinuire are si preocupri practice. Dac este asa, atunci n
Biseric trebuie s existe nu numai ceea ce e neschimbabil, ci si ceea ce se
schimb; alturi de cele vesnice, cele vremelnice. Deci unde oare se afl
vesnicul si vremelnicul n Biseric, unde e linia lor desprtitoare si care sunt
legturile dintre ele?


II
Hotrrile dogmatice privesc adevrurile tainice ale credintei, ce sunt
neschimb-toare si obligatorii pentru toti, afar de timp si absolute. Dar oare
n Biseric domeniul celor vesnice si neschimbabile se limiteaz numai la
dogme? Pe lng dogme, mai avem si hotrri canonice ce legiuiesc rnduiala
din afar si alctuirea Bisericii. Cum trebuie privite aceste hotrri? Tin ele
oare de trmul vremelnicului si, ca urmare, sunt schimbtoare sau, asemeni
dogmelor, sunt cuprinse n trmul celor vesnice, ori cel putin sunt legate de
cele vesnice si absolute din Biseric? Rspunznd ntrebrii, protestantis-mul
spune c hotrrile canonice sunt rodul lui jus humanum si, prin urmare, pot fi
modi-ficate, fie separat, fie mpreun. Catolicismul deosebeste ntre jus
divinum si jus huma-num. Deciziile canonice ntemeiate pe legea
dumnezeiasc sunt neschimbabile si absolu-te, si nici o autoritate bisericeasc
nu le poate anula. Dogmele se deosebesc de deciziile canonice doar prin
continut. Deciziile pornite din jus humanum, care cuprinde si jus
ecclesiasticum, sunt supuse schimbrii si chiar abrogrii de ctre autorittile
bisericesti ndrituite. Astfel protestantismul si catolicismul, fiecare n felul
su, fac deosebire ntre neschimbtor si schimbtor, ntre trmul celor
vesnice si trmul celor vremelnice n Bi-seric. Trmurile celor vesnice si
celor vremelnice corespund cu ale dumnezeiescului si omenescului, jus
divinum si jus humanum. Cele dou sfere sunt desprtite cu totul, ajun-gnd s
fie de sine stttoare. ns rspunsul dat nu e cel potrivit, cci desi pune n
lumin existenta a dou sfere n Biseric, nu statorniceste nici un fel de
mpreun-lucrare ori atingere ntre ele.
Care este rspunsul Bisericii Ortodoxe? Lsnd de-o parte prerea primit mai
nou, sub nrurirea catolicismului, dup care deciziile canonice se mpart n
decizii ntemeiate pe jus humanum si jus divinum, existenta lui jus humanum e
necunoscut ortodoxiei. n orice caz, ea nu era cunoscut nici Bisericii din
vechime si nici Bisericii sinoadelor ecumenice. Sinodul Trulan, nregistrnd
hotrrile obligatorii, aduga: "Si nimnui nu-i este iertat a schimba canoanele
mai nainte artate sau a le desfiinta, sau a primi, afar de acestea, alte
canoane" (Canonul 2) (3). Al Saptelea Sinod Ecumenic proclama nc si mai
hotrt si apsat c "cu bucurie primim dumnezeiestile canoane si ntrim
asezmntul lor ntreg si nestrmutat, date fiind de trmbitele Duhului Sfnt,
de prealudatii Apostoli, si de ctre cele sase sfinte sinoade ecumenice si de
ctre cele locale, adunate spre a da astfel de asezminte, si de ctre sfintii nostri
Printi. Cci dnsii, fiind toti luminati de unul si acelas Duh sfnt, au hotrt
cele de folos", deoarece " dac proorocescul cuvnt ne porunceste s pzim n
veac mrturiile lui Dumnezeu (ta martyria tou Theou) si s vietuim ntru ele,
nvederat este c ele rmn deapururea necltite si nemiscate" (Canonul 1) (4).
Existenta lui jus humanum era necunoscut si scoliastilor bizantini ai veacului
al doisprezcelea. Cu toate acestea, n vremea sinoadelor ecumenice, ca si mai
nainte ori mai trziu, hotrrile canonice au fost anulate si schimbate de ctre
Biseric, n cea mai deplin form a vietuirii sale si prin puterea ei cea mai
nalt, sinoadele - ele nsele schimbnd hotrrile sinoadelor de mai nainte.
Sinodul Trulan, dup ce proclamase neschimbabilitatea canoanelor, scrie n
vestitul Canon al Doisprezecelea ce introducea celibatul pentru episcopat:
"Deoarece noi ne strduim mult ca totul s se fac spre folosul turmei de sub
mna noastr, am hotrt ca n viitor nicidecum s nu se mai ntmple una ca
aceasta. Iar aceasta nu o zicem spre desfiintarea sau rsturnarea celor
legiferate apostoliceste, ci pentru c purtm grij de mntuirea si de propsirea
spre mai bine a poporului, si ca strii ieraticesti s nu i se fac vreo
prihan" (5).
Jus humanum nu exist n Biseric; toate hotrrile sunt dumnezeieste-
insuflate ("fiind cu toatele luminate de unul si acelasi Duh") si trebuie s
rmn nepieritoare si de neclintit. nseamn oare c Biserica Ortodox,
tgduind jus humanum, n contrast cu protestantismul, recunoaste doar jus
divinum? Atunci cum se poate sustine despre canoane c sunt nepieritoare si
de neclintit, cnd ele se preschimb, chiar dac schimbarea nu nseamn
totodat pervertirea ori anularea deciziilor anterioare? ntrebarea tinteste ctre
un paradox aproape evident. n fapt, cum se pot ntelege cele svrsite de
Sinodul Trulan cnd schimb Canonul Apostolic privitor la ngduirea
cstoriei episcopatului, introducnd celibatul, si n acelasi timp afirm c
hotrrea nu anuleaz ori denatureaz canonul? ncercarea de-a ntelege
afirmatiile Sinodului Trulan trebuie s fie deopotriv o ncercare de-a limpezi
nvttura ortodox despre vremelnic si vesnic n legislatia canonic.


III
Gndirea crestin se misc ntre doi poli: ct vreme ei rmn n hotarele
crestinismului, unul se cheam monofizism iar cellalt e ndeobste numit
nestorianism. Cu alte cuvinte, continutul gndirii crestine este conturat de
ctre doctrina calcedonian. Pe lng legtura sa direct cu ntrebrile legate
de firile lui Hristos, dogma calcedonian are un nteles aparte n nvttura
Bisericii. Biserica Noului Legmnt este poporul ales al lui Dumnezeu (I Petr.
2:9). Poporul ales al Noului Legmnt n totalitatea sa alctuieste Trupul lui
Hristos, al crui cap este Hristos nsusi (I Cor. 12:22,27). A te slslui n
Biseric nseamn a fi cuprins n Trupul lui Hristos, a te face mdular al Su
prin mprtsirea cu trupul lui Hristos. "Paharul binecuvntrii, pe care-l
binecuvntm, nu este oare mprtsirea cu sngele lui Hristos? Pinea pe care
o frngem nu este oare mprtsirea cu trupul lui Hristos? C o pine, un trup
suntem cei multi; cci toti ne mprtsim dintr-o pine" (I Cor. 10:l6-l7).
Adunarea Euharistic este soborul poporului ales al lui Dumnezeu mpreun
cu Hristos Dumnezeu, n prezenta Lui; este soborul Bisericii, cci unde se
adun doi sau trei n numele Su, acolo se afl si El; este plintatea Bisericii,
cci Hristos ntreg e prezent n Jertfa Euharistic. Asadar, adunarea euharistic
ntruchipeaz concret si mistic Biserica; aceast ntruchipare are loc n
realitatea empiric si are ea nssi un aspect empiric.
Asemenea Euharistiei, Biserica are o realitate empiric si o natur empiric.
Natura ei dual este natura dual a organismului su dumnezeiesc si omenesc,
similar ndoitei firi a lui Hristos. Legtura dintre natura empiric si cea
duhovniceasc decurge din formula calcedonian: nemprtit, nedesprtit,
neschimbat si neamestecat. Fiinta nevzut, duhovniceasc a Bisericii se
manifest prin natura ei empiric. De-aceea mprtirea Bisericii n vzut si
nevzut, caracteristic protestantismului, e gresit, ntruct nimiceste
realitatea empiric a Bisericii. Biserica este una, asa cum Hristos este unul,
vzut si nevzut n acelasi timp. Deplintatea Bisericii e continut n nevzut,
ce cuprinde n sine n chip nedesprtibil Biserica cea vzut; ns nu se
contopeste cu cea vzut si nici nu o nghite. La fel si Biserica vzut
cuprinde plintatea Bisericii, nu doar partea vizibil de sine stttoare.
mprtirea Bisericii n vzut si nevzut este nestorianism ecleziologic, si
deci o respingere a naturii dumnezeiesti si omenesti a Bisericii, ntruct
Biserica vzut este inevitabil legat doar de realitatea empiric. Existnd ntr-
o realitate empiric, Biserica, prin natura sa empiric, ptrunde n istorie si se
nvesmnteaz ea nssi n testura istoriei.
Alctuirea organic a Bisericii ca Trup al lui Hristos presupune o anume
ordine, taxis, ce decurge din nssi esenta Bisericii. Aceast ordine este legea
vietii bisericesti si a ornduirii sale, descoperit ca adevr absolut, ca
nvttur dogmatic. Ea cuprinde nvtturi despre alctuirea trupului
Bisericii, compunerea societtii ecleziale, ca si doctrinele despre ierarhia
bisericeasc, Sfintele Taine etc. Ordinea nu priveste doar esenta
duhovniceasc a Bisericii, ci si testura ei empiric, ntruct cea din urm e
nedesprtibil de cea dinti si e legat n mod organic de ea.
Contrar prerii lui R.Sohm, alctuirea bisericeasc nu s-a dezvoltat n ordinea
unui proces istoric, datorit ptrunderii legii n Biseric. Alctuirea Bisericii
nu e legat de lege ca atare, ci decurge din nssi esenta Bisericii. nc de la
nceputuri Biserica a ptruns n istorie ca societate cu o form de alctuire
determinat. n asa-numita perioad harismatic, Biserica avea deja alctuirea
bine determinat a existentei sale istorice. Este adevrat, comunittile crestine
timpurii abia ncepuser s se nvesmnteze n testura istoriei, dar testura
era strvezie si prin ea se vedea limpede esenta adevrat a Bisericii.
Formele existentei istorice a Bisericii sunt destul de felurite; pentru cel
familiarizat cu istoria Bisericii faptul e att de nvederat, nct nu mai trebuie
dovedit. n decursul istoriei, o form istoric a fost nlocuit cu alta. Totusi, n
ciuda feluritelor forme istorice, descoperim n toate un anumit smbure
statornic. Acel smbure este nvttura dogmatic despre Biseric; cu alte
cuvinte, Biserica nssi. Formele istorice ale vietii bisericesti sunt nrurite de
cuprinsul nvtturii dogmatice. Viata bisericeasc poate dobndi doar acele
forme ce se potrivesc cu esenta Bisericii si sunt n stare s nftiseze acea
esent n mprejurrile istorice date. De-aici decurge c o schimbare n
cuprinsul nvtturii dogmatice despre Biseric trebuie s dea nastere unei
denaturri n doctrina despre ordinea si alctuirea trupului bisericesc, iar
aceasta si va gsi ntruchiparea n formele existentei istorice a Bisericii. Chiar
n vechime, n vremea de nceput a crestinttii, obstile ereticilor aveau o
alctuire deosebit de cea aflat n Biserica Universal. Cu ct doctrina despre
Biseric era mai deformat, cu-att mai putin semna alctuirea acelor obsti
cu cea a Bisericii, iar n cazurile extreme, n obstile gnostice, nu se mai pstra
nimic n comun cu ea. Felurimea alctuirilor bisericesti aflate astzi n
romano-catolicism, protestantism si ortodoxie se explic n mare msur prin
felurimea nvtturilor dogmatice despre Biseric. Pe de alt parte, unitatea
nvtturii dogmatice duce la o unitate de temelie a formelor istorice ale vietii
bisericesti. Comunittile Bisericii Universale din primele veacuri ale
crestinttii au ivit aceleasi alctuiri bisericesti, n ciuda totalei lipse de
legturi administrative ntre ele si a lipsei unei legislatii canonice comune.
nvttura dogmatic despre Biseric e ntruchipat de formele istorice ale
vietii bisericesti. Cu toate acestea, ntruchiparea nu este niciodat deplin, ci
rmne relativ. Viata istoric a Bisericii nu e n stare s ntruchipeze esenta
Bisericii n plintatea ei, ci doar s-o aproximeze mai mult sau mai putin. De-
aceea, posibilitatea vreunei forme canonice ideale este exclus. Recunoasterea
existentei unei forme ideale ar conduce la o nepotrivit absolutizare a
relativittii alctuirilor istorice ale Bisericii. Biserica trieste n cuprinsul vietii
istorice de obste a vremii sale. Formele ei istorice, spre deosebire de cele
dogmatice, sunt n mare msur nrurite de mprejurrile generale ale
vietuirii n istorie. nvtturile dogmatice sunt un factor statornic si
nedependent de procesul istoric, dar sunt nvtturile ntruchipate n testura
istoriei, care e supus necontenit feluritelor schimbri. Biserica nu-si schimb
formele de existent istoric n mod ntmpltor ori samavolnic, si nici nu se
adapteaz vietii contemporane urmnd pasiv mersul vremurilor.
mprejurrile istorice nruresc formele vietii bisericesti, dar nu n sensul c
prescriu feluritele schimbri din viata Bisericii, cci Biserica nssi, din
strfundurile esentei sale, si schimb formele existentei istorice. Biserica se
strduieste ca, n mprejurrile istorice date, s-si gseasc o form ce s
ntruchipeze ct mai deplin si total esenta Bisericii, Biserica nssi si
nvttura ei dogmatic. Ajungem astfel la o concluzie foarte nsemnat:
legtura dintre existenta istoric a Bisericii si esenta ei este de asa natur, nct
existenta istoric este nssi forma n care esenta Bisericii se ntruchipeaz n
istorie. Folosind aceast formul, e usor de explicat de ce recunoasterea unei
singure forme ideale de existent istoric a Bisericii ar corespunde unei
absolutizri nepotrivite a acelei existente. Dac ar fi existat o asemenea form,
atunci s-ar fi recunoscut c existenta vremelnic a Bisericii a ncetat de a mai
fi vremelnic si c Biserica s-a desprtit de viata istoric de obste. Mai mult,
aceasta ar fi dus la uitarea aspectului empiric al Bisericii, ce nu poate fi
absolutizat si nici nghitit de ctre natura duhovniceasc a Bisericii. Uitarea
naturii empirice este cellalt pol din doctrina despre Biseric: monofizismul
bisericesc.


IV
Legtura ntre formele vietii bisericesti si esenta Bisericii se statorniceste prin
decizii canonice. Pn n prezent, nu s-a ajuns la o solutionare a ntrebrii
dac aceste norme au caracter legal sau nu, si de asemenea dac se poate
admite existenta legii ecleziastice n Biseric sau, asa cum crede Sohm, ea ar
veni n contrazicere cu esenta Bisericii. Nu a fost solutionat nici problema
esentei legii, punctul principal al ntrebrii. Lsnd cu totul de-o parte aceast
chestiune, este esential s scoatem n relief felul cum canoanele se deosebesc
de normele legale obisnuite. Cele din urm statornicesc si reglementeaz
ordinea n organismele obstesti ce apartin cu totul existentei empirice. Chiar
admitnd c ele pun n concordant viata organismelor obstesti cu "spiritul
legii" (Rechtsgefhl), nu iesim din domeniul empiricului, cci "spiritul legii"
este el nsusi o valoare empiric.
Pe de alt parte, Biserica e un organism divino-uman, nsusire esential ce o
deosebeste de toate celelalte organisme ce nu au o natur divino-uman.
Canoanele nu statornicesc ordinea aflat la temelia acestui organism (care e
nftisat n dogmele despre Biseric); ele nu fac dect s reglementeze
alctuirea canonic a Bisericii, n asa fel nct s poat descoperi ct mai bine
esenta Bisericii. De-aceea n literatura canonic nu se afl decizii pe care, prin
analogie cu jurisprudenta, le-am putea desemna drept "fundamentale". (6)
Canoanele modeleaz dogma sub forma unor norme ce trebuie urmate n viata
bisericeasc, spre a fi n concordant cu nvtturile dogmatice. Canoanele
sunt un fel de tlcuiri canonice ale dogmelor pentru un moment anume al
existentei istorice a Bisericii; ele sunt de fapt un izvod, o pravil a formei de
viat pentru obstea Bisericii, nftisnd adevrul despre rnduiala vietii
bisericesti, ns urmnd mai curnd existenta istoric dect nftisnd adevrul
n forme absolute.
Pornind de la aceast nsusire a canoanelor, mprtirea lor ntre cele ntemeiate
pe legea dumnezeiasc si cele ntemeiate pe legea omeneasc trebuie lepdat
cu toat hotrrea. Ceea ce n hotrrile canonice e pomenit ca lege
dumnezeiasc nu se aplic la canoane, ci la definitiile dogmatice. Oricum am
defini legea, canoanele nu tin n nici un fel de domeniul legii. Toate cele din
Scriptur se raporteaz la sfera credintei si moralittii, iar Hristos n-a lsat
definitii canonice ce ar putea determina alctuirea Bisericii n existenta ei
istoric. Cu toate acestea, este oare cu putint s ajungem la concluzia c toate
canoanele se ntemeiaz exclusiv pe legea omeneasc, numai pentru c lipsesc
canoanele ntemeiate pe legea dumnezeiasc? Recunoastem - si trebuie
recunoscut - c exist unele canoane ce de fapt se refer la legea omeneasc.
Ele sunt mai ales hotrri diriguitoare, ce privesc treburile Bisericii. Totusi
Biserica nu a confundat aceste decizii cu canoanele, deosebind ntotdeauna
ntre kanones si nomoi. Am mai putea atribui legii omenesti deciziile
bisericesti nentemeiate pe nvtturi dogmatice, ci pe socotinte de natur
neecleziastic; dar, n acelasi timp, nu putem spune c toate canoanele primite
de Biseric sunt lipsite de har si sunt neecleziastice. Jus humanum
reglementeaz doar organismele empirice. Dac-n Biseric ar fi existat doar
legea omeneasc, Biserica ar fi apartinut exclusiv domeniului realittii
empirice. nvttura protestant ce sustine c definitiile canonice se
ntemeiaz doar pe legea omeneasc e ncheierea de neocolit ce decurge din
nvttura protestant asupra Bisericii: Biserica vzut este o valoare empiric
si, ca urmare, legea omeneasc si face n mod firesc lucrarea n Biseric.
Nestorianismul ecleziologic se rsfrnge astfel n domeniul canonic, prin
recunoasterea lui jus humanum ca singurul su principiu cluzitor.
Atunci cnd protestantismul recunoaste numai prezenta legii omenesti n
Biseric, si dovedeste consecventa luntric, n acord cu propria nvttur
dogmatic. ns pentru Biserica Ortodox o asemenea recunoastere contrazice
doctrina Bisericii. Ca organism, Biserica e omeneasc si dumnezeiasc, si
plin de har. n Biseric totul e plin de har: Ubi ecclesia, ibi et spiritus Dei, et
ubi spiritus Dei, illic ecclesia et omnis gratia, "Unde se afl Biserica, acolo
este si duhul lui Dumnezeu, iar unde e Duhul lui Dumnezeu, acolo e Biserica
si plintatea harului" (Iraen. III,24,5). Deci pn si simplele decizii bisericesti
sunt nzestrate cu har. Ele, asemeni dogmelor, sunt adevruri descoperite.
Formula "Prutu-s-a Duhului Sfnt si nou" se poate aplica deopotriv
hotrrilor dogmatice si celor canonice. Potrivit celui de-al Saptelea Sinod
Ecumenic, cele din urm sunt legiuiri "dumnezeiesti" (Canonul 1). Natura
dual a Bisericii, definit la Calcedon, se opune att nestorianismului
ecleziologic ct si monofizismului ecleziologic. Prin urmare, obrsia divino-
uman a deciziilor canonice este mrturisit de Traditie. Dac este nevoie s
vorbim despre lege n Biseric, atunci n-ar trebui s vorbim despre lege divin
si uman ca entitti separate, dezlegate una de cealalt, ci ar trebui s vorbim
de o singur lege divino-uman. Vointa Bisericii (vointa sa divino-uman) se
face artat prin deciziile canonice, astfel ca formele sale istorice de existent
s-i ntruchipeze esenta.
Hotrrile canonice, ntocmai ca dogmele, sunt dumnezeieste-insuflate, ns
de-aici nu trebuie s se nteleag c unele ar fi aidoma cu celelalte. Deosebirea
ntre dogme si canoane nu st n obrsia fiintrii lor, ci n faptul c dogmele
sunt adevruri absolute iar canoanele sunt aplicri ale acelor adevruri ntru
existenta istoric a Bisericii. Dogmele nu privesc vietuirea vremelnic, pe
cnd canoanele sunt vremelnice. ns aspectul lor vremelnic nu le mputineaz
natura dumnezeieste-insuflat, cci vremelnicia nu priveste acea natur. Ele
sunt vremelnice n ntelesul c se aplic la ceea ce este vremelnic, formele
istorice ale existentei Bisericii. Adevrul nftisat de canoane e absolut n sine,
ns cuprinsul canoanelor nu e adevrul nsusi, ci felul cum adevrul trebuie
nftisat ntr-o form istoric dat din viata Bisericii. Canoanele nftiseaz
vesnicul n vremelnic. Vremelnicul este acel "cum", modul de ntrebuintare,
pe cnd vesnicul este ceea ce se ntrebuinteaz.


V
Problema schimbrii ori neschimbabilittii canoanelor se rezolv prin
caracterul lor vesnic si vremelnic. Formele istorice ale Bisericii sunt flexibile
si modificabile, cci esenta Bisericii se ntrupeaz n anumite mprejurri
istorice. Hotrrile canonice urmresc formele istorice, ntruct ndreapt
acele forme spre o mai deplin ntruchipare a esentei Bisericii. Ele se schimb,
dat fiind c viata bisericeasc sufer schimbri n feluritele mprejurri
istorice. Dac mprejurrile istorice n care trieste Biserica ar dinui de-a
pururi, atunci canoanele n-ar suferi nici o schimbare. Ca adevruri ale
descoperirii dumnezeiesti, ele sunt de netgduit - "primim dumnezeiestile
canoane si ntrim asezmntul lor ntreg si nestrmutat" (Canonul 2 Trulan) -
ns n nteles relativ, nu absolut; ele sunt nimerite numai pentru vremea lor.
Adevrul dogmatic de temelie al canoanelor nu poate fi schimbat; doar
ntrebuintarea si ntruchiparea lui ntr-un canon poate fi preschimbat de
existenta istoric a Bisericii.
ntocmai cum n fizic o fort poate actiona numai dac are un punct de
sprijin, asemenea si canoanele sunt lucrtoare doar cnd au un punct de sprijin
n mprejurrile vietii bisericesti pentru care au fost date. Cnd punctul de
sprijin nu mai dinuie, canoanele ajung a fi nelucrtoare; fie c nceteaz a
mai lucra cu totul, fie c sufer schimbri ori, ca s fiu mai limpede, sunt
nlocuite cu altele. Dac restrngem aria cercetrii noastre la canoane n
ntelesul lor cel mai ngust, adic hotrrile sinoadelor si ale Sfintilor Printi,
vom descoperi o seam de canoane cu totul de nentrebuintat n viata
bisericeasc de azi, ca de pild toate deciziile privitoare la reprimirea n
Biseric a celor czuti, ca si la unele dregtorii ce nu mai fiinteaz ori au fost
nlocuite cu altele, precum chorepiscopoi, oikonomoi, ekdikoi etc. Aflm chiar
unele hotrri pe care n prezent conducerea Bisericii nu le mai cere a fi
ndeplinite. n veacul al patrulea conducerea Bisericii cerea tuturor celor
prezenti la liturghie s se mprtseasc (Canonul Apostolic 9 si Canonul 2 al
Sinodului din Antiohia) dar, ca urmare a noilor mprejurri de viat, Biserica a
renuntat la aceast cerint. Din aceeasi categorie fac parte si canoanele ce
rnduiesc mutarea episcopilor si clericilor dintr-un tinut n altul. Numrul
exemplelor de acest fel poate fi nc mult sporit, cci n realitate cele mai
multe hotrri canonice cuprinse n Pidalion nu se mai pot aplica vietii
bisericesti actuale n nteles literal. Chiar cnd se aplic, aceasta nu se mai
face n ntelesul cu care au fost date. n vechile canoane se vars mereu noi
ntelesuri, astfel c de fapt se d la iveal o nou hotrre, ns nftisat n
vechea form: adeseori vechea decizie canonic s-a contopit n asa msur cu
noul continut, nct cel vechi este cu totul sters din amintirea Bisericii.
Canonul 12 de la Antiohia l ndrum pe episcopul osndit s fac apel la "un
sinod mai mare de episcopi". Potrivit cu domeniile patriarhale alctuite mai
trziu ca entitti jurisdictionale, "sinodul mai mare de episcopi" a fost privit ca
sinodul episcopilor de pe teritoriul unui patriarhat. Astfel Balsamon, tlcuind
acest canon, scrie: "Canonul spune c un (episcop) depus trebuie s fac apel
nu la mprat, ci la un sinod mai mare de episcopi. Din aceast pricin, un
(episcop) depus, de pild de ctre mitropolitul Efesului ori Tesalonicului, se
cuvine a fi ndrumat s fac apel la Patriarhatul Ecumenic". "Sinodul mai
mare al episcopilor unei dioceze" amintit n Canonul 6 al ntiului Sinod
Ecumenic e nteles ntocmai la fel. Totusi, asa cum dovedeste Canonul 14 de
la Antiohia, sinoadele din Antiohia si Constantinopol socoteau drept "sinod
mai mare" nu sinodul patriarhal, ci un sinod regional lrgit cu episcopi din
regiunile nvecinate. ntelesul corect al faimoaselor Canoane 6 si 7 ale
ntiului Sinod de la Niceea rmne neclar pentru prezent sau, n orice caz,
controversat.
n vremea activittii sinodale creatoare Biserica si-a sporit, si-a nlocuit si si-a
preschimbat vechile decizii canonice. Odat cu aceasta, "cuprinsul de neclintit
al canoanelor" - chiar al celor preschimbate - nu a fost nclcat. Dac noile
hotrri oglindeau neprefcut Biserica, atunci nvttura dogmatic ce slujise
drept temei att noilor ct si vechilor canoane rmnea neschimbat. Vechiul
canon continua s oglindeasc un adevr, ns doar pentru o vreme trecut.
Tocmai asa a actionat si Sinodul Trulan cnd a socotit c e nevoie si potrivit
cu vremea s introduc celibatul pentru episcopat, hotrnd ca toti episcopii
hirotoniti mai nainte s-si lase sotiile. Sinodul avea dreptate s scrie c ddea
la iveal o nou decizie "nu spre desfiintarea sau rsturnarea celor legiferate
apostoliceste, ci pentru c purtm grij de mntuirea si de propsirea spre mai
bine a poporului". Canonul Apostolic era o decizie canonic; el nftisa
nvttura dogmatic despre ierarhia bisericeasc, ns nftisa ierarhia potrivit
cu vremea sa. Cnd mprejurrile istorice ale vietii s-au schimbat, a fost
nevoie s apar o nou decizie, spre a nftisa aceeasi nvttur dogmatic.
Faptul c constiinta canonic a Sinodului Trulan era sau nu just, este o
problem de alt ordin, ns e ntrutotul limpede c perioada istoric a
Sinodului Trulan se deosebea mult de vremurile apostolice. Semnul
schimbrilor ce avuseser loc n mprejurrile istorice era chiar cererea lui
Iustinian ca aspirantii la episcopat s fie necstoriti, adic fie celibatari, fie
vduvi fr copii.
Dac organele conducerii bisericesti, mai ales n perioadele de scdere a
creativittii, nu urmeaz cum se cuvine realitatea Bisericii, atunci viata
bisericeasc nssi va nlocui aceast nemplinire. Astfel apar datinile
bisericesti, care dobndesc necontenit statutul unor canoane. Biserica d
ntotdeauna mare nsemntate datinii, mai ales cnd se ntemeiaz pe traditie.
"O datin nescris a Bisericii trebuie pzit ca o lege" (Nomocanon, articolul
XIV). n astfel de cazuri datina slujeste ca adugire la o tlcuire a deciziilor
canonice. ns datina poate nlocui lipsa de creativitate canonic att n chip
pozitiv ct si negativ. E de ajuns s aducem doar cteva exemple din cele mai
izbitoare. Canonul 9 Apostolic si Canonul 2 de la Antiohia, pomenite mai sus,
rnduiesc ca "toti credinciosii ce intr n biseric si ascult Scripturile s
rmn la rugciune si la Sfnta mprtsanie". Dup tlcuirea ndtinat, s-a
ajuns s se nteleag c acest canon cere doar prezenta, nu si participarea la
Sfnta mprtsanie. Tlcuind Canonul 2 de la Antiohia, Balsamon scrie:

Citeste ce se scrie n Canoanele Apostolice (8 si 9) si potrivit cu ele ntelege
canonul de fat, si spune c acei ce se lipsesc de Sfnta mprtsanie
(pomeniti aici) nu sunt cei ce o tgduiesc sau, cum au spus unii, cei ce se
lipsesc de ea din cucernicie ori smerenie (cci cei dinti n-ar trebui doar
ndeprtati, ci afurisiti ca eretici; dar cei de-al doilea fel sunt vrednici de
iertare, din pricina cucerniciei si spimntrii n fata sfinteniei), ci aceia ce din
mndrie si dispretuire prsesc Biserica nainte de Sfnta mprtsanie si nu
asteapt s vad dumnezeiasca mprtsire cu Sfintele Taine.

Tlcuirea nu se ncheie aici, cci acelasi Balsamon scrie ceva mai ncolo:

Iar ntruct unii spun: de ce oare Patriarhul Ecumenic, n sfnta zi a nvierii,
nu asteapt pn la sfrsitul liturghiei ci, ridicndu-se de pe tron, pleac dup
Evanghelie? Acelora le rspundem: pentru c dumnezeiasca liturghie, n
adevratul nteles, are loc dup citirea Sfintei Evanghelii... Dup Evanghelie
ncepe slujirea preacuratei jertfe fr de snge, si din aceast pricin Patriarhul
este ndrepttit s plece naintea aceleia si dup Sfnta Evanghelie, neclcnd
canoanele. n acest chip, nimenea nu pctuieste de pleac fie nainte, fie dup
Evanghelie, dac, fireste, o face de nevoie ori din pricini binecuvntate si de
netgduit.

Un alt exemplu: Canonul 9 al Sinodului Trulan opreste pe clerici s tin
crcium (kapelion). Dup Sinodul Trulan n Bizant a iesit obiceiul de-a se
ngdui clericului s stpneasc o crcium, cu conditia s nu o
chiverniseasc personal. n legtur cu aceasta, Zonaras scrie c "dac un
cleric stpneste un asemenea asezmnt (o crcium) si o d n arend altuia,
nu va fi pgubit n ce priveste chemarea sa". Iar Balsamon scrie si mai clar:
"Canonul de fat rnduieste ca un cleric s nu aib crcium; adic nu trebuie
s se ndeletniceasc cu meseria de crciumar; cci de are crcium n chip de
proprietar si o arendeaz altora, nu face un lucru nou, de vreme ce-l fac si
mnstirile si mai multe biserici. Deci citeste n locul lui energein (a fptui, a
lucra) cuvntul ekhein (a avea)".
Asemenea datini aduc n minte cuvintele Sf. Ciprian: non quia aliquando
erratum est, ideo semper errandum est - " s nu se svrseasc greseli sub
cuvnt c ele s-au svrsit n trecut" (Ep. 73,22). Adevratul nteles al
deciziilor Bisericii este uitat ori deformat, iar locul lor e luat de datini fr
temei n canoanele bisericesti! Perspectiva istoric s-a pierdut iar aparitia unei
datini e pus n legtur cu trecutul ndeprtat, binecuvntat de lucrrile
Printilor Bisericii ori de sinoadele ecumenice. Astfel ia nastere o fals traditie
ce nimiceste natura divino-uman a Bisericii, cci face ca viata bisericeasc s
se abat de la temeiurile sale dogmatice. Inertia acestei false traditii poate fi
biruit numai prin rennoirea canonicittii creatoare.


VI
Asa cum am vzut, nvttura ortodox recunoaste n principiu putinta
modificrii deciziilor canonice. Mai bine spus, Biserica cere o atitudine
creatoare n ce priveste viata contemporan. Biserica cerceteaz viata
contemporan ca subiect si material al creativittii sale. Din aceast pricin,
doctrina neschimbabilittii canoanelor, cu care ne ntlnim adesea n prezent,
reprezint respingerea lucrrii creatoare si a atitudinii creatoare fat de viata
contemporan. De altfel, nu avem cum s dm de-o parte situatia istoric n
care trim, cci nssi viata modern ptrunde n Biseric, iar dac lipseste
atitudinea creatoare fat de ea, acceptarea pasiv este de neocolit; va avea loc
o simpl adaptare la ea, iar adaptarea pasiv este ntotdeauna duntoare vietii
bisericesti.
Mai mult, doctrina neschimbabilittii canoanelor ajunge s aplice toate
deciziile existente la oricare form a vietii istorice a Bisericii. Asemenea
doctrin eronat este de obicei dedus din premiza caracterului "dumnezeiesc"
al canoanelor, premiz just n esent. ns n practic ea conduce la afirmarea
n Biseric a vointei omenesti n locul celei divino-umane. nsusirea deciziilor
canonice de a fi dumnezeieste-insuflate se defineste prin faptul de-a nftisa
vointa Bisericii, ndreptat astfel nct viata Bisericii n mprejurri date s se
potriveasc cu nvttura ei dogmatic. ncercarea de-a aplica deciziile
Bisericii cnd mprejurrile pentru care au fost date nu mai exist duce la
rezultate potrivnice, pricin pentru care o asemenea strdanie devine
ntruchiparea vointei omenesti n locul celei divino-umane. Nimeni nu pune la
ndoial caracterul dumnezeieste-insuflat al ndrumrilor canonice date de
apostolul Pavel n cea dinti epistol ctre corinteni; ns de-am ncerca s
aplicm acele ndrumri si s renviem artificial asezminte precum cel al
proorocilor, al apostolilor, al darului limbilor, al darului tlmcirii etc., am
isca cele mai mari tulburri cu putint n viata bisericeasc contemporan.
ntoarcerea vietii bisericesti la primele veacuri ale crestinttii ar nsemna
lepdarea istoriei. Grija Bisericii nu se ntoarce ndrt spre veacurile trecute,
ci e ndreptat spre prezent si viitor.
Adevrata ntelegere a Traditiei nu st n repetarea mecanic a trecutului, ci n
izvorul nentreruptului suvoi al vietii si creativittii, n harul nemputinat ce
slsluieste n Biseric. n sine, duhul deciziilor canonice tine de aceast
adevrat Traditie, unde ele slujesc la "mntuirea si propsirea spre mai bine a
popoarelor". Au existat si vor continua s existe culegeri de decizii canonice,
ns din ele va lipsi totdeauna ntiul canon, cel mai nsemnat si de temelie.
Va lipsi fiindc el se gseste n traditie, iar n acest canon se cuprinde
ntelegerea Traditiei canonice. Canonul acesta ne spune c deciziile canonice
sunt canonice doar cnd ndeplinesc cerinta creia i-au fost sortite. s
slujeasc ca ntruchipare canonic a nvtturilor dogmatice n formele
istorice ale existentei Bisericii.
Este greu de aflat n istoria Bisericii un alt moment care s cear att de
struitor o atitudine creatoare fat de viata contemporan pect vremea de azi.
mprejurrile istorice bine cunoscute ale vietii bisericesti ce s-au statornicit si
cristalizat de-a lungul veacurilor se schimb acum din temelii; noul nu mai
seamn cu nici un chip vechiului. Constiinta Bisericii nu poate s se mpace
cu gndul adaptrii mecanice la viata modern, cci aceasta ar nsemna
nfrngerea ei de ctre viata modern. Pornind din profunzimile si esenta ei,
Biserica ncearc s descopere n mod creator acele forme de existent istoric
unde nvtturile dogmatice se pot ntruchipa ct mai deplin. Noile forme de
viat istoric presupun o lucrare canonic creatoare. Biserica nu poate vietui
doar cu legislatia canonic existent, care de fapt este legislatia Bisericii
Bizantine sporit cu deciziile Bisericilor locale. Biserica are dreptul s-si
svrseasc lucrarea canonic creatoare n toate timpurile, nu doar ntr-o
perioad de timp anume.
Indiferent ct de expus criticilor ar putea fi aceast lucrare, ea nu poate fi
totusi ocolit. Orice strdanie creatoare este amenintat de putinta greselii.
Dac n trecut au existat greseli n deciziile doctrinare ale unor sinoade, cu-
att mai mult sunt ele cu putint n domeniul canoanelor. Greselile apar cnd
deciziile nu pun viata Bisericii laolalt cu doctrina ei, ci mai curnd despart
doctrina de viat. Obrsia unor asemenea greseli se afl n voia omeneasc, ce
adeseori rtceste, primind plsmuirile drept adevruri, iar uneori st chiar
mpotriva vointei Bisericii. Jus humanum se strecoar n Biseric sub chipul
tlcuirii existentei sale istorice. Cu ct este mai ntins domeniul lui jus
humanum n Biseric, cu-att mai neprielnice devin formele istorice ale
existentei Bisericii, iar pentru esenta Bisericii devine cu-att mai anevoios s
strbat prin testura istoriei. Ptrunznd n Biseric, legea omeneasc tinde s
prefac Biserica, dintr-un organism divino-uman plin de har, ntr-o institutie
juridic. Binecunoscutul stadiu de dezvoltare numit institutionalism ecleziastic
amenint s perverteasc n mod vdit viata bisericeasc, cci amenint s
nimiceasc vietuirea n har a Bisericii.
Pcatele Bisericii istorice se afl n acest domeniu. Este de-ajuns s pomenim
sistemul de constrngere mprumutat de legislatia canonic din viata
lumeasc: nchiderea silnic n mnstiri, nchisorile pentru clerici n
resedintele episcopilor, sistemul de rscumprare din rnduielile pentru
pocint, drepturile "ctitorilor", att n ntregul lor ct si n feluritele lor
rstlmciri, ce au dus la prefacerea bisericilor si mnstirilor n bunuri de
vnzare, schimb, mostenire sau danie, mnstirile cu viat de sine, cu obstile
lor ce le-au prefcut n asezminte de credit etc. Dar nu e nevoie s nmultim
exemplele, cci indiferent ct de nsemnate ar fi abaterile de la duhul
deciziilor canonice, ele nu sunt si nici nu vor fi vreodat n stare s nimiceasc
vietuirea n har a Bisericii. "Portile iadului nu o vor birui". ncet si sigur, viata
bisericeasc mtur din cale deciziile ce nu-i sunt firesti si ndreapt
deformrile pe care le aduc n realitatea Bisericii.
Totusi greselile n legislatia canonic nu se datoreaz n primul rnd, ori
exclusiv, creativittii, ci dimpotriv, sunt o decdere a creativittii, o stingere
a Duhului, palida amorteal a mortii. De-a lungul perioadelor creatoare a
existat si va continua s existe destul trie n Biseric spre a pune fat n fat
minciuna cu adevrul. Greselile pot fi ocolite numai printr-o limpede si
dreapt constiint canonic si cu conditia ca creativitatea canonic s rmn
mereu n plintatea harului din Biseric. Este cu neputint s ne pzim de
greseal refuznd a fi creativi, ntruct nssi aceast lepdare a creativittii
este o greseal si mai mare si o siluire a vointei divino-umane, ce nlesneste
nc mai mult lucrarea lui jus humanum n Biseric. Numai Biserica, cu
puterile ei binecuvntate, este n stare s se pzeasc de greselile creativittii -
ubi ecclesia, ibi et Spiritus Dei ("Unde este Biserica, acolo se afl si Duhul lui
Dumnezeu") - iar Mngietorul, Duhul Cel Sfnt "v va nvta toate si v va
aduce aminte despre toate cele ce vi le-a spus El" (Ioan 14:26).


VII
Cele vremelnice ca ntruchipare a celor vesnice, cele striccioase ca
ntruchipare a celor nestriccioase: n acest chip se leag vremelnicul cu
vesnicul n legislatia canonic; acelasi lucru are loc si n Biseric, unde
vremelnicul se mbin cu vesnicul, nct dac cineva absolutizeaz
vremelnicul si stricciosul, nsusi vesnicul si nestricciosul se relativizeaz.
Aceast mbinare izvorste din chiar esenta Bisericii ca organism viu divino-
uman. Viata e n Biserica nssi, si ea nssi slsluieste n viat, n "lume",
neputnd s ias din lume, n msura n care natura empiric e prezent n ea.
Astfel c Biserica nu nfrunt pustia, ci lumea, unde are ndatoriri creatoare si
ziditoare. Biserica, n mod creator, caut n mprejurrile istorice ale existentei
sale acele forme de viat unde poate s-si ntruchipeze ct mai deplin esenta,
dobndind astfel capacitatea de-a nruri realitatea contemporan. nrurirea
creatoare asupra vietii nu nseamn nsusirea acestei vietuiri, care adeseori se
leapd ea nssi de Biseric. ns fie c e lepdat ori primit, Biserica si
aduce lumina si judecata n lume, schimbndu-si necontenit formele istorice
de existent. Aflndu-se n lume, ea ncredinteaz lumea "de pcat si de
dreptate si de judecat" (Ioan 16:18).
Starea nepreschimbabil si nepieritoare a Bisericii tine de nestrmutarea vietii
sale ce nu poate fi coplesit de ctre lume. Cu ct mai nspimnttor este
prezentul si mai sumbru viitorul, cu-att mai tare devine stnca Bisericii iar
noi ne tinem cu att mai sigur pe ea.
Prin formele sale istorice de existent, Biserica nu numai c fiinteaz n
istorie, ci si istoria slsluieste n Biseric. n Biseric si prin Biseric
procesul istoric si mplineste rostul: se strduieste s ajung la telul su cel
mai de pe urm, la punctul su culminant. Parafraznd cuvintele unui crturar
protestant german, s-ar zice c "ntreaga istorie a crestinttii pn n ziua de
azi, istoria sa luntric real, se ntemeiaz pe asteptarea Parusiei". Biserica se
strduieste s mearg nainte, asteptnd necontenit a Doua Venire, dup care
nencetat suspin, "Vino Doamne Iisuse!".



Note:
1. Publicat mai nti n ruseste n Jivoie Predanie, Paris, 1936, YMCA Press,
pp. 82-96. Traducerea romneasc s-a fcut dup versiunea englez.
2. Citatele din Sfnta Scriptur s-au dat dup editia din 1982 a traducerii
publicate cu aprobarea Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne.
3. Traducere de Dr. Nicodim Milas, n Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I,
Arad, l931, p. 307.
4. Ibidem, pp. 490-491.
5. Ibidem, p.334.
6. Vezi articolul meu "Kanoni i kanoniceskoe soznanie", Puti, Nr. 39 (1933).
(N. aut.) - adic articolul Canoane si constiint canonic, aflat si n paginile
noastre.