In Epigraf este vorba despre dialogul dintre creator si opera sa, poezia prezenta

nd planul eului liric si cel al adresarii. Opera se desprinde de creatorul ei si

incepe sa aiba o viata proprie. Imaginea operei este prezentata prin comparatii
le: ca pasarile mici de catifea , ca frunzele aurite , care semnifica sensibilitate si
fragilitate. Creatorul se esec; in sufletul lui exista indoiala si teama eului
liric. Cititorul este sensibil, retras si se poate apropia de opera prin sentime
nte de respect si veneratie. Rolul versurilor poetului devine acela de a provoca
cititorului la descifrarea mesajului, sfiala si indoiala. Oximoronul Caci Cel-ce
-stie insa nu cunoaste / Varsa-ntuneric alb cu mana mea exprima cele mai ascunse
sentimente ale poetului care pot fi uneori contradictorii. Poetul este doar un i
nstrument al divinitatii si al inspiratiei, si devine un fel de mesager traind i
n transa in timpul creatiei. Poezia este un fel de testament adresat cititorului
sau.
Cuvinte Stricate are ca tematica estetica uratului, incercand sa-l transforme
in frumos. Vina pentru esecul creatiei, este atribuita cuvintelor, prin metafor
a cuvinte stricate . In opera sunt folosite cuvinte care sugereaza dificultatile cr
eatoare si neputinta autorului de a-si realize opera. Cuvintele sunt personifi
cate betia , reprezentand starea de haos, de confuzie, de inadecvare intre ideea po
etica si exprimare. Metafora mocirle cu stele exprima degradarea ieilor poetice, i
n timp ce martisorul si roadele sugereaza idealul pe care poetul vrea sa-l atinga. S
olutia pentru iesirea din impas este una radicala, propunandu-si sa ignore cuvin
tele sis a nu mai incerce sa le modeleze printr-o atitudine indiferenta. La fina
l este sugerata nemultumirea eului lyric fata de propria neputinta si dorinta ne
marturisita de a-si recapata puterea creatoare.
La Arghezi, nici un mestesug nu este mai frumos si mai bogat, mai dureros s
i mai gingas totodata ca mestesugul blestemat si fericit al cuvintelor.
Arghezi este omul care a iubit cu patima valoarea reala, adevarul si frumus
etea care a detestat cu patima prostia, meschinaria si minciuna. Pe Eminescu l-a
cunoscut prin creatia sa, l-a apreciat si l-a recunoscut, l-a venerat si i-a pu
rtat un profound respect al luciditatii, pe Eminescu, Arghezi l-a iubit. Formula
Eminescu-Arghezi a devenit in timp obisnuita, proprie, curenta. Iata ca Arghezi
facuse sa se presimta peste ani geniul ce ii va incorona creatia, valoarea rema
rcabila a operei sale.