Trsturi generale ale civilizaiei i artei Indiei antice

Civilizatia indusa, unitara ca stil, cuprinde un teritoriu vast ale carei dovezi
arheologice s-au gasit in actualele provincii Penjab si Sind. In jurul anului 2500 i.Hr., civilizatia
indusa era grupata si se dezvolta in stransa legatura cu doua centre urbane: Harappa (Penjab) si
Mohenjo-Daro (Sind), considerate a fi proiectate dupa principii riguroase de urbanism (strazi
drepte, pavate cu lespezi de piatra, canale de scurgere, cu fantani publice, etc.). Cladirile publice
si casele de locuit respectau anumite principii edilitare (ziduri de caramida arsa, canalizare, unele
cu 2-3 etaje) orientate spre punctele cardinale pe baza unor criterii astrologice. Orasele
apartinand civilizatiei induse erau fortificate printr-un sistem unitar de aparare, format din
parapete de cca. 15 m inaltime, din lut batut si placat apoi cu caramizi arse. Zidurile fortificate
erau prevazute si cu turnuri de aparare, iar in incinta lor pe langa edificiile publice era amenajat
un mare bazin ritual (12/7 m) in apropierea resedintei regelui sacerdot suprem. Aceste centre
urbane fortificate erau si centre comerciale si cuprindeau si ateliere mestesugaresti (artizanale, in
special) si depozite alimentare.
In ceea ce priveste viata religioasa in spatiul civilizatiei Indusului, sunt reprezentate
artistic figurine de teracota care infatiseaza o femeie ce sugereaza cultul Zeitei-mame cu un copil
in brate, cultul fecunditatii.
Dupa anul 1900 i.Hr., civilizatia din Valea Indusului intra intr-o perioada de declin determinat de
cauze economice si sociale, dupa unii specialisti, care, probabil, a culminat cu dezastrul produs
de invazia unor populatii ariene.
Aparitia celor doua mari religii buddhismul si jainismul la mijlocul secolului IV-lea i.Hr.,
opuse brahmanismului, vor marca sfarsitul perioadei vedelor urmata de cea a creatiilor epice,
cand in sfera spiritualitatii religioase vor coexista cele trei mari religii ale antichitatii indiene.
Maurya, marele imperiu indian cunoaste, pentru cca. doua secole, o perioada de
inflorire culturala in contactele cu cultura elenistica. Figura ilustra a dinastiei Maurya este regele
Asoka, in timpul caruia granitele Imperiului indian cuprind intreaga peninsula.
S-au amenajat drumuri prevazute cu fantani si popasuri de odihna si, nu in ultimul rand, regele a
dat ordinul sa se construiasca peste 80.000 de temple (stupa-dimensiuni mici) inchinate lui
Buddha.
Lupta unor regi pentru independenta vor aduce, in secolul al IV-lea d.Hr., o noua dinastie care va
intemeia al treilea imperiul, Gupta, dupa Maurya si Kusau. Epoca Gupta a avut un rol important
in dezvoltarea culturii indiene (medicina, matematica, literatura, arte, etc.)
In India antica mestesugurile au o traditie veche atat casnica cat si specializata in ateliere de
prelucrare a lemnului, metalelor, pietrelor, pieilor si fildesului. Artizanatul indian era renumit
pentru covoarele, tesaturile si broderiile din bumbac. De asemenea, metalurgia a atins un nivel
tehnic deosebit pentru topirea si calirea fierului (otelul indian). Exploatarile miniere de fier,
cupru, zinc si metale pretioase existau in India inca din mileniul IV i.Hr. Maiestria artistica a
mestesugarilor indiene a fost recunoscuta si apreciata pentru tesaturile fine de bumbac sau
matase impletite cu fire de aur, sculpturile din fildes, mobilier, bijuterii de aur si argint, diverse
obiecte (umbrele, evantaie etc).
Mostenirea culturala si artistica a Indiei acelei epoci istorice se regaseste in
continutul Vedelor, creatii pe care Rabindranah Tagore le-a considerat manifestari artistice ale

dragostei de viata a indienilor, care prin continutul lor umanist apartin patrimoniului universal.
Vedele sunt imnuri, cantece ritualice, formule magice transmise pe cale orala si conservate pana
la 1200 i.Hr., avand o valoare literara, filosofica si religioasa incontestabila.
Un loc distinct in sfera culturii indiene ocupa arta, care prin gratia
numeroaselor ei monumente, multe distruse de intemperiile climatice, dar si de inconstienta
diversilor invadatori, prezinta la o privire superficiala imaginea unei discontinuitati in procesul
creatiei artistice. Ultimele descoperiri arheologice evidentiaza ca arta indiana exista inca din
preistoria ei ca si in alte zone de civilizatie ale antichitatii. Civilizatia proto-indiana (Indus)
prezinta pe plan artistic multe similitudini cu cea mesopotamiana, asa cum se deduce aceasta din
unele descoperiri arheologice. Din punct de vedere stilistic arta indiana difera radical de cea a
Mesopotamiei, incepand cu dinastia regilor Maurya (sec. IV i.Hr.), perioada in care apar, cu date
precise monumente reprezentative in arhitectura si arta plastica din India.
Arta indiana este legata mai ales de productia ei artizanala (obiecte din
metal, bijuterii, lemn, fildes, tesaturi fine, etc.) apreciate pentru rafinamentul si finetea lor
gratioasa. Cultura vedica indiana nu prevedea o arhitectura legata de existenta unui templu
inchinat divinitatilor deoarece procesiunile religioase de desfasurau in aer liber.
Arhitectura de piatra in India isi face prezenta incepand cu secolul al III i.Hr., mai ales sub
influenta arhitecturii persane, indiene vor constitui palate imperiale luxoase de proportii mari,
pana atunci nici budhistii nu-si construiau temple. Cele mai caracteristice pentru arhitectura
indiana la sfarsitul mileniului I i.Hr. sunt stupa si templul sapat in stanca de granit a muntelui.
Initial, stupa era un templu (movila) funerara, transformata ulterior de budhisti intr-o constructie
de caramida de fapt o capela unde erau pastrate relicvele sfintilor. Stupa avea diverse forme
geometrice (prisma, piramida, cu patru sau mai multe laturi) deasupra ridicandu-se o calota
semisferica (sub forma lotosului). In varful calotei era o platforma probabil altar) dominat de o
umbrela de piatra, intregul edificiu era inconjurat de stalpi din piatra, legati in partea superioara
cu traverse si cu porti monumentale deschise in directia punctelor cardinale. De pilda, cea mai

grandioasa stupa este cea de la Sanci, care are h=13 m si un diametru de 32 m. Arhitectura
indiana este, de asemenea, reprezentata de cele cca. 1200 temple sapate in grotele naturale ale
stancilor, avand la intrare arcul portalului sub forma de potcoava sau floare de lotus, iar interiorul
templului sunt separate capelele laterale sub forma de cruce (sau chiliilor manastirilor) prin doua
randuri de coloane (pilastrii) care asigura functionalitarea Ex. templul-grota de Karla (41/15 m
interiorul) numara 30 de coloane si o cupola centrala inalta de 20 m). Arhitectura in stanca de la
Elloora cuprinde 34 de temple si manastiri pe o lungime de 2 Km, unele cu mai multe etaje si
coloane sculptate, (ex. templul Kaikasa reprezinta mai mult o sculptura de proportii uriase decat
o constructie arhitecturala). De abia incepand cu secolul al V-lea d.Hr., templele se construiesc in
aer liber din material rezistent, de regula, sub forma patrata dominata de un turn piramidal cu mai
multe etaje, unele de peste 3o m inaltime. Ex. templele din Tanyore si Lingaraya (sec. X-XI
d.Hr.).
Ulterior, se vor construi orase intregi din temple (Giruar, Junagadh, Satrucujaya sec.XVI-XVII
d.Hr.), majoritatea construite in zona sudica a Indiei, lipsita de furia musonilor. Dupa invazia
musulmanilor (sec. XII) arhitectura indiana s-a imbogatit in toate planurile, realizand palate
grandioase, monumente funerare si moschei la care apare arcul ascutit sub forma de trefla sau
bulb, inclusiv placarea cu faianta si mozaicuri multicolore.
Reprezentative pentru aceste constructii arhitecturale, realizate sub influenta musulmana putem
mentiona palatul imperial Man Mundir din Gwalior (sec. XV) si celebrul mausoleu de la TajMahal (sec.XVII). De asemenea, in ceea ce priveste templele buddhiste, construite in

afara spatiului geografic al Indiei, mentionam templul de la Borobudur (ins. Java) din sec. VIII,
considerat pe drept cuvant cel mai frumos monument al Asiei, prin care M. Eliade intelegea
reprezentarea simbolica a Universului. Si templul din Angkor (Cambogia), ambele cu nimic
mai prejos decat catedralele gotice din Europa.
Caracteristic pentru arta Indiei este dimensiunea ei sculpturala care inlocuieste practic pictura,
inclusiv arhitectura devine in ultima instanta viziunea artistica a unui sculptor. De pilda, templul
de la Borobudur cu latura de 120 m cu turnul format de 7 etaje este ornat cu 436 statui ale lui
Buddha, reprezentand scene din viata lui sculptate in basorelief pe zidurile etajelor pe o lungime
de cca. 5 Km.
Stilul sculpturii indiene reda, dincolo de vechile legende si traditiile religioase, o conceptie
estetica asupra profilului corpului uman de o simplitate pura, realizand un echilibru armonios de
perfectiune in gesturile si miscarile personajelor, care in perioada Gupta exprima forma mintala a
doctrinei buddhiste. Ca accesoriu al arhitecturii sculptura indiana este in principal reprezentata
de basoreliefuri care in viziunea artistului capata forme stilizate echilibrate legate de stilul
narativ, care incepand cu secolul al VI d.Hr. vor fi inlocuite de monumentalitatea ostentativ
grandioasa imprimata de autoritatea religioasa a brahmanismului. Materialele folosite de
sculptorii indieni erau alese dupa anumite ritualuri in functie de divinitatea sau casta caruia
apartinea donatorul (lemn, argila, piatra, fildes sau metal). Tehnica sculpturala avea criterii
rituale precise de reprezentare a divinitatii. De pilda, Brahma creatorul in mod obligatoriu
trebuie sa aiba 4 fete, simbolizand punctele cardinale si cele 4 vede sau Buddha avea drept
simbol de reprezentare roata cu 8 spite, evocand cele 8 petale ale lotusului si regenerarea, ca lege
a destinului omenesc. Caracterul popular al religiei buddhiste a facut accesibila iconografia sa si
reprezentarea figurativa, alaturi de Maestrul (Buddha) a barbatului in general, dar si a femeii,
exceptand pe cei batrani si cu malformatii corporale.
In ceea ce priveste pictura, ca si in alte spatii culturale ale antichitatii, s-a dovedit a fi perisabila
in scurgerea timpului, cu exceptia unor fresce din 6 temple (sec.V-VI d.H.), desi si acestea sunt
foarte deteriorate. Distrugerile templelor dupa invazia hunilor si apoi sub ocupatia musulmana, a
determinat pictorii indieni sa opteze pentru genul miniatural, reprezentat, mai ales, de scoala de
pictura din Rajputana. Miniatura permitea realizarea prin linii fine si precise a diverselor
episoade mitologice, religioase, etc. in special, cele din Mahabharata si Ramayana.
Arta indiana are cateva caracteristici estetice care ne permit sa intelegem si sa cunoastem
aceasta arta:
1) Arta fiind daruita de divinitate oamenilor nu este un scop in sine, ci ea devine un mijloc de
recunoastere a adevarului sacru;
2) Estetica artei indiene urmareste realizarea a doua principii esentiale: re-crearea Universului
(prin arte plastice) si stabilirea contactului intre individ si Univers (prin muzica, dans si poezie);
3) Arta indiana nu urmareste sa realizeze emotia estetica, ci sa conduca la un sentiment de
impacare si desavarsire spirituala pe plan interior, fiind de fapt un model de ascensiune
spirituala, cum just aprecia M. Eliade.
De altfel, ca si filosofia indiana, care nu miza cunoasterea ci importanta naturii (spre deosebire
de Grecia antica), arta indiana nu cauta sa realizeze asemanarea cu lumea fizica (realitatea);

4) arta indiana este simbolica, ea sugereaza prin obiectul material reprodus, adevarul invizibil
(spiritual);
5) arta indiana este o arta sacra, insa nu in sensul idolatru (de fetisizare), imaginea unei zeitati in
chip de idol;
6) arta indiana a fost in serviciul teologiei, fiind un auxiliar al religiei si respectand traditia si
canoanele religiilor. Cu toate acestea, observa cu justete M. Alpatov, arta indiana are deschideri
spre profan, referindu-se la gratioasele si spiritualizatele in nuduri din piatra realizate in secolele
VI-VII, in India si Cambogia. Opera artistului indian, fara sa copieze natura formelor si
volumelor o dinamica uluitoare si o miscare armonioasa, specifica elanului vital care
comunica organic cu natura inconjuratoare (M. Eliade).
7. arta indiana nu exprima personalitatea artistului deoarece acesta este integrat deplin traditiei si
canoanelor tehnice ale profesiunii lui pe care este obligat sa le respecte, practicand o arta
figurativa lipsita, prin simbolismul ei, de realism. De pilda, personajele divine apar ca nefiresti,
Brahma este infatisat ca avand patru chipuri iar Visnu cu patru brate.
8) arta indiana are un caracter narativ unde sacralitatea este implementata vietii cotidiene prin
care miraculosul inefabil al artei patrunde in mod firesc in lumea oamenilor, deoarece in nici o
alta civilizatiei nu exista o asemenea viata spirituala ca in India.
Dimensiunea miraculoasa a artei indiene este exprimata si de impletirea organica a
diverselor genuri artistice: literatura, muzica si dans. Imnurile si cantecele magice legate de
ritualurile cultului asa cum apar in cartea sacra (Sama-Veda), evidentiaza ca inca din epoca
vedica, muzica indiana era conceputa intr-un tot organic cu poezia (cuvantul) si dansul (miscarea
ritmica si gestul elegant). Muzica acompaniata de solisti si instrumentisti cuprindea compozitii
religioase, populare si la curtea imperiala sau pentru anumite spectacole teatrale.
Influenta culturii si civilizatiei indiene s-a exercitat in toate domeniile creatiei, in
multe zone ale lumii. Contactul culturii indiene cu spatiul european a fost intr-o perioada
indelungata opturat de expansiunea araba, in schimb indienii si-au difuzat produsele lor culturale
in Extremul Orient (arhipelagul Indoneziei, China si Japonia).

Bibliografie:
1.

M.Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol.II, Editura Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1986, cap.XVIII si cap.XIX.

2. I.Batlan, Introducere in istoria si filosofia culturii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1993.
3. J.Nehru, Descoperirea Indiei, Bucuresti, 1964