LEGILE MUNTELUI

Exista oare legi ale muntelui pe care omul trebuie sa le respecte? toti cei care
sunt cu adevarat montaniarzi raspund afirmativ la o astfel de intrebare. De cate
ori cineva pateste un necaz in zona imparatiei alpine a Carpatilor, oamenii locului
sau turistii cu mare experienta spun cu durere in glas, dar concis ca o sentinta
dura: "s-a incalcat legea muntelui!"

Aceste legi ale muntelui, nu omul le-a elaborat, ci muntele i le-a impus. Aceste
legi formeaza o invatatura, un fel de cod al comportarii corecte in imparatia de
piatra a inaltimilor, care s-a decantat din experienta nenumaratelor generatii de
oameni care au urcat mereu pe munte; aceste legi, necuprinse in decrete sau
normative scrise, se transmit de la cel batran la cel tanar, de la cel cu mare
experienta la ucenic. Legile acestea se pot invata, doar acolo, pe munte, iubind
cu adevarat natura si semenii nostri, respectandu-i si ocrotindu-i. Ele sunt a.b.c.ul educatiei turistice caci te invata nu numai cum sa te imbraci si sa te incalti ca
sa nu te doboare gerul sau ploaia, dar cum sa dai buna-ziua unui om intalnit pe o
poteca din pustiul muntelui, chiar daca nu-l cunosti; cum sa-ti ajuti tovarasul de
drum la nevioe cu pretul propriei vieti, cum sa ocrotsti plantele si animalele
Carpatilor sau cum sa te comporti civilizat intr-o cabana.

Cel care stie aceste legi, si le respecta cu sfintenie, nu va fi niciodata o victima a

muntelui, ci doar un cuceritor al acestuia, se va bucura din plin de fiecare zi
petrecuta pe crestele Carpatilor.

1. Sa nu calatoresti niciodata de unul singur pe munte! Ca orice sport, si

turismul de munte se practica numai in colectiv. Un singuratic se poate usor
rataci,cadea intr-o prapastie sau avalansa; apoi drumul cu prieteni alaturi e mai
usor, mai vesel, iar daca cuiva i se face rau, isi rupe piciorul sau este epuizat de
efort cine-i poate veni in ajutor daca n-are tovaras de drum?

2. Intotdeauna la munte nu se pleaca decat cu echipament

corespunzator! Aceasta ar fi o lege a munteluicu drept de viata si de moarte
asupra omului care ii incalca domeniul. Timpul la munte are alte rosturi decat la
altitudinile joase. In zonele alpine ninsoarea si viscolul se napustesc si cand jos
domneste canicula. Ce pateste cel care n-are in rucsac imbracaminte
calduroasa? Poate muri inghetat in mai putin de o ora. Caci atunci cand e frig si
bate vantul, corpul omenesc se raceste de 5-6 ori mai repede decat cand nu bate
vantul. Iar efortul la mers este imens: un strat de zapada proaspata reduce viteza
de innaintare cu 25%; cand zapada are 40 cm grosime viteza de mers normala
se reduce la mai mult de jumatate, iar cand zapada proaspata ajunge 50 cm,
omul nu mai poate merge decat folosind schiuri sau rachete pentru bocanci. Dar
ce poate pati omul care dupa ce merge ore in sir in urcus greu nimereste brusc
sub o ploaie rece si n-are o pelerina? poate contacta o pneumonie galopanta.

Ce inseamna echipament corespunzator? Rucsac (in nici un caz valize sau

sacose!), hanorac, pantalon, bocanci (nu pantofi sau tenisi!) de vara sau de iarna
(in functie de anotimp), pulovare, tricouri de schimb, cateva perechi de ciorapi se recomanda atat vara cat si iarna ciorapii de lana si nu din fire sintetice -, o
pelerina de ploaie, manusi, fes gros, lanterna, o rezerva de hrana si un bidon de
apa. Fara un asemenea echipament minimal nu se recomanda plecarea pe
munte, unde vremea este capricioasa si unde orice surpriza trebuie prevenita
prin prevedere. Cei care intreprind trasee lungi vor trebui sa ia cu ei un cort, sac
de dormit, saltea de izopren, baterii de rezerva pentru lanterna, o coarda de
alpinism, un piolet si iarna in mod obligatoriu coltari.

3. Este contraindicat sa te avanti pe trasee necunoscute. Pe munte

pericolul de ratacire este mare, mai ales ca sunt zone inca nemarcate sau cu
marcaje turistice precare. Asa ca intotdeauna turistul inteligent trebuie sa mearga
pe un traseu nou cu un ghid sau alti oameni care il stiu foarte bine. De abia dupa
ce a fost strabatut de cateva ori, dupa ce stii, vara sau iarna, toate semnele de
orientare, timpul necesar de mers, adaposturile ce se pot folosi in caz de forta
majora, de-abia atunci se poate spune ca un traseu este cunoscut si te poti
incumeta sa-l prezinti si altora.

4. Turismul de munte este incompatibil cu consumul de bauturi

alcoolice! Au muntenii o vorba: "pe munte un om beat e ca si mort!". Cele mai
mari nenorociri - epuizari, rataciri, moarte prin coma alcoolica, prabusiri, batai,
incendii la cabane sau paduri s-au intamplat din cauza alcoolului. Dar in afara de
aceasta pentru organismul uman supus conditiilor de efort intens si de lunga
durata, cand temperatura exterioara, presiunea atmosferica, apoi ritmul cardiac,
presiunea arteriala si respiratia isi modifica mereu parametrii, ingurgitarea
alcoolului este extrem de daunatoare prin urmarile sale negative. Nici un fel de
alcool pe munte, nici de concentratie mica! Este total falsa ideea ca un gat de
rom sau coniac baut la drum sau in cabana te remonteaza sau te incalzeste!

5. La munte trebuie sa stii ce, cat si cand sa mananci! Functiile

organismului intr-un mars pe munte sufera continue modificari. Ori, actul hranirii
produce imediat alte modificari biologice interne. Daca incepi un urcus imediat
dupa masa poti contacta o indigestie care pe unii ii arunca in coma. Apoi, se stie
ca in rucsac nu se poate lua orice mancare. Deci, iata cateva sfaturi.
Montaniardul mananca putin si des. Imbuibarea duce la molesire si oboseala
rapida. Nu se pleaca la drum cu stomacul plin, ci macar dupa o ora de la masa.
La sosirea la o cabana nu e bine sa te asezi imediat la masa - de abia dupa 3040 de minute organismul iese de sub imperiul efortului. In timpul marsului e bine
sa se faca la o ora doua, scurte pauze de 10 minute pentru a se manca o bucata
de ciocolata, de glucoza, un fruct, si sa se bea o inghititura de apa. Alimentele
din rucsac sa fie cu grija alese: conserve proaspete, unt, branza, snitele,
chiftelute, carnati, oua fierte tari, napolitane, lapte condensat, nuci,ciocolata,
zahar, cateva fructe, glucoza, supe la plic - iata hrana concentrata ce se poate
lua in excursii. Sa nu ne lipseasca paine, biscuiti pentru "stocul intangibil" si o

sticla pentru apa. Desigur ca acei care-si iau in rucsac oale cu sarmale,
cremvursti fierti, salata de boeuf, prajituri de cofetarie si le consuma dupa ce le
cara 2-3 zile prin soare sunt toal straini de oeducatie alimentara a turistului si pot
avea cele mai tragice experiente.

6. Toti pentru unul si unul pentru toti! O nobila deviza a solidaritatii umane
care in turismul montan capata drept de lege in comportamentul fiecaruia. Cum
se traduce in etica montaniardului?
- toti membrii grupului se supun disciplinar celui mai experimentat dintre ei - ghid,
conducator de excursii, montaniard cu experienta.
- cel ce conduce grupul raspunde pentru toti - de integritatea grupului, de
comportamentul pe munte, de respectarea regulilor de drumetie, de intrajutorare; nimeni n-are voie sa paraseasca grupul in timp ce se parcurge un
traseu - din snobism, in urma certei cu cineva, dintr-o subapreciere a celorlalti;
- grupul nu poate alunga, indeparta din mijlocul sau pe careva, nu-l poate lasa so ia inainte sau sa ramana in urma; un om lasat singur pe munte este pe
jumatate accidentat!
- cel ce merge incet sa fie asteptat de toti; cel care nu isi mai poate cara rucsacul
sa fie ajutat; cine are apa si mancare sa dea si celui ce n-are; cand un om de
langa tine sufera de frig da-i o haina calduroasa; cand ploua imparte cu el
pelerina; cand e speriat da-i curaj; cand unul cade, ceilalti il duc pe rand in spate,
pana la primul adapost; cand cineva este in primejdie de moarte ajuta-l chiar cu
pretul propriei tale vieti, dar cu calm, luciditate, inteligenta fara eroisme ieftine,
alegand solutia optima.

7. Cand intalnesti alti oameni pe munte da-le buna ziua! Nu este o

exagerare a bunei purtari sa dai binete unor necunoscuti cu care te incrucisezi
pe intinsul muntelui. Sa-l intrebi de unde vine, unde se duce, daca stie drumul,
daca are tot ce-i trebuie. Asa au fost aflati oameni rataciti, epuizati, speriati care
au fost imediat ajutati, incepand de la un "buna ziua."

8. Pe munte nu se vorbeste mult, nu se tipa, nu se face zgomot! Desigur,

e un sacrilegiu ca linistea si puritatea muntelui omul s-o intineze cu tipete,
fluieraturi, injuraturi. Dar afara de aspectul etic al acestei cerinte sa nu uitam ca
un tipat poate provoca o avalansa ce poate zdrobi oameni in rostogolirea ei.
Strigatele pot speria animalele, dar pot alarma si oamenii; caci de cate ori se aud
tipete pe munte, cai din jur - cabanieri, vanatori, turisti - alearga sa vada cine are
nevoie de ajutor. caci cine tipa sau striga pe munte trebuie s-o faca doar in caz
de primejdie.

9. Cine iubeste muntele trebuie sa-l ocroteasca! Este o regula de fier a

turismului montan izvorata din ecuatia om-natura. Daca muntele ii da adapost,
bucurii, fericire, satisfactii, omul trebuie sa-i acorde la fiecare pas ocrotire.
Turistul cu adevarat iubitor al muntelui nu arunca pe jos hartii, pungi de plastic,

conserve, sticle si alte gunoaie; nu rupe flori sau braduti, nu-si spala automobilul
in apa raurilor; nu-si incrusteaza pe coaja copacilor numele.

10. Nu deteriorati indicatoarele cu marcaje turistice sau alte semne de

orientare! Nu mai este nevoie sa amintim ce sume uriase si ce munca se
cheltuiesc, anual, pentru vopsirea marcajelor turistice din Carpati si intretinerea
lor. Si nici nu mai trebuie spus ce importanta au aceste indicatoare pentru
securitatea celor ce circula pe munte. Au fost cazuri cand oamenii s-au ratacit si
si-au pierdut viata pa inaintea lor un chefliu s-a "distrat" intorcand in directie
inversa o sageata indicatoare asezatape un stalp. O asemenea fapta frizeaza
crima.

11. Refugiile alpine sau casele de adapost inseamna un loc sfant pe

munte! In afara de cabane, pe traseele montane lungi, se ridica din loc in loc de
catre adevaratii iubitori ai muntelui si oamenilor, refugii sau mici adaposturi unde
turistii se aciueaza in caz de ploaie, viscol sau cand ii surprinde noaptea. Nu
putini si-au salvat viata in aceste adaposturi unde au ajuns inghetati, raniti sau
epuizati fizic. Cine beneficiaza de adapostul unui asemenea refugiutrebuie sa se
gandeasca si la cel care vine dupa el:sa pastreze curatenie absoluta, sa stranga
patul in care a dormit, sa lase un brat de lemne in locul celor pe care le-a
consumat, sa lase apa si o cutie de conserve sau biscuiti. De acestea pot avea
nevoie un om a doua zi ca de unica sansa de supravietuire.

12. Cand ajungeti la o cabana notati in registrul de evidenta a circulatiei

turistice: numele, prenumele (sau numarul grupului), locul de unde ati
venit, cand plecati si viitoarea etapa a calatoriei! Asemenea practica ajuta
enorm echipele de salvamontisti ca ratacitii sau accidentatii sa fie gasiti usor.

13. Regulamentul de ordine interioara al fiecarei cabane trebuie

respectat cu strictete! Regulile de comportare dintr-o cabana sunt expuse, de
obicei la loc vizibil si ele trebuie respectate de oricine poposeste sub acoperisul
ei, indiferent de varsta sau grad social - aceasta obligatie fiind izvorata din insusi
conceptul de om civilizat de care trabuie sa se prevaleze montaniardul, in toata
comportarea sa pe munte.

14. Circulati numai pe traseele marcate! Incepator sau avansat turistul de

munte nu trebuie sa paraseasca potecile marcate pentru a evita multele capcane
primejdioase, ratacirea, prabusirea, epuizarea din cauza mersului pe un drum
banuit mai scurt.

15. Iarna, pe muntii acoperiti cu zapada, pericolul de avalansa este in

fiecare zi! Avalansa poate "porni" chiar daca este soare sau nori. Pentru ca
undele de lumina ce contin iradiatii calorice penetreaza plafonul de nori oricat de

gros ar fi si actioneaza ca un impuls termic asupra straturilorde zapada de pe

munti. Acestea pot fi starnite nu numai de soare sau iradiatia lui invizibila, ci si de
o capra neagra, impuscatura vreunui vanator, un traznat, apa unui izvoras ce se
aduna sub straturile de nea, propria greutate a celui ce calca pe crestele
inzapezite, ba chiar si un strigat amplificat de ecou, al unui om. Chiar pe traseele
admise circulatiei grupurilor de turisti trebuie pilotate de ghizi specialisti si mers in
conditiile unor masuri deosebite.

16. Incepatorii intr-ale drumetiei la munte sa-si faca o lunga ucenicie pe

langa montaniarzi cu mare experienta! Doar asa se pot invata, practic, toate
regulile de comportare, a turistului pe munte a caror stricta respectare ii asigura o
securitate perfecta in excursiile montane.

17. Cand un cabanier, un grup de turisti sau o echipa Salvamont cere

sprijin pentru a da ajutor unor oameni aflati in primejdie sau pentru a
preveni o nenorocire, oricine trebuie sa raspunda solicitarii! Este o regula ce
deriva din acea minunata deviza umanitara a montaniarzilor "toti pentru unul si
unul pentru toti". Cine nu da ajutor la nevoie semenului sau nu are ce cauta pe
munte.

18. Este obligatoriu pentru orice turist, ghid sau conducator de grup sa
urmeze cu strictete sfaturile si indicatiile salvamontistilor! Mai ales acum
cand in munti urca din ce in ce mai multi oameni - majoritatea fara o pregatire de
montaniarzi - este necesar sa se urmeze intocmai spusele salvamontistilor.Din
pacate sunt multi din cei care nu au ascultat de sfaturilr acestor sentimente ale
Carpatilor si au platit tribut greu, chiar cu viata.

19. Codul de semnalizare in caz de pericol trebuie cunoscut si

insusit de toti turistii montani!

20. Turistul de munte trebuie sa stie sa acorde, la nevoie, primul

ajutor medical! Nu este deloc pretentioasa o aemenea obligatie pentru
adevaratul montaniard. Multi oameni au fost salvati de la moarte - prin infarct,
inghet, fracturi deschise etc. - de cei care s-au priceput sa le dea primele ingrijiri
acolo in pustietatea muntelui.
Iata, asadar, insiruite in scris legile drumetiei montane. Este bine sa
meditam serios la fiecare in parte, sa ne gandim ca doar una din aceste
reguli ale muntelui cand nu se respecta poate duce un om sau mai multi la
nenoricire.