Cadrul legal al politicii fiscale europene [Articol]

Politica fiscală este un atribut al suveranităţii naţionale şi este parte

importantă a politicii economice a unei ţări, în această calitate ea participând
la finanţarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor.
În Uniunea Europeană, responsabilitatea politicii fiscale revine, în
principal, statelor membre care pot delega o parte din aceste competenţe
nivelurilor regionale sau locale în funcţie de structura constituţională sau
administrativă a puterii publice.
În domeniul politicii fiscale, acţiunea comunitară nu este decât
subsidiară, UE având doar un rol complementar în ceea ce priveşte
fiscalitatea şi securitatea socială. Scopul său nu este de a standardiza
sistemul naţional de taxe, impozite şi contribuţii obligatorii, ci acela de a se
asigura că sistemele sunt compatibile nu numai între ele, ci şi cu obiectivele
stabilite în Tratatul Comunităţii Europene:
q articolul 3 stabileşte obiectivul general al activităţii în domeniul
impozitării: acela de a elimina “taxele vamale şi orice alte măsuri
cu efect echivalent” dintre statele membre; de a “asigura
nedistorsionarea concurenţei pe piaţa comună”;
q articolul 93 (99) priveşte exclusiv impozitele indirecte (TVA şi
accize);
q măsurile privind alte domenii de impozitare se adoptă, în
general, pe baza articolului 94 (100) [completat de articolele 96
(101) şi 97 (102)], care se referă la măsurile de prevenire a
distorsiunilor pieţei;
q articolul 104 (104c) le impune statelor membre participante la
moneda unică să “evite deficitele guvernamentale excesive”,
 prevăzând penalităţi pentru nerespectarea acestei cerinţe;
q articolul 293 (220) recomandă semnarea unor tratate pentru
evitarea dublei impuneri;
q articolul 269 precizează că bugetul Comunităţii trebuie să fie
finanţat în întregime din resurse proprii, care depind de capacitatea
contributivă a statelor membre. În prezent, aceste resurse proprii
sunt formate din taxe pe agricultură, pe consum, pe valoarea
adăugată etc.
Uniunea Europeană nu are puterea de a crea sau de a percepe
taxe şi impozite. Totuşi, pe piaţa unică este important să se observe că
măsurile fiscale stabilite de către statele membre nu împiedică libera
circulaţie a bunurilor, a serviciilor sau a capitalului şi că nu denaturează
competiţia.
Trebuie spus că procesul de armonizare şi coordonare a impozitării
este lent datorită complexităţii factorilor implicaţi, precum şi a faptului că
deciziile privind fiscalitatea cer unanimitatea de voturi.