Histologie - curs 1

TESUTUL EPITELIAL
Tesutul epitelial este tesutul cel mai raspandit in organism.
Principalele caracteristici:
este format din celule ce au un aspect de mase celulare compacte
spatiile intercelulare sunt foarte reduse (au putina substanta extracelulara)
celulele sunt unite prin jonctiuni
orice epiteliu are doua suprafete: libera (orientata catre mediul extern) si atasata la tesutul conjunctiv,
intotdeauna ancorata la el printr-o masa acelulara (bogata in proteine si glicozaminoglicani sulfatati) care
formeaza membrana bazala (MB).
Diferente intre tesutul epitelial si tesutul epiteloid: tesutul epiteloid are MB dar nu are suprafata libera.
Spre exemplu, in corticosuprarenala, apar celule secretorii, atasate prin jonctiuni la MB dar care nu au
suprafata libera. Acesta este un tesut epiteloid.
are o mare diversitate de forme si functii:
formeaza invelisuri membranare (epiderm, cavitatile inchise ale organismului: pleura, peritoneu,
pericard, peretii cailor de comunicare cu mediul extern: arborele traheo-bronsic, tubul digestiv, caile
genito-urinare etc.).
asigura transportul selectiv de molecule intre mediul intern si extern sau intre doua compartimente
ale organismului.
intra in structura unor organe solide si a unor glande: tesutul epitelial realizeaza unitatea secretorie si
ajuta la formarea sistemului canalicular, deci formeaza parenchimul glandei (parenchimul glandular
este format din unitatile secretorii si canaliculele secretorii).
au rol senzorial, in organele de simt (mugurii gustativi, organul Corti, crestele ampulare, aparatul
otolitic).
au rol contractil, care prezinta o importanta minora. Acestea sunt populatii aparte de celule
epiteliale, care se numesc celule mioepiteliale (un tesut epitelial care prezinta miofilamente
contractile in citoplasma)
Un tesut epitelial poate realiza una sau mai multe functii.
Rolul sau este asemanator cu al membranei celulare, dar relativ la organ si anume: separa selful de nonself si monitorizeaza, controleaza si modifica substantele care il traverseaza.
Caracterul ubicuitar al tesutului epitelial este determinat de originea embriologica a sa care este in
oricare dintre cele trei foite embrionare:
din ectoderm deriva:
epidermul si derivatele sale (par, unghii)
glandele tegumentare (sudoripare si sebacee)
epiteliul cavitatii bucale, nazale si anale
unele glande endocrine: adenohipofiza
din endoderm deriva:
tubul digestiv si aparatul respirator
parenchimul glandelor anexe digestive
glandele endocrine (paratiroida, tiroida si timusul)
din mezoderm deriva:
corticosuprarenala
endoteliile
mezoteliile
Tesutul epitelial este lipsit de vase sangvine si limfatice (este avascular). Vasele sangvine aflate in
tesutul conjunctiv nu traverseaza MB si tesutul epitelial este hranit prin difuziune. Spre exemplu, in cazul
epiteliului pluristratificat, celulele aflate in contact cu MB sunt mai bine hranite decat cele aflate la o distanta
mai mare de MB. Exista si un epiteliu vascularizat: stria vasculara, care se gaseste in urechea interna, pe
peretele lateral al canalului cohlear.
Este bine inervat, prin terminatii nervoase libere, distribuite in mod neuniform, in retea butonata, retea
in cosulet sau retea nebutonata. Anumite epitelii nu au terminatii nervoase libere pentru durere, ceea ce permite

efectuarea anumitor manevre fara anestezie (raclarea epiteliului gastric si intestinal pentru biopsie, cauterizarea
colului uterin).
Tesutul epitelial are capacitatea de regenerare (proces fiziologic prin care sunt inlocuite celulele uzate,
prin activitate mitotica neintrerupta a unor celule nediferentiate din epiteliu, numite celule stem). Rata de
inlocuire a unui epiteliu variaza in limite foarte largi: epiteliul intestinal se inlocuieste in 2-5 zile (cel mai rapid)
iar epidermul se inlocuieste in 30 zile (cel mai lent).
Inlocuirea se poate face in trei moduri:
1. pe seama unor celule bazale izolate, intercalate intre celulele epiteliale. Apare in cazul unor epitelii
unistratificate cilindrice (epiteliul trompelor uterine, epiteliul cailor genitale masculine: epididim si canal
deferent)
2. pe seama unor celule bazale grupate (de obicei intr-un strat numit strat germinativ)
3. pe seama unor zone numite zone germinative. Apare in cazul glandelor intestinale si al celor gastrice (in
fundul criptelor gastrice apar aceste zone germinative).
Metaplazia este procesul de transformare a unui tip de epiteliu intr-un alt tip de epiteliu. Spre exemplu,
epiteliul unistratificat se transforma in epiteliu pluristratificat. Metaplazia apare sub actiunea cronica a unor
factori nocivi de mediu. Spre exemplu, sub actiunea substantelur toxice din fumul de tigara epiteliul
pseudostratificat ciliat din caile respiratorii se transforma in epiteliu pluristratificat si isi pierde functia. Daca
actiunea nociva inceteaza, procesul este reversibil.

EPITELIUL DE ACOPERIRE
Alcatuieste invelisuri membranare, adeseori cu rol de protectie.
Poate fi clasificat dupa numarul de straturi in epiteliu simplu (unistratificat) si epiteliu stratificat
(pluristratificat) sau, dupa forma celulelor, in epiteliu cilindric (columnar, prismatic), scuamos (pavimentos) sau
cubic. Clasificarile nu tin seama de particularitatile functionale. Deci epiteliile pot fi:
simple
pavimentoase (scuamoase)
cubice
cilindrice (columnare, prismatice)
stratificate:
pavimentoase (cheratinizate sau necheratinizate)
cubice
cilindrice
Clasificarea dupa forma celulei se face dupa stratul superficial, in cazul epiteliilor stratificate.
pseudostratificat cilindric
de tranzitie (uroteliu)
Epiteliile pavimentoase simple (scuamoase)
Seamana cu solzii pestilor, au nuclei alungiti si turtiti, deci acest tesut apare ca un sir de nuclei turtiti.
Acest epiteliu actioneaza ca o bariera simpla permeabila, asigurand un tranzit selectiv de gaze si metaboliti.
Ex.: epiteliul alveolei pulmonare, ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a capsulei Bowman.
Mezoteliile si endoteliile sunt tot epitelii simple scuamoase. Endoteliul este epiteliul care captuseste orice tip de
vas. Mezoteliile intra in structura seroaselor, alcatuind membrana ce captuseste cavitatile inchise ale
organismului (pleura, pericard, peritoneu).
Epiteliul simplu cubic
Latimea si inaltimea celulelor este aproximativ egala. Nucleul este rotund si situat central de regula.
D.p.d.v. functional acest epiteliu este destinat absorbtiei sau secretiei (in functie de sens). Exista si locuri unde
are rol de protectie. Exemple: ramura ascendenta a ansei Henle si segmentul distal al tubului urinifer, canalele
glandelor exocrine (intralobulare) care se varsa in ducte (canale interlobulare), epiteliul de acoperire al ovarelor.
Epiteliul simplu cilindric
Este format dintr-un rand de celule inalte (inaltimea este de 2-3 ori mai mare decat latimea). Nucleii
sunt alungiti si ovalari, asezati spre MB (dar exista si cazuri cand sunt asezati central sau chiar apical). Poate
avea specializari la nivel apical (cili, microvili, stereocili).

Exemple: tubul digestiv (stomac, intestinul subtire si cea mai mare parte a intestinului gros), caile
genitale feminine (trompele uterine si uterul), segmentul proximal al tubului urinifer, glandele exocrine ductele striate.
Functii:
de secretie si absorbtie (absorbtia este marita datorita prezentei microvililor);
de transport al moleculelor de-a lungul celulei (realizat de catre cili)
Epiteliul stratificat scuamos
Este alcatuit din mai multe randuri de celule. Doar stratul superficial este scuamos (nucleii sunt turtiti
numai la suprafata, in rest fiind rotunzi).
Este de doua tipuri:
1. cheratinizat (cornos)
2. necheratinizat (moale)
Deosebirile intre cele doua tipuri apar la nivelul stratului superficial.
In cazul epiteliului cheratinizat, celulele de la suprafata acumuleaza proteine (cheratine) si astfel ele isi
pierd nucleii. Acesta este cazul epidermului, care este impermeabil pentru apa si are un rol protector impotriva
factorilor fizici, chimici si infectiosi.
In cazul epiteliului necheratinizat, celulele superficiale au si ele in citoplasma granule de cheratina dar
ele isi pastreaza nucleii. Acest epiteliu este localizat in primele segmente ale tubului digestiv (cavitate bucala,
faringe, esofag), epiteliul anterior al corneei., epiteliul vaginal. Acest epiteliu are un rol protector dar este
permeabil pentru unele molecule mici si pentru apa.
Epiteliul stratificat cubic si cilindric
Sunt slab intalnite la adult. La embrion se gaseste frecvent epiteliul stratificat cilindric.
Epiteliul stratificat cubic se gaseste la adult in peretii unor ducte interlobulare a unor glande exocrine, in
peretele canalului de secretie a glandelor sudoripare, in peretele foliculilor ovarieni.
Epiteliul stratificat cilindric se gaseste pe suprafata respiratorie a epiglotei si in conjunctiva palpebrala.
Epiteliul pseudostratificat cilindric
Este o forma de epiteliu simplu. Toate celulele au raport direct cu MB, dar sunt de inaltimi diferite astfel
incat doar unele ajung la suprafata. Prin urmare, si nucleii ajung la inaltimi diferite.
Poate prezenta la nivelul membranei apicale specializari (cili sau stereocili).
Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat se mai numeste si epiteliu de tip respirator deoarece se gaseste
numai in arborele traheobronsic.
Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in caile genitale masculine, in epididim si
canalul deferent. Stereocilii se vad si la microscopul optic si la cel electronic, fiind putin mai lungi decat cilii.
Epiteliul de tranzitie (epiteliul polimorf sau uroteliu)
Epiteliul se mai numeste si uroteliu deoarece se gaseste numai in caile urinare (calice mici, calice mari,
bazinet, ureter, vezica urinara, partea proximala a uretrei). Epiteliul se mai numeste si polimorf deoarece este
format din celule care au diferite forme (celule din stratul bazal - cubice, celule in racheta, celule umbeliforme in forma de umbrela).
Acest epiteliu este o forma speciala de epiteliu stratificat.
Celulele din stratul bazal sunt celule germinative.
Celulele in racheta prezinta un pol latit, indreptat spre stratul celulelor umbeliforme si un pol efilat
(ingustat) indreptat spre stratul bazal.
Celulele umbeliforme sunt uni- sau binucleate si acopera 2-3 celule in racheta.
Epiteliul de tranzitie isi modifica forma celulelor si numarul de straturi. Modificarea numarului de
straturi se datoreste si faptului ca (probabil) toate celulele acestui epiteliu sunt ancorate la MB. Atunci cand se
exercita o presiune, celulele gliseaza unele pe langa altele si se reduce numarul de straturi de celule.
Modificarea formei celulare se realizeaza in special la celulele umbeliforme. Prin studii de microscopie
electronica s-au observat pe membrana acestor celule arii dense ale celulelor umbeliforme. Acestea reprezinta
niste invaginari ale membranei care constituie rezerve membranare. Cand celula urinara este goala, ariile se vad
clar iar cand celula este plina, ariile dispar, ca urmare a intinderii membranei celulare, proces care se produce cu
ajutorul miofibrilelor din citoplasma.

Epiteliul este impermeabil, constituind o bariera osmotica. Aceasta functie este data de organizarea
membranei celulare care are o compozitie chimica bogata in sfingolipide.

EPITELIUL GLANDULAR
Reprezinta grupuri de celule epiteliale specializate pentru procese de secretie. Procesul secretor are 4
faze:
1. Asimilare - celula preia din mediul extracelular precursorii de sinteza
2. Sinteza - prelucrarea precursorilor
3. Ambalarea si stocarea - are loc in granule de secretie
4. Secretia propriu-zisa - eliminarea extracelulara a granulelor
Glandele pot fi:
exocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul extern (cu sau fara ajutorul canalelor de secretie)
endocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul intern (preferential in sange)
Histogeneza (geneza tesutului)
Se porneste de la o lama epiteliala ce vine in contact cu un tesut conjunctiv tanar (tesut mezenchimal).
Aici exista un grup de celule ce formeaza un mugure ce patrunde in tesutul mezenchimal. Evolutia spre glanda
exocrina se face atunci cand mugurele pastreaza legatura cu lama iar spre glanda endocrine se face atunci cand
mugurele nu mai pastreaza legatura cu lama.
Glandele pot fi exocrine, endocrine sau mixte (amficrine).
Glanda reprezinta asocierea dintre epiteliul glandular, vase si nervi.

Glandele exocrine
Partea lor profunda alcatuieste unitatea secretorie si se numeste adenomerul glandular. El pastreaza
legatura cu lama epiteliala prin intermediul canalelor de excretie. El vine in raport cu vase limfatice si sangvine
si cu membrana bazala.
Clasificarea glandelor exocrine dupa structura se poate face dupa:
numarul de celule din glanda exocrina
aspectul sistemului canalicular
aspectul adenomerului
Dupa numarul de celule din glanda, glandele exocrine pot fi unicelulare sau multicelulare. Exista un
singur tip de glanda exocrina unicelulara: celula caliciforma (are forma de cupa), care se gaseste in epiteliul
respirator sau in epiteliul digestiv. Restul glandelor exocrine sunt multicelulare.
Uneori celulele din glanda exocrina se diferentiaza intr-un epiteliu de invelis, ceea ce va duce la
formarea unei glande intraepiteliale (in mucoasa nazala). Aceasta contine celule ce formeaza un epiteliu de
invelis si celule secretorii, formand mase compacte asociate unui sistem canalicular.
Glanda exocrina isi varsa produsii de secretie intr-o cavitate cu sau fara ajutorul canalelor de excretie.
Clasificarea glandelor dupa sistemul canalicular se face in simple si compuse. Glandele simple au un canal unic
de excretie, neramificat. Glandele compuse au un canal de secretie ramificat.
Clasificarea glandelor dupa forma adenomerului se face in glande tubulare, acinoase sau alveolare.
Adenomerul tubular poate fi:
unic si drept (glande tubulare drepte)
unic dar ramificat (glande tubulare ramificate)
contort (glande tubulare glomerulare)
Adenomerul acinar se aseamana cu cel alveolar, cu precizarea ca cel alveolar are un scurt canal prin care
se varsa in canalul excretor, canal care la adenomerul acinar lipseste. Exista si glande tubulo-acinoase si tubuloalveolare.
Pentru definirea corecta a tipului unei glande se folosesc doua adjective: unul referitor la forma
canalelor si al doilea referitor la forma adenomerului. Exista astfel urmatoarele tipuri de glande:
glanda simpla tubulara dreapta (glanda intestinala - glanda Lieberkhn)
glanda simpla tubulara ramificata (glandele stomacului - fundice si pilorice si glandele duodenale Brnner)
glanda simpla tubulara glomerulara (glanda sudoripara)

glanda simpla alveolara sau alveolara ramificata (glanda sebacee)

glanda simpla acinoasa (glanda lacrimala)
glanda compusa acinoasa (glanda parotida)
glanda compusa tubuloacinoasa (glandele sublinguale si submaxilare)
glanda compusa tubuloalveolara (glanda mamara)
Glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa produsii de secretie in glande seroase, glande mucoase si
glande mixte (seromucoase sau mucoseroase)
Glandele mucoase secreta mucus. Mucusul contine proteine inalt glicozilate (mucine). Celulele
glandelor mucoase au un continut ridicat de glicozil transferaze (necesare glicozilarii proteinelor), care se
gasesc in aparatul Golgi.
Glandele seroase au o secretie cu aspect apos, care contine protein-enzime. Exemplu: glanda parotida.
Glandele mixte pot fi:
seromucoase (glanda submandibulara) - au o secretie predominant seroasa
mucoseroase (glanda sublinguala) - au o secretie predominant mucoasa
De asemenea, glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa mecanismul de excretie in glande
merocrine, apocrine sau holocrine.
Majoritatea glandelor sunt merocrine. Acestea isi elimina produsii prin exocitoza.
Glandele apocrine isi acumuleaza produsii de secretie la polul apical si pentru excretie se rupe
membrana care se pierde, impreuna cu o parte din citoplasma apicala. Exemple: glanda mamara si glandele
ceruminoase, care produc ceara si se gasesc in conductul auditiv extern.
In cazul glandelor holocrine, produsii de secretie invadeaza toata celula, ceea ce duce la moartea celulei.
Eliminarea produsilor de secretie se va face prin eliminarea intregii celule moarte. Exemplu: glanda sebacee.
Glandele endocrine
Isi elimina produsii de secretie in mediul intern: in sange (preferential), in limfa sau in lichidul
interstitial.
Momentul de eliberare a produsilor de secretie poate fi:
imediat (corticosuprarenala) - glande cu secretie continua
dupa o prealabila perioada de stocare (intracelulara sau extracelulara)
stocarea intracelulara are loc prin granule de secretie
stocarea extracelulara: tiroida depoziteaza produsul de secretie in coloid
Majoritatea glandelor endocrine sunt de origine epiteliala dar exista si glande de origine nervoasa. O
dovada a originii epiteliale este contactul celulelor secretorii cu membrana bazala.
Criterii de clasificare a glandelor endocrine:
dupa modul de dispunere a celulelor:
in cordoane celulare, dispuse fie paralel, fie ramificate si anastomozate (ex.: zona fasciculata din
corticosuprarenala)
in foliculi - o cavitate (coloid) cu un continut delimitat de un epiteliu secretor (ex.: tiroida)
insule, cuiburi sau gramezi (ex.: insulele Langerhans din pancreasul endocrin)
dupa natura produsilor de secretie:
glande ce secreta polipeptide mici si amine biogene (ex.: celulele ce alcatuiesc sistemul
neuroendocrin difuz - APUD)
glande ce secreta proteine si polipeptide mari (majoritatea glandelor endocrine)
glande care secreta steroizi (corticosuprarenala, componenta endocrina a gonadelor)

Histologie - curs 2
1. Polaritatea tesutului epitelial
2. Specializarile membranare
3. Membrana bazala
POLARITATEA TESUTULUI EPITELIAL
Indiferent de localizare, tesutul epitelial indeplineste numeroase roluri. El are proprietatea de polaritate,
care este de doua feluri:
polaritatea tesutului epitelial (tisulara)
polaritatea celulei epiteliale (celulara)
Polaritatea tisulara
Tesutul epitelial are polaritate datorita rolului de bariera pe care-l indeplineste, separand doua medii cu
compozitie diferita. Tesutul epitelial are deci doua suprafete:
1. suprafata libera orientata spre mediul extern sau lumen
2. suprafata orientata spre membrana bazala
Tesutul epitelial este o bariera pentru factori fizici, chimici etc.
La unele epitelii, suprafata spre mediul extern are specializari. In cazul tesutului pluristratificat, stratul
liber este cel specializat si deci este bine structurat. La epiteliul pluristratificat pavimentos cheratinizat,
suprafata libera este reprezentata de cheratina iar celulele specializate se numesc cheratinocite. La epiteliul
simplu, spre mediul extern apar specializari membranare.
Polaritatea celulara
Polaritatea celulara consta in existenta la nivelul membranei celulelor epiteliale a unor domenii
membranare distincte, ce difera intre ele d.p.d.v. biochimic, structural si functional. In mod obisnuit, o celula
epiteliala are doua domenii membranare:
1. apical (spre lumenul organului)
2. laterobazal (spre tesutul conjunctiv)
Cele doua domenii vin in contact cu compartimente cu continut diferit d.p.d.v. al lichidului extracelular.
Elemente de definire a polaritatii
cele doua domenii membranare difera d.p.d.v. biochimic si apare astfel asimetria biochimica a suprafetei
membranei (diferenta intre membrana apicala si cea laterobazala).
existenta jonctiunilor stranse (zonulae ocludens) si realizarea contactelor intercelulare ce sunt asigurate prin
molecule de adezivitate celulara si dispozitive jonctionale.
dispozitia caracteristica a organitelor celulare si a componentelor de citoschelet in citoplasma.
Asimetria
Fiecare domeniu are functii specifice. Domeniile difera atat d.p.d.v. protidic cat si lipidic.
D.p.d.v protidic:

Domeniul apical are un set caracteristic de proteine membranare ce cuprinde:

enzime;
proteine de transport;
canale ionice.
Deci, domeniul apical contine setul de proteine ce asigura absorbtia si secretia celulara. Enzima marker a
domeniului apical este leucinaminopeptidaza.
Numeroase proteine din domeniul apical au atasate si resturi glucidice, care vor forma glicocalixul. Aceasta
explica reactia PAS pozitiva.


Domeniul bazal contine:
enzime
proteine de transport
canale ionice
proteine receptoare
proteine de adezivitate
Existenta receptorilor si moleculelor de adezivitate explica rolul acestui domeniu in recunoasterea si
transcrierea informatiilor si respectiv mentinerea integritatatii structurale. Proteine de adezivitate sunt caderina
E si integrinele care fac parte din glicoproteinele membranare cu activitate dependenta de Ca2+. Receptorii sunt
cei pentru insulina, parathormon si EGF (epitelial growth factor).
Prin examinarea continutului proteic al celor domenii s-a observat ca exista numeroase similitudini intre
enzime. Totusi, enzima marker a domeniului laterobazal este Na+/K+ ATP-aza.
D.p.d.v. lipidic:
Se constata existenta acelorasi tipuri de lipide in cele doua domenii, dar difera concentratia lor, ceea ce implica
diferente functionale si fizico-chimice.

Domeniul apical prezinta o concentratie mare in colesterol si sfingomielina

Domeniul laterobazal prezinta o concentratie mare in fosfatidil colina si fosfatidil inozitol (PC&PI).
Aparitia jonctiunilor ocludens
Jonctiunile stranse separa domeniul apical de cel laterobazal. Integritatea acestor jonctiuni face posibila
existenta celor doua domenii. Jonctiunile stranse sunt situate spre polul apical.
Interactiunile celulelor epiteliale pot fi de doua tipuri:
1. cu celule epiteliale adiacente numite interactiuni (contacte) celula - celula
2. cu matricea extracelulara numite interactiuni celula - substrat.
Intre moleculele de adezivitate ce asigura contactul celulelor epiteliale, un rol deosebit il are caderina E
in cazul interactiunilor celula - celula si integrina in interactiunile celula - substrat.
Cele doua domenii difera si prin tipul de jonctiune prin care se realizeaza contactele:
Domeniul lateral apare complexul jonctional alcatuit dinspre polul apical al celulei spre cel bazal din:
jonctiune stransa
jonctiune intermediara (zonula adherens)
desmozom
jonctiune tip gap
Fiecare asigura o functie:
Jonctiunea stransa separa domeniul apical de cel bazal
Zonula adherens si desmozomul sunt jonctiuni de ancorare si asigura integritatea functionala si morfologica
a epiteliului (asigura interactiunea celulara).
Jonctiunea gap (nexus) asigura comunicarea intre celulele epiteliale.

Domeniul bazal apar alte doua tipuri de jonctiuni care asigura contactul celula - substrat:
jonctiuni focala
hemidesmozomiul
Distributia organitelor celulare in citoplasma
In cazul unei celule epiteliale glandulare exocrine, la microscopul electronic, exista o anume distributie:
1. Reticulul endoplasmic rugos - la polul bazal al celulei
2. Complexul Golgi localizat supranuclear
3. Granule de secretie la polul apical
Aceasta repartitie sugereaza succesiunea etapelor din procesul de secretie
1. Sinteza proteinelor incepe in reticulul endoplasmic rugos
2. Se continua sinteza proteinelor in aparatul Golgi
3. Desavarsirea secretiei are loc in granulele de secretie si se incheie prin exocitoza granulelor
Aceasta distributie a organitelor citoplasmatice se datoreaza centrului celular (centrozom).
Centrul celular este alcatuit din doi centrioli iar in jurul lor exista o zona din citoplasma densa la fluxul
de electroni. Centrul celular se afla la periferia celulei intr-o anumita pozitie. Zona densa la fluxul de electroni
reprezinta centrul de formare a microtubulilor. Acestia determina, sub actiunea centriolilor o anume deplasare a
organitelor in citoplasma. Microtubulii sunt alcatuiti din tubuline si sunt supusi unor procese de polimerizare si
depolimerizare, fiind niste organite orientate in citoplasma. Organizarea lor se face datorita centriolilor.

Componentele citoscheletului
Filamente intermediare (la celula epiteliala sunt de citocheratina si se numesc tonofilamente)
Microtubuli
Distributia componentelor de citoschelet:
1. Microtubulii au o orientare apico-bazala (in lungul celulei). Prin aceasta dispozitie, prin polimerizari si
depolimerizari, ei asigura transportul de vezicule dinspre domeniul bazal spre cel apical si invers.
2. Microfilamentele de actina. Actina din citoplasma interactioneaza cu suprafata membranara la mai multe
nivele:
formeaza fascicule polarizate si interactioneaza cu domeniul apical formand microvili care cresc suprafata
de absorbtie la acest nivel.
formeaza dispozitive jonctionale. Microfilamentele de actina formeaza la nivelul domeniului lateral
jonctiuni stranse (ocludens) si intermediare (adherens), iar la nivelul domeniului bazal se organizeaza sub
forma de contacte focale.
actina interactioneaza cu moleculele de adezivitate celulara: citoscheletul se ancoreaza. Astfel, la nivelul
domeniului bazal actina interactioneaza cu integrinele iar la nivelul domeniului apical interactioneaza cu
caderina E. Interactiunea dintre caderina E si actina este mediata de catenine (proteine de tip , , ).
Interactiunea dintre caderina si actina e datorata Ca2+. Caderina E interactioneaza cu actina F si se ancoreaza
prin catenine.
Actina interactioneaza cu proteinele membranare de suprafata (Na+/K+ ATP-aza). Daca actina
interactioneaza cu proteinele membranare de suprafata, ea mentine aceste proteine intr-o anumita zona,
asigurand stabilitatea metabolica a celulei epiteliale. Proteine membranare de suprafata sunt anchirina,
folina.

Stabilirea si mentinerea polaritatii celulei epiteliale

Stabilirea polaritatii celulei epiteliale este un proces complex, determinat genetic, care parcurge mai
multe etape. Afectarea unei functii determina aparitia unei disfunctii celulare care va duce la aparitia unei boli.
Deci, daca celula epiteliala are polaritate, ea va functiona normal, iar pierderea polaritatii duce la aparitia unei
boli.
Stabilirea polaritatii celulei epiteliale necesita 3 etape.
Prima etapa consta in formarea de contacte celula - celula si celula - substrat ceea ce va duce (in etapa
a doua) la organizarea unui grup de celule epiteliale intr-un monostrat. Realizarea acestor contacte se datoreaza
caderinei E. Rolul acesteia a fost studiat experimental (in vitro, in vivo). Ea este implicata in contactul celula celula. Experimentul s-a realizat pe celule L (celule conjunctive tinere, fibroblaste de sobolan). Celulele L sunt
nepolarizate, stabilesc intre ele contacte reduse si contin la nivelul membranei Na+/K+ ATP-aza dar ea este
distribuita difuz. Membrana celulara nu contine caderina E. In mediul de cultura se introduce ADN
complementar pentru caderina E, deci va aparea caderina E. Se constata ulterior formarea de numeroase
contacte celulare. Se observa o anume redistribuire a Na+/K+ ATP-azei, pe aumite domenii membranare, dar nu
se observa redistributia citoscheletului de actina. Acest experiment explica rolul caderinei.
Caderina nu este suficienta pentru jonctiune dar este necesara integritatea sa. Caderina E este o
glicoproteina integrala. Domeniul sau transmembranar leaga domeniul extracelular (care asigura jonctiunea
celula - celula), de domeniul intracelular. Daca se indeparteaza domeniul intracitoplasmatic al caderinei, dispar
contactele celula - celula, ceea ce dovedeste necesitatea integritatii proteinei pentru a-si putea indeplini functia.
De asemenea, daca molecula sa este fragmentata, ea nu mai reactioneaza cu cateninele si nu mai ancoreaza
actina.
A doua etapa consta in organizarea celulelor in monostrat. Acest proces duce la individualizarea celor
doua domenii membranare, ceea ce are loc in viata intrauterina. Initial proteinele si lipidele au o dispozitie
difuza si apoi se realizeaza o fixare selectiva a proteinelor si lipidelor, proces ce sta la baza remodelarii
membranei plasmatice.
Pentru remodelare, celula foloseste proteinele din membrana si proteinele din citoplasma (care
alcatuiesc impreuna fondul comun de proteine). Fixarea selectiva a proteinelor (deplasarea lor) se poate face
prin translatie laterala. Dar aceasta posibilitate este putin probabila. Cel mai probabil este ca aceasta se face prin
transcitoza.
Generarea celor doua domenii nu este concomitenta. Primul domeniu care apare este cel apical care se
realizeaza rapid, necesitand doar initierea contactelor celula - celula. Al doilea domeniu care apare este cel
bazal care apare gradat, lent necesitand existenta jonctiunilor stranse celula - celula.

Cea de-a treia etapa consta in reorganizarea citoscheletului de actina.

Implicatiile polaritatii celulei epiteliale in clinica
S-au descris mai multe afectiuni cu localizare diferita, in care alterarea integritatii epiteliale nu este
cauza dar apare ca o consecinta a bolii. Dintre acestea enumeram: carcinoamele, insuficinta renala acuta prin
ischemie, boala Davidson (boala cu microvili inclusi), boala rinichiului polichistic, Pemfigus Vulgaris.

Carcinomul este o tumora maligna a tesutului epitelial. Exista denumiri generice precum
adenocarcinom (tumora unei glande). Ele sunt cele mai frecvente (reprezinta 90% din totalul cancerelor).
Carcinomul presupune o proliferare necontrolata a celulelor epiteliale. Afectarea polaritatii apare din
invazivitatea, metastazarea carcinomului. In transformarea unui tesut epitelial normal intr-un tesut malign
intervin caderina E si cateninele. In metastazarea carcinomului, caderina E este exprimata genetic putin,
ceea ce duce la scaderea cantitatii de caderina. In aceste cazuri exista si o alterare a cateninelor precum si o
modificare in citoscheletul de actina. Prin urmare, sunt afectate contactele celula - celula, ceea ce explica
migrarea celulelor (metastazarea lor).

In insuficienta renala acuta prin ishemie celulele renale sunt afectate prin ischemie si se transforma in
celule nepolarizate. Termenul de acuta arata faptul ca boala se instaleaza rapid. Ischemia inseamna
scaderea fluxului sangvin ceea ce duce la scaderea cantitatii de oxigen si substante nutritive. Cele mai
afectate sunt celulele tubului urinifer, unde au loc procese de secretie si reabsorbtie, si in special tubul
contort proximal unde exista microvili si absorbtia este crescuta.
Leziunile determinate de ischemia tubului proximal depind de factorul timp. La doar 5 minute de
ischemie are loc o redistributie a lipidelor si proteinelor membranare din celula. In acest caz Na+/K+ ATP-aza
ajunge in polul apical, integrinele se redistribuie pe toata suprafata celulara. Primele modificari constau in
redistributia proteinelor membranare. Daca ischemia continua apar fragmentari ale citoscheletului de actina.
Cele doua modificari morfologice duc la aparitia principalelor modificari functionale.
Redistributia Na+/K+ ATP-azei, care se va gasi atat in domeniul bazal cat si in cel apical, influenteaza
cantitatea de molecule absorbite din tubul urinifer. Spre exemplu, in tubul proximal are loc in mod normal o
absorbtie crescuta de Na+, strabatand membrana apicala dinspre mediul extracelular spre celula. Daca in
domeniul apical apare Na+/K+ ATP-aza aceasta va scoate 3 ioni Na+ si va introduce 2 ioni de K+, ceea ce va
duce la aparitia unui ciclu inutil (o parte este absorbit si o parte se reintoarce in lumen) si va fi afectat numarul
ionilor absorbiti. Acest rationament este valabil pentru orice tip de ion.
Fragmentarea actinei are consecinte asupra microvililor care isi vor pierde integritatea, ceea ce duce la
reducerea absorbtiei. Actina participa si la formarea jonctiunilor iar daca isi pierde integritatea va duce la
disparitia jonctiunilor care va duce la deschiderea spatiului intercelular, iar fluidele vor putea trece prin spatiul
intercelular.
Redistributia integrinelor va duce la disparitia contactelor celula - substrat ceea ce va determina celulele
sa cada in lumenul tubului urinifer si astfel este posibila obstruarea lumenului tubului urinifer.

Boala Davidson consta in alterarea citoscheletului de actina care va duce la pierderea microvililor.
Boala se manifesta la nou nascut. Atunci cand sunt afectate celulele tubului intestinal are loc reducerea
suprafetei de absorbtie, deci scade cantitatea de substante absorbite ceea ce va avea efecte grave asupra
copilului: scaderea in greutate si malnutritia, care in final vor conduce la deces.

Boala rinichiului polichistic este o boala determinata genetic, in care tubul renal este inlocuit cu
chisturi (formatiuni ovalare care contin lichid). Aceasta va duce la pierderea zonei renale, ceea ce va
determina insuficienta renala. Aparitia chisturilor este datorata lipsei polaritatii ca urmare a redistributiei
Na+/K+ ATP-azei si a EGF.

Pemfigus Vulgaris este o dermatoza (dermato = piele) care apare la adult. Ea are un debut brusc. Pe
suprafata de piele sanatoasa, sau pe mucoasa apar bule care dupa spargere formeaza cruste (coji)
sangerande. Dintre mucoase, cea mai afectata este cea bucala. Daca are loc o alimentatie deficitara se poate
ajunge la casexie (slabire accentuata) care va duce la deces. In aceasta boala afectarea polaritatii nu este
cauza. In plasma celor bolnavi exista anticorpi pentru catenine (, , ). Datorita afectarii acestora, se pierd
contactele celula - celula, ceea ce favorizeaza aparitia bulelor (spatii intre celule).
SPECIALIZARI MEMBRANARE
Aceste specializari apar atat in domeniul bazal cat si in cel apical. Exista deci specializari membranare
la nivelul membranei plasmatice apicale, laterale si bazale.

Specializari ale membranei celulare apicale

Ele au diverse roluri: marirea suprafetei de absorbtie (microvilii si stereocilii), transport de molecule si
celule (cilii), sau rol senzorial (stereocilii).
Microvilii sunt specializari ce se disting numai la microscopul electronic. Ei reprezinta forme de organizare
stabila a filamentelor de actina. In celula epiteliala sunt frecventi si sunt in general scurti. Aceste
specializari sunt cacteristice celulelor implicate in absorbtie. Ei apar fie izolati (la distante variabile, avand
forma si dimensiuni diferite) fie grupati (acopera intreaga suprafata membranara si au aceeasi forma si
acelasi diametru).
Microvilii egali, cand sunt grupati au corespondenti in microscopia optica: platoul striat (o zona striata
la polul apical cu striatii perpendiculare pe suprafata celulei) si margine in perie (aspect de fire la polul apical).
Exista diferente intre platoul striat si marginea in perie. Marginea in perie prezinta microvili mai lungi
care au citoscheletul axial mai putin dezvoltat ceea ce permite variatia lungimii lor; ei se rup usor (sunt friabili),
ceea ce le da un aspect neregulat. Marginea in perie apare la polul apical al nefrocitului, in segmentul proximal
al tubului urinifer. Platoul striat apare la polul apical al enterocitului.

Stereocilii se disting si la microscopul electronic si la cel optic. La microscopul optic se aseamana cu

niste cili mai lungi. Studiile de microscopie electronica au aratat ca denumirea este improprie, stereocilii
fiind de fapt niste microvili. Ei sunt mai lungi decat microvilii obisnuiti, mai subtiri si adeseori ramificati.
Rolul stereocililor depinde de localizarea epiteliului. In unele localizari au rol in marirea absorbtiei
(epiteliul cailor genitale masculine: epididim si canal deferent). In epiteliile receptoare din urechea interna
(organul Corti, crestele ampulare etc) au rol senzorial.

Cilii apar si in microscopia optica si in cea electronica. Spre deosebire de microvili si stereocili, cilii
sunt alcatuiti din microtubuli. Ei reprezinta specializari membranare cu mobilitate, asigurand miscari
ondulatorii (in val). Au rol in transportul moleculelor sau celulelor de-a lungul epiteliului. Ex.:epiteliul de
tip respirator, epiteliul trompelor uterine.
Specializari ale membranei plasmatice bazale
Acestea apar la unele celule epiteliale, adica la cele implicate in transportul transcelular si au rolul de a
mari suprafata. Ele apar ca invaginari ale membranei spre citoplasma (in care exista mitocondrii cu axul
longitudinal paralel cu invaginatia). Aceste invaginari produc o compartimentare a citoplasmei la nivel bazal.
Ansamblul invaginarilor membranei plasmatice bazale se numeste labirint bazal. Datorita acestor invaginari si
mitocondriilor exista corespondent in microscopia optica: aspectul striat al citoplasmei la polul bazal. Ex.: tubul
urinifer, glandele exocrine (in lobul, in ductele striate). Aceste specializari contin receptori pentru factorii
sangvini si se specializeaza pentru jonctiunea celula - matrice extracelulara. Polul bazal se ancoreaza la matrice
prin contacte focale (alcatuite din filamente de actina) si prin hemidesmozomi (alcatuiti din filamente
intermediare sau tonofilamente). Indiferent de jonctiune, planul de organizare a jonctiunii e similar: in citosol
exista proteine de ancorare intracelulare care sunt conectate cu proteine transmembranare prin intermediul
carora se face legatura cu proteinele din matricea extracelulara.
Specializari ale membranei plasmatice laterale
Au rol in stabilirea interactiunilor celula - celula, asigura adezivitatea simpla, care se realizeaza prin
spatiile intercelulare si adezivitatea prin jonctiuni speciale. Spatiile intercelulare contin o retea de glicoproteine
care interactioneaza cu domeniile extracelulare a proteinelor transmembranare din membrana laterala a doua
celule adiacente. Spatiile intercelulare mai contin lichid ce mediaza schimbul dintre celula epiteliala si matricea
extracelulara.
Jonctiunile stranse (zonulae ocludens) fac parte din jonctiunile speciale si au rol de a delimita domeniul
apical de cel laterobazal. Ele controleaza permeabilitatea spatiului extracelular, impiedicand trecerea libera a
moleculelor in spatiul extracelular.
Jonctiunile de ancorare mentin integritatea epiteliului. Ele sunt jonctiuni adherens (formate din
filamente de actina) sau desmozomi (formate din filamente intermediare).
Jonctiunile de comunicare (nexus, gap) asigura o difuzie selectiva a moleculelor intre celulele adiacente.
Ele apar in epiteliile embrionare si sunt rare la adult. Exista in doua tipuri de tesuturi: endoteliu si mezoteliu.
Desmozomul este caracteristic tesutului epitelial, astfel incat, daca o persoana examineaza o leziune
tumorala la microscopul optic si la cel electronic, el nu poate deosebi celula tumorala decat pe baza
modificarilor aparute la nivelul desmozomului.

MEMBRANA BAZALA
Este o componenta a matricei extracelulare ce stabileste raporturi constante cu orice tip de proteina. Are
in componenta proteine si glicozaminoglicani sulfatati.
Caracteristici:
MB are o grosime variabila (aprox. cateva zeci de microni) ce se evidentiaza la microscopul optic, care are
o putere separatoare de 0,2. In coloratii uzuale MB nu se vede la microscopul optic. Pentru evidentiere se
folosesc metode histochimice. Atfel, prin metoda PAS, datorita continutului ridicat de glucide, MB apare in
rosu purpuriu. Prin impregnare argentica cu precipitarea sarurilor de argint, MB este neagra datorita
continutului crescut de fibre de reticulina. Cea mai fina MB este cea din epiteliul vezicii urinare, astfel incat
pana la aparitia microscopului electronic existenta membranei bazale in raport cu epiteliul era incerta.
MB are un aspect variat: in mod obisnuit apare ca o structura liniara, uneori insa are un aspect ondulat
datorita unor proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu, proiectii numite papile conjunctive.
MB are o compozitie chimica variata (in functie de localizarea epiteliului). Astfel, in orice MB exista 5
componente chimice majore (permanente) si anume: colagen tip IV (o proteina fibroasa), laminina
(glicoproteina), entactina (glicoproteina), heparansulfat, fibronectina (glicoproteina). Colagenul, laminina,
entactina si heparansulfatul sunt secretate de celulele epiteliale iar fibronectina este secretata de celulele din
matrice. Aceste componente chimice majore sunt secretate de celulele epiteliale sprijinite pe membrana si in
parte de celulele conjunctive din matricea extracelulara.
La examinarea prin microscopie electronica de transmisie, membrana bazala are aspect fin, granular, ce are
drept corespondent morfologic o retea de fibrina foarte fina.
De la polul bazal al celulelor epiteliale la matricea extracelulara, membrana bazala are trei componente care
pot fi evidentiate la microscopul electronic: lamina lucida (rara) care apare ca o regiune
electronotransparenta, lamina densa (bazalis) care apare ca o banda electronodensa, lamina
fibroreticularis (retea de fibre ce contine un alt tip de colagen, colagen tip III, care se organizeaza formand
fibre de reticulina care se vad prin impregnare argentica).
Functiile membranei bazale:
reprezinta o interfata de adezivitate intre epiteliu si matricea extracelulara: celulele epiteliale se ancoreaza la
membrana bazala care, la randul ei, are contact cu celulele tesutului conjunctiv.
este o bariera permeabila si selectiva. Dintre componentele MB, asigura permeabilitatea GAG sulfatati care,
prin multiplele lor sarcini negative, se organizeaza in pori cu diametrul variabil.
controleaza organizarea si diferentierea celulara. Ea mediaza interactiunea dintre receptorii de suprafata, ce
apartin celulei epiteliale, si diverse molecule din matricea extracelulara.

Histologie - curs 3
PROCESUL DE CHERATINIZARE
Are loc in epiteliul pavimentos stratificat. Procesul principal consta in sinteza si depozitarea
intracelulara a cheratinei, proces ce are loc pe masura ce celula inainteaza dinspre stratul bazal spre cel
superficial. In celulele superficiale se va forma o masa proteica rezistenta si compacta care este bogata in
cisteina, deci are un continut mare de sulf.
Cheratina este rezultatul a doua procese ce au loc in celula:
1. sinteza de citocheratina (condensarea filamentelor intermediare de citocheratina = tonofilamente)
2. impregnarea citocheratinei cu proteine speciale (cheratohialina si filagrina)
Timpul necesar variaza in raport cu localizarea epiteliului si este cuprins intre 20 si 45 de zile.
Prin aceste doua procese se formeaza cheratina moale, care se deosebeste de cea dura (existenta la
nivelul derivatelor epidermului - unghii, par). Cheratina moale este saraca in sulf, bogata in grasimi, pastreaza
proprietatea de flexibilitate, se poate descuama.
Acest epiteliu are doua corpuri: un corp mucos si un corp cornos. El are mai multe straturi: bazal
(generator), spinos, granular, cornos (care are doua substraturi: stratul lucidum si stratul cornos propriu-zis).
Pe langa cheratinocite, celulele specifice epidermului, care au rol in producerea si depozitarea
cheratinei, exista si alte tipuri de celule: melanocite, celule Merkel, celule Langerhans, care au alta origine
embriologica decat cheratinocitele.
Melanocitele sunt derivate din crestele neurale si au rol in sinteza melaninei. Ele se gasesc in stratul
bazal, alaturi de celulele Merkel, care sunt derivate tot din crestele neurale si au rol de receptori tactili.
Celulele Langerhans au origine in maduva osoasa hematogena si intervin in procesul imun (recunosc
antigenele).
Cheratinocitele alcatuiesc cele doua compartimente ale epidermului: compartimentul proliferativ si cel
functional. Cheratinocitele sunt si ele de mai multe feluri, in functie de stratul in care se afla: cheratinocite
bazale (care se gasesc numai in compartimentul proliferativ), si cheratinocite spinoase, granulare sau cornoase,
care alcatuiesc impreuna compartimentul functional.
Compartimentul proliferativ este alcatuit din celule cubice sau usor columnare, cu citoplasma bazofila.
Exista cantitati mari de poliribozomi, mitocondrii si putin aparat Golgi, ceea ce dovedeste sinteza crescuta de
proteine structurale. Cheratinocitele bazale stabilesc jonctiuni desmozomale cu celulele supraiacente (celule
spinoase) si hemidesmozomi cu membrana bazala. Aceste cheratinocite prezinta mitoze crescute.
La nivelul stratului bazal exista o populatie heterogena de celule. Exista un procent mic de celule stem
(celule de origine) care alcatuiesc un rezervor de celule pentru epiderm. Restul celulelor din stratul bazal
evolueaza pe linie cheratinocitara (sintetizeaza si depoziteaza cheratina). In aceste celule au loc cele doua
procese: sinteza filamentelor de citocheratina (tonofilamente) si sinteza de involucrina (involucrum = invelis).
Compartimentul functional este alcatuit din celelalte tipuri de cheratinocite (granulare, spinoase si
cornoase). Cheratinocitele din stratul cornos se numesc corneocite.
La acest nivel mitozele sunt absente. Au loc doar diferentieri celulare, care se petrec in mai multe etape:
1. Are loc acumularea treptata de citocheratina la nivelul corneocitului unde reprezinta aprox. 50% din totalul
proteinelor celulare. Citocheratina are tendinta de a se dispune spre periferia citoplasmei.
2. Citocheratina se insolubilizeaza si se dispune ca un invelis subplasmalemal si va aparea deci o ingrosare a
membranei celulare. Acest invelis este maxim la nivelul corneocitelor dar este vizibil de la nivelul........
3. Sinteza de cheratohialina debuteaza in cheratinocitul spinos superficial iar cea mai mare cantitate se gaseste
in cheratinocitul granular. Cheratohialina se dispune sub forma de granule bazofile care nu au
endomembrane.
4. In cheratinocitul spinos superficial incepe formarea de corpi lamelari care sunt delimitati de membrane
derivate din aparatul Golgi. La nivelul cheratinocitului granular continutul corpilor lamelari este eliminat la
exterior. Acestia contin material fosfolipidic. Eliminarea se face spre stratul cornos, deci materialul
fosfolipidic se dispune intre corneocite, formand straturi lamelare. Acest material fosfolipidic are rol de a
mentine adezivitatea celulelor si actioneaza ca o bariera pentru apa (impiedica evaporarea apei).
5. Are loc sinteza de filagrina. Proteina este sintetizata ca profilagrina in cheratinocitul granular. Ea se va
transforma in filagrina matura in corneocit.

6. Urmatoarea etapa consta in sinteza cheratinei. Mai intai citocheratina se impregneaza cu cheratohialina si se
formeaza -cheratina. -cheratina se combina cu filagrina si rezulta cheratina moale. Acum apar si
modificari ale organitelor celulare. Acestea se degradeaza sub actiunea enzimelor lizozomale si dispare si
nucleul. Astfel, procesul de cheratinizare este considerat o apoptoza speciala.
Dupa procesul de cheratinizare, celula devine o masa proteica inconjurata de corpi lamelari. Acest strat
are mai multe roluri:
asigura rezistenta mecanica
reprezinta componenta epidermului cu rol de bariera: impiedica patrunderea microorganismelor la nivelul
epidermului
este impermeabila pentru apa
Celulele superficiale se pierd, se descuameaza, fiind celule care acumuleaza o mare cantitate de
fosfataza acida.
Psoriazisul este o dermatoza eritemato-scuamoasa destul de frecventa. Are loc inrosirea pielii (datorita
vasodilatatiei locale) si se formeaza cruste in centru. Boala are perioade de acutizare si perioade de remisiune.
Zonele afectate sunt in special zonele supuse unor presiuni (coate, genunchi, incheieturile degetelor).
Acutizarile apar in special in perioade de stress. Cauzele acestei boli sunt modificari ale procesului de
cheratinizare, in zonele afectate:
1. Are loc extinderea compartimentului proliferativ de la cheratinocitele bazale si la cele spinoase. Prin
urmare, apare o populatie de celule mai numeroasa.
2. Are loc reducerea ciclului de viata al celulei din epiderma la aprox. 7 zile fata de 20-45 de zile cat este in
mod normal.
TIPURI DE CELULE EPITELIALE
Clasificarea celulelor epiteliale se face in functie de aspectul morfologic, care se afla in stransa legatura
cu functia celulei. Astfel exista:
1. celule epiteliale specializate pentru transport
2. celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de molecule
3. celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale)
Celule epiteliale specializate pentru transport
Aceste celule poseda mecanisme de transport selectiv de Na+ si K+. Ele au pompe membranare cu
activitate ATP-azica si anumite particularitati structurale.
Prototipul acestui tip de epiteliu este nefrocitul din segmentul proximal al tubului urinifer. Aceasta
celula are mai multe particularitati:
La nivelul membranei bazale exista invaginari citoplasmatice dar care nu sunt insotite de membrana bazala.
Astfel este marita suprafata activa membranara. La acest nivel se gasesc pompele cu activitate ATP-azica.
La nivelul membranei bazale apar si compartimente, ca urmare a numeroaselor invaginari citoplasmatice. In
aceste compartimente exista mitocondrii alungite ce prezinta numeroase criste. Ele realizeaza aportul
crescut de ATP necesar pompelor.
La nivelul membranei laterale, in partea sa apicala exista jonctiuni stranse, care impiedica retrodifuzia
ionilor pompati (directioneaza fluxul de ioni).
Si la nivelul membranei laterale exista interdigitatii.
La nivelul membranei apicale exista microvili care maresc suprafata de absorbtie.
Nefrocitul asigura transportul de Na+ din lumen spre mediul intern. Acest proces cuprinde mai multe
etape:
Na+ este preluat din lumenul tubului, prin membrana apicala, prin difuziune prin canale ionice, ca urmare a
gradientului de concentratie si electric. Ionul de Na+ este insotit si de ionul de Cl- si de molecule de H2O,
prin osmoza.
Ionul de Na+ este pompat in mediul intern (sange), insotit de ionul de Cl- si de molecule de H2O.
Epiteliul tubului urinifer are mai multe roluri:
reprezinta o bariera activa prin care se controleaza concentratia de apa si de ioni.
are loc concentrarea unor medii prin deplasarea apei.
In functie de sensul de deplasare al ionilor au loc procese de absorbtie sau secretie. Atunci cand
deplasarea se face in sens apico-bazal au loc procese de absorbtie, iar cand deplasarea se face in sens bazoapical au loc procese de secretie.

Reabsorbtia de ioni are loc in:

nefrocitele din segmentul proximal al tubului urinifer
nefrocitele din segmentul distal al tubului urinifer
celulele din ductele striate
epiteliul tubului digestiv
peretii colecistului
Secretia de ioni are loc in:
procesele ciliare - ghemuri de capilare care intra in alcatuirea tunicii medii a globului ocular. Secretia are
loc la nivelul celulelor endoteliale ale capilarelor
plexurile coroide - formatiuni din SNC ce reprezinta invaginari ale piamater spre ventriculii cerebrali.
Prezinta un ax conjunctiv si un epiteliu de acoperire care secreta ioni. Ele sunt responsabile de secretia
lichidului cefalorahidian (LCR).
Deplasarea ionilor se face mai degraba prin spatiul intercelular decat transcelular, adica ionii patrund in
celula prin membrana apicala si, dupa ce au trecut de zona jonctiunilor stranse, ies prin membrana laterala in
spatiul intercelular si ajung pe aceasta cale in mediul intern. Acest traseu este preferabil traseului transcelular
datorita consumului mai scazut de energie.

Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretie

Se pot secreta:
proteine
amine si proteine mici
glicoproteine
lipide

Celulele epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine

Aceste celule se pot gasi in glande exocrine, endocrine sau paracrine. Celulele au polaritate
morfologica: citoplasma bazala este bazofila iar citoplasma apicala este acidofila sau bazofila dupa natura
proteinei secretate.
Cu ajutorul microscopului electronic s-a observat localizarea diferitelor organite dupa cum urmeaza:
la polul bazal - organitele specializate pentru sinteza proteinelor: ribozomi si reticul endopasmic rugos
aparatul Golgi este situat supranuclear
granulele de secretie in zona apicala (apar dense la fluxul de electroni)
Proteinele sintetizate pot fi:
enzime digestive (secretate de celulele seroase) - glanda parotida, submandibulara, pancreasul exocrin
proteine plasmatice - hepatocitul, care secreta albumine, globuline, fibrinogen.
hormoni - paratiroida, care sintetizeaza si secreta parathormon.
Sinteza proteinelor este continua.
Secretia proteinelor poate fi continua sau intermitenta. In cazul secretiei continue celula nu face
depozite intracelulare de produs de secretie (hepatocitul). In cazul secretiei intermitente produsul de secretie se
acumuleaza in granule de secretie care alcatuiesc depozite intracelulare.
Produsul de secretie poate fi eliberat prin canale de excretie (glanda exocrine), intr-un capilar (glanda
endocrina) sau in lichidul interstitial (glanda paracrina).
Prototipul celulei care sintetizeaza si secreta proteine este celula din acinul pancreatic.
Etapele ciclului secretor in celula pancreatica sunt urmatoarele:
Asimilarea aminoacizilor de catre celula epiteliala. Celula poate sintetiza proteine numai pe baza
aminoacizilor preluati din mediul intern. Preluarea se realizeaza la polul bazal si se face in mod activ,
necesitand un transportor care este specific pentru fiecare tip de aminoacid.
Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor atasati la reticulul endoplasmic rugos. Moleculele
proteice sintetizate vor patrunde in lumenul RE unde va avea loc segregarea (inlaturarea moleculei semnal).
Acumularea in aparatul Golgi. Transportul de la reticulul endoplasmic la fata convexa a cisternelor golgiene
se face cu ajutorul veziculelor sau microveziculelor de transport ce iau nastere prin inmugurire din
cisternele reticulului endoplasmic. In aparatul Golgi are loc condensarea, agregarea moleculelor proteice.

Formarea granulelor de secretie. Granulele se formeaza prin inmugurirea cisternelor aparatului Golgi.
Granulele de secretie devin din ce in ce mai dense la fluxul de electroni pe masura ce se apropie de polul
apical al celulei. Granula de zimogen este specifica pancreasului exocrin. Granulele de zimogen contin
amestec de protein-enzime active si inactive (amilaza, lipaza, ribonucleaza, colesterol esteraza, tripsinogen,
procarboxipeptidaza etc)
Transportul granulelor de secretie. Se realizeaza cu ajutorul elementelor de citoschelet (microtubuli si
microfilamente). S-a dovedit experimental ca substantele care distrug citoscheletul au ca efect incetarea
migrarii veziculelor. Colchicina duce la depolimerizarea microtubulilor iar citochalazina B afecteaza
microfilamentele. Aceste substante determina oprirea granulelor de secretie la nivelul aparatului Golgi.
Procesul de migrare este dependent si de consumul energetic, deci o substanta care produce decuplare
proceselor de oxido-reducere are ca efect si oprirea veziculelor de secretie.
Procesul este independent de intensitatea sintezei proteice. Astfel, cicloheximida, o substanta care blocheaza
transferul unui aminoacid de pe ARNt specific pe lantul polipeptidic, ducand la blocarea sintezei proteice,
nu afecteaza transportul veziculelor de secretie.
Eliminarea produsului de secretie care are loc prin exocitoza. Exocitoza are loc numai la polul apical si
niciodata prin membrana bazala sau laterala. Are loc o interactiune intre proteinele din endomembrana
granulelor cu proteinele din membrana apicala a celulei. Apoi are loc o rearanjare structurala a celor doua
membrane care vor fuziona. Granula de secretie se deschide astfel spre exterior si continutul sau este
eliminat din celula.
Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de amine si polipeptide mici
Se mai numesc si celule APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilation). Notiunea a fost
introdusa de Pearse.
Aminele pot fi preluate din circulatie de catre celule sau pot fi sintetizate de catre celule din precursori,
proces realizat de celulele APUD. Aceste celule au un continut mare in aminoacid decarboxilaza.
Ele sunt celule endocrine sau paracrine, au distibutie difuza si sunt de obicei localizate intraepitelial,
fiind izolate sau in grupuri mici. Celulele APUD se gasesc de-a lungul tubului digestiv de la esofag pana la
canalul anal si in structura canalelor care se varsa in intestin (canalul coledoc si canalul Wirsung). Aceste celule
alcatuiesc axa gastro-entero-pancreatica. Ele se mai gasesc si in epiteliul respirator, in structura glandelor
tiroida si paratiroida, in aparatul urogenital si in piele.
La microscopul optic citoplasma celulelor APUD este bazofila si celulele sunt greu de diferentiat de
restul celulelor. Deci sunt necesare metode speciale de diferentiere:
1. Precipitarea cu saruri de Ag (solutie amoniacala de AgNO3). Celulele pot fi argentafine sau argirofile.
Celulele argentafine retin Ag care precipita direct din solutie. Celulele argirofile necesita un reducator din
mediul extern pentru a putea retine Ag.
2. Oxidarea cu dicromat de potasiu (K2Cr2O7) pentru celulele cromafine. Celulele enterocromafine se gasesc
in tubul digestiv si se pot oxida cu K2Cr2O7.
3. Metacromazia cu albastru de toluidina dar dupa o hidroliza acida.
4. Fluorescenta indusa de formaldehida.
5. Imunocitochimie - metoda cea mai folosita actual. Se folosesc anticorpi monoclonali cu ajutorul carora se
fac determinari foarte precise ale tipului de celule APUD studiate. Se mai pot folosi markeri, prin
intermediul carora se pune in evidenta o populatie de celule APUD. Markeri pot fi: enolaza neuronala,
specifica sistemului neuroendocrin, dar care se gaseste si in sistemul nervos); proteina PG P9.5 (Protein
Gene Product 9.5), care este o proteina solubila ce apare in celulele APUD cu exceptia celor intestinale si
careia nu i se cunoaste functia; cromograninele si secretograninele (initial se gasesc in
medulosuprarenala) care sunt proteine solubile ce contribuie la descarcarea granulelor de secretie.
6. Hibridizare in situ: celulele sunt identificate dupa continutul in ARNm specific.
In microscopia electronica celulele APUD apar sub doua forme: inchise sau deschise, in functie de
raportul polului apical cu lumenul organului. La celulele deschise, polul apical vine in contact direct cu
lumenul. Uneori au si microvili. Celulele inchise au polul apical acoperit de o alta celula epiteliala, deci nu intra
in raport direct cu lumenul.
La celulele APUD organitele sunt slab reprezentate. Concentratia de polipeptide este cuprinsa intre 10 -6
-9
si 10 g/ml. Granulele de secretie sunt aglomerate spre polul bazal al celulei. Granulele de secretie au forma,
dimensiuni si densitati la fluxul de electroni diferite. Produsul de secretie este un amestec de substante format
din: amine, alaturi de unul sau mai multi hormoni proteici, cromogranine, secretogranine, Ca2+ si ATP.
Eliminarea granulelor se face prin polul bazal atunci cand celula este endocrina sau paracrina dar exista si

cazuri cand eliminarea se face prin polul apical. Eliberarea se face prin exocitoza discontinua, in functie de
stimuli.
Actualmente, notiunea de celule APUD a fost inlocuita de conceptul de Sistem Neuroendocrin Difuz. Se
numesc sistem neuroendocrin deoarece aceste celule au proprietati care amintesc atat de neuron cat si de celula
endocrina clasica. Sub actiunea unui stimul specific, este eliberat mesagerul chimic care actioneaza in
vecinatate sau la distanta (caracter de celula endocrina). Celula prezinta activitate electrica ce creste in timpul
eliminarii produsului (caracter de celula nervoasa).
Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine
Sunt celule endocrine sau celule exocrine. Celulele exocrine sunt celulele mucoase: celula caliciforma,
celulele gastrice, celulele din acinii mucosi. Celulele endocrine sunt celulele din adenohipofiza care secreta
hormoni tropi: proopiomelanocortina (POMC), gonadotropina etc.
Prototipul celulelor specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine este celula caliciforma. Ea
este localizata intraepitelial. La microscopul optic, in coloratie uzuala (hemalaun-eozina), celula caliciforma are
un pol apical dilatat, palid, cu aspect vacuolar (deoarece prin coloratie HE se pierd glucidele) si un pol bazal
efilat (ingustat). Prin coloratie PAS, glucidele se pastreaza si poate fi examinat polul apical si platoul striat.
In microscopia electronica, dispozitia organitelor explica procesul de sinteza si secretie:
Reticulul endoplasmic rugos se gaseste la polul bazal
Mitocondriile se gasesc intre cisternele RE rugos
Aparatul Golgi se gaseste supranuclear si are o extindere mare
Granulele de secretie se acumuleaza la polul apical pe care il destind, datorita faptului ca sunt foarte multe
si mari.
Exista si cativa microvili
Procesul de sinteza al glicoproteinelor incepe cu asimilarea aminoacizilor din mediul extern, apoi
urmeaza sinteza lantului polipeptidic in ribozomii atasati RE rugos. Lantul trece apoi in lumenul RE rugos unde
are loc segregarea, dupa care este transportat prin microvezicule la aparatul Golgi. Aici are loc elaborarea si
atasarea componentei glucidice la lantul polipeptidic. De asemenea glicoproteina este apoi sulfatata rezultand o
glicoproteina sulfatata. De aici, dupa ambalarea in granule de secretie are loc transportul spre membrana apicala
cu ajutorul elemnetelor de citoschelet si apoi exocitoza.
Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina. Atunci
cand are loc fuzionarea endomembranei granulei de secretie cu membrana celulara are loc o modificare a
permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul acesteia. Astfel se
formeaza mucusul. Mucusul este deci mucina hidratata.
Celulele specializate in sinteza si secretia de lipide
Pot fi celule endocrine sau exocrine. Celulele exocrine sunt cele din glanda sebacee unde secretia este o
mixtura de lipide cu celule dezintegrate. Celulele endocrine sunt celulele care sintetizeaza steroizi: celulele
gonadale (celulele Leydig la barbat si celulele foliculare si luteale la femeie), si celulele din corticosuprarenala.
Prototipul celulelor specializate in sinteza si secretia de lipide sunt celulele care secreta steroizi. La
microscopul optic, in coloratie uzuala, ele au forma poligonala, cu nucleul central, eucromatic. Citoplasma este
acidofila si cu aspect vacuolar datorat picaturilor de lipide pline cu precursor al hormonilor steroici (colesterol
esterificat).
La microscopul electronic se observa un continut mare de reticul endoplasmic neted (REN) si
mitocondrii cu criste tubuloveziculare. Nu se cunoaste semnificatia acestor criste mitocondriale speciale. Intre
mitocondrii si REN exista stranse relatii functionale si structurale. Relatia structurala este data de faptul ca
mitocondriile se afla printre cisternele REN. Relatia functionala este data de cooperarea dintre enzimele REN
cu enzimele mitocondriale (unele din enzimele necesare procesului de sinteza apartin REN iar altele apartin
mitocondriilor). Astfel, sinteza colesterolului din acetat este catalizata de enzime din REN, transformarea
colesterolului in pregnenolona (prima etapa in procesul de sinteza propriu-zisa a hormonilor steroici) este
catalizata de enzime mitocondriale iar restul etapelor pana la obtinerea diversilor hormoni steroici se parcurg
datorita enzimelor din REN.
Celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale)
Sunt localizate intre membrana bazala a unei celule epiteliale si membrana bazala (MB) a tesutului
epitelial. Se gasesc la nivelul adenomerilor (alveole sau acini) si al ductelor din anumite glande exocrine:
glandele salivare, lacrimale, sudoripare si mamare.

La microscopul optic apar ca niste prelungiri care incercuiesc alveolele, acinii sau ductele. Prezinta
putina citoplasma.
La microscopul electronic, in citoplasma se observa:
1. existenta filamentelor intermediare de citocheratina, fapt care atesta originea lor epiteliala
2. existenta proteinelor contractile (actina, miozina si tropomiozina), organizate in mod asemanator cu cele din
fibra musculara neteda
3. existenta jonctiunilor gap si a desmozomilor. Jonctiunile gap se formeaza intre celulele mioepiteliale
alaturate, fapt care asigura actiunea sincrona a celulelor mioepiteliale. Desmozomii se formeaza intre
celulele epiteliale si celulele din unitatile secretorii sau din ducte si astfel se produce o tensiune asupra
unitatii secretorii si se ajuta la eliminarea granulelor de secretie.

Histologie - curs 4
TESUTUL CONJUNCTIV
Este alcatuit din:
celule conjunctive
matricea extracelulara (substanta fundamentala si fibre)
Matricea conjunctiva extracelulara este un ansamblu de molecule proteice si polizaharidice secretate
local de celulele conjunctive si asamblate intr-o retea foarte bine organizata. In trecut s-a crezut ca este o masa
inerta cu rol de stabilizare. Acum matricea este considerata un mediu extracelular in care celulele migreaza,
prolifereaza, cresc, se diferentiaza, capata forma si functie. Ele au nevoie de macromoleculele matricei
conjunctive. Pe macromolecule se fixeaza factorii de crestere si hormonii care formeaza un ansamblu masiv de
semnale pentru celulele conjunctive.
Toate macromoleculele au un turn-over de reinnoire, deci sunt produse in permanenta si se degradeaza
mereu cu ajutorul unor enzime secretate tot de celulele conjunctive. Toate macromoleculele sunt in interactiune
cu celulele conjunctive, doar ca unele interactioneaza direct (prezinta receptori specifici pe membrana celulei
conjunctive) si altele interactioneaza indirect prin intermediul unor proteine de adezivitate.
Dintre receptorii implicati in interactiunea matrice - celula enumeram: integrine, receptori integrine-like
si receptorii non-integrine. Proteinele de adezivitate implicate in interactiunea matrice - celula sunt: fibronectina
si laminina.
Macromoleculele sunt secretate de majoritatea celulelor conjunctive cu exceptia celulelor sangvine
mature. Compozitia moleculelor depinde de tipul de celula, de gradul de diferentiere al celulelor si de statusul
metabolic al celulei.
Componentele de baza ale matricei conjunctive sunt proteinele fibroase, glicozaminoglicanii (GAG) si
proteoglicanii. Proteinele fibroase alcatuiesc fibrele matricei conjunctive si structurile de adezivitate. Colagenul
intra in compozitia fibrelor de colagen si de reticulina iar elastina alcatuieste fibrele elastice. In componenta
structurilor de adezivitate intra fibronectina si laminina si aceste structuri mediaza legatura dintre matrice si
celule. Proteoglicanii au o structura ramificata pe cand GAG sunt neramificati. GAG sunt structuri
polizaharidice cu o incarcatura negativa mare, data de radicalii sulfat si carboxil. Incarcatura negativa este
responsabila de atragerea ionilor de Na+ care sunt osmotic activi care vor atrage la randul lor si apa; deci se va
realiza o structura de gel puternic hidratat in care faza lichida a gelului este un mediu de vehiculare a
hormonilor si metabolitilor pana la nivelul celulei conjunctive. Prin hidratarea matricei de catre GAG si
proteoglicani se realizeaza turgescenta tesutului conjunctiv (turgescenta reprezinta umplerea cu apa a unui
tesut).
GAG confera matricei rezistenta la compresie iar fibrele conjunctive confera rezistenta la tractiune.
FIBRELE TESUTULUI CONJUNCTIV
Colagenul
Este una dintre cele mai raspandite proteine. Reprezinta 25% din totalul proteinelor structurale si 6% din
greutatea corpului (la fel de mult cat cantareste si pielea).
Molecula are un aspect de bastonas cu lungimea de 300 nm, diametrul de 1,5 nm si greutatea moleculara
de 28500 daltoni. Molecula este formata din trei lanturi care pot fi de tip 1 sau 2 dispuse intr-un triplu helix.
Lantul are pe fiecare tur de spira cate 3 aminoacizi, deci in total intr-un lant, exista aprox. 1050 aminoacizi.
La fiecare al treilea aminoacid se repeta glicina. Deci formula generala este: = (Y - Gly - X)n,
unde Y
este hidroxilizina si hidroxiprolina iar X este prolina.
Compozitia procentuala a colagenului este:
glicina - 33%
prolina - 12%
hidroxiprolina - 12%
hidroxilizina - 12%

Mai apar si alti aminoacizi care fac diferenta intre lanturile 1 si 2 si intre tipurile de colagen. Mai pot
fi atasate oligozaharide care se fixeaza la nivelul hidroxilizinei. Deci colagenul este o glicoproteina care, in
functie de procentul de oligozaharide, poate da o reactie PAS pozitiva mai accentuata sau mai putin accentuata.
Colagenul este de 25 de tipuri care reprezinta combinari ale lanturilor 1 si 2. Dintre acestea, 15 tipuri
sunt foarte bine cunoscute d.p.d.v. molecular si functional, iar din acestea, 5 tipuri sunt cele mai raspandite.
Se poate face o clasificare dupa raportul dintre colagen si matrice:
colagen fibrilar, care se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina
colagen afibrilar care nu formeaza fibrile deoarece atat la capul amino terminal cat si la cel carboxi terminal
prezinta domenii globulare, care impiedica polimerizarea in fibrile.
Tipuri de colagen fibrilar
Este colagenul de tip I, II, III, V, IX, X si XI. Colagenul de tip I, II, III, V si XI formeaza fibrile
omogene (contin doar molecule de tip I, doar molecule de tip II etc.). Colagenul de tip IX si X formeaza fibrile
heterogene. Colagenul afibrilar se va atasa periodic la fibrilele de colagen si va forma retele bidimensionale in
structura laminelor bazale (colagenul de tip IV). Fiecare tip de colagen are in componenta tipuri specifice de
lanturi 1 sau 2 (in colagenul de tip I avem lanturi 1(I), in colagenul de tip II avem lanturi 2(II) etc.).
Colagenul de tip I. Este alcatuit din doua lanturi 1(I) si un lant 2(I) sau din trei lanturi 1(I). Are cea mai
larga raspandire (aprox. 90% din tot colagenul). Este localizat in tesutul conjunctiv din piele, tendon,
ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula organului. Este rezistent la intindere si tensiune.
Colagenul de tip II (colagenul cartilajului). Este alcatuit din trei lanturi 1(II)si se gaseste in cartilajul hialin
si elastic, notocord si discurile intervertebrale. El asigura forma si rezistenta la deformare.
Colagenul de tip III. Este format din trei lanturi 1(III). Se gaseste in stroma conjunctiva a unor organe:
uter, ficat, splina, rinichi, plaman, in structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in pielea fetala. El
intra in componenta fibrelor de reticulina. Are un rol structural si elasticitar.
Colagen de tip IV. Este format din trei lanturi de tip 1(IV) sau din trei lanturi de tip 2(IV). El reprezinta
colagenul amorf din laminele bazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare, epiteliilor din glomerulii renali si
din cristalin. Are rol de suport si de bariera de filtrare.
Colagen de tip V. Este format din doua lanturi de tip 1(V) si un lant de tip 2(V). Este colagenul din
laminele bazale ale celulelor musculare striate si netede, laminele bazale ale celulelor Schwann, celulelor
gliale si epiteliului placentar. Are rol in principal de suport.
BIosinteza colagenului
Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.

Etapa intracelulara
Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina.
Transcriptia si traducerea
Lanturile 1 si 2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17 (1) si 7 (2). Ele sunt copiate pe
molecule de ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul ribozomilor atasati RE. Ribozomii sunt atasati
reticulului endoplasmic deoarece se produc proteine de export. Aici are loc traducerea in urma careia
rezulta lanturile pro1 si pro2 care sunt foarte lungi si foarte grele (au o greutate moleculara de aprox.
154000 daltoni). Lanturile pro au o portiune centrala, colagenica si doua capete necolagenice (capatul
amino terminal si capatul carboxi terminal). Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La capatul
amino terminal peptida de extensie se numeste peptida semnal. La capatul carboxi terminal peptida de
extensie se numeste peptida extra.
Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul unei proteaze.
Peptida extra are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor in jurul unui ax propriu si in formarea
triplului helix.
Modificari postranslationale
Clivarea secventei semnal cu ajutorul unor proteaze din lumenul RE.
Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime: peptidilprolin hidroxilaza si peptidil-lizin hidroxilaza. Se formeaza 3-hidroxi-prolina, 4-hidroxi-prolina, 3hidroxi-lizina si 4-hidroxi-lizina. In afara de aceste enzime mai sunt necesare vitamina C (care are
un rol foarte important), ionii Fe, -ceto-glutaratul si oxigenul.

Glicozilarea polipeptidului, care are loc la hidroxilizina. Se face cu ajutorul enzimelor galactozil
transferaza si glucozil transferaza. Se transfera galactoza si glucozil-galactoza la resturile de
hidroxilizina.
Formarea triplului helix de procolagen, proces care este initiat de peptida extra (capatul carboxi
terminal al lantului pro. Lanturile se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar apoi se spiralizeaza
unul in raport cu celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar legaturi covalente si de hidrogen
care vor stabiliza molecula nou formata, procolagenul. Aceasta molecula are doar partea centrala
organizata in triplu helix, partile laterale fiind paralele si spiralizate doar in jurul axei proprii.
Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene
Deplasarea macroveziculelor in ectoplasma periferica care se face cu ajutorul microfilamentelor si
al microtubulilor.
Exocitoza procolagenului.

Etapa extracelulara
Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul extracelular, sunt
clivate sub actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele nespiralizate in triplu helix,
unde se indeparteaza jumatate din capetele nespiralizate si rezulta astfel tropocolagenul.
In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si apoi in
fibre). Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o enzima,
liziloxidaza care dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva. Apoi se stabilesc
legaturi transversale, cross-link-ari, intre moleculele apropiate. Moleculele de colagen se dispun in fibrile cu
diametrul intre 20 si 200 nm.
La microscopul electronic, fibra de colagen apare ca o miofibrila. Are o periodicitate de
68 nm care
curpinde un disc clar si un disc intunecat. In cadrul fibrilei moleculele de colagen se dispun in siruri paralele
echidistante. Intr-un sir, intre molecule se gasesc spatii (deschideri, gap-uri) cu largimea de 35 nm. La
urmatorul sir apare un defazaj de 68 nm care se va mentine si in sirurile urmatoare. Gapurile se afla la aceeasi
distanta
o data la cinci siruri.
La microscopul electronic gap-urile se vad intunecate deoarece osmiul sau uraniul se fixeaza la capetele
moleculelor de colagen si atunci aceste zone devin dense la fluxul de electroni.
Celule producatoare de colagen:
celulele mezenchimale
fibroblastele
miofibroblastele
celulele perineuronale
cementoblastele (intra in radacina dintelui)
odontoblastele (intra in cavitatea pulpara)
osteoblastele
celulele cartilaginoase
unele celule musculare netede
celulele epiteliale
adipocidele
celulele Schwann
celulele gliale
Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip I, II, V, IX, X, XI. Ele dsunt cele mai groase fibre ale
tesutului conjunctiv si au un diametru de aproximativ 20 m. Ele nu se ramifica si nu se anastomozeaza. Se
dispun sub forma de benzi, panglici sau manunchiuri cu fibre paralele care se pot aseza fie in toate directiile
formand retele, fie paralel formand tesutul conjunctiv ordonat.
Tehnici de colorare:
coloratie universala - hemelaun-eozina - colagenul apare roz;
coloratii topografice:
Van Gieson - colagenul apare rosu;
AZAN - colagenul apare albastru;
Mallory - colagenul apare albastru;
Masson - colagenul apare verde

Fibrele de reticulina
Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri, avand un diametru de 1 m. Se ramifica si se anastomozeaza
formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente oligozaharidice care nu
fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratia PAS unde apar rosu violet. Se mai
evidentiaza si prin impregnarea argentica deoarece sunt fibre argirofile.
Elastina
Elastina reprezinta 6% din proteinele structurale. Molecula are urmatoarea compozitie:
glicina - 33%:
prolina - 10-13%
putina lizina
50-60% aminoacizi nepolari de genul dezmozinei si izodezmozinei.
Molecula are o greutate de 72000 daltoni.
Dezmozina si izodezmozina sunt responsabile de caracterul puternic hidrofob al moleculei si de
caracterul sau elastic.
Biosinteza elastinei
Cuprinde doua etape: intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca si sinteza
colagenului.
Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si
spiralizarea. Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit.
In etapa extracelulara tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a lizinei
realizata cu ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti covalente si
necovalente. Puntile covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat in intindere cat si in
relaxare.
La microscopul electronic are un aspect amorf, astructurat, dens la fluxul de electroni.
Sistemul fibrelor elastice este alcatuit din: fibre de elastina, fibre de oxitalan, si fibre de elaunina.
Fibrele de oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar ele se gasesc atat in
tesutul embrionar, cat si in cel adult.
Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima rezistenta: in ligamentul alveolo-dentar, in zonula lui
Zinn, in dermul pielii. Ele sunt alcatuite din numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina care se sintetizeaza in
paralel cu tropoelestina).
Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt alcatuite din
microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata, care se dispune sub forma de spoturi
policiclice, disociind microfibrilele de fibrilina. Pe masura ce elastina creste si este eliminata extracelular,
microfibrilele de elastina conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei. Atunci microfibrilele de fibrilina se dispun
radial si atfel se formeaza fibra elastica matura.
Fibrele elastice au un diametru de 5 m (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de colagen). Ele se
ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun roscat, cu aldehidfuxina Gmori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.
Glicozaminoglicani (GAG) si proteoglicani
GAG sunt molecule polizaharidice neramificate formate din unitati dizaharidice repetitive care au pe
suprafata lor numeroase sarcini negative date de radicalii sulfat si carboxil. O unitate repetitiva este formata
dintr-un glucid aminat (N-acetil-galactozamina sau N-acetil-glucozamina) si un acid uronic. Sarcinile negative
au urmatoarele roluri:
Atrag ionii de Na+ care vor atrage la randul lor apa si se va realiza structura de gel puternic hidratat.
Sarcinile negative se resping intre ele si prin urmare, moleculele de GAG ocupa un volum mare in raport cu
greutatea lor moleculara. In spatii se va gasi faza lichida a gelului, fapt care permite mobilitatea celulelor,
proliferarea si nutritia lor.

Marea majoritate a GAG, cu exceptia acidului hialuronic, se leaga covalent de miezuri proteice,
formand proteoglicani.
Clasificarea GAG se face in 5 clase, in functie de tipul unitatii repetitive, numarul de grupari sulfat si
localizarea lor.
1. Acidul hialuronic (hialuronan), format din acid glucuronic si N-acetil-glucozamina. Este singurul nesulfatat,
deci sarcinile sale negative vor proveni doar de la gruparile carboxil.
2. Dermatan sulfatul, format din acid iduronic si N-acetil-galactozamina
3. Heparina (heparan sulfatul), format din acid iduronic si N-acetil-glucozamina
4. Condroitin sulfatul, format din acid glucuronic si N-acetil-galactozamina
5. Keratan sulfatul este o exceptie, el fiind format din galactoza si N-acetil-glucozamina.

Acidul hialuronic
Are cea mai mare molecula (cuprinde aprox. 50.000 unitati dizharidice). Molecula are un aspect de
bastonas cu lungimea de aprox. 1 m. Acidul hialuronic nu se leaga covalent de un miez proteic.
Este singurul nesulfatat. Prin urmare sinteza sa nu are loc in aparatul Golgi. De asemenea el nu se
epimerizeaza in timpul sintezei. Sinteza sa are loc in membrana celulara, alungirea moleculei facandu-se prin
adaugarea de oligozaharidice la capetele reduse.
In spatiul extracelular, acidul hialuronic ramane in apropierea plasmalemei, alcatuind glicocalixul. Prin
incarcatura negativa mare acidul hialuronic participa la hidratarea mediului extracelular si astfel la migrarea,
proliferarea si nutritia celulelor conjunctive.
Acidul hialuronic se gaseste in cantitati mari in tesutul embrionar iar la adult se gaseste in corpul vitros,
in lichidul sinovial si in gelatina Wharton.
Alti GAG
Ceilalti GAG au molecule mai mici (contin aprox. 300 unitati dizaharidice). Ei se sintetizeaza in
aparatul Golgi, unde se sulfateaza, se epimerizeaza si formeaza legaturi covalente cu miezuri proteice, dand
nastere la proteoglicani.
Sinteza proteoglicanilor
Miezul proteic se sintetizeaza la nivelul ribozomilor atasati reticulului endoplasmic rugos. O data cu
patrunderea in lumenul RE, la resturile de serina se ataseaza un trizaharid de legatura format din xilozagalactoza-galactoza. Apoi lantul peptidic impreuna cu trizharidele de legatura este transportat cu ajutorul
veziculeleor de transport la aparatul Golgi. Aici, la nivelul trizaharidelor de legatura, se ataseaza multe unitati
dizaharidice la fel sau diferite si astfel ia nastere o molecula foarte ramificata.
Tipuri de proteoglicani
In matricea cartilaginoasa se gaseste un proteoglican numit agregan. El este alcatuit dintr-un miez
proteic la care se ataseaza mai multe unitati de keratan sulfat si condroitin sulfat. Astfel se formeaza subunitatea
A. Mai multe subunitati A se leaga necovalent de o molecula de acid hialuronic prin intermediul unei proteine
globulare de link-are.
Proteoglicanii se gasesc in matricea conjnctiva. Ei sunt alcatuiti dintr-un miez proteic pe care se leaga 35 molecule de GAG de tipul condroitin sulfat, keratan sulfat sau dermatan sulfat. Acesti proteoglicani se
ataseaza periodic la fibrila de colagen intervenind in organizarea matricei conjunctive extracelulare.
Proteoglicanii atasati membranei celulare sunt alcatuiti dintr-un miez proteic reprezentat de proteine
dispuse in plasmalema (proteine integrale). Ele ataseaza la domeniul extracelular 5-8 molecule de heparan
sulfat.

Rolul proteoglicanilor
Este foarte important deoarece moleculele de proteoglicani au specificitate pentru colagenul individual.
Mediaza adezivitatea celula - celula si celula - matrice.
Mediaza comunicarea intercelulara si comunicarea dintre celula si moleculele matricei extracelulare.
Controleaza coagularea (la nivelul vaselor)
Controleaza metabolismul lipoproteic (la nivelul vaselor)
Controleaza cresterea musculaturii netede

Controleaza cresterea neuritilor (nervilor)

Controleaza permeabilitatea membranei bazale.
MOLECULELE DE ADEZIVITATE

Sunt impartite in doua categorii: glicoproteine structurale (proteine de ancorare) si receptori de

membrana.
Glicoproteine structurale (de ancorare)
fibronectina
tenasceina
laminina
entactina
thrombospondinina
condronectina
Fibronectina
Este un dimer proteic cu greutatea moleculara de aprox. 400.000 daltoni, format din doua subunitati A si
B care au fiecare masa moleculara cuprinsa intre 220.000 si 250.000 daltoni. Fiecare subunitate este formata
din trei subunitati repetitive (I, II si III).
Unitatea I are intre 45 si 50 de aminoacizi, unitatea II contine 60 de aminoacizi iar in unitatea III se
gasesc 90 de aminoacizi.
Unitatile I si II alcatuiesc impreuna la capatul amino terminal un locus specific pentru legarea
colagenului de tip IV din laminele bazale. Unitatile II si III formeaza impreuna la capatul carboxi terminal un
domeniu de legare la proteoglicanii din membrana celulara care au in componenta heparan sulfat.
La capatul carboxi terminal dimerul are subunitatile A si B legate prin punti disulfurice. Partea centrala
a moleculei contine mai multe unitati de tip I la nivelul carora vor exista radicali -SH liberi ce vor media
polimerizarea dimerilor de fibronectina. Prin polimerizarea dimerilor ia nastere forma multimerica a
fibronectinei. Forma dimerica se gaseste doar in plasma iar forma multimerica se gaseste in matricea
conjunctiva.
Domeniile de legare ale fibronectinei
1. un domeniu de legare pentru fibrinogen sau heparina prin care fibronectina are rol in coagulare;
2. un domeniu pentru legarea stafilococului, a gelatinei sau pentru legarea la suprafata celulei;
3. doua situsuri pentru cross-link-are la alte proteine ale matricei conjunctive extracelulare;
4. situsuri pentru asociere proprie;
5. situsuri pentru atasarea de GAG sulfatati.

Histologie - curs 5
Laminina
Este un dimer proteic cu masa moleculara de 900.000 daltoni, format din trei subunitati: o subunitate A
cu masa moleculara de aprox 400.000 daltoni si doua subunitati B cu masa moleculara de 200.000 - 250.000
daltoni.
Aceste doua subunitati se asambleaza intr-o molecula cu aspect de cruce. Subunitatea A se dispune la
capetele globulare ale fiecarui brat scurt. Ea va forma si bratul scurt vertical in totalitate. Va forma domeniul
globular de la capatul bratului lung si axul central al bratului lung.
Cele doua subunitati B realizeaza portiunile filamentoase ale celor doua brate scurte dispuse intre cele
doua domenii globulare. Ele se vor dispune sub forma unui dubluhelix in jurul axului central al bratului lung.
Laminina formeaza lamina bazala. Grosimea laminei bazale reprezinta lungimea moleculei de laminina.
Molecula prezinta locusuri speciale. La capatul globular al bratului lung exista un locus pentru legarea
colagenului. La domeniile globulare ale bratelor scurte se afla situsuri speciale pentru legarea proteoglicanilor,
atat a celor cu heparan sulfat cat si a celor cu molecule mici.
Roluri:
Organizeaza matricea conjunctiva extracelulara.
Intra in structura laminei bazale.

CELULELE CONJUNCTIVE
Celulele conjunctive, spre deosebire de cele epiteliale nu prezinta polaritate. Ele intervin activ atat in
procesul de secretie al matricei cat si in procesul de degradare a acesteia. Celulele conjunctive secreta enzime
lizozomale care vor degrada matricea, care se reinnoieste permanent. Cele mai multe celule conjunctive
stabilesc contacte cu matricea conjunctiva: contacte directe sau contacte mediate de receptori sau de
glicoproteine de adezivitate.
Clasificarea celulelor conjunctive
D.p.d.v. al provenientei
celule fixe - stabilesc contacte stranse cu matricea conjunctiva; componentii au proprietatea de
interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces care se realizeaza pe
orizontala sau pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este reversibil.
fibroblast fibrocit
condroblast condrocit
osteoblast ostocit
celula adipoasa
celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) - este un miofibroblast cu echipament
contractil - microfilamente de actina si miozina.
Celulele libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea
leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) - trec prin diapedeza prin peretele
capilarelor sau venulelor si ajung in tesutul conjunctiv lax.
limfocitele B (devin plasmocite)
limfocitele T circulante
monocitele (devin macrofage)
mastocitele
celulele pigmentare
Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest nivel se transforma in
plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral (secreta anticorpi).
Limfocitele T circulante trec prin diapedeza, ajung in tesutul conjunctiv lax si reticulat. Ele sunt
localizate in anumite zone, timodependente, care nu coincid cu zonele ocupate de limfocitele B. La nivelul
tesutului conjunctiv lax si reticulat, limfocitele T intervin in imunitatea celulara. Exista mai multe subclase de
limfocite T:

Limfocite Th (h de la helper) - limfocite ajutatoare care coopereaza cu macrofagele si cu

limfocitele B in raspunsul imun mediat umoral.
Limfocitele K - intervin in apararea antivirala si antitumorala
Limfocitele T de tip citotoxic - au toxicitate specifica
Limfocitele NC de tip granular care intervin in citotoxicitatea nespecifica
Monocitul trece prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax, dens si reticulat si la acest nivel se transforma
in macrofag. Macrofagele sunt o populatie heterogena de celule dar cu functii comune: de pinocitoza si
fagocitoza. Totalitatea macrofagelor din organismul uman alcatuiesc sistemul fagocitar mononuclear (SFM).
Despre mastocit s-au emis doua teorii. Prima teorie sustine ca mastocitul provine din bazofile circulante,
teorie care a aparut ca urmare a numeroaselor similitudini structurale si functionale care exista intre cele doua
celule. Cea de-a doua teorie, cea care este acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in zilele noastre, sustine
ca originea mastocitului este in celula stem pluripotenta din maduva rosie hematogena, celula care se va
diferentia pe linie mastocitara, dand nastere mastoblastului care ulterior se va transforma in mastocit. Rolul
mastocitelor este in reactiile de hipersensibilizare imediata: inflamatii, urticarii, alergii si chiar socul anafilactic.
Celula pigmentara are origine nervoasa, in crestele neurale. Este localizata in principal in stroma
conjunctiva a irisului (da culoarea lui), in stratul bazal al epidermului si in invelisul epitelial al firului de par. In
functie de tipul de pigment, de cantitatea lui si de comportamentul fata de razele luminoase rezulta culoarea
ochilor, a pielii si a parului.

D.p.d.v. functional
Celule implicate direct in producerea si degradarea matricei conjunctive extracelulare - fibroblastul celula cea mai activa
Celule cu functie metabolica:
adipocitul brun
adipocitul alb
adipocitul hepatic - celula Ito, care intervine in sinteza si depozitarea vitaminei A
Celule reactive (imune)
Celule efectorii:
celule implicate in fagocitoza:
tip microfag: PMN (neutrofile), bazofile, eozinofile
tip macrofag: celule provenite din monocite care formeaza SFM.
celule implicate in raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B care se vor
transforma in plasmocite si care intervin in secretia de anticorpi sau imunoglobuline.
celule T citotoxice - populatii de limfocite T care secreta perforina ce ataca specific si
distruge celulele (intervine in citotoxicitatea specifica).
celule NK de tip limfocitar - sunt limfocite de tip granular cu origine comuna cu
limfocitele B si T in celula stem pluripotenta hematogena, celule care au dimensiuni
mult mai mari decat limfocitele B sau T. Ele au in citoplasma un continut granular
bogat. Ele vor ataca si distruge nespecific diferite celule.
Limfocitele K (killer) - sunt o subpopulatii de limfocite T care ataca si distug celulele
care au pe suprafata lor anticorpi, ele intervenind in apararea antivirala si
antitumorala.
Celule imune accesorii
macrofagul - incearca sa digere mici cantitati de antigen; activeaza limfocitele Th si
coopereaza cu limfocitele B
celule care prezinta antigen - limfocite Th; ele ajuta macrofagele, contribuie la
elaborarea raspunsului imun umoral.

Originea celulelor conjunctive

Exista doua celule ce pot fi originea celulelor conjunctive: celula mezenchimala nediferentiata si celula
stem pluripotenta hematogena.
Celule care se formeaza din celula mezenchimala nediferentiata:
fibroblastul
adipocitul
condroblastul condrocitul

osteoblastul osteocitul
celulele endoteliale (celule epiteliale)
celulele mezoteliale (celule epiteliale)
Celule care se formeaza din celula stem pluripotenta hematopoietica
mastocitele
PMN (neutrofilele - au un singur nucleu segmentat in mai multi lobi, eozinofilele, bazofilele)
hematiile
megacariocitele (celule care se vor fragmenta si vor da nastere trombocitelor = plachetele sangvine)
limfocitele care se vor transforma in plasmocite
monocitele care se vor transforma in macrofage si vor alcatui sistemul fagocitar mononuclear, alcatuit din:
osteoclaste
macrofagele libere din tesutul conjunctiv (histiomacrofage)
macrofagele fixe (histiocitele)

Celula mezenchimala embrionara

Este prezenta in principal in tesutul embrionar dar si in tesuturile conjunctive adulte in apropierea
vaselor de sange. Au originea in mezodermul embrionar sau in mezoectoderm pentru celulele din extremitatea
cefalica.
Celula are urmatorul aspect la microscopul optic:
celula are 20-30 m, forma neregulata cu prelungiri
nucleul ocupa mai mult de jumatate din citoplasma
blastele au citoplasma bazofila din cauza RE si ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei intense de
proteine
nucleul este rotund sau ovalar si eucromatic (palid colorat)
citoplasma este slab bazofila
La microscopul electronic celula mezenchimala apare astfel:
are prelungiri
raportul nucleoplasmatic este supraunitar
nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii). La nivelul lor se dezvolta organitele celulare: RE si mitocondrii
nucleul este incarcat cu eucromatina si are un nucleol excentric
in citoplasma apar grupari poliribozomale bine dezvoltate.
mitocondriile, RE rugos si aparatul Golgi din citoplasma sunt slab reprezentate
Celula mezenchimala are urmatoarele roluri
Reprezinta originea celor mai multe celule conjunctive fixe
Secreta matricea conjunctiva extracelulara care este lipsita de fibre in acest stadiu
Induce diferentierea epiteliilor
Fibroblastul
Formeaza o familie mare de constituienti celulari: fibroblastele, fibrocitele si miofibroblastele.
Fibroblastele
Sunt cele mai active si mai raspandite celule ale tesutului conjunctiv. Au originea in celula
mezenchimala.
Au urmatorul aspect la microscopul optic:
au forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri
au raportul nucleo-plasmatic supraunitar
nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in zona mai
bombata a celulei
citoplasma este puternic bazofila
La microscopul electronic apar urmatoarele particularitati:
celula stabileste contacte focale cu matricea dar si jonctiuni gap cu alte celule
in citoplasma se evidentiaza foarte multi ribozomi liberi (poliribozomi) si RE rugos
exista foarte multe mitocondrii, aparatul Golgi este bine reprezentat, cu alte cuvinte, intreg aparatul de
sinteza proteica este foarte bine dezvoltat

1.
2.
3.
4.
5.
6.

citoscheletul este de asemenea bine dezvoltat, format din microfilamente de actina si miozina, microtubuli
si filamente intermediare de desmina si timetina.
Fibroblastele au urmatoarele roluri:
Fibroblastul secreta toate macromoleculele matricei conjunctive: tropocolagen, tropoelastina, fibrilina,
glicozaminoglicani si proteoglicani precum si toate cele sase proteine de adezivitate.
Fibroblastele secreta proenzimele lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, hialuronidazei, glucuronidazei
si catepsinei C care intervin in digestia matricei conjunctive.
Fibroblastele secreta factorul de proliferare (stimuleaza dezvoltarea microcirculatiei)
Fibroblastele intervin in secretia de interferon , care este mult mai activ decat interferonul secretat de
macrofage. El intervine in apararea antivirala si antitumorala.
Modulatia: fibroblastele sunt interconvertibile atat pe orizontala cat si pe verticala.
Nonechivalenta: fibroblastele difera intre ele in functie de tipul de tesut conjunctiv caruia ii apartin si chiar
in cadrul aceluiasi tip de tesut conjunctiv, in functie de localizare. O dovada in acest sens avem daca se
transplanteaza bucati de derm din pielea palmara sau plantara in pielea de la nivelul trunchiului. Pielea
trunchiului se va ingrosa ca urmare a fibroblastelor care sunt diferite si induc diferentele epiteliale

Fibrocitele
Sunt celulele in repaus ale tesutului conjunctiv. Ele se gasesc in majoritatea tesuturilor conjunctive.
La microscopul optic se observa:
celula are dimensiuni de 15-20 m si are forma fuziforma, cu capetele bifurcate sau trifurcate
au nucleu alungit, hipercrom
citplasma este acidofila
La microscopul electronic observam in plus:
nucleul are heterocromatina
in citoplasma aparatul de secretie proteica este slab dezvoltat, deoarece celula este in stare de repaus
sunt bine reprezentate organitele digestiei (lizozomii)
la nivelul membranei plasmatice se observa receptori pentru lipoproteine cu densitate joasa (colesterol).
Fibrocitele intervin astfel in metabolismul colesterolului: controleaza depunerea si sinteza lui.

Miofibroblastele
D.p.d.v. structural se aseamana cu fibroblastele la care se adauga multe filamente de actina si miozina.
Este localizat:
in tesutul de granulatie din apropierea plagilor
in axul vilozitatilor intestinale
in albuginea testiculului
in peretele foliculilor ovarieni
in capsula si septurile splenice
Un tip special de miofibroblaste este asa-numitul pericit al lui Rouget, care se afla in peretele
capilarelor, intr-o dedublare a membranei.
Mastocitul
Cu privire la originea acestor celule s-au elaborat doua teorii, enuntate mai sus (pag. 2).
Ele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor
respiratorii.
La microscopul optic mastocitul apare in urmatorul fel:
are forma rotunda sau ovalara cu diametrul de 20-30 m.
nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident.
are putina citoplasma si este slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a numeroase
granule mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare pe care o are si
colorantul folosit) sau metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta culoare decat colorantul folosit
- schimba culoarea colorantului). Se folosesc coloranti cationici de anilina: albastru de toluidina granulatiile ortocromatice se vor colora in albastru iar granulatiile metacromatice se vor colora in rosuviolet.
La microscopul electronic mai observam:

nucleul care aparea palid colorat la microscopul optic aici este incarcat de eucromatina; prezinta un nucleol
excentric
citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de granule opace la
fluxul de electroni ce au dimensiuni variate (intre 0,2-2 m).
granulele mastocitare au urmatorul continut:
1. proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu condroitin
sulfat (mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)
2. histamina
3. proteaze neutre
4. factorul chemotactic al eozinofilelor, responsabil de socul anafilactic.
membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet cortical alcatuit din filamente de actina. Acest
citoschelet este bine reprezentat.
la nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in membrana
bazofilelor
la nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea complexului
antigen-anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului.
Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre care cea mai
de temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza un edem insotit de
bronhospasm. Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau antitoxina antitetanica. In cazul
in care un organism vine in contact pentru prima data cu un astfel de alergogen, se va induce secretia de IgE
prin plasmocite. IgE au receptori specifici in membrana mastocitelor si a bazofilelor.
La un al doilea contact al organismului cu acelasi antigen, antigenele vor gasi anticorpi deja formati si
se vor fixa pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor determina doua
reactii:
1. degranulare mastocitara cu sau fara mastocitoliza
2. formare de leucotriene in membrana mastocitului
Degranularea mastocitara cu mastocitoliza
Este o urmare a faptului ca nou formatele complexe [Ag-Ac] din membrana mastocitara vor declansa un
lant de mecanisme dupa cum urmeaza: este activata adenilat ciclaza care va duce la fomarea de AMPc. AMPc
activeaza o proteinkinaza care va determina deschiderea unor canale de calciu. Ca urmare a deschiderii
canalelor de calciu, creste influxul de calciu fapt care determina fuzionarea granulelor mastocitare intre ele si
apoi cu membrana celulara. Astfel granulele isi vor varsa continutul la exterior, fapt care poate sa duca sau nu
la degradarea celulei in intregime.
Histamina determina cresterea permeabilitatii capilare. Astfel, prin peretele capilar va exista un aflux
mare de eozinofile si neutrofile care sunt atrase prin chemostatism pozitiv de catre factorul chemotactic al
eozinofilelor care se afla in granulele mastocitare si care acum a fost imprastiat in lichidul interstitial.
Neutrofilele si eozinofilele genereaza mastocitoliza in lant care va duce si la eliberarea mai multor granule
mastocitare.
Alt efect consta in contractia muschilor netezi din peretii bronhiilor si bronhiolelor mergand pana la
bronhospasm si moarte daca nu se intervine cu un bronhodilatator puternic: adrenalina.
Formarea de leucotriene in membrana mastocitului
Complexul [Ag-Ac] stimuleaza fosfolipaza din membrana celulara care va induce sinteza de acid
arahidonic din care se sintetizeaza leucotriene. Leucotrienele pe masura ce se produc se elibereaza in matricea
extracelulara. Ele au un rol antagonic histaminei: relaxeaza musculatura neteda. Cam la 1-2 ore dupa reactie,
histamina este anihilata prin leucotriene de catre mastocit si prin histaminoxidaza de catre eozinofile.
Mastocitele mai sunt denumite si celule paracrine deoarece actioneaza local prin produsul de secretie
eliberat in afara celulei.
Macrofagul
Are originea in monocitele circulante.
Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar mononuclear care prezinta trei compartimente:
1. compartimentul medular
2. compartimentul sangvin
3. compartimentul tisular.

Compartimentul medular este format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie
monocitara in monoblast promonocit monocit.
Compartimentul sangvin este format din totalitatea monocitelor circulante.
Compartimentul tisular este format din doua tipuri de celule:
1. macrofagul liber (histiomacrofag)
2. macrofagul fix (histiocit)
La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se grupeaza
de regula in apropierea vaselor de sange.
Histiocitul
Este o celula cu dimensiuni intre 10-15 m, cu nucleu tahicromatic, excentric, cu citoplasma acidofila,
mai mult sau mai putin omogena.
Histomacrofagul
Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 m, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident.
Citoplasma este acidofila si puternic granulata.
La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:
nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti
citoplasma contine organite comune: mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi
citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul
antigenului (lichid sau solid).
exista si fagolizozomi si pinolizozomi
exista de asemenea si corpi reziduali
Macrofagele au urmatoarele functii:
1. Fagocitoza si pinocitoza. Macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica sau
nespecifica. Ea este mediata de receptori.
2. Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre citokine,
interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din cadrul raspunsului imun
mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate specifica sau nespecifica.
4. Secreta interferonii , , . Interferonul este cel mai important, avand rol in apararea antivirala si
antitumorala.
5. Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.
Componentii sistemul fagocitar mononuclear
1. Macrofagele de tip histiomacrofag si histiocit din tesutul conjunctiv lax si dens aflat in dermul pielii si
mucoasele digestiva si respiratorie.
2. Celulele Kupffer din ficat
3. Macrofagele alveolare, numite celule cu praf sau prafoase, din plaman.
4. Macrofagele din tesutul conjunctiv reticulat din splina, foliculii limfatici, maduva rosie hematogena si timus
5. Macrofagele pleurale si peritoneale din seroasele cavitare
6. Osteoclastele din tesutul osos
7. Celulele gliale din SNC, numite microglii
8. Celulele Langerhans din epiderm.

Plasmocitul
Are originea in limfocitele B circulante.
Sunt localizate: in dermul pielii, in mucoasele si submucoasele digestive si respiratorii.
La microscopul optic plasmocitul apare in felul urmator:
celula ovalara cu dimensiunea de 30 m
nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, in jurul caruia se observa un aspect de cadran de ceas sau roata
cu spite.
are nucleoli evidenti
citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila; o mica zona din apropierea nucleului ramane
mai palid colorata sau acidofila.

in zonele in care citoplasma este bazofila, exista mici vacuole mai palid colorate sau cu tenta acidofila.
Aceste zone sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE rugos)
La microscopul electronic observam:
membrana plasmocitara prezinta microvili
nucleul apare rotund, excentric, cu o alternanta regulata de eucromatina (spatiile dintre spite) si
heterocrmatina (spitele rotii)
in citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste citoplasma este
acidofila (in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si elemente de citoschelet).
Rolurile plasmocitului sunt:
Sintetizeaza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de plasmocit sunt:
IgG - imunoglobulina libera in plasma, fixata pe receptorii specifici de pe suprafata
limfocitelor B. Pot
interveni in procesul de axonizare a antigenelor.
IgM este prezenta pe suprafata limfocitelor B unde se fixeaza pe receptorii specifici.
IgA este secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din epiderm
unde se fixeaza pe receptorii specifici intervenind in procesele de aparare locala la nivelul pielii.
IgD - se fixeaza pe receptorii specifici de pe suprafata limfocitelor B.
IgE (reagine) - are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de hipersensibilizare
imediata.
Raspunsul imun mediat umoral
Poate fi de doua feluri: primar sau secundar.

Raspunsul imun umoral primar

Organismul vine in contact cu un anumit antigen pentru prima data. Acum limfocitele B se vor blastiza
(celula adulta redevine celula tanara) si are raportul nucleoplasmatic supraunitar. Nucleul este eucromatic,
activ, citoplasma este bazofila, cu aparatul de sinteza proteica foarte bine dezvoltat. Aceste limfoblaste se vor
divide intens si se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia limfoblaste limfocite cu memorie
2. linia limfoblaste plasmoblaste plasmocite.
Plasmocitele vor sintetiza anticorpi.
In raspunsul primar mediat umoral toate aceste evenimente au nevoie de celule imune accesorii
(macrofage, limfocite Th).
Raspunsul imun umoral secundar
Are loc la al doilea contact al organismului cu un anumit antigen. In acest caz nu mai este necesara
prezenta celulelor imune accesorii pentru ca exista limfocite B cu memorie care se blastizeaza si rezulta
limfoblaste cu memorie care se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia de limfocite B cu memorie
2. linia limfoblast centrobalst centrocit
Centroblastul (centrocitul) este un plasmoblast (plasmocit) dispus in centrul germinativ al foliculului
limfatic secundar.
Neutralizarea antigenelelor poate avea loc dupa cum urmeaza:
1. Direct - prin aglutinare, precipitare, insolubilizare si liza.
2. Prin activarea complementului seric (ansamblu de 15 proteine serice care intervin in distrugerea
antigenelor).
3. Prin activarea celulelor care intervin in reactiile de hipersensibilizare imediata.

Celulele pigmentare (melanocitele)

Sunt celule care produc pigmenti. Celula melanofora este o celula care depoziteaza pigmentii produsi de
melanocite.
La microscopul optic celula pigmentara apare in felul urmator:
are aspect de fulg de nea sau floare de gheata
nucleul este rotund si dispus central
citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala. Granulele se numesc melanozomi.
La microscopul electronic mai putem observa in plus:
sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina: tirozina 3, 4 dihidroxifenil alanina (DOPA)
melanina. Prima etapa a sirului de reactii este catalizata de enzima tirozinaza.
melanozomii cu granule de melanina (pigmentul) pot fi primari, secundari, tertiari sau cuaternari.
melanozomii primari, secundari si tertiari se gasesc in celula pigmentara
melanozomii cuaternari se gasesc in cheratinocite (celulele melanofore)
Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face prin secretie citocrina. Dispersia
pigmentului este data de ACTH.

Histologie - curs 6

Varietati de tesut conjunctiv

Tesuturi conjunctive propriu-zise:

tesuturi conjunctive laxe
propriu-zis
special care este de mai multe feluri:
lamelar
areolar (fenestrat)
spinocelular
tesuturi conjunctive fibroase (dense):
semiordonat
ordonat
Tesuturi conjunctive cu functii speciale
tesut conjunctiv reticulat:
mieloid
limfoid
tesut conjunctiv elastic
tesut conjunctiv adipos
alb
brun
tesut mucoid
tesuturi conjunctive scheletale:
tesut cartilaginos:
hialin
elastic
fibros
tesut osos
lamelar haversian
lamelar trabecular
articulatii

Tesuturi rile conjunctive laxe

1. propriu-zise
2. speciale:
lamelar (fasciile)
areolar sau fenestrat (epiploon)
spinocelular (corticala ovarului, endometru)

Tesutul conjunctiv lax propriu-zis

Este tesutul cel mai raspandit in organismul uman:
Formeaza mucoasele impreuna cu epiteliile de acoperire si cele glandulare. In structura mucoaselor el
reprezinta corionul.
Il mai gasim in stroma conjunctiva a organelor parenchimatoase (tesutul conjunctiv lax reprezinta scheletul
iar umplutura este reprezentata de celulele epiteliale).
Se mai gaseste in axul conjunctivo-vascular al seroasei peritoneale.
in axul conjunctivo-vascular al vilozitatilor intestinale
in adventicea tubului digestiv si a vaselor de sange
in regiunea superficiala a dermului (dermul papilar).
in structura capilarului
in endotenoniu
in peritenoniu
in endomiusium
in perimisium
in endonerv
in perinerv
In structura lui se gasesc in proportii egale fibre, celule si substanta fundamentala.
Celulele pot fi fixe sau mobile.
celulele fixe sunt fibroblastele si fibrocitele
celulele mobile sunt celule imuno-reactive (mastocitelele, macrofagele, plasmocitele, celulele cu efect
citotoxic) sau celule accesorii, provenite din sange (limfocitele TH si macrofagele). Prin aceste celule
mobile tesutul intervine in imunitate, in apararea locala atat in RI celular cat si umoral.
Fibrelele sunt de toate categoriile (colagen, elastina, reticulina) in proportii aproximativ egale. Fibrele
de colagen se dispun in benzi sau panglici. Ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Benzile sunt formate din
fibre de colagen dispuse paralel intre ele. Benzile se dispun ulterior in diferite ungiuri fara sa se ramifice sau sa
se anastomozeza. Fibrele de elastina se ramifica si se anastomozeaza formand retele cu ochiuri neregulate. Si
ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Fibrele de reticulina nu se vizualizeaza in coloratie HE datorita
resturilor zaharidice. Ele se pot evidentia prin impregnare argentica sau reactie PAS pozitiva. Aceste fibre sunt
ramificate si anastomozate. In ochiurile retelei se dispun celule si substanta fundamentala.
Substanta fundamentala are un procent mare de GAG nesulfatati. De asemenea mai contine si PG mai
ales cei cu heparan sulfat si cei cu condroitin sulfat, keratan sulfat si dermatan sulfat. Datorita continutului mare
in GAG si PG ea se coloreaza palid in HE. Substanta fundamentala mai contine glicoproteine de adezivitate
(fibronectina, entactina si tenasceina).
Vascularizatia este foarte bogata, se face prin vase de calibru minim (capilare, arteriole, venule).
Inervatia este bogata, prin fibre vasomotorii si fibre senzitive, sub forma de terminatii nervoase libere
sau terminatii incapsulate.
Tesutul conjunctiv lax lamelar
Este bogat in fibre de colagen si elastina dispuse in lamele paralele. Au celule de tip fix (fibroblaste si
fibrocite). Se gaseste in fascia superficiala si profunda a muschilor.
Tesutul conjunctiv lax areolar (fenestrat)
Este bogat in fibre de colagen care formeaza o retea cu ochiuri foarte largi (de 2-3 ori mai largi decat in
tesutul conjunctiv lax propriu-zis). Celulele sunt fixe sau mobile. Se gaseste in epiploon.
Tesut conjunctiv lax spinocelular
Se gaseste in corticala ovarului, in jurul foliculilor ovarieni, in endometru si in jurul glandelor uterine.
Se caracterizeaza printr-o predominata celulara (celule mezenchimale si fibroblaste). Au putina substanta
fundamentala si fibre subtiri de reticulina. Celulele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor foliculare.

Tesuturile conjunctiv dens

Tesutul conjunctiv dens semiordonat (fibros)
Localizare:
in dermul pielii (in partea profunda - dermul reticular)
in capsulele conjunctive ale organelor
in structura scleroticii si a corneei
in epitenoniu
in epimisium
in epinerv
in structura durei mater
in submucoasa organelor tubului digestiv
Organizare: predomina fibrele de colagen si elastina, putina substanta fundamentala si putine celule.
Fibrele de colagen sunt organizate in benzi (panglici) care contin fibre de colagen paralele si apoi
benzile sunt dispuse in toate directiile si chiar sunt ondulate. Fibrele elastice se dispun si ele in toate directiile
ramificandu-se. Ele constituie o pasla pentru fibrele de colagen.
Substanta fundamentala este putina si nu se coloreaza in HE datorita prezentei abundente a GAG si PG.
Celulele sunt fibroblaste si fibrocite (celule fixe) dar si macrofage, mastocite, plasmocite, neutrofile.
Vascularizatia este bogata si se face prin vase de calibru minim.
Inervatia este bogata si se face prin fibre vasomotorii si fibre senzitive (terminatii nervoase libere dar
mai ales terminatii nervoase incapsulate).
Rolul acestui tesut: in general asigura rezistenta la tractiuni.
Tesutul conjunctiv dens ordonat
Intra in structura aponevrozelor si tendoanelor. Ambele formatiuni sunt inextensibile si asigura insertia
muschiului pe os. Aponevroza este pentru muschii lati iar tendonul este pentru muschii lungi (ai membrelor).
Aponevroza
Aponevroza poate fi simpla sau compusa. Cele simple sunt alcatuite din 2 foite conjunctive suprapuse
iar cele compuse sunt alcatuite din 3 foite conjunctive suprapuse.
Organizare: predomina fibrele de colagen care sunt paralele intre ele intr-o foita si sunt perpendiculare
pe fibrele din foitele supra si subiacente. Substanta fundamentala este putina si celulele sunt reprezentate de
fibroblaste cu forme extrem de variate datorita spatiilor mici dintre fibrele conjunctive. Au o structura
avasculara (hranirea se face prin difuziune) iar inervatia este senzitiva si se face prin terminatii nervoase libere.
Tendonul
Tendoanele primare si secundare se unesc si formeaza tendonul tertiar (compus).
Tendonul primar
- pe sectiune longitudinala se observa ca fibrele de colagen sunt dispuse paralel in benzi care la randul
lor sunt dispuse paralel. Spatiile dintre fibre sunt mici si contin substanta fundamentala si celule. Celulele sunt
fibroblaste si fibrocite si se numesc tenocite. Ele au niste prelungiri in forma de aripioare si se mai numesc
celule aliforme. Ele apar dispuse metameric, in siruri paralele. Ele sunt extrem de aplatizate si mai au o
caracteristica: bigeminismul (doua celule fiice rezultate prin diviziune sunt asezate una langa alta datorita
imposibilitatii de deplasara).
- pe sectiune transversala tendonul primar are forme ovalare sau poligonale. Aici se observa aspectul
celulelor aliforme. Prelungirile lor imbraca fibrele de colagen marind rezistenta. Fiecare tendon primar este
invelit la periferie de endotenonium (tesut conjunctiv lax propriu-zis avascular?).
Mai multe tendoane primare formeaza tendonul secundar care este invelit de peritenonium, care este
foarte bine vascularizat. Hranirea tendonului se face pe seama peritenoniului cu rol de asemenea in cresterea in
lungime si in grosime. In peritenoniu se mai gasesc corpusculii incapsulati Pacini.
Mai multe tendoane secundate formeaza tendonul compus (tertiar). Epitenoniul inveleste la exterior
tendonul compus. Este tesut conjunctiv dens semiordonat. Intre epitenoniu si tendon mai exista o lama de tesut
conjunctiv lax iar in afara se afla mezotenonul. Mezotenonul este format din tesut conjunctiv lax si mezoteliul.
Mezoteliul este o teaca sinoviala care se dedubleaza din loc in loc si formeaza bursele sinoviale in care se afla
lichidul sinovial. Lichidul sinovial contine apa, ioni, proteine, GAG si PG.
Jonctiunea-tendon os: se realizeaza diferit in functie de locul unde se insera tendonul (pe diafiza sau pe
epifiza). Diferentele se datoreaza osificarilor diferite ale celor doua straturi osoase.

Jonctiunea tendon-diafiza: fibrele de colagen de la nivelul tendonului strabat periostul diafizei si ajung
in corticala diafizara unde se intrepatrund cu fibrele de colagen ale osteoanelor .Acestea sunt fibrele lui
Sharpey.
Jonctiunea tendon-epifiza: intre tendon si epifiza se formeaza un tesut conjunctiv cartilaginos hialin de
alunecare. Acest tesut se caracterizeaza prin predominanta fibrelor de colagen, substanta fundamentala
calcificata si celule cartilaginoase.
Jonctiunea tendon-muschi: Endotenonul se continua cu endomisium, peritenonul cu perimisium si
epitenonul cu epimisium. Fibra musculara care ia contact cu tendonul se termina cu prelungiri digitiforme. Fe
frontul citoplasmatic al prelungirilor se prind de membrana celulara filamentele subtiri de actina ale ultimului
sarcomer. Pe frontul extracelular membrana celulara a prelungirilor digitiforme este dublata de o lamina bazala
impreuna cu care formeaza sarcolema. Fibrele de colagen de la nivelul tendonului se prind in portiunile declive
ale prelungirilor digitiforme direct pe membrana fibrei musculare in aceste portiuni perforand lamina bazala.
Legatura se intareste prin laminina si fibronectina. In jurul fiecarei prelungiri digitiforme se vor localiza circular
numeroase fibre de reticulina care vor creste rezistenta jonctiunii miotendinoase. Aceasta jonctiune este foarte
activa d.p.d.v. functional. Aici se realizaeaza atat cresterea muschiului cat si a tendonului.
Tesutul conjunctiv elastic
Are o raspandire extrem de restransa si anume:
ligamentele galbene de la nivelul cefei
ligamentele articulare
ligamentul suspensor al penisului.
Structura: predomina fibrele elastice dispuse in retea, substanta fundamentala, celule conjunctive (in
special celule fixe). Elementele elastice le vom gasi insa larg raspandite in peretele vaselor formate din lamele
elastice dispuse concentric. Tot elemente elastice apar si in stroma conjunctiva a plamanului dubland peretele
alveolar.
Tesutul mucoid
Il gasim in:
ordonul ombilical (gelatina Wharton)
in corpul vitros (in camera vitroasa)
Contine multa substanta fundamentala, bogata in acid hialuronic, cateva celule mezenchimale si
fibroblaste si cateva fibre de reticulina.
Tesutul reticulat
Este de doua feluri:
1. mieloid (maduva rosie hematogena)
2. limfoid (in organele limfoformatoare). Organele limfoformatoare sunt:
ggl. limfatici
pulpa alba a splinei
placile Peyer din intestin
amigdale
Organizare: fibre de reticulina care se dispun sub forma unui fibroreticul, celule conjunctive (o parte din
ele vor forma citoreticul care se va suprapune peste fibroreticul). In ochiurile celor doua retele se gasesc
substanta fundamentala si celule conjunctive libere.
Tipuri de celule:
celule reticulare de tip fibroblastoid - aceste celule sunt de fapt un fibroblast cu mai multe prelungiri care se
unesc cu prelungirile altor celule prin jontiuni gap. Aceste celule formeaza citoreticulul. Celula are nucleu
central eucromatic, citoplasma bazofila si este implicata in secretia matricei conjunctive si a rol structural
(formeaza citoreticulul).
celule reticulare de tip histioid - au rol macrofag. Pot fi fixe sau libere si se sclerozeaza de regula in
mansoane perivasculare. Ca aspect structural celulele pot avea ..................................... Rol de fagocitoza si
pinocitoza. De asemenea ele colaboreaza cu limfocitele B si T in realizarea RI umoral si celular.
Limfocitele T sunt localizate in zonele timodependente iar limfocitele B sunt localizate in zonele
timoindependente.
celula reticulara interdigitale

celule reticulare foliculare dendritice. Ultimele doua clase decelule sunt greu de diferentiat intre ele (doar
prin imunofluorescenta si ME). Aceste doua tipuri de celule colaboreaza cu macrofagele in elaborarea RI
mediat umoral si celular.

Tesutul adipos
Generalitati
Celulele se numesc adipocite (lipocite). Tesutul contine pe langa celule si putina substanta fundamentala
si putine fibre, in special de reticulina. Celulele adipoase au tendinta de a se aglomera formand lobuli sau
paniculi adiposi separati intre ei prin septuri conjunctive de tesut lax. In aceste septuri se gasesc vase de sange
si terminatii nervoase adrenergice si colinergice. In cazul tesutului adipos brun exista doar fibre nervoase
adrenergice.
Adipocitele isi au originea in celula mezenchimala nediferentiata care incepand cu S3 pana in S5 I.U. da
nastere adipoblastului apoi preadipocitului si in final adipocitului. La nivelul adipoblastului si preadipocitului sa detectat enzima -naftil acetat esteraza, care are o actiune crescuta in aceasta celula.
Din preadipocit rezulta:
adipocitul alb
adipocitul brun
adipocitul hepatic (celula Ito) care se dispune intre hepatocite si peretele capilarului sinusoid. Ea are rol de
sinteza si depozitare a vitaminei A.
Adipocitele brune nu pot da nastere adipocitelor albe sau celulei Ito.
In perioada copilariei are din nou loc sinteza de adipocite sub actiunea STH, a hormonilor tiroidieni si a
insulinei. La pubertate procesul se reia sub actiunea hormonilor sexuali cand apar:
adipocite ginoide (contin estrogeni)
lipoide androide care contin androgeni
Marea majoritate a populatiei de adipocite se sintetizeaza la 2-3 ani iar la pubertate aceste celule se
hipertrofiaza. Exista doua tipuri de obezitate:
hiperplastica (cresterea numarului de adipocite) apare in primii 2-3 ani
hipertrofica (cresterea volumului adipocitelor) apare la pubertate sau mai tarziu.
Tesutul adipos ocupa:
in copilarie
la barbati 15%
la femei 25%
la pubertate
la barbati 25%
la femei 40%
In curele de slabire adipocitul sufera o transformare seroasa, reversibila, devenind o celula de tip
fibroblastoid cu prelungiri.
Daca se depaseste capacitatea de incarcare a adipocitelor se incarca fibroblastele si histiocitele.
Tesutul adipos alb
Adipocitul alb are diametru de 100-120 m. Adipocitele se organizeaza in lobuli separati de septuri
formate din tesut conjunctiv lax ce aduce vase de sange in apropierea adipocitelor. Un capilar corespunde la 2-3
adipocite albe. Tot astfel ajung terminatiunile nervoase adrenergice si colinergice. Celula apare ca un inel cu
pecete. Incluziunea lipidica se prezinta ca o picatura unica (tesut unilocular). Citoplasma si nucleul sunt
impinse la periferie. Bula se dizolva in parafina si in hidrocarburi benzenice. Citoplasma este acidofila iar
nucleul reprezinta pecetea inelului. Tot in tesut se observa numeroase capilare. La ME se observa ca
incluziunea nu este invelita de endomembrana si ocupa cea mai mare parte a celulei impingand nucleul la
periferie.
Nucleul este alungit, eucromatic.
Organitele sunt mitocondrii cu criste tubulare si RE neted. Membrana celulara este dublata la exterior de
o lamina bazala care la randul ei este dublata de o retea fibroreticulara. Aceasta lamina bazala este comuna
pentru mai multe adipocite. Intre adipocite exista substanta fundamentala, fibre de reticulina, capilare si filete
nervoase adrenergice si colinergice care se opresc la nivelul laminei bazale unde-si varsa mediatorul, acesta
ajungand in celula prin difuziune.

Rolul acestor celule este in metabolismul lipidelor, in lipogeneza si lipoliza. Lipogeneza se face din
glicerol si acizi grasi (1 molecula de glicerol si 3 molecule de acizi grasi formeaza 1 molecula de triglicerid).
Glicerolul se obtine prin aport exogen sau prin glicoliza iar acizii grasi pot fi sintetizat de novo sau provin din
sursa endohepatica.
Acizii grasi proveniti exogen sunt absorbiti fie direct in circulatia sangvina fie in circulatia limfatica sub
forma de chilomicroni. Chilomicronii au diametrul de 3 m, au un miez central format de triglicerid si
colesterol esterificat si o parte periferica formata din colesterol liber, proteine si fosfolipide.
La nivelul capilarelor chilomicronii se desfac sub actiunea lipoproteinlipazei secerata de celulele
endoteliale. Acizii grasi rezultati raman legati de proteine si astfel vor traversa lamina bazala a adipocitului alb
si apoi membrana celulara si ajung in citoplasma unde formeaza din nou trigliceride. Depozitele adipoase sunt
permanent reinnoite. Cel mai lipogenetic hormon este insulina care permeabilizeaza membrana adipocitului
pentru glucoza. Lipoliza este controlata de glucagon.
Tesutul adipos brun
In acest tesut exista caroteni (pigmenti) prezenti in citoplasma. Vascularizatia este mai bogata (1 capilar
la 1 adipocit). Citocromii sunt numerosi (exista mitocondrii multe). Astfel se explica culoarea bruna. Acest
tesut ocupa 5-6% din greutate la nastere. Este intalnit doar in viata fetala si in primele 5 luni de la nastere. El
este localizat:
cervical
retrosternal
subscapular
retrosimfizar
in mediastinul profund
in regiunea inghinala.
Acest tesut are rol de protectie termica.
Organizare: adipocitele brune sunt asezate in paniculi separati de septuri conjunctive formate din tesut
conjunctiv lax cu foarte multe vase de sange (1 capilar la 1 adipocit). Terminatiunile nervoase sunt de tip
adrenergic. Exista putina substanta fundamentala si putine fibre de reticulina.
La MO celula are forma poligonala cu nucleul dispus central. In adipocit exista mai multe bule lipidice
care nu conflueaza datorita prezentei unor septuri citoplasmatice. Citoplasma este spumoasa cu numeroase
gauri pentru ca si aici se dizolva in parafina incluziunile de lipide.
Adipocitul brun este mult mai mic - are un diametru de 30-40 m.
La ME se observa perinuclear numeroase picaturi lipidice nedelimitate de endomembrane ci doar
separate de septuri citoplasmatice. In restul citoplasmei exista mitocondrii cu criste si REN cu rol in sinteza
lipidelor. Membrana adipocitului brun este dublata de o lamina bazala inconjurata de o retea fibroreticulara.
Lamina bazala este proprie fiecarui adipocit.
Filetele nervoase adrenergice strabat lamina bazala si vin in contact direct cu membrana adipocitului.
Cand scade temperatura mediului inconjurator se descarca norepinefrina care va stimula adenilat ciclaza ce
duce la crestera cantitatii de cAMP care stimuleaza protein kinaza care va determina ardera acizilor grasi in
ciclul Krebs ceea ce duce la formarea de energie. Tot odata este inhibata ATP sintetaza si astfel toata energia
formata este disipata sub forma de caldura.

TESUTUL OSOS

Cursul cuprinde:
osul ca material
osul ca tesut
osul ca organ
functiile osului
structura macroscopica a osului
clasificarea macroscopica a osului:
os fibros, imatur
os lamelar, matur
componenetele osoase (2):
matricea osoasa:
este formata din:
lamele
canale vasculare
periost
endost
organizare biochimica:
substanta organica (substanta fundamentala si fibre de colagen)
substanta minerala
celulele, care sunt de doua tipuri:
osteogeneratoare (, , )
osteoclaste
Vascularizatie si inervatie
Histogeneza
osificare intramembranoasa (desmala)
osificare endocondrala
centrii de osificare
placa epifiara
cresterea in diametru
evazarea metafizei
modelare osoasa
remodelare osoasa
Unitatile multicelulare osoase
Unitatile de remodelare osoasa (BMU)
Repararea osoasa, care are trei etape:
etapa inflamatorie
etapa reparatorie
etapa de remodelare
Vindecarea prin calus extern
Vindecarea trabeculara
Vindecarea osoasa primara

Cartilajul
Clasificare
Structura (celule si matrice)
Condron
Cartilajul hialin
Histogeneza
Cresterea cartilajului
Condrocitele (la periferie)

Matricea cartilaginoasa, care este formata din colagen si substanta fundamentala (acid
hialuronic si condronectina). Sinteza ei are loc in condrocit
Rolul - in cresterea osului, existand cartilaj primar de osificare si cartilaj secundar de
osificare
Cartilajul elastic
Localizare
Aspect macroscopic
Organizare
Origine
Fibrocartilajul
localizare
Organizare
Discurile intervertebrale
Pericondrul

OSUL
Oasele sunt organe vii, supuse unor modificari continue. Are rol in locomotie, in sustinere, in protectie,
in metabolism. De asemenea, el raspunde la stimuli interni si externi prin remodelare.
Osul ca material
Osul este un material complex, foarte rezistent la compresiune, similar betonului armat. El are prin
urmare urmatoarele caracteristici:
rezistent dar usor
rezistent la indoire ca stejarul
rezistent la compresiune ca fierul, avand doar 2/3 din greutatea acestuia.
Acestea se datoresc urmatorilor factori:
1. constructia lamelara a osului
2. designul tubular
3. intaririi prin reteaua trabeculara
Osul ca tesut
Celulele vii sunt inglobate intr-o matrice bogat vascularizata. Din greutatea osului 92% este substanta
solida (uscata) iar 8% este apa. Din greutatea uscata, 65% este substanta minerala iar 35% este substanta
organica, care reprezinta insa 95% din volum. Celulele reprezinta 3% din volum.
Osul ca organ
Osul contine si alte tesuturi: cartilaje, tesut fibros, tesut adipos, tesut vascular, maduva, tesut nervos.
Oasele se modifica in functie de varsta: oasele tinere sunt flexibile, iar oasele batrane sunt rigide si au maduva
fibroasa. Forma globala aosului este determinata de factorii genetici. Factorii epigenetici (nutritionali, greutatea,
activitatea musculara) au rol in remodelarea osoasa.
Functiile osului
1. Sustinere a trunchiului si extremitatilor, alaturi de muschi, ligamente
2. Protectie a creierului, maduvei spinarii, viscerelor toracice
3. Reprezinta mediul specific tesutului hematopoietic
4. Asigura homeostazia ionilor minerali, continand
99% din totalul de Ca2+ din organism
85% din totalul de fosfor
66% din totalul de magneziu
60% din totslul de sodiu
Structura macroscopica a oaselor
Osul este fie compact (80% din masa osoasa), care se gaseste in oasele lungi si late, fie spongios sau
trabecular, care reprezinta 20% din masa osoasa.
Epifiza este alcatuita din tesut osos compact si din tesut osos spongios.
Diafiza este alcatuita din tesut osos compact.

La nivelul craniului straturile se succed in felul urmator: dura mater - tabla interna - diploe - tabla
externa.
Periostul lipseste la nivelul urmatoarelor structuri;
zona de insertie a ligamentelor, tendoanelor
suprafata patelei
colul femural, subcapsular
astragalul
oasele sesamoide.
Clasificarea microscopica a oaselor:
os fibros, imatur, primar, in care fibrele de colagen sunt asezate la intamplare. Nu are o organizare
structurala. El poate persista la locul de atasare a ligamentelor si tendoanelor. In acest tip de os numarul de
celule este de 4 ori mai mare decat numarul de lamele. Persistenta sa patologica se traduce prin boala Paget
(osteozis imperfecta) sau prin sarcom osteogenic
os lamelar care se formeaza pe o formatiune preexistenta, osoasa, mineralizata in prealabil. Este format din
osteoane cu diametrul de 250m. Osteoanele reprezinta 2/3 din osul adult, intre ele existand sisteme de
lamele interstitiale.
Componentele osoase
Sunt in numar de doua: matricea osoasa si celulele.
Matricea osoasa
Este alcatuita din lamele care sunt in general in numar de 3-7, dar pot ajunge pana la 20 si din lacune , in
care se gasesc osteocite care au prelungiri ce patrund in canalicule ce se anastomozeaza.
Lamelele (4-20) sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular longitudinal cu diametrul de 50-90
m. Acest canal vascular se mai numeste si canal haversian. Osteonul are un diametru de 200-300 m.
Osteoanele pot fi primare, secundare etc. Lamelele sunt si ele de mai multe feluri: lamele T (intunecate sau
lamele A (alternanate), alternanad lamelele longitudinale (L) cu cele transversale (T). La periferia osteoanelor
secundare exista linia de ciment, care contine mai putin colagen, mai putin fosfor si mai mult sulf.
Intre osteoane exista sistemul lamelar interstitial, angular. De asemenea, la periferie mai exista un
sistem circumferential intern si extern, in corticala oaselor lungi. Lamelele din sistemul trabecular nu prezinta
canale vasculare (haversiene) si se hranesc prin difuziune din spatiul inconjurator.
Canalele vasculare sunt de doua feluri: longitudinale si transversale. Canalele longitudinale se mai
numesc si haversiene si reprezinta capilare fenestrate sau chiar venule. Ele sunt marginite de celule turtite
(mezenchimala, osteoblast in repaus, osteocit in activitate). Aceste celule sun asezate probabil in strat continuu,
unite prin jonctiuni gap cu osteocitele din lacune. Aceste celule alcatuiesc bariera os - celule. Canalele
transversale sau oblice se mai numesc si Volkmann si nu sunt inconjurate de lamele.
Periostul este alcatuit din doua straturi: extern, alcatuit din fibre (Sharpey) si bogat vascularizat si un
strat intern, osteogenic, alcatuit din celule.
Endostul este alcatuit din celule aplatizate si acopera peretii tuturor cavitatilor osoase din osul spongios
precum si canalele vasculare haversiene si Volkmann din osul compact. La osul spongios endostul reprezinta
stratul periferic al stromei medulare.
Organizarea biochimica a matricei osoase este din substante orgenice si anorganice. Substanta organica
intra in alcatuirea fibrelor si a substantei fundamentale. Ea da reactii PAS pozitive, metacromazie (pozitiva sau
negativa), este acidofila si se poate evidentia prin incorporare de sulf.
Substanta fundamentala este amorfa. Ea contine proteine necolagenice specifice tesutului conjunctiv dar
si proteine necolagenice specifice tesutului osos.:osteocalcina, osteopontina, sialoproteina osoasa. Osteocalcina
si osteopontina se leaga de hidroxiapatita. Sialoproteina se leaga de celula. Sunt importante 1, 25-dihidroxi
vitamina D, cu rol in sinteza proteinelor necolagenice si vitamina K (osteocalcina).
Fibrele (colagenul ) reprezinta 90% din totalul de substanta organica. Colagenul este de tip I, fibrele au
diametru de 50-70 nm, si o periodicitate de 67 nm, fiind bogat in lizina hidroxilata. Prezinta numeroase legaturi
transversale, avand o mare rezistenta mecanica si la agenti acii. Fibrele au un aranjament bine orientat. Ele
alcatuiesc lamelele intunecate sau luminoase, existand diferente de orientare si/sau cantitative. Fibrele sunt
dispuse helicoidal in raport cu substanta minerala. Pasul helixului se modifica de la o lamela la alta.
Substanta minerala reprezinta 65% din totalul de substanta uscata. Ea apara ca depozite
submicroscopice de fosfat de calciu care se transforma in hidroxiapatita. La ora actuala exista o disputa cu
privire la starea substantei anorganice in os. Nu se stie daca substanta este de la inceput sub forma de cristale
sau fosfatul de calciu este amorf in timp ce hidroxiapatita este cristalina. Cristalele de hidroxiapatita sunt de

forma unor bastonase cu lungimea de 40 nm si diametrul de 1,5-3 nm, distribuite pe o lungime de 60-70 nm in
lungul fibrelor de colagen. Aranjarea colagenului este astfel facuta incat sa dea nastere unor goluri in interiorul
unei retele ordonate. Golurile au dimensiuni de 40 nm / 2,5 nm si aici sunt dispuse cristalele. Substanta
anorganica mai contine ioni citrat (la suprafata cristalului), ioni carbonat, substante fosfatice, fluor (inlocuieste
OH). Izotopii radioactivi ai Ca si P pot inlocui ..........stabil. Mai este prezent plumbul, strontiul, radiul. In
ostomalacie sau rahitism substanta anorganica poate scadea pana la o proportie de 35%. Hidroxiapatita are
formula Ca10(PO4)6(OH)2.
Celulele
Celulele sunt de doua feluri: celule osteogeneratoare (celule osteoprogenitoare, osteoblaste, osteocite) si
osteoclastele.
Celulele osteogeneratoare sunt de fapt aceeasi tip celula dar in faze functionale diferite.
Celulele osteoprogenitoare () provin din celula mezenchimala primitiva si dau nastere condroblastilor si
osteoblastilor. Ele se gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost, trabecule, cartilaj calcifiat,
metafiza osului in crestere). Osteoblastele in repaus se aseamana morfologic cu aceste celule, fiind cel putin
o parte din celulele ce marginesc osul adult.
Osteoblastele () depun osteoidul (matricea osoasa). Ele sunt celule columnare sau epiteloide care se gasesc
la suprafata osului si cand sunt inactive au un aspect scuamos. Sunt celule sintetizatoare de proteine, produc
factori de crestere care actioneaza autocrin sau paracrin, contin fosfataza acida. Se leaga de osteoblastele
vecine prin jonctiuni gap, prezinta receptori pentru hormoni, vitamine, citokine. Spre exemplu,
parathormonul actioneaza asupra osteoblastelor care produc factori de stimulare a osteoclastelor. Secreeta
procolagenoza din care rezzulta colagenoza care lizeaza osteoidul potentand activitatea osteoclastelor. Au
un mic rol in resorbtia osoasa, resorbind o portiune mica de osteoid, dupa care intervin osteocitele.
Osteocitele () se gasesc in lacune, prezinta prelungiri care patrund in niste canalicule si se anastomozeaza
cu prelungirile osteocitelor vecine prin jonctiuni gap. Aceste prelungiri formeaza un fel de retea. Osteocitele
prezinta o activitate dar redusa. Ele au organite in regresie. Se stie ca osteocitele provin din osteoblaste
dar transformarea osteocitelor inapoi in osteoblaste este controversata.
Osteoclastele au un diametru de 150 m, prezinta cate 50 de nuclei in fiecare celula, si se gasesc in niste
lacune speciale, numite Howship.
Celulele sunt polarizate: nucleii se afla la polul opus frontului osos iar inspre frontul osos prezinta o
margine in perie (margine dantelata) care in repaus dispare. Prezinta numerosi lizozomi primari, cu diametrul
de 0,5-3 m care contin fosfataza acida rezistenta la tartrat si divarese enzime proteolitice. In osteoclaste exista
o zona numita compartiment subosteoclastic, in care mediul este puternic acid si care este echivalenta unui
lizozom secundar. Mediul acid din acest compartiment este obtinut cu ajutorul unei pompe protonice ATP
dependenta care pompeaza in zona subosteoclastica protonii obtinuti cu ajurorul anhidrazei carbonice. Acest
compartiment este inconjurat de o zona de inchidere. Spre periferie mai exista si o zona clara deasupra careia
se afla marginea dantelata (in perie) care este bogata in actina si mai este numita si zona filamentoasa.
Originea osteoclastelor se afla in precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in maduva osoasa.
Osteoclastele se obtin prin fuzionarea precursorilor, proces care este dependent de un factor necunoscut. Insa
monocitele fuzionate nu au proprietati osteoclastice, desi provin din aceeasi precursori ca si osteoclastele.
Receptorii pentru calcitonina inhiba activitatea osteoclastelor dar ele sunt sensibile la factorul de
stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblasti la actiunea parathormonului.
Vascularizatie si inervatie
Osul primeste 10 din debitul cardiac. Osul este vascularizat cortical, prin arteriole ce provin din artera
nutritiva a osului respectiv, in timp ce vascularizatia venoasa se face centripet, venulele adunandu-se in venele
medulare. Venele medulare au o capacitate de 6-8 ori mai mare decat capacitatea arteriala. Sistemul vascular
periostal este de rezerva. Hemodinamica este necunoscuta. vascularizatia limfatica are loc la nivelul periostului.
Inervatia are loc prin prelungiri nemielinizate ale nervilor in canalele haversiene. Sinapsele sunt de tip
adrenergic. Astfel sunt inervate: canalul haversian, periostul si vasele medulare. In maduva se gasesc corpusculi
Pacini.
Modelarea osoasa
Formarea osoasa are loc la nivel endosteal iar resorbtia osoasa are loc la nivel subperiosteal. De
asemenea are loc mentinerea formei conice a epifizelor. La nivelul boltii craniene osteogeneza are loc la nivelul
partii externe iar osteoresorbtia are loc in regiunea interna. Aceasta distributir a proceselor asigura forma de
bolta si mentinerea ei in concordanta cu cresterea organelor din cavitati.

Modelarea osoasa (organogeneza osoasa) consta in cresterea in lungime, cresterea in grosime (in
diametru) si asigurarea formei conice a epifizelor. Acestea au loc prin procese complexe, coordonate, neintelese
inca pe deplin, si care mentin toata viata forma oaselor. Prin remodelare osoasa 10% din intreaga masa osoasa a
organismului se inlocuieste in fiecare an la individul tanar.
Remodelarea osoasa consta in inlocuirea osului primar, fibros, cu os secundar, lamelar organizat in
sisteme haversiene (osteoane secundare). Mai intai are loc depunerea osteoidului si apoi mineralizarea acestuia.
Un sistem haversian este depus in 4-5 saptamani, in primele zile are loc mineralizarea in proportie de 70% iar
apoi, in cateva luni, are loc mineralizarea completa. Mineralizarea este influentata de factori locali sau generali
si rezulta osul embrionar.
Placa epifizeala (cartilajul de crestere) reprezinta confluenta centrilor primar si secundar. La acest nivel
se asigura cresterea in lungime a osului care este adaugat in sens diafizar si erodat in sens epifizar).
Histogeneza (osificarea)
Osificarea este de doua tipuri: osificare de membrana (desmala) sau osificare de cartilaj (encondrala).
Mai intai are loc depunerea de matrice ideatica(in osificarea encondrala). Apoi are loc indepartarea cartilajului
calcificat. Osul nou format este organizat intr-o retea trabeculara spongioasa primara. In zona corticala osul
trebuie compactat prin umplerea golurilor si rezulta astfel osul primar, fibros, care nu este lamelar.
Osificarea intramembranoasa (desmala)
Areloc la nivelul oaselor frontal, parietal si partial pentru oasele temporale, occipital, mandibular,
maxilare, corpii claviculelor.
Osificarea se face din tesut conjunctiv primitiv, bine vascularizat ce contine numeroase celule
mezenchimale. Aceste celule se transforma in osteoblasti care depun osteoidul care apoi se va mineraliza.
Osteoblastele se transforma apoi in osteocite si se obtine osul fibros care este neregulat si contine numeroase
fibre de colagen. Osul fibros mai cuprinde si vase de sange, si nu e lamelar. El realizeaza spongioasa primara.
Prin condensarea tesutului conjunctiv aflat la periferie se formeaza periostul si endostul. Mai departe are loc
compasctarea (pentru osul compact) sau ................ umplerea spatiilor libere (osul trabecular).
Osificarea encondrala
Are loc in centrii primari, secundari, la baza craniului, la nivelul coloanei vertebrale, in oasele lungi si la
extremitatile oaselor. Centrii de osificare reprezinta modificari ale tesutului cartilaginos prin aparitia unor
muguri periostali vasculari.
Cartilajul sufera modificari zonale dinspre epifiza spre diafiza. La acest nivel celulele vor fi dispuse pe
mai multe zone:
cartilaj de rezerva
zona de proliferare
zona de maturare (celulele cresc)
zona de generare - unde are loc calcifierea matricei in sens longitudinal si nu la nivelul septurilor
transversale.
linia de eroziune (frontul de osificare) unde se gasesc vase (anse capilare) si celule mezenchimale
nediferentiate care vor da nastere diferitelor celule osoase precum si celule stem hematopoietice.
Intr-o etapa ulterioara are loc distrugerea septurilor transversale, care nu sunt mineralizate.
In procesul de osificare mai inatai se formeaza osteoblastii care depun osteoidul pe cartilajul calcificat si
se formeaza astfel spongioasa primara. Apoi actioneaza osteoclastele si se formeaza spongioasa secundara
(lame obtinute prin resorbtie care formeaza osul).
Procesul actioneaza de la diafiza inspre epifiza. Apare gulerasul periostal epifizar.
Centrii secundari apar dupa nastere la nivelul epifizelor. Sub pericondru nu se depune osteoid.
Unitatile multicelulare ale osului - unitati de remodelare osoasa (BMU)
Aceste unitati realizeaza remodelarea osoasa. De asemenea, dupa varsta de un an, ele asigura
transformarea osului primar in os secundar. Tot BMU realizeaza lamelele interstitiale.
Repararea osoasa - vindecarea fracturilor
1. Etapa inflamatorie - Hemsitomul formarea coagului fibros, dureaza 3-4 zile
2. Etapa reparatorie - se poate forma un calus moale, fibros sau un calus dur, fibrocartilaginos si se formeaza
osul primitiv. Etapa dureaza 3-6 luni.

3. etapa de remodelare - osul lamelar inlocuieste osul primitiv. Remodelarea dureaza ani, uneori pana la 7 ani.
Vindecarea se poate face in mai multe feluri:
1. Vindecare prin calus extern - la oasele aparut eprin osificare encondrala, calusul este cartilaginos (dur) iar la
oasele aparute prin osificare de membrana, calusul este fibros, care da nastere osului primar.
2. Vindecarea trabeculara - se formeaza os nou pe trabeculele deja existente, atunci cand leziunea este mica.
3. Vindecarea osoasa primara - prin BMU.
Oboseala osoasa are ca substrat microfisuri la nivelul osului.
Cresterea in diametru
Consta in adaugare de os (osificare) la nivel periosteal concomitent cu o resorbtie osoasa la nivel
endosteal. Prin acest proces se asigura si cresterea cavitatii medulare. Cresterea in grosime este influentata si de
factorii biomecanici.

TESUTUL CARTILAGINOS
Este forma inalt specializata a tesutului conjunctiv. Este un tesut foarte bogat in matrice extracelulara.
El formeaza scheletul embrionar axial si al membrelor. Tot tesutul cartilaginos asigura cresterea in lungime a
oaselor. Nu contine vase sangvine, limfatice sau nervi, deci se hraneste prin difuziune.
Clasificari:
tesut cartilaginos embrionar
tesut cartilaginos permanent care poate fi de mai multe feluri:
tesut calcifiat
tesut necalcifiat care poate fi scheletic sau nescheletic
In functie de raportul matrice/celule, tesutul cartilaginos se clasifica in:
tesut cartilaginos hialin
tesut cartilaginos eleastic
tesut cartilaginos fibros
Din punct de vedere structural tesutul are doua componente: celulele si matricea extracelulara. Celulele
pot fi condrocite (se gasesc in lacune) sau condroblaste. Clasificarea este arbitrara, in functie de cantitatea de
matrice din jurul lor. Din punct de vedere fenotipic condrocitul poate aparea ca o precondrocit
(celula................. angajata), condrocit diferentiat sau condrocit hipertrofiat. Matricea celulara este si ea de doua
feluri: teritoriala (in jurul lacunei) sau interteritoriala.
Condronul este unitatea functionala atesutului cartilaginos si este format dintr-o celula impreuna cu
matricea teritoriala aferenta.
Cartilajul hialin
Se gaseste in inelele traheale, in laringe, capetele ventrale ale coastelor, pe suprafetele articulare. Este
translucid (semitransparent) si de culoare albastrui-gri.
Histogeneza
Celulele mezenchimale isi pierd prelungirile si se apozitioneaza. Centrele de condrificare secreta
matricea, care este o substanta amorfa si fibrele care sunt mascate de matrice. Celulele se vor izola in lacune. La
periferie, mezenchimul se condenseaza si se formeaza pericondrul.
Cresterea cartilajului
Este apozitionala (pericondrul) sau interstitiala, formandu-se grupurile izogene. De asemenea mai este si
cresterea cartilajului epifizal, la oasele lungi.
Aspectul la microscopul optic - vezi L.P.
Condrocitele
Au forma elipsoidala, avand membrana celulara paralela cu marginea lacunei, sau, daca se gaseste mai
in profunzimea lacunei, are forma hemisferica sau rotunjita. Celula (celulele) ocupa intreaga lacuna. Prezinta
incluzzii de glicogen si lipide, are aparat Golgi si reticul endoplasmic rugos, care sunt mai dezvoltate in
perioadele de sinteza. Ele sintetizeaza toate componentele matricei simultan: colagen, proteoglicani, acid
hialuronic.
La periferie prezinta un invelis matricial pericelular format din proteoglicani, cu aspect de pasla si cu
grosimea de 1-3 m. Urmatorul strat este inelul lacunar, format din fibrile de colagen, ca un cosulet. Apoi
urmeaza matricea teritoriala formata din condroitin sulfat, avand o grosime de 50 m si cu o structura intens

bazofila. Condrocitele embrionare pot avea un mic................. Pe suprafata au caveole, microvili. Condrocitul
hipertrofic are o sinteteza scazuta de colagen II, proteoglicani si inhibitori de proteaze.
Matricea cartilaginoasa
Are o structura omogena la microscopul optic. Este bazofila. Se coloreaza metacromatic cu coloranti
cationici, Azur A, albastru de toluidina, care formeaza complexe impreuna cu glicozaminoglicanii (GAG). Nu
se evidentiaza fibrilele colagenice. Ele se pot evidentia dupa digestia GAG cu .................. Matricea teritoriala
este bazofila datorita condroitin sulfatului.
Componentele matricei sunt colagenul si substanta fundamentala care este amorfa.
Colagenul reprezinta 40% din greutatea uscata a cartilajului. El este de tip II, iar diametrul fibrilelor este
de 15-45 nm. Ele nu se asambleaza in fascicule groase, si formeaza o retea in matrice. Colagenul nu exista in
matricea pericelulara. Arhitectura fibrilelor este dictata de conditiile mecanice si in general sunt tangentiale la
pericondru. In cartilajul articular, la suprafata, fibrilele sunt paralele cu ......................... si tangentiale la
pericondru. Mai exista si alte tipuri de colagen: IX, X, XI. Colagenul de tip IX sau XI se gaseste asociat cu fibre
de colagen de tip II iar colagenul de tip X se gaseste numai in zona de cartilaj hipertrofic. De asemenea mai
exista si colagen de tip I si fibronectina care sunt localizate numai in zona hipertrofa, in portiunea inferioara.
Substanta fundamentala este un gel cu proprietati speciale. Ea contine proteoglicani (PG) formati dintrun miez proteic numit agrecan si aproximativ 50 GAG (condroitin sulfat, keratan sulfat) atasati agrecanului.
Acidul hialuronic leaga apoi aproximativ 100 PG prin proteine de legatura, intre PG fiind o distana de 30 nm.
PG se gasesc la distante regulate de-a lungul fibrei de colagen. Cu ajutorul microscopului electronic se poate
vizualiza reteaua de PG care apare in elul urmator: fibrile fine, discrete, corespunzatoare lanturilor de GAG si
fibrile groase, evidente, corespunzand miezurilor proteice. Agregatele de PG realizeaza un gel puternic hidratat.
Apa reprezinta 70-80% din greutatea cartilajului. Ea se depune structurat, in staturi, fiind atasata gruparilor
COO- si SO42-. Aceasta structura explica rezistenta la compresie.
Condronectina este o glicoproteina fibronectin-like. Ea este incorporata pe suprafata condrocitelor si se
leaga de colagenul de tip II si de GAG. Aceasta proteina modifica atasarea celulelor la matricea cartilaginoasa.
Cartilajul elastic
Localizare: in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, in epiglota, cartilajele
corniculate si cuneiforme.
Aspectul sau macroscopic este mai opac si galbui, flexibil.
Este alcatuit din condrocite similare celor de la tesutul hialin, asezate in lacune izolate sau grupate cate
2-4 in grupe izogene. Matricea este mai putin bogata si prezinta numeroase fibre elastice ramificate.
Originea lor este in ariile primare ale tesutului conjunctiv care contin celule conjunctive ramificate si
fibre care nu sunt nici colagen nici elastina. Se dezvolta ca in ariile tesutului hialin dar dobandesc
caracteristicile tesutului cartilaginos elastic. Tesitul conjunctiv de la periferie da nastere pericondrului.
Rolul importantei matricei este demonstrat de experimentul cu papaina.
Fibrocartilajul
Se aseamna foarte mult cu tesutul conjunctiv dens regulat. Cele doua tesuturi sunt adesea unul in
contnuarea celuilalt, alcatuind ligamentele si tendoanele ce se insera pe os.
Localizare: discuri intervertebrale, simfiza pubiana, unele cartilaje articulare.
Sinteza in condrocit a componentelor matriciale:
In RER dureaza 10 minute, in aparatul Golgi dureaza 30 minute, iar in granulele secretorii stau 2-3 ore.
Condroitin sulfatul si GAG sunt adaugati in aparatul Golgi iar in granulele secretorii exista un material
filamentos (colagen) si un material granular (PG). PG sunt secretati ca monomeri si asamblati pe acid
hialuronic extracelular.
Aceeasi celula cartilaginoasa secreta concomitent toate componentele matricei.
Organizarea microscopica se face pe baza unor condrocite dispuse in siruri intre manunchiuri groase de
fibre de colagen de tip I. Nu are pericondru si este acidofil datorita colagenului. Condrocitele sunt situate in
lacune inconjurate de matrice extracelulara bazofila datorita condroitin sulfatului si keratan sulfatului.
Discul intervertebral
Vertebrele sunt acoperite de cartilaj hialin iar discul se afla in centru si e format din fibrocartilaj.
Nucleul pulpos este derivat din notocord si este format din acid hialuronic si putine celule. Fibrocartilajul este
alcatuit din lamele formate din manunchiuri de fibre de colagen de tip I si care se termina in cartilajul hialin al
vertebrelor. Lamelele adiacente au directii oblice dar opuse, de aici aparand aspectul penat.

Pericondrul este prezent in toate cartilajele mai putin in cartilajul articular. Este un tesut conjunctiv
dens, mai bogat in celule in partea indreptata spre cartilaj. Celulele se diferentiaza in condroblaste . Contine
colagen de tip I.
Histofiziologia cartilajului
cartilajul are rezistenta crescuta la compresiune
cartilajul ajuta la diminuarea la minim a frecarii in articulatii
cartilajul este responsabil de crestera in lungime a oaselor
cartilajul contine numeroase proteine, vitamina C, vitamina D, calciu, fosfat. Absenta acestor principii din
alimentatie duce la rahitism si osteomalacie. Acumularea de matrice fara sa se osifice duce la aparitia unor
oase mai usor deformabile sub actiunea diferitelor forte mecanice.
Hipofiza produce STH care este responsabil de aparitia nanismului, gigantismului si acromegaliei.
Imbatranirea ....................
daca celulele cartilaginoase mor atunci cartilajul este invadat de vase sangvine si fagocite si are loc
fibrozarea.
extractia cartilajului impiedica angiogeneza
transplantul de cartilaj NU este urmat de rejectie deoarece este nevascularizat si prin urmare nu permite
patrunderea limfocitelor si a imunoglobulinelor.

Rolul cartilajului in cresterea in lungime a osului

Centrul primar de osificare
In centrul tijei modelului cartilaginos, un grup de condrocite se hipertrofiaza , avand modificari
ccelulare precis programate:
sinteza de colagen de tip X
sinteza de fibronectina
sinteza de anhidraza carbonica
sinteza de fosfataza alcalina
scaderea sintezei de inhibitori de proteaza
scaderea sintezei de colagen tip II
Scaderea sintezei de PG specifici cartilajului.
Ulterior are loc largirea lacunelor si apar modificari ale PG care favorizeaza depunera calciului. Apoi
patrund vase sangvine si celule formatoare de osteoid in cartilajul mineralizat (calcificat). Apoi are loc o
proliferare a condrocitelor cu dispunerea in coloane paralele.
Centrul secundar de osificare
Apare la nivelul epifizelor ca urmare a acelorasi modificari in structura tesutului cartilaginos. Centrii
avanseaza unul spre celalalt pana nu mai ramane decat placa epifizeala din tesutul cartilaginos (cartilajul de
crestere) care va sigura cresterea in lungime a osului.

SANGELE
Are origine mezenchimala. Este alcatuit din organite (elemente figurate) si plasma.
Elementele anucleate sunt hematia si trombocitul. Elementele nucleate sunt leucocitele care pot fi
granulare (PMN) - neutrofile, eozinofile sau bazofile - sau pot fi agranulare - limfocitele si monocitele.
Plasma sangvina contine 90% apa si 10% substante uscate. Substantele organice sunt albumine,
globuline, fibrinogen, hormoni si vitamine in cantitati mici. Substante anorganice sunt sarurile minerale si ioni
aflati in diverse concentratii. De asemenea mai se gasesc metaboliti: urea, acidul uric, creatinina, glucoza.
La fiecare element figurat se vor studia:
numarul
diametrul
forma
organizarea structurala, observata la MO
organizarea ultrastructurala, observata la ME
durata de viata in sangele circulant
originea
functiile indeplinite
Hematia
Numarul
Se gaseste in numar de 4 mil. / mmc la femeie si 5 mil. / mmc la barbat. Aceste cifre insa nu sunt fixe.
Exista cresteri ale acestor valori (poliglobulii) care pot fi fiziologice sau patologice. Poliglobulie fiziologica se
poate intalni:
la altitudini ridicate
la sportivii de performanta
la femeia gravida in ultima perioada de sarcina
la nou nascut (7-8 mil.) dar care scade insa repede.
Poliglobulii patologice se intalnesc in:
boli ale sangelui
boli generale
Scaderea numarului de hematii se numeste anemie si apare in boli ale sangelui sau in boli generalizate.
Dimensiuni
8,6 m la hematia circulanta
7,5 m la hematia uscata
Dimensiunile mari ale hematiilor: macrocite (10 m) sau megalocite (12 m) insotesc anemiile sau alte
boli ale sangelui. Diametre scazute (microcite) se intalnesc in anemii. Poate exista si anizocitoza (diametre
diferite).

Forma
discocit (forma clasica, fiziologica) - in plan frontal are forma rotunjita iar in plan sagital are forma de disc
biconcav (piscot).
sferocit - hemati rotunjite, cu forma de balon
echinocit - au forma de sfera dar membrana celulara emite prelungiri de lungime, forma si grosime egala si
situate la distante egale unele de altele. Aceasta forma apare atunci cand concentratia de ATP din celula sau
din exterior scade.
stomatocite - sunt celule rotunjite care prezinta o infundatura. Aceasta forma apare cand in mediul extern
apare o modificare a pH-ului.
ovalocite - hematii de forma ovalara
acantocite - celulele au forma sferica dar membrana emite prelungiri de lungimi si grosimi diferite asezate
la distante inegale. Aceasta forma poate sa devina si ireversibila in unele boli, spre exemplu in ciroza
hepatica.
De asemenea exista si hematii cu forma ireversibila, patologice:

drepanocitele - hematii in forma de secera

leptocite - hematii turtite
Poikilocitoza apare atunci cand hematiile au forme diferite. In mod fiziologic, atunci cand capilarele
sangvine au un diametru mai mic de 7 m, pentru ca sa poata trece, hematiile se alungesc foarte mult,
deformandu-se iar apoi revin la forma initiala.
Structura si ultrastructura hematiei
Hematia circulanta este anucleata (la om).
Citoplasma: dispar toate organitele celulare si raman doar microfilamentele si microtubulii care
formeaza citoscheletul si mentin forma celulei. Este posibil sa ramana membrana nucleara care va forma inelele
Cabat. Tot din nucleu raman resturi de cromatina sub forma de granule bazofile - granulele Jolly.
Proteinele sunt proteine structurale si protein enzime. Proteinele structurale pot fi fibroase, alungite si
alcatuiesc o pseudoretea cu ochiuri diferite in care se gasesc proteine structurale de forma globulara. Protein
enzimele sunt:
lactat dehidrogenaza (enzima a glicolizei anaerobe)
enzime din suntul pentozic - glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, 6-fosfogluconat dehidrogenaza
ATPaza
urme de catalaza
anhidraza carbonica - intervine in legarea CO2
hemoglobina - ocupa 33% din greutatea hematiei care are 40% substanta uscata in total. Este formata dintro parte proteica - globina si partea de hem care este alcatuita din protoporfirina IX si Fe2+.
In formarea Hb (hemoglobinei) exista mai multe etape:
1. Se formeaza globina in RER.
2. Se formeaza protoporfirina IX
3. Se leaga Fe la protoporfirina si se formeaza hemul
4. Se unesc globina si hemul
Hemoglobina este de mai multe feluri:
HbA1 - 97% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi .
HbA2 - 2% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi .
HbF (fetala) - 1% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi . La nastere ea
reprezinta 80% din total.
HbAlc - globina este format adin 2 lanturi si 2 lanturi dar la valina terminala se adauga o molecula de
glucoza.
Exista boli ereditare determinate de defecte genetice in formarea Hb - secvente gresite de aminoacizi in
lanturile ale globinei.
Hemoglobinopatii sunt determinate de defecte genetice in lanturile cel mai frecvent, mai rar in
lanturile si foarte rar in amandoua simultan.
Hemoglobinopatii determinate de greseli in lanturile :
HbS - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu valina
HbC - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu lizina
HbG - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu glicina
HbE - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 26 cu lizina
Hemoglobinopatii determinate de defecte in lanturile
HbI - inlocuirea lizinei din pozitia 17 cu acid glutamic
Hemoglobinopatiile sunt raspandite diferit: cele cu HbS, HbC sunt mai frecvente in tarile mediteraneene
iar cea cu HbG este mai raspandita in Tailanda si Asia de Est.
Talasemia este un defect genetic in care celulele (hematiile tinere) au o cantitate redusa de RER, deci se
sintetizeaza mai putina globina dar in acelasi timp formarea de hem este normala si astfel Hb va fi mult alterata
si redusa in hematii. Talasemia majora este o forma foarte grava cu rata de supravietuire redusa. Talasemia
minora permite supravietuirea pana la varsta adulta sau chiar mai mult.
Membrana celulara este de natura lipoproteica, sub forma de mozaic. La exterior prezinta glicocalix. A
fost prima membrana izolata si cea mai mult studiata pentru ca hematia in mediu hipoton se umfla si se
dezintegreaza si rezulta o hematie fantoma, ramanand doar membrana. In mediu hiperton se ratatineaza si emite
tepi.

Structura ei este: 30 % lipide, 50-52% proteine, 18% glucide. Pe fata exterioara a membranei se gasesc
acetilcolinesteraza si nicotin-amid-dinucleotid. Pe fata interna a membranei se gasesc ATPaza, 3-gliceraldehid
dehidrogenaza si proteinkinaza. De asemenea pe fata externa prezinta numerosi antigeni de suprafata, de
ordinul trilioanelor, grupati in: antigen A, B.
A (antigen A1 / A2)
B (antigen B)
AB (antigene A, B)
0 (nici un antigen)
aglutinina antiB
aglutinina antiA
nici o aglutinina
aglutinina antiA, antiB
In functie de prezenta sau absenta factorului Rh, indivizii pot fi Rh pozitivi sau Rh negativi. La nou
nascut poate aparea icterul hemolitic al nou nascutului. Aceasta se intampla la al doilea copil provenit de la un
tata Rh pozitiv si o mama Rh negativ. In timpul sarcinii el primeste de la mama anticorpi anti Rh dezvoltati de
mama in timpul primei sarcini, ceea ce determina liza hematiilor.
Durata de viata
120 zile. Hematiile imbatranite ajung in ficat sau splina unde sunt fagocitate de macrofage si sunt apoi
atacate de lizozomi care contin hidrolaze acide. Hematia se descompune si se elibereaza Fe care reintra in
circulatie si ajunge in maduva rosie hematogena ajutand la formarea de noi hematii. Astfel se realizeaza
circuitul Fe in organism.
Originea
Este in maduva rosie hematogena, hematopoietica sau hematoformatoare (MRH) care da nastere
elementelor figurate ale sangelui. Aceasta se gaseste in oasele late (stern, coxal) si in corpurile vertebrelor.
Functiile
Este transportoare de gaze, factorul principal fiin Hb care leaga si dezleaga rapid O2 sub actiunea
methemoglobin reductazei si CO2 sub actiunea carboanhidrazei. Se poate forma si o legatura ireversibila in
carboxihemoglobina determinata de legarea monoxidului de carbon - CO.

Trombocitul
Numarul
200.000 - 400.000 / mmc. Cresterea numarului se numeste trombocitoza iar scaderea numarului se
numeste trombocitopenie si insotesc boli ale sangelui sau boli generale.
Diametrul
Este cel mai mic element figurat al sangelui avand un diametru de 3-4 m.
Forma
Este ovalara, in stare proaspata sau cu margine crenelata in stare uscata.
Structura si ultrastructura trombocitului
Este anucleat.
Citoplasma prezinta doua zone: centrala, intunecata - granulomer, si una periferica, clara - hialomer.
Granulomerul
Este format din vezicule de diferite marimi si opacitati, inconjurate fiecare de o endomembrana. Unele
vezicule sunt organite celulare, foarte putine la numar insa; 2-3 mitocondrii cu rare criste, cativa ribozomi
liberi, cateva vezicule golgiene, putin RE, numar mic de lizozomi (granulele ).
Veziculele dense au diametrul de 250-300 nm si contin serotonina, epinefrina, norepinefrina, ATP,
ADP, ioni Ca2+. Veziculele sunt implicate direct in coagulare si contin: tromboxan A2, trombospondina,
prostaglandine G2, H2, factorul VIII (Willebrand).
Hialomerul
Prezinta 3 sisteme canaliculare, de la exterior spre interior:
1. Sistem canalicular deschis - tubi care comunica cu invaginarile membranei plachetare, favorizand schimbul
dintre mediul intern si mediul extern.
2. Sistem tubular dens alcatuit din tubi anastomozati asezati ca un inel in hialuromer. Pot fi tubi ai RE.
3. Sistem marginal reprezentat de un inel de microtubuli care mentin forma celulei.

Exista proteine speciale cu rol in coagulare:

trombostenina
factorul III plachetar
factorul IV plachetar
Toate aceste structuri stau asezate pe citoscheletul format din microfilamente de actina si miozina si
microtubuli. Citoscheletul are rol de suport, mentine forma celulei, asigura deplasarea sau contractia in
formarea cheagului sangvin.
Membrana plachetara este lipoproteica, mozaicata, cu glicocalix la exterior. Prezinta frecvente
invaginari care comunica cu sistemul canalicular deschis prin intermediul carora se fac schimburi
bidimensionale. De asemenea ea poate emite prelungiri sub forma unor valuri ondulate cu ajutorul carora se
deplaseaza. La exterior se gasesc receptori pentru factorii plasmatici cu rol in coagularea sangelui.
Durata de viata
Variaza de la cateva ore pana la 3-4 zile. Ele parasesc vasul si patrund in tesuturile conjunctive unde
sunt fagocitate de macrofage.

Originea
Se formeaza in MRH pe linie megacariocitara, provenind din megacariocit care are 60 nuclei.
Trombocitele sunt astfel fragmente din citoplasma megacariocitelor.
Functii
Plachetele intervin direct in coagularea sangelui. Aderarea trombocitelor are loc in momentul in care se
lizeaza peretele vasului. Ele intra in actiune in trei etape:
1. Aderarea la peretele lezat
2. Agregarea la locul leziunii
3. Metamorfoza vascoasa
Aderarea
Plachetele se lipesc de endoteliul vaselor langa locul lezat si lipirea este favorizata de colagenul din
peretele vasului cu care stabilesc legaturi.
Agregarea
Reprezinta formarea de grupuri de plachete la locul de lezare. Aceasta este favorizata de colagen si alti
componenti din plachete: serotonina, ADP, ATP, tromboxanul A2, Ca2+.
Metamorfoza vascoasa
Trombocitele isi modifica forma si structura, acumuleaza apa, endomembranele se rup si continutul
veziculelor se raspandeste in toata citoplasma dandu-i un aspect vascos, astructurat. Apoi membrana plachetara
se rupe si intreg continutul citoplasmic se raspandeste incepand procesul de coagulare.
Procesul de coagulare
Exista mai multe tipuri de factori:
1. tisulari - tromboplastina - factorul tisular principal
2. plasmatici - protrombina si fibrinogenul
3. plachetari - serotonina, ADP/ATP
4. prezenti atat in trombocit cat si in plasma - Ca2+, trombostenina
Procesul de coagulare are mai multe etape:
1. Intr-o prima etapa tromboplastina va actiona supra protrombinei si o va transforma in trombina.
2. Trombina actioneaza asupra fibrinogenului care se transforma in fibrina care este o masa de fibre cu directii
diferite ce formeaza o pseudoretea.
3. Apoi factorii plachetari cu rol contractil (serotonina, Ca2+) contracta masa de fibrina si se formeaza cheagul
sangvin
4. Complexul plasminogenul - plasmina asigura hemoliza (trombocitoliza) cheagului sangvin.
Acest complex este format din 4 tipuri de molecule:
1. plasminogen
2. plasmina
3. inhibitori ai complexului
4. stimulatori ai complexului

Plasminogenul se transforma enzimatic in plasmina si aceasta este influentata de inhibitorii si

stimulatorii complexului.
Hemofilia este un defect enzimatic, determinat genetic si care impiedica transformarea fibrinogenului in
fibrina. Astfel, orice rana poate fi mortala.
Plachetele mai au si alte functii decat cele din coagularea sangvina:
Intervin in procesele inflamatorii si elibereaza substante care stimuleaza chemostatismul neutrofilelor la
locul de invazie microbiana, neutrofilele fiind primele care actioneaza.
Pot endocita bacterii si virusuri dar nu le pot distruge deoarece au un continut redus de hidrolaze acide.
Pot interveni in procesul imun prin emiterea de substante care stimuleaza producerea de imunoglobuline (in
special IgG)
Pot interveni in vindecarea ranilor eliberand substante care stimuleaza miogeneza si angiogeneza (formarea
de noi capilare)
Leucocitele
Sangele are matricea extracelulara fluida. El are doua componente: plasma si componenta celulara.
Hematiile si plachetele sunt elemente care isi desfasoara functiile fiziologice in spatiul vascular. Leucocitele se
afla doar in trecere prin spatiul vascular si au rol doar in tesuturi.
Tehnici de studiere a morfologiei si fiziologiei celulelor sangvine:
Tehnica examinarii pe frotiu a sangelui periferic - se vad forma, dimensiunile si aspectele caracteristice ale
celulelor, numarul acestora si se pot stabili raporturile intre unele elemente figurate (formula leucocitara).
Importanta utilizarii frotiului:
Cu ajutorul lui se poate stabili un diagnostic ipotetic. Diagnosticul cu ajutorul sangelui periferic se face
prin hemoleucograma. Frotiul este relativ usor de realizat, sangele periferic fiind usor de prelevat iar un
esantion mic da informatii multe.
Se pot obtine date orientative pentru diagnostic, chiar cand nu exista nici un semn de boala asa cum este
cazul in leucemii sau reactii inflamatorii. Astfel se permite orientarea planului de investigatii: anemia cu
hematii mici poate fi determinata insuficienta Fe - anemie feripriva. Dupa tratament se face din nou
investigatia prin frotiu.
Frotiul este necesar pentru pacientii ce suporta cure agresive de radioterapie si chimioterapie in cazul
neoplaziilor (exista aprox. 200 de tipuri de cancer). Exista elemente comune tuturor cancerelor: proliferarea
anarhica a unor celule si ............................................................................ metastaze.
In cazul diagnosticului precoce are loc interventia chirurgicala si tumora este eliminata. In cazul
diagnosticului tardiv, cand a avut loc si o metastazare se incearca iradierea pacientului sau chimioterapie.
Prin chimioterapie se incearca de fapt intarzierea proliferarii celulelor tumorale, insa aceasta terapie nu este
selectiva, actionand si pe celulele indemne. Tesutul hematopoietic din MRH, avand un turn-over crescut,
poate fi afectat, ajungandu-se uneori pana la aplazie medulara. De aceea este obligatorie transfuzia de
sange periodica la bolnavii aflati sub chimioterapie.
Citometria in flux - foloseste instrumente scumpe, necesita proteine marcate, sau anticorpi marcati. Aceasta
tehnica este folosita frecvent in centre de hematologie si transplant de organe. Ajuta la stabilirea
compatibilitatii intre receptor si donator. Se ofera informatii despre dimensiuni, granularitatea si
fosforescenta celulelor.
Tehnica este urmatoarea:
Celulele trec prin fata unui fascicul si se inregistreaza fluorescenta lor. Initial celulele sunt puse in
contact cu anticorpi marcati pentru anumite proteine. Avand in vedere faptul ca celulele cu acelasi rol
functional prezinta pe suprafata acelasi set de proteine, anticorpii marcati se vor atasa numai la anumite
tipuri de celule.
Aceasta tehnica poate fi folosita in vindecarea unor leucemii folosindu-se autotransplantul de maduva.
Se preleveaza maduva de la pacient (care de obicei prolifereaza anarhic pe o singura linie hematopoietica,
mai rar multiclonal) si apoi, cu ajutorul proteinelor marcate si a citometriei in flux se separa celulele stem
sanatoase de cele anormale, acestea prezentand antigene de suprafata diferite. Apoi maduva purificata este
introdusa inapoi in organismul pacientului. De altfel, cancerele constau de obicei in proliferare
monoclonala. In cazul leucemiei linia celulara proliferata creste si sufoca celelalte linii impiedicand
dezvoltarea lor. Prin citometria in flux se reactiveaza maduva hematopoietica. In viata oricarui individ se
formeaza cateva zeci de celule canceroase, care sunt insa distruse de sistemul imun si pacientii nu se
imbolnavesc de cancer.

Neutrofilele
Au originea in MRH.
Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile: circulante si marginale (au
tendinta de aderare).
Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.
Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata de 4 zile.
Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar.
In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina, activandusi programul genetic de autodistrugere. La microscopul optic se calculeaza dimensiunea lor 10 -12 m, raportul
nucleu / citoplasma = 1 : 1. Celulele au un singur nucleu care este segmentat. Celulele sunt PMN
(polimorfonucleare) avand nucleul lobat. La celulele tinere nucleul este nesegmentat, in banda. Nucleul se va
segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi.
Citoplasma prezinta granulatii mici, colorate roz sau rosu-portocaliu si unele granulatii colorate in
albastru-violet. Ele sunt raspandite uniform in citoplasma. Se poate vedea un apendice, ca un bat de toba corpusculul Barr.
Distributia granulelor la microscopul electronic arata ca in vecinatatea membranei exista mai putine
granule si mai multe structuri ale citoscheletului. In momentul aderarii la endoteliul vascular miscarea
neutrofilului este de tip amoeboidal care se face ca urmare a rearanjarii citoscheletului.
Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri primare (comune) si
secundare (specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale. Granulele primare sunt azurofile si
dau reactii pozitive pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime lizozomale. Granulele specifice nu au
aceleasi enzime specifice si au proteine bazice numite fagocitone. Aceste granule asigura capacitatea
neutrofilului de a fagocita bacterii.
D.p.d.v. functional neutrofilele se clasifica in:
1. celule inactive
2. celule activate.
Celulele activate prezinta pe suprafata lor anumite molecule de adeziune cu ajutorul carora se ataseaza
la celulele ce captusesc vasele, migreaza apoi in tesuturi unde ingera particulele straine pe care apoi le digera.
Etapele distrugerii microorganismelor:
1. Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care celula ii
detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand spre zona din
organism unde concentratia factorilor detectati este maxima.
2. Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule
endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in tesutul
conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul unde concentratia de microorganisme este maxima.
3. Distrugerea, liza microorganismelor.
4. Prelucrarea materialului rezultat din liza.
Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se face prin molecule de
adeziune care se gasesc fie pe leucocite fie pe celulele epiteliale sau pe celulele tesutului conjunctiv. Exemple
de molecule de adeziune:
ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion molecule)
ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule)
Exemple de factori chemotactici:
peptide scurte, cu radicali N-formil
diferite tipuri de componente ale sistemului complement
mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic.
Ingestia este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita din loc in loc de proteine de
tip Ig sau elemente componente ale sistemului complement). Opsonizarea reprezinta acoperirea unei molecule
(particule) bacteriene cu proteine plasmatice recunoscute de receptorii neutrofilului ca semnal pentru ingestie.
Rolul opsonizarii este de a reduce mobilitatea microorganismului si de a recunoaste particula antigenica.
In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se distruge, si veziculele de fagocitoza sunt
internalizate. Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si are loc o degranulare

(eliberarea continutului granular spre vezicula de fagocitoza). In acest moment se activeaza productia de
radicali liberi care ulterior desfac elementele componente ale microorganismelor ingerate. Pentru neutrofile,
degranularea are loc in citoplasma celulei, spre deosebire de bazofile si eozinofile unde degranulare are loc
extracelular, uneori cu efecte toxice asupra organismului propriu.

Eozinofile
Se gasesc atat in sange cat si in unele tesuturi. Sunt bine reprezentate in tesuturile ce au contact direct cu
mediul extern: aparatul respirator, digestiv, genito-urinar.
Numarul este de 450 / l (mmc). Raportul de eozinofile in sange / tesuturi este 1 / 300. Numarul lor
creste in infectiile parazitare.
Durata de viata este mai mare dacat la neutrofile, fiind de cateva saptamani.
La MO se stabilesc dimensiunile de 10-12 m, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1. Nucleul poate fi
nesegmentat sau, mai frecvent, are doi lobi iar nucleul are un aspect caracteristic, in forma de desaga.
Citoplasma se coloreaza in rosu portocaliu cu eozina iar granulele se coloreaza eozinofil.
La ME, granulele au in centru un miez cristaloid caracteristic, diferit de la o specie la alta. D.p.d.v.
histochimicgranulele contin:
un set de hidrolaze lizozomale
un set de proteine cationice
Rolul functional:
Fagocitoza si liza bacteriana, putin importanta in vivo. S-a experimentat acest lucru pe sobolani,
modificandu-li-se formula leucocitara. Li se scot neutrofilele si li se introduce un numar egal de eozinofile.
Ulterior, soarecii mor din cauza unor infectii cu germeni obisnuiti. Concluzia este ca unele eozinofile sunt
capabile de fagocitoza dar ele nu pot suplini lipsa neutrofilelor.

Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare, celulele sistemului imun

detecteaza celulele straine, secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara, numite
limfokine care determina elaborarea unui raspuns mai specific fata de acest tip de infectie. Ca urmare, creste
numarul de eozinofile, creste concentratia unui anume tip de anticorpi, din familia IgE.
Moleculele de anticopri se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata. Eozinofilele au
receptori ce recunosc celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de celula
parazitara. Apoi are loc procesul de degranulare care este citotoxic pentru celulele parazitare. Procesul de
degranulare se face in spatiul extracelular si prin urmare el poate provoca un raspuns si din partea celulelor
proprii ale organismului. Pot aparea astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o
hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta hipersensibilitate
se poate manifesta chiar in absenta parazitului si prezenta doar a antigenului.

Bazofilele
Sunt celule cu proprietati asemanatoare cu mastocitele.
Numarul lor este intre 15-50 / mmc, aproximativ 100 milioane in total in organism.
Au durata scurta de viata. In sange se gasesc sub forma de celule diferentiate, ce nu se divid.
La MO se stabilesc diametrul - 12-25 m, raportul nucleu / citoplasma - 1 : 1, forma nucleului, de
potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte. Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba o tenta
bazofila. Exista granule foarte neuniforme d.p.d.v. al conturului care se coloreaza cu un colorant bazic si apar in
albastru inchis pana la negru. Granulele se suprapun si peste nucleu. Continutul granulelor este hidrosolubil, si
de aceea, pe frotiu, la spalare intensa, continutul granulelor se poate dizolva.
La ME se vad organitele: aparatul Golgi, RE, mitocondrii si incluziunile - granule de glicogen.
Granulele sunt rotunde sau ovale si specifice. Au un continut de histamina, heparina si alti mediatori.
Nu au enzime lizozomale.
Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca reprezinta o proportie mica din totalul de leucocite
adesea exista tendinta de a se considera neimportante. Degranularea lor rapida poate avea insa consecinte grave.
In aceste cazuri au loc pusee hipersensibile, cand se elibereaza anticorpi IgE.

Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana hiperreactiva produce IgE acestea
pe de o parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei persoane la acelasi
antigen, bazofilele cu anticoprii atasati fixeaza antigenul respectiv, se degranuleaza si astfel se pot produce
diferite tipuri de reactii alergice, de la astm bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc anafilactic, care este cel
mai grav dintre bolile alergice.
Limfocitele
Exista atat in sange cat si in organele limfoide.
Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si 2*1012 in diferite organe limfoide.
Durata de viata este lunga deoarece cea mai mare parte sunt recirculate: sange organe limfoide
sange organe limfoide sange ..........
O particularitate a limfocitelor consta in afinitatea proprie fiecarui limfocit pentru un anume organ
limfoid. Pe suprafata limfocitului se exprima un receptor pentru care exista un contrareceptor potrivit in
endoteliul organului limfoid.
La MO, dupa dimensiuni, se pot distinge 3 categorii de limfocite: mici (cu diametrul 6-8 m), mari
(diametrul de 12-18 m) si intermediare cu dimensiuni intermediare. Raportul nucleu / citplasama este de 4 : 1
sau 3 : 1. Forma nucleului este rotunda sau indentata, pozitia lui este excentrica, nucleolul este absent. Nucleul
se coloreaza cu colorant bazic si apare in pata de cerneala. Citoplasma este ca un inel subtire perinuclear si
este albastra ca cerul senin.
Conform teoriei clasice limfocitele apartin agranulocitelor. Insa azi se considera ca unele limfocite au
granule in citoplasma la fel ca unele monocite.
S-a stabilit ca exista mai multe populatii celulare: unele se maturizeaza in timus si sunt deci
timodependente - limfocitele T. Altele se maturizeaza in maduva osoasa la om - limfocitele B (bone marrow).
Acestea din urma, la pasare, se dezvolta in bursa lui Fabricius.
Dupa studierea la ME s-a stabilit ca nu exista diferente intre limfocitele B si T in stare inactiva. In stare
activata apar mici diferente:
limfocitele T activate au diametrul mai mare decat al celulei inactive, nucleul mai putin condensat, iar in
citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi.
limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina cu
RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de diferentiere plasmocitul.
Sistemul imun cuprinde milioane de clone (familii) de limfocite. Limfocitele din fiecare familie poseda
un receptor de suprafata unic - apartine doar acestei familii. Acest receptor permite legarea unui determinant
antigenic specific.
Cele doua mari populatii de limfocite sunt limfocitele B, specializate in sinteza de anticorpi, si
limfocitele T care participa la raspunsul imun. Diferentierea la MO intre cele doua clase nu se poate face iar la
ME exista diferente doar intre formele activate ale limfocitelor, diferente care se evidentiaza prin metode
imunocitochimice (identificarea unor markeri de suprafata).
Fenomene de memorie imunologica si toleranta imuna
In evolutia limfocitelor exista 3 stadii potentiale in functie de intalnirea cu antigenul pe care il
recunoaste.
Limfocitele naive nu au avut contact cu antigenul. Prima intalnire cu antigenul poate determina
comportament diferit din partea limfoctelor: unele determina raspuns imun specific iar altele nu determina
raspunsul imun ci doar prolifereaza intens aparand un set de limfocite denumite limfocite cu memorie
biologica.
Limfocitele cu memorie, la o alta intalnire cu antigenul respectiv, elaboreaza un raspuns imun prompt,
rapid. In cursul elaborarii raspunsului imun pot lua nastere familii de limfocite care recunosc drept straine
celulele proprii ale organismului. Lipsa de raspuns a sistemului fata de structurile proprii se numeste toleranta
imuna. Mecanismul de instalare e legat fie de distrugerea clonelor autoreactive fie de inactivarea lor. Exista un
grup de boli denumite boli autoimune, in care apar defecte ale raspunsului imun, sistemul imun reactionand
asupra propriilor structuri.
Limfocitele B sintetizeaza anticorpi. Caracteristicile anticorpilor:
Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.

Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi recunoscute de receptorii de pe suprafata
fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip de anticorp.
Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si doua
lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o zona balama.
Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura lantului greu.
Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie.
Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste antigenul
introdus.
Limfocitele T cuprind doua subpopulatii: limfocitele T citotoxice si limfocitele T helper, care au pe
suprafata receptori ce se aseamana dar cele doua subpopulatii difera d.p.d.v. functional. Limfocitele T
citotoxice lizeaza direct celulele infectate (mai ales viral) iar limfocitele T helper faciliteaza producerea de
anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si distrugerea celulelor infectate de catre macrofage. Limfocitele T
detecteaza si celulele proprii ca fiind nonself.
Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele straine atunci cand sunt legate de un set de proteine
denumite moleculele sistemului major de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de complexe de
histocompatibilitate: clasa I si clasa II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana aproape a tuturor celulelor
nucleate. Moleculele CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce coopereaza cu limfocitele T. Acest sistem s-a
descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul transplantelor. Acest sistem arata ca celulele organismului sunt
sanatoase.
Limfocitele T citotoxice provoaca moartea celulelor ce poarta pe suprafata o proteina straina legata de
moleculele CMH. Moartea celulei este provocata prin doua mecanisme:
1. mecanismul lung
2. mecanismul scurt: limfocitul T elibereaza o proteina care se numeste perforina care polimerizeaza si
formeaza canale transmembranare in membrana celulei tinta. Apoi din citoplasma, prin pori trec cateva
enzime ce activeaza verigile finale ale cascadei biochimice. Proteozomul este o masinarie ce taiecelulele
infectate.
Limfocitele T helper au mecanism de actiune asemanator ca etape iar rezultatul final consta in eliberarea
de molecule semnal de catre limfocitul T helper cat si de catre celula cu proteina straina. Diferenta la acest
mecanism este legata de tipul de celule implicate: celule prezentatoare de antigen si de tipul de molecule ce
prezinta moleculele straine, care in acest caz apartin CMH II.
Dupa natura lor, semnalele chimice se impart in:
substante chemotactice (cheama si alte celule)
interleukine (determina proliferarea unor seturi de celule albe)
In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce intorc
semnalul primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare a globului
ocular sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula ajunsa aici moare
(moartea intrusilor), lucru care este folositor in transplanturi.
Monocitele
Sunt celule aflate in trecere prin sange unde stau 1/2-1 zi. Ele ajung in tesuturi unde isi schimba
morfologia (se transforma in macrofage). Exemple: macrofagele din tesutul conjunctiv din ficat, din plaman.
Sunt in numar de 300-500 / mmc.
La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul pana la 20 m. Raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 iar
nucleul are forma de potcoava. In nucleu eucromatina si heterocromatina alterneaza, dand aspectul de tabla de
sah. Citoplasma este bazofila si apare colorata in albastru intens. Uneori exista granulatii mici ce apar roz palid.
La ME se observa RE, ribozomi liberi si mitocondrii. Granulele au enzime lizozomale.
Rolul fagocitelor mononucleare:
1. secreta diversi compusi (proteici sau neproteici)
2. ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi sau resturi celulare)
3. coopereaza cu limfocitele mai ales
4. fagocitoza (functia principala) - ingera celulele imbatranite (vezi splina pentru eritrocite). Eritrocitele
exprima semnale de degenerescenta care sunt recunoscute si fagocitate. De asemenea fagocitele pot inghiti
proteine straine, resturi celulare, produsi fiziologici formati in exces (factori de coagulare). Mecanismul de
transport poate fi pinocitoza (pentru faza fluida), endocitoza (pentru particulele solide) sau fagocitoza (vezi
neutrofilul).

Diferente intre neutrofil si macrofag:

macrofagul utilizeaza un set amplu de molecule de adeziune
macrofagul poate fagocita particule dupa ce au fost opsonizate cu mai multe tipuri de anticorpi.
macrofagele se pot deplasa sub actiunea factorilor chemotactici sintetizati de limfocite
macrofagele au receptori pentru manoza (se gaseste in capsula bacteriana) si astfel bacteria poate fi
fagocitata fara opsonizare.

HEMATOPOIEZA
Celulele, inainte de a se definitiva au o serie de etape intermediare. Exista multe etape descrise. Celulele
sangvine provin din celulele stem din maduva hematopoietica. Celulele stem nu au pe suprafata lor
determinanti antigenici. De aceea celulele stem sunt folosite pentru a introduce in organism anumite gene care
sunt absente in diverse maladii.
Hematopoieza este procesul care asigura formarea si reinnoirea continua a celulelor sangelui periferic.
In general se pastreaza un numar relativ constant de celule circulante iar hematopieza permite si ajustarea
necesitatilor organismului de anumite tipuri celulare la un anumit moment dat. Astfel, in hemoragii este
crescuta sinteza de hematii, in infectii este crecuta sinteza de granulocite etc.
Localizarea tesuturilor hematopoietice - la adult este maduva rosie osoasa = maduva rosie
hematopoietica (MRH). Hematopoieza este realizata mai intai prin procese de multiplicare a celulelor stem si a
celulelor precursoare, apoi urmeaza procesele de diferntiere, cand se intrerup diviziunile iar celulele exprima
proteine specifice pe membrana iar in final are loc citodiaboza care consta in eliberarea celulelor mature in
circulatie.
Hematopoieza este un proces autointretinut. Mecanismele de reglare a hematopoiezei sunt multe si
complexe, fiind implicate molecule semnal, factori de crestere etc.
Etapele hematopoiezei
Etapa prenatala
Exista mai multe locuri:
etapa mezoblastica (mezenchimala, prehepatica) care dureaza in perioada L1-L3 de viata intrauterina (I.U.).
Hematopoieza are loc in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar primii precursori ai celulelor
liniei rosii, care au doua particularitati: sunt nucleate si contin Hb Gower - embrinara (22).
etapa hepatosplenica: se suprapune partial peste prima etapa, durand L2-L9 I.U. La un anumit moment este
cea mai importanta (in L4-L5 I.U.) dupa care scade ca importanta datorita etapei mieloide. In L3-L4 apar
granulocitele iar in L5 apar limfocitele. Precursorii liniei rosii au HbF (fetala) - 22. Productia de HbF
scade treptat, la nastere fiind de 2% din totalul de Hb pentru ca mai tarziu sa dispara.
etapa mieloida - debuteza semnificativ la sfarsitul L3 - inceputul L4 I.U. Ea creste ca importanta in a doua
jumatate a sarcinii. Precursorii liniei rosii au HbA (adult - 22).
Conceptia actuala asupra hematopoiezei
1. Celula stem are capacitate migratorie asemenea limfocitelor, care au origine in MRH si se gasesc in tranzit
in sangele periferic. Dintr-o celula stem rezulta 1000 de celule din sangele periferic.
2. Celula stem pluripotenta are morfologia necunoscuta. Ar fi asemanatoare monocitului sau limfocitului.
3. Celulele stem circulante pot coloniza: ajung din maduva osoasa in splina sau ficat care devin locuri de
hematopoieza extramedulara.
4. Celula stem sta la originea tuturor liniilor hematopoietice. Celula stem pluripotenta reprezinta o populatie
de celule nediferentiate, capabile de diferentiere in toate liniile hematopoietice.
5. Celulele stem au capacitatea de autoreinnoire. Daca o celula stem se divide, se formeaza doua celule
identice. Una o inlocuiste pe cea de provenienta, inactiva functional iar cealalta prolifereaza dand nastere
elementelor figurate. Cu cat sunt mai nediferentiate, cu atat celulele au capacitate mai mare de
autoreinnoire.
Descoperirea celulelor stem s-a facut la soareci, folosind celule marcate. S-a descoperit ca existau celule
ce repopulau ficatul sau splina la soarecii iradiati. S-a observat ca exitau colonii de celule ce erau formate de o

singura celula de origine. Aceste celule ce determinau colonii au fost numite unitati formatoare de colonii
(celulele stem sunt deci colony forming units - CFU).
Exista multi factori de reglaj ce orienteaza hematopoieza spre o linie celulara. Spre exemplu
eritropoietina orienteaza spre linia rosie, granulopoietina duce la formarea de granulocite iar trombopoietina
duce la formarea de plachete. Cantitati crescute de eritropoietina duc la stimularea puternica a productiei de
eritrocite. Deci, mecanismele de control al diviziunii si diferentierii celulelor stem sunt multe si complexe.
Nomenclatura celulelor stem
Celulele stem ce determina liniile au grad de potentialitate diferit. Spre exemplu unele celule stem pot
determina toate liniile (sunt totipotente) si au viata mai lunga si capacitate de autoreinnoire crescuta. Alte celule
sunt pluripotente - formeaza mai multe linii dar nu toate, altele sunt bipotente formeaza 2 linii iar altele sunt
unipotente, formand o singura linie.
Se considera ca prin diviziunea celulei totipotente scade potentialitatea celulei, rezultand o celula stem
pluripotenta. Dincolo de maduva spinarii exista doar celula precursoare care si-au pierdut capacitatea de
reinnoire, fiind capabile doar de diferentiere.
Criterii morfologice generale pentru liniile celulare
Se permite astfel incadrarea unei celule intr-o linie celulara si plasarea intr-un anumit stadiu. Aceste
criterii sunt:
1. marimea celulalor: cu cat celula este mai tanara, cu atat este mai mare.
2. cu cat nucleul este mai mare cu atat celula este mai tanara
3. cu cat raportul nucleu / citoplasma este mai mare cu atat celula este mai tanara
4. cu cat materialul nuclear este mai eucromatic (mai putin condensat) cu atat celula este mai tanara. Aceasta
se explica prin faptul ca o celula tanara transcrie cat mai multe gene pentru a le traduce in proteine.
5. Cu cat in citoplasma sunt mai multi ribozomi si RE cu atat celula este mai tanara. La MO citoplasma este cu
atat mai bazofila cu cat celula este mai tanara, datorita prezentei unui numar mare de poliribozomi)
6. Cu cat celula are mai multi nucleoli cu ata ea este mai tanara. Numarul acestora poate varia: 1,2-5.
7. Existenta produsilor caracteristici unei linii celulare: granule (dupa forma, dimensiunea si afinitatea
tinctoriala aacestora se poate stabili carei linii granulocitare ii apartine celula). In linia rosie, acumularea Hb
in citoplasma determina aparitia acidofiliei.
Pe masura inaintarii pe linia celulara scade volumul celulei, scade volumul nucleului care devine mai
compact (se transcrie un numar mai redus de gene pentru proteinele specifice), scade numarul de organite,
bazofilia citoplasmei se atenueaza.
Astfel:
blast = celula tanara
cit = celula evoluata
meta = dupa
pro = inainte
Exemplu: In linia rosie, initial citoplasma este bazofila iar in final este acidofila. In etapa intermediara
coexista acidofilia si bazofilia celula fiind policromatofila.
In maduva trebuie sa existe un raport fix intre precursorii unei anumite linii.

Seria rosie - eritropoieza

Celula stem proeritroblast eritroblast bazofil eritroblast policromatofil eritroblast acidofil
eritrocit. In linia rosie nucleul este rotund. Cantitatea de ARN scade pe parcursul evolutiei datorita scaderii
sintezei proteice.

Proeritroblastul
Diametru 20-25 m
Nucleu ocupa 80% din volumul celulr, este eucromatic, prezinta mai multi nucleoli
Citoplasma este intens bazofila
Eritroblastul bazofil

Diametru 16-18 m
Nucleu necondensat, uneori se vad nucleoli, alteori nu; uneori prezinta halou perinuclear
Citoplasma mai putin intens bazofila

Eritroblastul policromatofil
Diametru 15 m
Nucleu destul de condensat (heterocromatina abundenta)
Citoplasma isi modifica nuanta: exista putini ribozomi si apare Hb in citoplasma, deci coexista acidofilia si
bazofilia. La ME se observa ca numarul de organite scade foarte mult.

Eritroblast ortocromatofil (aceeasi nuanta cu celula adulta - acidofil)

Diametru 10-12m
Nucleu condensat la maxim (exista doar heterocromatina), nu are nucleoli
Citoplasma contine o cantitate crescuta de Hb care ii determina acidofilia. La ME se observa eliminarea
celor mai multe dintre organite.
In stadiul final celulele expulzeaza nucleul, membrana celulara se reface si se formeaza reticulocitul.

Reticulocitul
Diametru 7m
Nucleu - nu exista
Citoplasma este diferita de cea a hematiilor adulte prin prezenta catorva resturi de organite
Ele raman 12-48 de ore in circulatie dupa care sunt eliminate. Se evidentiaza cu o coloratie speciala albastru de Crecil stralucitor. Reticulocitele reprezinta 1% din elementele circulante. Un numar crescut de
reticulocite arata o anemie.
Pentru seria rosie, maduva nu este un compartiment de depozit, toatee elementele liniei rosii fiind
eliberate in circulatie, spre deosebire de celulele granulocitare ce pot stocate in maduva atunci cand organismul
le necesita.
In maduva, raportul intre precursorii liniei rosii si precursorii linie granulocitarea este invers fata de
formula leucocitara, in maduva existande de 3-4 ori mai multi precursori ai granulocitelor decat ai eritrocitelor.
Nucleii eliminati de eritroblasti sunt fagocitati de macrofagele din MRH. De aceea exista o asociere
intre hematopoieza si aceste macrofage.
Timpul necesar este de 20 de ore pentru primele etape, pentru ca ultimele etape sa se desfasoare lent.
Seria granulocitara
Celula stem mieloblast promielocit mielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) metamielocit
(neutrofil, eozinofil sau bazofil) granulocit nesegmentat granulocit segmentat.

Mieloblast
Diametru 20 m
Nucleu mare, usor indentat sau oval, isi modifica conturul, are cromatina laxa si multi nucleoli raportul
nucleu/citoplasma = 4 : 1,
Citoplasma este putina, are tenta bazofila si nu are granule.
Proeritroblastul seamana cu mieloblastul.
Promielocitul
Diametru 10-20 m
Nucleu scade in volum, este compact, se observa cativa nucleoli
Citoplasma este mai multa (volumul celular fiind constant) si se detecteaza primele granulatii (granulele
primare, nespecifice, azurofile)
De la acest punct mai departe cele trei linii granulocitare se diferentiaza, dupa cum urmeaza:

Mielocitul neutrofil
Diametru 18 m (celula isi reduce volumul)

Nucleul se compactizeaza mult, are forma ovala, uneori rotund; materialul nuclear este granulat,
heterocromatic, uneori prezinta nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 : 1.
Citoplasma are nuanta tranzitorie intre bazofil si acidofil (albastru - rosu); prezinta ambele tipuri de
granulatii
Metamielocitul neutrofil
Diametru 12-18 m (volum relativ constant)
Nucleul - conturul sau prefigureaza forma nucleului la neutrofilul segemntat (potcoava), are
heterocromatina, nu exista nucleoli, raportul nucleu / citoplasma este 1 :1
Citoplasma isi modifica afinitatea tinctorial (unele sunt tranzitorii iar altele au citoplasam acidofila); apar
granulele specifice, secundare.
Neutrofilele nesegmentate
Diametru este mai mic, pana la 16 m
Nucleu in banda sau sub forma de potcoava, nesegmentat
Citoplasma este la fel ca la neutrofilul adult
Din neutrofilul nesegmentat se formeaza neutrofilul segmentat si uneori neutrofilul hipersegmentat.

Mielocitul eozinofil
Diametru 18 m
Nucleu - forma sa prefigureaza forma nucleului viitoarei celule; sinteza proteinelor incepe sa scada,
cromatin este mai agregata, uneori are nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 sau 1 : 1.
Citoplasma are culoare tranzitorie (albastru-rosiatic); granulele sunt eozinofile

Metamielocitul eozinofil
Diametru 18 m
Nucleu are forma precis conturata (potcava, rinichi), cromatina este mai compacta; scade raportul nucleu /
citoplasma pana la 1 : 1
Citoplasma este acidofila, granulele sunt numeroase cantitativ

Eozinofilul nesegmentat (tanar)

Diametru 16 m
Nucleu cu forma de potcoava, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1
Citoplasma este identica cu cea a eozinofilului matur

Mielocitul bazofil
Diametru 18 m
Nucleu oval sau indentat, cromatina usor impachetata, raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 : 1
Citoplasma are tenta albastruie, moderata cantitativ si apar granule specifice, intens colorate

Metamielocitul bazofil
Diametru 18 m
Nucleu in forma de potcoava, cromatina intens colorata, nucleolii nu se vad; scade usor raportul nucleu /
citoplasma
Citoplasma are tenta albastruie si granule specifice in numar mare
Bazofilul tanar nesegmentat
Are toate caaracteristicile bazofilului adult mai putin forma nucleului care este alungita, nesegmentata.
Seria monocitara
Celula stem monoblast monocit tanar monocit adult
Monoblastul

Diametru 12-20 m (se pastreaza pe toata seria)

Nucleu este rotund, oval, usor plicaturat, compactat, volumul sau scazand de-a lungul liniei monocitare;
raportul nucleu / citoplasma este 4 : 1.
Citoplasma este bazofila, nu se vad granulatii
Monocitul tanar
Diametru 12-20 m
Nucleu cu forma si aspect apropiat de cel adult (plicaturat cu cromatina dispusa in tabla de sah), nucleolul
finnd uneori prezent; raportul nucleu / citoplasma 3 : 1 pana la 2 : 1
Citoplasma devine abundenta datorita compactarii nucleului, are tenta bazofila, exista granule fine,
azurofile, vizibile la limita de rezolutie a MO.

Seria limfocitara
Celula stem limfoblast limfocit tanar limfocit adult
Nu toate etapele de diferentiere au loc in MRH, unele limfocite diferentiindu-se si in timus.

Limfoblastele
Diametru 20 m (celula mare)
Nucleu este mai putin compactat, prezinta 1-2 nucleoli; se pastreaza raportul nucleu / citoplasma de 4 : 1 pe
toata linia (caracteristica a limfocitelor)
Citoplasma este putina si bazofila; nu se vad granule citoplasmatice

Limfocitul tanar
Diametru 9-18 m (dupa populatia careia ii apartin d.p.d.v morfologic - mari, intermediare, mici)
Nucleu este dens, fixeaza o cantitate mare de colorant bazic, are rar nucleoli
Citoplasma - nu se identifica prezenta granulelor

Seria trombocitara (plachetara)

Celula stem megacarioblast promegacariocit megacariocit trombocitogen trombocite.
Precursorii au talie foarte foarte mare, iar diametrul lor creste pe masura ce se apropie de faza finala.
Nucleul este foarte mare si creste in dimensiuni de-a lungul liniei deoarece precursorii isi multiplica numarul de
cromozomi fara diviziune. Se obtin celule cu grad inalt de ploidie.

Megacarioblastul
Diametru 50 m
Nucleu cu mai multi nucleoli, cromatina este putin compactata; raportul nucleu / citoplasma este de 4 : 1
Citoplasma este bazofila
Promegacariocitul
Diametru 80 m
Nucleu cu cromatina mai compacata dar oricum laxa, raportul nucleu / citoplasma variaza de la 4 : 1 pana la
1:1
Citoplasma cu mici granule azurofile
Megacariocitul trombocitogen
Diametru pana la 160 m
Nucleu lobulat, intens impachetat, colorat bazic, fara nucleoli; raportul nucleu / citoplasma variaza de la 1 :
1 pan la 1 : 12
Citoplasma are o tenta palid albastruie cu granule azurofile distribite uniform

La sfarsitul perioadei de diferentiere megacarioblastele se ataseaza la peretele vascular, membrana lor

emite prelungiri plicaturate, trec prin peretele vascular iar fluxul snagvin detaseaza din citoplasma
megacariocitului plachete. Daca cea mai mare parte a megacariocitului.................. de autodistrugere...........
Prezenta acestor celule este evidentiata prin frotiu de MRH.
Exista un raport considerat normal intre precursori care constituie mielograma (medulograma).
1 mmc MRH contine 70.000 - 100.000 de cariocite.
granulocite:
neutrofile 50-93%
eozinofile 1-7%
bazofile - rare
eritrocite - 13-25,5% - la 100 de granulocite
limfocite 1-10 % - la 100 de granulocite
monocite, plasmocite, histiocite - 3-10% - la 100 de granulocite
megacariocite 1-8 - la 100 de granulocite
Aceste valori sunt variabile.

TESUTUL MUSCULAR
Mecanismele de contractie-relaxare se realizeaza prin interactia intre doua tipuri de proteine. Aceasta
interactiune este controlata de oscilatia concentratiei ionilor de Ca2+ care este mesagerul secund.
Exista trei tipuri de muschi:
1. striat scheletic
2. striat cardiac
3. neted
Muschiul striat scheletic
Localizare:
toti muschii somatici
la nivelul organelor interne:
m. cavitatii
m. faringelui
m. din 1/3 superioara a esofagului
sfincterul anal extern
sfincterul uretral extern
laringe
m. extrinseci ai globului ocular
m. urechii medii
Celulele si fibrele musculare au lungimi foarte mari, de ordinul mm sau cm. Raprtul lungime / latime
este unic in fiecare organ. Grosimea este de 25-100 m. Celulele musculare din componenta m. scheletic sunt
asociate cu tesut conjunctiv. Celulele musculare sunt asezate paralel cu axul lung orientat de-a lungul directiei
de miscare a m. respectiv. In sectiune transvaersala au forma poligonala.
Fiecare celula musculara este imbracata de o structura conjunctiva numita endomisium. Aceast tesut este
format din fibre de reticulina, colagen, vase sangvine si fibre nervoase. Mai multe fibre musculare alcatuiesc un
fascicul primar. Mai multe fascicule primare alcatuiesc un fascicul secundar. Fiecare fascicul este imbracat de
perimisium care este format din vase sangvine si fibre nervoase de calibru mai mare. Intreg muschiul este
imbracat de epimisium prin care se ataseaza de structurile invecinate. Rolul acestor structuri conjunctive este de
a pune in valoare capacitatea contractila a celulei musculare.
Celulele sunt de forma cilindrica, neramificate si asezate paralel una cu alta. Celulele sunt multinucleate
iar nucleii sunt asezati in imediata vecinatate a membranei si au o dispozitie foarte ordonata, alternanata. Cea
mai mare parte a citoplasmei este ocupata de o structura ce apare sub forma de striatii. Aspectul striat al
citoplasmei este dat de organitele specifice, miofibrilele care sunt striate.
In sectiune transversala celulele au aspect poligonal. In functie de locul unde s-a efectuat sectiunea, se
pot vedea 1, 2 sau chiar 3 nuclei. Citoplasma contine miofibrilele sectionate transversal ce apar sub forma unor
puncte separate de fante citoplasmatice. Se mai obsrva raportul cu celulele conjunctive si vasele sangvine.
Celulele musculare se deosebesc de celulele obisnuite prin aspecte ultrastructurale observate cu ajutorul
ME. Astfel celula contine:
membrana - sarcolema
citoplasma - sarcoplasma
organite comune si organite specifice (miofibrilele). (Sarcos - gr. - carne)
Sarcolema are acelasi model structural ca membrana celulara in general. Ea este alcatuita dintr-o
plasmalema cu glicocalix. La exterior prezinta o membrana bazala formata de matricea celulara condensata.
Caracteristic sarcolemei este faptul ca mambrana bazala poseda un sistem tubular, sistemul tubilor T
(transversi) care reprezinta o prelungire a spatiului extracelular in interiorul celulei pana in vecinatatea
miofibrilelor. Din loc in loc exista structuri sub forma unor invaginari ale sarcolemei cu diametru de 100 nm
care poarta numele de caveole. La acest nivel sunt adunate toate componentele unor cai de semnalizare
transmembranara.

Organite specifice
Miofibrilele care prezinta doua tipuri de benzi.
banda A - banda anizotropa, banda intunecata.
banda H - o regiune mai palida aflata la jumatatea benzii A.
banda M (de mijloc) se afla la mijlocul benzii H.
banda I - banda izotropa de lumina polarizata (clara).
banda Z este o regiune mai intunecata aflata la mijlocul benzii I.
D.p.d.v. functional, intre doua benzi Z consecutive se delimiteaza SARCOMERUL cu lungimea de 25
m. Acesta este alcatuit din o banda A intunecata intraga si cate o jumatate din cele doua benzi I adiacente.
In timpul contractiei se scurteaza banda I.
Miofilamentele
Sunt subtiri, formate din actina sau groase formate din miozina. Miofilamentele reprezinta agregate
complexe supramoleculare formate din proteine contractile si reglatoare si alte structuri cu rol de suport.
Filamentele subtiri sunt formate din actina si proteine reglatoare (tropomiozina si troponina).
Actina este alcatuita din actina F (fibrilara) al carui lant formeaza un dublu helix. Prin polimerizarea
actinei F se formeaza actina G (globulara). Fiecare monomer de actin poseda un loc de interactiune cu miozina.
Tropomiozina este o proteina fibrilara. Ea este infasurata si asezata in santul pe care il formeaza actina
F. De moleculele de tropomiozina sunt atasate la distanta de 400 (7 monomeri de actina G) complexe de
troponina.
Troponina prezinta 3 subunitati:
troponina C care leaga ionii Ca2+.
troponina T care se ataseaza de tropomiozina
troponina I (inhibitoare) care previne interactiunea actina-miozina.
Atunci cand celula este in repaus concentratia Ca2+ din celula este atat de mica incat nu este suficienta
pentru a ocupa locurile de legare de pe troponina C. Ca urmare configuratia spatiala a troponinei este impusa de
troponina I. Aceasta subunitate face ca ansamblul troponina-tropomiozina sa acopere toate locurile de
interactiune actina-miozina.
Filamentele groase contin doar molecule de miozina. Meromiozina are doua lanturi unul usor (L) si unul
greu (H). Miozina este o molecula complexa formata din mai multe lanturi grele si usoare. Molecula de miozina
are o parte orizontala si o proeminenta globulara la unul din capete. In componenta ei lanturile grele se intind pe
toata lungimea moleculei (atat in portiunea orizontala cat si in portiunea globulara). Pe lanturile grele, la nivelul
proeminentei globulare se afla sediul ATPazei. La nivelul proeminentelor se afla si lanturile usoare.
Moleculele de miozina sunt asamblate pentru a da nastere filamentelor groase in seturi antiparalele.
Astfel, pe o jumatate a filamentelor groase proeminenta la terala este orientata intr-o directie iar pe cealalta
jumatate este orientata in directia opusa, partea centrala fiind lipsita de proeminente.
Reticulul sarcoplasmic (RS)
Ii este caracteristica capacitatea de a stoca o cantitate mare de Ca2+. La ME se observa ca RS este de
doua feluri:
jonctional - RS prezinta o regiune cu cisterne mai dilatate care fac jonctiunea cu sistemul tubilor T.
liber - partea din RS ce nu vine in contact cu sistemul tubilor T.
In interior Ca2+este legat de o proteina care se numeste calsechestrina. Aceasta asigura o concentratie de
Ca in RS de 10.000 - 100.000 de ori mai mare decat in citosol. Acumularea Ca in RS se face cu ajutorul unei
proteine din membrana RS (calciuATPaza) care preia Ca din citoplasma in RS. In membrana RS exista o serie
de canale ionice ce permit eliberarea rapida a Ca in virtutea gradientului de concentratie dinspre RS spre
citoplasma atunci cand se declanseaza contractia.
Organite comune
Au foarte mult mitocondrii care asigura sinteza de ATP sursa de energie. Ele sunt asezate in siruri
printre miofibrile.
Pentru m. scheletic s-a descris la MO triada care este formata din doua terminatii de RS jonctional si un
segment de tubi T. Triada reprezinta o deosebire ultrastructurala intre m. scheletic si cel cardiac.
Teoria contractiei musculare (1957) - mecanismul puntilor transversale elaborat de Huxley.
Mecanismul contractiei se bazeaza pe cicluri de asocieri si disocieri intre monomerii de actina si proeminentele

laterale ale miozinei. In timpul contractiei nici unul dintre cele doua filamente nu se scurteaza ci gliseaza,
aluneca unele printre altele. Se scurteaza insa distanta dintre doua benzi Z. Filamentele subtiri aluneca spre
centrul sarcomerului. La fiecare ciclu de atasare-dezatasare actina-miozina filamentele se deplaseaza cu 5-10
nm.
Relaxarea musculara inseamna revenirea la starea initiala.
In timpul contractiei, prin intermediul tubilor t se transmite o unda de depolarizare. In RS exista un
sistem care detecteaza schimbarea de potential si ca uramre se deschid canalele de Ca si Ca este eliberat in
citoplasma. Atunci creste concentratia de Ca in citoplasma si creste astfel si probabilitatea ca subunitatile C ale
troponinei sa ataseze Ca. In acest moment se modifica asezarea in spatiu a complexului troponinei, ridicandu-se
actiunea inhibitorie a troponinei I. Complexul troponina-tropomiozina elibereaza atunci locul de interactiun de
actina si se realizeaza interactiunea actina-miozina. In acest moment se da posibilitetea de actiune a ATPazei
care se gaseste pe proeminentele laterale ale miozinei. Actina (filamentele subtiri) este trasa (gliseaza).
Apoi intra in actiune mecanismele de reacumulare a Ca in RS, concentratia Ca in citoplasma scazand
pana se atinge concentratia critica. In acest moment Ca se desprinde de pe subunitatea C a troponinei si
complexul troponina-tropomiozina revine la starea initiala, de repaus.
Regenerarea celulei musculare striate
Desi celulele musculare sunt ultraspecializate ele au posibilitatea de a se regenera dupa un traumatism
cu pierdere musculara, lucru care se petrece prin intermediul celulelor satelite, observabile doar la ME. Celulele
satelite sunt mici, putine, nediferentiate si situate in jurul celulelor adulte. Ele se aseamana cu mioblastii
embrionari si au capacitate regenerativa limitata. In pierderi musculare masive, regenerarea se face prin tesut
cicatricial, de natura conjunctiva.
Muschiul striat cardiac
Este localizat in miocard. Sunt in total aprox. 2 miliarde de celule.
HIPERTROFIE - cresterea volumului organului prin cresterea volumului elementelor componente
(celulelor).
HIPERPLAZIE - cresterea volumului organului prin cresterea numarului elementelor componente
(celule).
Lungimea fibrei 100 m, latimea (diametrul) - 15 m. Isi pot dubla volumul, diametrul ajungand pan la
30 m (in hipertrofie).
Celulele au un singur nucleu, asezat central. Prezinta striatii transversale care insa lipsesc in jurul
nucleului. Pe masura inaintarii in varsta se acumuleaza pigmenti de imbatranire (hipofuxina). Celulel pot fi
ramificate dar nu se anastomozzeaza. atasearea cap la cap a celulelor se face prin discuri intercalare care se
obsrva mai bine pe preparate colorate cu hematoxilina fosfotoxica. Discurile apar ca niste ingrosari transversale
in scara la capetele celulei. Ele se mai numesc striurile scalariforme Eberth. Printre celule se gasesc structuri
fine conjunctivale.
Caracteristic acestui tip de tesut este vascularizatia de tip terminal. Astfel, celulele dintr-un anumit
teritoriu sunt toate dependente de un anume vas, ceea ce explica procesele ce au loc in infarctul miocardic acut.
La ME discurile intercalare apar ca niste formatiuni alcatuite din complexe jonctionale, prezentand
portiuni transversale si longitudinale. Portiunile transversale sunt alcatuite din jonctiuni cu rol strict de adeziune
(dezmozomi si jonctiuni intermediare). Portiunile longitudinale sunt alcatuite din jonctiuni comunicante (gap,
nexus). Acestea din urma asigura continuitatea electrica.
Si celulele cardiace au sistem de tubi T. Ele sunt in numar mai mare decat in fibrele musculare striate
scheletic si stabilesc contacte doar cu o terminatie a RS formand diadele.
Dintre organitele comune cel mai bine reprezentate sunt mitocondriile care ocupa 35% din volumul
celulei, restul fiind in cantitate mica.
Materialul contractil este asemanator ca organizare cu cel de la m. striat scheletic. El are dispozitie
ordonata dar nu o respecta in totalitate. Contractia este controlata de oscilatiile concentratiei de Ca 2+. De
asememnea exista o calciuATPaza care acumuleaza Ca2+ in RS, canale de calciu in membrana RS care sunt
sensibile la mediatori chimici (IP3 - inozitol trifosfat). Acesti mediatori pot deschide canalele care duc la
trecerea Ca din RS in citoplasmic.

Miocardiocitele atriale sunt asemanatoare cu cele ventriculare dar au in plus granule atriale. Aceste
granule contin un precursor al factorului natriuretic. Factorul natriuretic este de natura endogena ajuta la
eliminarea Na+ din organism. El are efect antagonic fata de ADH si ACTH. Eliberarea granulelor se face atunci
cand celulele sunt tensionate datorita cresterii volumului sangvin.
Celulele tesutului excitoconductor sunt de 3 tipuri:
Celule P (pacemaker) care genereaza impulsuri electrice in nodulul sinoatrial si nodulul atrioventricular. Au
forma rotunda sau ovala, nucleul mare este situat central. Aparatul contractil este slab reprezentat si au
putine mitocondrii si cisterne de RS. Intre aceste celule se stabilesc jonctiuni desmozomale. de asemenea
ele mai sunt legate si de celulele T (de tranzitie) prin discuri intercalare.
Celulele T (de tranzitie) prezinta mai multe mitocondrii si cisterne de RS. Ele au rol de preluare si
raspandire a impulsurilor electrice. Stabilesc jonctiuni cu celulele P si cu miocardiocitele de lucru.
Celulele Purkinje sunt mai mari, au citoplasma clara. La ME se observa in vecinatatea membranei materiale
contractile cu orientare paralela cu axul longitudinal al celulei. Ele au mai multe mitocondrii si lipseste
sistemul tubilor T. Stabilesc jonctiuni de tip gap sau desmozomi. Nu prezinta disc intercalar.
Muschiul neted
Istoric
Observat prima data la MO in 1841 de catre Henle si dacatre Schwann in 1847, care a elaborat si teoria
celulara. La MO celula este fusiforma, nucleu mic, situat central, citoplasma aparent omogena. La ME Csapo a
observat m. neted visceral (1955) iar Fawcett (1959) si Sonebyo (1970) au observat m. neted vascular.
Inervatia a fost studiata intre anii 1950-1970. Muschiul are inervatie exclusiv vegetativa: simpatica
(descoperita de Falck in 1962) si parasimpatica (descoperita de Ruska in 1967).
Fiziologia a fost studiata de catre Hidaka, Bozler (1947), Bullbring (1970) si Hidata. S-a stabilit ca
celulele musculare netede au proprietatea de excitabilitate, adica sunt capabile sa declanseze un potential de
actiune ce are la baza intrarea Ca in celula prin canalele de Ca. De asemenea, ele genereaza spontan (automat)
potentiale de actiune, ceea ce asigura caracterul miogenic al tesutului muscular neted. Generarea potentialului
de actiune se face in interiorul celulei, in absenta stimulilor exteriori. Prin aceste doua proprietati celulele
musculare netede se aseamana atat cu celulele nervoase cat si cu cele musculare.

Localizare:
in organele cavitare (cu perete si lumen). Peretele este format din mai multe tunici, una fiind m. neted.
Exemple:
arborele respirator - de la trahee pana la ductul alveolar
arborele vascular - tot cu exceptia capilarelor si venulelor, ce au peretele subtire, fara tunica
musculara neteda dar totusi celule musculare speciale (pericite) care sunt de fapt celule contractile si
ajuta la progresia coloanei sangvine
tubul digestiv - din 1/3 mijlocie a esofagului pana la rect
aparatul urinar - de la ureter pana la uretra
aparatul genital feminin - tube uterine pana la vagin
aparatul genital masculin - epididim, canalul deferent, veziculele seminale, prostata, penisul.
glandele exocrine:
ductele excretoare (glandele salivare, caile biliare etc)
portiunea secretorie (acinii glandelor salivare etc) - este inconjurata de celule mioepiteliale
care ajuta la eliminarea produsului de secretie.
organele de simt:
in piele - m. piloerectori
globii oculari - m. irisului, m. intrinseci (ciliari)
celule izolate sau fascicule foarte mici raspandite in tesutul conjunctiv. Acestea se gasesc in:
capsulele organelor (ggl. limfatici, splina etc)
pleura viscerala
ligamentele largi ale uterului
tesutul conjunctiv subcutanat, in unele zone speciale (zona mamelonara, perineu, scrot, orbita)
Celulele musculare netede

Aspect: forma fuziforma dar exista si unele ramoase care sunt ramificate cu prelungiri ( in iris, tunica
medie aorta).
Dimensiuni: lungimea 20 m - 1 mm. Au lungimea de 1 mm la stomac si uterul gravid. Diametrul este
de 5 m. Raportul diametru / lungime variaza de la 1/5 pana la 1/100, fiind mai mic fata de cel de la fibra
scheletica.
Arhitectura tisulara:
Exista cel putin doua tipuri de arhitectura tisulara in m. netezi:
adaptata pentru executarea miscarilor peristaltice (la tubul digestiv). Aici exista doua straturi de muschi:
exterior (longitudinal) si interior (circular). Aceste doua paturi musculare cu directie perpendiculara una pe
alta se contracta automat concomitent sau consecutiv pentru a asigura progresia continutului. La fel exista la
nivelul ureterului. In caile urinare m, exterior este circular iar cel interior este longitudinal.
adaptata pentru golirea continutului in timp scurt (vezica urinara, uterul gravid). Aici fibrele sunt spiralate
in jurul axului principal al organului.
Structura matricei extracelulare
Este alcatuita din:
o structura asemanatoare membranei bazale epiteliale care constituie un invelis celular. Aceasta structura
este alcatuita din straturi succesive, in ordine, dinspre membrana catre celula:
1. lamina rara -- de natura glicoproteinica
2. lamina densa - alcatuita din colagen V
3. lamina fibroreticularis - alcatuita din f. reticulina, colagen III si GAG.
o structura cu aspect fibrilar care ocupa restul matricei extracelulare. Este alcatuita din colagen III
(reticulina) predominant si colagen I. De asemenea exista uneori f. elastice abundente (tunica medie a
vaselor mari, aorta). In afara de fibre, peste tot exista proteoglicani.
Spre deosebire de m. striat (scheletic si cardiac), m. neted are multa matrice extracelulara. Ea ocupa
50% din voulmul celular fata de 15% cat ocupa la muschiul striat. M. beted cu cea mai multa matrice
extracelulara este m. neted vascular.
Matricea celulara este secretata si sintetizata de celulele musculare netede. Exista doua tipuri de cel.
musc. netede: pentru contractie sau pentru secretia matricei extracelulare. Prin matricea extracelulara vin spre
celule terminatii nervoase simpatice si parasimpatice in functie de muschi. Aceste terminatii sunt la o oarecare
distanta de sarcolema fibrelor musculare netede, deci nu se formeaza sinapse. Astfel mediatorul chimic
difuzeaza in spatiul intercelular.
Structura celulei musculare netede
Sarcolema
Are aceeasi structura ca si membrana celulara obisnuita cu mici particularitati: jonctiunile celulare - de
tip gap (nexus), adherens (fascia adherens) sau digitiforme.
Jonctiunea gap realizeaza comunicarea directa intre celule prin canale cu diametrul de 1500..., ceea ce
permite trecerea ionilor de Ca, acesta fiind implicat in generarea potentialului de actiune (PA) si in mecanismul
de contractie-excitatie.
Fibra musculara neteda are automatism (genereaza impulsuri). Exista zone pacemaker care genereaza
PA ce se raspandesc in masa cu ajutorului jonctiunilor gap ce permit raspandirea instantanee a Ca in celule. Are
loc o cuplare electrotonica. Exista si o cuplare metabolica.
Fasciile adherens si jonctiunile digitiforme solidarizeaza mecanic celulele. Astfel are loc sumarea
contractiilor celulelor alaturate care se manifesta ca o contractie uniforma.
La nivelul sarcolemei exista formatiuni specifice, in cantitate crescuta. Acestea sunt caveolele si
densificariile (ariile dense).
Caveolele reprezinta niste invaginatii ale membranei. A nu se confunda cu alte invaginari. Adancimea
este de 120 nm, latimea maxima este de 70 nm iar deschiderea este de 35 nm. Ele sunt cvasipermanente,
stabilitatea lor fiind data de citoschelet. Ele reprezinta prelungiri ale spatiului extracelular spre interiorul celulei.
Cu toate acestea mediul din interiorul caveolei este diferit fata de ccel din spatiul extracelular, mai ales in ceea
ce privesta Ca, concentratia sa fiind de 2-3 ori mai concentrat decat in mediul extracelular. In concluzie,
caveolele participa la traficul ionilor de Ca, ceea ce le aseamana cu tubii T.
Ariile dense (densificarile membranei) au dimensiuni de 100-400 nm. Atat caveolele cat si ariile dense
sunt asezate alternativ pe meridianele acestui fus. Compozitia chimica a ariilor este asigurata de 2 proteine
(vinculina si talina) care apartin clasei de proteine de legare a actinei (ABP - actine binding protein). Ele sunt

proteine de ancorare a actinei la mambrana celulara, realizand legatura intre actina si citoscheletul membranie
celulare.
Pe preparatele de ME se observa ca actina se insera in unghi ascutit la nivelul ariilor dense.
Sarcoplasma
Cuprinde doua regiuni distincte: una situata central (mica d.p.d.v. al volumului) care contine nucleul si
unele organite comune si o regiune periferica, mai intinsa. Regiunea periferica contine aparatul contractil care
contine organite asemanatoare celor din m. striat dar cu dispozitie diferita, fapt care indreptateste denumirea lor
ca organite specifice. Acest aparat contractil contine mai multe elemente:
filamente contractile: de actina (subtiri) sau de miozina (groase).
filamente intermediare, specifice acesti muschi, alcatuite din proteina numita desmina.
filamente de vimentina (in m. netezi vasculari) care sunt echivalente cu filamentele din fibroblasti
filamente intermediare de simedina (in m. netezi viscerali)
Alte componente ale sarcoplasmei:
microtubulii - componenta mica
proteine asociate actinei. Acestea sunt multe si unele au expresie morfologica sub forma corpilor densi
(aglomerari de proteine). Corpii densi sunt raspanditi in toata citoplasma, au dimensiuni de sute de nm si
sunt alcatuiti din doua proteine de legare a actinei: -actinina si filamina. Ele au un rol special:
solidarizeaza capetele filamentelor de actina prin punti transversale pe care aceste proteine le formeaza.
RE este sursa de eliberare a ionilor de Ca pentru a creste concentratia de Ca in momentul contractiei m.
neted. El reprezinta o alta sursa de intrare a Ca in citosol in afara de spatiul extracelular.
Actina se insera cu un capat pe ariile dense iar celalalt capat este liber. Uneori acest capat liber se insera
pe corpii densi. De asemenea. filamentele de actina se pot insera cu un capat pe corpii densi, celalalt ramanand
liber. Mecanismul contractiei consta in glisarea fibrelor de miozina printre cele de actina. Motorul contractiei
este miozina. In contractie au loc scurtari ale fibrelor in directii diferite si ca urmare areloc o scurtare a celulei
care este asociata si cu o scurtare a membranei celulare. La ME in contractie se observa scurtarea foarte mare a
fibrei musculare. La ME de baleiaj, pe sectiune transversala se vad puncte ce reprezinta filamentele (citoplasma
este plina de filamente). Recunoasterea filamentelor pe sectiune se face pe baza diametrului pe sectiune
transversala:
filamentele de actina au 6-8 nm
filamentele de miozina au 12-15 nm
filamentele intermediare au 11 nm
De asemenea apar densificari din loc in loc (corpii densi). Pentru reconstructia aparatului contractil s-ar
folosi sectiuni seriate din aceeasi celula pentru ca m.neted este dificil de preparat pentru ME. Nu s-a reusit inca
stabilirea unui model convenabil.
Structura moleculara a filamentelor contractile
Molecula de miozina este asemanatoare cu miozina muschiului striat (este izoenzima cu miozina din m.
striat). Cele doua proteine su aceeasi structura secundara, structura tertiara, aceeasi morfologie, aceeasi functie,
difera insa foarte putin la nivelul structurii primare, avand 2-3 aminoacizi diferiti. Aceste diferente minime
determina consecinte importante d.p.d.v. functional. Aceasta enzima este formata din 2 lanturi: unul greu (H) si
unul usor (L). Cele doua lanturi se infasoara unul in jurul celuilalt, apoi se despart avand o structura complicata
si formand capul miozinei. Molecula are situsuri importante:
situsul de interactiune cu actina
situsuri reglatoare care se gasesc pe lantul usor ce trebuie fosforilat de kinaza
situsul ATPazic ce elibereaza energie pentru contractie
Deosebirile intre cele doua tipuri de miozina apar la lanturile usoare (vezi situs reglator si ATPazic).
Astfel, la m. neted situsul reglator trebuie fosforilat pentru producera contractiei, spre deosebire de m. striat
unde contractia nu depinde in mod obligatoriu de fosforilare. De asemenea, situsul ATPazic la m. neted are
afinitate mult mai mica pentru ATP decat situsul de la m. striat si deci hidroliza ATPului e mai inceata si se
elibereaza energie mai incet si deci contractia este mai lenta.
De-a lungul portiunii liniare a miozinei exista situsuri de proteoliza limitata in care proteaza taie
molecula in fragmente mai mici. Astfel, sub actiunea tripsinei, molecula de miozina este scindata in
meromiozina usoara (LMM) si meromiozina grea (HMM). Acest situs are o mobilitate crescuta (este zona de
balama) unde molecula de miozina se deformeaza. Meromiozina grea este legata la actina. Meromiozina grea

basculeaza in procesul contractiei, capul miozinei fiind legat de actina. Bascularea meromiozinei grele trage de
actina.
In contractie creste concentratia de Ca (10-7 M - 10-6 M). Efectul este activarea proteinei calmodulina.
Calmodulina prezinta 4 situsuri de legare a Ca si este activata atunci cand toate situsurile sunt ocupate.
Calmodulina activata actioneaza asupra kinazei lantului usor (MLCK) care prin fosforilare se declanseaza
activitatea ATPazica a lantului usor, producandu-se energie. Energia este folosita pentru deformarea miozinei
in cadrul contractiei.
Filamentele de miozina sunt formate din multe molecule de miozina. M. striat nu are punti transversale
pe toata lungimea sa (in portiunea benzii H nu are punti transversale) in timp ce m. neted are punti transversale
pe toata lungimea filamentului gros. Lungimea filamentului gros la m. neted este de 3 ori mai mare decat la m.
striat. De aceea interactiunea actina-miozina este pe o distanta mai mare si prin urmare m. neted se scurteaza
mai mult.
In m. striat, unui filament gros ii corespund 2 fialmente subtiri. In m. neted, unui fialment gros ii
coerspund 8-15 filamente subtiri, de aceea o punte transversala in m. neted trage mai multe filamente de actina
si deci forta de contractie este mai mica.
Actina - la baza filamentelor sta actina F care este alcatuita din doua lanturi proteice filamentoase.
Fiecare dintre cele doua lanturi este alcatuit din mai multi monomeri de actina G. Aceste lanturi de actina sunt
stabilizate de tropomiozina care are forma de bastonas ce subintinde 7 monomeri de actina. Moleculele
tropomiozinei sunt situate in santul dintre cele doua lanturi ale actinei F. Tropomiozina mascheaza situsul de
interactiune intre actina si miozina in relaxare. La acest nivel exista diferente fata de m. striat. La m. striat,
starea tropomiozinei este controlata de troponina care prin subunitatea C leaga Ca si se activeaza modificand si
conformatia tropomiozinei. La m. neted rolul troponinei C este prelluat de catre calmodulina care este o
proteina solubila in citosol. Prin legarea a 4 ioni de Ca ea se activeaza si actioneaza asupra caldesmonei care la
randul ei actioneaza asupra tropomiozinei si determinand modificarea ei conformationala, ce are ca efect
expunerea situsului de interactiune actina-miozina. Exista 3 tipuri de actina, in functie de tipul de m. neted.
Histofiziologia muschiului neted
Mecanismul contractiei
Consta in alunecarea filamentelor de actina in raport cu cele de miozina datorita puntilor transversale.
Are loc o dubla reglare a contractiei:
una actioneaza asupra filamentelor groase prin MLCK si se produce fosforilarea acestui lant care are drept
consecinta declansarea activitatii situsului ATPazic
alta actioneaza asupra tropomiozinei prin CD (caldesmona) si astfel se modifica conformatia tropomiozinei
cu expunerea situsului de interactiune actina-miozina.
De asememnea un rol important in mecanismul de contractie il au proteinele de legare a actinei (ABP)
care controleaza polimerizarea si pozitionarea moleculelor de actina.

Particularitatile contractiei
forta de contractie e scazuta (datorita nr. mic de punti transversale)
viteza de contractie e scazuta (datorita activitatii ATPazice scazute)
capacitatea de scurtare e crescuta (datorita existentei puntilor transversale pe toata lungimea filamentului
gros)
Particularitati functionale
Activitatea contractila ritmica spontana - au loc contractii cu frecventa si amplitudine constanta dependenta
de muschi. - acestia fiind m. fazici. Exista insa si m. tonici care au un tonus spontan, o stare de contractie
sustinuta, tradusa printr-o miograma in platou
Contractia e modulata de urmatorii liganzi, prin legare la receptorii de pe membrana celulei musculare
netede:
neurotransmitatori
hormoni
prostaglandine
Prezinta dubla inervatie vegetativa, excitatorie si inhibitorie; sinapsele sunt absente. Acetilcolina poate
influenta procesul contractil la nivelul placii motorii. Aceste molecule (toti liganzii) actioneaza la nivelul

receptorilor. Ei actiuni de tip elastic: intr-un loc poate fi inhibitor iar in alt loc poate fi stimulator al
contractiei. Actiunea lor depinde de tipul de receptor exprimat in membrana celulara si de tipul de
mecanism de transductie ce are loc in celula.
Fibrele sunt cuplate electric prin jonctiuni gap si cuplate mecanic prin jonctiuni adherens. Aceste jonctiuni
asigura functionalitatea tesutului.
Clasificarea functionala a muschilor netezi
Mm. netezi unitari (viscerali, vasculari) - au activitate ritmica spontana, initiata in arii pacemaker. Se
contracta ca o unitate. U multe jonctiuni gap care asigura raspandirea PA si au o inervatie slaba (o
terminatie nervoasa inerveaza un fascicul de fibre: 100-300 fibre).
Mm. netezi multiunitari (iris, mm. ciliari, mm. piloerectori, tunica medie a vaselor mari). Fiecare fibra se
contracta independent. Au putine jonctiuni gap si nu au contractii spontane. de asememnea fiecare fibra este
inervata de o terminatie nervoasa libera.
Mm. netezi intermediari (vezicula seminala, canalul deferent) Nu au actiune spontana, au numar moderat de
jonctiuni gap si o terminatie nervoasa libera inerveaza un fascicul mic de fibre.

Etapele desfasurarii procesului de contractie sunt:

semnalizarea transmembranara (prin intermediul complexului ligand-receptor). Se activeaza sistemul
fosfolipazei C care produce contractie sau se activeaza sistemul AMPc sau GMPc care duc la relaxare.
cuplarea excitatiei cu contractia se face cu ajutorul ionilor de Ca
contractia depinde de:
canalele de Ca din membrana RS care sunt comandate electric sau chimic
eliberarea Ca din RS
proteinele contractile actina si miozina
relaxarea depinde de:
pompa de extruzie a Ca
pompele de ca din membrana RS care reintroduc Ca din citosol in RS
proteinele de contractie actina si miozina
PIP2 (fosfatidil inozitol bis fosfat) sub actiunea PLC (fosfolipaza C) se transforma in DAG (diacil
glicerol) si IP3 (inozitol trifosfat). DAG determina activarea PKC (protein kinaza C).
Fenotipuri ale celulelor musculare netede adulte:
Starea contractila - celula este oprita in G1. Aceasta stare este mentinuta de inhibitori ai proliferarii, celula
avand receptori pentru acesti factori. Celula nu are receptori pentru factorii mitogeni (de stimulare a
cresterii), ea este refractara la acestia. De asemenea, in acest stadiu celula raspunde la agentii care contracta.
Spre exemplu, m. neted vascular raspunde la angiotensina II. In aceasta etapa celula nu sintetizeaza matrice
extracelulara.
Starea secretorie - celula iese din G1. Ea raspunde la factorii mitogeni (spre exemplu PDGF). Nu se
contracta dar sintetizeaza matrice extracelulara (colagen, fibre elastice, proteoglicani).
Aceste doua fenotipuri sunt foarte bine exprimate la m. neted vascular. Atfel se explica ateroscleorza,
boala a celulelor musculare netede, in care creste numarul celulelor secretoare. De-a lungul timpului s-au
elaborat mai multe modele experimentale ale aterosclerozei.
Initial, dintr-un motiv oarecare, are loc lezarea endoteliului vascular, ceea ce determina expunerea
matricei extracelulare aflate sub endoteliu la fluxul sangvin. Are loc aderarea plachetelor si se formeaza un
trombus plachetar, ceea ce duce la eliberarea PDGF si a altor factori existenti in granule. Daca creste
concentratia PDGF sunt stimulate celulele secretorii ale m. neted. Acestea devin capabile sa secrete PDGF si
concentratia acestuia creste si mai mult. Concentratia PDGF crescand din ce in ce mai mult are loc cooptarea
celulelor din tipul contractil in cel secretor. Celulele secretorii migreaza in intima vasului lezat unde secreeta
matrice extracelulara ce determina placa de aterom. La toate acestea se adauga si faptul ca celulele secretorii au
si receptori pentru LDL (carausii colesterolului). Atunci LDL sunt internalizate in celula si acestea se
blocheaza, ceea ce duce la crestera volumului placii de aterom.
Consecintele aterosclerozei pot fi :
accindet vascular cerebral
infarct miocardic
arterita obliteranta membranara

TESUTUL NERVOS
Sistemul nervos clasic este impartit in SNC (sistemul nervos central) si SNP (sistemul nervos periferic).
Sistemul nervos este alcatuit din organele nervoase:
SNC:
maduva spinarii
creier alcatuit din:
trunchi cerebral
cerebel
diencefal
scoarta cerebrala
SNP:
ganglioni:
senzitivi
spinali
cranieni
vegetativi
intramurali
laterovertebrali
prevertebrali
nervi
senzitivi
motori
Aceste organe sunt alcatuite din tesut nervos la care se adauga capilare sangvine (foarte multe). De
asemenea se mai adauga paratul auxiliar (de protectie), de facilitare a functiilor organului.
SNC (creierul si maduva spinarii) este invelit de meninge care mediaza contactul cu cavitatea osoasa.
Meninigele este alcatuit din duramater, piamater si arahnoida (de la exterior spre interior). De asemenea in SNC
mai exista sistemul de apeducte, canalul ependimar. Sistemul de cavitati si apeducte comunica cu spatiul de sub
arahnoida si este plin cu LCR (lichid cefalorahidian).
La SNP aparatul de sustinere este format de tecile nervoase:
epinerv
perinerv
endonerv
In categoria organelor auxiliare sunt incluse si aparatele receptoare asociate fibrelor nervoase. Acestea
sunt alcatuite din tesut epitelial senzorial. Deci organele auxiliare sunt formate din:
tesut nervos (sistemele canaliculare)
tesut conjunctiv (tecile)
tesut epitelial (organele receptoare)
vase sangvine
Teutul nervos este alcatuit din celule si matrice extracelulara aflata in cantitate mica. Celulele sunt de
doua tipuri: neuroni si celule gliale.
Neuronii genereaza o forma de energie numita impuls nervos si comunica unii cu altii, impulsul nervos
circuland de la un neuron la altul. Dupa functie, neuronii se impart in:
senzitivi
motori
integratori (mediaza relatia intre neuronii senzitivi si motori)
La vertebrate si om nr. de neuroni integratori este de aprox. 99% din totalul de neuroni din organism.
Celulele gliale sunt de mai multe feluri:
in SNC se numesc nevroglii (neuroglii):
astrocite
oligodendrocite
microglii

celule ependimare
in SNP:
celulele Schwann
celulele satelite

Alcatuirea celulei nervoase

Neuronul este alcatuit din corp celular (pericarion) si prelungiri (dendrite si axon). Pericarionul si
dendritele au rol de receptie a impulsului nervos de la alt neuron prin sinapse si rol de sumatie a informatiilor
primite de la alti neuroni.
Neuronul are potentialul mambranar de repaus de -90 - -70 mV. Impulsul poate fi de excitatie ce are ca
urmare cresterea PR (potentialul membranar de repaus) = depolarizare sau poate fi de inhibitie si are ca rezultat
scaderea PR = hiperpolarizare.
Integrarea reprezinta sumarea acestor informatii ce vin la celula si determina un raspuns final. Zona ce
raspunde la impuls este cea cu PR crescut (se atinge mai usor pragul de excitatie). Scaderea PR pana la valoarea
prag determina declansarea PA care se produce in axon, in partea initiala a acestuia (zona conului axonal urmat
de segmentul initial). In zona conului axonal exista canale ionice de Na cu cel mai mic prag de excitabilitate.
Declansarea raspunsului este asociata si cu deschiderea canalelor de Ca.
Axonul este zona declansatoare a PA. De asemenea el are o portiune terminala prin care transmite
impulsul prin intermediul sinapsei. Axonul are si o zona de conducere a impulsului nervos care poate fi
mielinizata sau nu. Mielina creste viteza de transmitere a fluxului nervos.
Celulele de sustinere (nevrogliile) au rol ajutator, auxiliar (au rolul valetului). Ele mentin homeostazia
mediului si reprezinta complementul structural pe toata lungimea neuronului. Tipurile de neuroglii sunt:
astrocite, oligodendrocite, microglii, celule ependimare. Acestea, impreuna cu celulele Schwann au urmatoarele
roluri:
mediaza raportul dintre neuron si vasele de sange (astrocitele)
elaboreaza teaca de mielina in SNC (oligodendrocitele)
macrofage (microgliile)
secreta lichid cerebrospinal (LCR secretat de celulele ependimare)
formeaza teaca de mielina in SNP (celulele Schwann)
Proprietatile tesutului nervos:
1. automatism endogen
2. excitabilitate
3. conductibilitate
4. comunicare
Automatismul endogen
Reprezinta generarea de impulsuri nervoase in interiorul sistemului nervos insusi, in absenta oricarui
stimul extern. Acest fenomen apare atat in interiorul SN in totalitate cat si la nivelul fiecarui neuron. Nu se
cunoaste mecanismul acestui proces care mai este prezent si la celulele musculare netede, celulele tesutului
excitoconductor nodal sau celulele adenohipofizei. Astfel, prin izolarea indivizilor in intuneric, liniste, cu hrana
putina, s-a observat o scadere a stimularii receptorilor dar functionarea SN este normala, singura alterare este
cea legata de perceperea timpului.
Excitabilitatea si conductibilitatea
Reprezinta capacitatea de a genera impulsuri nervoase atunci cand se aplica un stimul si respectiv
transmiterea impulsului de-a lungul celulei.
Stimulul actioneaza asupra receptorului care transmite impulsul prin intermediul nn. senzitivi periferici
care ajunge in SNC unde are loc integrarea si declansarea senzatiei sau se da comanda motorie care ajunge prin
nn. motori periferici la organul efector. Exceptie de la aceasta regula fac reflexele viscerale.
Comunicarea
Reprezinta transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul.
Se face prin sinapse sau prin contiguitate (continuitate - jonctiuni interneuronale). Sinapselel pot fi
electrice (gap) sau chimice. Transmiterea in sinapsele chimice se face prin neurotransmitatori sau
neuromodulatori (moduleaza activitatea sinapsei)
Comunicarea se mai poate face si la distanta, pe cale endocrina, prin neurohormoni. Unele categorii de
neuroni pot elibera substante in curentul sangvin (neurohormoni).
Traseul impulsului nervos este urmatorul:
declansarea impulsului nervos se face la nivelul conului axonal si a portiunii initiale a axonului

conducera impulsului nervos se face in segmentele invelite sau nu de mielina

partea terminala a axonului (partea ramificata - telodendronul) participa la sinapse.
Exista o polarizare dinamica a neuronului: impulsul nervos circula doar de la dendrita si pericarion catre
axon. Aceasta specializare se datoreaza membranei neuronale.
Clasificarea neuronilor se poate face dupa mai multe criterii:
1. dupa numarul de prelungiri:
neuroni unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata intrauterina. In viata
I.U. neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e folosit la
deplasare
neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:
in retina
neuronii olfactivi
neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII
neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni bipolari. Ulterior
aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se ramifica apoi in
T. Aceasta prelungire in forma de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt neuronii din ggl,
spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n. spinal.
neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei prezinta un
corp stelat. De acest tip sunt:
neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
neuronii din scoarta cerebrala care sunt:
stelati in scoarta cerebrala
fusiformi in stratul polimorf
piramidali in stratul piramidal
celulele Purkinje in scarta cerebeloasa, cu forma de para, dendritele fiind foarte ramificate, in forma
de corn de cerb
celulele mitrale din bulbul olfactiv
exista si celule multipolare fara axon. Prelungirile acestor celule sunt dendrite dar care pot functiona
si ca axon. Exemple:
celulele amacrine din retina (celule de asociatie
celulele granulare din bulbul olfactiv
2. Dupa forma axonului:
celule cu cosulet - axonul este scurt si prezinta multe ramificatii ce infasoara corpul celulei ca un cos.
Acestea sunt celulele Purkinje din scoarta cerebeloasa
celulele in panza de paianjen - in scoarta cerbrala
celulele in dublu buchet - in scoarta cerebrala
3. Dupa lungimea axonului:
neuroni de proiectie, cu axonul foarte lung. Pot fi motorii sau senzitivi. Sunt Golgi tip I. Realizeaza
proiectia pe scoarta cerebrala a tuturor regiunilor corpului.
neuroni de asociatie (Golgi tip II) - neuroni cu axonul scurt, de tip integrator
4. Dupa invelisul axonului:
neuroni mielinici - au viteza mare de conducere, proportionala cu grosimea tecii si grosimea fibrei
neuroni amielinici - au viteza mica de conducere
Numarul neuronilor este de ordinul 109. Numarul de neuroni senzitivi si motori e constant filogenetic.
Numarul de neuroni integratori creste pe scara filogenetica si este maxim la om.
Marimea celulei nervoase este de 3-5 m (minim - la celulele granulare din stratul granular al scoartei
cerebeloase) pana la 100-120 m (maxim la celulele piramidale gigantice Betz din cortexul motor, girul
precentral). Aceste celule Betz pot avea axonul lung de pana la 1 m si un diametru ce variaza intre 20-40 m.
Exista o relatie de proportionalitate intre marimea corpului neuronal si lungimea axonului deoarece proteinele
axonale sunt sintetizate de catre corpul celular, axonul neavand RER. Deci corpul intretine acest axon.
Soma (pericarionul) are rol trofic (intretine axonul), de receptie si de integrare a semnalelor. El contine
nucleul care este mare, eucromatic, cu nucleol evident datorita sintezei crescute de proteine. Exista insa si
exceptii - neuroni cu nucleu mic tahicromatic. Nucleul este central sau periferic. Fiind eucromaatic, la femei se
vede corpusculul Barr atasat de nucleol sau membrana nucleara.
In citoplasma contine:

corpi Nissl care se pot observa cu coloratie speciala la baza dendritelor si lipsind in conul axonal si fiind
alcatuit din RER si poliribozomi liberi
REN foarte abundent, cu rol in eliberarea Ca pentru cresterea concentratiei sale citosolice, fenomen ce
participa la transmiterea impulsului nervos.
Aparat Golgi - foarte bine dezvoltat
Vezicule sinaptice, care se formeaza la acest nivel pentru ca mai apoi sa migreze pana la terminatia axonala.
Aceste sunt putine. In neuronii vegetativi simpatici ele sunt umplute cu catecolamine si dense la fluxul de
electroni. Au diametrul de 60-80 nm.
Vezicule de neurosecretie - contin peptide si neurofizine care sunt eliberate in capilare. Ele au dimensiuni
de 100-300 nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense la fluxul de electroni. Complexele formate din
peptide si neurofizine este depozitat in neurohipofiza de unde este eliberat in circulatie.
Mitocondrii
Rezerve de picaturi lipidice
Lizozomi - de-a lungul timpului acestia se incarca cu un material - lipofuscina - pigment cu semnificatie
fiziologica necunoscuta ce se acumuleaza cu varsta.
Melanina (la unii neuroni - neuronii din substanta neagra din diencefal - locus coeruleus)
Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a microtubulilor.
1 cil cu semnificatie necunoscuta
Citoscheletul este alcatuit din:
microtubuli, cu diametrul de 25 nm. Microtubulii sunt complexe alcatuite din tubuli cu diametrul amintit
impreuna cu MAP (proteine asociate microtubulilor) si proteinele motorii care mediaza interactiunea
microtubulilor cu organitele celulare care se deplaseaza de-a lungul microtubulilor.
neurofilamente, cu diametrul 10 nm, fiind filamente intermediare. Ele au un rol neclarificat si sunt alcatuite
din citokeratine specifice care sunt implicate in boala Alzheimer. In mod normal neurofilamentele sunt
asezate paralel. La examenul anatomopatologic al unui bolnav Alzheimer s-a constatat dispozitia anarhica a
acestora - incalcite, rupte, ondulate. Boala Alzheimer (dementa senila) este o tulburare neurologica
generalizata.
microfilamente cu diametrul de 6 nm, alcatuite din actina F. Actina F este ancorata la membrana neuronala
prin fodrina care este analoaga spectrinei din hematii.
Conform teoriei actuale o parte din neuroni (nu toti) se divid. Neuronii sunt celule stationate in faza G 1
(postmitotica). Exista zone importante din sistemul nervos in care are loc o reinnoire a neuronilor:
regiunea paraventriculara (ventriculul III)
neuronii din bulbul olfactiv
neuronii din mucoasa olfactiva
Acest proces de reinnoire se numeste neuropoieza si are numeroase similitudini cu hematopoieza.
Dendritele reprezinta prelungiri ale somei care contin corpi Nissl si toate organitele celulare, abundente
la baza dendritei si din ce in ce mai putine la varf, unde exista mai multe elemente de citoschelet. Contin multi
microtubuli si neurofilamente. Transportul dendritic poate fi anterograd (se face cu viteza de 3 mm/h si se
transporta proteine si organite, ex: mitocondria) si retrograd.
Principala functie a denritelor este receptia. Dendritele prezinta specializari cvasipermanente - muguri
(spini) dedritici care primesc sinapsele. Acestia au un material dens la fluxul de electroni, prezinta microtubuli
si aparatul spinului, alcatuit din cisterne paralele unite prin material electronodens. Numarul spinilor de pe
ficare dendrita variaza. Daca se taie aferentele numarul spinilor scade.
Axonul este unic. El are mai multe parti:
con si segment initial. Aici lipsesc corpusculii Nissl, insa prezinta numerosi microtubuli, microfilamente si
neurofilamente care se vad cu impregnare argentica. Rolul acestei regiuni este de a declansa impulsul
nervos deoarece este zona cu cel mai mic prag de excitabilitate.
segmentul de conducere care poate fi mielinic sau amielinic
terminatiile axonale formate din butonii terminali (sinaptici, de pasaj)
Transportul axonal poate fi rapid sau lent.
transportul rapid se poate face anterograd (cu viteza 100-400 mm/zi) sau retrograd (100-200 mm/zi). Se
transporta organitele cu endomembrane (mitocondrii), vezicule cu mediatori si componentele membranei.
Transportul se face de-a lungul microtubulilor cu ajutorul proteinelor motorii care sunt de doua feluri:
kinezina, efectueaza transportul anterograd si syneina care efectueaza transportul retrograd. Aceste proteine

mediaza interactiunea microtubulului cu organitele. De asemenea exista si o reciclare locala, rapida a

veziculelor cu mediatori.
transportul lent se face numai anterograd cu viteza de 1-3 mm/zi, avand un mecanism necunoscut. Se
transporta proteine solubile (enzime, monomeri)

Fibrele nervoase
Sunt formate din axoni si din microglii.
fibrele nervoase periferice - formeaza nervii care reprezinta fascicule de fibre nervoase. Fibrele nervoase
pot fi amielinice (inconjurate doar de celule Scwwann) si fibre mielinice (inconjurate de celule Schwann ce
au format taeca de mielina). O celula Schwann poate acoperi mai multi axoni saau un singur axon.
fibrele nervoase centrale pot fi amielinice (libere in componenta neuropilului) sau mielinice, invelite de
prelungiri ale oligodendrogliilor care formeaza teaca de mielina. Acestea intra in componenta substantei
albe.
Teaca de mielina se observa cu impregnare argentica. Ea se formeaza prin succesiunea celulelor
Schwann. Intre doua noduri Ranvier, se afla o celula Schwann care acopera cu citoplasma ei axonul. De
asemenea, in teaca de mielina exista din loc in loc linii clare numite incizuri Schmidt-Landermann.
Formarea tecii de mielina
Initial fibra este amielinica iar celula Schwann formeaza doua prelungiri in jurul fibrei, in sensuri opuse
(formeaza un mezoaxon sau mezaxon). Aceste prelungiri cresc in mod spiralat in jurul axonului. Straturile
succesive ale membranei celulei Schwann fuzioneaza intre ele si deci teaca de mielina reprezinta suprapuneri
ale membranei celulei Schwann. La exterior are mezaxon extern si fibrele se rotesc ajungand la mezaxon intern.
Clasificarea fibrelor nervoase periferice dupa viteza de conducere
Daca diametrul axonului este mare, teaca de mielina este groasa, portiunea internodala este mai lunga si astfel
viteza de conducere este mai mare deoarece in fibrele mielinice, transmiterea (depolarizarea) are loc doar la
nivelul nodului Ranvier (transmiterea este saltatorie).
Tipul fibrei
Viteza de conducere
Functia acestor fibre
mielinice A
15-120 m/s
fibrele motorii scheletice
fibrele somatosenzitive proprioceptive (Ia)
fibrele somatosenzitive tactile (Ib)
fibrele somatosenzitive termice (II)
fibrele somatosenzitive pentru durerea rapida
(III)
mielinice B
3-15 m/s
fibre viscerosenzitive
Amielinice C (2/3 din
0,5-2 m/s
fibre somatosenzitive pentru durerea lenta (IV)
fibrele periferice)
fibre visceromotorii
In substanta alba (in SNC) fibrelele mielinice sunt determinate de oligodendroglie. Internodurile sunt
formate de mai multe oligodendroglii.
Varstele mielinizarii
la nastere: sunt mielinizate doar radacinile motorii ale nn. spinali, ceea ce explica miscarile necoordonate
ale copiilor.
la 3-4 luni se mielinizeaza si nn. optici si radacinile senzitive ale nn. spinali, deci la aceasta varsta copiii vad
bine si au senzatii precise.
la 1 an se mielinizeaza tracturile corticospinale deci copii merg bine.
la 7 ani se mielinizzeaza si axonii fibrelor comisurale (de asociatie) ale emisferelor cerebrale ce apartin
corpului calos.
Functiile mielinice:
creste viteza de conducere a impulsului nervos de la 1 m/s la 120 m/s deoarece la nivelul internodului este o
zona cu rezistenta mare si capacitanta mica. Aceasta se datoreaza faptului ca la acest nivel membrana
axonala are o compozitie moleculara diferita. La nivelul internodului canalele ionice sunt rare, acestea fiind
adunate la nivelul nodurilor Ranvier.
asigura nutritia axonului deoarece mediaza raporturile cu exteriorul. De asemenea, celulele Scwann au si rol
in regenerara axonilor dupa traumatisme.

Sinapsa
Este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se faciliteaza eliberarea
neurotransmitatorilor care asigura transferul de informatie de la o celula la alta. Neurotransmitatorul
influenteaza conductanta celulei receptoare actionand asupra canalelor ionice si schimba potentialul membranar
al celulei receptoare.
Structura sinapsei:
element presinaptic (axon)
element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon
spatiu sinaptic
Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente, microtubuli,
neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic este un spin dendritic care contine
microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul spinului (optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material electronodens ce trimite
prelungiri ininterior. La fel se intampla si la membrana presinaptica. Dupa natura materialului electronodens s-a
facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel postsinaptic)
sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.
Veziculele sinaptice pot fi si ele clasificate dupa cum urmeaza:
vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm; frecvent au neurotransmitatori excitatori, uneori si
inhibitori; ex.: veziculele de acetilcolina
vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm; contin doar neurotransmitatori inhibitori
vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm; contin catecolamine
vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste sinapse se gasesc in
corpul si butonul axonal in SNC si au un continut necunoscut.
Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:
excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica este de
depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator (EPSP)
inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de hiperpolarizare (scaderea
PR) - se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).
Unul si acelasi neurotransmitator poate avea efecte diferite in functie de receptori (tipul de receptor
determina efectul).
Neurotransmitatorii
Isi exercita efectul pe membrana postsinaptica in timp scurt (de ordinul ms). Clasificarea lor dupa
efectele realizate in majoritatea cazurilor:
neurotransmitatori inhibitori:
GABA (acid -amino-butiric) - folosit ca inhibitor de celulele Purkinje din cerebel
glicina - are efect pe celulele din maduva spinarii
purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)
NO (monoxid de azot)
neurotransmitatori excitatori
glutamat (actioneaza in SNC)
aspartat (actioneaza in SNC)
taurina (actioneaza in SNC)
neurotransmitatori cu efecte inhibitorii sau excitatorii in functie de receptor:
acetilcolina
noradrenalina
serotonina
dopamina
Neuromodulatorii
Isi exercita efectul un timp mai indelungat, au durata mai mare a efectului, latenta este mai mare, se
cumuleaza in timp si pot avea efecte ce dureaza zile, ani.
Orice substanta poate actiona ca neurotransmitator, neuromodulator sau neurohormon (uneori).

Neuromodulatorii sunt de obicei peptide comune cu sistemul APUD (sistemul neuroendocrin difuz). Ei
au efecte atat pe membrana presinaptica cat si pe membrana postsinaptica:
pe membrana presinaptica au efecte de accelerare sau incetinire a eliberarii veziculelor
pe membrana postsinaptica influenteaza legarea mediatorilor de receptori
Neurohormonii
Sunt peptide secretate in hipotalamus care sunt eliberati si apoi ajung in neurohipofiza (in lobul
posterior sau in emineta mediana).
Clasificara topografica a sinapselor
Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea mielinizata
(conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul initial si
butonii terminali.
tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
dendrodendritice
dendrosomatice
dendroaxonale
soamtodendritice
somatosomatice
somatoaxonale
speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):
reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una langa alta si care
conduc impulsul nervos in sens invers
panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte apropiate intre ele;
axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe linie mediana o densificare
in forma de panglica
seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii facand sinapsa unul
cu altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN
sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii vestibulari laterali,
nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.
O celula Purkinje primeste aprox. 300.000 de sinapse
Principii de functionare a sinapselor
Un neuron nu foloseste un singur neurotransmitator, intotdeauna exista mai multe substante neuroactive.
Aceste substante exercita efecte diferite in situatii diferite, efecte mediate de tipul receptorilor de care se leaga.
Un exemplu este dopamina care coexista in neuronii trunchiului cerebral cu peptide precum
colecistokinina, neurolentina. Ea functioneaza ca:
neurotransmitator cand este eliberata de neuroni din substanta neagra
neurohormon cand este eliberata de neuronii hipotalamici din nucleul arcuat din adenohipofiza (inhiba
secretia de prolactina este PIF - prolactin inhibiting factor)
Ea excita, inhiba sau moduleaza activitatea celulei tinta, in functie de natura receptorului din membrana
postsinaptica.
Substante neuroactive
gaze: NO (oxid nitric), CO
monoamine:
catecolamine: adrenalina, noradrenalina, dopamina
amine din triptofan: serotonina, triptamina
aspartat
glutamat

 GABA
glicina
taurina
peptide:
actioneaza ca neuromodulatori: colecistokinina, endorfine, encefaline, neurotensina, substanta P,
VIP
actioneaza ca neurohormoni: LH-RH, TSH-RH, somatostatina, vasopresina
purine: adenozina, AMP, ADP, ATP
In unele celule se formeaza NO sau CO. No se formeaza sub actiunea NO sintetazei, din arginina iar CO
se formeaza sub actiunea hemoxigenazei din hem. NO actioneaza ca neurotransmitator inhibitor, activeaza
GMPc, activeaza pompa de extruzie a Ca, ceea ce duce la scaderea Ca intracelular (efect inhibitor). De
asemenea NO mai este folosit in unele terminatii nervoase vegetative din m. netezi cum ar fi cei din corpii
cavernosi (vezi erectia, vezi aplicarea Viagra) dar si pe m. netezi vasculari. De aceea NO poate determina
accidente vasculare majore. Injecarea NO in SNC determina cascatul.
La nivelul sinapselor are loc permanent reciclarea materialelor. veziculele sinaptice se formeaza la
nivelul corpului celular dupa care sunt transportate pana la nivelul butonilor terminali. La aparitia impulsului
nervos veziculele fuzioneaza cu membrana sinaptica si se elibereaza continutul in spatiul sinaptic. Fuzionarea
veziculelor cu membrana presinaptica este limitata deoarece aria membranei presinaptice creste foarte foarte
mult. Dupa eliberarea veziculelor apar vezicule de clatrina care contin proteine importate din RER, se formeza
alte vezicule cu mediatori si ciclul se reia.
Aceeasi reciclare are loc si la nivelul mediatorului. Exemplu pentru sinapsa colinergica (cu acetilcolina).
Materia prima este colina care se gaseste in cantitate crescuta in spatiul sinaptic. Ea patrunde prin membrana
butonului sinaptic prin transportorul specific simultan cu Na (are loc un simport). In citoplasma, colina este
acetilata luand radicalul acetil de la acetilcoenzima A prezenta in mitocondrii. Acetilarea se face in prezenta
enzimei CAT (colin acetil transferaza). Acetilcolina formata nu stationeaza ci este preluata de un transportor
existent in membrana veziculei sinaptice care o introduce in vezicula, scotand pe de alta parte H +. Se realizeaza
astfel un antiport. Excesul de acetilcolina este hidrolizat de catre acetilcolinesteraza.
Vezicula sinaptica contine:acetilcolina, ATP si VIP care sunt asezate intr-un material bogat in PG.
Transmiterea impulsului nervose datorata deschiderii canalelor de Na si a celor de Ca care sunt dependente de
potential. Are loc cresterea concentratiei Ca in citoplasma. Introducerea Ca determina exocitoza veziculelor
sinaptice (fuzionarea cu membrana presinaptica). Toate substantele sunt eliberate in fanta sinaptica si determina
efectele.
Excesul de acetilcolina nelegata de receptori si aflat in spatiul sinaptic este hidrolizat de
acetilcolinesteraza si se formeaza radicali acetil si colina, care va relua ciclul.
Substante ce blocheaza cu transmiterea sinaptica
Transportorul ce efectueaza simportul Na-colina poate fi blocat de unele medicamente ce sunt analoage
colinei (hemicolina). Efectul este de paralizie.
Exocitoza poate fi si ea blocata, spre exemplu de endotoxina botulinica ce provoaca paralizia, inclusiv a m.
respiratori.
Exista si inhibitori ai acetilcolinesterazei, ceea ce duce la acumularea acetilcolinei in spatiul sinaptic si la
blocarea receptorilor de catre aceasta. Aceste substante sunt folosite pentru tratamentul bolii miastenia
gravis, determinata de modificari la nivelul placii motorii.
Controlul exocitozei veziculelor
Exocitoza este declansata de cresterea Ca intracelular. Ca activeaza calmodulina, care se transforma in
kinaza si fosforileaza sinapsinele I si II. Sinapsinele sunt proteine de legare a actinei: au un capat pe actina si un
capat pe veziculele de mediatori. In repaus veziculele se gasesc in asteptare. Cand sinapsina se desprinde este
determinata deplasarea veziculelor catre membrana presinaptica. Interactiunea veziculelor cu membrana este
mediata de doua proteine: sinaptotagmina si sinaptofizina.
Distributia componentelor celulelor nervoase si nevrogliilor in SNC si SNP
Componentele SNP
Sunt ganglionii si nervii.
Ganglionii contin corpuri neuronale, dendrite, axoni mielinici sau amielinici. Unii ganglioni contin
sinapse, altii nu, cum este cazul ggl. senzitivi. GGl. senzitivi contin fibre nervoase mielinice iar ggl. vegetativi

contin fibre preggl. mielinice si fibre poasggl. amielinice. In ggl. mai exista un tip de celule Schwann numite
celule satelite care se gasesc in jurul pericarionului.
In nervi exista axoni inconjurati de celule Schwann.
Organizare / elemente celulare
neuroni
soma
dendrite
axoni mielinizati / nemielinizati
celule Schwann

Ganglioni
exista
exista
exista
exista
exista

Nervi
exista
exista

Celulele satelite
Sunt celule Schwann ce se gasesc in ggl. spinali, cranieni sau vegetativi. Ele se gasesc in mai multe
locuri:
in ggl. spinali si cranieni - formeaza o capsula ce inconjoara complet pericarionul neuronilor
pseudounipolari, care nu primesc sinapse
in ggl. vegetativi - formeaza o capsula discontinua in jurul perikarionului neuronilor multipolari care
primesc sinapse.
tot in ggl. spinali si cranieni formeaza o teaca de mielina in jurul segmentului convolut al axonului
neuronului pseudounipolar.
in ggl. vestibulocohlear - formeaza teaca de mielina in jurul axonilor neuronilor bipolari
Constitutia SNC
Elemente celulare
Soma
Dendrite
Axoni amielinici
Sinapse
Axoni mielinici
Astrocite protoplasmatice
Astrocite fibroase
Oligodendrocite satelite
Oligodendrocite interfasciculare
Microglii
Celule ependimare

Substanta
cenusie
exista
exista
exista
exista
exista in nr.
mare
exista
exista
exista
-

Substanta alba
exista
exista
exista in nr.
mare
exista
exista
-

Invelisul
ventricular
-

Invelisul
subpial
exista

exista

exista

exista sau nu

Astrocitele si celulele ependimare alcatuiesc un invelis in jurul SNC numit invelis subpial, care se
gaseste sub piamater. Astrocitele se interpun intre neuroni si orice altceva (neuroni si vase, neuroni si piamater
etc.).
Bariera hematoencefalica (sange - creier)
Capilarele cerebrale sunt continue, celulele fiind unite prin jonctiuni stranse (ocludens) care sunt foarte
selective. Transportul se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv. Permeabilitatea difera in functie de
substanta:
mare - pentru H2O, CO2 si O2
mica - pentru glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32-, uree
foarte mica: saruri biliare, catecolamine circulante
extrem de mica (aprox. zero) - pentru proteine
Functiile barierei hematoencefalice:
1. mentine constanta mediului extracelular
2. protejeaza creierul de toxinele circulante

3. previne patrunderea neurotransmitatorilor (care ar putea actiona ca neurohormoni) in circulatia generala.

Oligodendroglie
Microglie
Aspect la MO forma ovala
forma eliptica
nucleu rotund
nucleu eliptic
prelungiri putine (10-50), groase, prelungiri multe, cu ramificatii in
putin ramificate
forma de spini
Aspect la ME Citoplasma cu aspect electronodens
Are lizozomi numerosi
RER, ribozomi, aparat Golgi,
mitocondrii microtubuli
Nu are lamina bazala
Localizare
in substanta cenusie sunt satelite ale in substanta cenusie
pericarionilor
in substanta alba
in
substanta
alba
sunt
interfasciculare - intre axonii
mielinici
Oligodendrocitele formeaza teaca de mielina in SNC iar microgliile sunt macrofage ale SNC.

Aspect
la MO

Aspect
la ME

Locali-
zare si
tipuri

Astrocit fibros
forma stelata
nucleu sferic, eucromatic, central
prelungiri subtiri, putin ramificate
citoplasma cu gliofibrile (se vad cu
impregnare argentica)
contine
filamente
intermediare
(gliofilamente) avand un diametru de 8
nm si alcatuite din GFAP (proteina
acidafibrilara gliala cu greutatea
moleculara de 51 kD).
granule de glicogen
prezinta lamina bazala
predomina in substanta alba
glia limitans - la periferia SNC, subpial
(celule in candelabru, celule penate)
perivasculare in jurul capilarelor
sangvine pe care aplica picioruse

Astrocit protoplasmatic
prelungiri groase si ramificate
citoplasma omogena

contine rare filamente intermediare

(gliofilamente), izolate, avand un
diametru de 8 nm si alcatuite din GFAP.
granule de glicogen
prezinta lamina bazala

predomina in substanta cenusie

astrocite velate - in jurul sinapselor
(nevroglia Bergmann - cerebel, celula
Muller - in retina)

Functiile astrocitelor:
1. Constituie o bariera morfologica ce se interpune intre neuroni si vasele sangvine sau tesutul conjunctiv.
2. Participa indirect la formarea barierei hematoencefalice (reprezentata de celulele endoteliale ale capilarelor
cerebrale). Ele participa la geneza celulelor endoteliale, caci existenta lor alaturi de capilare ofera celulelor
endoteliale cerebrale fenotipul caracteristic ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit
trecerea oricarei substante).
3. Au PR ce variaza in functie de K extracelular dar nu genereaza PA.
4. Contribuie la mentinerea constanta a concentratiei extracelulare de K sau de neurotransmitatori, pe care ii
preia din mediul extracelular.
5. reprezinta un suport structural:
in cursul dezvoltarii SNC ghideeaza prin prelungirile lor migrarea neuronilor
prolifereaza si umplu spatiile ramase in urma distrugerii neuronilor. Neuronii distrusi sunt mancati
de macrofage (microglii)
Celulele ependimare
Localizare: captusesc ventricule si apeducte, acopera plexul coroid.
Structura: sunt asezate pe un singur rand (aranjament epitelial - epiteliul ependimar), deci celulele au
polaritate. Domeniul apical prezinta: microvilei si cili (cu exceptia celulelor de pe podeaua ventriculului III.

Domeniul laterobazal este turtit, (cu exceptia celulelor de pe podeaua ventriculului III, care se numesc fanicite
si a caror membrana bazala trimite o prelungire spre eminenta mediana sau alte zone).
La ME se observa: multe mitocondrii, aparat Golgi situat apical, RER, jonctiuni gap si adherens, lipsesc
jonctiunile ocludens (cu exceptia celulelor plexului coroid).
Exista zone speciale cu celule ependimare mici, turtite - zonele circumventriculare (organul
subcomisural, OVLT, area postrema)

Functii:
la nivelul plexului coroid secreta LCR si formeaza bariera sange-LCR
restul formeaza bariera creier-LCR (bariera permeabila ce permite accesul mai multor substante). Aceasta
proprietate este folosita pentru administrarea unor medicamente ce nu depasesc bariera hematoencefalica:
administrarea se face prin punctie. In caz de meningita, encefalita, se administreaza antivirale in acest mod.

Plexurile coroide
Secreta LCR (14-36 ml/h). Volumul total al LCR este 150 ml. Aceste plexuri sunt formate prin apozitia
dintre piamater cu vas sangvine si epiteliul ependimar ce captuseste ventriculii. Suprafata este cutata si are o
suprafata totala de 200 cmp. Ea are doua straturi:
1. piamater cu vase sangvine
2. celulele ependimare
Pliurile se numesc vilozitati coroide. O vilozitate coroida este formata din:
epiteliul ependimar
vase piale aferente
retea capilara
vase piale eferente
Celulele ependimare coroidiene sunt cuboidale, cu nucleu sferic, mitocondrii multe si RE abundent.
Domeniul apical prezinta marginea in perie formata de microvili bulbosi.
Lichidul cefalorahidian (LCR)
Este produs de catre plexurile coroide in cantitate de 0,35 ml/min (500 ml/zi). De asemenea LCR mai
este produs si prin curgerea fluidului extracelular prin epiteliul ependimar din ventriculi (ex.: area postrema din
ventriculul IV)
LCR este in cantitate de 150 ml dintre care 30 ml se gasesc in ventriculi iar 120 se gasesc in spatiul
subarahnoidian.
LCR curge din ventriculii I, II, III si IV in spatiul subarahnoidian. Din spatiul sub arahnoidian o mica
parte se scurge prin spatiile perineurale din jurul radacinilor nervilor spinali si cranieni iar cea mai mare parte se
scurge prin specializari ale arahnoidei (vilozitati arahnoidiene) in sinusurile venoase mari din grosimea durei
mater (ex.: sinusul sagital)
Functii:
mentine mediul fluid necesar creierului
protectie mecanica
comunicausor cu fluidul extracelular pentru ca bariera LCR-creier e permeabila
este locul de excretie a metabolitilor tesutului nervos
asigura preluarea de catre creier din LCR a substantelor necesare

SISTEMUL VASCULAR SANGVIN

Este un sistem inchis de tuburi (vase) prin care curge continuu sange. Peretele vasului are trei straturi
concentrice numite tunici:
la interior - intima
la mijloc - media
la exterior - adventitia
Arterele au un perete gros si un lumen rotund. Venele au perete subtire si lumen ovalar, turtit si mult
mai mare.

Diagnosticul de vas sangvin

se observa structura tubulara
peretele este alcaatuit din mai multe straturi
lumenul este delimitat de celule endoteliale
in lumen se observa elementele figurate.
Structura (stratigrafia) peretelui vascular

Intima
endoteliu (structura mereu prezenta)
membrana bazal (structura mereu prezenta)
strat subendotelial
limitanta elastica interna (LEI)
Dispozitia elementelor este longitudinala. Functii: asigura schimbul si este netrombogenica (impiedica
aderarea plachetelor prin: incarcarea negativa a endoteliului si secretia unor factori anti trombogeni).

Media
fibre musculare netede si/sau
lamele elastice
limitanta elastica externa.
Dispozitia elementelor este circulara (spiralata) si are functie de reglare a fluxului sangvin.

Adventitia
tesut conjunctiv (fibre si celule)
fibre musculare netede (la vasele mari)
vasa vasorum (la vasele mari)
vase limfatice
nervi ai vaselor
Dispozitia elementelor este in general longitudinala dar poate fi si circulara. Functii: are rol mecanic (de
ancorare), de protectie si de nutritie.
Vasele sangvine snt alcatuite din mai multe tipuri de tesut:
Epiteliu simplu pavimentos (asezat pe membrana bazala) - endoteliul. Membrana bazala este o componenta
amorfa. Ea are o componenta fibrilara alcatuita din colagen de tip IV sau V sintetizat de celulele endoteliale
sau de fibrele musculare netede din stratul subendotelial.
Tesut conjunctiv care contine:
fibre de colagen si reticulina: colagen III in medie si colagen I in adventitie.
fibre elastice izolate sau dispuse in lamele groase, ondulate.
fibroblasti - in adventitie
Tesut muscular neted alcatuit din mai multe randuri de celule dispuse concentric. Intre celule exista
jonctiuni de tip gap. Fibra musculara neteda vasculara se comporta fenotipic ca un fibroblast si in caz de
agressssiune la nivelul peretelui vascular va raspunde ca un fibroblast, putand prolifera si capatand
proprietati de fagocitare.
Tesutul nervos - este alcatuit din:

fibre nemielinizate - apartin SNV si sunt sub forma de terminatii butonate

fibre mielinizate - se gasesc in zonele baroreceptoare si chemoreceptoare.
microganglioni nervosi

Clasificarea morfofunctionala a vaselor:

vase pentru conduce re - arterele mari, elastice
vase pentru distributie - arterele musculare
vase pentru reglarea presiunii - arteriole si metaarteriole
vase pentru schimb - capilare si venule post capilare (venule pericitare)
vase pentru intoarcere - vene mici, mijlocii si mari
Vasele de transport, diostributie si intoarcere fac parte din macrovasculatura. Sunt vizibile macroscopic
si au vasa vasorum.
Vasele pentru reglarea presiunii si schimb sunt microvasculatura au un diamtru intre 10 m si 300-500
m si nu au vasa vasorum.

Artere
elastice

Artere
musculare

Arteriole

Endoteliu

MB

discontinua
sau absenta

Strat subendotelial
LEI

exista numai
la cele mari

+/- p

+/-

absenta la
cele <50 m
cu exceptia
celor renale

+/-

F.m.n.
L.el.
fenestrate

+
+++

+++
+

+ (1-3 r)
-

+
rar +

+
+
+

+
+
+
+

+
+

+
+
+

+++

LEE
Tes. conj.
F.m.n.
Vasa
vasorum
Nervii
vaselor

continui

Capilare
fenestrat sinusoide
venule
e
pericitare
fenestrate +/discontinui
c
diafragme

Ven
e
c

(>60
lame)

c = continuu
d = discontinuu
p = pericit
r = randuri
+++ = componenta principala a stratului.
Arterele elastice
Arterele elastice cuprind lame elastice (L. el) dispuse pe mai mult de 60 de randuri intre care exista fibre
musculare netede (f.m.n.). Lamelele elastice sunt fenestrate, prezinta orificii mari ce asigura comunicarea intra
straturile de lame elastice.
Venele, in functie de predominanta tesutului conjunctiv sau a f.m.n. se impart in vene conjunctive si
musculare.
La arterele mari, vasele din vasa vasorum patrund doar pana la jumatatea externa a mediei, iar restul
(jumatatea interna si intima) se hranesc din lumen. La vene, vasele din vasa vasorum ajung pana in stratul
subendotelial (deoarece sangele venos este sarac in substante nutritive. Limfaticele urmaresc traseul vasa
vasorum.

Microganglionii nervosi sunt in general rari dar se gasesc din abundenta in:
aa. coronare
aa. mezenterice
trunchiul celiac
Sunt artere elastice:
aorta
aa. pulmonare
a. carotida comuna
trunchiul brahiocefalic drept
a. subclavie
a. iliaca comuna
Exista vase cu perete mai gros (aa. coronare, aa. membrului inferior) si vase cu perete mai subtire
(vasele intracraniene si pulmonare). Exista si vase cu ingrosari subintimale: arterele coronare, intracraniene si
renale.
Arteriola
Diametrul lumenului este de 2 ori diametrul peretelui. Are 1-3 randuri de f.m.n. Unele arteriole au LEI
dar nici unele nu au LEE. Nu au vasa vasorum.
Metaarteriola (arteriola precapilara, aria sfincterului precapilar)
Metaarteriola regleaza fluxul sangvin dar fara a intrerupe complet fluxul. Doar sfincterul precapilar
poate opri complet fluxul.
Prezinta endoteliu si membrana bazala. Au un singur rand de f.m.n. discontinuu care organizeaza la
emergenta capilarului sfincterul precapilar - inel circular ce ralizeaza contractii ritmice la interval de 2-8
secunde. Ea are o forma conica. Intreg peretele vascular este inglobat intr-un gel de proteoglicani si
glicozaminoglicani care este hidratat in proportii variabile. Astfel turgiditatea vasului este variabila si are
proprietati vasco-elastice.
Limfaticele urmaresc traiectul vasa vasorum. Jumatatea interna a peretelui vascular se harneste prin
sangele din lumenul vasului, prin difuziune.
Intre celulele endoteliale si celulele musculare exista jonctiuni comunicante gap deoarece membrana
baala prezzinta discontinuitati, fapt pentru care celulele musculare vin in contact direct din cand in cand cu
celulele endoteliale.

Capilarele
D.p.d.v. histollogic nu se deosebeste capilarele arteriale si cele venoase.
Sistemul de capilarizare este de mai multe feluri:
Normal: metaarteriola capilar venula postcapilara. Acest sistem se gaseste pretutindeni in organism.
Sunt arterio-venos: intr-un sistem de capilarizare normal apare o comunicare intre metaarteriola si venula
postcapilara care evita capilarele. Astfel se depaseste sistemul de capilare, fara a avea loc schimburile
nutritive. Acest sistem de capilarizare se intalneste in mm. scheleltici si la nivelul pielii, in zona mainilor si
picioarelor, la degete, unghii si urechi. La acest sistem, componenta arteriolara este foarte bin e inervata, si
are rolul de a regla fluxul sangvin pentru a mentine constanta temperatura in aceste teritorii.
Sistemul venos port: capilare venoase venula postcapilara capilare venoase. Acest sistem se intalneste
in ficat si la nivelul tijei pituitare.
Sistemul arterial port: capilare arteriale arteriola capilare arteriale. Acest sistem se intalneste in
glomerulul renal care este constituit din arteriola aferenta ce se capilarizeaza la nivelul capsulei Bowman,
de unde pleaca mai apoi arteriola eferenta ce se recapilarizeaza la nivelul tubilor uriniferi formand capilarele
peritubulare. De asemenea, acest sistem se mai intalneste si la nivelul pancreasului, unde arteriolele se
capilarizeaza mai intai la nivelul pancreasului endocrin (insulele Langerhans) si apoi se recapilarizeaza la
nivelul pancreasului exocrin (acinii pancreatici).
Capilarele sunt alcatuite din endoteliu, membrana bazala si pericite (celule Rouget).

Pericitele (celulele Rouget)

Se pare ca aceste celule sunt celule musculare modificate. Ele au rol contractil si fagocitar. Ca aspect,
aceste celule au multe prelungiri cu ramificatii ce inconjura capilarul. Celula este cuprinsa in intregime intr-o
clivare a membranei bazale (atat nucleul cat si prelungirile).

Pericitele exista si in capilarele din mm. scheletici dar si in capilarele sinusoide, fiind reprezentate de
calulele parasinusoidale. Acesste celule au mare capacitate de a se diferentia in:
osteoblaste
condroblaste
fibroblaste
fibre musculare netede
preadipocite, din care vor rezulta adipocitele albe.
microglii
Pericitele intervin si in procesul de cicatrizare a ranilor.
Organizarea morfologica generala a peretelui capilar:
Capilare
Celulele endoteliale

Continui
Sunt prezente in strat
continuu

Fenestrate
Celulele au fenestratii
(orificii)

Membrana bazala

Este continua

Este continua (exista si

sub fenestratii)

Pericitele

Exista

Sunt rare

Diametrul
Alte caracterisitici

5-9 m
Vezicule plasmalemale
Au jonctiuni stranse
Au jonctiuni gap

Localizare

In SNC, in nervi, in
muschi, in glandele
exocrine, in plaman, in
timus, in ganglionii
limfatici, in testicul si
in retina

5-9 m
Au jonctiuni stranse
Au jonctiuni gap
Fenestrele au diametrul
de 50-80 nm si sunt in
numar de 20-60/m2.
Sub ele exista sau nu
diafragme cu grosimea
de 5-6 nm.
In glandele endocrine,
in tractul gastrointestinal, in plexurile
coroidesi in rinichi
(unde nu au diafragma)

Sinusoide
Stratul este
discontinuu, au spatii
largi. Celulele pot fi si
fusiforme
Este discontinua sau
poate chiar lipsi. Nu
exista in spatii.
Exista sau nu. Ele sunt
prezente sub forma de
celule parasinusoidale.
20-25 m

In ficat, in splina, in
maduva osoasa si in
hipofiza anterioara

Retea abundenta de capilare se gaseste in ficat, rinichi, m. striat iar retea mai redusa se gaseste in m.
neted sau tesutul conjunctiv dens.

Functiile capilarelor:
barierea selective:
sange tesut (sange-lichid intestitial). Se considera ca distanta maxima a unei celule fata de capilarul
sangvin este de 20 m. Exceptii se gasesc in tendon, aponevroza, os sau in jumatatea interna a
vaselor de calibru mai mare.
sange-aer: la niveli; campului dehematoza, exista bariera alveolo-capilara.
de ultrafiltrare: la nivelul glomerulului renal
functia metabolica
secretie de factrori inhibitori sau de crestere
functie antitrombogenica
Bariera este asigurata doar de capilarele continui si fenestrate.
Bariera sange-tesut este foarte selectiva in unele organe:
SNC (bariera hemato-encefalica)

timus
testicul
ochi (retina, umoare apoasa, cristalin)
La nivelul barierei hemato-encefalice se gasesc capilare fenestrate. Aceasta bariera nu opereaza la
nivelul capilarelor din plexurile coroide, din aria postrema, de la nivelul eminentei mediane, din neurohipofiza,
din organul pineal si din organele subcomisural si subfornical.
Selectivitatea mare a barierelor se datoreaza existentei jonctiunilor stranse , numarului scazut de
vezicule plasmalemale si membranei bazale continui (in capilarele continui).
Bariera sange-tesut functioneaza in ambele sensuri. Ea exista la nivelul capilarelor continui si fenestrate
dar nu exista la nivelul capilarelor sinusoide din ficat.
Stratigrafia generala a barierei sange-tesut:
1. Invelisul mobil si fix al fetei luminale a celulelor endoteliale: electronegativitatea asigura respingerea
elementelor figurate din sange.
2. Celula endoteliala prezinta canale de transcitoa si vezicule plasmalemale care faciliteaza transportul
substantelor prin peretele capilar. Celula propriu-zisa si jonctiunile intercelulare impiedica trecerea
nutrientilor si gazelor. De asemenea, fenestratiile cu sau fara diafragme, permit sau nu trecerea dintr-o parte
in alta a substantelor. La nivelul celulelor endoteliale are loc endocitoza mediata sau nu de receptori care se
poate face cu sau fara ocolirea lizozomilor.
3. Membrana bazala impiedica traversarea peretelui capilar
4. Pericitele

Factori care participa la schimb:

presiunea hidrostatica, oncotica, si gradientul de concentratie
activitatea specifica a celulei endoteliale
marimea si incarcarea electrica a moleculei
Astfel:
jonctiunile intercelulare permit trecerea moleculelor cu diametru mai mic de 2 nm.
Diafragmele fenestratiilor sunt puternic incarcate negativ si asigura selectivitatea transportului d.p.d.v.
electric. De asemenea, diafragmele fenestratiilor permit trecerea moleculelor cu diamtru mai mic de 10 nm.
Veziculele plasmalemale si canalele de transcitoza asigura trecerea particulelor cu diametru mai mare de 10
nm, fara selectivitate electrica. Acest proces se numeste transcitoza sau diacitoza.

Venulele pericitare
La nivelul lor, pericitelel formeaza un strat continuu in membrana bazala a andoteliului, avand
prelungiri multe si ramificate. Au un diamtru mare, de 50-700 m. La venulele cu diametru mai mare de 200
m apar 1-2 straturi de fibre musculare netede. Prezinta jonctiuni slabe intre celulele endoteliale, fiind mai
permeabile. Celulele endoteliale se pot contracta si atunci jonctiunile se desfac. Aceste procese au loc sub
actiunea histaminei, serotoninei, bradikininei si prostaglandinelor.
Aceste vase reprezinta locul desfasurarii dramei inflamatorii. In jurul lor exista numeroase mastocite,
eozinofile, macrofage si fibroblasti.
Venulele musculare
Continua venulele pericitare. Ele au fibre musculare netede in loc de pericite.

GLANDE ENDOCRINE

Clasificarea mesagerilor chimici

Dupa criteriul functional
secretii autocrine: celulele elaboreaza un mesager chimic ce actioneaza pe receptori aflati chiar pe celula
secretorie. Ele asigura controlul local al cresterii celulare. Ex.: factorii de crestere.
secretii paracrine: mesagerul actioneaza pe celule adiacente celulei secretorii. Si acestea asigura controlul
local al cresterii celulare. Ex.: majoritatea celulelor din sistemul neuroendocrin difuz (SND).
secretii endocrine: realizate de un grup de celule specializate in sinteza si secretia mesagerului chimic,
hormon, descarcat in mediul intern. El actioneaza pe tesutul tinta unde celulele au receptori specifici.
Actiunea este la distanta.
Secretia de mesageri chimici poate fi continua sau numai cand organul o cere. Acelasi mesager poate fi
eliberat de mai multe tipuri de tesut. Ex.: hormonii din mucoasa digestiva sunt peptide si pot fi secretate si
de neuroni din nevrax. Un mesager chimic pote actiona pe mai multe tesuturi, avand mai multe efecte. O
celula poate sa raspunda la actiunea mai multor mesageri chimici. Orice mesager poate actiona endo, para
si autocrin.
secretie sinaptica: mod de comunicare specific in tesutul nervos in care mesagerul interactioneaza cu
receptori in membrana post sinaptica.
Dupa criteriul chimic
peptide si proteine:
peptide mici (10 aminoacizi): in hipotalamus, SND
peptide mari (10-50 aminoacizi): calcitonina (tiroida)
proteine (.50 aminoacizi): parathormonul si cea mai mare parte a factorilor de crestere
glicoproteine (componenta glucidica poate ajunge la 30% din greutate): hormonii tropi hipofizari
steroizi (derivati ai colesterolului) hormonii corticosuprarenalieni, gonadali
derivati de aminoacizi:
amine - medulosuprarenala
iodtironine - tiroida
eicosanoide - derivati de acid arahidonic:
prostaglandine
tromboxani
leucotriene
oxid nitric (NO)
Dupa modul (mecanismul de actiune) al mesagerilor chimici
Modul de actiune depinde de solubilitatea in apa.
hidrosolubile: hormonii peptidici, proteinele. Difuzeaza liber prin mediul intern insa nu pot traversa
membrana celulara. Interactioneaza cu proteinele mebranare de suprafata (receptorii membranar). Numarul
de receptori membranari variaza in functie de gradul de diferentiere al celulelor dar si cu concentratia
plasmatica a mesagerului chimic. Cand concentratia plasmatica creste, numarul de receptori se reduce mecanism de autoreglare. Celula se protejeaza de concentratia plasmatica prea mare a hormonului.
Cresterea concentratiei poate determina insa si cresterea numarului de receptori membranari: prolactina si
angiotensina II.
hidrofobe: h. corticosuprarenalieni, gonadali. Nu poate circula in stare libera in mediul intern ci se combina
cu proteina specifica de transport care il face hidrosolubil si astfel e adus la celula tinta unde se disociaza de
proteina, difuzeaza prin membrana celulara, ajunge in citoplasma si interactioneaza cu proteinele
citoplasmatice (receptorii intracelulari)
Celula endocrina este celula care sintetizeaza si secreta substante cu rol de mesager chimic.
Originea celulelor endocrine
origine epiteliala - elaboreaza mesagerul chimic cu actiune la distanta
neuronii - elaboreaza neurohormoni si neuromodulatori

paraneuronii - au aspectul si morfologia unei celule receptoare, au capacitatea de a raspunde la stimul

adecvat prin secretia mesagerului chimic pe care il elibereaza in sange sau lichidul interstitial. Ei au mai
multe caracteristici morfologice si functionale:
tipul de secretie: sintetizeaza si secreta peptide si/sau amine
la polul apical au microcriste (microvili) lungi cu rol receptor
citoplasma: prezinta granule de secretie (stocheaza produsul sintetizat)
toti paraneuronii au origine in crestele neurale
Distributia celulelor endocrine
pot forma organe specializate (glande endocrine):
pineala (epifiza)
pituitara (hipofiza)
tiroida
paratiroida
suprarenala
Aceste structuri respecta acelasi plan de organizare care are mai multe caracteristici:
au capsula conjunctiva fibroasa care trimite spre parenchimul glandelor niste septuri ce pot
compartimenta complet sau incomplet glanda in lobi sau lobuli.
parenchimul e format din celule endocrine ce vin in contact cu cpilare ce functioneaza favorizand
schimburi repetate, de obicei capilare fenestrate dar si sinusoide.
stroma e formata din retea alcatuita din fibre de reticulina si celule conjunctive (fibroblasti si mastocite)
fibrele nervoase vegetative se distribuie la vasele din bogata retea vasculara
au o bogata retea vasculara
Structura glandei pote veni uneori in contact cu celulele endocrine
celulele endocrine exista sub forma de grupuri celulare (cuiburi sau insule celulare) incluse in parenchimul
unor alte glande specializate in alta functie; pancreasul, gonadele.
celulele endocrine sunt dispersate in structura diferitelor tesuturi si organe si formeaza sistemul
neuroendocrin difuz (SND).

Sistemul neuroendocrin difuz (SND)

SND este alcatuit dintr-o varietate mare de celule ce sunt capabile sa sintetizeze anumite peptide si
amine produse pe care le depoziteza in citoplasma sub forma granulelor de secretie eliberate de celula prin
exocitoza. Aceste substante au actiune autocrina, paracrina, endocrina, de neurohormoni sau neuromodulatori.
Istoric
Prima descriere a acestor celule endocrine din afara glandelor a fost facuta de Heidenheim. El a
evidentiat celule endocrine in mucoasa gastrica si intestinala cu dicromat de potasiu. Acestea se numesc celule
cromafine.
Bayless si Starlin au evidentiat la nivelul mucoasei duodenale celule implicate in sinteza hormonilor.
Secretia ajunge in mediul intern actionand pe acinii pancreatici, stimuland secretia pancreatica.
Pearce introduce conceptul de sistem APUD format din toate celulele endocrine dispersate dar cu
origine embriologica comuna, similare d.p.d.v. structural si functional. Celulele incorporeaza precursori
(aminoacizi) din care sintetizeaza mesagerul chimic si pe care apoi il stocheaza.
Feyrtec introduce conceptul de SND format din celule endocrine ce au origine nervoasa (din crestele
neurale).
A avut loc evidentierea unei enolaze neuronale specifice (NSE) cu localizare perinucleara la toate
celulele endocrine dispersate. Ea este ........... netural al unei enzime din glicoliza.
Din 40 de celule ale SND, 7 se gasesc in organe nervoase iar restul in organe endodermale. SND este
alcatuit din
celule endocrine ce au asemanare functionala cu neuronii (isi cresc activitatea electrica sub actiunea
stimulului)
celule endocrine clasice (sub actiunea stimulului sintetizeaza mesager chimici si ii stocheaza)
Celulele SND au raspandire ubicuitara, de obicei intraepitelial.
Clasificarea celulelor din SND
celule ale SND ce fac parte din glandele endocrine clasice (adenohipofiza, tiroida, paratiroida, MSR,
pineala). Aceste celule reprezinta o componenta structurala importanta a glandei.

celule ale SND se pot intalni in tesuturi si organe ce fac parte din alte sisteme:
aparatul digestiv (de la esofag pana la canalul anal). Aceste celule alcatuiesc axa
gastroenteropancreatica. Ele se mai gasesc si iin peretii canalelor de excretie ce se deschid in duoden
(coledoc, pancreatic). Ele se afla in mucoasa si submucoasa digestiva.
piele
aparatul respirator
tractul urogenital
glanda mamara
celule ale SND pot fi si neuroni peptidergici.
Orice celula din SND se caracterizeaza prin:
sintetizeaza si secreta amine si peptide care se inrudesc fiecare intre ele.
dau reactie pozitiva pentru enolaza neuronala specifica
au antigene comune
Relatia APUD-SND
Exista si celule care nu au capacitatea de a incorpora si stoca precursori deci nu sintetizeaza amine. Spre
exemplu celule ce secreta calcitonina (nu amine). Proprieteatea de a incorpora precursori si a stoca amine nu
este specifica numai celulelor endocrine ci si glandelor exocrine: acinii pancreatici incorporeaza precursori aminoacizi si stocheaza amine.
Hipotalamusul endocrin
Este un organ ce apartine SNC. Se gaseste in partea ventrala a diencefalului si la baza ventriculului III.
Delimitare:
superior - e separat de talamus prin santul hipotalamic
anterior - comisura alba anterioara si in jos lamina terminalis si chiasma optica
posterior - fosa interpedunculara
inferior eminenta mediana (componenta a infundibulului)......................................
El are o arhitectura de organ nervos, fiind alcatuit din neuroni (corpi neuronali si prelungiri). Corpii
neuronali formeaza nucleii iar substanta alba este alcatuita din prelungiri (aferente si eferente) si celule gliale.
Hipotalamusul endocrin nu este diferit structural de hipotalamusul nervos. O parte din neuroniii din
structura hipotalamusului isi pastreaza proprietatea de celule neuronale dar capata si proprietati de sinteza si
secretie de mesageri chimici. Acesti neuroni secreta neurohormoni si neuromodulatori. Clasificarea neuronilor
din hipotalamusul endocrin s-a facut prin imunocitochimie si dupa un criteriu functional. Totalitatea neuronilor
ce partin hipotalamusului endocrin au organizare ca a oricarui neuron si in plus au un aparat de sinteza bine
dezvoltat (RER, aparat Golgi, microtubuli si granule de secretie citoplasmatice).
D.p.d.v. functional exista doua tipuri de neuroni:
1. neuroni peptidergici
2. neuroni secretori de peptide hipofizare
Neuronii peptidergici sunt neuroni secretori de peptide ce se stocheaza in hipofiza posterioara. Sunt
neuroni de talie mare (magnocelulari). Acestia sunt localizati aproape in totatlitate in doi nuclei hipotalamici:
paraventricular si supraoptic. Ei secreta ADH (arginin vasopresina) si ocitocina.
La MO si la ME, prin imunocitochimie, s-a observat ca neuronii au talie mare (25 m in diamtru), in
citoplasma prezinta granule de secretie de talie mare (160-200 nm). Axonii au traseu descendent spre lobul
posterior al hipofizei si sunt nemielinizati. Conexiunea intre cei doi nuclei si hipofiza posterioara se face
individual, dela nucleul supraoptic la hipofiza si de la nucleul paraventricular la hipofiza.
O parte din axonii neuronilor din nucleul supraoptic nu ajung la lobul posterior ci se termina la nivelul
eminentei mediane unde exista un plex capilar la nivelul caruia elibereaza continutul. Pe traseul axonillor exista
dilatatii unde se stocheaza sub forma de granule de secretie peptidul sintetizat. Dilatatiile sunt numite corpi
Hering.
Sinteza peptidelor in hipofiza posterioara are loc in pericarion si se face sub forma unor molecule
precursoare ce contin alaturi de peptid si o proteina de transport care se numeste neurofizina. Sinteza
peptidelor si a neurofizinelor are loc concomitent, cele doua molecule legandu-se intre ele prin legaturi
necovalente.
In vecinatatea nucleilor hipotalamici exista capilare. Peptidele nu pot fi insa secretate local, aici existand
barieira hematoencefalica ce nu poate fi depasita de produsii de secretie. Substantele vor fi vehiculate prin
axoni, cu ajutorul microtubulilor, prin polimerizari si depolimerizari si vor ajunge in hipofiza posterioara sau in

corpii Hering. La unele granule, in timpul transportului, sub actiunea proteinazelor, membrana se rupe si
peptidul se separa de neurofizina si se vor forma granule se parate de peptid si neurofizina.
Eliberarea peptidului se face prin crearea de potentiale electrice prin stimularea receptorului specific din
sitemul vascular. Se creeaza impulsurri care ajung la neuronul secretor din hipotalamus care declanseaza la
cpatul proximal al axonului un potential de actiune ce se propaga pana la nivelul secventei terminale. Ca urmare
se vor deschide canalele de Ca2+ iar peptidul va fi eliminat in capilarele sangvine cu care vine in raport axonul,
prin exocitoza dependenta de Ca2+.
Axonii neuronilor secretori nu se termina sinaptic la nivelul lobului posterior (nu formeaza sinapse) ci
se termina asinaptic, prin conexiune neurovasculara, cu capilarul sangvin.
Neuronii secretori de peptide hipofizare sunt de talie mica (parvocelulari) si se afla in nucleii
hipotalamici din aria numita aria hipofizotropa:
nucleul arcuat, unde se secreta GH-RH, GH-IH, dopamina (pentru prolactina), Gn-RH
nucleii ventromediali unde se secreta GnRH si TRH
nucleii periventriculari, unde se secreta CRH, GH-IH
nucleii paraventriculari, unde se secreta TRH, CRH, Gn-RH, GH-IH
In aceasta arie se secreta peptide ce influenteaza activitatea secretorie a celulelor din adenohipofiza. Ei
sunt neurohormoni. Aceste substante au influente:
secretorii (GH-RH) si inhibitorii (GH-IH=somatostatina)
inhibitorii - pentru prolactina
secretorii - pentru Gn-RH, TRH, CRH
Acesti neuroni au talie mica (15 m) si granule de secretie mici (100-110 nm). Axonii neuronilor din
aria hipofizotropa se temina si ei asinaptic, prin conexiune neurovasculara. Ei formeaza tractul
tuberoinfundibular, care este o conexiune nervoasa intre aria hipofizotropa si eminenta mediana.
Mecanismul eliberarii este prin feed-back negativ asigurat de concentratia plasmatica a hormonului
secretat de glanda endocrina aflata sub controlul trop hipofizar, controlat la randul lui de un neuron din aria
hipofizotropa.
Glanda hipofiza
Are rol integrativ pentru ca are legaturi cu hipotalamusul si secreta hormoni tropi.
Ea este acoperita de o capsula conjunctiva ce provine din duramater si compartimenteaza zone din
parnechim in lobi. Ea ajunge pana la depresiunea osului sfenoid (seaua turceasca) sii adera la periostul seii
turcesti.
Hipofiza are doua componente:
hipofiza anterioara = adenohipofiza - ea deriva dintr-o evaginare a stomodeumului primitiv (punga Rathke).
Are structura glandulara si este formata din mai multi lobi:
lobul anterior (75% din adenohipofiza)
lob intermediar, aflat in raport cu lobul anterior
lob tuberal
hipofiza posterioara = neurohipofiza - ea are origine nervoasa, fiind determinata de o extensie (evaginare) a
pereetelui ventriculului III pana la nivelul fosei pituitare. Si ea are 3 componente:
lobul posterior, situat lateral de adenohipofiza, in seaua turceasca
se continua cu tija pituitara (infundibulara)
baza ventriculului III retrochiasmatic = eminenta mediana
Hipofiza are fibre nervoase vegetative vasomotorii. Nu s-a observat distributia fibrelor la celulele
secretorii.
Vascularizatia este bogata, asigurata de ramuri ale a. carotide interne, aa. hipofizare superioara si
inferioara.
A. hipofizara superioara patrunde in tija pituitara si vascularizeaza lobul lateral, tija pituitara si
eminenta mediana. Din ea se desprinde un plex capilar primar in care se termina tractul tuberoinfundibular si o
parte din axonii neuronilor din nucleii supraoptici. Acest plex se prelungeste in tija si determina niste vase de
calibru mare, vase portale ce se capilarizeaza la nivelul lobului anterior hipofizar unde formeaza un plex
capilar secundar. Toate aceste trei elemente alcatuiesc sistemul port hipofizar. Plexul secundar se extinde si la
nivelul lobului intermediar, denumirea de lama avasculara fiind improprie pentru lobul intermediar, aici avand
loc anastomoze cu vasele din lobul posterior.

Dispozitivul vasculaar ce uneste hipotalamusul cu lobul anterior al hipofizei se numeste Popa-Fielding.

In acest dispozitiv, fluxul sangvin are dublu sens:
sens descendent: sangele transporta de la plexul capilar primar la adenohipofiza hormoni produsi in aria
hipofizotropa si peptidul ADH produs in nucleul supraoptic. ADH are efect specific asupra celulelor din
adenohipohiza, stimuland secretia de CRH.
Sensul asecendent se face in proportie redusa. Prin el se realizeaza un feedback scurt, prin concentratia
hormonilor adenohipofizari . Astfel este controlata secretia de hormoni tropi la nivelul ariei hipofizotrope.
A. hipofizara inferioara vascularizeaza lobul posterior si formeaza aici un plex capilar. Acest plex
capilar primar are dispozitie in palisada (capilarele sunt paralele).
Elemente de structura a hipofizei
Hipofiza anterioara
Are o structura predominant celulara.
Lobul anterior (distal)
Celulele se organizeaza in cuiburi sau cordoane celulare, inconjurate de o retea fina de fibre de
reticulina. Celulele se afla in raport cu capilarele sinusoide.
`Clasificarea celulelor din lobul anterior se face dupa metode imunocitochimice, in celule granulare si
celule agranulare.
celulele granulare sunt endocrine si elaboreaza hormonii. Denumirea este data de hormonul sintetizat:
somatotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza somatotropul (STH=GH)
lactotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza prolactina (PRL)
corticotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza proopiomelanocortina (POMC)
tireotrofe (bazofile. PAS pozitive) - sintetizeaza h. tireotrop (TRH)
gonadotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza h. foliculostimulant (FSH) si h. luteinizant (LH)
sau h. de stimulare a celulelor interstitiale (ICSH)
Aceste celule pot fi :
*
cromofile (fixeaza colorantul) acidofile sau bazofile)
*
cromofobe (nu fixeaza colorantul)
Aceste celule pot fi PAS pozitive sau negative in functie de natura hormonului secretat: STH si PRL
sunt peptide si deci PAS negative iar POMC, TSH si GnRH sunt glicoproteine si deci PAS pozitive.
celulele agranulare pot fi foliculostelare (bazofile) sau celule STEM (cromofobe)
celulele foliculostlare au la mijloc cordoane celulare. La polul apical au microvili si ocazional cili.
Ele nu au rol secretor ci rol metabolic, trofic pentru celulele adiacente.
despre celulele cromofobe exista doua supozitii:
1. sunt precursoare ale celulelor granulare, de unde si denumirea de STEM (de origine)
2. reprezinta un stadiu final de evolutie a celulelor granulare (o celule granulara care si-a
pierdut granulatiile)
Dispozitia celulelor in lobul anterior hipofizar:
celulele somatotrofe sunt distribuite pe partile laterale ale lobului anterior. tumorile secretante de STH duc
la modificari de volum ale seii turcesti.
celulele corticotrofe sunt situate in portiunea mediana si spre posterior. In stadii tardive de tumori ale
acestor celule apar modificari de glanda pituitara.
celulele tirotrofe sunt situate in portiunea mediana si anterioara.
celulele lactotrofe, gonadotrofe si celulele agranulare sunt distribuite difuz.
Fiecare tip celular, in conditii fiziologice dar si patologice poate elibera mai multi hormoni:
celulele corticotrofe elibereaza POMC care se scindeaza in: corticotropina (ACTH), melanotropina (MSH),
lipotrofina si endorfiiina
celulele gonadotrofe secreta FSH si LH.
in conditii patologice apar celulele somatomamotrofe (celule acidofile) care secreta STH si PRL.
Prin ME de transmisie s-a descoperit ca celulele lactotrofe au granulatiile cele mai mari (in sarcina
ajung pana la 900 nm) iar celulele tireotrope au granulatiile cele mai mici.

Lobul intermediar

Este separat de lobul anterior prin fanta Rathke si se alipeste de lobul posterior. Celulele secretorii se
organizeaza in cordoane celulare ce contin celule in cea mai mare parte bazofile. mai rar aparand celule
cromofobe. Langa cordoanele celulare, in lobul intermediar pot apare si foliculi cu coloid care reprezinta resturi
din punge Rathke. Celulele din folicul sunt diferite structural de cele din cordoane.:
in folicul, celulele au putine organite de sinteza, au un continut citoplasmatic format din numeroase vacuole
clare si prezinta un microvil sau cil la polul dinspre......................
in cordoane, celulele au granule de secretie fiind celule impliccate in sinteza si secretia de POMC, adica lipotrofina si -MSH in special.
Exista un fenomen de migrare a unor celule din lobul intermediar spre cel posterior. Cum celulele sunt
in majoritate bazofile, are loc infiltrarea bazofila a lobului posterior.
Lobul tuberal
Are un numar redus de celule granulare. El incojura incomplet tija pituitera si are o structura
predominant celulara. Celulele secretorii sunt organizate ca in lobul anterior, in cordoane si foliculi. Celulele
sunt de talie mica si bazofile, fiind implicate in secretia de gonadotropi. Acest lob este foarte bine vascularizat,
prin vase de calibru mare ce intra in componenta sistemului port.
Hipofiza posterioara
Are o structura predominant fibrilara. Are neuroni secretori in nucleii supraoptic si paraventricular si in
rest prezinta axonii nemielinizati ai acestor neuroni. Mai prezinta de asemenea si cateva fibre catecolaminergice
ce controleaza activitatea de descarcare a peptidelor hipofuzare. Mai apar in plus urmatoarele elemente:
retea formata din fibre de reticulina
multe capilare fenestrate
celule (pituicite). Ele sunt asemantoare unor strate protoplasmatice cu rol trofic pentru fibrele nervoase si cu
continut mare de lizozomi, deci cu rol de fagocitoza.
Tija pituitara
Pe langa elementele fibrilare mai apar si artere mici si capilare de tip glomerular, ce iriga formatiunile
de la acest nivel.
Eminenta mediana
Este organizata in 3 straturi:
1. stratul ependimar, alcatuit din tanicite (un tip particular de celule)
2. stratul mijlociu, alcatuit din fibre nervoase
3. stratul palisadic, alcatuit din capilar ce apartin plexul capilar primar din sistemul port.
Tanicitele au la polu apical (spre ventriculul III) un microvil. La polul opus au o prelungire ce vine in
contact cu plexul capilar primar. In citoplasma sunt vizibile granule ce nu sunt vezicule ce stocheaza produs de
secretie ci contin celule endocitate din LCR din ventriculul III si care prin prelungiri ajung in plexul capilar
primar. Exista si un sens invers pus in dicutie: descarcarea in LCR a unor hormoni preluati din plexul capilar
primar.

Glanda pineala (epifiza)

Epifiza a fost incadrat in sistemul neuroendocrin difuz de catre C.I. Paulescu care, in perioada 19361940, a demonstrat ca glanda are actiune secretorie.
Ea se gaseste in SNC, localizata intre corpul calos si coliculii cvadrigemeni superiori. Ea este legata de
tavanul ventriculului III printr-o formatiune de substanta alba numita habenula. Ca si celelalte glande
endocrine, epifiza are si ea o capsula conjunctiva formata de piamater care trimite septuri in parenchim ce
compartimenteaza incomplet glanda in lobuli. Parenchimul este organizat in cuiburi (gramezi) sau cordoane.
Glanda este bogat vascularizata, aici existand cel mai mare flux sangvin din sistemul endocrin.
Inervatia provine din SNV prin fibre amielinice ce reprezinta axoni ai neuronilor din ganglionul cervical
superior din lantul paravartebral simpatic. Aceste fibre detin controlul asupra secretiei hormonale a glandei.

Mai exista de asemenea si fibre mielinice cu originea in SNC, fibre aferente venind din comisura alba
superioara si din nucleul talamic numit habenular.
La MO, glanda apare ca o formatiune eterogena alcatuita din celule si fibre nervoase. Pe masura
inaintarii in varsta apar modificari:
in parenchim se dezvolta formatiuni chistice care inlocuiesc anumite zone din el.
creste cantitatea de tesut conjunctiv
lobulatia este mai completa
apar concretiunile calcare care se mai numeste si nisip cerebral, corpora arenacee, corpii Psamona sau
acervulus cerebri. Aceste formatiuni sunt depozite de fosfat de calciu si carbonat de calciu si se formeaza in
timp, motiv pentru care ele au structura lamelara, aspect coraliform sau muriform. Ele pot fi localizate in
spatiile perivasculare sau in parenchim.
Glanda pineala este de origine nervoasa. Parenchimul sau este alcatuit din pinealocite si din celule gliale
(interstitiale).
Pinealocitele
Pinealocitele sunt paraneuroni. Paraneuronii sunt celule care d.pd.v. morfologic sunt la fel cu celulele
receptoare, prezentand la polul apical microvili cu rol receptor. Ei au capacitatea de a raspunde prin sinteza si
secretie de mesageri chimici la actiunea unui stimul. Din aceasta cauza ca si din cauza faptului ca mesagerii
chimici secretati sunt amine si polipeptide mici paraneuronii apartin sistemului neuroendocrin difuz.
Corpul lor are doua sau mai multe prelungiri care se termina in apropierea capilarelor sangvine in mod
butonat. Citoplasma este slab bazofila si prezinta incluziuni: de glicogen, lipidice, pigmentare iar dupa
puberatate apar si incluziunile de lipofuscina. Citoplasma acestor celule est bogat in enzime implicate in sinteza
de amine biogene. De asemenea aparatul de sinteza este bine dezvoltat si contin multe granule de secretie mici
cu diametrul de 100 nm. Nucleul este mare si eucromatic.
Intre pinealocite exista un sistem de canalicule ce comunica intre ele si formeaza sitemul labirint ce
comunica cu LCR printr-o evaginare la nivelul ventriculului III. Acest sistem are doua roluri:
transport de molecule catre pinealocite
armonizarea functionala a populatiei de pinealocite
Activitatea secretorie are ca rezultat doua categorii de mesageri chimici:
1. derivati de benzopirol (indol amina): melatonina
2. peptide: argininvasotocina si angiotensina II.

Celulele gliale
D.p.d.v. structural seamana cu astrocitele fibroase. Inconjoara incomplet capilarul sangvin sau
pinealocitul.
Rolul glandei pineale
Glanda pineala este o componenta a sistemului neuroendocrin difuz, fiind un traductor neuroendocrin:
are capacitatea de a transforma un impuls nervos in secretie de mesageri chimici.
La nevertebrate are functie de fotoreceptie, fiind un organ senzorial. La mamifere si om aceasta functie
nu se pastreaza dar se pastreaza fotoperidiocitatea acestei functii, activitatea secretorie fiind coordonata cu
ritmul circadian.
La om glanda isi dezvolta inervatia pinealopeta (aferenta) formata de fibre simpatice provenind din ggl.
cervical superior. Aceste fibre sunt cuplate prin hipotalamus cu retina, fapt care asigura fotoperiodicitatea
functiei secretorii.
In retina, populatia celulelor fotoreceptoare este neomogena existand unele care transmit impulsul
nervos pana la cortex unde este elaborata senzatia constienta de vaz si altele care mediaza secretia de
melatonina.
La intuneric celulele care mediaza secretia de melatonina iniotiaza impulsuri nervoase care ajung la
neuronii bipolari, la cei multipolari si apoi iau calela nervului optic. De aici se desprind si merg prin tractul
retinohipotalamic ajungand la nucleul suprachiasmatic din hipotalamus. Acest nucleu are legaturi cu maduva
spinarii din regiunea toracala, coarnele laterale. Aici are loc o sinapsa. Axonii acestor neuroni sunt fibre
preganglionare ce fac sinapsa in ggl. cervical superior. Axonii neuronilor de la acest nivel sunt fibre
postganaglionare ce se termina la nivelul pinealocitelor din gl. epifiza. Aceasta ultima sinapsa este mediata de
noradrenalina care stimuleaza sinteza de melatonina care va fi eliminata prin difuzie in mediul intern.

La lumina celulele care mediaza secretia de melatonina isi hiperpolarizeaza membrana celulara, fapt
care le face mai greu excitabile deci se inhiba eliberarea de noradrenalina la nivelul fibrelor postganglionare
simpatice. Ca urmare a acestor succesiuni de evenimente secretia de melatonina are un ritm circadian, cu un
maxim de secretie noaptea. Acest ritm se sincronizeaza cu ritmul endogen al neuronilor din nucleul
suprachiasmatic din hipotalamus.
Efectele melatoninei:
inhiba tonusul SNC, avand un efect hipnotic. Astfel melatonina este folosita in tratamentul unor insomnii
cronice.
antigonadal si prin urmare antiovulator datorita inhibitiei secretiei de LH. Ea poate fi deci implicata in
etiopatogenitatea unor forme de sterilitate.
stimuleaza sistemul imun, fiind corelata cu modificarea ritmului de crestere a unor celule tumorale (inhiba
cresterea tumorilor)
este corelata cu procesul de senescenta (imbatranire): o scadere a secretiei de melatonina duce la o
accelerare a procesului de imbatranire.
Glanda tiroida
Este cea mai mare glanda la adult. Ea este alcatuita de obicei din doi lobi uniti printr-un istm.
Are o dubla origine embriologica: endodermala si ectodermala. Partea de origine endodermala deriva
dintr-o prelungire de la baza limbii care este canalul tireoglos. In mod obisnuit acesta se oblitereaza si se
atrofiaza dar pot exista si exceptii:
aparitia lobului piramidal, formatiune fara implicatii patologice.
chisturi in canal, care trebuie eliminate chirurgical
tesut tiroidian ectopic dintr care cea mai frecventa este tiroida liguala (portiunea initiala a canalului
tireoglos)
De origine ectodermala sunt celulele parafoliculare care deriva din crestele neurale si sunt o componenta
a sistemului neuroendocrin difuz.
Glanda depoziteaza mari cantitati de hormoni, extracelular, la nivelul unei substante omogene numita
coloid. Depozitul la adult este suficient pentru acoperirea necesarului timp de 2-3 luni.
Capsula este de natura conjunctiva si compartimenteaza glanda in lobuli. In lobuli celulele sunt
organizate in foliculi. Intre foliculi exista stroma interfoliculara, element de diagnostic diferential intre glanda
mamara in lactatie si tiroida. Glanda mamara (tubuloacinoasa), in lactatie, are un aspect asemanator cu foliculii
tiroidieni numai ca nu prezinta stroma. La glanda tiroida, dupa varsta de 50 de ani stroma interfoliculara se
umple cu adipocite (sufera o transformare grasoasa).
Este bogat vascularizata, avand multe capilare de tip fenestrat ce vin in raport cu peretele folicular.
Inervatia tiroidei este de natura vegetativa dar exista o deosebire fata de celelalte glande endocrine. De
obicei, la alte glande endocrine terminatiile nervoase actioneaza la nivelul capilarelor sangvine modificand
fluxul de sange si implicit si secretia glandei. La nivelul tiroidei exista terminatii nervoase ce ajung pana la
capilare, influentand indirect secretia dar si terminatii care ajung pana la nivelul peretelui folicular, influentand
direct secretia de hormon.
In mod normal, foliculii tiroidieni au forme si dimensiuni variate. Foliculul este o cavitate inchisa,
delimitata de un epiteliu simplu cubic asezat pe o membrana bazala. In cavitate se gaseste coloidul. La periferia
coloidului, pe preparatele obisnuite cu HE se pot vedea unele spatii, uneori asemanatoare cu vacuolele. Multa
vreme s-a crezut ca acestea sunt vacuole de resorbtie dar apoi s-a stabilit ca ele sunt artefacte de fixare deoarece
ele nu apar deloc in produsele fixate prin difuzie.
Coloidul are caracter amfoter, colorandu-se cu coloranti acizi cat si cu coloranti bazici. De asemenea
coloidul este PAS pozitiv deoarece tiroglobulina, depozitul si precursorul hormonilor tiroidieni este o
glicoproteina.
In functie de aspectul foliculilor se poate stabili starea de actiune a glandei: daca sunt mari si cu epiteliu
turtit avem hipotiroidie iar daca foliculii sunt mici si cu epiteliu inalt, columnar, observandu-se si celule in
mitoza si coloid putin, avem de a face cu hipertiroidie.
Parenchimul glandular este alcatuit din doua tipuri de celule: celulele foliculare (tirocite) si celulele
parafoliculare C (C de la clar, celulele avand citoplasma palida, clara sau de la calcitonina, hormonul
secretat de aceste celule).
Tirocitele

Tirocitele au o polaritate diferita d.p.d.v. al distributiei organitelor in citoplasma.

La MO se observa ca celulele au citoplasma bazofila, pozitia nucleului variaza in functie de inaltimea
celulei foliculare, dar de obicei este situat inspre polul bazal.
Tirocitul fiind specializat in sinteza, secretia, reabsorbtia si digestia de proteine se poate deduce tipul de
organite celulare, cantitatea lor si asezarea in celula:
Au un continut mare de RER. In perioadele de sinteza RER apare ca cisterne dilatate si dispersate prin
citoplasma.
Aparat Golgi bine reprezentat. In repaus secretor este situat spre polul bazal fata de nucleu iar in activitate
este situat spre polul apical (supranuclear). Aceasta schimbare de pozitie continua a fost denumita valsul
golgian.
Prezinta multe mitocondrii cu criste filamentoase dispersate in citoplasma.
La polul apical, spre coloid prezinta microvili, ocazional se observa si unele pseudopode. La acest nivel se
formeaza veziculele de pinocitoza.
Prezinta multi lizozomi sau fagolizozomi (atunci cand au fuzionat cu veziculele de endocitoza) in special in
zona apicala.
Citoplasma prezinta doua tipuri de vezicule:
mici, care contin tiroglobulina care va fi exocitata in coloid.
mari, care sunt picaturi endocitate de coloid.
Biosinteza hormonilor tiroidieni (triiodotironina si tetraiodotironina) are loc in mai multe etape:
1. sinteza, secretia si depozitarea tiroglobulinei, etapa care se desfasoara concomitent cu cea de-a doua etapa;
2. captarea din circulatie si oxidarea iodului;
3. iodarea tiroglobulinei si formarea hormonilor tiroidieni;
4. secretia hormonilor tiroidieni.
Preluarea precursorilor (aminoacizii) din circulatie are loc prin membrana bazala printr-un transport
activ. In ribozomi are loc sinteza componentei proteice. In lumenul RE are apoi loc prima etapa a glicozilarii:
incorporarea manozei dupa care prin vezicule mici proteina ajunge in aparatul Golgi unde are loc a doua etapa
de glicozilare, incorporarea de galactoza. Apoi tiroglobulina este impachetata in vazicule de secretie de origine
golgiana si este exocitata in coloid.
Preluarea iodului anorganic din circulatie se face tot pe la polul bazal, activ, impotriva gradientului de
concentratie si a gradientului electric. Preluarea se face cu ajutorul pompei de iod care este stimulata de
tirotropina (TSH). Iodul este concentrat, atingand o concentratie de cateva zeci de ori mai mare decat cea din
plasma, uneori chiar de 40 de ori. Iodul este transportat la polul apical unde este oxidat cu ajutorul peroxidazei
lizozomale si transformat in iod organic, molecular. Tiroidita autoimuna (Hashimoto), care reprezinta 80% din
cazurile de hipotiroidie, se datoreaza aparitiei anticorpilor fata de structurile proprii ale glandei tiroide. Exista
astfel o concentratie foarte mare de anticorpi anti peroxidaza lizozomala, ceea ce determina imposibilitatea
oxidarii iodului.
Iodarea tiroglobulinei se face la resturile de tirozina care sunt foarte multe (aprox. 140 de resturi de
tirozina in fiecare molecula de tiroglobulina). Iodarea tirozinei se face in molecula de tiroglobulina, aflata la
interfata coloid - pol apical tirocite, tiroglobulina aflandu-se in coloid. Tirozina iodata ramane in tiroglobulina.
Dupa iodare rezulta monoiodtirozina (MIT) si diiodotirozina. Acest proces este catalizat de iodaze (iodinaze).
Apoi, prin condensarea unei molecule de DIT cu una de MIT se obtine T3 (triiodotironina) iar prin condensarea
a doua molecule de DIT se obtine o molecula de T4 (tetraiodotironina). T3 si T4 raman inglobate in molecula
de tiroglobulina care se afla in coloid.
In cazul stimularii tiroidei, in scopul secretiei de hormon, are loc resorbtia tiroglobulinei prin endocitoza
la nivelul microvililor sau pseudopodelor. Sub actiunea protezelor sunt indepartate apoi acestea difuzeaza prin
membrana bazala in circulatie, fiind liposolubile.
Deci, in procesul de sinteza a h. tiroidieni apar doua faze:
1. faza exocrina (este exocitata tiroglobulina in coloid)
2. faza endocrina (difuzia hormonilor in circulatie)
Actiunile h. tiroidieni sunt de stimulare a proceselor metabolice mai ales metabolismul oxidativ.
Celulele C
Fac parte din sistemul enuroendocrin difuz (SND).
Ele sunt mai mari decat celulele foliculare putand sa apara izolate sau in grupuri mici. Ele sunt prezente
in numaar mai mare la copil decat la adult. Ele sunt localizate in:

stroma interfoliculara
peretele foliculului tiroidian, fiind situata in grosimea membranei bazale a foliculului.
Celula C nu vine niciodata in contact cu coloidul.
Are un nucleu eucromatic si citoplasma bazofila. La ME se observa ca celula C nu are polaritate d.p.d.v.
al dispozitiei organitelor in citoplasma (ca celula foliculara), organitele fiind dispersate in toata citoplasma. Ea
prezinta granule de secretie cu diametrul de 150 nm care contin calcitonina (tirocalctonina), hormon care inhiba
mobilizarea sarurilor fosfocalcice.
Glandele paratiroide
Sunt glande vitale, prin rolul lor in homeostazia calciului.
Ele deriva din endoderm si adesea variaza ca forma, dimensiuni, numar si localizare. In mod normal se
gasesc posterior de lobii tiroidieni, cuprinse in capsula glandei tiroide si deci apare riscul lezarii lor in timpul
operatiei pe glanda tiroida. Sunt in numar de 4 (doua superioare si doua inferioare).
Celulele secretorii sunt organizate in cordoane, gramezi sau foliculi mici. Sunt bogat vascularizate.
Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule:
celulele principale
celulele oxifile (au afinitate pentru colorantii acizi)
S-a elaborat teoria conform careia aceste celule sunt stadii diferite de dezvolare a aceleiasi celule.
Celulele principale
Au forma poligonala si talie mica. Citoplasma este palida, vacuolara uneori. Cuprinde incluziuni de
glicogen, lipide ce depind de activitatea celulei: daca celula este inactiva sunt mai multe incluziuni care
reprezinta substratul energetic. La ME se observa, ca la orice celula ce sintetizeaza si secreta proteine, granulatii
mici si mari care au un continut identic (spre deosebire de tirocite) atat la periferie cat si la centru, fiind forme
de stocare a produsului de sinteza. Prin fixare clasica si colorare cu HE celulele principale apar ca o populatie
heterogena de celule clare si intunecate. Daca insa se face fixare prin perfuzie nu mai apar aceste doua
populatii, populatia fiind de fapt omogena. Deci avem de-a face cu niste artefacte in cazul fixarii clasice.
Intre foliculi, ca si la glanda tiroida, pot aparea adipocite care apar dupa pubertate si cresc in numar o
data cu inaintarea in varsta astfel incat dupa varsta de 40 de ani reprezinta mai multde 50% din tesutul
glandular.
Celulele oxifile
Au un rol necunoscut. Sunt mai mari decat celulele principale si au doua caracteristici prin care se
deosebesc de ele:
la MO prezinta o citoplasma intens acidofila
la ME se observa ca au un continut foarte mare de mitocondrii.
Aceste celule sunt un tip aparte de celule. Ele apar doar dupa varsta de 5-7 ani, neexistand la nastere.
apoi cresc numeric pana la pubertate si mai tarziu astfel incat la senescenta realizeaza ca niste formatiuni
tumorale care insa nu sunt patologice.
le lipsesc granulele de secretie iar organitele de sinteza sunt slab reprezentate. Deci aceste celule sunt
inactive d.p.d.v. endocrin. Au insa rol in desfasurarea anumitor procese metabolice datorita numarului mare de
mitocondrii.
Glanda suprarenala
Sunt glande pereche, situate la polul superior al rinichiului, in grasimea perirenala, retroperitoneal. Au o
capsula conjunctiva ce trimite septuri finecar nu compartimenteaza glanda in lobuli. Glanda are doua
componente diferite d.p.d.v. embriologic, structural si functional. Corticosuprarenala (CSR) se gaseste la
periferie si are origine mezodermala in timp ce modulosuprarenala (MSR) se gaseste in centru si are origine
endodermala, din crestele neurale.
Corticosuprarenala (CSR)
Este o componenta vitala, prin efectele hormonilor sai. Celulele se organizeaza in diverse modalitati.
Este foarte bogat vascularizata. CSR are trei zone (de la capsula spre centru):
1. zona glomerulara
2. zona fascculata

3. zona reticulata
Raportul intre cele trie zone difera in functie de varsta individului si in ffunctie de conditiile de viata ale
individului (stress sau liniste):
in viata intrauterina si la nastere nu exista zona glomerulara iar zona reticulata este bine reprezentata
pana la pubertate apare zona glomerulara iar zona reticulata diminua. In acesta perioada domina zona
fasciculata.
la adult domina tot zona fasciculata dar zonele glomerulara si reticulata sunt mai bine dezvoltate.
la senescenta are loc o transformare regresiva a CSR, involuand zonele glomerulara si reticulata.
in conditii de stress cea mai dezvoltata este zona fasciculata pentru ca secreta cortizol. In aceste perioade are
loc o transformare progresiva: zonele reticulata si glomerulara se pliaza iar zona fasciculata creste.
Zona glomerulara
Celulele secretori sunt celule mici, cu citoplasma acidofila, cu rare picaaturi lipidice. Ele se organizeaza
fie in cercuri fie in gramezi sau cercuri rasucite cu capilare intre ele. Rolul lor este secretia de
mineralocorticoizi, dintre care cei mai importanti sunt aldosteronul si dezoxicorticosteronul.
Zona gloemrulara este o zona discontinua, fapt care este o caracteristica de specie. De asemenea, aceasta
zona nu depinde de ACTH, activitatea celulelor sale fiind controlata in special de sistemul renina-angiotensina.
Dovezi in acest sens au fosta aduse prin hippofizectomii sau administrare de substante care inhiba secretia de
ACTH, care au dus la atrofierea zonelor fasciculata si reticulata, zona glomerulara ramanand nemodificata.
Zona fasciaulata
Zona fasciculata apare pe preparat ca fiind zona cea mai palida, alcatuita din cordoane de celule paralele
care sunt separate prin capilare sangvine. In mod obisnuit, aceste cordoane sunt formate din doua siruri de
celule paralele. Celulele sunt mai mari decat celulele din zona glomerulara, au citoplasma usor bazofila si un
continut mare de picaturi lipidice care nu se vad in coloratie HE si deci aspectul lor este vacuolar, de unde si
denumirea de spongiocite. Celulele au un aspect spongios, buretos, cu gaurele. Rolul acestor celule este de a
secreta glucocorticoizi dintre care fac parte cortizolul si hormonii androgeni.
Zona reticulata
Apare pe preparat de MO ca fiind zona cea mai intunecata. Celulele sunt organizate in cordoane scurte
ce se anastomozeaza intre ele si formeaza un reticul (retea ) in ochiurile careia se afla capilarele sangvine.
Celulele sunt asemanatoare ca talie cu celulele zonei glomerulare, fiind mai mici decat cele din zona
fasciculata. Ele au ciroplasma intunecata, acidofila, continand cantitati mari de lipofuscina. Rolul lor este
secretia de hormoni androgeni slabi si putini glucocorticoizi. Ele secreta DHEA (dehidroepiandrosteron) si
androsteron.
La ME, indiferent de zona in care se afla, celula are aceleasi caaracteristici, cele ale unei celule
secretoare de steroizi: continut mare de mitocondrii cu criste tubuloveziculare, mult REN. De asemenea, nu
exista granule de secretie deoarece acesste celule au o secretie continua. Descarcarea produsilor de secretie are
loc la nivelul membranei care ia contact cu capilarul sangvin prin difuziune.
Medulosuprarenala (MSR)
Este derivata din crestelee neurale. Ea apartine sistemului neuroendocrin difuz. Ca extindere, MSR
ocupa 8-10% din volumul suprarenalei. Ea face parte din paraganglioni, fiind un paraganglion simpatic.
Paraganglionul este o mica glanda endocrina care se asociaza cu SNV. Aceste formatiuni sunt formate din
celule secretorii (cromafine) care sintetizeaza si secreta peptide si amine. Paraganglionii pot fi simpatici si
parasimpatici. MSR este un paraganglion simpatic.
MSR este un traductor neuroendocrin, ca si pineala. Dupa stimularea nervoasa specifica, prin
intermediul fibrelor preganglionare celulele sunt stimulate si sintetizeaza si secreta catecolamine.
Parenchimul MSR este organizat in gramezi sau in cordoane care se ramifica si formeaza o retea cu
ochiuri largi in care se gasesc capilare si venule postcapilare. Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule. Cea
mai mare parte sunt celule cromafine (feocromocite) iar restul sunt celule ganglionare. Toate celulele sunt
neuroni simpatici postganglionari dar celulele ganglionare mai prezinta prelugiri nervoase, fiind niste neuroni
simpatici postganglionari, in timp ce feocromocitele nu mai au prelungiri.
Celulele cromafine dau reactia cromafina: continutul granulelor de secretie, in prezenta unui agent
oxidant, se oxideaza si polimerizeaza dand nastere unui compus colorat brun numit adrenocrom. Celulele
cromafine au activitate de sinteza si prin urmare au citoplasma bazofila si aparatul de sinteza bine dezvoltat. De
asemenea, in citoplasma exista si multe granule de secretie care contin in mod obligatoriu catecolamine si, pe
langa acestea este posibil sa existe si cromogranine (care tin catecolaminele in vezicule), Ca 2+ si ATP din
citoplasma, encefaline (substante opioide) si dopamin--hidroxilaza.

Exista doua tipuri de celule cromafine: adrenergice (>95%) si noradrenergice (putine). Aceste doua
tipuri se deosebesc prin imunocitochimie, prin ME, diferentele existand la nivelule granulelor de secretie. La
celulele adrenergice, granulele de secretie au un continut electronodens care ocupa toata granula de secretie. La
celulele noradrenergice, continutul electronodens nu ocupa toata granula de secretie ci este situat excentric.

OVARUL
Este un organ cu functie mixta (endo- si exocrina). Este un organ pereche situat in pelvis, inapoia
ligamentelor largi. El nu este invelit de peritoneu, care se prinde doar la nivelul hilului ovarului unde continua
epiteliul de acoperire de pe suprafata ovarului.
Forma, dimensiunile si greutatea difera in functie de varsta femeii. In perioada fertila ovarul are 6-8 g,
lungime 3 cm, latime 2 cm si grosime 1 cm.
In structura ovarului intre 4 componente importante:
1. epiteliul de acoperire
2. albugineea
3. corticala
4. medulara
Epiteliul de acoperire
Se mai numeste si epiteliul germinativ Waldayer. Se numeste epiteliu germinativ pentru ca s-a
considerat ca la nivelul lui isi au originea celulele germinative primordiale care dau nastere ovogoniilor. Dar, de
fapt, originea lor nu este la nivelul epiteliului ovarului ci la nivelul epiteliului celomic, in tesut extragonadal.
Forma epiteliului variaza in functie de varsta:
pana la pubertate epiteliul este simplu cilindric
de la pubertate pana la menopauza este simplu cubic
la menopauza este simplu pavimentos.
Aceste celule nu sunt sensibile la actiunea hormonilor ovarieni, deci aspectul lor morfologic nu se
modifica in functie de fazele ciclulul ovarian.
Ca aspect, au citoplasma putina iar la ME s-au obsrvat numeroase formatiuni veziculare cu mucina,
aglomerate catre polul bazal si multe granule dense la fluxul de electroni. Initial s-a emis ipoteza ca aceste
granule sunt lizozomi care isi permeabilizeaza membrana cu 2-3 ore inainte de ovulatie si isi elibereaza
enzimele lizozomale la nivelul albugineei, iar aceste enzime vor slabi peretele folicular al foliculului matur de
Graaf, in zona in care acesta intra in contact cu albugineea. Ulterior, dupa perfectionarea tehnicilor
citoenzimatice, s-a constata ca aceste granule nu sunt lizozomi deoarece ele dau rezultat negativ la reactia
Gmri de evidentiere a fosfatazei acide.
Forma nucleului poate varia, in functei de forma celulei: celula cilindrica are nucleu alungit, celula
cubica are nucleu rotund iar celula scuamoasa are nucleu turtit, paralel cu membrana bazala. La ME s-a
observat ca nucleul prezinta numeroase indentatii, care au tendinta sa fragmenteze nucleul in mai multi lobi,
fapt pentru care celula seamana cu un PMN, de unde a aparut si ipoteza ca celula din epiteliul de acoperire al
ovarului ar avea rol in apararea locala a folicului matur de agentii patogeni din peritoneu.
La polul apical al celulei se evidentiaza o retea de microvili si printre ei cativa cili.
Printre celulele epiteliului de acoperire se evidentiaza insule celulare care pot sa degenereze chistic,
formand microchiste ce se pot detasa de suprafata ovarului, formand microchisturi paraovariene, care sunt
anormale dar nu au semnificatie patologica. Ele pot ramane ca atare sau pot sa degenereze calcar, formand
concretiuni calcare.
Albugineea
Este formata din tesut conjunctiv dens neorientat si incapsuleaza aproape complet organul, cu exceptia
hilului, fiind responsabila de culoarea albicioasa a ovarului. Nici ea nu sufera influente din partea hormonilor
ovarieni, fapt pentru care nu isi modifica in timpul ciclului ovarian.

Uneori ea poate suferi ingrosari pasagere care pot fi responsabile de ciclurile anovulatorii si poate
degenera chistic. Cand albugineea se ingroasa excesiv, apare sindromul ovarelor de portelan - Stein-Lwental
care nu vor ovula. Este necesara rezectia albugineei pentru vindecare.
Albugineea are un rol foarte important in ovulatie. La zona de contact intre foliculul matur si albuginee,
cu cateva ore inainte de ovulatie, se formeaza stigma. Stigma reprezinta locul unde se va rupe albugineea. La
acest nivel scade fluxul sangvin, deoarece vasele isi schimba cursul, iar zona devine palida si transparenta si se
poate vedea vezicula cu foliculul matur, prin celioscopie, cu 2-3 ore inainte de ovulatie.

Medulara ovarului
Se situeaza in centrul ovarului, inconjurata aproape complet de corticala, cu exceptia hilului.
Este formata din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat, in care se gasesc:
aa. helicine, care au un traseu spiralizat si care pe sectiune pot fi surprinse de mai multe ori
vene de calibru mare care formeaza plexuri
vase limfatice
fascicule de fibre musculare netede
fibre nervoase
celule ganglinare
celule deciduale
celule interstitiale Berger
rete ovari (vestigiu embrionar ce apare uneori) care reprezinta canalul Wolf si care se prezinta ca niste
formatiuni tubulare acoperite de epiteliu simplu cubic.

Corticala ovarului
Este componenta cea mai dezvoltata a ovarului. Ea variaza ca dezvoltare in functie de varsta femeii. La
pubertate are un maxim de dezvoltare, se gaseste un numar maxim de foliculi ovarieni. Corticala scade apoi in
grosime spre menopauza, iar la menopauza apare ca un tesut conjunctiv fibros fara parenchim.
D.p.d.v. structural, corticala are doua componente:
stroma conjunctiva
formatiunile parenchimatoase
Stroma conjunctiva
Este formata din tesut conjunctiv lax cu functii speciale: tesut conjunctiv lax spinocelular in care
predomina fibroblastele, in principal cele de forma fusiforma, care sunt organizate in fascicule ce formeaza
vartejuri in jurul vaselor de sange si in jurul formatiunilor parenchimatoase. De asemenea, exista putina
substanta fundamentale si putine fibre de reticulina.
Fibroblastele au particularitati structurale si functionale diferite de fibroblastele cu alte localizari. Aceste
fibroblaste sunt foarte sensibile la actiunea hormonilor ovarieni. Prin urmare:
unele fibroblaste pot capata caractere de celula endocrina si vor edifica teaca interna foliculara care va
produce hormoni androgeni: androstendionul.
alte fibroblaste se vor transforma in miofibroblaste sau chiar fibre musculare netede si vor forma teaca
externa foliculara.
alte fibrobaste pot edifica in stroma conjunctiva glanda interstitiala a ovarului care secreta hormoni
ovarieni: estrogen si progesteron. Insa acest lucru nu este posibil la om.
Formatiunile parenchimatoase
Acestea sunt:
foliculii ovarieni
corpul galben
corpii albicans
Foliculii ovarieni pot fi si ei de mai multe feluri:
evolutivi:
primordiali
primari:
unilamelari
multilamelari, preantrali sau plini

secundari (veziculari) dintre care unii pot fi antrali

matur (de Graaf) - antrali
involutivi (atretici)

Ovogeneza
Celulele germinative primordiale iau nastere in L1 de viata intrauterina din epiteliul celomic. Acestea se
vor divide intens mitotic la acest nivel iar apoi vor migra spre crestele genitale.
In crestele genitale o parte din celulele germinative primordiale se vor transforma in ovogonii prin
mitoza. Apoi aceste celule migreaza in corticala viitorului ovar unde sufera diviziuni mitotice (de 4, 5 ori) care
au loc pana in L5 de viata intrauterina cand exista aproximativ 3 milioane de ovogonii pentru fiecare ovar (deci
6 milioane de ovogonii in total).
In paralel, din L3, unele ovogonii trec in ovocite de ordinul I, proces care se definitiveaza in L7.
Ovocitul I intra imediat in prima diviziune de maturatie si se opreste in profaza. Apoi el se inconjoara de un
strat de celule epiteliale (numite celule foliculare) care vor forma, impreuna cu ovocitul aflat in meioza,
foliculul primordial care va ramane in acest fel pana la pubertate.
In aceeasi perioada au loc procese de atrezie foliculara (apoptoza), in special in L5-L7 cand incepe
moartea celulara. Astfel, la nastere exista doar aprox. 400.000 foliculi primordiali in ambele ovare.
In perioada pubertate procesul de ovogeneza se continua. Cu putin timp inainte de ovulatie (2-3 ore
inainte) ovocitul I isi termina prima diviziune meiotica si rezulta ovocitul II si primul globul polar. Aceste
celule sunt fiecare haploide. Globulul polar preia foarte putina citoplasma si este foarte mic. El involueaza si
este fagocitat de macrofagele locale.
Apoi ovocitul II, aflat tot in corticala, incepe a doua diviziune de maturatie dar se opreste in metafaza si
va fi expulzat asa in trompa uterina. Aici exista doua posibilitati:
1. ovocitul II este fertilizat in zona infundibulara si atunci acesta isi termina a doua diviziune meiotica din care
se elimina al doilea globul polar iar celula care ramane este preovulul. Preovulul se uneste cu
spermatozoidul si se reface garnitura diploida luand nastere zigotul. Zigotul, timp de 4-5 zile se divide in
trompa uterina apoi el patrunde prin ostium in uter unde va nida si se va implanta, astfel incepand o sarcina
uterina. Exista totusi si sarcini tubare care, in functie de localizarea lor pot evolua pana la 3 luni.
2. ovocitul II nu este fecundat. In acest caz nu se definitiveaza a doua diviziune meiotica si ovocitul II se
autolizeaza (apoptoza) sau este fagocitat de macrofagele locale.
Organizarea structurala a foliculilor ovarieni
componentele de origine epiteliala:
ovocitul I
celulele foliculare
lichidul folicular
zona pellucida
corpii Call-Exner
membrana Slavianski ce separa elementele epiteliale de cele conjunctive
elementele de origine conjunctiva:
tecile foliculare
vasele sangvine
In procesul de crestere foliculara, cele doua tipuri de elemente cresc concomitent, intre ele existand
fenomene de inductie morfogenetica.
Procesul de crestere foliculara este un proces dinamic, ce poate avea loc pe toata durata vietii. Initierea
acestui proces este independenta de secretia de hormoni gonadotropi hipofizari (FSH si LH). Initierea are loc si
in copilarie, sarcina, ovulatie, anovulatie sau in apropierea menopauzei. Cresterea foliculara insa este strict
dependenta de hormonii gonadotropi hipofizari, mai ales de FSH.
Cresterea foliculara are loc alternativ intr-un ovar si in celalalt. Ovarul care ovuleaza este de 2-3 ori mai
mare decat cel aflat in repaus. Ovarul in activitate este turgescent, hiperemic, primeste un flux sangvin crescut,
putand fi examinat celioscopic pentru a se vedea foliculul matur.
Foliculul primordial
Foliculii primordiali sunt cei mai numerosi. La nastere exista 400.000 foliculi primordiali in cele doua
ovare. In viata intrauterina au loc fenomene de atrezie foliculara prin apoptoza. Aceste fenomene pot exista si in
momentul nasterii, si in timpul sarcinii si la pubertate si la intrarea la menopauza, adica in toate cazurile in care

se schimba profilul hormonal al organismului. In timpul sarcinii, corpul galben si din L5 placenta secreta
hormoni ovarieni, iar la nastere aceasta secretie dispare.
Foliculii primordiali sunt formati din ovocitul I si un singur rand de celule foliculare.
Ovocitul I are un diametru de 25-30 m, un nucleu excentric, eucromatic, cu nucleol vizibil (deoarece
cromozomii nu sunt spiralizati inca). Citoplasma este usor acidofila si are un aspect fin granular. La ME se
observa mitocondrii mici, RE, cateva zone Golgi, toate organitele fiind dispuse in jurul nucleului. Membrana
prezinta rari microvili.
In jurul ovocitului I sunt dispuse celulele foliculare care sunt celule epiteliale turtite, cu citoplasma
putina si care stabilesc intre ele jonctiuni de tip desmozom. Aceste celule sunt asezate pe MB ce separa
foliculul avascular de stroma conjunctiva.
Pe parcursul cresterii foliculare creste ovoictul, cresc elementele epiteliale, cresc elementele
conjunctive. La inceput creste mai mult ovocitul iar in a doua jumatate cresc mai mult celulele foliculare si
tecile conjunctive. In final, ovocitul va ajunge pana la 130 m.
Foliculul primar unilamelar
Foliculul primar unilamelar este un pic mai mare decat foliculul primordial. Ovocitul are un diametru de
aprox. 50 m. Ovocitul se incarca de citoplasma acidofila si cu granulatii (incluziuni de glicogen). La ME se
observa ca organitele celulare cresc ca numar si se hipertrofiaza. Mitocondriile se disperseaza in toata
citoplasma, aparatul Golgi se dispune in ectoplasma periferica si creste numarul de microvili de pe membrana.
Celulele foliculare sunt de forma cubica, sunt atasate unele de altele prin desmozomi si sunt asezate pe
MB care separa foliculul de stroma conjunctiva. Foliculul primar unilamelar este si el avascular.
Foliculul primar multilamelar (plin, preantral)
Ovocitul I creste foarte mult in dimensiuni. El ajunge la un diametru de 125-135 m. Prezinta o
citoplasma abundenta, cu multe incluziuni de glicogen. Mitocondriile sunt hipertrofiate si dispuse in toata
citoplasma. REN si RER este si el hipertrofiat. Aparatul Golgi este hipertrofiat si dispus in ectoplasma. Nucleul
creste si el si de acum se va numi vezicula germinativa iar nucleolul se va numi pata germinativa. Membrana
prezinta multi microvili.
In jurul ovocitului I apare o zona foarte acidofila numita zona pellucida. Ea este alcatuita din
glicoproteine secretate de ovocit se de celulele foliculare. La ME, zona pellucida are un aspect striat, striurile
fiind formate de unirea microvililor ovocitului cu prelungirile celulelor foliculare din primul rand.
In afara zonei pellucida, celulele foliculare se inmultesc si se dispun pe mai multe straturi. Se constituie
astfel granuloasa foliculara. Granuloasa foliculara este alcatuita din celule mari, poligonale, cu caractere
morfologice de celule secretoare de hormoni steroizi. Ele contin picaturi lipidice, mitocondrii cu criste
tubuloveziculare si cantitati importante de REN. Intre celulele granuloasei se stabilesc jonctiuni desmozomale
si jonctiuni gap. Granuloasa foliculara nu este niciodata vascularizata.
In membrana unor celule ale granuloasei se exprima receptori pentru FSH. Numarul receptorilor creste
progresiv ajungand la 1.500 receptori / celula. Dar nu toate celulele prezinta receptori pentru FSH. O data ajuns
mesajul la o celula cu receptori, acesta se transmite prin intermediul jonctiunilor gap la toate celulele din
granuloasa. FSH induce procesul de aromatizare a androstendionului la estriol, proces care are loc numai in
celulele granuloasei cu ajutorul unei enzime, aromataza, care este activata de FSH.
In afara granuloasei foliculare incepe diferentierea tecilor.
Prima teaca, interna, este formata din cateva straturi concentrice de fibroblaste fusiforme cu caracter de
celule secretorii de hormoni steroizi. Ele secreta androstendionul. Ele au receptori pentru LH care stimuleaza
secretia de androstendion.
A doua teaca, externa, este alcatuita din miofibroblaste. Ea contine numeroase vase de sange, in special
capilare, care penetreaza si teaca interna, fara sa o depaseasca si formeaza plexuri capilare in jurul folicului.
In aceasta perioada se diferentiza si membrana Slavianski care in acest stadiu este discontinua. Ea este
de fapt MB a epiteliului folicular devenit acum granuloasa foliculara.
La MO, limita dintre teci este greu vizibila, limita intre teaca interna si stroma este de asemenea dificila
dar limita dintre teaca interna si granuloasa este usor vizibila.
Cand granuloasa foliculara ajunge la 6-12 randuri celulare, ea incepe sa secrete estrogeni.
Androstendionul, precursor al hormonilor estrogeni, este sintetizat in celulele tecii interne. El treverseaza
membrana Slavianski si patrunde in celulele granuloasei foliculare. La acest nivel este activata aromataza in
prealabil, de catre FSH. Daca activarea aromatazei de catre FSH nu a avut loc, androstendionul insusi va activa

aromataza, insa doara atunci cand este in cantitati mici. Prin activarea aromatazei, androstendionul este
transformat in estriol.
Daca exista insa cantitati mari de androstendion, acesta va inhiba aromataza, activarea ei facandu-se
doar de catre cantitati mici de androgeni. Prin inhibarea aromatazei se acumuleaza 5androgeni care nu mai pot
fi transformati in estriol si foliculul devine atretic. Succesul unui folicul de a se matura depinde de capacitatea
lui de a converti mediul androgenic in mediu estrogenic. Din 20 de foliculi care intra in procesul de maturare la
fiecare ciclu ovarian, unul singur ajunge la maturare.
Foliculul primar multilamelar secreta estrogeni si lichid folicular. Ambele sunt secretate de catre
granuloasa foliculara. Lichidul folicular se va acumula intre celulele granuloasei, se disociaza granuloasa, si se
formeaza niste vacuole, cavitati cu lichid folicular, acidofile in jurul carora celulele foliculare se dispun radiar.
Acestea, impreuna cu vacuola de lichid folicular, alcatuiesc corpii
Call-Exner. Pe masura ce lichidul
folicular se secreta, cavitatile cresc, unele vor conflua, devin din ce in ce mai mari, iar prin confluenta tuturor
vacuolelor se formeaza o cavitate unica, antrul folicular. In acest stadiu avem de a face cu in folicul secundar,
vezicular, antral.
Foliculul secundar (vezicular, antral)
Granuloasa foliculara prezinta caracteristicile descrise mai inainte.
Ovocitul I are un diametru de 130 m, nucleu este vezicula germinativa iar nucleolul este pata
germinativa. Ovocitul I prezinta toate celelalte caracteristici enumerate mai inainte. In jurul ovocitului I se afla
zona pellucida. Pe masura ce se formeaza antrul folicular se va forma si corona radiata, care va ramane legata
de granuloasa foliculara prin discul proliger. Cumulus oophorus este o formatiune formata din ovocit,
impreuna cu zona pellucida, corona radiata, granuloasa foliculara si discul proliger.
Lichidul folicular contine: estrogeni, androgeni, FSH, LH si putin progesteron (apare inainte de
ovulatie). De asemenea, el mai contine glicozaminoglicani si proteine de reglare a sintezei de hormoni steroizi.
Granuloasa foliculara este separata de teaca interna prin membrana Slavanski. La exterior se gasesc
teaca externa si teaca interna foliculara.
Foliculul matur de Graaf
Dintre foliculii anteriori, la fiecare ciclu ovarian se selecteaza un singur folicul care se va matura. Acest
folicul este cel mai mare dintre toti foliculii. El are un diametru de 5 mm. El are o structura polara: la un pol se
afla ovocitul iar la celalalt pol se afla antrul folicular.
Ovocitul este cuprins in cumulus oophorus, printre celulele granuloasei foliculare. Ovocitul are un
diametru de 130 m, este inconjurat de zona pellucida si de corona radiata si are toate caracteristicile
morfologice ale ovocitului din stadiul anterior.
Granuloasa foliculara se subtiaza, ajungand la 5-6 randuri de celule, deoarece inceteaza diviziunile
celulare si, prin cresterea cantitatii de lichid folicular si implicit cresterea antrului folicular, are loc alunecarea
celulelor granuloasei foliculare unele pe langa altele si astfel are loc micsorarea numarului de straturi.
Este prezenta membrana Slavianski si teaca interna si cea externa.
Intr-o etapa urmatoare, foliculul migreaza aproape de suprafata ovarului, ia contact cu albugineea si se
formeaza stigma, proces care are loc atunci cand ovocitul impreuna cu zona pellucida si corona radiata se
desprind de granuloasa foliculara, cu 2-3 ore inainte de ovulatie.
Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna, alternanad de la un ovar la
altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente precum Clomifen, de stress,
poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca intr-o zi femeia a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea
trebuie sa ia doza dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai pot avea loc ovulatii spontane,
deoarece apare corpul galben care secreta progesteron care impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina, vasopresina si acumulari de progesteron
in lichidul folicular. Progesteronul va activa plasminogenul care se va transforma in plasmina care va duce la
permeabilizarea membranei lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite eliberarea colagenazei, enzima foarte
importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita contractiei miofibroblastelor (care
are loc sub actiunea histaminei) si care, impreuna cu actiunea colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona
de contact cu albugineea. Ovocitul II va fi captat de trompa uterina.

Ceilalti foliculi, din totalul de 18-20 foliculi ce incep procesul de maturare la fiecare ciclu ovarian, vor
involua prin atrezie foliculara. Atrezia foliculara se face diferit in functie de tipul de folicul:
pentru foliculii mici (primordiali, primari unilamelari si primari multilamelari mici) aceasta se face in doua
etape:
are loc involutia ovocitului pana dispare
are loc apoi degenerescenta granuloasei pana dispare si ea complet
pentru foliculii mari (foliculi primordiali multilamelari cu mai mult de 6 randuri ale granuloasei si foliculi
secundari), involutia cuprinde mai multe etape:
involutia pana la disparitie a ovocitului I
in locul lasat liber de disparitia ovocitului apare zona pellucida care se ingroasa si se pliaza.
in afara zonei pellucida, granuloasa degenereaza, se detaseaza de MB, iar celulele dispar asincron.
Prin urmare exista spatii libere in granuloasa degenerata.
teaca interna se hipertrofiaza. Unele din celulele tecii interne se pot detasa de la nivelul foliculului si
vor forma in stroma conjunctiva insule ce reprezinta glandele interstitiale ale ovarului ce secreta
doar hormoni androgeni.
Structura corpului galben
Structurile epiteliale si conjunctive ramase in corticala ovarului dupa expulzarea ovocitului se
organieaza intr-o formatiune cu rol endocrin numita corp galben (luteinic), denumire ce se datoreaza
pigmentului ce se acumuleaza in celulele sale si care este de culoare galbena.
La ovulatie se expulzeaza ovocitul si lichidul folicular. Prin urmare, peretii colabeaza, se pliaza, si dau
un aspect policiclic, cu multe indentatii.
Evolutia corpului galben cuprinde 3 perioade importante:
1. perioada de luteinizare
2. perioada de vascularizatie
3. perioada de regresie
Perioada de luteinizzare
In momentul in care foliculul matur a expulzat ovocitul, se deschid vasele de sange care fac sangele sa
extravazeze si va patrunde in antrul folicular. Sangele se va coagula si se va forma un cheag. Cheagul va fi
invadat de tesut conjunctiv si se va forma un cheag invadat de tesut conjunctiv.
Granuloasa foliculara si si teaca interna sufera procese de luteinizare. Granuloasa luteinica va reprezenta
80% din parenchimul corpului galben iar celulele tecale luteinice vor reprezenta 20% din parenchimul corpului
galben. Diferentele intre cele doua tipuri de celule luteinice constau in aceea ca celulele granuloase sunt de 2,3
ori mai mari decat celelalte, avand un diametru de 50-60 m fata de 15-20 m cat au celulele tecale. De
asemenea, citoplasma celulelor granuloase este mai palida, in timp ce citoplasma celulelor tecale este mai
densa, mai intens acidofila.
Luteinizarea este un proces ce cuprinde mai multe etape. Mai intai are loc hipertrofierea celulelelor
(cresc in dimensiuni), apoi are loc hipertrofierea organitelor, aparand multe mitocondrii cu criste tubuloveziculare, REN, RER, aparat Golgi si numeroase picaturi lipidice. Apoi celulele se incarca cu un pigment de
culoare galbena (luteina).
Perioada de vascularizatie
Vasele de sange de la nivelul tecii interne patrund in granuloasa luteinica si vor apare lacuri sangvine in
granuloasa luteinica.
Perioada de regresie
Regresia se face diferentiat, in functie de aparitia sau nu a unei sarcini.
Daca nu apre o sarcina, corpul galben se va numi corp galben menstrual, catamoenial si va incepe sa
involueze in ziua a 10-14-a de la formare.
Daca apare o sarcina, corpul galben va exista in corticala ovarului pana in L6, cand va incepe sa
involueze dar nu va disparea de tot. El are dimensiunile de 2, 3 ori mai mari decat un folicul matur si secreta
estrogeni, progesteron (care este miorelaxant) si relaxina (care se secreta doar in sarcina si are rol de a facilita
imbibitia apoasa a articulatiilor bazinului, in special a simfizei pubiene). Corpul galben de sarcina involueaza
dinspre cheagul din centru catre granuloasa luteinica si teaca, inlocuind celulele granuloasei si celulele tecale cu

bandelete de tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen. Inainte de inlocuire, nucleii celulelor luteinice devin
picnotici si se incarca in exces cu pigment luteinic.
Treptat se va forma in locul corpului galben, corpul albicans (alb de la fibrele de colagen) care apoi
sufera o degenerescenta hialina si in final rezulta o structura amorfa care nu fixeaza nici un coloarant (nu are
tinctorialitate). El formeaza o cicatrice la suprafata ovarului.

Ciclul ovarian
Are o durata de 28 de zile.
faza foliculinica (din ziua 0 pana in ziua a 14-a) - are loc cresterea foliculara sub actiunea FSH.
ovulatia - are loc in ziua a 14-a sub actiunea LH.
faza luteinica- are loc formarea corpului galben care va secreta estrogeni si progesteron.

ORGANELE LIMFATICE
Sistemul imun este alcatuit din celule si structuri distribuite la nivelul intregului organism cu rol de
aparare impotriva agresorilor exteriori: bacterii, paraiti, fungi, virusuri dar si fata de structurile proprii ce au
suferit modificari.
Sistemul imun poate face deosebirea intre doua categorii de structuri, molecule, fragmente antigenice:
self si nonself. Nonself poate fi considerata orice structura (molecula, celula) capabile de a fi recunoscute de
sistemul imun si impotriva carora organismulelaboreaza un raspuns imun (ex.: o celula tumorala provine dintr-o
celula normala a organismului si capata caracteristici ce vor fi recunoscute de sistemul imunitar.
Imunogenele sunt substante nonself capabile de a produce raspuns imun.
Antigenele = orice molecula ce poate fi recunoscuta specific de anticorpi. Ex.: bacteriile sunt imunogene
pentru ca determina un raspuns imun. Ele prezinta mai multe antigene - proteinele de suprafata.
Sistemul imun este alcatuit din celule si structuri. Celulele sunt:
limfocitele
celulele ce apartin sistemului fagocitar mononuclear
granulocitele
celulele prezentatoare de antigen (Antigen Presenting Cells - APC)
Celulele sistemului imun sunt raspandite in intreg organismul: in organe, la nivelul tesutului conjunctiv
(plasmocitele) sau sunt grupate in tesutul limfoid.
Tesutul limfoid este o varietate de tesut conjunctiv alcatuit dintr-o stroma cu fibre si celulel reticulare
care alcatuiesc o retea in ochiurile careia se afla limfocite, macrofage si alte APC. La randul lui, tesutul limfoid
alcatuieste cea mai mare parte a organelor limfatice sau se gaseste asociat mucoaselor tracturilor digestiv,
respirator sau genito-urinar. Acest tesut se numeste tesut limfoid asociat mucoaselor (Mucosa Associated
Lymphid Tissue - MALT). Deci tesutul limfoid este:
la nivelul organelor limfoide
asociat mucoaselor
Organele limfatice sunt organe parenchimatoase alcatuite predominant din tesut limfoid. De aceea
aceste organe se mai numesc si tesut limfoid incapsulat.
Limfocitele T si B
Isi au originea in celula stem din maduva rosie hematogena. Caile de maturare ale celor doua tipuri de
limfocite sunt diferite:
precursorii limfocitelor T parasesc maduva si populeaza in perioada prenatala timusul. Aici are loc
maturarea iar limfocitele parasesc organul ca limfocite T mature (imunocompetente).
limfocitelel B se matureaza in maduva rosie hematogena pe care o parasesc ca limfocite B mature.
Maduva rosie hematogena si timusul sunt organe limfoide primare (centrale) denumite astfel deoarece la
acest nivel limfocitele se matureaza fara a veni in contact cu antigene nonself. Restul organelor limfoide sunt
secundare sau preiferice (splina, ganglionii limfatici si tesutul limfatic asociat mucoaselor). Aceastea se numesc
astfel pentru ca la acest nivel limfocitele vin in contact cu anatigenele nonself, se activeaza, prolifereaza si se
diferentiaza.
Structuri ale MALT:
amigdalele
placile Peyer de la nivelul ileonului
apendicele ileocecal
Maduva rosie hematogena este atat organ limfoid primar cat si secundar (aici exista si limfocite B, T si
plasmocite mature).
Organele limfatice secundare sunt sediul de desfasurare a raspunsului imun (primele etape ale
raspunsului imun au loc la acest nivel - recunoasterea si diferentierea).
Timusul
Este situat in medistiul anterior. Este organ limfoid primar. Are o structura limfoepiteliala spre
deosebire de celelalte organe limfoide. El are dubla origine embriologica: exista un primordiu de origine

epiteliala care este invadat de celule mezenchimale. Stroma are deci origine epiteliala iar capsula este de origine
conjunctiva. Capsula prezinta septuri care impart organul in lobuli.
Un lobul timic are doua regiuni:
periferica - corticala
centrala - medulara
Corticala, in coloratie HE, are aspect intunecat (inchis la culoare) iar medulara are aspect clar. Corticala
are aspect intunecat datorita prezentei unui numar mare de celule tinere, precursoare ale limfoctelor T numite
timocite. Timocitele au nuclei rotunzi, tahicromatici, mici. Ele prolifereaza intens. Din tote timocitele corticale
(5% mor prin apoptoza. Celelalte 5% isi continua maturarea apoi migreaza pana ajung in regiunea medulara.
Regiunea edulara are o structura caracteristica numita corpusculul Hassal. Acestia sunt alcatuiti din
celule de natura epiteliala deoarece contin in citoplasma filamente de cheratina. Celulele sunt dispuse in
structuri concentrice. Au nuclei picnotici, intens tahicromatici. Corpii Hassal au o functie necunoscuta. Se
presupune ca ar secreta factori umorali timici.
La nivelul lobulului timic exita timocite, precursori ai limfocitelor T insa nu exista precursori ai
limfocitelor B sau ai limfocitelor killer. Timocitele sufera un proces de maturare. Celulele mai tinere se gasesc
in regiunea subcapsulara si de aici, concomitent cu maturarea, ele migreza spre medulara. La nivelul timusului,
procesul de maturare a limfocitelor T are doua etape:
1. selectia pozitiva
2. selectia negativa
Selectia pozitiva are ca rezultat supravietuirea acelor celule ce sunt capabile de recunoasterea prin
intermediul receptorilor pentru antigen propriile antigene HLA (CMH) ale organismului.
Selectia negativa permite supravietuirea acelor timocite ce nu reactioneaza impotriva propriilor antigene
ale organismului.
CMH este de doua feluri CMH I si CMH II.
Alte celule din corticala lobulului timic:
reticuloepiteliale - au forma stelata si nuclei ovalari. Ele au prelungiri care se anastomozeaza, jonctiunile
realizandu-se prin desmozomi si formand astfel o retea in ochiurile careia exista timocite. Ele intervin in
selectia pozitiva.
celula doica - se gasesc in regiunea subcapsulara, au natura epiteliala si rol in maturarea limfocitelor T. Ele
secreta ca si celulel reticuloepiteliale hormoni timici cu rol important in dezvoltarea si maturarea
limfocitelor T:
timulina
timozina
timopoietina
celulele dendritice interdigitale - se gasesc la limita dintre corticala si medulara. Au origine in maduva rosie
hematogena si rol in selectia negativa.
macrofage - atat in corticala cat si in medulara. Ele au rol de APC si sunt importante in procesul de selectie.
Ele au si functia de a fagocita timocitele moarte prin apoptoza.
Vascularizatia:
Arterele sunt ramuri pentru septurile conjunctive si dau ramuri pentru parenchim la nivelul jonctiunii
cortico-medulare. Acestea sunt ramuri care vascularizeaza corticala, dupa care se arcuiesc si vascularizeaza si
medulara. In medulara este originea circulatiei venoase a timusului. Nu are circulatie limfatica.
Circulatia timica are si o particularitate: la nivelul corticalei exista bariera sange-timus. Aceasta este
alcatuita din endoteliul nefenestrat al capilarelor care este insotit de o lamina bazala groasa dar si din prelungiri
ale celulelor reticulo epiteliale ce inconjura capilarele. Ea impiedica antigenele nonself sa ia contact cu
timocitele corticale.
Timusul involueaza la varsta adulta, dupa pubertate. cea mai afectata este regiunea corticala unde
timocitele sunt inlocuite cu adipocite albe - are loc degenerescenta grasoasa. Dar timusul pune limfocite T in
circulatie chiar si la varsta adulte, mai putin insa.
Limfocitele care parasesc timusul sau maduva rosie se numesc limfocite naive pentru ca nu au venit in
contact cu antigenul.
La nivelul organelor limfoide secundare are loc initierea raspunsului imun impotriva antigenelor venite
pe cale limfatica sau sangvina de la nivelul tesuturilor. Splina asigura apararea impotriva antigenelor din sange,
ganglionii limfatici asigura apararea imptriva antigenelor din circulatia limfatica iasr MALT asigura apararea la
nivelul mucoaselor.

Ganglionii limfatici
Se gasesc raspanditi in tot organismul. Sunt o statie de filtrare a limfei, aflandu-se pe traseul vaselor
limfatice. Sunt organe incapsulate, avand o capsula conlucntiva care trimite septuri (trabecule) ce nu
compartimenteaza complet organul.
Un ganglion are o fata convexa si un hil. La nivelul fetei convexe intra vasele aferente caare ies pe la
nivelul hilului sub forma unui singur vas eferent. La nivelul hilului se afla si arterele si venele ce vascularizeaza
ganglionul.
Ganglionul limfatic are o regiune periferica (corticala) si una centrala (medulara). Intre cele doua
regiuni exista zona paracorticala. Corticala contine tesut limfoid organizat in foliculi limfoizi. Acesti foliculi
limfoizi sunt formatiuni rotund-ovalare cu aspect caracteristic. La nivelul lor exista limfocite T in diferite stadii
de diferentiere.
Foliculii pot fi primari (areactivi) si secundari. Foliculii primari sunt omogeni si mai inchisi la culoare.
Foliculii secundari prezinta doua regiuni: una periferica, mai inchisa la culoare care se numeste manta si una
centrala, mai palida, care se numeste centru germinativ. De asemenea, la nivelul centrului germinativ exista
doua zone: una intunecata si una clara. Zona intunecata este alcatuita din centroblaste, care au dimensiuni mai
mari, citoplasma bazofila si nuclei palizi, eucromatici. In zona clara se gasesc centrocite, care au un aspect
caracteristic, cu nuclei clivati.
Foliculii limfoizi se gasesc in toate organele limfoide secundare.
Foliculii limfoizi conti in majoritate limfocite B. In zona paracorticala se gasesc predominant lifocite T.
In medulara, celulele se organizeaza in cordoane ce delimiteaza sinusurile medulare.
Circulatia sangelui si limfei din ganglion
Limfa patrunde prin vasele aferente care prezinta valve ce asigura curgerea unidirectionala catre sinusul
subcapsular sinusurile intermediare (strabat corticala) sinusurile medulare si iese din ganglion prin vasul
eferent, prin hil.
Circulatia sangelui se face printr-o artera care patrunde prin hil, da ramuri pentru septuri care vor da
ramuri pentru foliculi. Sangele se aduna apoi in venule care conflueaza si formeaza venele de la nivelul
septurilor, ce formeaza prin unire venele ce parasesc ganglionul pe la nivelul hilului.
La nivelul venulelor postcapilare, celulele endoteliale au o particularitate: au forma inalta, sunt cubice
sau chiar cilindrice. Ele se numesc venule cu endoteliu inalt (HEV - high endothelium venules)
Alte tipuri de celule in ganglionul limfatic:
in foliculi: celule dendritice foliculare - APC
regiunea paracorticala - celule interdigitate
in sinusuri, in cordoanelel celulare ale medularei si la nivelul tesutului limfoid propriu-zis din corticala
exista si macrofage.
in sinusuri sunt mai putine limfocite decat in restul parendchimului si prin urmare aici pot fi observate mai
usor celulele reticulate prin MO.
Rolul ganglionilor limfatici: produc doua tipuri de limfocite B efectorii:
1. plasmocite
2. limfocite B cu memorie
Splina
Splina este cel mai mare organ limfoid secundar din organism. Prezinta o capsula in care exista fibre
musculare netede si din care pornesc septuri ce nu compartimenteaza organul. Parenchimul splinei se numeste
pulpa. Macroscopic, daca sectionam orgaanul fara sa il fixam, el apare rosu cu puncte albe. Acestea reprezinta
pulpa alba iar partea rosie se numeste pulpa rosie.
Circulatia la nivelul splinei
Arterele dau ramuri trabeculare ce dau la randul lor ramuri ce se distribuie parenchimului. Aceste ramuri
se inconjoara de tesut limfoid si formeaza arterele centrale ale pulpei albe. Din acestea se desprind ramuri arteriolele foliculilor limfoizi din pulpa alba splenica. Ramurile terminale ale a. centrale sunt arteriolele
penicilate (au forma de pensula - scurte si drepte) care conduc sangele spre sinusurile venoase ale pulpei rosii.
Exista doua ipoteze privind trecerea sangelui din arteriolele penicilate in sinusurile venoase. Prima
sustine ca exista continuitate intre arteriolele penicilate si sinusurile venoase, circulatia fiind de tip inchis si
sangele neparasind arborele circulator. A doua ipoteza sustine ca arteriolele penicilate se termina printre
cordoanele de celule ale pulpei rosii. Sangele strabate spatiul dintre aceste celule pana la capilarele sinusoide
ale pulpei rosii. Aceaasta circulatie este deschisa deoarece sangele paraseste arborele circulator. Din sinusoidele

pulpei rosii iau nastere venele pulpei rosii care se unesc si formeaza venele trabeculare ce nu prezinta un perete
muscular propriu. Acestea vor forma in final venele splenice ce parasesc splina prin hil.
Splina nu are circulatie limfatica.
Pulpa alba a splinei este alcatuita din:
mansonul de tesut limfoid care inconjoara arteriola si se numeste teaca limfoida periarteriala. Mansonul
contine predominant limfocite T.
foliculii limfoizi splenici care sunt alcatuiti din manta si centru germinativ, Ei semana cu foliculii secundari
insa se asociaza cu o arteriola pozitionata excentric, acest ansamblu (folicul si arteriola) alcatuind
corpusculul Malpighi. Foliculii contin prediominant limfocite B.
La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine sinusuri, numite sinusuri
marginale. Aici se deschid ramurile arteriolelor foliculare si ramuri din artera centrala a pulpei albe. Aceasta
zona este importanta d.p.d.v. functional deoarece este locul prin care patrund anumite tipuri de limfocite
circulante iar antigenele vin pe cale sangvina.
Pulpa rosie este alcatuita din cordoane celulare ce delimiteaza sinusurile venoase. Sinusurile pulpei rosii
au in structura lor celulel epiteliale cu propritati contractile. Aceste celule au forma alungita cu axul lung paralel
cu axul sinusului iar in jurul sinusului sunt dispuse circular fobre de reticulina. Apar estfel niste spatii prin care
patrund elementele figurate lae sangelui.
Tipuri de celule:
In foliculii limfoizi se gasesc celulel foliculare dendritice, celule interdigitate, macrofage si limfocite B.
In mansonul de tesut limfoid se gasesc de asemenea celule foliculare dendritice, celule interdigitate si
macrofage dar exista limfocite T in loc de B.
Siusurile marginale contin macrofage distincte: imobile, cu capacitate crescuta de a fagocita antigene
aduse prin sange pana la nivelul sinusurilor marginale. Apoi aceste macrofage prezinta antigenul limfocitelor B.
Cordoanele celulare al pulpei rosii (cordoanele Billroth) sunt alcatuitte dintr-o stroma, un citoreticul, in
ochiurile caruia exista multe limfocite B, limfocite T, macrofage, plasmocite ca si celelalte elemente figurate
ale angelui. Macrofagele de aici sunt cele ce fagociteaza eritrocitele imbatranite.
Tesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT - Mucosa Associated Lymphoid Tissue)
Este alcatuit din zone de tesut limfatic: foliculi secundari agregati, situati in mucoasa si subnucoasa
tracturilor digestiv, respirator sau urogenital. Fac parte din MALT:
amigdalele
placile Peyer
apendicele
MALT cuprinde majoritatea tesutului limfoid din organism.
La acest nivel se produc IgA (care sunt cele mai multe). ACeste Ig au rol in apararea zonei luminale.
Amigdalele
Amigdalele sunt:
amigdala palatina
amigdala linguala
amigdala faringiana
Toate alcatuiesc inelul limfatic Waldayer.
Amigdala palatina se gaseste in peretele lateral al orofaringelui.

TUBUL DIGESTIV
Sistemul digestiv este format din tub digestiv si glande anexe.
Structura generala a tubului digestiv

1.
2.
3.
4.

Tubul digestiv, cu exceptia cavitatii bucofaringiene, este alcatuit din 4 tunici:

mucoasa
submucoasa
musculara
tunica externa

Mucoasa
Are trei componente:
1. epiteliul de acoperire
2. corion
3. musculara mucoasei

Epiteliul de acoperire
Are doua aspecte morfologice, in functie de segmentul de tub digestiv in care se afla. El poate fi:
epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat
epiteliu simplu cilindric
Tranzitia intre cele doua zone se face de obicei brusc dar uneori se poate face si treptat.
Corionul
Este format din tesut conjunctiv lax ce cuprinde:
celule imunocompetente, semn ca aici exista o intensa activitate imunologica
capilare sangvine si limfatice, ce reprezinta locul unde vor trece moleculele absorbite atunci cand se
realizeaza absorbtia.
terminatii nervoase vegetative cu rol de control a activitatii de la acest nivel
glande - foarte dese cu exceptia esofagului

Musculara mucoasei
Este formata din tesut muscular neted ce are aceeasi organizare ca la tunica musculara: un strat circular
intern si unul longitudinal extern. De la acest nivel se desprind benzi musculare spre corion care se grupeaza in
jurul glandelor si au rol de a ajuta la eliminarea produsilor de secretie.
Exista modificari ale mucoasei in diverse segmente:
evaginari
invaginari
Evaginarile pot sa intereseze doar mucoasa si atunci se numesc vilozitati sau pot sa antreneze si
submucoasa si atunci se numesc pliuri. Scopul este de a mari suprafata de absorbtie.
Invaginarile mucoasei spre corion, fara sa depaseasca musculara mucoasei - alcatuiesc glandele
mucoase, iar daca depasesc musculara mucoasei si ajung pana in submucoasa se numesc glande submucoase.
Acestea au rol de a mari suprafata de secretie a glandelor. Invaginarile care strabat tot peretele tubului digestiv
sunt canalele glandelor anexe.
Cele mai multe modificari, de-a lungul tubului digestiv, apar la nivelul epiteliului de acoperire (la
diverse etaje ale tubului). Musculara mucoasei asigura miscari independente ale mucoasei si reprezinta si o
bariera ce impiedica migrarea celulelor. Acest lucru este foarte important in conditii patologice deoarece
musculara mucoasei impiedica migrarea celulelor neoplazice.
Submucoasa

Este alcatuita din tesut conjunctiv moderat dens, iar comparativ cu corionul are mai multe fibre de
colagen, fibre elastice si mai putine celule. De asemenea submucoasa mai contine:
vase limfatice si sangvine mari
tesut limfoid (difuz sau nodular)
plezul nervos Meissner
glande (doar la nivelul esofagului si duodenului).
Musculara
Cu exceptia partii superioare a esofagului si a partii terminale a canalului anal, unde exista fibre
musculare striate, in rest musculara contine fibre musculare netede. Ele se organizeaza in doua straturi: circular
intern si longitudinal extern. De fapt, ambele straturi au dispozitie helicoidala, insa stratul circular are buclele
orizontale si foarte stranse, in timp ce stratul longitudinal are buclele oblice, aproape verticale, si cu pasul larg.
Intre cele doua paturi exista tesut conjunctiv lax cu vase de sange si plexul nervos Auerbach.
Stratul circular prezinta din loc in loc ingrosari - sfinctere. Prin contractia stratului intern are loc
comprimarea si amestecarea continutului digestiv, iar prin contractia paturii externe se scurteaza segmentul de
tub digestiv si, prin intermediul undelor peristaltice, are loc deplasarea continutului digestiv.
Tunica externa
Dupa caz, poate fi adventice sau seroasa.
Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax care adera si ancoreaza segmentul de tub digestiv de
organele din jur: esofagul toracic, rectul si celelalte segmente ale tubului digestiv care adera la peretele
abdominal posterior (duodenul, colonul ascendent si descendent).
Tunica externa din restul tubului digestiv este seroasa, fiind alcatuita din tesut conjunctiv lax dar care
este acoperit de mezoteliul ce reprezinta foita viscerala a peritoneului.
Tunica externa contine vase sangvine si nervi.
Tesutul limfoid asociat mucoasei tubului digestiv
Este de doua feluri:
1. tesut limfoid difuz - localizat de obicei in mucoasa
2. tesut limfoid nodular, localizat in mucoasa cu posibilatea de a se extinde si in submucoasa
In tesutul limfoid difuz exista numeroase limfocite, macrofage, plasmocite (in special cele care secreta
IgA), eozinofile si mastocite. Acest tesut este sediul major in activitatea imunologica la nivel local.
Nodulii limfatici pot fie solitari, fie sub forma de agregate nodulare. Nodulii solitari se gasesc in esofag,
la nivelul jonctiunii esogastrice si in corionul din jurul canalelor de secretie ale esofagului. De asemenea ei se
mai gasesc in stomac, in regiunea pilorica si in general la orice nivel al intestinului subtire si gros. Agregatele
nodulare se gasesc la nivelul ileonului si al apendicelui vermiform, sub forma placilor Peyer.
In tesutul limfoid difuz predomina limfocitele T. In tesutul limfoid nodular avem atat limfocite T cat si
B.
In initierea raspunsului imun un rol important il are celula M (M de la microfald). Ea se localizeaza la
nivelul epiteliului tubului digestiv, aflandu-se in raport cu nodulii limfatici ce fac parte din agregatele nodulare
si care se gasesc la nivelul apendicelui si ileonului.
In ME de baleiaj, celula M prezinta la suprafata microfalduri si microvili care sunt mai lungi si mai
grosi dar mai putini decat la nivelul polului apical al enterocitelor. Corpul celulei este scobit de catre limfocite
si de pseudopodele macrofagelor.
Celule M are rol in initierea raspunsului imun local. Celula M endociteaza antigenul si il elibereaza apoi
in zona in care detecteaza prezenta limfocitelor si macrofagelor. Macrofagele vor fagocita antigenul si il vor
prezenta apoi pe suprafata. Limfocitele vor citi antigenul prezentat si vor sintetiza anticorpi. Acestia vor migra
prin circulatia sangvina pana la nivelul corionului unde vor stimula limfocitele B din tesutul limfoid difuz sa
secreta noi cantitati, mult mai mari, de anticorpi IgA. Enterocitele, la polul bazal, au receptori pentru IgA si
deci moleculele de IgA vor traversa enterocitul si se vor fixa pe versantul extracitoplasmatic al moleculei
proteinei J care se afla la polul apical al enterocitului. Fixarea la nivelul glicocalixului de proteina J a IgA se
face pentru a proteja molecula de anticorp de actiunea proteazelor intestinale. Se tapeteaza astfel mucoasa
intestinala cu molecule de IgA si ea va fi aparata de agresiunea antigenului.
Inervatia tubului digestiv

Exista fibre nervoase de la nivelul sistemului nervos central si fibre nervoase locale, ce intra in
componenta plexurilor intramurale de la toate nivelele tubului digestiv, de la esofag pana la sfarsitul canalului
anal. La acest nivel se gasesc foarte multi neuroni, aproape tot atati de multi cati se gasesc la nivelul maduvei
spinarii: 100 mil. de neuroni. Acesti neuroni au caractere functionale asemanatoare cu cele ale neuronilor din
nevrax: exista neuroni care pot prelua informatia din mediu si neuroni care pot elabora comanda. De aceea,
aceste plexuri sunt denumite creierul tubului digestiv. Initial, aceste fibre nervoase au fost considerate partea
terminala a inervatiei eferente a tubului digestiv.
Inervatia simpatica a tubului digestiv se face de la nivelul maduvei spinarii, iar inervatia parasimpatica
se face prin parasimpaticul cranian (prin n. vag) si prin parasimpaticul sacrat (S 2-S4). Distributia eferentei
vegetative: fibrele simpatice preganglionare fac sinaspsa in ganglioni vegetativi paraviscerali iar fibrele
parasimpatice fac sinapsa in ganglionii intramurali.
Plexurile nervoase locale contin mai multe elemente:
mici ganglioni nervosi care contin un numar variabil de neuroni (3-50)
fibre nervoase amielinice ce se grupeaza intr-o retea in jurul ganglionilor intramurali parasimpatici si care
sunt conectate si cu neuronii din ganglionii intramurali
celule gliale, care sunt mai multe decat neuronii si sunt asemanatoare cu astrocitele din nevrax. O parte din
celulele gliale secreta interleukine si pot exprima la suprafata membranei moleculele CMH II. Aceste celule
gliale au rol in desfasurarea raspunsului imun.
Rolurile plexurilor intramurale:
asigura controlul activitatii motorii a tubului digestiv
asigura controlul secretiei exo si endocrine digestive
controleaza microcirculatia sangvina
intervin in raspunsul imun si in raspunsul inflamator.
Se considera ca plexurile intramurale sunt o parte a nevraxului migrata la nivelul tubului digestiv. Astfel
se explica existenta neuronilor motori si senzitivi care pot inchide arcuri reflexe scurte. Aceste plexuri nu sunt
total independente, fapt dovedit de legatura cu neuronii din nevrax. Prin urmare controlul local este influentat
de nevrax prin conexiunile sale cu plexurile.
Neuronii din ganglionii intramurali sunt de trei feluri: senzitivi, motori si interneuroni. Prelungirile
neuronilor senzitivi pot forma aferentele arcurilor reflexe, interneuronii asigura legatura cu motoneuronii iar
neuronii motori exercita influente inhibitorii sau excitatorii asupra elementelor componente ale tubului digestiv.
Cand exista un stimul se inchid doua tipuri de arcuri reflexe: un arc lung, ce implica si neuronii din nevrax si un
arc reflex scurt, ce se realizeaza la nivel local.
Neuronii motori isi pot exercita efectul in doua moduri: fie axonii lor ajung direct pe celula musculara si
ii modifica activitatea, fie axonul sau se opreste pe o celula intermediara unde poate avea efect sau nu. Aceste
celule intermediare pot fi celule endocrine, celule ale sistemului imun (mastocite) sau celule interstitiale Cajal
care sunt niste celule dotate si cu capacitate de pace-maker.
De obicei, fibrele parsimpatice sunt conectate cu neuronii excitatori iar fibrele simpatice sunt conectate
cu neuronii secretori.
Plexul Meissner contine fibre pentru celulele secretorii din mucoasa digestiva, controleaza activitatea
muscularei mucoasei si activitatea fibrelor musculare de la nivelul vaselor sangvine din submucoasa. Plexul
Auerbach controleaza activitatea motorie a tubului digestiv controland tunica musculara. Rareori fibrele
plexului Auerbach pot ajunge si in submucoasa.
Afectarea acestor plexuri nervoase conduce la tulburari de motilitate a tubului digestiv. Dintre aceste
tulburari citam:
achalazia
megacolonul congenital: boala Hirschprung.
In ambele cazuri are loc distrugerea selectiva a neuronilor motori inhibitori din plexurile intramurale la
nivelul esofagului in achalazie si la nivelul colonului distal si rectului in boala Hirschprung.
In achalasie nu are loc relaxarea musculaturii esofagului si a sfincterului cardia si prin urmare nu se face
pasajul din esofag in stomac. Au loc spasme continui la acest nivel, fapt care duce la hipertrofierea musculaturii
esofagului. Achalazia se manifesta prin varsaturi de alimente nedigerate.
In boala Hirschprung au loc spasme ale colonului distal si ale rectului si astfel se acumuleaza gaze in
colonul proximal. Pacientul va avea abdomenul destins, dureri colice si constipatie care poate dura uneori de la
cateva zile pana la cateva saptamani.
Tratamentul in ambele cazuri este dificil.

Esofagul
La nivelul toracelui se prezinta ca un tub rectiliniu cu lungimea de 25 cm. Este acoperit de adventitie.
Dupa ce strabate diafragma devine esofag abdominal care are o lungime de 2-4 cm si care este acoperit de
seroasa, fiind fixat la peretele posterior al abdomenului.
Mucoasa
Este alcatuita dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat care are mai multe straturi
celulare:
celulele bazale, care se dispun in 1-3 randuri si care au citoplasma bazofila si prezinta numeroase mitoze.
celulele poliedrice - unele au un continut bogat in glicogen.
celulele scuamoase. Unele prezinta putine granule de keratohialina in citoplasma. Ele nu sunt keratinizate in
mod normal, dar in cazul unor traume mecanice provocate de bolul alimentar aceste zone se keratinizeaza.
Mai pot exista si alte tipuri de celule:
25% din indivizi prezinta in epiteliu celule endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz. In acest caz
exista riscul crescut de aparitie a carcinoamelor primare cu celule mici, endocrine.
4-8% din indivizi pot contine in epiteliul bazal melanocite. Si in acest caz exista riscul de aparitie a
melanoamelor primare la nivelul esofagului.
celule Langerhans care se gasesc in stratul bazal si sunt niste celule prezentatoare de antigen.
Tranzitia de la epiteliul pluristratificat pavimentos la cel simplu cilindric de la nivelul stomacului se face
brusc, dar deasupra jonctiunii esogastrice cu 0,5-1,5 cm. Deci 0,5-1,5 cm din esofag vor fi captusiti de epiteliu
simplu cilindric. De aceea, cand se produc refluxuri gastroesofagiene repetate apar leziuni la nivelul epiteliului
simplu cilindric (ulceratii, inflamatii etc.).
Cand, in timpul vietii intrauterine, epiteliul simplu cilindric al esofagului nu se transforma complet in
epiteliu pluristratificat pavimentos apar zone ale esofagului cu epiteliu simplu cilindric. Acest esofag se
numeste esofag Barret, la care incidenta carcinoamelor este mult crescuta.
Corionul mucoasei formeaza la nivelul epiteliului pluristratificat pavimentos papile conjunctive inalte.
Acest corion este mai sarac celular comparativ cu cel de la nivelul altor organe. La nivelul corionului pot aprea
glandele esofagiene superficiale, care se gasesc doar la nivelul extremitatilor esofagului (inferioara si
superioara). Ele sunt glande simple, tubulare ramificate si secreta un mucus neutru. Sunt deci glande mucoase.
Musculara mucoasei, in 2/3 superioare ale esofagului contine numai fibre cu orientare longitudinala,
doar in 1/3 inferioara aparand si stratul circular intern.
Submucoasa
In submucoasa creste numarul fibrelor elastice ce asigura distensia elastica a esofagului la trecerea
bolului alimentar. Are un continut ridicat de vase sangvine mari, sistemul venos fiind foarte bine dezvoltat,
acesta fiind sediul uneia din anastomozele portocave.
Glandele de la nivelul submucoasei sunt glandele esofagiene propriu-zise. Morfologic difera de glandele
esofagiene superficiale, fiind simple, tubuloacinoase ramificate. D.p.d.v. functional sunt glande mucoase si
secreta un mucus acid. Canalul lor de excretie se deschide la suprafata epiteliului, la varsare fiind mai larg
(cisterna Schaffer). Ocazional acest orificiu se poate obstrua.
Ocazional, in structura glandelor se pot gasi si alte celule:
celule secretoare de lizozim
celule pesinogene
peste varsta de 50 de ani pot aparea oncocitele (celule mari - oncos = mare). Nu se cunoaste functia lor. Ele
sunt celule epiteliale alterate. Au citoplasma acidofila si granulata. Contin de asemenea si multe
mitocondrii, si ele alterate.
Musculara
Este alcatuita din tesut muscular neted si striat. In treimea superioara a esofagului se gasesc exclusiv
fibre musculare striate, in treimea mijlocie se gasesc si fibre musculare striate si netede iar in treimea inferioara
se gasesc numai fibre musculare netede.
Ca la toate nivelele tubului digestiv, si la nivelul esofagului musculara este impartita in doua straturi:
unul circular intern si unul longitudinal extern.

Stomacul

Stomacul prezinta mai multe regiuni anatomice:

regiunea cardiala
regiunea fundica
regiunea corpului gastric
regiunea antrului piloric
regiunea canalului piloric

Musculara
La nivelul stomacului se afla cea mai groasa zona a tunicii musculare. Fibrele musculare netede sunt
situate in trei straturi:
intern - oblic
mijlociu - circular
extern - longitudinal
Fibrele musculare oblice se gasesc doar la nivelul cardiei si corpului gastric.
Fibrele circulare sunt dispuse intr-un strat continuu, in toate regiunile stomacului. Ele formeaza
sfincterele.
Fibrele longitudinale sunt intr-un strat discontiinuu si se concentraza de-a lungul celor doua curburi ale
stomacului.
Mucoasa
Mucoasa prezinta numeroase pliuri ce dispar la distensia stomacului.
De asemenea, suprafata este brazdata de numeroase santuri putin adanci ce delimiteaza ariile gastrice
cu dimensiuni de 1-4 mm. La nivelul unei arii se deschid la suprafata epiteliului mai multe milioane (3,5 mil.)
de invaginari ale epiteliului gastric ce se numesc foveole gastrice = cripte gastrice. Acestea nu sunt glande ci la
nivelul fundului lor se deschid canalele de secretie ale glandelor gastrice.
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, alcatuit dintr-un singur tip de celule: celulele
mucoase de suprafata care secreta mucus. Aceasta este o celula cillindrica, cu un nucleu oval, situat spre polul
bazal, polul apical al celulei fiind clar care contine granule de secretie (cu mucus). Acelasi epiteliu exista si in
cripte, numai ca exista mai putine granule de secretie si mai mici. La ME, aceste granule sunt dense la fluxul de
electroni. Rolul acestor celule mucoase este de a secreta un mucus neutru. O parte din acest mucus se varsa in
cavitatea gastrica si intra in componenta sucului gastric iar alta parte are rol de protectie impotriva acidului
clorhidric.
Corionul permite diferentierea celor trei regiuni histologice ale stomacului:
regiunea cardiala - contine cripte putin adanci (1/4 din grosimea corionului) si glande lungi, sinuoase, cu
lumen larg. Mai multe glande se deschid in aceeasi cripta.
regiunea corpului si fundului stomacului - contine cripte lungi (1/2 din grosimea corionului) si glande mai
scurte, sinuoase si cu lumen larg.
regiunea pilorica (antrul si canalul piloric) - contine cripte scurte si glande lungi, drepte, cu lumen stramt,
care se pot bifurca la capete.
Glandele cardiale si pilorice contin in principal celule mucoase. Rareori mai pot contine si:
celule parietale (oxintice)
celule care secreta lizozim
celule nediferentiate
celule endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz si care se gasesc numai in glandele pilorice.
Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice propriu-zise. Ele sintetizeaza
HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele tipuri celulare:
celule mucoase ale colului
celule parietale (oxintice)
celule principale (pepsinogene)
celule nediferentiate
celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.
Celulele mucoase ale colului

Colul glandelor gastrice reprezinta portiunea din canalul de excretie al glandei aflata in apropierea
fundului criptei gastrice. Glandele gastrice mai au un corp si o baza.
Celulele mucoase ale colului se afla in regiunea colului si a corpului glandei gastrice. Ele seamana cu
celulele mucoase de suprafata doar ca ele sunt mai mici, au nucleul rotund, au mai multe organite si sunt mai
putin dense la fluxul de electroni. Ele au rolul de a secreta mucus acid care va crea mediul acid necesar activarii
enzimelor digestive din sucul gastric.

Stomacul (continuare)
Tipuri de celule ce alcatuiesc glandele gastrice propriu-zise:
Celula parietala (oxintica)
Celulele parietale (oxintice) apartin glandelor gastrice propriu-zise si se gasesc pe tot cuprinsul lor dar
se aglomereaza insa in partea superioara a lor, in zona colului si corpului glandei.
D.p.d.v. morfologic aceste celule sunt sferice sau piramidale, au un nucleu mare, situat central dar este
posibil uneori ca aceste celule sa fie binucleate.
In MO se observa citoplasma intens acidofila iar la ME se observa ca polul bazal intra in raport cu MB a
epiteliului glandular iar polul apical nu ajunge pana la suprafata epiteliului glandular. Dar polul apical
comunica cu lumenul. De asemenea se observa continutul mare in organite cu membrane netede: mitocondrii,
REN. Celula oxintica prezinta si un sistem canalicular intracelular si un sistem tubulovezicular.
Sistemul canalicular intracelular se formeaza prin invaginarea membranei apicale care se face spre polul
bazal, uneori chiar pana in apropierea lui. La nivelul acestor canalicule exista microvili. Aceste canalicule
comunica cu lumenul, fiind invaginari ale membranei apicale.
Sistemul tubulovezicular se gaseste in apropierea sistemului canalicular intracelular si este reprezentat
de un sistem de membrane netede. Reprezinta fragmente de plasmalema invaginata. Acest sistem
tubulovezicular este considerat un rezervor de membrana care poate fi transferata sistemului canalicular
intracelular cand se sintetizeaza HCl (pentru a se forma microvilii).
Deci aspectul ultrastructural al celulei parietale variaza in functie de starea de activitate a celulei: in
repaus sistemul canalicular intracelular este slab dezvoltat si are putini microvili iar sistemul tubulovezicular
este abundent; in momentul intrarii in activitate, sistemul canalicular se dezvolta brusc, ajungand pana la polul
bazal si prezinta multi microvili in timp ce sistemul tubulovezicular se reduce.
Rolul celulei oxintice este in sinteza si secretia de HCl si factor intrinsec Castle. Factorul intrinsec este o
glicoproteina cu greutate moleculara mare care asigura absorbtia vitaminei B12 la nivelul ileonului. In caz de
aclorhidrie, care se datoreaza absentei celulelor parietale, urmeaza absenta absorbtiei vitaminei B 12 care este
urmata de aparitia anemiei pernicioase Biermer, vitamina B12 fiind implicata in maturarea eritroblastelor.
Sinteza HCl are loc la nivelul sistemul canalicular. Aici exista un continut crescut de anhidraza
carbonica si se genereaza protonii. La nivelul polului bazal are loc preluarea din capilarele sangvine a CO 2 care
se va combina cu H2O sub actiunea anhidrazei carbonice si se va forma H2CO3 care va disocia rapid in H+ si
HCO3-. Ionul bicarbonic se va reintoarce in mediul intern iar H+ va fi expulzat la polul apical prin pompa de
H+/K+ care introduce un ion K+ si elimina in lumen un H+. Clorul este preluat din sange si este transportat activ
in lumenul sistemului canalicular intracitoplasmatic. HCl se va forma la suprafata membranei sistemului
canalicular.
Helycobacter pylori este o bacterie ce este prezenta in mucusul din stomacul a doua treimi din populatia
globului. Aceasta bacterie este toxica pentru ca produce enzima ureaza care descompune ureea si formeaza
NH3. Amoniacul va neutraliza HCl si astfel va scadea aciditatea gastrica. Prin urmare se stimuleaza secretia de
HCl a celulelor paritale. Cand aceasta stimulare se cronicizeaza, creste numarul de celule oxintice pana la de 2,
3 ori si se favorizeaza aparitia gastritelor si aulcerului gastric.

Celulele principale (pepsinogene)

Sunt situate de-a lungul intregii glande gastrice propriu-zise dar predomina in partea bazala. Ele au
caracteristicile unor celule ce sintetizeaza proteine de export.

La MO apar ca niste celule inalte, piramidale, cu nucleul oval sau rotund, situat la polul bazal. La polul
bazal au citoplasma bazofila iar la polul apical au citoplasma acidofila. Partea acidofila de la nivelul polului
apical poate lipsi atunci cand in urma prepararii se pierd granulele de secretie (prin fixare).
La ME se observa ca celula principala are contact cu MB a epiteliului glandular iar polul apical ajunge
pana la suprafata epiteliului. Organitele sunt reprezentate de RER situat in zona bazala si laterobazala,
mitocondrii, aflate printre cisternele RER, aparat Golgi situat supranuclear si granule de secretie aflate la polul
apical.
Aceste celule au mai multe roluri:
sintetizeaza si secreta pepsinogen, proenzima proteazica ce se activeaza in lumenul glandei
sintetizeaza si secreta lipaza (putina) care ajuta la digestia lipidelor
sintetizeaza si secreta renina - functie recent dovedita
Celulele nediferentiate
Sunt localizate printre celulele mucoase ale colului, in partea apicala a glandei si nu la baza cum ar fi
normal. Sunt singurele celule din componenta glandelor gastrice care prezinta mitoze, fapt care permite
diferentierea acestor celule la MO.
Sunt celule columnare, cu nucleu oval si citoplasma bazofila. Sunt celulele care se pot diferentia in
oricare din celulele componente ale glandei gastrice. In mod obisnuit numarul lor este redus dar ele cresc ca
numar atunci cand mucoasa este agresata.
Celulele endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
Se gasesc in regiunea glandelor gastrice propriu-zise. Ele prezinta granule de secretie care se
aglomereaza la polul apical.
Intestinul subtire
Are o lungime medie de 6 m dar in timpul vietii are o lungime de numai 3-4 m datorita tonusului
permanent la care este supus. El are trei segmente:
1. duoden - 25 cm
2. jejun 2,5 m
3. ileon 3,5 m
Delimitarea intre jejun si ileon se poate face numai cu microscopul.
Peretele este format din 4 tunici. Modificarile semnificative fata de celelalte segmente ale tubului
digestiv apar la nivelul mucoasei si submucoasei. Aceste modificari au in principal scopul de a mari suprafata
de absorbtie si secretie. Mucoasa si submucoasa prezinta urmatoarele modificari:
Plicile circulare (valvele conivente Kerckring)
Reprezinta proiectii transversale, permanente (spre deosebire de stomac), in care este antrenata si
submucoasa. Sunt vizibile cu ochiul liber, avand o inaltime de 1 cm. Ele proemina in lumen si pot ocupa pana
la 2/3 din lumen.
Ele nu exista peste tot. Apar la o anumita distanta de orificiul pilori (maxim 5 cm), sunt evidente in
jejun si diminua spre ileon, disparand in partea distala a ileonului (ultimul metru de ileon nu mai prezinta plici
circulare).
Ele au rol de a mari suprafata de aproximativ 3 ori.
Vilozitatile intestinale
Reprezinta proiectii permanente ale mucoasei. Ele exista doar in intestinul subtire si dispar in apropierea
valvulei ileocecale.
Vilozitatile difera intre ele ca forma si ca numar / unitatea de suprafata.
Ca forma - lungimea vilozitatilor diminua de la duoden spre ileon. Ca aspect variaza in functie de
segmentul intestinului subtire si in functie de varsta individului:
La nivelul duodenului exista vilozitati largi, asemanatoare cu o frunza
In jejun vilozitatile sunt cilindrice, digitiforme
In ileon gasim vilozitati mai scurte, ca o maciuca
Numarul este mai mare in duoden si jejun (40 vilozitati / mm2) fata de ileon (10 vilozitati / mm2).
Vilozitatile au rolul de a mari suprafata mucoasei de 8 ori.

Structura vilozitatii la MO: prezinta un ax conjunctiv care este o extensie din corion care este acoperit
de epiteliu simplu cilindric. El contine 2 tipuri principale de celule: celule absorbante (enterocite) si celule
caliciforme. De asemenea mai exista limfocite migrate de la nivelul tesutul limfoid asociat mucoasei intestinale.
Axul conjunctiv este bogat in celule:
celule conjunctive (predomina fibroblastele si miofibroblastele)
celule imunocompetente
Miofibroblastele au axul lung perpendicular pe axul longitudinal al vilozitatii, fiind orientate orizontal.
Dintre celulele imunocompetente, predomina limfocitele, macrofagele, plasmocitele.
La nivelul axului conjunctiv exista o retea vasculara formata dintr-o arteriola, capilare fenestrate care se
aduna in final in una sau mai multe venule. Exista si un capilar limfatic (chiliferul limfatic central) care se
vede doar cand este dilatat.
De asemenea pot sa apara fibre musculare netede care se desprind din musculara mucoasei. Ele
reprezinta a doua populatie de elemente contractile. Ele au axul longitudinal paralel cu axul vilozitatii.
Ansamblul fibrelor musculare netede alcatuiesc m. Brucke.
La nivelul axului conjunctiv exista si fibre nervoase vegetative pentru vasele din vilozitate si pentru
fibrele musculare netede. Aceste fibre provin din plexul submucos Meissner.
Vilozitatea prezinta contractii rimice cu frecventa de 6 contractii / min. Aceste contractii intervin in
absorbtie, facilitandu-se trecerea susbstantelor nutritive din enterocit in capilarul sangvin sau limfatic.
Contractia este asigurata de miofibroblaste care asigura ingustarea si alungirea vilozitatii si de fibrele musculare
netede care determina scurtarea si latirea vilozitatii.
Exista o situatie patologica cu caracter genetic - boala celiaca sau enteropatia glutenica. Ea apare in
jurul varstei de 1 an si este determinata de modificari ale vilozitatii intestinale de la nivelul jejunului. Aceste
vilozitati vor fi mici si turtite, cu celule epiteliale cubice cu un numar scazut de microvili. Modificarea
suprafetei de absorbtie duce la malabsorbtie care se manifesta prin diaree, scaderea in greutae, fatigabilitate,
astenie pronuntata. Cauza acestei afectiuni este de natura genetica si consta in intoleranta la o fractiune proteica
din gluten. Glutenul este un complex ce se gaseste in grau, secara, iar fractiunea proteica este gliadina. In cazul
acestor pacienti lipseste enzima proteolitica care determina scindarea gliadinei iar gliadina nedigerata are un
efect toxic ce determina modificarea celulelor epiteliale intestinale. Leziunile mucoase sunt reversibile daca se
scoate din alimentatie glutenul.
Microvilii
Se gasesc la nivelul enterocitului, la polul apical. In MO microvilii de la acest nivel se observa sub
forma platoului striat si nu ca margine in perie. Microvilii reprezinta forme de organizare stabila a
microfilamentelor de actina care se ancoreaza la citoplasma prin placa terminala.
Ei au rolul de a mari suprafata mucoase intestinale de 30 de ori.
Criptele Lieberkuhn
Reprezinta invaginari simple, tubulare, ale epiteliului de acoperire ce nu depasesc musculara mucoasei.
Ele se deschid in lumen intre bazele a doua vilozitati intestinale. La nivelul lor se gasesc celule nediferentiate
din care se formeaza toate celulele din mucoasa intestinala. O glanda Lieberkuhn da nastere tuturor celulelor
din 3-6 vilozitati intestinale.
Suprafata totala a mucoasei intestinale este de 200 m2.
Epiteliul intestinal este de tip simplu cilindric si are un turn-over crescut. Acesta variaza in functie de
specie, la om fiind de 6 zile. In 6 zile se inlocuieste tot epiteliul de suprafata si epiteliul glandelor Lieberkuhn.
Corionul mucoasei intestinale este subtire. Sub epiteliu apare o teaca formata din fibroblaste stelate care
se numeste teaca subepiteliala (pericriptala). Fibroblastele stabilesc intre ele jonctiuni gap iar in citoplasma
prezinta microfilamente de actina si miozina care le confera proprietati contractile. Ele au si proprietati
secretorii, realizand sinteza si secretia de colagen. Exista un singur strat de colagen care se organizeaza in fibre
de reticulina si proteoglicani. Acest strat este situat sub MB si ele regleaza ritmul de difuzie a moleculelor
absorbite.
Fiind o mucoasa expusa la actiunea agentilor agresori, corionul contine o cantitate mare de tesut
limfoid. Acesta poate fi nodular (in partea distala a ileonului se grupeaza in placile Peyer) sau difuz. Placile
Peyer sunt situate in grosimea peretelui intestinal, in partea opusa insertiei mezenterului. In total exista 30-40
placi Peyer, fiecare cu cate 10-70 de noduli limfoizi. Nodulii din corion pot ajunge pana in submucoasa. In
dreptul placii Peyer criptele Lieberkuhn sunt scurte sau lipsesc. In dreptul nodulilor, epiteliul contine celule M.

Tipuri de celule la nivelul intestinului subtire

celule de suprafata - enterocite
celule caliciforme
celule Paneth
celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
celule M (doar la nivelul epiteliului din dreptul placilor Peyer)
celule nediferentiate
celule intermediare
celule migrate, sangvine - limfocite T ce se gasesc intre doua celule absorbante

Enterocitele
Sunt principale celule epiteliale de suprafata. Ele apar in numar mic si in criptele Lieberkuhn.
La polul apical prezinta platoul striat. Au citoplasma bazofila. Nucleul este oval, situat la polul bazal.
Prezinta un numar mare de microvili (aprox. 3.000 microvili / celula) care sunt acoperiti de un glicocalix gros.
La ME se observa ca au foarte multe organite. Exista REN abundent, iar REN si lizozomii se gasesc in
zona apicala, imediat sub placa terminala. Mitocondriile sunt raspandite in toata citoplasma, sunt alungite, iar in
zona apicala au un ax paralel cu axul celulei. Ele au de asemenea o tendinta de aglomerare in zona bazala a
celulei. RER este situat in zona bazala a celulei, aparatul Golgi este supranuclear. Prezinta putine granule de
secretie care sunt mici, situate la polul apical si care contin enzime sintetizate de enterocit.
Celule sunt unite la nivelul apical prin complexe jonctionale care impiedica trecerea continutului
intestinal din lumen in spatiul intercelular. Aceste complexe jontionale sunt responsabile si pentru mentinerea
celor doua zone ale membranei eritrocitare. In zona bazala exista spatii intercelulare care se maresc atunci cand
se transporta apa, ioni, lipide.
Rolul enterocitelor este in procesul de digestie. Ele sintetizeaza enzime care termina digestia glucidelor
si proteinelor. Ele secreta aceste enzime prin polul apical dar enzimele nu ajung in lumen ci se fixeaza la
glicocalix prin legaturi hidrofobe (sunt adsorbite). Enterocitele intervin in absorbtie, aici avand loc absorbtia
tuturor principiilor alimentare, a ionilor si a apei.
Enterocitele sintetizeeaza trigliceride la nivelul REN din acizii grasi absorbiti. Se formeaza chilomicroni
in aparatul Golgi.
Celulele caliciforme
Se localizeaza in epiteliu si in cripte. Numarul lor creste dinspre duoden spre ileon. Ele secreta mucus
care protejeaa mucoasa intestinala. Ele protejeazi impotriva invaziei bacteriilor din lumen.
Celulele Paneth
Se gasesc doar la baza glandelor intestinale Lieberkuhn. Ele sunt mai numeroase in ileon. Ele se mentin
la baza glandei Lieberkuhn aprox. 20 de zile.
La MO se observa o polaritate morfologica, citoplasma fiind bazofila la polul bazal si acidofila la polul
apical unde exista granule de secretie cu proteine bazice cu arginina.
La ME apar ca niste celule producatoare de proteine de export. Ele prezinta si multi lizozomi. Aceste
celule au mai multe roluri:
secreta lizozim, substanta ce distruge peretele unor bacterii
secreta peptide antibacteriene - criptidine
au rol fagocitar asupra bacteriilor si protozoarelor prin care regleaza flora microbiana intestinala.
Recent s-a descoperit ca o parte din celulele Paneth contin foarte multe IgA si astfel ele coopereaza cu
plasmocitele din corion.
Celulele endocrine
La nivelul tubului digestiv exista cea mai mare varietate de celule endocrine. Ele sunt localizate la baza
glandelor Lieberkuhn dar nu lipsesc nici in epiteliul vilozitatii.
Celulele stem, nediferentiate
Se afla la baza glandelor Lieberkuhn.
La MO se observa usor daca apar elemente de mitoza. La ME nu se diferentiaza decat daca se foloseste
o tehnica speciala - injectarea de timidina tritiata. Timidina tritiata este inglobata de celulele nediferentiate si de

celulele intermediare. Dar celulele stem raman la baza glandelor Lieberkuhn timp de 3 saptamani, in timp ce
celulele intermediare migreaza spre lumen.
Celulele imature
Ele sunt o parte din celulele nediferentiate, care apoi se vor diferentia in celulele epiteliului. Celulele
imature migreaza mereu spre lumen, cu exceptia cazurilor in care se vor diferentia in celule Paneth.
Celulele intermediare
Au aspect intermediar intre celula caliciforma si enterocit. La polul apical prezinta microvili si cateva
granule cu mucina. Ele se localizeaza in cripte, in 2/3 inferioare ale criptei. Ele se pot divide si se matureaza
dand nastere celulei absorbante sau celulei caliciforme.
Ele au fost descrise mai recent si au rol important in stabilirea originii cancerului. Daca in tumora exista
celule intermediare, atunci tumora are origine intestinala si nu este metastaza.

Elemente particulare pentru submucoasa

Glandele din partea superioara a duodenului sunt particulare intestinului subtire. Acestea sunt glandele
Brunner. D.p.d.v. morfologic ele sunt glande tubulo-alveolare ramificate. Ele au canale excretoare care se
deschid la baza glandelor Lieberkuhn sau direct in lumen (mai rar). D.p.d.v. functional sunt glande mucoase dar
contin si celule de tip endocrin care produc urogastron (factorul de crestere al epiteliului - EGF). Urogastronul
inhiba secretia de HCl si stimuleaza diviziunea celulara.
Diagnosticul histologic pozitiv de duoden se pune atunci cand se gasesc vilozitati si glande in
submucoasa.
Intestinul gros
Este format din:

cec
apendice
colon
rect
El este o structura adaptata pentru absorbtia de apa si ioni si pentru secretia de cantitati mari de mucus
pentru lubrifiere. El este format din 4 tunici. Nu contine valve Kerckring si nu contine nici vilozitati. Cecul si
colonul au acelasi aspect histologic.
Cecul si colonul
Mucoasa este acoperita de epiteliu simplu cilindric cu celule absorbante si celule caliciforme. Corionul
are un continut mare de glande Lieberkuhn, mai lungi si care sunt inconjurate de o teaca subepiteliala de
fibroblaste. Aceste glande au aceleasi tipuri de celule cu glandele de la nivelul intestinului subtire cu exceptia:
au mai putine celule absorbante
au mai multe celule caliciforme
au mai putine tipuri de celule endocrine
prezinta numai ocazional celule Paneth, la nivelul glandelor din cec si colonul proximal iar in restul
intestinului gros lipsesc.
Corionul este bogat in tesut limfoid. Prezinta noduli limfoizi mari care se extind pana in submucoasa.
Celulele absorbante si cele caliciforme se deoasebesc de cele din intestinul subtire:
Celulele absorbante
Celulele absorbante au un platou striat mai subtire (microvilii sunt mai subtiri), au placa terminala mai
putin dezvoltata, glicocalixul nu are enzime digestive. Ele se gasesc in epiteliul de suprafata si in cripte.
Celulele absorbante sunt cele mai numeroase iar raportul celule absorbante / celule caliciforme este 4 /
1. Acest raport se modifica langa rect unde este 1 / 1. Celulele caliciforme apar insa ca fiind mai multe deoarece
ele sunt mai voluminoase si comprima celulele absorbante. In cripte exista mai multe celule caliciforme decat
absorbante.
Rolul celulelor absorbante este de absorbi apa si ioni si de a sintetiza glicoproteine care vor fi eliberate
la nivelul glicocalixului sau in lumen. La nivelul colonului proximal se pot absorbi si principii - acizi grasi, din

care se vor sintetiza trigliceride si apoi chilomicroni dar cu intensitate mai mica decat in celula absorbanta
intestinala.

Celulele caliciforme
Sunt mai multe in intestinul gros decat in intestinul subtire si mai multe in cripte decat in epiteliul de
suprafata. In 2/3 inferiare ale criptelor Lieberkuhn se gasesc celule caliciforme in exclusivitate.
Celulele caliciforme au putine granule de secretie, deoarece mucusul se secreta permanent si in cantitati
mari, deci se stocheaza in granule de secretie doar putin mucus.
Submucoasa
Prezinta 2 particularitati:
1. vascularizatia este mai bogata decat in alte segmente ale tubului digestiv
2. are mai multe adipocite.
Musculara
Are doua straturi de fibre musculare netede: circular inteern si longitudinal extern.
Stratul longitudinal extern are o grosime neuniforma si formeaza 3 benzi (condensari de fibre musculare
netede) numite tenii. Intre tenii, stratul muscular longitudinal este subtire, uneori chiar discontinuu. Cele trei
tenii sunt mezenterica, omentala si ...................
La intervale regulate, din tenii se desprind benzi care se orienteaza si patrund in stratul circular intern.
Aceste benzi vor delimita arii musculare care se pot contracta independent de restul musculaturii. Alaturi de
aceste arii, teniile determina si niste proeminente sacciforme spre exterior numite haustre. Intre doua haustre,
mucoasa sufera si ea modificari, formand plicile semilunare.
Tunica externa
Prezinta multe acumulari de tesut adipos care merg de-a lungul teniilor in special. Ele lipsesc la nivelul
cecului. Aceste acumulari formeaza apendicii epiploici.
Apendicele
Are patru tunici, cea externa fiind seroasa.
Mucoasa este formata dintr-un epiteliu simplu cilindric in care apar celule absorbante, celule M si mai
putine celule caliciforme. Corionul prezinta glande Lieberkuhn si tesut limfoid. Glandele Lieberkuhn sunt mai
putine si uneori mai scurte. De obicei sunt grupate, cu o lungime variabila si ocazional la baza lor pot sa apara
celule Paneth si celule endocrine.
Tesutul limfoid este in special nodular , iar nodulii sunt dispusi ca o coroana si ei se extind si in
submucoasa, fapt pentru care musculara mucoasei nu se vede. Tesutul limfoid se organizeaza astfel dupa
nastere, in jurul varstei de 10 ani. La 40 de ani acest tesut limfoid se reduce si va fi inlocuit cu tesut conjunctiv
care contine in special fibre de colagen.
Musculara prezinta doua straturi: circular intern si longitudinal extern care sunt continui si nu exista
tenii. Musculara este subtire iar acesta este un element ce favorizeaza trecerea infectiei de la apendice la
peritoneu (apendicita este insotita adesea de peritonita).
Rectul - structura histologica
El are doua componente:
1. segmentul superior - rectul propriu-zis - 12 cm lungime
2. segmentul inferior - canalul anal - 2-3 cm lungime
Rectul continua colonul sigmoid si se situeaza intre planul vertebrei S3 si diafragma pelvina. Ampula
rectala reprezinta partea sa inferioara. Canalul anal continua rectul, de la diafragma pelvina pana la orificiul
anal extern.

Rectul propriu-zis
Este captusit de un epiteliu simplu cilindric. Are un corion cu multe glande Lieberkuhn, mai lungi ca la
nivelul colonului si cu multi noduli limfatici. Din aceasta cauza exista la suprafata interna a mucoasei niste
proeminente determinate de nodulii limfoizi.

Musculara are doua straturi, stratul longitudinal redevenind continuu.

Canalul anal
Are trei componente:
1. zona columnara (hemoroidala), intre diafragma pelvina si valvele anale
2. zona intermediara, intre valvele anale si linia anocutanata
3. zona cutanata, intre linia anocutanata si orificiul anal
Linia anocutanata reprezinta tranzitia intre epiteliul simplu cilindric si epiteliul pluristratificat
pavimentos keratinizat.
Zona columnara
La acest nivel mucoasa formeaza 5-10 pliuri longitudinale care se numesc coloane anale (columne
rectale Morgagni). Aceste pliuri sunt mai evidente in copilarie, apoi se sterg. In partea inferioara ele se unesc
prin intermediul unor pliuri transversale care se numesc valve anale. In spatele valvelor (pliurilor) anale exista
niste depresiuni, ca niste buzunare care se numesc sinusuri anale.
Mucoasa, in partea superioara a columnelor are un epiteliu simplu cilindric iar in partea inferioara a
columnelor are un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. In sinusuri exista de asemenea epiteliu
simplu cilindric. Tranzitia intre cele doua tipuri de epitelii se face dupa o linie dintata, linia pectinata, si se
poate face brusc, de la epiteliu simplu cilindric la epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat sau lent de la
epiteliu simplu cilindric la epiteliu pluristratificat cilindric - epiteliu pluristratificat cubic - epiteliu
pluristratificat pavimentos nekeratinizat. In final, in ambele cazuri avem epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat.
Cand s-a facut trecerea la epiteliul pluristratificat pavimentos nekeratinizat, in corion nu mai exista
glande Lieberkuhn. Musculara mucoasei dispare si ea insa inainte de tranzitia intre cele doua epitelii.
In sinusurile anale, la nivelul corionului exista glande - glandele anale care pot reprezenta frecvent
sediul unor inflamatii. Ele se deschid in criptele anale. Ele sunt glande mucoase, simple tubulare ramificate iar
in profunzime pot ajunge in submucoasa si chiar pana in musculara.
Zona intermediara
Este acoperita de epiteliu pluristratificat pavimentos. Are un corion care contine:
fibre elastice
corpusculi Pacini
glande sebacee ce nu sunt asociate firelor de par.
Zona terminala
Se intinde de la linia anocutanata pana la nivelul sfincterului anal intern. Este acoperita de epiteliu
pluristratificat pavimentos moderat keratinizat. La nivelul dermului din aceasta regiune se gasesc:
glande sudoripare
foliculi pilosi
glande sebacee
vene care alcatuiesc plexul hemoroidal extern
Glandele sudoripare se grupeaza si formeaza glandele circumanale, situate in jurul orificiului anal.
Acestea sunt glande apocrine care isi declanseaza activitatea la pubertate, secretia lor fiind controlata de
hormonii sexuali.
Tunica musculara a canalului anal cuprinde si ea doua straturi musculare: circular intern si longitudinal
extern. Stratul circular intern se ingroasa pe toata lungimea canalului anal si formeaza sfincterul anal intern.
Patura musculara longitudinala este subtire si se termina in regiunea cutanata intre sfincterul intern si cel
extern.
Sfincterul anal extern este format din fibre musculare striate.

GLANDELE ANEXE
FICATUL
Este cea mai mare glanda din organism. Ea reprezinta a 50-a parte din greutatea organismului. Este un
organ vital.
Ficatul este un organ parenchimatos care contine:
in majoritate exista celule de origine epiteliala - hepatocite care intra in structura lobulului hepatic. Ele sunt
dispuse sub forma de lame sau placi celulare perforate, ramificate si anastomozate. Ele vor realiza o retea
tridimensionala, intre placi si intre celule existand capilarele sangvine si ductele biliare.
tesut conjunctiv in proportie redusa.

Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:

lobulul hepatic clasic
lobulul portal Sabourin
acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic

Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a ficatului. Lobulul clasic
reprezinta aria din parenchim a carui sange este drenat de aceeasi vena centrolobulara (venula hepatica
terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind frecvent hexagonali. Lobulul
are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In alcatuirea lobulului intra placile de hepatocite cu dispozitie
radiara si anastomozate. Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi. In colturile sale, la locul
de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular redus care se numeste spatiu portal Kiernan. In
sectiunea transversala, placilor celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect variaza in functie de
varsta individului. La adult grosimea unui cordon este egala cu diametrul unui hepatocit cu exceptia locurilor de
anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de celule, intre celule existand
canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la periferia lobulului. Placa are
grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiile portale.
Hepatocitele din placa terminal vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele sangvine si
de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernana contin 3 elemente care alcatuiesc triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular
Pe lang triada portala mai exista si 1 sau mai multe vase limfatice si fibre nervoase amielinice
vegetative.

Lobulul portal Sabourin

Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi canalicul biliar
interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la trei
lobuli clasici diferiti.
Acinul hepatic Rappaport
Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi canalicul
biliar. El are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor. Axul lung al
rombului este dat de doua vene centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se descriu trei zone
functionale cu dispozitie concentrica:

1. in apropiera axului scurt

2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic, marime, activitatea
enzimatica si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen, fiind aproape de
artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
sunt cele mai active metabolic
sunt primele care vor depune glicogen postprandial
sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si gluconeogeneza
sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii toxinelor absorbite din
tubul digestiv
in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica. La fel se exercita
efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai mic de oxigen. De aceea in ischemie,
primele care sufera sunt celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile lor difera doar din
cauza alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.
Hepatocitele
Reprezinta 80% din totalitatea celulelor de la nivelul ficatului. Ele au forma poliedrica si diametru de
20-30 m. Durata de viata este de aprox. 150 de zile.
Examinarea la MO
Nucleul
Hepatocitele pot fi uni- sau binucleate, cele mai multe fiind uninucleate. Nucleul este mare, rotund,
situat central, eucromatic, avand 1-2 nucleoli. Frecvent (la 80% din hepatocitele uninucleate) se observa
poliploidia, cea mai frecventa fiind diploidia insa. Prin urmare si volumul nucleului variaza.
25% din hepatocite sunt binucleate. Raportul intre celulele uninucleate si binucleate se modifica cu
varsta (se mareste o data cu inaintarea in varsta) si in timpul proceselor de reparare dupa agresiuni.
La acest nivel se pot observa rare imagini de mitoza. Frecventa mitozelor creste in caz de leziuni sau
consecutiv proceselor de reparare.
Citoplasma
Este eozinofila, fin granulara cu granule bazofile care alcatuiesc corpii Berg (ce se vad in ME) si care
sunt aglomerari de RER.
Au un continut mare de incluziuni de glicogen si de lipide, prin urmare, in HE, au un aspect vacuolar.
Cu albastru de toluidina citoplasma se coloreaza albastru iar granulele de glicogen se coloreaza
metacromatic in grena.
Lipidele se gasesc la periferie si se evidentiaza cu osmiu, cand apar negre.
Examinarea la ME
La ME, hepatocitul apare ca o celula polarizata. Bogatia in organite celulare variaza in functie de gradul
de dezvoltare functionala, de activiate si, implicit, cu localizarea hepatocitului la nivelul lobulului.
Hepatocitul are trei tipuri de suprafete:
suprafata care vine in contact cu capilarul sinusoid, numita suprafata sinusoidala sau pol vascular
suprafata care vine in raport cu alte hepatocite si delimiteaza pe o anumita distanta un spatiu intercelular
(canaliculul biliar intralobular), numita suprafata biliara sau pol biliar
suprafata care vine in raport cu celelalte hepatocite dar nu delimiteaza nici un spatiu intre ele, celulele fiind
unite prin jonctiuni. Aceasta suprafata se numeste suprafata intercelulara.
Reticulul endoplasmic rugos

Tinde sa se localizeze la polul vascular. El asigura procesele de sinteza a proteinelor de export hepatice.
Hepatocitul sintetizeaza o mare varietate de proteine: majoritatea proteinelor din plasma: factori ai coagularii,
lipoproteine, albumine, globuline.
Dupa sinteza proteinele trec prin aparatul Golgi iar apoi sunt exocitate direct, deoarece secretia este
continua la nivelul hepatocitului. Prin urmare nu exista granule de secretie.
Reticulul endoplasmic neted
Este dispersat in toata citoplasma. El contine seturi enzimatice necesare pentru procesele de catabolism
si pentru procesele de sinteza. REN participa in:
metabolismul glicogenului
sinteza colesterolului
procesele de detoxifiere si inactivare.
Procesele de detoxifiere si inactivare se bazeaza pe reactiile de oxidare si de conjugare. Aici se
inactiveaza o mare parte din medicamente: anticonvulsive, h. steroizi, chimioterapice, antihistaminice. Atunci
cand creste cantitatea de medicamente creste si activitatea enzimatica de la nivelul REN si prin urmare forma
organitelor variaza in functie de necesitatile metabolice ale organismului. Aceste modificari sunt de aspect si
sunt reversibile datorita interventiei lizozomilor.
REN participa la formarea bilei prin:
enzimele care realizeaza conjugarea acizilor biliari: acidul glicocolic si acidul taurocolic
enzimele care realizeaza conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic. cand capacitatea de conjugare a
bilirubinei in hepatocit este depasita, bilirubina neconjugata, insolubila se acumuleaza in sange si apare
icterul.

Mitocondriile
Sunt rotunde sau ovale, in numar de peste 1.000 mitocondrii / celula. Continutul in mitocondrii difera, la
periferia lobulului hepatocitele avand mai multe mitocondrii.
Aparatul Golgi
Se acumuleaza la nivelul polului biliar al hepatocitului. Acesta pare ca un organit multiplu. Exista de
fapt un singur aparat Golgi care se ramifica si da nastere la 50 de aparate Golgi in fiecare celula. El are mai
multe roluri:
definitivarea sintezei si excretia proteinelor plasmatice
formarea lipoproteinelor
formarea lizozmilor din hepatocit
Lizozomii
Sunt localizati spre polul biliar. De aceea se mai numesc si corpi peribiliari. Ei au aspect heteerogen,
existand lizozomi primari, secundari si tertiari. Ei contin enzime prin care catabolizeaza diverse substante
exogene si organite celulare perimate pana la molecule mici care vor fi utilizate ca substrat energetic sau pentru
noi sinteze. Prin urmare lizozomii participa la mentinerea integritatii parenchimului hepatic. De asemenea ei
mai stocheaza ioni, in cantitati mari sub forma de feroproteine.
Peroxizomii
Peroxizomii apar rar in hepatocit comparativ cu celelalte organite. Ei se gasesc cu precadere la polul
biliar, in apropierea REN si a incluziunilor de glicogen. Ei contin enzime oxidative air enzima marker a sa este
catalaza. Sunt implicati in mai multe procese:
procesul de gluconeogeneza
metabolismul purinelor - metabolizeaza adenina si guanina la acid purinic
metabolismul alcoolului - oxideaza etanolul la acetaldehida
in -oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de carbon.
Incluziunile de glicogen
Sunt mai numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului hepatic. Aspectul lor variaza in functie de
ritmul diurn si de starea de nutritie a individului: dupa o masa bogata in glucide numarul lor creste. Ele pot
ajunge uneori si in zona centrala a lobulului hepatic. Au caracter tranzitoriu: apar dupa mese si dispar dupa un
anumit timp.

Incluziunile lipidice
Numarul lor creste in trimestrul al II-lea de sarcina, in lactatie. In etilism cronic, hepatocitele se incarca
cu picaturi lipidice, mai ales cele din zona centrolobulara. Mai apoi se incarca toate hepatocitele.
Membrana celulara a hepatocitului
Membrana contine doua domenii specializate:
1. domeniu orientat spre polul vascular
2. domeniu orientat spre polul biliar
Domeniul de la polul vascular reprezinta 70% din totalul suprafetei hepatocitului. Acest domeniu este in
raport cu capilarul sangvin. Membrana de la acest nivel formeaza microvili care maresc suprafata de contact cu
sangele. Membrana de la acest nivel este separata de peretele capilarului sinusoid prin spatiul perisinusoidal
Disse in care se gasesc microvilii hepatocitelor si fibre de reticulina.
Domeniul de la polul biliar reprezinta aproximativ 15% din suprafata totala a membranei hepatocitului.
Acest domeniu formeaza canaliculul biliar, care are diametrul de aprox. 1 m. Membrana formeaza spre lumen
microvili. Celulele formeaza jonctiuni stranse cu celulele invecinate, fapt pentru care produsii de secretie nu pot
difuza in spatiul extrabiliar. La acest nivel exista o activitate enzimatica crescuta datorita glicoproteinelor de
membrana. In citoplasma din apropierea polului biliar exista microfilamente de actina care circumscriu
canalicului bilar si asigura prin contractie modificarea diametrului acestuia.
Celulele perisinusoidale sunt:
celula Ito
celula pit (cu gauri)
Ambele celule sunt asemanatoare cu celulele hematopoietice. Ele au acest rol (hematopoietic) in viata
fetala si in caz de anemii cronice la adult.

Celulele Ito (lipocitele, celulele striate, celulele interstitiale)

Se intalnesc relativ rar (o celula Ito la 20-25 hepatocite). Au numeroase picaturi lipidice. Ele au raport
strans cu fibrele conjunctive din spatiul Disse. De asemenea, o parte din ele inconjura capilarele sinusoide. Ele
vin in contact cu hepatocitelel dar fara sa faca jonctiuni. Pot strabate cordoanele de hepatocite si ............ Ele au
mai multe roluri:
secreta colagen II care se organizeaza in fibre de reticulina. La nivelul ficatului, daca au loc colagenizari
excesive la nivelul spatiului Disse este afectat raportul dintre capilarul sangvin si polul vascular al
hepatocitului si apar tulburari de troficitate.
secreta factorii de crestere ai hepatocitelor
depoziteaza lipide si vitamina A de natura exogena
in timpul vietii fetale intervin in hematopoieza.
In conditii patologice apar modificari ale fenotipului celulelor Ito: se transforma in fibroblaste,
adipocite, celule stem hematopoietice.
Celulele pit
Se pot identifica doar la ME. Sunt mai rare. Ele sunt asemanatoare cu celulele endocrine: in citoplasma
au numeroase granule electronodense cu diametrul de 300 nm. De aceea, initial s-a considerat ca au rol
endocrin. Acum sunt considerate o varietate de limfocite circulante, fiind niste limfocite mari, cu granulatii si
activitate de killer.
Tesutul conjunctiv
La un ficat normal, tesutul conjunctiv este in cantitate mica. El se gaseste in capsula organului si in hil
de unde trimite prelungiri care insotesc vaselel si ductele biliare pana in spatiile interlobulare Kiernan.
Tesutul conjunctiv se continua in lobulul hepatic sub forma fibrelor de reticulina din spatiile Disse. Ele
pot forma la nivelul lobulului hepatic stroma conjunctiva care asigura mentinerea deschisa a capilarelor
sinusoide.

Ficatul are o mare putere de regenerare. Are loc atat hiperplazia (cresterea in numar) cat si hipertrofia
(cresterea in volum) a celulelor restante. La sobolan, ficatul este regenerat in proportie de 75% in decurs de o
luna.
Daca agresiunea la nivelul ficatului creste, creste si cantitatea de tesut conjunctiv si apare fibroza
hepatica care debuteaza la nivelul spatiilor portale. Se vor forma in acest caz noi septuri conjunctive cu o
orientare aleatorie fata de componentele parenchimului hepatic care vor impiedica raportul normal al
hepatocitelor cu capilarele sinusoide si cu canaliculii biliari. De asemenea, aceste septuri conjunctive vor
diminua hiperplazierea hepatocitelor care vor fi comprimate si se vor forma niste pseudonoduli. Cauze ale
cresterii cantitatii de tesut conjunctiv pot fi tulburari ale nutritiei hepatocitului. Prin modificarea raportului
normal intre hepatocit si capilarul sangvin se produce dezorganizarea parenchimului hepatic.
Circulatia prin ficat
Vascularizatia sangvina
La nivelul ficatului ajunge aproximativ 25% din debitul cardiac de repaus.
Ficatul beneficiaza de o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala. Circulatia functionala aduce 75%
din sangele din ficat si provine din vena porta. Circulatia nutritiva contine 25% din volumul de sange din ficat
si provine din artera hepatica.
Vena porta aduce:
substante absorbite din digestiv
toxine care trec de bariera digestiva
produsi de degradare ai hemoglobinei (de la splina)
produsi de secretie endocrina a pancreasului
Vascularizatia nutritiva se face prin ramurile a. hepatice proprii.
Ultimele ramificatii ale v. porte sunt capilarele sinusoide care se gasesc intre hepatocite in timp ce
ultimele ramificatii ale arterei hepatice sunt capilarele a. hepatice ce se gasesc in spatiile portale. Ele se vor
deschide in capilarele sinusoide, deci capilarele sinusoide vor contine sange venos amestecat cu sange arterial.
Circulatia sangelui in capilarele sinusoide se face de la periferia lobulului spre centru si apoi ale se varsa in
vena centrolobulara.
Capilarele sinusoide
Prezinta un endoteliu discontinuu care are raport cu lamina bazala, ce contine fibre de reticulina care
formeaza o retea laxa in jurul endoteliului capilar. Peretii capilarului sinusoid nu formeaza o adevarata bariera
morfologica intre hepatocit si sange, existand si raporturi directe intre cele doua compartimente, fapt care face
ca schimburile sa fie foarte usoare.
Capilarele sinusoide au un diametru mare, de 30-40 m. Celulele capilarelor sinusoide sunt:
celulele endoteliale - sunt celule alungite, cu nucleu turtit, care proemina spre lumen. Celulele au putine
organite insa au fenestre care sunt grupate, neacoperite de diafragme, vezicule de pinocitoza, ceea ce denota
o activitate intensa pentru enzimele de transport.
celulele Kupffer - deriva din monocitele circulante si apartin astfel SFM (sistemul fagocitar mononuclear).
Ele se pot insa divide. Sunt localizate la jonctiunea dintre doua capilare sinusoide si proemina spre lumen.
Nu realizeaza jonctiuni cu celulele endoteliale. Au forma stelata, au nucleu eucromatic si prezinta mai multe
organite decat celulele endoteliale. Au mai multe caracteristici:
Au organite implicate in sinteze (RER, mitocondrii) deoarece aceste celule sintetizeaza o parte din
proteinele de export ale ficatului
Contin si organite implicate in degradare: lizozomi, fagolizozomi si corpi reziduali.
Celulele Kupffer intervin si in imunitate prin capacitatea lor de a fagocita.
Ele fagociteaza pigmenti, eritrocite imbatranite sau denaturate care nu au fost distruse in splina.
Daca se face splenectomie, aceste celule devin foarte importante.
Au receptori pentru imunoglobuline si complement
Secreta citokine: IL-1

Vascularizatia limfatica
Este foarte bine dezvoltata extralobular. Vasele limfatice se gasesc:
in capsula ficatului (foarte multe)
in septurile conjunctive

apar pana la periferia lobulului hepatic

nu se vad capilare limfatice la nivelul lobulului hepatic.
Originea limfei este in spatiile Disse. O parte din substantele de la acest nivel, care nu patrund in
capilarele sinusoide trec in spatiul Mall (spatiul dintre hepatocitele din placa limitanta si tesutul conjunctiv
portal) si de aici ajung in spatiul Kiernan unde vor forma capilarele limfatice.
Circulatia bilei
La acest proces participa hepatocitele si celulele Kupffer. Bila circula de la centrul lobulului spre
periferie. Canalele prin care circula bile pot fi:
intrahepatice:
intralobulare
canaliculele biliare
canaliculele (pasajele) Hering
extralobulare
canalele biliare perilobulare
canalele biliare interlobulare
canalele hepatice lobare (drept si stang)
extrahepatice
canalul hepatic comun
canalul cistic
canalul coledoc (format din unirea canalului hepatic comun cu canalul cistic)
Canaliculii biliari
Reprezinta componenta initiala a sistemului canalicular. Nu au pereti proprii ci sunt delimitate de
membranele a doua hepatocite invecinate. La MO apar ca niste mici cavitati. Folosind impregnarea argentica
Gomori, se vede ca aceste canalicule alcatuiesc o retea.
Pasajele Hering
Fac jonctiunea intre canaliculii biliari si canalele extralobulare. Reprezinta portiunea de canalicul biliar
aflata la nivelul placii limitante. Ele au perete propriu format dintr-un epiteliu simplu cubic inconjurat de fibre
de reticulina.
Caile biliare extralobulare
Au un perete format dintr-un epiteliu asezat pe o MB care este inconjurata de un strat de tesut
conjunctiv bogat in fibre elastice. Epiteliul poate fi simplu cubic sau simplu cilindric cu microvili.
Caile biliare extrahepatice
Prezinta un perete format din mucoasa, musculara si adventice.
Mucoasa contine un epiteliu simplu cilindric cu celule secretoare de mucus si un corion in care se
gasesc fibre elastice, infiltrat limfoid si glande tubuloacinoase de tip mucos.
Canalul cistic prezinta in mod particular numeroase pliuri spiralate ale mucoasei care au un ax muscular.
Acestea se numesc valvele spiralate Heister.
Canalul coledoc prezinta si el cateva particularitati:
in epiteliu contine celule care secreta somatostatina.
musculara este initial discontinua. Musculara devine apoi continua si se ingroasa pentru a forma sfincterele
Boyden si Oddi. Musculara se ingroasa deci inainte de unirea cu canalul Wirsung si formeaza aici sfincterul
Boyden. Musculara se ingroasa din nou la varsarea ampulei Vater in duoden si formeaza aici sfincterul
Oddi.

APARATUL RESPIRATOR
Cavitatea nazala
Mucoasa este formata din epiteliu si corion. Mucoasa este foarte groasa.
Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat). Majoritatea celulelor au cili, exista si
rare celule caliciforme. Caracteristica este prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Corionul este alcatuit din:
tesut conjunctiv lax
o retea vasculara complexa
glande
Reteaua vasculara pleaca de la ramurile arteriale din vecinatatea peretelui, atasate la periostul
(pericondrul) cavitatii nazale. Ramurile arteriale dau diviziuni ce strabat corionul in intregime pana se impart in
capilare fenestrate care vor asigura nutritia celulelor epiteliale. de aici sangele va fi colectat in venule
postcapilare care se se aduna in lacunele venoase. Lacunele reprezinta vene modificate, cu diametrul mare si
care prezinta din loc in loc ingrosari intimale. Aceste ingrosari contin celule musculare ce functioneaza ca
sfinctere vasculare . Ele vor retine o cantitate mare de sange in mucoasa nazala. Spre exemplu, gripa sau alergie
determina stocarea sangelui in cavitatea nazala. Din aceasta cauza se administreaza decongestionante care vor
face sangele sa treaca mai departe, in ramurile venoase atasate de perioast (pericondru).
Printre ochiurile retelei vasculare exista glande compuse, ale caror ducte se deschid la suprafata
epiteliului. Per ansamblu, mucoasa are:
celule caliciforme
glande ce apartin corionului
glande endoteliale
Toate aceste formatiuni isi varsa produsii de secretie in lumenul cavitatii nazale si acesta va retine
particulele din aer.
De asemenea, reteaua vasculara complexa determina incalzirea aerului. Tot aceasta retea complexa
explica de ce in caz de epistaxis sangerarea este mare.
In cavitatea nazala exista o suprafata de aprox. 500 mm2 acoperita de mucoasa olfactiva, ce are rol
senzorial. Componentele mucoasei senzoriale sunt:
epiteliu cu celule senzoriale (neuroni bipolari modificati)
celule de sustinere (cu cili)
din loc in loc exista celule cu microvili la polul apical
celule stem
Celulele senzoriale
Au o dendrita ce la suprafata epiteliului este dilatata. Aceasta dilatatie se numeste bulb olfactiv . De aici
pleaca 3-4 cili imobili, modificati. Ultrastructura la ME a cililor este diferita de a unui cil obisnuit: in partea
proximala este la fel ca un cil dar in partea distala prezinta chemoreceptori.
Axonul celulei senzoriale intra in alcatuirea nervuluui olfactiv. Acesti neuroni au o viata scazuta (aprox.
30 de zile). Ei sunt permanent reinnoiti. Ei reprezinta contactul cel mai direct al SNC cu mediul extern.
Laringele

Are o sstructura complexa. D.p.d.v. histologic prezinta:

tunica mucoasa
schelet cartilaginos
adventitie (tesut de invelis
laringele are mai multe roluri:
mecanismul fonatiei
impiedica trecerea aerului inspirat spre tubul digestiv
impiedica trecerea alimentelor ingerate spre caile respiratorii
Mucoasa

Are un contur neregulat si determina doua perechi de pliuri (falduri), numite pliuri ventriculare. Intre ele
determina spatiul numit reces ventricular. Aceste pliuri se mai numesc si corzi vocale false. Exista insa si corzi
vocale adevarate.
In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor vocale adevarate, epiteliul
trece brusc in epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului
abraziv al coloanei de aer.
In corzile vocale false, corionul este variabil ca grosime si are:
tesut conjunctiv lax
glande laringeale
foliculi limfoizi
Din loc in loc exista pachete de fibre elastice organizate sub forma ligamentului ventricular.
In corzile vocale adevarate, corionul este mai scazut ca grosime, se pastreaza insa asocierea de fibre
elastice ce determina in acest caz ligemantul vocal. Acesta se insera pe cartilajul tiroid, in 1/3 mijlocie, merge
spre cartilajele aritenoide iar spre trahee se prelungeste prin formatiunea numita corn elastic care se va prinde
de cartilajul cricoid. Lateral de acest ligament este un m. striat (m. tireoaritenoidian), portionea mediala a sa
alcatuind m. vocal. Lig. vocal impreuna cu m. vocal participa in mecanismul fonatiei.
Scheletul cartilaginos
Exista doua tipuri de cartilaj:
hialin (spre exterior):
cartilajul tiroid
cartilajul cricoid
elastic (spre exterior)
epiglota
cartilajele aritenoidiene
Adventitia
Se gaseste la periferia laringelui. Ea reprezinta o cale de acces pentru vase si terminatiuni nervoase. De
asemenea, ea este un instrument de legatura cu structurile din jur.
Traheea
Este un organ tubular, cu lungime de 16-20 cm, cu 16-20 de inele cartilaginoase incomplete alcatuite din
cartilaj hialin. Prezzenta inelelor determina doua regiuni:
regiunea anterioara - cartilaginoasa
regiunea posterioara - membranoasa (contine celule musculare)
Stratigrafie:
mucoasa (epiteliu si corion)
strat cartilaginos (anterior)
strat muscula (posterior)
tunica externa
Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB mai groasa.
Corionul are grosimea inegala. El este denumit dupa unii tela submucosa. El contine:
tesut conjunctiv lax
multe ramuri vasculare
glande traheale (seromucoase)
Tunica cartilaginoasa este formata din lame de cartilaj hialin asezate orizontal, solidarizate intre ele prin
membrane fibroelastice (spatii prin care trec vase si nervi de la exterior la interior).
In regiunea posterioara, capetele sunt solidarizate prin fascicule musculare netede dispuse longitudinal
spre adventice si circular spre lumen. Printre fasciculele musculare, la acest nivel exista glande traheale, ale
caror ducte excretorii ajung la suprafata epiteliului
Adventitia este alcatuita din tesut conjunctiv.
Bronhiile primare
Au aceeasi structura histologica cu traheea.

Plamanii

Au trei elemente:
un invelis, de tip mezoteliu, pleura. Ea este alcatuita din doua foite, una parietala si alta viscerala.
stroma, cu o retea de septuri conjunctive ce compartimenteaza organul in lobi, segmente si lobuli
parenchimul pulmonar care contine:
caile aeriene intrapulmonare si
ramificatiile nervoase, vasculare si limfatice ce le insotesc.

Caile aeriene intrapulmonare

Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat. Toate bronhiile intrapulmonare au astfel de
epiteliu. Falsa stratificare se datoreaza celulelor se vin in contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata
epiteliului. Celulele care sunt inalte cat toata grosimea epiteliului prezinta la polul apical cili cu dimensiunea de
7 m si exista cca. 100-200 cili / celula. Ei se misca cu frecventa de 25 deplasari / secunda. Epiteliul mai
contine:
Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la polul apical si care prezinta
multe granule de mucus in partea supranucleara a celulei.
Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la nivelul MB si cresc treptat in
volum
Celule endocrine (granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu terminatiile nervoase
colinergice. La ME se observa multe organite si granule de secretie electronodense care se gasesc in
regiunea bazala. D.p.d.v. histochimic exista doua tipuri de celule:
care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina
care sintetizeaza hh. peptidici
Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza activitatea contractila a mm. netezi
vasculari.
Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au conexiiuni cu terminatiile
nervoase.
Caile aeriene intrapulmonare se divid dicotomic. Din traheerezulta 2 bronhii principale, care determina
doua bronhii secundare care determina doua bronhii tertiare etc.
Structura histologica nu se modifica esential insa se modifica diametrul cailor aeriene (dioametrul
scaade). Elementele caracteristice (care deosebesc caile cu diametru mare fata de caile cu diametru mic) sunt
elementele cartilaginoase:
cartilajul hialin este prezent la caile cu diametru mare
treptat cartilajul hialin este inlocuit cu cartilaj elastic. Lamele cartilaginoase devin fine si acestea se gasesc
in bronhiile cu diametru mic.
Cand diametrul devine 0,5-2 mm structura cartilaginoasa nu mai exista iar caile devin bronhiole.
Bronhiile intrapulmonare
Tunica mucoasa este formata din epiteliu respirator asezat pe corion destul de putin inalt. Corionul
contine o retea de fibre elastice in care fasciculele sunt asezate longitudinal.
Tunica musculara este formata din benzi (fascicule) de tesut muscular neted, spiralate, mai aproape
unele de altele in bronhiile intrapulmonare cu diametru mare iar pe masura ce diamtrul caii aeriene scade,
fasciculele devin mai distantate.
Stratul cartilaginos este alcatuit din mai multe piese de cartilaj hialin cu contur foarte neregulat
solidarizate prin benzi de tesut conjunctiv dens. Intre muschi si cartilaj exista glandele bronsice.
Adventitia ataseaza calea aeriana de calea arterei si venei pulmonare.
Bronhiola preterminala
Bronhiola preterminala exista aproape de teritoriul de tranzit pentru aer unde acesta se opreste.
Structura histologica este diferita. Diametrul este de 0,5-2 mm. Epiteliul este simplu cilindric cu corpi
neuroepiteliali si celule Clara. Dincolo de epiteliu exista o lama fina de tesut conjunctiv. Stratul muscular
contine celule musculare spiralate. Prezinta si tunica de invelis (adventitie).
Mucoasa contine corpi neuroepiteliali. Acestia reprezinta asocieri de 10-80 celule strans atasate, cu
proprietati argirofile. La ME se observa ca lapolul apical exista microvili. Au un singur nucleu, uneori indentat

si multe organite. Aceste celule au su numeroase granule de secretie, acumulate mai laes la polu bazal. Ele iau
contact cu cate o terminatie nervoasa. Aceste celule sunt echivalentele celulelor endocrine din celelalte cai
aeriene. Produsii de secretie pot fi de asemenea catecolamine sau hh. polipeptidici.
De regula corpi neuroepiteliali sunt inconjurati de celule Clara (asemanatoare cu celulele caliciforme).
Aceste celule sunt bombate, fara specializari iar la ME se observa ca au un continut crescut de granule de
secretie alcatuite din GAG si colesterol. Produsul de secretie eliberat de aceste celule are rol de protectie a
suprafetei epiteliului.
Bronhiolele terminale
Sunt asemanatoare cu bronhiolele preterminale dar au un diametru mai mic. Fiecare bronhiola terminala
determina 2-3 bronhiole respiratorii. Ele reprezinta spatii de schimb. La nivelul lor se deschid primele alveole.
Bronhiolele respiratorii
Sunt acoperite de epiteliu simplu cubic. De asemenea ele mai contin o lama fina de tesut conjunctiv si
celule musculare netede dispuse circular, mai apropiate in portiunea initiala a bronhiolei respiratorii si apoi mai
distantate in portiunea distala. La capatul bronhiolei respiratorii, din tunica musculara raman inele incomplete
ce unesc orificiile de deschidere ale alveolelor.
Fiecare bronhiola respiratorie se imparte in doua ducte alveolare, care nu mai prezita pereti proprii.
Aceste ducte iau nasterea datorita asezarii orificiilor de deschidere ale mai multor alveole pe aceeasi
circumferinta.
Alveolele
Sunt spatii de schimb. In organism exista aprox. 150 mil. alveole. Fiecare este ca o sfera cu diametrul de
300 m. Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare, capilare si celule. Septurile prezinta din loc in
loc discontinuitati numite perikohn cce au rolu de a egaliz presiunea intre alveolele invecinate.
Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
pneumocite de tip I
pneumocite de tip II
Pneumocitele de tip I
Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte aplatizate (au doar 70 nm
grosime) si au foarte putine organite. U o suprafata mare (4.000 m2) si sunt atasate unele de altele prin
jonctiuni stranse. Pe suprafata lor se observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din celulele
alveolare de tip II.
Pneumocitele de tip II
Sunt mari, globulare, cu diametrul de 10-15 m. Sunt atasate de pneumocitele de tip I si au suprafata
membranara libera spre alveole. La ME se observa ca au un singur nucleu rotund, central si contin aproape
toate organitele: RER, ribozomi, mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au doua
caracteristici:
corpii multilamelari
corpii multiveziculari
Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au doua roluri:
1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului
2. contin un factor antiatelectatic (atelectaia este procesul de alipire a peretilor alveolari. Acest factor
antiatelectatic este surfactantul care este un amestec de substante PC-like, lecitina etc. Acest amestec de
substante se aseaza intr-o pelicula ca de film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. Are grosimea de
30 nm. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m2 corespund cateva mg de surfactant. Rolul sau
este:
modifica tensiunea superficiala la suprafata
ataseaza particulele de impuritati
faciliteaa deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei
Sub epiteliu exista o retea capilara cu foarte multe anastomoze, formata din capilare nefenestrate. Printre
ele exista fibre elastice ce se intind in inspir si protejeaza structurile alveolare de modificari bruste. Exista si o
retea de fibre de colagen si celule:
celule conjunctive fixe - fibroblaste si fibrocite care produc fibrele elastice si de colagen
celule sangvine migrate: neutrofile, limfocite, mastocite.

Bariera alveolo-capilara
Este o membrana biologica cu urmatoarele elemente:
portiunea aplatizata a celulelor alveolare de tip I
o membrana bazala alcatuita prin fuziunea MB a celulelor de tip I cu MB a celulelor endoteliale
portiunea aplatizata a celulelor endoteliale (de la nivelul capilarului)
Are grosimea de aproximativ 2,2 3 m. Ea este bariera aer-sange iar gazele respiratorii strabat aceasta
structura prin difuziune pasiva: oxigenul trece din alveola spre capilar iar dioxidul de carbon trece din capilar
spre alveola.

Macrofagele alveolare
Sunt celule cu diametru mare, au multe prelungiri (pseudopode) care le permit sa se deplaseze pe
suprafata alveolei si sa fagociteze diverse particule ajunse pana aici: carbune, praf, bacterii etc.
La ME se observa ca aceste celule au un singur nucleu foarte plicaturat, au o citoplasma bogata cu multe
organite dintre care forte multi lizozomi si fagolizozomi. Acestia ajuta la descompunerea particulelor
fagocitate.
Uneori aceste macrofage nu digera complet particulele fagocitate. Atunci maceste mecrofage vor evolua
in doua feluri:
migreaza in sens invers, ajungand in in caile aeriene cu diametru mare, aceasta petrecandu-se datorita secretiilor
mucoase si cililor. Macrofagele ajung astfel in spatiul de unde vor fi eliminate prin tuse.
migreaza strabatand peretele alveolar, la nivelul pneumocitelor de tip I, ajung in septul alveolar si apoi pe
cale limfatica ajung in ganglionii limfatici unde aceste particule vor fi distruse in doua moduri:
macrofagele transfera particulele nedigerate macrofagelor fixe de aici care le vor distruge
macrofagele primesc in ganglion instructiunea de autodistrugere si apoi va fi fagocitat de
macrofagele fixe.
Macrofagele alveoalre isi au originea in monocitele circulante iar in spatiul tisular se modifica.

APARATUL GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este alcatuit din:
1. gonade - ovare
2. cai genitale
trompa uterina
uter
vagin
3. glande anexe
glanda mamara
placenta
Trompa uterina
Este un organ pereche, cavitar, localizat in cavitatea peritoneala, dispus lateral de uter si medial de ovar.
D.p.d.v. anatomic prezinta 4 rediuni:
zona infundibulara
zona ampulara
zona istmica
zona intramurala
Trompa uterina prezinta si 2 orificii prin care comunica:
cu cavitatea peritoneala - in zona infundibulara
cu cavitatea uterina - ostiumul tubar
D.p.d.v. histologic peretele are trei tunici:
mucoasa
musculara
seroasa
Mucoasa
Prezinta numeroase falduri sau pliuri longitudinale care umplu lumenul si ii dau un aspect labirintic.
Aceste falduri se ramifica dar nu se anastomozeaza, astfel incat fenestrele dintre falduri comunica intre ele.
Acesta este un element de diagnostic diferential intre trompa uterina si vezicula seminala unde faldurile se
anastomozeaza si fenestrele nu mai comunica intre ele.
Faldurile sunt lungi si dese in zona infundibulara si se reduc ca numar in zona istmica. Ele dispar in
zona intramurala unde intalnim o mucoasa aproape neteda. Aceste falduri au rol in deplasarea ovulului sau
zigotului catre cavitatea uterina.
Mucoasa contine un epiteliu si un corion (lamina propria).
Epiteliul contine trei tipuri de celule:
1. Celulele ciliate - cilii lor vin in contact cu lumenul. Aceste celule predomina in faza foliculara, cilii
dezvoltandu-se sub actiunea astrogenilor. Cilii au rolul de a deplasa lichidul de la suprafata mucoasei,
impreuna cu ovulul sau zigotul. Ei faciliteaza si deplasarea spermatozoizilor pana la zona ampulara.
2. Celulele secretorii - sunt mai scurte, au polul apical rotunjit. Ele nu vin in contact cu lumenul in faza
foliculara cand numarul lor este si foarte redus. Ele cresc insa ca numar in faza luteinica si intra in contact
cu lumenul deoarece celulele ciliate se reduc ca inaltime.
3. Celulele intercalate - vin in contact cu MB dar nu ajung niciodata in contact cu lumenul. Ele sunt
precursori ai celulelor secretorii in care se vor transforma in timpul fazei luteinice.
Celulele secretorii produc un lichid care are rol in:
capacitatia spermatozoizilor
troficitatea oului sau ovulului
transportul ovulului sau al zigotului
Prin urmare, participa la transportul oului sau ovulului urmatoarele elemente:
cilii celulelor ciliate
faldurile mucoasei

musculara, prin miscarile sale peristaltice

Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat dar fara glande. Vasele sunt mari, artere
sau vene, care in timpul ovulatiei devin hiperemice, turgescente, conferind trompei uterine un grad mare de
distensibilitate si o reducere a motilitatii ei care este necesara pentru a se putea aplica pe ovar pentru a capta
ovulul.
Tunica musculara
Este alcatuita din muschi neted dispus in doua straturi: circular intern si longitudinal extern.
Tunica musculara este mai groasa in zona intramurala si istmica si este mai subtire in zona ampulara si
infundibulara. Ea ajuta la deplasarea oului sau ovulului si a spermatozoizilor.
Seroasa
Este alcatuita din spiteliu simplu pavimentos si tesut conjunctiv bogat vascularizat. De fapt seroasa este
alcatuita din mezoteliul peritoneal.

Rolurile trompei uterine

Trompa uterina preia ovocitul II in ovulatie. Acesta poate fi fertilizat in zona ampulara, caz in care el isi va
definitiva a doua diviziune meiotica si se va forma, prin unirea cu spermatozoidul, zigotul (oul).
In trompa uterina incepe segmentatia oului timp de 4-5 zile
Dupa 4-5 zile, prin ostium, oul va fi impins in cavitatea uterina unde el va nida.
La nivelul trompei uterine se poate implanta oul segmentat. Aceasta se poate intampla din mai multe cauze:
dupa anexite acute netratate, care s-au cronicizat si au dus la micsorarea sau chiar astuparea
ostiumului
datorita malformatiilor trompui uterine (lumen prea ingust, foarte lungi, foarte inalte sau infantile)
Daca implantarea s-a facut in zona istmica sarcina nu se dezvolta mai mult de 2-3 saptamani dupa care
trompa se rupe, apare hemoragia si este necesara interventia chirurgicala de urgenta.
Daca implantarea se face in zona ampulara sau infundibulara sarcina se poate dezvolta 2-3, maxim 4
luni dupa care se produce avort prin ruptura de trompa uterina sau evacuare in cavitatea peritoneala, in
ambele cazuri existand hemoragie si necesitand interventia chirurgicala de urgenta.
Uterul

Este un organ cavitar, situat inapoia vezicii urinare si in fata rectului. El are forma de para cu varful in
jos. D.p.d.v. anatomic i se descriu mai multe regiuni:
corpul uterin
istmul uterin
colul uterin
D.p.d.v histologic corpul si istmul uterin au structura asemanatoare iar colul uterin are structura diferita.
La nivelul corpului se deschid cele doua ostiumuri tubare. Portiunea dintre cele doua ostiumuri se numeste
fundul uterin si la acest nivel peretele este mai subtire. De aceea, in aceasta zona peretele se poate rupe foarte
des in timpul chiuretajelor.
Corpul si istmul uterin
Au peretele format din trei tunici:
1. mucoasa = endometru
2. musculara = miometru
3. seroasa = perimetru

Endometrul
Este alcatuit dintr-un epiteliu si corion.
Epiteliul se imparte in:
epiteliu de acoperire - epiteliu simplu cilindric
epiteliu glandular - este o extensie a epiteliului de acoperire la nivelul glandelor uterine (cripte uterine) care
reprezinta invaginari ale epiteliului in corion. Aceste glande sunt simple, tubulare drepte, rareori fiind
ramificate si daca sunt ramificate aceasta se intampla numai in portiunea profunda endometrului.

Corionul este format din tesut conjunctiv lax spinocelular bogat vascularizat si inervat.
Portiunea bazala a endometrului reprezinta 1/4 din grosimea totala a endometrului (2 mm din 8-9 mm).
Aceasta portiune alcatuieste endometrul bazal si nu este sensibila la actiunea hormonilor ovarieni, deci nu
sufera modificari in timpul ciclului uterin. Endometrul bazal contine:
fundul glandelor uterine
corion dens citogen
Endometrul functional reprezinta 3/4 superioare din grosimea endometrului. El contine:
corpul si colul glandelor uterine
corion citogen mai putin dens
Endometrul functional este deosebit de sensibil la actiunea h. ovarieni si el sufera modificari importante
de-a lungul unui ciclu ovarian.Aceasta portiune se va elimina in timpul menstruatiei. De asemenea, in faza
secretorie si in timpul sarcinii, endometrul fonctional este subdivizat in 2 parti:
partea compacta (superficiala) - contine epiteliul de acoperire, colul glandelor uterine si corionul aferent
partea spongioasa - contine corpul glandelor uterine si corionul aferent

Miometrul
Este format din fibre musculare netede dispuse in 3 straturi:
stratul intern - fibre musculare netede dispuse circular si longitudinal
stratul extern - fibre musculare netede dispuse de asemenea circular si longitudinal
stratul mijlociu - fibre musculare netede oblic spiralate. In acest strat se gasesc arterele si venele care
alcatuiesc reteaua vasculara arcuata. Acestor vase le lipseste adventicea, deci tunica musculara a vasului se
continua cu fibrele musculare netede ale miometrului. Aceasta particularitate are rol in oprirea foarte rapida
a hemoragiei dupa nastere, dupa interventii chirurgicale etc.

Perimetrul
Este format din mezoteliul peritoneal (epiteliu simplu pavimentos) si tesut conjunctiv dens.
Endometrul (continuare)
Endometrul este tesutul cu cea mai mare sensibilitate la actiunea h. ovarieni. Au loc modificari zilnice
ale acestui tesut. Prin urmare acest tesut sufera transformari ciclice ce se repeta la fiecare 28 de zile (de ovbcei)
si care alcatuiesc ciclul endometrial. Ciclul endometrial se suprapune peste ciclul ovarian.
Endometrul contine elemente epiteliale si elemente mezenchimale.
Elementele epiteliale
Sunt reprezentate de cele doua epitelii (de acoperire si glandular). Aceste epitelii vor fi formate din mai
multe tipuri de celule:
celule proliferative (celuel bazale). Aceste celule formeaza epiteliul de acoperire si epiteliul glandular din
endometrul functional in faza proliferativa. De asemenea, aceste celule vor forma glandele de la nivelul
portiunii bazale a endometrului.
Celulele sunt inalte, cilindrice, cu citoplasma putina, usor bazofila sau amfofila. Raportul nucleocitoplasmatic este >1. Nucleii sunt alungiti, tahicromatici, cu nucleoli mici. Acestea sunt celule care se divid
intens. Din aceasta cauza apare pseudostratificarea spiteliului glandular si de acoperire.
Celulele epiteliale ciliate - formeaza epiteliul de acoperire si epiteliul din zona colului uterin in faza
proliferativa a ciclului endometrial. Ele descresc ca numar in faza secretorie. Falsa stratificare a epiteliului
aproape dispare in faza secretorie. Aceste celule au citoplasma acidofila, mai abundenta si nucleul
eucromatic, cu nucleoli evidenti.
Celulele secretorii - sunt putine ca numar in faza proliferativa si mai numeroase in faza secretorie. Aceste
celule nu se mai divid. Ele acumuleaza in citoplasma granule cu produsi de secretie care se pot localiza mai
intai subnuclear (nucleul fiind situat apical), apoi acestea se impart (nucleul fiind situat central), apoi
granulele se situeaza la polulapical (nucleul fiind situat bazal). Daca produsii de secretie sunt prezenti, avem
de a face cu celula secretorie vacuolara. Dupa exocitoza produsilor de secretie, polul apical se rotunjeste si
avem de a face cu celula secretorie nevacuolara. Celulele secretorii se gasesc predominant in epiteliul de
acoperire in faza proliferativa si apoi se localizeaza predominant in corpul si colul glandelor uterine, din
faza proliferativa tardiva pana la sfarsitul fazei secretorii.

Elementele de natura mezenchimala

Stroma conjunctiva
Este constituita din tesut conjunctiv lax spinocelular, in care predomina componenta celulara. Exista si
putine fibre de reticulina si putina substanta fundamentala.

Celulele
Celulele se dispun in vartejuri in jurul glandelor si vaselor. Exista mai multe tipuri de celule:
celula stromala reticulara de tip fibroblast. Aceasta celula este foarte sensibila la actiunea h. ovarieni:
In faza proliferativa, incipienta si mijlocie, celula este fusiforma, are dimensiuni mici, citoplasma
usor bazofila si nucleul tahicromatic.
In faza proliferativa tardiva celula creste in dimensiuni, apar prelungirile, se incarca cu organite
celulare si acest proces continua si in faza secretorie incipienta si mijlocie.
In faza secretorie tardiva are loc procesul de predecidualizare care consta in hipertroierea celulelor
care se vor incarca cu incluziuni de glicogen, citoplasma va deveni deci foarte acidofila iar nucleul
va fi mare si eucromatic. In acest stadiu limitele intercelulare sunt foarte evidente. Aceste celule vor
forma decidua materna.
celula spinoasa (xantomatoasa) - are origine mezenchimala local si nu origine histiocitara. Ea apare in faza
secretorie mijlocie si tardiva. Are o citoplasma cu multe vacuole lipidice si un nucleu mic, reniform,
tahicromatic.
celula granulomatoasa - nu provine din granulocitele sangvine ci are origine limfocitara, fiind
asemanatoare cu limfocitele mari, citotoxice, cu granulatii in citoplasma. Apare in faza secretorie mijlocie si
tardiva.
limfocitele - sunt izolate si apar in faza secretoire mijlocie si tardiva.
plasmocite - secreta IgA. Si ele sunt izolate Daca sunt grupate semnifica existenta unei endometrite.

Fibrele de reticulina
Sunt un marker important pentru functionalitatea endometrului si pentru receptivitatea hormonala.
Fibrele de reticulina sunt produse de celula stromala reticulara de tip fibroblast. Numarul si localizarea lor sunt
influentata de h. ovarieni:
Fibrele de reticulina sunt putine in faza proliferativa incipienta cand se dispun periglandular si periarterial
Spre sfarsitul fazei proliferative ele vor creste ca numar si se vor dispune si in stroma interglandulara si
intervasculara.
In faza secretorie continua sa creasca numarul lor, devin mai groase.
In ziua 22 (faza secretorie mijlocie) se edematiaza si le dispare reactia argirofila. Prin urmare ele nu vor mai
putea fi evidentiate la MO insa nu dispar.
In ziua 23 reapare reactia argirofila iar fibrele se dispun sub forma de cuiburi in jurul celulelor predeciduale.
Din aceasta cauza limitele lor se vor obsrva atat de usor.
Substanta fundamentala
Este bogata in apa, proteine, glucide, lipide si mucopolizaharide cu greutate moleculara mare ce apara in
special in faza secretorie.
Vasele sangvine
Arteriolele spiralate provin din aa bazale ale endometrului. Arterele bazale ale endometrului provin din
aa. radiate si scurte de la limita endometru - miometru. Aa. radiate si scurte provin la randul lor din reteaua
vasculara arcuata de la nivelul miometrului.
Aa. spiralate sunt foarte receptive la actiunea hormonilor ovarieni:
In faza proliferativa incipienta ele sunt drepte, au lumen ingust
In faza proliferativa tardiva ele devanseaza in crestere stroma si devin spiralate
In faza secretorie pereteii se ingroasa foarte mult si vor prezenta contractii ritmice, sub influenta h. ovarieni
cu frecventa de 60-70 / min.
In faza secretorie tardiva, cand nu se mai secreta h. estrogeni sau progesteroni apar contractii lungi care vor
duce la aparitia unor zone de ischemie. Api apare necroza si impastarea tesutului iar in final va avea loc

eliminarea (descuamarea) endometrului functional impreuna cu o cantitate variabila de sange. Endometrul

functional nu se elimina tot la un momant dat ci alterneaza zonele descuamate cu zonele de proliferare,
motiv pentru care endometrul are un aspect foarte heterogen ce variaza de la o ora la alta.
Ciclul endometrial
Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si se suprapune
perfect peste ciclul ovarian. El are mai multe faze:
faza menstruala (2-5 zile)
faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian (din ziua 5 pana in ziua 14)
faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian (din ziua 14 pana in ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei proliferative, durata fazei secretorii
fiind constanta.
faza proliferativa:
endometrul se reface pe baza stratului bazal (de la 2 mm grosime acesta va ajunge la 8-9 mm)
in epiteliul de acoperire predomina celulele ciliate si celulele proliferative
glandele uterine au lumen ingust, nu au produs de secretie in lumen, sunt rectilinii, avand o crestere
concomitent cu stroma. Predomina celulele proliferative iar in faza proliferativa tardiva apar si
celulele secretorii. Epiteliul are un aspect de pseudostratificare deoarece in peretii glandelor uterine
se evidentiaza numeroase mitoze.
stroma este densa, bogat celulara, predominand celulele stromale reticulare de tip fibroblast. Si la
acest nivel sunt prezente mitozele.
arterele spiralate sunt drepte, au lumenul ingust si peretele subtire. Ele se spiralizeaza in faza
proliferativa tardiva
se evidentiaza numeroase fibre de reticulina
Faza secretorie
glandele, in sectiune transversala au aspect spiralat sau stelat.
epiteliul de acoperire este format din celule ciliate si celule secretorii
glandele uterine devanseaza in crestere stroma, asupra lor se exercita o presiune si ele se
spiralizeaza. Glandele vor fi deci spiralate sau stelate. In epiteliul glandular predomina celulele
secretorii. Epiteliul nu mai are aspect de pseudostratificare. Ele au lumen larg in care se evidentiaza
produsul de secretie intens acidofil.
in stroma nu mai exista mitoze si se gasesc celule stromale reticulare de tip fibroblast alaturi de
celule xantomatoase, celule granulomatoase, limfocite si rare plasmocite.
se evidentiaza fibrele de reticulina
arterele spiralate au peretele gros ce prezinta contractii ritmice cu frecventa de 6-0-70 / min. La
sfarsitul fazei secretorii apar sunturi arteriovenoase, adevarate lacuri de sange dispuse in corionul de
sub epiteliul de acoperire. La sfarsitul fazei secretorii, cand nu se mai secreta estrogeni si
progesteron apar contractii lungi ale aa. spiralate care vor duce la aparitia ischemieie, a necrozei,
impastarii tesutului si in final a descuamarii sale. Descuamarea este parcelara, se face prin
eliminarea si a unei cantitati variabile de sange. Prin urmare apare sange in lumenul glandei uterine.
Colul uterin
Reprezinta partea inferioara a uterului, cu forma de butoias, la nivelul careia se insera vaginul. Prin
urmare, colul uterin are doua portiuni:
supravaginala
infravaginala
Lumenul colului uterin se numeste canal cervical. El are doua orificii:
intern - asigura comunicarea cu istmul uterin
extern - esigura comunicarea cu vaginul
Pe o hemisectiune la nivelul colului uterin se observa ca central se afla un ax fibromuscular format din
75-85% tesut conjunctiv fibros si 15-25% muschi neted. Fibrele musculare netede sunt organizate in fascicule
separate de tesut conjunctiv fibros. Colul uterin este mai dur decat corpul uterin. Sub influenta hormonilor
ovarieni si placentari, axul conjunctiv muscular se ramoleste si colul se inmoaie si are aspect catifelat.

Colul uterin este impartit in doua parti:

endocolul (spre canalul cervical)
exocolul

Endocolul
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, bogat in celule mucoase. Acest epiteliu se
invagineaza in corion si da nastere glandelor cervicale care sunt tubulare ramificate. Ele au lumenul mai larg
decat glandele uterine si prezinta adesea produs de secretie cu tenta acidofila in lumen.
Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat. Uneori orificiile de varsare ale
glandelor epiteliale se pot obstrua (in infectii). Atunci produsul de secretie se aduna in lumenul glandular,
epiteliul glandular se turteste si se formeaze un ou (chist) al lui Naboth. Cand aceste chisturi sunt foarte multe
ele proemina in canalul cervical si il pot chiar obstrua, caz in care este necesara interventia chirurgicala.
Exocolul
Este acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Prezinta un corion fara glande dar care
contine tesut conjunctiv dens bogat vascularizat cu vase de calibru mare (artere si vene) si filtrat limfocitar
nodal sau difuz.
Secretia colului uterin este foarte importanta. Ea difera in functie de fazele ciclului ovarian. Aceasta
secretie este mai apoasa in timpul ovulatieim facilitand patrunderea spermatozoizilor prin canalul cervical. In
faza progesteronica secretia este vascoasa pentru a impiedica patrunderea germenilor. Secretia de la acest nivel
poarta numele de glera. Glera participa si la formarea secretiei vaginale normale.
Jonctiunea epiteliu simplu cilindric - epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat este brosca.
Aceasta jonctiune este frecvent sediul unor tumori, cancerul de col uterin fiind foarte frecvent dar nu se moare
din aceasta cauza, indicele de mortalitate fiind de 8 : 100.000.
Vaginul
Este un conduct musculo-fibros cilindric care se insera la nivelul colului uterin unde determina aparitia
a 4 funduri de sac.:
doua funduri de sac laterale
fundul de sac posterior - cel mai larg, locul de prelevare a secretiilor
fundul de sac anterior - cel mai scurt
Peretele vaginal are mai multe tunici:
mucoasa
musculara
adventice
Mucoasa
Nu are glande. Secretiile vaginale se formeaza insa din:
glera de la nivelul endocolului
transudatia plasmatica ce are loc la nivelul vaselor mari ale corionului din mucoasa vaginala.
Secretia vaginala are un pH acid. Daca pH-ul ar fi neutru sau chiar bazic mucoasa ar fi foarte expusa la
infectii. PH-ul este acid deoarece celulele mucoase sintetizeaza glicogen. Celulele superficiale, incarcate cu
glicogen, se descuameaza iar glicogenul se raspandeste in lumen. El va fi metabolizat la acid lactic de bacilul
Dodderlain care constituie flora bacteriana saprofita a vaginului. Astfel pH-ul mucoasei vaginale este acid.
Epiteliul este pluristratificat pavimentos nekeratinizat in care se gasesc zone de precornificare
(prekeratinizare) deoarece in celulele superficiale epiteliale exista keratohialina. Epiteliul vaginal are o grosime
variabila, intre 150-200 m si e format din urmatoarele straturi celulare:
stratul bazal, la nivelul MB - un singur rand de celule
stratul parabazal - 3-4 straturi de celule
stratul intermediar
stratul superficial
Celulele stratului superficial se pot descuama si prin urmare ele se pot preleva in secretia vaginala. Din
secretie se va face un frotiu care se va colora prin tehnica Babes-Papa-Nicolau care foloseste mai multi
coloranti:

pentru nucleu se foloseste hemalaunul

pentru citoplasma se foloseste fuxina acida si verdoglobina???????
Celulele mucoase:
Celulele bazale sunt celule cubice sau usor rotunjite, cu diametrul de 15 m, cu un nucleu de 10 m
diametru, eucromatic si cu citoplasma bazofila.
Celulele parabazale au diametrul de 20 m, cu un nucleu de 8-9 m diametru, citoplasma bazofila.
Celulele intermediare sunt de doua feluri:
celule adevarate - au aspect de nacela (naviculare). Ele apar doar pe frotiurile de sarcina. Astfel se
poate pune diagnosticul de sarcina inainte sa se pozitive testele hormonale.
celule mari - au diametrul de 25 m iar nucleul are un diametru de 5-6 m. Celula sufera fenomene
de prepicnoza si apoi picnoza prin cariorecsis (fragmentarea nucleului) si carioliza (liza nucleului).
Aceste celule au citoplasma bazofila sau amfofila deoarece incepe secretia de glicogen care se
dispune perinuclear
Celulele superficiale - prezinta acumulari lipidice perinuclear.
Sub influenta estrogenilor celulele epiteliale se matureaza rapid si vor fi multe celule acidofile cu nuclei
picnotici. In faza estrogenica deci:
indicele acidofil este de 70%
indicele picnotic este de 90%
Progesteronul faciliteaza descuamarea celulelor sin stratul intermediar si parabazal. Prin urmare el
impiedica maturarea. In faza progesteronica deci:
indicele acidofil este de 5-10%
indicele picnotic este de 5%
Prin stabilirea celor 2 indici este cel mai usor de stabilit profilul hormonal al persoanei.
In faza luteinica, in epiteliul vaginal exista si limfocite. Acestea nu trebuie interpretate ca o stare de
infectie.

Glanda mamara
Se gaseste in partea anterioara a toracelui, prepectoral, in hipodermul regiunii.
Fiecare din cele doua glande are in structura sa 15-20 lobi glandulari, fiecare lob fiind o glanda separata,
cu canal de extcretie propriu (canal galactofor) care se deschide la nivelul mamelonului prin porul galactofor.
Lobul glandular este format din lobuli glandulari delimitati intre ei de tesut conjunctiv fibros si adipos.
In lobuli este stroma, formata din tesut conjunctiv lax, si parenchimul. In tesutul conjunctiv lax stromal exista
limfocite si plasmocite care cresc ca numar in faza progesteronica si in timpul sarcinii. Se secreta si IgA care se
transmite prin laptele matern la nou-nascut si se realizeaza astfel imunizarea pasiva.
In stroma, premenstrual, apare un edem stromal si se produce mastrodinia premenstruala.
Glanda mamara in repaus
Parenchimul are canalele de secretie intralobulare delimitate de epiteliu simplu cubic si insule de celule
secretorii in repaus care pot fi izolate sau atasate la un canal secretor intralobular. Canlul intralobular se varsa
intr-un canal extralobular (canal galactofor) care sunt delimitate de un epiteliu bistratificat cubic sau cilindric.
Inainte de varsare, canalul galactofor se dilata si formeaza un sinus galactofor care este delimitat de derm pe de
o parte si de epiteliul bistratificat al canalului galactofor pe de alta parte.
Glanda mamara in lactatie
Celulele secretorii aflate in repaus devin active, inmuguresc si vor da nastere acinilor glandulari care au
forme si marimi diferite. Acinii vor fi delimitati de epiteliu simplu cubic. In lumenul acinilor exista laptele,
produsul de secretie care este acidofil. Stroma se reduce, in rest, celelalte structuri aau aceeasi alcatuire ca in
repaus.
Secretia este apocrina.

APARATUL GENITAL MASCULIN

Este format din:

gonada (glanda genitala) = testiculul care are secretie mixta:
exocrina - spermatozoizii
endocrina - h. testosteron
caile genitale - cu rol de depozitare si transport al spermatozoizilor
glandele genitale accesorii:
doua vezicule seminale
prostata
doua glande bulbouretrale
organul copulator

Testiculul
Se dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale, acest lucru fiind esential pentru
generarea spermatozoizilor (este necesara o temperatura cu 2-3C mai mica decat tenperatura corpului). Cand
acestea nu coboara, spermatozoizii nu sunt generati si apare sterilitatea (la om). Spre exemplu, la om testiculele
coboara doar in perioada imperecherii.
Ele ou forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm iar lungimea axului anteroposterior este de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g dar exista variatii, in functie de talia individului etc.
Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sun acoperite de tunica vaginala (foita viscerala a
peritoneului). Deci tunica vaginala este alcatuita dintr-un mezoteliu si o membrana bazala. Foita viscerala se
muleaza si pe capul epididimului.
Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa, inextensibila, formata din tesut
conjunctiv, fibre de colagen si elastina cu dispozitie lamelara si fibre musculare netede rare. Posterior, tunica
albuginee formeaza o ingrosare numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care pornesc septuri
conjunctive care devin incomplete in partea opusa mediastinului si care delimiteaza niste camarute, lobulii
testiculari, ca niste trunchiuri de piramida cu baza mare spre tunica albuginee.
Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. In fiecare lobul exista tubii seminiferi (1-4 / lobul). Ei au traseu
foarte sinuos si intre ei exista tesut interstitial care reprezinta prox. 35% din volumul testicular. Tesutul
interstitial este format dintr-o retea de tesut conjunctiv lax cu putine fibre de colagen si reticulina, fibroblasti si
rare macrofage si mastocite. Prin acest tesut patrund vase de sange, capilare fenestrate cu diafragme. Mai exista
vase limfatice, nervi si grupuri de celule endocrine (celulele Leydig) care secreta testosteron.
Sub albuginee se vede tunica vasculosa care contine vase de sange cu calibru mult mai mare. Aceste
vase trec de la un lobul la altul prin zona unde septurile conjunctive sunt incomplete.
Celulele Leydig
Au forma poligonala, diametrul de 15-20 m, sunt grupate si sunt inconjurate de o bogata retea de
capilare sangvine. Au nucelul mare, eucromatic, in general excentric. Rareori pot fi binucleate. Citoplasma este
acidofila si poate avea aspect spongios, vacuolar, datorita picaturilor lipidice din interior.
La ME se observa ca aceste celule au caracteristici comune cu cele ale celulelor secretoare de hormoni
steroizi: REN abundent, aparat Golgi bine dezvoltat, mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, picaturi lipidice.
La om se intalnisc si niste formatiuni cristaloide de natura proteica, numite cristale Reinke care cresc o data cu
inaintarea in varsta. Exista si incluziuni de lipofuscina.
Secretia celulelor Leydig este stimulata de:
LH care se mai numeste si interstitial cell stimulating hormone - ICSH.
prolactina
Celulele Leydug uncep sa se diferentieze in viata fetala si incep sa secrete testosteron, cu rol in
dezvoltarea aparatului genital masculin. Din L4 incep sa involueze, pana in L8 iar la nastere nu mai exista (nu
se pot diferentia de fibroblaste). La pubertate se diferentiaza din nou si vor ramane toata viata. Aici se
elibereaza 95% din testosteron iar 5% se elibereaza la nivelul corticosuprarenalei. In fiecare i se secreta 7 mg de
testosteron din care:
O parte trece in circulatie si devine testosteron circulant. El ajuta la:
diferentierea aparatului genital masculin

diferentierea si dezvoltarea SNC

imprimarea caracterele sexuale secundare
intervine in procesele anabolice
determina comportamentul de tip masculin
Alta parte intra in epiteliul tubilor seminiferi si ajuta la diferentierea si proliferarea celulelor liniei seminale.
Pentru aceasta este necesar ca testosteronul sa fie foarte concentrat in epiteliul seminifer ( de 200 de ori mai
concentrat ca in sange.). Concentrarea testosteronului se face cu ajutorul celulelor de sustinere Sertoli prin
proteina ABP (androgen binding protein).

Tubul seminifer contort

Fiecare tub are o lungime de 40-60 cm si un diametru de 200-300 m. In fiecare testicul exista 4.000 6.000 de tubi seminiferi. Prin urmare, lungime totala a tubilor seminiferi este de 250 m in fiecare testicul.
Ambele capete ale tubului sunt orientate spre mediastinum testis. Unul din capete este orb (in deget de manusa)
iar celalalt capat se continua cu o portiune scurta, tubii drepti.
Organizare generala (dinspre periferie spre lumen):
Tunica de tesut conjunctiv format din fibroblaste si celule mioide (cu capacitate de contractie) dar la om
predomina fibroblastele. Toate celulele sunt dispuse pe 2-3 randuri.
Membrana bazala bine definita. Exista cazuri cand aceasta MB se ingroasa, cazuri in care apare
infertilitatea.
Epiteliul seminifer, germinativ, care contine mai multe randuri de celule (4-8). La nivelul lumenului se
observa spermatozoizii care au flagel. Celulele epiteliului seminifer sunt:
celule germinative (proliferative) - apartin liniei spermatogenetice (spermatogonii A / spermatogonii
B spermatocite I spermatocite II spermatide spermatozoizi imaturi.
celule de sustinere (neproliferative) - celulele Sertoli, care nu apartin liniei seminale.
O spermatogonie produce in final aprox. 16 spermatozoizi. In testicul, in 74 de zile, iau nastere
spermatozoizii imaturi. Ei nu au capacitate fecundanta si nici motilitate proprie. Mai urmeaza inca 10 - 12 zile
de maturare la nivelul cozii epididimului.
Spermatogoniile sunt de doua feluri: A si B. Ele sunt situate la baza epiteliului germinativ, deasupra
MB. Celulele germinative se gasesc intre faldurile de sustinere ale celulelor Sertoli care sunt ca niste buzunare.
Spermatogoniile A alcatuiesc compartimentul susa pentru celulele germinative si nu sunt diferentiate.
Spermatogoniile A au nucleul ovalar si, in functie de cromatina, se impart in:
spermatogonii A dark, care au cromatina fin granulara dar mai condensata la periferie. Au si doi nucleoli
atasati la membrana nucleara.
spermatogonii A pale, care au cromatina tot fin granulara dar nucleul este mai deschis la culoare decat in
cazul spermatogoniilor A dark.
Spermatogoniile A, prin diviziune, dau nastere spermatogoniilor A dark sau A pale care prin diviziune,
mai departe (4-8 diviziuni), dau nastere spermatogoniilor B. Spermatogoniile B sunt celule diferentiate si prin
diviziune dau nastere spermatocitelor I. Ele au nucleul rotund, cromatina este grunjoasa, mai condensata, mai
ales in celulele de la periferia lobulului. Nucleolul este central.
Spermatogoniile B cau initial 12 m, apoi ele cresc in dimensiuni si prin diviziune mitotica dau nastere
spermatocitelor I. Acestea sunt cele mai mari celule din seria seminala, avand diametrul de 16 m. Ele au un set
diploid de cromozomi (46 cromozomi bicromatidici).
Spermatocitele intra apoi in prima diviziune meiotica. Profaza dureaza 22 de zile si deci ea se intalneste
frecvent in preparatele histologice. Dintr-un spermatocit I rezulta 2 spermatocite II, fiecare cu cate 23 de
cromozomi bicromatidici. Dupa o perioada scurta ( de cateva ore) spermatocitele II intra in a doua diviziune
meiotica in care nu se mai dubleaza cantitatea de ADN. Astfel, spermatocitele II se intalnesc rar pentru ca ele
traiesc putin. Ele au diametrul de 9 m si in final, din cele doua spermatocite II rezulta 4 spermatide care au
cate 23 de cromozomi monocromatidici. Spermatidele vor da nastere apoi la 4 spermatozoizi fara a se mai
divide.
Spermatogeneza
Spermatogeneza cuprinde trei etape:
1. spermatocitogeneza (formarea spermatocitelor)
2. spermiogeneza (formarea spermatozoizilor)
3. spermiere (eliberarea spermatozoizilor in lumenul tubului seminifer)

In timpul etapelor spermatogenezei exista o cariokineza completa (de la o etapa la alta, nucleii celulelor
se separa complet) dar exista o citokineza incompleta (intre celulele de un fel exista punti de citoplasma).
Aceste punti au rolul de a sincroniza diferentierea celulelor care are loc in valuri de aceeasi generatie. La om
diferentierea in valuri se face pe generatii diferite in acelasi tub seminifer. O spermatogonie A intra in procesul
de diferentiere si diviziune la un moment dat. Toate celulele ce rezulta din aceasta spermatogonie se vor divide
toate in acelasi moment datorita prezentei puntilor citoplasmatice. Insa nu toate spermatogoniile A intra in
acelasi moment in diviziune. Vor exista prin urmare valuri de celule aflate in diferite etape de diferentiere in
acelasi tub seminifer.
spermiogeneza reprezinta transformarea spermatidelor in spermatozoizi. Initial, spermatidele sunt
rotunde, cu diametrul de 6 m,fiind cele mai mici celule din linia seminala. Modificarile care urmeaza au loc
concomitent dar, din motive didactice, le impartim in etape:
1.
Formarea acrozomului
Aparatul Golgi este bine dezvoltat. El da nastere la macrovezicule care vor fuziona si vor da nastere unei
vezicule mai mari care se ataseaza la suprafata dinspre aparatul Golgi a nucleului. Aceasta vezicula se
numeste vezicula acrozomala. In continuare, aparatul Golgi sintetizeaza macrovezicule care se ataseaza la
vezicula acrozomala. Ea va creste si va incepe sa se muleze pe suprafata nucleuluui. In final va acoperi 2/3
din supraafata nucleului si se va numi acrozom. Acrozomul contine enzime hidrolitice care au rolu de a
digera zona pellucida si de a patrunde in nucleul ovulului spre a fuziona cu materialul genetic feminin.
2.
Formarea flagelului
Initial centriolii migreaza in partea opusa aparatului Golgi. Centriolii vor sintetiza microtubuli care se vor
asambla si vor forma in final flagelul.
3.
Modificarea nucleului
Initial nucleul este central si rotund. Apoi el va deveni excentric, de forma discoidala (turtit anteroposterior) iar cromatina se va condensa foarte mult. Din nucleul initial, eucromatic, se obtine un nucleu
tahicromatic, care contine numai heterocromatina si, uneori, niste vacuole interne.
4.
Mitocondriile migreaza si se dispun in portiunea initiala a flagelului. Ele se dispun intr-un singur rand,
cap la cap, helicoidal.
5.
Dupa aceea, excesul de citoplasma este indepartat, spermatozoizii formati fiind eliberati in lumen iar din
excesul de citoplasma formandu-se corpii reziduali Reynolds care vor fi fagocitati de celulele Sertoli.
La inceput, spermatozoidul este imatur. El are 65-70 m lungime. El are urmatoarea structura:
cap - contine:
nucleul foarte condensat, avand forma in functie de specie
acrozomul
membrana plasmalemala
gatul - contine 1 centriol
flagelul - are trei parti:
piesa mijlocie - are aceeasi lungime ca si capul (aprox 5 m)
piesa rpincipala - are aprox. 50 m, fiind cea mai mare
piesa terminala - are aprox. 5 m.

Pe toata lungimea flagelului exista axonema alcatuita din 9 perechi de microtubuli periferice si o
pereche centrala. La partea terminala, peste axonema vine membrana plasmatica. Peste piesa principala vine
un invelis fibros format din mai multe coloane (ca niste coaste). La piesa mijlocie, se gaseste mai intai
axonema, apoi invelisul fibros, teaca mitocondriala si apoi plasmalema.
In sindromul Kartagena?? apar defecte la nivelul microtubulilor. Apar spermatozoizi imobili si apare
sterilitatea. Dar microtubulii intra si in structura cililor, deci persoana va avea si afectiuni respiratorii.
Celulele de sustinere Sertoli
Sunt celule inalte, asezate pe un strat continuu pe MB iar polul apical ajunge pana in lumen. Faldurile
laterale patrund intre celulele liniei germinative. Prin urmare este greu de urmarit conturul unei celule Sertoli.
Intre doua celule Sertoli vecine se stabilesc jonctiuni nepermeabile care vor determina doua
compartimente in care se gasesc celule germinative:
compartimentul bazal (in care exista doar spermatogonii)
compartimentul adluminal - spre lumen, in care se afla restul celulelor liniei seminale.
Rolul celulelor Sertoli este de a constitui bariera sange-testicul. Aceasta bariera este necesara pentru a
proteja celulele haploide de sistemul imun intrucat aceste celule prezinta pe suprafata alte antigene decat cele
proprii organismului respectiv si ar putea fi distruse de componentele sistemului imun.

Aspectul celulelor la MO:

nucleul este in treimea bazala a celulei, are forma ovalara, triunghiulara sau neregulata si este eucromatic,
cu nucleol evident.
citoplasma este abundenta, acidofila, cateodata usor vacuolara.
Aspectul la ME:
in jurul nucleolului se vad doua mase de heterocromatina.
citoplasma contine REN si RER bine dezvoltat, mitocondrii numeroase, alungite. Exista incluziuni lipidice,
multi lizozomi, pigment de imbatranire - de lipofuscina. Mai exista niste formatiunicristaloide, corpii
Charcot-Bottcher. La polul apical, citoscheletul este bine dezvoltat si se vad multe mmicrofilamente de
actina si miozina.
La polul apical, exista jonctiuni intre celulele Sertoli si spermatide care tin strans legate spermatidele de
celulele Sertoli pana cand se diferentiaza in spermatozoizi imaturi. Cand diferentierea s-a terminat, jonctiunea
se desface si, prin miscarile polului apical (format din microfilamente de actina si de miozina) spermatozoizii
sunt eliminati in lumen. Dar corpii Reynolds (excesul de citoplasma al spermatidei ) raman legati de celula
Sertoli si vor fi fagocitati.
Rolu celulelor Sertoli:
1. Au rol de suport si nutritie pentru celulele germinative. Celula Sertoli mai este numita si nursing cell
deoarece prin intermediul ei ajung substantele nutritive din sange la celulele liniei seminale.
2. Secreta fluidul din tubii seminiferi, necesar pentru mobilitatea si nutritia spermatozoizilor.
3. Secreta ABP care are rol in concentrarea testosteronului in epiteliul seminifer. Acesta secretie este
influentata de FSH.
4. Fagociteaza corpii reziduali si celulele germinative moarte.
5. Asigura eliberarea spermatozoizilor in lumen.
6. Secreta mici cantitati de hormoni estrogeni.
Celulele Sertoli nu se divid in perioada reproductiva. Ele confera rezistenta la infectii, iradiere etc.
Exista si tubi seminiferi aspermatogeni, mai numerosi o data cu inaintarea in varsta. Ei predomina la
batrani. Acesti tubi sunt alcatuiti numai din celule Sertoli. Celulele Sertoli si in partea distala a tubului
seminifer unde acesta se ingusteaza si apoi se continua cu tubii drepti.

Caile genitale
Caile genitale sunt:
tubii seminiferi
tubii drepti
rete testis
tubii eferenti
canalul epididimal
canalul deferent care se uneste cu:
canalul ejaculator si impreuna se varsa in:
uretra prostatica
uretra membranoasa
uretra peniana
Tubii drepti contin un epiteliu simplu cubic asezat pe o MB si tesut conjunctiv dens. Ei au un traiect
scurt.
Rete testis se gaseste in mediastinum testis. Este o retea de tubi ce [rezinta epiteliu simplu cu celule
turtite, cubice sau columnare (cu umai multi microvili si un cil). Rolul cililor si microvililor este de a
impingefluidul testicular mai departe, in ductii eferenti.
Tubii eferenti sunt 10-20 de tubi care pornesc din partea superioara a mediastinumului. Initial au un
traict rectiliniu, apoi vor avea un traiect foarte sinuos, formand capul epididimului. Ei au un epiteliu simplu cu
celule cubice si columnare care au mai multi cili. Sub MB a epiteliului exista un strat de fibre musculare netede.
Tubii eferenti au doua roluri:
asigura mobilitatea fluidului, impingandu-l spre epididim
absoarbe fluidul seminal (in mai mica masura)
Canalul epididimal se formeaza prin unirea tubilor eferenti intr-unul singur. El are traiect foarte
intortocheat. El formeaza corpul si coada epididimului. Intins, ar avea o lungime de 5 m. Diametrul tubului

creste spre coada epididimului: initial are un diametru de 150 m iar in final are diametrul de 400 m. Este
captusit de un epiteliu pseudostratificat care contine celule bazale mici (celule de inlocuire) si celule principale
care sunt inalte in partea initiala (80 m) iar in partea finala sunt mai scunde (40 m). La polul apical ei
prezinta stereocili. Canalul epididimal are mai multe roluri:
asigura absorbtia fluidului testicular (absorbindu-se aici 90% din fluidul testicular)
secreta glicoproteine cu rol nutritiv pentru spermatozoizi.
In partea initiala a canalului exista 1-3 randuri de fibre musculare netede care au contractii ritmice. In
partea finala a canalului contractia este redusa. Aici se depoziteaza spermatozoizii aprox. 12 zile si se
matureaza pana devin fertili.
Canalul (ductul) deferent este continuarea epididimului si el intra in alcatuirea cordonului spermatic. El
ajunge in veciantatea prostatei si in partea terminala are o dilatatie numita ampula ductului deferent.