Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comunicarea Nonverbala
Comunicarea Nonverbala
ro
Comunicarea nonverbala
n contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbala prezinta interes din
cel putin doua motive:
1. rolul ei este adesea minimalizat;
2. ntr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin
intermediul limbajului nonverbal. Acest procentaj a fost stabilit la mijlocul anilor 70 de
M. Weiner, care a considerat ca ponderea comunicarii nonverbale n cadrul comunicarii
este mare, avnd un rol deosebit de important.
Concluzia: limbajul nonverbal, concretizat n gesturi, mimica, postura, prezenta
personala, poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Practic, mesajul
nonverbal este cel mai apropiat de realitatea eminentului si i se acorda atentia cea mai
mare de catre interlocutor. Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbala are
o mai mare precocitate, bazndu-se att pe comportamente nnascute si expresive ale
afectelor si emotiilor, ct si pe cele dobndite prin nvatare sau imitatie. La fel ca si
paraverbalul, nonverbalul este canalul predilect al comunicarii afective atitudinale,
contribuind la stabilirea dimensiunii relationale a actului comunicativ. Vorbim cu ajutorul
organelor verbale, dar comunicam cu ntregul nostru corp, fiecare parte a acestuia
subliniind, ntarind, afirmnd sau negnd ceea ce buzele noastre au rostit.
Cu alte cuvinte, limbajul corpului furnizeaza instantaneu un raspuns vorbitorului,
comunicndu-i indirect cum se prezinta. Mesajele nonverbale tind sa dezvaluie, de
exemplu, dorinta de sinceritate a celui ce comunica, convingerea, abilitatea, atitudinea si
sentimentele, masura n care auditoriul i accepta mesajul. Neconstientizarea sau
ignorarea importantei acestor mesaje sau imposibilitatea de a citi si interpreta acest limbaj
fac sa se piarda o parte din substanta comunicarii.
GESTURILE
Exprimarea verbala este facilitata ndeosebi de gestica si de miscare. Interzicerea
acestora de catre profesor poate bloca comunicarea verbala (apar blocajele, pauzele
marcate de a, a, cuvintele ajung mai greu pe buze, starea de iritare creste etc).
Constatam ca mai ales gesturile sustin psihologic comunicarea verbala. ntrebarea este ce
identitate au gesturile, ce ne obliga sa gesticulam, care sunt gesturile cel mai des folosite,
cum se clasifica ele? Majoritatea cercetatorilor iau ca punct de pornire raporturile gestului
cu cuvntul, clasificndu-le n gesturi substitutive, completive si de nsotire a discursului
verbal (dupa Mihai Dinu). O alta clasificare mult citata este cea a cercetatorilor P. Ekman
si W. Friesen, potrivit carora gesturile sunt de urmatoarele feluri:
1. gesturi mimice sau corporale (expresori) nsotesc o traire organica cu tenta
afectiva (tresarire, roseata, crispare de durere); au valoare comunicativa marcnd
exprimarea (ne blbim, vorbim greu, suntem tematori); au valoare culturala (tristetea,
durerea, dezgustul, amenintarea, nelinistea, triumful, victoria) sunt exprimate cam la fel
peste tot n lume (ncruntarea, dispretul, sursul, semnul V pentru victorie sau O pentru
dreapta la stnga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta n
Thailanda si absolut neutru, de indicare, n SUA. Utilizarea gesticulatiei excesive este
considerata ca nepoliticoasa n multe tari, dar gesturile minilor au creat faima italienilor
de popor pasional. Modul n care americanii si ncruciseaza picioarele (relaxat, miscari
largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala);
cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa daca
aceasta nseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze controlul asupra
situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul n care fac acest gest si
l asociaza n moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Btitul picioarelor
denota plictiseala, nerabdare sau stres.
EXPRESIA FETEI
Comunicarea prin expresia fetei include mimica (ncruntarea, ridicarea
sprncenelor, ncretirea nasului, tuguierea buzelor etc.) zmbetul (prin caracteristici si
momentul folosirii) si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia
privirii etc.). Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie
un mijloc de exprimare inestimabil. n modnormal, ochii si partea de jos a fetei sunt
privite cel mai intens n timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca ntr-o
conversatie cu o femeie, ceea ce exprima ochii este mult mai important dect
ceea ce exprima cuvintele.
1. Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea ncruntata
semnifica preocupare, mnie, frustrare; sprncenele ridicate cu ochii deschisi mirare,
surpriza; nas ncretit neplacere; narile marite mnie sau, n alt context, excitare
senzuala; buze strnse nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.
2. Zmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de
informatii, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea
sensului zmbetului variaza nsa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind
strns corelata cu presupunerile specifice care se fac n legatura cu relatiile inerumane n
cadrul acelei culturi.
3. Privirea- Se presupune ca ochii sunt oglinda sufletului. Modul n care privim
si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, ncredere si
prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un nteles. Privind pe cineva
confirmam ca i recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva
nseamna dorinta de a comunica. O privire directa poate nsemna onestitate si intimitate,
dar n anumite situatii comunica amenintare. n general, o privire insistenta si continua
deranjeaza. Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de
prietenie. Miscarea ochilor n sus exprima ncrederea de a ne aminti ceva; n jos tristete,
modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea ntr-o parte, sau a nu privi pe
cineva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii nseamna ascunderea
sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie. Pupilele dilatate indica emotii puternice.
Pupilele se largesc, n general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de
sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a nesinceritatii, neplacerii. Clipirea
frecventa denota anxietate. Dupa Mark Knopp, functiile mai importante ale comunicarii
vizuale sunt n numar de patru:
a) cererea de informatie; privirea joaca un rol determinant n realizarea feed-backului, ea constituind principalul mijloc de reglare a interactiunii.
b) semnalul dat altor persoane ca pot vorbi; ntr-o comunicare de grup, selectarea
vorbitorului urmator poate fi facuta pe cai lingvistice, sau prin orientarea privirii.
c) indicarea naturii relatiei; orientarea si durata privirii nu se asociaza numai cu
interesul sau cu ostilitatea , ea poate semnala si existenta unui raport social de un tip
anume.
d) compensarea distantei fizice; interceptarea privirii cuiva aflat la distanta, ntrun loc aglomerat, ne face sa ne simtim mai apropiati de el, chiar daca, practic, ramnem
departe unul de altul. n paralel cu proxemica spatiala, privirea instaureaza o proxemica
vizuala, ce poate intra n contradictie cu cea dinti. De natura relatiei depinde si
amplasamentul punctului catre care ne atintim privirea. ntr-o convorbire oficiala se
vizeaza, n cea mai mare parte a timpului, un loc situat n mijlocul fruntii interlocutorului.
O conversatie amicala coboara punctul ochit undeva ntre ochi si gura, pentru ca un grad
mai mare de intimitate sa l aduca mai jos, ntr-o regiune situata ntre barbie si zona
coapselor.
POSTURA CORPULUI
Postura/pozitia comunica n primul rnd statutul social pe care indivizii l au, cred
ca l au, sau vor sa l aiba. Sub acest aspect, constituie un mod n care oamenii se
raporteaza unii fata de altii
atunci cnd sunt mpreuna. Urmarile posturii corpului ne dau informatii si despre
atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.
O persoana dominanta tinde sa tina capul nclinat n sus, iar cea supusa n jos. n
general, aplecarea corpului n fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si
neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, nclinat pe scaun spre spate, poate indica
detasare, plictiseala sau autoncredere excesiva si aparare la cei care considera ca au
statut superior interlocutorului. Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre
ei atunci cnd sunt mpreuna se pot clasifica n trei categorii:
1. de includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil
activitatii de comunicare si se limiteaza accesul n cadrul grupului. De exemplu, membrii
grupului pot forma un cerc, pot sa se ntoarca/aplece spre centru, sa -si ntinda un brat sau
picior peste intervalul ramas liber, indicnd prin toate acestea ca accesul la grup este
limitat.
2. de orientare corporala se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze
fata -n fata (vis-avis) sau alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru
conversatie, iar a doua neutralitate.
3. de congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o
perosoana este implicata n ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa
conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii
interlocutorului declanseaza n acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat n
comunicare. n cazul n care exista ntre comunicatori divergente de statut, de puncte de
vedere sau opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu
interactioneaza sub nici o forma. Sunt pozitii foarte importante n actul didactic, ce
trebuie cunoscute n primul rnd de catre profesori.
PREZENTA PERSONALA
Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a
mbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii
vestimentare, starea/conditia individului. Avem n cultura noastra anumite atitudini
privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem trei
tipuri de fizicuri:
1 - ectomorf (fragil, subtire si nalt);
2 - endomorf (gras, rotund, scurt);
3 - mezomorf (musculos, atletic, nalt).
Datorita conditiilor sociale am nvatat ce sa ne asteptam de la oamenii
apartinnd diferitelor categorii. Astfel, tindem sa-I percepem pe ectomorfi ca fiind tineri,
ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi i percepem
ca fiind batrniciosi, demodati, mai putini rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet,
agreabili, de ncredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi i percepem ca fiind
ncapatnati, puternici, aventurosi, maturi n comportare; n masura n care este rezultatul
unei alegeri personale, oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a
eului si, n acest context, comunica informatii despre aceasta. Ea poate afecta chiar
comportamentul nostru general sau al celor din jur. mbracamintea se poate folosi pentru
a crea un rol.
mbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. De
exemplu, femeile care acced la o functie manageriala nalta vor tinde sa se mbrace ntrun mod particular (costum sobru din doua piese), purtnd accesorii similare celor
barbatesti (servieta diplomat). mbracamintea non-conformista comunica faptul ca
purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de probleme sau artist. Pentru
situatiile didactice este apreciata mbracamintea decenta.
n final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj n
parte, este bine sa cunoastem anumite aspecte ale limbajului nonverbal de care trebuie sa
tinem cont n interpretarea lui:
-pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj non-verbal este bine sa-l
interpretam n contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale
-caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata etc., sunt
elemente care trebuie luate n considerare n interpretarea corecta a limbajelor nonverbale
-modul de folosire si interpretare a limbajelor non-verbale difera sub multe as pecte: de la
cultura la cultura, de la individ la individ, de la profesie la profesie etc.
Concluzii
1. Vorbim apelnd la coardele vocale, dar comunicam cu ntregul corp pe care l
facem si mai expresiv cu ajutorul:
-relatiilor stabilite cu partenerul;
-mbracamintii purtate;
-spatiului pe care-l controlamsi cu ajutorul distantei la care ne plasam fata de auditoriu.