VOCEA

Vocea cantata, studiata ori nestudiata, se diferentiaza de vocea

vorbita datorita intinderii sale. Vocea studiata cuprinde in medie 2 octave,
iar in unele cazuri depaseste 2 octave .. sunt exemple de artisti care ating 5
octave. O voce nestudiata cuprinde in general o singura octava in afara de
rarele situatii naturale cand prezinta o intindere mai mare. Vocea trebuie
studiata fiindca altfel in timp ea nu va dura, se va uza foarte repede.
Timbrul este criteriul de baza al clasificarii vocilor. Calitatile unui
timbru permit diferentierea vocilor si instrumentelor intre ele.
Intinderea este insusirea fiecarei voci impusa de limitele sale sonore
adica totalitatea sunetelor cuprinse intre cel mai grav si cel mai inalt sunet
de care dispune un cantaret. Intinderea intre nota cea mai grava si cea mai
inalta a unei piese vocale se numeste ambitus
Tesatura este aceea parte din intindere in cadrul careia vocea unui
cantaret se poate folosii usor, fara eforturi.
Intinderile tuturor vocilor se impart in trei registre: grav, mediu si acut.
Registrul este grupul de sunete vocale care alcatuiesc o portiune din
intinderea unei voci. Unii cercetatori au denumit gresit cele trei registre : de
piept, mixt si de cap. De fapt toate cele trei registre sunetele isi au
rezonanta in cap.
Falsetul este un sunet cu rezonanta in sinusurile frontale si face parte
din registrul acut, fiind o insusire tehnica a unor cantareti.
Volumul sau amploarea este o insusire personala a unei voci si este
determinat de cavitatile rezonatorii. O voce are volum atunci cand
conformatia anatomica a cavitatilor de rezonanta este mai dezvoltata, mai
mare, ajutand astfel la producerea unei multitudini de vibratii a sunetelor
armonice care imbogatesc sonoritatea.
Volumul se poate dezvolta treptat si sigur cu ajutorul studiului ... mai
ales al vocalizelor cu sunet filat. Volumul nu este tot una cu intensitatea
care reprezinta forta sau puterea unui sunet si este determinata de
capacitatea plamanilor si elasticitatea muschilor respiratori. Intensitatea
este in functie de felul presiunii aerului in expirare. Pentru a putea
reprezenta intensitatea, estetica muzicala foloseste semnele ... piano,
mezzoforte, forte ... etc .. pe cand pentru volum nu exista nici un semn
muzical.
Atacul sunetului este actul punerii in vibratie a coardelor vocale si
constituie baza realizarii pozei de voce si a emisiei vocale.
Exista doua feluri de a ataca sunetul ... prin expirare si prin
lovitura de glota. In primul caz coardele vocale sunt puse in vibratie de
aerul ce trece usor prin glota intredeschisa. In al doilea caz fiecare sunet
este produs brusc, ca o explozie, datorita aerului strans in partea inferioara
a coardelor vocale.

Cel mai obisnuit si recomandat mijloc de a ataca sunetul este cel

prin expirare linistita. Al doilea procedeu este bine de evitat mai ales la
inceputul studiului de tehnica vocala, deoarece bruscarea coardelor vocale
poate duce la aparitia nodulilor vocali si a parezei buzelor glotei.
Poza de voce sau impostarea este procesul asezarii, plasarii sau
fixarii sunetelor la locul normal de rezonanta cu ajutorul vocalelor si
consoanelor. Arta insusirii unei bune poze de voce consta in
intrebuintarea corecta a respiratiei pe care se sprijina sunetul, in atacarea
lui precisa, in rezonarea normala si in articularea fireasca.
Emisia vocala este actul final al aparatului fonator care urmeaza
atacului sunetului si pozei de voce. Pentru obtinerea unei bune emisii
vocale este nevoie de perfectionarea intinderii vocii, adica sunetele mijlocii
care nu cer o sfortare si in mod curent sunt naturale.
Un cantaret se poate gandi concomitent la tinuta, respiratie,
emisie vocala, text sau melodie, acustica salii ... dar nu le poate executa
multumitor pe toate ... aceste procese se studiaza in mod separat pentru ca
ele sa devina in timp acte reflexe, pentru ca gandirea sa ramana libera spre
a fi intrebuintata cu folos in estetica vocala, in interpretare.
Pentru dobandirea unei bune tehnici vocale este necesar sa se
studieze in mod organizat tinuta, respiratia, poza de voce si
interpretarea.
Atitudinea corpului influenteaza direct si imediat procesul vocal,
atat sub aspectul fiziologic, cat si sub cel estetic, fiind conditionata in
mod obisnuit de ritmul, genul si stilul muzicii pe care o executa
cantaretul.
In primul rand este bine sa se evite incordarea corpului (corpul,
mainile, picioarele) deoarece miscarile necontrolate vor influenta sunetele
vocale care vor apare chinuite, strangulate, infundate. Tinuta corpului
trebuie disciplinata in asa fel ca ea sa fie dreapta, energica dar nefortata si
linistita, fara a agita bratele si fara inaltarea pe varfurile picioarelor la
emiterea sunetelor acute sau dificile.
Deasemenea fara rezemarea corpului sau sprijinirea pe maini. Nu se
vor ridica umerii cand se inspira, deoarece respiratia intrebuintata curent in
cant se petrece in partea de jos a cutiei toratice. Se recomanda in timpul
studiului sa se stea cu ambele picioare asezate in unghi ascutit catre calcaie
si cu deschiderea catre varfuri, cu un picior putin inainte, asemanator
pozitiei de incepere a mersului.
Pozitia buna a capului este cea dreapta, libera si nefortata...aceasta
atrage dupa sine buna functionare a laringelui, a limbii si a muschilor fetei,
ochilor si gurii. Se evita contractarea nervoasa a fetei ... a muschilor fruntii,
ochilor, obrazului si gatului.

Activitatea profesionala a unui cantaret reclama un consum

marit de oxigen si deci o alimentatie mai abundenta ... Prin respiratie
plamanii primesc oxigenul din atmosfera, care trece apoi prin celulele
pulmonare si, sub presiunea sangelui, intra in torentul circulatiei,
producand arderile necesare nutritiei.
Studiul miscarilor respiratorii releva faptul ca inspiratia reprezinta 1/3 iar
expiratia 2/3 din respiratie. Respiratia este compusa din 3 acte in stransa
dependenta functionala: inspiratia (introducerea oxigenului in plamani),
retentia (retinerea oxigenului un anumit timp in plamani) si expiratia
(evacuarea bioxidului de carbon rezultat din arderile oxigenului in
organism). Inspiratia obisnuita se intalneste la toti oamenii ... in cant
insa este folosita inspiratia bogata (profunda) .. In acest ultim caz intra
in actiune, in afara de diafragma, muschii sterno-cleido-mastoidieni,
pectorali, dorsali, inter-costali, scaleni, dintati,.
Inspiratia se face prin nas pentru ca, in acest fel, aerul introdus
in plamani se incalzeste in meaturi, se purifica si se umezeste.
Sunt cazuri in timpul cantului cand fraza muzicala reclama o
inspiratie rapida, atunci se poate folosi si gura concomitent cu nasul, dar
aceasta procedura nu este recomandata deoarece respiratia pe gura nu este
sanatoasa, aerul este mai rece si mai umed de cele mai multe ori.
In timpul cantului se recomanda inspiratia in urmatoarele momente
ale frazei muzicale:
- ultima nota a sfarsitului de fraza muzicala si nu prima nota;
- pauzele, cezurile;
- inaintea cadentelor;
- dupa terminarea frazelor;
- inaintea frazei finale;
- inaintea momentelor care preced retinerile, trilurile si pasajele prelungite;
- inainte de sincope si dupa notele in staccatto;
- inainte si dupa o nota lunga;
- inainte si dupa o fraza dramatica, de expresivitate puternica.
Expiratia este considerata act pasiv, adica un proces in care muschii
se destind. In cant insa, expiratia este socotita ca un act foarte activ si
pretios. O data cu expiratia intra in actiune procesul cantului. Destinderea
muschilor care participa la expiratie in cant se face in asa fel incat peretii
cutiei toratice sa nu fie bruscati prin miscari dezordonate.
RESPIRATIA CLAVICULARA, COSTALA, ABDOMINALA
Respiraia. Ea se compune din dou faze: inspiraia (tragem aer n
plmni) i expiraia (dm aerul afar din plmni).
Respiraia se execut astfel:

1. lrgirea toracelui (coul pieptului). Lrgindu-se toracele, se dilat

plmnii i se umplu cu aer;
2. lrgindu-se abdomenul, plmnii se dilat n jos ca s umple golul;
aceasta este respiraia abdominal.
Cu ct frazarea este mai lung, tragem aer mai mult n abdomen, de
unde putem realiza o respiraie mai lung.
Pentru dezvoltarea respiraiei abdominale, i nu numai, putem
face exerciii fizice sau cu carte pe burt inspirnd aer masiv, la carei dm drumul uor afar.
Respiratia claviculara. Acest tip de respiratie este cel mai des
intalnit in societatea moderna si aduce cel mai putin aer in plamani. In acest
caz inspiratia se realizeaza prin ridicarea claviculelor, a umerilor si a
sternului. Abdomenul este contractat, ceea ce face ca diafragma sa fie
impinsa catre in sus si nu i se permite indeplinirea rolului de piston. De
aceea, acest tip de respiratie este cel mai consumator de energie si este cel
care aduce in organism cantitatea cea mai mica de energie. Ca urmare a
faptului ca toracele nu este expansionat decat in partea sa superioara,
plamanii se umplu cu aer doar intr-o mica masura. De aceea putem spune
ca persoanele care respira astfel, respira doar cu varful plamanilor, ceea ce
conduce la o oxigenare deficitara a sangelui, la lipsa energiei si prin urmare
la stari de oboseala, slabiciune, dureri de cap, stres, frica fara motiv, se
produce in partea superioara a pieptului si se consuma intr-o regiune in care
lipseste amploarea. Aceasta respiratie produce multa oboseala,
angajand un maxim de efort pentru un rezultat minim. Respiratia
claviculara dauneaza si fiziologic si estetic emisiei vocale, nu este o
respiratie completa si este caracterizata printr-o posibilitate redusa de
dezvoltare a cavitatii inspiratorii. Incordarea specifica acestei respiratii
congestioneaza gatul, vocea iese sugrumata, iar respiratia grea, fortata, si
produce un fel de suspin.
Respiratia costala se produce in partea inferioara a toracelui.
Activitatea musculara se produce la nivelul regiunii laterale a coastelor
inferioare si nu este recomandabila, intrucat cantitatea de aer inspirat nu
este suficienta. Cele doua tipuri de respiratie nu sunt recomandate deoarece
nu permit plamanilor sa-si mareasca volumul in mod satisfacator.
Respiratia abdominala este produsa prin contractarea nenaturala a
diafragmului care preseaza masa intestinala. Si aceasta respiratie trebuie
evitata fiindca plamanii se afla dispusi deasupra diafragmului si nu in
abdomen. Produce oboseala generala a organismului.
RESPIRATIA COSTO-DIAFRAGMALA
Se mai numeste si respiratie completa si ea este sustinuta de
muschiul diafragmal care desparte cavitatea toracica de cavitatea

abdominala, de muschii toracici si muschii abdominali. Sunt doua metode

pentru deprinderea respiratiei bune.
Sylvester este una, respectiv asezarea pe spate, culcat iar inspiratia se face
prin miscarea mainilor peste cap si aducerea lor la piept, o data cu
expiratia.
Schaeffer, a doua, consta in asezarea culcat cu fata in jos inspiratia se face
prin ridicarea diafragmului in sus, iar expiratia prin presarea diafragmului
in jos.
Cantaretii trebuie, pe langa exercitiile zilnice de vocalize sa faca si
exercitii de respiratie. Rolul exercitiilor de respiratie costodiafragmala se
executa in asa fel incat sa inlesneasca ultimelor coaste (mobile) sa se miste
in afara, permitand astfel plamanilor sa-si mareasca volumul cu aerul
inspirat. Exercitiile se executa progresiv, respectiv, la inceput cate 5
minute, mergand apoi in mod gradat pana la 15 minute de sedinta. Se mai
recomanda deasemenea si efectuarea de exercitii de gimnastica fizica
pentru dezvoltarea muschilor care iau parte activa la procesul respiratiei
"Arta stapanirii unei bune respiratii este propriu-zis arta cantului"
TEHNICA VOCALA
EMISIA VOCALA SI FIZIOLOGIA EI
Emisia vocala buna este obtinuta prin intermediul rezonantei naturale
care se petrece in cavitatile supraglotice ... este amintita o explicatie data de
o artista, Berthe Bovy, despre acest subiect ... "Emisia vocala buna se
controleaza in fata flacarii unei lumanari, in asa fel ca ea sa se aplece fara
sa se stinga; aceasta se obtine printr-o pozitie rotunjita a gurii, ... in forma
vocalei O"
Se intampla deseori ca emisia vocala sa difere in cant si in vorbire ...
respectiv, o voce frumoasa in cant sa sune neplacut in vorbire sau invers.
Emiterea sunetului vocal, in bune conditii fiziologice, reclama un
atac vioi, energic, nebruscat, bine sprijinit pe respiratie si bine rezonat.
Pozitia inalta de rezonanta a sunetelor trebuie sa dea intodeauna impresia
unei curba perfecte cu bolta in sus, spre deosebire de un sunet emis
defectuos. De ex: deschis (plat, imprastiat) dand impresia unei linii drepte,
sau , de un sunet cu rezonanta in pozitie joasa "pe coarda", care da impresia
unei curbe destinse si cu bolta in jos.
Atat in exercitiile zilnice de vocalize, dar si in timpul executarii unei
piese vocale, atunci cand nu sunt prevazute in mod special accentele,
staccatto ... sunetele trebuie emise in mod curgator, legate, pentru a da
impresia unor cercuri concentrice sau a unui arc obisnuit cu bolta in
sus.
Sunetele emise in pozitie joasa "pe coarda" dau cantaretului iluzia ca
sunt mai puternice, fiind transmise imediat urechii.

Sunetele emise cu pozitie inalta si normala de rezonanta, desi cantaretul nu

le percepe asa bine, se transmit in sala dupa legile acusticii si nu reclama o
fortare excesiva a respiratiei si nici o incordare a musculaturii ce participa
la procesul vocal.
O emisie vocala buna trebuie sa fie intodeauna fundamentata pe
o inspiratie suficienta, pe o expiratie gradata si chibzuita, pe
nefortarea sunetelor si pe evitarea incordarii musculare nejustificate.
SUNETELE JUSTE SI NATURALE
Obiectivul principal al primelor lectii de cant este formarea sunetelor
vocale din punct de vedere al intonatiei juste.
Emisia sunetelor in cant trebuie sa se faca in mod normal, ca in
vorbire, fara contractarea muschilor gatului, fara strangerea buzelor
sau crisparea fetii, in asa fel ca vocea sa apara libera si nefortata.
Este necesara, inca de la inceputul studiului, controlarea si
disciplinarea emisiei vocale in asa fel incat sunetul sa se produca o data
cu evacuarea aerului .. si nu intai aer fara sunet. Aceasta se realizeaza
prin sprijinire sunetelor pe o sustinuta respiratie iar acest lucru
trebuie sa devina in cat mai scurt timp un act reflex.
Emiterea sunetului se face direct fara a introduce inaintea lui alte
sunete ajutatoare, mai jos sau mai sus decat sunetul comandat. Se evitra
portamentul prea intuns, taraganeala si fortarea vocii.
Nu trebuie confundat termenul "portament" cu "purtatul vocii" ...
Portamentul defectuos este doar un prost obicei al cantaretilor, este un
artificiu neartistic spre deosebire de "purtatul vocii" Portamentul artistic
este unirea a doua sunete dispuse la inaltimi diferite, care trebuie executat
ca un purtat al vocii, prin diminuarea intensitatii vocale a primului sunet,
filarea si alunecarea lui, cu sustinerea energica pe respiratie spre al doilea
sunet. Cand sunetul ce urmeaza a fi legat este inalt, forta respiratorie, deci
intensitatea vocala, este mai puternica, iar cand al doilea sunet ce urmeaza
a fi legat este grav, se micsoreaza intensitatea vocala, respectandu-se
intotdeauna sensul cuvintelor.
Sunetul vocal trebuie sa aiba un timbru placut, se evita
zbarnaitul specific vocilor care canta "pe coarde" sau fasaitul care
provine de obicei din adaugarea consoanei H.
Se mai recomanda ca sunetul emis ci vocala A sa nu fie prea deschis, ci
putin rotunjit catre vocala O, fara exagerare insa, deoarece se pot
denatura unele cuvinte.
OBTINEREA INTINDERII, EGALIZARII SI A SUPLETEI
Intinderea normala a vocii se obtine prin studiu sistematizat in
etape lente. Pentru obtinerea intinderii vocale este folosit exercitiul de nona
cu sunete succesive, precum si arpegiul lui Rossini.

Unificarea registrelor sau egalizarea sunetelor din intinderea vocii este una
din fazele principale ale invatarii tehnicii vocale. Trecerea dintr-un
registru in altul se face cu multa atentie si grija .. se folosesc in acest
scop exercitii de terte, cvinte, octave, none .. etc, compuse din sunete
inlantuite si la intervale de semiton ton. Studiul mai este necesar pentru a
ajunge ca toate sunetele, de la cele grave pana la cele mai acute, sa fie
acoperite (rotunjite) si egalizate ca sonoritate. Pentru siguranta obtinerii
sunetelor acute se va pornii de la cele grave cu o intensitate vocala scazuta,
crescand treptat catre cele inalte.
In general omogenizarea registrelor (amestecul registrelor sau
nivelarea registrelor) si formarea sunetelor acute este mai dificila la barbati
decat la femei.
Pentru realizarea acestui lucru se folosesc exercitii aflate in cadrul
cvintei, octavei, nonei cu sunete succesive si arpegiul Rossini.
Agilitatea este tehnica executarii cu usurinta a sunetelor, in special a
celor inalte, existand in acest sens studii speciale de agilitate. Agilitatea si
flexibilitatea vocala se obtine de obicei prin studiul vocalizelor in ritm
vioi.
Alte elemente importante si care se studiaza in general cu ajutorul
vocalizelor sunt filatul, portamentul, sunetele tinute ...
VOCALIZELE pregatesc vocea pentru cantatul artistic si in
acelasi timp definitiveaza o buna poza de voce. Sunt exercitii in care
numele notelor este inlocuit cu vocale. Exercitiile trebuie sa inceapa cu
timpi scurti de studiu ... de la 5 minute ajungand la maxim 30 de
minute. In timp, aproximativ 6 luni de studiu, sedintele nu trebuie sa
depaseasca zilnic 2 ore de vocalize, impartite in 4 sedinte de maximul
30 de minute fiecare, la intervale de timp cat mai mari. Nu se
recomanda inceperea exercitiilor cel putin 3 ore de la desteptarea din
somn si nici in primele 3 ore de la ultima masa. Atat in sedintele de
vocalize dar si la repetitii, nu se va canta de la inceput cu vocea plina,
ci in mod gradat, pentru a lasa vocea sa se incalzeasca. Inaintea
concertelor se evita conversatiile inutile cu vocea plina , precum si starile
de surescitare.
Vocalizele trebuiesc facute sub indrumarea unui profesor, se
efectueaza in registrul mediu al vocii, adica fara a forta vocea, nu se insista
pe note grave sau acute. Studiul vocalizelor trebuie continuat si dupa ce
elevul stapaneste aceste exercitii, chiar cativa ani buni cu toate ca vocea
aparent este formata deja.
La inceput exercitiile de vocalize se fac cu vocale, in timp se trece la
folosirea numelor notelor intonate sau folosirea silabelor sau a cuvintelor.

Pentru executarea in bune conditii a exercitiilor de vocalize. gura se

deschide linistit ca "la cascat" . aceasta pozitie permite relaxarea si
intinderea limbii in asa fel ca varful ei sa atinga dintii de jos sau baza lor.
Vocalizele se incep de obicei cu gura inchisa (mute), care au
rezonanta in meaturile nazale. Aceste exercitii pot fi executate si cu gura
deschisa pastrandu-se acelasi loc de rezonanta .. ajuta la obtinerea
mobilitatii maxilarului inferior... dar si a mobilitatii vocii. Trecerea la
vocalizele cu gura deschisa si cu vocale se poate face combinand cele doua
procedee. Aceasta se realizeaza, sau se executa cu o singura respiratie.
Urmeaza vocalizele cu vocala A. Vocala A este precedata de
consoanele sonate L,M,N plecandu-se de la silabele La, Ma, Na si
continuind cu cu vocala A simpla. Daca vocala A nu suna prea curat se
recurge adesea la vocala I ... adica MI pentru primul sunet continuand apoi
vocaliza numai cu vocala I, trecandu-se la executarea silabei La, apoi
ramanand numai pe vocala A.
La vocile de femei, procesul acoperirii sunetelor se petrece adesea
natural.
Pentru obtinerea unei bune acoperiri a sunetelor, pentru poza de voce
normala si pentru o justa articulare, sunt folosite cu reale rezultate
exercitiile vocale A,E,I,O,U pe un singur sunet sau 3-5 sunete succesive ...
acestea pot fi si : I,E,A,O,U SAU U,O,A,E,I precum si prin adaugarea
uneia din consoanele L,M sau N la aceste vocale. ( nu si C ).
Cele 5 vocale - AEIOU - trebuie sa fie emise cu aceeasi deschidere a
gurii, insistandu-se in special la articularea vocalei I.
Nu se recomanda folosirea unui numar prea variat si prea mare
de vocalize elementare pentru pozatul vocilor. Nu diversitatea si
multitudinea vocalizelor desavarsesc pozarea vocilor, ci executarea lor
cu rabdare si convingere.
La inceputul fiecarui exercitiu de vocalize se inspira prin nas,
dozandu-se rational aerul in expirare, dupa lungimea exercitiului, in asa
mod, ca sa nu se ajunga a se inspira din nou la mijlocul vocalizei sau ca
ultimele sunete sa fie lipsite de viata, de sonoritate. Exercitiile de vocalize
executate nuantat, colorat, cu intensitati vocale diferite, inlesnesc si
pregatesc interpretarea.
DEFECTELE VOCALE
Toate vocile, asa cum era de asteptat, sunt supuse influntei unor
factori care determina in mod diferit functionarea lor. Unii din acest factori
exercita o influenta pozitiva .. de exemplu .. studiile continue, respectarea
echilibrului fizic si psihic .. dar, alti factori duc la alterarea vocilor sau
provoaca chiar defecte vocale. Defectele vocale sunt determinate de :
a. vicii in constructia fizica in general si a aparatului vocal in special;

b. vicii de natura psihica (deficiente ale vointei sau sensibilitatii, care

provoaca stari de neincredere, nesiguranta, emotii puternice, trac etc.) ;
c. nerespectarea principiilor de tehnica vocala;
Majoritatea defectelor de emisie si articulare provin din nestiinta
de a respira organizat. Chiar defecte in vorbire precum ... gangavitul,
balbaitul, bolborosirea sunt adesea rezultate ale lipsei de sistematizare a
respiratiei.
Cele mai dese defecte sunt totusi cele de natura tehnica... de
exemplu : tremuratul vocii, tremuratul buzelor :- , emisia falsa,
nenaturala (datorata rezonantei si respiratiei), inegalitatea registrelor,
pozitia defectuasa a gurii si a limbii, distonatul.
Tremuratul vocii este defectul de emisie vocala cauzat de fortarea
excesiva a aparatului vocal, respiratie defectuasa, lipsa de precizie, de
siguranta in sustinerea sunetului, afectiuni ale coardelor vocale.
Se recomanda exercitii perseverente prin prelungirea treptata a
duratei de emisie a sunetelor.
Cantatul in piano la inceput cu gura inchisa si cu rezonarea in
meaturile nazale, apoi, treptat, vocalize cu emiterea sunetelor "tinute",
mergand dozat catre cresterea duratei sunetelor si a intensitatii lor vocale .
Vocea ingolata .. este cel mai des intalnit defect de emisie si este
caracterizat printr-o rezonanta laringiana. Acest defect se datoreaza
fortarii coardelor vocale . La emiterea sunetelor inalte, cantaretul
contracta adesea radacina limbii care preseaza epiglota si astupa astfel
laringele, incat sunetele nu mai pot trece spre cavitatile normale de
rezonanta si rezoneaza in aceasta parte a aparatului vocal. Ingolarea
este foarte periculoasa pentru voce deoarece atrage dupa sine cele mai
rebele raguseli si maladii ale aparatului vocal.
Din cauza emisiei ingolate, cantaretii se plang in mod curent de o
permanenta oboseala, coardele lor vocale se sensibilizeaza si se uzeaza.
Se recomanda pentru inlaturarea acestui defect exercitii cu gura
inchisa si rezonanta in meaturile nazale, cat si folosirea silabelor Ma
Mo etc.
Rezonanta nazala apare mai frecvent la emiterea sunetelor inalte si
mai rar la celelalte .. este cauzata de rezonarea totala a sunetelor in
meaturile nazale.
Se recomanda exercitii de articulare a vocalelor I, E, O, urmarindu-se ca
aerul sa nu se evacueze prin cavitatile nazale sau, prin cautarea celui mai
bun sunet din intinderea vocala cu a carei emisie sa se mearga treptat la
exersarea celorlalte sunete. Trebuie acordata o deosebita atentie valului
palatin. In cazul in care emisia este guturala se va avea in vedere pozitia
intinsa a limbii, care astupa astfel cu baza ei, laringele.
In afara de aceste defecte, mai intalnim emisiile; faringiene (care dau
voci cavernoase, tubate, infundate etc.) si bucale (care dau voci albe, plate,

imprastiate, haotice etc.) ... aceste defecte sunt mai usor de inlaturat, tot
prin studiu si prin concentrarea emisiei in cavitatile normale de rezonanta.
Distonatul se manifesta la acei cantareti a caror "ureche" nu percepe
si nu controleaza emiterea exacta a sunetelor, precum si la cei care forteaza
vocea si nu sustin sunetele pe respiratie.
Pe langa acestea, apar in anumite imprejurari, la unii cantareti, o
serie de tulburari de ordin vocal care le stanjenesc activitatea:
Raguseala ... atunci cand vocea capata un zbarnait suparator .. este produsul
vibratiilor neconcentrate, care denatureaza culoarea vocala, imprimandu-i o
sonoritate confuza ce se localizeaza in special la nivelul coardelor vocale.
Se recomanda vizita la medic direct, dar, normal si reluarea studiilor de
impostare, prin respectarea unei bune respiratii, printr-o concentrare mai
pronuntata a sunetelor si o foarte atenta folosire a rezonantei naturale.
Coada pisicii este un fel de zgomot suplimentar, care insoteste
sunetul fundamental, produs de coardele vocale, adeseori precedat sau
urmat de flegme . ... si in acest caz este nevoie de sfatul medicului
Exercitii de dictie Texte pentru corectarea dictiei
Iata mai jos cateva exercitii pentru corectarea si imbunatatirea dictiei,
texte mai dificil de pronuntat si care necesita exercitiu si atentie.
Repetandu-le si incercand sa le propunti din ce in ce mai repede, iti vei
imbunatatii dictia. Merg foarte bine impreuna cu vocalizele si exercitiile de
respiratie.