CUPRINS:

INTRODUCERE ............................................................................................................................2
CAPITOLUL I CERCETAREA CRIMINOLOGIC A PERSONALITII
INFRACTORULUI. PROBLEME TEORETICE I METODOLOGICE...............................6
1.1. Conceptul i trsturile personalitii infractorului................................................................6
1.2. Clasificri i tipologii ale infractorilor.................................................................................16
1.3. Personalitatea infractorului obiect de studiu al criminologiei..............................................38
CAPITOLUL II FORMAREA PERSONALITII INFRACTORULUI..............................41
2.1. Formarea personalitii infractorului- aspecte pedagogice i psihologice............................41
2.2. Impactul mediului social asupra formrii personalitii infractorului..................................61
2.3. Formarea personalitii ca premis a comportamentului infracional.................................61
CONCLUZII..................................................................................................................................72
Literatura ......................................................................................................................................74

INTRODUCERE
Actualitatea temei. Importana acestui studiu nu rezid n scopul de
informaie

psihologic,

sociologic

sau

axiologic

asupra

problematicii

personalitii n contextul tiinelor contemporane despre om. Justificarea real

rezult din faptul c ntr-o viziune strict tiinific asupra temei noastre desigur de
factur interdisciplinar personalitatea uman este locul de confluen a tuturor
disciplinelor care concur la rezolvarea problemei infracionalitii. Acest adevr nu
are numai o legitimitate teoretic, ci din contr i revendic poziia de cheie de
bolt, a complexului proces de reeducare, recuperare i integrare socio-profesional
a infractorului.
Problematica personalitii umane abordat multidisciplinar cunoate azi un
interes deosebit n cercetrile teoretice i aplicative din numeroase domenii
tiinifice i practice, inclusiv n ce privete personalitatea infractorului.
O vast literatur de specialitate relev convingtor eforturile care se fac n
acest domeniu spre nelegerea ct mai profund i mai cuprinztoare a
comportamentului antisocial la infractor.
Ideea dup care nu ne preocup infractorul, ci omul - n esen personalitatea
acestuia supus transformrii n scopul recuperrii acelui care a nclcat legile
pentru a fi redat societii ca element util devine vital n cazul lor infractori care
aflndu-se nc n faza de formare sunt mult mai receptivi, mai sensibili la
aciunile factorilor de mediu social, ceea ce sporete i accelereaz ansele de
influenare

pozitiv

evoluiei

personalitii

acestora

implicit

comportamentului lor moral i social. n aceeai msur pot avea influen

experienele negative cu repercusiuni uneori destul de trzii. n esen ambele
aspecte ntresc ideea c trebuie s ne preocupe mai mult ceea ce va deveni
infractorul (viitorul lui) dect ceea ce acesta a fcut (faptele comise).
Este, de altfel, perspectiva prin prisma creia poate fi remarcat importana
pe care o reprezint personalitatea infractorului pentru toi cei care au preocupri n

sfera reeducrii, reintegrrii sociale i implicit a prevenirii, inclusiv pentru

comunitate.
Activitatea de exploatare i cunoatere a personalitii infractorului poate s
asigure dup prerea noastr, att remodelarea fiecrui conform naturii sale, n
funcie de vocaia i posibilitile de care dispune, ct i organizarea unui cadru i
mediu pedagogic apte s rspund permanent la nevoile de adaptare a infractorului
la munca i viaa social real, numai dac aceast activitate educativ este integrat
i ine seama de procesele de modernizare i perfecionare ce au loc n viaa real.
n alt mod proiectele cu privire la viitorul miorului ar putea intra n contradicii cu
cerinele i exigenele societii fa de infractor, ceea ce s-ar traduce pn la urm
n eecuri pe linia reintegrrii sociale a acestuia i implicit a prevenirii svririi de
fapte antisociale. Desprindem de pe acum o anumit concluzie care poate fi redat
schemat n trei aspecte :
Studiul personalitii infractorului apare n primul rnd, ca o introducere a

subiectului n munca de reeducare innd seama i de calitatea sa de obiect

al acestui proces.
n al doilea rnd, o astfel de activitate se configureaz ca o modalitate
practic de optimizare a aciunilor educative, de meninere permanent, cu
alte cuvinte a acestora, la nivelul cerinelor reale de recuperare social a
infractorului.
i, n fine, dar nu n ultimul rnd ca importan, prin studiul personalitii
ajungem la cauzele interne (directe) ale delincvenei factorii ce pot
lmuri n mare msur angajarea unui infractor n acte antisociale.
Aadar, nu vom putea s ne referim niciodat la o reeducare real fr s
cunoatem materia prim supus acestui proces personalitatea infractorului - i
ca urmare nici la o organizare judicioas i eficient a aciunilor educative;
asemenea activiti nici nu i-ar avea rostul dac fapta penal svrit nu ar reflecta
nemijlocit persoana infractorului aa cum orice fapt omeneasc l reflect pe
autorul ei.

Pe bun dreptate se susine n literatura de specialitate c ceea ce trebuie s ne

rein atenia n mod deosebit nu este explicarea comportamentului infracional ca
atare ci personalitatea autorului infraciuni n care trebuie gsit explicaia unui
astfel de comportament.
Scopul i sarcinile tezei. Scopul cercetrii const n
determinarea bazelor teoretice, metodologice i juridice ale
personalitii infractorilor din pespectiva dreptului penal i al tiinei
criminologiei.
Pentru a realiza acest scop au fost stabilite urmtoarele
sarcini:
determinarea i concretizarea noiunii, obiectului, statutului

tiinific, sistemului, i principiilor de formare a personalitii

infractorilor;
analiza

precizarea

noiunilor

personalitii

infractorilor

stabilirea criteriilor tiinifice ale clasificrilor i tipologiilor

personalitii infractorilor;
investigarea conceptului de mecanism al comportamentului

infracional i al rolului situaiei n mecanismul infraciunii;

generalizarea i analiza cercetrilor mecanismului infraciunii

prin prisma personalitii i comportamentului infractorului;

Baza

metodologic

metodologic al lucrrii l

teoretico-tiinific.

Suportul

constituie tezele fundamentale ale

filozofiei, teoriei generale a statului i dreptului, criminologiei,

victimologiei,

dreptului

penal,

dreptului

procesual-penal,

criminalisticii, psihologiei, sociologiei, precum i ale altor discipline

socio-umane i juridice care reflect tema investigat. Caracterul
complex i interdisciplinar al studiului determin diversitatea
metodelor, procedeelor i tehnicilor utilizate: metode generale
(sistematic, logic, istoric, comparativ, tipologic, modelarea);
metode i tehnici sociologice i psihologice (observarea, interviul,
4

cercetarea pe ocumente, sondajul sociologic, metoda biografic,

monografic,

metoda

aprecierilor

date

de

experi,

content-

analiza); juridice (formal juridic, juridic comparat); statistice

(gruparea

centralizarea

statistic,

analiza

statistic),

matematice, cartografice i procedee grafice (diagrame, grafice,

scheme, fonul calitativ). Drept baz teoretic a investigaiei sunt
lucrrile savanilor care au abordat problematica personalitii
infractorilor de pe poziiile criminologiei, dreptului penal, dreptului
procesual-penal, criminalisticii, sociologiei i psihologiei: Hans von
Hentig,

Benjamin

Mendelsohn,

Fredrick

Wertham,

Henri

Ellenberger, Ezzat Abdal Fattah, Willem H. Nagel, Hans Joachim

Schneider, Lev Frank, David Rivman, Veniamin Polubinskii, Valerii
Vandev, Vasimea Minskaia, Viola Rbaliskaia, Nineli Kuzneova,
Vladimir Kudreavev, M.Strogovici, Evghenii entrov, Costic Bulai,
Rodica Mihaela Stnoiu, Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu,
Iancu Tnsescu, Bruno Holist, Olexandr Djuja, Leonid Bagriiahmatov etc.
n investigaiile realizate a fost analizat legislaia naional
Constituia Repub liciiMoldova, Codul penal al Republicii Moldova,
Codul de procedur penal al Republicii Moldova, Codul civil al
Republicii Moldova.
Structura lucrrii.

CAPITOLUL I CERCETAREA CRIMINOLOGIC A

PERSONALITII INFRACTORULUI. PROBLEME
TEORETICE I METODOLOGICE

1.1. Conceptul i trsturile personalitii infractorului

Personalitatea uman ca realitate specific, original, rmne sistemul
fundamental de referin pentru toate relaiile i activitile sociale, inclusiv pentru
cele pe care le implic i determin delincvena juvenil.
De altfel, vrsta infractoritii (inclusiv cea n nelesul legii penale) nu este
altceva dect un reper al unui stadiu de evoluie al oricrui individ spre starea de
adult (dezvoltare ontogenic), a unei existene care-i face loc n societate o etap
cronologic mai bine spus. Este ceea ce ne trimite la observaia lui H. Wallon
potrivit creia copilul crete nu conform cu ceea ce este el n fiecare moment, ci
conform tipului pe care trebuie s-l realizeze ca adult1.
Cu alte cuvinte, conceptul de personalitate privit n sensul su generic
circumscrie i include n structura sa o realitate pe care o parcurge orice individ pe
traiectoria procesului dialectic al devenirii i afirmrii sale n viaa social (nu poi
ajunge matur nainte de a fi infractor), bineneles cu particularitile date de imensa
1

H. Wallon, De la act la gndire, Edit. tiinific, Bucureti, 1964, p.137.

variabilitate i infinitate uman, cci prima asemnare dintre oameni este aceea c
sunt fiecare unici2.
Putem desprinde din cele ce preced c, infractorul ca personalitate fr a
ignora particularitile ce le reflect n conduita sa, se ncadreaz n mod firesc n
aceeai schem de evoluie3. Ca atare, el nu poate fi dislocat din cadrul su normal
de via i din contextul personalitii umane atunci cnd i se analizeaz
comportamentul anormal, dup cum infractorul nu poate fi izolat, de regul, nici
de colectivitile colare sau de munc deci de societate atunci cnd face
obiectul reeducrii.
Savantul romn. C.I. Parhon, nc n urm cu mai bine de 70 de ani ncadrndu-se n exigenele secolului XX impuse oamenilor de tiin, cu privire la
studiul personalitii - pleda pentru un studiu amnunit biologic, psihologic i
social al fiecrei persoan viznd un dublu scop : acela al cercetrii tiinifice pure
i acela al terapeuticii i profilaxiei criminale.
Pe de alt parte ar fi justificat ca particularitile personalitii infractorului
(legate de vrst, nivel de dezvoltare fizic i psihic, etc.) hotrtoare n ce privete
diferenierea responsabilitii penale i a individualizrii legale i judiciare a
sanciunilor de drept penal, s fie avute n vedere, cel puin n aceeai msur i
atunci cnd se organizeaz i desfoar procesul de modelare a infractorului.
Este regretabil c procesul de cunoatere calificat a unui infractor, paralel cu
aciunea instructiv-educativ din coal, de regul, n colaborare cu familia sau din
activitatea productiv n unele cazuri, este adeseori ntrerupt atunci cnd acesta
prsete coala sau locul de munc. Aspecte noi pot interveni n structura psihoindividual, n atitudinea social a infractorului i pe itinerariul urmat de el de la
prsirea colii sau a locului de munc i pn la svrirea infraciunii, (inclusiv
nceperea executrii sanciunii)4. De altfel, o asemenea ntrerupere conduce la pauze

Lucien Sve, Teoria personalitii, Bucureti, 1974, p.203.

n literatura de specialitate s-a observat c din cauza perioadei lungi a copilriei la om instinctele nu au timp s se
maturizeze n mod natural datorit interveniei imediate a mediului social. Vezi D.Tudoran, Psihologia educaiei,
Cluj, 1942, p.290.
4
Vezi Rodica Stnoiu, Introducere n criminologie, Edit.Acad., 1989, p.113.
3

educative care deschid larg poarta unor influene nocive mai ales cnd acestea sunt
prea mari5.
Suntem de prere c, un sistem eficient de cunoatere a infractorului ar trebui
s includ n sine o concepie i practic unitare nct aciunile de cunoatere a
personalitii acestuia, s se nfieze ca un proces nentrerupt n toate fazele prin
care infractorul trece att nainte ct mai ales dup svrirea infraciunii.
n aceast viziune, dialectic integrativ, cele dou categorii de procese,
reeducare reintegrare social (care n situaia reeducrii n mediu nchis se succed)
ar constitui n esen dou faze ale aceluiai proces de cunoatere, puse n relaii de
interaciune la nivelul personalitii n perspectiva orientrii acesteia n continuare
n direcia n care ansele ei de realizare sunt mai mari i dimensiunile de
valorificare a posibilitilor de care dispune optime.
De altfel, eecul infractorului n impactul su cu viaa real poate fi privit i
ca efect al unei rupturi n acest proces de cunoatere (deschiderea personalitii spre
socializare normal prin procesul de reeducare i nchiderea acesteia spre acelai
proces prin msuri i aciuni inadecvate n mediul de reintegrare). S-ar putea vorbi
de un fel de conflict de devenire, susceptibil s conduc la o personalitate
insuficient restructurat n starea iniial.
Ar fi util relund o propunere, comentat n parte cu alt prilej6 - ca unele
elemente semnalate prin studiul complex al structurii personalitii ului s fie
valorificate la nevoie chiar n procesul de formare, de socializare iniial a
individului.
Gritoare n aceast privin este i opinia unui remarcabil autor romn,
potrivit creia Procesul cunoaterii este unic i unitar, chiar dac se desfoar n
trepte, faze, etape. El nu poate fi segmentat; dac prin tiinific nelegem tot ceea ce
este veridic, atunci atributul tiinific nu poate fi rezervat numai unui tip, unei
poriuni a procesului cunoaterii.
Desigur, asemenea procedee pe care le presupune o concepie unitar n ce
privete studierea i cunoaterea personalitii ului nu se opune i nu exclude alte
5

Ibidem. P 114

demersuri tiinifice sau practice n domeniu ele se doresc mai mult

complementare.
Dac soluiile menionate le gsim necesare, ele par a nu fi ns i suficiente
mai ales acum cnd formele fundamentale ale procesului de nvare (instruire i
educaie) i socializare iniial i relaiile de toate tipurile instituionale i
neguvernamentale,

capt

valene

noi

exigene

sporite

contextul

transformrilor i modernizrii implicate n procesul de aderare a rii noastre la

Uniunea European.
Evaluarea fenomenului infracional pretinde n mod necesar ca ul infractor
att ca subiect al infraciunii, ct i ca obiect i subiect al cunoaterii i reeducrii
sale s fie raportat deopotriv la normele i modelul de personalitate promovate
de societate, ct i la posibilitile reale ale acesteia de realizare a personalitii.
Asupra modelului de personalitate corespunztor fiecrei tip de societate sau fcut n decursul timpului numeroase i interesante reflecii, att n sfera
cercetrilor psihologice6; domeniu n care conceptul a fost i este cel mai mult
utilizat, ct i n sfera altor tiine care au ca obiect de cercetare omul7. Aproape c
nu exist lucrare de psihologie n care s nu gsim contabilizate definiiile pe care
le-a primit conceptul n decursul timpului i trsturile identificate de unul sau
altul dintre cercettori8. Abundena i varietatea literaturii n acest domeniu relev
convingtor atracia pe care o exercit obiectul supus cercetrii asupra omului de
tiin.
Multe din aceste cercetri includ n sine i achiziii tiinifice care au precedat
afirmarea psihologiei ca tiin deoarece, omul constituie obiect de cercetare din
timpurile cele mai ndeprtate. Antropologia filozofic contemporan scria
Tudor Vianu nu mi se pare a aduce totdeauna n definirea omului trsturi pe care
istoria s nu le cunoasc9.

Tudor Vianu, Transformarea ideii de om, n Opera, vol.9, Editura Minerva, 1980, p.333-334.
Vezi Ana Tucikov-Bogdan, Psihologie general i psihologie social, Editura didactic i pedagogic, Bucureti,
1973, p.187.
8
Vezi Lucian Goldman, Kierkegaard Vivant, NRF, Gallimard, 1966, p.275.
9
Vezi M.Cernea i Al.Tnase, Contiin i personalitate. Despre strategiile dezvoltrii teoriei contiinei sociale i
personalitii, Bucureti, 1972, p.73.
7

Dac aspectele teoretice ale personalitii au fost ndelung cercetate exist o

discrepan mare ntre principiile explicative ale personalitii i penuria datelor
faptice, riguros verificate n diferite condiii de via uman10.
S-a susinut i ideea c noiunea pe care o analizm refuz a fi definit, c
este greu dac nu imposibil s nchidem omul ntr-o definiie precis, categoric,
definitiv. Sugestiv n acest sens ni se pare opinia lui Lucien Goldman care arat
c definiiile sunt eseniale n logic, n matematic i tiinele fizice, dar
imposibile n tiinele umane. Cuprul se poate defini afirm autorul francez
parizianul nu11. De altfel, nsi noiunea de proces l situeaz pe om n
dimensiunea lui concret, temporar, istoric nedeterminat. Aceste concluzii
sceptice au fost contrazise de cercetrile moderne. Teoriile moderne n materie pe
baza unei abordri complexe i complete a problematicii personalitii i ntr-o
viziune integrativ, evolutiv a fenomenului de personalitate este n msur s
explice profund coninutul i formele acesteia, ca i efectele interaciunii dintre
componentele personalitii temperament, caracter, aptitudini n contextul
condiiilor de via concret.
ntr-o asemenea viziune personalitatea este un fenomen bio-psiho-social i
cultural; se are n vedere, att dimensiunea psihologic a personalitii care este
prin excelen una de difereniere, de interiorizare a individului social, de
surprindere a tririlor subiective, n corelaie cu realitatea natural i social, cu
obiectivitatea faptelor de cultur12, ct i dimensiunea n care personalitatea apare
ca relaie social, ca angajare concret, activ i integral n amplul proces de
transformare a societii.
Participarea activ a omului la viaa social face ca i viaa psihic s capete
un aspect social, reflectarea (ca proces biologic i psihic) s releve relaia strns
dintre subiect i obiect, dintre act i motiv, iar prin interaciunea factorilor interni cu
cei externi se ajunge la un rezultat al dezvoltrii depline i unitare a nsuirilor

10

Dicionar enciclopedic romn, vol.III, Editura politic, Bucureti, 1965, p.721-722.

J.Nuttin, La structure de la personalit, PUF, 1963, p.17.
12
M. Mrgineanu, Condiia uman. Aspectul ei bio-psiho-social i cultural, Editura tiinific, 1973, p.9.
11

10

persoanei13 i ca urmare la un comportament tipic i unic14 care pune n eviden

personalitatea.
Cu alte cuvinte, structura psihologic a persoanei umane nu poate fi
neleas fr infrastructura biologic, pe care ea se cldete, i fr suprastructura
social, n care ea se integreaz15.
Altfel spus, persoana nu poate fi modelat nluntrul unicitii sale, ci doar
prin intermodelare, care reprezint modalitatea cea mai adecvat pentru nelegerea
naturii sociale a fiinei omeneti angajat ntr-o tripl activitate modelant : a
naturii, a oamenilor i a sa nsi16.
Ambele structuri, personalitatea ca supersistem sau ca sistem supraordonat i
societatea, evolueaz ntr-o structur strns interdependent, crend o unitate
dialectic.
n esen personalitatea uman se prezint ca o sintez, o rezultant a
interaciunilor ce apar n procesul organizrii sale prin intermediul socializrii
reflectnd, ns unele particulariti date de aciunea mediului social, cunoscut fiind
faptul c exist tot attea medii pe ct indivizi. Avem n vedere, n aceast ordine de
idei modul n care reacioneaz fiecare subiect la mediul lui. Acest lucru pune n
eviden semnificaia conduitei.
De altfel, complexitatea personalitii i limitele n cunoatere sunt date
credem, de diferenele individuale i nu de ceea ce le este comun. Dup cei mai
muli autori17, definitorii pentru personalitate sunt nsuirile de unitate,
individualitate, stabilitate, irepetabilitate, indivizibilitate, i bine neles, o realitate
istoric.

13

Vezi, Simion Doru Ogodescu, Persoan i lume, Editura Albatros, l181, p.10
A se consulta : Paul Popescu Nevenu, Personalitatea i cunoaterea ei, Edit. Militar, Bucureti, 1969; Mihai Golu,
Aurel Dicu, Introducere n psihologie, Edit. tiinific, Bucureti, 1972, Ana Tucicov-Bogdan, Psihologie general
i psihologie social, Edit.didactic i pedagogic, 1973; Victor Shleanu, Concepii despre om n medicina
contemporan, Edit. Dacia, Clujm 1976 Dumitru Constantin, Inteligena materiei, Edit, militar, 1981; Petre Pnzaru
Condiia uman din perspectiva vieii cotidiene, (Edit.Albatros, 1981), C.Punescu, Coordonate metodologice ale
recuperrii minorului inadaptat, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 1984.
15
Vezi Ioan Alexandrescu, Personalitate i vocaie, Edit. Junimea, Iai, 1981, p.114.
16
Vezi Petre Pnzaru, op.cit. p.70
17
C. Punescu, op.cit., p.44
14

11

Echilibrul personalitii se face mai ales prin dinamica sa care e dat n mare
msur de rolurile sociale (existnd i un anumit coeficient de plasticitate),
personalitatea nici nu poate fi neleas dect ca personaj, ca rol social18.
n continuare ne vom referi la orientrile practice ce decurg din studiul
personalitii pentru munca cu infractori
Observm mai nti c nelegerea dialecticii devenirii fiinei umane de ctre
toi cei cu preocupri n sfera reeducrii (cercettori, educatori, profesori, etc.) ca
i n oricare alt domeniu al educaiei deschide calea spre nelegerea propriei lor
deveniri, a propriei personaliti (adncirea procesului de autocunoatere) lucru la
ndemna oricui de altfel, n perspectiva valorificrii propriilor reacii i experiene
n procesul de cunoatere i transformare a infractorului.
E important i sugestiv n aceast privin, opinia potrivit creia n
domeniul tiinelor despre societate i om e vorba nu pur i simplu de cunoatere ci
de autocunoatere: subieci umani studiaz subieci umani19.
Apoi, avem n vedere posibilitatea de surprindere a personalitii infractorului
n toate determinrile sale pentru a-i sesiza trsturile i nelege astfel n mod
corect, dialectic, particularitile individuale, structura sa negativ profilul cu
deducerea concomitent a mijloacelor ce vor permite deopotriv recuperarea i
prevenirea.
Reinem de asemenea, i posibilitatea ntocmirii unor programe de
perspectiv necesare predictive n sistemul de reeducare (la nivelul modelului de
personalitate promovat n societate) i posibile avnd n vedere punctul de plecare
diferit pentru fiecare ntr-o asemenea competiie.
Se prefigureaz n acest context dou dimensiuni ale aceluiai fenomen care
se gsesc n relaii concordante n cazul evoluiei unei personaliti normale i n
relaii discordante n cazul lor infractori sau chiar i a altor cazuri de devian mai
puin grav.

18

H.Salvat, Inteligen, mituri i realiti, Edit. Didactic i pedagogic, Bucureti, 1972, p.226.
E. Minkowski, le traduce prin aplicarea balanei de partea eecului vezi, Trait de psychopathologie, Paris,
PUF, 11966, p.525
19

12

Pentru domeniul reeducrii ne referim la mediul nchis unde exist

colectiviti de infractori , desluim din cele de mai sus faptul c nu putem raporta
un la alt dup cum unul sau altul poate servi drept etalon pozitiv ori negativ n
funcie de situaia concret fr riscul de a izola ipotetic vorbind asemenea
instituii de reeducare ntr-un circuit nchis, ermetic, cerinelor unei socializri
corespunztoare reale i posibile.
Mergnd pe aceeai linie de gndire, observm astfel c, raportul dintre
nivelul de personalitate posibil al unui infractor i nivelul de personalitate real al
ului, chiar n condiii egale de vrst i mediu, arat distana pe care acesta din urm
o are de recuperat, n procesul transformrii sale, paralel cu cerinele de a face fa
unor performane normale la nivelul vrstei la care se gsete.
Un mai ales n cazurile unei persistene n activitatea infracional nva
n procesul executrii msurilor educative, recupernd mereu fr a avea practic
posibilitatea real de timp dar i de practic i experien a muncii s ajung la
performane asemntoare cu cei de o vrst cu el dar care nu s-au abtut de la
cursul normal al vieii. Ct despre depirea acestora lucrurile rmn i mai
discutabile.
ntr-o opinie mai tranant ul este ntr-o permanent competiie cu un model
pe care nu-l va putea realiza niciodat20.
De altfel, chiar dac ar fi supradotat un - lucru posibil considerm c nu se
poate depozita n mintea lui chiar de ctre cei mai avizai pedagog tot ce nu s-a
fcut ntr-o etap de via care n multe situaii este echivalent cu perioada
colarizrii obligatorii.
Procesul de transformare a ului este lent i chiar i atunci cnd beneficiaz de
timpul necesar, infractorul nu este scutit de reveniri spectaculoase sau mai puin
evidente fiindc, se nelege c el nu-i poate schimba aa uor concepia de via.
nsi educaia are limite deoarece aa cum susine H. Salvat ea nu poate face
s dispar, cu o terstur de gum toate inegalitile toate singularitile21.
20

C.Punescu, Deficiena mintal i organizarea personalitii, Edit. Didactic i pedagogic, Buc., 1977, p.81; vezi
i Vasile Pavelcu, Invitaie la cunoatere de sine, Edit. tiinific, Buc., 1970, p.115.
21
C lucrurile stau astfel rezult i din aceea c minoritatea constituie o cauz general de atenuare a rspunderii
penale.

13

Nu trebuie ignorat nici faptul c uneori infractorul chiar dup ce a fost supus
reeducrii i muncete corespunztor, continu s rmn un candidat permanent la
locuri de munc modeste, ceea ce atrage nu numai consecine de ordin material, dar
i o anumit stare de inferioritate cu repercusiunile ce pot decurge din ea28.
Pe drept cuvnt s-a susinut c procesul de realizare este cel mai dramatic
proces psihologic al personalitii umane22. Ca atare, - rmnnd n spiritul
aceleiai terminologii considerm c este greu, dac nu imposibil, s reorientezi
acest proces fr s cunoti piesele care formeaz resorturile dramei.
n acelai timp, nici riscul reiterrii unor fapte penale sau al unui trai parazitar
nu este de neglijat mai ales n condiiile n care subiectul n cauz este nc receptiv
la influenele nocive.
Cu alte cuvinte, nu numai prevenirea unor forme acute de recdere trebuie s
fie avute n vedere ci i aspectele mai subtile care ar putea deveni cronice nesesizate
la timp.
S-ar putea spune c dac n ansamblul personalitii umane nu putem
cunoate nc totul, noi nu putem ignora nimic din ceea ce este posibil de cunoscut.
Prin observaiile de mai sus, demersul nostru, dimpotriv, ncearc s
ptrund dei contieni de riscul ce ni-l asumm - n intimitatea unor zone mai
puin avute n vedere n procesul de cunoatere a personalitii infractorului i n cel
de restructurare a acestuia, cu intenia de a ncuraja pe suportul faptelor i
situaiilor descifrate din practic teme de reflectare n vederea gsirii unor soluii
care s duc la optimizarea unor astfel de activiti.
De altfel, analiza evoluiei personalitii de pe poziia situaiilor concrete de
via n care acesta poate fi surprins, ofer informaii care sugereaz, ntr-o anumit
msur, nsi posibilitile i limitele activitii de reeducare.
Cu privire la acest ultim aspect ar merita s fie reinut faptul c avem de a
face cu personaliti a cror evoluie, chiar n situaii normale de via nu este
ncheiat23.

22
23

V. Pavelcu, Metamorfozele lumii interioare, 1976, p.18.

H.Salvat, Inteligen, mituri i realiti, Edit. Didactic i pedagogic, Bucureti, 1972, p.226.

14

Cu alte cuvinte, personalitatea ului poate determina n ultim analiz, sensul,

semnificaia, dimensiunile, coninutul, tactica i strategia sistemului de reeducare i
reintegrare social, dup cum tot personalitatea le poate pune n eviden limitele i
n discuie perspectiva.
O ultim remarc privete valoarea teoretic i practic a informaiilor
furnizate de analiza n discuie, n nelegerea i definirea a nsi conceptului de
personalitate a infractorului de care ne vom ocupa n continuare, cci aa cum
susine un alt autor ascensiunea ctre treptele superioare de abstracie implic un
contact strns cu realitatea concret.
Pentru a conchide se poate spune c aspectele de ordin practic care pot fi
deduse din studiul tiinific al personalitii infractorului n contextul personalitii
umane, chiar dac nu reprezint concluzii definitive, relev elemente specifice
domeniului cercetat i dezvluie unele realiti i o problematic care dup prerea
noastr ar merita s fie adncite ntr-o manier interdisciplinar, n perspectiva
corectrii i mbogirii observrii empirice a practicii cu alte cuvinte n raport
cu care s-au structurat.

15

1.2. Clasificri i tipologii ale infractorilor

Investigarea personalitatii infractorului si conturarea unei tipologii,
presupune cunoasterea aspectelor generale si speciale ale acesteia (anatomice,
fiziologice, psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit
influenteaza sau determina comiterea infractiunii.
Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte, cu o mare diversitate
comportamentala. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizeaza
printr-o seama de trasaturi fiziologice, psihologice si atitudini sociale care nu se
regasesc intocmai la toti infractorii. Din aceaszta cauza propunerea unei tipologii a
infractorilor este dificila. Prin tip, ca notiune generala, se intelege o totalitate de
trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trasaturi distinctive ar
trebui sa ofere o imagine sintetica asupra infractorului.
Aspectele juridice ale infractiunilor nu se limiteaza numai la definirea,
identificarea si explicarea notiunii si structurii acestora, ci se extind si asupra gasirii
unor criterii certe de clasificare, in vederea depistarii caracteristicilor lor generale si
specifice.
In criminologia contemporana (Oancea, 1998) predomina inca tipologia lui E.
Seelig (1956) si tipologia lui J. Pinatel (1963).
Infractorul agresiv sau violent
Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinte
individuale si sociale deosebite (vatamare corporala, tentativa de omor, lovitura
16

cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizeaza prin agresivitate,

emotivitate puternica, descarcari reactive, stari de manie, ostilitate, autocontrol
foarte scazut etc.
Agresivitatea fizica (mai ales la infractorii cu o constitutie atletica) se
manifesta si prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cutit, topor, arma, baston etc., iar
agresivitatea verbala prin insulta, calomnie, amenintare, plangerea la autoritati etc.
(cu predilectie la infractorii cu o constitutie astenica).
Agresivitatea, ca trasatura specifica acestui tip de infractor, de cele mai multe
ori este asociata cu abuzul de alcool, ceea ce determina o crestere a tensiunii
emotionale si o scadere a capacitatii de autocontrol, favorizand trecerea la actul
infractional agresiv.
Infractorul achizitiv. Infractorul achizitiv se caracterizeaza prin tendinta de
achizitionare, de luare, si insusire de bunuri si valori in scop personal, in scop de
castig, in scop de intretinere, de imbogatire etc.
Infractorul achizitiv comite o gama variata de infractiuni: furt, talharie, abuz
de incredere, inselaciune, tulburarea de posesie, fals si uz de fals, delapidare,
evaziune fiscala, luarea de mita etc. In functie de genul infractional, acest tip de
infractor prezinta anumite particularitati specifice.
Infractorul caracterial . Caracterul vizeaza suprastructura socio-morala a
personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. Caracterul apare ca nucleu al
personalitatii, intrucat exprima profilul psihomoral evaluat dupa consistenta si
stabilitate. Acesta reprezinta un subsistem relational-valoric si de autoreglaj,
exprimandu-se printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Infractorul caracterial prezinta unele tulburari de ansamblu ale caracterului,
unele deficiente in capacitatea de organizare si ierarhizare a valorilor sociale. Acest
tip de infractor se caracterizeaza prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambitie,
individualism, dominatie, incredere excesiva in sine, suspiciune, instabilitate
comportamentala, inadaptare sociala, desconsiderarea celorlalti, lipsa emotiilor si a
sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ si deseori intra in conflict

17

interrelational. Cele mai frecvente infractiuni pe care le comite sunt: furtul,

inselaciunea, abuzul de incredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc.
Infractorul sexual. Acest infractor se caracterizeaza prin: impulsivitate,
brutalitate, violenta, indiferenta afectiva, autocontrol scazut, impuls sexual puternic,
devieri ale instinctului sexual, perversitate, afectarea simtului moral, sadism sau
masochism etc.
La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentala, evidentiata
prin dezinhibitia unor modalitati primare in satisfacerea unor impulsuri imediate.
Persistenta impulsurilor sexuale si imposibilitatea depasirii lor, pot determina
comportamente delictuale. Infractiunile comise sunt cele cu tematica sexuala: viol,
incest, pedofilie sau chiar omor.
La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai daca il face pe
partenerul sau sexual sa sufere fizic (batut, chinuit, torturat etc.) si moral (sfidat,
batjocorit, umilit etc.). Uneori, isi poate consuma actul sexual numai prin omorarea
partenerului, cand acesta se afla in agonie. In schimb, masochistul isi satisface
impulsul sexual numai daca el insusi este chinuit, torturat (biciuit, ranit, insangerat
etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplica unui tert aceeasi procedura.
Trecerea la act nu poate fi blocata sau amanata, deoarece infractorul sexual nu are
un sistem etic interiorizat. El nu anticipeaza consecintele si nici nu atribuie faptelor
sale o semnificatie negativa. Actul infractional se desfasoara in conditiile dictate de
impulsul sexual puternic, la sfarsitul caruia infractorul se simte eliberat organic si
psihic.
Infractorul ocazional. Infractorul ocazional comite o fapta penala datorita
unor incitatii exterioare, a unor ocazii speciale. Se pune problema daca la acest tip
de infractor, factorii externi sunt decisivi ( ocazia il face pe individ infractor) sau
factorii interni, personali (ocazia descopera infractorul din individ). Majoritatea
criminologilor si a psihologilor criminalisti sustin ca factorii externi sunt
predominanti, dar exista si o contributie a factorilor interni. Astfel, sunt situatii,
imprejurari exceptionale care pot determina la infractiune si pe o persoana care, in

18

alte imprejurari nu ar comite o asemenea fapta. O caracteristica a infractorului

ocazional este faptul ca el nu recidiveaza.
Infractorul ocazional se caracterizeaza prin: sugestibilitate, sensibilitate,
impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scazut, luarea rapida a
deciziilor etc.
In functie de contextul situational si genul infractiunilor, acest tip de infractor
este de mai multe feluri: a). infractorul ocazional comun care, sub presiunea unor
trebuinte imediate si prezenta unor circumstante defavorabile, comite furturi din
magazine, incalca ordinea publica sau, pentru obtinerea unor beneficii ilegale,
savarseste activitati frauduloase; b). infractorul care savarseste fapte penale sub
presiunea unor stari emotive puternice (manie, furie, ura, jignire etc.), pe care nu le
poate stapani; c). infractorul care sub influenta unor conditii personale critice si
defavorabile (situatie materiala precara, criza financiara momentana etc.), poate
comite o infractiune; d). infractorul care comite un delict din imprudenta, din
neprevedere (automobilistul care incalca regulile de circulatie).
Infractorul professional. Infractorul profesional sau de cariera este format
si socializat in directia comiterii infractiunii. Unica lui sursa de existenta o
constituie infractiunea. Refuzul muncii cinstite si legale apare ca o trasatura
esentiala a acestui tip de infractor. Obiectul principal al activitatilor sale
infractionale il constituie castigurile financiare, neimplicandu-se in infractiuni cu
violenta, in afara de cazul in care violenta este specialitatea sa (talharia). De
obicei debuteaza in calitate de copil delincvent, provenind dintr-un mediu social
disfunctional.
In cadrul acestei specialitati infractionale se intalnesc doua categorii: a).
infractorul profesional pasiv, care nu desfasoara o activitate sociala utila,
castigandu-si existenta din savarsirea unor infractiuni, din practicarea unor activitati
parazitare (cersetoria, vagabondajul, prostitutia, jocurile de noroc etc.).
Infractorul profesional pasiv se caracterizeaza prin: nivel scazut atat al
inteligentei, cat si a pregatirii scolare, capacitate redusa de rezolvare a dificultatilor
zilnice, structura caracteriala labila, sugestibilitate, tendinta de supunere, motivatie
19

scazuta, autocontrol comportamental oscilant etc. b). infractorul profesional activ,

dinamic si organizat, isi castiga existenta din infractiuni mai complexe (furt din
buzunare, fals si uz de fals, proxenetism etc.).
Infractorul profesional activ isi formeaza deprinderi si abilitati tehnice de
inalt specialist, este capabil sa-si planifice activitatile, sa-si aleaga victimele si sa-si
indeplineasca planul de comitere a infractiunii in asa fel incat sa evite depistarea ei.
El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face infractorul obisnuit.
De cele mai multe ori comite infractiuni actionand in mod organizat si in banda
(furturi prin spargere din locuinte, magazine, hoteluri, banci, case de bani, furturi de
autovehicule, contrabanda, escrocherii etc.). Se caracterizeaza printr-un nivel de
inteligenta mediu sau chiar ridicat, este insensibil, indiferent afectiv, lipsit de
simpatie si compasiune, este impulsiv, egocentric, tupeist, pervers, razbunator, are
un autocontrol general scazut, manifesta intoleranta la frustrare si nu poate realiza
afectul asteptarii etc.
In general, infractorul profesional este pregatit pentru arest si judecata, fiind
mereu in expectativa unei pedepse privative de libertate, considerand aceasta ca
facand parte din viata sa. In penitenciar, intrand in contact cu alti infractori, are
posibilitatea de a invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la un
adevarat schimb de experienta, profesorii lui fiind infractorii profesionisti mai in
varsta. Ca rezultat al infractiunii, el isi pastreaza o parte din bani pentru cheltuieli de
judecata si pentru perioada post-detentie.
La infractorul profesional afectul atinge o forma pasionala pronuntata, iar
actiunea este profund dirijata de ratiune. Infractorul se deosebeste de ceilalti
oameni, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin faptul ca
actiunile lui au un continut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate in urma
unei practici indelungate, care il situeaza in unele privinte deasupra omului normal,
obisnuit, nu-i determina actiunea infractionala fara un mediu favorabil, reprezentat
de conditiile socio-economice.
Infractorul recidivist. Infractorul recidivist comite infractiunea in mod
repetat, din obisnuinta. Dupa comiterea unei infractiuni, fiind descoperit si pedepsit,
20

comite din nou alte infractiuni. Acesta se caracterizeaza prin: imaturitate

intelectuala, impulsivitate, agresivitate, egocentrism, scepticism, tendinta de
opozitie, indiferena afectiva etc. Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe
realitatea intr-un mod neobisnuit si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera
ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor baftei sau "ghinionului".
Acestora le este caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine
interioara, dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria
personalitate.
Succesul obtinut de infractor la prima infractiune, actioneaza drept stimul
pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Accepta greu dezaprobarea, cata
vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al
periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata de
exigentele legii penale. De aceea, individualizind pedeapsa, instanta nu poate face
abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar daca a intervenit
amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea.
Infractorul ideologic. Infractorul ideologic sau politic, nu se confunda cu
infractorul de drept comun. Infractorul ideologic este persoana care, avand anumite
idei si convingeri politice, economice, stiintifice sau religioase, comite, datorita
acestor idei, fapte care aduc atingere legilor penale existente intr-un anumit stat,
motiv pentru care este considerat adversar si implicit este sanctionat. De regula,
infractorul ideologic este un militant pentru reforme si schimbari sociale,
economice, stiintifice etc. El nu este determinat in faptele sale de scopuri personale,
ci de dorinta de a face bine altora, de a inlatura suferinte sau nedreptati. Istoria a
demonstrat ca multi militanti politici, considerati la un moment dat ca infractori, si
pedepsiti pentru aceasta, ulterior ideile lor au triumfat, iar acestia au fost considerati
eroi. Nu se considera infractori politici, persoanele care comit acte de terorism.
Infractorul debil mintal. Statistica a demonstrat ca procentul debililor
mintali in populatia penala este ridicat, ceea ce presupune existenta unui tip special
de infractor si anume infractorul debil mintal. Infractiunile comise de acesta sunt in
functie de gradul debilitatii sale (usoara, medie, grava).
21

Infractorul debil mintal are o gandire infantila, concreta. Predomina doar

achizitia de cunostinte, fara a putea prelucra si elabora solutii proprii in diferite
situatii. Atentia si memoria functioneaza limitat, iar autocontrolul este foarte scazut
Este credul, sugestibil, instabil emotiv, egocentric, iar empatia lipseste cu
desavarsire. Constiinta de sine este slab dezvoltata, nu isi da seama de limitele
restranse ale propriei judecati. Apreciaza realitatea dupa nivelul sau de intelegere. Ii
lipseste capacitatea de prevedere si implicit consecintele faptelor sale. La
deficientele mintale se adauga si carentele caracteriale, ceea ce il face si mai mult
un inadaptat social. Insuficienta capacitatii mintale genereaza un comportament
infractional cu atat mai periculos, cu cat defectivitatea sa este mai accentuata.
Infractorul debil mintal este lipsit de posibilitatile de adaptare adecvata, supla, la
situatiile nou intervenite in ambianta.
Infractorul alienat. Criminologia si psihologia judiciara moderna abordeaza
studiul personalitatii infractorului alienat in procesul depersonalizarii sale, studiind
multilateral cauzele si conditiile ce se manifesta in circumstantele atat de ordin
obiectiv, cat si subiectiv. Orice cercetare a comportamentului anormal se orienteaza
intr-un sens etiologic, precizand rolul factorilor bio-psiho-socio-culturali, structura
personalitatii individului, capacitatile sale intelectual-afective si motivationale,
modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviant-aberante.
Infractorul alienat se caracterizeaza printr-o dizarmonie structurala a
personalitatii, care afecteaza functiile cognitive, afective, motivationale, volitive si
terminand cu actiunile, activitatea si conduita sociala. Acesta are o gandire haotica,
stapanita de idei fixe, de tendinte si actiuni straine de realitatea in care traieste. Este
stapanit de frica sau manie pronuntata, de emotii si stari afective puternice,
explozive, necontrolate.
Sub raport social, acesta pierde legatura cu familia, prietenii, profesia,
ajungand la un pronuntat proces de instrainare si insingurare. Infractorul alienat
comite fapte brutale, crude, fara motiv, atacand prin surprindere, pe neasteptate, din
senin (omor deosebit de grav, distrugere prin incendiere etc.),. Infractorul alienat

22

nu are control de sine si nici constiinta starii sale, ceea ce il face iresponsabil si
implicit nu raspunde penal (Oancea, 1998).
In functie de boala de care sufera, infractorul alienat se poate clasifica in:
infractorul schizofrenic, paranoic, maniaco-depresiv, epileptic, alcoolic sau
toxicoman, traumatizat fizic sau psihic, senil. La acestia se mai adauga o alta
categorie, si anume infractorul alienat datorita unor cauze organice, imbolnaviri
grave care afecteaza in special, sistemul nervos central (Margineanu, 1999).
Quay

(1987)

incadreaza

infractorii

in

patru

categorii:

a).Nesocializat

(subsocializat). Acesta reprezinta un grup problematic pentru societate. Sunt cei

care arata ca nu vor sa se schimbe si au cea mai pesimista prognoza de a se adapta.
b).Socializat (socializatul agresiv). Acestia manifesta o buna relationare fata de
partenerul din relatia infractionala (furt, plasare de droguri etc.). Predomina, in
general, in mediile urbane aglomerate. c).Deficit de atentie. Persoanele ale caror
comportamente sunt susceptibile de a fi influentate de mediu, ajungand la
delincventa in functie de circumstante. Este vorba de o influenta la nivelul
patternului cognitiv si la nivelul trasaturilor de personalitate. d).Anxietateretragere. Quay considera anxietatea ca fiind o motivatie a comportamentului
infractional.
Clasificare delictelor se poate face in functie de obiectul acestora (Banciu,
1992), mai exact dupa valorile sociale lezate, distingandu-se: delicte contra
patrimoniului (public sau privat), contra persoanei, autoritatii, contra bunelor
moravuri, delicte economice, delicte contra sigurantei institutiilor de stat etc.
O alta clasificare a delictelor se realizeaza in functie de elementele constitutive ale
acestora: a).dupa latura subiectiva (delicte cu intentie sau din culpa, delicte cu mobil
si fara mobil etc.); b).dupa latura obiectiva (delicte comise prin actiune, delicte
comise prin inactiune, delicte de rezultat, delicte de pericol etc.); c).dupa numarul
de subiecti (delicte cu un singur participant, delicte cu mai multi participanti, in
grup etc.).
In functie de intensitatea delictelor, de gravitatea prejudiciilor, de modalitatile
si mijloacele de savarsire, acestea pot fi:
23

 delicte simple (usoare), fara urmari sociale deosebite (furtul necalificat,

calomnia, insulta, cersetoria etc.);
delicte calificate, cu urmari negative mai pronuntate, savarsite cu
anumite mijloace si in anumite modalitati (furtul calificat);
delicte grave care pun in pericol viata si sanatatea indivizilor,
securitatea institutiilor si a statului (asasinatul deosebit de grav,
genocidul, pirateria aeriana sau navala, traficul de droguri etc.).
Fenomenul delincvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de
savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor, dupa cum urmeaza
(Banciu, 1992):
1).Delincventa (criminalitatea) reala, denumita si cifra neagra a criminalitatii.
Ea cuprinde totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in
realitate, indiferent daca ele au fost descoperite si inregistrate de institutiile penale.
Criminalitatea reprezinta adevarata dimensine a ilicitului penal, insa estimarea ei
este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura tehnico-criminalistice,
operationale si statistice;
2).Delincventa (criminalitatea) descoperita, care cuprinde faptele savarsite in
realitate si care au fost depistate si identificate de catre serviciile specializate. De
regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, deoarece nu toate
delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; unele delicte nu
sunt reclamate, altele, nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de catre
victima etc.;
3).Delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa
descoperita si inregistrata de unitatile de politie care este judecata si sanctionata de
instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele
descoperite ajung sa fie judecate. Astfel unele delicte sunt gratiate si amnistiate,
altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legate de prescriptie,
decesul delincvntului etc.
Incercarile de clasificare si portretizare a infractorilor prezinta importanta atat
din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece
24

ajuta la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a

personalitatii infractorilor si totodata, la evidentierea unor aspecte privind formarea
si evolutia unor asemenea structuri in timp. Practic, deoarece ajuta la organizarea
unor actiuni sociale preventive si la elaborarea unor programe de recuperare si
reinsertie sociala.
Cunoasterea cat mai exacta a profilului personalitatii infractorului permite in
primul rand organizarea unui program diferentiat si individualizat de reeducare,
recuperare si reinsertie sociala. In al doilea rand, cunosterea acestui profil este
profitabila organelor judiciare in finalizarea intentiei lor de stabilire a adevarului si
de solutionare legala a cauzelor.
Prezentam in continuare particularitatile psihologice ale diferitelor categorii
de infractori:
CERSETORUL - formeaza un clan deosebit in lumea infractorilor. Se poate
spune ca cersetorul are o personalitate histrionica. Acesta este in posesia unor
elemente ale artei dramatice, stiind sa-si valorizeze defectele fizice in asa fel incat
sa impresioneze, sa sensibilizeze. Actioneaza prin intermediul rolului jucat verbal,
prin mimica si costumatia adecvata. Cei ce ajung la maiestrie in cersetorie, stiu sa
utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, gestica, invocarea unor mari
necazuri etc.) pentru a atrage atentia trecatorilor si a obtine compasiunea lor.
Cersetorul dispune de inteligenta emotionala si un grad ridicat de adaptabilitate.
Este abil, subtil, ingenios, speculativ. De fiecare data face apel la principiile
crestine, invocand divinitatea.
Unii cersetori isi adapteaza rolul dupa sezon, clientela, oras, cartier. Locurile
pe care le prefera cersetorul sunt cele cu afluenta mare de public (piete, gari, la
intrarea in magazine, sali de spectacol, stadioane, mijloace de transport in comun si
statiile acestora etc.) sau cele care prin specificul activitatii genereaza compasiune
(biserica, spital etc.). Eventualele infirmitati sunt subliniate cu grija si apar fie
etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuantate. Acest tip de infractor profita
fara jena de orice sentiment sau interes al publicului, fiind totodata bun cunoscator

25

empiric in sesizarea si exploatarea trasaturilor psihologice ale celor de la care

cersesc.
Cersetorii sunt organizati in adevarate retele nationale sau internationale,
liderii acestora avand un profit consistent, uneori chiar fabulos. In retea sunt foarte
bine organizati, respectandu-si fiecare ierarhia si rolul pe care il are: unii transporta
si plaseaza cersetorul in locul stabilit, altii trec periodic, la anumite ore, sa ia banii
rezultati din cersit. Cea mai mare parte din banii adunati trebuie sa o predea sefului
sau, care ii asigura si protectia. Cersetorul care nu reuseste sa adune suma
stabilita, este pedepsit de seful lui, uneori, foarte dur.
HOTUL - savarseste cea mai primitiva actiune infractionala. Actiunea in sine
consta din miscari relativ simple: intinderea mainii, apucarea obiectului, atragerea
lui spre infractor, camuflarea si transportarea acestuia intr-un loc ascuns.
Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului si apoi indepartarea
rapida de la locul infractiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmari si implicit
identifica. Hotul lucreaza mai mult cu mana si cu corpul, dar acest lucru se refera
numai la actiunea in sine, deoarece pregatirea unui furt cere o activitate mintala
minutioasa, deosebit de laborioasa. Caracterul predominant fizic al actiunii
presupune din partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristica,
mobilitatea fizica, rapiditatea miscarilor sunt rezultatele in primul rand al
exercitiului si, numai in al doilea rand, sunt favorizate si de unele predispozitii
native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare si
perfectionare al analizatorilor etc.). Automatizarea unor miscari specifice,
declansate de stimuli specifici, in urma unui exercitiu indelungat, nuantat si
perfectionat ii face pe unii hoti sa fure fara sa vrea.
Hotul are un spirit de observatie bine dezvoltat, orientare prompta in situatia
data si organizarea imediata a unui plan de actiune bazat pe elemente concrete.
Mijloacele lui de operare, desi unele ingenioase, se bucura totusi de putina
variabilitate. Sistemul acestuia de a actiona intr-o situatie sau alta, in general, se
imprumuta prin imitatie. Ca si ceilalti infractori, hotul nu are o gandire care sa
exceleze prin calitati deosebite, deoarece ea este limitata la preocuparile lui
26

specifice. Hotul actioneaza dupa sabloane si retete putin variabile, fiind lipsit de
acele calitati ale vointei care au sens socio-moral. Inclinatia spre risc este deosebit
de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaza pe elemente cu extrem de putine
sanse de reusita. Reactia tipica este debarasarea de obiectul furat si fuga. Acesta nu
se apara si nu opune rezistenta, numai in cazul cand este atacat fizic. Coincidenta
unor factori externi, nefavorabili, cu nereusita actiunii infractionale il determina pe
hot sa fie superstitios, uneori chiar mistic.
HOTUL DIN BUZUNARE SAU SUTUL cum i se mai spune, actioneaza de
obicei, numai in locurile aglomerate (magazine, gari, piete, mijloace de transport in
comun, stadioane, sali de spectacole etc.). In mod obisnuit, locul din care se fura
este buzunarul, poseta, sacosa etc., unde intotdeauna se pastreaza valori. De aici
decurg o serie intreaga de consecinte care se refera la imbracamintea infractorului,
mijloacele de operare, trucurile folosite si altele. Anotimpurile preferate ale hotului
din buzunare sunt cele calduroase, deoarece persoanele sunt imbracate usor, cu
buzunare expuse, cu haine mai largi, ceea ce ofera mai putine obstacole. Furturile
din buzunare se comit de obicei noaptea, in gari, in trenuri etc., iar ziua numai la
anumite ore, in special in mijloacele de transport in comun, cand lumea este grabita
si se inghesuie sa plece sau sa vina de la serviciu sau de la diverse spectacole. Cand
au loc manifestatii cultural-sportive, in special meciuri de fotbal, concerte si
spectacole in aer liber, atunci deverul este mare. Daca persoanele au mai consumat
si bauturi alcoolice, misiunea hotilor din buzunare este mult usurata. Hotii din
aceasta categorie, ii sesizeaza foarte usor pe cei distrati, neglijenti, naivi etc.
Femeile indragostite, bine dispuse sunt o tinta ideala pentru hoti. Acestia nu au nici
un fel de scrupule, speculeaza toate situatiile din care pot profita. Acest tip furturi
au o incidenta mai mare in preajma sarbatorilor de iarna sau primavara. Femeile
infractoare prefera in special magazinele, deoarece sunt mai putin suspectate decat
barbatii, desi uneori ele actioneaza in complicitate cu barbatii.Hotul din buzunare
opereaza de regula in echipa, fiecare membru avand un rol bine stabilit. De
exemplu, unul provoaca inghesuiala sau o accentueaza, altul sustrage portmoneul
sau ceasul, iar altul, plasat in spatele acestuia, primeste obiectul furat. Instrumentul
27

ajutator cel mai folosit in comiterea faptei este lama. Hotul din buzunare poate fi
recunoscut usor, in primul rand dupa imbracaminte si apoi dupa tapiterie, cum ii
spun ei la fata. Este tentat sa se imbrace cat mai elegant, pentru a nu crea
suspiciuni si pentru a poza in cetateni onorabili. Intotdeauna sunt barbieriti proaspat
si tunsi normal, nu poarta plete, ca sa nu atraga atentia. Cu toate acestea, ei pot fi
usor recunoscut deoarece cei mai multi sunt creoli, miros a parfumuri tari, isi ung
parul cu gel si poarta pantofi cu tocuri inalte sau in culori stridente, ceea ce nu are
nimic comun cu distinctia.
Pentru a-si masca mana pe care o introduc in buzunarele sau posetele
husanilor- expresie pe care o atribuie victimelor, o acopera cu un obiect pe care il
tin in cealalta mana. Procedeul este obligatoriu, mai ales cand opereaza singur. De
regula, aceste obiecte sunt: un pulover, o basca, o sacosa, o punga din plastic de
culoare inchisa, un ziar etc. Un alt element de identificare a hotului din buzunare
sunt gesturile tipice in statiile mijloacelor de transport in comun, inainte de sosirea
acestora. Alegandu-si victima, hotul incepe sa faca diferite miscari din incheietura
mainii cu care va opera (o contracta, o relaxeaza, o contracta, isi incalzeste
tendoanele miinii). Cu cat momentul se apropie, starea tensionala a hotului este tot
mai accentuata, emotiile crescand in intensitate. La aparitia mijlocului de transport
in comun, i se schimba culoarea fetei, alternand paloarea cu hiperemia. Ca un reflex
de aparare, hotul din buzunare da mereu din cap si transpira intens. Suspicios,
arunca neancetat priviri in spatele sau, concomitent miscandu-si aratatorul si
indexul mainii cu care urmeaza sa faca priza. Zambeste fara motiv, daca cineva se
uita la el, isi trece de mai multe ori mana prin par sau se piaptana, se sterge cu
batista etc.
Hotul din buzunare cauta sa nu lase nici cea mai mica impresie ca se cunoaste
cu ceilalti membri ai grupului infractional. Apropiindu-se mijlocul de transpost in
comun, ei se intercaleaza printre calatoriidinstatieintroanumita ordine, in raport cu
sarcina pe care o are fiecare.

28

Unii hoti din buzunare, cand observa ca i s-a facut rau cuiva, sunt primii care
sar in ajutor. Intentiile lor nu sunt insa de binefacere, ci de a-l opera pe cel
neajutorat.
Argoul hotilor din buzunare este foarte important in actiunea infractionala. In
scop preventiv, asa-zisele neologisme de taraba nu trebuie pierdute din atentie, in
sensul ca auzindu-le, trebuie sa ne puna in garda ca persoanele respective fac parte
din categoria raufacatorilor. Cunoscand si sensul unor asemenea cuvinte, se poate
afla intentia celor care le utilizeaza, luand masuri in consecinta.
In argoul hotilor din buzunare, cuvantul coaja, de pilda, inseamna portofel;
ploasca -; geanta; lamai -; bani; moara -; ceas; spital -; palton; caldura -;
buzunarul din interior al hainei; caraimane -; buzunarele exterioare; nicovala -;
spate; semans -; buzunarul de la spate al pantalonilor; fulg -; borseta; scafa -;
mana; lustra -; palarie; mahar -; sef; muialii -; politisti; arhiepiscop -;
persoana cu bani multi; scalpet -; betiv; usturoi -; atentie; piper -; nu tine;
stranut -; e al nostru; salupe -; pantofi; udatura -; tradare; boboci -; il
atacam; papura -; pericol mare; sapun -; sa fugim repede; sirop -; victima;
varza -; acoperire; test -; inel; cercuri -; cercei (Tandin, 1999).
O categorie aparte sunt hotii de masini. Acestia actioneaza si independent,
dar mai ales constituiti in retele nationale si transnationale. O serie de organizatii
transnationale si-au creat legaturi in randul grupurilor de hoti autohtoni si
actioneaza in cooperare. Traficul cu autoturisme de lux, a devenit o afacere deosebit
de profitabila, obtinandu-se sume foarte mari de bani. Furturile de autoturisme, in
special de lux, se efectueaza la comanda (se cauta o anumita marca, model sau an
de fabricatie). Aceste retele de hoti dispun de aparatura performanta, sofisticata atat
pentru anihilarea sistemelor de alarma cu care sunt prevazute autoturismele, cat si
pentru falsificarea seriilor de identificare a acestora. Acest tip de hoti sunt experti in
fortarea geamurilor si in deschiderea usilor.
Unele autoturisme, dupa ce au fost furate li se schimba imediat, numerele de
inmatriculare, placutele cu seriile de identificare, culoarea, prin revopsire, sunt
falsificate documentele de provenienta sau se intocmesc altele false si sunt
29

transportate in alta localitate spre vanzare. Alteori, in ateliere clandestine, sunt

dezmembrate si apoi valorificate ca piese de schimb, in toata tara. Exista hoti care
fura numai piese, accesorii auto sau bunuri pe care le gasesc in autoturisme. De
asemenea, sunt hoti care fura autoturisme pentru a le folosi la comiterea altor fapte
infractionale ( furturi din locuinte, magazine etc.), dupa care le abandoneaza, fie in
stare normala, fie accidentate.
O alta categorie, sunt hotii ocazionali, care fura autoturismele mai mult in
scop de distractie. In timp ce se vin de la o petrecere, neavand alt mijloc de
transport, sau din teribilism, recurg la furtul unui autoturism, pe care il abandoneaza
cand ajung la destinatie sau cand s-a terminat combustibilul. Uneori, acestia profita
chiar de neglijenta proprietarului, care isi lasa portierele autoturismului neasigurate
cu yala sau isi uita cheile in contact, in bord etc.
SPARGATORUL - se contureaza tipic ca personalitate, prin operarea in
banda si prin utilizarea fortei ca mijloc de aparare in caz de surprindere.
Spargatorul, in special cel modern, poseda temeinice cunostinte de ordin tehnic.
Deoarece comiterea actului infractional presupune actiuni complexe, de securitate
individuala, spargatorii se recruteaza din randul celor mai evoluati infractori. Pe
langa inteligenta practica, necesara efectuarii unei spargeri, ei au nevoie si de unele
calitati deosebite, cum ar fi calmul, curajul, sangele rece, aprecierea corecta a
situatiei etc. Utilizand violenta in aparare, spargatorii, se apropie de talhari, iar prin
faptul ca tind sa-si insuseasca bunuri, de hoti. De multe ori cand nu gasesc bani sau
bunuri de valoare, devin razbunatori , distrugand totul.
TALHARUL -; actioneaza de obicei in strada sau in locuri deschise mai putin
circulate. Intreaga sa activitate infractionala se caracterizeaza prin violenta,
sustinuta de o constitutie fizica, somatica adecvata. Ca particularitati specifice
dobandite in cursul activitatii infractionale, putem aminti o motricitate sporita fata
de normal, hotarare si indrazneala in timpul operarii, de multe ori cruzime, desi
talharul recurge la asasinat numai in caz de nevoie si mai mult in scop defensiv. Se
manifesta violent, odata planul fiind elaborat nu-si mai poate suspenda sau amana
cu usurinta actiunea infractionala.
30

In ultima perioada, in functie de noile conditii de viata, modurile de operare

ale talharilor s-au diversificat. Astfel, au aparut talhariile comise din autoturisme,
autocare si T.I.R. -; uri, atat in tara, cat si in afara granitelor. Banda de talhari
incadreaza si urmareste autovehicul tinta cu ajutorul autoturismelor proprii. Cand
conditiile sunt favorabile, cei din fata il blocheaza, iar cei din coarda de
urmaritori, mascati cu cagule, deghizati in politisti etc., inarmati cu pistoale sau
bate, patrund in autovehicul si ii talharesc pe pasageri de bani, valuta, bijuterii sau
bunuri

de

valoare,

dupa

care

dispar

rapid

de

la

locul

faptei.

Victima infractiunii de talharie trebuie sa riposteze inteligent si calm pentru a

zadarnici actiunea agresorului, folosind mijlocul de riposta cel mai simplu si cel mai
eficace. Sub nici o forma nu trebuie sa accepte resemnarea.
INFRACTORUL INTELECTUAL (escrocul, falsificatorul, santajistul etc.) din punct de vedere psihologic, se caracterizeaza prin perspicacitate, imaginatie,
viclenie, perfidie, ipocrizie, ceea ce ii confera o inteligenta delictuala. Are
capacitatea de a parea simpatic, cinstit, convingator, deosebit de amabil, creaza
impresia ca are relatii multe si sus -; puse, ca este influent si altruist. Are un aer de
gentlemen si un talent eminamente artistic de a pacali aproape pe oricine. La acesta
forta fizica este mai putin importanta, in general fizicul trece pe un plan secundar si
joaca un rol de decor care faciliteaza in unele cazuri (escrocherii) savarsirea
infractiunii. Modul de actiune al infractorului intelectual este preponderent pe cale
verbala. Desi nu are un nivel de pregatire ridicat, dispune de un debit verbal adaptat
rolului si adecvat scopului urmarit, accesibil victimei. Isi alege dintre victimele
potentiale, pe cele mai naive sau predispuse la inselaciune. Principala arma de atac
a infractorului intelectual este minciuna. Bun cunoscator al psihologiei oamenilor,
stie sa se faca agreabil, folosind un limbaj protocolar si etaland o infatisare generala
atragatoare. Se imbraca elegant, acorda o mare atentie tinutei si modului de
prezentare, se manifesta ca foarte bun prieten si camarad de drum sau petrecere.
Este vorbaret si dispune de o fantezie exagerata, etalandu-se ca atotstiutor, vanitos
si

egoist,

gusta

placerea

rolurilor

pe

care

le

interpreteaza.

Escrocul si santajistul se caracterizeaza in special printr-o elasticitate a gandirii, prin

31

posibilitatea de a descoperi rapid slabiciunile victimei si prin gasirea unor solutii

rapide care duc la eschivare si iesire din incurcatura. Escrocul are, pe langa simtul
improvizatiei si o uimitoare vitalitate, putere de convingere, mobilitate, fortand
adesea succesul (Tandin, 1997).
Strategiile folosite de infractorul intelectual anihileaza constiinta, logica si
mai ales prudenta victimei. Relevant este faptul ca victima intra in jocul escrocului
si crede afirmatiile acestuia, deoarece acestea corespund trebuintelor sale launtrice.
In acest sens, escrocul descifreaza imediat gandurile victimei si succesul lui depinde
de corecta lor interpretare. Aceasta situatie face ca fiecare din cei doi protagonisti sa
joace un rol important. In aceasta diada, intre autor si victima, functioneaza o relatie
de insolita complicitate, succesul primului nefiind posibil fara coparticiparea celui
de

al

doilea.

Infractorul

intelectual

speculeaza

credulitatea,

naivitatea,

vulnerabilitatea, ignoranta, dorintele victimei etc.

De regula, acest tip de infractor cunoaste normele morale, raspunde
emotional la stimuli, insa are o perceptie deformata a sensului real al actului sau.
Acesta nu asteapta ivirea unor ocazii prielnice, a unor incitatii exterioare pentru a
actiona, ci provoaca el insusi ocaziile in care apoi opereaza. Dupa subiectul sau
obiectul actiunii intalnim escroci sentimentali, care urmaresc obtinerea unui profit
dintr-o relatie interumana, iar daca urmaresc un castig material acestia pot comite
infractiuni de genul: inselaciune, fals, trafic de influenta, abuz de incredere etc.
Specific pentru escroc este duplicitatea sa cameleonica, el fiind in stare sa-si asume
o identitate convingatoare, diferita de cea reala, prin care reuseste sa-si pacaleasca
victimele. Identitatea asumata este adaptata victimei: om de afaceri, persoana aflata
in dificultate financiara momentana care vinde bunuri de valoare la preturi foarte
mici sau se ofera sa efectueze convenabil diferite servicii etc., persuasiunea prin
minciuna fiind punctul sau forte.
Pentru a zadarnici sau ingreuna identificarea sa, infractorul intelectual
actioneaza sub identitate falsa, sens in care depune toate diligentele pentru a intra in
posesia actului de identitate sau legitimatiei altei persoane, de la care le obtine prin
furt sau prin diverse promisiuni. Ulterior, pe aceste acte aplica propria sa fotografie
32

si se prezinta sub identitatea respectiva, pe care periodic o schimba. Pentru

falsificarea actelor si documentelor folosesc instrumente performante (calculatoare,
copiatoare etc.).
Escrocii folosesc adesea legitimatii false, atribuindu-si tot felul de calitati, de
la inspectori in ministere, organe ale puterii si administratiei de stat , la persoane in
diferite posturi cheie (procurori, avocati, ofiteri de politie etc). Acestia promit
potentialelor victime, ca rezolva orice: repartizarea sau cumpararea de locuinete,
terenuri de constructie, obtinerea unui serviciu, instalarea rapida a unui post
telefonic, obtinerea unor imprumuturi bancare, procurarea de medicamente straine,
efectuarea de tratamente in strainatate, procurarea unor locuri de veci etc.
O alta categorie de infractori sunt bisnitarii sau smenarii, care comit inselaciuni
cu ocazia schimbului valutar (smenul este un teanc de hartii de forma unor
bancnote). Intre doua bancnote reale se aseaza un teanc de bucati de hartie cu
aceleasi dimensiuni ale bancnotelor, dand impresia unei anumite sume de bani,
corespunzatoare tranzactiei. Initial, smenarul ii prezinta clientului teancul
real de bancnote, iar intr-un moment de neatentie creat special, schimba teancul real
cu smenul. Cele doua teancuri de bancnote ( cel real si smenul) sunt prevazute
cu bendite identice din plastic, pentru a nu fi sesizata diferenta. Imediat ce smenul
a fost plasat victimei, infractorul, printr-o strategie derutanta special creata
(semnalarea aparitiei unui lucrator de politie), dispare de la locul faptei. Victima,
stiind ca a efectuat o tranzactie ilegala, ascunde repede banii si dispare si ea de la
locul faptei, descoperind mai tarziu ce i s-a intamplat.
De asemenea, nu trebuie neglijate tigancile gicitoare in: carti, ghioc, bobi,
cafea, palma etc., vrajitoarele care prin descantece, creaza impresia ca scot raul din
oameni etc.
Chiromantia este o practica superstitioasa care sustine ca se poate ghici
caracterul sau destinul cuiva, pe baza interpretarii liniilor din palma. In general,
aceasta practica este apanajul ghicitoarelor. De cele mai multe ori ghicitoarele
profita din plin de naivitatea si credulitatea victimelor. Avand o intuitie remarcabila,
ghicitoarele descopera foarte rapid problemele victimelor, dandu-le satisfactii,
33

precum: promisiuni de casatorie, prosperitate, viata lunga, calatorii, o posibila

razbunare etc., promitand-le indeplinirea tuturor dorintelor.
De cele mai multe ori, informatiile sunt oferite chiar de catre victime sau sunt
culese de catre ghicitoare de la alte persoane din anturajul acestora. O banala
discutie conduce la intuirea statusului social si sentimental al victimei. Pe masura ce
incep sa ghiceasca in palma, in functie de confirmarile sau infirmarile victimelor,
ghicitoarele isi adapteaza, isi orienteaza strategia prezicerii.
Ghicitoarele si vrajitoarele pretind de la victime sume de bani, bijuterii,
imbracaminte etc. Vrajitoarele care dezleaga cununii, pretind pe langa bani chiar
si rochia de mireasa, coronita, seturi de lenjerie pentru pat, perne, care sa le
serveasca la ritualuri si care nu mai pot fi inapoiate, chipurile, deoarece necuratul
ar taia astfel vraja.
ASASINUL este cel mai odios si cel mai nociv infractor. Acesta se
caracterizeaza prin: irascibilitate, impulsivitate, agresivitate crescuta, labilitate,
autocontrol foarte scazut al reactiilor instinctiv-emotionale, intoleranta la frustrare,
viclenie, perversitate, lipsa empatiei, indiferenta afectiva, complex de inferioritate
etc. Este egocentric, dominator, revendicativ, avand o capacitate de rationalizare
scazuta, instabil si superficial in relatiile cu ceilalti, ceea ce il face sa se angajeze
chiar spontan in situatii conflictuale, reactionand violent. Comiterea infractiunii
devine posibila datorita intrarii individului intr-un mediu care ofera situatii
conflictuale de la care el nu stie sau nu poate sa se sustraga.
Dupa mobilul asasinatului (obtinerea unor avantaje materiale, ura, gelozie,
razbunare, fanatism etc.) si gradul de violenta cu care infractorul savarseste fapta,
putem sa ne dam seama daca avem de-a face sau nu cu un infractor normal. In cazul
asasinilor normali nu este vorba de o placere sadica, ci de o relaxare dupa o mare
tensiune, in urma rezolvarii unei situatii conflictuale pe calea asasinatului. Este deci
o aparenta satisfactie, o detensionare momentana dupa actul savarsit. Situatia
conflictuala in care se afla asasinul este dublata de implusivitate si agresivitate, de o
motricitate marita, care se exteriorizeaza prin violenta de ordin fizic. Asasinul este
insensibil la durerile fizice ale altora si de aceea este lipsit de compasiune fata de
34

ceilalti. Aceasta insensibilitate nu este innascuta, ci se castiga ca urmare a stilului de

viata dusa in conditii de vicisitudini fizice si psihice.
Este necesar sa se faca o distinctie intre crima accidentala, crima in masa si
crima terorista. Daca distinctia in ceea ce priveste crima accidentala este evidenta,
crima in masa poate fi definita ca o actiune in care un numar oarecare de persoane
sunt ucise de un singur criminal, intr-un timp relativ scurt si aproximativ in aceeasi
arie geografica. In ceea ce priveste crima terorista, asasinatele au loc intr-o perioada
de timp mai lunga, ore sau zile, si au cu predilectie, o motivatie politica. O
caracteristica, atat a autorului crimiei in masa, cat si a autorului crimei teroriste, este
relativa lui indiferenta fata de preocuparea de a scapa de consecintele actelor sale,
sau fata de siguranta personala. Frecvent, acest tip de ucigas se sinucide ulterior
actiunii criminale (Alamoreanu, 2000).
CRIMINALUL IN SERIE trebuie sa comita cel putin trei crime, disparate in
timp, avand o anumita periodicitate. Cei mai multi criminali in serie sunt barbati
(80%), relativ tineri ( 30-40 de ani), sunt sadici, au un intelect relativ normal si
actioneaza de obicei singuri. Sunt indivizi dinamici, mobili, capabili sa parcurga
kilometri intregi in cautarea victimei potrivite, care sa fie vulnerabila si usor de
controlat. Victimele criminalilor in serie pot fi femei, copii, homosexuali,
vagabonzi, prostituate etc. In ciuda aparentelor exterioare, criminalul in serie este
un individ nesigur. Acesta dobandeste siguranta doar in zona de confort, locul in
care isi poate controla victima. Pentru a ramane singur cu victima, criminalul
recurge la diferite trucuri. El simte o mare placere in exercitarea puterii si a
controlului asupra victimei. Cruzimea actului sau il excita, si de aceea uneori
inregistreaza audio sau video tipetele de durere ale victimei, pe care ulterior le poate
folosi fie pentru a savura momentul atunci cand nu are o victima, fie pentru a
teroriza viitoarele victime.
Majoritatea criminalilor in serie au fost privati in copilarie de afectiune, fiind
supusi unor violente fizice sau sexuale. Cei mai multi sunt psihopati, avand o
personalitate instabila, violenta. Acestia ucid pentru a-si atenua ura, dorinta de
putere, dominare si razbunare, fiind marcati si de un puternic sentiment de
35

inferioritate, favorizat uneori de o disfunctie sexuala. Umilirea victimelor si

savarsirea crimelor au un efect terapeutic, stimulandu-le increderea in ei insisi. La
unii criminali in serie apare ura impotriva femeilor, care de cele mai multe ori este
dublata de tendintele sadice. Intr-o oarecare masura si pentru o perioada limitata de
timp, ei se vindeca ucigand, injunghiatul si strangularea fiind metodele preferate.
Sub influenta alcoolului sau a drogurilor, fanteziile sadice ale criminalilor in serie
se exacerbeaza. Apare evident faptul ca acestia trebuie sa ucida mult mai des pentru
a-si satisface placerea pe care o obtin savarsind acest act. Multi criminali in serie au
fost depistati si identificati accidental, pe masura ce deveneau mai indrazneti in
actele lor si mai indiferenti fata de risc.
Pentru a rezolva crimele in serie americanii au creat o specialitate profiling,
care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului. La Quantico in
Virginia, Academia F.B.I. din S.U.A. isi antreneaza agentii si pregateste politisti din
toata lumea in aceasta insolita specialitate politieneasca. Programul de pregatire
dureaza trei ani, dar pentru a accede la el, conditia obligatorie este experienta
judiciara de cel putin 10 ani. Reuniti in Departamentul de stiinte ale
comportamentului (psihologia si psihiatria), acesti specialisti (profilers) dispun, pe
langa aptitudini si experienta personala, de o uriasa banca de date. VICAP (Violent
Criminal Apprehension Program) se imbogateste in fiecare an, atat cu date din cele
peste 23.000 de crime comise anul in S.U.A., dintre care 7000 sunt fara mobil
aparent, cat si cu elemente despre cazuri asemanatoare comise in strainatate
(Alexandrescu, 2000).
Acest sistem centralizat de informatii (VICAP) are ca obiectiv stabilirea
rapida a modului de actiune si procedeele utilizate de criminalul in serie in
savarsirea faptelor. Sistemul de inregistrare a datelor dupa modul de savarsire si
procedeele utilizate de criminal este denumit MOS (Modus Operandi Sistem).
Pentru a evidentia personalitatea criminalului, profilerul lucreaza, in principal, pe
baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei si a datelor din dosarele medicolegale. In acest demers, profilerul parcurge urmatoarele etape: studierea detaliata a
dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic si medico-legal),
36

stabilirea si evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei si

in final elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal. Profilerul nu
participa in mod direct la capturearea criminalului, ci pe baza profilului psihologic
intocmit, asista politia locala in orientarea investigatiilor spre o anumita arie de
suspecti, propunand strategii si metode de actiune care ar putea ajuta atat la
descoperirea, cat si la anchetarea acestuia.
Prima problema pe care si-o profilerul este carei categorii apartine criminalul:
psihopat -; organizat sau psihotic - dezorganizat. Criminalul psihopat -;
organizat isi va planifica omorul cu minutiozitate si nu va lasa prea multe indicii.
La criminalul in serie psihotic -; dezorganizat, locul crimei este intotdeauna in
mare dezordine, o dovada ca actioneaza impulsiv si nu isi poate controla in
totalitate victima. Adesea, crimele sale sunt spectaculare si deosebit de sangeroase.
In general, criminalul patrunde prin efractie, foloseste ca arma de atac un instrument
sau obiect gasit la locul faptei, pe care o si abandoneaza imediat.. Mai rar, se
intalneste si tipul intermediar organizat-dezorganizat.
A doua problema se refera la modul de operare, care poate permite evaluarea
inteligentei criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifica in functie de
curajul criminalului, de traseul parcurs, de dorinta de a plasa anchetatorii pe alte
piste etc. Prin modul de operare se face legatura intre fapte, stabilindu-se numarul
omorurilor comise de un criminal.
A treia problema este semnatura sau amprenta criminalului. Pentru a
sfida,

criminalul

depersonalizandu-le

in

serie

prin

pune

diverse

in

scena

procedee:

corpurile

legare,

victimelor

sale,

strangulare, acoperire,

dezbracare, mutilare, sectionare si plasare in diferite locuri etc. Acestea constituie

indicii relevante asupra disfunctionalitatii personalitatii autorului. In unele cazuri,
criminalul inscriptioneaza pe corpul victimei anumite initiale sau semne, indiciisimbol ale personalitatii sale. Pe baza acestor indicii, profilerul stabileste legaturile
dintre diferite crime. Aceasta semnatura poate fi schimbata de criminal, pentru a
deruta anchetatorii.

37

Tehnica de lucru a profilerului se bazeaza pe o profunda cunoastere si

intelegere a psihologiei comportamentului uman. Toate acestea conduc la o
recostituire mentala a desfasurarii faptelor si de aici, la conturarea portretului
psihologic al criminalului. Acest portret este un rezultat al asocierii de probe si de
intuitii care permite anchetatorilor sa trieze diferitele piste si sa elaboreze strategii
de capturare. Este lucrul cel mai dificil si, cel mai adesea, esential in rezolvarea
cazului. Pentru ca, odata stabilita tipologia asasinului si mecanismele intime care il
determina sa procedeze la actul ucigas, se poate stabili atat cercul banuitilor, cat si
cel al prezumtivelor victime, putandu-se actiona preventiv.

1.3. Personalitatea infractorului obiect de studiu al criminologiei

Personalitatea infractorului- aceast construcie abstract, ne ajut s sesizm
c infractorii care sunt fiine umane variate i infinite ca toate celelalte au cteva
lucruri comune ntre care cel mai sigur este acela c toi au svrit infraciuni i cei
mai muli dintre ei se formeaz fr coal i triesc o via fr munc.
Este stabilit faptul c criminologia, ca tiin, analizeaz i explic etiologia
criminalitii relevate sau aparente, ocupndu-se prioritar de stabilirea metodelor si
mijloacelor prin care se poate realiza o prevenie real contra fenomenului criminal,
dar aceasta nu ar avea suportul social i nici susinerea legal dac societatea nu ar
simi nevoia unor asemenea preocupri.
Pentru stabilirea metodelor i mijloacelor prin care se poate realiza prevenia
contra fenomenului criminal, criminologia trebuie deci s stabileasc mai nti care
sunt factorii ce duc la declanarea comportamentului criminal, pentru a-i putea
nltura sau controla. n scopul identificrii acestor factori, criminologia i-a lrgit
mereu orizontul de cercetare, apreciindu-se acum c obiectul de studiu al
criminologiei este criminalitatea ca fenomen social, fapta penal comis, fptuitorul,
victima si reacia social mpotriva criminalitii.

38

Criminalitatea este constituit din ansamblul infraciunilor care se produc ntro anumit perioad de timp i ntru-un spaiu bine determinat.
Majoritatea metodelor permit cunoaterea criminalitii legale; ele pot s
releve o criminalitate aparent, evident mult mai ampl, dar care nu permite
apropierea dect de departe de criminalitatea real cnd este vorba de criminalitatea
global. Cifra neagr ns exist i o mare parte a criminalitii reale scap
cercetrilor, privnd cercetarea de un volum foarte mare de cunotine (informaii).
Delincvenii cei mai periculoi sunt aceia care au reuit s-i ca opere
faptele, iar dup acetia urmeaz aceia ale cror fapte au fost descoperite, dar a cror
identitate nu a putut fi stabilit(cel puin modul lor de operare figureaz n
criminalitatea aparent). De asemenea, o alt cauz de decalaj ntre criminalitatea
aparent i cea real ine i de ineficiena activitii organelor de poliie pe de o
parte, iar pe de alt parte, din cauza neglijenei sau reticenei victimelor care, dintrun motiv sau altul, nu sesizeaz organele abilitate de lege s efectueze cercetri, iar
mpotriva denuntorului exist o adevrat prejudecat social.
n efortul de sintez, pe care-l presupune demersul nostru, i mergnd pe un
teren mai puin bttorit n problema pe care o abordm cum am mai spus-, am
avut n vedere nc de la nceput s includem n concept n primul rnd ceea ce nu
trebuie s lipseasc din el pentru a-l face aplicabil pe multiple planuri apropiindu-l
astfel n mod consecvent de domeniile activitii practice n procesul elaborrii lui.
n acest context, intervenia noastr are n special menirea de a orienta n
probleme de cercetare, cunoatere i restructurare a personalitii infractorului i de
a suscita un interes mai mare pentru organizarea tiinific a activitilor din
domeniile care au astfel de preocupri.
Desigur, fr s avem pretenia unei construcii integrale i cu att mai puin
definitive, conceptul se dorete a fi n perspectiva menionat, un instrument
necesar i folositor, un mijloc, la ndemna celor interesai el neavnd un scop n
sine.
Opiniile noastre nu exclud astfel i alte posibiliti de interpretare, tiinifice
sau practice. Dimpotriv, considerm c prin supunerea conceptului, n atenia
39

criminologilor n special, se creeaz avantajul ca acesta s poat fi completat,

dezvoltat ori corectat pe parcurs, n concordan cu evoluia realitilor pe care le
reflect, care, dup cum tim, o iau naintea procesului de cunoatere att n timp
ct i n spaiu.
De altfel, existnd un grad normal de variaie a experienelor individuale n
domeniul cercetat i nu numai n acesta considerm c este la fel de normal s
existe tot attea posibiliti n plus i unghiuri de vedere att n ceea ce privete
construcia conceptului arhitectura lui ct i sub raportul incidenelor sale
practice.
Nu este mai puin adevrat i literatura de specialitate atest acest lucru-, c
de la nici un fel de metode, modele sau teorii nu se poate pretinde exhaustivitate,
adevr definitiv, mrturie irecuzabil24.
Oricum, niciodat eforturile nu pot fi considerate suficiente, atunci cnd i
propui i te angajezi s elucidezi un asemenea subiect, care se prezint pe ct de
greu de descifrat pe att de atractiv i pasionant fiind vorba de fiina uman.
Conceptul pe care l-am examinat, ne introduce n practica a numeroase
domenii de activitate. Vom nota n continuare pe cele mai importante:
Domeniul criminologiei ca obiect al cercetrilor etiologice i al aciunilor
de prevenire dat fiind rolul factorului subiectiv n geneza infraciunii.
Domeniul dreptului penal n procesul de individualizare juridic n care
personalitatea infractorului orienteaz spre cele mai realiste i mai
adecvate msuri de constrngere penal.
Domeniul penologiei ca obiect al studiului sanciunilor de drept penal, a
eficienei acestora.
Domeniul politicii penale al crui obiectiv fundamental l reprezint cum

se susine i n literatura de specialitate Organizarea tiinific a

activitii de prevenire i combatere a fenomenului infracional..25
Un domeniu important l constituie activitatea de perfecionare a legislaiei
penale n sensul optimizrii soluiilor juridice n perspectiva creterii
24
25

Vezi, Dumitru Constantin, op.cit. p.37-38

Vezi n acest sens, Vasile Tonoiu, Dialectic i relativism, Ed. tiinific i enciclopedic, 1978, p.120.

40

eficienei reeducative i a posibilitilor de resocializare i reintegrare

social (individualizare legal i, bineneles, prevenire general).
i n fine, dar nu n ultimul rnd ca importan, avem n vedere domeniul
executrii sanciunilor de drept penal (al reeducrii) avnd ca scop o mai
eficient pregtire pentru readaptare social.
Ceea ce trebuie s reinem n ncheiere din cele de mai sus, este ndeosebi ideea
c din orice unghi am cerceta delincvena ajungem pn la urm la personalitatea
infractorului; toate ne trimit la contiina acestuia ca fapt psihic i psihosocial.
CAPITOLUL II FORMAREA PERSONALITII INFRACTORULUI
2.1. Formarea personalitii infractorului- aspecte pedagogice i psihologice
Actele agresive la copii pot fi observate din cea mai fraged copilrie. Pentru
nceput ele iau forma unor crize impulsive de ncpinare care deseori nu pot fi
controlate sau prevzute de prini. Cel mai des se manifest prin azvrliri de
picioare, ipete, mucri e.t.c. i mcar c astfel de comportament din partea
copilului nu este admis deseori el nu se pedepsete dar nici nu se socoate anormal.
Un astfel de comportament din partea copilului este condiionat de un oarecare
disconfort att fizic ct i psihic, de frustrare, de nesatisfacerea necesitilor sau
dorinelor sau de o oarecare insatisfacie. Altfel spus el i agresiv poate fi numit
foarte relativ deoarece copilul nu are intenia de a face cuiva ru.
Mai apoi tot mai des apar conflicte cu colegii sau semenii condiionate de
dorina de a poseda oarecare lucruri cel mai des jucrii.la copii de un an i jumtate
astfel de conflicte ocup aproximativ 75%. Tot la aceast vrst tot mai des copiii
folosesc fora i i soluioneaz conflictele cu ajutorul ei i anume apare dorina
copilului de a ataca posibil aceasta poate fi legat de mecanizmele de adaptare a
copilului la aceast vrst i anume de fenomenele de meninere i eliberare. Un
studiu dus asupra copiilor de aceast vrst poate confirma faptul c cpii de 1,5 2
singuri de voia lor niciodat nu se mpart cu jucriile sale cu ali copii sau chiar
dac i o fac apoi numai prin influena autoritii prinilor sau celor maturi, i
atunci tot acest proces fiind acompaniat de plns, nemulumiri, proteste. Acest
41

fenomen de muli psihologi este interpretat prin faptul c copiii includ n cocepia
de eu tot ce e al meu (jucriile, hainele)26.
Cu vrsta copilul va nva s-i contoleze emoiile negative ca i
agresivitatea i s le expun ntr-o form social acceptabil. Manifestrile
agresivitii la aceast vrst depind mult de atitudinea priilor fa de acestea. De
asemenea trebuie de menionat c la aceast vrst la copil se dezvolt instinctul
cercetrii i enorm se lrgete sfera contactelor sociale. i n acelai timp copilul se
nfrunt i face cunotin cu un numr enorm de restricii, interdicii, obligaiuni i
norme sociale. Nedorind copilul nimerete ntr-o situaie conflictual ntre setea sa
de cunotine i restriciile prinilor prin nu se poate, copilul simte o deprivare
puternic-limitarea posibilitii de satisfacere a necesitilor sale. Iar nesoluionarea
acestui conflict duce la trezirea n copil a unor instincte agresive. ns dac nainte
reacia prinilor la astfel de compotament din partea copilului se limita la
sustragerea ateniei, mngiere pi acum prinii ncep a folosi ameninri, deprivri
de plceri, izolare.
Mai apoi agresivitatea difereniaz n funcie de autoidentificarea sexual a
copilului. Deci deasemenea tehnica Doll-play (cnd copilul se joac cu ppui
fiecare dintre care ntruchipeaz unul din membri a familiei)

ne-a ajutat s

constatm c n timpul jocului bieii se comport mai agresiv dect fetele. O

oarecare parte mai mare a agresivitii sa observat la biei asupra ppuei tat i
o parte mai mic asupra ppuei mama iar la fete invers. Deasemenea sa observat
cci bieii ce au tat se comport mai agresiv dect cei ce au crescut n familie fr
tat27.
Influiena mediului nconjurtor joac un rol decisiv n fenomenul
contientizrii de ctre copil a sexului sau genului cruia el i aparine n procesul
formrii comportamentului agresiv, poate fi observat foarte bine dac de dus
observaii asupra comportamentului la fete i la biei. n deosebi este evident c
dac la vrsta de doi ani arsenalul de posibiliti de exteriorizare a agresivitii la
26

Pop O., Teorii i modele explicative n domeniul delicvenei juvenile, Ed. Mirton, Timioara, 2002.

27

Vezi Ana Tucikov-Bogdan, Psihologie general i psihologie social, Editura didactic i pedagogic, Bucureti,
1973, p.187

42

fete i la biei este la un nivel ntr-un numr egal i se evideniaz n aa

comportamente ca: plns, strigte, plituri reciproce uoare. Apoi la patru ani
frustrarea, eecurile provoac la copii reacii diferite.
Psihanaliza ce insist asupra faptului c tendinele agresive sunt nnscute i
c la biei ele sunt cu mult mai pronunate dect la fete. n urma unor cercetri
experimentale sa demonstrat c n primii ani de via intensitatea i fregvena
actelor agresive la fete i la biei nu difer ns cu vrsta acestea la biei cresc iar
la fete scad28. Se explic aceasta prin urmtorul fapt c chiar dac fetele sau nscut
cu aceleai tendine sau predispuneri ctre agresivitate ce i bieii ele se tem s le
exprime din frica pentru pedeaps n timp ce mediul exterior are o atitudine mai
loial fe de agresivitatea exprimat de biei. Cu timpul aceste modele de
comportamente se ntresc: numrul de acte agresive din partea bieilor cresc iar
din partea fetelor scad i au o mai mic intensitate chiar i n cazurile cnd n
copilrie fetia avea an comportament destul de agresiv i era socotit ca un copil
btu.
Cerctri au demonstrat c dac de luat cele mai elementare acte agresive aa
ca tendina de al lovi sau de al jigni pe cineva la copii de la trei pn la unsprezece
ani pot fi observate undeva de nou ori pe zi. 29% dintre care sunt reacii de rspuns
la atacul prii opuse de sex opus, i acest procentaj difer doar de la gen la gen: la
biei 33% la fete 25%29.
Cu vrsta deasemenea formele de exteriorizare a agresivitii difer, se
schimb. Simplele reacii de a lovi pe cineva (reacii fizice) iau forma altor mai
mult acceptate de societate: concurena, njosire. Deasemenea pot fi obsrevate
deosebiri i n formele de exteriorizare a agresivitii la bi i la fete de opt,
unsprezece i cincisprezece ani. Aa deci sa observat c fetele grupelor mari adopt
forme indirecte de agresivitate pecnd bieii de aceiai vrst folosesc metode
indirecte. i aceste forme indirecte de comportament agresiv se formeaz la fete pe

28

M. Mrgineanu, Condiia uman. Aspectul ei bio-psiho-social i cultural, Editura tiinific, 1973, p.9.

29

Ibidem., p. 12

43

la vrsta de unsprezece ani. i n general grupa copiilor de unsprezece ani au

demonstrat cel mai nalt nivel de agresivitate.
Cercetrile au demonstrat c la precolari i la colari raportarea formelor de
exteriorizare a agresivitii este invers proporional. La biei prevaleaz
agresivitatea fizic pe cnd la fete cea verbal. Mai apoi la biei de vrst
preadolescent tendina i schimb direcia agresivitatea verbal devine cea
dominant i mai mult dect att la exteriorizarea emoiilor negative bieii mai des
recurg la exteriorizarea lor, dect fetele aceleiai vrste. i aici totodat apare un
moment foarte interesant cci odat cu vrsta agresivitatea copiilor poart o nuan
de dumnie.
Deci n urmare la trecerea de la vrsta colar mic la cea preadolescent
raportul dintre aa reacii comportamentale ca: agresivitatea fizic, verbal,
indirect i negativizmul se micoreaz. La biei la toate perioadele de vrst
domin agresivitatea fizic i negativizmul iar la fete agresivitatea verbal i
negativizmul. ntr-un aspect al vrstei putem meniona o majorare a tendinelor
agresive i negative att la biei ct i la fete. Deasemanea trebuie de menionat c la
biei la vrsta de 16 ani are loc o micorare a agresivitii fizice i verbale i la
vrste de 14-16 ani a agresivitii indirecte i a negativizmului. Iar la fete micorarea
reaciilor de agresivitate fizic i verbal se detest a fi la vrsta de 14 ani, iar
agresivitatea indirect i negativizmul au o tendin permanent de cretere.
Exist i diferene de sex n ceea ce privete puterea eaciilor agresive la fete
i la biei. La biei predomin agresivitatea fizic iar la fete cea verbal, indirect
i negativizmul posibil aceasta poate fi explicat prin faptul c la fete agresivitatea
este ndreptat n interior iar la biei n exterior30.
Concepiile tradiionale despre agresivitatea feminin i masculin i au
amprente n comportamentul de mai apoi: i fetele i bieii au tendine de ai
menine de a se abine de acte agresive. ns pn la sfrit bieii au mai multe
anse de a fi acceptai de societate chiar demonstrnd comportament agresiv.

30

Ibidem.,p 16

44

Mai mult dect att dac copilul de la o vrst fraged nu se va nva s-i
controleze impulsurile sale agresive atunci n preadolescen ele pot fi ndreptate
asupra semenilor si, iar n adolescen s ia forma unui stil de via neadecvat. Aa
deci sa constatat c exteriorizarea spontan a unui act de furie, sau svrirea unor
acte violente asupra persoanelor nconjurtoare la vrsta de 8 ani duce la folosirea,
aplicarea forei fizice mpotriva altor persoane, vogabondaj, intarea n companii,
cutarea satisfaciei n fumat sau ntrebuinarea buturilor alcoolice i atracia spre
genul, sexul opus la 14 ani iar la 20 de ani la acte distructive conflicte cu prinii,
necesiti n permanente ntlniri cu prietenii, folosirea alcoolului, fumatului i a
drogurilor.
ns uneori, de exemplu educatorii n grdinie consider a fi agresivi acei
copii ce sunt lideri n activitile de joc. n realitate agresive pot fi numite acelea
aciuni ce au scopul de a aduce daun cuiva.
Cel mai des copilul devine agresiv din cauza unor probleme psihologice pe
care el nu poate s le nfrunte. ns la fel la baza comportamentului agresiv pot sta
i multe alte cauze31.
Extenuarea. La copiii din familiile nefavorabile foarte des procesele
neurotice sunt dezechilibrate: cnd astfel de copii obosesc excitarea lor crete. De la
aceasta ei obosesc nc i mai tare i aici poate avea loc criza. n acest caz este
recomandabil dac copilul este foarte excitant toate jocurile active de le finisat cu 2
ore nainte de somn, i deaswmenea e neaprat primirea unui du cu ap cald ceea
ce calmeaz mult.
Autoaprecierea negativ. Eu sunt un copil ru i am comportamentul unui
copil ru. ns chiar posednd un astfel de comportament astfel de copii
reacioneaz foarte dureros la orice fel de critic. i fiece critic adresat lor le sun
ca tu eti ru. n acest caz este recomandabil de-i fcut copilului observaii foarte
precaut: nu cnd tu faci aa mi vine s mor dar m este ru cnd faci astfel sau
mi provoac durere cnd faci astfel.

31

.Punescu, Deficiena mintal i organizarea personalitii, Edit. Didactic i pedagogic, Buc., 1977, p.81

45

Frica (agresivitatea de aprare). Dac copilul posed o experian negativ

din comunicarea sau relaia cu ali oameni, el poate avea reacii de aprare
preventive, ncercnd de a preveni situaia neplcut ce cndva a avut loc. Aa ca de
exemplu fetiele ce au fost supuse unor acte violente din partea brbailor, mai apoi
pe cei din urm i evit sau chiar nu i pot suferi alturi.
Reacia la interdiciile maturilor. La limitarea libertii proprii, n cazul cnd
copii nu primesc ceea de ce au nevoie. n acest caz este recomandabil de ai explica
copilului cauza interdiciei, sau de ai propune un compromis dac este posibil.
Necesitatea acordrii ateniei. Copii ce sufer de deprivarea dragostei i a
ateniei din partea prinilor (ceea ce se poate ntlni i n familiile favorabile)
recurg la orice metode pentru reamintirea prinilor de ei.
Impunerea limitelor. Are loc atunci cnd agresivitatea copilului duce n
sine mesajul Eu nu m pot controla, cinva opriim. n adncul sufletului copilul
nelege cci face ru i de fapt caut pe cine l-ar opri. Pentru copii este foarte
important ca adultul s-l ajute s se isprveasc cu agresivitatea sa, fiindc cel ce tea protejat de la sine nsui te poate proteja i de la altcineva.
Exemplul dat de societate. ( exemlul prinilor, adulilor, eroilor din filme).
Copilul cu care cineva cndva sa comportat agresiv poate emita aceste aciuni.
Exprimarea dorinei de dominare. Copii ce sau deprins s supravieuiasc
folosind fora, atacnd i nclcnd toate regulile la un moment dat contientizeaz
c aceasta este foarte plcut de a deine puterea, de a domina, ca toi s te asculte i
s se supun. n acest caz se poate recomanda c n lucru cu astfel de copii este
important de ai acapara respectul i ncrederea. Fiindc pentu el este important
puterea i dreptatea. Atunci cnd el are respect fa de d-str este necesar la
momentul potrivit foarte ferm de-i spus eu nu-i voi permite s faci aceasta.ns
totui cauza de baz a agresivitii la copii este deprivarea de dragoste.
Agresivitatea i violena n coal
Dac agresivitatea este n esent un comportament provocator sau o suit de
asemenea comportamente, violenta este deja traducerea n act a unor atari

46

intentionalitti: lovire, vatmare etc. Asadar, violenta este concretizarea

agresivittii, stadiul superior si decisiv al acesteia32.
Disocierea termenilor este conventional, n comportamentul concret fiind
foarte dificil de trasat o linie net de demarcatie. De cele mai multe ori, cele dou
atitudini se ntreptrund, cu trecere rapid de la vorb la fapt, agresivitatea
pregtind, cum am mai spus, violenta. Trebuie remarcat faptul de maxim
generalitate c agresivitatea i violenta sunt extrem de prezente n viata cotidian.
Zilnic suntem agresati de aerul greu respirabil al orasului, de gunoaie i de cini
vagabonzi, de gropile si faliile quasi-geologice de pe strzi, de alimente si buturi
contrafcute, de grotescul si dezgusttorul spectacol al strzii n care indivizii
dubiosi se afl n prim plan, cu tupeul si cinismul lor. Viata de zi cu zi este suficient
de stresant pentru ca acest stress s se constituie el nsusi ntr-un factor agresiv
major.
n ceea ce-i priveste pe elevii notri, att agresivitatea, ct i violenta se
manifest n mai multe feluri. Exist o agresivitate vestimentar, prin care mai ales
fetele caut s atrag atentia si chiar s se impun. Bunul gust n acest caz are o
prezent relativ discret, el depinznd de o multime de factori care mai degrab
actioneaz divergent. i cum nici un regulament nu-l poate impune e vorba de bun
gust - rmne solutia recursului la uniform, discutabil ns i aceasta. Pn la
urm, uniforma este cel mai mic ru posibil.
Violenta fizic n scoal este departe de a fi cea mai grav form de
manifestare a acesteia, dei cu sigurant este cea mai dureroas la propriu. n
general, ea se manifest prin benignele, zilnicele si n cele din urm - inevitabilele
ncierri dintre bieti. O anume doz de agresivitate este proprie naturii umane n
general i n proportii variabile fiecarui individ. La vrstele mici, forta fizic i
manifestarea ei ostentativ sunt percepute ca dovezi de personalitate, curaj i
independent, mijloc decisiv de cstigare a stimei i admiratiei celor din jur. Uneori,
conflictele capt amploare, angajnd prietenii, colegii, vecinii i a cror participare
devine o chestiune de prestigiu i onoare, dincolo de pretextul nentelegerii sau de
32

Ortansa Brezeanu, Minorul i legea penal, Editura All Beck, Bucureti, 1998, p.33-36

47

putinta de a-l justifica. Sunt i cazuri cnd conflictul devine inevitabil. Stabilirea
ierarhiei, cine este cel mai tare nu se poate face dect prin nfruntare direct. La
urma-urmei, dac la nivelul marilor imperii nicicnd n-au putut sta dou sbii ntr-o
teac, de ce ar fi posibil acest lucru ntr-o clas sau ntr-o coal?!33
Cu publicitatea si asistenta de rigoare, lupta are loc si se ncheie destul de
repede, cu rezultatul scontat, de cele mai multe ori, sau cu unul surprinztor. Noua
ierarhie dureaz destul de putin, pn cnd vreun challenger veleitar sau un autentic
campion pune n discutie legitimitatea campionului en titre, amrndu-i zilele i
provocnd o nou confruntare.
Acest tip de conflicte se pot dezamorsa cu relativ usurint. Din experienta
proprie, de profesor, o solutie deosebit de eficient este transferul rivalittii pe
terenul sau n sala de sport, n cadrul organizat al competitiei sportive. Rezolvarea si
rezultatul ei sunt benefice pentru toat lumea, dar n primul rnd pentru fostii
adversari, deveniti prieteni.
Agresivitatea i violenta verbal se manifest din plin la elevii nostri, fr
limit de vrst, fr discriminri, fr frontiere. De altminteri fenomenul e
caracteristic pentru majoritatea tinerilor. Tonul ridicat pn la strident, nct
aproape c trecen zona ultrasunetelor, inflexiunile ironice, clasica, balcanica
bsclie dar si mai noua, viguroasa mistocreal, multicultural si interetnic,
sunt aspectele cele mai frecvente. Discursul, incoerent n fond, este torential n
form, te inund ca o maree. Acest fel de a vorbi urmreste intimidarea
preopinentului sau chiar anihilarea lui, reducerea acestuia la tcere.
i nc. N-am spus nimic despre njurturi. Bietii, mai ales dei unele
dintre fete nu se simt deloc complexate injur n modul cel mai firesc cu putint,
la fel cum respir, metodic, sistematic, cu siguranta exercitiului bine stpnit. Uneri
am senzatia c njurtura e golit de sensul ei propriu, devenind un simplu apendice
stilistic, cptnd functii adverbiale sau onomatopeice, fiind inserat n discurs, cel
mult la fel ca un semn oarecare de punctuatie.

33

Ortansa Brezeanu, Minorul i legea penal, Editura All Beck, Bucureti, 1998, p.33-36

48

Personal, consider c agresivitatea si violenta verbal sunt cele mai nocive,

ntr-un eventual clasament al formelor de manifestare a violentei. Cuvintele rele,
cuvintele urte, mlul gros al cuvintelor murdare sau nedrepte dor, rnesc, creeaz
suferinte si traume greu vindecabile. Forta cuvntului este de departe cea mai
teribil fort pe care o avem la dispozitie iar binele sau rul pe care-l poate genera
aceast fort sunt imense.
E un loc comun afirmatia c agresivitatea i violenta sunt initial simptome i
ulterior expresii ale neputintei, proprii de regula mediocrittilor sau nulittilor
veleitare.
Un mare rol n promovarea i cultivarea agresivittii si violentei l are massmedia, n special audiovizualul. Aceasta, n ciuda faptului c nu se poate vorbi
despre o prezent propriu-zis a acestuia n coal. Este deprimant s constati cte
crime, bti, furturi i violuri sunt difuzate n programele diferitelor televiziuni.
Avertismentele cu A.P, 12 sau 16, nu fac dect s atrag atentia s s creasc
audienta, exact pe seama celor astfel avertizati i deci protejati. Emisiuni de
divertisment care promoveaz prostul-gust i subcultura de cea mai ordinar spet,
un umor slinos i filozofri tembele, tot agresive se cheam c sunt. Prezentatorii
urmriti cu sufletul la gur de tineri pentru care devin modele, afiseaz o veselie
cznit i supun gramatica i logica la grele i sistematice perversiuni. n numele
rating-ului si al caracterului privat al televiziunilor, nu se face nimic sau se face
prea putin pentru stvilirea sau contracararea acestui val continuu de kitsch-uri. n
aceste conditii, trecnd la manifestrile culturale live, nu mai mir pe nimeni c o
formatie de semianalfabeti adun la un spectacol pe un stadion din Buzu sau
Barcelona mai multi spectatori dect Hamlet n zece stagiuni. Slogane ca no job,
no school sau alcoolul este viata/ i viata e alcool, care circulau pn de curnd,
sunt adevrate capitole de existentialism dintr-un posibil manual evident,
alternativ, - pe care ipochimenii mai sus amintiti l propun tinerilor.
Ce se poate face ? Violenta naste violent, ura naste ur. Tot att de adevrat
este c i cultura naste cultur, c nvttura i educatia genereaz i cer mai mult
nvttur i mai mult educatie. S trezim, s retrezim la elevii notri plcerea i
49

motivatia de a nvta. Chiar dac apelul pare patetic i chiar desuet, alt solutie nu
se vede. Pn la depsirea tranzitiei (care pare s se fi eternizat) i pn la
normalizarea societtii i a structurilor ei, coala rmne singura n msur s
pstreze echilibrul.
Agresivitatea n relaiilor profesor-elev
Literatura de specialitate prezint n detaliu problematica obiectivelor
instructiv-educative, metodologia utilizat, precum i principiile pe care educatorii
n procesul de formare a elaevilor, n relaia profesor-elev.
Poate c prea puin sa scris despre relaiile dintre educat i educator,
ndeosebi despre comportamentul agresiv manifestat de profesor ( fie printr-o
privire printr-un ton ridicat sau i mai grav prin lovire). Relaia profesor-elev este
una de tip special n primul rnd bazat pe comunicare fie ea verbal, paraverbal
sau nonverbal. Actul vorbirii poate veni att n sprijinul ct i n detrimentul
relaiei. Orice perturbare ce apare n actul comunicrii afecteaz n mod negativ
relaia educator-educat. De cele mai multe ori meninerea strii de confuzie i
dezechilibru comunicaional degenereaz ntr-o form de agresivitate, mai nti
latent dup care ea devine manifestat prin limbaj sau comportament. Dup
Eleonor Guetzloe consider c exist trei componente eseniale ale agresivitii:
Originile- adic factori ce au legtura cu achiziia i desfurarea.
Instigatorii- evenimentele ce activeaz sau provoac agresivitatea.
ntrirea- rsplata pentru comportamentul agresiv.
Tot aceast autoare distinge condiii ce favorizeaz nvarea i manifestarea
agresivitii.
1.

copilul are numeroase ocazii s observe acte de agresiune, pe care apoi

le repet.
2.

copilul nsi este obiectul agresiunii.

3.

copilului i se dau puine ocazii s formeze i dezvolte alte tipuri de

relaii socio-afective cu alte persoane )inclusiv i cu profesorii).

4.

copilul este pregtit de agresiune ce-i este insuflat dorind, sau nu de

societate.
50

5.

asociaii de copii cu diferite scopuri malefice.

Un alt gen de agresivitate ntlnit fregvent n coli, este cauzat de nelegerea

neadecvat a autoritii i puterii. A utiliza n mod abuziv putarea i autoritatea
pentru a-i umili, blama i pedepsi pe ceilali la fel este o form de agresivitate. Stilul
de conducere autoritar se opune celui democratic i indic un mod greit de a
exercita autoritatea. Utilizarea autoritii n sens negativ presupunre ameninare,
nencredere, privaiune de libertate i abuz de putere.
De aceea climatul pozitiv din coal este foarte important i el influeeaz nu
doar formarea capacitilor intelectuale, ci i formarea unor conduite afective, a
comportamentului psihomoral a imaginii de sine. Competena didactic presupune
cu necesitate, pe lng competenele de specialitate psihopedagogice, caliti
empatice i psihosociale, capacitatea de a ptrunde n viaa intarioar a grupului i
nu doar n viaa elevului individual. Inexistena acestor caliti aduce dup sine
disfuncionaliti n relaia profesor-elev i profesor-grup. Ce au drept consecine
deprecierea climatului din clas, apariia primelor antipatii, divergane i n cele din
urm comportament agresiv.
Desigur dragostea de copii este una din principalele condiii pentru a deveni
un bun educator. ns profesorul desigur trebuie su posede i unele aptitudini destul
de importante n exercitarea profesiei sale:

aptitudinea de a cunoate i nelege psihicul celui supus aciunii

educative: capacitatea intuitiv, deptrudere i sesizare rapid a particularitilor

psihice individuale, cunoaterea lumii interioare a elevului.

Aptitudinea empatic ce presupune de a privi toate influenele prin

prizma celor crora li se adreseaz i de a prevedea nu numai eventualele dificulti

ce ar putea fi ntmpinate, dar i rezultatele ce ar fi atinse.

Aptitudini organizatorice ce prevd organizarea propriei munci,

pregtirea i desfurarea leciilor, ndrumarea elevilor.

Spiritul de observaie tactul pedagogic i miestria pedagogic sunt

condiiile unei personaliti depline ale unui dascl i totodat calitile ce l ajut

51

s gseasc forma cea mai adecvat de atitudine i tratare a elevilor, s aib simul
msurii.
Pe aceast baz personalitatea model a cadrului didactic ar fi o personalitate
centrat pe stilul democratic pornind de la nevoile elevului. Dar cum ar putea fi
caracterizat opusul su adic profesorul autoritar. Profesorii autoritari sunt mai
ncordai, contiincioi, timizi, rezervai, sobri i au o reprezentare de sine mai
sczut. Trsturile comune ale personalitii autoritare se manifest sub forme de
convingeri conservatoare, idei i sentimente antidemocratice, steriotipii, moduri de
gndire i comportare fixiste. Indivizii autoritari sunt rigizi i rezisteni la
schimbare, tind s categorizeze oameni n buni i ri, snt rzbuntori fa de o
persoan pe care o detest, mai puin sensibili i ncreztori fa de alii.disciplina
strict impus de prini, educaia sever din familie, msurile punitive ale adulilor
constituie situaii practice care au marcat copilria marilor personaliti
autoritaristice. Prin urmare abuzul de disciplinare poate avea ca efect formarea
unor spirite conformiste, dependente, lipsite de personalitate; provocarea atmosferei
de nencredere i suspiciune provoac retragerea i resemnarea elevilor, aspiraia
marginalilor, agresivitatea uman, profesorul care afieaz

o personalitate

autoritar i dogmatic, care eticheteaz i ironizeaz elevii, nu poate fi dect

antipatizat i refuzat n ncercarea de colaborare.
Atitudinea elevului fa de nvare i performanele colare este mediat de
condiiile externe dar i de cele interne. Modul n care profesorul interacioneaz,
comunic i colaboreaz cu elevul se comunic n rezultatele nvrii. Pornind de
la aceast primiz exist cteva modele interacioniste ce reflect personalitatea i
stilul didactic al profesorului.
1.

modelul ce are la baz dou influiene exercitate de profesor directe i

indirect i lor le corespund dou tipuri de interaciune cu elevii: interaciuni

integratoare- profesorul accept, clarific, sprijin ideile elevilor; interaciuni
dominatoare- profesorul este centrat pe pripriile idei.

52

2.

model ce este construit comportamentului verbal al profesorului n

raport cu elevii. Prin comportamentul verbal profesorul trasmita informaii, valori

afective, aprecieri, explicaii, interpretri.
3.

model ce pornete de la premiza c procesul educaional din clas este

un sistem de comunicaii n plan vertical (profesor-elev) i orizontal (elev-elev); n

funcie de gradul de interptrundere al planurilor exist trei situaii:

profesorul nu ine cont de relaiile fireti cu elevii conduce riguros

desfurarea discursului din clas.

Profesorul orienteaz activitatea din clas, organizeaz condiii favorabile

cooperrii dintre elevi.

Cele dou tipuri de comunicare din clas funcioneaz independent n

funcie de locul i firma de desfurare a procesului didactic.

4.

modelul ce pune eccent pe interrelaiile ce se stabilesc ntre

caracteristicile particulare ale elevului i profesorului, acordnd un loc important,

chiar excesiv personalitii profesorului.
5.

model ce cuprinde trei planuri ale activitii de nvare a elevilor;

comunicarea n clas; cpmportamentul didactic al profesorului; coninutul cognitiv

al profesorului.
6.

model ce contureaz comportamentul profesorului bazat pe activitile

sale noverbale. Comportamentul nonverbal al cadrului didactic aste astfel axprimat

prin micri de instruire i micri personale n procesul instructiv.
n relaia cu elevii unii profesori ignor n totalitate psihologia copilului i a
relaiilor interumane, recurgnd la diverse expresii i gesturi neconttrolate, cu efecte
negative. Consecinele compartamentelor neadecvate ale profesorilor exercitate
asupra elevilor au fost mstudiate de diferii autori. Dei adresate uneori involuntar
unele formulri ironice, jignitoare au un efect frustrant asupra elevilor,
dezvoltndule atitudini de opoziie i inhibiie. Un astfel de comportament jignitor
i despreuitor creeaz la copii un complex de inferioritate i sindromul de
descurajare. Toate 4aceste neajunsuri provin din lipsa unei temeinice pregtiri
psihopedagogice, a necunoaterii n profunzime a psihologiei copilului i a
53

consecinelor negative ce apar ca urmare a unei atitudini inadecvate din partea

profesorului.
La vrsta colaritii copii au o personalitate n curs de formare i de aceea
orice experien plcut, dar mai ales neplcut i are amprenta. Cnd sunt ironizai
copii se simt rnii n orgoliu propriu iar dac experiena se repet stima i
ncrederea fa de sine scad cu timpul. Ali copii reacioneaz violent fa de
ncercarea de a fi umilii devin agresivi i-i dezvolt atitudini ostile fa de coal
i de societate. Apare primejdia insuccesului colar datorit cercului vicios: umilire
descurajare refuz.
Astfel copilul se nchide n sine devine timid i nesigur, nu rspunde prompt.
Eticheta nu ntrzie s apar incapabil. Datorit tratamentului care i se aplic n
cazul unei asemenea descrieri, copilul tinde s se comporta ca atare i chiar s
cread n eticheta primit. Iar scderea randamentului elevului l va face pe profesor
s cread i mai mult n valabilitatea etichitrii, avnd chiar o satisfaciec plcut
pentru c a reuit s descoper un caz. Dar profesorul nu bnuiete pe nici o clip c
defapt el este autorul fenomenului creat. n urma insuccesului pe care-l resimte,
elevul este deprimat, se ndeprteaz de grup, se izoleazi, drept rezultat este
perceput ca inadaptat i ciudat. Desigur, colegii de clas fr s simt care sunt
cauzele reale ale situaiei vor avea la rndul lor o atitudine de marginalizare fa
de elevul respectiv. Cuvintele jignitoare adresate de profesor vin n contradicie cu
nevoia de afeciune, securitate, stim i resprct pe care o resimte fiecare copil.
Sentimentul de frustrare creaz cea mai nefavorabil atmosfer psihologic, n timp
ce aprecierea pozitiv, lauda i afeciunea au un efect opus. La preadolesceni
datorit labilitii cunotinei de sine, cuvintele jignitoare snt percepute ca o
desconsideralizare a personalitii, tinerii se simt rnii, iar prifesorul este considerat
nepoliticos. Atmosfera creat n clas devine inadecvat pentru o activitate
creatoare, pentru colaborare i comunicare. Cu ct profesorul folosete un numr
mai mare de expresii jignitoare, cu att mai mare este numrul elevilor ce ntmpin
greuti de concentrare a ateniei n timpul predrii i ezit s rspund sau, poate
chiar mai grav le este fric s fie strigai n timpul leciei deoarece risc s fie jignii
54

sau umilii. Efectul comportamentului profesorului nu depinde att de intenia pe

care a avut-o el, ct de ecoul pe care l are n contiina elevului. Vocabularul
profesorului este un aspect cruia trebuie s i se acorde rolul cuvenit, deoarece
expresiile nepotrivite pot avea un profund efect frustrant n timp ce o atitudune
pozitiv va determina un comportament adecvat, o atmosfer plcut de colaborare,
o atitudine binevoitoare i de respect.
Relaia profesor elev are uneori o nuan dictatorial: profesorul care tie
totul i este i este nvestit cu autoritate i putere social- ordon discipolului care
este n curs de perfecionare. Prin faptul c elevul nu are dreptul s-i exprime
opiniile i dorinele aceast relaie este perceput ca fiind una coercitiv. n
perioada comunismului aceasta era unica sistem care funciona: puterea dicta iar
subodonaii ndeplineau ordinile. Profesorii suportau acelai regim pe care la rndul
lor le aplicau elevilor. Din nefericire chiar dac regimul comunist a disprut mai
funcioneaz nc un astfel de sistem educaional bazat pe relaii autoritare.
Desigur autoritatea reprezint o premiz a unui sistem educativ eficient dar
numai n condiiile aplicrii ei dup reguli reciproc acceptate. Singura autoritate
manifestat de profesor ar trebui s fie acea ce deriv direct din statutusul su social
din diferena de vrst i nu din diferena de concepii sau putere. Autorotatea nu
este echivalentul exploatrii celor slabi de ctre cei puternici, nu nseamn lipsa
comunicrii i afeciunii, nu nseamn durutate i trie. Din perspectiva profesorului
i a elevului sa-u conturat deja reprezentri pentru ceea ce numim autoritate:
pentru profesori autoritatea este fora misiunii sale, demnitatea i importana
comandamentului su educaional: pentru elev autoritatea reprezint semnul i
apanajul celor aduli. Autoritatea extrem este perceput ca agresiune, i prin
urmare poate nltura spontanietatea, creativitatea, comuniunea i comunicarea.
Epitetul autoritar este opus democraticului care presupune o modalitate
adecvat de mnuire a autoritii34. Profesorii nesiguri slab pregtii profesional i
psihopedagogic, complexai i labili psihic sunt eceea care se aga de putere pentru
ai manifesta autoritatea ca pe singura lor arm. Cu aceast arm ei ncearc s-i
34

Constantin Punescu, Coordonate metodologice ale recuperrii minorului inadaptat, Edit. Didactic i
pedagogoc, Bucureti, 1984, p.10.

55

in la distan pe elevi pentru ai ascunde slbiciunele, insuficienele. Opus acestui

tip de profesor este profesorul democratic, deschis dialogului i provocrilor
intelectuale, dornic s afle mai mute despre elevi

i, totodat li se dezvluie

ecestora: este acel profesor sincer, fr prejudeci, fr complexe i, n primul rnd

un foarte bun profesionist. Acest tip de pedagog care mnuiete n mod corect
autoritatea va avea curajul s transforme relaia de pe vertical pe orizontal. Deci
autoritatea poate cpta att un sens negativ ct i unul pozitiv. Profesorul trebuie si manifeste autoritatea n sens constructiv, s favorizeze crearea unei ambiana
plcute de colaborare, s stimuleze s-i pun pe elevi n poziie de a se afirma prin
dezbateri. Disfunciile la nivel de clas vor aprea atunci cnd profesorul este total
lipsit de tact, i de aptitudinea de a se impune, cnd va ncerca s fac din
inssuccesele lui succesele elevilor i cnd va reaciona dup steriotipuri i reete,
fr un comportament adaptativ.
Agresivitatea elevului fa de profesor
Anterior am discutat cauzele ce genereaz la copii comportamente agresive.
Aici m voi referi direct la cauzele specifice unui elev, cauzele ce dau natere
comportamentelor agresive a elevilor n incinta colii i modul lor dr manifestare
f de profesori.
Una din ele este frustrarea. La copii frustrai sistematic i care n acelai timp
prezint o toleran sczut la frustrare, abea avnd ocazia s-i manifeste
agresivitatea, se poate observa fregvent regresia activitilor cotidiene. Insulta,
suprarea l pot preocupa att de mult pe copil, nct acesta va dedica activitilor
doar o mic parte a ateniei i energiei sale. Chiar i n condiiile n care se accept
c frustrarea are o relaie proporional direct cu agresivitatea nu se poate nega
faptul c exist i ali factori ce provoac agresivitatea ca de exemplu educaia
extrem de tolerant.
ns cum are loc frustrarea elevului n coal i ce consecine are aceasta.
Disciplina colar prin normele pe care le impune, poate deveni pentru elevii cu
reactivitate emoional crescut surs de factori frustrani i axiogeni. Printre asfel
de factori putem remarca adaptarea la normele colare, mereu n schimbare datorit
56

reformei actuale, trecerea de la vechea structur a anului colar, trimestrial, la noua

structur simestrial. Intrarea elevuluii ntr-un nou ciclu de nvmnt, unele
atitudini nejustificate ale profesorului sau ale prinilor, creterea standartelor de
performan de ctre coal, competiia pentru primul loc.
Frustrarea din partea profesorului pentru elev vine de cele mai multe ori prin
intermediul notei. Reaciile elevilor la frustrare prin not snt diferite n funcie de
vrst. Dar se poate spune c orice apreciere negativ se asociaz cu o emoie
negativ ce apoi se transform ntr-o trire afectiv de aceeai natur. Aceast trire
afectiv negativ se va generaliza i extinde asupra atitudinii elevului fa de
profesor i implicit fa de disciplina pe care o pred acesta chiar dac materia n
sine l atrage ntr-o oarecare msur pe elev. Necunoaterea baremelor de notare
genareaz un dublu sens atribuit notei: un sens pe care l d elevul; un sens dat de
profesor. Gradul de maturitate afectiv din partea profesorului este n mare parte
responsabil de calitatea raporturilor cu cel educat. n aceast privin pe bun parte
sa afirmar c dac educarorul rmne imatur din punct de vedere afectiv, el se va
opune imaturitii naturale a copilului. Elevul va sesiza slbiciunile pedagogului i
va profita de ele pentru a se elibera de constrngerile educative. Pulsiunile
profesorului, manifestate amenintor i agresiv, consecine a nematurizrii afective
a pedagogului, vor strni angoas, reacii de frustrare, sres din partea elevului.
Aceste reacii de anxietate vor fi ndreptate bineneles asupra celui ce le provoac
profesorului. Echilibrul afectiv al educatorului va determina un cpmportament
afectiv matur al elevului. Agresnd, manifestnd comportament autoritar, profesorul
va strni reacii agresive opozante ale elevilor, deci profesorul nsi va fi o surs
frustrant. Snt situaii n care cel care conduce procesul instructiv educativ ine cu
orice pre s aib iniiativa. n acest caz elevii rmn simpli executani. Alta din
cuzele dominante ce provoac agresivitatea o formuleaz adepii teoriei nvrii
sociale ei menin c comportamentul social nu este nnscut ci nvat de la modele
adecvate. Aici accentul cade pe experianele de nvare a individului care pot fi
directe sau indirecte. Prin socializare copilul nva

comportamentul agresiv

ntruct este recompensat direct sau observ c ceilali sunt recompensai pentru
57

conduite agresive. Deoarece nu se imit dect comportamentele recompensate.

Copii au tendina de ai imita pe prini, pe frai, pe colegii mai mari, pe profesori
e.t.c.n tabelul de mai jos sunt prezeni aa numiii factori de risc pentru
comportamentul agresiv.

probleme de ordin neuro-fiziologic

probleme de ordin colectiv

disfuncii psihice

aspiraii socio-culturale

Predicatori timpurii ai

s fii la rndul tu victim

copilul-victim a unor abuzuri

comporamentului violent

comportament de tip violent fa de animale

piromanie

comportament excentric

agresivitate de tip verbal

eliberarea de nchisoare

reducerea

Predispoziii naturale

Factori de circumstan

supravegherii

copilului

sau

adolescentului

Factori familiali

ntreruperea unui tratament medicamentos

prezena unor poteniale victime

permisivitatea folosirii unor arme-n special a

armelor de foc
lipsa unor deprinderi de educaie adecvate din partea
prinilor
coerciie, bruscarea individului
disciplina dur (autoritar)
o supraveghere sever
reacii afective reci i neimplicarea din partea prinilor
fa de copii

Factori ai vieii sociale

evenimente extreme stresante

influiene familiale i culturale

traficul de droguri

influena grupului, a culturii, a tradiiei

prezentarea de ctre societate a unor modele prin

intermediul mass-media
58


Condiii favorizante

structura colar inadecvat (orar suprancrcat,

program neadecvat la cerinele elevilor e.t.c.)

aglomeraia

zgomotul ridicat, poluarea sonor

plictiseala

recompensarea pentru agresivitate

educatori necalificai

ns din toate aceste cauze merit s fie enumerate cteva din ele ce posibil
au un impact mai puternic asupra psihicului copilului.
Relaiile afective reci i neimplicarea din partea prinilor pentru copii.
Rolul afectivitii parentalen modelarea caracterului copilului este imens. Un fond
afectiv nefavorabil duce la evoluia personalitii n direcia neintegrrii sociale, a
nereakizrii n via i chiar a unor maladii psihice. Tensiunile acumulate n familie
pot duce la defulsi ale elevului n cadrul clasei, iar inta acestor defulri poate
deveni profesosul sau colegii de clas.
Mijloacele de comunicare n mas. Metodele agresive promovate de aceste
mijloace snt rapid preluate de elevi. Televiziunea, radioul, ziarele din dorina de a
prezenta tiri senzaionale promoveaz modele agresive care au repercusiuni
negative asupra manifestrilor comportamentale n special ale adolescenilor.
Aceste consecine negative se manifesteaz inclusiv n cadrul relaiei elev-profesor.
Structura colar inadecvat. Supraaglomerarea orarului zilnic, numrul
mare de materii colare, accentul pus de unii profesori pe latura informal a
educaiei, relaiile controversate ale elevilor. Lipsa de profesionalizm a profesorilor
concretizat n selectarea neadecvat a manualilor alternative, nate indiferena
plictiseala elevului.
Deficienele de comunicare ntre profesor i elev pot constitui i ele cauze ale
agresivitii. Un profesor incompetent care nu este bine informat, care nu dispune
de capacitatea de a comunica i exprima informaiile n mod coerent, inteligibil i
cu empatie poate provoca o serie de comportamente dintre cele mai variate. Un
profesor obositor care se plimb permanent prin clas n timp ce pred poate agresa
psihic elevul la care uneori incontient se declareaz reacii agresive.
59

Neeatractivitatea modului de prezentare a materialului precum i modul n

care preuint profesorul pot strni reacii de dezinteres i dezgust din partea
elevului. n consecin elevii reacioneau agresiv. Anxietatea nscut din
ameninarea unor interese vitale de natur emoional a copilului. Cei care snt
responsabili de activitatea didactic nu trebuie s uite c aceasta trebuie s vin n
ntmpinarea dorinei de trire i afirmare a personalitii elevului. Agresivitatea
deriv tocmai din neputina de a tri viaa: sar prea c amploarea tendinelor
distructive, observate la indivizi este proporional cu msira n care agresivitatea
vieii este nbuit. Unele simboluri folosite n predare pot aminti ntratt de
personalitatea profesorului, nct provoac reacii de aprare.

60

2.2. Impactul mediului social asupra formrii personalitii infractorului

2.3. Formarea personalitii ca premis a comportamentului infracional

61

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale,

deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol
favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale
orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale.
Personalitatea infractorului este fondul pe care se intersecteaza, in cadrul
duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa
este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate.
Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai
usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista
si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei,
fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit
remedii propice.
Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza
pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a
infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei
judiciare.
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului,
ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se
afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare
masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un
anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona
in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in
acest spatiu.
Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii permite
comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu
deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valoriconormativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie
puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne

62

(mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare

(Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor
psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se
regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea.
Inadaptarea sociala. Este evident ca orice infractor este un inadaptat din
punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza
intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii
neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in
majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati,
divortati, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare
necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este
suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun
implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din
influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi
negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la
devianta si apoi la infractiune. Actiunea infractionala reprezinta etiologic un
simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica.
Duplicitatea comportamentului. Constient de caracterul socialmente
distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si
executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special.
Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a
doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta
infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu
preocupari de o alta natura decat cele ale specialitatii infractionale. Acest joc
artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru
un bun observator. Necesitatea tainuirii, a vietii duble, ii formeaza infractorului
deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.
Imaturitatea intelectuala. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a
prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca
63

infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului.

Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu
discrimineaza cert a de nona. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata
scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a
stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui
act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei
prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan &
colab., 1983).
Imaturitatea afectiva. Consta in decalajul persistent intre procesele
cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psihoafectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate,
predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge
la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor
placeri imediate, infractore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine
consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si
autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata
cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente
antisociale cu urmari deosebit de grave.
Instabilitatea emotiv-actionala. Datorita experientei negative, a educatiei
deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite,
infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element
care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la
alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura
esentiala a personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau infractor, o
latura unde tr aumatizarea personalitatii se evidentiaza mai bine decat pe planul
componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a
afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective,
insuficienta dezvolatre a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si
sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa

64

unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata

de sine si fata de altii.
Sensibilitatea deosebita. Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita
asupra lor o stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit,
ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza
lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala, aceasta ducand la canalizarea
trebuintelor si intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale,
indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.
Frustrarea. Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie legitima,
care este inselat in sperantele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv
ce apare la nivelul personalitatii in mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a
obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii
apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a esecului, trairea mai
mult sau mai putin dramatica a nereusitei. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita
ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.
Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita, si in functie de
temperamentul individului, de structura sa afectiv, de formula echilibrului afectiv
(stabilitate -; instabilitate emotionala) se poate ajunge la un comportament deviant,
individul nemaitinand seama de normele si valorile instituite de societate (Preda,
1998).
Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situatia frustranta in
care apar obstacole si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne
cu cele externe; b) starea psihica (trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiune
etc.); c) reactiile comportamentale, efectele frustrarii (Popescu-Neveanu, 1978).
Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul sau, mai ales atunci cand
starea de frustrare este rezultatul unui act de atribuire nejustificata, subiectiva a unei
intentii rauvoitoare. Conflictul reprezinta doar o conditie generala care poate duce la
instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea trebuie sa aiba loc priza
de constiinta motivationala prin care i se atribuie persoanei frustrate o intentie
rauvoitoare (Rudica, 1985). La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii
65

unor fapte antisociale pe care le-au savarsit. Imposibilitatea de a pune in acord

trebunitele interne cu exigentele mediului social duce la aparitia unor conflicte
emotionale si stari de frustrare.
Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura agentului frustrant si
de personalitatea celui supus acestui agent. In cazul infractorului, frustrarea apare
atunci cand acesta este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care
considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun unele
obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare
de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat,
activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan
surescitarea subcorticala.
Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In cadrul unui grup,
subiectul se confrunta cu intentiile celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi
activa, deci agresiva, pentru ca subiectul sa-si impuna intentiile sau pasiva, cand
acesta isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti.
Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere
(toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv.
Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul actionand
haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave. Trairea
tensiunii afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de natura si
forta de actiune a factorilor frustranti cat mai ales de gradul maturizarii afective si
morale a infractorului si de semnificatia acordata factorilor conflictuali si frustranti
prin procesul de evaluare si interpretare.
Complexul de inferioritate. Desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi
personale cu un continut afectiv foarte intens, favorizate de situatii, evenimente,
relatii umane etc. care au un caracter frustrant. Complexul de inferioritate reprezinta
o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare,
reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii,
a unei surse permanente de dezechilibru (Popescu-Neveanu, 1978). Din punct de
vedere comportamental, complexul este un altgoritm, o strategie a subiectului cand
66

acesta

nu

reuseste

sa

reduca

tensiune

psihica,

ci

fixeaza.

Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezinta o stare pe care acesta o

resimte ca un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Uneori
complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul unor caracteristici personale
considerate neplacute, a unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind
potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti.
Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, iar in
cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor i exista un nucleu al personalitatii ale
carui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si
indiferenta afectiva. Alaturi de aceste trasaturi ale nucleului personalitatii criminale
sunt mentionate si asa-numitele variabile, care se raporteaza la aptitudinile fizice,
aptitudinile intelectuale si tehnice, la trebuintele nutritive si sexuale ale individului.
In timp ce nucleul central de trasaturi este raspunzator de trecerea la actul criminal,
guvernandu-l, variabilele determina directia generala, gradul reusitei si motivatia
conduitei criminale.
Egocentrismul reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi,
el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si
realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar
despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri,
interese. Este un individ incapabil sa recunoasca superioritatea si succesele
celorlalti, se crede permanent persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate
situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza
calitatile si succesele, iar atunci cand greseste in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca
virulent.
Labilitatea este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii,
capriciozitatea si ca atare o accentuata deschidere spre influente. Infractorul nu-si
poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile sale sunt imprevizibile.
Instabilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, individul
fiind robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in
67

fata pericolului public si a sanctiunii penale. Nu realizeaza consecintele pe care le

aduce actul criminal.
Agresivitatea reprezinta un comportament violent si destructiv orientat spre
persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea se refera la toate actiunile voluntare
orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect, actiuni care au drept scop
producerea, intr-o forma directa sau simbolica, a unei pagube, jigniri sau dureri
(Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezida in acele forme de comportament ofensiv,
consumate pe plan actional sau verbal, care in mod obisnuit constituie o reactie
disproportionata la o opozitie reala sau imaginara (Bogdan, 1983). Desi exista si o
agresivitate nonviolenta, de cele mai multe ori agresivitatea presupune atac
deliberat, ofensiva directa, cu adresa tintita, punere in pericol etc. Agresivul nu
asteapta ca situatia conflictuala sa apara, ci cauta sa o provoace, uneori chiar printro actiune de avertisment. El ataca intens si numai la un pericol iminent fuge.
Agresivitatea este un fenomen de convertire comportamentala spre o actiune
automata, neelaborata, persoana decazand din nivelul autodeterminarii morale
(Pamfil & Ogodescu, 1976).
La infractor agresivitatea apare fie in situatii frustrante, fie atunci cand acesta
comite infractiuni prin violenta. Agresivitatea si violenta nu pot fi separate de alte
trasaturi ale personalitatii infractorului. Astfel agresivitatea este strans legata nu
numai de intoleranta la frustrare, ci si de forta exacerbata a trebuintelor polarizate in
placerea de a domina ( Mucchielli, 1981). Agresivitatea si violenta infractorilor este
declansata usor si datorita lipsei sentimentului de culpabilitate si tendintei de a
considera actele lor drept legitime.
Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea si
heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in indreptarea comportamentului
agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative de
sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei
spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia,
violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.

68

J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala si

profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si
violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se
caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta
a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat,
constient.
Indiferenta afectiva este strans legata de egocentrism. Ea se caracterizeaza
prin lipsa emotiilor, a sentimentelor si a empatiei, respectiv, incapacitatea
infractorului de a intelege nevoile si durerile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata
de problemele altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si
dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza
de la varste timpurii, fiind una dintre principalele carente ale procesului socializarii,
un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii
familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De
obicei, infractorul nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea
ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt comise o serie de infractiuni
de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si egocentrism
consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.
Dupa cum spune Pinatel, aceasta este ordinea intrarii in actiune a trasaturilor din
nucleul personalitatii criminale atunci cand se trece la actul infractional agresiv.
Aceste componente ale personalitatii criminale se pot intalni si la celelalte persoane,
insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si
frecventa intalnita la i. Diferenta dintre nei si i rezida in pragul ial. Astfel, ul format,
recidivistul, in opozitie cu neul sau cu ul ocazional, nu asteapta ivirea unei situatii
propice, a unei incitatii exterioare, ci provoaca el insusi ocaziile in care apoi
opereaza. Cu cat trasaturile personalitatii criminale sunt mai intense, cu atat
faciliteaza trecerea la actul infractional.
Infractorul are o personalitate psiho-morala deficienta. Ca urmare a orientarii
axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din
punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate
69

este dublata de atitudinea negativa fata de munca, fata de cei ce desfasoara o

activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca
aceasta incapacitate fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive
functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni
conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea negativa fata
de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii,
provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare
de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor,
spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza
activitatea infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie
un stil specific de lucru, poate sugera uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei
creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara, fapt ce
contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand
modul lor de lucru, ajungem sa recunostem ca este vorba, in cea mai mare parte a
cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate
acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie,
precum si o dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament
indelungat.
Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin
succesele

obtinute in

activitatea

infractionala devin

increzuti,

orgoliosi,

supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile.

Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza
sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital
si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale,
lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor,
ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv
aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in
urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul
elimina complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare
70

cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta

mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.
Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general,
cuprinzand acele elemente care se pot desprinde din analiza trasaturilor
fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea prezentata este mai
degraba una statistica, ea permite un numar nesfarsit de exceptii, un joc mare de
deplasari cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei
specialitati infractionale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici difera
foarte mult de la un infractor la altul, in functie si de genul de infractiune pe care il
realizeaza.

71

CONCLUZII
Este ndeobte admis c ul infractor acest trist necunoscut al criminologiei
contemporane, cum ar spune Marc Le Blanc, (criminolog) i Marcel Frechette,
(psiholog) prezint unele particulariti ale personalitii sale, particulariti ce se
reflect n comportament, n reacia pe care o are i manifest fa de situaiile de
via n care, triete i se dezvolt i n final, n faptele infracionale svrite.
Introducerea infractorului n procesul de reeducare, presupune prin nsi
natura lucrurilor ptrunderea n intimitatea personalitii sale, acolo unde poate fi
gsit o cale (se poate deschide o porti) - de comunicare mai eficient n atragerea
acestuia la propria-i transformare, la cultivarea interesului infractorului pentru
ctigarea demnitii personale n perspectiva unei readaptri reale la munca i
viaa social.
ntr-un cuvnt, crearea anticipat din partea factorilor instructivi educativi din
sistemul de reeducare a contiinei necesitii unei noi (alte) existene social, pe
care infractorul s o doreasc, s i-o construiasc cu fore proprii i s i-o apere.
Iat, deocamdat cteva din particularitile rezultate n urma unor constatri
empirice, fcute pe bata observaiei directe n derularea procesului de reeducare ca
i din analiza unor teste psihologice aplicate pe i infractori.
Comportamentul este un amestec de credulitate, vanitate, mitomanie, etc.
Braveaz cu inteligen nativ, unii dintre ei (cu abilitatea care se reflect i
n faptele svrite cu care dealtfel, avnd n cele mai multe cazuri i experiena
familiei, pot tri fr munc, mnnc fr munc, se mbrac fr munc, etc.)
Au o sensibilitate destul de puternic la reacii din partea societii, cu o
susceptibilitate uneori bolnvicioas (nencredere n societate dar mai ales n forele
proprii) care poate duce la statutul de pe care i-l nsuesc uneori cu uurin.n
general sunt lipsii de instruire prin nvmnt i de educaie prin instruire.
De regul, infractorul are un handicap colar (necolarizare, colarizare
ntrerupt), social (neintegrat, lipsa educaiei, incapacitatea educativ a familiei,
ieirea de sub incidena educativ a colii, anturaj al) i psihic (ntmpinarea unor
72

greuti n nvarea unor cunotine elementare, memorie foarte slab, incapabili de

efort, de voin, atenie, etc. n cea mai mare msur handicapul, legat de procesele
intelectuale, nlesnete i grbete intrarea n delincven cci, aceasta, de regul,
ncepe cu fuga de la coal.
Apare i un handicap de performan i familial care-l determin pe infractor
sau tutor n mod protestatar spre delincven
La datele de mai sus s-ar mai putea aduga i alte elemente care n proporii i
intensiti diferite i variabile sunt reflectate de comportamentul delicvent cum sunt:
aspecte de anxietate morbide; hipersusceptibilitate; sensibilitate la stimuli neplcui;
stri confuzionale; resurse srace de sntate, intelectuale i culturale; ndoieli care
nu au nici un fundament ; ntrzieri n dezvoltarea limbajului (tulburri de limbaj);
vocabular redus ; dificulti multiple de comunicare verbal ; vocabular obscen,
vulgar; imaturitate afectiv (infantilism afectiv); anxietate, ambivalen afectiv;
tulburri de atenie; stri de agitaie;

crize afective; memorie vizual i

audiovizual; memorie imediat; impulsivitate; agresivitate; lipsa de toleran la

frustrri; ncetineala n gndire; baraje ale gndirii sau lapsururi; ntmpinarea
greutii n scris i n citit; lipsa de stpnire, autocontrol; nivel de aspiraie sczut;
nencredere n sine; i triesc rolul de elevi fr plcere.
n final, reeducarea i reintegrarea social trebuie s evolueze pn acolo pn
unde putem vorbi de msuri care reflect viaa autentic, real, nu, sau nu numai, un
univers construit i nzestrat cu aparatur modern greu de utilizat n condiiile
materialului uman dat, s nlocuiasc cu viaa autentic msurile stipulate n
numeroase programe, multe din ele bifate la termenele stabilite pentru ndeplinirea
lor. Se vorbete nc mai mult dect timpul i realitatea ar permite acoperindu-se
uneori cu vorbe ceea ce practic s-ar fi impus.

73

Literatura
1. Amza T., Criminologia teoretic, Bucureti, 2000.
2. Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., Elemente de criminologie, Chiinu,
1997
3. Bujor V., Bejan O., Criminalitatea recidivitilor, Chiinu, 1998.
4. Bujor V., Bejan O., Criminalitatea profesional, Chiinu, 1999.
5. Bujor V., Miron I., Violena sexual, Chiinu, 2001.
6. Bujor V., Manole-ranu D., Victimologie, Chiinu,2002.
7. Bujor O., aranu D., Deviantologie, Chiinu, 2002.
8. Bujor O., Pop O., Cauzalitatea n criminologie, Ed. Mirton, Timioara, 2002.
9. Bejan O. Bujor V. Interes i crim. Ch. 2004.

10.Brgu M., Prevenirea infraciunilor svrite de minori, Chiinu, 1998.

11.Cioclei V., Criminologie, Bucureti, 1999.
12.Cioclei V., Mobilul n conduita criminal, Bucureti, 1999.
13. Delincvena juvenil: prevenie i recuperare. Conferina tiinific, Chiinu

2002.
14. Dincu A., Bazele criminologiei, Bucureti, 1993.
15. Luminosu D., Popa V. , Criminologie, Timioara, 1995.
16. Pop O., Alcolismul ca fenomen social, Ed., Mirton, Timioara, 2002.

17. Pop O., Teorii i modele explicative n domeniul delicvenei juvenile, Ed.
Mirton, Timioara, 2002.
18.Bujor V., Ilie S., urcan V. Analiza statistic succint a criminalitii n
Republica Moldova n anii 19931997, n Probleme actuale privind
infracionalitatea. Chiinu, 2000, p. 145150.
19. Bujor V., Lacu M. Criminologie penitenciar: noiunea, obiectul i scopul

n Starea actual i perspectivele tiinei criminologice n Republica

Moldova. Chiinu, 2002, 6 iulie, p.95 99.
20. V. Bujor. Psihoze la criminalii n serie. (studiu monografic) n Lumin i

Speran. Revist de cultur, opinie i informare. Anul 8 nr. 1-6 ianuarie-iunie

2003.
74

21.

Violena n societatea de tranziie. Materialele conferinei tiinifice

internaionale. Ch. 2003.

22. Cod penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chiinu; 2005.

Ediii periodice:
1. Analele tiinifice ULIM, 1995-2006
2. Analele tiinifice ale Academiei de Poliie.
3. Probleme actuale ale infracionalitii, Chiinu, 2000.
4. Analele tiinifice ale USM, an. 1997-2006.
5. Legea i Viaa, Chiinu, 1992-2006.
6. Revista Naional de Drept, Chiinu, 1999-2006.
7. Revista de criminologie drept penal i criminalistic. (2003-2006)

23.Not: Ediii autohtone (de consultat Ghidul bibliografic de criminologie,

24.Chiinu, 2000.)
Teze de doctorat i autoreferate
25. GHEORGHI, M. Metodica cercetrii infraciunilor svrite de structurile

criminale organizate. Autoreferat al tezei de doctor habilitat n drept.

Chiinu, 2001, 56 p.
26. GLADCHI, Gh. Cercetarea victimologic i combaterea infraciunilor grave

de violen contra persoanei n Republica Moldova (aspecte criminologice i

juridico-penale). Tez pentru obinerea gradului tiinific de doctor n drept.
Chiinu, 1999. 229 p.
27. GLADCHI, Gh. Cercetarea victimologic i combaterea infraciunilor grave

de violen contra persoanei n Republica Moldova (aspecte criminologice i

juridico-penale). Autoreferat asupra tezei pentru obinerea gradului tiinific
de doctor n drept. Chiinu, 1999. 28 p.
28. ROTARU, V. Acordul de recunoatere a vinoviei ca form special a

procedurii penale. Autoreferat al tezei de doctorat n drept. Chiinu, 2004.

20 p.
75