Sociologie medicala.

Capitolul III: Sociologie medicala

1. Introducere in sociologia medicala

Sociologia medicala este o disciplina relativ recenta nascuta din

necesitatile sociale impuse de sec XX. Aparuta initial doar ca preocupare in
cadrul sociologiei generale, sociologia medicala a devenit ulterior o
disciplina de sine statatoare datorita faptului ca ea putea raspunde la
numeroase probleme de natura medicala.
In opinia lul Jean Claude Guynot, sociologia medicala are 3 obiective
principale:
obiectivul medical- sociologia este o disciplina anexa care
completeaza cunostintele medicilor in medicina; sociologia sprijina
medicina in detectarea mecanismelor sociale responsabile de mentinerea
sanatatii;
obiectivul economic- sociologia medicala isi propune realizarea unor
cercetari pentru deternminarea costurilor ingrijirilor medicale, consumul de
medicamente si cheltuielile pentru sanatate;
obiectivul sociologic- prin analiza problemelor de sanatate este vizata
cunoasterea societatii.
Sociologia medicala este o sociologie de ramura care studiaza sanatatea si
boala ca experiente umane, institutiile sociale din domeniul medical, natura
profesiei medicale si relatiile medic-pacient.
Pentru a avea o conceptie cat mai clara despre rolul si scopul sociologiei
medicale, este necesar a trasa cateva diferente de concepte si ramuri inrudite
ale acestei discipline.

Medicina sociala( igiena sociala)-ramura a stiintei medicale care are ca

obiect de studio optimizarea actiunilor cu character profilactic de masa,
evaluarea necesitatilor de ocrotire a sanatatii, determinarea unor masuri de
imbunatatire a retelei medicale ; se ocupa de analiza statistica a morbiditatii.
Sociologia in medicina- Robert Strauss este cel care impune distinctia intre
sociologia medicala si sociologia in medicina; se ocupa cu structura
organizatorica, relatiile dintre roluri, sistemul de valori al profesiei medicale;
presupune intergrarea conceptelor si tehnicilor sociologice si aplicarea lor in
medicina; utilizeaza sociologii ca si colaboratori ao medicinei in problemele
medicale.
Sociologia sanatatii si a bolii- studiaza aspectele socio-economice ale
sanatatii, boala ca problema sociala, initirea de politici sociale in domeniul
sanatatii.
Printre fondatorii sociologiei medicale se numara Emile
Durkheim si Talcott Parsons. Emile Durkheim prin lucrarea Sinuciderea,
analizeaza o problema cu conotatii medicale din perspectiva sociala. El pune
fenomenul sinuciderii in relatie cu integrarea si coeziunea sociala. Talcott
Parsons califica boala ca si comportament deviant, iar sanatatea ca un
comportament normal.
Cauzele sociale ale dezvoltarii sociologiei medicale ca stiinta
au fost:
recunoasterea importantei factorilor sociali in etiologia bolilor cum ar
fi:calitatea relatiilor individului, calitatea mediului de viata;
aparitia spitalului modern- spitalul devine o institutie complexa si
puternica, cu mijloace eficace de diagnostic si tratament si in acelasi timp un
centru de inovatie;
medicalizarea societatii- tipurile de patologii cu care se confrunta
oamenii au devenit tot mai numeroase si mai variate prin introducerea unor
manifestari ce se afla la limita dintre sanatate si boala;
stressul, oboseala si starile psihice cu tenta depresiva si alte
manifestari au ajuns sa fie considerate si tratate ca boli;
modelul medical este aplicat si la probleme cum ar fi: drogurile,
homosexualitatea, devianta, alcoolismul, tabagismul si multe altele;

implementarea unor noi servicii medicale si cresterea numarului de

medici, elaborarea unor legi privind protectia populatiei, precum si
analizarea unor probleme cu conotatii juridice si etice cum ari fi: transplantul
de organe, clonarea, fecundarea in vitro, etc.;
trecerea de la medicina practicata in mod privat la cea practicata in
echipe si institutionalizata;
schimbarea profilului demografic al populatiei; cresterea procentului
de varstnici, prelungirea duratei de viata;
-

schimbarea modului de finantare in medicina;

schimbarea rolului traditional al medicilor prin specializarea lor tot

mai mare.
Influenta socialului asupra sanatatii
Socialul influenteaza sanatatea prin mai multe modalitati:
calitatea igienei publice-calitatea apei potabile, a aerului, canalizarea;
stilul de viata-aspectele legate de dieta, modul de alimentatie este supus
modei si poate fi modificat prin educatie;
planingul familial- familiile in care se practica contraceptia au un numar mai
scazut de membri, ceea ce presupune o mai buna ingrijire a copiilor si o stare
de sanatatea mai buna a femeilor;
conditiile de locuire- spatial existent, iluminarea, aerisirea, igiena locuintei;
conditiile de munca si statutul ocupational- programul de lucru, stress-ul
occupational, posibilitatea unor accidente la locul de munca.
2.

Aspecte sociale ale sanatatii si bolii

Conceptiile despre sanatate si boala au variat foarte mult de-a lungul

timpului in functie de mentalitatea epocilor. Reprezentarile despre boala si
sanatate precum si modul de raportare la acestea au fost influentate de
conceptii religioase, de gradul de dezvoltare a stiintelor, de superstitii sau

prejudecati, dar si de fenomenele sociale de amploare ce au adus schimbari

majore in modul de intelegere al lumii.
Exista 4 mari stadii de dezvoltare a medicinei si prin ea, a conceptiilor
despre sanatate si boala. Primul stadiu este cel al medicinei prestiintifice ce
cuprinde:
medicina primitiva- desi se considera ca bazele actului medical au fost puse
cu 2500 de ani in urma de catre Hippocrate, preocupari pentru integritatea
corpului au existat intotdeauna; incercarea omului de a intelege si de a se
lupa cu boala se concretizeaza in reactia magica; magia, religia si medicina
se impleteau in cadrul acestui stadium; boala era declansata mai ales de
moralitatea indoielnica a indivizilor unui popor-se considera ca incalcarea
tabuurilor si a normelor sociale era cauza principala pentru declansarea
bolilor si a starilor de infirmitate.; tratamentul aplicat era unul magic cu
functie cathartica si de vindecare;
boala era extreme de integrate in contextul social iar rolul medicului era
jucat de
saman sau de vraci; cea mai mare parte a vindecarilor se
bazau pe efectul placebo datorita faptului ca tratamentul lua forma unui
adevarat spectacol; vraciul era ales din randul celor cu dizabilitati fizice sau
psihice deoarece se considera ca el este un intermediar intre zeu si om.
medicina antica- si ea acorda un rol important factorilor sociali in
declansarea unei boli; acum castiga teren ideea de natural; se dadea o mare
importanta dietei, stilului de viata si culturii fizice; medical avea rolul nu
numai de a vindeca boala ci si de a cerceta conditiile in care a aparut aceasta;
medicina antica aduce reactia confesionala ce presupune caldura umana,
sprijinul moral acordat pacientului, incurajarea; Paracelsus spunea ca iubirea
este unul dintre cele 4 fundamente ale medicinei; sanatatea este data de
echilibrul fiziologic( distribuirea echilibrata a celor 4 umori din organism:
sange, flegma, bila galbena si bila neagra);
medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este
aceea ca ea este o pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului;
tratamentul se rezuma la acte de purificare( spovedanie, flagelare, post);
epoca Evului Mediu se caracterizeaza prin obscurantism si de aceea nici nu
se incerca a cauta cauzele care produc bolile umane; Biserica interzicea cu
desavarsire cercetarea medicala, astfel ca progresul medical stagneaza;
precaritatea masurilor de igiena si prevenire a bolilor au condos la explicarea
marilor epidemii din epoca ce au decimat populatia Europei de nenumarate

ori; spitalul ia forma azilului(lazaretului), acesta fiind mai degraba o

institutie de izolare a bolnavilor decat de tratare a lor; apare reactia
religioasa cu privire la boala; boala era considerata a fi rezultatul posesiunii
corpului uman de un spirit malefic si in consecinta tratamentul presupunea
exorcizarea.
Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei
stiintifice. Se realizeaza un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si
stiintifica a bolii.Acum se produce reactia stiintifica a bolii ce nu mai este o
pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care poate fi inteles si explicat pe cale
stiintifica.
1.
Sanatatea poate fi definita prin prisma a 3 dimensiuni: biologica,
psihologica si sociala. Din punct de vedere biologic, sanatatea reprezinta o
anumita stare de functionare a celuleor, tesuturilor, organelor, care realizeza
continuitatea bilogica si armonia organelor in raport cu mediul. Din punct de
vedere psihologic, sanatatea este o stare in care individual se simte in
perfecta armonie cu mediul; capacitatea organismului de a realiza diferite
activitati in scopul adaptarii la mediu. Din punct de vedere social, sanatatea
este acea stare a organismului in care capacitatile individuale sunt optime
pentru ca persoana sa-si indeplineasca adecvat rolurile sociale.
Definitia oficiala a O.M.S. ( Organizatia Mondiala a Sanatatii)
considera sanatatea ca fiind starea de completa bunastare fizica, mentala si
sociala, care nu se reduce doar la absenta bolii sau a infirmitatii; atat boala
cat si sanatatea au dimensiuni ce nu tin doar de biologic.
Aceasta definitie pleaca de la conceptia holista a sanatatii care se referea la
recunoasterea interrelationarii intre factorii fizici, psihologici si spirituali sau
de mediu care contribuie la calitatea vietii unei persoane. Sanatatea nu este
doar o stare ci si un mod de viata, prin care fiecare aspect al fiintei se
interrelatioaneaza armonios.
2. Boala este definita si inteleasa tot dintr-o tripla perspectiva: biologica,
psihologica si sociala.
Dupa studiile lui Malinowski, boala este o experienta emotionala si
existentiala de o asemenea magnitudine incat omul gaseste dificil sa
gandeasca despre boala lui in termeni care sa nu implice aspecte metafizice
si morale, chiar daca societatea nu-l incurajeaza in aceasta directie.

Boala si societatea

Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii

respective. De exemplu, in societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar
si mantuire si ea producea coeziunea membrilor comunitatii si facilita
exercitarea controlului social.
La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea
transforma intr-o fiinta imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea
oamenilor cu privire la boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru
viata dezordonata.
a)
Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia
bolilor profesionale. Prima atestare a acestor boli are loc inca din antichitate,
iar prima lucrare ce trateaza in mod sistematic aceste boli, apare in jurul
anului 1700, o data cu industrializarea. Multe ocupatii de care societatea are
nevoie sunt daunatoare sanatatii chiar si in cele mai bune conditii de igiena
la locul de munca. Incidenta bolii este mult influentata de factorii economici:
conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la serviciile medicale. Boala si
saracia formeaza un cerc vicios care se adanceste progresiv.
b)
Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un
ritm lent pentru ca a depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele
medicale au la baza descoperirile din domeniul anataomiei. Primele
descoperiri in domeniul anatomiei umane au avut loc in renastere, pana
atunci fiind prohibita autopsierea corpurilor umane.
c)
Raportul boala-religie- oamenii primitivi percepeau mediul
inconjurator ca fiind guvernat de forte misterioase. Pentru a supravietui ei
trebuiaiu sa se supuna unor serii de rituri si regului sociale. Boala putea fi
explicate prin magie. In medicina babiloniana se considera ca bolile sunt
provocate de zei, iar sarcina medicului-preot era de a interpreta intentiile
zeului.

Boala si cultura

Boala este interpretata diferit in culture diferite. Desi boala, modificarea

patologica propriu-zisa este universala, exista totusi o multitudine de boli ce
apar doar in anumite culture. Aceste boli sunt denumite tulburari etnice,
specifice unei etnii, cum ar fi amocul, o boala psihica din Malayezia, ce se
manifesta printr-o furie puternica ce degenereaza in crima, sau
tarantismul, o criza asemanatoare cu isteria, care apare pe un fond muzical
si in anumite conditii la femeile din sudul Italiei si din Sicilia.
Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nui se remarca doar la
nivel de culturi ci si in cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu
in explicarea modului in care statusurile prescrise sau dobandite influenteaza
starea de sanatate:
segmentele sociale mai supuse stress-ului se remarca printr-o sanatate mai
precara a membrilor;
starea de sanatate este cea care determina apartenenta la anumite grupuri
sociale si nu invers;
mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii
supune pe cei mobile la riscuri mai mari de boala.

Boala si civilizatia

Cauzalitatea oricarei forme de patologie umana se stabileste in functie de 2

factori: zestrea genetica a individului ce poate induce boala si mediul fizic si
social in care traieste.
Relatia dintre boala si civilizatie este una extreme de complexa. Orice
element ce intervine in viata individului influenteaza predispozitia sa la
boala si atitudinea sa vis-a vis de aceasta.

Konrad Lorenz in eseul Cele 8 pacate capitale ale omenirii

civilizate considera ca cele o mari dezavantaje aduse omenirii sunt:
suprapopularea planetei;
pustiirea spatiului vital;
competitia interumana;
moartea simturilor;
decaderea genetica;
sfaramarea traditiei;
fenomenul de indoctrinare;
inventarea armelor nucleare.

Semnificatii simbolice ale bolii

Boala are pentru fiecare dintre noi o anumikta semnificatie care priveste
cauza, evolutia sau deznodamantul ei.
Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are
comportamente ce tin de consumul excesiv si lipsa de vitalitate.
Capitalismul avansat al sec XX va imprumuta metafora cancerului cu
referire la expansiunea doctrinei. Metafora cancerului devine deosebit de
fertile in idea orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii.
Kant spunea despre pasiuni ca sunt asemenea cancerului, adica
incurabile.
Schopenhauer considera boala ca fiind un produs al vointei.
Machiavelli in Principele face o comparative intre arta guvernarii
si arta terapeutica, elemental comun celor doua fiind preventia.
Sifilisul a fost asociat intotdeauna cu viciul iar sanatatea este incununarea
virtutilor.
Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a

unor gratificatii si a unor moduri de comportament adaptive. Consecintele

starii de boala depasesc disfunctiile biologice si psihologice, afectand
intreaga viata sociala a persoanei. Ca situatie de impas existential
( Iamandescu, 1977), boala antreneaza o serie de servituti si restrictii,
modificand modul de viata al individului.

Asumarea rolului de bolnav sau pacient are loc printr-un

proces de evaluare si negociere intre individ si grupul din care face parte,
constand din urmatoarele etape:
-

vizibilitatea si recunoasterea simptomelor;

gravitatea simptomelor;

efectul lor asupra activitatilor familiale, profesionale;

frecventa aparitiei, recurentei si persistenta simptomelor;

nivelul de informare, cunoastere si gradul de intelegere a evolutiei

bolii;
-

interpretarile alternative care pot fi atribuite simptomelor;

manifestarea unor tendinte specifice ale bolnavului;

disponibilitatea resurselor de tratament.

Nu toate persoanele percep suferinta ca boala si nu toti isi asuma rolul de

bolnav chiar daca resimt anumite simptome.

Rolul social al medicului

Parsons defineste rolul social al medicului prin 5 elemente:

competenta tehnica- asimilarea si consolidarea cunostintelor se
realizeaza si dupa terminarea facultatii; competenta este aprobata prin
examene si concursuri;
universalism- medical nu poate refuza bolnavul dupa criterii
arbitrare(pozitie sociala, sex, rasa, religie, etnie);
specificitatea functionala- medical este specialist intr-un domeniu
bine precizat;dreptul medicului asupra unei persoane nu trebuie sa
depaseasca limitele domeniului medical;
neutralitatea afectiva- medical nu judeca si nu condamna pacientul
pentru actele sale ( daca nu au legatura cu tratamentul prescris), nu-si
pedepseste bolnavul si nu admite sa devina intim cu acesta; neutralitatea ii
asigura medicului obiectivitatea in raport cu pacientul;
orientarea spre colectivitate- inainte de toate, medicul este preocupat
de bunastarea pacientului; ideologia medicului pune accent pe devotament
fata de colectivitate, considerand ca in medicina profitul este cel mai putin
cautat.

B). Rolul social al bolnavului

Rolul de bolnav ( cu caracter temporar sau permanent) este definit de

Parsons prin 4 trasaturi:
degrevarea de sarcini si responsabilitati;
bolnavul nu se poate insanatosi printr-un act de vointa proprie, de aceea el
nu este facut responsabil pentru incapacitatea sa;

boala trebuie considerata ca indezirabila si bolnavul trebuise sa doreasca

insanatosirea sa;
bolnavul are obligatia sa coopereze cu cei care raspund de sanatatea sa.
Numai prin respectarea acestor obligatii, caracterul de devianta al bolii este
anulat, iar starea bolnavului este una legitima.
Tipul de rol al bolnavului depinde de mai multi factori:
a-

felul bolii;

b-

gravitatea bolii;

c-

cronicizarea bolii;

d-

genul de tratament:ambulator, stationar, spitalicesc.

Medicul trebuie sa pastreze un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. Il

ajuta pe bolnav in relatia terapeutica pentru a-si depasi starea de dependenta
cauzata de boala si il refuza atunci cand se urmaresc tragerea de foloase de
pe seama unei boli imaginare.

Relatia medic-pacient

Parsons a definit aceasta relatie ca fiind o relatie intre roluri caracterizata

prin asimetrie si consensualitate.
Este o relatie asimetrica deoarece medical are o pozitie de superioritate fata
de bolnav prin puterea sa de a-l vindeca; si consensuala deoarece bolnavul
recunoaste puterea medicului dar il si ajuta in actul sau terapeutic relatie de
reciprocitate.
Medicul are urmatoarele drepturi:
v dreptul garantat de a examina fizic pacientii si de a intra in zonele mai
intime ale vietii bolnavului;

v i se garanteaza o autonomie in practica profesionala;

v are dreptul sa ocupe o pozitie de autoritate in fata pacientului.
Obligatiile ce-i revin medicului constau in:
folosirea cunostintelor profesionale in solutionarea bolii;
sa actioneze in folosul pacientului si a comunitatii mai mult decat pentru
propriul interes;
sa fie obiectiv si detasat emotional;
sa se conformeze dupa normele practicii medicale profesionale.
Natura relatiilor dintre medic si pacient are o influenta deosebita atat in
stabilirea diagnosticului cat si in actul terapeutic.

Tipuri de relatii medic-pacient

In analiza relatiilor medic-pacient, ca relatie sociala, s-au impus 2 puncte de

vedere:
1.- primul este cel al lui Parsons care considera aceasta relatie ca fiind una
de complementaritate, de intelegere reciproca intre 2 actori sociali;
2.- cel de-al doilea punct de vedere este cel al lui E. Friedson(1970)- relatie
potential conflictuala.
1. Relatia de complementaritate-Parsons
Atat medicul cat si pacientul isi joaca propriul rol social reprezentand fiecare
modele sau tipuri ideale de comportament social. Medicul isi foloseste
cunostintele sale pentru a-l ingrji pe bolnav, iar pacientul cere ajutorul
medicului si coopereaza cu acesta.
Doi medici psihiatri americani, T. Szasz si M. Hollender(1956) au reevaluat

cateva aspecte ale modului parsonian, ideea reciprocitatii relatiei medicpacient, considerand ca nu exista un singur model de relatie terapeutica. Ei
au identificat 3 tipuri de relatii medic-pacient:
1.- activitate-pasivitate- medicul este activ iar bolnavul pasiv;
2.- conducere-cooperare- medicul aplica tratamentul bolnavului iar bolnavul
este capabil de a-si exercita propria judecata in urmarea acelui tratament;
3.- participare reciproca ( cooperare mutuala)- bolnavul intalneste ocazional
medicul- pacientii sunt bolnavi cronici dar pot fi inca activi din punct de
vedere social; in acest caz medicul ii ajuta sa-si mentina tratamentul.
Tipul de relatie depinde de conditia pacientului, de terapia pe care medicul o
executa, ea putand sa se schimbe in functie de stadiile diferite ale
tratamentului.
Pe langa cele 3 relatii mai sus amintite mai exista si o a 4 , pacientul
conduce si medicul coopereaza atunci cand pacientul solicita o trimitere sau
o reteta.

2. Relatia potential-conflictuala- Friedson

Acest conflict isi are sursa in interesele si perspectivele diferite pe care le au
pacinetul si medicul. Medicul percepe bolnavuyl si nevoile sale conform
categoriei cunoastintelor sale specializate iar bolnavul percepe boala sa in
functie de exigentele vietii cotidiene. Exista deci o diferenta intre
perspectivele culturii profesionale a medicului si a culturii profane a
pacientului. O alta sursa de conflict o poate constitui si interesele si
prioritatile diferite ale medicului si pacientului; diferentele cu privire la
evaluarea gravitatii bolii, asteptarile contradictorii cu privire la
comportamentul bolnavului.
Obstacolele in relatia medic-pacient pot fi constituite prin:
lipsa accesului la serviciile medicale de specialitate in cadrul unor
bolnavi nedeplasabili sau din mediul rural;

problema economica- ingrijirea medicala de specialitate, mai ales cea

din sistemul privat, implica costuri mari si tot mai multe servicii medicale
dunt contra cost;
in cazul serviciilor medicale private exista presiunea eficientei actului
medical;
sistemul de salarizare nesatisfacator al profesiei medicale in
Romania.
Strategii de control-comunicare in relatia medic-pacient
Comunicarea este procesul transmiterii , receptionarii, stocarii,
prelucrarii si utilizarii informatiilor.
Orice act elementar de comunicare presupune existenta unui:
-

emitator;

mesaj;

canal de transmitere a mesajului;

receptor.

Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni,

un mijloc prin care o persoana transmite un mesaj unei alte persoane si
asteapta raspuns din partea acesteia.
O serie de oameni de stiinta, printre care si psihiatrii Paul Watzlawich si
D.Jackson, si-au inscris cercetarile in problemele de socializare punand un
mare accent pe dimensiunea comunicarii ca relatie interumana. Acestia au
emis o serie de axiome ce caracterizeaza comunicarea interumana:
Comunicarea este inevitabila- nu doar componenta verbala este importanta
ci si intregul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al
gesturilor, privirii, tacerii, spatiului individual, vestimentatiei, toate au o
bogata valoare comunicativa.

Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel

de-al doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.
3.
Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni
de cauza-efect sau stimul-raspuns;
Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru
se refera la faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur
lingvistica fara a implica sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de
transmitere este numit mod digital de genul spun totul sau nimic, pe cand
modalitatea paralingvistica de transmitere a unui mesaj ( intonatie, ritm,
timbru) tine cont de impactul din spatele mesajului asupra receptorului,
comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare analogica.
Comunicarea este ireversibila- odata emis, mesajul produce efecte
Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice
sau complementare- pe intreg procesul comunicarii se mentin rolurile
participantilor care nu pot fi schimbate ca si status, rolurile raman fixe si
inegale iar intre acestea se interpun interactiunile de tip tranzactional ( ex.
relatia medic-pacient la consultatie, profesor-elev la cursuri) dar mai pot
exista si interactiuni personale ce nu presupun disparitia rolurilor ci o
fluidizare a lor ( ex. relatia dintre prieteni, soti, etc.)
Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare- aceste procese
intervin in comunicare datorita polisemiei termenilor folositi de vorbitori, de
diferentele de experienta dintre vorbitori ( ex. conflictul dintre generatii).

Tipuri de comunicare

Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si nonverbala. Comunicarea verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus.
Comunicarea scrisa implica formulari clare si logice, pe cand comunicarea
orala este insotita si de factorii paralingvistici ( intonatie, ritm, timbru).
Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai
multe informatii despre actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de
comunicare completeaza comunicarea verbala si creeaza adevarate limbaje
ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.
Principalii indici non-verbali sunt:

expresia fetei;
gesturile- miscarea mainilor, a corpului;
orientarea corpului catre interlocutor;
pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;
proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor;
contactul vizual;
contactul corporal;
miscari ale corpului;
aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;
aspectele non-verbale ale vorbirii- variatii ale tonului;
aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul
vizual general.
Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna
parte, datele necesare stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea
este singurul suport al bolii si unica forma de tratament.
Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la
ingrijirea medicala releva concluzia comuna conform careia cei mai multi
sunt nesatisfacuti de cantitatea si calitatea informatiei primite in cursul
ingrijirii.
Cauzele insuficientei comunicarii medic-pacient constau in:
atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si
precise bolnavilor in legatura cu boala lor pe motivul de a nu-i nelinisti iar
alti medici considera comunicarea informatiilor cu privire la boala lor drept
una dintre sarcinile esentiale ale actului medical pe langa terapia propriu
zisa;
stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele
unui bolnav, iar altii sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei
bolii;
problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este
suficient cunoscuta si de aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu
privire la evolutia bolii lor;
neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza
diferentelor de clasa si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la
pacient catre medic;
perspectivele diferite ale medicului si pacientului;

dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in

redarea informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege
starea sa de fapt datorita terminologiei medicale.

Strategiile de control in relatia medic-pacient pot fi grupate in 4 categorii:

1.
2.
3.
4.

persuasiunea;
negocierea;
incertitudinea functionala;
comportamentul non-verbal.

Persuasiunea se regaseste de partea ambelor parti: atat de paretea pacientului

cat si de partea medicului. Pacientul poate convinge medicul ca un anumit
tratament este mult mai eficient pentru problema sa de sanatate decat un
altul iar medicul poate convinge pacientul ca experienta sa in aplicarea
tratamentului propus este una pozitiva si se bazeaza eminamente pe cercetari
stiintifice si experimetale de laborator cu un bun grad de eficacitate pe
subiecti umani.
Negocierea se refera la procesul prin care medicul si pacientul ajung la un
compromis.
Incertitudinea functionala intervine doar atunci cand medicul, fiind
sigur de evolutia unei boli sau de rezultatul unei terapii, poate prelungi in
mod deliberat incertitudinea pacientului.
Comportamentul non-verbal se poate manifesta printr-o variata serie
de gesturi realizate atat de catre medic cat si de catre pacient.
Comportamentul profesional al asistentului medical in actul terapeutic

Acest comportament se caracterizeaza prin:

v asimilarea temeinica la cel mai inalt nivel a cunostintelor teoretice si a

deprinderilor practice;
v stapanirea metodelor si tehnicilor de investigare si de terapie;
v administrarea operativa si in cunostinta de cauza a tratamentului;
v crearea unui climat de munca adecvat;
v perfectionarea continua.

Se identific cateva principii i valori etice de care trebuie s in cont

asistentul medical:
1.
autonomia;
2.
binefacerea (beneficiena);
3.
non-maleficiena;
4.
dreptatea;
5.
veracitatea;
6.
sinceritatea;
confidenialitatea.

Autonomia conform acestui principiu, individual trebuie s i se dea

posibilitatea de a hotr singur asupra propriilor aciuni
Beneficiena reprezint obligaia de a face bine i de a evita producerea de
prejudicii altor persoane. A aciona conform acestui principiu nseamn a-i
ajuta pe pacieni s obin ceea ce le este benefic i de a reduce riscurile.
Asistentele medicale sunt obligate s promoveze sntatea, s previn
mbolnvirile, s redea sntatea i s aline suferinele (I.C.N., 1973, Codul
de Etic)
Aceste linii de conduit profesional se materializeaz n efecte benefice
pentru persoana ngrijit sntoas sau bolnav.

Non-maleficiena - prin tot ceea ce facem nu trebuie s facem ru

persoanei ngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie s trateze cu aceeai responsabilitate i
profesionalism toi pacienii indiferent de vrst, condiie social,
economic, criterii religioase, etnie
Veracitatea - obligaia de a spune adevrul, de a nu mini pacientul.
Relaia ntre asistentul medical i pacient trebuie s se bazeze pe adevr.
Sinceritatea - este considerat o dovad de respect datorat persoanei
ngrijite.
Asistentele medicale au obligaia s fie sincere i de bun
credin, s spun adevrul despre boal, despre tratament, fr ns s-i
depeasc limitele de competen.
Confidenialitatea - asistenta medical este obligat s pstreze secretul
profesional; toate informaiile cu privire starea pacientului nu vor fi
mprtite altei persoane din afara echipei de ngrijire, dect cu
consimmntul pacientului, facnd excepie cazurile prevzute n mod
expres de lege.

Rspundere i responsabilitate n asistenta medicala

Fara aceste doua atribute asistentul medical nu-i poate desfura activitatea.
Rspunderea profesional concept etic important care are la baz relaia
asistent medical-pacient n acordarea ngrijirilor. Asistenta medical are
rspundere fa de pacient, profesia sa i societate, pentru ce a fcut sau nu a
fcut n activitatea de ngrijire.
Responsabilitatea profesional - este o autoangajare contient i voit ntr-o
aciune. Fiind contieni de fiecare atitudine i aciune, nelegem s
justificm i s lum asupra noastr toate consecinele. Asistentul medical
are responsabiliti individuale, de grup precum i specificului unde
lucreaz. El i desfoar activitatea n cadrul echipei de ngrijire bazndu-

se pe relaii de parteneriat i solidaritate profesional, complementaritate.

Activitatea n echip presupune respectarea autonomiei profesiei ct i buna
colaborare pentru realizarea scopului propus ducnd astfel la satisfacia
profesional.

Asistentii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

s-i asigure o ngrijire adecvat n orice condiie;
ngrijirea s fie echitabil, uman i fr discriminri privind, rasa, culoarea,
naionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;
s informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, n termeni pe
care ei i familia lor s-i neleag cu uurin, iar ei s-i dea
consimmntul dup ce s-au informat i au neles tot;
s-i informeze i s-i fac s participe la toate deciziile legate de sntatea
lor;
s li se asigure confidenialitatea n timpul discuiilor, examinrii i
tratamentului;
s le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetri
sau experimente, fr s recurg la aciuni primitive mpotriva lor;
pacienii au dreptul s fie educai i informai de ctre personalul care i
ngrijete n aa fel nct s fie capabili s-i asigure un nivel optim de stare
de bine i s neleag care le sunt nevoile de baz.
Legislativ asistenta medical are datoria de a :
promova ce e cel mai bine pentru pacient
se asigura c toate nevoile pacientului au fost rezolvate
proteja drepturile pacientului.
Standarde de ngrijire asistenta medical trebuie s respecte :
standardul de ngrijire profesional: evaluare, diagnostic, identificarea
efectelor, rezultatelor, planning;
standardul de practic profesional: ngrijiri de calitate, educaie, colaborare,
etic, utilizarea resurselor, cercetare, performan, evaluare.

Concluzii:

1. rezult 4 responsabiliti eseniale ale asistentului medical:

- promovarea pstrrii sntii;
- prevenirea mbolnvirilor;
- restaurarea sntii;
- inlturarea suferinei.
Acestea au o semnificaie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode i
programe indiferent de definiii, strategii, opinii, metaliti i care stau la
baza standerdelor peentru un comportament etic.

2. in procesul de ngrijire se impune necondiionat parteneriatul cu pacientul,

echipa de ngrijire ( medic, as.med, medic, infirmier, etc)

3. persoanele ngrijite au nevoie de asisteni medicali, iar asistenii medicali

au nevoie de recunoaterea importanei activitii lor de ctre pacieni,
medici, ct i de societate.