Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ADMINISTRATIVE
Facultatea de tiine Politice
OBIECTIVELE CURSULUI
Sa prezinte conceptele fundamentale ale Teoriei Relatiilor Internationale si sa ofere o grila
eficienta pentru analiza principalelor evenimente internationale.
Sa prezinte comprehensiv principalele scoli de gandire contemporane ale Teoriei Relatiilor
Internationale si sa identifice implicatiile lor pentru practica relatiilor dintre principalii actori
ai scenei internationale.
Sa ofere o diversitate de interpretari teoretice care vor permite studentilor sa evalueze critic
politica globala si relatiile internationale.
Sa permita o intelegere a relatiei dintre teoria relatiilor internationale si teoria politica si
sociala.
Sa dezvolte abilitatile analitice, critice si comunicationale ale studentilor prin prezentari,
redactarea referatelor si pregatirea pentru examenul final.
Nu este asumata nici o cunoastere preliminara a domeniului. Cursul este structurat in patru
parti. In prima parte vor fi prezentate principalele concepte cheie ale teoriei relatiilor
internationale: actorii sistemului international si tipologia lor; puterea si balanta de putere; interesul
national; securitatea si notiunea de sistem international. In a doua parte vor fi prezentate liniileforta ale structurarii si destructurarii sistemului international de la inceputuri pana in prezent. A treia
parte este focalizata asupra principalelor teorii ale relatiilor internationale. Vor fi puse in discutie
argumentele aduse de sustinatorii perspectivei traditionaliste-clasice, respectiv behavioriste. Unul
dintre obiectivele centrale ale cursului va fi analiza nucleului dur al curentelor T.R.I. dominante
contemporane. A patra parte a cursului va fi orientata spre probleme mai practice, in care veti avea
posibilitatea sa valorificati datele conceptuale oferite pana la momentul respectiv si sa va creati
instrumente de analiza pragmatica, eficienta si critica a evenimentelor internationale. Mentionam
principalele teme care vor fi prezentate: caracteristici ale restructurarii raporturilor de putere la nivel
global; analiza de politica externa. Procesul decizional in politica externa romaneasca si integrarea n
structurile europene i euro-atlantice vor fi prezentate sistematic i extensiv n cursul Politica
externa si de securitate a Romaniei.
2
Temele cursurilor
Introducere: Relatia dintre evolutia sistemului international si a domeniului.
1.2.
1.3.
Echilibrul puterii
1.4.
Interesul national
1.5.
Securitatea
1.6.
Sistemul international
2.2.
2.3.
2.4.
3.2.
Realismul politic
3.3.
Behaviorismul
3
3.4.
Neorealismul
3.5.
3.6.
3.7.
4.2.
4.3.
4.4.
Introducere
Relatia dintre domeniu si viata internationala
Termeni cheie: politica interna politica externa, niveluri de analiza, teoriile relatiilor
internationale.
1. Nimeni nu se mai indoieste ca epoca pe care o traim este una de mari transformari.
Intr-adevar, sistemul european si mondial sunt in curs de prefacere profunda, dupa cum si
actorii lor sufera, in acelasi timp, profunde transformari interne. Astfel, pe parcursul ultimei
decade se pot inregistra doua transformari structurale ale sistemului international initiate de
sfarsitul Razboiului Rece si, respective,
Restructurarea raporturilor de putere din perioada post-razboi rece a fost urmata abrupt, dupa
atacurile asupra unor obiective de pe teritoriul american, de inceputul unei noi ere in istoria
sistemului global, pe care o putem numi perioada post/post-razboi rece. Aceste transformari
politice au avut si au loc in cadrul unei accelerari a proceselor de globalizare economica,
financiara, culturala si militara, precum si al impactului tehnologiilor informationale, al massmediei globale.
Drept urmare, distinctia clasica dintre politica interna si cea externa - erodata de mai multa
vreme - tinde sa se estompeze si mai accentuat.
Faptul ca legislatia si politica noastra interna se afla "sub lupa " analitic a marilor puteri (vezi
doar necesitatea ndeplinirii obiectivelor din planurile nationale anuale de aderare la NATO,
respectiv procesul de examinare analitica al Comisiei Europene si strategia de integrare
europeana, dar si deciziile luate pentru participarea in coalitia antiterorista) sau cel ca
probleme interne, cum sunt cele legate de minoritati, constituie preocupari internationale
5
curente reprezinta tot atatea dovezi ale tezei enuntate mai sus. In plus, de curand au aparut
lucrari care analizeaza intrepatrunderea dintre politicile interna si externa, mai precis spus,
proiectarea politicii interne in spatiul extern. Aceasta este determinata de adancirea continua a
interdependentelor pe plan mondial, de fenomenul globalizarii, precum si de proiectarea
intereselor unor grupuri interne pe plan extern.
2. Or, tocmai faptul ca aceasta legatura dintre intern si extern a devenit atat de stransa ne
impinge spre un nou tip de ordine mondiala, care, plecand de la dependenta sistemului de starea
componentelor sale, isi propune sa intervina in politica interna a actorilor sistemului ori de
cate ori situatia acestora ar putea pune in pericol securitatea sistemului in ansamblul sau.
Lumea democratica tinde astfel, paradoxal, sa devina tot mai exclusivista si interventionista.
Aceasta impune o regandire a unor valori fundamentale ca suveranitatea si independenta, care
vor trebui promovate intr-un mediu ce, aparent, va tinde sa le nege tot mai mult, in sensul lor
clasic.
3. Viata internationala reprezinta materia analitica a domeniului relatiilor internationale. Acesta
a aparut pe o anumita treapta de integrare a sistemului, reflectand apoi, cu fidelitate, evolutia
acestuia prin succesiunea diferitelor scoli de gandire care l-au dominat. Studierea academica a
relatiilor internationale si, in egala masura, activitatea practica a decidentilor si expertilor in
domeniu este confruntata in mod constant cu trei provocari majore: problema nivelurilor de
analiza, sfidarea teoretica si, respectiv, capacitatea de a explica evolutia actorilor in sistemul
international. Este evidenta complexitatea unei realitati in care multe domenii de interogare se
transforma radical, cresc sau chiar dispar in timpul studierii. Teoriile relatiilor internationale
difera semnificativ in functie de sfera de cuprindere a fenomenelor analizate. In termenii cei mai
simpli, dilema nivelurilor de analiza implica o optiune intre studierea sistemului global (politicii
mondiale), a unei zone geografice particulare, a unui set de probleme specifice, sau a unor
grupari sociale sau politice pana la nivelul individual. Dificultatea formularii unor legi generale
ale comportamentului uman este accentuata in teoria relatiilor internationale de posibilitatea
extrem de limitata a predictiei schimbarilor in sistemul global. Apare astfel deseori o ruptura
6
Intrebari:
1. Furnizati o serie de exemple ale erodarii treptate a distinctiei politica interna
politica externa.
2. In acest context, analizati impactul transmiterii in direct, pe plan global, a tragediei
de la World Trade Center.
1.
Abordarea vietii internationale prin intermediul teoriei sistemelor implica doua paliere: cel al
elementelor ei componente - "ACTORII" - si cel al "RAPORTURILOR" dintre ei.
Modificarea naturii, respectiv a tipului de "ACTOR", influenteaza "RAPORTURILE"
dintre acestia si intregul "SISTEM". Ca atare, observarea transformarilor la nivelul
"ACTORILOR" ne da masura transformarii "SISTEMULUI" insusi.
2.
Istoric vorbind, "ACTORI" au fost pe rand: colectivitati umane (triburi, uniuni de triburi
etc.), orasele-state ale lumii grecesti, imperiile antichitatii (Roman, Persan etc.), formatiunile
atomizate ale feudalismului, care, impreuna cu orasele ce au scapat invaziei migratorilor, au
prosperat prin concentrarea activitatii clasei burgheze, au constituit germenii statelor de mai
tarziu. Acestea, dupa alcatuirea pe baza "principiului dinastic", au capatat treptat un caracter
national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia "SISTEMULUI"
european, ca nucleu al "SISTEMULUI" international in ansamblul sau.
3.
Ce este statul-naiune?
Statul naiune ar exista dac
Peter Willets (2000) Statulnaiune ar exista dac aproape toi membrii unei singure
naiuni ar fi organizai ntr-un singur stat, fr prezena altor comuniti. Dei acest termen
este folosit extensiv, astfel de entiti nu exist. in Baylis et al (2000:289)
Definiii convenionale ale statului-naiune
Statul naiune este actorul care i guverneaz independent populaia n teritoriul propriu i
care i stabilete propria politic extern. Mark Jani,. An Introduction to International Law
(1988: 122)
Statul naiune, care exist ntr-un sistem de alte state-naiune este un set de forme
instituionale de guvernare, care menine un monopol administrativ asupra unui teritoriu cu
granie demarcate precis (frontiere), domnia sa fiind sancionat de lege, i care are
controlul direct asupra mijloacelor de violen intern i extern. Anthony Giddens The
Nation-state and Violence (1985:121)
The nation-state is a bordered power container, the pre-eminent power container of the
modern era Giddens (1985:120)
Intrebari:
1. Argumentati pozitia personala fata de cresterea, respectiv diminuarea, rolului
statului ca actor central al sistemului international.
2. Analizati actiuni ale unor INGO cum ar fi Amnesty International, Greenpeace sau
Medicines sans frontieres, raportate la masurile guvernelor in domeniile respective.
3.
1.
Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat un SCOP IN SINE, cat si
un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant,
MONEDA DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca
LUPTA PENTRU PUTERE).
3.
INTERNATIONALA
legaturile
POLITICE
(implica
4.
5.
15
Robert Keohane and Joseph Nye Jr., exponenti ai curentului institutionalist, au nuantat
abordarile contemporane ale puterii in era informationala. ( Power and Interdependence in
the Information Age. Foreign Affairs. September-October 1998, Power and Interdependence
/ New Edition - 2001). Ei au introdus o noua categorie, de putere soft, in completarea
notiunii traditionale a puterii, definite ca putere hard.
Puterea hard este abililitatea de a-i determina pe altii sa actioneze chiar si impotriva
vointei proprii, prin amenintari sau recompense.
Puterea soft este abilitatea de a obtine rezultatele dorite, pentru ca si ceilalti doresc ceea
ce doresti tu. Este abilitatea de a obtine rezultate mai degraba prin atractie decat prin
coercitie. In era informationala, aceasta abilitate de a convinge actorii scenei internationale
se realizeaza in principal prin informatia libera si gratuita. In secolul XXI, tehnologia
informatiei, definita in sens larg, va fi, probabil, cea mai importanta resursa a puterii.
16
Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus din mai
multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate una
fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regleaza
sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura repartizarea echilibrata a
puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome. De regula, aceasta
autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv,
asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria
lor actiune.
2.
3.
numai tacit);
* competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte
(statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)
4.
5.
Transformarile recente din cadrul sistemului international pun in lumina impletirea unor
tendinte ce indica spre lumea de maine (de integrare) si tendintele ce indica recursul la
practicile clasice ale "politicii puterii" (power politics). In acest sens, si conceptul de
"echilibru al puterii" cunoaste atat o diminuare de utilitate determinata de intarirea
consensului si cooperarii, cat si o revigorare, tinand seama de competitia multipolara
derivata din aparitia unor noi centre de putere.
20
Intrebari:
1. Explicati sintagma Politica internationala este lupta pentru putere.
2. Analizati, prin exemple proprii, cele patru distinctii: putere-influenta, putere-forta
etc. prezentate in curs.
3. Realizati o comparatie intre doua state pornind de la elementele traditionale ale
puterii, pozitiile ocupate in sistem si abilitatea de influentare prin mijloacele
puterii soft.
4. Analizati valabilitatea contemporana a regulilor traditionale de mentinere a
echilibrului puterii.
5. Argumentati tendintele de diminuare a utilitatii, respectiv de revigorare prin
persistenta power politics - a conceptului de echilibru al puterii.
1.
2.
nu este vorba de interese conjuncturale, ci de cele cu adevarat durabile, care nu sunt alterate
de trecerea timpului; in sfarsit, avem in vedere capacitatea unor asemenea interese de a fi
traduse in practica politica, caci, fara aceasta, ele raman doar in stadiul aspiratiilor
imposibil de atins.
3.
Cand vorbim de interes national, nu avem in vedere un interes anume, bine definit, ci o
suma de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securitatii, iar pe de alta a
bunastarii actorului dat. (De analizat, prin prisma securitatii, situatia Romaniei din anul
1940, dupa amputarile teritoriale, precum si, prin prisma bunastarii, situatia actuala)
"Un interes national - spune Samuel Huntington - este un bun public care preocupa pe toti, sau pe
cei mai multi cetateni; un interes national vital este acel interes pentru care ei sunt gata sa-si verse
sangele si sa-si cheltuiasca bogatia pentru a-l apara. Interesele nationale combina, de regula,
securitatea cu preocuparile materiale, pe de o parte, si preocuparile morale si etice, pe de alta
parte."
4.
Concret, interesele care intra in categoria interesului national se exprima prin valori, care
se traduc apoi in obiective palpabile, pe care actorul trebuie sa le indeplineasca. Odata
stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a acestuia, iar, in cadrul lor,
modalitatile concrete prin care se procedeaza. Acest lucru este valabil atunci cand actorul
este cel ce lanseaza o initiativa de politica externa; cand insa trebuie sa raspunda la o
initiativa lansata de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie sa identifice raspunsul
(urmarind aceeasi secventa: obiectiv - modalitate - mijloc) care ii asigura satisfacerea in cel
mai inalt grad a propriului sau interes national.
5.
armamentelor si/sau dezarmare), atata timp cat, prin negociere, se mentine echilibrul
initial;
* cele care fac obiectul curent al negocierilor - de pilda, drepturi de navigatie pe
Dunare etc.
6.
Intrebari:
1. Comparati modul de prezentare a intereselor nationale fundamentale in Strategia de
securitate nationala- SSN- (Bucuresti, 2001), respectiv in documentul SSN adoptat in
1999
2. Exemplificati interesele fundamentale, cele care se pot negocia si cele care fac obiectul
comun al negocierilor.
3. Analizati definitia lui Samuel Huntington.
23
1.5.SECURITATEA
Termeni cheie:
Securitate; securitate nationala; securitate internationala; dilema securitatii; securitate
comuna; securitate colectiva; securitate cooperativa; interese de securitate; riscuri;
amenintari; vulnerabilitati; echilibrul terorii, riscuri asimetrice.
1. Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind inca in curs de
definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept "in curs de
dezvoltare"! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte,
determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca
interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare
de confuzie.
2. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe fundalul multiplicarii si
adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce
se numeste un "concept stratificat". Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta
este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, "securitate alimentara",
"securitate ecologica" sau "securitate culturala" s.a.m.d.
3. In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia
"securitatea" se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii
materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al
doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond
si la urma urmei, "securitatea" unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca
atare in sistemul international.
4
probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este
cunoscuta sub numele de "dilema securitatii" conform careia se intelege modalitatea
de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest
lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca
cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a "securitatii" cauta sa rezolve
aceasta problema / dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de
"securitate nationala" si cel de "securitate internationala", stiindu-se ca cel de-al
doilea nu inseamna pur si simplu insumarea "securitatilor nationale" ale
tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare
"securitatii" sistemului ca atare, in ansamblul sau. Pe urma, literatura de
specialitate abunda in termeni ca "securitate colectiva" (prin care se intelege ca un
atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor - vezi sistemul
Ligii Natiunilor si cele doua tratate care stau la baza blocurilor militare postbelice),
sau "comuna" (care pleaca de la premisa ca, "securitatea" mea, depinzand de a
altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80), ori, mai nou,
"cooperativa" (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii
unui razboi).
5. Criticii notiunii realiste, dominante in timpul razboiului rece, propun o
reconceptualizare pe trei niveluri. Largirea pe orizontala a sferei de cuprindere a
termenului securitate propusa in anii 90 evidentiaza in primul rind dimensiunea
non-militara a securitatii. Riscurile ecologice, crima organizata internationala, traficul
de droguri, terorismul, migratia internationala, incalcarea drepturilor omului,
epidemiile si saracia sunt considerate cele mai importante amenintari ale securitatii
statelor si societatii internationale. Aceasta perspectiva, care poate fi caracterizata
drept trecerea de la securitatea nationala la securitatea umana are insa limite
evidente. Adancirea verticala propune o reconsiderare si mai radicala a conceptului
traditional, realist. Exponentii acestei viziuni incearca sa formuleze un raspuns coerent
la intrebarea Care este sensul securitatii fara stat?. Argumentele lor principale sunt:
cresterea rolului actorilor non-guvernamentali; amenintarile globale si transnationale;
25
incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea
aplicarii modelului clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o
definitie centrata pe stat ar subestima principalele obiective ale securitatii: indivizii
sau/si umanitatea. Folosirea argumentului crizei umanitare in Kosovo sau
Timorul de Est aduce insa un puternic contra-argument acestei viziuni care poate fi
interpretata ca o expresie a unor interese bine definite. Reconsiderarea
epistemologica, ultima propunere de redefinire a conceptului, analizeaza din
perspectiva postmoderna modul in care sunt construite diferitele modele de
securitate. Aceasta abordare analizeaza preponderent elaborarea discursului de
securitate, inteleasa ca fenomen intersubiectiv. Regasim in aceasta perspectiva
dificultatea teoretica majora a aplicarii deconstructivismului in relatiile internationale:
golirea de sens a notiunilor fara a se propune solutii alternative.
6.
7.
Intrebari:
1. Explicati mecanismul dilemei securitatii.
2. Analizati articolul 5 din Tratatul Altanticului de Nord (Washington 1949) pentru
a intelege logica apararii colective.
3.
1.
2.
Cum spuneam, este vorba de un anumit tip de abordare care este valabil si in
domeniul relatiilor internationale, pe care ne ajuta sa-l intelegem mai bine asa. In
28
context, se remarca rezultate diferite ale aplicabilitatii sale in stiintele exacte unde legaturile dintre elementele componente ale sistemului, precum si regulile
sale de functionare sunt mai precise - si cele sociale, unde atat legaturile, cat si
regulile de functionare sunt mai putin conturate, rezultatul constituindu-l o
predictibilitate mai redusa (insa nu absenta) comparativ cu stiintele exacte.
3.
mai
amplu,
compus
din
totalitatea
interactiunilor
dintre
componentele/subsistemele sale.
4.
5.
Odata atinse limitele geografice ale sistemului (provenind din caracterul finit al
planetei),
evolutia
sistemului
se
realizeaza
prin
intermediul
adancirii
interdependentelor din cadrul sau, precum si prin aparitia unor noi actori (chiar si
de alt tip). Are, deci, loc un proces concomitent de multiplicare si adancire a
legaturilor dintre elementele componente ale sistemului.
6.
acesta este:
* un sistem (geografic) inchis, care se autoregleaza (prin procesul de
redistribuire continua a puterii in cadrul sau);
* un sistem lipsit de autoritate centrala (al doilea motiv pentru care se
autoregleaza); termenul folosit in teoria relatiilor internationale este de
sistem anarhic;
* un sistem competitiv (fiind inchis, de la un punct incolo, adancirea si
multiplicarea interdependentelor impune cu necesitate colaborarea chiar si
intre adversari chiar si in timpul conflictului);
* care evolueaza prin structurare, urmata de de-structurare, urmata, la
randul ei de un nou proces de structurare; in felul acesta, sistemul se
"regenereaza" (vezi perioada de dupa 1989 in Europa).
Intrebari:
1. Explicati termenul de anarhie in sistemul international lipsa autoritatii centrale, a
uni guvern mondial si comparati aceasta structura politica cu organizarea
ierarhica a sistemelor politice din interiorul statelor.
2.
30
2.
Acest lucru s-a petrecut abia odata cu castigarea suprematiei de Roma, care, prin
diplomatie si razboi - asa cum arata si Machiavelli intr-una din lucrarile sale
pregatitoare pentru sfaturile din "Principele" - a reusit sa-si creeze imperiul. Abia
acesta a fost un sistem relativ integrat, care a cuprins in interiorul sau organizarile
social-statale din spatiul mediteranean. Este de remarcat ca, inca dinaintea
cuceririi romane, in alte zone ale globului - vezi Asia de Est, sau de Sud, ori
America - aveau loc, in mod independent, procese relativ asemenatoare. Problema
care se punea era aceea a stabilirii legaturilor intre aceste focare de organizare pe
care le reprezentau lumile respective.
3.
sistem relativ unitar in zona noastra, se dezintegreaza. Drept rezultat apar nucleii
viitorului proces de re-integrare, care a evoluat de atunci pana in prezent - orasele,
pe de o parte, si fermele intarite, pe de alta parte.
4.
Treptat isi face loc organizarea feudala, in care populatia locala lucreaza pentru si
ii furnizeaza soldati stapanului local, care reprezinta sursa autoritatii politice si
juridice a locului. In schimb, el furnizeaza populatiei locale protectie. Cu timpul,
din luptele angajate intre diferitii stapani locali, incep sa apara unii mai puternici,
care, prin supunerea celorlalti, precum si a oraselor din zonele adiacente, isi
largesc posesiunile - care insemnau prin ele insele putere - tinzand spre incoronare
ca suverani ai statelor feudale.
5.
Nu trece mult timp si, odata terminata, in linii generale, expansiunea interna, este
initiata expansiunea externa, sub forma cruciadelor. Desi s-a spus ca lumea Evului
de Mijloc a fost o lume imobila, cruciadele au demonstrat, din contra, dinamismul
ei. [Atrag atentia asupra principalelor directii de expansiune ale stapanilor feudali:
cei din sud (francezi, indeosebi) s-au indreptat spre Orientul Mijlociu (locurile
sfinte), iar cei din nord (germanii) spre Est si Nord, de-a lungul tarmurilor Marii
Baltice. A se vedea si actuala confruntare din interiul Uniunii Europene intre
tentinta de a deplasa centrul de greutate spre Nord - sustinuta de Germania - si cea
de a-l deplasa spre Sud - sustinuta de Franta].
6.
8.
Oricum, modelul de organizare a legaturilor dintre cercuri era cel imperialhegemonic. Astfel, centrul se afla sub autoritatea/dominatia conducatorului
suprem. Periferia era constituita din zonele locale autonome, care trebuiau sa
recunoasca autoritatea conducatorului suprem si sa-i plateasca un tribut. Iar zonele
de dincolo de periferie cuprindeau regatele si principatele independente.
Raporturile dintre aceste tipuri de zone erau reglementate dupa cutume, unele
chiar surprinse in tratate. In orice caz, sa retinem regula fundamentala a intensitatii
mai mari a contactelor in interiorul acestor zone, comparativ cu cele stabilite cu
exteriorul.
9.
Pe acest fundal a inceput expansiunea europeana, care s-a derulat de-a lungul
mai multor secole si a avut loc succesiv, in valuri. Astfel, primul val l-a constituit
expansiunea iberica (spaniolii spre vest, impregnati ideologic, unde au gasit forme
de organizare - deci si de rezistenta - mai putin evoluate, iar portughezii spre est,
mai pragmatici, intalnind forme de organizare statala - inclusiv rezistenta mai
mare - bine definite). A urmat apoi expansiunea olandeza, care a fost directionata
atat spre Vest (New York-ul a fost intemeiat de ei), cat si spre Est(mai ales
Indonezia), la inceputul anilor 1600. Asa a aparut si Africa de Sud, ca principal
33
punct de sprijin pe acest drum. Cel de-al treilea val l-au constituit englezii - care,
timp de cateva secole, au strabatut lumea in toate directiile -, urmati de francezi.
Sub raportul continutului, expansiunea europeana a fost insotita de promovarea
valorilor europene in teritoriile cucerite. Lucrul acesta a fost valabil pana la cel deal doilea Razboi Mondial, cand stafeta este preluata de cele doua superputeri. Ca
schema, s-a pornit de la expansiunea individuala, care a fost ulterior regularizata
si, intr-o faza urmatoare, institutionalizata (prin intermediul organizatiilor
internationale).
Intrebari:
Identificati, comparativ, elementele de structurare si restructurare a sistemului
international in perioada antica, respectiv a Evului de Mijloc.
2.2. SISTEMUL INTERNATIONAL INTRE 1815 - 1914
1.
Asa cum am putut vedea, sistemul international modern a fost creat prin
expansiunea Europei, care a ajuns centrul sau. Pe continent, insa, odata cu
infrangerea Frantei napoleoniene (care, in termenii procesului producerii de
putere, a marcat trecerea de la extensiv la intensiv), conducerea treburilor a fost
preluata de un grup de puteri cunoscut sub numele de "Concertul Europei"
(Austria, Marea Britanie, Franta - desi invinsa, mentinuta in "concert" - Prusia si
34
Rusia, carora, in spatiul est si sud-est european li se asocia si Turcia), sau, popular,
"Sfanta Alianta". Pastratoare a valorilor europene ce au generat infrangerea
spiritului revolutionar francez - in realitate, pastratoare a unui melanj de valori,
caci cele ale revolutiei franceze nu au putut fi "extirpate" in intregime - ele
vegheau la respectarea lor, intervenind ori de cate ori acestea erau incalcate, asa
cum s-a intamplat, de pilda, in timpul revolutiilor de la 1848.
2.
Concret, desi se socoteste ca ne aflam in prezenta celei mai lungi perioade de pace
din istoria continentului - cei 100 de ani de pace -, datorate in principal absentei
conflictelor majore intre marile puteri (a caror unitate de vederi si actiune - bazata
pe absenta nevoii de conflict, dar si pe riscurile pe care acesta le implica - a si
facut posibila existenta "concertului"), in realitate avem de-a face cu o "pace cu
intreruperi", mai dese in cea de-a doua parte a perioadei analizate. Aceste
"intreruperi" au constat tocmai in aparitia conflictelor directe intre marile puteri:
1866 - razboiul prusaco-austriac, 1853-1855 - razboiul Crimeii, 1870-1871 razboiul franco-prusac, 1877-1878 - razboiul ruso-romano-turc.
3.
4.
Care au fost insa factorii care au contribuit la existenta unei perioade de pace atat
de lungi? Acestia au fost:
* dezvoltarea tehnologica si industriala (care a facut ca miza pacii sa fie
mai mare decat cea a razboiului);
* solidaritatea puterilor europene (care erau crestine, "civilizate",
mesianice - sau "imperialiste" - si albe, aceasta fiind una din bazele
expansionismului european in afara granitelor continentului);
35
Intrebari:
Prezentati factorii care au determinat mentinerea pacii in perioada Concertului
Europei
ISTEMUL EUROPEAN SI MONDIAL IN PERIOADA INTERBELICA
Care au fost elementele care au dus la polarizarea sistemului si la incheierea
sistemului concertului?
36
2.3.
Termeni cheie:
Razboi mondial; razboi industrial; razboi total; principii wilsoniene; autodeterminare;
institutionalizarea sistemului international.
1. Primul Razboi Mondial a avut o importanta aparte, care este mai putin pusa in lumina.
Astfel el a fost, din punct de vedere militar:
* primul razboi european care devine mondial (ceea ce ilustreaza caracterul
global al sistemului international, precum si faptul ca Europa ocupa locul central
in cadrul acestuia);
* primul razboi mondial industrial (socul celor 10 milioane de morti si aparitia
relatiilor internationale ca domeniu distinct de investigatie stiintifica); de aici
decurge faptul ca, pentru prima oara, nu mai este un razboi intre armate, ci intre
societati, ca distinctia dintre civili si militari tinde sa dispara atat pentru ca toti
sunt inhamati la carul razboiului si constituie tinta atacurilor inamicului, cat si
pentru ca dimensiunile campului de batalie se extind extrem de mult.
* un razboi cu dublu caracter: static in Vest si dinamic inEst(primul aspect
ilustreaza gripajul inclestarii unor mari puteri intr-un spatiu ingust, iar cel de-al
doilea a pus bazele manevrei din cel de-al doilea Razboi Mondial);
* primul razboi in care cuceririle stiintei aplicate la domeniul militar devin
mijloace de lupta utilizate efectiv (tancurile, aviatia, pistolul mitraliera, gazele
de lupta, metodele matematice de lovire a submarinelor in imersiune, etc.)
37
40
Termeni cheie:
Sistemul postbelic; superputeri; bipolarism; echilibrul terorii; structura institutionala;
cursa inarmarilor; descurajare nucleara; retaliere masiva; raspuns limitat; strategii
nucleare.
1.
2.
de a uni cele doua jumatati ale continentului aflate in confruntare una cu alta)
4.
5.
6.
Atunci cand vorbim despre armele nucleare trebuie sa avem in vedere faptul ca
ele se compun, pe de o parte, din incarcatura exploziva propriu-zisa si, pe de alta
parte, din vectorul care o transporta la tinta. Acesti doi factori, impreuna cu
evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de
armament si a gandirii militare in privinta utilizarii sale.
2.
Asa stand lucrurile, primul element cu care incepe istoria acestui tip special de
arma este legat de vector (avion), si teoria bombardamentului strategic ca una
din cele doua modalitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial
(cealalta fiind reprezentata de teoria blitzkrieg-ului). Astfel, in perioada
interbelica, italianul Duhet si englezul Fuller au pus la punct teoria
bombardamentului strategic, ca mijlocul major de a scoate din joc un inamic
lovindu-i centrele industriale si aglomerarile urbane (de fapt, o recunoastere a
faptului ca, datorita industrializarii sale, razboiul ajunsese deja o confruntare nu
numai intre armatele a doi sau mai multi beligeranti, ci intre societatile lor in
ansamblul lor).
3.
5.
Raspunsul american nu s-a lasat asteptat. In loc sa inghete propriul lor program
atomic, americanii au ridicat miza, pe de o parte, prin punerea la punct a bombei
cu hidrogen (arma nucleara), iar, pe de alta, prin diversificarea arsenalului ca
urmare a punerii la punct a armelor nucleare tactice (respectiv capabile a fi
utilizate pe campul de batalie). Documentul fundamental, insa, in aceasta privinta
l-a reprezentat NSC 68/1950. El reprezinta un efort de corelare a obiectivelor
politice ale SUA cu realitatile militare (existenta armei atomice) si cele politice
internationale (confruntarea cu URSS). Rezultatul l-a constituit punerea bazelor
cursei postbelice a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri. Ele au
fost confirmate - in opinia autorilor - de razboiul din Corea. (In acelasi timp, in
Europa se constituie NATO). In ambele cazuri, respectiv atat in cel al Statelor
Unite, cat si al Europei Occidentale, armele nucleare au avut de indeplinit un
dublu rol, pe de o parte, de descurajare, pe de alta, de substitut mai economicos
45
comunicarea
8.
10.
Curand, insa, peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia
intre descurajarea prin negare si cea prin pedeapsa (Glenn Snyder). Mai mult,
arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si in
punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament.
Efectele acestor schimbari au constat in deplasarea accentului de pe strategia
contra orase pe strategia contra forte (pe considerentul ca daca ambii adversari
au sageti otravite, principala misiune nu este de a elimina adversarul - deoarece in
cursul acestui proces te poate atinge si el - ci de a-i face inutilizabile sagetile).
11.
Intre timp, pe de o parte, clubul nuclear s-a largit (Marea Britanie si Franta devin
puteri nucleare in anii '50, iar China in anii '60), ceea ce a impus adoptarea
Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar, pe de alta, cele doua superputeri
initiaza un proces de control al armamentelor si dezarmare nucleara, aflat si
in prezent in curs de desfasurare.
13.
La inceputul anilor '80 (23 martie 1983), Statele Unite isi fac cunoscuta optiunea
de a-si asigura un sistem defensiv antiracheta in spatiu ("razboiul stelelor"),
care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat
un rol hotarator in intensificarea la maximum a cursei inarmarilor concretizate
in final prin infrangerea URSS in razboiul rece. Paralel, are loc, pe de o parte,
un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale (ca urmare a
revolutiei petrecute in domeniul performantelor acestui tip de armament), iar, pe
de alta, atat un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta
de actiune, cat si cresterea razei de actiune a celor tactice.
14. Asistam astfel daca nu la o denuclearizare totala, la o retransare masiva a
armelor nucleare (care raman ultimii gardieni ai securitatii fizice a statelor
posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale,
concretizata, pe de o parte, in recuperarea razboiului ca instrument al
politicii (vezi multiplicarea conflictelor in epoca post razboi rece), iar, pe de
alta, in pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare (vezi traficul
crescand cu materiale nucleare si specialisti), acestuia adaugandu-i-se si cel al
unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat al fostului spatiu
sovietic, indeosebi rusesc.
48
Intrebari:
1. Prezentati structura institutionala a echilibrului bipolar
2. Comparati strategiile nucleare: riposta masiva; raspunsul limitat; strategia distrugerii
mutual asigurate.
3. Care sunt mecanismele descurajarii nucleare? Mai functioneaza ele dupa incheirea
perioadei bipolare?
49
Aceasta lucrare trebuie privita in contextul socului produs de carnajul primului Razboi
Mondial, care, pe de o parte, a dat un impuls democratizarii vietii internationale (vezi
revolta populara impotriva "diplomatiei secrete"), facand astfel necesara si posibila prima
investigare moderna a resorturilor si mecanismelor intime ale functionarii politicii
internationale, iar, pe de alta parte, a impus ca prima tentativa de evitare a reizbucnirii,
reglementarea juridica a raporturilor dintre state (criticata de Carr).
1. Motivatia si conditiile aparitiei acestei lucrari
1.1. "Criza celor douazeci de ani a fost scrisa cu scopul deliberat de a contracara
defectul stralucitor si periculos al intregii gandiri - atat academice, cat si populare
- din tarile vorbitoare de limba engleza referitoare la politica internationala intre
anii 1919-1939 - ignorarea aproape totala a factorului putere."
1.2. "Aceasta carte, care initial fusese planificata pentru 1937, a fost trimisa in
tipografie la mijlocul lui iulie 1939 si a ajuns la corectura finala cand a izbucnit
razboiul, pe 3 septembrie 1939. A introduce in text cateva modificari verbale
grabite in lumina acelui eveniment nu ar fi ajutat prea mult; de aceea, am preferat
sa o las exact asa cum era la momentul in care razboiul isi intindea deja umbra
asupra lumii, dar cand inca nu se pierduse orice speranta de a fi evitat."
1.3. "Nici o perioada din istorie nu va recompensa mai bine pe fauritorii pacii in
studiul lor decat criza celor douazeci de ani care au umplut intervalul dintre cele
doua mari razboaie. Urmatoarea Conferinta de Pace, daca va dori sa nu se
dovedeasca un fiasco la fel ca prima, va trebui sa se preocupe de chestiuni mult
50
4.
toate acestea insa, si astazi distributia rolurilor intre actorii din viata internationala
reflecta, in linii generale, distributia de putere dintre ei (vezi, spre ilustrare, rolul actual al
Rusiei, in comparatie cu cel al fostei Uniuni Sovietice).
Intrebari:
1. Prezentati argumentele de critica a bazei utopismului, formulate de E.H. Carr.
2. Care este relevanta contemporana a volumului Criza celor 20 de ani. 19191939 ?
53
1.
2.
3.
54
4.
In orice caz, insa, credinta ferma a realistului politic este ca omul este o fiinta
periculoasa si lipsita de credibilitate !
5. Realismul politic are la baza un numar de sase principii, asa cum au fost ele definite de
cel mai cunoscut reprezentant al sau, Hans Morgenthau:
1. Politica - la fel ca societatea - este guvernata de legi obiective, care isi au
radacina in natura umana;
2. Calauza realistului politic este interesul national definit ca putere (vezi
dublul caracter al puterii: de mijloc si obiectiv);
3. Interesul national, desi este o categorie universala, nu este dat o data pentru
totdeauna;
4. Realistul politic, desi constient de importanta morala a actului politic, este
treaz la tensiunea dintre ele (vezi celebra fraza a lui Machiavelli: "scopul scuza
mijloacele");
5. Drept urmare, el refuza sa identifice aspiratiile morale ale unei natiuni cu
legile morale care guverneaza universul (sau, cu alte cuvinte, respecta
moralitatea pana la punctul de la care aceasta devine o piedica in calea actului
55
politic);
6. Diferenta dintre realismul politic si alte scoli este, deci, reala si profunda.
6.
Intrebari:
1. Principiile realismului descriu realitati recurente in istoria sistemului
international?
2. Analizati argumentul recursului la istorie.
56
3.3. BEHAVIORISMUL
Termeni cheie:
Behaviorism; comportament; uniformitati repetabile; modernisti, traditionalisti
1.
2.
3.
De aici se poate vedea foarte clar ca, atunci cand vorbim de comportament politic,
avem in vedere identificarea uniformitatilor repetabile ale actiunii politice si
dezvoltarea generalizarilor despre actiunea politica. Metodologic, aceasta scoala
are la baza tehnica esantionului de populatie, care a inceput a fi folosit curent
pentru studierea comportamentului uman in activitatile economice in anii '20, iar
in activitatile electorale, in anii '30. Asa se face, ca, de la inceput pana in prezent,
studiul comportamentului politic s-a dovedit mai revolutionar in domeniul
tehnicilor decat in cel al teoretizarii propriu-zise, lucru dovedit si de principalele
lui cerinte fundamentale ( a. cunostintele sa fie formulate in termeni sistematici, b.
pentru a putea fi cercetate cu ajutorul metodelor empirice).
5.
6.
In esenta, in timp ce Hedley Bull sustine existenta a doua scoli complet distincte:
cea clasica si cea "stiintifica", David Singer - e drept, trei ani mai tarziu - este de
parere ca intre ele ar exista un razboi ciudat si, pana la urma, chiar fals. Astfel:
1. in timp ce Bull refuza instrumentele empirice capabile sa inteleaga domeniul,
acuzand scoala "stiintifica" de "puritanism intelectual", Singer sustine ca adeptul
scolii "clasice" striga "EVRIKA !" sub impulsul unei "inspiratii divine", in timp ce
adeptul scolii stiintifice o face dupa un proces cu mult mai riguros;
2. in timp ce Bull este de parere ca orice progres inregistrat de scoala "stiintifica"
se datoreaza tot aplicarii medodelor clasice, Singer, mai conciliant, se pronunta
58
pentru combinarea celor doua abordari, fiind de parere ca scoala stiintifica nu face
altceva decat sa operationalizeze metodele "clasice";
3. in timp ce Bull este convins de incapacitatea scolii "stiintifice" de a obtine
vreun progres semnificativ, Singer este convins ca stiinta permite depasirea
oricaror obstacole metodologice;
4. in timp ce Bull pune in lumina deserviciul pe care si-l face scoala "stiintifica"
insasi, prin apelul la "modele", Singer, desi recunoaste imperfectiunea lor, este
totusi de parere ca ele pot fi perfectionate;
5. in timp ce Bull critica "fetisul" masuratorilor, Singer sustine valoarea lor ca
baza a oricaror generalizari (de aceea, istoria, de pilda, nu poate fi socotita drept o
stiinta cumulativa);
6. in timp ce Bull este de parere ca rigoarea si precizia - pe care le invoca in mod
exclusivist adeptii scolii "stiintifice" - sunt proprii si abordarii clasice, Singer, la
randul sau, sustine ca si scoala stiintifica pleaca tot de la intuitie;
7. in timp ce Bull sustine ruptura clara existenta intre scoala "stiintifica" si istorie
si filosofie, Singer sustine ca amandoua aceste discipline sunt utilizate de adeptii
scolii stiintifice drept baza de culegere a datelor si teren de verificare a ipotezelor.
7.
59
3.4. NEOREALISMUL
Termeni cheie:
Realism-neorealism; structuri politice; structura sistemului international; echilibrul
puterii, multiplicarea optiunilor.
1.
De la bun inceput trebuie precizat ca bazele N sunt similare cu cele ale RP. Astfel,
la fel ca si in cazul RP,
a. unitatile cheie sunt statele (statele oras);
b. ele urmaresc sa obtina putere (atat ca scop in sine, ca si mijloc pentru
atingerea altor scopuri);
c. actorii actioneaza (se comporta) rational.
Ideea ar fi, insa, ca, desi RP furnizeaza un cadru explicativ valabil de la Tucidide
pana in zilele noastre, neorealistilor li se pare ca mai trebuie depus un efort pana la
transformarea sa, respectiv a acestui cadru explicativ, intr-o teorie in adevaratul
inteles al cuvantului. Prin urmare, rezulta ca N are atat radacini comune, cat si
deosebiri marcate comparativ cu RP.
2.
Cel care si-a asumat sarcina punerii la punct a unei asemenea teorii a fost
KENNETH WALTZ, care, in 1979, a publicat lucrarea "Theory of International
Politics". Scopurile urmarite de Kenneth Waltz, asa cum le-a definit el insusi in
lucrarea respectiva sunt:
* examinarea bagajului de cunostinte acumulat;
* elaborarea unei teorii care sa remedieze neajunsurile astfel identificate; s
* examinarea catorva din aplicatiile noii teorii (cu alte cuvinte, testarea ei)
Drept urmare, in raport cu primele doua scopuri/obiective urmarite de Waltz,
concluzia este ca exista doua tipuri fundamentale de teorii: cele reductioniste
si cele sistemice.
Primele - cele reductioniste - pleaca de la premisa ca "intregul se compune din
cunoasterea atributelor si interactiunea partilor" (fiind, deci, vorba de un efort
60
4.
In ce priveste CARACTERUL unitatilor sistemului, acestea sunt fie statele, fie alti
actori, cu precizarea - realista - ca sistemul nu depinde practic de toti actorii, ci
numai de cei mai importanti ! Waltz face precizarea ca, sub raport economic,
statul-national inceteaza sa mai constituie entitatea fundamentala, respectiv actorul
principal, pregatind astfel terenul pentru abordarea transnationala a sistemului
international. Ca urmare, el defineste politica nationala ca fiind interactiunea
unor unitati diferite cu functii specifice, iar politica internationala ca fiind
interactiunea unor unitati similare ce isi dubleaza reciproc functiile. In
concluzie, el demonstreaza ca, in sistemul international, diferentierea nu este
data atat de mult de tipul de functie - acesta tinzand sa fie similar - ci de
pondere, respectiv de distributia puterii in cadrul sau. Rezulta, deci,
valabilitatea ambelor premise teoretice de la care a plecat, respectiv atat
privitoare la teoriile reductioniste, care subliniaza influenta unitatilor asupra
intregului, cat si a celor sistemice, care o subliniaza pe cea a intregului asupra
unitatilor.
5.
reciproca,
atat
la
nivelul
STRUCTURILOR,
cat
si
al
STRATEGIILOR.
6.
7.
Faptul ca aveam de-a face tot cu REALISMUL POLITIC, insa sub o forma
NOUA, mult mai elaborata, care incorporeaza avansurile stiintifice realizate intre
timp in domeniul analizei relatiilor internationale, deci de NEO-REALISM, il
demonstreaza cel mai bine principalele concluzii la care ajunge Kenneth Waltz.
Acestea sunt:
* valoarea PUTERII ca mijloc de mentinere a autonomiei in fata fortei
altora;
* proportionalitatea intre amploarea puterii si multiplicarea optiunilor;
* libertatea de actiune mai mare a celor mai puternici in raport cu cei mai
putin puternici decat ei; si
1.
Terminarea razboiului rece si transformarile majore din sistemul international ce iau urmat au lansat o noua disputa stiintifica in cadrul domeniului relatiilor
internationale, gazduita de doua numere ale revistei "International Security"
(winter 94/95 si summer 1995). Este vorba de asaltul teoriilor institutionaliste care sustin ca singura sursa de stabilitate si securitate din sistem o constituie
institutiile internationale - asupra neorealismului. Intr-un raspuns substantial si
analitic - intitulat "Promisiunea Falsa a Institutiilor Internationale", profesorul
John Mearsheimer, de la Universitatea din Chicago, da raspuns acestor critici,
punand in lumina inconsistenta teoretica, logica si empirica a celor trei principale
teorii din aceasta categorie: a institutionalismului liberal, a apararii colective si cea
critica.
2.
Dupa
ce
trece
in
revista
principalele
teze
care
stau
la
baza
cooperarii economice. In continuare, logica cauzala a teoriei este gaunoasa, asa cum
recunosc adeptii teoriei insisi. Trecand superficial peste problema castigurilor relative, ei
incearca acum sa "repare" teoria, dar eforturile lor initiale nu sunt promitatoare. In
sfarsit, evidenta empirica furnizeaza prea putin suport acestei teorii."
In ce priveste cea de-a doua teorie,
"Securitatea colectiva abordeaza frontal problema prevenirii razboiului. Teoria se
bazeaza pe asertiunea ca forta va continua sa conteze in politica internationala si ca
statele vor trebui sa se puna in garda fata de agresorii potentiali. Oricum, pericolul de
razboi poate fi redus substantial, conform acestei teorii, prin punerea in discutie a tezei
realiste referitoare la comportamentul statelor si inlocuirea ei cu trei norme anti-realiste.
Prima, ca statele trebuie sa renunte la ideea de a utiliza forta pentru modificarea statuquo-ului. A doua, ca, pentru a se ocupa de statele care incalca aceasta norma, sau
ameninta (or initiaza) cu razboiul, tarile responsabile nu trebuie sa fie ghidate de
propriul lor interes ingust. Mai degraba, ele trebuie sa-si reprime tentatia de a riposta in
orice fel prin care acest lucru le-ar aduce vreun castig individual, asociindu-se, in
schimb, automat pentru a-l confrunta pe agresor cu amenintarea unei forte coplesitoare.
A treia, ca statele trebuie sa aiba incredere reciproca unul in altul ca vor renunta la
agresiune si sa fie foarte serioase in aceasta privinta. Ele trebuie, de asemenea, sa aiba
incredere si ca celelalte state vor sari in ajutorul lor, in cazul in care vor deveni obiectul
unei agresiuni."
Critica ei vizeaza o serie de neajunsuri majore:
"Intai, este construita pe norma fundamentala ca statele trebuie sa aiba incredere unul in
altul, fara sa explice, insa, in mod satisfacator cum este posibil acest lucru intr-o lume
anarhica in care statele dispun de putere militara si intentii neclare. In continuare,
evidenta istorica furnizeaza prea putin fundament pentru aceasta teorie. Singurul caz de
existenta a unui sistem operativ de securitate colectiva a fost Liga Natiunilor, iar acesta a
fost un fiasco spectaculos. Desi activitatile de peacekeeping si tehnica a concertului
(definit ca un aranjament intre marile puteri de impartire a sferelor de influenta) sunt
descrise uneori drept versiuni limitate, dar promitatoare, ale securitatii colective, ele au o
65
valoare marginala in raport cu promovarea pacii. Mai mult, atat mentinerea pacii, cat si
concertele functioneaza dupa o logica diferita de cea a securitatii colective. De fapt,
concertele, ca si aliantele, reflecta in mod fundamental echilibrul de putere, fiind astfel in
concordanta cu viziunea realista asupra institutiilor."
In sfarsit, in ce priveste cea de-a treia teorie institutionalista,
"Teoria critica este cea mai ambitioasa dintre toate cele trei teorii, atata timp cat scopul
ei final este de a schimba natura fundamentala a politicii internationale si de a crea o
lume in care sa nu existe numai o cooperare crescuta intre state, ci si posibilitatea
existentei unei paci adevarate. La fel ca si securitatea colectiva, dar nu si ca
institutionalismul liberal, teoria critica pune direct in discutie gandirea realista
referitoare la comportamentul interesat al statelor. Teoria se bazeaza pe premisa ca
ideile si discursul - cum gandim si vorbim despre politica internationala - reprezinta
fortele motrice ale comportamentului statelor. Ea respinge pretentia realista ca modul de
comportament al statelor este, in general, functie de structura data a lumii exterioare.
Pentru adeptii teoriei critice, ideile modeleaza major lumea materiala, revolutionand
astfel politica internationala exclusiv prin intermediul modului in care oamenii gandesc si
vorbesc despre politica mondiala. Intelectualii, in special adeptii teoriei critice insisi, sunt
considerati ca jucand un rol cheie in acest proces."
Mearsheimer critica insa si aceasta teorie "critica", pornind de la caracterul ei
foarte ambitios:
"Adeptii teoriei critice au teluri ambitioase. In orice caz, insa, teoria critica are, de
asemenea, si numeroase neajunsuri. In mod concret, ea este preocupata de modificarea
fundamentala a comportamentului statelor, fara sa spuna prea multe despre modul in
care se poate face acest lucru. Adeptii teoriei critice indica ocazional cauzele particulare
ale schimbarii, dar cand o fac, ei invoca argumente care sunt in contradictie cu teoria
insasi. In sfarsit, exista prea putine dovezi empirice care sa sprijine pretentiile adeptilor
teoriei critice, si prea multe care, in schimb, ii contrazic."
4.
este
impartasit
cu
atata
convingere
datorita
exclusiv
"Din moment ce aceste teorii [institutionaliste] nu descriu in mod corect lumea, politicile
bazate pe ele sunt destinate esecului."
ceea ce le descalifica, practic, ca ghid de actiune pentru practicienii politicii
mondiale.
6. La randul lor, adeptii acestor trei teorii raspund criticilor aduse lor de Mearsheimer,
intr-un numar ulterior al aceleiasi reviste (vol. 20, no.1, summer 1995). Raspunsurile
vizeaza criticile aduse la toate cele trei tipuri de teorii institutionaliste. Robert O.
67
Keohane si Lisa L. Martin ii raspund lui John Mearsheimer intr-un articol "in oglinda"
intitulat "Promisiunea Teoriei Institutionaliste". In esenta, ei se intreaba: daca
institutiile sunt atat de irelevante pentru mentinerea pacii, cum sustine Mearsheimer,
atunci pentru ce statele investesc in ele resurse care, in anumite cazuri, sunt chiar
considerabile ? Cei doi autori sustin ca, in anumite conditii, institutiile pot facilita
cooperarea, care este singura solutie, prin punerea la dispozitia statelor a informatiei
necesare, precum si prin distribuirea resurselor pe care le pot masa in cadrul lor
membrii acestora. Concluzia la care ajung cei doi autori este de bun simt: ei sustin ca,
pe de o parte, fara a fi un panaceu, institutiile pot fi utile mentinerii pacii, iar, pe de
alta, critica lui Mearsheimer a fost utila, indicand domeniile in care adeptii teoriei
institutionaliste mai trebuie sa insiste, pentru a obtine rezultate promitatoare in
acreditarea acestei teorii. Este un compromis, care pleaca de la realitatea, recunoscuta
de ambele parti, ca institutiile, ca o creatie a statelor, cum sustin realistii, exista - lucru
pe care Mearsheimer nu il poate constesta, refuzand, insa, exagerarea - si pot fi adesea
instrumente valoroase in comportamentul lor international.
"Punand prea multe in contul institutiilor internationale ar fi, intr-adevar, o 'promisiune
falsa'. Dar intr-o politica mondiala restrictionata de putere si interese divergente, putin
dispusa sa experimenteze o guvernare ierarhica eficienta, institutiile internationale care
opereaza pe baza de reciprocitate vor reprezenta componente ale oricarei paci durabile."
(Keohane si Martin)
"Institutionalistii ar trebui sa raspunda criticii lui Mearsheimer prin a integra mai bine
consideratiile de distributie in modelele lor, specificand in continuare mecanismele
cauzale prin care institutiile exercita influenta si, pe baza evidentei empirice, sa puna mai
bine in lumina si mai convingator efectele institutionale." (Keohane si Martin)
Intrebari:
Prezentati critica lui Mearsheimer asupra viabilitatii cooperarii institutionale,
in general, dezvoltand, critica adusa teoriei securitatii colective.
68
Abordarea clasica de pana acum a fost aceea care punea statul in centrul
sistemului international, facand din soldat si diplomat principalii sai agenti. In
felul acesta, politica internationala era echivalata cu relatiile inter-statale, respectiv
cu mediul in care trebuie sa se desfasoare.
2.
3.
* (IGO)
* (G1)
* (G2)
* (S1)
4.
* (S2)
atitudinile;
Nu trebuie insa uitat ca, in insasi opinia exponentilor acestei abordari, "guvernele
raman cei mai importanti 'jucatori', cautand sa-si exercite controlul asupra
'mediului transantional', fara a fi insa dispusi sa plateasca pretul 'controlului
total', ceea ce face ca, in realitate sa inregistram existenta unor forte
transnationale relativ autonome".
5.
Originile acestei abordari sunt de data relativ recenta. Dupa primul Razboi
Mondial asistam la separarea celor doua profesii - de politician si de economist -,
pentru ca, in anii 1970 sa asistam la o apropiere a lor, mai bine spus a celor doua
domenii: politica si economia, in care primul este definit ca un set de institutii si
reguli prin care sunt guvernate interactiunile sociale si economice, iar al doilea ca
fiind producerea, distributia si utilizarea bogatiei. In felul acesta, EPRI reprezinta
interactiunea dintre economie si politica pe arena mondiala, sau, mai pe scurt,
dintre POLITICA si PIETE (acestea din urma avand legi proprii si permitand
activitatea grupurilor de presiune formate din politicieni si birocrati).
7.
Cauzele pentru care atunci - si nu altcandva - a avut loc contopirea celor doua
domenii constau, pe de o parte, in evaporarea "prosperitatii" economice
postbelice (vezi si aparitia cartii de rasunet "Limitele Cresterii"), iar, pe de alta, in
insatisfactia crescanda privind decalajul tot mai mare dintre modele si
realitate, iar, in interiorul fiecaruia, intre politic si economic.
1
. Sa tinem seama ca, daca proprietatea inseamna resurse, atat timp cat aceasta era de
stat, era firesc sa existe numai statul ca actor; acum, cand indivizi ca Berlusconi, Volski
sau Paunescu, de pilda, dispun de resurse proprii prin intermediul proprietatii private, este
tot atat de normal ca si ei sa devina actori prin utilizarea resurselor respective in urmarirea
intereselor lor internationale.
71
8.
9.
SISTEM MONDIAL
10.
11.
72
12. In raport cu primul nivel, se sustine ca, in realitate, exista o singura diviziune mondiala
a muncii, un singur sistem economic mondial, care "topeste" in el sistemele culturale
independente. Predecesorii sai sunt CAPITALISMUL, care a creat si utilizat sistemul
mondial pentru a organiza activitatea economica, precum si SISTEMUL INTERSTATAL, in care nici o entitate politica nu a reusit sa obtina controlul asupra intregii
economii mondiale.
13. Delimitam astfel in cadrul primului nivel organizatiile politice (state nationale) aflate
in competitie pentru controlul unei parti cat mai mari din economia mondiala.
14. Cel de-al doilea nivel - componentele economice - este prezentat ca fiind compus din:
* zone economice (centru = dezvoltare maxima, semi-periferie si periferie; vezi statutul
fostelor tari socialiste, incluse in semi-periferie, Lumea a II-a, precum si daca o
asemenea diferentiere se mai justifica dupa infrangerea comunismului);
* statele nationale
* clasele sociale (capitalistii, clasa mijlocie, proletarii - a se vedea "imprumutul" din teoria
marxista);
* grupuri de statut (liantul care furnizeaza solidaritatea derivata din identitatea culturala)
15. In ce priveste cel de-al treilea nivel - al proceselor economice - sunt identificate cele
de natura economica (intre zonele mentionate), care sunt de exploatare a periferiei,
precum si cele politice, care vizeaza raporturile inter-state si inter-clase.
Intrebari:
1. Care sunt domeniile in care relatiile transnationale au un impact major asupra
sistemului international?
2. Prezentati diferentele de abordare a economiei politice internationale formulate
de reprezentantii realismului, liberalismului, marxismului.
73
1.
2.
Asa se face ca, spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, apar o serie
de conceptii, care situeaza in centrul politicii mondiale, nu atat puterile navale,
cum era pana atunci, ci marea masa continentala a Eurasiei. Astfel, intr-o
comunicare prezentata la Londra in fata prestigioasei Royal Geographic Society in
1904, reluata ulterior in lucrarea "Idealurile Democratice si Realitatea", publicata
imediat dupa incetarea Primului Razboi Mondial, specialistul britanic Mackinder
articuleaza teza ca pivotul politicii mondiale il reprezinta marea masa
teritoriala situata intre campiile est-europene si Siberia, pe care o numeste
Heartland. Drept urmare:
"Cine stapaneste Europa rasariteana, stapaneste Heartland-ul. Cine
stapaneste Heartland-ul stapaneste Insula Mondiala (Eurasia). Si cine
stapaneste Insula Mondiala, stapaneste Lumea."2
El vede Heartland-ul incojurat de doua semicercuri concentrice, primul format din
74
tari ca Germania, Turcia, India si China, al doilea din Marea Britanie, Africa de
Sud si Japonia. Pe acest fundal, trebuie precizat ca Mackinder nu diminueaza rolul
puterii maritime, in dauna celei continentale, insa sustine ca baza puterii maritime
devine necesarmente mai larga. De aceea, pe baza experientei puterilor terestre,
care, cand a fost nevoie, au devenit si mari puteri maritime (vezi cazul Romei
antice), el sustine ca, prin dimensiunile si resursele sale, Eurasia, respectiv Insula
Mondiala, poate deveni cea mai mare putere navala a lumii. In felul acesta, el
prefigura lupta, intr-o prima faza, dintre Marea Britanie, ca mare putere navala, si
Germania, ca mare putere continentala, care s-a angajat si in cursa inarmarilor
navale inaintea primului Razboi Mondial, iar intr-o a doua faza, dintre Statele
Unite si Uniunea Sovietica.
3.
Ulterior, respectiv in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, Mackinder isi
revizuieste teoria, aratand ca Uniunea Sovietica nu va putea fi contrabalansata
decat prin crearea unei comunitati Atlantice. Daca luam in calcul faptul ca, in
prima sa varianta, conceptia lui Mackinder i-a determinat pe conducatorii
Americii sa isi fixeze ca obiectiv impiedicarea dominatiei ostile asupra Eurasiei,
iar, in a doua, sa procedeze la crearea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord,
NATO, aceasta demonstreaza aplicabilitatea practica a opiniilor lui Mackinder.
4.
5.
6.
8.
Atacata puternic prin rolul nefast jucat in izbucnirea celui de-al doilea Razboi
Mondial si data fiind globalizarea militara petrecuta ca urmare a aparitiei armelor
nucleare si a rachetelor intercontinentale, GEOPOLITICA a intrat intr-un con de
umbra pentru cea mai mare parte a perioadei postbelice. Treptat, incepand cu anii
'70, cand problemele economice incep sa focalizeze din ce in ce mai mult atentia
politicii mondiale, studiile geopolitice se revigoreaza, el "explodand" din nou dupa
prabusirea comunismului si terminarea razboiului rece, respectiv o data cu
tranzitia de la bipolarism la multipolarism. O dovada in acest sens o constituie si
aparitia GEOECONOMIEI, ca disciplina separata de studiu.
Intrebari:
Prezentati argumentele teoriei Heartland-ului formulate de Harold Mackinder.
76
1.
2.
Aceasta competitie dintre SUA si URSS a intrat in faza ei finala incepand cu anii
'70 (momentul este arbitrar, deoarece competitia s-a dus de la bun inceput pentru
eliminarea adversarului, fiind, prin urmare, in asteptarile fiecaruia dintre acestia,
tot timpul intr-o asemenea faza). Principalele ei momente in aceste ultime doua
77
decenii au fost:
* Inceputul anilor '70: cand ambele superputeri ajung, pe de o parte, la
concluzia necesitatii regularizarii cursei inamarilor dintre ele (direct, prin
intermediul Acordurilor SALT si indirect, prin initierea negocierilor
CSCE si MBFR); in plan geostrategic, confruntarea continua inregistrand,
spre mijlocul anilor '70, o acutizare prin avansurile sovietice spre sudul
Africii.
* 1973: razboiul de Yom Kippur (care aduce cele doua superputeri in
preajma confruntarii nucleare) si criza petroliera (care, desi, pe termen
scurt, reprezinta un soc pentru Vest, pe termen mediu si lung ii permite ca,
prin trecerea de la societatea industriala spre cea informationala, sa se rupa
in planul dezvoltarii de URSS si tarile aliate acesteia, care raman vestigii
ale epocii industriale intr-o lume din ce in ce mai schimbata).
* Afganistan: in lipsa unor reguli clare de impartire a sferelor de
influenta, interventia sovietica in Afganistan din 1979 - justificata de
acestia prin interesul lor fata de dezvoltarile din sudul islamic - este
interpretata de SUA si aliatii lor ca parte a unor planuri de ocupare a
Orientului Mijlociu atat de important pentru functionarea economiei
capitaliste datorita uriaselor sale rezerve de petrol. Reactia Vestului nu se
lasa asteptata si se inregistreaza in Polonia, marcand astfel o mutatie
calitativa, deoarece deplaseaza competitia dintre cele doua superputeri in
interiorul sferei de influenta nemijlocita a adversarului. URSS
reactioneaza, la randul ei, atat in planul cursei inarmarilor (vezi criza
"euro-rachetelor"), cat si al interventiei in Nicaragua, considerata a fi in
sfera de influenta nemijlocita SUA. Acestea din urma reactioneaza in
ambele planuri: in cursa inarmarilor, amplificand la maximum competitia
(vezi "razboiul stelelor"), precum si pe "teren", sprijinind opozitia locala
fata de URSS in toate zonele "fierbinti" (Afganistan, America Centrala,
Polonia).
* Momentul Gorbaciov: Dupa o succesiune la conducere care a intarziat
reactia sovietica (Brejnev, Andropov, Cernenko), conducerea este preluata
78
Pe acest fundal incep sa apara trasaturile noii ordini mondiale. Astfel, in plan
politico-militar, prin disparitia echilibrului central dintre cele doua superputeri,
asistam , pe de o parte, la redobandirea suprematiei armelor conventionale asupra
celor nucleare (cu consecinte directe pentru sporirea statutului militar si politic al
unor tari ca Germania si Japonia), iar, pe de alta, la independenta conflictelor si
echilibrelor locale/regionale, dominate din ce in ce mai mult de actorii
79
5.
6.
Intrebari:
Care sunt elementele noii ordini mondiale in perioada post Razboi Rece?
80
Pentru a prezenta aceasta tema, se cuvine sa aratam ca, la debutul evolutiei lor,
respectiv la aparitie, armele nu erau instrumentele distincte de mai tarziu, utilizate
in scopuri preponderent militare; ele erau, pur si simplu, instrumentele activitatii
zilnice a omului, instrumentele supravietuirii sale intr-un mediu ostil - cu ele isi
procura hrana prin vanat si tot cu ele se apara de dusmani. Abia ulterior, pe
masura ce domeniul militar se individualizeaza in ansamblul activitatilor sociale,
in stransa legatura cu political, ele se desprind de celelalte unelte si devin ceva
special, angajandu-se pe un fagas propriu de dezvoltare, aflat intr-o anumita
legatura cu productia in general (vezi, de pilda, utilizarea tehnologiei turnarii
clopotelor la producerea primelor tunuri dintr-o singura bucata), dar, totusi,
separat, in linii generale de nivelul acesteia.
2.
Acest paralelism dispare spre mijlocul secolului trecut, cand are loc ingemanarea
productiei industriale cu cea militara. Drept urmare, asistam la plasarea industriei
de armament in fruntea industriei grele, care devenise intre timp motorul
dezvoltarii industriale a principalelor puteri. In plan militar, principala consecinta
a constituit-o, asa cum aratam cu alt prilej, fenomenul de industrializare a
razboiului, cu tot cortegiul sau de consecinte asupra evolutiei ulterioare a
sistemului international. Prizonier al propriei logici interne de dezvoltare - dorinta
omului de a intra in posesia "supra-armei" - acest fenomen culmineaza cu aparitia
armei atomice, ulterior nucleare.
3.
Odata atins acest varf, constatam epuizarea pistei respective, chiar daca au mai
fost inregistrate progrese in interiorul domeniului nuclear. In fapt, acum are loc o
mutatie de substanta in evolutia generala a armelor: accentul se deplaseaza de pe
capacitatea distructiva pe precizie, ceea ce reflecta o alta mutatie, si mai profunda,
81
Asa cum se cunoaste, cel de-al doilea Razboi Mondial a introdus in "peisaj" arme
cu totul noi, care au prefigurat conturul domeniului militar in cea de-a doua
jumatate a secolului nostru; avem in vedere, desigur, atat bomba atomica, cat si
racheta, sau, radarul, care este precursorul razboiului electronic de astazi. Drept
urmare, asa cum aratam in expunerea anterioara, am asistat la o deplasare de
accent de pe domeniul clasic, respectiv al armelor conventionale, pe cel al armelor
nucleare (cu aberatiile mentionate rezultate din tendinta de "nuclearizare" a
domeniului conventional insusi - vezi armele nucleare cu raza scurta de actiune).
Treptat insa, pe masura cumularii actiunii unor factori importanti - si aici avem in
vedere in primul rand realizarea paritatii strategice intre cele doua superputeri domeniul conventional revine in atentie, fiind considerat locul in care se mai
puteau obtine totusi diferente semnificative in favoarea uneia sau alteia dintre cele
doua parti. Drept urmare, aici se constata - in special in partea a doua a deceniului
opt, respectiv anii '70 - un impuls tehnologic considerabil. El ajunge la apogeu
odata cu varful confruntarii din cadrul razboiului rece - inceputul anilor '80, varf
marcat de o accentuare marcata si periculoasa a componentei nucleare (vezi criza
rachetelor in Europa). In consecinta, "pragul nuclear" (respectiv limita de la care
82
6.
83
Intrebari:
Prezentati impactul diminuarii riscului unui holocaust nuclear asupra recuperarii
razboiului ca instrument curent al politicii.
Termeni cheie:
Societate informationala; razboi informational; Viziune comuna 2010.
1.
Devine tot mai evident pentru tot mai multa lume ca traim intr-o epoca in care
rapiditatea acumularilor din toate domeniile de activitate determina ca schimbarile
sa capete un caracter exponential. Acest lucru este evident, desigur, si in
domeniul militar, unde, pentru ca societatea este deja una informationala,
inregistram un impact deosebit al informatiei. Specialistii considera ca, in acest
moment, isi fac simtita prezenta trei revolutii:
* in domeniul politicii mondiale, odata cu implozia Uniunii Sovietice si
terminarea razboiului rece;
* in domeniul bugetului pentru aparare, care cunoaste reduceri
corespunzatoare semnificative;
* in domeniul militar propriu-zis.
Din punct de vedere militar, aceste trei revolutii creaza, la randul lor, un numar de
cerinte care vizeaza urmatoarele trei domenii:
* informatii, supraveghere si recunoastere; respectiv, a sti ce se intampla
in orice moment pe campul de lupta;
* comanda, control, comunicatii, computere si procesarea informatiei
(C4I); respectiv, a intelege ce se petrece;
* precizia utilizarii fortei; respectiv transformarea cunostintelor generate
de primele doua domenii in actiune.
84
spatiul de lupta), (iii) razboiul electronic (tehnici radio-electronice sau criptografice), (iv)
razboiul psihologic (in care informatia este utilizata pentru a modifica hotararile
prietenilor, neutrilor si inamicului), (v) razboiul pirateriei in domeiul calculatoarelor (in
care sunt atacate sistemele de computere), (vi) razboiul informational economic
(blocarea informatiei sau canalizarea ei pentru obtinerea dominatiei economice, si (vii)
razboiul spatiului cibernetic ... Toate aceste forme sunt slab legate intre ele." (Martin C.
Libicki, Institute for National Strategic Studies, National Defense University,
Washington, DC, US)
3.
"Drept rezultat al fenomenalei revolutii din domeniul electronicii solide (solid state
electronics) si a cataclismului corespunzator petrecut in domeniul procesarii si
transmiterii informatiei, cateva institutii nationale cheie si-au modificat drastic modul de
operare. Cateva exemple de asemenea institutii sunt bancile, bursele de valori, retelele
telefonice, nodurile energetice si sistemele de control al traficului aerian. Ele depind din
ce in ce mai mult de informatie, pentru a-si spori semnificativ eficienta, in scopul de a
supravietui pe piete agresiv-competitive. Cealalta parte a medaliei respectivei eficiente
este ca aceste zone au devenit pantecele moale al natiunii, cu implicatii serioase in
domeniul securitatii nationale. Chiar si un atac partial incununat de succes asupra
oricareia din aceste tinte poate avea consecinte economice devastatoare. Aceasta face ca
distinctia dintre domeniile civil si combatant sa se estompeze si mai mult." (Abe Singer si
Scott Rowell, Institute for National Strategic Studies, National Defense University,
Washington DC, US)
"VIZIUNE COMUNA 2010"
4.
2010"). Premisa politica de la care se pleaca este ca, in secolul urmator, Statele
Unite vor trebui sa adopte o politica de mentinere a echilibrului intre marile
puteri, asemanatoare celei practicate de Marea Britanie in secolul XIX. Drept
urmare, SUA nu vor fi confruntate cu o alta superputere de tipul URSS-ului, ci,
mai degraba, de puteri regionale nucleare (cum ar fi China si Rusia), care se pot
opune realizarii intereselor lor in zona respectiva. In general, spectrul
amenintarilor care vor confrunta Statele Unite se reduce la doua tipuri: amenintari
transnationale (derivate din porozitatea granitelor, cuplata cu incapacitatea
guvernelor de a controla evolutiile negative din interiorul granitelor lor) si
amenintari din partea unor state care se supun mai putin regulilor internationale
(Coreea de Nord, Iraq, Libia etc).
5.
Documentul
precizeaza
superioritatea informationala:
* superioritatea informationala, respectiv "capacitatea de a colecta,
prelucra si disemina un flux informational neintrerupt, negand, in acelasi
timp, adversarului acest lucru";
* manevra dominanta, respectiv "tentativa de a obtine controlul asupra
adancimii, largimii si inaltimii spatiului de lupta, precum si a ritmului
operatiilor, prin pozitionarea capacitatilor in vederea obtinerii unui avantaj
decisiv";
* angajarea de precizie, respectiv "maximizarea fortei proprii, reducerea
vulnerabilitatilor si indeplinirea misiunilor";
* protectie in toate domeniile si din toate directiile, respectiv "controlul
spatiului de lupta, astfel incat fortele proprii (informatiile, manevra, fortele
propriu-zise si logistica) sa fie nu numai protejate, dar sa se obtina si
controlul mediului si initiativa in toate operatiile ... in asa fel incat sa se
obtina nu numai apararea, ci si libertatea de a ataca inamicul";
* focalizarea logisticii, respectiv "crearea mediului in care logistica sa nu
se termine niciodata."
6.
Intrebari:
Prezentati impactul revolutiei informationale asupra domeniului militar.
88
4.4.
Termeni cheie:
Analiza de politica externa; interdependente; state nationale; subsisteme si sistem
international; caracterul stiintific al analizei.
1.
Prima mare diviziune a subiectului este cea intre caracterul stiintific al analizei si
substanta problemelor care sunt supuse analizei. In ce priveste cel de-al doilea
aspect, trebuie subliniat caracterul extrem de vast al problemelor care fac
obiectul analizei de politica externa (practica, intreaga gama de activitati si
experiente umane): calculele factorilor decizionali, solicitarile publicului, limitele
geografice si culturale, conflictele, agentiile guvernamentale, comportamentul
altora, mobilizarea resurselor, utilizarea fortei, comportamentul grupurilor mici si
a colectivitatilor mai mari etc.)
2.
"Cu trecerea timpului, pe scurt, politica externa a ajuns sa cuprinda nici mai mult nici
mai putin decat intreaga gama de procese individuale si colective prin care un popor
cauta sa dea sens si speranta vietii sale" (James Rosenau)
3.
5.
6.
91
Bibliografie selectiva
93