COERENTA SI DISCURS

Coerenta nu are o definitie concreta, astfel ea devine o notiune preteoretica si intuitiva. Aceasta este o notiune principala in Analiza de discurs
si, de asemenea, in toate lucrarile care folosesc notiuni ca memorie
discursiva. De asemenea putem spune ca coerenta este proprietatea
definitorie a discursurilor si se poate defini prin respectarea regulilor care
guverneaza organizarea discursiva a unitatilor discursului intr-o limba data.
Coerenta unui discurs depinde de prezenta in acest discurs a marcilor
lingvistice specifice. Aceasta ipoteza consta in a porni de la una dintre
constatarile care au dus la analiza de discurs, existenta mofemelor imposibil
de interpretat la nivelul frazei si a considera ca tocmai prezenta lor intr-un
discurs arata coerenta acestuia.
Coerenta ajuta la formarea unui discurs bun, asfel intre acestea doua
rezultand o relatie tematica. Coerenta tematica pune problema obiectului
discursului, a lucrului despre care se spune ceva in discurs. Coerenta
referentiala priveste raporturile dintre expresiile coreferentiale ale unui
discurs si rolul jucat de ele in asigurarea coerentei.
Relatia tematica si relatia referentiala
Daca intr-un discurs avem o relatie referentiala intre expresiile lingvistice nu
reprezinta nicio conditie necesara sau suficienta pentru coerenta discursului.
De asemenea, un discurs poate fi perfect coerent in absenta oricarei relatii
referentiale de tip endoforic. Asadar, coerenta este mai mult o chestiune de
interpretare decat o chestiune formala: o suita de enunturi este coerenta si
constituie un discurs bine format daca, si numai daca, exista o interpretare
potrivit careia enunturile respective pot fi puse in legatura unele cu altele.
Coeziunea

Daca coerenta este o dimensiunea interpretativa a discursului, coeziunea este

dimensiunea sa lingvistica si semantica. Un discurs va fi considerat coeziv
daca exista relatii proportionale intre enunturile care il compun: relatii
temporale, tematice sau referentiale. In schimb un discurs poate fi perfect
coerent fara a fi insa coeziv, ca, de pilda, in cazul raspunsurilor indirecte.
Ex: Cat e ceasul?
Tocmai a trecut postasul.
Meta-reguli de coerenta. Regulile lui Charolles
1) Meta-regula de repetitie
Pentru ca un text sa fie coerent [] trebuie sa cuprinda in dezvoltarea lui
lineara elemente cu recurenta stricta
Ex: O batrana a fost asasinata saptamana trecuta. Ea a fost gasita in
cada
din baie.
Max a cumparat de curand o casa. Casa/aceasta casa este mare si
are stil.
Picasso a murit acum douazeci de ani. Artistul a lasat mostenire colectia sa personala muzeului din Barcelona.
Oare Filip si-a vandut masina?
Nu, si-a vandut bicicleta.
Nu, i-a fost furata.
Nu, a slabit.
2) Meta-regula de progresie
Pentru ca un text sa fie [] coerent, trebuie ca dezvoltarea lui sa fie insotita
de un aport semantic reinoit constant. Aceasta regula corespunde celei de a
doua conditii de coeziune a textelor, adica conditia de progresie a lui Ducrot
(1972). Alaturandu-se primei reguli, ea reveleaza faptul ca un text coerent
presupune un permanent echilibru intre continuitatea tematica si progresia
semantica.
3) Meta-regula de non-contradictie
Pentru ca un text sa fie [] coerent, trebuie ca dezvoltarea lui sa nu
introduca niciun element semantic exprimat sau presupus de o ocurenta
anterioara sau deductibila din aceasta prin inferenta
4) Meta-regula de relatie
Pentru ca o secventa sau un text sa fie coerent, trebuie ca faptele pe care le
denota in lumea reprezentata sa fie legate. Aceasta regula prevede ca
actiunile, starile sau evenimentele evocate in secventa discursiva sa fie
congruenta in lumea recunoscuta de catre cel care o evalueaza.

Se presupune ca prima regula, cea de repetitie, ar facilita, in termenii lui

Charolles, dezvoltarea tematica continua, adica ar marca faptul ca, dupa ce
au fost introdusi un obiect sau un individ, se vorbeste in continuare de
acelasi obiect sau individ. Regula de progresie presupune ca nu intotdeauna
se spune acelasi lucru despre acest obiect sau acest individ. Aceste doua
reguli ar putea trece drept reguli proprii discursului si independente de
consideratiile exterioare. In schimb, regulile de non-contradictie si de relatie
par sa lege mai degraba continuturi decat fraze si ne putem indoi ca el ar
putea, in vreun fel, sa fie proprii discursului. In aceasta masura, din cele
patru reguli date de Charolles, doar primele doua raspund conditiei de
independenta, ceea ce nu este cazul pentru ultimile doua.
DISCURSUL
Discursul este folosit atat la singular analiza discursului, cat si la plural,
in functie de referirea la activitatea verbala in general, sau la fiecare
eveniment de vorbire in parte.
Trasaturile principale ale discursului
1) Discursul este o organizare care depaseste nivelul frazei
Discursurile, in calitate de unitati trans-frastice sunt supuse regulilor de
organizare in vigoare intr-un grup social determinat, reguli care guverneaza
o naratiune, un dialog, o argumentatie, etc; reguli care se refera la planul
textului, la lungimea anuntului, etc.
2) Dicursul este orientat
Discursul se construieste in functie de un sfarsit, este presupus a se indrepta
intr-o anumita directie, el se desfasoara in timp, intr-un mod liniar.
Liniaritatea sa se manifesta printr-un joc de anticipari, sau de reveniri in
urma; toate acestea constituie o adevarata ghidare a vorbirii de catre
locator. Dezvoltarea liniara depinde de existenta unui enuntiator care
controleaza enuntul de la inceput pana la sfarsit, sau de inscrierea lui intr-o
interactiune. In situatia de interactiune orala se intampla adesea ca unele
cuvinte sa ne scape si sa trebuiasca sa facem precizari in functie de reactiile
celeilalte .
3) Discursul este forma de actiune
J.L.Austin si J.R. Searle au aratat ca orice enuntare constituie un act care
vizeaza sa modifice o situatie. Aceste acte elementare se integreaza in
discursuri apartinand unui gen determinat care vizeaza sa produca o
modificare asupra destinatarilor.
4) Discursul este interactiv

Discursul este o interactivitate care implica doi parteneri, cuplul EU-TU al

schimbului verbal, in general interactiunea este orala.
5) Discursul este contextualizat
Discursul contribuie la definirea contextului sau, pe care il poate modifica in
timpul enuntarii. Ex: doua persoane pot conversa de la egal la egal, ca doi
prieteni, iar dupa ce au vorbit un timp, pot stabili noi relatii intre ei.
6) Discursul este asumat de un subiect
Subiectul se erieaza in sursa de reperaje personale, temporale si spatiale si
indica ce atitudine adopta fata de ceea ce spune si fata de co-enuntator.
7) Discursul este condus de norme
Activitatea verbala se inscrie intr-o vasta institutie a vorbirii: ca oricare alt
comportament, ea se conduce dupa niste norme.
8) Discursul este inclus intr-un interdiscurs
Discursul nu capata sens decat in interiorul unui univers format din alte
discursuri printre care el trebuie sa isi croiasca drum.
Legile discursului. Legile lui Ducrot
1) Legea informativitatii
Orice enunt A, daca este prezentat ca sursa de informatie, induce sensul
subinteles ca destinatarul ignora, ori chiar, eventual, ca ar fi asteptat nonA.
Aceasta lege priveste doar continuturile exprimate.
2) Legea exhaustivitatii
Este echivalentul primei maxime de cantitate la Grice, pretinde ca la
tema despre care se vorbeste, vorbitorul sa dea informatiile cele mai
puternice pe care le are, si sunt susceptibile sa intereseze
destinatarul.Aceasta lege poate fi ilustrata prin cuantificatorul unii.
Ex: Unii X sunt Y, se subintelege ca alti X nu sunt Y, caci, daca locutorul ar
fi putut da o informatie, in virtutea legii exhaustivitatii, ar fi trebuit sa o faca.
3)Legea liotei
Corespunde principiului de informativitate la Levinson conduce la
interpretarea unui enunt ca spunand mai mult decat semnificatia sa literara.
Legea liotei este legea complementara legii exhaustivitatii. Conform acesteia
unii poate fi interpretat ca specificand toti locutorul a ales A, care este
cel mai puternic enunt permis, pentru ca voia, fara indoiala, sa spuna mai
mult, dar, nu putea. Dupa Ducrot, pentru ca legea liotei sa se poata aplica,
trebuie ca anumite conditii contextuale sa fie indeplinite, si mai ales ca in
situatia de discurs data, anumite motive sa se opuna folosirii unui enunt mai
puternic.

Bibliografie
1) Jaques Moeschler, Anne Reboul
Dictionar enciclopedic de
pragmatica,1999
2) Anne Reboul, Jaques Moeschler Pragmatica discursului
3) Ioan Dragan Comunicarea. Paradigme si teorii, volum 1, Ed. Rao

Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Relatii publice

Pragmatica si comunicare
Coerenta si discurs

Profesor: Lector. univ. dr. Silviu Serban

Masterand: Enescu Mihaela Roxana
Master: Mass-media si comunicare, anul 1