Curs 1.

Succesiuni
22.02.2012

Donatia - contract - acord de vointe prin care se transmite proprietatea unuia sau mai multor bunuri.
Si din punct de vedere legislativ si din Codul de la 1864 si in NCC - Donatia este reglementata
impreuna cu testamentele pentru ca reprezinta liberalitati. Ambele categorii au acest punct comun.
Donatiile au o legatura directa cu materia succesiunilor in sensul ca atunci cand trebuie sa stabilim
care este masa succesorala la care raportam cotele de rezerva, de cotitate disponibila v-a trebui sa
avem in vedere Nu patrimoniul care il lasa cel decedat la data decesului ci patrimoniul pe care l-ar
fi lasat daca nu ar fi facut donatii. Asadar donatiile se iau aici in considerare. Atunci cand valoarea
lor depaseste limitele cotitatii disponibile sunt supuse reductiunii, vor fi amputate pentru a se
inscrie in limitele maxime ale cotitatii disponibile sau poate fi vorba despre institutia care se chema
raportul donatiilor care presupune ca intre anumite categorii de mostenitori donatiile pe care le-au
primit unii sau altii sau toti pe rand de-a lungul vietii dispunatorului sa fie reunite la masa de calcul
pentru a se impartii in functie de cotele legale intre mostenitorii intre care functioneaza obligatia de
raport.
Nu putem discuta despre donatii fara sa avem in vedere si legaturile foarte stranse pe care acest
contract le are cu materia succesiunilor. Din aceste motive donatiile vor fi studiate aici, impreuna
cu legatele pentru ca esenta lor este comuna.
SUCCESIUNI IN GENERAL
- la materia contractelor speciale exista categoria contractelor translative de proprietate ca urmare a
unui acord de vointe: se transmitea de la o persoana la alta un anumit drept in anumite conditii. Sunt
mai multe categorii de contracte translative. Principalul este insa vanzarea-cumpararea. Aceste
transmisiuni facute prin contracte, adica prin acte juridice intre vii sunt transmisiuni cu titlu
particular. Prin actele juridice intre vii Nu se pot instraina patrimoniile unei persoane ( Ex: daca un
fiu il mosteneste pe tatal sau fiind unicul mostenitor, a acceptat mostenirea si devine titular al
patrimoniului succesoral - acest fiu poate sa instraineze patrimoniul respectiv - poate forma obiect
al unei vanzari sau a oricarui alt contract translativ de proprietate o mostenire nelichidata, in
exemplul dat patrimoniul tatalui care este vandut de catre fiu ).
1

Dar, cand spunem ca prin acte juridice intre vii Nu se pot transmite patrimonii ne gandim la
patrimoniul celui care incheie actul respectiv, in exemplul dat fiul. In acesta situatie fiul nu isi
vinde patrimoniul lui, nu poate spune ca vinde pentru suma x tot patrimoniul meu, toate
elementele de activ, toate elementele de pasiv. Poate instraina patrimoniul tatalui sau care in
patrimoniul sau persoanal este o parte a acestuia, nici macar o cota-parte, nici un element ca oricare
altul ca un bun particular si ca atare o astfel de instrainare este valabila.
Poate vi vorba despre vanzarea unei succesiuni nelichidate sau vanzarea unui fond de comert: este
tot o universalitate dar este vorba despre o universalitate de fapt care poate forma obiectul unui
contract translativ de proprietate, Dar si in acesta situatie instrainatorul Nu cedeaza o cota parte din
patrimoniul lui. Sigur ca in mod aritmetic s-ar putea stabili cat din patrimoniul lui reprezinta fondul
de comert respectiv, dar nu asta instrineaza el cand instraineaza fondul de comert ci instraineaza
toate elemenetele care compun acel fond de comert, nu o cota-parte din patrimoniul lui.
Prin acte juridice intre vii nimeni nu poate sa instraineze intregul sau patrimoniu sau o cota-parte
din acesta. Poate sa instraineze unul cate unul toate bunurile daca vrea: are 7 masini, 10 case poate
sa le instraineze rand pe rand si bucata cu bucata toate aceste bunuri dar prin asta nu s-a instrainat
patrimoniul.
Patrimoniul este o universalitate care cuprinde elemente de activ si elemente de pasiv. Chiar daca
in exemplul dat care reprezinta bunurile sunt vandute pentru un motiv sau altul de catre titularul
patrimoniului respectiv el nu si-a instrainat patrimoniul pentru ca abstractiunea respectiva ramane
atasata de el si nu poate fi instrainata ca atare.
Cand vorbim despre transmisiunea cu titlu de succesiune atat in NCC cat si in Codul de la 1864
mostenirea este enumerata printre modurile de dobandire si transmitere ale proprietatii: art. 557 al.
(1) NCC.
Cand este vorba despre o transmisiune cu titlu de mostenire aici lucrurile se schimba pentru ca spre
deosebire de ce este valabil in cazul actelor juridice intr vii aici tocmai patrimoniul respectiv se
transmite pentru ca titularul lui care intotdeuna nu poate fi decat o persoana fizica, nu putem vorbi
de transmisiune cu titlu de succesiune decat in cazul in care decedeaz o persoana fizica. Sigur ca si
patrimoniile in cazul persoanelor juridice, in cazul cand acestea inceteaza dintr-un motiv sau altul
se pot transmite la alte categorii de persoane: fie fizice, fie juridice, dar niciodata atunci cand
2

inceteaza o persoana juridica nu se pun probleme de drept succesoral.

In esenta despre transmisiunile cu titlu de succesiune sau de mostenire discutam atunci cand o
persoana fizica decedeaza si patrimoniul sau se transmite la unul sau mai multi mostenitori. Si aici
putem sa facem unele precizari: de pilda: daca citim art. 953 NCC : Mostenirea este transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta .
Aceste persoane in fiinta care pot dobandi elemente ale patrimoniului succesoral pot fi atat
persoane fizice cat si persoane juridice dar daca citim acest text din care rezulta ca prin mostenire
se transmite patrimoniul unei persoane - e corect textul ? daca se spune patrimoniul sunt si
elementele de activ si de pasiv, nu ar trebui sa se spune mai mult. Ex: cand se transmite printr-un
legat particular, atunci este complet acest text ? - deci numai un patrimoniu se poate transmite ? - se
pot transmite si bunuri cu titlu individual: legate particulare - asadar textul ar trabui sa precizeze ca
se poate transmite un patrimoniu, o cota-parte dintr-un patrimoniu sau elemente separate ale unui
patrimoniu care vom vedea ca urmeaza reguli putin diferite fata de regulile care se aplica atunci
cand se transmite patrimoniul, sigur ca elementele care fac parte din patrimoniu au un continut
economic dar nu putem pune semnul egalitatii intre patrimoniu si elementele sale componente.
Daca citim numai acest text si nu ne gandim prea bine putem intelege ca despre o transmisinue cu
titlu de mostenire sau de succesiune este vorba doar atunci cand se transmite universalitatea sau o
cota-parte din universalitate reprezentand patrimoniul celui decedat ori, realitatea vom vedea ca
este alta.
Ceea ce retinem este ca despre mostenire sau despre transmiterea cu titlu de mostenire discutam
atunci cand o persoana FIZICA decedeaza si exista anumite reguli care reglementeaza
devolutiunea, devolutiunea inseamna transmiterea patrimoniului sau a elementelor patrimoniale
dupa anumite reguli. Regulile pot fi stabilite de lege cu titlu supletiv in cazul mostenirii legale sau
pot fi reguli care sa reglementeze transmiterea prin vointa lui de cujus manifestata in timpul vietii
adica transmiterea prin testamente sau prin legate.
Retinem asadar ca vorbim despre mostenire sau despre succesiuni - termenii sunt echivalenti. Pe de
o parte atunci cand avem in vedere un mod de transmitere a proprietatii: art 557 al. (1) din NCC +
Codul de la 1864 - enumera mostenirea prin modurile de dobandire si transmitere ale proprietatii,
dar tot termenul de succesiuni sau de mostenire este utilizat si chiar de Codul Civil de la 1864 si de
3

NCC, sau obiectul acestei transmisiuni de pilda la art. 963 al (1) NCC Mostenirea se cuvine in
ordinea si dupa regulile stabilite in prezentul titlu, sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si
anume descendentilor, ascendentilor si colateralilor acestuia dupa caz . - aici vedem ca sensul
termenului de mostenire nu mai este acela de mod de transmitere a proprietatii ci de obiect: ce se
transmite prin mostenire.
Sa retinem aceste 2 sensuri ale celor de mostenire sau de succesiune sau de ereditate - sigur ca
ereditatea are si alte sensuri. Aici cand discutam despre mostenire avem in vedere aceste 2 sensuri
ale notiunilor respective. Retinem ca poate fi vorba despre mostenire, succesiune sau erdetitate :
discutand despre modul de transmitere a proprietatii sau despre obiect al trasnmiterii prin actele
translative de proprietate. Obiect al transmisiunii succesorale poate sa fie atat un patrimoniu in
intregul sau cum rezulta din dispozitiile art. 953 NCC, dar poate sa fie si o cota-parte 1/2, 1/3 sau
toate bunurile mobile sau imobile sau o cota-parte din una sau din alta - acestea sunt transmisiuni
cu titlu universal: transmisiunea universala se refera la intregul patrimoniu, transmisiunea cu titlu
universal se refera la o cota-parte din patrimoniu sau la o anumita categorie de bunuri in intregul lor
fie toate imobilele, fie toate mobilele, fie o cota-parte din acestea dar, mai poate fi vorba si de
transmisiuni cu titlu particular sau individual, cand este vorba despre legate particulare atunci
obiectul transmisiunii nu mai constituie nici patrimoniul in ansamblul sau nici o cota-parte din
acesta ci unul sau altul din bunurile care fac parte din succesiune.
In ceea ce priveste felurile succesiunii: daca in Codul Civil de la 1864 lucrurile erau putin mai
complicate, cel putin teoretic pentru ca existau trei feluri de transmisiune cu titlu succesoral pentru
ca exista: mostenirea legala, mostenirea testamentara si mostenirea contractuala. Cea contractuala
este o institutie care in dreptul nostru nu s-a aplicat aproapre deloc sau chiar deloc si de aceea
legiuitorii nostrii in NCC au extirpat-o cu totul aceasta institutie desi, Chirica considera ca ar fi
trebuit sa o reglementeze pentru ca daca vom avea de-a face cu alte sisteme de drept : german,
italian acolo aceasta institutie este reglementata.
In esenta vorbim despre o mostenire contractuala atunci cand era vorba despre donatiile de bunuri
viitoare: sotii de pilda atunci cand incheiau casatoria, incheiau si o coventie matrimoniala prin care
de pilda se obligau reciproc sa isi lase unul altuia bunuri proprii. Lucrurile s-au simplificat in NCC,
avem de-a face doar cu doua tipuri de mosteniri, pe de o parte cu mostenirea legala iar pe de alta
parte cu mostenirea testamentara.
4

Mostenirea legala functioneaza cu titlu de reglementare supletiva atunci cand cel decedat nu a facut
dispozitii testamentare. Donatiile sunt tratate ca si legatele. Se poate sa nu fi facut legate, adica
dispozitii mortis causa, dar sa fie facut donatii. Donatiile respective sunt considerate ca dispozitii,
sigur facut ca act juridic intre vii, vor fi luate in considerare la succesiune.
Ceea ce mai trebuie sa retinem este faptul ca exista in cadrul mostenirii legale, aceasta mostenire
supletiva, care functioneaza atunci cand defunctul nu a facut liberalitati, donatii sau legate sau se
poate intampla ca de cujus cel despre a carui mostenire este vorba, inseamna ca de cujus a dispus
numai in parte de patrimoniul lui: de pilda: a facut legate sau donatii care reprezinta doar jumatate
din masa de calcul si pentru rest nu a facut astfel de dispozitii. Astfel pentru jumatatea pentru care
a facut liberalitati, mostenirea este testamentara sau transmisiunea este facuta cu titlu de donatie iar
pentru cealalata jumatate, mostenirea poate fi legala. Aici este o diferenta fata de dreptul roman
unde mostenirea nu putea fi decat ori testamentara ori legala. In dreptul modern lucrurile sunt mai
nuantate astfel incat este posibil ca cele doua categorii de mosteniri sa coexiste cu referire la una si
aceeasi mostenire.
In cadrul mostenirilor legale exista pe de o parte: mostenirea legala obisnuita sau de drept comun
iar pe de alta parte mostenirea legala anomala/anormala sau iesita din normele obisnuite. Exista
anumite situatii cum este cazul de pilda: al sotului supravietuitor caruia legea ii confera un drept
special la mostenire cu privire la mobilierul si obiectele aparatinand gospodariei casnice atunci
cand vine la mostenire in concurs cu alti mostenitori decat cei din clasa I, cu descendentii.
Intr-o astfel de situatie mostenirea este anomala sau atipica datorita faptului ca in functie de natura
bunurilor, transmisiunea se face dupa alte reguli decat cele ale dreptului comun. Se poate intampla
ca cel decedat sa lase la data decesului numai bunuri din aceasta categorie, sa nu lase bunuri decat
mobilier si bunuri apartinand gospodariei casnice. Intr-o astfel de situatie daca sotul supravietuitor
vine la mostenire in concurs cu parintii sau cu fratii defunctului ( mostenitori care intra in clasa a
II-a de mostenitori ), sotul supravietuitor v-a primi toata mostenirea, deci toate bunurile i se cuvin
lui, dat fiind faptul ca exista o reglementare speciala in acest sens si in aceasta situatie spre
deosebire de situatiile obisnuite in care asa cum stim in cazul in care sotul vine la mostenire in
concurs cu parintii si fratii defunctului au fiecare o anumita cota stabilita de lege, in aceasta situatie
avand in vedere natura bunurilor respective si reglementarea speciala, sotul supravietuitor are un
drept special la bunurile respective, aceasta doar in situatia in care defunctul nu a dispus de
5

bunurile respective in niciun fel. Daca a facut legate care au ca obiect bunurile respective atunci nu
se mai aplica reglementarea speciala.
Exista aceasta categorie a mostenirilor legale anomale. Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca
exista astfel de mosteniri care nu urmeaza regulile obisnuite in materie de mostenire legala.
Pe langa aceasta mostenire legala, exista si mostenirea testamentara care are la baza unul sau mai
multe testamente ale defunctului in care acesta intr-o forma sau alta si-a exprimat vointa in privinta
modului in care sa se transmita patrimoniul sau: fie in intregime, fie o cota-parte, fie unul cate unul
in privinta bunurilor care fac parte din patrimoniul sau.
Retinem ca la ora actuala avem aceste doua categorii de mosteniri: pe de o parte mostenirea legala
cu subdiviziunea: mostenirea legala obisnuita si mostenirea legala anomala si pe de alta alta parte
exista succesiunea testamentara.
CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE
- transmisiunea succesorala sau mostenirea este o transmisiune mortis causa: care survine atunci
cand o persoana fizica decedeaza prin aceasta se deosebeste de transmisiunile inter-vivos contractele.
- transmisiunea succesorala este una universala, nu exista nicio contradictie intre cele doua
afirmatii si anume transmisiune universala cand exista si legate particulare. In principiu mostenirea
sau succesiune este o transmisiune universala pentru ca se transmite intregul patrimoniu al celui
decedat chiar daca nu exista mostenitori si mostenirea este vacanta aceasta revine statului sau se
poate intampla ca anumite elemente dintr-o mostenire sa se transmita la legatarul x,y sau
leagatrii x,y sau z si cealalata parte sa se transmita statului. Asadar intotdeauna exista un
mostenitor care in ultima instanta culege universalitatea adica ansamblul de drepturi si obligatii.
Sigur ca se poate intampla ca de pilda: statul sa culeaga o mostenire vacanta care sa fi fost golita de
continut, elementele active prin donatiile facute de defunct in timpul vietii si in aceasta situatie
apare intrebarea daca plateste statul pasivul ?, cum plateste in cazul Legii Voiculescu la evictiune :
ghidusiile facute de statul roman cand a vandut locuintele chiriasilor ? Nu, statul care plateste doar
in limita activului, nu greveaza pe buget.
- transmisiunea succesorala are un caracter unitar: adica in principiu, desigur aceasta este regula
6

bunurile se transmit dupa aceleasi reguli ( mostenire legala sau mostenire testamentara ) dar exista
si exceptii de la aceasta regula. In principiu acest lucru rezulta expres din Codul Civil francez art.
732 Legea nu i-a in considerare nici natura nici originea bunurilor pentru a reglementa
succesiunea , aceasta precizare a legiuitorului francez a survenit la 1804 pentru a marca ruptura
fata de dreptul anterior, fata de vechiul drept francez, dreptul nobiliar in care existau reguli diferite
in privinta transmisiunilor succesorale, transmisiunile averii nobililor, exista categoria bunurilor
asa numite proprii, care includeau imobilele care de-a lungul istoriei au fost acumulate de o familie
sau alta si care se transmiteau din tata in fiu dupa anumite reguli, primul nascut de sex masculin
dobandea proprietatea, nu avea voie sa instraineze bunurile prin acte juridice intre vii si trebuia sa
le transmita mai departe generatiei urmatoare si exista categoria bunurilor achizite sau dobandite in
timpul vietii care erau de regula bunuri mobile care puteau fi instrainate de catre titularul
patrimoniului in timpul vietii si care nu urmau regulile bunurilor proprii. Codul civil roman nici cel
de la 1864, nici NCC nu precizeaza acest lucru, nu e o tragedie, regulile sunt aceleasi ca si in
dreptul francez.
Exceptia este cea a mostenirilor anomale unde din anumite ratiuni, in anumite cazuri, regulile dupa
care se transmit anumite bunuri sunt mai speciale. Si in aceasta categorie intra bunurile care erau
incluse in reglementarea de la art. 5 din Legea 319/1994 referitoare la drepturile succesorale ale Ss,
textul se referea la mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice precum si la darurile de
nunta.
NCC - art. 973 reglementeaza in esenta acelasi drept. Legea 319/1994 care a fost abrogata odata cu
intrarea in vigoare a NCC. Exista o reglementare similara dar care nu este identica cu cea anterioara
in sensul ca nu se mai refera la darurile de nunta ci se refera numai la mobilierul casnic si obiectele
apartinand gospodariei casnice. Formularea este mai buna in NCC, pentru ca in reglementarea
anterioara unde art. 5 se referea la mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice s-a pus in
discutie daca se transmite de pilda inventarul agricol : car, cai. In reglementarea din NCC este mult
mai clar, este vorba despre mobilierul ceea ce este in casa : dulapul, patul si altele si bunurile de uz
canic, deci nu mai exista darurile de nunta.
Spre deosebire de reglementarea anterioara care se referea la mobile : putea sa intre si bicicleta, sa
o foloseasca sotii in comun si atunci intra in aceasta categorie, pe cand acuma nu mai intra,acuma
este vorba despre mobilierul casei . Trebuie sa fie vorba despre un bun destinat utilizarii
7

obisnuite, nu despre mobilier din lemn de trandafir din nu stiu ce secol atunci nu mai este vorba
despre mobilier obisnuit utilizat in gospodaria casnica ci este vorba despre altceva si urmeaza
regimul de drept comun.
Aceasta categorie de bunuri deroga de la dreptul comun, in functie de natura bunurilor in cazul
bunurilor despre care am vorbit transmisiunea se face dupa alte reguli decat cele de drept comun,
de aceea vorbim despre o succesiune anomala.
De asemenea in cazul amintirilor de familie, este o creatie a practicii judiciare franceze. Este vorba
despre bunuri care intr-o forma sau alta sunt legate de istoria unei anumite familii, de pilda: o
anumita corespondenta intre un membru celebru a unei anumite familii si alta celebritate. Si
bunurile acestea care pot sa fie dintre cele mai diverse: poate sa fie vorba despre decoratii, poate sa
fie vorba despre bijuterii sau orice alt bun de o asemenea natura care are o anumita legatura cu
istoria familiei respective care potrivit practicii judiciare si doctrinei franceze se transmiteau dupa
alte reguli decat cele ale dreptului comun.
Aceasta categorie de mostenire anomala in dreptul nostru nu a functionat practic. Ceea ce trebuie sa
retinem este faptul ca in NCC la art. 1142 si urmatoarele si in Codul Civil aceasta categorie de
mosteniri este reglementata. Desi nu am avut aceasta, practica judiciara si evolutia doctrinei
dreptului francez. Inspirandu-se din dreptul francez legiuitorul roman la art. 1141 defineste la al.
(1) notiunea de amintiri de familie si spune ca este vorba despre bunurile ce au apartinut membrilor
familiei si stau marturie istoriei acestei familii si enumera ca poate fi vorba despre: corespondeta,
arhivele familiei, decoratii. Trebuie sa retinem faptul ca in privinta acestor bunuri potrivit
reglementarilor din NCC partajul nu se poate face decat in mod voluntar, ceea ce inseamna ca
trebuie sa existe acordul comun al mostenitorilor, lucru care este forate greu de admis. Si atunci in
mod obisnuit in astfel de situatii se v-a recurge la ceea ce prevede in continuare NCC art. 1142 unde
reglementeaza regimul juridic al acestor bunuri unde la al. (2) se precizeaza In cazul in care nu se
realizeaza partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie raman in indiviziune deci nu pot fi instrainate, raman proprietatea indiviza a membrilor familiei, sigur ca fiecare dintre
membrii familiei au dreptul de a contempla bunurile respective. In dreptul francez s-a mers pe cale
pretoriana pana acolo, ( ei nu au reglementare nici la ora actuala in acest sens ), ca sa se admita ca
depozitar/pastrator al acestor bunuri sa poata fi desemnat de catre instanta de judecata si un
membru al familiei care nu este mostenitor, de pilda: mostenitorii de rangul I care sunt 2 fii ai
8

defunctului, care sunt 2 nechiobi care ar aduce prejudicii pastrarii memoriei unor astfel de bunuri,
ei nefiind in stare, instanta in dreptul francez poate sa dea in depozit bunurile respective in pastrare
unui alt membru al familiei care nu mosteneste, de pilda un frate al defunctului care este mostenitor
in clasa a II-a si in situatia respectiva existand descendenti, practic nu vine la mostenire.
Legiuitorului roman i-a scapat aceasta subtilitate, nu s-a gandit la neghiobii care pot sa aduca
prejudicii patrimoniului respectiv si prevede foarte restrictiv ca poate fi desemnat depozitar doar un
mostenitor ceea ce nu este prea bine pentru ca se poate intampla ca mostenitorul sa nu poata asigura
efectiv pastrarea acelor bunuri - ar fi fost potrivita solutia din dreptul francez. Ceea ce trebuie sa
retinem aici este faptul ca in privinta acestor bunuri: amintirile de familie - dreptul aplicabil nu mai
este cel obisnuit, cel de drept comun ci exista reglementari derogatorii astfel incat putem vorbi
despre o mostenire anomala.
Exista anterior dar in prezent nu mai exista cazul diferentei care se facea intre bunurile imobile si
bunurile mobile atunci cand mostenirea era cu elemente de extraneitate. Principiul traditional in
toate sistemele de drept era ca in privinta imobilelor regulile care se aplica sunt cele de la locul
situarii bunului, de pilda: un roman deceda in Romania, succesiunii i se aplica leagea romana dar
pentru ca avea un imobil in Spania in privinta imobilului i se aplicau regulile de acolo.
In privinta mobilelor se aplica legea cetateniei. Aceste reguli s-au atenuat pana a dispare in noile
reglementari si cele internationale de drept privat exista posibilitatea ca o persoana sau alta in
functie de interesele pe care le are sa isi aleaga un sistem de drept sau altul. Asadar exista si o
competitie intre sistemele de drept care sunt cele mai rationale vor fi cele mai agreeate.
Transmisiunea succesoarala a drepturilor de locatiune in conditiile Legii 114/1996, acolo exista
anumite texte din care rezulta ca drepturile de locatiune se pot transmite dupa alte reguli decat cele
ale mostenirii legale obisnuite - asadar este tot o succesiune anomala.
DESCHIDEREA MOSTENIRII
- deschiderea mostenirii presupune moartea unei persoane fizice.
- art. 651 din Codul de la 1864 preciza in mod express ca Succesiunile se deschid prin moarte .
Era un text care a fost preluat din Codul Civil francez. In NCC nu se mai precizeaza acest lucru ci
se spune la art. 954 (1) Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului acesteia .
9

Una este sa vorbesti despre deschiderea mostenirii si alta este sa vorbesti despre momentul cand se
deschide acea mostenire. Nu este o chestiune foarte importanta, nu are consecinte practice
imediate. Esenta este ca intotdeauna cauza deschiderii unei mosteniri este decesul unei persoane.
Daca de pilda o persoana face de-a lungul vietii mai multe testamente, nu se poate discuta despre
deschiderea mostenirii raportandu-ne la momentul cand s-a facut unul sau altul dintre testamentele
respective. De asemenea exista reglementata in dreptul nostru procedura succesorala notariala care
este o procedura facultativa, deci nu este obligatorie, este o procedura care nu este contencioasa la
care mostenitorii care sunt diligenti si care vor sa obtina certificatul de mostenitor cu care sa-si
poata dovedi atunci cand au nevoie calitatea de mostenitor si care este componenta masei
succesorale si cine sunt mostenitorii vor recurge la aceasta procedura care presupune sa survina
decesul persoanei fizice a lui de cujus si dupa un moment sau altul de exemplu o luna, doua sau un
an de la data deschiderii mostenirii unul sau altul dintre mostenitori se adreseaza unui notar
solicitand deschiderea procedurii succesorale notariale.
A nu se confunda deschiderea mostenirii care este datorata numai si numai de decesul unei
persoane fizice cu cererea de deschidere a procedurii succesorale. Intotdeauna procedura
succesorala prin natura lucrurilor de desfasoara dupa deces, uneori la un moment foarte indepartata
de data decesului si nu se poate pune semnul egalitatii intre cele doua elemente, sunt lucruri care
difera esential.
Logica transmisiunilor succesorale este aceasta: exista o persoana fizica, are un patrimoniu,
decedeaza si in momentul decesului dupa anumite reguli, ale mostenirii legale sau ale mostenirii
testamentare sau dupa regulile si a unora si a altora in cazul unor mosteniri, acel patrimoniu se
transmite la acei mostenitori.
Efectele transmisiunii succesorale se produc de la data deschiderii mostenirii, deci se produc de la
data decesului desi in mod practic si concret, desigur nu se transeaza lucrurile atunci, nu decedeaza
o persoana si imediat se dezbate succesiunea, se stiu care sunt mostenirotii. Exista termenul de
optiune succesorala care la ora actuala este de 1 an de zile. In acest interval de timp mostenitorii se
pot gandi daca accepta sau nu mostenirea. Intotdeauna se scurge o anumita perioada de timp de la
data decesului, dar in privinta mostenitorilor care accepta mostenirea efectele acceptarii
intotdeauna se produc de la data deschiderii mostenirii, de la data decesului Nu de la data cand
accepta. Aici transmisiunea nu opereaza ca in cazul contractului unde se face oferta, ea este
10

obligatorie pentru ofertant dar nu se transmite proprietatea decat atunci cand are loc acceptarea,
fara acceptare nu se transmite proprietatea. In cazul vanzarii proprietatea se transmite in momentul
acordului de vointe.
La mostenire e necesara acceptarea pentru ca o persoana sau alta sa poata mosteni, transmisiunea
mostenirii opereaza cu efecte de la data decesului. Niciun moment patrimoniul celui decedat nu
ramane fara proprietar.
Cauza deschiderii mostenirii este intotdeauna decesul unei persoane fizice.
In ceea ce priveste data deschiderii mostenirii ea este aceea a decesului lui de cujus. Aceasta data
este importanta pentru ca in raport cu ea se stabilesc persoanele care au capacitatea de a mosteni.
Nu pot mosteni decat persoanele care exista sau sunt cel putin concepute la data deschiderii
mostenirii. De asemnea aceasta este data pana la care retroactiveaza acceptarea mostenirii. Aceasta
este data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru exercitarea dreptului de optiune
succesorala. Este data in raport cu care se stabileste masa succesorala. De asemenea cand in
reglementarea anterioara partajul avea un efect declarativ data deschiderii mostenirii era cea in in
raport cu care se prodice acest efect. In NCC partajul nu mai are efect declarativ ci constitutiv,
asadar nu mai putem vorbi despre aceasta retroactivitate.
Cum se stabileste data deschiderii mostenirii ? care este deosebit de importanta prin consecintele
sale. Aceasta in principiu se constata printr-un act medical - aceasta in situatiile obisnuite. Sigur ca
se poate intampla ca o persoana sa dispara, sa nu mai apara prin locurile in care aparea in mod
obisnuit.
A nu se confunda disparitia unei persoane cu decesul acestei persoane. Daca dispare o persoana
pentru a fi considerata decedata trebuie sa survina o hotarare judecatoreasca de declarare a mortii
prezumate. Retinem ca atunci cand situatia este obisnuita de pilda: o persoana decedeaza acasa la
domiciliul obisnuit, in aceasta situatie medicul emite un act constataor al mortii si pe baza acelui
act se fac mentiunile corespunzatoare in registrele de stare civila.
O problema aparte a fost aceea a persoanelor care avand vocatie succesorala fie reciproca ( ex: tata
si fiu ), sau persoane care au vocatie succesorala univoca si anume numai unul are vocatie fata de
celalalt ( ex : o persoana a facut un testament in favoarea altei persoane si nu exista testamente
11

reciproce in aceasta situatie vocatia succesorala este numai unilaterala ) si exista situatii in care
astfel de persoane decedeaza de pilda intr-un accident cum ar fi o explozie ( in materie succesorala
o conditie esentiala pentru a putea mosteni o alta persoana este ca acela care mosteneste sa fie in
viata sau cel putin conceput la data cand se deschide mostenirea ) si se poate sa fie vorba despre o
chestiune de secunde sau chiar minute sau fractiuni de secunde, daca persoanele intre care exista
vocatie succesorala decedeaza intr-o anumita ordine mostenirea se transmite celui care
supravietuieste fie si o fractiune de secunda celuilalt. Asadar este foarte importanta ordinea
deceselor. Atunci cand se poate stabili prin orice mijloc de proba cine a muri primul nu se pun
probleme, dar practica judiciara si doctrina si-au pus probleme ce se intampla atunci cand nu se
poate stabili exact care este ordinea deceselor. In aceasta privinta lucrurile au evoluat in sensul ca
de pilda: in Codul Civil francez in astfel de situatii exista prezumtia ca mor mai intai copii, apoi
persoanele mature, femeile inaintea barbatilor s.a.m.d. Dar acestea s-au dovedit in multe situatii ca
nefiind reale si atunci au instituit prezumtia ca au decedat in acelasi moment.
Dar daca au decedat in acelasi moment inseamna ca niciunul nu poate mosteni pe celalalt pentru ca
nu se poate dovedi ca unul a supravietuit ( ex: moare un tata si un fiu intr-un accident auto sau intr-o
eruptie a unui vulcan - nu se poate stabili ordinea deceselor si atunci consecinta practica era ca
fiecare era mostenit de mostenitorii lui legali sau testamentari, in exemplul cu tatal si fiul, copii
fiului nu puteau veni la mostenire prin reprezentare a tatalui lor pentru ca nu se putea dovedi ca
acesta a predecedat parintelui sau, asadar nu putea sa-l mosteneasca ). Fr. Deack - situatia de
comorienta care era reglementata in art. 21 din Decretul 31/1954 ar putea sa se extinda si la
persoane care nu au decedat in aceeasi imprejurare.
Ex: cand copii fiului decedat impreuna cu tatal vroiau sa invoce dreptul de a mosteni prin
reprezentare, o conditie a reprezentarii sub reglementarea anterioara era sa fie predecedat
reprezentatul. Si in acest ex: tatal decedat impreuna cu fiul nu puteau dovedi copii. De aceea in
dreptul francez, in Codul Civil francez s-a prevazut in mod expres ca atunci cand fiul decedeaza
impreuna cu tatal, copii fiului au dreptul de a-l mosteni prin reprezentare pe bunic. Dar pentru a se
ajunge la aceasta solutie a fost nevoie de precizarea legii, precizare care in dreptul nostru nu a
existat. Dar Fr. Deack a zis ca daca a murit tatal impreuna cu fiul - ca nu este normal ca nepotii sa
nu il mosteneasca pe bunic - intradevar nu e normal dar in acest caz trebuia modificata legea.
Altfel consecinta comorientei era ca nu erau intrunite conditiile, nu se putea dovedi indeplinirea
12

conditiilor necesare pentru a mosteni. In exemplul dat era vorba despre mostenirea prin
reprezentare si o conditie a reprezentarii era aceea sa se fi putut dovedi ca fiul a decedat inantea
tatalui, iar aceasta proba era de neadministrat, prezumtia legala era ca au murit in acelasi moment deci consecinta practica era ca nu se puteau mosteni.
In actualul Cod Civil nu mai vorbeste codul despre situatia de comorienta dar prevede la art. 957 al
(2) Daca, in cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabili ca una a supravietuit alteia,
acestea nu au capacitate de a se mosteni una pe alta . E normal sa fie asa dar, de la aceasta regula
exista si exceptii. Important este ca nu se poate dovedi de niciunul ca a supravietuit celuilalt principiul este ca nu se pot mosteni unul pe celalalt.
- studii Mircea Bob - nr. 4/2010 - dansul vorbeste despre aceasta modificare legislativa, cele 2
studii se refera la modificarile introduse NCC - dansul spune ca dezbaterea referitoare la
comorienta care s-a facut sub imperiul Codului de la 1864 ar fi fost prea aprinsa , Chirica - nu stie
de ce era asa aprinsa fiind vorba despre 2 propozitii - Daca au murit in acelasi moment nu se
pot mosteni - spunand ca ar friza uneori pedanteria . El mai spune ca discutia ar fi fost si
inutila, ca situatiile de comorienta nici nu ar fi existat - Chirica - in cele 2 razboaie mondiale sigur
au existat. El mai spune ca legiuitorul ar fi preluat conceptia autorului Fr. Deack - Chirica - nu vede
unde a preluat-o. Dimpotriva legiuitorul preluand din dreptul francez a precizat ca in situatia in care
tatal decedeaza impreuna cu fiul, copii fiului pot sa il mosteneasca pe tata prin reprezentare. Fara
aceasta dispozitie legala expresa nu se putea ajunge ca acesti copii sa il mosteneasca.
Ceea ce trebuie sa retinem este ca in esente comorienta inseamna ca doua sau mai multe persoane
intre care exista vocatie succesorala fie reciproca, fie univoca decedeaza intr-o imprejurare in care
nu se poate stabili daca una a supravietuit celeilalte iar consecinta practica este ca nu au capacitate
succesorala.
Capacitatea succesorala inseamna ca acel care invoca drepturi succesorale sa poata dovedi ca a
supravietuit fie si o fractiune de secunda celuilalt, lucru care in situatia de comorienta nu se putea
intampla. Dar, prin dispozitii speciale legiuitorul nostru preluand din dreptul francez a rezolvat
problemele care in Decretul 31/1954 nu erau rezolvate.
LOCUL DESCHIDERII MOSTENIRII

13

- si acesta are importanta pentru ca in raport cu acest loc se stabileste competenta teritoriala a
instantelor de judecata sau competenta notarilor publici pentru a instrumenta procedura succesorala
notariala.
- locul deschiderii mostenirii este la cel din urma domiciliu al defunctului, NU la locul unde
decedeaza pentru ca se poate intampla sa fie in ceva excursie, intamplator sa se afle intr-un anumit
loc, locul deschiderii mostenirii nu este acela unde are loc decesul ci la ultimul domiciliu.
Domiciliu - definitie in legislatie - Decretul nr. 31/1954 se spunea ca domiciliul unei persoane
fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala.
NCC - art. in mod mai liberal Domiciliul persoanei fizice, in vederea exercitarii drepturilor si
libertatilor sale civile, este acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala . - are
importanta vointa partii, inainte te forta sa ai domiciliu unde stateai mai mult dintr-un motiv sau
altul.
In esenta chestiunea domiciliul este o problema de fapt care poate fi dovedit prin orice mijloc de
proba, in principiu se dovedeste cu act de identitate.
- retinem - locul deschiderii mostenirii este acela al ultimului domiciliu.
CONDITIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOSTENI
- si sub regimul 1864 si sub regimul NCC - se impuneau a fi indeplinite 3 cerinte :
1. Persoana care mosteneste sa aiba capacitate succesorala: inseamna sa aiba capacitatea de a
mosteni - sa existe la data deschiderii mostenirii sau in cazul copilului nenascut sa fi fost conceput.
Persoanele care nu exista la data deschiderii mostenirii sau persoanele juridice care nu au existenta
legala la data deschiderii mostenirii nu pot sa mosteneasca.
2. Succesibilul sa nu fie nedemn: cand este vorba despre fundatiile testamentare este suficient sa
fie dispozitia in testament fara ca fundatia sa aiba existenta la data deschiderii mostenirii, urmeaza
sa dobandeasca existenta ulterior si chiar daca bunurile respective nu sunt necesare pentru a lua
fiinta in mod legal tot este valabila - s-a liberalizat si aici reglementarea.
Nu poate invoca drepturi succesorale unul care a murit inainte, sigur ca el nu poate dar mostenitorii
14

lui pot sa invoce.

Prima conditie: sa existe capacitate succesorala, a doua situatie: sa nu fie intr-o situatie de
nedemnitate sau de nevrednicie cum spunea Codul Civil anterior.
3. Vocatia succesoarala: in Codul Civil de la 1864 nu exista o reglementare in acest sens dar era
recunoascuta de doctrina si de jurisprudenta si anume sa aiba vocatie succesoaral.
NCC - art. 962 Pentru a putea mosteni, o persoana trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege sau sa fi
fost desemnata de catre defunct prin testament .
Vocatie: sa aiba chemare fie in temeiul legii, fie in temeiul testamentului.
Ex: o persoana care nu este ruda cu defunctul si care nici nu a fost gratificata prin testament,
degeaba exista la data deschiderii mostenirii / cu toate ca are capacitate succesorala, nu are vocatie
- nu poate sa il mosteneasca.
In ceea ce priveste capacitatea succesorala aici lucrurile sunt relativ simple: nu se insista.
In privinta nedemnitatii: in Codul de la 1864 existau 3 cazuri de nedemnitate. In esenta
nedemnitatea era atrasa de savarsirea unor fapte grave la adresa celui decedat - ex: se comitea o
tentativa de omor sau chiar era omorat de cujus intr-o astfel de situatie survenea nedemnitatea.
De asemnea un alt caz de nedemnitate prevazut la art. 655 Codul Civil de la 1864 - cand o persoana
a facut o acuzatie capitala/calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. In Codul Napoleon
situatia aceasta se referea la situatia cand cineva are vocatie succesorala, facea un denunt si ulterior
se dovedea ca acel denunt a fost calomnios - ulterior abolita pedeapsa cu moartea - unii au sustinut
ca este caz de nedemnitate altii ca nu este.
Un al treilea caz de nedemnitate este reglementat la art. 655 din Codul de la 1864 - cazul
nedenuntarii omorului caruia i-a cazut victima cel despre a carui mostenire este vorba.
In reglementarea Codului de la 1864: nedemnitatea era o sanctiune care opera in toate cele 3 situatii
de drept, instanta de judecata eventual constata ca s-a savarsit una din faptele la care se referea
Codul si atunci nedemnitatea producea efecte de la data deschiderii mostenirii.
In NCC reglementarea este mai complexa inspirandu-se din dispozitiile din Codul Civil francez si
15

Quebec: exista pe de o parte o nedemnitate de drept, care in principiu opereaza prin efectul legii art. 958 este reglementata aceasta si se refera la (a) Persoana condamnata penal pentru savarsirea
unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea iar la (b) - Persoana
condamanta penal pentru savarsire inaintea deschiderii mostenirii a unei infractiuni cu intentie de
a-l ucide pe un alt succesibil care daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei ar fi
inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului . - reglementare originala care nu se
regaseste in Codul Civil francez, poate fi acceptata.
Si vechiul Cod Civil si NCC - se vorbeste despre persoana condamnata penal. Sub regimul Codului
Civil anterior au existat situatii si in dreptul francez in care de ex: un sot il ucide pe celalalt sot si
dupa se sinucide. Intr-o astfel de situatie pentru ca nu are cum sa survina condamnarea, cel care a
savarsit omorul nu putea intra sub incidenta nedemnitatii astfel incat rudele ucigasului ajungeau sa
mosteneasca. O astfel de situatie a ajunsa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului , speta
solutionata de instantele romanesti. Cauza Velcea si Mazare impotriva Romaniei. Hotarare 1
decembrie 2009.
Sotul care era in divort cu sotia s-a dus dus la domiciliul sotiei s-au certat acolo, el a zis ca s-a dus
sa se impace. Sotul infuriat a ucis-o prima data pe soacra iar apoi pe sotie. Si in aceasta situatie
pentru ca avea un frate, ucigasul dupa regulile aplicabile in dreptul nostru ucigasul nu a apucat sa
fie condamndat, mostenirea s-a transmis si fratelui ucigasului si si tatalui sotiei care a fost ucisa si
tatalui care a ramas in viata. Potrivit dreptului roman solutia era perfect legala dar, ca tatal victimei
fiind foarte hotarat a ajuns pana la Curtea Europeana unde a solicitat ca statul roman sa fie
condamnat pe temeiul art. 8 Conventia Europena a Drepturilor Omului - dreptul/respectarea la
viata de familie, secret viata de familie. In dreptul intern lucrurile erau clare, nu putea opera
nedemnitarea pentru ca nu survenise condamnarea.
Curtea Europeana a data castig de cauza reclamantului si a condamnat statul roman pentru motiv ca
nu a pastrat un just echilibru intre interesele aflate in joc si s-a spus ca chiar daca legislatia interna
prevedea ca nu putea surveni nedemnitatea intr-o astfel de situatie totusi solutia este prea rigida si
in contradictie cu dispozitiile art. 8 si Conventie . In NCC (2) se prevede ca in cazul in care pentru
condamnarea faptelor mentionate la al (1) este impiedicata prin decesul autorului faptei prin
amnistie, prin prescriptia raspunderii penala, nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost
constatate printr-o hotarare judecatoreasca. Asadar s-a remediat aceasta deficienta pentru ca solutia
16

anterioara a fost criticata si in dreptul nostru si in cel francez.

In sitemul anterior trebuia sa survina condamnarea dar avandu-se in vedere ceea ce prevede Curtea
Europeana a Drepturilor Omului Nu sunt intemeiate solutiile prin care instantele romanesti ar
considera ca nu exista nedemnitate intr-o astfel de situatie. Numai o instanta civila poate sa
constate ca au fost savarsite faptele respective intr-o asemnea situatie.
NCC - De cujus poate sa-l ierte pe nedemn chiar comitand o tentativa de omor.
1864 - nu putea sa-l ierte - nedemnitatea opera in temeiul legii.
In NCC art. 961 - pot fi inlaturate efectele nedemnitatii.
Pe langa nedemnitatea de drept exista si nedemnitati judiciare - care nu functioneaza de drept pentru care trebuie sa survina o hotarare judecatoreasca care sa pronunte nedemnitatea si efectele
au loc/se produc de la data cand hotararea judecatoreasca ramane definitiva deci nu de la data
deschiderii mostenirii - reglementare la - art. 959 NCC.

17