Misterele Romaniei

Intotdeauna cautam misterele in afara granitelor acestei tari. De ce? Pentru ca ceilalti si le-au
promovat din plin, prin filme, carti, emisiuni. Noi, romanii, nu stim nici macar in ce tara minunata
traim. Nu avem habar ca aici, unde ne taram zilele de la un an la altul, in vremurile de demult traia
un popor ales care carmuia destinele Europei. Altii au avut grija ca, in ani, sa ne determine sa ne
privim cu reticenta pe noi, ca oameni, tara noastra si poporul nostru. Asa ca la ora actuala avem
impresia ca ne tragem din niste ciobani care au ajuns intamplator cu turmele lor de mioare prin
zona.
Nimeni nu are habar ca apelativul de "cioban" se folosea in vremurile de demult sub alta forma,
semnificand nu meseria de paznic la oi ci reprezentand menirea poporului din care ne tragem,
aceea de carmuitori de popoare. Am fost aici inainte de scrierea sumeriana si vom ramane tot aici
oricat de mult si-ar dori unii si altii sa ne asimileze. Va intrebati ce puteti face impotriva marilor
puteri asimilatoare? A celor care vor sa ne distruga credinta, istoria si neamul?
Nimic mai simplu: nu uitati. Si aveti grija ca cei care vor veni dupa voi sa nu uite. Nu uitati nimic din
ceea ce, odata, demult, a facut din noi un popor ales.
Imparatii traco-iliri si Straromani - de Eliszar la 13/01/2010, 17:28 - Cat

Constantius Chlorus

Primul imparat de certa origine tracica este Maximin Tracul (235-238). Acesta fusese pastor in
regiunea sa natala, Moesia, si fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235) datorita
capacitatii sale militare si aspectului sau impunator: avea 2,40m inaltime si era uimitor de voinic.
Vorbea latina cu accent tracic. Atins de bolile sufletesti ce caracterizeaza de obicei pe detinatorii
puterii ajunsese, de exemplu, sa isi colecteze sudoarea, consuma 18 kg carne si 27 de litri de vin pe
zi etc1. Mai mult, ridicarea sa pe tron a facut-o prin asasinarea binefacatorului sau !!2
Tot prin crima urca pe tron si Decie (C. Messius Decius), in 249, fiind si el de origine traco-ilira(3).
Domneste pana in 251. Urmeaza: Marcus Acilius Aureolus (267-268) si el de origine umila, ca
majoritatea imensa a imparatilor traco-iliri, Marcus Aurelius Valerius Claudius (268-270), Aurelian Lucius Domitianus Aurelianus - (270-275), Probus - M. Aurelius Probus - (272-282) din Sirmium(i),
Marcus Aurelius Carus (282-283), Aurelius Valerius Diocletianus (284-305) vestit dusman al
Crestinismului, Valerius Maximianus Herculis (286-305), persecutor inversunat al ucenicilor lui
Hristos, Constantius Chlorus (293-306), tatal Sfantului Constantin cel Mare si unul dintre imparatii
pagani cei mai toleranti (poate si din pricina religiei sotiei sale Elena care era crestina), Caius
Galerius Valerius Maximianus (305-311) mare persecutor al crestinilor, Galerius Valerius Maximinus
Daia (305-313), si el un mare dusman al Bisericii, Flavius Valerius Severus (305-307), aflat cam pe
aceeasi linie si, tot asa, Valerius Licinianus Licinius (308-324), Domitius Alexander (308-328),
Flavius Iulius Crispus (317-328). Urmeaza apoi primul imparat straroman, Sfantul Imparat
Constantin Cel Mare (Flavius Valerius Constantinus Magnus; 305-337), fiul lui Constantius Chlorus si
al sfintei Elena - daca de origine -, primul si cel mai mare imparat al Neamului Romanesc. Vin apoi
urmasii sai. Primul este Constantinus II (317-340), imparat arian, prigonitor al Bisericii, Dalmatius,
nepotul Sfantului Constantin cel Mare, proclamat august intre 335-337, Hannibalius, de asemenea
nepot al Sfantului Constantin cel Mare, august 335-337 (ambii au fost respinsi de armata dupa
moartea Sfantului Imparat Constantin cel Mare); Constans, imparat cu adevarat ortodox (333-350),
Vetranius (350), Constantius II, imparat arian (337-361), Constantinus Galus (351-354), Nepotianus
(350), Flavius Claudius Iulianus, pagan si mare persecutor al crestinilor, supranumit Iulian Apostatul
(361-363). Urmeaza o noua dinastie straromana, deschisa de Flavius Iovianus, imparat ortodox
(363-364), si continuata de Flavius Valentinianus I (364-375), Flavius Valens (364-378), arian,
Gratianus (367-383), imparat al Apusului, ortodox, Flavius Valentinianus II (375-392), Flavius
Constantius III (417-421), Valentinian III (425-455), Marcianus (450-457), Leon I Thrax (Tracul) (457477), Leon II (456-474), Vitalianus (513-515), Anastasius (491-518), Iustin I (518-527), Iustinian I
(527-565), Flavius Iustinianus II (565-578), Tiberius (578-582), Focas (602-610), ultimul imparat al
Imperiului Roman de Rasarit (Romania), care Imperiu va fi transformat de Heraclius in Imperiu
grecesc, zis Romaic (cunoscut ca Imperiul Bizantin).
Credem ca aceasta insiruire este suficienta pentru a deschide o perspectiva noua asupra unei
perioade pe care istoriografia noastra oficiala are tristul obicei de a o trata cu prea putin interes(4).
Revenind la firul istoriei, sa observam ca Imperiul Roman cunoaste in secolul III un declin tot mai
accentuat. Unii istorici au pus acest declin pe seama invaziilor venite in special din Rasarit.
Neamurile migratorilor, lovind val dupa val, au sfaramat in timp puterea imperiala. Acesta este insa
o observatie empirica si partinitoare(5), ce exclude nu doar aspecte secundare ale problemei, ci
chiar si pe Dumnezeu, realitatea absoluta.
Prima vina pentru aceasta decadere o constituie vointa indreptata spre rau a cetatenilor romani.
Hedonismul ajunge in aceasta epoca la apogeu, la fel si ura fata de crestini. Prigoana acestor
oameni ai lui Dumnezeu si complacerea in cele mai josnice pacate aduce dupa sine si pedeapsa

divina. Invaziile migratorilor sunt consecinta, nu cauza decadentei romane, asa cum stapanirea
filistenilor s-a impus evreilor datorita decaderii lor morale si nu invers. Trebuie observat insa un fapt
semnificativ: aceasta epoca, numita si a anarhiei militare, este deschisa de un traco-roman
(Maximin Tracul) si continuata de alti imparati sau candidati la tron de aceeasi origine traco-ilira.
Referindu-se la situatia Germaniei cucerite de Imperiul Roman, Th. Mommsen spune: Ca
intotdeauna in asemenea situatii, in fiecare canton se forma o partida a docililor partizani ai Romei
si una nationala, care pregatea rascoala in secret(6). Acelasi lucru s-a intamplat si cu traco-ilirii.
Spre exemplu, la inceputuri, populatiile traco-ilire din Panonia si Iliria au opus Romei o rezistenta
indarjita, reeditata atunci cand impozitele sau alte obligatii deveneau suparatoare.(7) In contrast,
Tracia a jucat cu predominanta rolul de aliat fidel al romanilor, chiar in contra celorlalti traci.
Asemenea deosebiri au existat chiar si in Dacia nord-dunareana, unde triburile din Oltenia au
refuzat, in vremea lui Traian, sa lupte impotriva romanilor. Aceeasi lupta intre tabere nationale
opuse ca aceea dintre taberele nationale ale galilor, germanilor sau altor neamuri a avut insa in
cazul iliro-tracilor o influenta hotaratoare, definitorie, asupra istoriei Imperiului. Numerosi si capabili
ei au ajuns sa ocupe functii importante in armata si administratie, pozitii pe care le-au folosit in
interesul propriu pentru clarificarea conflictelor dintre tabere, antrenand dupa ei tot Imperiul.
Este de observat ca acest fenomen incepe a se manifesta destul de tarziu fata de primele contacte
traco sau iliro-romane. Se dovedeste astfel ca romanizarea - cea care a declansat aceste lupte - s-a
manifestat mai tarziu decat se crede de obicei, ceea ce necesita gasirea unui alt factor de latinizare
decat cele valabile pana la inceputul sec. I d.Hr. Acesta este crestinismul.
Primul imparat din seria traco-ilira, Maximin Tracul, de o mandrie bolnava, datorata probabil nu
doar vigorii sale aproape incredibile ci si constientizarii trufase a caracterului exceptional al
ascensiunii sale sociale, a fost unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai crestinilor. El a poruncit de la
inceput uciderea conducatorilor Bisericii [episcopi, preoti, diaconi] vinovati de invatatura cea dupa
Evanghelie (Eusebiu, Ist. Bis., VI,28).
Primul edict general impotriva crestinilor apartine lui Decie (249-251). Amintirea acestuia este
trista, data fiind inversunarea cu care atat el cat si oamenii sai au prigonit Biserica. Aurelian (270275) a inceput spre sfarsitul domniei o mare persecutie anti-crestina. Stiuta fiind originea lui se
pune intrebarea ce legatura este intre retragerea trupelor din Dacia nord dunareana si aceasta
persecutie? Sa fi incercat Aurelian eliminarea crestinismului din Dacia nordica prin intermediul
paganilor migratori ? Sa se fi temut de numarul mare al crestinilor de la Dunare ? Ca nu avea o
justificare reala aceasta retragere se vede din aceea ca dupa circa trei decenii, fara ca situatia
militara sa se schimbe semnificativ, Sf. Constantin cel Mare va recupera in mare parte Dacia
Romana. Starneste mirarea si mai mult faptul ca, dupa cate se pare, Aurelian nu a retras de fapt
trupele decat din actuala Transilvanie, provinciile numite astazi Banat si Oltenia nefiind deloc
abandonate(ii). Ori bogatia in aur si alte averi subpamantene a Transilvaniei facea mai mult decat
justificata mentinerea ei. Si cu toate acestea nu numai ca de-a lungul timpului Transilvania a fost
relativ putin vizata de invazii - indreptate in general spre sudul Dunarii - dar a si fost in mod de
necrezut parasita de trupele romane(iii). Singura explicatie pe care o pot gasi tinand cont de toate
aceste elemente este aceea a Transilvaniei centru al crestinismului nord-dunarean(8).
Dupa cum spune un celebru cunoscator al istoriei bisericesti: sub imparatii Diocletian (284-305),
Galeriu (293-305), Maximian Hercule (286-305) si Constantiu Chlor (293-306), Biserica a suferit cea
mai grea persecutie. Acesti imparati, in frunte cu Diocletian, au dat contra crestinilor patru edicte
de persecutie, trei in 303 si al patrulea in ianuarie-februarie 304, prin care decretau daramarea
locasurilor de cult crestine, interzicerea adunarilor crestine, arderea cartilor sfinte si a arhivelor
crestine, pedepsirea aspra a clericilor si crestinilor care nu apostaziau de la credinta in Hristos. In
298, Galeriu a procedat la o curatire a soldatilor crestini din armata(9). Mai departe autorul citat
ofera o larga lista de martiri(10), atat din acel an cat si din urmatorii ani ai persecutiilor. Este de
asemenea cunoscuta atitudinea lui Licinius, care dupa un inceput promitator in 313 decade la
statutul de persecutor al crestinilor, mai ales din cauza unor ambitii personale, pierzand in final
totul(11).
Nu incercam aici realizarea unei relatari amanuntite a situatiei din Imperiul Roman in timpul
dinastiei pagane traco-ilire (daca poate fi numita dinastie). Acesta este scopul altor lucrari, cu
caracter mai general. Dorim sa aratam aici doar interactiunea dintre gesturile acestor zeloti ilirotraci si dublul fenomen al formarii Romanilor si aparitiei Imperiului Roman de Rasarit. Si, intradevar, efectul pe care ei l-au avut asupra istoriei este considerabil, atat luand in considerare
pozitia lor de imparati cat si laturile specifice pe care ei le-au dat acesteia.
Un prim element al puterii acestor imparati il constituie trupele tracice. Fiind in numar de peste
200.000 de soldati, militarii traci formau o forta extraordinara... insa doar la nivel teoretic, ori doar
pentru dusmanii externi. Aflati in diferite parti ale Imperiului, impartiti intre ei prin religii si pareri
politice, confirmand prin toata atitudinea lor apartenenta la neamul lor cel dezbinat, tracii de sub
arme erau o putere mult mai mica decat ar fi putut fi, cel putin din punct de vedere politic. Totusi
imparatii traco-romani s-au folosit de aceste trupe in mare masura, iar rezultatele n-au fost deloc
neglijabile, fie si considerand doar succesele lui Galerius(12).

A doua latura a fortei specifice pe care o posedau e importanta elementului iliro-tracic in Imperiu.
Acesta se intindea din zona Venetiei si din Noricum pana departe in Rasarit. In afara importantei
militare ei erau si o insemnata putere economica si culturala. Puterea economica a Daciei, atat de
mult dezvoltata sub conducerea inteleapta a diferitilor regi si mai ales a lui Decebal, trebuia sa fi
sporit mult sub organizata stapanire romana. Totodata se dezvoltasera si regiuni cu o economie
latenta - daca o putem numi astfel - ca cele din Iliria si Pind, dezavantajate initial de marea
faramitare geografica si statala. Traco-ilirii aveau o larga arie de activitate. Din Iliria in Dacia se
intindeau o sumedenie de mine si de ape aurifere ce erau exploatate de Imperiu. Alaturi de mine se
gaseau in mod firesc centre mestesugaresti, atat pentru prelucrarea metalelor cat si conexe ceramica, zidarie, producerea carbunilor, dulgherie etc. Si probabil nici nu mai este cazul sa
prezentam activitatile agro-pastorale si conexe, in care iliro-tracii totdeauna excelasera. Si totusi,
aceasta imensa forta economica n-a fost folosita, nici protejata corespunzator de atacurile externe.
La fel s-a intamplat si cu domeniul cultural. Se uita cand se trateaza acest teritoriu de influenta
enorma pe care cultura traco-ilira a avut-o asupra grecilor si astfel, implicit, asupra romanilor. Cati
se gandesc, de exemplu, la influenta pe care originea si instructia tracica a avut-o asupra unor
personalitati ca filosoful Anistene, maestrul celebrului Diogene, sau Menandros, Miltiade,
Temistocles, Kimon, Tucidide etc.(13)? Cati isi amintesc de faptul ca atat Orfeu cat si Dionisos, cu
opusa lor mistica si mitologie, ca si alti zei adoptati de greci si apoi de romani, au izvorat de la
traci? Sau de avansata cultura a getilor de care aminteste Iordanes? Nu este locul aici a trata
despre multele laturi ale culturii tracice, fie si de ne-am limita la opera lui Mircea Eliade De la
Zamolxis la Genghis-Han, sau la altele similare. Este insa o realitate incontestabila stiintific faptul
ca traco-ilirii au avut o cultura cel putin la fel de avansata ca si cea greceasca, sortita insa sa
ramana in umbra. Si aceasta nu doar din cauza caracterului ei ezoteric, ci si dezinteresului pe care
militarii traco-iliri ajunsi pe tronul Romei l-au avut fata de cultura.
Nu se poate nega faptul ca toti imparatii citati mai sus au fost ostasi viteji si este de remarcat ca
aproape totdeauna ascensiunea lor a fost realizata pe linie militara. Nu li se poate nega in general
nici dragostea de neam, fie ea si intr-o forma alterata. Dar ceea ce uimeste este atitudinea lor
absurd-ostila fata de crestinism, asemanatoare cu a zelotilor din vremea vietii pamantene a
Mantuitorului. De ce oare nu au incercat sa obtina un crestinism de limba tracica(14)? De ce au fost
oare atat de obtuzi incat sa nu inteleaga puterea pe care ar fi adus-o neamului lor crestinismul?
Pozitia lor este cel putin ciudata. Desi dusmani ai Romei, nu aveau curajul sa se desprinda de ea,
nici cultural, nici religios, nici administrativ. Poate ca originea lor umila, socul inerent unei
ascensiuni sociale atat de rapide si stralucitoare, lipsa de clarviziune, sa fi fost unele din elementele
ce au dus la comportarea lor atat de irationala. Ceea ce ramane de necontestat este insa rezultatul
purtarii lor.
Loviturile pe care le-a suferit armata din partea unor astfel de conducatori s-au adaugat loviturilor
primite de aceasta din partea inamicilor adusi de Dumnezeu ca pedeapsa pentru prigonirea
ucenicilor Sai. Alte lovituri le-a suferit administratia, precum si alte domenii ale vietii publice ale
Imperiului sfasiat de o permanenta si absurda lupta interna. Daca adaugam aici si hedonismul
promovat de familiile aristocrate care, tot mai putin implicate in conducere de acesti imparati
autoritari, aveau prea mult timp liber, prea multi bani si prea putina morala si responsabilitate,
hedonism atat de atragator pentru majoritatea paganilor si atat de greu de controlat in situatia
conflictuala interna a Imperiului, avem o imagine despre haosul care tindea sa cuprinda cel mai
mare stat al vremii.
Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea
1 Paul MacKendrick, op. cit., p.125.
2 ILD, p.45.
3 Ibidem .
4 Cel putin in ceea ce priveste popularizarea datelor istorice existente, daca in ceea ce priveste
documentatia sau cercetarile nu putem a spune acelasi lucru. De fapt insa, atunci cand vorbim de
istoriografia oficiala, ne referim chiar la manuale si lucrarile oficiale de popularizare si
propaganda istorica.
5 Sa nu uitam ca razboaie cu cei din afara (si tot felul de invazii) a cunoscut Imperiul Roman in
toata istoria sa, fara ca acest lucru sa duca necesar la decadere. Situatia din secolul III are alta
origine fundamentala.
6 Theodor Mommsen, Istoria Romana, vol. IV, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1991, p.30.
7 ibidem, p.21-22, 28-29, 96 s.u.

8 De mare importanta pentru lamurirea acestei probleme sunt sapaturile arheologice menite sa
descopere noi aspecte ale vietii urbane de dupa retragerea aureliana, pana cand aceasta viata
urbana dispare sub loviturile barbarilor.
9 PR. Ioan Ramureanu, Istoria bisericeasca ..., p.61-62.
10 Ibidem, p.62-63.
11 Ibidem, p.98-99; Emilian Popescu, op. cit., p.34 si 40.
12 Ion Barnea, Stindardul dacilor pe Arcul de triumf al lui Galerius , M.i., XII (1978), nr.1 (130),
p.11.
13 Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la macedo-Romani, Ed. Brumar,
1995, p.47-48.
14 Pretinsul caracter tracic al "limbii besse" - a se vedea de ex. Ovid Densusianu, Istoria limbii
romane, vol. I, Bucuresti, 1961, p.27 - trebuie inteles de fapt ca o exprimare tipic analoga a
cronicarilor vremii, aflati in fata unui idiom nou, protoromana - a se vedea de ex. pr. Dumitru
Staniloae, Besii in ... . i Pr. prof. Ioan Ramureanu, Sfantul Irineu, episcop de Sirmium , Studii
Teologice, XXVII (1975), nr.3-4, p.204; pentru lista prezentata am folosit mai multe lucrari din
care, in afara celor deja citate, mentionez: Ion Coja, Transilvania Invincibile Argumentum, Bucuresti,
1990, p.60-62; G. D. Iscru, Traco-geto-dacii, natiunea matca in spatiul carpato-danubiano-balcanic,
Bucuresti, 1998, p. 201-202; Mircea Pacurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe
Romane, BOR, XCIII (1975), p.322-356; Liviu Marghitan, Traianus Decius, restaurator al Daciei ,
Magazin istoric, VIII (1974), nr.12 (93), p.55; P.I. David, Coincidente si relatii generale (indirecte)
intre Anglia si Daco-Romania (sec. III-XIII) ,BOR, XCIII(1975), p.746-784 si Religia traco-daca si
celto-britanica. Studiu comparativ , BOR, XCIII (1975), p. 389-408; Ioan I. Ramureanu,
Crestinismul in provinciile romane dunarene ale Iliricului la sfarsitul secolului IV. Sinodul de la
Sirmium din 378 si sinodul de la Acvileea din 381, Studii Teologice, XVI (1964), nr.7-8, p.408-450;
Ion Barnea, Stindardul dacilor pe Arcul de triumf al lui Galerius , Magazin istoric, XII (1978), nr.1
(130), p.11-15; *** Romanii de la sud de Dunare, editata de Arhivele Nationale, Bucuresti, 1997; ***
Fontes Historiae Daco-Romanae , II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1970, cu o Introducere de
profesor Gh. Stefan samd.
ii *** Cetati dacice in Oltenia, Magazin istoric, VIII(1974), nr. 12 (93), p.45; Titu Georgescu,
Craiova - 1750 ani , Magazin istoric, IX (1975), nr.9 (102), p.13-14; Petrescu-Dambovita, op. cit.,
loc. cit.; Raduna Dumitru, Divinitatile adorate in Oltenia in timpul stapanirii romane , Studii
Teologice, XVIII (1966), nr.7-8, p. 450-469; pr. prof. Ioan Ramureanu, Crestinismul in provinciile
romane dunarene ale Iliricului la sfarsitul secolului IV. Sinodul de la Sirmium din 378 si sinodul de la
Acvileea din 381 , Studii Teologice, XVI (1964), nr.7-8, p.408-450 etc. Este cazul sa aratam insa si
faptul ca nu doar Transilvania avea atunci mine de aur, ele existand si in Banat, la Berzobis, Bocsa,
Tibiscum, Turnu Ruieni, Borlova, Bolvasnita si Virciorova, iar in nordul Olteniei de astazi la Uricani si
Petrosani, conform si *** Atlas pentru istoria Romaniei, Bucuresti, 1983, plansa 24.
iii Este cazul sa tratam aici absurda ipoteza a hiatusului de populatie din Transilvania. Prezenta
dacilor liberi la nordul Daciei Superior (fie si privita ca suma a Daciei Apulensis si a Daciei
Porolissensis) a fost permanent resimtita de Imperiu, mai ales incepand cu anul 117. Ei erau in
legatura continua cu dacii ocupati, ba chiar cu autoritatile romane, astfel incat dupa retragerea
trupelor romane sosirea lor in Transilvania era de neevitat. Un hiatus este asadar complet exclus,
chiar daca cineva ar fi atat de putin cunoscator al oamenilor si al istoriei incat sa isi poata imagina
ca autoritatile romane ar fi exterminat pe toti dacii din Dacia Romana, ca i-ar fi putut sili pe toti
colonii de rand sa se retraga odata cu trupele si ca dacii liberi si gotii ar fi permis asa ceva. Desigur,
nu am mai citat aici milioanele de alte marturii - istorice, arheologice, lingvistice etc. - ale
continuitatii, meritand a fi consultate, printre altele, si urmatoarele titluri: Ion Coja, Transilvania
Invincibile Argumentum, Bucuresti, 1990; Adolf Armbruster, Romanitatea Romanilor, Bucuresti,
1993; Gheorghe Guler, Etnogeneza si continuitatea Romanilor in vatra strabuna, Editura
Sagittarius, Bucuresti, 1997; Nicolae Iorga, Istoria Romanilor, II, Bucuresti, 1935; Constantin C. Si
Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor, I, Bucuresti, 1975; Traian Dumitrescu - Transilvania - Pamant
stramosesc multimilenar , volumul I, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1996; Ion Clopotel - Originile,
dezvoltarea si desavarsirea limbii romane literare , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972
Sursa:
http://www.vistieria.ro/index.php/istoria-romanilor/articole/antichitate/75-impraii-traco-iliri-istrromani.html

Conspiratia anti-dacica: Ascunderea originii dacice a unor imparati romani - de Eliszar la 13/01/2010, 17:21 Cat

Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte putin cunoscut. Poate numele lor le sunt
familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat tacere. De-a lungul timpului, cei
mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne
garanteaza obarsia lor dacica. Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a
Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din
motive greu de inteles.
Regalian, stranepotul lui Decebal
Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare
manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si
jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de dac este
purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei
militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti
cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit
cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel
ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal,
un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie
imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul
260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se
afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la
cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el
si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona
dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma
impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai
partizani, aliati cu roxolanii.
Dacia a fost eliberata de sub ocuparea romana?
Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un
moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul
retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne
confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar
Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile
multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca Dacia a fost
pierduta in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui
imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment
coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.
Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe
seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de
carpi, istoricii insista ca prin carpi trebuie sa intelegem goti). Uzurparea puterii lui Gallienus in
zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea
armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o
eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca
justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat in
sudul Dunarii o alta Dacie, numita Dacia Aureliana si mai apoi Dacia Ripensis, pentru a pastra
aparenta unei Dacii romane. Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau
daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar
fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana. In acest fel, Dacia a fost prima
provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.
Aureolus, ciobanul din Carpati, s-a proclamat imparat al Romei
Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi
pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: Aureolus era din tara getica, numita
mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor. Intrat ca soldat de rand in armata
romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a
castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul
265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta
impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale,
in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al III-lea,
cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti
de armata.

Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut
ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in
asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea
lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.
Imparatul Galeriu, olteanul care i-a razbunat pe daci
Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut
intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia
Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din
Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu,
scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii
uluitoare despre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii
impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catre Traian, care lea impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul
dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa
numele mamei sale.
Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian,
cat si dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria
crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de
daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup. Specialistii inca nu s-au dumirit ce
cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din
regiunea natala a imparatului.
Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de
roman, declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau
cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a
altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.
Maximinus Daia
Daia si Licinius
Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de
Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului. A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si
dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic. In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se
tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior. S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten
foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de Augustus in vestul
imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine
moeso-dacica) au fost numiti fiii augustilor. In felul acesta, toti cei patru suverani care formau
tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau
de origine dacica.
Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat
cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin si Licinius se
reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care
religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia sa aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil. Daia a fost infrant si,
spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui
Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia
cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului. Cu acesti patru imparati de
origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.
Imparatul Constantin
Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin
Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din
istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia
Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea
conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune Dacus. Prezenta dacilor
la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci,
Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile,
stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza
monumentele din splendidul for al lui Traian.
Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a
treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt
incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din
reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care
impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce
logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui

imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin
avea o mare pretuire pentru stramosii sai.
Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de
peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta profanare a forului lui Traian? Specialistii
spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati
ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa
piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti
epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele
predecesorilor sai.
Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui
Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica,
mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne
gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri
ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin.
Falsificarea istoriei
Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria
imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect.
Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a demonta
originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a
spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele
ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile
pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre
cele din Historia Augusta, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de
niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici
maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in
Dacia nu a mai ramas niciun dac si ca nu a existat niciun fel de continuitate de-a lungul mileniului
intunecat, pana la venirea maghiarilor in Transilvania. Aparitia unor personaje istorice
importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor
documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici.
Istoricii romani, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia
ramasa in provincie era deja complet romanizata. Prin urmare, si imparatii de origine dacica
trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, nu trebuiau sa mai existe decat romani, eventual
proveniti din stramosi daci romanizati. Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra
originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv
romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta. Cunosteau, desigur, limba latina, erau
integrati in societatea romana provinciala, dar obarsia lor era dacica.
Daca ar fi fost daci complet romanizati, fara sa mai poarte vreo mostenire dacica, li s-ar fi spus
romani, pur si simplu, fara prea multa insistenta pe originea etnica. Probabil din acest motiv, istorici
precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui
Galerius (despre Constantin nici nu se discuta, dat fiind ca s-a nascut la sudul Dunarii). Radu Vulpe
chiar a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era daca, ci provenea dintr-o
familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva. Dupa trei
decenii, intr-o alta lucrare a aceluiasi istoric, Romula devenea o daca romanizata. In schimb,
Dimitrie Cantemir nu se sfia sa-l numeasca pe Aureolus hatmanul calarimii Avreulus Dacul.
Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei romani, ii deranja existenta unor daci dupa retragerea
romanilor din Dacia. Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlaturarea dacilor din istorie, prin
incalcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise. Aceasta falsificare persista pana astazi,
iar istoria oficiala nu recunoaste originea dacica a acestor imparati. Stergerea dacilor din istorie
pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a nascut demult, dar continua si astazi. Istoricii nostri
desavarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu
se mai sfarseasca.
Sursa: www.formula-as.ro

Tinutul uriasilor sau loc de trecere intre doua lumi?! - de Eliszar la 03/12/2009, 18:25 - Cat

Tinutul uriasilor sau loc de trecere intre doua lumi?!

Desi cei mai multi dintre noi criticam purtarea unora dintre apostoli cu IIisus, de multe ori ne
purtam aidoma lor. Pentru ca cei 12 apostoli au reprezentat toate categoriile umane, toate
caracterele existente. Sa nu-l uitam pe Iuda, cel care, indeplinind porunca lui Dumnezeu, si-a tradat
Mintuitorul, ajungind sa fie blestemat de o lume intreaga si sa fie identificat mereu cu tradarea cea
mai crunta. Dar sa nu-l uitam nici pe Toma, cel care nu credea decit in ceea ce vedea. El nu a
crezut in Invierea Domnului sau decit in clipa in care i-a atins ranile. Si iar l-am criticat toti pe Toma,
fara sa luaam seama la un aspect esential. Anume ca lumea noastra de astazi sta sub semnul lui

Toma. Noi nu-i vom spune necredinciosul, pentru ca el credea in Domnul sau si se temea de
mistificari. Asa suntem toti, nu credem daca nu vedem cu ochii nostri. Iar cand vedem ceva
incredibil, incercam sa ne convingem ca asa ceva nu exista.
Elefantul preistoric
Oltenia a fost mereu o pagina speciala din istoria si geografia Romaniei. Ca istorie, a fost una din
zonele cele mai puternice, care a dat Tarii Romanesti domnitori de vaza. Numarul mare al
manastirilor fortificate a facut ca acest tinut romanesc sa fie, mai mult ca oricare altul din lume, un
adevarat avanpost al crestinatatii. Oamenii erau deopotriva agricultori, buni crestini si luptatori nu
trebuie sa uitam ca aici s-au nascut elitele cavaleriei romane. La ora actuala Oltenia este printre
cele mai sarace zone din Romania. Dar oltenii nu se plang. Ei sunt in continuare aceeasi oameni
muncitori care nu se plang si care incearca sa-si poarte crucea cu demnitate.

Satenii din comuna Cosoveni sunt departe de a fi printre cei mai

bogati dintre olteni. Dimpotriva, mineritul, in loc sa le fi adus bogatie, le-a adus doar necazuri, iar
daca inainte de a se deschide exploatarile, comuna avea cateva sute de case, acum cu greu mai
pot fi numarate 40 50. Unii ar spune ca celor din Cosoveni le-a aparut Satana care le-a aratat
drumul pavat cu aur, fara sa le spuna ca e cel ce duce in Iad. Iar in loc de bogatii si prosperitate,
oamenii se lupta acum cu saracia si poluarea. Cu toate astea, comuna a fost mereu martora unor
evenimente daca nu ciudate, cel putin greu de explicat. Mai exact, aici s-au semnalat mereu lumini
ciudate si zgomote stranii, oamenii spun ca simt deseori prezente stranii, ca au impresia ca sunt
urmariti de cineva, dar ca nu vad pe nimeni. Localitatea, aflata in imediata apropiere a Baniei, a
iesit din anonimat in urma unei descoperiri de exceptie oasele unui elefant preistoric care a trait
in acele locuri in urma cu mai bine de 2.000.000 de ani in urma. Dupa cum spun specialistii, nu e
vorba de oase de mastodont sau de mamut, ci de un stramos urias al elefantilor de astazi.
Descoperirea a avut loc in urma cu cativa ani si a generat bucurie in randul oamenilor, care au fost
convinsi ca e semn de bogatie. Locul din care a fost dezgropat scheletul este o fosta cariera de
pietris, iar elefantul preistoric a fost gasit la o adincime de circa 6 8 metri.
Tinutul uriasilor veniti din cer
Batranii din sat nu au fost foarte surprinsi de ceea ce s-a gasit. Ei cunosc legende care vorbesc
despre oameni uriasi ce ar fi trait in zona in urma cu multa vreme. Ecaterina Sandache, spune:
Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niste balauri zburatori, niste uriasi. Si atat
de mult le-a placut locul, incit au decis sa raman. Si au avut grija uriasii si de oameni si de
dobitoace. Si toata lumea traia in pace si in armonie. Pana cand unul dintre ei a descoperit ca din
strugurii pe care ei ii mincau, se putea face o licoare buna de baut. Atunci se spune ca a fost
descoperit vinul, dar odata cu el s-a terminat si buna intelegere. Uriasii se imbatau si se luptau intre
ei, isi faceau rau unul altuia si impreuna le faceau rau oamenilor care se asezasera in tinutul lor.
Strigatele de disperare ale oamenilor au fost auzite de Bunul Dumnezeu care a trimis un inger de-al
Sau sa le curme suferinta. Iar ingerul, dupa ce i-a luat pe oameni si i-a pus pe cel mai inalt munte, a
scufundat tinutul cu tot cu uriasi, de nu a mai ramas in viata nici unul. De atunci stapinesc oamenii
aici.
La ora actuala nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca in vremuri indepartate au existat uriasi pe
Terra. Acesta e un lucru cunoscut, fiecare popor vorbind de uriasii care l-au precedat. Pana si Biblia
aminteste de popoare de uriasi, chiar pe vremea cand Moise isi conducea poporul catre tarimul
fagaduintei. Exista picturi si basoreliefuri care arata zei de cativa ori mai mari ca oamenii si exista
cetati cu scari de piatra pe care un om normal nu poate trece decit catarandu-se. Singurele
necunoscute sunt identitatea uriasilor si modul in care au ajuns ei pe Pamant. Spusele batrinei au
un simbure de adevar in ele. Pentru ca aici, in urma cu milioane de ani in urma, a existat marele
Lac Getic, ale carui urme se pot vedea si la ora actuala in straturile de pamant excavate. Iar
descoperiri de animale preistorice s-au facut in toata Oltenia: la Leu, la Timiseni, la Stoina.
Lemnul care nu putrezise
Incet, din tenebrele pamantului apar marturii ale existentei vietii, marturii care schimba de la un an
la altul geografia istorica a tinutului fostilor bani ai Craiovei. Cat ii priveste pe cosoveneni, acestia

spun ca nu se mai mira de nimic. In comuna lor s-au petrecut mereu fapte greu de crezut. In urma
cu vreo 20 de ani, la cativa kilometri in afara localitatii a fost instalat un santier pentru constructiile
de locuinte. Voiau comunistii sa ii mute pe sateni in blocuri si sa le ia pamanturile. Intr-o zi, un
excavator a distrus ceea ce parea a fi o fintina imensa. Anatol Mihailovici, actualmente pensionar,
lucrator pe santierul de atunci, spune ca dimensiunile fintinii erau impresionante. Era facuta dintrun lemn care nu putrezise, desi era sub pamant de cel putin cateva sute de mii de ani, cit aveau
vechime straturile de pamant de deasupra ei. Latura fintinii era de vreo 20 de metri.
Unii spuneau ca era o baie de pe vremea romanilor, dar nu era adevarat, pentru ca adincimea ei
depasea cateva zeci de metri. Cat am apucat noi sa sapam, pentru ca imediat a venit ordin de la
Bucuresti sa astupam totul cum a fost. Au luat lemnul pe care-l scosesem si au turnat deasupra
beton. Peste beton au pus pamantul si pietrisul excavat. Iar pe noi, cei care lucrasem si vazusem
fintina, ne-a imprastiat pe santiere din nord si la Canal si ne-au amenintat ca daca vreunul vorbeste
nu va mai iesi din puscarie. Nici acum nu stiu ce anume descoperisem.
Dar indiferent ce descoperisera muncitorii, santierul a fost ridicat si localnicii lasati in pace. Cu
toate acestea, descoperiri au mai fost facute in Olteniei. Astfel, in apropiere de Timiseni,
excavatoarele au distrus ceea ce parea a fi un cuptor urias. La ce anume era bun cuptorul sau cui
apartinea, asta e mai greu de spus.
Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie
Intre timp, animati de dorinta de imbogatire, localnicii din Cosoveni au amenajat un lac imens pe
locul unde a fost descoperit elefantul preistoric. Cu toate astea, nu toti sunt de acord cu ceea ce se
intampla. Unii dintre ei cred ca in felul acesta va fi tulburat somnul uriasilor si ca acestia se vor trezi
din mormint ca sa-i pedepseasca. Iar faptul ca unul dintre sateni s-a si inecat in lac, e pus pe seama
acestui lucru. Si oamenii incep sa se teama, mi ales ca, de la o vreme, se simt urmariti. G. B.,
afirma:
E o senzatie cumplita. Desi nu vedem pe nimeni, simtim permanent o prezenta stranie. Ca si cum
cineva ne urmareste, ne analizeaza. Iar din lac razbat tot felul de zgomote ciudate, de ti se face
pielea de gaina. Se aud lovituri ca intr-o poarta imensa, metalica.
Cine si de ce loveste poarta de sub Cosoveni sau ce fel de poarta e, raman doar simple intrebari.
Deocamdata. In plus, oamenii vad tot felul de luminite ciudate si toate in preajma locului unde a
fost dezgropat elefantul preistoric. Mihalcea Radescu, ne spune:
Tiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca prin `40 - 41 ar fi fost descoperit in zona o
jumatate de craniu imens. Oamenii spuneau ca ar fi fost al unuia din uriasii de pe vremuri. A venit
un neamt de la Bucuresti, cu ordin de la Maresal si l-a ridicat. Bunicul spunea ca numai ochii erau
asa, ca la vreo 20 30 cm si ca dupa dinti nu parea a fi de animal. Au incarcat craniul pe un camion
si l-au trimis in Germania. Se spune ca Hitler credea in lucruri de acest gen si era convins ca va
descoperi un secret mare prin care sa stapineasca lumea.
E adevarat, nu s-au mai gasit alte oase, de picior sau de mana, aparand intrebarea, fireasca, ce
anume cauta craniul, singur, intr-un astfel de loc. Iar singurele explicatii ar fi ca celelalte oase au
fost mincate de alte animale (poate chiar de alti uriasi, n. a.) sau ca uriasul a avut ca si alti
oameni peste timp, dorinta ca parti din trupul sau sa fie ingropate in diverse locuri care i-au placut
in timpul vietii, craniul ajungind in Oltenia. Si ar mai fi o explicatie, dar cel putin lugubra. Aceea ca,
asa cum oamenii din vechime, aduceau sacrificii umane in lacasurile sfinte, uriasul a fost, la randul
sau sacrificat, pentru ca spiritul sau sa pazeasca locul unde a avut loc sacrificiul.
Sunt supozitii care in mod sigur nu vor putea fi justificate intr-o singura viata.
Eliszar

Dacii Liberi - de Hafial la 02/12/2009, 13:13 - Cat

Din nou, Dacii Liberi

Noi n-am avut nevoie
Sa luam adeverinte
Ca vietuim acasa,
n patrie la noi,
Am fost si vom ramne
De-a pururi dacii liberi
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Si stelele din ceruri
Din snge ni se rup.

Nu ne-au nvins romanii

Si-am rs de toti barbarii
Strignd la ei cu steagul
Facut din cap de lup.
Aceasta dam de stire,
De sub pamntul nostru,
Urmasilor n care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-si
Sa nasca dacii liberi
Spre razbunarea noastra
Pe cel din urma drum.
Numiti si tara noastra
Cu numele ei dacic
Iubiti pe nou venitii
Dupa attia ani,
Dar vesnic tineti minte
Ca peste dacii liberi
Au tot calcat invazii
Si altfel de romani.
Noi am ramas n glie
Si devenim padure,
Si devenim recolte,
Sa va hranim pe voi,
Si temelia tarii
S-o ntarim cu oase
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.
Cu tot ce nazareste
Din firea noastra veche,
Dam Romelor de stire,
Prin ierburi murmurind,
Ca numai oboseala
Ne-a asezat sub scoarta,
Dar daca e nevoie
Ne vom scula oricnd !
Adrian Paunescu

Misterul balaurilor, calatorii norilor - de Eliszar la 27/11/2009, 15:42 - Cat

Misterul balaurilor, calatorii norilor

Coborand in istorie, dincolo de simplele informatii pe care le obtinem in scoli si cercetand viata
spirituala a stramosilor nostri, vom constata ca dacii, inaintasii nostri, au fost un popor extraordinar,
poate cel mai enigmatic dintre toate care au existat. Aflam lucruri despre care nu aveam nici cea
mai mica idee. Vedem cat de evoluati spiritual au fost. Si nu doar asta. Remarcam ca au fost
poporul initiat al antichitatii, e serie de taine din acele timpuri fiind si acum invaluite in mister.
Poate ca, intr-o buna zi, ne vom trezi si vom privi cu uimire in jurul nostru, dandu-ne seama ca
suntem urmasii unui popor de exceptie.
Toti cunosc sau cel putin asa cred faptul ca steagul dacic este reprezentat de capul de lup cu
trup de sarpe. Spre uimirea lor, precizam ca acela nu e trup de sarpe ci trup de dragon, animal
fantastic pe care dacii il cunosteau dinaintea chinezilor. Zgomotul produs in lupta de steag era
deosebit si baga groaza in dusmani. Dar dincolo de simpla existenta fizica a steagului, acesta
simboliza descendenta divina a dacilor. Lupul era reprezentarea totemica a poporului lui Zamolxis.
In conditiile in care dragonul era privit ca stapan al norilor, steagul dacic simboliza nivelul spiritual
al posesorilor, faptul ca acestia erau, asemeni dragonilor zburatori printre nori, stapani pe o lume
aflata dincolo de nori, depasind granitele umanului, depasind conditiile existentiale cunoscute si
acceptate in acele vremuri. Asadar, balaurul dacic era mai mult un demon atmosferic. Nu trebuie
confundata notiunea de demon actuala cu cea din vremurile de demult, in care era vorba de o
entitate puternica, ale carei actiuni puteau fi atat negative cat si pozitive.
Zmeii serpii inaripati ai romanilor

Corpul dragonului reprezenta furtuna insasi. Denumirea de dragon

a fost preluata de credintele populare sub forma zmeilor. Zmeii erau intruparea unor puteri
negative care faceau rau oamenilor. Catind cu atentie povestile romanesti, constatam ca zmeii nu
aveau, in principiu nimic cu oamenii. daca ii atacau, faceau asta doar in masura in care oamenii
intrau in posesia unor obiecte sau informatii extraordinare, deosebite de cunoastere si nivelul de
dezvoltare al oamenilor. Asadar, zmeii erau doar paznicii unor secrete care nu trebuiau sa intre pe
mana oricui. Nu trebuie sa uitam ca doar un erou, un Fat Frumos asadar un individ diferit de cei
din jurul lor - reusea sa descopere secretele respective, nimeni altcineva. Originea etimologica a
cuvantului zmeu pare imprumutata de la vecinii nostri bulgari, in a caror limba zei inseamna
sarpe inaripat. Cine sa fi fost zmeii pe care poporul nostru i-a dotat cu o forta extraordinara? Care
calareau niste cai nazdravani si care nu puteau fi invinsi de toata lumea? De ce mereu zmeii
coborau din cer ca sa ia ceea ce le apartinea? De ce nu locuiau, pur si simplu, pe pamant, asemeni
tuturor oamenilor? Probabil ca la aceste intrebari vom gasi, intr-o buna zi, raspunsuri. Pana atunci
insa, sa ne multumim sa catim cu ochi de adulti povestile copilariei noastre si vom vedea ca putine
sunt basmele care nu au un mesaj mistic, initiatic.
Aducatorii de furtuni
Istoricul Vasile Parvan considera ca steagul dacilor reprezinta mai mult un triumf, al luptatorilor daci
asupra celbrei fiare. Se pare ca, prin imaginea combinata a fiarei, dacii voiau sa arate ca ei au
trecut dincolo de granitele initiatice ale vietii, ca au reusit sa ajunga deasupra conditiei umane. Nu
trebuie, in situatia de fata, sa uitam ca dacii nu credeau in moartea propriu-zisa. pentru ei era o
calatorie catre tinuturile lui Zamolxis, unde ajungeau doar cei curajosi, cei care aveau puterea sa se
depaseasca prin ei insisi. Dovada curajului dacilor sta in insasi obiceiurile lor. Cand era inorat sau
erau furtuni, luptatorii dacilor se strangeau si sagetau norii. Iata asadar un popor care avea curajul
sa se lupte cu proprii lui zei si demoni. Astfel, ei considerau ca-l ajuta pe Gebeleizis, zeul solar, sa
invinga balaurii care aduceau norii. Credinta dacilor in existenta unor fiinte supranaturale era atat
de puternica, iar convingerea lor ca puteau invinge acele forte atat de mare, incat si-a lasat
amprenta si asupra crestinismului. In crestinism il avem pe Sfantul Ilie, care a primit puteri de la
Dumnezeu sa stapaneasca ploaia. Ilie zboara pe deasupra norilor, intr-un car, de unde arunca cu
fulgere si traznete dupa diavoli sau dupa cei care se roaga necuratului.
Credinta stramoseasca era cum ca norii erau ascunsi in locuri greu accesibile, in special in lacuri de
prin munti, unde balaurii ii pazesc si ii ridica ori de cate ori vor ei. Unii istorici spun ca, in fapt,
balaurii se supuneau unor oameni cu puteri supranaturale, solomonarii, care ii puteau dirija incotro
doreau ei pentru a duce ploaia, grandina sau furtuna. Despre solomonari se afirma ca ar fi ultimele
ramasite ale unui popor mitic, rahmanii, care-ar fi existat in vremuri imemoriale. Unele credinte
atribuie balaurilor fulgerul si traznetul, imaginandu-i pe acestia nu numai ca pe aducatori de
furtuni, ci si ca niste monstrii care scuipa foc, care au limbi de foc si cozi imense pe care le folosesc
atunci cand se lupta intre ei. Daca doi balauri se intalnesc, ei sunt furiosi si se lupta si varsa foc
pe gura si pe nari si se lovesc cu cozile. Focul pe care-l varsa pe gura este fulgerul iar loviturile pe
care si le dau cu coada le numim tunete.
Niciodata pastorii si taranii nu s-au temut de furtuni si de ploi. Singurele lor spaime erau fata de
grandina acre le distrugea recoltele. Grandinile erau produse, in conceptia lor tot de balauri care
faceau sa inghete apele cu rasuflarea lor. Se spunea ca balaurii sparg gheata din care fac grandina
sau ca fac sa fiarba pietrele care inainte de a cadea pe pamant clocotesc in nori, o fierbere
contrara celei naturale care, in loc sa incalzeasca, ingheata.
Balauri autohtoni

Balaurii sunt de mai multe feluri. Unii sunt cu adevarat monstruosi,

au de la 2 pana la 9 capete, fiecare cu cate o limba de foc, cu gheare lungi si puternice si o coada
pe masura monstruozitatii lor si uneori chiar si aripi. Altii aveau un aspect cu totul diferit. La acestia
din urma corpul este asemanator cu al serpilor. El este acoperit cu solzi rosii, verzui sau galbeni.
Dupa alte relatari balaurii ar fi fost pe jumatate oameni jumatate sarpe cu solzi de peste. In Muntii
Apuseni se crede ca are capul unui cal si corpul unui sarpe, iar in alte zone romanesti are capul
unui taur. Balaurul care are multiple forme ale capului nu este un balaur nascut. Credinta generala
este ca ei provin din serpi care nu vad oameni timp de un numar mare de ani. Serpii care se
transforma in balauri produc o piatra pretioasa, mare cat un ou, pe care o tin in stomac. Piatra le
tine de foame si de sete pana cand se transforma in balauri. Daca un om ar fi inghitit piatra se va
transforma la randul sau in balaur. Acesti balauri sunt produsul autohton al credintelor noastre
populare, iar locuintele lor sunt mereu fie fundul unui lac sau iaz, fie lacurile de munte, insulele mici
sau padurile unde nu patrunde suflet de muritor.
Solomonarii, stapani ai balaurilor
Legendele noastre nu spun cand, dar amintesc un fapt ciudat. Si anume, o data, balaurii nostri au
cazut sub puterea catorva vrajitori, pe care istoria ii numeste solomonari. In realitate, acei
solomonari sunt, asa cum am afirmat anterior, ramasitele unui popor mistic, pastratorul unor taine
de nepatruns si ale unor forte de neexplicat. Cand solomonarii voiau sa ridice balaurii in aer, se
duceau cu cartea lor, ce cuprandea cuvinte vrajite, pe malul unui lac de munte, tinand in mana un
carlig si un frau.
Cand termina de catit, lovesc apa cu carligul si balaurul iese din lac. Atunci ii arunca fraul pe cap si
se ridica cu el in vazduh.
In functie de zone, acesti stapani ai balaurilor sunt descrisi in anumite feluri. In general insa, ei sunt
priviti ca oameni inzestrati cu puteri supranaturale... ei sunt stapanii vantului, ei stapanesc norii,
ei calatoresc balaurii dusi de nori, ei au puterea, dupa bunul lor plac, de a aduna sau a raspandii
norii, ei provoaca furtunile mari, ei fac timpul urat sa se instaleze intr-o regiune si nimicesc cu
grandina intreg tinutul. Intotdeauna sunt cei care au puterea de a provoca sau de a o face sa stea.
.
Uneori solomonarii erau considerati drept oameni sfinti, care stiau sa citeasca in stele. Coborand
din nou in vremea dacilor, constatam cu surprandere ca aici gasim o categorie speciala de preotimagicieni, numiti skistai (uneori ktistai), care inseamna calatori ai norilor.
Solomonarii isi alegeau locuri muntoase pentru a-si construi casele. de acolo ei coboara in sate ca
cersetori pentru a pune la incercare inima oamenilor. Sau stau la panda in timpul noptii, in
marginea satelor, pentru a-si da seama ce fel de oameni locuiesc acolo. Daca oamenii unui sat
oarecare ii primesc bine, dandu-le de pomana mai ales alimente, atunci ei devin protectorii lor. Dar
daca, sosind intr-un sat, sunt rau primiti, atunci necaz va fi pentru acel sat. Solomonarul se duce la
un loc unde sunt balauri... face pe unul sa iasa, il incaleca, se ridica la cer, dezlantuie furtuna,
tunetele, fulgerele, dar mai ales grandina... Cum se aparau unele sate impotriva balaurilor care
aduceau ploaia? ...pentru timp urat se infige in pamant un obiect de fier ascutit, mai ales un topor
sau o secure, dar si un cutit, un fus sau un harlet (toate cu taisul in sus), pentru ca balaurului ii este
frica de topor...
Se mai spune ca balaurii se mai tem de ustensilele folosite pentru coacerea painii vatrai, lopata...
La ora actuala nu se stie inca daca sagetile pe care le foloseau dacii ca sa alunge norii erau facute
dintr-un anumit tip de lemn sau daca, inainte de a fi trase inspre cer, ele erau supuse vreunui ritual
magic pentru a avea efect asupra animalului fantastic.
Daca Herodot in povestirile sale descria in povestirile sale un demon al furtunilor, pe Columna
construita din porunca lui Traian apare viziunea unui balaur invins, un trofeu al luptatorilor daci.
Aceasta reprezentare este foarte importanta, Traian dorand sa arate ca el si armatele sale nu au
invins un popor oarecare ci un popor ales, niste luptatori care triumfasera deja asupra dragonilor ce
zburau printre nori, acele animale legendare a caror existenta se pierdea in negura timpului,
undeva intre realitate si supranatural.
Eliszar

Localizarea Kogaionului - de Eliszar la 26/11/2009, 13:10 - Cat

Localizarea Kogaionului, muntele sfant al omenirii

Dupa cum se stie, in operele scriitorilor antici greci si latini informatiile despre daco-geti sunt rare si
fragmentare, iar ei insisi n-au lasat, cel putin din cat se cunoaste pana acum, nimic scris despre
civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre
aspectele acestuia ramanid in domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii
conceptiilor morale si religioase, conceptii care au stirnit interesul filosofilor, istoricilor, geografilor,
medicilor si poetilor antici , informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se
explica de ce, dupa cum afirma V. Parvan (1926), "antichitatea recunostea unanim adinca
religiozitate a getilor".
In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind religia daco-getilor o gasim la
Strabon (Geographia, VII, 3,5), care, dupa ce mentioneaza ca Zamolxis, la inceput mare preot si
apoi zeu suprem, traia intr-o pestera inaccesibila altora si ca annual venea la el regele penru sfat
de taina, referindu-se la muntele pe care acesta traia, consemna ca :"pana si muntele (cu pestera)
a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al riului care curge pe
langa el".
Plasarea zeilor ceresti pe virful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fratii dacilor, dar si la greci,
romani si celti, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor
greci si inainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.
Dupa R. Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai
aproape de cer, in care credeau ca salasluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au
fost locuri de contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
Credinta intr-un zeu celest si apropierea de acesta prin urcarea rituala a muntilor a determinat
plasarea principalelor hieropole ale dacilor la virful muntelui, asa cum este cazul Gradistei
Munelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe
temple construite din piatra dura de andezit, care a infruntat neclintita peste doua milenii.
Judecand dupa dimensiunile blocurilor de andezit e alcatuiesc hieropola, perfectiunea cu care au
fost lucrate si mai ales dupa distanta si diferenta de nivel de la care au fost aduse, realizam
importanta sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era greu sau imposibil, cand era
vorba despre religia lor.
Unde se afla Kogaiononul ?
Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca munte sacru este confirmata
si din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa
Muntele Sfant al dacilor in apropiere de Tapae, din moment ce armatele imparatului Domitian ar fi
alungat dacii de pe crestetul lui.
Se stie ca, desi invingatori in luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasa
pentru daci. Cat despre ocuparea ariei sacre de catre romani avem serioase indoieli, avand in
vedere atat stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa imparatului, cat si totala tacere a altor
izvoare privind acest eveniment, care nu putea ramine fara rasunet in lumea antica
Tot din "Dacia preistorica" aflam ca Martial se referea si el la "Muntele cel faimos din tara
hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu juramint langa altarul cel mare, sa lupte uniti contra
titanilor si unde vechii giganti asalteaza pe zeii olimpici".
Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele de identificare ale
muntelui sfint sunt putine: un riu cu acelasi nume care curgea pe langa munte si existenta unor
pesteri, cat de cat locuibile.
Ipoteze de identificare a muntelui sacru
Insuficienta reperelor, dar si analiza lor, uneori superficiala, a determinat formularea mai multor
ipoteze referitoare la identificarea muntelui sfint al dacilor cu diferite masive din lantul carpatic.
Tinind seama de numarul celor care si-au exprimat opinia in legatura cu amplasarea muntelui sfint
al daco-getilor se selecteaza trei masive muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii.
Primul care a afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar Olimpului grecilor a fost
domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la Muntele Ceahlau. De asemenea, in anul 1813, Fabre
dOlivet (dupa E. Papu, 1996) il considera pe Orfeu "un pastor, preot si profet" ce locuia in muntii ce
"despart Moldova de Transilvania" si ca "pe versantul moldovenesc al Carpatilor s-a format mai
tarziu traditia cunoscuta de greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul". Tot pentru Ceahlau au optat:
V. Pirvan (1926), V. Voiculescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999).
Dintre cei pentru care muntele sfint al dacilor ar fi fost Masivul Bucegi amintim pe N. Densusianu
(1913) si pe A. Bucurescu (1998), acesta din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula,

considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion= Capul
Magnificului).
Pornind de la existenta hieropolei de la Samizegetusa mai multi autori (H. Daicoviciu, 1968; M.
Petrescu-Dimbovita si al., 1994; P. Tatomirescu, 1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea
Muncelului ar fi fost Kogaiononul. R. Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre muntii mirifici ai Daciei
doar trei au avut hieropole:
Gradistea Muncelului, Ceahalaul si Muntele Gaina si prin aceasta ar putea corespunde
Kogaiononului.
In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I. Conea, dupa R. Vulcanescu); Virful
Curcubeta din Muntii Bihorului (I. Bogdan 1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si
Lugojanu, 1984); Virful lui Patru si chiar Retezatul (I. Vulpe, 1996) si lista nu se opreste aici.
Prezenta pesterilor- un indiciu
Daca ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenta pesterilor, atunci doar Ceahlaul,
Bucegii si Gradistea Muncelului intrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; in ceilalti
munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie ca lipsesc fie ca sint mici si
accidentale.
Ceahlaul este Kogaiononul!
In ceea ce ne priveste, pe baza unui numar de rationamente, argumente si nu in ultimul rind de
descoperiri proprii, toate analizate in cele ce urmeaza, am considerat (N. si E. Ticleanu, 1999) si
incercam sa demonstram ca Masivul Ceahlau are cele mai multe sanse sa corespunda anticului
Kogaionon.
1.Primul si cel mai important argument pleaca de la insusi numele Cogaionon. Astfel, intr-o lucrare
anterioara am aratat (N. si E. Ticleanu, 1999) ca pe platoul superior al Ceahlaului, in partea sa
centrala, exista virful Bitca Ghedeonului, ori la cateva sute de metri spre est, de sub Piatra Lata din
hedeon, izvoraste piriul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim,
unicat in Carpati, poate fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinind seama ca muntele de sub care
izvoraste este chiar Bitca Ghedeonului. Dupa opinia noastra, toate aceste denumiri disimuleaza
vechiul nume Kogaionon.
Ce spune legenda lui Ghedeon
In sprijinul acestei ipoteze aducem, in primul rind, legenda lui Ghedeon din Biblie (Judecatorii, 6,
25), conforma careia Iahve s-a aratat in vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal si
sa pune in loc altarul sau, cerere indeplinita intocmai. Apoi, daca ne referim la aspectul Pietrei Late
din Ghedeon, nici ca se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un
amfiteatru natural construit de insusi versantul estic al Batcii Ghedeonului.
Batca- un cuvant dac
In oronimul Ghedeonului, remarcam mai intai originea dacica a cuvantului "batca", apoi faptul ca
daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform
traditiei din Ceahlau, ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca Bitca lui Ghedeon si nu Bitca
Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri Pestera lui Vucol, claia lui Miron, Pestera lui
Gherman, Piriul lui Silvestru si multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Lata din Ghedeon, care
numai de numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot asa toponimul Fundul Ghedeonului,
semnificand aria din care izvoraste piriul cu acelasi nume.
Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de a transmite posteritatii ca
ktistaii (sacerdoti isihastrii) religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, in deplina
cunostinta de cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulindu-l prin cea mai
potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale religiei stravechi, alaturi de elementele
ortodoxismului au fost remarcate inca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir in "Descrierea
Moldovei", in unele locuri ele persistind pana astazi.
Un alt indiciu- toponimia din Ceahlau
In ceea ce priveste prezenta pesterilor, dupa I. Giurgiu (1990) in Ceahlau se gasesc cateva pesteri,
care, asa cum o demonstreaza si toponimia (vezi exemplele de mai sus), au servit la adapostirea
unor calugari si poate chiar ca locasuri de cult.
In acelasi context, toponimia Ceahlaului este un amstec interesant de denumiri dacice (Bitca, Brina,
Curmatura, Dochia, Durau, Detunata, Stanile, Lespezi, Piatra, Poiana etc.) cu denumiri crestine
(Toaca, Panaghia, Schitul lui..., La caune, Sahastru etc.). Aceste consideratii toponimice se pot
constitui intr-un argument de sine statator, intrucat nicaieri pe intinsul Carpatilor, vechile denumiri
dacice nu se imbina atat de bine si de frecvent cu cele crestine.
2. Alt argument legat de hidronimie se refera la vechea denumire a Siretului, cunoscut in
Geographia lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (Sfintul in lb. greaca). Trebuie sa recunoastem ca o

asftel de denumire, unica in antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate in bazinul sau

hidrografic si Ceahlaul putea fi aceasta. In acest sens, avind in vedere stratificarea hidronimelor si
sacralitatea riului Kogaion (Ghedeon) afluent drept al riului istrita, la rindul sau afluent drept al
vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului sa se fi extins si asupra celui de al
doilea.
3.Un alt argument si poate cel mai important, dar de data aceasta tinind intr-o oarecare masura de
miracol, consta in faptul ca in prima decada a lunii august, la rasaritul soarelui, umbra virfului
piramidal Toaca combinata cu umbra virfului Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste 80 de
minute, o holograma naturala, gigantica, incredibila si terifianta cu aspect de piramida perfecta,
motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida (N. Ticleanu et al. 1999).
Prin unicitate si maretie Umbra Piramida a constituit, fara indoiala, din cele mai vechi timpuri o
autentica hierofanie si, dupa opinia noastra, constituie principalul motiv pentru desfasurarea, in
timpul aparitiei sale, in prima decada a lunii august, a Sarbatorii Muntelui, o sarbatoare uraniana,
cu ovechime posibila de 5.000 de ani (N. si E. Ticleanu, 2000) peste care s-a suprapus o sarbatoare
crestina.
Un alt fenomen optic, cu care debuteaza formarea hologramei naturale a Umbrei Piramida, desi de
mai scurta durata, este probabil chiar mai important decit acesta si consta in aparitia spre vest,
pentru cateva minute, a mirificei Cai a Cerului. Datorita jocului de lumini si umbre din primele
minute ale rasaritului, umbra virfului se pierde in adancimile cerului, astfel incat pare ca inre cer si
pamant s-a deschis un imens si nesfarsit drum intunecat marginit in stinga de un parapet luminos.
Or este sigur ca aceasta sublima cale celesta a fost observata de oamenii muntelui, in special de
sacerdoti, din cele mai vechi timpuri.
Interesant este faptul ca spre est de Ceahlau pornea asa-numita Calea Sacra (vezi N. Miulescu,
1978), care ajungea la Cheile Bicului, in sud-estul orasului Chisinau, de unde continua spre est si
era marcata printr-o linie de megaliti amintita si de D. Cantemir in Descrierea Moldovei, linie ce
corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.
Calea Cerului si piramida de pe stema Daciei
Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant si absolut unic. Asa cum am vazut-o, ca
un drum intunecat marginit de un parapet luminos, drum al carui virf se pierdea in infinite inaltimi
celeste, Calea Cerului corespunde intru totul piramidei mult prea ascutite de pe stema Daciei,
publicata in anul 1791 de Ritter Vitezovic si considerata de M.Dogaru (1994:80, fig.28k) ca una din
stemele Moldovei.
Dupa opinia noastra, prin unicitatea si maretia lor, cele doua fenomene sucesive, Calea Cerului si
Umbra Piramida, au constituit hierofanii de prim ordin din cele mai vechi timpuri si pot justifica nu
numai Sarbatoarea Muntelui si caracterul de Munte Sfint al Ceahlaului, dar si Calea Sacra ce pornea
de la poalele estice ale muntelui, precum si Exampeos-ul anticilor.
Swiderienii, sacerdoti ai Soarelui
In acelasi context, consideram ca locuitorii swiderieni (cu 12.000-10.000 de ani in urma), creatorii
unletelor de piatra si ai colierului de hematata din siturile arheologice situate pe platoul muntelui
(vezi M. Petrescu-Dimbovita et al., 1995), par sa fi fost, dupa opinia noastra, cei mai vechi sacerdoti
ai cultului Soarelui cunoscuti pana in prezent. Aceasta este, presupunem noi, singura explicatie
plauzibila pentru locuiri plasate atat de sus (1.300m - La Scaune si 1.800m - Dochia) pentru acele
indepartate vremuri, cand, dupa cum ne spun istoricii, nici nu putea fi vorba de pastorit, iar
vinatoarea se facea cu mult mai mare usurinta in padurile de la poalele muntelui.
Un arhetip al piramidelor din Egipt
4.Un alt element care asigura unicitatea Ceahlaului printre muntii din jur, si, prin aceasta, posibila
sa hierofanie, il constituie morfologia muntelui: un zigurat gigantic cu patru platforme si un virf
piramidal, Toaca, situat excentric. Prin cei 1.907 m ai sai, Ceahlaul se ridica majestuos "ca un far"
(I. Simionescu, 1940) deasupra tuturor muntilor din jur, care nu depasesc 1.300 m pe o raza de
peste 60 km spre nord si peste 100 km spre sud. De asemenea, prin numeroasele sale stinci cu
aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia locuitorilor de la poalele
muntelui si a monahilor ce au vietuit pe coclaurile sale, creatorii unor legende, unele dainuind din
vremuri imemorabile.
Referindu-se la Ceahlau, I. Simionescu (1940) scria: "Pe tot intinsul tarii nu este alt munte mai
cunoscut, mai cantat, mai din povesti, sfintit chiar de multimiHorele din Ceahalu la 8 august sint
semnele inchinarii catre muntele cu atatea frumuseti in jurul lui incat putea fi socotit ac sfint, iar
Toaca si Panaghia ca monolitele orientale inaintea acrora se prosternau cei care se inchinau
Soarelui".
5.Desi tot morfologic, un alt argument se leaga de virful Toaca, care reprezinta o piramida cu baza
patrata, forma de extrema raritate in natura, cu latura avind lungimea dubla fata de piramida lui
Keops si cu unghiul pantei vestice cu doar 10 diferente comparativ cu aceeasi piramida. Sa notam

ca prin alcatuirea virfului Toaca dintr-un trunchi de piramida acoperit de o piramida tesita acesta
corespunde si cu Piramida Rombica din Egipt. Aceste stranii coincidente ne-au determinat (N.si E.
Ticleanu, 1998) sa consideram virful Toaca un posibil arhetip al renumitelor piramide din Egipt si
aceasta cu atat mai mult, cu cit la numai 30 km NE de Ceahlau, la Tiroesti Neamt, in depozitele
culturii Cucuteni (4800-3300 i.Hr.), arheologii au descoperit, incizat in ceramica neolitica, un motiv
unic, reprezentind proiectia in plan a unei piramide cu baza patrata si diagonalele si apotemele
trasate cu mare precizie.
Alte paralelisme cu Egiptul antic
Mentionam ca posibile legaturi cu Egiptul antic sint sugerate si
de alte argumente. Astfel, N. Ghinoiu (1999) a remarcat ca "paralelismele intre Egiptul antic si
Neoliticul din Romania sint evidente". In acelasi context, notam ca despre Egipt G. Rachet (1997)
consemneaza "o discontinuitate intre paleoliticul egiptean si neolitic" si ca "la nivelul eneoliticului
se constata influente asiatice" de unde si preferinta pentru zeul Ra.
Recent, J. Deruelle (1997) a emis ipoteza plecarii din spatiul carpato-balcanic, in timpul neoliticului,
a unor grupe de populatii de agricultori impreuna cu sacerdotii lor si instalarea acestora in zone
similare cimpiei dunarene, cum sint cimpile Nilului, Tigrului si Eufratului.
Tot asa, W. Rayan si W. Pitman (1997) identifica catastrifa geologica care a determinat prabusirea
Bosforului, permitind invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic si
sustin ca toate popoarele existente la anul 5200 i.Hr. din jurul lacului au migrat in alte directii si au
generat mai tirziu popoarele indoeuropene, sumerienii, semitii etc. In acest fel, se poate explica si
transferul modelului piramidei si a ziguratului din Kogaionon.
Ce este Pion, Peon, Chion, Cheon
6. Un argument interesant il constituie si oronimul Pion, numele vechi al Ceahlaului (C. Matase,
1926). Locuitorii de la poalele muntelui il pronunta Pion sau Peon, or acesta pronuntie este cu totul
singulara intr-o arie in care toate cuvantele incepute cu pi se pronunta chi.
Acest fapt ne-a intarit convingerea ca numai o interdictie cu caracter religios a putut permite
conservarea ca atare a numelui. Mai mult, este interesant ca utilizand seminificatia din egipteana
veche a cuvantelor: pi=casa (vezi G. Rachet, 1970) si on=coloana(Biblia, Iesirea, 1, 11) Pion ar
insemna Casa Coloanei, adica exact ce par sa reprezinte complexul Toaca (casa) - Panaghia
(coloana)(Fig.3). Sa precizam ca Panaghia este o stinca situata la nord-est de virful Toaca, are o
inaltime de aproape 70m si un diamentru de 40m, pozitie ce ii asigura unicitate in Carpati. Daca
analizam complexul Panaghia- Toaca- Piatra Ciobanului, nu excludem pozibilitatea ca acesta sa fi
fost arhetipul Coloanelor Cerului (Kion ouranou, ale vechilor greci) situate, dupa Homer (Odiseea),
pe un munte din tara "divinilor pelasgi" si acasta cu atat mai mult cu cit N. Densusianu (1913)
prezenta o sela funerara din Sicilia, de la Lilybeu, pe care erau figurate cele trei coloane, or coloana
din centru era mai mare, asa cum este Toaca in raport cu celelalte doua. Cit despre opinia lui N.
Densusianu ca aceste trei coloane s-ar gasi in Bucegi, avem convingerea ca aceasta opinie se
datoreaza faptului ca eruditul nostru istoric nu a avut prilejul sa calatoreasca pe Muntele Ceahlau.
7. Un alt argument il poate constitui faptul ca grecii lui Strabon calatoreau frecvent spre tarmurile
Pontului Euxin, unde aveau cetati proprii, astfel incat puteau foarte bine sa afle cu usurinta de
existenta unui munte renumit in partea rasariteana a tarii daco-getilor. Mai mult, conform celor
afirmate de D. Cantemir, uneori, din Cetatea Alba se putea vedea Ceahlaul, fenomen ce nu putea
sa scape grecilor locuitori antici ai cetatii. Cand facem aceasta afirmatie ne bazam si pe faptul ca in
anumite conditii meteorologice, iarna dupa incetarea nei puternice ninsori, din blocul Institutului
Geologic al Romaniei, situat in nord-vestul Bucurestiului, uneori, poate fi vazuta o imagine fascinata
a Masivului Bucegi, care, desi situat la peste 150km departare, apare cu detalii incredibile, pana la
nivel de pilcuri de padure si poiene mari. Atunci, datorita puritatii aerului si existentei mai multor
paturi de aer cu densitati si umiditati diferite, se produc reflexii, refractii, mariri si apropieri de
imagini, toate impreuna generind un fenomen optic de mare raritate.
Un zigurat gigantic, incununat de un virf
In concluzie, Ceahlaul a atras atentia oamenilor din cele mai vechi timpuri prin apectul sau
inconfundabil, de zigurat gigantic incununat de virful puramidal Toaca, alaturi de care strajuieste
stinca Panaghiei, dar si prin contrastul frapand de altitudine fata de muntii ce il inconjoara, fapt ce il
face vizibil de la mari si foarte mari departari. Cu toate acestea, Ceahlaul este absolut unic prin
fenomenele optice ce se petrec pe virful sau la rasaritul Soarelui, in prima decada a lunii august,
cand se formeaza imaginea holografica a Caii Cerului ce precede Umbra Piramida. Consideram ca
aceste fenomene au fost remarcate inca de la sfarsitul paleoliticului, cand pe platoul muntelui
existau locuiri swideriene, cu 12.000-10.000 de ani in urma. Ulterior, probabil in neolitic, muntele a
fost sacralizat, simbolul piramidei patrate de la virf aparind pe ceramica cucuteniana de la Tirpesti,
localitate din apropiere. Probabil tot de atunci dateaza si Sarbatoarea Muntelui, aparitia ei fiind
legata direct de fenomenele optice amintite.

Muntele sfint al dacilor, Kogaiononul, este apropiat sonor de denumirea virfului central al muntelui,
Bitca Ghedeonului, din a carui parte estica izvoraste piriul cu acelsi nume Ghedeonul, pe care este
posibil sa il fi avut in vechime si Bistrita, afluent drept al Siretului, Hierasos-ul (Sfintul) anticilor, al
cariu nume il justifica in acest mod. Pe baza interpretarii legendei biblice a lui Ghedeon, consideram
ca sub acest nume a fost disimulat vechiul nume al muntelui sfint. Toponimele Ceahlaului, o
interesanta si incitanta imbinare intre dacic si crestin, pledeaza in acelasi sens.
Al doilea munte sfint al crestinatatii ortodoxe
Ioanichie Balan arata ca, dupa Muntele Athos, Ceahlaul este al doilea munte sfint al crestinatatii
ortodoxe, fapt dovedit de sustinuta activitate monahala desfasurata pe acest munte cu cea mai
bogata toponimie crestin ortodoxa din Romania. Toate acestea arata ca aici a avut loc un transfer
de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei crestini ortodocsi, ceea ce impune celor e il viziteaza un
respect cuvenit atator milenii de sacralitate
http://www.enciclopedia-dacica.ro/templu/localizarea.htm

Stema veche si stindardul Daciei - de Eliszar la 26/11/2009, 13:07 - Cat

Stema veche si stindardul Daciei

Peste veacuri sau milenii strabunii nostri traco-geto-daci, poate si pelasgii sau arimii, au avut
simboluri nationale, care sunt prezente si in zilele noastre.
Printre primele documente scrise, privitoare la stema Daciei se considera a fi Novella a XI-a, data
pe 14 aprilie 553 d. Chr. de catre imparatul Iustinian, aflata in Biblioteca Vaticanului, cercetata si
fotografiata de dr. Marius Bizerea. Textul adiacent stemei mentioneaza teritoriile apartinatoare
episcopiei din Iustiniana Prima, ce cuprinde parti ale fostei Dacii romane, fiind descrise si stemele
acestor tinuturi.
Stema Daciei este descrisa astfel:
"Ex partem dextra, in prima divisione. SCUTUM RUBRUM in cuius medio videtur turris, semnificans
utramque Daciam, in secundo divisione SCUTUM CELESTI cum (signum) tribus Burris, quarum duae
lateribus albae sunt media vero AUREA".
Ceea ce se traduce:
"Din partea dreapta, in prima diviziune (un) SCUT ROSU in mijlocul caruia sunt vazute turnuri,
insemnand Dacia de dincolo (Dacia Traiana n. M Bizerea), in a doua viziune SCUT CERESC
(albastru=de culoarea cerului, n. M. Bizerea), cu semnele Tribului burilor, ale caror doua laturi
sunt albe, iar mijlocul AURIU (galben)."
Din punct de vedere al culorilor, stema Daciei avea cele trei culori actuale ale steagului Romaniei:
rosu, galben si albastru. In culegerea de steme "Stemmatographia sive armorum illyiricorum
delineatio descriptio et reconstitutio", opera croatului Paul Ritter Vitezovic (1652-1713), publicata in
1701, exista argumente privitoare la stema ce intereseaza Romania. Transilvania este reprezentata
printr-un scut taiat avand in partea superioara, pe aur, acvila naturala, iesinda, in partea inferioara
un camp rosu, sapte munti, suprapusi de catre un turn de argint. Pentru Valahia - Muntenia,
simbolul este compus dintr-un scut avand fondul de argint incarcat cu o acvila cruciata naturala de
aur, plasata pe o coroana deschisa din acelasi metal. Moldova este reprezentata de scut de aur,
cuprinzand un cap de bour natural. In aceeasi lucrare este prezentata si stema Basarabiei (de fapt
teritoriul dintre Nistru si Bug) reprezentand trei capete negre legate fiecare cu o esarfa (cu
semnificatia ca acel teritoriu este locuit de tatari).
P.R. Vitezovic a cuprins in lucrarea sa si stema Daciei, infatisand un scut rosu mobilat cu o piramida
de argint, figura ce porneste de la baza scutului si se inalta pana in partea superioara a acestuia;
de o parte si de alta a piramidei sunt doi lei de aur rampati si afrontati. Aceasta piramida semnifica,
dupa istoricul croat, "o perfectiune deosebita si culmea gloriei". Autorul conchide ca stema atesta
"virtutile care au stapanit Dacia pana la domnia lui Decebal", s-ar putea spune potrivit acestei
afirmatii ca stema a fost dinaintea lui Decebal, chiar inainte de Christos. Aceasta stema, potrivit
fotocopiilor si descrierilor, este aproape identica cu cea din Novella a XI-a a lui Iustinian.
Tematica lui P.R. Vitezovic a fost preluata si de alti istorici. Sarbul Hristofor Jefarovic traduce
lucrarea in limba sarba in 1741, confirmand cele scrise de Vitezovic. El precizeaza asupra
blazonului Daciei: "Dacia este tara divizata astazi in Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova,
vechiul sau blazon infatisa doi lei afrontati pe un camp rosu, intre ei se ridica un triunghi ...
jumatate alb, jumatate rosu." Ceea ce concorda cu descrierea stemei din Novella a XI-a a lui
Iustinian.
In lucrare subliniez ca strabunii nostri au avut insemnele heraldice specifice timpului si ca acei care
au stabilit stemele Romaniei si simbolul national tricolorul, in secolele XIX si XX, au mentinut si

consfintit ceea ce am mostenit, stabilind stemele cu insemne milenare si mentinand culorile

traditionale: rosu, galben si albastru in steagul Romaniei.
Totodata, se mai confirma ca pe langa lup-balaur, sarpe etc. strabunii au avut si alte simboluri
demne de luat in seama.
http://www.dacia.org/densusianu2002/Comunicarile_Congresului/Olimpiu_Luca/olimpiu_luca.html
Blestemul focului - de Eliszar la 26/11/2009, 11:08 - Cat

Blestemul focului
Muntii Maramuresului ar face pe orice montaniard sa se intoarca dupa ce i-a vazut o data. Si poate
nu atat din cauza aspectului lor, pentru ca, la urma urmelor, nu au nimic in plus fata de alti munti.
Dar acolo, in muntii din nordul tarii, exista ceva. Se simte in aer izul de istorie. O istorie veche, in
care oameni si locuri se succed deopotriva, pentru a da nastere unei povesti minunate, o poveste
despre nasterea unui popor. Nu vom patrunde prea adinc in munti ci, dupa vreo 450 de metri de
urcus pe drum marcat, ne vom abate de la carare mai bine de 3 - 400 de metri. Cei care nu au o
harta detaliata sau nu sunt insotiti de oameni ai locului, nu au cum sa stie ca dupa acest mic ocol
urmeaza un drum forestier. Si urmind acest drum, dupa vreo 25- 30 de minute, in functie si de
gradul de oboseala si de greutatea rucsacului, ajungi la un fel de luminis. Aici o cruce veche sta
deasupra locurilor, stapinind parca intreg tinutul. este, asa cum aveam sa aflu mai tirziu, crucea
care insemneaza locul primei biserici a satului. Un sat cu un nume pe masura locurilor de aici:
Silistea Buciumeni. Sa tot aiba satul ca la vreo 30 -40 de case, toate mari si frumoase.

Prima priveliste care se ofera calatorului ce intra in sat este

cimitirul local. Sute de cruci, una linga cealalta, purtind deasupra simbolul taditional al zonei, acel
acoperis simbolic de pe cruce. Este mare cimitirul buciumenilor si daca ai rabdare, poti cati citeva
cuvinte despre fiecare om ce si-a gasit odihna vesnica aici. Atat ramane din fiecare dintre noi. Un
cuvint, poate doua. Si cite un dram de amintiri printre cei care ne-au cunoscut. Iar dupa o generatie
sau doua, toti te vor uita. Vei ramane doar un nume pe o cruce, la capatul careia, ine stie, daca ai
noroc, din cand in cand, cite un crestin va aprande o luminare si se va ruga pentru odihna ta.
Trecand de cimitirul mortilor, un alt fel de cimitir se naste din curtile fiecarui gospodar. Practic nu
exista ograda in care sa nu fie cel putin o cruce. Dar buciumenii nu au morti aici. Aici si-au ingropat
ei o parte din necazurile lor. Aveam sa aflu ca fiecare cruce inseamna ca in gospodaria respectiva
focul si-a luat tributul. Pentru ca au acesti oameni de la capatul tarii o poveste. Ei spun, oricui se
arata gata sa-i asculte, ca satul lor e condamnat sa arda vesnic. Ca blestemul a fost aruncat de un
preot si ca nimeni nu a reusit pina acum sa se fereasca din calea lui. Ard casele buciumene, ard pe
rand. Uneori trec ani pina sa arda o casa. Dar exista o regula care nu a fost incalcata niciodata: nu
exista gospodarie care sa nu fi fost afectata de flacarile din interiorul pamantului si nu exista
generatie care sa nu fi platat tribut focului. In amintirea acelor focuri au fost ridicate crucile din
ograzile oamenilor.
Satenii din zona, cei din alte sate care, in treburile lor sunt obligati sa treaca prin Silistea
Buciumeni, isi fac mereu cruce si isi scuipa in sin, spunind ptiu, piei satana. Degeaba au venit o
serie de preoti si calugari, degeaba s-au tinut Liturghii si tot felul de slujbe si sfestanii, nimic din ce
a facut omul nu a putut indeparta raul de sat. O putere nevazuta domina satul si nu se pare ca nu
se teme de minia oamenilor lui Dumnezeu. Primele case par parasite. Ne oprim la a treia casa. Ne-a

intimpinat un batrinel cumsecate, de vreo 60 de ani, care purta niste cizme de cauciuc trase peste
o salopeda patata de ulei si cirpita pe alocuri. Am aflat ca-l cheama Bot Toader, dar aici, in acest
sat uitat de lume, numele nu mai conteaza. Oamenii se stiu dupa porecla, ca in vremurile de
demult, cand aceste locuri erau populate de dacii costoboci. Si mos Toader are o porecla, i se spune
ceferistul, pentru ca in tineretea sa, pina sa se pensioneze, a lucrat la caile ferate. Un accident
nefericit l-a facut sa se pensioneze inainte de vreme. Unul dintre colegii sai a atins un fir de
tensiune. Nea Toader a fost acolo si singura modalitate de a-l salva pe imprudent a fost sa-l
impinga cu miinile. L-a salvat, dar in urma actului sau a trebuit sa sufere o operatie de amputare a
3 degete de la mina dreapta. Si s-a pensionat la virsta de 49 de ani, retragindu-se aici, in Silistea
Buciumeni, in casa parintilor sai.
El este ultimul afectat de focul pustiitor. In primavara acestui an i-a ars sura in intregime. Era
noapte si dormeam. Deodata au inceput vitele sa mugeasca tare, de-am sarit din pat. M-am dus la
ele, dar flacarile cuprinsesera deja podeaua si jumatate din pereti. Asa incepe mereu. De la podea.
Si nimenea nu mai poate face nimic. Tot ce atinge focul asta nu mai poate fi stins de nimenea. Am
reusit sa salvez animalele, da` sura a ars toata. Nici macar nu a incercat sa opreasca flacarile.
Deja toata lumea e resemnata. Eu am avut noroc ca mi-o distrus numa` sura, da` lu tata al meu io ars toata gospodaria cu acareturi cu tot. Da` nu s-a lasat tata si a mai ridicat o casa de piatra si
pe asta nu a mai lovit-o urgia.
Unii dintre oameni spun ca abia asteapta focul, ca sa scape de necazuri. Pentru ca niciodata intr-o
generatie focul nu o lovit de doua ori la rand aceleasi gospodarii. Si multi asteapta mai intii focul ca
sa scape de urgie si abia la urma isi construiesc case trainice.
Cei care, fara sa tina cont de sfaturile oamenilor, indraznesc sa-si ridice case inalte, focul ii atinge in
cativa ani. Asa s-a intamplat cu cei din familia Rusu, care au avut de infruntat cel mai mare foc din
ultimii 10 ani. Si oamenii nu spun nimic, se multumesc ca au scapat cu viata. Daca Dumnezeu ne
da sanatate, le facem noi la loc, ca asa am invatat de la bunii nostri, sa muncim si sa ne inchinam
puterii Domnului., spune domnul Dragos, capul acestei familii. La fel ca ceilalti si ei cred in
blestemul ce a cazut pe satul lor. Cu toate astea niciodata nu s-au gindit sa plece din sat. E ca si
cum ceva peste puterea lor i-ar lega de miini si de picioare. Mai mult, sunt convinsi ca blestemul ii
va urmari peste tot, indiferent unde se vor duce.
Au mai fost cite unii care au plecat din sat, crezind ca or sa scape, da` se spune ca focul i-a
urmarit peste tot. E ceva necurat. Bunul meu spunea ca satul si toti cei care se nasc aici sunt ai
Satanei, ca atunci, de mult, pamantul a fost inchinat domnului Intunericului si ca orice am face
suntem condamnati.
De la el aflam ca in sat problemele cu focul nu sunt de citeva zile, ci din primii ani ai secolului
trecut, din 1911. Atunci satul avea biserica frumoasa, din lemn, cu picturi interioare. Preot era un
anume Teofil. Lumea spunea ca n-ar fi lucru tocmai curat cu parintele, ca s-ar fi indeletnicit cu
lucruri necurate. Ba unii erau gata sa jure ca l-au vazut pe preot noaptea umblind prin cimitir cu tot
felul de odajdii, tinind slujbe in cinstea Diavolului. Vara lui `911 nu se diferentiase aproape cu nimic
de verile dinaintea ei. Ba, din contra, urmase dupa o primavara timpurie, in care ploile ajutasera
culturile de tot felul. Dintre toti, doar parintele nu avea parte de nimic. Nu era noapte in care griul
lui sa nu fie calcat in picioare. Dimineata oamenii nu vedeau decit spicele culcate si nici o urma la
fata locului. Doar in noptile intunecoase se auzea un urlet lugubru, ca de ciine turbat. Parintele era
suparat din cauza asta si credea ca oamenii din sat sunt de vina pentru asta. Ii afurisea de cite ori
se intilnea cu ei si ii ameninta cu tot felul de blesteme. Dar oamenii se jurau ca nu au nici o vina si
se dadeau la o parte din calea preotului. Intr-una din zile, chiar de Adormirea Maicii Domnului, dupa
ce a tinut slujba la biserica, Teofil s-a incruntat dintr-o data si a inceput sa tune si sa fulgere
impotriva enoriasilor. Ramasesera oamenii stana de piatra cum de un om al lui Dumnezeu putea
rosti astfel de vorbe. ...
Arza-v-ar focul sa va arza... sa putreziti in cel mai intunecat colt al Iadului si focul cel vesnic sa va
mistuie... sa nu va bucurati de bucate, asa cum nu ma bucur eu si piatra de piatra sa nu ramana din
satul asta ci numai foc si scrum si cenusa. Sa nu aveti parte de iertare si Diavolul sa va bata la
poarta in clipa mortii si-n loc de mir si aghiazma sa aveti parte doar de foc si pucioasa... Si neam de
neamul vostru sa nu cunoasca bucuria iubirii ci numai flacarile durerii si jalea...
Se spune ca in momentul blestemului vintul s-ar fi iscat din senin si ar fi smuls usile de la biserica.
Incotro au fost duse nimeni nu stie sa spuna, pentru ca nu au mai fost gasite niciodata. Nori negri sau aratat deasupra satului si fulgerele au inceput sa loveasca biserica. Au luat-o oamenii la fuga
care incotro, spre casele lor, iar preotul a ramas mai departe in biserica, boscorodind si blestemind
continuu, de parca isi pierduse mintile. Cativa au mai apucat sa vada cum un fulger a aprins
biserica si cum lemnul s-a aprins de jos in sus, nu de sus in jos, cum ar fi fost normal. Trei zile si trei
nopti au stat norii deasupra satului si nimeni nu a avut curajul sa se apropie de biserica. Si-n tot
acest timp biserica a ars si cenusa a fumegat, imprastiind un miros greu, de pucioasa. In a treia zi
soarele s-a aratat din nou si oamenii si-au facut cruce si au mers sa vada ce s-a ales de biserica.
Au mai gasit la fata locului numa o cruce de lemn, intoarsa in jos, cu niste litere ciudate scrise pe
ea. Nu au avut curajul sa apuce crucea, ci numai i-au pus niste lemne uscate si i-au dat foc. Da`

crucea nu a ars de la inceput. Cand eram eu la parintii mei, inca se mai vedea. Nu stiu cum a
disparut de acolo., a continuat domnul Rusu.
La cateva zile dupa ce biserica a ars in marginea satului a aparut un ciine mare, negru, fara stapin.
Ciinele asta a fost nenorocirea satului nostru. Oriunde aparea el casa ceea urma sa arda. Nu au
avut oamenii cum sa il alunge, pentru ca nimenea nu indraznea sa dea in el. Toti erau convinsi ca
este Satana care venise sa-si pazeasca satul ce-i fusese dat de preot prin blestemul lui. Au vrut
oamenii sa mai ridice inca o biserica, de doua ori au incercat, dar de fiecare data cand constructia
ajungea la acoperis, un foc izbucnea noaptea si mistuia cladirea cu tot cu schele. Pina la urma
nimeni nu a mai vrut sa vina sa zideasca lacas de rugaciune in Silistea Buciumeni.
Ani de zile taranii din Silistea Buciumeni au adus ofrande din toate recoltele lor si chiar ofrande de
animale, in speranta ca vor imbuna stihia si ca isi vor vedea casele si recoltele intregi. Nu exista
casa in care sa nu se gaseasca citeva icoane sfintite, nu exista lacas in care Maica Domnului cu
pruncul Iisus sa nu stea la loc de cinste. Cu toate astea, blestemul continua sa loveasca in satenii
din Silistea Buciumeni, sub puterea cine stie care-i forte necurate...
Prima cladire care a ars dupa cea a bisericii a fost casa fruntasului satului, Burcea Gheorghe. Mos
Pintea este fiul acestuia. Acum are virsta de 91 de ani si inca se mai tine drept ca bradul si merge la
munca cimpului.
Aveam pe atunci vreo 8 9 ani si ma intorsesem cu vitele de la pasune. Nu am apucat sa le bag in
grajd ca numai ce simt pamantul ca se cutremura dintr-o data cu un huruit mare de tot. Noi aveam
batatura mare, cu dale de granit. Numa` ce s-au despicat pietrele cele si au inceput a iesi limbi de
flacari printre ele de ziceai ca arde piatra. O cuprins toate acareturile, mai putin grajdul. Si toate or
ars de n-a mai ramas nimica din ele. Pe noi, copiii, ne-o luat bunicul si ne-o dus la un frate de-al lui,
din vale. Acolo am stat citeva saptamini pina au ridicat casa noua.
A fost marcat mos Pintea de ceea ce a vazut. Ani intregi se trezit noaptea din somn, urlind ca a luat
casa foc. Abia dupa 25 de ani, cand m-am dus la o baba din Petrosani sa-mi citeasca din carte si
sa-mi descinte, abia atunci am scapat de imaginile de cosmar. Mi-a dat baba ceea sa tin la git un
talisman facut din pamant sfintit, luat de la mormintul Mintuitorului si din lemn de cedru ce creste
pe Golgota. Dupa ce mi-am pus talismanul, au incetat farmecele cu totul. Uite, si acuma il mai tin la
git... Si scoate din sin o raclita mica, facuta dintr-un lemn maroniu, unde avea inchis pamantul
sfintit.
Plecam de la mos Pintea, care ramane in curte cu amintirile lui care parca vin dintr-o alta lume, o
lume uitata de oameni, o lume in care timpul pare ca a ramas in loc. Pe drum mai privim inca o
data spre dalele inegrite de fum pe care stapinii locului au vrut sa le pastreze. Cine stie, poate ca
marturie pentru generatiile viitoare, sa vada prin ce au trecut inaintasii lor sau poate ca marturie
pentru acea forta nevazuta, acea forta satanica, ca pe la gospodaria lor a trecut. Intr-un colt al
curtii, parca spre a nu fi vazuta de nimeni si a nu eranja spiritele rele, tatal lui nea Pintea a ridicat o
cruce. Si totusi, cei care privesc spre acel simbol al crestinatatii, simt parca puterea lui Dumnezeu,
cea in fata careia se pleaca si cel mai crunt dusman al oamenilor, Diavolul. Numai cu ajutorul
acestui simbol au putut oamenii din Silistea Buciumeni sa treaca peste necazuri.
Urmatorul popas il facem la familia Udroiu, familie mare, 2 bunici, 4 oameni de virsta medie si 13
nepoti. Ba, de vreo 3 luni, li s-a mai adaugat si un stranepot, fiul mezinei. I-au pus numele de
Gheorghe, asa cum s-au numit mereu primii barbati din familia asta. Fiecare locuieste in casa
proprie, dar au ograda si acareturile comune. Nu s-au mutat in speranta ca dupa ce ii batrini au fost
loviti de foc, blestemul nu se va intinde si asupra celorlalti. Dar s-au inselat. Nu se casatorise
feciorul cel mare de nici 4 luni de zile, nu-si ridicase a treia camera la casa, ca blestemul s-a abatut
asupra noii familii. Gheorghe Udroiu, acum in virsta de 42 de ani, povesteste:
Era intr-o seara de iarna si ne trasesem la soba. Soata era in bucatarie, facea niste cirnati. Toata
ziua ciinele urlase a pustiu. Am cam simtit noi ce urma, da` tot nu ne venea sa credem. Speram sa
nu fim tocmai noi, aia. Se facuse asa, ca la vreo 7, seara, cand s-a luminat afara ca ziua. Era o
lumina rosie. Am iesit fuga din casa. Imi luase foc grajdul cu toate vitele inauntru. Aveam 3 vaci si
un taur si mai aveam si 5 porci, ca tineam la noi porcii pentru toata familia. Am ramas ca prostit in
fata grajdului, cu galeata intr-o mina. Mai mult am simtit decit am vazut, umbra care s-a repezit
asupra mea. Era ceva, ca un ciine mare, negru. Pentru o clipa i-am privit ochii. Avea niste ochi rosii,
care m-au facut sa ma treaca fiori reci pe sira spinarii si o privire salbatica. Eu am vazut multi lupi
la viata mea. Aratarea asta nu era nici ciine, nici lup. era o aparitie a Iadului. Si nu cred ca asta era
doar din cauza focului. Nu am putut uita niciodata ochii aia...
A incercat Gheorghe Udroiu, cand a fost la tirg, sa explice unui pictor ambulant, ce a vazut. Si are
tabloul in casa. Un tablou fantastic, desprins parca din imaginile de cosmar ale Infernului. Iar partea
cea mai impresionanta sunt ochii. Niste ochi pe care pictorul anonim i-a surprins in adevarata lor
splendoare si salbacicie. Un adevarat paznic al teritoriului nimanui, tinutul de dinainte de lumea
mortii. Si totusi, in acea privire furioasa si salbatica, se poate vedea o urma de umanitate, o ultima
reminiscenta a ingerului de dinainte de cadere. Am parasit cit am putut de repede incaperea unde
era pastrat tabloul si pentru o clipa am simtit plutind in aer o spaima aproape perceptibila, un fior

care putea fi simtit fizic. In curtea familiei Udroiu sunt deja 2 cruci, semn ca de 2 ori focul satanic a
lovit gospodaria. Acum urmeaza la rand familia Mariei, mezina familiei, proaspata mamica. Stau cu
totii si asteapta de la o zi la alta sa treaca prapadul, ca sa-si poata vedea linistiti de viata. Nu
putem face nimica, ca poa` sa vina focul si sa ia totul. Si trebuie sa mai ridicam cateva camere, ca
acuma s-a nascut asta micul si noi mai vrem copii, ca asa a lasat Dumnezeu, ca pe Pamant omul sa
se bucure prin copii sai...
Drumul ne duce citeva sute de metri, spre dreapta, pina la o curte mare, falnica. Aici, doua curti
mari, de aproape 2, 5 metri si late de aproape 5, strajuiesc intrarea intr-o curte imensa. Pe porti pot
fi vazute sculpturi in relief, imagini cu stele, soare si luna, ca simboluri universale ale vietii. Dar
peste toate, troneaza imaginea unei cruci, o cruce dreapta, cu toate laturile egale, sculptata pe cele
doua porti. La deschiderea portii, crucea se da in laturi, facand loc oaspetilor, ca in vremurile de
demult, cand inaintasii lui Dragos ii primeau cu piine si sare pe drumetii care le cereau gazduire in
numele Domnului. Apoi poarta se inchide, ca si cum ar vrea sa-i pazeasca pe cei proaspat intrati in
ograda de cine stie ce aratari ale Infernului. Aici, in aceasta ograda, se ridica o casa cu doua etaje.
Linistea curtii este strajuita de 2 dulai imensi, flocosi, inchisi pe durata zilei intr-o cusca de sirma
lunga de 6 metri si lata de alti 4. Unul este alb cu o pata neagra in frunte, celalalt este negru, cu
niste cizmulite albe la picioarele din spate. Cain si Abel sunt numele lor, in amintirea primilor
stramosi ai oamenilor in care au existat deopotriva si bune si rele. Stapinul tuturor este Zaharia
Stefan, primarul buciumenilor.
Este printre putinii care nu au avut mare lucru de suferit de pe urma focului. Oamenii spun ca asta
a fost si din cauza faptului ca se trage din familie de preoti. Fratele tatalui sau a fost staret la o
manastire din sudul Moldovei, iar fratele sau mai mic este preot intr-un sat din apropiere de Cluj.
Spun oamenii ca s-a temut Satana sa se lege de oamenii lui Dumnezeu si de aceea focul i-a ars
doar o parte din bucatarie. L-am gasit pe nea Zahu, cum ii spun vecinii, la masa. Ne-a omenit cu o
palinca buna si cu un jambon facut de tanti Rodica, sotia lui. Asta numai pina s-au inclzit bucatele.
Iar intre doua sarmale, un curcan umplut cu castane si cu mere si perpelit prin unt si smintina,
toate stropite cu palinca veche de 10 ani, tinuta in butoi de dud, gazda noastra ne povesteste o
intamplare ce poate fi trecuta in categoria miracolelor. In urma cu aproape 15 ani, unchiul sau i-a
daruit o icoana cu Fecioara Maria, pe care spunea ca a primit-o de la un calugar pelerin la Ierusalim.
Intr-o zi a remarcat ca pe obrazul sting al icoanei este o pata. A incercat sa o stearga, dar pata
aparea din nou.
Am intrebat preotul din satul vecin si mi-o spus ca icoana plange a nacaz si ca in curand ceva se
va intampla in familie. Iar in noaptea urmatoare, am visat cum a venit Fecioara la mine si mi-a
spus: <Scoala, Stefane, ca ti s-a aprins casa>. Eu asa am sarit din somn de parca totul fusese real.
I-am sculat pe toti si tocmai atunci numai ce s-a pornit uruitul si au inceput a se despica pietrele si
a iesi focul din pamant. Dar nici noi nu ne-am lasat. Am luat galetile si am aruncat la apa pina ce sa potolit. Si la fiecare galeata strigat <Piei, satano!>.
Asa s-a ales domnul Zaharia doar cu o parte din bucatarie arsa. Cand s-a uitat a doua zi la icoana,
pata de pe obraz disparuse.
Atunci mi-am dat seama ca e facatoare de minuni. De atunci de 2 ori a mai lacrimat icoana, o data
cand a murit tata si a doua oara cand a avut accident fiul meu cel mare, de a stat in spital citeva
luni si era sa moara, iar medicii nu stiau ce are. De atunci ne rugam mereu la icoana asta. Si mai
are dumnealui un secret pe care ni-l spune. Cand a ridicat casa, a ingropat in fundatie o bucata de
lemn sfint adusa tocmai de la Ierusalim.Asa faceau stramosii nostrii cand isi ridicau case si tot asa
i-am invatat si eu pe copiii mei, ca sa le fie casa ferita de duhurile rele
Ne luam la revedere de la familia Udroiu si ne intoarcem, pe acelasi loc pe unde am venit. Este o
superstitie a satenilor pentru ca blestemul focului sa nu-i atinga si pe cei care trec prin sat. Cand
ajungem la marginea satului, linga cruce, ingenunchem si spunem <Tatal nostru> si ne rugam
pentru linistea taranilor din Silistea Buciumeni. Fie ca pacea eterna sa-si intinda aripa protectoare
peste acea mina de crestini, care se roaga aceluiasi Dumnezeu ca si noi. AMIN.
Eliszar
Traditii si legende romanesti - broasca lui Noe - de Eliszar la 26/11/2009, 10:56 - Cat

Traditii si legende romanesti

Broasca lui Noe
Ne-am obisnuit sa asimilam broasca ideii de vrajitorie. Mai mult, aproape toti traim o senzatie de
oroare la gandul ca am putea tine in mana noastra un astfel de animal. Toate aceste orori ale
noastre vin din nestiinta. Pentru ca broasca, in trecutul indepartat, si-a avut locul ei de cinste. Atat
din punct de vedere religios cat si mistic.
Se spune ca broasca ar fi existat inca dinainte de Facerea Lumii. Impresionat de micuta broscuta.
Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor, pentru facerea
pamantului. Supusa, broscuta a carat zile nenumarate apa si tarana, pana cand pamantul s-a facut
la dimensiunile actuale. Ca urmare a ducerii la bun sfarsit a muncii, Dumnezeu a binecuvantat si a

sfintit broscuta primordiala. Sfintenia este data de faptul ca nici dupa ce moare broasca nu
putrezeste.
Legendele noastre spun ca broasca, la origine, a fost o femeie intristata de moartea unicului ei fiu.
Vazand-o ratacand mereu, plangand, Fecioara a fost impresionata si a transformat-o in broasca. iar
din lacrimile varsate de ea s-a format si primul lac unde ar fi trait broscuta.
Alte povestiri romanesti spun ca, in timp ce Maria plangea pierderea Fiului Sau, o broscuta a venit
sa o consoleze. Micul animal i-a povestit ca a avut 9 fii dar ca pe toti i-au calcat oamenii in picioare.
Nascatoarea de Dumnezeu a zambit trist si a hotarat ca un astfel de suflet merita sa fie altfel decat
celelalte vietuitoare, drept pentru care i-a harazit darul de a nu putrezi niciodata.
Privind in manuscrise atat de vechi incat putini mai stiu de existenta lor, descoperim ca Noe, in
celebra sa Arca, ar fi luat, printre atatea animale, o broscuta si o vrabie. cand apele s-au retras,
toate animalele au plecat, uitand de cele doua. Cum vrabiuta nu putea sa zboare, broasca s-a latit.
Vrabia s-a urcat pe ea si, plutind pe deasupra apelor care se retrageau, amandoua animalele au
ajuns la mal.
De ce oare, cu tot rolul ei primordial, broasca este detestata si data deoparte acum? Sa fie din
cauza ca noi, oamenii, ne consideram mai buni si nu ne place ideea ca un alt animal sa ocupe locul
mistic care credem ca ne apartine in interiorul Creatiei? Sau sa fie pur si simplu doar ignoranta? Asa
cum nu ne cunoastem nici macar istoria cea adevarata, nu cea a invingatorilor, predata in scoli
sa nu ne mai cunoastem nici macar originile spirituale si mostenirile stramosilor nostri?! E posibil.
Pentru ca, la ora actuala, nu mai avem timp nici macar pentru noi insine. Pacat. Caci cei care nu-si
cunosc radacinile sunt condamnati la disparitie. Ca popor si ca entitate spirituala.
Eliszar
Potopul biblic a fost confirmat - de Eliszar la 24/11/2009, 16:20 - Cat

Potopul biblic a fost confirmat

Povesti adevarate ramase din instoria fiecarui popor amintesc, la un moment dat, de o zi in care
zeii s-au suparat pe muritori si au revarsat apele pentru a-i sterge de pe fata pamantului. De fiecare
data, insa, un om beneficia de mila zeilor si era salvat, fie singur, fie cu toata familia lui. Oriunde ar
merge, in orice zona a Pamantului, cercetatorii gasesc urme ale diluviilor produse cu milioane de
ani in urma. In materilul de fata vom prezenta opinia unui impatimit al trecutului, Robert Ballard,
care a pornit pe urmele lui Noe, incercand sa reconstituie drumul parcurs de patriarhul omenirii in
arca sa.
In trecutul indepartat, Marea Neagra a fost un lac
La peste 20 de km de tarmul Turciei, un mini-submarin a reusit sa filmeze pe fundul marii mai
multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, este vorba despre o stanca
cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In
plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa marii, pe care se
vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea
Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii
atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000
de ani, datorita presiunii apei si probabil in urma vreunui cutremur - fasia de pamant care separa
Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac,
transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic. Forta apei a depasit de 2 300 de
ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie
de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale
fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor, acele
ape au ramas neamestecate cu apa marii. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce
inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani.
Cand oamenii s-au inrait si si-au intors privirile de la Dumnezeu, Dumnezeu si-a intors privirea de la
oameni. Si a hotarat ca omenirea trebuia sa-si spelle pacatele. Doar Noe stia ce va urma. El fusese
avertizat de Dumnezeu si isi construise o corabie cu care a salvat omenirea si toate neamurile de
animale. Desi multi au cautat arca, mergand pe urmele biblice, pana la ora cotidiana exista cateva
locatii ale acesteia, una dintre ele fiind muntele Ararat din Turcia.
Trecand peste cronici, trebuie sa acceptam faptul ca nu tot Pamantul a fost scufundat sub ape si ca
au existat oameni si tinuturi ramase deasupra apelor. Asta pentru ca, sa nu uitam, dupa ce apele
potopului s-au retras, fii si norele lui Noe au plecat fiecare in cate o parte a Pamantului, pentru a-l
repopula. Ori, daca admitem ca singulara existenta familiei lui Noe, ar rezulta ca noi, cei de acum,
suntem produsul hilar al incestului si ar trebui sa fim condamnati la disparitie. Asa ca stam si ne
intrebam, oare ce a fost, pana la urma Potopul? Gresim noi cautand urmele Arcei in munti sau sub
ape? Oare mesajul biblic se refera la o inundatie catastrofala sau continutul sau este inca ecriptat
pentru noi pana in ziua in care vom fi pregatati sa-l citim? Intrebari sunt multe si vor fi si mai multe.

Raspunsuri, mai putin. Iar noi vom continua sa cautaam tot felul de epave, uneori sa le gasim si sa
dam nastere unor povesti adevarate asa cum credem noi ca au fost candva.
Eliszar
Podul uriasilor - de Eliszar la 09/11/2009, 21:07 - Cat

Multe sunt enigmene neelucidate ale Romaniei. Despre unele dintre ele s-au scris carti intregi si
nenumarate articole. Despre altele abia s-a vorbit, iar unele nici macar nu au fost prezentate
cititorilor. Departe de noi gandul de a ne transforma in traducatori de enigme, dar putem fi o parte
din cei ce prezinta aceste enigme ale romanilor. Probabil ca intr-un viitor, fiecare mister isi va afla
dezlegarea.
In dreptul orasului Braila, chiar in mijlocul Dunarii, la o adancime de circa 2 m, exista urmele inca
necercetate ale unei constructii stranii. Ani de zile, barcagiii se fereau se locul respectiv, pentru ca,
spuneau ei, o forta malefica tragea in adancuri oamenii, cu tot cu barci. Ciudata constructie este
cunoscuta de localnici ca Podul Uriasilor. Nimeni nu stie nici cine si pentru ce anume a fost construit
podul. Unii istorici presupun ca a fost facut de romani pentru a putea trece cu usurinta Dunarea,
catre cetatea Troesmis (Iglita, n. a.). Dar doua argumente spulbera ipoteza asta. In primul rand,
costurile nu justificau o astfel de constructie, cetatea neavand o importanta strategica deosebita. In
al doilea rand in urma cu 2.000 de ani, adancimea si furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare,
cu toata tehnica arhitectilor antici. Abaterea Dunarii nu e posibila nici astazi in acel loc, darmite in
urma cu 2 milenii?! Cit despre o constructie facuta direct sub apa, nici nu incape vorba. Si atunci,
cine a construit, totusi, Podul Uriasilor?
Urmasii uriasului Enac
O legenda crestina spune ca pe vremea cand Apostolul Andrei a stat in Dobrogea, in zona
respectiva inca mai traiau cei din urma urmasi ai lui Enac, singurii supravietuitori ai uriasilor invinsi
de Moise in Canaan. inalti de 8 10 picioare (2, 5 3 m, n.a.), acestia jurasera sa razbune
alungarea stramosilor lor de catre armatele evreilor si faceau imposibila viata oamenilor din zona.
Talharii uriasi traiau intr-un castel inconjurat de apele Dunarii unde stransesera bogatii nenumarate
din jafuri si silnicii. Mult a fost sangele varsat de urmasii lui Enac pentru a strange acele comori
blestemate. La rugamintile sarmanilor asupriti de uriasi, apostolul s-ar fi rugat Mantuitorului si intr-o
noapte, apele Danubiului s-au umflat brusc si au spulberat castelul si pe aparatorii sai de pe fata
pamantului, nelasand nici un supravietuitor.
Gemetele din adancuri
In ce priveste cronicile istorice, intr-una singura este amintit acest Pod al Uriasilor, devenit vizibil
pentru putina vreme in urma cu circa doua secole cand, din cauza secetei, apele Dunarii au scazut
enorm, aducand la suprafata urmele straniului pod. De altfel, putini sunt si localnicii care la ora
actuala mai stiu de existenta ruinelor. Cu toate acestea, din cand in cand, cei care trec prin zona
respectiva sustin ca uneori aud gemete din adancuri.
Maica, nu stiu ce or spune unii si altii, dar cand se aud gemetele din adancuri, inseamna ca cere
Dunarea cap de om, sustine tanti Ileana, o femeie sarmana care vinde verdeata in piata.
De fiecare data a fost asa. Cum s-au auzit gemetele, n-au trecut citeva zile si s-a mai inecat
cineva.
S-a dus la fund ca un pietroi
Marius Predescu, de 37 de ani, povesteste ca in urma cu mai putin de doi ani se plimba prin zona
cu Schwautzerul lui urias.
Eram cu bicicleta si-l alergam, ca sa puna muschi pe el. La un moment dat mi-a venit o idee, am
coborit de pe bicicleta si am luat o bucata de lemn pe care am aruncat-o in Dunare. Voiam sa fac
citeva scufundari cu Athos.
Ciinele a sarit imediat in Dunare si s-a repezit cu salturi uriase catre bucata de lemn.
In clipa urmatoare, l-am vazut pe Athos cum s-a dus la fund ca un pietroi, fara sa mai apara deloc.
Si nu era nici un fel de virtej in zona. Mi s-a facut frica si m-am urcat repede pe bicicleta.
Cei care cunosc legenda afirma ca spiritele uriasilor ar pazi in continuare podul pe care l-au
construit si imensa comoara ingropata undeva, pe fundul Dunarii. Oricum, intre legenda si adevar e
o adancime de doar 2 metri...
Eliszar
Misterul Sfincsilor din Carpati - de Eliszar la 03/11/2009, 21:36 - Cat

Misterul Sfincsilor din Carpati

Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana, KURPAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase,
timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca ...a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit

la domnie regii popoarelor din munti.... In sanscrita denumirea de KARPATA inseamna Locul
Guvernatorului iar in latina CARPE, Muntele tau. Mai mult, o serie de istorici romani si straini
considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile stravechi nu are absolut nici o legatura cu
actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi
fost si Prometeu inlantuit de Zeus. Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem
intelege mai usor valoarea spirituala a sfincsilor romanesti.
Energiile inteligente
In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun
Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se
gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de
tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost
ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat
pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a
vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat
actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa
ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.
Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale,
care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar
putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu,
unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi. Domnia sa si
cei cativa colaboratori au efectuat o experienta inedita in zonele studiate. La o adincime de
jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj
oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale.
Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte
metale. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul
respectiv era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data experimentului.
Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt... inteligente si au
anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La
Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi,
argintul a fost acoperit de o pelicula rosie. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat
prin... componenta energetica diferita intre zone.
Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care

duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea
sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii
negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la
origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul
ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au
fugit catre soare-apune. Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase
acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de
piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o
stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca
acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu
foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv Mina dracului.
Disparitii misterioase
In vara lui 1992, Georgescu Aurel, cativa tineri specialisti in mistica si energetica - la vremea cand
acestea abia intrau pe piata romaneasca, aveau sa dispara fara urma. Respectivii, in numar de

sapte, sustineau ca sunt in posesia unor scrieri vechi si a unor harti care atestau existenta unor
porti de trecere catre alte dimensiuni. Cei sapte spuneau ca in interiorul Bucegilor s-ar afla mai
multe incaperi unde au fost depozitate arhive secrete din cele mai vechi timpuri si ca acestea ar fi
pazite de niste preoti ciudati. Timp de aproape doua luni, respectivii au cautat intrarile respective.
Intrau in pesterile din zona si apareau abia spre seara, obositi dar deloc descurajati.
La un moment dat, cei sapte au povestit unuia dintre calugari, parintelui Teofil, (de la care, in urma
cu mai bine de 10 ani a aflat subsemnatul povestea, n. a.) ca sunt pe cale sa descopere intrarea
cautata. Si cand au avut impresia ca nu sunt crezuti, au scos dintr-un rucsac vechi doua obiecte
stranii ce pareau a fi facute dintr-un amestec de bronz si argint. Spuneau ca mai cele doua bucati
fac parte din cheia care va deschide poarta de trecere si ca ei sunt pe cale sa descopere cea de a
treia bucata, si ultima, a cheii.
A fost ultima seara cand cei sapte au mai fost vazuti. Corturile in care-si faceau veacul pe timp de zi
si de noapte au ramas goale iar o ancheta in adevartul sens al cuvintului nu a putut fi pornita,
pentru ca nu exista nici o urma a baietilor. S-a spus la vremea respectiva cum ca ar fi patruns intr-o
galerie care s-a surpat in urma lor sau ca au fost striviti de zidurile pesterilor prin care tot intrau si
scormoneau. Doar parintele Teofil credea ca baietii gasisera poarta de trecere si o deschisesera,
dar nu mai aveau si cheia de intoarcere. Pentru ca asa spunea calugarul cel initiat, ca fiecare usa
spirituala are cheia sa si daca folosesti o alta, nimeresti in alta parte. Cit despre cei disparuti,
acestia nu au fost singurii, mai multe cazuri de disparitii stranii fiind puse pe seama caderilor in
prapastie sau a ursilor. Cu toate astea, pina acum nu au fost descoperite urme ale tragediilor, asa
incit misterul nu a fost inca elucidat.
Pentru o mai buna documentare ne-am adresat spiritologilor si specialistilor in energetica. Se pare
ca astfel de chei exista si permit accesul la anumite zone. Spre exemplu, toata lumea stie ca sub
Sfinxul din Bucegi se gasesc comorile spirituale ale omenirii, dar nimeni nu a putut descoperi nimic,
indiferent de aparatura folosita. Sa va spun eu de ce. Pentru ca intrarea este ascunsa sub un val de
energie primordiala, greu de reperat si de penetrat. Doar cel care trece de zidul respectiv de
energie poate patrunde in tainitele secrete ale Sfinxului. Altminteri, Sfinxul pare o piatra ca oricare
alta, pe unul din munti. E vorba de ceea ce noi numim decalaj temporar. Adica in acelasi loc pot
exista mai multe civilizatii dar decalate temporar, sustine domnul Frederik Hanunssen, din
Finlanda, un iubitor al spatiului carpatic, pe care-l considera adevaratul pamint sfint de unde au
venit zeii. Domnia sa este autorul unor cercetari care aduc in prim plan Carpatii dintre Dunare si
Ceahlau, ca fiind leaganul civilizatiei noastre si al puterilor mistice care au stapinit planeta in
vechime.
Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul. Pentru ca
Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a intamplat de-a
lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care aceasta arhiva a
omenirii poate fi accesata. In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o poarta ascunsa intrun program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice eventualitate, in caz ca
lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.
Punct de reper pentru calatoriile spatiale
Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata
Cartea trecutului misterios, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri speciale,
numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc. Nu este vorba despre
energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul si care poarta
intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei energetice, in care
energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a nascut diverse forme zoomorfe de piatra.
Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe Terra. Din acest motiv
exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de energie primordiala. Numai ca
acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.
Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia 12 Apostoli, unde pot fi vazute o
serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca au de-a face
cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un megalit straniu,
care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare. S-a afirmat la vremea respectiva
ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a avut ecou, parte din cauza
birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit mai putin zgomot in preajma
centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost voci care au sustinut ca zona ar fi una
tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere stiintific. Trecand apoi in
Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus nu chiar la indemina oricui, se gaseste o
stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe formatiuni antropomorfe. Este vorba de ceea
ce localnicii au numit Dochia si care are o inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de
metri. La baza stincii este un mic izvor, despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative.
Aici vin, de la departari mari, pentru a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa
sfinta ce izvoraste direct din stinca. Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu
e mai tinara de 2.000 de ani. Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata

de zei in stinca pentru a nu fi prinsa de romani. Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand
a vazut puterea vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de
OZN sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980
incoace. Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai putin, decat
primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru a scurta durata
calatoriilor. Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei fac prima reincarcare
a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe baterii functioneaza mult
mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza curentilor energetici din
apropiere. Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper pentru calatoriile spatiale.... Daca
este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.
Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap
In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un alt
Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii muntelui. Se
ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios. Si el este inconjurat de legende si
povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint Kogaionon putin
mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de nimic. Sub Sfinxul de acolo
se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului prin care nu trecea nici o arma. Multi
au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca
numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult,
oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva
minute.
Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste, afirma domnul Nicoara
Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa spune ca despre
unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca ar fi gasit pielea de leu
si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor domnesti trimise sa-l pranda.
Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare,
incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna, viperele
sunt mai mari si mai veninoase.
Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe sfinx si
arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a ridicat ca la
juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza. Apoi a alunecat pe stinca si s-a strecurat
printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap. Am crezut
ca nu scap de acolo, isi incheie etnologul relatarea.
Vocile din preajma sfincsilor
Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde nu mai
putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care inconjoara virful cu
acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea lui asemanare cu cel de
pe Luna. In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin preajma, sustin ca nu au simtit
nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati, chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi
intreaga de mers pe munte.
Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul. Privirea sa
este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei, denumirea de cioban
avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv, patronul turmei, al
formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate. Locul musteste de legende si de
intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce noroc. Cei care au trecut prin
preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate, vorbind intr-o limba complet
necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de Ciobanas. Sa fi fost doar niste unde
radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca vocile care se aud in preajma stincilor si
a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa caute fantomele in locuri pustii, pe virf de
munte?
Satelitii celesti
O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si
romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare
aparate de emisie receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau
trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator
zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au
descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani. Sfincsii functionau nu ca
aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si spirituale care treceau
prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile controlate de zei ajungeau si
la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi. Ani de zile s-a afirmat despre acesta
din urma ca ar fi functionat ba pe seama unor gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba
pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita.
Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe

sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste, care treceau
prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in
zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar
la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.
Locul unde omenirea s-a nascut

Interesant este ca departe de a fi centre turistice active, zonele

care adapostesc sfincsi par cuprinse de tacere, ca si cum cineva ar incerca sa le faca uitate in timp.
Nu este vorba despre mina omului, cum s-ar putea crede ci despre o auto-protectie a zonelor
respective. Energia emisa in preajma sfincsilor a dus la crearea unei faune cel putin bizare (vezi
viperele de la Toplet, n. a) dar si a unor fenomene naturale menite a-i alunga pe turisti. Este
suficient sa privim statisticile din ultimii zeci de ani ca sa vedem cum zona Retezat Godeanu a
fost foarte rar vizitata si cum nu o data, cei care s-au aventurat pe muntii respectivi, au murit sau
au suferit accidente grele.
Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete
nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute acele
secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus Bucegii in
circuitul turistic. In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi pot pierde urma
usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti afirma domnul Marian Dumitrescu, geologog si
specialist in energia pietrelor. Cu toate acestea, in ultimii 3-4 ani, o serie de accidente bizare au
tras un semnal de alarma asupra Bucegilor.
Avalanse, caderi in prapastie, accidente inexplicabile, ii determina pe tot mai multi turisti sa
renunte la explorarea masivului Bucegi, cu toate ca asta nu convine anumitor grupari oculte. Si
ceea ce parea imposibil, se petrece de cativa ani incoace: muntele se trezeste iar paznicii
spiritualitatii universale s-au intors acasa, in locul unde omenirea s-a nascut.
Eliszar
Copiii Diavolului - de Eliszar la 26/10/2009, 21:43 - Cat

Copiii Diavolului
Bogdan inseamna, in slavona veche, darul lui Dumnezeu. Te-ai astepta, in primul moment, ca
purtatorul unui asemenea nume sa aiba o viata linistita, sa fie fericit. Mai mult, numele insusi
denota o persoana puternica, care stie ce vrea si cum anume sa-si croiasca un drum in viata. Si
totusi, soarta ne joaca uneori feste urite. Poate tocmai ca sa ne arate ca nu poate fi anticipata. Sau
poate doar ca sa ne faca sa ne simtim mici. De ce oare? Greu de spus. Pentru ca de nepatruns sunt
caile Domnului.
Barbatul venit prin vis
In localitatea Muntenii Buzau din judetul Ialomita traiesc doi frati care sufera de o boala
misterioasa, Bogdan si Emilia, de 17 si respectiv 14 ani. Timp de 12 ani, mica familie a fost daca nu
fericita, cel putin linistita, ca majoritatea celor care traiesc la tara, intr-o zona nu chiar foarte
bogata dar unde cei harnici pot sa aiba de toate. Mai mult, copiii nu suferisera de nimic in afara
bolilor copilariei pe care le fac toti. Si totusi, in ziua in care Bogdan implinea 12 ani, ceva a
intervenit in viata lor, imprimindu-i un alt curs, definitoriu.
Eram cu totii la masa de prinz si luasem un tort si niste suc de la Slobozia, ca de, era ziua
baiatului. Deodata Bogdan s-a ridicat urland de la masa. Isi agita bratele si tropaia ca un cal
naravas.
S-a repezit la pereti si a inceput sa dea cu pumnii in ei si sa spuna vorbe care mai de care mai
ciudate. Dupa cateva minute a cazut jos de epuizare si a privit in gol aproape o jumatate de ora.
Apoi totul a reintrat in normal. Baiatul nu-si aducea aminte nimic, iar singurele marturii erau doar
degetele lui insangerate de la loviturile in zid. Initial toti au crezut ca este vorba de o criza de
pubertate si nu au luat-o in seama. Numai ca din clipa aia Bogdan a inceput sa aiba visuri ciudate,
in care un barbat in negru il striga din virful unui turn ce parea parasit. Il ruga sa ii aduca cheia si
sa-l scoata de acolo, ca nu mai poate sta si daca nu il scoate vor muri amindoi in curind. Aproape
doi ani au durat cosmarurile baiatului. Se trezea si de cateva ori pe noapte urland si agitindu-si
miinile.

Uneori aveam impresia ca nici pe noi nu ne mai recunoaste. Se uita la noi ca si cand se intreba ce
cautam noi acolo si cine suntem noi. Si-a pierdut toti prietenii, pentru ca stiti cum circula vorba prin
sate si nimeni nu isi mai lasa copiii sa se joace cu baiatul nostru.
Timp de doi ani cit au durat cosmarurile, viata baiatului a fost foarte agitata. Indiferent unde era, pe
strada, la scoala, intorcea capul si spunea ca il urmareste un barbat imbracat in negru, acelasi
barbat din visul lui, care-i spunea ca nu va scapa de el decit dupa ce-l va scoate din turn. Parintii
ajunsesera sa se obisnuiasca cu ideea ca fiul lor nu e tocmai sanatos la cap si s-au concentrat mai
mult asupra educatiei Emiliei. Numai ca, in ziua in care Emilia a implinit 11 ani, blestemul a lovit
iarasi casa din Munteni. La trei zile dupa aniversare, Emilia a fost cuprinsa de convulsii. Facea
spume la gura si tot repeta niste cuvinte pe care nu le-am mai auzit niciodata, la nimeni, parca erau
descintece, dar nu intelegeam nimic din ele. spune tatal celor doi, trist. Dar, totodata, de la prima
criza a Emiliei, cosmarurile lui Bogdan au incetat brusc. Se parea ca baiatul gasise cheia catre turn:
sora lui.
Fetita blestemata in ulita
Desi copiii nu au facut rau nimanui, locuitorii nu vad cu ochi buni vecinatatea celor doi copii.
Treptat, mila lor s-a transformat in ingrijorare, ingrijorarea in indiferenta iar indiferenta se
transforma, pe zi ce trece, in ura. Este acea ura pe care oamenii au simtit-o dintotdeauna fata de
cei pe care nu i-au inteles. S.G., localnica, se plinge:
Domne, nu se mai poate asa. Trebuie ca cineva sa faca ceva. Pai ne este frica sa ne mai lasam
copiii pe strada."
Nepotica doamnei S.G. a avut probleme dupa ce a fost blestemata intr-o zi, pe strada, de Emilia.
Cum, de regula, tot satul a cam inceput sa-si bata joc de cei doi posedati, fetita in virsta de numai
sapte ani a facut si ea ce i-a vazut facand pe cei mari: a inceput sa strige dupa Emilia cand a
intalnit-o. O facea in toate felurile, urita, nebuna, proasta satului etc. Cum raspunsul la injurii a fost
tacerea, fetita s-a suparat ca nu e bagata in seama, a luat o piatra si a aruncat cu ea. Piatra a lovito pe Emilia la cap, iar sangele a inceput sa curga din rana. Cei care au fost prezenti la eveniment isi
amintesc si acum cu groaza ce s-a intamplat. Emilia a pus mana pe fetita si a inceput sa spuna tot
felul de vorbe din care ceilalti nu intelegeau nimic. Apoi si-a dus o mana la rana si cu degetul i-a
facut trei semne fetitei: unul pe frunte si doua pe obraji, dupa care a scuipat-o pe micuta.
Trei luni de zile nepotica mea nu a fost in stare de nimic. Avea ameteli si i se inchideau ochii, nu
mai recunostea pe nimeni. Se trezea noaptea urland si povestea ca un barbat cu fata mutilata
punea mana pe capul ei, exact in locurile unde Emilia ii facuse semnele cu sange.
egeaba au dus-o parintii la doctor, pentru ca nici un tratament nu a fost eficient. In cele din urma
au mers toti la familia Emiliei si au rugat-o sa o vindece pe fetita. Iar ea i-a ajutat, dupa ce micuta a
promis ca nu o sa mai strige niciodata vorbe urite dupa nimeni, pe strada. Dupa care a luat un cutit
de bucatarie, s-a crestat la degetul mare si a lasat cateva picaturi de sange sa curga pe capul fetei.
In zilele urmatoare micuta si-a revenit complet. De la acea intamplare se tem satenii de Emilia, iar
teama lor se transforma, pe zi ce trece, in ura.
Lupta cu Satana nu e o joaca
Preotul Nicolae Dumitra considera ca ceea ce se intampla cu cei doi copii e din cauza pacatelor
savirsite fie de proprii parinti fie de alti inaintasi ai familiei.
Cuvintul Domnului spune ca pacatele savirsite in timpul vietii de catre o persoana vor cadea
asupra urmasilor acesteia pana la a saptea spita. Dar ne mai spun cartile sfinte, ca atunci cand
Dumnezeu face ca pacatele parintilor sa cada asupra copiilor, in marea Lui bunatate pune in
acestia si puterea de a spala pacatele. Cei care, prin credinta, reusesc sa descopere acea putere in
ei, vor reusi sa duca o viata tihnita, lipsita de griji...
Preotul e convins ca diavolul nu a venit de capul lui pe capul copiilor. El le-a recomandat post sever
si rugaciuni, sub supraveghere canonica, dar pana acum acestea nu au avut nici un efect. Pentru ca
degeaba se tine post cu trupul daca nu se tine si cu sufletul. Lupta cu Satana nu e de joaca, nu
putem spune <hai ca saptamana asta tinem post dar cealalta mincam de toate> - asta nu mai e
post. Iar daca parintii nu ii ajuta si ei prin puterea exemplului, atunci cum sa reuseasca sa scape?
Ca e simplu sa spui vreau sa am, dar sa nu faci nimic pentru asta. spune parintele Dumitra,
suparat. Si tot de la el mai aflam ca despre mama celor doi copii se spune ca ar practica vrajitoria.
Lumea vorbeste, ca de, asa a fost dintotdeauna gura lumii, sloboda. Cica ar fi vazut-o pe Lucrita,
mama lor, ca ar fi facut vraji si alte alea. Ba unii spun ca au auzit-o cum vorbea cu Diavolul si cum ii
raspundea acesta la tot felul de intrebari. Eu nu stiu daca o fi vinovata sau nu. Numai Dumnezeu
stie si El poate judeca. Personal el crede ca baiatul o sa-si revina, pentru ca numele lui il arata ca
n-o sa fie niciodata al Satanei.
Parintii celor doi copii au incercat din rasputeri toate solutiile. Au apelat la tot felul de persoane
cunoscute ca specializate in ritualuri si descintece, au sfintit casa de o gramada de ori, au chemat
din capitala un specialist in exorcizari de case. Nu e solutie de care sa fii auzit si la care sa nu fii

apelat. Noi suntem oameni sarmani si cu dragoste de Dumnezeu, n-am facut rau la nimenea. De ce
suntem blestemati?
Au fost cu copiii la spitalele din Bucuresti sa le faca analize: Am fi preferat sa ne spuna ca au
epilepsie sau o alta boala, numai sa stim ce se intampla. Am facut toate analizele posibile... Dar
intotdeauna analizele ieseau bine. Medicii le-au spus ca boala e pe sistem nervos, fara sa dea vreun
diagnostic si ca mai bine se adreseaza unui psiholog, specialist in regresie hipnotica. Din pacate,
tratamentul acesta nu a dat roade, pentru ca nici unul din copii nu reusea sa intre in transa, oricit sau straduit specialistii.
Fata care vorbeste liba vechilor druizi
In urma cu vreo doi ani si jumatate, in urma unor recomandari, a sosit din Marea Britanie un
specialist in masurarea cimpurilor energetice si determanarea cauzelor ce produc perturbari in
functionarea normala a acestora. Contactat prin intermediul mesageriei electronice, Richard
Doodley a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari.
R.:Ce ati gasit acolo?
R.D.: Harta liniilor energetice ale tarii dumneavoastra m-a fascinat intotdeauna. Si asta pentru ca
am constatat ca, in afara meridianelor principale, care fac parte din reteaua terestra, multe din
liniile de forta isi schimba valoarea si locatia in decursul anilor. E ca si cum s-ar incerca acoperirea
intregului teritoriu, nu doar a unei anumite zone. Din cauza asta pentru tara dumneavoastra nu se
pot face niciodata pronosticuri fixe. E mai mult decit fascinant, ca si cum ati avea mereu alte sanse.
Cand a fost contactat si rugat sa vina in Romania, nu a stat pe ganduri. Nu era prima data. Doar
cazul i s-a parut lipsit de importanta, mai ales ca pe harta energetica, zona era departe de orice
punct sau linie de forta. A venit impreuna cu un coleg, medium. Pe masura ce se apropiau de sat
se opreau din loc in loc pentru a face masuratori. Rezultatele erau haotice. Intr-un loc nu gaseam
nimic sau mai exact, totul era normal, pentru ca in locul urmator sa ne trezim in fata unui adevarat
punct de forta. In cele din urma, punand cap la cap rezultatele obtinute si intocmind graficul de
forta, am ramas uimiti noi insine. Era vorba despre o sinusoida, lucru foarte rar intalnit si care se
petrece doar in zonele perturbate extern. Stii, ca si cand ai lovi succesiv o bucata de tabla cu un
baros, din loc in loc, cautind punctul cel mai slab in care sa obtii o bresa. Asta se intampla si acolo.
Ceva sau cineva, incercase sa gaseasca o poarta de trecere catre lumea noastra.
Colegul domnului Doodley a fost si mai transant. Pe masura ce se apropiau de sat simtea o
prezenta stranie. Cand am intrat in casa, pe Roger l-au apucat frigurile si a inceput sa tremure.
Simtea atit de puternic prezenta straina, incit dintii au inceput sa-i clantane. Copiii nu se trezisera
inca. Au inceput sa masoare energiile din jurul casei, pana au ajuns in dreptul ferestrei camerei
copiilor. Acolo nu se putea inregistra nimic. Totul era haotic. Era, cum spunem noi, un punct de
fisura. Acesta se obtine in cazul unei rupturi intr-un punct de tangenta energetica. Atunci ne-am dat
seama ca in locul respectiv se intamplase ceva ingrozitor.
Cand cei doi copii s-au trezit englezii au mers la ei sa ii masoare.
Cand ne-a vazut, fata a inceput sa rada cu un ris gros, aproape barbatesc si sa-si agite bratele.
Apoi a inceput sa ne vorbeasca. In primul moment eu nu am inteles nimic, dar apoi l-am vazut pe
colegul meu uimit. Vocea i se adresa in limba vechilor celti. Prietenul domnului Richard ii traducea
si lui ce spunea fata si anume ca de data asta au sosit prea tirziu, ca el a apucat sa vina si ca o sa
rada de neputinta lor. Din scurtul dialog cu fata, cei doi au tras concluzia ca au de-a face cu o
entitate care mai incercase sa vina pe pamant dar fusese oprita, in urma cu mai bine de 2000 de
ani, de preotii druizi. Dupa mai bine de o jumatate de ora, entitatea a intrerupt legatura iar fata a
cazut la pamant, epuizata. Pana la plecarea oaspetilor, nu s-a mai intamplat nimic.
Din masuratorile pe care le-am facut copiilor, am constatat ca baiatul are sanse mari sa-si revina.
Aura lui e foarte puternica si e protejat, dar despre fata nu pot spune acelasi lucru. Are
caracteristicile persoanelor sacrificate. Poate doar o minune sa o mai salveze.
Din pacate, verdictul celor doi specialisti in energetica nu a fost pe placul parintilor care tot mai
sperau ca cei doi copii ai lor isi vor reveni. Deocamdata nimic din tot ce au facut nu a dat rezultatul
scontat, astfel incit toti se gandesc sa plece in pelerinaj la Ierusalim.
Sunt convins ca acolo, la mormantul Mintuitorului, imi voi regasi cei doi copii si vom fi iar o familie
fericita.
Eliszar
Dragonul Dacic de pe Columna lui Traian il reprezinta pe Dumnezeu - de Eliszar la 24/10/2009, 19:12 - Cat

Dragonul Dacic de pe Columna lui Traian il reprezinta pe Dumnezeu

Despre stindardul dacic s-au scris foarte multe studii. Astazi va prezentam insa o ipoteza originala,
extrem de indrazneata care apartine unui impatimit de cercetarea istorica. Este vorba de George
Liviu Teleoaca, un chimist de profesie care, dintr-o mare pasiune pentru esenta sacra a civilizatiei
inaintasilor nostri incearca sa demonstreze un fapt tulburator: dragonul dacic, stindardul pe care il
vedem reprodus in mai multe locuri pe Columna lui Traian, il reprezinta pe insusi Dumnezeu. O

teorie care, cu siguranta, va trezi pasiuni, va fi contestata de unii, dar, de ce nu, ar putea deschide
noi orizonturi de cercetare pentru specialisti. (Dumitru Manolache)
Moto: De-a lungul secolelor, procesul de alterare al simbolurilor s-a manifestat prin acoperirea lor
cu pseudosemnificatii, prin Inecarea lor In false simboluri sau atribuirea de semnificatii aberante; de
aceea, simbolurile se cer curatate de sedimentele depuse In timp". (Florin Biciusca, Centrul lumii
locuite) George Liviu Teleoaca este un chimist pasionat de istorie, cu o activitatea pluridisciplinara,
un cercetator de talent, plin de neastampar si orientat spre motivele intrinseci ale interesului
epistemic, al voluptatii explorarii si atractiei misterelor, cum il caracteriza profesorul dr. Ion
Manzat. Autor al mai multor eseuri despre inceputurile civilizatiei pe aceste pamanturi, ajutat de
ratiunile chimistului axate pe ideea de structura, a descoperit ca si acest domeniu poate fi
sistematizat.Operand astfel, ne-a marturisit George Liviu Teleoaca, am constatat ca stravechiul
cuvant romanesc valc sau vlac a fost atestat cu peste 3 700 de ani in urma in Rig-Veda si ca
singur poate explica formarea a patru grupe mari de cuvinte ale lumii referitoare la toponime,
hidro-toponime, etnonime, precum si la cuvinte fundamentale de uz comun, de unde si concluzia ca
originea civilizatiei cuprinsa intre Oceanul Indian si Oceanul Atlantic este esentialmente valahica.
Cu toate ca Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plaseaza
dragonul dacic Impreuna cu variantele sale Intre drapelele care au facut istoria lumii (1), nimeni n-a
Incercat sa dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani
din Persia si pana In Anglia, englezii mai purtandu-l Inca In cruciade, dar si In batalia de la Bosworth
din anul 1485. Iata, Insa, ca nu aduce anul ce aduce ceasul cel bun, cand ajuns din Intamplare In
foarte bine organizata biblioteca din incinta primariei Slanic Prahova am zabovit, fara graba, ca
orice om aflat In concediu, asupra foto-imaginilor de pe Columna lui Traian cuprinse In albumul
publicat de Constantin Daicoviciu si Hadrian Daicoviciu Inca din anul 1966. Intre ele si metopa In
care lui Zeus, numit de romani Jupiter, Ii este asociat In aceeasi logica de zeu tutelar Dragonul
Dacic. Plasate In acelasi registru superior, cele doua icoane asociate una celeilalte conduc, fara
echivoc, la concluzia ca Dragonul Dacic Il desemna pe Dumnezeu In conceptia dacilor, tot asa dupa
cum Jupiter Il desemna pe Dumnezeu In viziunea agresorilor romani.
Dragonul Dacic il desemneaza pe Dumnezeu Abordarea plastica In semi-profil si a Dragonului Dacic,
caruia Ii este redata si cea de a doua ureche, asa cum se vede bine si pe copia Columnei de la
Muzeul de Istorie Nationala din Bucuresti, consolideaza ideea ca realizatorii Columnei au conferit
una si aceeasi semnificatie celor doua icoane, asa Incat se poate afirma cu certitudine ca Dragonul
Dacic Il desemna pe Dumnezeu. Din nefericire, Bartoli (2), ca si toti istoricii care au studiat mesajele
Columnei, n-a sesizat ideea In care a fost realizata aceasta metopa si, ca atare, In impresionantul
sau volum de stampe consacrat Columnei, nu s-a mai considerat obligat sa redea cu fidelitate
ambele icoane de pe Columna, desenand Dragonul Dacic cu un ireal corp de sarpe, dar si In
varianta profil mai usor de realizat, fara sa se mai vada si a doua ureche a capului de lup
obligatorie pentru un semi-profil. Prea putin importanta pentru epicul bataliei de la Tapae, metopa
a fost creata special pentru a spune peste milenii ca Dragonul Dacic desemna prin Nume pe
Dumnezeul transcendental, aflat din punct de vedere teologic chiar mai presus de idolatrele
Intruchipari antropomorfice.
Surprinzatoarea analogie a hieroglifei cu rol de fonograma Ca dovada ca Dragonul Dacic Il
desemneaza pe Dumnezeu prin Numele Sau si ca acest Dragon Dacic trebuie citit ca o hieroglifa cu
rol de fonograma, care indica un nume, vom recurge de aceasta data la analogia cu banala reclama
intitulata Camelia Pana oferita puterii de Intelegere a omului de rand anul acesta de o publicatie
centrala In care rebusul unei camile cu pene desemneaza numele unei persoane. Ceea ce confera
certitudine faptului ca cele doua fotograme au fost realizate urmand una si aceeasi logica grafica
este si constatarea ca varianta camilei cu aripi este aidoma lupului cu aripi de pe drapelul unitatii
galeze, ca alta varianta a Dragonului Dacic Inscrisa In tratatul lui Whitney Smith.
Cuvinte de pe vremea cand exista o singura limba Daca vom merge cu gandul mai departe si vom
avea In vedere doar capul camilei cu cele cateva pene, vom constata ca si In urma cu mii de ani
simbolul dacic alcatuit dintr-un cap de lup cu alte cateva pene a fost realizat urmand una si aceeasi
logica grafica, fapt ce ne permite sa afirmam ca Numele lui Dumnezeu ilustrat pe metopa 18 a
Columnei de larg-raspanditul dragon dacic este Volco-Black. Capul de lup sugereaza, In mod
evident, cuvantul Volco asemenea cuvantului rusesc volk = lupul, iar imaginea segmentului cu
pene face aluzie la corbul prezent In mitologie, In folclor, dar si In religie ca simbol pentru culoarea
neagra, care sugereaza In acest fel cuvantul Blac ca si cuvantul englezesc black = negru, din
vremea cand era doar o singura limba. Puterea Dragonului Dacic, semnul sub care s-a facut istoria
lumii Extrem de importanta este semnificatia teologica a acestei metope care spune peste milenii
Intregii omeniri, cu autoritatea imperiala a Columnei lui Traian, ca Dragonul Dacic este semnul lui
Dumnezeu.
Acest mesaj al Columnei dezleaga, astfel, taina imensei puteri a Dragonului Dacic sub semnul
caruia s-a facut istoria lumii din Persia pana In Anglia. De aici si definitia pentru dacologie ca stiinta
a edificarii lumii civilizate prin sacru In numele revelatiei primordiale dacice, asa dupa cum am
aratat In eseurile intitulate Dragonul si falera, Varful Peleaga, Un simbol pentru unitatea
funciara a Europei sau Romanii In cartile sacre ale omenirii. In Incheiere mai trebuie spus ca In

deplin acord cu eseurile mai sus amintite, Columna lui Traian din forumul celor doua biblioteci
emblematice, cea greaca si cea latina, reconfirma faptul ca centrul spiritual al lumii este In Dacia
Ardeleana, acolo unde a existat, necontestat, si ca atare continua sa existe, Axis mundi.
Eliszar
Articol publicat in Gardianul
Pericolele de sub Bucuresti - de Eliszar la 22/10/2009, 22:32 - Cat

Pericolele de sub Bucuresti

De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de ameteli
care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate acestea au fost
puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii pregnante sau a faptului
ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe si au
declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri dint-un razboi nevazut care se duce la
nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se
gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele
zilnice la care este expusa capitala si despre care nu s-a vorbit niciodataa decit cel mult in anumite
cercuri.
La un pas de o posibila epidemie de ciuma
Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea poate sa
loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma cu sute de ani,
bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura groapa, iar peste ei se
turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu stiau medicii din acele vremuri
insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de
o parte, izola, intr-adevar, pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si
simplu. Ciuma, o boala necunoscuta europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui
Attila in a doua jumatate a secolului al V-lea.
De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a declansat in
timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit in acele vremuri iar cei
care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre zone mai ferite, in special zone de
munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca tacerea era atit de apasatoare peste
Bucuresti, incit se puteau auzi filfiitul din aripi ale pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora,
ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a
putut fi prevazut de edilii secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar
actualele excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma.
In urma mai bine de 30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa Poporului,
in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar printr-un noroc
epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa fie descoperite gropi
comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive, o parte din cei morti au fost
aruncati in subterane, acoperiti cu var ti surpat apoi pamantul de deasupra. Specialistii in
virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai este mortal, dar asta doar in cazul in
care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei
sunt putine si ineficiente, atita vreme cit au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului
respectiv.
Ioana Matei, arheolog, considera ca: numarul celor morti de ciuma si ingropati la temelia propriei
case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a pornit o adevarata
campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele de moment pot face ca orice
descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta, intrucit oprirea, chiar si partiala a
lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai
multi, daca vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a
face, dar exista riscul ca sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si
simplu, epidemia mortala.
Lacul urias de sub capitala Romaniei
Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea Getica. Treptat,
fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii Romane. Cu toate acestea,
un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei parti a fostei mari, sub forma unui lac
subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre
istoria geologica a Bucurestiului: Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului
pamantului, scoarta terestra s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa
marii milenare. Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o
galeata cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se
impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet acoperita
de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica: apa s-a retras parsial,

iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de deal pe care s-a ridicat,
ulterior, Bucurestiul.
In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in statiile de
metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. Apa se scurge, e adevarat, dar la un
moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce la saturatia pamantului cu
apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici o legatura cu asa zisa canalizare
defectuoasa - care oricum este defectuoasa - ci cu saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi
spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara,
se aude curgand permanent o apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin
care apa de la suprafata se scurge in lacul subteran.
O bomba naturala care poate exploda oricand
Mai mult, domnul Mocanu considera ca Ceausescu a facut, printre multe altele, o gresala capitala in
perioada de urbanizare si modernizare a Bucurestiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dambovita.
Initial lacul s-a vrut sa fie transformat in primul port pe Dambovita, barci si vaporase de mic tonaj
urmind sa strabata drumul pana al dunare. Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita
asupra pinzei freatice din adancime s-a dovedit fatala, aducand o serie de izvoare mai mici sau mai
mari, catre suprafata, impiedicand deversarea acestora in lacul de sub Bucuresti. Si asta nu este
totul, presiunea exercitata ducand la aparitia unui pericol despre care cei mai multi nici macar nu
au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. Unii spun ca din cauza lucrarilor de punere a
conductelor cu gaz, in Bucuresti, s-a ajuns la situatia in care Capitala sta efectiv pe o bomba care
poate exploda in orice ceas. Este o aberatie si in acelasi timp este purul adevar. De ce este o
aberatie? Simplu, pentru ca in cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se intrerupe aproape
instantaneu. Deci ar putea, cel mult, sa aibe loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. In acelasi
timp insa, Bucurestiul sta pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de
ani, prin putrezirea animalelor marine care traiau pe vremuri in Marea Getica si care au fost izolate,
in momentul in care pamantul s-a incretit si a format concavitatea in care se gaseste lacul
subteran, iar presiunea exercitata de Lacul Morii si de apele subterane, risca oricand sa impinga
aceste gaze spre suprafata. Din pacate, nu exista o modalitate de ardere controlata a acestor gaze,
pentru ca orice flacara care ajunge in adanc poate transforma zona intr-una desertica.
Bucurestiul de acum 2300 de ani
Cu toate acestea, exista o minune care pana acum a facut fata pericolului din adancuri: canalele si
subteranele Bucurestiului. Si nu vorbim despre canalele construite de comunisti, ci despre
subteranele existente de mii de ani in aceasta zona. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie,
are propria sa opinie:
Aduceti-va aminte ca fanariotii se plimbau cu trasura pe sub pamant. Chiar credeti ca intr-o suta
de ani, acei fanarioti puteau sa construiasca asemenea coridoare tainice? Pai sa nu uitam cit a
durat ca sa fie preschimbate subteranele si transformate in metrou, asta la sfirsit de secol XX, cu
utilaje si oameni. Deci cum va inchipuiti ca puteau sa faca acei fanarioti lucrarile de amenajare a
subsolului cu o sapa si o galeata rudimentara?! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna
si ele sunt pomenite chiar si pe vremea dacilor. Pentru ca Bucurestes, in anii 292 i. H. era atestat
documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusa in acei ani de Dori regis thracum:
Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihaita, asa cum i se spunea in realitate.
Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scapat pana acum Bucurestiul de o eventuala
explozie, gazele acumulate in adinduri gasind loc de trecere catre suprafata si intr-o asemenea
concentratie incit sa nu fie periculoase pentru oameni.
Se mai intampla ca uneori, o punga mai mare de gaze sa iasa din adancuri si atunci, de regula,
bucurestenii se pling de dureri de cap, de ameteli sau au o stare de somnolenta, de lene. Nu e
vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseala cronica, asa cum lasa unii sa se
inteleaga, ci pur si simplu de inhalarea unei cantitati prea mari din acele gaze. Acum doar nu o sa
vreti sa se anunte la televizor ca Bucurestiul este in pericol, ca doar banii in Bucuresti se fac si cele
mai mari interese aici sunt.
Subteranele salvatoare
Numai ca blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor. Pentru ca
ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub
capitala, desi construite dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul se poate
surpa sau macar unele zone ale acestuia, intrucit a ajuns sa semene cu un urias svaiter.
Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita, este de
parere domnul Mocanu. Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si
intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare
dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras,
aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de

construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzind existenta

trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii dizidenti.
Pamantul viu de sub Capitala
Cei care au lucrat la metrou au vazut si au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, isi
aminteste cu groaza niste intamplari din anii `80 al caror martor a fost pe cand cara cu basculanta
pamant din subteran.
Nu am fost singurul care am trait astfel de intamplari, dar sunt singurul care a mai ramas in viata
dupa tot ce s-a intamplat. Pentru ca pamantul i-a inghitit, pur si simplu pe ceilalti. Pamantul era viu,
la propriu. Si eu eram tinar sofer si in putere si nu ma temeam asa, cu una cu doua, dar cand imi
amintesc de intamplarile respective mi se zbirleste si acum parul in cap de frica. Dumnealui
sustine ca, in 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafata un cadavru bizar. Avea in jur de 2
metri sI ceva sI era imbracat straniu, cu un fel de roba rosie si cu o masca neagra pe fata. Pielea
era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe totI a fost senzatia ca acel barbat era inca viu.
Avea ochii larg deschisI iar fata sa, desI cu trasaturi frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii
mei chiar a facut o gluma sI spunea ca asa trebuie sa arate Satana, daca o exista. Nu stiu daca a
fost o simpla coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit
mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca sI cum ceva ii
explodase in interior.
Dar ceea ce i-a uimit pe cei citiva lucratori care au vazut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care
aratarea il tinea in mana si care semaca cu un baros mai mare termanat cu o secure cu doa taisuri.
Si nu atit arma din mana aratarii ne-a uimit cit mai ales faptul ca nu mai vazusem niciodata nimic
asemanator si ca, desi parea ca statuse sub pamant timp de sute de ani, nu avea nici un fel de
rugina pe ea. Arma si cadavrul au fost izolate pana urma sa vina un specialist, dar in seara
respectiva au disparut complet, in mod surprinzator. Au venit cei de la Securitate si ne-au intors pe
toate fetele, ne banuiau ca suntem intelesi cu dusmanii de clasa si ca am ascuns cadavrul. Dar am
trecut si de asta. In schimb, ceilalti colefgi ai mei au disparut, pe rind, inghititi de pamant, fara ca
cineva sa mai dea de urma lor. La disparitia unui am fost de fata si nu am putut uita nici acum
urletul animalic pe care l-a scos, strigand, incercand sa se agate cu unghiile de o margine de
pamant: <Nu-l lasa Mircica sa ma ia, aoleo maicuta mea, ai mila de mine...>. Eu sunt singurul care
am scapat pentru ca mi-am cerut transferul pe un alt santier.
Refugiul ultimilor zei ai dacilor
Legendele vechi vorbesc despre o rascoala a uriasilor si a titanilor impotriva stapanului de atunci al
Pamantului, respectiv Zeus. Rasculatii au invins, in prima faza dar zeii au fost ajutati de eroul
pelasg Hercule care i-a invins, i-a ferecat cu lanturi grele si i-a aruncat sub pamant. Tainita in care
au fost azvirliti titanii se pare sa fi fost Bucurestiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos,
zeul din adancuri, special incit nici una sa nu duca la suprafata. Domnul Alexandrescu Tiberiu,
etnolog si folclorist, spune ca legenda Minotaurului este adevarata, dar realitatea a fost deformata.
Bucurestes a fost numit asa in urma victoriei asupra titanilor, pentru ca zeii cei vechi s-au bucurat
de triumful lor vremelnic si au construit un oras in care oamenii sa se bucure mereu si sa celebreze
de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai ca aici, sub Bucurestes, a fost construita, de
asemenea si cea mai cruda inchisoare, ferecata cu lacate magice: un labirint in care cei care
patrundeau nu mai ieseau niciodata la suprafata, pentru ca nu mai reuseau sa gaseasca drumul. Va
intrebati de ce oare nu le dadea prin minte sa faca semne pe pereti si sa mearga dupa ele? Simplu,
pentru ca labirintul insusi era viu si isi schimba retelele de colidoare permanent. Pamantul acesta,
domnilor, a fost un pamant viu dintotdeauna. De aia tara s-a numit Getia sau Geia iar getii au fost
fii sai.
Si tot aici, in labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera ca au fost inchisi ultimii zei de
catre Apostolul Andrei, cel care i-a crestinat pe daci. Poate o sa vi se pare ciudat ca un intelectual
ca mine crede in zei si in forte nevazute. Credeti-ma cand va spun un lucru: cu cit stiinta se
dezvolta mai mult, cu atit mai mult ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem sa ne punem niste
intrebari firesti iar raspunsurile nu le putem gasi in aceasta lume, pe calea rationamentului logic. Iar
fenomenele din adancul Bucurestilor sunt dincolo de orice logica si ratiune, incheie domnul
Tiberiu.
Taina bisericilor ortodoxe
Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialisti in domeniul paranormalului si iam rugat sa ne ajute sa ne formam o parere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei,
Remus Dumitru si Petre Petre sunt mediumuri cunoscute in lumea lor si care se ocupa cu
masurarea cimpurilor de forta si a perturbarilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant,
anume ca, din punct de vedere energetic, Bucurestiul este pozitionat pe un nod de energie
negativa telurica.
Asta nu inseamna ca Bucurestiul este negativ, ci ca acel cimp, in functie de directia sa de
expansiune, poate afecta viata de la suprafata fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub

forma unei spirale care se deplaseaza periodic in jurul unui punct de sprijin. Cand sensul de
curgere al spiralei este in sus, la suprafata totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei
dezvoltari puternice, al unui nivel de trai imbelsugat. Cand spirala se invirte si directia de curgere a
energiei este catre centrul pamantului, atunci avem la suprafata o perioada de regresie economica,
de dezastre, de boli si nefericire. Iar cand spirala deplaseaza energia lateral, de regula exista
momente de stagnare economica si spirituala, la suprafata.
Din pacate, toti trei sunt de acord cu un aspect: directia de deplasare a energiei nu poate fi
prevazuta ci doar constatata si masurata, ceea ce inseamna ca nu se pot lua masuri pentru
contracararea efectelor negative. Mai ales ca nu exista o regula a deplasarilor: pot fi tri deplasari
laterale urmate de una verticala in sus sau in jos sau pot fi cicluri de cite o singura deplasare in
jurul punctului de sprijin. Cu toate acestea, dumnealor sustin ca in ultimii ani, oamenii au gasit,
voluntar sau involuntar, o metoda ca sa contracareze deplasarile din adancuri: construirea
bisericilor ortodoxe.
Finisarea unei biserici activeaza cimpuri de forta deosebite si fac in asa fel ca deplasarea energiei
sa se orienteze, treptat, catre in sus sau cel mult lateral. In ultimii 15 ani de cand ne cunoastem
noi, am remarcat practic ca la fiecare biserica ortodoxa construita, cimpul de forte de sub Bucuresti
s-a schimbat, a devenit mai stabil si mai puternic, ca si cum fiecare lacas de cult a functionat ca un
fel de amplificator si stabilizator de energie telurica, incheie doamna Asaftei.
Stand si analizand fiecare dintre opiniile specialistilor, nu am putut sa nu ma gandesc, cu groaza, ca
fiecare zi este o zi periculoasa si poate fi ultima zi din viata unei metropole. Si abia atunci am
realizat cit de intelepti au fost stramosii nostri, numind acest oras Orasul Bucuriei, orasul care
traieste intens fiecare ceas din viata sa, orasul care se bucura de fiecare secunda ce i-a fost daruita
sau harazita... Poate de zeii din adancuri, poate de titani sau poate de entitati a caror existenta
mintea noastra rationala si logica se teme sa o recunoasca sau sa o accepte.
Eliszar
Traditii magice la romni - de Eliszar la 21/10/2009, 17:40 - Cat

Traditii magice la romni

Calusarii, intre traditie si magie
Traditia calusarilor vine din vremuri stravechi si e nascuta din credintele pagane pre-crestine. Pe
vremuri calusarii erau preoti ai cultului solar. Condusi de un mare preot- devenit vataf dupa
raspandirea crestinismului - dansurile lor erau mai mult decat initiatice. Erau exorcizante. Marele
preot era cel care implora zeul sa il ajute si el insusi conducea mica armata a calusarilor care se
razboiau cu duhurile rele ce puneau stapanire pe sate. Mai mult, calusarii depuneau un juramant al
tacerii, doar vataful avand voie sa vorbeasca. Din cand in cand, la indemnurile vatafului, calusarii
scoteau anumite strigate de lupta. S-a constatat ca atat juramantul de tacere cat si strigatele de
lupta isi aveau rolul lor mai mult decat important. Cercetari de ultima ora in domeniul energetic au
demonstrat ca pentru fiecare cuvant rostit organismul cheltuie o anumita cantitate de energie.
Mai mult, strigatele, in functie de tonalitatea si forta lor, emit energie. Folosite in lupta, strigatele
distrug armonia dusmanului, ii anihileaza puterea (cat de destepti au fost stramosii nostri cand au
descoperit asta cu mii de ani inaintea practicantilor de arte martiale). Marele preot al cultului, isi
transmitea cunostintele unui singur barbat care urma sa-i ia locul. Datorita raspandirii
crestinismului, celelalte culte pagane au pierdut teren, putin cate putin, ramanand, totusi, adanc
inradacinate in lumea satului. In felul acesta, Calusul a ramas doar un dans inteles de tot mai
putini oameni. Cu toate astea sunt oameni care cred in continuare ca privitul calusarilor te ajuta si
iti aduce noroc tot anul.
Celor care muncesc de Rusalii li se stramba gura
In anumite zone din sudul tarii, de Rusalii taranii stau acasa si nu muncesc timp de 3 zile de teama
ca altfel vor fi pedepsiti de Dumnezeu. Se spune ca cei care nu respecta traditiile vor avea necazuri
tot anul, vor saraci iar gura li se va stramba. Mai mult, femeilor care sunt prinse ca lucreaza, ielele
le vor stamba mainile si le vor lua graiul. Apa sfintita de Rusalii aduce recolte bogate In judetul
Bihor satenii duc la biserica diverse vase in care urmeaza sa faca mancare in timpul anului, faina si
sare amestecata cu furaje pentru animale. Animalele care vor consuma mancarea binecuvantata de
preot vor fi ferite de actiunile spiritelor rele si de vrajile rele. Din faina se coace paine pe vatra care
e mancata in familie.
Femeile sterpe care vor manca paine facuta din faina de la biserica vor ramane gravide iar femeile
gravide care mananca din acea paine vor naste copii frumosi si sanatosi. Cu apa sfintita de preot
taranii merg si stropesc ogoarele si gradinile ca sa aiba recolte bogate. Mai mult, in anumite zone,
gospodinele duc la biserica ramuri de tei care vor proteja casa de duhuri rele. In Halmeu ielele sunt
alungate cu... capsuni In zona Halmeului, cunoscuta si sub numele de Tara Capsunilor, Rusaliile au
o semnificatie aparte. Aici legenda spune ca a doua zi dupa Rusalii, taranii trebuie sa alunge ielele
cu... capsuni. Asta ca ielele sa nu strice culturile oamenilor, stiut fiind faptul ca aceste entitati ale
vazduhului se prand in hora si danseaza stricand culturile si gradinile oamenilor. Capsunile nu

trebuie sa fie stricate altfel ielele se intorc si ii iau graiul nesabuitului. Iar cel care arunca cel mai
departe capsuna va fi ajutat de Dumnezeu si va avea recolta cea mai bogata.
Udatul nevestelor
Tot a doua zi dupa Rusalii, pe Valea Gurghiului are loc un obicei pastrat din vechime si anume
udatul nevestelor. Traditia spune ca femeile udate vor fi mai frumoase si mai sanatoase. Mai intai
are loc o petrecere sateasca, unde barbatii, tineri si batrani, imbracati in straie de sarbatoare se
incing la joc. Se joaca batuta si invartita, dansuri pline de magie, pe care altadata preotii pagani le
oficiau cu oamenii lor in fata enoriasilor veniti sa se inchine zeilor. La asfintit se canta melodia Dea lungul. Atunci barbatii se aduna si invita la dans femeile. Intai pe cele casatorite in ultimul an,
apoi pe fetele nemaritate si la urma nevestele cu vechime. Stransi laolalta cu totii, pornesc spre
rau unde un flacau asteapta femeile ca sa le arunce in apa. Barbatii care vor sa-si scape nevestele
de la udat trebuie sa se tocmeasca pentru ele.
Nici o femeie nu lipseste de la sarbatoare. Radacina sarbatorii se regaseste in ritualurile magice
pre-crestine. In acele vremuri, pentru a imbuna zeii locali, cei datatori de viata (stapani ai apei si ai
Soarelui), acestora le era oferita in fiecare an o fata neprihanita. fata era legata pe o pluta si pluta
lasata sa pluteasca in deriva. Daca zeii se indurau de fata, o scoteau la liman si ii salvau viata, dar
fata nu avea voie sa se mai intoarca niciodata in satul sau natal. daca insa zeii aveau nevoie de
fecioara ca sa ii slujeasca, atunci o primeau la ei. Influenta crestinismului si-a spus cuvantul si
asupra acestor ofrande sangeroase si darul catre zei a devenit, treptat, unul simbolic.
Sarbatoarea Fiilor satului
Cunoscuta si sub numele de Duminica Mare pentru ca la slujba sunt pomeniti toti sfintii din
calendar - prima duminica de dupa Rusalii, este sarbatorita, la Manastirea din Pietris Vale, si ca ziua
fiilor satului. Localnicii vin inca de dimineata la manastire. Dupa Liturghie, in jurul pranzului,
multimea iese cu praporii in camp, pe locul sfant de langa biserica. Legendele locale spun ca prin
acele locuri a trecut insusi marele imparat al crestinilor, Constantin, impreuna cu evlavioasa sa
mama, Elena. Cu un toiag infipt in pamant, Constantin a hotarat loc de manastire. upa ce preotii
binecuvanteaza pamantul ca sa dea recolte bogate, taranii saruta crucea si primesc aghiazma.
Apoi, toata lumea se strange in curtea manastirii unde sunt bucatele aduse pentru a fi
binecuvantate. Dupa aceea, fiecare se intoarce la casa sa unde se pune masa mare in curte,
cinstita cu cele mai bune mancaruri si vinuri din camari.
Sfanta Fecioara din Sumuleu-Ciuc
Credinciosii de rit catolic au un mod aparte de a sarbatori Rusaliile. Aici exista o statuie a fecioarei
despre care se zice ca este facatoare de minuni.
In fiecare an, sute de pelerini din tara si de peste hotare se aduna in cel mai mare pelerinaj catolic
din Estul Europei. Ei se roaga Fecioarei pana in zori de zi. Multi poarta cu ei obiecte personale ale
persoanelor netransportabile, pe care le ating de statuia miraculoasa. Dimineata toata lumea se
indreapta, intonand imnuri si rugaciuni, catre Dealul Calvari, unde este asteptat rasaritul soarelui.
In lumana rasaritului, pelerinii incearca sa desluseasca vreun semn divin de la Fecioara Maria.
Pogorarea Sfantului Duh sau sarbatoarea cincizecimii
La 50 de zile de la Inviere si la 10 zile de la Inaltarea Domnului la cer, a fost trimis pe Pamant, in
chip de limbi de foc, Duhul Sfant Mangaietorul, cel care din Tatal purcede.
El a fost trimis de catre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a binecuvanta neamul omenesc,
pentru a carui mantuire s-a jertfit Isus. Putini sunt cei care stiu de ce tocmai a 10 zi de la Inaltarea
lui Isus a coborat Sfantul Duh asupra apostolilor sub forma de limbi de foc. Nimic nu se face fara
voia Domnului in imparatia cerurilor, cu atat mai mult pe Pamant. Pentru ca Isus, cand s-a inaltat la
Ceruri, a zabovit cate o zi la fiecare dintre cele noua cete ingeresti ce apara hotarele celor noua
ceruri de pana la Dumnezeu. Abia in cea de a 10 zi, Isus s-a asezat la locul ce i se cuvine in Univers,
la dreapta Tatalui. Si abia atunci, devenind una cu Tatal, El a trimis pe Pamant Sfantul Duh, puterea
ce leaga de-a pururi dreptatea si bunatatea. La evrei Cincizecimea se mai numea si Sarbatoarea
Saptamanilor a celor 7 saptamani de seceris - pentru aducerea aminte de ziua in care Dumnezeu
i-a inmanat lui Moise Tablele Legii.
Crestinii insa o sarbatoresc ca Ziua Pogorarii Duhului Sfant. Caci coborand asupra apostolilor
Sfantul Duh si minunandu-se cei care erau in jurul acestora de darul ce li-l facuse Dumnezeu, numai
in acea prima zi s-au botezat peste 3000 de persoane, cifra foarte mare pentru acele vremuri.
Eliszar
Casa fulgerelor - de Eliszar la 15/10/2009, 22:24 - Cat

Casa fulgerelor
La nici 7 km de Sadu, in plana Marginime a Sibiului, un mic catun ne face sa insemnam locul pe
harta fenomenelor paranormale. Acolo, la Salistea Sadului, un deal poarta in sine, deopotriva istoria
veche si blestemul oamenilor din zona.

Le-o crapat burta in ele si le-o ars maruntaiele

De cativa ani de zile, o familie din Salistea Sadului traieste o adevarata tragedie care a culmanat, in
urma cu trei luni, cu disparitia celui mai tinar membru al sau. Totul a inceput in urma cu sase ani,
cand casa a devenit tinta predilecta a fulgerelor. De atunci cateva zeci de fulgere au lovit locuinta...
Nimeni nu poate intelege de ce, pentru ca imobilul are doua paratraznete ridicate mult deasupra
locuintei, tocmai pentru a o feri de astfel de evenimente neplacute. Vecinii insa spun ca motivul ar
fi altul.
Ei sustin ca, pe la mijlocul anilor 1800, in locul unde se gaseste casa familiei Scheuleac s-ar fi aflat
casa unei vrajitoare care-I teroriza pe oameni. In cele din urma, acestia si-au luat inima in dintI si ar
fi mers la mastera acasa unde au crucificat-o si au dat-o prada focului, cu tot cu casa. Chiar inainte
de moarte, vrajitoarea i-ar fi blestemat pe ucigasii saI si ar fi blestemat locul unde mortii sale. De
atunci locul a fost ocolit de localnici, iar cei care s-au incumetat a trece, macar si prin zona, au
platat greu indrazneala lor: au murit lovitI de fulgere.
De cei mortI sus pe deal nu cutezau multI sa se apropie. Numai ocnasii erau adusi sa-I ridice si sa-I
ingroape de cealalta parte a dealului, in padurea aia de colo, fara slujbe sau cele cuviincioase. Nici
pe cruce nu le puneau numele, ca se spunea ca-n felul acesta le elibereaza sufletele lovite de
blestem, spune doamna Maria Calota, de 52 de ani, casnica. Tot de la dumneaei aflam ca familia
Scheuleac este singura care a cutezat sa sfideze traditiile si sa-si ridice casa tocmai pe locul
blestemat. Nimenea nu stie nimic de ei, de unde van sau ce fac. Ne-am trezit cu ei ca aveau acte
pe pamantul acela si au ridicat acolo casa, ca sa tulbure spiritul vrajitoarei sa ne faca noua rau.
Pentru ca asta cred oamenii, ca de cand s-a construit casa de pe deal, vrajitoarea s-a trezit din
lumea de dincolo le tulbura viata. TotI stiu ca atunci cand fulgera pe deal, se vor petrece lucruri
rele in sat.
Putini sunt, maica, care sa nu le fi omorit Satana vreun animal sau sa nu le fi dat foc la casa sau la
grajduri sau sa le fi rascolit ograzile si ogoarele, ne spune tanti Ileana a lui Patru, femeie la 80 si de
ani. Barbata-miu a fost din neamul ala, al vrajitoarei. Nu-tI spun ca si mie mi-a traznit doua vaci, in
grajd. Casa a ramas intreaga, da` la vacile alea le-o crapat burta in ele si le-o ars maruntaiele, ca nam mai avut nimic alege de pe urma lor. SI tot ea ne spune ca intr-o noapte, dupa ce mai bine de
doua zile a fulgerat pe casa din deal, oamenii au gasit mai multe gropi din cimitir rascolite si cu
oasele imprastiate. Eu la omul meu nu i-am mai gasit teasta si mana dreapta, arza-l-ar focu` pe
ala de le-o luat, blesteama batrana. Pentru ca in zona se spune ca cel care are mana dreapta si
capul unui mort poate stapani sufletul mortului. Sunt credinte vechi, din timpuri demult apuse,
pierdute sau pe cale de a se pierde in negura uitarii.
Lasa copilu` in pace ca nu-I de tine
Am reusit sa stam de vorba si cu cei din familia Scheuleac. Oamenii sustin ca, dincolo de parerile
satenilor, nu practica nici o forma de vrajitorie. Nu stiu nici macar sa-I descant pe aia mici, ne
spune bunica familiei.
Anu` trecut au zacut cu fierbinteala 10 zile. Ce le dadeam, pastile si injectii, de nici unele nu-si
faceau rostul. SI mi se rupea inima cand ii vedeam ca aiureaza si nu puteam sa fac nimica. Ca mam dus la biserica si m-am juruit la icoane ca daca-l scapa Dumnezeu, plec eu inaintea lor, spune
femeia cu obida. Iar aia din sat spun tot felul de vorbe fara rost despre noi. Avem cele mai
sanatoase vite si ogoarele noastre sunt mai manoase ca ale lor, macar ca ei le uda si noi nu facem
nimica decat ce ne ajuta Cel de Sus. Ca de aia ne-au iesit vorbe de vrajitorie, dar noi suntem cu totii
credinciosi si ne inchinam Sfintei noastre Treimi, asa sa ne ajute!
Cand ii intrebam de unde van si de ce au ales tocmai acest loc, ezita cateva momente. Ne spune ca
locul le-a apartinut din batrani si ca au avut acte pe el din vechime. Recunosc ca se trag din femeia
arsa, dar spun ca vana a fost a satenilor.
Buna noastra, saraca, vandeca si ea cu ierburi si cu ce mai stia. Dar oamenii i-au zis vrajitoare si
au omorit-o. Eu nu-I judec, ca numai Dumnezeu e Judecator, dar satul tot si urmasii lor, pana la a
douasprezecea spita, poarta pe umeri moartea ei. Am venit aici sa ne facem un rost, ca la oras nu
mai aveam de lucru si era pacat de copii, incheie femeia. Apoi ne povesteste, plingind, cum, in
urma cu doar trei ani, a pierdut pe unul din nepotI, cel mai mare. Mircea il chema, ca-I puseseram
nume de voievod mare. A disparut dintr-o data de acasa, fara sa spuna cuiva ceva si fara sa lase
vreo urma.
Se trezea noapte urlind si strigind ca a vazut-o si ca vane dupa el. Nu a vrut sa ne spuna pe cine a
vazut, ca se temea, dar l-am descusut noi si ne-am dat seama ca vorbea de spiritul vrajitoarei. Apoi
erau zile cand venea la mine, ma lua in brate si ma intreba: <Bunica, ce vrea de la mine?! De ce nu
ma lasa in pace?! Am vazut-o in gradina si in pivnita. Mi-e frica, bunica. Are o privire rea>. Intr-o
dimineata, cand ne-am trezit, l-am vazut in mijlocul bataturii, cu un cutit in mana. L-am strigat cu
totii dar parea ca nu ne aude. Numai ce a intors fata spre noi si ne-am speriat: avea privirea
ratacita, ca si cum nu ar fi fost a lui. Atunci s-a repezit ma-sa la el, l-a scuturat si i-a zis: <lasa
copilu` in pace ca nu-I de tine>; si a cazut Mircea in batatura si nu s-a mai putut misca pana seara.

L-a dus taica-sau in brate pana la pat. Seara nu-si amintea nimic. L-am dus la doctori, dar totI
spuneau ca e lunatic si ca n-au ce sa-I faca.
Au gasit-o oamenii in cimitir, pe jumatate ingropata
La cateva sate de acolo, locuia o femeie mai in varsta, despre care se spunea c-ar sti sa dezlege
farmecele si facaturile. Au chemat-o oamenii sa le dezlege farmecele din casa.
A venit pana la poarta, dar nu a cutezat sa intre. A inceput sa tremure si ne-a zis cu vocea aproape
stinsa, ca daca vrem sa traim cu totii, sa plecam fara sa ne uitam in urma, ca locul este blestemat.
Atat a spus si a luat-o la fuga. Dar n-a mai ajuns acaa. Au gasit-o oamenii in cimitir, pe jumatate
ingropata iar trupul ii mirosea a putregai, spune tatal copilului disparut.
Numai ca dupa ce incropisera o gospodarie si cheltuisera tot ce aveau, oamenilor nu le-a venit sa
plece atat de usor. Au chemat un preot sa faca sfestanie si sa alunge demonii din casa.
Nu ajunsese parintele la poarta, cand a inceput din senin sa tune si sa fulgere. Iar cand a dat
parintele cu aghiazma peste icoana din odaie, au pleznit geamurile de la camera de zi si de la
odaie, de s-a speriat si sfintia sa, a continuat domnul Victor. SI ca un fel de prevestire a ceea ce
avea sa se intample, in noaptea urmatoare le-a disparut cainele, un dulau negru ca smoala si
imens, pe care-l luasera de la o stina unde statea mai mult nemancat.
Toata noaptea si toata ziua urmatoare au fost fulgere. Ba inca in sat s-au aprins cateva grajduri siau murit animale. Iar in ziua urmatoare, Lupul disparuse.
Nu l-am mai gasit oricit l-am cautat. Numai Mircea nu a putut sa inchida ochii in noaptea ceea.
Spunea ca o vede si ca-I furioasa si ne va pedepsi pentru ce am cutezat sa facem. Dar noi
spuneam ca-s cuvante fara noima ale unui copil si n-am luat seama la ele, spune domnul Victor.
Apoi, la cateva luni dupa seara respectiva, baietelul s-a dus iar la bunica sa.
Spunea ca vrea sa-si ia la revedere de la mine, ca simte ca o sa I se intample ceva rau in zilele
urmatoare. Zicea: <Bunica, eu nu mai pot. Ma chinuie in fiecare seara. Imi spune sa-I deschid usa
ca oricum ea are sa vana si atunci n-o sa ma ierte. Dar ce usa sa-I deschid bunica?>. Apoi ma
stringea in brate si zicea: <Bunica, eu sunt nebun? O sa inebunesc? Sa nu ma lasi sa inebunesc,
bunica>, spune batrana doamna si lacrimi ii curg siroaie pe fata. Intr-o dimineata nu l-am mai
gasit. A disparut si el la fel ca Lupul, de-ar avea Dumnezeu grija de sufletul lui.
Paratraznete umane
Dar ciudateniile nu se opresc aici. Desi fulgerele lovesc deseori casa si tot ce e in preajma ei, nici
unul nu a afectat serios pe vreunul din membrii familiei Scheuleac. In schimb, cei care se gaseau,
dintr-un motiv sau altul, in vizita, au avut probleme serioase de sanatate. Acesta este si motivul
pentru care nimeni nu mai calca pragul casei familiei, iar imobilul si-a capatat, pe drept cuvant,
denumirea de casa blestemata din varful dealului sau chiar casa fulgerelor.
Domnul Victor Rares, specialist in studierea fulgerelor si a fulgerelor globulare sustine ca exista
persoane care, desi lovite de fulgere, nu patesc nimic sau aproape nimic. Domnia sa nu poate
explica fenomenul, dar il pune pe seama capriciilor naturii.
Este la fel ca si flacara care coboara la mormintul Mintuitorului si care nu-I arde pe cei care o
ating. Brobabil ca in zona in care loveste fulgerul casa de care spuneatI exista un anumit
magnetism sau chiar o anumita incarcatura energetica ce are puterea de a izola efectul de fulger.
Ca sa fiu mai pe intelesul tuturor, e ca si cand doi magnetI, pusi fata-n fata pe acelasi pol, se
resping. In acest caz, se neutralizeaza reciproc. Fulgerul loveste, dar in clipa in care atinge solul,
<celalalt magnet> il respinge. SI atunci oamenii lovitI de fulger si care se gasesc in zona aceea
speciala, nu patesc mare lucru, asupra lor ajungind doar o mica cantitate energetica - pentru ca
ceva ajunge - functie de puterea fulgerului respectiv. In urma impactului are loc un recul, ca sa-I
spun asa. Acest recul loveste omul, dar voltajul este mult redus. Din pacate, domnul Rares nu ne-a
putut explica de ce acel recul nu-I afecteaza deloc pe membrii familiei Scheuleac. Domnia sa
sustine ca ar fi vorba doar despre simple coincidente.
SI tot dumnealui are o explicatie logica despre faptul ca fulgerele lovesc cu preponderenta satele
din vale. Spune ca solul pe care sunt ridicate casele ar fi compus din granituri care, in urma
eroziunii si a miscarilor solului, s-au transformat in argile. Sa va spun mai departe? Sa va intreb din
ce se fac cei mai buni conductori electrici? Din argila. Ori in sol exista electricitate naturala.
Fulgerele nu fac decat sa foloseasca solul ca pe un bun conductor. SI de aici la fenomenele relatate
de dumneavoastra nu mai e decat un pas.
In schimb, domnul Ovidiu Bruma, parapsiholog, crede ca detine explicatia fenomenului. Dumnealui
afirma ca secretul este scris in genomul anumitor persoanelor respective. Se stie deja ca AND-ul
fiecarei persoane este unic si inregistreaza capacitatile individuale ale fiecaruia. In cazul pe care mi
l-atI descris este clar ca avem de-a face cu o <scriere> a unor capacitatI de rezistenta la loviturile
fulgerelor, transmisa in familie. Oricum, nu e vorba de o respingere a fulgerului, ci corpul respectiv

functioneaza ca un conductor, lasind energia sa treaca mai departe, fara sa se opuna. Acesta e
motivul pentru care acelor persoane nu li se intampla nimic, dar cei din jurul sunt afectatI.
Am crezut ca iadul s-a deschis si vrea sa ma inghita
O relatare bizara are si domnul Ticu Radu. Dumnealui spune ca intr-o seara a mers pe deal ca sa le
ceara socoteala celor de acolo pentru ca-I murise o vaca pe pasune, lovita de un fulger.
Erau cu totii la masa. Tin minte si acum ca m-a frapat atmosfera din jurul mesei. Nimeni nu scotea
un sunet. Mai mult, in capul mesei, desi erau puse tacimuri, nu statea nimeni. Doar langa piciorul
scaunului era tolanit un caine imens, negru. Nu stiu de ce, dar in clipa in care am vazut cainele m-a
cuprins un tremur nervos. O frica stranie pusese stapanire pe mine si nu o puteam controla de nici
un fel. Domne, asa sa-mi ajute Dumnezeu dupa cum va spun eu adevarutl. O data s-a intors cainele
ala spre mine si-am simtit ca nu ma mai pot misca. S-a ridicat si a venit spre geamul pe care ma
uitam eu. M-a privit in ochi si atunci am inteles eu ca animalul ala era Diavolul. A deschis gura si a
scos un urlet lugubru, a moarte. SI numai ce s-a pornit o ploaie deasa, cu fulgere si traznete. Da`
ploua numai pe casa ceea si nu alminterea. Auzeam in jurul meu tipete neomenesti, de-am crezut
ca iadul s-a deschis si vrea sa ma inghita. Apoi un fulger m-a lovit si am cazut la pamant. Cand miam revenit, cateva ore mai tirziu, eram pe pragul casei mele si singura dovada a faptului erau
hainele mele ude, si-a incheiat povestea nea Ticu.
Numai ca specialistii pe care i-am consultat, sunt de cu totul alta parere. Ei spun ca exista situatii in
care frica autosugestionata poate bloca constientul unui om, acesta facand lucruri pe care nu si le
mai aduce aminte ulterior. In plus, hainele ude sunt puse tot pe seama senzatiei de frica amplificate
de legendele locale si de autosugestie.
Dincolo de epilog
Pentru a fi impacatI cu noi insine, ne-am adresat domnului Cornel Dumitriu, radiestezist si
colaborator mai vechi al nostru. La rugamintale noastre dumnealui s-a deplasat cu o echipa pentru
a efectua masuratori energetice. Chiar de la inceput, domnul Dimitriu a acuzat o stare de moleseala
si o senzatie de proasta dispozitie. In plus, oricit s-ar fi straduit, ansa nu arata nimic.
Daca n-as avea experienta, as spune ca aici, pe deal, nu exista nimic viu, vizibil sau invizibil. Ori
asa ceva este impotriva legilor universale. Pana si ceva <mort> are energie, darmite un ditamai
dealul plin cu padure si animale?!.
Pentru dumnealui era o singura explicatie: ceva sau cineva bloca ansa.
Indiferent ce spun unii si altii, ceva se petrece pe dealul din Salistea Sadului. E greu de spus daca e
ceva bun sau daca e ceva rau parerole sunt subiective. Dar ceea ce se petrece e dincolo de logica
umana si de puterea noastra de intelegere. SI daca nu intelegem, ce facem? Spunem ca nu
exista?!...
Eliszar
Trecere intre doua lumi la Piatra Craiului - de Eliszar la 15/10/2009, 22:16 - Cat

Trecere intre doua lumi la Piatra Craiului

Pentru cei mai multI, masivul Piatra Craiului este doar o pista de incercare a curajului, a
aptitudinilor de alpinist si nu in ultimul rand al simtului de orientare. Lipsa cabanelor si a
adaposturilor (care sunt putine) ii descurajeaza pe cei mai multI sa se aventureze pe traseele din
Piatra Craiului. Poate ca acesta este motivul pentru care zona a ramas inca necalcata de
pantofari, asa cum sunt numitI cu dispret totI cei care merg la munte ca sa bea si sa se distreze si
nicidecum pentru a intra in comuniune cu natura. Iar asta este bine, Piatra Craiului ramanind in
continuare o zona destul de salbateca, amintind de muntii de odinioara care nu puteau fi strabatutI
din cauza copacilor si a fiarelor salbatice care domneau pe aici.
Povestea uimitoare am aflat-o de la un localnic din Zarnesti si ne-am putut convige cu ochii nostri
ca este reala. Cei care ajung la Plaiul Foii pot gasi cu usurinta cararea care te duce direct pe munte,
spre Varful . Cu vreo jumatate de ora inainte de varf, ascunsa de privirile turistilor, se gaseste poate
cea mai ciudata grota din Romania. Se ajunge la ea doar parasind traseul marcat si ocolind mai
bine de vreo 200 de metri versantul. Apoi se coboara o stinca abrupta, inalta de vreo 30 de metri.
La poalele acestei stinci se gaseste grota ciudata. Unii spun ca ar fi vorba de o pestera in toata
puterea cuvantului, altii spun ca e doar o grota ceva mai mare. Nimeni insa nu a patruns dincolo de
intrare.
Nu ca nu ar fi vrut ci pentru ca nu se poate. Intrarea in grota este strajuita de un bloc de granit in
care apa sau altceva a sapat ferestre inalte dar inguste. Ferestrele au intre 10-15 cm grosime si
sunt suficient de distantate pentru ca nimeni sa nu se incumete, cu un tirnacop, sa le distanteze.
Doar cei care van cu lanterne puternice pot zari dincolo de pragul grotei. Iar ceea ce se vede, e
fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capatul ei, pe un fel de piedestal necioplit,
se poate vedea o statuie de vreo doi metri si ceva inaltime. Chipul nu se poate vedea foarte bine,
pentru ca este intors catre ceea ce pare a fi fundul grotei, dar se poate vedea aproape perfect ca
poarta itari iar in mana are un fel de sabie curbata. In primul moment esti tentat sa spui ca ai de-a

face cu o grota a vechilor daci, dar apare intrebarea fireasca: cum a ajuns statuia inauntru? Cine a
facut-o si pe cine reprezinta? In Zarnesti sunt doua legende care incearca sa raspunda la intrebare.
Una este varianta cea mai raspindita, anume ca este statuia unui stapanitor al muntilor din primele
secole de dupa Hristos. Alta am aflat-o de la domnul Marian Udrea, profesor pensionar, care a
cules-o in tineretea sa de la un batran al satului. Batranul cela stia povestea din tata in fiu si chiar
daca nu o crede nimenea, eu o transmit mai departe, asa cum am aflat-o. Se zice ca barbatul din
grota ar fi marele zeu dac Gebeleizis. S-a retras in aceasta grota unde era ultimul altar inchinat lui.
A zidit singur gura grotei si apoi s-a transformat in statuie, promitind ca va reveni candva la viata.
SI acum sa va spun ceva si mai straniu: Stinca aia e cunoscuta de multI ani de oamenii din zona,
dar nimeni nu a vazut grota pana acum vreo sase ani. Din cauza asta oamenii se tem si unii spun
ca e semn ca vechiul zeu s-ar trezi la viata. Unii sustin ca in preajma stancii li se intampla tot felul
de lucruri ciudate. Gheorghe Turdeanu povesteste:
Eram cu un prieten din Brasov si mersesem special sa-I arat grota. De cum am inceput coborirea
pe fringhie, am avut impresia ca nu suntem singuri. La un moment dat am auzit glasuri si am crezut
ca sunt turisti prin zona, dar nu am intalnit pe nimeni. In clipa in care prietenul meu, care venise cu
camera video, a incercat sa filmeze, am auzit din interior un ras inspaimintator. Camera a pornit de
una singura si nu am mai reusit sa o oprim decat dupa ce am plecat de acolo. SI pentru ca
ciudatenia sa fie si mai mare, desi camera a fost pornita, nu a inregistrat absolut nimic! Ca sa nu
mai spun ca timp de cateva saptamani am visat risul acela sinistru si ma trezeam din som leorca de
transpiratie. Nu stiu ce o fi sau n-o fi acolo, dar lucru curat nu e.
Grota nu are nume si nimeni nu se incumeta sa ii dea vreunul Dar grota este doar una dintre cele
trei ciudatenii din Piatra Craiului. Celelalte doua zone sunt situate nu departe de primul. Ambele
sfideaza logica, iar simpla lor existenta te face sa-tI pui intrebari. Prima ciudatenie este o alta
stinca, numita La Vanturi. Nu pentru ca acolo ar bate altfel vantul ci pentru ca ceea ce se intampla
este contrar tuturor legilor firii. In orice moment al zilei, daca lasi o bucata de hirtie sa cada de pe
stinca, aceasta se va inalta.
Nu un metru sau doi, ci pana cand dispare din fata ochilor. Fenomenul nu este unic. In China mai
exista un astfel de loc, pe varful Huashan, terasa Jue Wian Tai (Intalnirea nemuritorilor, n. a.). In
vremurile de demult, oamenii mergeau pe acea terasa si isi scriau dorintele pe hirtie, apoi trimiteau
hirtia catre zeii nemuritori, pentru a li se implini dorintele. La noi lucrurile stau ceva mai simplu si
cu toate ca nimeni nu trimite mesaje zeilor, oamenii au venerat dintotdeauna locul, considerandu-l
ca fiind sfint. Cand eram mici veneam aici si inaltam avioane de hirtie. Nu zmeie, ca altii, ci
avioane. Era o senzatie fantastica sa vezi cum avionul construit de tine se inalta si o lua in sus si nu
in jos ca la altii. Era ceva deosebit, ne spune Marian Toader, in varsta de 45 de ani.
Doar ca, prin anii `90, un indraznet a vrut sa sara cu parasuta de pe stinca. Era convans ca vantul
il va ridica si nu va avea nici un fel de probleme. In plus, era curios pana unde il va inalta. Din
pacate, ceva sau cineva a tinut parasuta inchisa. Poate chiar el, ametit de indrazneala proprie, a
uitat sa actioneze minerul sau chiar a lesinat in timpul saltului, din cauza stresului prea mare. Ideea
e ca parasuta s-a deschis la cativa metri de pamant iar el s-a zdrobit pur si simplu de stinci. Au pus
oamenii o cruce acolo, dar nimeni nu a mai incercat a doua oara. S-a spus ca muntele l-a pedepsit
pe cel care l-a sfidat si a incercat sa-I descopere tainele, dar eu cred ca altcineva a fost, din
interiorul muntelui, ne spune tot domnul Udrea, neavand curaj sa rosteasca numele vinovatului.
Eliszar
Locul care a sfidat realitatea - de Eliszar la 10/10/2009, 10:41 - Cat

Locul care a sfidat realitatea

Dintre totI apostolii, cel care i-a influentat cel mai mult pe oameni a fost Toma. Nu pentru ca faptele
lui ar fi fost diferite de ale celorlaltI, ci pentru ca a cutezat sa ceara dovezi care sa-I intareasca
credinta. Ca sa creada, el trebuia sa vada. Asa suntem noi, oamenii acestui mileniu: avem nevoie
de dovezi pentru a crede ceva ce pare dincolo de puterile noastre de intelegere. Dar ce se intampla
cand primim dovezile cerute? Cum se transforma credinta din noi si ce se intampla cu noi insine?
Cit de mult ne schimba certitudinea unui lucru despre care nu am crede niciodata daca ni s-ar vorbi
despre el?
Sunt intrebari la care incercam sa raspundem in materialul de fata.
Protagonistul intamplarilor de mai jos a fost parintele Alexe Sandru, in perioada anilor `60, cand
bisericile erau darimate iar calugarii si preotii inchisi sau imprastiatI prin tara. Parintele Alexe a fost
dintre cei care au preferat autosurghiunul, considerand ca este de datoria sa sa duca mai departe
credinta ortodoxa si traditiile mostenite de la inaintasi. Sa-l lasam pe sfintia sa sa ne impartaseasca
din propria experienta.
Satul Capatinii
Dintre toate locurile prin care necazurile mi-au purtat pasii, cel mai mult mi-a placut in podisul
transilvan, acolo unde, departe de tumultul vietii cotidiene, exista un oc aparte, locuit de o mana de
oameni deosebiti. Satul se numeste Capetia si cuprande in jur de 30 de gospodarii.

La Capetia, istoria pare a se fi oprit in loc. Oamenii detin pamantul impreuna, impreuna il lucreaza
si impreuna isi impart roadele. Nimeni nu se considera mai presus de celalalt si oricit de multe
bogatii ar avea cineva, continua sa duca aceeasi viata simpla: munceste si se roaga toata ziua,
maninca la ore bine stabilite, pentru ca daca nu-I dai trupului de mancare, te pedepseste
Dumnezeu, ca fara putere si vlaga nu potI face lucruri bune pentru cei din preajma ta si deci nu esti
placut Tatalui ceresc, sustine Aureliu Lungu, unul din cei 12 batrani care conduc destinele satului.
Civilizatia nu a patruns in sat sau cel putin nu l-a cucerit.
Oamenii se incalzesc cu lemne si gatesc tot cu lemne, iar casele sunt luminate cu luminari facute
de ei insisi, din cea mai curata ceara de albine. Uneori se intampla ca satul este lovit si de cate un
necaz, dar atunci sar totI ca unul sa-l ajute pe cel cu probleme. Cit despre invidie sau suparare,
sunt vorbe inexistentein vocabularul capetenilor. Pentru ca totI duc aceeasi viata si nimeni nu
incearca sa ia din averea vecinilor:
Avem prea multe nu numai pentru asta viata, ci si pentru altele. DapaI de cesa ne calicim la mai
mult, ca nu putem termana nici ce ne-a dat Cel de Sus, continua mos Relu, asa cum ii spun
oamenii. SI tot de la el aflam ca vatra satului este veche de peste 2.000 de ani. Casele s-au mai
schimbat de atunci, dar oamenii prea putin. Se pare ca satul s-ar fi numit Capatina si ar fi devenit,
in timp, Capetia.
Nu are nici o legatura cu Golgota (Dealul Capatinii, n. a.), pentru ca in trecut multe locuri mistice
purtau acest nume sau ceva legat de cap. Iar semnificatia religioasa era simpla: acolo era salajul
zeului local, indiferent de numele pe care il purta, incheie nenea Relu.
Lana noastra cea de aur
Aici e singurul loc unde mi-am gasit linistea. Mai mult, pot spune ca-l simt pe Dumnezeu prin
preajma. Nu e doar credinta ci realitatea de care sper sa ma bucur de acum incolo.
Asa isi incepe bizara relatare parintele Alexe, cel care a trait intr-unul din locurile cele mai ciudate
din Romania. Ceea ce l-a frapat de la inceput pe domnia sa a fost ca totul era diferit de ceea ce
cunoscuse el. Aici toate sunt altfel. Nu doar animalele, ci si plantele si chiar oamenii. Totul este
mai mic. Ieri am stat de vorba cu ciobanul satului. A fost, pot spune, distractiv. Aveam impresia ca
suntem inconjuratI de o turma de miei. Pana si batalii erau pe jumatate decat stiam eu. L-am
intrebat pe cioban de ce nu improspateaza rasa cu oi mai mari, dar acesta a zimbit si mi-a raspuns
ca niciodata nu ar schimba oile lui pe altele.
Oi mai nazdravane ca astea, nu o sa gasesti niciodatam parinte. Dau mai mult lapte si lana ca
oricare alta. SI nici una nu face mai putin de doi miei pe an. Asa ca de ce sa le schimb? Ca rasa asta
noi o avem asa din mosi stramosi, de cand ne-am pomenit pe aceste pamanturi. Ca spun cei mai
batrani de pe la noi, ca regilor daci nu le lipsea carnea de oaie din rasa noastra, iar vesmintele lor
erau tesute din lana lor, mi-a spus ciobanul. Mai tirziu, aveam sa aflu ca pe aceste locuri au trait
agatirsii, unul dintre cele mai bogate triburi ale dacilor. Se pare chiar ca legenda linii de aur s-ar fi
nascut aici, din vremurile pelasge de dinaintea agatirsilor. SI nu are nimic ciudat in ea, pentru ca in
realitate lucrurile stau cu otul altfel.
Oamenii au denaturat legenda. Niciodata nu s-a vorbit despre vreo oaie cu lana de aur ci despre
lana de aur. Ori traducerea a fost prost facuta. Este ca si cum ai spune in zilele noastre, despre o
persoana care se pricepe sa faca orice, ca <are miini de aur>. Doar n-o sa te asteptI sa vezi
niscaiva miini de aur la omu` respectiv?! Asa a fost si cu lana noastra cea de aur. Era vorba de
calitatea acesteia, de faptul ca totI vecinii o doreau si in special nobilimea si casele regale. Asta
insemna ca lana avea un pret deosebit si ca aducea o gramada de aur oamenilor de pe aceste
meleaguri. Dar nu ca ar fi fost vreo lana de aur sau ca oile ar fi mancat nu stiu ce minereu de aur si
le-ar fi stralucit lana sau alte nazdravanii de le-am mai citit si noi prin cartI, imi spune rizind mos
Leandru, un alt venerabil al satului din sfatul celor 12. Atunci a aflat parintele Alexe ca si gainile din
sat, despre care dumnealui credea ca sunt urgisite de soarta, fac cate 2 3 oua pe zi si asta nu
doar in timpul verii ci si in restul anului. Dar desi animalele din sat sunt mai mici ca celelalte,
oamenii de aici sunt totI unul si unul, voinici si plini de vitalitate, iar viata le este mai lunga ca
amirenilor de rand.
TotI cei din satul nostru trec de suta de ani cum trec altii de 50, mi-a spus intr-o zi mos Leandru.
Capetia nu a avut niciodata primar si oamenii de acolo nu au slujit niciodata grofilor sau altui nobil.
Au incercat ei, mai multI, sa-I supuna pe sateni, din tagma nobililor, fie unguri fie chiar romani
pentru ca averea nu are nationalitate dar totI s-au lasat pagubasi. Ba se spune ca cei care au
indraznit si au ucis cateodata din sateni, ar fi murit subit, iar averea I s-ar fi risipit, ca sa fie cu luare
aminte pentru cei care indrazneau sa ridice mana asupra oamenilor nevanovati.
Nici macar colectivizarea nu i-a atins pe cei din Capetia. E adevarat, comunistii au incercat sa le ia
pamanturile, dar dupa doar cativa ani nici o oficialitate nu mai avea curajul sa puna piciorul in sat.
Nu ca oamenii nu ar fi fost primitori sau s-ar fi impotrivit noii stapaniri, ci pentru ca se zvonea ca
acolo nu s-ar petrece lucruri tocmai curate. Cert este ca nici comunistii nu s-au atins de pamanturile
capetienilor si nici de traditiile lor.

Poiana care micsoreaza totul

La nici 20 de minute de sat, pe partea dreapta a dealului, se gaseste o poienita stranie, unde
copacii cresc oblic si sunt verzi in tot timpul anului. Dar nu verdele copacilor fascineaza, ci ceea ce
se petrece in interiorul acelei poienite. Pentru ca acolo, orice lucru pare mai mic decat este in
realitate. La inceput am crezut ca satenii se distreaza pe seama mea, dar ulterior m-am convans ca
totul era adevarat. Am masurat de mai multe ori o caramida, dar oricate masuratori as fi facut, in
poienita caramida avea cu 2 centimetri mai putin. SI mai era un fenomen straniu in poienita:
trupurile omenesti nu stateau niciodata drept ci inclanate in fata. Asta era si una din marile
distractii ale localnicilor, care se adunau la anumite sarbatori in poiana si organizau concursuri
distractive. Parintele Alexa a participat la unele din concursuri si s-a incredintat pe pielea sa ca
ceva straniu se petrecea in zona.
Am incercat sa castig concursul de facut flotari, pentru ca inainte de a intra calugar am fost
acrobat. Mi se parea chiar nelalocul meu sa particip, pentru ca eram sigur ca voi castiga. Numai ca,
in clipa in care am incercat sa pun bratele pe iarba, am simtit o forta care ma respingea. Eram ca
un magnet respins de un altul, cu aceeasi polaritate. Aveam 110 kg si inca mai aveam ceva muschi,
dar nu am reusit sa ma lipesc de pamant. Asta in timp ce ei, localnicii, faceau flotari pana spre 100
fiecare, chiar daca eu, privindu-I, la inceput nu dadeam doi bani pe ei
In privanta poienitei, parerile sunt impartite. Desi totI specialistii accepta existenta unor cimpuri
stranii de forte, efectul acestora e considerat diferit. Ana Maria Damian considera ca nu este nimic
straniu si ca doar acceleratia vravitationala ar fi diferita de cea normala. Din aceste considerente,
ochii vad eronat, la propriu.
Esta ca si cum ai privi printr-un binoclu intors: ai impresia ca totul este mult mai departe decat
este in realitate. Asta se intampla si cu cei care patrund in acel loc, sustine domnia sa.
Nu de aceeasi parere este domnul Timofti Valeriu, un reputat energo-terapeut din Moldova de peste
Prut. Dinsul este sigur ca locatia reprezinta vortex reversibil, mai exact un cimp sferic de forta, cu
diametrul pe suprafata poienitei. Fortele de la suprafata sunt distorsionate de cele din adancime
care, la randul lor, sunt perturbate de liniile de forta telurice creind ceea ce se numeste un haos
disturbator neregulat reversibil. Din acest motiv uneori oamenii pot sa se incline in fata intr-un
unghi de 65 de grade cu pamantul si sasi mentina echilibrul, in timp ce, alta data, cei care vor sa
treaca prin poiana, trebuie sa mearga inclanatI in fata, pentru a nu fi aruncatI in spate. Singurul
lucru vizibil e comportamentul celor care ies din perimetrul poienitei si care se manifesta ca niste
oameni betI, ametitI, desi nici nu au pus gura pe bautura.
Pe tine nu te trecem, ca e pacat mare
Cei din Capeteni se mai mandreau cu ceva: spuneau ca ei cunosc secretul trecerii in lumea cealalta
si ca ori de cate ori li se face dor de cate cineva drag si care a decedat, trec prin poarta respectiva
si isi alana dorul.
Am stat de vorba cu mai multI localnici, dar nici unul nu a vrut sa imi arate unde e trecerea.
Spuneau ca eu nu as putea face asta, ca e periculos pentru mine si ca nu m-as mai putea intoarce
in lumea celor vii. SI chiar daca insistam si le spuneam ca-mi asum riscul, imi replicau ca ei nu au
voie sa puna in pericol alte vietI si ca nu pot raspunde in fata lui Dumnezeu decat pentru propria lor
viata.
<Nu te supara pe noi parinte>, mi-a spus unul dintre ei, <dar noi asa am prins din mosi stramosi
si altminterea nu putem face. Asta e datoria noastra dintii, sa nu punem in pericol alte vietI si sa
pazim adevarata credinta in acest sfint loc. Putem sa-tI aducem stire de la ai taI de dincolo, dar pe
tine nu te trecem, ca e pacat mare>. M-am prefacut a accepta situatia, dar am incercat mereu, in
zadar, sa aflu pe unde treceau satenii in lumea de dincolo.
Trinitatea stranie
Credinta oamenilor este cea ortodoxa, lucru destul de straniu tinind cont de localizarea lor si de
credintele populatiei din jur. Ba mai mult, capetienii se mandresc ca nimic nu le-a alterat credinta.
Cand am intrat prima data in biserica lor, am fost extrem de impresionat: picturile crestine de pe
peretii bisericii se impleteau cu sculpturile pagane sau cu alte simboluri necrestine. Singura
deosebire e faptul ca satenii acorda o mai mare cinste Mariei Magdalena si Sfintului Ioan
Botezatorul. Ba, as putea spune ca Inaintemergatorul Domnului are un loc special in credinta
localnicilor, in fiecare casa fiind cel putin o icoana care sa-l reprezinte. Pe tavanul bisericii e pictata
o trinitate stranie: Dumnezeu Tatal, Sfintul Duh si Sfintul Ioan Botezatorul. Iisus este pictat doar in
dreapta Altarului, iar Maica Domnului si Maria Magdalena sunt prezentate in cateva icoane prinse in
stinga.
Biserica mai prezenta si alta ciudatenie in afara simbolurilor: orice matura, cazma, lopata sau ceva
asemanator, poate sta in echilibru pe coada, fara sa cada, pana ce e luata din nou in mana.
Credinciosii pun asta pe seama sfintalor din biserica. Eu nu stiu ce sa spun, dar ceva este acolo,
ceva nevazut si dincolo de puterea mea de intelegere, continua parintele Alexe.

Al 12-lea membru al Sfatului

Casele din Capeteni sunt asezate de-o parte si de alta a unei vaI line, care face un unghi de 20 23
de grade. Pana si valea in sine e bizara: oricit de mult ar ploua sau ar ninge, apa nu balteste
niciodata si nici nu se scurge din deal la vale. Ba mai mult, daca pui o minge in vale si o impingi, ea
urca singura pana la deal, pentru a cobori si a urca din nou. Nici chiar vantul nu ii poate schimba
traiectoria, ci doar daca e oprita de cineva, sustine parintele Alexe. Oamenii spun ca asa a fost
dintotdeauna si ca la originea fenomenului ar fi patronul spiritual al satului respectiv, adica Sfintul
Ioan Botezatorul. SI poate influentat de ei, parintele Alexe a inceput sa creada ca acolo, la Capetia,
ar fi fost adus capul Botezatorului dupa ce a fost retezat.
Cand vremurile s-au mai asezat, parintele Alexe a revenit printre mireni si a slujit la cateva parohii,
pana in anul 1984 cand a disparut brusc, fara sa lase nici un semn, fara sa spuna cuiva ceva. De
atunci nimeni nu a mai luat legatura cu el. Eu aveam 5 ani si nu prea mi-l amintesc asa de bine.
Stu doar ca era un barbat mare, impunator si cu vovea poruncitoare, ne spune domnul Daniel
Sandru, nepot, cel care ne-a trimis cateva copii dupa unele foi din jurnal. Am incercat ani de zile sa
gasesc satul de care spunea bunicul, pentru ca eram convans ca bunicul este acolo, dar nu am
reusit. SI poate ca as fi crezut ca jurnalul e doar o incercare de roman de-a sa daca nu aveam doua
fotografii. Intr-una era bunicul meu, in fata bisericii din Capeteni, iar intr-alta era el alaturi de 11
membri din sfatul batranilor. Ani de zile am crezut ca cel de al 12-lea facea fotografia, dar in ultimul
timp ma intreb tot mai des daca nu cumva ultimul membru era tocmai parintele Alexe, bunicul
meu?! Cat despre sat, poate ca inca nu sunt destul de curat ca sal gasesc, dar stiu ca e acolo si
intr-o zi voi ajunge acolo.
Eliszar

Misterele din Muntii Bucegi - de Eliszar la 08/10/2009, 12:07 - Cat

1. Drumurile subterane de sub munti

Romania misterioasa de ieri si de azi
In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze
zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg
tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri,
asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane,
cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor,
obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva
invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.
Legendele locale vorbesc despre o serie de comori in zona: o comoara ascunsa sub Sfinx, o
comoara ascunsa in apropierea varfului Omul, alte comori ascunse in diverse pesteri din zona. Dar,
pana ce aceste comori vor fi scoase la iveala, cea mai mare comoara ramane cea spirituala si
frumusetea muntilor din zona, trecutul istoric al acelor locuri. Oare cati stiu ca initierea preotilor
daci se facea aici, unde exista celebrul Kogaionon, identificat cu Omul, din insasi traducerea
numelui sau, Capul lui Ion, acel Ion al carui nume l-au preluat voievozii nostri in Io... voievod?.
Sau cati stiu ca ostile de elita ale Tarii Romanesti se antrenau pe platoul Bucegilor? Acei rosii care
se numeau asa din cauza hainelor pe care le purtau si care erau folosite in lupta doar in cazuri
extreme, ele constituind cavaleria de elita a domnitorului. Sau cati stiu de Izvorul Tamaduitor al lui
Zamolxis care se gaseste la capatul unei poteci care, de cele mai multe ori scapa ochiului acelui
turist venit acolo doar ca sa faca gratare si sa bea votca sau bere racata la apa de izvor? Si de
multe ale locuri aflate la vedere, dar care ascund atatea secrete ale poporului nostru.
Popor crescut sub protectia Dragonului si a Lupului, simboluri ale libertatii, popor plamadit din
durere si vegheat de Pasarea Phoenix, pasarea renasterii. Uitati-va in jurul vostru. Ce mai vedeti
acum? Unde sunt Lupii si Dragonii de demult? Ce a mai ramas din poporul asta? Ce ne-a mai ramas
in afara de speranta, singura care renaste de la an la an si ne ajuta sa trecem peste timp mosteniri
spirituale pe care nu le are nici un alt popor din lume.
Dar astazi nu vom vorbi despre nimic din toate astea. In numarul acesta vom discuta despre
tunelele de sub munti In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in
teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta
sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de
fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.
La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti,
pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti.
Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii
lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii

romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre
romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.
La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa
sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta,
Decebal a dat ordin de retragere si armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de
pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu
acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman
A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru
ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa
mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a
putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intrun interval de timp extrem de scurt mai putin de 2 zile sa strabata muntii Daciei, ajungind la
locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual
al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul
miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o
parte in cealalta.
Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile
lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care
ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au
fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a
ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute
de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane
din zona Bucegilor.
Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane,
putini fiind cei care cunosc existenta acestora. Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai
sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe
toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor
secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor
spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi.
Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor,
ca popor.
Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis
oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile
posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu
un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu.
Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar rosii
aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.
Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si
pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia
trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata
odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem
cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri
conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi
domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul
tarii in scop personal.
In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor
campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in
cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din
zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind
intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.
Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub
forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se
arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de
Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de
mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care,
deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a
fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l
locuiesc.
Eliszar

2. Atac in Bucegi sau efecte ale exploziilor solare?!

Alarma in Bucegi
O creatura ciudata ataca animalele de casa

Bucegii sunt cei mai circulati munti ai Romniei. Asta din cauza ca sunt foarte accesibili si sunt
relativ aproape de capitala, motiv pentru care multi turisti ii prefera. Si totusi, de catava vreme,
linistea drumetului solitar este pusa in pericol de o aratare ciudata, care tulbura locurile. Cu toate
ca pana acum au fost mai multe persoane care au vazut straniul animal, oficial nu s-a luat nici o
pozitie. Fie din cauza ca autoritatile locale au auzit prea multe povesti de acest gen fie prefera sa
inchida ochii pentru a nu da o lovitura turismului din zona.

Prima relatare despre monstru a fost in urma cu un an si ceva, cand, intr-o seara, gospodaria unui
locuitor din Poiana Tapului a fost atacata. I.M., povesteste:
Era asa, putin dupa asfintit, prin august, pe la sfarsit. Iesisem din casa pentru ca auzisem zgomote
in grajd, la vaca. Luasem cu mine lanterna, ca nu mergea instalatia electrica. In clipa in care am
intrat in grajd si am indreptat lanterna spre locul unde aveam vaca, am vazut asa, ca un fel de
caine imens care a sarit pe mine...

La inceput, domnul I. M. a crezut ca era ursul, pentru ca in perioada respectiva se pregaetsc de

hibernare si mai coboara prin sate. I-a pus lanterna in ochi si a inceput sa tipe, in speranta ca-l va
speria si va fugi. Nu se stie din ce motiv, dar aratarea a fugit mai departe dupa ce l-a trantit la
pamant.
Am mai apucat sa-l mai vad o data. Avea parul cenusiu si un fel de coama alba, ingusta. S-a oprit
in mijlocul ograzii si a scos un urlet cumplit, de mi s-a ridicat parul pe ceafa. Nu mai auzisem
niciodata asa ceva in viata mea si sunt om la 60 de ani, domnisorule...

S-a incuiat in grajd si a stat acolo pana dimineata. Atunci s-a uitat si la vita care zacea moarta. Vaca
avea unul din picioare smulse. Murise din cauza sangelui pierdut. Vecinii pagubasului sunt convinsi
ca acesta s-a intilnit cu un urs, pentru ca ... numai un animal puternic putea sa smulga piciorul in
halul ala...

A doua relatare este de data mai recenta si apartine unui grup de studenti la geografie care faceau
un traseu prin Coltii Morarului la inceputul verii.
... La un moment dat, cand mai aveam mai putin de 50 de metri pana sus, am remarcat undeva,
inspre dreapta, un animal ciudat. Statea sprijinit de o stinca, ridicat pe picioarele din spate. Parea
imens. Cred ca avea in jur de doi metri si o privire cumplita. S-a uitat cateva clipe la noi si apoi a
disparut printre brazi in salturi uriase, cum n-am crezut ca e in stare vreun animal. Unii au spus ca
sigur fusese un lup cenusiu solitar si am coborit sa pana la locul cu pricina. Aici au gasit urme de
sange si capul unui minz destul de dezvoltat. Cum ajunsese minzul in locul acela, unde oamenii
trebuiau sa foloseasca pitoane si fringhii, ramane o enigma.

Cei care coboara din Babele in Pestera si merg in amontele raului, pot vedea, dupa ce trec de o
bucata de padure, o mica stana solitara unde 9 caini imensi isi fac datoria de paznici ai turmei.
Stana a fost atacata pana acum de doua ori de ciudata creatura care, ciudat, in loc oi, a preferat de
fiecare data sa plece cu cate un porc din cei crescuti de ciobani pe langa turma. Nici prima data si
nici a doua oara nu au avut ciobanii cu ce se apara.

Au trimis instiintare la vanatori sa impuste fiara, dar nimeni nu a venit. De fiecare data a venit
numai in noptile cu luna plina, de unde si credinta oamenilor ca nu ar fi lup ci varcolac, despre care,
in credinta populara, se spuna ca iese la vinatoare doar in noptile in care luna este plina sau este
acoperita cu un halou rosiatic. Se zice ca acel halou trezeste instinctele criminale in legendarele
creaturi si le fac sa atace chiar si oamenii, fara a se teme de ceva.

Prima data eram numai eu cu un baietan, nepot de-al meu, de vreo 16 ani. Am auzit cainii ca
dadeau glas si am iesit cu bitele, c-am crezut ca a venit ursul la stana. Dar ce-am vazut atunci n-am
mai vazut in viata mea. Cainii dadeau roata unui lup mare de tot care tira o scroafa de vreo 70 de
kile ca si cum ar fi tinut in dinti o piine. Era atat de mare ca nici unul din caini nu a avut curajul sa-l
atace. Parca le transmitea ceva ca sa-i tina departe, ca noi avem caini faini care ataca ursul. Dar pe
asta nu l-au atacat...

Mihai Dumitrache, fost profesor de biologie care actualmente locuieste in Busteni, crede ca
animalul este un hibrid intre lup cenusiu si un caine de casa de rasa mare, poate chiar un
ciobanesc.

Sa nu uitam ca acelasi lucru s-a intmplat si in Australia, acum cateva sute de ani, cand colonistii
au adus niste caini mari care sa vineze lupii ce atacau turmele de oi. Din incrucisarea lupilor
salbatici cu animalele de casa a rezultat rasa dingo, una din cele mai feroce. Ca inaltime, cainii
dingo erau mai mari decat ambele rase din care se trageau. E posibil ca si creatura asta sa fie un
astfel de hibrid...

Treptat, de cateva luni, intre specialisti mai circula o varianta stranie care incearca sa descifreze
enigma. Varianta care, la prima vedere pare de-a dreptul absurda. Se afirma, nici mai mult, nici mai
putin, ca uriasul lup ar fi, in fapt, o reminiscenta a vechilor ursi de pestera care au trait in pesterile
din Bucegi in urma cu cateva milioane bune de ani.

Cum in ultimii ani intr-o serie de tari localnicii au descris aparitia unor animale despre acre se stia
ca disparusera de mult de pe Terra, este foarte posibil ca si in pesterile din Bucegi sa mai existe un
urmas al acelor creaturi fioroase. Este mai curand o poveste dar turistii sunt incantati si vin in
numar mare la Pestera Ialomicioarei, acolo unde speologii au descoperit oseminte apartinind ursilor
disparuti...

Deocamdata nimeni nu a putut aduce o marturie palpabila despre existenta monstrului din Bucegi,
singurele relatari apartinind celor care s-au intilnit cu el s-au l-au zarit. Poate ca, cineva, o data, va
fi mai norocos si il va fotografia. Pana atunci insa, sigur vor trece ani buni. Si cine stie, poate ca
autoritatile vor da o lege de protectie a animalului. la fel ca unele tari in care a fost zarit Yeti si care
au dat legi si decrete pentru protectia misteriosului om al zapezilor...

Eliszar

3. Lacul misterios din Bucegi

Lacul misterios din Bucegi
Desi de mai bine de 2000 de ani crestinismul a invins ultimii zei pagani, in unele zone amintirea
acestora este inca foarte puternica. Oamenii cred deopotriva in Dumnezeu si in sfantii din calendar,
dar se inchina si altor fiinte cu puteri supranaturale, constienti de puterea acestora. Un astfel de loc
se gaseste ascuns intre crestele Bucegilor, inconjurat de mister si de legendele locale.
Lacul atlantilor
Departe de privirile curioase ale turistilor, intr-o zona in care viperele isi au un habitat favorabil, un
lac apare si dispare dupa legi bizare, dincolo de orice putere de intelegere. Dar fiecare aparitie a
lacului dintre munti e insotita de moartea sau disparitia unor persoane. Poate e doar o coincidenta,
dar localnicii sunt convinsi ca e mai mult decat atit. Oamenii spun ca nu exista o anumita
periodicitate a aparitiilor. S-a intamplat sa apara si de cite doua, trei ori pe an, iar in alti ani sa nu
apara niciodata. De fiecare data aparitiile si disparitiile lacului sunt insotite de anumite semne.
Inainte de aparitie, vremea se strica dintr-o data si timp de 2 zile vantul bate atit de puternic incit
oamenii nu-si scot animalele la pascut.
Apoi, in noaptea respectiva, o grandina puternica se abate peste locul respectiv, iar a doua zi
undele lacului scalda muntii. Pentru una sau chiar mai multe zile. Pana in clipa in care lacul isi
primeste ofranda vie. Despre lacul ciudat circula mai multe legende. Una dintre acestea spune ca
pe locul respectiv ar fi fost un templu vechi, ridicat chiar de catre atlanti. Si ca preotii respectivi
sacrificau fecioare in cinstea zeului lor. Le aruncau in unda limpede si rece ca gheata a lacului, iar
spiritul lor parasea trupul, acest invelis din carne si sange, pentru a se infatisa dinaintea marelui
zeu si a-i sluji. Alti localnici spun ca pe locul respectiv ar fi trait o vrajitoare sadica. Locuia intr-o
casa ridicata in mijlocul lacului, unde ducea copii pentru tot felul de facaturi si vraji rele. Sufletele
copiilor chinuiti s-au revoltat si ajutati de zina lacului, au inghitit vrajitoarea, cu casa cu tot. Numai
ca puterea masterei a fost atit de mare, ca uneori lacul revine in locul ce i-a fost dat spre existenta,
isi ia vama un suflet de om si apoi dispare iarasi in neant. Oricum, indiferent de cercetari, nimeni nu
a descoperit altceva decat... legende.
Inec sau sacrificiu ritualic?!
Cu toate ca oamenii ocolesc locul si-l considera blestemat, fiecare aparitie a lacului s-a lasat cu o
moarte sau o disparitie.
E asa, ca un cantec de sirena, care-i insala pe oameni. Aia de apuca sa-l auda, se duc intins acolo,
ca prinsi de vraja. In ultimii ani au murit aproape numai turisti, dar si doi localnici. Pe unii i-au gasit
inecati in undele apei, pe altii nu i-au mai gasit de loc. Dar cei gasiti aveau figura senina, ca si cum
moartea i-a surprins in cel mai frumos moment al vietii. Daca ma ascultati pe mine, va spun eu ca ia vrajit ceva si s-au aruncat singuri in apa, sustine domnul Toc Ion, din Poiana Tapului. Dincolo de
aceasta teorie profana, exista opinia domnului George Mironescu, medicul legist care a autopsiat
cateva din trupurile gasite in undele lacului. Pe dumnealui l-a intrigat un amanunt, in aparenta
nesemnificativ.
Toti <inecatii> care mi se aduceau de sus, suferisera in prealabil un stop cardiac. Adica murisera
de inima si dupa aceea se <inecasera>.
Un astfel de amanunt nu a parut important pentru anchetatori, mai ales ca nu o data, apele reci de
munte, au provocat accidente din acestea. Pentru cei care sustin existenta unor puteri nevazute in
zona, acesta e doar semnul ca victimele sunt ritualice si ca nu e doar o pura coincidenta moartea
lor prin stop cardiac.
Numarul celor care mor in acest fel este extrem de mic, comparativ cu cei care se scalda in apele
reci de munte. In plus, cei care fac stop cardiac in aceste conditii, au avut in trecut probleme cu
inima ori mostenite de la parinti ori capatate in timp. Ori la cei inecati in lac, aceste antecedente
cardiace lipsesc cu desavirsire. Atit respectivii cit si parintii lor, s-au bucurat de o sanatate de
invidiat. E clar ca stopul cardiac nu a fost provocat de cauze naturale ci de interventia unor entitati
nevazute, sustine doamna Mioara Florea, medium din Busteni, care a studiat mai multe fenomene
paranormale petrecute in Bucegi. Domnia sa sustine ca in muntii respectivi s-ar gasi mai multe
puncte de tangenta catre alte lumi, lacul fiind unul dintre ele.
Daca iadul exista cu adevarat, atunci cu siguranta ca pe acolo e intrarea
In ce ii priveste pe localnici, acestia spun ca unii dintre ei au incercat sa vada despre ce e vorba, sa
fie de fata la momentul umplerii lacului. Dar fie nu s-au mai intors fie au declarat ca nu au vazut
nimic. Varga Remus a fost printre acestia din urma. In 1997, la 25 de ani, a plecat cu Mihnea,
prietenul sau cel mai bun, sa vada minunea umplerii lacului.

Imediat cum au inceput vanturile, ne-am imbracat bine, ne-am luat o sticla de palinca la noi si
ceva de mancare si am purces la drum, inainte sa se lase noaptea si sa inceapa sa bata grandina.
Numai ca lucrurile nu au mers asa cum s-au asteptat cei doi. La un moment dat s-a pornit o ploaie
deasa de nu se vedea la un metru, iar peste intreg locul s-a lasat o negura ciudata.
Am auzit vaietele din adincul pamantului. Nu am ce sa va povestesc. Asa ceva depaseste puterea
de intelegere a orisicui. Mi se facuse parul maciuca in cap de frica. Parea ca geme insusi pamantul
si cere viata de om. Daca iadul exista cu adevarat, atunci cu siguranta ca pe acolo e intrarea,
povesteste Remus. In ce priveste negura, sustine ca era ceva ciudat in legatura cu ea.
Aveam impresia ca e vie, ca din ea ma privesc fiinte nevazute. Ba chiar simteam atingeri, dar la
vremea respectiva le-am pus pe seama fricii. Nu stiu cit a durat totul, dar la primii zori, negura s-a
ridicat si lacul era deja acolo.
Doar Mihnea nu mai era de gasit. Disparuse, se pare, o data cu negura.
Atunci am inteles ca vocile l-au ademenit si ca el a fost ofranda pentru cine stie ce zeu pagan care
stapaneste lacul.
Eliszar

4. Misterioasa apa a dacilor

Misterioasa apa a dacilor
Intre lacurile Bolboci si Scropoasa se afla cele Sapte Izvoare, socotite prin traditie apa sfanta a
dacilor.
* Cercetarile stiintifice facute la Sapte Izvoare au confirmat ca apa din Muntii Bucegi este foarte
pura si poate sta alaturi de celebrele produse din Occident: Evian sau Perrier
Foarte aproape de zona Cheilor Zanoagei, Intre lacurile Bolboci si Scropoasa, pe valea superioara a
Ialomitei, se afla cele Sapte Izvoare, despre care se spune ca sunt apa sfanta a dacilor. Scrierile
vechi pomenesc chiar ca Insusi Zamolxe si-a ostoit setea la aceste izvoare si asa a devenit zeu.
Oamenii de stiinta vorbesc si ei despre aceste izvoare si spun ca ele sunt ascunse vederii
trecatorului obisnuit, tainuite Intr-un loc anume, Intre stIncile si padurile de pe versantul estic al
Muntilor Bucegi. Ei au dovezi ca cele Sapte Izvoare sunt sursa celei mai pure ape din Intreaga
Europa.
Un loc ascuns Intre stIncile si padurile de pe versantul estic al muntilor s-a transformat In ultimii ani
In loc de pelerinaj al pasionatilor de istoria dacilor. Cunoscut de localnicii din satele dImbovitene
sub numele de Sapte Izvoare, locul este situat Intre lacurile Bolboci si Scropoasa. Cele sapte izvoare
sunt socotite prin traditie drept apa sfanta a dacilor. In mod surprinzator Insa, cercetarile
stiintifice facute la Sapte Izvoare au confirmat o parte a legendelor tesute In jurul acestui loc,
aprinzInd imaginatia persoanelor care studiaza acest fenomen.
Apa lui Zamolxis
Cele sapte izvoare din Bucegi sunt situate extrem de aproape de zona Cheilor Zanoagei, Intre
lacurile Bolboci si Scropoasa, pe valea superioara a Ialomitei. Simbolul celor sapte izvoare este
inscriptionat pe scuturile de lupta dacice, sculptate pe Columna lui Traian si pe replica acesteia de
la Bucuresti. Scrierile vechi pomenesc despre o apa din care a baut Zamolxe Inainte de a deveni
zeu. Datele stiintifice care descriu acest obiectiv vorbesc despre Sapte Izvoare ca despre sursa
celei mai pure ape din Intreaga Europa. Debitul este de peste 100 de litri pe secunda, iar sursa de
apa nu a secat niciodata. Testele magnetometrice au aratat ca In Intreaga zona a izvoarelor exista
anumite anomalii ale magnetismului.
Apa certificata international
Sursa din Bucegi a facut obiectul unor studii de laborator Inca din 1927. Primele analize au
confirmat ca apa de acolo este extrem de pura. In 1930, studiile asupra apei au fost reluate In
Romania si preluate cinci ani mai tIrziu de o societate franceza. Rezultatul este de fiecare data
acelasi: toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard de calitate extrem de
ridicat, nivelul de bacterii fiind aproape de zero In timp ce nivelul maxim admis este de 5. De
asemenea, cantitatea de azotati si azotiti este egala cu zero. Au urmat studii realizate In perioada
martie 1981 - februarie 1982 de societatea Hidrotehnica. Imediat dupa aflarea rezultatelor,
Ceausescu a cerut ca zona sa fie Inchisa, iar accesul la rezultatele analizelor strict limitat. Dupa
Revolutie, analizele au fost reluate In Bucegi. Si de aceasta data, studiile de la Institutul Fresenius
din Germania si cele ale Laboratoarelor Larex au stabilit ca apa din Muntii Bucegi are parametrii
necesari pentru a sta alaturi de celebrele produse din Occident: Evian sau Perrier.
Munte al misterelor dacice
Sapte Izvoare nu este singurul obiectiv de acest gen din respectivul masiv muntos. Pe platoul
Muntilor Bucegi, la peste doua mii de metri altitudine se afla mai multe vestigii transformate In
adevarate enigme. Unul dintre ele este plasat chiar pe vIrful cel mai Inalt al masivului, la peste

2.500 de metri. Alaturi de izvoare, Sfinxul si Babele sunt teatrul supozitiilor ca pe platoul din Muntii
Bucegi era plasat enigmaticul Kogaion, locul sacru al geto-dacilor.
Legenda si dovezile stiintifice despre apa de la Sapte Izvoare nu au ramas neexploatate. Dupa
1990, un grup de oameni de afaceri din judetul DImbovita a lansat pe piata apa din Bucegi. S-au
investit atunci aproape zece milioane de dolari In lucrari de captare si de aducere a apei la o statie
de Imbuteliere. Obiectivul Intregii investitii era ca apa sa fie adusa din munte direct prin conducte
la statia de Imbuteliere din localitatea Moroeni, astfel IncIt lichidul sa intre In contact cu aerul de la
suprafata numai cInd consumatorul deschide dopul sticlei de apa plata. La vremea lansarii, s-a
stabilit chiar si un pret pentru apa minune: 12.000 de lei pe litru. In scurt timp, produsul a fost
inclus In programul national Fabricat In Romania.
Eliszar

5. O creatura ciudata a speriat ursii de la Predeal

O creatura ciudata a speriat ursii de la Predeal

Nici unei fiinte dotate cu inteligenta nu ii plac atat de mult enigmele, ca omului. Daca nu are parte
de ele, omul le cauta. Si in orice fenomen mai putin normal, el vede o enigma. Ce se intampla,
totusi, daca enigma chiar exista?

Nori vinetii deasupra Clabucetului

Turistii aflati in saptamana de dinaintea Pastelui la Predeal au putut remarca un fenomen cel putin
ciudat. Astfel, in ziua de 14 aprilie, intr-o dupa amiaza de luni, zona Clabucetului a fost acoperita
pentru mai bine de 10 de minute de niste nori vinetii. Matei Coman din Constanta, aflat in vacanta
la Predeal cu familia, povesteste: Totul s-a Valentincut asa, dintr-o data. De unde era un soare
orbitor de pusesem patura sa fac plaja cu ai mei, s-a pornit dintr-o data vintul. In cateva minute nori
grei au acoperit virful muntelui de spuneai ca este noapte, numai ca norii erau vinetii, nu negri, ca
cei de ploaie. Lumea s-a inspaimintat, crezind ca va porni o tornada ca cea de la Facaeni. Toti erau
ingroziti si asteptau sa inceapa furtuna. Mai ales ca evenimentul parea anuntat de o serie de
fulgere care brazdau cerul, fara a lovi, insa, pamantul.
Apoi, dintr-o data, s-a lasat o liniste inspaimintatoare. Nu se mai auzea nimic. Nici macar scirtiitul
facut de telescaun. Si asta era doar acolo, deasupra Clabucetului, pentru ca dincolo de marginile
norului se vedea soarele, care era peste toti ceilalti munti. In scurt timp a inceput sa ploua, cu
picaturi mici si dese.
Nu mai vazusem niciodata asa ceva, parca ploua cu apa calda. Si nu doar mie mi s-a parut, ci la
toata lumea, ca multi au inceput sa strige ca e ploaie acida.
La cateva minute dupa ce se pornise, ploaia a incetat brusc, iar cei cativa turisti prezenti pe munte
au putut sa constate cu uimire ca apa nu baltise. Mai mult, se scursese aproape instantaneu in
pamant, de parca ar fi fost absorbita de ceva ascuns. Nici macar iarba nu pastra urmele ploii. Dar
cei mai multi au socotit ca asta se intampla din cauza temperaturii pamantului care, spuneau ei,
vaporizasera instantaneu picaturile calde de ploaie.

Ursii au atacat Cabana Clabucet

Dupa ce norul s-a retras, toti au pus fenomenul pe seama purei intamplari si pe faptul ca la munte
deseori vremea e capricioasa. La cateva zile dupa ciudata ploaie, animalele din imprejurimi au
inceput sa se comporte anormal. Astfel, cainii devenisera foarte furiosi la trecerea oamenilor pe
strada, cei care reuseau sa iasa de dupa gard atacand turistii, fara sa le pese de loviturile de picior
si pietrele care ii loveau. In zona garii, mai multi martori oculari au povestit ca se stringeau stoluri
de ciori care se asezau, efectiv, pe sirmele de inalta tensiune si pe stilpii de semnalizare electrica.
Lucratorilor de la caile ferate le era teama de un accident.
Ciorile astea sunt niste pasari nenorocate si periculoase, domne. Ciugulesc tot ce nimeresc. Ca nu
o data am gasit ciori prajite de curentul de inalta tensiune, lucru care arata ca au incercat sa rupa
sirmele. Erau atat de multe ca imi era teama sa nu rupa vreun fir de la vreun semnal. Toata ziua
era afara si dadeam cu pietre dupa ele, dar degeaba, ca tot se intorceau.

Pana si ursii, iesiti de ceva vreme de la hibernare, aveau un comportament agresiv. M. C., prietena
cu administratorii Cabanei Clabucet plecare (cea de sus, de la telescaun, n. a.), spune ca prietenii
sai sunt aproape in pragul falimentului din cauza vizitelor tot mai dese ale usilor la cabana din virful
muntelui. Acestia vin aproape seara de seara, distrug mobilierul, sparg geamurile si nimeni nu le
poate face nimica. Oamenilor le e teama, ca sunt ditamai namilele, iar oficialitatile nu iau nici o
masura impotriva animalelor, intrucat acestea sunt protejate prin lege.

Dar pe noi, ca oameni, cine ne protejeaza? Ca in viata mea nu am auzit ca ursul sa atace oamenii
in casele lor. Nici macar angajatii nu mai pot locui acolo de teama animalelor.

Doamna Iustina G., specialista in comportamentul animalelor, sustine ca agresivitatea acestora

este ceva normal in conditiile in care anotimpurile au luat-o razna.
Ursii, de exemplu, la trezirea din hibernare, au perceput automat instalarea verii si atunci
organismul lor s-a manifestat furios, incercand sa recupereze fizic timpul pierdut prin hibernare.

Urs sau om preistoric?!

Dar nu toata lumea ia de buna aceasta parere. Nicusor Mogos, tehnician, spune ca de cativa ani
buni, in zona turistica a Clabucetului este semnalata o creatura stranie, pe care mai multi localnici
au vazut-o de la departare, dar de care nu s-a putut apropia nimeni. Creatura este descrisa a fi
humanoida, acoperita de par brun-cenusiu si depasind doi metri inaltime. Alearga foarte repede si
scoate niste strigate infioratoare. Dumitru Florian, care avea o pereche de caini de vanatoare de
toata frumusetea, sustine ca acea creatura i-a omorit unul dintre caini.

Auzisem de la vecinii mei ca a aparut monstrul, asa ca l-am luat pe Corbul si pe Felix si am plecat
cu pusca ca sa dau de el.
Domnia sa era convins ca are de-a face cu un urs lovit de turbare. S-a dus in locurile unde fusese
semnalata prezenta monstruoasa si a pornit pe urmele ei. La un moment dat cainii au inceput sa
dea semne de enervare si s-au oprit brusc.

Cand am privit inainte, la nici o suta de metri am vazut oribilitatea aceea paroasa si imensa.
Domne, eu sunt om trecut prin padurile romnesti. Am vanat si cerbi si mistreti, dar si ursi, lupi si
alte jivine salbatice. Dar asemenea strigat pe care l-a scos creatura, nu mi-a fost dat sa intilnesc in
vanatorile mele. Am tras foc dublu in directia aceea, dar se vede treaba ca l-am ratat, pentru ca a
inceput sa fuga. Si atunci mi-am asmutit cainii pe urmele aratarii.

Cei doi caini au luat urma vanatului. Dar glasurile lor se auzeau din ce in ce mai departe si mai
stins. Cand a ajuns langa cainii sai, pe domnul Dumitru l-a apucat disperarea. Unul dintre caini
zacea pe o parte, ranit la git, zbatindu-se intre viata si moarte. Al doilea disparuse complet.
Poate ca l-a luat aratarea cu ea, nu stiu ce sa cred. Nici al doilea caine nu a mai trait mult. De
atunci am jurat ca eu cu mina mea il impusc cand o sa-l prand. Pentru ce mi-a facut el la cainii mei
o sa-mi simta plumbul intre coaste, asa sa stiti.
Oamenii au botezat aratarea Capcaunul si au incercat de mai multe ori sa-l gaseasca, dar fara nici
un folos. Au pus si capcane, dar aratarea a ocolit capcanele si a devorat mancarea pusa acolo ca
momeala.

Parca ar gandi. Nu pot sa cred ca exista in libertate un animal feroce, care poate gandi asemenea
oamenilor. Ar fi dezastruos. Inseamna ca suntem la un las de a fi distrusi de o alta specie, spune
Codrin Istrate, profesor de biologie.
Acesta considera ca aratarea mai poate fi si unul din oamenii preistorici pe care publicatiile din
intreaga lume i-au semnalat in ultimii ani in preajma muntilor, in special din Europa si Asia. In ce ii
priveste pe turisti, localnicii i-au avertizat degeaba, pentru ca o posibila intalnire cu strania creatura
pare sa-i atraga mai mult decat ii sperie pericolul de a fi atacati. Acestia urca in fiecare zi cu
aparatele de filmat in mina sau avand camerele de luat vederi atirnate de gat, doar cu speranta ca
vor putea inregistra pe pelicula ce nu a mai vazut lumea de cateva mii bune de ani.
Autor: Eliszar

Oameni din neamul zmeilor - de Eliszar la 04/10/2009, 21:29 - Cat

Oameni din neamul zmeilor

Tinutul momarlanilor continua sa fascineze. Intamplari uluitoare i se releva ascultatorului, in special

celui foarte interesat. Intamplari care par desprinse din Star Trek sau din basmele romanilor, numai
ca spuse putin altfel.
Din cer vor veni ca sa ne ia si sa ne duca acasa
Undeva, pe o culme insorita, in afara drumurilor de masina (cel mai apropiat drum de acces e la 8
km exista un catun straniu. Locul sa tot aiba vreo 20 si ceva de case. Case simple, de oameni
gospodari. Fara curent electric, fara telefon, fara masini. Ca multe alte sate de acum cateva sute de
ani. Oamenii de aici spun ca nici macar buletin nu au, pentru ca nu au nevoie de asa ceva.
Niciodata nu pleaca nicaieri si nici nu au nevoie de altii ca sa-si duca viata patriarhala. Banii nu au
valoare acolo, pentru ca oamenii se supun unui sfat al batranilor care imparte roadele fiecaruia
dupa nevoi si dupa dreptate. Si nimeni nu e nemultumit de ceea ce are. Putini sunt cei care intra in
vorba cu strainii si mai ales cu presa. N
u pentru ca sunt convansi ca presa denatureaza uneori adevarul, ci pentru ca se tem de straini.
Spun ca strainii nu aduc decat necazuri si ca din cauza strainilor s-au pierdut traditiile atat de
frumoase ale acestui popor. De ce am ales tocmai catunul Zalmos? In primul rand pentru ca o astfel
de denumire arata perpetuarea vechii noastre limbi, fiind, probabil, legata de stravechiul cult al lui
Zamolxis. Iar in al doilea rand, pentru ca oamenii de aici au o istorie ciudata. Ei sunt convansi ca
intemeietorii catunului au venit din... cer.
Nu au date istorice, nu au documente, au doar legende si povestiri, care mai de care mai fantastice.
In primul moment ai impresia fie ca interlocutorul isi bate joc de tine fie ca a innebunit de-a binelea.

Dar daca ai rabdare si ii asculti, nu poti sa nu iei seama la coerenta povestirii, la siguranta
povestitorului si la amanuntele relatarii si sa te intrebi daca nu cumva esti pe punctul de a dezlega
una din miile de enigme care se regasesc pe acest pamant binecuvantat de Dumnezeu. Si apoi, la
ce ar minti acei oameni morocanosi, suficient de mindri pentru a nu primi nimic de la nimenisi care
nu se amesteca deloc cu strainii? Pentru ca acolo, la Zalmos, oamenii se casatoresc doar in cadrul
comunitatii. Nimeni nu a plecat vreodata si nimeni nu a fost acceptat vreodata din afara
comunitatii.
Ne-au lasat stramosii cu juramant sa nu plecam niciodata de aici si sa-i asteptam, pentru ca vor
veni candva sa ne ia. Din cer vor veni ca sa ne ia si sa ne duca acasa, spune mos Dragu, unul
dintre stalpii comunitatii.
Un Noe autohton de 116 ani
Petrecerile lor sunt simple, cu masa plina de carne fiarta sau fripta, cu placinte de toate felurile. Se
distreaza fara muzica si beau in cinstea stramosilor din cer. Religia lor e simpla: se inchina unui
Creator universal, care da viata si moarte tuturor fiintelor si isi fac semnul crucii cu fata catre cer.
Dar crucea lor e putin ciudata, e curbata. Degetele descriu un arc de cerc larg, pornind de la frunte
pana la piept, apoi un alt arc de cerc, de la umarul drept la cel sting. Cat il priveste pe cel deceda,
dupa ce a inchis ochii, mortul este ars de comunitate, iar cenusa e imprastiata in apa unui izvor,
pentru a ajunge sub pamant.
Oamenii spun ca focul arde camasa trupeasca si permite sufletului sa se inalte si sa ajunga mai
repede in lumea de dincolo. Asta este si cauza pentru care la priveghiul unui mort se maninca si se
bea, in cinstea mortului, pentru bucuria renasterii respectivului. Nu exista biserica ci doar un salas
bizar, pictat cu tot felul de figuri geometrice, puncte, spirale, cercuri, triunghiuri, ce par aruncate
fara noima pe pereti dar care, in mod sigur reprezinta ceva probabil ce reprezinta pentru multi
dintre noi sfintii pictati in biserici.
Nimeni nu stie exact cand a luat fiinta catunul, dar toti povestesc ca si cum s-a fi petrecut ieri,
despre ultimul descendent al celor care care au coborit din cer si au infiintat catunul. Imi arata
casa, ramasa nelocuita si pe care actualii locuitori ai catunului o venereaza ca pe o relicva sfinta.
Andrei il chema pe batran si oamenii spun lucruri ciudate despre el, cum ca avea puteri mari. 116
ani spun ca a trait mos Andrei si ca la varsta lui arata ca la 60 de ani, fiind la fel de vioi si sanatos.
Numai cand a murit si i-au ars trupul, spun oamenii ca focul a avut o culoare albastra si mirosea a
tamiie si nicidecum a carne arsa.
Nnoi suntem urmasii zmeilor
Vazand ca ne-a captat atentia, interlocutorul nostru isi da drumul la gura:
Sa stiti domniile voastre, ca stramosii nostri, care au infiintat satul asta, au fost zmei. Noi stim asta
de la batranii nostri si ei de la batranii lor. Ca oamenii cred ca zmeii erau rai si omorau si furau. Nu
e deloc adevarat. Astea au fost manciuni scornite de invidiosi. Da, e adevarat, zmeii puteau sa
zboare, dar nu faceau rau nimanui. Ba ii mai si protejau pe oameni de alte rele mai mari, spune
inciudat povestitorul. Si continua cu mindrie
Iar noi suntem urmasii zmeilor. Apoi ne ia cu el sa ne arate, la marginea catunului, o stinca inalta
de vreo 30 de picioare si pe care spune ca se opreau zmeii din zbor. Adevarat, peretele e perfect
vertical, iar sus e o platforma neteda de cateva sute de metri patrati. Il cred pe povestitor, pentru
ca nu am cum sa urc din lipsa de echipament.
Oamenii din vale au o balta mai mare, care nu seaca niciodata si careia nu i-au dat de fund. Ei
spun ca acolo isi adapau zmeii caii.
Apoi imi arata la baza stincii un arbust mic, spunind ca acela creste doar acolo la ei si ca batranii
faceau din el un fel de ceai.
Cel care stia sa prepare ceaiul si apoi il bea, era luat de zmei si dus in imparatia lor. Pentru ca ei,
aici, la noi, numai se opreau. Imparatia lor era in alta parte si nimeni nu s-a intors ca sa
povesteasca cum e.
Cat priveste partea cu rapitul femeilor, omul recunoaste ca e si nu e adevarat. Ca zmeii luau femei,
dar numai pe cele care voiau si numai pe cele care beau din ceaiul acela.
Ca ceaiul le schimba sangele si aveau si ele sange de zmeu. Numai ca dupa ce zmeul le lua pe
fecioare, le tineau pana zamisleau prunc, apoi le aduceau pe ele inapoi si opreau pruncii, ca sa le
fie urmasi.
Stapani asupra lupilor
Oamenii din preajma Zalmos-ului se feresc sa-i vorbeasca de bine sau de rau pe localnici. Pentru
ca, spun ei, acolo se petrec lucruri ciudate si fapte care nu pot fi explicate. Iar daca asta o spune un
momarlan, adica el insusi o persoana ciudata, atunci inseamna ca misterul e mare. Spun ca
oamenii de sus ar vorbi cu lupii si ca ar avea putere asupra acelor lighioane legendare. Nimeni nu

stie prin ce vrajitorie sau cu ce putere stapanesc asupra lupilor. Nu exista momarlan care sa nu fi
avut niscaiva probleme cu lupii si care sa nu fie convans ca totul e din cauza locuitorilor cei ciudati.
M. R., cioban cu cateva sute de oi, spune ca o data, mai demult, a avut probleme cu un localnic din
Zalmos. Ma credeti sau nu, peste cateva zile au navalit lupii peste mine si mi-au omorat aproape o
suta cincizeci de mioare. Toate cu miei in burta. Domn`e, dar una nu au mancat. Si atunci de ce leor omorit, va intreb eu, decat daca erau trimisi. Va spun eu ca zalmostenii i-au trimis, altfel nu se
poate.
Alt cioban, dupa ce lupii i-au distrus mai bine de jumatate de turma, a vrut sa se urce cu neamurile
si sa se razbune.
Au plecat cu ciomege si cu niscai pusti si aveau peste 30 de caini din cei mari, ciobanesti. Numa ca,
la jumatatea drumului, au fost atacati de sute de lupi. De unde or fi venit, nimeni nu stie, dupa cum
nimeni nu stie incotro s-au dusara dupa aia. Nici unul din caini nu a supravietuit atacului, da` de
oameni nu s-au atins. Unul care a apucat sa traga cu pusca spre lupi, fara sa raneasca pe cineva, sa trezit pus la pamind de doi lupi fiorosi, ne spune tanti Marioara.
Si-au dat seama oamenii ca nu-i lucru curat si s-au intors. Si dupa aia nu le-a mai atacat lupii
turmele.
Oare ce se ascunde in spatele acestei povestiri? Cine erau zmeii si de unde veneau ei? Probabil ca
asta nu vom afla niciodata. Cu toate astea, catunul e plin de amintirea lor: Via Zmeilor, Grota
Zmeilor, Izvorul Zmeilor. Oamenii ni le arata pe toate si pentru fiecare din ele au cate o poveste. Si
cum sa nu aiba, cand ei insisi sunt convansi ca se trag din zmei? Cine nu s-ar mindri cu astfel de
stramosi?!
Eliszar
Portile Raiului din Romania - de Eliszar la 26/09/2009, 20:45 - Cat

Portile Raiului din Romania

Se spune ca Raul ar stapani cea mai mare parte a Pamantului, folosindu-se de slabiciunile omenesti
si de greselile savarsite de muritori. Si se mai spune ca, de la an la an, tot mai multe porti ale
Iadului se deschid catre lumea noastra si tot mai multi luptatori ai Intunericului se revarsa prin ele.
Cu toate acestea, lumea nu a fost cucerita de diavoli. Pentru ca oricit de puternici ar fi acestia, li sau opus forte mai puternice decit ale lor. Pentru ca la fiecare poarta a Satanei, o alta poarta se
deschide pentru a face loc ingerilor, singurii in stare sa tina piept raului din lume. Despre trei din
aceste porti aflate pe teritoriul Romaniei vom vorbi in materialul de fata.
"Pe-un picor de plai pe-o gura de rai"
La poalele Muntilor Fagaras, o apa miraculoasa atrage mii de credinciosi in cursul anului. Bolnavi
fara de leac sau fara prea mari sperante de vandecare, van sa bea apa miraculoasa din Izvorul
Tamaduirii. Pentru ca acolo, la Simbata de Sus, Dumnezeu a lasat sa coboare harul sau divan
pentru ca oamenii sa se bucure de el si sa preamareasca puterea Parintelui Ceresc. Desi mostre de
apa au fost prelevate si studiate in laborator de nenumarati oameni de stiinta romani si straini, nu
s-a descoperit nimic in apa miraculoasa care sa justifice efectele sale cu adevarat dincolo de orice
putere de intelegere. Sunt nenumarate marturiile celor care au beneficiat de miraculoasa apa. Irina
M. din Poiana Tapului, suferea de o depresie nervoasa din cauza stresului prea mare de la serviciu
si de acasa. A fost adusa de parintii sai. Dupa sapte zile, fata si-a revenit complet dar, la sfatul
preotului, a renuntat la serviciul pe care-l avea in favoarea unui alt loc de munca.
Ileana S. o fetita de doar 12 ani din Busteni, bolnava de epilepsie, s-a vandecat complet dupa ce a
venit timp de 12 vaneri la rand.
Localnicii din imprejurimi insa, isi au povestile lor. Ei spun ca izvorul vane direct din Rai si ca din
cauza asta puterea sa vandeca aproape toate bolile. Unul din calugarii manastirii sustine ca nu o
data, mireni sau calugari s-au intalnit cu fiinte ce posedau forte supranaturale. Si chiar daca
Biserica, in sine, nu a luat nici o pozitie oficiala, martorii intalnirilor nu se sfiesc sa vorbeasca. Mirea
Niculaie, 53 de ani, spune.
"Ma intorceam de la un unchi pe care-l ajutasem sa-si repare acoperisul. Mai era putin pana la
asfintit si ma grabeam ca sa nu ma pranda noaptea pe drum. La un moment dat, dinspre o
poienita, am auzit o muzica nemaipomenita. Niciodata nu mai ascultasem asa ceva. Am crezut ca o
fi vreo formatie de pe la Bucuresti sau din strainatate, venita in excursie si m-am apropiat sa-i
ascult mai bine".
Dar desi muzica se auzea tot mai tare si mai clar, domnul Mirea nu vedea instrumentistii. In schimb
simtea o liniste interioara puternica. "
Auzeam melodia ca si cum venea din adancul pamantului. Nu exagerez cand va spun ca aveam
impresia ca pot zbura. Simteam ca daca as vrea, as putea sa zbor, dar ceva mai presus de mine ma
oprea sa fac asta. Era ceva care ma oprea sa folosesc forta pe care o simteam in mine. Niciodata
nu am mai trait ceva asemanator, nici inainte si nici dupa".

Domnul Mirea a ramas ore in sir ascultind muzica divana. Apoi, dintr-o data, muzica a incetat la fel
de straniu iar barbatul si-a vazut de treburile lui. Localnicii spun ca locul a fost mereu incarcat de
energii benefice si ca bolnavii, din toate timpurile, au gasit leac si alinare nu doar in Izvorul
Tamaduirii, ci in insasi magia locului respectiv. Ei spun ca nu o data, in biserica, alaturi de calugari,
in preajma icoanelor sau inaintea altarului, au fost vazuti ingeri veniti sa slujeasca Domnului.
Calugarii insa, se tem sa vorbeasca deschis despre asta. Ei spun doar ca puterea lui Dumnezeu e
mare si ca totul este posibil. Si mai recunosc ca in zona se petrec lucruri dincolo de puterea de
intelegere a muritorilor.
Dincolo de coincidente
O alta zona pe care specialistii in energetica o recunosc ca fiind traversata de energii benefice, este
zona Gradistea, in preajma vechilor cetati. O veche legenda locale spune chiar ca aici s-ar fi aflat in
urma cu 2000 de ani, intrarea in lumea subterana a lui Zamolxis si ca pe acolo s-ar fi retras ultimii
luptatori din fata armatelor cotropitoare ale Romei. Imediat dupa 1990, o echipa de specialisti din
Basarabia a analizat cetatile vechi, incercand sa descopere misterul mesterilor de acum doua
milenii.
Atunci s-a constatat un lucru, anume ca toate cetatile au fost construite pe niste platouri ciudate. In
mostrele de pamant prelevate s-au descoperit mici granule de otel pur, metal care a fost obtinut
doar spre sfirsitul secolului XX. Mai mult, pe platourile respective apa nu baltea niciodata, ceea ce
insemna ca se scurge undeva in adanc. Din pacate, nu s-a putut face mai mult, din lipsa
echipamentelor performante dar si din cauza lipsei de colaborare cu autoritatile romane, care la
vremea respectiva aveau cu totul alte prioritati. Si totusi, cei care merg in zona, incercand sa
descopere fabuloasele comori ale inaintasilor, spun ca simt prezenta unor entitati nevazute. Mai
mult, cei care au stat mai multe zile in zona, spun ca au auzit zgomote stranii, zanganit de arme si
strigate ce pareau scoase de doua armate inclestate intr-o lupta pe viata si pe moarte. Unii au
vazut chiar prezente stranii. In urma cu trei ani si jumatate, membrii unei expeditii arheologice
romano-britanice, au avut ghid, timp de aproape doua saptamini, pe un localnic. Barbatul avea in
jur de 45 de ani si cunostea foarte multe legende si intamplari deosebite. Florea Damian, profesor
de istorie si participant la expeditie, povesteste:
"Am mers la Gradistea ca sa verificam veridicitatea unei harti facute prin 1700 si despre care se
spunea ca ar fi fost copiata de pe o harta originala, valaha. Harta indica locatia exacta a unei cetati
subpamantene construita pe vremea dacilor si in care se spunea ca s-ar fi retras ultimii
supravietuitori ai razboaielor cu romanii. Obtinusem copia dintr-o arhiva austriaca, particulara. Numi mai aduc aminte cum l-am angajat pe acel barbat, dar stiu ca ne fascina pe toti cu povestile lui.
Din pacate, harta nu mai corespundea cu modificarile geologice. Cel putin asta am crezut noi si am
fost convansi ca din cauza asta nu gasim nimic".
Expeditia a fost un esec aproape total, cu exceptia unor monede descoperite, a citorva varfuri de
sageata si a unor bucati de ceramica. Cu toate astea, inainte de termanarea expeditiei, s-a petrecut
un lucru bizar: ghidul a disparut fara urme.
"A disparut si el si copia de pe harta. Si ca un facut, copia medievala din colectia privata, a disparut
si ea", sustine domnul Damian.
Convinsi fiind ca ghidul le-a furat harta ca sa se imbogateasca, l-au reclamat la politie. Numai ca
raspuncul primit de la autoritati nu a fost cel asteptat: nici o persoana nu corespundea descrierii lor.
Unii membri ai expeditiei au fost convansi ca au avut de-a face cu un escroc, dar domnul damian
crede altceva. "Eu sunt un om de stiinta. Eu nu cred in coincidente, ci doar in fapte. Nu pot sa cred
ca ambele copii ale hartii au disparut, pur si simplu. Cred ca ne-am apropiat prea mult de adevar si
cineva protejeaza acel secret. Dar cine si de ce, asta nu pot sti".
"Simteam un foc intens si auzeam o voce puternica"
Marius Dragomir, din Bucuresti, a fost martorul unei intamplari miraculoase. "Era in 1994, intr-un
cantonament organizat de maestrul meu. Imediat dupa antrenament, m-am dus sa ma spal la un
izvor si imediat cum m-am aplecat, am apucat sa vad ceva ca o sageata neagra care se repede
asupra mea". Marius a fost muscat de o vipera cu corn, chiar de git. Nu se mai punea problema
supravietuirii, cand, pe drum a trecut o caruta manata de un batran. Batranul i-a dat deoparte pe
colegii baiatului si a inceput niste descantece bizare. "Colegii imi spuneau ca vorbea incoerent si ca
facea tot felul de semne pe pamant, in jurul meu. La un moment dat, un coleg a inceput sa rida si
sa-l faca nebun, dar in clipa urmatoare nu a mai putut scoate un sunet. Atunci ceilalti si-au dat
seama ca <mosul> are puteri deosebite si l-au lasat sa-si faca treaba. In timpul descantecului
simteam un foc intens si auzeam o voce puternica. Eram inconjurat de o mare de lumina si urmam
vocea fara sa inteleg ce-mi spune, dar stiind ca ma va scoate de acolo". Marius si-a revenit in
cateva ore, iar despre mos nimeni nu a mai aflat nimic.
"In viata mea nu am vazut femeie mai frumoasa ca aceea"
In timpul unei puternice furtuni de vara, un fulger a lovit un cioban. Tovarasii acestuia l-au luat si lau dus intr-o pestera din apropiere. L-au dezbracat complet si l-au intins pe niste piei de oaie. L-au

crestat in podul palmei si cu sangele lui i-au facut o cruce mare, pe piept si una pe frunte. Au aprins
o cetina de brad si au ars cateva fire din parul victimei. Apoi au taiat un miel, i-au scos maruntaiele
si au pus carnea pe o piatra din interior. A doua zi, dinaintea pesterei, ciobanul isi astepta tovarasii.
Dezbracat, ca stramosul sau primordial, dar teafar. Astfel de intamplari sunt foarte dese pe
Ceahlau, muntele sfint al romanilor. Ciobanii si localnicii sunt obisnuiti cu astfel de lucruri. Pentru ei
nu e nimic ciudat, pentru ca ei s-au nascut si au trait inconjurati de minuni. Ei spun ca aproape
fiecare pestera a muntelui ascunde secretele sale si nu mai incearca sa dezlege enigmele. Prefera
sa se bucure de beneficiile respective decit sa despice firul in patru si sa vada cine e in spatele
acelor forte necunoscute. Marin Voinea, etnolog din Piatra Neamt, spune ca zona e plina de povesti
cu ingeri.
"Nicaieri in Romania, nu veti gasi mai multe intamplari cu ingeri ca in preajma Ceahlaului. E ca si
cum intreg muntele ar fi locuit de ingeri. Personal eu sunt fascinat de aceste povesti, pentru ca dau
senzatia de real. Culeg toate povestile de acest gen si stau de vorba cu fiecare martor in parte,
incercand sa analizez situatia la rece si sa verific fiecare amanunt, pentru a inlatura mistificarea".
Am stat de vorba cu ciobanul respectiv. Om simplu, fara prea multa carte, dar sincer. Spunea ca isi
aduce aminte doar de o femeie foarte frumoasa, care s-a apropiat si l-a atins cu miinile pe trup,
intr-o mingiiere usoara.
"Domnule, eu in viata mea nu am vazut femeie mai frumoasa ca aceea. Am vrut sa o intreb cine
este, dar nu puteam sa scot nici un sunet. Apoi a inceput sa vobeasca, tot mai suierat si am simtit
ca explodez pe dinauntru. Mi s-a incetosat privirea si m-am trezit dimineata, tremurand de frig. Am
iesit sa ma tavalesc in roua, ca asa trebuie si noi stim asta bine, din mosi stramosi, ca pe multi i-a
lovit fulgerul de-a lungul timpului si la fel s-au vandecat".
Sihastrii dintre doua lumi
La randul sau, domnul Balko Mirel, medium, pregateste o lucrare despre harta energetica a
Romaniei si rolul tarii noastre in energetica terestra. Domnia sa spune ca Ceahlaul este al doilea cel
mai puternic nod energetic din Romania, dupa Bucegi. Dar muntele moldav are ceva in plus fata de
confratele sau din Carpatii Meridionali.
Aici legatura cu oamenii este mult mai puternica. Dar ceea ce oamenii numesc <ingeri> sunt doar
reprezentanti ai unui alt univers, paralel cu al nostru. Mult mai evoluati, fireste, dar se pare ca
destul de legati de noi. Ca si cum sarcina lor ar fi nu doar sa ne supravegheze ci sa ne si ajute ori
de cate ori aveam reala nevoie de ei.
Pe seama acestor reprezentanti din universul paralel pune domnul Balko vandecarile miraculoase si
toate intamplarile mai ciudate. Mai mult, domnia sa sustine ca majoritatea sihastrilor din munti sunt
in legatura directa cu cei din lumea de dincolo, trecand foarte des pragul dintre cele doua lumi,
pregatindu-se pentru evolutia spirituala alaturi de acei <ingeri>, in lumea lor.
Numai asa se explica faptul ca desi Ceahlaul este <populat> cu sute de sihastrii, putini sunt
turistii care reusesc sa intalneasca vreunul. Acesti sihastri traiesc mai mult in lumea de dincolo si
din cauza asta nimeni nu-i intalneste cand traverseaza muntele. Pe vremuri chiar am organizat o
expeditie, alaturi de alte persoane ca mine, incercand sa facem o harta a sihastriilor din Ceahlau.
Am batut muntii de la un capat la altul, timp de 10 zile, dar nu am gasit nici un sihastru. Parca
intrasera cu totii in pamant. Si asa si era, doar ca la vremea respectiva nu puteam simti atat de
bine energiile primare si nici nu aveam inca o cultura energetica.
Eliszar
Monument impotriva alcoolului - de Eliszar la 16/09/2009, 13:33 - Cat

Monument impotriva alcoolului

Nu este nicidecum o gaselnita reportericeasca, ci un monument sucevean care poate fi vazut in
localitatea Vama. Denumit si Crucea juramintului, monumentul a fost construit de comunitatea
locala cu mai bine de 100 de ani in urma.
Localnicii povestesc ca in acele vremuri, la Vama existau mai bine de 40 de carciumi, nu o data
oamenii intrind si uitand sa mai iasa cu zilele. In tot acest timp pamantul raminea nelucrat, vitele
nemincate si neadapate, casele se paragineau si oamenii saraceau de la o zi la alta. Asta pana in
anul 1894 cand primarul si preotul satului, au decis sa ia masuri pentru a stirpi pacatul bauturii.
Urmarea a fost ridicarea, in acelasi an, a unei sfinte cruci, in chiar curtea bisericii, astfel incat toti
trecatorii sa o poata vedea si sa se teama de afurisenia preotului si de pedeapsa Domnului.
Legenda spune ca la temelia monumentului ar fi fost ingropat un butoias cu vin din cel mai bun. Pe
una din fetele monumentului sunt sculptati sase ciorchini cu struguri, iar pe cealalta scrie:
Aceasta S. Cruce s-a asezat intru amentirea zilei de 1/13 Septemvrie 1894 ca semn al parasirei
Rachiului prin staruinta si jertfele binevoite a poporului din Vama.
Pavel Tudoran, de 78 de ani spune ca la inaltarea Crucii a adunat preotul pe toti oamenii din sat si
ca s-ar fi rostit juramint greu, cu blestem pentru cei care vor continua sa bea fara masura. Oricum,

scopul monumentului a fost atins, oamenii revenindu-si din betie ca dupa o lunga perioada de
convalescenta, iar carciumile disparind aproape cu totul.
Eliszar
Misterul oamenilor legati de sat - de Eliszar la 16/09/2009, 13:31 - Cat

Misterul oamenilor legati de sat

Se spune ca e bine, cit esti tinar, sa calatoresti, sa vezi cit mai multe din cele ce se intampla prin
lume, apoi sa te asezi la casa ta si sa-ti intemeiezi o familie. Daca lucrul asta era usor in secolele
trecute, astazi calatoriile sunt apanajul celor cu bani sau a celor care au un serviciu pe masura si
care necesita deplasari. Si totusi, exista persoane care niciodata in viata lor nu au depasit hotarul
satului natal. Nu pentru ca asa au vrut ei, ci pentru ca asupra lor a fost aruncat blestemul
singuratatii. In materialul de fata vom cunoaste pe cativa dintre acesti singuratici pe care plecarea
din sat ii poate costa viata. Oare sa fie doar fobii pe care acesti oameni nu stiu sa le controleze?
Sau chiar exista acele forte malefice al caror unic scop este sa distruga viata oamenilor? Sa fie
vorba de simple dereglari mentale care transforma complet viata unei persoane sau diavolul,
chemat din strafundurile Iadului de oameni rai, pun stapanire pe trupurile si pe mintea celor
insemnati de blestem? Unde se termana misticismul si unde incepe realitatea?! Care este granita
dintre lumea reala si cea nevazuta si ce se gaseste acolo? Sunt intrebari pe care le vom dezvolta in
materialul de fata.
Blestem de mama
Cel mai cunoscut caz este al lui Herban Gherasim, de felul lui din Cerbal, un satuc din Muntii Poiana
Ruscai. Pierderea sotului in timpul primului razboi mondial a determanat-o pe mama lui Gherasim
sa-si concentreze toata dragostea si atentia asupra fiului sau. A facut din acel copil telul si unicul
sau scop in viata, alintindu-l si rasfatindu-l prea mult. Din pacate, copilul s-a dovedit a fi rau iar
purtarea sa i-a scandalizat pe toti consatenii. Isi batea mama din senin, lovind-o cu ce-i pica in
mana si injurind-o. Nu avea inca 23 de ani, cand femeia l-a blestemat sa fie singur, sa nu mai
amarasca pe nimeni altcineva asa cum face cu ea. Apoi femeia a incetat sa mai bea si sa mai
manince, trecand in lumea de dincolo si purtind blestemul pe care-l aruncase copilului pe care-l
purtase in pintece. Iar cum blestemul de mama e crunt, Gherasim s-a trezit dintr-o data impotent.
M
ai mult, ajunsese de risul satului si orice a facut, totul a fost in zadar. Pana la urma s-a dus la o
vrajitoare de pe a ei ca sa-si afle leacul. Si a aflat ca blestemul poate fi invins doar daca va construi
singur un drum, o moara si un zid de jur imprejurul morii. I-a spus vrajitoarea ca acolo, la moara,
pietrele o sa le invirta diavolul care il chinuie pe el si ca atunci o sa scape si el de necaz.
Ani de zile Gherasim a muncit de unul singur sa construiasca drumul dinspre Cerbal spre Piriul
Zlasti. Oamenii acre treceau prin zona il auzeau vorbind cu cineva nevazut: Gata ma, hai, na,
apuca de colea si ridica. Hai ma, sa te vad cat esti de tare, ca tu ai puterea dracului, ma. Ia-l pe ala
mare si cara-l, ma. Hai, ca de aia nu e nici o muiere pe langa tine, ca esti dat dracului, ma. Da`
lasa, ca dupa ce-om termana aici, o sa ma insor si eu, ma. Oamenii isi faceau cruce si plecau mai
departe, tematori, fara sa priveasca inapoi, de teama ca diavolul lui Gherasim sa nu se repeada
asupra lor. Dar dupa ce a termanat drumul, puterile l-au parasit si nu a mai putut construi nici
moara si nici zidul care l-ar fi dezlegat de blestem. A murit singur si chinuit, fara mostenitori si fara
ca cineva sa-i aprinda o lumanare la pat, cum se cuvine oricarui crestin.
Simona Atodiresei din Iecea Mica, judetul Timis, nu stie din ce cauza nu-si poate parasi satul. Cand
incearca sa plece, chiar si la rudele din satele vecine, o apuca o stare de neliniste din care nu mai
scapa decat in momentul in care isi ia gindul de la plecare. De fiecare data cand a incercat sa-si
invinga starea, rezultatul a fost acelasi:
Ochii mi se impaienjeneau si vedeam ca in ceata, iar urechile incepeau sa-mi tiuie. Apoi cadeam
dintr-o data intr-un lesin lung.
Isi revenea doar dupa ce era dusa acasa. Oamenii spun ca de vina ar fi mama fetei care a apelat la
vrajitorie ca sa ramana insarcinata si ca asa a avut-o pe Simona. Ba unii circotasi sunt gata sa jure
ca la nasterea Simonei s-a intunecat dintr-o data cerul pentru citeva zeci de secunde si ca toti ciinii
au inceput sa urle lugubru, a moarte. Si totusi fata nu are nimic rau in ea. Ba mai mult, se poate
duce la biserica si poarta chiar o cruciulita cu Mintuitorul. Doar ca nici puterea Divina si nici Iisus nu
o pot ajuta pe fata sa depaseasca hotarele satului.
E ca si cum, prin fire nevazute, viata ei elegata de locul respectiv. Toata energia isi are originea in
locul nasterii si orice departare de el blocheaza functiile vitale. E cam la fel ca aria de acoperire a
telefoanelor mobile, daca vreti o comparatie exacta, sustine Maria T., medium, care ne-a prezentat
cazul.
Tot dumneaei considera ca e posibil ca legarea Simonei de locul natal sa aiba cauze universale.
Daca la nasterea ei, in chiar locul unde a iesit din pintecele matern, a avut loc intersectia a doua
universuri iar locul nasterii a fost punctul de tangenta al universurilor, atunci e posibil ca

perturbarea cimpurilor de forta sa fi dus la modificari de ordin nu doar energetic ci chiar si fizic la
copilul care tocmai se nastea. Eca un fel de alergie la alte energii decat energia locului de nastere,
sustine mediumul M.T. O solutie a problemei nu cunoaste nimeni, deocamdata.
Avea ochii rai de mi s-a zbarlit parul de pe mine
Ceva asemanator i se intampla si Anisoarei T. din Buduslau, judetul Bihor. De
vrea sa plece din localitate, este atacata sistematic de un ciine agresiv. Totul
cand avea trei ani si a vrut sa plece cu bunica sa la o ruda din satul vecin. Ciinele
si a atacat doar fetita, iar singurul mod de a o scapa pe micuta de furia
intoarcerea acasa. De atunci ciinele o urmareste peste tot, oriunde s-ar duce.

fiecare data cand

a inceput inca de
a aparut din senin
animalului a fost

Acum doi ani am fost la Oradea, la niste rude. Traversam strada cand m-am trezit culcata la pmint
si muscata rau de tot. M-au dus oamenii la spital dar acolo nu au avut ce sa-mi faa.
Ciinele o ataca doar cand este singura si intotdeauna din spate. O singura data a reusit sa se
intoarca exact in clipa cand sarea pe ea.
Avea ochii rai de mi s-a zbarlit parul de pe mine. Frica asta mi-a dat putere sa-l arunc de pe mine
si sa o iau la fuga. Am intrat in prima casa si am rugat pe cineva sa ma insoteasca pana acasa.
Bizar este faptul ca desi femeia sustine ca a fost atacata de nenumarate ori si exista chiar si
martori pentru unele din atacuri, niciodata nu i-a ramas vreo urma de pe urma muscaturilor.
Ma durea tare de tot, zile intregi, unde isi infigea coltii, dar niciodata nu am vazut vreo rana sau
vreo picatura de sange.
Inchisa de propria mama
Sa-si inchida propria fiica a fost cea mai grea hotarire pe care a trebuit sa o ia o femeie din
Turcesti, judetul Rimnicu Vilcea. Si nu pentru ca ar fi un parinte denaturat, ci pentru a-si proteja
propria fiica de minia vecinilor, care o considera pe adolescenta incarnarea unui diavol. Desi parintii
au dus-o la mai multi medici, toti au declarat acelasi lucru, anume ca fata este clinic sanatoasa. Mai
mult, fata este in clasa a patra si este foarte buna la invatatura. Din pacate, o forta rea si nevazuta
pune uneori stapanire pe copila si o face sa atace orice fiinta vie, indiferent ca e alt copil, animal
sau pasare. ?ntr-o zi a intrat in grajdul vecinilor inarmata cu o bita si a omorit in bataie vaca
gestanta a acestora.
Cand a venit veterinarul sa se uite la animal, a ramas ingrozit. Vitelul era facut terci in burta ei. Nu
mai traia nici unul. Ne-am dus la ma-sa si la ta-su sa vorbim cu ei si au chemat-o oamenii pe fatuca
s-o intrebe de ce a omorit animalul. Si fara sa-i pese sau sai para rau de fapta ei, a spus ca i-a
placut cand auzea mugetele animalului si cand a vazut sangele imprastiat pe jos.
La ora actuala mica fetita a ajuns sa fie spaima satului, ucigind cu bestialitate orice animal
intalneste in cale. In ograda familiala nu mai exista nici macar o pasare, pentru ca fetita-demon le-a
ucis pe toate.
Le sare cu picioarele pe burta pana le ies matele si le bate cu bita pana le imprastie creierii se
plinge mama diavolitei. De teama ca oamenii din sat sa nu-si faca singuri dreptate, mama fetei a
inchis-o pe aceasta in casa si nu-i da voie sa mearga nici macar la scoala, fara sa o insoteasca. A
fost cu ea si la preoti si la babe descintatoare, dar nimeni nu a reusit sa-i spuna ce are fetita ei.
recent, un psiholog din Bucuresti, M. T., impresionat de cazul acesta, le-a facut o vizita parintalor
disperati. Concluzia specialistului a fost stranie, dar fara echivoc:
Fata este un caz de personalitate dubla, dar nu am mai vazut asa ceva. A doua existenta sustine
ca a venit sa aduca saminta raului pe Pamant si ca nu e om. Si cel mai bizar e ca tot ceea ce spune
e coerent si are logica. Daca nu se va gasi mai curind o cale de a izola cele doua personalitati, mi-e
teama ca aceasta a doua personalitate se va suprapune complet peste prima si nu stiu ce va iesi
pana la urma. Mi-e teama ca sunt depasit de situatie.
Stiu ca nu voi pleca niciodata de aici
Sunt cuvinte notate in jurnal de o tinara de 35 de ani care in urma cu doar o vara nu a mai suportat
presiunea psihica si a ales moartea ca pe o eliberare. Tinara R.G. din localitatea Braniste, judetul
Dambovita, nu a reusit niciodata sa-si infringa propriul destin, desi a incercat din rasputeri. A ales
sinuciderea nu din lipsa de respect pentru sfintenia vietii, ci pentru ca a crezut ca in felul acesta va
triumfa asupra celui care ii controla viata. Pana acum mi-a fost frica sa spun cuiva. Nimeni nu o sa
ma creada. De altfel, mi-a si spus ca in afara de mine nimeni nu-l vede. Dar vreau ca lumea sa stie
adevarul despre mine... stiu ca se spune despre mine c-as fi o ciudata, dar ei nu vad, ei nu inteleg
ca e pe urmele mele mereu...... Ieri a venit din nou la mine. Eram singura si trista. Mi-a spus sa nu
ma mai chinui singura, pentru ca i-am fost lui sortita. L-am intrebat de cine, dar a inceput sa rida si
aplecat... A trebuit sa scot toate icoanele si crucile din camera. La inceput nu am vrut, dar nu mai
imi dadea deloc pace. Ma urmarea si in somn si ma chinuia. A trebuit sa-i fac pe plac, ca sa nu ma
mai chinuiasca......Astazi am vrut sa ma duc la biserica. Nu am spus la nimeni, dar cred ca-mi
citeste gindurile. Cand am vrut sa ies din curte a aparut. Era furios si ma ameninta. Mi-a fost teama

si m-am intors in casa.... Asta a fost ultima insemnare din jurnalul fetei, cu trei zile inainte de
sinucidere. Probabil s-a temut sa ca va fi oprita sa-si duca la capat gestul fatal.
Eliszar

Comoara regelui Solomon se gaseste la Brasov?! - de Eliszar la 15/09/2009, 15:30 - Cat

Comoara regelui Solomon se gaseste la Brasov?!

Stema Brasovului este o coroana asezata pe un trunchi de copac. Desi multi incearca sa dea
Brasovului o roigine saseasca, orasul exista de dinaintea dacilor, numele lui fiind tradus cu <Orasul
lui Cronos> (zeu al Timpului la vechii greci). dar nu despre istoria Brasovului vom vorbi acum, ci
despre o legenda cel putin la fel de veche.
La marginea Brasovului, in padure, se gasesc 5 stanci enorme pe care localnicii le numesc <Intre
Chetrii> sau <Pietrele lui Solomon>.
Legendele zonale spun ca, pe vremuri, imparatul Solomon si-a gasit aici sfarsitul, incercand sa sara
cu calul de pe o stanca pe alta. Mai mult, batranii spun ca pe una dintre stanci s-ar mai vedea si
acum urma copitei calului. Lasand deoparte legendele si analizand izvoarele istorice, se pare ca,
intr-adevar, Solomon ar fi fost un rege maghiar care, invins de bulgari la sud de Dunare, s-a refugiat
la vlahii din Schei (cartier brasovean). Se spune ca la poalele acelor stanci si-ar fi ascuns Solomon
tezaurul si ca pe stanci ar fi construit o capela. Unii batrani din Scei sustin ca imparatul Solomon,
mort in urma saltului de pe stanci, ar fi fost ingropat in gradina lui Timan, actualmente cimitirul
Sfanta Treime de Pe Tocile.
Potrivit altor legende locale, Solomon ar fi ocupat tronul dupa ce l-a ucis pe mostenitorul de drept,
care era fratele sau. De durere, mama sa l-a blestemat ca atunci cand va fi zarit de vreu om, sa
moara. Cand un scheian din cei vechi l-a vazut, i-a anuntat pe toti locuitorii urbei ca un rege e in
muntii lor. dar atunci Solomon a murit iar coroana i-a cazut de pe cap la radacina unui copac
batran. In slava, tocuile inseamna fuga, legenda transmutandu-se in realitatea zilnica sub
numele de Tocile. La ora actuala, de sarbatori, brasovenii se aduna la Pietrele lui Solomon, iar unii
dintre ei afirma ca fantoma regelui decedat in urma cu sute de ani ar mai apare, din cand in cand
prin locurile care-i poarta numele.
Eliszar

Sunt lituanienii urmasii romanilor?! - de Eliszar la 15/09/2009, 15:13 - Cat

Sunt lituanienii urmasii romanilor?

Originea micului popor care avea sa joace un rol important in istoria Poloniei si a imperiului sau, a
preocupat pe o serie de cronicari si cercetatori. Stapanind o tara destul de mare, cavalerii lituanieni
au format esenta razboinicei nobilimii polone, delimitandu-se totusi, de ceilalti nobili, atat prin
cultura pe care o posedau si spiritul razboinic innascut, cat si prin aceea ca se considerau urmasii
unui popor nobil.
Constransi de invazia slavilor, vlahii s-au retras putin cate putin din fata invadatorilor, creind un stat
puternic de tip militar, care nu a scapat totusi de influentele baltice.
In anul 1571, Joachim Cureus afirma ca prusienii provin dintr-o radacina comuna de la Carpati.
Polonezul Stanislas Sarnicki afirma si el ca lituanienii sunt romani. Tema originii lituaniene este
reluata in anul 1632 de Fridericus Menius, care, la randul sau, combate originea romana a
lituanienilor, prusienilor si livonienilor, in favoarea unei origini valahice. Sa-i lasam pe cronicari sa
vorbeasca...
Iata ce ne spune Peucer: Asadar, valahii au stat retrasi atat timp cat au ascultat in liniste de
imparatii Constantinopolului si, dimpotriva, au iesit la lumana cand, marindu-si numarul prin
alaturarea cu sarmatii, si starniti de catre acestia, au inceput sa se opuna imperiului. Sa nu uitam
ca sarmatii, triburi de origine dacica, nu s-au impacat niciodata cu ideea cuceririi de catre romani a
unei parti din Dacia. La mai bine de 1000 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani, sarmatii ii
considerau pe bizantini, urmasii directi ai romanilor, deci dusmani neimpacati.
Iar ca acesti valahi impreuna cu sefii sarmati au umplut de-a valma, prin noi colonisti, Lituania si
de acolo Livonia si Borusia vecina, ne stau marturie vestigiile limbii celei vechi... afirma acelasi
Peucer.
La randul sau, Joachim Cureus scrie:
...Locuiau intr-adevar candva, in Prusia, populatii, si sunt pana acum relicve ale lor care se
foloseau de o limba cu totul deosebita de cea beneta sau sclavona, precum si de livoniana in multe
privinte....

Oricum, Cureus afirma ca aceaste populatii au migrat din Valahia in aceste regiuni nordice golite
atunci de slavo care s-au raspandit ei insisi in Germania si Polonia.... Prima migratie a valahilor are
loc prin 430 din pricina hunilor lui Atila. Condusi de oameni intelepti, valahii s-au retras din fata
hunilor, ocolindu-i si ocupand teritoriile pe care acestia deja le abandonasera. In felul acesta, s-a
ajuns la paradoxul ca ei sa fie si in fata si in spatele cotropitorilor. Multi istorici s-au intrebat de ce,
dispunand de o tehnica militara deosebita si fiind in numar foarte mare, valahii nu s-au opus
hunilor. S-au retras ei de frica? Categoric nu. Valahii s-au dat deoparte din fata hunilor, facandu-le
loc acestora, pentru a se razbuna pe romani, pentru a permite hunilor devastarea Imperiului
Roman.
S-au retras mai tarziu in regiunile vecine ale Budinilor, pe care in parte, insisi hunii le stapanisera
candva si care astazi se numesc Moscovia, Rusia, Podolia si Polonia...
Incercand sa arate originea romana a lituanienilor, Menius arata ca insasi denumirea tarii vine nu
de la l`Italai ci de la lituos, niste buciume facute de valahi din scoarta copacilor...
Eliszar

Dealul straniu de la Padurea Baciului - de Eliszar la 15/09/2009, 15:02 - Cat

Dealul straniu de la Padurea Baciului

Dealurile de la Padurea Baciului au iesit in evidenta in ultimii 20 de ani, prin numarul mare de
obiecte zburatoare neidentificate care au survolat zona si prin actiunea unor fenomene ce depasesc
sfera normalului. Din multitudinea de dealuri misterioase din jurul Clujului, unul a intrigat in cea mai
mare masura specialistii. Dealul in cauza are forma unui trunchi de con aproape perfect si este
ceva mai mic decat celelalte.
Latura trunchiului de con este de circa 60 70 de metri, iar inaltimea nu depaseste 50 de metri.
Unghiul de inclinare este foarte mare, ajungand la 72 de grade, ceea ce il face foarte greu accesibil.
Primul lucru straniu la dealul in cauza este faptul ca, privit de la distanta, acesta nu isi arata forma
reala, cea de trunchi de con, pierzandu-se intre cele din jurul sau.
O alta ciudatenie este data faptul ca orice busola inceteaza sa mai functioneze normal in locul
respectiv, aratand permanent Estul, pe o raza de mai bine de 100 de metri de jur imprejurul zonei,
iar telefoanele mobile nu functioneaza deloc desi display-ul indica semnal maxim. Cei cu spirit de
observatie nu pot sa nu remarce ca, spre deosebire de celelalte dealuri, pe acesta nu cresc decat
cativa copaci si acestia pe poale, iar varful dealului este practic o terasa pe care apa de ploaie nu
balteste niciodata, ca si cum s-ar scurge intr-un imens rezervor subteran.
Cu toate ca foarte putini au avut curajul sa compare dealul cu un imens aerodrom, localnicii afirma
ca deseori de sub pamant se pot auzi zgomote stranii, iar oile, animale frecvent intalnite aproape la
fiecare pas, ocolesc dealul ciudat. Ce anume transmite animalelor teama de a ocoli zona, nu se stie.
Eliszar
Cei mai batrani romani - de Eliszar la 15/09/2009, 14:30 - Cat

Cei mai batrani romani

Fiecare popor se poate lauda cu mostenirile sale spirituale. Cu oamenii si obiceiurile sale. Noi,
romanii, ne mandrim cu batranii nostri, acei batrani verzi amintiti in legende si de existenta carora
nimeni nu a stiut de-a lungul anilor. Va prezentam doar cativa dintre cei mai batrani romani amintiti
in actele oficiale romanesti din ultimii 200 de ani.
In timpul guvernarii generalului Marcy, se mentiona, intr-un raport, existenta unui taran roman,
PetrutI Ciortan, din orasul Caransebes, in varsta de 185 de ani. In acelasi timp, unul din fiii saI din a
treia casatorie, avea varsta de . 90 de ani.

In manastirea Kukus din Cehia, se gaseste o pictura in ulei care

reprezinta un barbat si o femeie foarte batrani. Tabloul are urmatoarea inscriptie, in limba
germana: Iovas Rovin, de 172 de ani si sotia sa, Sara, de 164 de ani, de rit grecesc, casatoriti de
147 de ani, amandoi nascutI si domiciliatI in Kodo( c ), din districtul Caransebesului, cu copii
adevaratI, cel mai tanar baiat de 116 ani si acesta are 2 stranepotI, unul de 35 de ani si altul de 27
de ani; zugravit in 25 august 1728.
In 1759, in satul Poiana din judetul Hunedoara, are loc o mare ancheta pentru dovedirea
notabilitatii familiei Popa, contestata la vremea aceea de un nobil maghiar, Nicolae Csiszar. Cu
aceasta ocazie sunt ascultatI 54 de martori dintre care, ultimul, Toader Giurgiu, din satul Voia, avea
150 de ani. Acesta spune: Cum sa nu fi cunoscut pe raposatul popa Stefan, care mie mi-ar fi putut
fi copil, fiindca eu sunt un om asa de batran, ca pe vremea cand, sub imperiul turcesc, s-a introdus
in Transilvania darea pe portI, eu eram atunci deja gospodar cu casa cu fum si am dat eu insumi
darea dupa poarta; cu atat mai sigur a dat popa Stefan. Pe fiul sau, Avram, l-am cunoscut foarte
bine si pe tata lui popa Stefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindca am trait impreuna
in mare prietenie. Din multI copii ai lui popa Luca, unul, Ioan, s-a asezat ca preot la Bobalna si fiul
acestuia, Atanasie, noua romanilor din Transilvania ni s-a pus episcop
Deci la varsta de 150 de ani, mos Toader din Voia, da informatii ca un om cu judecata matura.
In zona Nasaudului, traia un taran in varsta de 120 de ani, Tanase Todoran a lui Danila, din satul
Bicigiu. Acesta avea 120 de ani cand, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de langa satul Salva, in
prezenta generalului Buccow, a episcopului de Blaj, Petru Pavel, si a 2 batalioane de infanterie si 8
companii de cavalerie, chemate sa depuna juramantul ostasesc, a luat cuvantul si a spus: De 2
ani suntem catane, adeca graniteri si carte n-am capatat de la inaltata imparateasa, ca suntem
oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dam dare, facem slujbe catanesti, copiii nostri vor merge pana la
marginea pamantului sa-si verse sangele, dar pentru ce? Ca sa fim robi, sa nu avem nici un drept,
copiii nostri sa fie tot prosti, or vor invata ceva or ba? Asa nu vom purta armele, ca si sfanta lege sa
ne ciufuluiasca tisturile. Jos cu armele! AlungatI afara paganii din hotarele noastre! AuzitI crestini
romani numai atunci vom sluji, cand vom vedea carte de la inaltata imparateasa, unde-s intarite
drepturile noastre; pana atunci nu, o data cu capul. Ce da gubernia si cancelaria din Beciu, e
nimica: is minciuni goale de azi pe maine. Pentru curajul sau mos Toader a fost tras pe roata. Cu
toate astea, cuvintele lui au fost ascultate de batalioanele romanesi care s-au rasculat impotriva
curtii de la Viena. Rascoala a fost innecata in sange, dar Maria Tereza a fost in cele din urma
obligata sa le recunoasca drepturile. Pentru ca nu mai avea ostasi la marginea de rasarit a
imperiului.
In 1839, ziarul de limba maghiara <Erdelyi Hirado> din Cluj, reproducea un articol despre un batran
din Pestis, Ion Groza, in varsta de 120 de ani, care ar fi putut traI inca mult timp daca,
impiedicandu-se intr-o buturuga, nu s-ar fi ranit mortal la cap cu coasa ce o avea in mana.
Batranul Groza lasa in urma lui un fiu de 100 de ani si un nepot de numai 80 de ani care de 50
de ani este jude domnesc
Un istoric maghiar scria, intr-o monografie a judetului Arad, urmatoarele cuvinte despre 2 tarani
romani: In 1789, in cursul unei vanatoare in satul Cuied, un domn a intrat in casa unui taran
roman. Batranul gospodar insusi povesteste ca nemtii I-au alungat pe turcii din Boros Ineu; asadar
s-ar fi putut sa aiba 130 de ani. In cursul indelungatei sale vietI, n-a iesit niciodata din hotarul
satului si in viata lui pentru intaia data vede un domn La 1 ianuarie 1894 moare un pastor
din Madrigesti, in varsta de 107 ani, dupa altii de 120 de ani, care in viata lui o singura data a iesit
din satul sau, cand a fost in Gurahont, sa vada trenul, ce fusese pus in circulatie in 1890.
Papiu Ilarian, povesteste ca in 1852, in muntI inca mai existau oameni de pe vremea lui Horea.
intre altii, exista un popa batran care a fost si capitan sub Horea.
L-am lasat la urma pe cel mai batran cunoscut in actele romanesti ale vremurilor. Este vorba de
iobagul Lupu Basa din satul Carpinet, judetul Bihor, de care aminteste si urbariul domeniului Beius,

din anul 1600. Cu ocazia unei anchete din 9 noiembrie 1619, in care se cerceta daca preotul Parvu
este scutit de slujba ostirii si de dari, conform unui act semnat de insusi imparatul Sigismund, sunt
audiati peste 20 de martori batrani din 6 sate, dintre care cei mai multi erau trecuti de 100 de ani.
Toti depun marturie in favoarea preotului Parvu, ultimul dintre ei fiind Lupu Basa, a carei varsta, de
225 de ani este consemnata de 2 ori in documentele intocmite. Mos Lupu aminteste despre rolul
sau in constructia bisericii din Carpinet si depune, la randul sau, marturie despre actele eliberate de
Cancelaria imparateasca si prin care preotul Parvu si urmasii sai erau scutiti de slujba ostaseasca si
de plata darilor pe veniturile obtinute pe pamanturile bisericii.
Eliszar

Misterul de la Pestera Muierii - de Eliszar la 07/09/2009, 17:35 - Cat

Misterul de la Pestera Muierii

Romania misterioasa
Pestera Muierii
Putine lucruri atrag atat de mult interesul oamenilor ca pesterile. Poate din cauza localizarii lor
subterane si a intunericului care le stapaneste. Sau poate din cauza formatiunilor calcaroase de
diverse forme care se pot vedea in fiecare din aceste caverne. Basme si legende venind de dincolo
de mitologie vin sa adauge o umbra de mister acestor adaposturi preistorice ale oamenilor. De la
an la an, noi descoperiri vin sa elucideze aceste mistere.
Undeva, pe traseul turistului ce trece prin judetul Valcea, in imprejurimile Bailor Olanesti, se
gaseste una dintre cele mai vizitate pesteri din Romania Pestera Muierii.
O legenda locala spune ca in vremurile vechi aici traia o zana a padurii care-i ajuta pe toti cei care
se duceau la ea. Aducea barbatii plecati de langa neveste, ajuta sa rodeasca pantecele femeilor
sterpe, le ajuta pe fetele batrane sa se casatoreasca. Intr-o zi, la zana a venit un tanar de o
frumusete rapitoare care isi cauta norocul in lume. Iar zana, calcand traditiile si juramintele sale, sa indragostit de tanar. Numai ca acesta a parasit-o intr-o buna zi. Mult l-a plans zina pe tanar. De
durere s-a stins iar trupul ei a fost mistuit de o flacara venita din pamant. De atunci pestera s-ar
numi a Muierii.
Dar, dincolo de ceea ce vede turistul grabit si poate obosit din cauza drumului parcurs pana atunci,
mai exista ceva. Mai exista o zona care nu e vizitata decat de cei care stiu de existenta ei.
Pornind de la descoperirea unui text scris pe o bucata de argila, in limba romana, si datat in anul
176. d. H., in anul 1992 cativa inimosi arheologi amatori au descoperit o zona aflata la 20 de metri,
sub pestera turistica. Textul respectiv era parte dintr-o ofranda pe care sotia unui demnitar roman
o aducea unui zeu al fertilitatii. Din cauza deteriorarii placutei de argila, numele zeului a ramas
necunoscut, din el vizibile fiind doar primele doua litere, respectiv Z si I. Cum in pantenonul dac si
cel roman nu se cunoaste un zeu al carui nume sa inceapa cu Zi, s-a presupus ca era vorba de un
zeu local al fertilitatii, stiut fiind faptul ca in perioada respectiva, inca se mai resimteau urmarile
razboaielor dezastruoase din 102 si 106, cand murisera foarte multi barbati.
Cautarile au durat mai aproape 2 luni. De multe ori, descurajati, au fost la un pas de a-si strange
lucrurile si a pleca. Pana la urma cautarile lor au avut o finalitate care a depasit pana si asteptarile
lor. La 20 de metri sub zona vizitalila au descoperit un incapere ciudata. Cu o lungime de circa 2530 de metri si o latime de aproape 15 metri, incaperea subterana era diferita de tot ceea ce
vazusera ei inainte. In mijloc, se gaseste o formatiune calcaroasa asemanatoare unui falus de
aproape 1, 5 metri. Ceea ce este extrem de interesant e faptul ca falusul nu a fost cioplit in calcar ci
format de depunerile din pestera. Mai exact este vorba despre o stalagmita ciudata. Desi in mod
normal stalagmitele cresc de jos in sus, dezvoltandu-se pe verticala, de data asta este vorba
despre o stalagmita care s-a dezvoltat pe orizontala. Circumferinta falusului este de aproximativ 40
de centimetri iar orientarea sa este catre intrarea in pestera.
Chiar inaintea lui, se mai vad urmele unui altar. Din pacate, din cauza vicisitudinilor vremii, din altar
au mai ramas doar cateva pietre, altarul fiind cioplit din andezit, roca ce nu se gaseste in zona
respectiva. De o parte si de alta a simbolului falic se gasesc niste intranduri in peretele pesterii,
sapate de mana omului, cate 7 pe fiecare parte. Existenta unor cercei si a altor cateva podoabe de
femeie arata ca in acele intranduri se adaposteau femeile care veneau sa se roage zeului respectiv.
Iar faptul ca aceste podoabe erau din cositor si bronz si abia cateva din argint, arata ca la serviciile
zeului apelau in special femeile din categoria sociala mai defavorizata. Nu se stie daca preotii
acestui cult erau femei sau barbati dar, tinand cont de similitudinile altor culte cat si de specificul
zonei, s-a presupus ca era vorba de barbati. Mergand pe firul legendei, arheologii au incercat sa
refaca, macar in parte, traseul parcurs de femeile care veneau la pestera.

Femeile nemaritate sau cele fara rod, cele sterile, erau aduse de tatii lor sau de soti. Imbracate in
haine de sarbatoare, acestea erau duse pana la intrarea in pestera de unde erau preluate de preotii
zeului. Dupa ce treceau printr-un ritual de purificare, erau conduse in fata altarului. Aici fiecare
depunea ofranda sa si facea rugaciunile de rigoare catre zeu. La sfarsitul rugaciunii, marele
sacerdot incepea ritualul prin care ruga zeul sa coboare pe pamant si sa aduca fertilitatea pentru
femeia in cauza. Apoi, ii dadea femeii sa bea o licoare special pregatata pentru acest caz. Licoarea
continea o serie de analgezice si halucinogene si o adormeau. Inainte de a o adormi era condusa in
lacasul din stanca ce ii era destinat. Sub efectul bauturii femeile traiau intr-o stare de semiadormire
timp de 3 zile.
In tot acest timp, ca urmare a efectului halucinogenelor, aveau impresia ca s-au intalnit cu insusi
Zeul. Se pare, totusi, ca zeul se folosea de preotii sai, de reprezentantii sai terestri pentru a se
impreuna cu femeile. Nu se cunosc foarte mult amanunte, dar tinand cont de faptul ca lacasul de
sub pamant nu a fost distrus de oameni, inseamna ca cei mai multi erau multumiti de efectele
rugaciunilor si ale ritualurilor.
Eliszar
Aprodul Purice a existat cu adevarat - de Eliszar la 07/09/2009, 17:29 - Cat

Aprodul Purice a existat cu adevarat

Toata lumea cunoaste intamplarea cu Stefan cel Mare si Aprodul Purice cand, in toiul unei batalii cu
un uzurpator sprijinit de turci, marele domnitor isi pierde calul. Atunci, un paj din garda domneasca
(aprod, n.a.), pe numele sau Purice, descaleca si isi ofera calul. Dar cum Stefan era prea scund
pentru a incaleca fara ajutor, tanarul se ghemuieste pentru a-si ajuta voievodul. Sarace Purice, deoiu scapa eu si tu, atunce ti-i schimba numeli din Purice in Movila. Putini stiu ca totul s-a petrecut
aidoma celor spuse de cronicar. Batalia s-a dat cu oastea lui Hroit Hruet la Scheia, iar dupa lupta
domnul Moldovei il face boier si mare armas pe salvatorul sau. Mai mult, la 26 februarie 1491,
Stefan intareste dreptul lui Purice, numit intre timp spatar, asupra a doua sate, cumparate pentru
suma de 150 de zloti, iar doi ani mai tirsiu, il numeste pircalab. La circa 100 de ani de la acele
evenimente, neamul Movilestilor conduce Moldova iar unul dintre ei, Simion, este chiar domn al
Tarii Romanesti pentru putin timp, uzurpand, cu ajutor polon si tradarea boierilor, scaunul lui Mihai
Viteazul.

O enigma nedezlegata - drumul dobrogean al matasii - de Eliszar la 07/09/2009, 17:28 - Cat

O enigma nedezlegata

Drumul dobrogean al matasii

Multi dinstre istoricii nostri - si nu numai - s-au intrebat de multe ori daca drumul caravanelor inspre
si dinspre Orientul indepartat, respectiv catre China, nu trecea pe teritoriul de astazi al Romaniei.
Citind manuscrisele chinezesti, s-a constatat ca drumul dinspre China catre Bizant ocolea Marea
Caspica, atingea Mediterana apoi, prin Anatolia, direct la Constantinopol, de unde se incarcau
corabiile pentru Europa. Dar mai era un drum. Acesta trecea peste Caspica, ajungea in Crimeea si
apoi, peste Marea Neagra, ajungand la tarmul ei rasaritean, de unde mergea tot catre
Constantinopol. Multi istorici incearca sa scoata Dobrogea din circuitul matasii, pe simplul motiv ca
tarmul dobrogean nu apare pe nici o harta. Dar lucrul e de la sine inteles si de bun simt, tinand cont
de vremurile respective. oare sa nu se fi intrebat nici un mare istoric ce rol au avut cetatile
construite de genovezi pe tarmul Marii Negre? De ce niste negustori ca genovezii au venit in
<pustiul> dobrogean ca sa construiasca cetati? Ce sa apere? Ce profit scoteau? De ce nu le-au
parasit pur si simplu? De ce, atunci cand turcii au amenintat Chilia si Cetatea Alba, genovezii le-au
predat romanilor? Raspunsul este simplu. pentru ca o parte din incarcaturile pretioase sosite in
Crimeea luau drumul dobrogean pentru a ajunge in Europa. Mai intai tot pe calea marii, apoi, cand
turcii au devenit stapani ai Mediteranei si Bosforului, pe uscat, folosindu-se de avantajele pe care
domnitorii romani le acordau negustorilor straini. Iar daca drumul dobrogean nu apare pe vreo
harta e din cauza secretului pe care genovezii l-au tinut despre drumul lor secret. poate ca, o data,
peste ani si ani, drumul romanesc o sa apara pe hartile lumii, asa cum i-a fost menirea sute de ani.
Eliszar

Romanul care asteapta Potopul - de Eliszar la 04/09/2009, 17:11 - Cat

Romanul care asteapta Potopul

Romanul care asteapta Potopul

Cristian Sabin are varsta de 53 de ani si este de profesie inginer constructor. La ora actuala este
proprietarul unei mici firme de profil care se ocupa cu ridicarea de case de vacanta in zonele
muntoase, in special in Prahova. Dintotdeauna a avut o pasiune deosebita pentru aparatele de
zbor.
Hobby-ul meu il datorez regretatului Doru Davidovici, care a tinut un semanar la liceul la care
predam, ca profesor de atelier, in 1986. Atunci am avut deosebita onoare sa fiu printre cei care au
discutat cu el in afara semanarului. Mi-a vorbit despre miturile stravechi ale omenirii, despre
credintele ancestrale ale diverselor popoare si despre intalnirile lui cu obiecte zburatoare
neidentificate. Era perioada cand isi lansa <Lumi galactice>. Si acum mai am in biblioteca cartea
cu dedicatia de la el...
Intalnirea cu Doru Davidovici si-a pus definitiv amprenta pe evolutia vietii tinarului profesor de
atelier. Mai intii au venit intrebarile, apoi raspunsurile pe care nu le gaseam. Iar un raspuns genera
o alta intrebare. M-am trezit cautind in arhive tot felul de informatii mai mult sau mai putin vechi.
Parerea lui personala este ca Pamantul se indreapta, inevitabil catre o catastrofa mondiala.
Dealtfel, considera ca autodistrugerea este faza finala a oricarei generatii tehnologice si ca singura
evolutie pozitiva si continua este cea spirituala. Cel care il asculta ramine socat de legendele si
relatarile domnului Sabin. Domnia sa spune ca, pana la ora actuala, au avut loc 14 Apocalipse si ca
de fiecare data locuitorii planetei au disparut pentru a face loc altei specii. Valurile oceanelor au
inghitit de fiecare data zonele de uscat. Pamanturile s-au scufundat sub ape si vechile continente
au disparut pentru a face loc altora noi. De aceea apar, pe fotografiile facute din satelit tot felul de
constructii ciudate la sute sau chiar mii de metri adincime...
Domnul inginer a studiat schimbarile de clima din ultimii 100 de ani si impactul lor asupra mediului.
Concluzia sa a fost una cumplita: indiferent de masurile care se vor lua, in urmatorii 20 de ani apele
oceanelor se vor inalta cu pana la 30 de metri si va avea loc un alt sfirsit al lumii. Pentru acest
sfirsit se pregateste din 1993. Undeva, in apropiere de Moeciu, si-a cumparat citeva zeci de hectare
de pamant. Este imperiul sau verde, cum ii place sa-l denumeasca. Aici s-a retras de cativa ani buni
si de aici isi conduce afacerile. Doar cand este obligat paraseste locul si atunci pentru foarte putina
vreme. Afacerile sunt conduse de cei 2 fii ai sai. Iar el incearca sa finalizeze o constructie pe cit de
inedita pe atat de bizara. Este un aparat de propulsie, un hibrid intre o nava de zbor si o corabie,
construit integral din fibra de carbon, cu o grosime de 43 de centimetri, avind o rezistenta extrem
de mare. Ciudata constructie are o forma aproape rotunda, cu un diametru de 9,8 metri in partea ei
cea mai larga si o inaltime de 3,5 metri.
Tot aici se pot vedea 16 hublouri facute din sticla speciala, comandata in Suedia, care rezista la
presiuni foarte mari si la lovituri puternice. Partea inferioara a sa este construita aidoma fundului
unei corabii din Evul Mediu. Aici se gaseste si rezervorul care are o capacitate de 4500 de litri,
ocupand, practic, aproape jumatate din capacitatea navei. deocamdata nava e compartimentata in
5 incaperi. rezervorul este construit dintr-un aliaj special de otel si titaniu, putand sa reziste la
temperaturi de citeva mii de grade Celsius. Una este destinata camerii de comenzi, unde deja se
gasesc citeva computere si o serie de aparate a caror utilizare nu ne-a fost destainuita. O alta
incapere este destinata necesitatilor zilnice, fiind folosita ca baie.
A treia incapere este destinata pentru depozitarea alimentelor si a apei potabile. Din acest punct de
vedere, domnul Sabin a pus la punct un dispozitiv de reciclare a tuturor deseurilor vegetale, inclusiv
a urinei, obtinind, printr-un procedeu chimic, apa. Ultimele doua incaperi sunt folosite, cel putin
deocamdata, pe post de locuinta. Probabil ca asta va fi si destinatia lor finala. Nu stiu, mai sunt
inca multe de pus la punct. S-ar putea ca eu sa nu mai traiesc pana atunci, dar fii mei vor duce la
capat acest proiect. Pentru ca ei stiu ca e spre binele lor si ca este singura sansa de a se salva pe ei
si pe copiii lor.
Recunoaste ca, deocamdata, nu stie cit sus si de repede va zbura nava sa dar testele pe care le-a
facut in laborator, cu o naveta identica, la scara mica, pastrind strict proportiile, ... au fost mai
mult decat multumitoare.
Intr-una din cele doua ultime incaperi, domnul S. C. a depozitat citeva zeci de mii de CD-uri
inregistrate cu tot felul de informatii, incepind de la filme documentare si pana la proiecte
stiintifice. Sau pur si simplu CD-uri cu muzica din toate stilurile si din toti anii. Aceasta este baza de
date pe care este hotarit sa o salveze. E bine ca, in cazul unei catastrofe puternice, sa mai ramana
ceva care sa arate ca am existat si noi, ca specie.
CD-urile sunt depozitate in citeva lazi metalice, captusite cu o banda de cauciuc natural pentru a le
etansa perfect si a pastra continutul intact, indiferent ce se va intampla cu pilotii. Si pentru ca nava
nu putea purta alt nume decat cel predestinat, inginerul a botezat-o, simplu, ARCA. O arca ce pare
ca asteapta cu nerabdare un sfirsit care se incapatineaza sa mai vina.

Eliszar
Blestemul capelei de la Banloc - de Eliszar la 04/09/2009, 17:03 - Cat

Blestemul capelei de la Banloc

De multe ori, in scurta noastra viata, suntem martorii unor evenimente

evenimente le traim intens, pe moment, ca o bucurie sau ca o tristete
si simplu, la nivel de masa populara, ca popor ce se bucura de
impartaseste din durerile conationalilor sai. Iar altele, pur si simplu, ni
nu am fost protagonistii lor ci doar niste martori.

deosebite. Unele din aceste

intensa. Altele le traim, pur
diverse realizari sau care
le amintim toata viata, desi

Spre sfarsitul anilor 1700, groful Karatsonyi construia in apropierea conacului sau de la Banloc o
capela ciudata, in stil egiptean. Acolo se retragea de fiecare data si facuse un mic centru spiritual.
Vecinii vorbeau ca groful isi vinduse sufletul Diavolului si ca acolo se intilnea cu stapanul
Intunericului de unde primea poruncile si bogatiile pentru care se vinduse. Unii afirmau chiar ca l-ar
fi vazut pe Karatsony stind de vorba cu Satana si ca acesta nu avea coarne asa cum era zugravit in
toate bisericile si era un barbat deosebit de frumos si bine legat, cu niste ochi albastrii care pareau
ca arunca fulgere si pe fata caruia puteai citi forta pe care o reprezenta, forta Infernurilor. Dar
spionomania care-i cuprinsese pe toti s-a sfarsit in ziua in care un nobil ungur venit din Buda si care
se intorsese speriat de la capela, cu o teama cumplita pe chip, luase foc din senin in fata oamenilor.
In chinurile cumplite, barbatul a urlat din toate puterile in ungureste: Fii blestemat, Karastonyi.
S-a nascut un porc cu cinci picioare la Gospodarie si de sub o closca o iesit un pui cu cap de serpe.
Da lumea zicea ca sunt prostii si ca numai fricosii se tem de asa ceva. Numa cit a fost
cutremurarea or vazut ca era semn de la Dumnezeu. In ziua aceea satul era la cimitir, la un mort.
Si deodata, a inceput pamantul a se cutremura si a salta, de parca diavolul incerca sa iasa la
suprafata. Tati ne-am spariet si am luat-o la fuga, de-am crezut ca venise sfirsitul lumii. Numa ca
nimic nu s-antimplat, doar crisma s-o surpat peste betivi. isi aminteste Maria G.. Din vechea capela
a mai ramas dupa cutremur doar un turn, marturie a ceea ce a fost inainte acolo si o gramada de
legende care mai de care mai bizare.
Atunci toti au fost convinsi de intelegerea grofului cu Diavolul si nimeni nu s-a mai incumetat sa
traga cu ochiul sau urechea la cele ce se intamplau la Banloc. Toata viata groful a adunat in capela
bogatii nenumarate si a depozitat o serie de obiecte ciudate de tezaur, picturi bizare si obiecte de
cult a caror poveste nu o stia nimeni. Dupa moartea grofului, capela a ramas in paragina. Putini
erau cei care se incumetau sa calce acolo, mai ales ca se zvonea ca fantoma lui Karastonyi ar fi
bintuit capela. In perioada interbelica domeniul a intrat in proprietatea reginei Elisabeta a Greciei,
fosta principesa romana care s-a retras aici cu iubitul sau, un general cazac. La propunerea ei,
capela a fost transformata in biserica.
Dupa confiscarea tuturor proprietatilor de catre comunisti, un activist ateu plin de zel a hotarit ca in
incinta fostei biserici sa se organizeze un birt pentru sateni. Si asta a fost capela egipteana pana in
anul 1991 cand, in urma unui cutremur, s-a prabusit peste betivii din interior. Unul dintre sateni,
povesteste ca inaintea evenimentului, timp de citeva saptamani s-au aratat tot felul de semne
ciudate si oamenii au avut vise prevestitoare.
Eliszar
Atac in Bucegi sau efecte ale exploziilor solare?! - de Eliszar la 04/08/2009, 18:06 - Cat

Alarma in Bucegi
O creatura ciudata ataca animalele de casa
Bucegii sunt cei mai circulati munti ai Romniei. Asta din cauza ca sunt foarte accesibili si sunt relativ aproape de capitala,
motiv pentru care multi turisti ii prefera. Si totusi, de catava vreme, linistea drumetului solitar este pusa in pericol de o aratare
ciudata, care tulbura locurile. Cu toate ca pana acum au fost mai multe persoane care au vazut straniul animal, oficial nu s-a
luat nici o pozitie. Fie din cauza ca autoritatile locale au auzit prea multe povesti de acest gen fie prefera sa inchida ochii
pentru a nu da o lovitura turismului din zona.
Prima relatare despre monstru a fost in urma cu un an si ceva, cand, intr-o seara, gospodaria unui locuitor din Poiana Tapului
a fost atacata. I.M., povesteste:
Era asa, putin dupa asfintit, prin august, pe la sfarsit. Iesisem din casa pentru ca auzisem zgomote in grajd, la vaca. Luasem
cu mine lanterna, ca nu mergea instalatia electrica. In clipa in care am intrat in grajd si am indreptat lanterna spre locul unde
aveam vaca, am vazut asa, ca un fel de caine imens care a sarit pe mine...
La inceput, domnul I. M. a crezut ca era ursul, pentru ca in perioada respectiva se pregaetsc de hibernare si mai coboara prin
sate. I-a pus lanterna in ochi si a inceput sa tipe, in speranta ca-l va speria si va fugi. Nu se stie din ce motiv, dar aratarea a
fugit mai departe dupa ce l-a trantit la pamant.

Am mai apucat sa-l mai vad o data. Avea parul cenusiu si un fel de coama alba, ingusta. S-a oprit in mijlocul ograzii si a
scos un urlet cumplit, de mi s-a ridicat parul pe ceafa. Nu mai auzisem niciodata asa ceva in viata mea si sunt om la 60 de ani,
domnisorule...
S-a incuiat in grajd si a stat acolo pana dimineata. Atunci s-a uitat si la vita care zacea moarta. Vaca avea unul din picioare
smulse. Murise din cauza sangelui pierdut. Vecinii pagubasului sunt convinsi ca acesta s-a intilnit cu un urs, pentru ca ...
numai un animal puternic putea sa smulga piciorul in halul ala...
A doua relatare este de data mai recenta si apartine unui grup de studenti la geografie care faceau un traseu prin Coltii
Morarului la inceputul verii.
... La un moment dat, cand mai aveam mai putin de 50 de metri pana sus, am remarcat undeva, inspre dreapta, un animal
ciudat. Statea sprijinit de o stinca, ridicat pe picioarele din spate. Parea imens. Cred ca avea in jur de doi metri si o privire
cumplita. S-a uitat cateva clipe la noi si apoi a disparut printre brazi in salturi uriase, cum n-am crezut ca e in stare vreun
animal. Unii au spus ca sigur fusese un lup cenusiu solitar si am coborit sa pana la locul cu pricina. Aici au gasit urme de
sange si capul unui minz destul de dezvoltat. Cum ajunsese minzul in locul acela, unde oamenii trebuiau sa foloseasca
pitoane si fringhii, ramane o enigma.
Cei care coboara din Babele in Pestera si merg in amontele raului, pot vedea, dupa ce trec de o bucata de padure, o mica stana
solitara unde 9 caini imensi isi fac datoria de paznici ai turmei. Stana a fost atacata pana acum de doua ori de ciudata creatura
care, ciudat, in loc oi, a preferat de fiecare data sa plece cu cate un porc din cei crescuti de ciobani pe langa turma. Nici prima
data si nici a doua oara nu au avut ciobanii cu ce se apara.
Au trimis instiintare la vanatori sa impuste fiara, dar nimeni nu a venit. De fiecare data a venit numai in noptile cu luna plina,
de unde si credinta oamenilor ca nu ar fi lup ci varcolac, despre care, in credinta populara, se spuna ca iese la vinatoare doar
in noptile in care luna este plina sau este acoperita cu un halou rosiatic. Se zice ca acel halou trezeste instinctele criminale in
legendarele creaturi si le fac sa atace chiar si oamenii, fara a se teme de ceva.
Prima data eram numai eu cu un baietan, nepot de-al meu, de vreo 16 ani. Am auzit cainii ca dadeau glas si am iesit cu
bitele, c-am crezut ca a venit ursul la stana. Dar ce-am vazut atunci n-am mai vazut in viata mea. Cainii dadeau roata unui lup
mare de tot care tira o scroafa de vreo 70 de kile ca si cum ar fi tinut in dinti o piine. Era atat de mare ca nici unul din caini nu
a avut curajul sa-l atace. Parca le transmitea ceva ca sa-i tina departe, ca noi avem caini faini care ataca ursul. Dar pe asta nu
l-au atacat...
Mihai Dumitrache, fost profesor de biologie care actualmente locuieste in Busteni, crede ca animalul este un hibrid intre lup
cenusiu si un caine de casa de rasa mare, poate chiar un ciobanesc.
Sa nu uitam ca acelasi lucru s-a intmplat si in Australia, acum cateva sute de ani, cand colonistii au adus niste caini mari
care sa vineze lupii ce atacau turmele de oi. Din incrucisarea lupilor salbatici cu animalele de casa a rezultat rasa dingo, una
din cele mai feroce. Ca inaltime, cainii dingo erau mai mari decat ambele rase din care se trageau. E posibil ca si creatura asta
sa fie un astfel de hibrid...
Treptat, de cateva luni, intre specialisti mai circula o varianta stranie care incearca sa descifreze enigma. Varianta care, la
prima vedere pare de-a dreptul absurda. Se afirma, nici mai mult, nici mai putin, ca uriasul lup ar fi, in fapt, o reminiscenta a
vechilor ursi de pestera care au trait in pesterile din Bucegi in urma cu cateva milioane bune de ani.
Cum in ultimii ani intr-o serie de tari localnicii au descris aparitia unor animale despre acre se stia ca disparusera de mult de
pe Terra, este foarte posibil ca si in pesterile din Bucegi sa mai existe un urmas al acelor creaturi fioroase. Este mai curand o
poveste dar turistii sunt incantati si vin in numar mare la Pestera Ialomicioarei, acolo unde speologii au descoperit oseminte
apartinind ursilor disparuti...
Deocamdata nimeni nu a putut aduce o marturie palpabila despre existenta monstrului din Bucegi, singurele relatari
apartinind celor care s-au intilnit cu el s-au l-au zarit. Poate ca, cineva, o data, va fi mai norocos si il va fotografia. Pana
atunci insa, sigur vor trece ani buni. Si cine stie, poate ca autoritatile vor da o lege de protectie a animalului. la fel ca unele
tari in care a fost zarit Yeti si care au dat legi si decrete pentru protectia misteriosului om al zapezilor...
Eliszar

Melodii intr-o limba care nu exista - de Eliszar la 04/08/2009, 17:51 - Cat

Melodii intr-o limba care nu exista

Unii spun ca avem o singura viata, altii spun ca avem mai multe vieti, pentru ca Dumnezeu ne da
posibilitatea sa ne indreptam. Dar, indiferent de adevar, noi o traim si o simtim pe cea prezenta. O
privim prin ochi de copil nevinovat, apoi prin dorintele de adolescenti si tineri, prin lupta pe care o
dam la maturitate sa-i smulgem cat mai mult, in special din visele pe care inca nu ni le-am vazut
implinite si pe care unii dintre noi nici nu le vom vedea implinite, pentru ca, la final, sa privim viata
doar prin ochii mortii, asteptindu-ne plecarea si sperand ca vom mai trai iar si iar. Cu toate astea,

exista oameni care nu vor reusi niciodata sa se bucure de viata. Fie pentru ca s-au nascut cu
probleme fie pentru ca au avut probleme dupa ce s-au nascut sau in timpul vietii.
Micul artist autist
Lucian Godacu este autist, deci printre cei asupra carora Dumnezeu a tras nimeni nu stie de ce o perdea care nu-i va da
voie, poate niciodata, sa se bucure de viata. Are 11 ani si locuieste doar cu bunica sa dinspre mama intr-un mic sat minier din
zona Baia Mare. Ambii parinti au murit cand el avea aproape un an, intr-un groaznic accident de circulatie, cand se intorceau
de la niste rude dintr-un sat vecin. Masina in care erau membrii familiei Godacu a fost izbita de un T.I.R. Cei doi parinti ai lui
Lucian au murit instantaneu, la fel ca si soferul T.I.R.-ului si nimeni nu-si explica cum a fost posibil ca micutul sa
supravietuiasca accidentului. Unii medici spun ca micutul a simtit pierderea celor dragi si ca in urma socului ar fi devenit
autist. Altii spun ca la varsta aceea socurile si emotiile nu pot fi traite atat de intens incat sa produca astfel de probleme. Nu a
facut niciodata scoala. Bunica sa e prea saraca si nu si-a permis cheltuielile respective, mai ales ca Lucian avea nevoie de o
scoala speciala.
Cu toate astea copilul a invatat sa scrie si chiar sa cateasca. E mai greu cu pronuntia, dar micutul nu se da batut. De cateva
luni Lucian traieste un experiment terifiant de care nu-si da seama, dar care o inspaiminta pe bunica sa care ne-a si scris in
aceasta problema. Din septembrie, copilul a inceput sa... cante. Trecand peste faptul ca un autist nu poate interpreta melodii,
ciudatenia vine de acolo ca melodiile nu sunt in limba romna ci intr-o limba necunoscuta. Femeia s-a speriat, mai ales ca
melodiile cantate de Lucian aveau o nota oarecum duhovniceasca, fiind molcome si incarcate de tristete. Maica, mie mi-o fo
frica ca s-o scrintit Lucian, da` popa nost zice ca copilu` ii intreg. No, atunce, ce poate fi?
Limba care nu exista
Valentina Mihaileanu, lingvistul care s-a deplasat cu noi la fata locului, a fost la rindul sau uimita de ceea ce auzea. Lucian
folosea cuvante de sorginte germanica si ungara, iar pe alocuri cuvante pe care nu le-a inteles nici doamna Mihaileanu.
Am analizat vechimea cuvantelor si am determinat folosirea in timp a acestora. Apoi, am tinut cont ca era o contopire de
cuvante germane si maghiare. Cand am intocmit graficul temporar de folosire a cuvantelor cheie, am tras concluzia ca acele
cuvante necunoscute pot fi de origine cumana sau chiar pecenege, sustine doamna Mihaileanu.
Melodiile sunt un fel de imnuri inchinate lui Dumnezeu precum si imnuri in care sunt cantate faptele unor eroi necunoscuti
care au ajutat la raspindirea crestinismului printre pagini. Chiar daca au fost identificate textele cantecelor, nimeni nu intelege
cum a ajuns Lucian la asemenea cunostinte.
Limba in care canta nu este una recunoscuta ca atare. Probabil e un limbaj local care a apartinut unor colonisti sau unor
bastanati amestecati cu colonisti maghiari sau germani. Faptul ca nu s-a descoperit nici un manuscris scris in limbajul acesta,
arata ca grupul care il folosea nu era unul foarte important, ci mai degraba oameni nestiutori de carte, oameni care au fost
izolati ca urmare a vremurilor turburi de atunci si care, nemailuind contact cu patria mama, s-au barbarizat, creind un limbaj
propriu, nou.
Cativa specialisti in hipnoza au propus sa incerce sa afle cum a ajuns Lucian la cunostintele respective, majoritatea fiind
convinsi ca au de-a face cu un caz de personalitate multipla. Din pacate, lipsa unor certitudini in aducerea copilului la normal,
au facut-o pe bunica sa, care este tutorele legal al copilului, sa refuze un astfel de tratament neconventional care poate
inrautatii starea lui Lucian.
Daca asa o fo voia Domnului, faca-se voia Sa. El mi-o smintit copilu` si El e drept. Daca asa trebe, eu nu ma impotrivesc
Lui.
Pana la majorat, cand va putea lua decizii singur, Lucian va ramane un simplu autist din nordul tarii care va canta intr-o limba
care nu exista.
Eliszar
Blestemul dinozaurilor vii - de Eliszar la 24/07/2009, 11:23 - Cat

Un ou de dinozaur poarta in el blestemul trecutului

In urma cu sute de milioane de ani, tot ce exista pe planeta avea niste proportii uriase. De la imensii dinozauri si alte reptile
asemanatoare lor si pana la ferigile si copacii din care se hraneau si care, se pare, atingeau cu mare usurinta inaltimile
batrinilor sequoia. Cercetatorii au pus dimensiunile uriase pe seama densitatii stratului de ozon, care era de sapte ori mai mare
decit la ora actuala. Dar a urmat catastrofa meteorica si uriasii stapini ai lumii au eclipsat, pierzind puterea definitiv in fata
noilor specii, mai mici, dar mai mobile si mult mai adaptabile la schimbarile climaterice.
Cu putina vreme in urma, cercetatorii francezi si cei romni descopereau in Bazinul Hategului urmele unor dinozauri ciudati,
asa numitii dinozauri pitici, care cu greu puteau ajunge la 1, 5 metri inaltime. De atunci s-au spus multe si s-au facut si mai

multe, oamenii din zona incercand, care mai de care sa descopere oase sau chiar oua de dinozauri. Ba unii sunt convinsi ca
daca or sa gaseasca mai multe oua de dinozauri si le pun la incubator or sa iasa din ele micile progenituri. Prin comertul
subteran cu oase de dinozauri, a intrat si domnul Aurelian Dobrescu in posesia unui ou de dinozaur. A platit pe el 1.500 $ dar
nu-i pare rau, pentru ca stie ca valoarea intrinseca a oului e mult mai mare. Am vrut sa le dau oamenilor mai mult, dar m-am
gandit ca stric pretul pietei. Le-am dat cit mi-au cerut si toata lumea a fost multumita. Cel putin asa parea atunci. Pentru ca
necazurile au inceput abia mai tarziu sa apara.
Oul ciudat
Oul si-a ocupat un loc binemeritat in camera care adaposteste biblioteca domnului Dobrescu. Camera e spatioasa si este
dotata cu o biblioteca imensa din lemn de nuc, veche de 120 de ani, care adaposteste o serie de editii rare atit din colectiile
romnesti cit si din aparitiile editoriale straine. Printre multe altele, cunoscatorii pot sa vada o biblie scrisa la Paris, in anul
1884, invelita in piele rosie si avind paginile gravate manual. Singura, Biblia reprezinta o avere imensa. Aici, in acest habitat
de colectie, si-a gasit locul si oul de dinozaur, protejat de un bazin facut din sticla securit.
Si totusi, necazurile au intrat pe usa bibliotecii o data cu oul de dinozaur. La o saptamana dupa ce a fost adus, un incendiu
izbucnit pe neasteptate a distrus un corp de biblioteca cu tot cu carti, paguba insumand aproape un miliard de lei. Apoi
domnul Dobrescu a inceput sa constate ca de fiecare data cand era in biblioteca, il cuprindea o stare de neliniste si molesala,
in acelasi timp. Pana atunci biblioteca era locul meu de retragere, locul unde imi incarcam bateriile. Dintr-o data, totul s-a
schimbat. Ajunsesem aproape sa nu-mi mai doresc sa vin in biblioteca. Plus ca, ori de cite ori luam oul in mina, ma treceau
fiori si simteam cum ma parasesc puterile. Puneam totul pe seama emotiei de a tine in mina ceva vechi de peste o suta de
milioane de ani, dar nu era asa.
Fugarita de un dinozaur carnivor
Si ceilalti prieteni apropiati ai domnului Dobrescu care il vizitau in biblioteca au inceput sa se planga de aceleasi simptome.
Iar cei care, in afara sa, au luat oul in mina s-au imbolnavit brusc, fara o explicatie logica.
Cumnata mea, saraca, a fost cuprinsa de temperatura mare si avea cosmaruri si ziua si noaptea. Timp de aproape o
saptamana a fost intr-o stare de semi-constienta. Iar cand visa urla.
Dupa ce boala a trecut la fel de brusc precum s-a si instalat, femeia a povestit ca, in cosmarurile ei era fugarita de un dinozaur
carnivor care o ajungea din urma si incepea sa-i sfirtece carnea de pe pulpa. Un alt prieten al domnului Dobrescu, dupa ce a
pus mina pe oul de dinozaur, a inceput sa auda tot felul de glasuri si strigate. Uneori erau atit de reale, incit omul se ridica
din pat si se ducea dupa ele. Asa era sa fie lovit de un camion si numai vigilenta soferului si frinele masinii l-au evitat in
ultima clipa.
Ciudat era ca el, care in viata lui nu avusese nici o problema, devenise somnambul. Atunci cand era sa aiba accidentul, el nu
vazuse strada si oamenii de pe strada, ci credea ca este pe o cimpie verde, imensa si plina de flori.
Abia dupa ce i s-a imbolnavit nepotul a decis domnul Dobrescu ca trebuie sa scape de ou. Si l-a vindut la o licitatie pe
Internet, cu o suma de aproape 20 de ori mai mare decit pretul initial. Deontologia profesionala l-a oprit sa urmareasca
evolutia celor care au cumparat oul, dar e convins ca au probleme. Cat il priveste pe dumnealui si familia sa, totul a reintrat in
normal dupa ce a scapat de ou. Nici la ora actuala nu intelege exact ce s-a intamplat dar, totodata, nu vrea sa dea nici o
explicatie mistica evenimentelor. Chiar daca acestea nu pot fi explicate pe calea logicii. Dar fiecare om are logica lui. Si
propriul destin.
Eliszar

O creatura ciudata a speriat ursii de la Predeal - de Eliszar la 17/07/2009, 14:29 - Cat

Leaganul Civilizatiei si-al Nemuririi - de Hafial la 07/06/2009, 15:39 - Cat

Leaganul Civilizatiei si-al Nemuririi

Civilizatia si istoria au inceput acolo unde locuieste azi neamul romanesc.
(W. Schiller, arheolog american)
Noi, suntem Leaganul Civilizatiei Europene, am fost Leagan Suprem Superior al Spiritualitatii Divine,
aici s-au " nascut " si deprins initiatoarele Invataturi ale lui Zalmolxe, aici, Preotii Pelasgi au fost
Initiati si-si potoleau setea cu Apa Vie, in grote, din izvoare tamaduitoare, mai apoi Vracii au profetit
in oglinda apelor vii si-au gasit leacuri pentru trup si suflet de-a lungul timpului, aici la noi a existat
si zic ca inca mai exista credinta in nemurire, mostenirea noastra dacica, Devenirea, la noi, in
spatiul mioritic, " in perioada feudala, alchimistii din arile Romane au urmarit realizarea elixirului
care in basme promova tineretea fara batranete si viata fara de moarte ", si tot aici, pe pamantul
Zeului Stancii, al Fulgerelor, in Tara Lupilor, e Vf Omu si Osia Cerului, Axa Lumii.
Despre Axa Cerului, Crucea Cerului, Axa Lumii, s-au scris si s-au facut numeroase studii si cercetari.
Desi fiecare analiza, cercetare-n parte, prin vocea celor ce argumenteaza si vin cu dovezi de tot
felul, inclusiv descoperiri ce intaresc afirmatiile in sine, sustin ipoteze, locatii si teze fascinante la

prima vedere, toate au ca numitor comun acelasi subiect, teorie : existenta Axei Lumii in spatiul
carpato-danubiano- pontic, pe plaiuri mioritice, aici, la noi, in tara noastra, Dacia Nemuritoare.
Gradina Edenului e " semnalata " ca existand in sud-vestul Daciei, din nou descoperirile arheologilor
vin in sprijinul acestei ipoteze : bratari de aur in chip de capete de vipera din specia Amodites,
pescari si vanatori grota Hotilor ( vechime de 10 000 de ani ), Adamclisi ( Adam Clisi a?" pamantul
lui Adam, Pamantul Omului, Adam=om, tradus din ebraica ), pesteri locuite cu zeci de mii de ani
i.e.n ( 100 000 a?" 40 000 ani i.e.n. ), teoria ce susttine existenta Evei-Havva pe Vale si la nord de
Pison ( rau Sfant ) identificat ca fiind Dunarea, deci in regiunea Havila-Valhia, respectiv, Dacia
Nemuritoare, Dackha-stramosul oamenilor s.a.m.d.
Maximul Energetic al Intregului Pamant, prin care trece Axa Lumii e localizat de istorici, cercetatori,
arheologi, oameni de stiinta, etc, de pe intreg cuprinsul lumii si care s-au aplecat de-a lungul anilor
si istoriei, numeroaselor studii in materie, ca existand pe teritoriul nostru. Fie in Muntii Bucegi pe Vf
Omu, fie in Masivul Godeanu, Mehedinti, in Muntii Buzaului sau in Vf Gugu din Masivul arcu
( Banat ).
Cele mai pertinente ipoteze sunt cele sustinute si argumentate de catre :
- N Densusianu : "centrul populatiunii neolitice din Europa, al oamenilor nascuti din pamant, a fost
in zona Portile de Fier-Muntii Bucegi-Muntii Buzaului. "
Axa Cerului, Crucea Cerului a?" Vf Dumbrava-Bucura, langa Vf Omu, in jurul Sfinxului exista un
halou de Lumina uneori vizibil, si in intreaga zona s-au semnalat fenomene inexplicabile aparent,
precum incarcarea energetica cu efecte absolut si incontestabil benefice organismului, aici fiind
localizat Muntele Sacru Kogaionul, Poarta Kogaionului facand legatura cu Universul.
- Herculane a?" Cel mai puternic punct energetic din lume : istoricul V Parvan, bioenergeticianul
Iulian Urziceanu, gen V Dragomir care a demonstrat existenta acestui fenomen pe cale astrogeodezica si gravimetrica in Godeanu creand un camp magnetic atat de puternic incat campul
gravitational capata ondulatii.
Apa Vie, Apa Nemuritoare a Dacilor, Apa Vietii, Apa Pura, este existenta pe teritoriul tarii noastre
( Manastirea Sambata de Sus, Fantana din Runc-Alba, Muntii Bucegi-Kogaion- intre Lacul Bolboci si
Scropoasa, Barlad, 7Izvoare Herculane, Comarnic-Prahova, etc ) prezinta un scop ridicat pentru
intreaga lume, dovada imbutelierea secretizata a Celei mai Pure Ape din Europa in Valea Prahovei,
de catre o firma din Campina si experti NATO din Berlin, dovada proprietatile terapeutice
demonstrate in timp ale acestei Ape,
" Se vorbeste in legendele romanesti de o populatie misterioasa, blajinii, rohmanii, rucmanii, despre
care se spune ca: "sunt blajini, sunt sfinti, locuiesc la capatul lumii ("dincolo de Boreas")
aproximativ de apa Sambetii; toti sunt sihastrii; tara lor se numeste Macarele (Macaron nesoi a?"
adica Insulele Preafericitilor). Portile raiului sunt aproapea?La Rohmani se gaseste apa vie si apa
moarta."
" Pe versantul estic al muntilor Bucegi in zona Cheile Scropoasa, la 1300 m altitudine, se gaseste
una din cele mai mari surse naturale de apa minerala naturala necarbogazoasa din lume. Sursa
este cunoscuta de peste 2000 de ani sub denumirea de "7 Izvoare".
Legenda spune ca de aici au baut apa Zalmoxe si dacii cei puternici.
Aceste 7 izvoare au fost considerate multa vreme "izvoare ale nemuririi". "
" Da, am zis-o si o voi repeta pana voi putea fi auzit, ca misiunea noastra este sa dam stiintelor
arheologice pe omul Carpatilor preistoric, anteistoric. "
(Cezar Bolliac)
Sursa: sfinx777

Testamentul Lupului Alb - de Hafial la 07/06/2009, 15:37 - Cat

Testamentul Lupului Alb

Poate ca ar trebui sa ne amintim ca suntem generatie de Daci Liberi, ca Spiritul Marelui Lup Alb
vegheaza, asa cum Sfinxul in tacere si prin taceri ne vorbestea? Suntem Stapani pe deciziile
noastre, daca dorim cu original, si nimeni nu ne poate manipula sau constrange la nimic, o farama
din Spiritul Marelui Lup Alb ajunge sa nea? trezim, sa ne redescoperim spiritul de Luptatori, sa nu
mai permitem sa fim umiliti, sa nu lasam ca valorile sa ne fie calcate-n picioare, sa ne opunem
ingradirilor si niminicieia? o farama si-acea farama din Spiritul Marelui Lup Alb se afla-n fiecare pui
de Dac !

Imaginea mitica a Lupului Alb - capetenia lupilor, era respectata cu sfintenie de catre stramosii
nostrii ca pe cel care a fost salvatorul dacilor, din cetatea Sarmisegetuza asediata de romani si in
general cel care-i ajuta in orice moment de cumpana. Este surprinzatoare similitudinea intre
legenda Lupului alb si legenda zeului Apollo. cesta isi avea templul pe insula Alba ( Leuke), pe malul
Marii Negre ( actuala Insula a Serpilor). In fiecare toamna Apollo se retragea in * misterioasa tara a
hiperboreenilor, unde domeste aprigul Boreas * pentru a petrece iarna. El era conducatorul acestor
hiperboreeni si era denumit Lycantropul , adica Lupul, in mitologie ramanand cu denumirea de *
Lupul Luminos *.
Pentru a contracara credinta in puterea magico-mistica a lupului, crestinismul primitiv l-a investit
pe Sfantul Petru (Samedru) cu atributele de pastor al lupilor , care sunt considerati cainii sai,
precum si pe fratele sau , Apostolul Andrei, care se spune ca a propovaduit Evanghelia
Mantuitorului in * teritoriile lupilor *, printre care si Dobrogea. (Dumitru Manolache - Sfantul Apostol
Andrei si protocrestinismul in spatiul romanesc. Lupii mielului)
Se pot banui cel putin doua izvoare ale acestei ipostaze de patron al lupilor: una poate dacogetica daca locuitorii Daciei vor fi practicat intr-adevar Lycantropia (cuvant grecesc insemnand
transformarea unui om in animal. In Evul Mediu, Lycantropia era una dintre acuzatiile pentru care
erau arse pe rug vrajitoarele. In psihiatrie este asimilata cu dedublarea personalitatii).
O alta ipostaza este in mod sigur alano-oseta, stiind ca alanii au stationat un rastimp destul de lung
pe teritoriul fostei Dacii si ca urmasii lor - osetii din Caucazul de nord, au avut in epica lor
precrestina un cult al zeului Tutyr , venerat ca pastor al lupilor. ( Victor Kernbach - Universul mitic
al romanilor).
Pentru poporul roman imaginea lupului persista ca o dominanta mitica. In patru substraturi mitice
se reia si se verifica imaginea sacra a lupului: Substratul aborigen local , cel al lupului neolitic;
substratul indo-european , cel al lupului dac si daco-celtic; substratul neo-indo-european , cel al
lupului latin ingemanat cu cel dac intr-o sinteza daca-romana; substratul iudeo-crestin primitiv, care
preia si rastalmaceste aspectele zoomitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice
precedente intr-o viziune de bestiar apocaliptic. ( Romulus Vulcanescu in Mitologie Romana)
Semnificative sunt cuvintele bocetului cules de catre Constantin Brailoiu :
Si-ti va mai iesi / Lupul inainte / Ca sa te spaimante / Sa nu te spaimanti, / Frate, cum sa-l prinzi / Ca
lupul mai stie / Seama codrilor / Si-a potecilor / Si el te va scoate / La drumul de plai / La-un fecior
de crai. - Sa te duca-n paradis / C-acolo-i de trai / In dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul / In camp cu
bujorul / C-acolo ti-e dorula?
Sursa: sfinx777

Caz bizar la Bistrita o treapta se incalzeste fara explicatie - de Eliszar la 12/03/2009, 21:58 - Cat

Enigma marii sarate de sub Vilcea - de Eliszar la 04/03/2009, 21:47 - Cat

Enigma marii sarate de sub Vilcea

S-a crapat pamantul si o lumina a tasnit in noapte
In anul 1992, mina de la Ocnele Mari era inchisa dupa mii de ani de exploatare. La nici 10 ani, un
deal intreg era inghitit de pamant si forma un val de saramura care inunda casele localnicilor. A fost
inceputul unui Armaghedon care s-a abatut asupra oamenilor. Unii au plecat, s-au mutat cu totul in
zone mai protejate. Altii insa, nu vor sa paraseasca locul unde stramosul a batut primul tarus si a
pus prima caramida. Dar acesti ultimi curajosi, putini, traiesc o poveste de groaza permanenta.
Pentru ca pamantul freamata. Se misca la propriu, de parca cineva ar zgudui subteranele. Oamenii
sunt speriati. Spun ca asta s-a inrtamplat doar in ultimii ani si ca pamantul de acolo ar fi blestemat
sa inghita tot ce e viu.
Domnule, am 63 de ani si am vazut multe. Nu ma pierd usor cu firea. Dar acolo, in maruntaiele
pamantului se petrece ceva rau si nimenea nu poate face nimic, spune domnul M. D., care a lucrat
mai bine de 20 de ani la ocnele de sare. Dumnealui spune ca in 1986, la o surpare de teren, a
aparut din adancuri un cadavru ciudat, aproape perfect conservat de sare.
L-am vazut cu ochii mei. In noaptea aia eram de serviciu si imi amintesc totul de parca s-ar fi
inrtamplat acum. La un moment dat s-a auzit un zgomot infernal, de parca s-ar fi deschis o usa
metalica. Scrasnea pamantul de parca era fier pe fier. Apoi o data s-a crapat pamantul si o lumina a
tasnit in noapte. Cand ne-am uitat sa vedem ce e, am vazut un barbat ciudat. Avea in jur de 2 metri
si ceva si era imbracat ciudat. Pielea era de o culoare aproape aurie. Ceea ce ne-a uimit pe toti a
fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisi iar fata sa, desi cu trasaturi
frumoase, inspira teroare. Unul dintre colegii mei chiar a facut o gluma si spunea ca asa trebuie sa
fi aratat Stapinul Intunericului dupa caderea sa pe Pamant. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta
sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au
spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca si cum ceva ii explodase in interior.
Lucrarile au fost sistate imediat. La cateva ore, o echipa de la Bucuresti s-a prezentat la fata locului.
Au izolat zona si au inceput sa faca cercetari. Nimeni nu stie ce au cautat si nici daca au gasit sau
nu ceea ce au cautat, dar lucratorii din echipa care facuse prima descoperire a fost amanuntit
anchetata de Securitate.
Ne-au intors pe toate partile cu tot felul de intrebari despre familie si prieteni. S-a zvonit atunci ca
mortul era un sppana si ca de asta era implicata Securitatea, dar eu sunt convins ca nu e asa. Ce
sppana vine imbracat cu haine care pareau vechi de sute de ani, isi pune un inel imens pe deget si
poarta un pumnal incrustat cu pietre scumpe? Ca noi ne-am si mirat de pumnalul ala care nu avea
pe el nici un pic de rugina.
Moartea nu ii atingea
Oamenii nu au aflat nimic despre identitatea celui aruncat afara, dar de atunci au aparut tot felul
de variante si povesti legate de identitatea sa. Domnul Catalin Vornicu, pasionat de istorie, are o
teorie proprie. Domnia sa spune ca, in urma cu peste 3.000 de ani, Vilcea facea parte dintr-un
ansamblu religios pelasg.
Imperiul era condus de o dinastie de natura divina. Toti regii aveau si titulatura de <zeu> si
purtau acelasi nume, respectiv Salmos (I, II s.a.m.d. pana la XXVI). E posibil ca barbatul descoperit
sa fi fost unul dintre vechii regi sau poate ca facea parte din vechiul ordin de lupta zamolxian. A
existat un astfel de ordin de lupta care sprijineau centrul politic de la Sarmizegetusa. Pentru ca
Sarmisegetusa a fost mostenire pelasga. Egiptenii insisi au fost ingroziti de faptele de arme ale unui
astfel de grup de cavaleri, la atacul cetatii Aqad. Se spunea despre ei ca au puteri supranaturale si
ca moartea nu ii atingea. Multi au inteles prin asta ca erau nemuritori, dar eu sunt convins ca era
vorba de faptul ca trupurile le ramineau intacte dupa moarte.
Diavolul din adancuri
Alte teorii nascute intre timp, sustin ca locul a fost dintotdeauna ciudat. Pe vremuri, aici erau adusi
raufacatorii, cei care trebuiau sa plateasca pentru relele facute, cei blestemati de societate. Stiti
care era primul lucru pe care il faceau ocnasii cand patrundeau in subterane? Se rugau. Se rugau sa
iasa teferi de acolo. Nu pentru ca le-ar fi fost teama pentru sanatatea lor. Ci pentru ca unii
dispareau fara urme acolo, de parca s-ar fi evaporat. Nu era vorba de vreun accident ci de lucruri

pe care oamenii nu si le puteau explica. De aceea, printre ocnasi, se spunea ca subteranele de

acolo sunt stapanite de Diavol iar diavolul isi lua din cand in cand obolul.
Intr-o cronica de la 1812, se vorbeste despre un preot trimis de la Tismana ca sa-i spovedeasca pe
ocnasi. Acestia refuzau sa mai patrunda in adancul pamantului dupa ce mai multi tovarasi de-ai lor
fusesera luati pur si simplu de langa ei. Intr-un raport catre staretul sau, preotul descria teama
ocnasilor si dadea detalii precise despre ceea ce vazusera oamenii in adancuri. Diavolul era descris
ca un print al adancului, care se plimba prin subteran fara sa paseasca si care putea face sa
dispara, doar cu suflarea, pe oricare dintre cei de dedesubt. Cei care au incercat sa i se
impotriveasca au disparut fara sa mai apara vreodata. Dar, cu toate acestea, preotul era sceptic in
privanta acestor aparitii satanice. El spunea ca ocnasii au halucinatii din cauza hranei
neindestulatoare si a aerului imbacsit. Cat despre disparitiile ciudate, era convins ca e vorba de
ceva mai lumesc, adica de razbunari, de lupte intre ocnasi, pentru supravietuire, iar mortul era
ingropat in imperiul de sare.
Pamantul viu de la Valcea
Oamenii spun ca pamantul este viu, la propriu. Ca se cutremura si apar crapaturi in el pentru ca sa
dispara aproape instantaneu. Maria Leuca, povesteste. Eram cu sotul meu si ne intorceam de la o
fina a noastra. Sa tot fi fost in jurul prinzului, dumineca. La un moment dat, cand am trecut pe
langa o sonda parasita, cand am simtit cum ni se misca pamantul sub picioare, de parca ar fi fost o
coala de hirtie batuta de vant. Abia am apucat sa ne prindem de schela, ca au si aparut crapaturi
de jur imprejurul nostru. Iesea un fel de abur albastru, urat mirositor, ca a trebuit sa ne tinem
respiratia. A durat cateva minute si apoi crapaturile s-au astupat de parca n-ar fi existat si totul a
reintrat in normal. Sotul femeii a fost puternic impresionat de ce li s-a intamplat. Cand s-a crapat
pamantul, am avut impresia ca cineva ne priveste din adancuri. I-am auzit respiratia si am simtit o
senzatie de moleseala si-mi venea sa dorm. Dar ceva ma tinea treaz. Poate ca era instinctul de
conservare, nu stiu ce sa zic. Dar ceva era acolo, in adancuri, a incheiat omul, facandu-si cruce.
Altii spun ca uneori, la diverse ore, se aud mugete din strafundurile pamantului. Cand se intampla
asta stim ca undeva, pamantul se va surpa. Si ne rugam sa nu fie pamanturile noastre si nici cele
pe care avem casele ridicate. De cele mai multe ori nu sunt victime, dar sunt si cazuri in care
animale si uneori chiar oameni sunt inghitite de adancuri.
Marian Petrea si-a vazut casa inghitita cu tot cu animalele din batatura. Isi aminteste si acum cu
groaza de moment. Era spre asfintit si dadusem de mincare la vite si la porci. Numai deodata ce se
inroseste cerul si devine singeriu. Cand am vazut asta am zis ca nu-I lucru curat. Apoi au inceput
vitele sa se agite si sa mugeasca, iar ciinele sa urle si sa se repeada in lant. Mi-am dat seama
imediat ca vine cutremurul si am luat-o la fuga spre capul satului cand a inceput sa se scufunde
pamantul. Facea un uruit ca de moara, de nimenea nu mai auzea nimica. Am vazut cum toata
agoniseala mea se scurgea in adancuri, dar nu-mi era gindul la asta ci la cum sa scap de acolo.
Timp de trei zile si trei nopti, prin crapaturile ramase au iesit flacari. Or fi ars lucrurile mele sau
altceva, nu stiu. Dar stiu ca in zona noastra nu sunt acumulari de gaze. Iar cei care au venit sa
analizeze dupa au pus totul pe seama golurilor de sub pamant. Hai ca inteleg surparea din pricina
golului, dar e normal ca dupa surpare sa ramina groapa acolo, nu?! La mine nu s-a intamplat asta,
ci pamantul s-a inchis pur si simplu la fel ca inainte, de parca nu s-ar fi crapat vreodata. Atunci
unde s-a dus ditamai casa cu tot cu gospodarie?! Asta nu o pot intelege. Ca dupa am adus un
excavator si am sapat vreo 8 metri, dar n-am gasit nici o urma, de parca n-ar fi existat niciodata.
Referitor la asta, domnul Ion Mateescu, geolog, spune ca e posibila o oarecare explicatie logica.
In Vilcea, dupa cum se stie, exista acei celebri trovanti, acele formatiuni formate pe fundul marilor
ancestrale si care s-au ridicat o data cu fundul marii, ajungind la suprafata, pe dealurile din zona.
Ridicarea acelui fund de mare nu s-a facut constant, centimetru cu centimetru, ci au fost fortate de
modificarile geologice. Cand doua straturi geologice aflate in expansiune, se intilnesc, se imping
una pe cealalta. Pana la urma cea mai puternica trece deasupra iar cea mai slaba trece dedesubtul
primeia. Asta cred ca se intampla si in zona Ocnele Mari, dupa cele pe care mi le-ati spus. Deci acea
casa nu a disparut pur si simplu, ci se afla in adancuri, sub placa puternica care a iesit la
suprafata. Dar localnicii sunt sceptici si spun ca stiinta nu poate da un raspuns adecvat. N-om
avea noi multa carte, dar stim si noi ca acele intilniri dintre doua placi geologice nu se petrec in
cateva minute ci sunt proces a mii de ani sau chiar mai mult. Ori la noi totul se petrece la nivel de
minute.
Dincolo de superstitii

Cel mai greu le-a fost localnicilor in 2001 si apoi in 2004, cand doua valuri de saramura au maturat
zona, lasand in urma lor un mic desert de sare. Ei spun ca de cand acea mumie a fost scoasa la
suprafata, nimic nu mai e cum trebuie sa fie. o fi fost vreun mare rege de demult si blestemul lui
ne-a lovit, asa cum este cu blestemul faraonilor. Ca de atunci toate s-au stricat pe la noi si oamenii
saracesc pe zi ce trece iar unii dispar fara urma. Domnul S.D. inginer chimist, spune ca blestemul a
fost adus de cei care au exploatat sarea.
Domne, traim in secolul satelitilor, nu mai puteti crede in superstitii. Ce blestem domne?! A fost
din cauza ca aia au vrut sa faca economie de motorina. Ca aici stiti cum se scotea sarea? Se
introducea apa in subterane si apoi era extrasa saramura. Ori, ca sa nu se surpe peretii, se baga si
o pelicula protectoare de motorina. Cum n-au mai bagat motorina, ca voiau sa faca economie, cum
s-a ales praful de tot. Au inceput sa se surpe galeriile si sa inghita case si toate alea . Pai asa se
vad si focurile alea. Sunt produse de motorina veche. SI se vad pana arde complet motorina. Hai
domne ca sunteti oameni seriosi, nu va mai luati dupa unii si altii cu blesteme si faraoni si mai stiu
eu ce, incheie dumnealui.
Marea din adancuri
Dincolo de ipotezele deja existente, mai exista una, care poate parea fantezista daca nu ar fi opinia
unui cercetator. Domnul Nicoara Rusescu, geolog, a fost mereu pasionat de modul de formare a
reliefului din Romnia, in special din zona Vilcei, de unde este dumnealui de fel. Si desi opinia sa nu
este imbratisata de nici un alt geolog, sustine ca el are dreptate si ca evenimentele din urmatorul
mileniu ii vor confirma teoria.
Stim deja cu totii ca teritoriul Romniei a fost o mare ancestrala. Unii spun ca fundul marii s-a
ridicat treptat, iar marea s-a retras. Eu insa stiu ca nu este asa. Da, e adevarat ca mare parte din
mare s-a retras in fata uscatului, dar in zona asta, lucrurile s-au petrecut altfel. Aici nu avem de-a
face cu o ridicare a fundului ci cu o suprainaltare geologica. Placa geologica care a format dealurile
dimprejur s-a ridicat, pur si simplu, peste ultima bucata de mare. Ce vreau eu sa spun e ca bucata
asta de mare din Vilcea inca exista la adancimi foarte mari, iar cavernele de sare nu sunt decit mici
portiuni din acea mare sarata, prinsa intre roci. Nu stie daca Vilcea este in pericol de a se scufunda
si nici nu-si poate sustine teoria cu dovezi puternice. Singura lui proba consta din componenta
straturilor geologice din Vilcea care sunt complet diferite fata de cele din preajma judetului sau.
Diferenta geologica nu poate fi explicata decit prin teoria mea. Iar disparitiile ciudate de case
arata doar ca placa este inca activa si ca in adancuri se petrec transformari bizare. Inca.
De jur imprejurul Ocnelor Mari, exista lacuri imense cu apa sarata. Totul se intinde pe zeci de
hectare. Oamenii deja nu se mai tem ca intr-o zi ar putea fi inghititi de pamant. Se uita cum vin tot
felul de straini pe acolo, cu tot felul de aparate care mai de care mai ciudate. Toti fac calcule si
masuratori. Si toti angajeaza ghizi dintre localnici pentru a ajunge in diverse zone. Nimenea nu ne
spune pentru ce vin. Zic unii ca vor sa consolideze terenurile, dar cine sa-I creada? Noi stim ca pe ei
ii intereseaza ce-I acolo, in adancuri, acoperit de sare, nu viata si bunastarea noastra. Nu pentru noi
vin ei si sapa si fac masuratori si tot cauta ceva, numai Dumnezeu stie ce o fi in adancuri. Dar se
vede treaba ca ce cauta ei merita, pentru ca nu se uita la bani, incheie doamna Leuca.
In ultimii ani, un peisaj al disperarii s-a lasat peste intreaga zona. Totul pare lipsit de viata. Pentru
ca pofta de viata a disparut din inimile celor de acolo. Domnule, noi traim intre doua lumi. Noi
suntem pe pragul dintre viata si moarte, dar nici asa nu plecam de aicea. Ca aicea este viata
noastra si daca Bunul Dumnezeu asa o vrea, aicea o sa fie si moartea noastra, alaturi de cei dragi.
Eliszar

Secretele Bucurestiului - de Eliszar la 28/02/2009, 23:23 - Cat

Secretele Bucurestiului

Bucurestiul necunoscut, Bucurestiul misterios, Bucurestiul pitoresc - Curtea boiereasca de la

Dudesti-Cioplea
Din ce in ce mai putini bucuresteni cunosc istoria capitalei noatre plina de povesti interesante unde
adevarul se impleteste cu incredibilul si istoria gliseaza spre fabulos, ramanand opaci la
frumusetea, misterul si fascinatia unui oras (este adevarat, chiar si astazi plin de violente contraste)
de vremuri, dispretuit si iubit in acelasi timp. Un oras care i-a vrajit pe multi straini de-a lungul

timpului, in asa masura incat statornicindu-se aici, nu l-au mai parasit niciodata, confirmandu-se
parca versurile celebre de alta data:
"Dambovita unda dulce, Unda cu celebrul dar, Cine te-a gustat vreodata Va sa plece in zadar:
Dambovita apa dulce, Cine-o bea nu se mai duce!"
Trecem impasibili pe anumite strazi, nestiind ca la cativa zeci de centrimeti sub pasii nostri dorm
uitate de vremi ramasitele zidurilor unor cladiri vechi ce alta data au fost fala acestui oras, trecem
grabiti pe langa palate si case unde au trait oameni care au facut istoria Romaniei, trecem
cufundati in problemele zilnice prin locuri ce alta data erau mandria acestui oras (pe care multi l-au
supranumit) "Micul Paris"...
Spre surprinderea unora dintre noi, in Bucuresti inca mai exista zone neatinse de viscolul vremurilor
(si de ignoranta si rautatea oamenilor) care, restaurate cu grija si competenta ar putea intra in
circuitul turistic al capitalei, devenind obiective istorice si culturale de mare interes atat pentru
bucuresteni, cat mai ales pentru oaspetii straini. Un astfel de loc, foarte putin cunoscut, este curtea
boiereasca a lui Constantin Dudescu ce facea parte dintr-o foarte bogata familie a secolului al XVIIIlea, ansamblu care a ramas printr-un miracol aproape intact , acum fiind singurul exemplar de
acest gen care mai exista pe intregul cuprins al Bucurestilor. Constantin Dudescu se tragea dintr-o
veche familie de boieri valahi, primul cunoscut fiind Dumitru din Dudesti mare vornic, din vremea
lui Mihai Viteazul.
Istoricul Emanore Hagi Mosco, in cartea sa "Bucuresti. Amintirile unui oras", aparuta la editura
"Fundatiei culturale romane" in anul 1995, face o scurta istorie a acestei familii, precum si o
descriere amanuntita a curtii boieresti de la Dudesti-Cioplea, asa cum se prezenta ea in ani 19401959. Pentru cei care nu stiu cum aratau aceste asezari boieresti bucurestene, trebuie precizat ca,
incepand cu secolul al XVI-lea si terminand cu secolul al XVIII-lea, ele erau adevarate fortarete unde
modul de viata rural al boierului era transplantat in orasul Cetate de Scaun de pe malurile
Dambovitei. Cea mai sugestiva descriere a unei astfel de curti boieresti (intamplator ea a apartinut
tot familiei Dudescu si era asezata nu departe de manastirea Mihai Voda, cam pe locul unde se afla
acum ceea ce a mai ramas in urma demolarilor de pe strada Apolodor), a facut-o in operele sale
scriitorul Ion Ghica, vestitul Bei de Samos.
Potrivit afirmatiilor sale, ea era o "...adevarata cetate, un stat in stat: nici politia, nici justitia
domneasca nu indraznea sa treaca pragul portii...".
Curtea, cat o mosie, avea o lungime de un kilometru si era inconjurata de ziduri puternice, inalte de
7m, sustinute pe alocuri si de contraforturi, cu foisor de paza la poarta, asemanator probabil cu cel
de la Mogosoaia. Casa cu ziduri de un metru grosime, era construita din caramizi subtiri, bine arse,
legate cu mortar hidraulic in straturi groase, peste vaste pivnite boltite cu parter inalt si etajul cu o
suprafata de aproape 1000 metri patrati. In cuprinsul acestui adevarat domeniu se afla un paradis
propriu (asa cum aveau toate marile case boieresti din vremea aceea), dependinte pentru toate
categoriile de slujitori, brutarie, croitorie, cizmarie, hambare pline cu provizii, ghetarie, grajduri
pentru douazeci-treiezeci de cai si soproane pentru zece-cincisprezece trasuri si carute, fanarie,
lemnarie, gradina de zarzavat, livada, crescatorii de porci, pasari, vite si alte animale. In bucataria
mare ca la manastiri, in vatra careia se puteau frige boi intregi, se pregatea mancare separata
pentru boieri si norod.
Lady Elizabeth Craven, englezoaica venita in vizita la principele Nicolae Mavrogheni (1786- 1790),
aminteste si de parcul englezesc al boierului Dudescu, in mijlocul caruia se afla un helesteu plin cu
pesti, despre care, insa, nu a avut o impresie foarte buna, asemanandu-l cu o gradina de zarzavat a
unui vicar din Anglia. Tot scriitorul Ion Ghica mai face o descriere plina de pitoresc a unei case
boieresti tipice pentru secolele XVII-XVIII:
"Casele boieresti erau ziduri tari ca de cetate, in cate patru si sase caramizi, cu odai multe si mari,
cu pivnite adanci si boltite, cu beciuri si un rand de odai deasupra, cu pod din sterasina pana-n
sterasina; grinzile erau ca ursii de pod de groase; la cheresteaua unei case mergea un parchet de
padure seculara intreaga; pardoseala salilor si a tinzilor era de caramida pusa pe michi, invalitoarea
de sindrila batuta pe sapte si noua, inalta aproape de doua ori cat casa, ca sa nu tina zapada si ca
sa se poate scurge apa mai lesne. Corpul principal se compunea dintr-o sala de mese, de colo pana
colo, cu odai in dreapta si in stanga, cu tinzi in cruci prin care se comunica cu celelalte parti ale
edificiului, case cu scosuri in toate partile si cu sacnasiu, fiecare odaie cu ferestre spre trei parti ale
lumii, tavanele erau de stejar, streasina scoasa de o jumatate de stanjin ca sa tie vara umbra, s-o
apere toamna si primavara de ploi si iarna de viscol si de zapada, curtea era inconjurata de zid
bolovanit, inalt si gros, poarta cu bolta, cu doua scanduri de usi de stejar ferecate, cu foisor
deasupra, unde pazea ziua si noaptea arnauti; sub gang era o odaie pentru pazarghidean in timp de
ciuma. Din pridvor, o galerie deschisa ducea la biserica, caci fiecare casa mare avea biserica in
curte sau in corpul casei intr-un colt."
Pana prin anii '80 trecatorul mai putea admira pe strada Mircea Voda la nr.5 (in curtea casei Eliad
construita in anul 1863 si care a apartinut unui foarte pitoresc personaj bucurestean, Atanase Eliad)
un zid gros care s-a mentinut pe o mare portiune, din caramida ingusta si prevazut cu metereze pe

unde se putea trage cu flinta. Aceasta nu era altceva decat o ramasita din zidul imprejmuitor al
unei case boieresti, probabil din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea, pe locul careia s-a ridicat casa
Eliad. De fapt, Bucurestiul acelui timp nu era altceva decat un mare sat cu majoritatea caselor din
lemn, cu gradini, livezi si vii imense, cu ulite intortocheate, plin de izvoare, balti si iazuri
mlastinoase, unde numai curtile boieresti, bisericile, manastirile, hanurile si bineinteles Curtea
Domneasca erau construite din caramida si piatra.
Revenind la curtea boiereasca a Dudestilor, trebuie mentionat faptul ca, in secolul al XVIII-lea, ea
era situata cu mult in afara orasului, adica pe una dintre numeroasele mosii ale familiei. Astazi se
mai pastreaza, pe o mare intindere zidul imprejmuitor cu poarta originala, conacul (destul de
transformat) din mijlocul curtii, construit pe locul unuia mult mai vechi (pivnita este anterioara
conacului), cuptorul de paine si biserica aflata in afara incintei. Adresa acestui monument de
arhitectura este strada Ilioara nr. 15, aici functionand o intreprindere, si se afla chiar vis-a-vis de
scoala de soferi Ilioara. Privind aceste vestigii (care asteapta o soarta mult mai buna) lesne ne
putem imagina viata opulenta a acestei vechi familii de valahi care au contribuit si ei la istoria unui
Bucuresti pitoresc, fascinant si misterios.
Cred ca nu este lipsit de interes, ca in incheiere sa adaug cateva cuvinte despre ultimul
reprezentant al Dudestilor, Nicolae Dudescu, personaj pitoresc si contradictoriu al sfarsitului de
veac XVIII si inceputul celui urmator, care, in ciuda fabuloasei sale averi, a murit sarac datorita
stilului sau nechibzuit de viata. Imprietenindu-se cu un aventurier francez, contele de Lagarde,
Dudescu s-a lasat tarat prin strainataturi unde a trait in risipa si lux. Excentric, rafinat si oriental,
bogatul boier avea obiceiul sa ofere, cu discretie, bijuteri de mare pret femeilor frumoase. Ion Ghica
mai povesteste ca Nicolae Dudescu, incercand sa duca la bun sfarsit o misiune diplomatica la Paris,
a folosit metode nu prea ortodoxe, dar deosebit de eficiente, citam: "...Madame de Recamier nu s-a
ridicat niciodata de la masa lui fara sa gaseasca sub servet un diamant sau un rubin".
Intorcandu-ne la curtea boiereasca de la Dudesti-Cioplea, imi permit sa sugerez ca acest monument
de arhitectura si istorie, alaturi de alte cladiri si chiar zone intregi ale vechiului Bucuresti, ar trebui
grabnic si competent restaurate, oferindu-li-se astfel o noua viata, reinviind atmosfera unei lumi
pitoresti si fascinante, demult apusa si integrandu-se perfect in circuitul turistic al unui Bucuresti
straniu si misterios, asa cum l-au zugravit in operele lor literare scritori romani de mare valoare,
daca ar fi sa ne oprim la un Mateiu Caragiale, Eugen Barbu si Petre Dumutriu. Aceste spatii unice pe
tot cuprinsul Capitalei, pot deveni gazda generoasa al unui complex muzeal si hotelier cu toate
ingredientele necesare: un muzeu care sa sugereze viata unei familii de boieri din veacul al XVI-lea
pana in veacul al XIX-lea, un mic hotel construit in spiritul epocii (pe locul vechilor dependinte),
restaurant cu crama in pivnita conacului, sali de expozitii, magazine etc.
Eliszar

Harta zonelor radioactive periculoase din Romania - de Hafial la 09/02/2009, 14:35 - Cat

De mai bine de 10 ani Fundatia Hobby ClubJules Verne inventariaza si marcheaza zonele
periculoase radioactive din Romania.
In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana
care exploateaza piatra pentru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania. Din
acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa
pierderea razboiului, se opreste exploatarea. Dar, nimeni nu a stiut realitatea. Exploatarea s-a facut
in regim de cariera.
Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor.
In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau
documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de
razboi. Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati
Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au
adus ingineri. Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici.
Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata
documentatia. Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie
datoriile de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza. Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici
o masura. Totul se uita. In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de
nehotarare.
Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa
documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992. Export la rusi nu se mai face,
in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica. Apare o
oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar. Expoatarile
facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de
Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie. Dupa

plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit ... revolutia din
1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera,... pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri
in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite.
Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa. De la
rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in
subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o
lucrare stiintifica, mai ales sa si publici ceva referitor la aceste materiale. Pana si tezele de
doctorat contineau putine date. Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea
era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita).
In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni!
La inceput, cand a
demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit,
ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau
CIA ). Si acum suntem in NATO, nu este asa?!
De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au
fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au
constatat realitatea ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti
colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii
nu au viata mai usoara.
Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul
este ca ne ajuta institutiile guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne
dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in
zona, Protectia Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam
cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem,
fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele
si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special drezina).
Sursa: Istoria uraniului

Apar diverse articole in presa scrisa:

Zona radioactiva
Dincolo de saracie, in Ciudanovita pandeste un pericol mult mai mare. Fostele mine de uraniu din
zona au fost inchise necorespunzator, inca o oara apa contaminata din puturi se poate infiltra in
apa freatica a fantanilor si a izvoarelor din zona. Inchiderea minelor a inceput in 1992 si a continuat
in 1997, dar s-a realizat doar partial si iresponsabil, fara ecologizare (izolarea minereului
radioactiv). Din acest motiv, zona Ciudanovitei este puternic radioactiva. Haldele de steril (in cifra
de 35 in zona Natra, Lisava, Dobrei si Ciudanovita!) nu sunt stabilizate si la fiecare ploaie apele ce
se scurg de pe ele transporta material radioactiv in paraul Jitin, care traverseaza zona locuita.
La un pas de moarte
Am ajuns la Ciudanovita datorita unui om care a fost la un pas de moarte din pricina radioactivitatii:
Mircea Golosie, presedinte al Hobby Club Jules Vernes. Acest club nu avea ca domeniu de activitate
probleme de mediu pana in 1999. Se ocupa de turism si de sustinerea activitatilor stiintifice si de
cerecetare. In acel an, Mircea Golosie s-a imbolnavit grav, inca o termen medicii nu reuseau sa-i
puna un diagnostic. "Timp de o luna si jumatate am facut marcaje montane intr-o zona radioactiva.
Nu stiam ca este radioactiva, fiindca nu era marcata in nici un fel. Medicii au crezut ca am SIDA,
fiindca am slabit 23 de kilograme intr-o luna. Apoi si-au dat seama ca mi-am pierdut imunitatea din
pricina radioactivitatii. Pot spune ca mi-am revenit printr-o minune, fiindca medicii nu aveau ce sami faca", spune Mircea Golosie. De atunci a pornit un razboi cu autoritatile responsabile cu
inchiderea si ecologizarea minelor, care isi fac treaba inconstient, nepasandu-le ca pot pune in
pericol vieti umane.
Case radioactive
Primele exploatari de uraniu din tara noastra au fost deschise in perioada interbelica, de catre
nemti, la Ciudanovita si Stei. La finalul razboiului, acestea au fost preluate de rusi, care au deschis
si altele, noi. "Se castiga foarte bine, se murea mult, rusii nu puteau transporta cat excavau.
Depozitau minereul unde aveau loc, bineinteles, cu gandul ca o timp il vor lua de acolo. In 1964,
rusii au plecat, inginerii de mine au murit si nimeni nu mai stie unde sunt haldele. In '89 a venit
revolutia, minele au inceput sa se inchida, dar haldele radioactive au ramas printre munti,
nemarcate. La Ciudanovita sunt oameni care, in necunostinta de pricina, au folosit ca materiale de
constructii pietre si nisip din haldele radioactive", spune Mircea Golosie.
Autoritatile ascund
"In Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara sunt in jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin
eforturi sustinute am reusit abia anul asta sa convingem autoritatile sa monteze panouri de
avertizare, pentru ca macar localnicii si turistii sa stie sa se fereasca. Credeti-ma, am vazut corturi
montate pe halde radioactive, pentru ca turistii, mai selectionat strainii, nici nu se gandesc ca un
asemenea loc se poate sa nu fie marcat! Am impresia ca autoritatile nu vor sa recunoasca aceste
zone, de frica Uniunii Europene. Europa dar ne poate ajuta sa ecologizam corect aceste zone si nu
vrea decat ca ele sa fie identificate si sa fie marcate corespunzator", sustine Mircea Golosie.
Indiferenta
Hobby Club Jules Vernes a contactat in anul 2000 guvernul Canadei, care a trimis in zona doi
voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist,
ambii ingineri militari. "Acesti oameni au venit aici trei ani la rand si nu au avut cu cine vorbi din
partea autoritatilor", spune presedintele clubului.
Clubul a primit din partea canadienilor aparatura in valoare de 10.000 de dolari, care include un
radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. "Am pus la
dispozitia autoritatilor toate aceste echipamente, inclusiv masuratorile efectuate de noi. I-am scris
domnului Lucian Biro, secretar de stat si presedinte al CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare - n.r.), dar nu am primit nici un raspuns. Anul asta am vorbit si cu doamna
Cornelia Garboni, de la Agentia de Mediu din Timisoara, careia i-am trimis si o scrisoare-raport cu
masuratorile si concluziile noastre in zona. A organizat apoi o conferinta pe aceasta tema la Resita,
la care nu m-a invitat", spune Mircea Golosie.
Nivel depasit
In unele locuri din zona Ciudanovitei, nivelul radiatiilor depaseste de 20 sau chiar de 30 de ori
nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Golosie masoara radioactivitatea in cicli (sau
dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare. Una dintre
haldele provenite de la galeria de la intrarea in colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la
3.500 cps, drumul de intrare la halda mare - 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani

care au nivele de radioactivitate situate intre 3.000 si 6.000 cps!

Bolovani de 9.999 cps
Intr-un raport referitor la zona Ciudanovita tiparit in anul 2002, raport realizat cu ajutorul unor
experti din mai multe tari, membrii Hobby Club Jules Vernes au avertizat asupra pericolului
reprezentat de nivelul mare al radioactivitatii in zona: "Perimetrul blocurilor (de locuinte - n.r.): 60 82 cps. Perimetrul scolii din Colonia Ciudanovita: 40 - 60 cps. In gara coloniei, unde mai este inca
buncarul de incarcare pentru vagoane: sub rampa, la sol, de la 1.000 la 5.400 cps; sub rampa, la
inaltimea de un metru, de la 902 la 4.500 cps; peron gara, pe aleea de beton, 100 cps. Pe sosea, de
la 150 la 220 cps. Nisipul de pe sosea din zona de incarcare prezinta valori neomogene, cuprinse
intre 250 si 350 cps, pana la 1.600 cps. Am gasit bolovani in pondere de 0,7 kg la care am gasit
valori de 9.999 cps (valoarea maxima pe care o poate masura MIP 21 - dozimetrul portabil). Pentru
a continua studiile in aceste zone ar fi utila o colaborare si cu alte institutii abilitate. Pentru o
eventuala colaborare, Hobby Club Jules Vernes ofera logistica formata din autolaborator ARO,
radiometre portabile, echipamente pentru prelucrat documente foto". Brosura a fost trimisa mai
multor institutii autorizate sa se ocupe de acest domeniu: Agentia Regionala de Protectie a Mediului
Resita, Agentia de Dezvoltare a Zonelor Miniere Anina si Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare. Mircea Golosie nu a primit dar raspuns din partea nimanui. Toti cei platiti din
bani publici pentru a se ocupa de aceste probleme aparte de grave s-au facut ca ploua, cu o
nepasare criminala, fara sa tina seama ca era vorba de vietile unor oameni care locuiesc in zonele
analizate! Autorii raportului l-au mai trimis o data, in anul 2004, dar nici de aceasta data nu au
primit nici un raspuns!
Sursa: Banateanul din 29 noiembrie 2004

Fa final PROTV realizeaza un reportaj in emisiunea Romania te iubesc!

La Ciudanovita, in Caras Severin, radioactivitatea este atat de mare, incat oamenii se sting de
tineri, iar cei ce se nasc vin pe lume cu malformatii.

Pana in anul 2000 aici erau mine de uraniu, dar dupa inchiderea lor nimeni nu s-a deranjat sa
masoare pana la ce nivel au ajuns radiatiile in zona. S-au cheltuit insa sute de miliarde de lei pentru
ecologizarea zonei.
In cimitirul Ciudanovita anii trecuti pe crucile de metal arata ca multi dintre cei care s-au prapadit
nu aveau mai mult de 50 de ani. Toti au lucrat in minele de uraniu din muntii Banatului.
Cancerul, leucemia, imbatranirea timpurie, copii cu malformatii - sunt boli frecvente la Ciudanovita.
La Ciudanovita, peste doua sute de suflete traiesc uitate de lume, in suferinta si saracie. Nu au
unde sa plece. Raman intr-un loc contaminat care ii omoara in fiecare zi cate putin.

Surtsa: PROTV
La Ciudanovita, in Caras Severin, radioactivitatea este atat de mare, incat oamenii se sting de
tineri, iar cei ce se nasc vin pe lume cu malformatii.
Pana in anul 2000, aici erau mine de uraniu, dar dupa inchiderea lor nimeni nu s-a deranjat sa
masoare pana la ce nivel au ajuns radiatiile in zona. S-au cheltuit insa sute de miliarde de lei pentru
ecologizarea zonei.

Sursa: PROTV
Alte Surse: ucigasul din adancul pamantului, zone poluate, La Ciudanovita pana si laptele este
iradiat, romania prezenta pe harta europei radioactive, efectele radiatiilor de uraniu

Baba Novac - de Hafial la 10/10/2008, 15:11 - Cat

Baba Novac
In zilele de demult, Imperiu Otoman dispunea de o forta militara care zdrobea fara drept de apel
orice armata europeana. Frica si groaza semanate de turci au dat de fapt un imbold fara anterior
dezvoltarii diplomatiei in Europa acelor timpuri. Sigurul conducator de osti care infrunta cu vitejie si
succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. din nou cel mai destoinic general al sau
a fost un batran haiduc sarb care l-a urmat pe Viteaz deopotriva in moarte, legende si inimile
oamenilor.
Inca din decursul anilor sai de tinerete Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu-Voda, avusese de
nenumarate ori ocazia sa cunoasca starea de spirit a supusilor crestini din provinciile Imperiului
Otoman. Caderea sub dominatie turceasca a popoarelor din Balcani alaturi de transformarea
acestei regiuni in villayet-uri coincidea cu instalarea de catre turci a unui regim de opresiune
caracterizat prin biruri aspre, jafuri si toata seria de violente imaginate. Lipsite de posibilitatile
organizarii unor armate regulate, popoarele din sudul Dunarii au apelat la haiducie drept exclusiv
forma de lupta care le era la indemana.
Haiducia in Balcani a aparut sub forma unui fenomen social generalizat in Serbia, Bulgaria,
Macedonia si nordul Greciei, pentru a inflori mai apoi si in tarile romane. Spontana la inceput,
miscarea haiduceasca din Balcani avea sa cresca in intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se
constitui intr-o adevarata rezistenta armata cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activa si
eficace forma de lupta, care a reusit sa mentina in constiinta maselor populare cutuma razbunarii,
cea care a devenit in Balcani o adevarata traditie, precum si nadejde in libertate alaturi de
redobandirea independentei propriilor state.
Aceste detasamente de haiduci cuprindeau in randurile lor o serie de razboinici experimentati, duri,

manati in lupta de o ura fara margini impotriva cotropitorilor turci. Insufletiti de victoriile in serie ale
lui Mihai Viteazul, gruparile haiducilor cunosc un reviriment fara anterior. Organizati in cete mici de
15-30 calareti, ei atacau si se ascundeau mai usor. Fiecare ceata avea propriul steag si era condusa
de cel mai experimentat razboinic. Cateodata cetele se uneau in detasamente mari si atacau chiar
orase si cetati, cum au facut deseori in timpul domniei lui Mihai. Exista unele documente in acest
sens care certifica faptul ca numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneasca de la
Targoviste aratau domnitorului roman ca daca el ar trece Dunarea, " sarbii, bulgarii si albanezii,
care sunt de aceeasi religie cu dansul, s-ar uni bucurosi cu el".
Era, deci, firesc ca actiunile lui Mihai Viteazul in politica sa externa sa acorde o atentie staruitoare
problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul
pasalacurilor sa vada in victoriile de ecou ale voievodului valah o excelenta prilej de a da la randul
lor lovituri aprige Imperiului Otoman.
Baba Novac - General la 80 de ani
Despre acest erou legendar avem putine insemnari, cu precadere cele privitoare la inceputul
activitatii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Craciun, Cronicarul
Samoszkozy si insemnarile lui privitoare la romani (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a nascut
in satul Poreci, situat pe o insula a Dunarii, in imediata apropierea a cetatii Semedria din Serbia, in
jurul anului 1520. Viata si faptele lui Baba Novac se pot imparti in trei mari perioade distincte :
copilaria in satul de pe malurile Dunarii, haiducia din Balcani si perioada traita in oastea Tarii
Romanesti. In satul Poreci cunoaste de mic copil, umilintele, cruzimea si nedreptatea unor
stapanitori straini. Se pare ca a invatat putina carte in chiliile manastirilor din apropiere, odata ce
stia sa citeasca si sa scrie in slavona. Tanarul Novac devine astfel si un luptator spiritual, un
autentic aparator al dreptei credinte ortodoxe in fata turcilor care-i fortau sau mituiau pe locuitorii
din Balcani sa treaca la Islam. Aceasta rezulta si din faptul ca l-a avut alaturi de-alungul intregii sale
vieti, pe preotul Sasca, cu care de altfel a impartit tragicul sau destin.
Arta manuirii armelor a invatat-o de mic copil, in anturajul unui razboinic sarb, capetenie a unui
grup de razvratiti locali. Pe langa abilitatea sa in lupta, izvoarele vremii noteaza ca Baba Novac era
un masiv de om, de o statura impozanta, care se folosea de forta sa fizica neobisnuita pentru a
baga spaima in dusmani pe campul de lupta. Forta sa herculeana, alaturi de vitalitatea sa
neobisnuita explica faptul ca la varsta de 80 de ani inca se afla in saua calului si participa in lupta
inarmat cu sabie si secure. Mintea sa era intodeauna limpede, in ciuda anilor inaintati, Baba Novac
fiind capitan al unui grup ce insuma 5 000-8 000 haiduci. In armata voievodului Mihai, avea rangul
de general alaturi de fratii Preda si Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta si banul Udrea.
Din pricina saraciei si a darilor pe care nu le putea achita, precum datorita faptului ca a muncit din
greu timp de 3 ani la ridicarea cetatii Semendria fara a fi platit, Novac se gandeste la pribegie
Baladele populare ne spun ca unul dintre motivele care l-au determintat in tinerete pe Baba Novac
sa devina haiduc, este faptul ca era recunoscut drept un barbat dintr-o bucata care nu "scotea
caciula in fata nimanui". Autoritatile turcesti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins si l-au
batut crunt pana cand Novac, intr-un intrare de suparare, s-a ridicat si s-a repezit asupra
tortionarilor sai pe care i-a invins fara drept de apel. Pe capetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat
de pamant pana cand i-a sfaramat oasele. Dupa o asemenea fapta tanarul Novac se refugiaza pe
Valea Timocului unde organizeaza o banda de haiduci alcatuita din romanii timoceni, sarbi si
bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptatori dornici de razbunare, Baba Novac zdrobeste
pe turci la Cladova, cetatea timoceana Florentin si la Vidin.
O mare parte a activitatii sale o desfasoara in vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al Romaniei (U
zelenoj gori Romaniji). B. P. Hasdeu arata ca "Pe blestematul masiv tara noastra, Baba Novac a
petrecut vreo 40 sau 50 de ani, catre care adaugandu-se alti vreo 20 sau 30 din viata sa de la
Poreci, rezulta ca Baba Novac era octogenar, cand victoriile lui Mihai Viteazul, au desteptat nadejde
in sufletul sau, chemandu-l din codrii Bosniei spre un alt camp de lupta, intr-o alta Romanie"
Dupa cativa ani de lupte in Bosnia, rastimp in care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este
prins de acestia. Impresionati de curajul si de forta sa, turcii ajung sa-i propuna sa-l faca aga la
Istanbul, lasandu-i si privilegiul de a-si pastra credinta ortodoxa. Sarb original pana in maduva
oaselor, Novac refuza si selectiona inchisoarea, prilej cu care invata sa vorbeasca turceste si
greceste. Evadeaza dupa doi ani de captivitate si revine in partile Bosniei unde se reapuca de
haiducie.
"Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa"
In aceeasi perioada in Balcani isi desfasura activitatea un alt capitan de haiduci. Originar din
Dalmatia, raguzan dupa generatie, haiducul Deli Marcu conducea la randu-i un grup de 1 500 de
luptatori. Intre cei doi eroi se va lega o stransa prietenie si vor lupta impreuna pe multe campuri de

batalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea ca domnitorul Valahiei, Mihai, fiul lui Patrascu Voda,
a intors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi razboinici. Prima intalnire
dintre acesti eroi are loc undeva in zona Varsetului unde, la ora pranzului, Mihai Viteazul insotit de
capitanii Ghetea, Racea, Vasile Marza, Simion si Patru din Copaceni, este intampinat cu bucurie de
capeteniile sarbesti banul Sava, capitanul Dochian, cneazul Dusan si haiducul Baba Novac. Mihai
cunoscuse darzenia rasculatilor sarbi. Dupa echipamentul de lupta, calitatea armelor si experienta
de lupta, domnul roman isi daduse seama ca sarbii sunt soldati excelenti. "Ne sunt frati si pot apara
tara din coasta, pot scufunda corabiile turcesti care vin pe Dunare, pot hartui drumurile Balcanilor",
explica Mihai Viteazul capitanului Vasile Marza.
La sfarsitul adunarii voievodul Mihai a primit juramantul de credinta din partea tuturor
conducatorilor rascoalei antiotomane a sarbilor. Sub panza cortului, razboinicii sarbi si-au scos
sabiile la picioarele voievodului. detaliat miscat, Mihai isi scoate sabia asezand-o deasupra
paloselor sarbesti. Juramantul este intarit de episcopul Teoharie al Varsetului. Baba Novac a fost
puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Batranul sarb l-a iubit si pretuit toata viata
pe ilustrul conducator roman. La un moment dat, garda personala a Viteazului era alcatuita din
haiducii sarbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de varsta
sa, haiducul octogenar marturisind de nenumarate ori ca si-ar fi dorit sa-l fi intalnit pe Viteaz cand
era mai tanarDintre toti capitanii straini care servisera in armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba
Novac se detaseaza net. Daca scotianul John Smith, albanezul aga Lecca, polonezul Valentin
Walawski si secuii Moise Szekely si Albert Kiraly nu erau in fond decat niste mercenari, lefegii
interesati doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul capitan ne-roman care a ramas
alaturi de Viteaz fara bani, animat doar de pretuirea fata de domnitor si de lupta impotriva
dusmanilor acestuia.
In toate marile batalii ale Viteazului, bratul lui Baba Novac era in toiul luptei. Niciodata nu s-a lasat
impresionat de superioritatea numerica a dusmanului. Ataca cetatea Plevnei alaturi de doar 1200
haiduci. Cu cesta prilej reuseste sa ia multi prizonieri, printre care sotia si cei doi copii al bogatului
pasa Mohamed Mihailoglu. "Tinuta cu omenie si nesiluita de haiduci"- cum spune cronicarul
Balthasar Walther turcoaica si copii sai sunt rascumparati de otomani contra sumei de 500 000
galbeni. In primavara anului 1595, in fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunarea si
marsaluieste pana in Muntii Sarplanina, unde asteapta oastea condusa de Hasan Pasa care traversa
muntii pentru a face jonctiunea cu armata sultanului langa Sofia. Intr-o amabuscada, Baba Novac
ataca si distruge intreaga armata turcesca luandu-i acesteia toti caii, camilele, tunurile si o mare
suma de bani. Majoritatea turcilor sunt ucisi in munti.
Episodul victoriei de la Selimbar se lega de Baba Novac. Haiducul sarb nu mai suporta tratativele
episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory si ataca prin surprindere. In cele trei momente
definitiva de la Selimbar, mana dreapta a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat in linia intai, s-a
batut si a invins toti capitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazar, Peter Huszar, Stefan
Csaki, Moise Szekely si Gaspar Kornis sunt umiliti de batranul de peste 80 de ani. Armurile invinsilor
sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. In anul 1600, timis de Mihai in Banat,
Baba iese victorios intr-o serie de lupte. Ajuns in Moldova, in urmarirea lui Ieremia Movila, ocupa
aceasta provincie romaneasca si cucereste Iasul. Lupta neobosit pana in Hotin si Camenita. Alaturi
de Mihai, la Miraslau repurteaza o victorie istorica. La Naieni, langa Ploiesti se lupta cu polonezii.
Luptele de la Sarata si Bucov il au din nou in cel dintai plan.

Nedreapta moarte a unui erou

In timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, in ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregatesc
o rascoala. Astfel, conducatorul nemesilor maghiari, capitanul Stefan Csaki, inamic personal al lui
Baba Novac, trimite un corp de oaste sa atace prin surpindere tabara lui haiducului la Lipov , in
Banat. In asta miscare, Csaki urmareste sa se razbune personal pe batranul sarb pentru infrangerea
de la Selimbar in timp ce nobilimea ungureasca urmareste sa-l lipseasca pe Mihai de cel mai
pregatit general al sau. In urma unui simulacru de proces, Baba Novac si preotul Sasca sunt
invinuiti de colaborare cu turcii (!) si osanditi la moarte.
Sadismul nobililor unguri iese inca o termen la ivela pe rand de 5 februarie 1601, cand Baba Novac
si prietenul sau de o viata, preotul Sasca, sunt adusi in bazar din mijlocul cetatii Clujului, actuala
bazar Unirii din Cluj Napoca. Calaii primesc ordinul de a face supliciul batranului haiduc cat mai
indelungat si dureros, pentru ca nemesii sa se poata delecta mai mult timp cu chinurile luptatorului
pe care l-au urat cu o dementa neomeneasca.
La ora 10 dimineata, Baba Novac este adus in lanturi pe platfoma de executie. Calaii au inceput
ingrozitoare executie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de doua
grinzi si spanzurat deasupra unui rug, calaii aruncand din cand in cu apa peste el pentru a-i prelugi
chinurile. La fel ca Horea, eroul motilor din Apuseni care avea sa sfarseasca torturat de nemesi,

Baba Novac nu scoate nici un tipat sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cat si de
bravura cu care infrunta chinurile cumplita batranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro
Spontoni consemneaza ca supliciul si moartea lui Baba Novac au durat o ora si jumatate.
Sadismul nobililor maghiari nu se opreste aici. Csaki ordona tragerea in teapa a trupurilor lipsite de
viata ale celor doi dupa care, aceiasi nobili se pun pe un ospat urmat de o betie. A doua zi compun
o poezie intitulata "Cand a rabdat Baba de frig in gerul iernii", in care comenteaza batjocoritor
modul in care corbii au mancat din cadavrul lui Novac
Cronica adminstrativa a orasului Cluj, consemneaza la randu-i ca: "Am dat tiganilor pentru ca au
schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preot, celor doi calai, 3 florini.
Am platit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac, 20 de florini" .
Dupa victoria de la Guraslau, Mihai Viteazul este din nou stapan pe Transilvania si Tara
Romaneasca. Primul intregitor de tara poposeste la Cluj la inceputul lunii august 1601. Ungurii din
Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovati de moartea lui Novac reusind sa
fuga la timp, iar ceilalti devin lingusitori si se inghesuie sa jure credinta noului stapan al
Transilvaniei. Mihai oficiaza o comemorare solemna, urmata de o pomana in amintirea eroului sarb.
Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreaza toate steagurile castigate in lupta de Baba
Novac. Vestea mortii sale ingrozitoare i-a impresionat pana si pe turci, sultanul Mehmet al III-lea
apreciind intr-o nota personala ca sfarsitul unui astfel de razboinic trebuia sa fie pe campul de
lupta, nu schingiuit de alti ghiauri lasi Pe teritoriul mosiei daruite fiilor sai de catre Mihai Viteazul,
se inalta astazi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

Batranul si legendele
"Baba Novac/ Sare Dunarea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Si-altu-n tapa
alinat"
Oamenii din trecut nu au uitat lupta si sacrificul haiducului sarbo-valah pentru libertate. Baba Novac
a intrat in legendele si inima popoarelor crestine din Balcani si nordul Dunarii fiind, de altfel, unul
dintre putinii eroi despre care s-au scris balade si cantece inca de pe vremea cand era in viata.
Parca pentru a pecetlui prietenia istorica si fratia de credinta care-i leaga pe sarbi de romani, in
Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slaviti eroi nationali alaturi de Milos
Obilic, Marko Kraljevic, Lazar Hrebeljanovic si alti luptatori ai panteonului razboinic sarb. In baladele
sarbesti, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris in compania fiului sau cel mare,
Gruia. Deopotriva in baladele sarbesti si romanesti este relatat episodul caderii in prizonierat al lui
Gruia, cel care este intemnitat de turci la Istanbul. Batranul Novac purcede spre eliberarea fiului
sau pe care reuseste sa-l faca scapat din inchisoarea orasului folosindu-se de diverse viclesuguri. In
timpul evadarii ei sunt surprinsi de gardienii inchisorii si dupa o lupta scurta in chiar inima
Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tata si fiu, reusesc sa fuga cu bine in Tara Romaneasca.
Figura eroica a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni in folclorul romanesc incat se cunosc
pana in prezent nu mai putin de 101 cantece vechi despre Novacesti! Numarandu-se printre cele
mai impresionate balade populare romanesti, ciclul epico-narativ al Novacestilor a aparut ca un
raspuns al valahilor impotriva expansiunii puterii otomane si a asupririi aduse de acestia. In unele
cantece batranesti actiunile Novacestilor se petrec in Campia Dunarii, Banat, Oltenia sau Tara
Hategului. In aproximativ toate baladele sarbesti despre Novac si fiul sau Gruia, acestia apar inca o
data alaturi de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legatura
cu numele etnic al megleno-romanilor si istro-romanilor din Bosnia. In universul epic bulgar, Baba
Novac nu apare niciodata exclusiv ci alaturi de alte personaje, cu precadere haiduci nationali
bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac si Hajdut Novac, batranul vultur al Balcanilor
omoara orice turc iesit in cale si elibereaza sate intregi de tarani bulgari.
Eroii crestini din cesta parte a lumii au un statut apropiat sfintilor, sfinti de care ii apropie jertfa lor
muceniceasca pentru credinta ortodoxa alaturi de lupta impotriva paganilor turci. Indiferent de
numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a neamuri intregi de haiduci balcanici
care se vor naste in viitor pe aceste meleaguri, precum si parintele cel mai indraznet si iubit al
taranilor asupriti din Balcani. Nu trebuie decat sa aruncam o privire asupra toponimiei localitatilor
din tara noastra, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Grecia pentru a descoperi sute
de orase si sate care-i poarta numele. Romanii de odinioara l-au cinstit nu doar in balade si amintiri
pe marele erou.
Multe asezari din tara noastra poarta numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare,
comunele Baba din judetele Alba, respectiv Maramures, Novac(Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novacesti
(Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac si Novacesti risipite in toata tara.
In istoricul orasului Novaci din Judetul Gorj, este notat faptul ca in aceste locuri a poposit o bucata

de vreme, Baba Novac impreuna cu 5 000 de haiduci sarbi, atunci cand a luptat sub steagul Tarii
Romanesti. Intr-o lume care-si pierde in viteza valorile, cultura, istoria si identitatea, eroul
octogenar ramane inca printre noi pentru a ne aduce aminte lectia uitata a vitejiei, a sacrificiului, a
dragostei de tara si credinta
sursa: descopera

Cucuteni leaganul europei - de Hafial la 24/09/2008, 14:56 - Cat

Cucuteni leaganul europei

Un original Eden egalitarian ar fi inflorit in partea central-estica a Europei acum aproximativ 7 000
ani. Savantii occidentali se declara fascinti de complexitatea si atributele stravechii culturi Cucuteni
de pe teritoriul Romaniei. In prezent lumea stiintifica a ajuns sa recunoasca cultura Cucuteni drept
prima civilizatie a Europei.
Arheologii au denumit-o Cucuteni dupa satul cu acelasi nume din apropierea Iasiului, unde in anul
1884 s-au descoperit intaiele vestigii apartinand acestei culturi. Apoi urme ale civilizatiei Cucuteni
s-au descoperit pe teritoriul Ucrainei langa Kiev in anul 1897, unde a fost denumita Trypilia,
ignorandu-se cu buna stiinta ca era vorba de una si aceeasi civilizatie Cucuteni, descoperita
precedent in tara noastra.
Artefactele sunt alcatuite din statuete de lut si vase din acelasi material.
"Nici la ora actuala nu se cunoaste semnificatia simbolurilor pictate pe vase, precum si rolul
statuetelor care reprezinta forme umane si animale. Mai mult decat atat, nu cunostem cu exactitate
modul cum acei oameni isi tratau mortii, in ciuda excavatiilor recente nu am descoperit nici un
mormant sau loc de crematie" declara Lacramioara Stratulat, director al Complexului Muzeal
National din Iasi, in cadrul conferintei de tipografie premergatoare expozitiei din Vatican.
Cultura Cucuteni a precedat cu cateva sute de ani toate asezarile umane din Sumer si Egiptul Antic.
Conform descoperirilor, oamenii culturii Cucuteni au fost primii care traiau organizati in asezari
mari. Aceste proto-orase de Cucuteni erau alcatuite din cladiri aranjate in cercuri concentrice.
Cultura Cucuteni se intindea pe o suprafata de 350 000 kilometri patrati, pe teritoriul actual al
Romaniei, Republicii Moldova si Ucrainei. Productiile lor artistice erau dominate de linii repetate,
cercuri si spirale care creau un efect de iluzie optica pe vasele care erau impodobite in acest mod
unic.
Nici una dintre statuetele antropomorfice descoperite nu prezinta trasaturi grotesti sau furioase.
Rarele statuete masculine au fetele acoperite de masti, in timp ce statuetele feminine sunt au
picioare lungi si zvelte, sunt gratioase, fara masti si prezinta tatuaje pe corp.
Nu exista statuete cu sclavi inlantuiti sau figurine sacrificate, un semn clar al unei civilizatii
egalitariene si pacifiste, conform opiniilor istoricilor.
"Cunoasterea aprofundata a acesti culturi este foarte importantaSuntem mandri ca aici a aparut
cea mai importanta si avansata cultura neolitica din intreaga lume" afirma Romeo Dumitrescu,
presedintele fundatiei Cucuteni pentru Mileniul trei, din Bucuresti.
Sursa: Descopera

Iisus, marele initiat din Dacia! - de Hafial la 29/08/2008, 16:20 - Cat

Iisus, marele initiat din Dacia!

Numeroase voci, uneori avizate, alteori neavizate, se pronunta ca Iisus Christos nu a existat ca erou
istoric, fiind doar o inventie evreiasca. Ateii mai moderati si cu putina stiinta de carte, sustin faptul
ca inexistenta unui Iisus istoric este sustinuta de cvasi-totala lipsa a informatiilor despre persoana
sa in documentele istorice ale vremii (in afara Evangheliilor a caror existenta nu o pot contesta).
Noi spunem ca nici unii nici ceilalti nu au dreptate.
Avem anumite rezerve in a crede ca evreii se tem atat de mult de o "inventie" si mai selectionat o
inventie de-a lor, cu care ar trebui sa fie mandri. Avem rezerve in a crede si faptul ca Isus lipseste
cu desavarsire in literatura vremii, deoarece exista o sumedenie de autori care-l mentioneaza
foarte clar ca erou istoric. Acest lucru il mentioneaza pana si evreii, acuzandu-l dar de vrajitorie. O
traditie din secolul I sau II mentioneaza pe "Yeshu" care " practica vrajitoria si uimea Israelul" (B

Sanhedrin, 43,a; cf Mircea Eliade, Istoria ideilor si credintelor religioase, vol II,p.305, ed1992). Apoi,
avem marturia lui Flavius Josephus, istoric roman de nationalitate evreiasca, care afirma ca in acea
epoca traia un om pe nume Iisus, care avea o purtare foarte buna si virtuti puternice ( cf. J.
Duquesne, Iisus, Ed. Humanitas,1995, p245).
Mai mult, el este pomenit si de catre cei mai inversunati dusmani ai crestinismului, romanii. Tacitus
de exemplu, ne confirma faptul ca Iisus a fost osandit la moarte in vremea cand guvernator al
Palestinei era Pontius Pilat (Anale 15, 44). Alte marturii in legatura cu Iisus le avem de la Pliniu cel
Tanar, (Scrisori, 10,96) si Suetonius (Viata lui Claudius, 25,4). Sa nu mai punem la socoteala faptul
ca o "inventie evreiasca" nu putea beneficia de "acte in regula" a condamnarii sale la moarte. Acest
document exista, precum si altele cum sunt Marturia paganului Lentullus, proconsul al Tyrului si
Sydonului in vremea imparatului roman Tiberius; Epistola femeii lui Pilat, pe numele sau Procula,
adresata prietenei sale Pulvia, in care se relateaza despre ultimele evenimente din viata lui Iisus si
alte patru epistole ale lui Pilat catre imparatul Romei. Atata zarva pentru o "inventie evreiasca"? ne indoim in mod serios.
Urmarind atat relatarile istorice despre Isus, cat si cele evanghelice, avem anumite rezerve in a
crede ca Iisus ar fi fost evreu asa cum afirma M. Eliade si ca divinitatea careia i se inchina el si o
numea Tata, era Yahwe al evreilor.
Sa purcedem si sa vedem dovezile-..!
Caracterele tipologico-raseologice ale lui Iisus
Beneficiem de doua descrieri amanuntite ale lui Iisus: una a lui Lentullus , functionar roman in
regiunea Tyr si Sydon si alta a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate imparatului de
la Roma. Sa dam cuvantul lui Lentullus care ne spune: "(Iisus) este de o statura mijlocie si de o
frumusete fara seaman, uimitoare, si seamana cu mama lui, care este cea mai frumoasa femeie din
lume. Parul lui este ca aluna coapta si ii cade pana la umeri, se imparte in doua prin mijlocul
capului, dupa obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lata, exprimand inocenta si liniste.
Nici o pata sau zbarcitura nu se vede pe fata lui rumena. Nasul drept, buzele subtiri, expresia
nobila, nu arata nici un argument pentru vreo critica logica, din nou barba lui bogata si de aceeasi
culoare cu parul sau, este lunga si se desparte in doua pe la mijloc. Ochii sunt albastrii vineti, blanzi
si senini." (diacon Gheorghe Babut, Vamile Vazduhului, Istoria despre Christos, Documente istorice,
ed. Pelerinul Roman, Oradea, 1993, p. 116).
Prin urmare nimic din caracterele tipologico- rasiale ale evreilor. Faptul este dovedit de afirmatia lui
Pontiu Pilat: "Trecand intr-o zi pe langa lacul ce se cheama Siloam am vazut acolo mare multime de
popor, din nou in mijlocul ei pe un tanar-Mi s-a sustinut ca este Iisus. Era tocmai ceea ce putin ma
asteptam sa vad, atat de mare era deosebirea dintre el si ascultatorii lui- El parea fi cam de vreo 30
de ani. N-am vazut in viata mea o privire atat de senina si de dulce, un contrast izbitor intre el si
ascultatorii lui, cu barbile lor negre si fetele incruntate"(ibidem, p. 121)
Urmarind cele relatate de cele doua oficialitati romane, tragem concluzia ca Iisus nu era evreu! Dar
carui generatie putea apartine el?
Ne lamureste in aceasta privinta Eugen Delcea si Paul Lazar Tonciulescu care vorbind despre
tartarienii plecati spre Sumer din "Tara Soarelui Rasare" (Dacia) spun ca, sumerienii, "in acord cu
prezumtiile sumerologilor", aveau ochii mari, buzele subtiri, nasul drept sau putin acvilin si pielea
alba, fiind de tip brahicefal (cu fruntea lata) - descriere ce se potriveste perfect tipului uman geto
dacic. La asta se adauga portul barbii lungi si a pletelor ( Eugen Delcea/ Paul Lazar Tonciulescu,
Enigmele Terrei. Istoria incepe in Carpati, ed. Obiectiv, Craiova, vol I, p. 63). din nou I. I. Russu
completeaza: "-dacii erau asa cum este vreo in totalitate poporul roman, inca o data brahicefalii
europoizi (a se intelege tartarienii - n.n) cuceritori ai Sumerului la mijlocul secolului al IV-lea, nu
puteau fi decat cu parul castaniu" (ibidem, p. 64).
Prin urmare ca si caracteristici tipologice, Isus se incadreaza tipului uman carpato-dunarean si
nicidecum tipului semitic!
Zamolxe in predicile lui Iisus
Urmarind cu atentie textele crestine, putem observa ca epitetele pe care le da Iisus lui Dumnezeu
nu sunt caracteristice credintei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus parintelui sau
divin, atrag atentia in mod special: Dumnezeu, Tatal si Omul.
Ioan ne spune in Evanghelia sa: "Si eu am vazut si am marturisit ca el este Fiul lui Dumnezeu"
(Ioan,1:33). Cine este aceasta divinitate careia i se inchina Iisus stiuta fiind diferenta flagranta
dintre Dumnezeul Vechiului Testament si cel al Noului Testament ? Ne lamureste arheologia si
scrierea geniala a lui N. Densusianu "Dacia Preistorica". uite ce spune Densusianu:" Cuvantul arhaic
de "deu" sau "deul" il aflam intrebuintat, ca un termen national, in tinuturile pelasge ale Traciei si
Mesiei, si in timpurile Imperiului Roman. -In Muntii Rhodopului un veteran ridica la anul 76 d. Chr.,
un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvant ne prezinta numai o
forma alterata a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu (Dumnezau - n.n). ( N. Densusianu,
Dacia Preistorica, Ed. Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelasi autor ne atrage atentia ca forma

combinata "Deu - Dumnedeu" care ne duce cu gandul la formularea evanghelica Domnul

Dumnezeu o aflam si azi in traditiile populare romanesti (loc. cit. nota 2).
Observam ca Dumnezeu intr-o forma sau alta este o denumire nationala a divinitatii supreme
pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri pana azi. Spunem
aceasta cu atat mai mult cu cat Isus in Evanghelii apare si cu denumirea de Mesia, din nou zona din
sudul Dunarii locuita de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovada in plus ca
Iisus era de obarsie dacica inca o data formarea s-a spirituala s-a desavarsit aici. Mai trebuie
amintit si faptul ca numele lui Zamolxe ca parinte eponim al moesilor ar putea fi Messios.
Cel mai des intalnit epitet al lui Dumnezeu in predicile lui Iisus, este "Tatal " care, aflam tot de la
Densusianu, era un alt nume al lui Zamolxe. (op.cit, p.208-210). De notat in acest sens este si
faptul ca lui Zamolxe ii erau dedicate ca locuri de cult si inchinaciune varfurile muntilor, pe teritoriul
actualei Romanii existand numeroase inaltimi ce poarta denumirea de tartar, tatal sau tatar (op. cit.
p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atentia asupra unui fapt si anume acela ca Iisus in toate
momentele principale ale vietii sale pamantesti a fost legat de masiv: Schimbarea la fata se
petrece pe masiv, moartea sa se petrece pe masiv, nasterea lasa de banuit ca s-ar fi petrecut tot
pe masiv, intr-o grota.
Una dintre cele mai fregvente denumiri pe care si le dadea siesi Iisus, era ceea de Fiu al Omului.
Poate ca cesta denumire e cea mai misterioasa din tot cuprinsul Noului testament, cu referire la
Iisus. Cine era acest om ? in nici un caz denumirea nu se refera la Iosif - logodnicul Mariei, ci mai
degraba la aceea fiinta celesta la care face referire Daniel: "M-am uitat in timpul viziunilor noptii si
uite, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului" (7:13). Pentru a ne lamuri mai bine, este
cazul sa amintim inca un nume sub care Isus apare in Evanghelii: "Fiul lui David" ca si precizarea lui
Marcu referitoare la cesta titulatura: " Si invatand in Templu, Iisus zicea: Cum zic carturarii ca
Hristos este Fiul lui David? Caci insusi David a zis intru Duhul Sfant: Zis-a Domnul Domnului meu:
Sezi de-a dreapta Mea pana voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor tale". Deci, insusi David il
numeste pe el Domn; de unde dar este Fiul lui" (Marcu 12:35-37). Bizar nu?
Permiteti-ne sa facem o mica divagatie pentru a afla cine este acest David despre care vorbeste
Isus. Urmarind putin mersul istoriei vedem ca aceasta nu a confirmat niciodata existenta regelui
David ! Ba mai mult, cartea Psalmilor atribuita lui David in Vechiul Testament, face nota
discordanta cu intreg continutul Vechiului Testament avand mai degraba un caracter esenian.
Numai ca-. Esenienii erau discipolii dacilor fiind singurii dintre evrei care s-au "incapatanat" sa
ramana la traditia primordiala din Carpati, ai dacilor care in calitate de locuitori ai davelor se
numeau "davi". Si uite cum o exclusiv semn poate schimba o intreaga istorie!
Acum sa revenim si sa vedem de ce insusi Iisus isi spunea "Fiul Omului". Densusianu vine si ne
lamureste si in aceasta privinta: "cuvantul Om reprezenta in antichitate o inalta putere divina" (op.
cit. p. 255, nota 2). Si mai departe tot el ne lamureste spunand: " Varfurile cele mai inalte ale
acestui masiv (Bucegi - n.n) poarta azi numele, unul de Caraiman si altul de Omul, si amandoua au
fost odata consacrate divinitatilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus si altul lui Saturn
numit Omul" (op. Cit. p. 226). Numai ca Densusianu face eroare de a nu-si da seama ca cele doua
zeitati sunt una si aceeasi mare divinitate a preistoriei Zamolxe, careia i se inchina si Iisus.
Concluzia care se impune alaturand cele doua atribute ale lui Iisus, Fiul Omului si Fiul lui David ar fi
o dubla legitimare a acestuia: Iisus Fiul Daviei (Daciei) (care) se inchina lui Zamolxe, Tatal, zeul
dacilor. Mai mult, aceasta denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica si ce anume a facut Iisus in
perioada asa numita "alba" a vietii sale, perioada dintre 12 si 30 de ani in care nu se stie nimic
despre el. Urmarind cele spuse pana acum precum si alte informatii ale istoriei sacre vom vedea ca
cel mai probabil, in aceasta perioada, Iisus si-a desavarsit formarea spirituala de Fiu a lui
Dumnezeu /Zamolxe in Dacia, mai exact pe Varful Omu si in grota Ialomicioara, grota marelui preot
al lui Zamolxe. De ce? Pentru ca - geografia sacra a antichitatii se reduce la-Dacia, inca o data
momentele nasterii lui Christos si a mortii lui Iisus sunt legate de o grota- grota care peste tot este
legata de initierile misterice. Mai mult moartea lui se petrece pe cruce si are o dimensiune mistica
pronuntata, cruce care, ne spune Eliade devine Axis Mundi - axa lumii. Numai ca pentru antici, Axa
Lumii se afla in regiunea polului getic, in Hiperboreea dacica, tara lui Zamolxe.
Dacii . Poporul model din predicile lui Iisus
Iisus Christos, initiatul dac desavarsit se delimita foarte clar de evrei, carora li se adresa numindu-i
"Voi evreii" . Sa ne oprim acum putin asupra Predicii de pe masiv si a Fericirilor pe care Iisus le-a
enuntat atunci si sa vedem daca exista vre-un model viu pentru acestea.
Mai intai sa incercam sa punem unul langa altul, doua mesaje sacre: Evanghelia dupa Matei si
Herto Valus a antichitatii pelasge. uite ce spune Iisus in Predica de pe masiv:
"Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!
Ferice de cei care plang, caci ei vor fi mangaiati!
Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!
Ferice de cei care flamanzesc si inseteaza dupa dreptate, caci ei vor fi saturati!

Ferice de cei milostivi, caci ei vor gasi mila!

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniti din pricina dreptatii, caci a lor este Imparatia Cerurilor!
(Evanghelia dupa Matei, 5:3-10)
Sa privim acum comparativ, un mesaj antic numit Herto Valus, care cuprinde invataturile preotilor
zamolxieni catre norod. Textul este versificat:
"bucurosi cei ce-s cutezatori
Ca a lor este victoria
In plaiurile cele sfinte
bucurosi cei ce plang, ca aceia
In dalbe ceruri s-or mangaia.
bucurosi cei blanzi, ca aceia
Vor mosteni intreg pamantul.
bucurosi cei care flamazesc
Si inseteaza dupa stiinta,
Ca aceia se vor satura
Si niciodata n-or mai rabda.
bucurosi aceia care muncesc,
Pamantul facandu-l gradina,
Ca ei vor culege roadele
In Gradinile Cerurilor
bucurosi vor fi si cei milostivi
Ca aceia se vor mantui
bucurosi cei curati in suflet
Ca s-or alimenta doar cu lumina
bucurosi facatorii de pace,
Ca Fii cerului s-or chema
bucurosi cei prigoniti pentru
Dreptate, ca a lor este Raiul.
(Herto Valus, Cartea Secreta; cf. Adrian Bucurescu, Dacia vrajita, Ed. Arhetip, 1999, p. 95 - 96)
-si textul continua mai departe in acelasi ton cu fericirile Noului Testament. Acestea erau Legile
Belagine, scrise versificat, aceleasi pe care Iisus, le-a invatat pe muntele sacru al getilor, Omul, in
grota marelui preot Zamolxe si pe care apoi le-a transmis iudeilor pentru ai readuce la traditia
primordiala, hiperboreana.
Se mai impune o precizare: prima dintre fericirile lui Iisus chiar daca nu-si gaseste paralela in textul
Belaginelor, are o paralela in lucrarea lui Herodot, care vorbind despre daci ne lamureste si asupra
provenientei acestor legi inaltatoare : "Zamolxe (marele preot- n.n)-a cladit o imobil pentru
adunarile barbatilor, in care ii primea si ii punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii, invatandu-i ca
nici el, nici oaspetii lui si nici unul dintre urmasii acestora nu vor deceda, ci vor merge intr-un
anume loc (Imparatia cerurilor, Preidis, Pleroma -n.n), unde vor trai pururi si vor avea parte de toate
bogatiile"-" (Herodot, Istorii, IV, 95; cf. Trad. Cornel Barsan, Revansa Daciei, ed. Obiectiv, Craiova,
1997, p. 50)
Am scris acest editorial, poate destul de intortocheat si misterios, in nadejde ca macar unii dintre
urmasii ramanilor( fii lui Ra(m), Rama, si Ram), a tracilor si dacilor liberi sa se trezeasca, iar ei la
randul lor sa trezeasca si pe altii facand cunoscuta adevarata istorie a acestui generatie stravechi si
maret, dar oropsit de la inceputurile sale si pana in prezent.
Vor veni vremuri si mai bune, dupa vechile profetii! Sa fiti siguri de asta! Doamne ajuta!
Autor: ZAMOLXE
Bibliografie:
1. Mircea Eliade, Istoria ideilor si credintelor religioase, vol II, 1992 ;
2. J. Duquesne, Iisus, Ed. Humanitas, 1995;
3. diacon Gheorghe Babut, Vamile Vazduhului, Istoria despre Christos, Documente istorice, Ed.
Pelerinul Roman, Oradea, 1993;
4. Eugen Delcea/ Paul Lazar Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria incepe in Carpati, Ed. Obiectiv,
Craiova, vol I;
5. N. Densusianu, Dacia Preistorica, Ed. Arhetip, 2002;
6. Adrian Bucurescu, Dacia vrajita, Ed Arhetip,1999;
7. Cornel Barsan, Revansa Daciei, Ed. Obiectiv, Craiova, 1997.

Populatia din Apuseni acum 4500 de ani! - de Hafial la 29/08/2008, 16:04 - Cat
Dovezile arheologice arata ca, in urma cu mai bine de 4500 de ani, in zona Muntilor Apusenilor, o femeie a suportat, cu
succes, o operatie pe creier.
Resturile scheletului unei femei, care a fost descoperit in urma cu cam 35 de ani in apropierea localitatii Livezile, din
judetul Alba si care dateaza inca de la inceputul Epocii Bronzului, a scos la iveala detalii deosebit de valoroase.
Cercetatorii de la Muzeul National al Unirii, din Alba Iulia, au declarat ca femeia a fost operata pe creier si, mai mult, ca
operatia a fost un succes, aceasta supravietuind interventiei.
"In anii '80, cand s-a fact practic restaurarea acestei calote craniene, s-a constatat ca ea prezinta un orificiu creat
artificial, printr-o interventie umana. Nu obtii o astfel de retezare perfecta printr-o lovitura cu o sabie de bronz", a spus
cercetatorul Horia Ciugudean, explicand ca operatia este cunoscuta sub numele de trepanatie, adica deschiderea cutiei
craniene si ca interventia a avut ca interes drenarea unei infectii.
"Cel care a facut aceasta interventie nu numai ca a facut-o de-o maniera tehnica ireprosabila, dar operatia a reusit si
pacientul a supravietuit", a mai declarat Horia Ciugudean.
De curand, dupa o expertiza efectuata de un grup de antropologi scotieni, a fost confirmat faptul ca este vorba de o
interventie chirurgicala si ca este cea mai complicata operatie de acest gen descoperita pana acum in Europa.
Sursa: Realitatea.net

Dacia hiperboreana - de Hafial la 29/08/2008, 14:00 - Cat

Dacia hiperboreana

Hiperboreea... o legenda, un tinut fabulos, despre care vorbesc miturile Greciei antice. O civilizatie straveche care
continua sa fascineze... un spatiu care, ca si Atlantida, este mutat dupa voie, fara sprijin mitologic sau istoric, in diferite
locatii care mai de care mai nastrusnice. Respectivii domni ar face bine sa mai arunce ochii peste relatarile antichitatii
pentru a vedea ce marturii exista despre aceasta tara. Majoritatea istoricilor moderni, dupa "cercetari laborioase", sunt
de acord ca Hiperboreea este plasata undeva in zona Polului Nord, sau oricum dincolo de paralela de 65 latitudine
nordica. Tot ce se poate ....numai ca la Polul Nord nu este sol fertil si nici nu se fac doua recolte pe an, cum spuneau
Hekateu si Diodor din Sicilia!
Plasarea Hiperboreei in Extremul Nord nu este decat o interpretare fortata a mitologiei grecesti si nu se bazeaza pe nici
un fel de documente istorice! S-a incercat, de asemenea, "implantarea" Hiperboreei in Arhipelagul Britanic sau in
Islanda urmand ramura celtica a europenilor care se presupune a fi descendenti ai hiperboreenilor. captivant dar
neconform cu realitatea deoarece celtii au aparut cam tarziu pe firmamentul istoriei pentru ai cataloga popor neocolit
"scoborator" din hiperboreeni!
Datorita multitudinii de teorii emise de-a lungul timpului cu referire la amplasamentul geografic al Hiperboreei si al
hiperboreenilor ma simt indreptatit sa intreb: Prin aceasta stramutare a Hiperboreei, dupa opiniile unuia sau a altuia
dintre cercetatori, nu se incearca de fapt a se ascunde regiunea geografica in care era plasat acest taram mitic, cu
original? Nu se incearca manipularea mentala prin ignorarea izvoarelor antice si publicarea a cat mai multor teorii cu
privire la ipotetica localizare geografica a Hiperboreii? si asta in pofida faptului ca autorii antici sunt unanim de acord
asupra locului unde se afla aceasta Hiperboreea! Nu cumva se mizeaza pe faptul ca atunci cand da de o news de genul
"Hiperboreea era la Polul Nord ", cititorul neavizat uita sa-i mai consulte pe cei care au vorbit de ea in cunostinta de
cauza si citeste uimit noua teorie, unii chiar intrebandu-se "cum de nu m-am gandit la asta?"! Si iaca cum curiosul
nostru, nu mai poate gasi adevarul prin hatisul de ipoteze care mai de care mai atragatoare si uneori chiar "probate"
istoric.
Eu sunt ardelean ! Stiti cum sunt ardelenii? Stau stramb si judeca drept si pe indelete. Asa facand lucrurile, am ajuns la
concluzia ca toate aceste teorii sunt falsuri grosolane, fondate doar pe imaginatie, cu suport material ioc! Am luat (tot
pe indelete), marturiile antice la puricat si s-a ivit cu totul altceva si in alta parte....nu-i la Polul Nord ! V-am innebunit cu
dovezile ? Vi le prezint si dumneavoastra ca sa va convingeti singuri!
Putina ordine prin ...Hiperboreea!
Pe langa istoricii "profesionisti" ai Occidentului, care plaseaza Hiperboreea dupa bunul lor plac, mutand-o ba in Islanda,
ba in Groenlanda, ba in Arhipelagul Britanic exista si unii autori mai "modesti" sa spunem, dar care marcati de bun
simt, nu fabuleaza ci examina izvoarele istorice si isi formuleaza concluziile in conformitate cu acestea. Intre acestia
mentionam o pleiada de autori precum Nicolae Densusianu, Vasile Lovinescu, Mioara Calusita Alecu si...Rene Guenon,
din operele carora ne-am inspirat in prezentul analiza.
Nicolae Densusianu demonstreaza cu lux de amanunte unde se afla aceasta mult discutata Hiperboreea, in lucrarea sa
de exceptie "Dacia Preistorica", in care acorda un spatiu destul de larg hiperboreenilor. El demonstreaza cu probe in
regula, ca Hiperboreea anticilor nu era alta decat Dacia, care era centrul cultului apolinic, aici aflandu-se insula cea
sfanta a lui Apollo si a lui Ahile.
Vasile Lovinescu demonstreaza de asemenea cu "acte in regula " ca Hiperboreea era Dacia in studiul sau "Dacia
Hiperboreana", incheiat in 1936 si publicat in foileton in revista franceza Etudes Traditionnelles. Studiul va aparea ca
volum abia dupa razboi, mai intai in limba italiana, apoi in limba franceza si abia apoi in limba romana. Curios nu, ce
scop avem noi pentru istoria nationala ?!. Sa nu uitam ca studiul lui Lovinescu va aparea in limba romana abia in 1994!
Mioara Calusita Alecu vine si ea cu date noi si stupefiante dar fondate istoric nu fabuland precum occidentalii. Ea ne
demonstreaza ca celebra Tula, din hiperboreea, pamantul cel mai nordic cunoscut de greci, nu era alta decat actuala
Tulcea, oras din Delta Dunarii.
Exista totusi si occidentali de bun simt.Unul dintre ei, Rene Guenon, in corespondenta lui cu Vasile Lovinescu, afirma,

dupa ce studiaza materialul trimis de asta din urma, ca Dacia ar putea fi centrul traditiei hiperboreene "trebuie sa va
spun (lui Lovinescu n.n) ca ideea ca Dacia a fost una din etapele centrului traditiei hiperboreene, pentru o anumita
epoca, nu mi se pare deloc neverosimila; dificultatea ar fi aceea de a preciza perioada la care s-ar putea raporta" inca o
data in alt loc acelasi autor se pronunta textual "traditia dacica ar reprezenta in orice caz o continuare a traditiei
hiperboreene sub o forma mult mai pura decat cea a celtilor" (sac!)
Marturii istorice despre Hiperboreea
Marturiile anticilor ne dau de inteles ca dacii erau hiperboreeni si locuiau in Hiperboreea.
Astfel Pindar, in Olimpicele sale, ne vorbeste despre Apollo care dupa ce a terminat de construit zidurile Troiei s-a intors
in patria sa natala de la Istru, la hiperboreeni (VIII,47); or in toate traditiile antice, Istrul desemna Dunarea, ceea ce
demonstreaza doua lucruri special de importante:
1) - Apollo - zeul luminii solare, era de obarsie traco - dacica ;
2) - fapt si mai important traco-dacii de la Dunare au fost constructorii vestitei cetati Troia. (in acest sens pledeaza si
descoperirile arheologice care atesta ca piesele ceramice descoprite in stratul Troia VII, sunt identice cu cultura dacica
Cucuteni cu centrul de iradiere in Moldova).
Tot aici, trebuie sa il mentionam si pe Clement din Alexandria, care facand referire la marele preot dac Zamolxe,
spunea ca este hiperboreu (Stromata,IX.213). Concluzia care se impune este ca si marele zeu Zamolxe, era tot
hiperborean din nou adoratia de care avea parte ca zeu national, este o depozitie convingatoare ca locuitorii din nordul
Dunarii erau hiperboreii, inca o data tara lor era Hiperboreea.
Stabon confirma localizarea geografica a Hiperboreenilor si a tarii lor, spunand ca primii care au descris geografic
partile cunoscute ale lumii stravechi i-au plasat deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si in nordul Istrului (Dunarea)
(Geografia XI.62)
Alte scrieri antice ne spun ca hiperboreenii sunt tot una cu pelasgii care locuiau in nordul Traciei. "Hiperboreii sunt
pelasgi, locuitori ai nordului Traciei" (Apolloniu Rhodiu).
De la Macrobius aflam ca nu doar Dunarea era un fluviu hiperborean ci si Donul asiatic ( Comentar la Somnul lui
Scipio,II.7). Aceasta este o depozitie in plus ca habitatul pelasgo-dac nu se reducea doar la Dacia carpato-danubianopontica, ci se intindea pana in Asia, unde izvoarele antice ii plaseaza pe massageti in timpul antichitatii clasice.
De asemenea, Pliniu cel Batran ne spune ca poporul Arimphaeilor (arimi cum ii numea Nicolae Densusianu), locuitor
langa Muntii Ripaei (Carpati), in Tracia, era de generatie hiperboreu (Istoria Naturala,VI.7).
Avem marturia lui Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanta), ca este constrans sa-si petreaca viata in stanga
Pontului Euxin sub Axis Boreus (Tristele, IV,41-42); din nou in alt loc acelasi Ovidiu, ne vorbeste despre Cardines Mundi
sau axul boreal din tara getilor ( Tristele, II,19, 40, 45).
Martial, adresandu-se soldatului Marcellinus care pleca in expeditie in Dacia ii spune: "tu mergi acum sa iei pe umerii
tai, cerul Hiperborean si stelele Polului getic" si tot Martial numeste triumful lui Domitian asupra getilor "Hiperboreus
Triumphus" ( Epigrame, VIII,78).
Vergilius scria despre Orfeu care "singuratic, cutreiera gheturile hiperboreene... si campiile niciodata fara zapada din
jurul muntilor Ripaei (Carpati)" (Georgicele, Iv,5,5 17).
Avand in vedere doar aceste marturii ale autorilor antici vedem ca localizarea geografica a Hiperboreei nu e la paralela
de 69 latitudine nordica ci cea de 45, latitudine nordica, la care se afla in antichitate Dacia si la care se afla
actualmente tara noastra!
Hiperboreea lui Apollo era...Dacia
Dupa legendele antice, Hiperboreea era localizata dincolo de punctul de unde sufla vantul de nord, Boreas. Sa analizam
un pic aceasta afirmatie mitica.
Zeii grecilor, nu traiau prea departe de tara acestora.. Ei salasluiau in Dacia, tara din care plecasera de fapt, aheii spre
Elada ( actuala Grecie). Acolo, la nord de Istru, traisera titanii si tot acolo, vestitele amazoanele aveau o tara in care
conduceau numai femeile. Tot de peste Istru sufla si vantul de nord- Boreas, care trecea peste Marea Neagra, strabatea
stramtorile Bosfor si Dardanele, ajungand in Grecia!
"La nord de Tracia", scrie Herodot, "ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atat dar se pare ca dincolo de
Istru exista pamant nelocuit si infinit" .
Toate aceasta ne arata ca limita orizontului geografic al grecilor antici, se intindea doar pana la Dunare (Istru)
De altfel si respectabilul istoric Arthur Weigall este de aceeasi opinie cand referindu-se la expeditia lui Alexandru
Macedon la Dunare, spune: "Era aventura indrazneata, care ar fi putut prea bine pune capat carierei sale (a lui
Alexandru Macedon n.n) inca de la inceput ... (expeditia n.n) fusese intreprinsa in mare parte pentru a putea afirma
ca el traversase marele fluviu care fusese ca o bariera pentru aventurile septentrionale ale lui Filip si formase linia
admisa intre lumea cunoscuta a grecilor si nordul nestiut. Alexandru insusi, considera acest fapt ca fiind de mare
importanta, caci pe tarmul marelui fluviu (Istru/ Danubius/Dunarea n.n) el celebra un impresionant serviciu religios,
oferind sacrificii lui Zeus, Herakles si divinitatii Dunarii"
Legendele cele sacre ale antichitatii clasice plasau patria lui Apollo in Hiperboreea(Aristotel chiar numindu-l Apollohiperboreu). Tot in Hiperboreea se nascuse si mama sa Latona/Leto/Letea, pe o insula vestita in toata antichitatea
pentru cultul ei inchinat lui Apollo. Aceasta insula se numea Leuke (Alba) actuala Insula a Serpilor din dreptul varsarii
Dunarii in Marea Neagra. Pe aceasta insula se afla cel mai mare si mai vestit templu a lui Apollo din toata antichitatea
despre care vorbeste Hecateu Abderita.
Tot de hiperboreeni se leaga si istoria infiintarii templului apolinic de la Delos precum si a celui din Delphi
Ca centrul cultului apolinic se afla in Hiperboreea dacica, ne-o dovedeste si faptul ca cei mai cunoscuti profeti apolinici
Olen si Abaris erau hiperboreeni. Olen a fost conducatorul hiperboreenilor care au fundat templul lui Apollo din Delphi
precum si primul poet hieratic al Greciei, unde la dus apostolatul sau pentru credinta apolinica. El a compus mai multe
imnuri sacre in onoarea lui Apollo, in care amintea si despre hiperboreenii care mergeau in pelerinaj la Delos insotind
femeile pioase care erau inchinate templului de acolo. Tot lui i se atribuie si infiintarea hexametrului (ritm de vers)
Abaris, alt profet apolinic din partile Hiperboreei, a starnit o adevarata senzatie in randurile grecilor prin viata frugala si
prin dreptatea-i caracteristica. Numai ca aceste doua caracteristici sunt aplicabile si anahoretilor geto-daci, acelor
ktistai si capnobatai despre care vorbeste Strabon care duceau o viata de meditatie si apropiere de Zeu. In ceea ce
priveste dreptatea, aceasta este trasatura de baza prin care Herodot ii desparte pe daci de ceilalti traci. El spune: "dacii
sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Acest Abaris, calatorind prin tinuturile Greciei in timpul apostolatului sau
pentru intarirea credintei apolinice introdusa de Olen, arata tuturor o sageata de aur despre care zicea ca e simbolul lui
Apollo. Este foarte captivant de stiut ca dacii vedeau sageata ca pe un simbol zamolxian, prin urmare Apollo si Zamolxe
par a fi unul si acelasi zeu. In sprijinul acestei ipoteze, pledeaza si epitetul de "hiperboreu" atribuit atat lui Zamolxe -

dupa cum aflam din scrierile lui Clement din Alexandria, cat si lui Apollo - dupa cum aflam din scrierile lui Aristotel.
Hiperboreea polul spiritual al lumii
Polul getic, este o denumire asociata cu Hiperboreea in toate textele antice care se refera la acest subiect. El defineste
de fapt ideea de Centru al Lumii, ca pol spiritual, asemanator Insulei Fericitilor din mitologia greaca, adica locul unde
pamantul este in stare sa comunice cu cerul, de fapt un spatiu mitico geografic, cosmic si teluric in acelasi timp.
Sub acest aspect era perceputa Hiperboreea de catre grecii din epoca antichitatii clasice. De fapt, marturia lui Pindar ne
lamureste in acest sens: "nimeni, nici pe pamant, nici pe mare, nu putea descoperi calea minunata care duce spre
tinuturile hiperboreilor" (Piticele, X.29). Aceasta depozitie ne spune si altceva dar, ea marturiseste despre orizontul
limitat al cunostintelor geografice elene; ceea ce se afla in nodul Dunarii era pentru ei inca la inceputul perioadei
clasice un mister si tinea de geografia mitica nu de geografia reala.
Conform aceluiasi Pindar, hiperboreenii erau o semintie sfanta, scutita de maladii si batranete, care nu cunosteau
razboiul (dar, il vor invata mai tarziu devenind unii dintre cei mai aprigi luptatori ai antichitatii).
Prin urmare, Pindar si nu numai el, ne descopera o Dacie/Hiperboreea, mistica in care oameni duceau un trai paradisiac
de inceput de timp, de epoca de aur a omenirii
"Pe-un picior de plai
Pe-o gura de paradis..."
. Miorita noastra nu ne induce in gresala! Aceasta balada a geniului popular, fie ea antica, fie medievala, valorifica o
traditie foarte veche confom careia Dacia/Hiperboreea era un tinut paradisiac, plaiul teluric devenind in ordinea
lucrurilor sacre, gura de paradis.
As dori sa mai mentionez ca Medicii lui Zamolxe erau renumiti in toata lumea antica si mai priceputi decat grecii in
tratarea diferitelor afectiuni cum ne spune Platon: "Vazand ca Harmide e de aceeasi opinie cu mine prinsei inima, imi
regasii increderea in mine, putin cate putin, ma inflacarai si ii zisei: tot asa si cu descantecul cesta, Harmide: l-am
invatat in oaste de la un doctor thrac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune ca au puterea sa te faca
nemuritor. Acest trac spunea ca doctorii greci au mare dreptate sa faca observatia de care pomenii. Dar, adauga el,
Zamolxe, regele nostru , care este zeu, spune ca precum nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de
cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade a incerca sa vindecam trupul fara sa vedem de suflet, si ca tocmai din
pricina asta sunt multe maladii la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa se
ingrijeasca. Caci daca cesta ar merge rau,, este peste putinta ca partea sa mearga bine" (Charmides)
La cesta adaugam si faptul ca cam toti marii invatati ai Greciei antice au fost initiati in Tracia cei mai cunoscuti fiind
Aristotel si Pitagora!
Inchei afirmandu-mi credinta ca Dacia a fost intr-o vreme, pierduta pentru noi in negurile istoriei, centrul spiritual si
cultural (civilizator) al lumii vechi. Daca am privi cu luare aminte trecutul, si astfel sa invatam din el, credinta mea este
ca am putea redeveni ceea ce am fost candva. Numai ca asta se poate doar prin revenirea la valorile fundamentale ale
neamului nostru, nu prin adoptarea docila a "normelor" europene sau americane care ne fura ochii in fiecare zi !
Autor: Zamolxe
Bibliografie:
1. Nicolae Densuianu, Dacia Preistoric, Ed Arhetip, Bucureti, 202
2. Alexandru Dobo, Dacia contra Antichrist, ed. Obiectiv, Craiova, 2004
3. Eugen Delcea, Secretele Terrei.Istoria ncepe n Carpai, Ed Obiectiv, Craiova 2002
4. ***** Oriensis,Ed Aion, Oradea, 2006
5. Mioara Cluia Alecu, nelepciune Strbun, Ed Miracol, 2002