Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizarea Floricai din romanul ION, de Liviu Rebreanu

Constient de calitatea sa de istoric al societatii, Liviu Rebreanu a creat in romanul sau chipuri reprezentative pentru lumea vremii sale, facand sa evolueze in fata cititorului o galerie de personaje, covarsind prin numar si varietate. Expresie, in plan simbolic, a glasului iubirii prin care Liviu Rebreanu a urmarit umanizarea protagonistului romanului Ion, Florica se fixeaza in cadrul general al satului aflat la hora, prin determinante generale, intr-o lapidara schita de profil. Ea este fata cea mai frumoasa din Pripas. Deci, o nota diferentiatoare insoteste intrarea in actiunea a tinerei, pentru ca apoi sa se adauge noi elemente le profilul fizic care sa o individualizeze. Intr-o clipa de ragaz, dupa jocul indracit al somesenei, Florica, fata vaduvei lui Maxim Oprea, ii apare lui Ion mai frumoasa ca oricand. Insusirile fizice ale Floricai pun in evidenta indirect profunzimea sentimentelor lui Ion fata de ea. Scriitorul urmareste atent reactile flacaului in preajma fetei: Iubise pe Florica si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara. Navaleste in roman, prin Florica, toata frumusetea peisajului transilvanean, deodata cu tineretea, vigoarea si temperamentul care tradeaza o nepotolita sete de viata, de dragoste. Dar Florica era mai saraca decat Ion, cu alte cuvinte, fericirea lor nu era posibila din cauza saraciei. De aceea, dupa ce Ion o intalni pe camp pe Ana si se mustra pentru cele indurate din pricina ei, vazand-o pe Florica, cu fata rumena, plina si zambitoare, apropiindu-se sprintena ca o ispita, toata framantarea ii pieri din suflet, o mangaie cald din ochi si i se adresa: In inima mea...tot tu ai ramas craiasa... Florica il iubeste si ea pe Ion cu pasiune. Cand flacaul o imbratiseaza, pe camp, si o saruta patimas, fata se zvarcoleste, dar cu fiecare miscare se lipea mai tare de pieptul lui.... Ea va disparea insa din actiune, pentru destul de mult timp, atat vreme cat glasul pamantului ii organizeaza in asa fel viata lui Ion incat il acopera, anulandu-l aproape pe cel al iubirii. Intuitia si pihologia feminina vor lucra, determinand optiunea Floricai pentru George, cand acesta o cere in casatorie. Starea civila a celor doi Ion si Florica s-a schimbat. Peste caminul lui George bate insa aripa nelinistii, Florica fiind ravnita din nou de Ion cu si mai multa patima. Feciorul Glanetasului intrase, in sfarsit, in posesia pamantului lui Vasile Baciu dar ce folos daca cine ii e drag nu-i apartine. In ziua nuntii lui Ion cu Ana, inima barbatului se zvarcoleste a durere inca o data si cu efect indelungat, impingandu-l fatal spre prabusire. Fata de Ana, fata aceea uscata, cu ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti cu pete cenusii, intr-un contrast puternic, apare Florica aprinsa in obraji, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastri si limpezi ca cerul de vara si de o veselie sanatoasa pe care se silea si nu izbutea s-o ascunda. Fascinat, uitand de tot de Ana, Ion ii sopti fetei in timpul jocului: -Numai tu mi-esti draga in lume, Florica, auzi tu?...Auzi? O stranse navalnic le piept, crasnind din dinti incat fata se spaimanta si se uita rusinata imprejur. Florica este pentru Ion o oaza de lumina, catre care insa nu mai are acces pentru ca prea pacatuise impotriva firii si trebuie sa fie pedepsiti pe masura comportamentului sau si a faptelor sale. Soarta Floricai este nefericita si ea. Cel pe care-l iubise cu adevarat n-a putut sa-i apartina din cauza impedimentelor de ordin social. Cel cu care s-a casatorit, George Bulbuc, infunda in cele din urma ocna, vinovat de omucidere. Destinul ei se topeste in acela la satului care-si uneste calea lui cu calea cea mare si fara de inceput, viata, care curge neincetat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.