George Cosbuc - O Scrisoare De La Muselim-Selo

Maicuta draga, cartea mea

Gaseasca-mi-te-n pace!
Pe-aici e vnt si vreme grea,
Si-Anton al Anei zace
De patru luni, si-i slab si tras,
Sa-l vezi, ca-ti vine plnsul,
Ca numai oasele-au ramas
Si sufletul dintr-nsul.
Apoi, sa stii c-a fost razboi
Si moarte-aici, nu saga:
Cadeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mama draga.
Si-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simtii ca vine
Si n-avu loc, ct larg era,
Dect n piept la mine.
Mi-e bine-acum, si-asa socot
Ca nu va trece luna
Si-oi fi scapat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Sa nu mai faci cum ai facut
S-aduni la tine satul,
De vesela ca ti-ai vazut
Acasa iar baiatul!
Sa vezi pe-aici si ciungi si-ologi!
Hristos sa-i miluiasca!
Tu mergi la popa-n sat sa-l rogi
O slujba sa-mi citeasca.
Puteri de nu vei fi avnd
De plata, vorba-i lasa,
Ca-i voi lucra o zi, oricnd,
La-ntorsul meu acasa.
Pe Nutu vi-l lasasem mic,
Cu crestetul ct masa O fi acum strengar voinic
Si va rastoarna casa?
Facutu-i-ati si lui la fel
Caciula, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vndut-o?
Nevestei mele sa-i mai spui
Sa-mi cumpere o coasa,
Cea veche nu stiu este-ori nu-i
Si-o fi acum si roasa
De cnd rugina scurma-n ea.
Sa-mi vad, o date-ar sfntul,
Cum cade iarba-n fata mea
Si-mi bate-n plete vntul!
Ea lupte-se cum biet o stii,
C-asa ne dete soartea,
Ca si noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul si cu moartea;
Dar l-a ajuns si pe harap
Blestemele si plnsul,
Ca noi i ne-am tinut de cap
Si-ntraram dupa dnsul.
Si i-am facut, maicuta, vnt!
L-am scos detot din tara,

Macar statea pe sub pamnt

Si nu iesea pe-afara.
Si-am prins si pe-mparatul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Ca-l mpuscase-ntr-un picior
Si-asa i-a fost sfrsitul.
Pai, ne tinea pesemne prosti,
Sa-si joace hopa-tropa,
Ca nu puteam sa batem osti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot El cum si-a dat juncanii?
Acum i-as cumpara, sa pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Ma doare-n piept, dar nu sa tip,
Si-asa mi-e dor de-acasa,
Si-as vrea sa plec, dar nu e chip
Ca voda nu ma lasa.
Dar uite, nu e nu stiu ct
O luna chinuita,
Si-o sa te strng de dupa gt,
Maicuta mea iubita...
........................
Asa mi-a spus Ion sa-ti scriu,
Iubeasca-ti-l pamntul!
Si-am tot lasat, pn-a fost viu,
Si-mi tin acum cuvntul.
Sa te mngie Dumnezeu,
C-asa e la bataie Si-am scris aceasta carte eu,
Caprarul Nicolae.
PE LANGA BOI
Pocnind din bici pe langa boi,
In zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Si de pe bici l-am cunoscut,
Si cum teseam, nici n-am stiut
Cum am sarit si m-am zbatut
Sa ies de la razboi.
Si-atata tort mi-am incalcit
Si-n graba mare-am spart un geam,
Stiu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parca nu-l mai am!
Ce-aveam sa-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, si eu voiam
Sa-ntreb cum a dormit.
Si vezi asa-i el, nu stiu cum!
M-a prins de brat si m-a cuprins
Sa ma sarute-n drum.
Dar eu din brate-i m-am desprins
Si l-am certat si l-am impins
Dar n-am facut cu dinadins,
Si rau ce-mi pare-acum!
O, nu mi-e ca mi-am sangerat
La prag piciorul intr-un cui,
Dar mi-e ca e pacat!
Om bun ca dansul nimeni nu-i,
Si pentru-o vorba rea ce-i spui
El toata ziulica lui
Munceste suparat!

O scrisoare de la Muselim-Selo a fost publicata intaia oara in Gazeta sateanului din 20 Mai 1901, fiind reprodusa in acelasi an in
reviste si ziare din Arad, Brasov, Blaj, Oradea si Orastie, iar in anii urmatori in diferite calendare, in volumul Ziarul unui pierdevara si Cantece de vitejie.
Conceputa sub forma de scrisoare, poezia emotioneaza prin omenescul ei, spus simplu, fara de artificiu, in caracteristica vorbirii
si scrierii populare.
Poetul isi imagineaza ca, dintr-un spital militar, din satul Muselim, de linga Dunare, un ostas, caprarul Nicolae, trimite o carte
catre maicuta unui soldat, la rugamintea acestuia facuta cand mai era inca in viata. Ion este chinuit de dorul de casa. El ureaza
mai intai ca scrisoarea s-o gaseasca in pace pe maicuta, apoi povesteste ce-l impresioneaza mai mult,suferinta soldatului Anton al
Anci, bolnav de patru luni, ramas numai cu sufletul. In razboi au cazut multi.A fost ranit si el de un glont in piept, dar spera ca se
vindeca intr-o luna. E mandru insa de faptul ca i-am infrant pe dusmani si ca
insusi nebiruitul Osman a fost luat prizonier. E ingrijorat insa pentru cei ramasi acasa si care-i sunt dragi. Are nevasta si copil. El
stie ca nevestei ii este greu fara dansul, ca feciorului, pe care-l lasase cu crestetul cit masa, i-ar trebui o caciula. Se intereseaza
daca preotul si-a vandut juncanii caci ar fi vrut sa-i cumpere, si n-are acum banii. Si-ar mai dori o coasa s-o aiba cand se va
intoarce. O roaga pe maicuta sa puna preotul sa-i citeasca o slujba pe care o va plati el, la intoarcere. Toate acestea , sunt ganduri
care framanta pe ranit, si-n ele e un dor imens de viata, dar si intelegere pentru cei care sufera, si delicata grija , ca sa nu intristeze
pe ai sai, pentru starea in care se afla. Din ultimele randuri ale caprarului Nicolae rezulta ca dorinta camaradului sau nu s-a
indeplinit, scrisoarea avand un deznodamant tragic. Este pretul de sacrificiu pe care l-a dat ostasul roman in Razboiul pentru
independenta tarii.

George COSBUC O scrisoare de la Muselim Selo

Tema luptei pentru pastrarea sau dobandirea Independentei nationale este realizata de George Cosbuc intr-un ciclu de poezii
publicate in 1901 in volumul Cantece de vitejie.
Ideea este ca lupta pentru independenta nationala s-a dus cu jertfe.
Motivul poeziei il constituie cauza victoriei romanilor in Razboiul de Independenta. Cum a fost posibil ca o armata mai mica,
mai putin dotata sa infranga o armata mai numeroasa, mai bir.e inzestrata, cu mai multa experienta, care apara pozitii dinainte
fortificate?
Soldatul Ion, nume simbolic al poporului roman, este unul din eroii Razboiului de Independenta. El scrie o scrisoare mamei sale,
in care avem coordonatele psiho-morale ale luptatorului roman. El intelege ca trebuie sa se lupte pentru independenta, pentru
tara, fara sa astepte vre-o rasplata. Doua coordonate traseaza viata eroului: razboiul si familia.
Coordonata razboiului este plina de imagini dure,: Apoi sa stii c-a fost razboi / Si moarte-aici, nu saga: / Cadeau pe dealuri, dintre
noi / Ca "frunza, mama draga". Consecintele razboiului pentru armata romana sunt grele: Sa vezi pe-aici si ciungi, si-ologi! /
Cristos sa-i miluiasca ", de aceea: Si-Anton al Anei zace / De patru luni. _ si-i slab si tras, / Sa-I vezi, ca-ti vine plansul, / Ca
numai oasele-au ramas / Si sufletul dintr-insul". Consecintele razboiului nu l-au crutat nici pe Ion: Si-acolo-n deal, cum fulgera, /
Un plumb simtii ca vine, / Si n-avu loc, cat larg era, / Decat in piept la mine". Specificul razboiului, consta in faptul ca turcii
aveau redute intarite: Macar statea pe sub pamant / Si nu iesea pe-afara". Ranirea generalului Osman Pasa si cucerirea redutelor:
Si-am prins si pe-mparatul lor / Pe-Osman nebiruitul / Ca-I impuscase-ntr-un picior/ Si-asa i-a fost sfarsitul", au dus la victorie
armata romana.
Coordonata satului este dominata de imaginea mamei, care de bucurie ca i s-n intors baiatul, ar aduna la ea tot satul. De aceea
sentimentul dragostei fata de tara, capata forma dragostei fata de mama: Si-o sa te strang de dupa gat / Maicuta mea iubita", fata
de casa parinteasca: Si-asa mi-e doi de casa", fata de familie: Pe Nutu vi-l lasasem mic / Cu crestetul cat-masa / O fi acum
strengar voinic / Si va rastoarna casa?". isi rememoreaza o parte din problemele care-l asteapta acasa, fiindca nu mai are banii,, cu
care ar fi putut cumpara de la preotul din sat juncanii. Sotia sa-i cumpere o coasa, baiatului sa-i faca o caciula, finalul este dur.
Scrisoarea este scrisa de caprarul Nicolae Ion a devenit erou iar scrisoarea un testament spiritual. Poezia este profund realista,
desi are multe elemente romantice.