Semnul

Obiectul investigaiei semiotice l constituie semnele i aciunea acestora. Semiotica

sau semiologia ( semeion = semn, logos = tiin) este teoria general a sistemelor de semne
i a legilor lor de funcionare. Semiotica modern s-a nscut la interferena dintre filosofie
(logic, prin Charles Peirce) i filologie (lingvistic, prin Ferdinand de Saussure).
Analitic, orice situaie semiotic presupune activarea a cel puin un semn. Semnul
reprezint conceptul central al semiozei i, de asemenea, concept de referin pentru
semiotica nsi
Peirce considera ca logica, in sensul ei general, nu este decat alt nume pentru
semiotica..
Termenul de semioz a fost folosit pentru prima dat de Ch. S. Peirce (gr. semeiosysemeiosis) i desemneaz o aciune sau o influen care constituie sau implic o cooperare
ntre trei subiecte: un semn, obiectul su i interpretantul su. Pentru sociologia comunicrii,
semioza reprezint o transmitere de semnificaii prin intermediul unor simboluri. Astfel, o
situaie semiotic se identific cu o situaie de comunicare, semioza desemnnd procesul prin
care un individ comunic, procesul de comunicare devenind posibil datorit sistemelor de
semnificare.
Charles Sanders Peirce definea semnul drept un instrument de comunicare uman,
sugernd ideea c ntreaga gndire i cunoatere se realizeaz prin semne. n accepiunea
unei semioze infinite, Ch. S. Peirce considera semnul drept ceva care face ca altceva
(interpretantul su) s se refere la un obiect la care el nsui se refer (obiectul su) n acelai
fel, interpretantul devenind la rndul su un semn .
Un semn sau un representament, este ceva care tine locul a ceva pentru cineva, in
anumite privinte sau in virtutea anumitor insusiri. El se adreseaza cuiva, creand in mintea
acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creaza
il, Charles S. Peirce il numeste interpretantul primului semn. Semnul tine locul a ceva, anume
al obiectului sau.El tine locul acestui obiect nu in toate privintele, ci cu referire la un fel de
idee, numita uneori fundamentul representamentului
n ceea ce privete semnul peircean, acesta este o relaie triadic, care cuprinde
semnificantul, semnificatul i referentul. Aceste elemente au fost controversate n istoria
lingvisticii, unii cercettori au considerat semn lingvistic doar semnificantul, alii s-au limitat

la evidenierea rolului semnificantului i semnificatului (Saussure). Ch. S. Peirce, prin

introducerea noiunii de referent a permis explicarea oricrei practici semiotice (lingvistice
sau non-lingvistice).
Semnul, n viziunea lui Ch. S. Peirce, este un prim numit reprezentament aflat ntr-o
relaie triadic cu un secund numit obiect i capabil s determine un ter numit interpretantul
su.
Semnul poate doar sa reprezinte obiectul si sa spuna ceva despre el. El nu ne poate da
prima cunostinta despre obiect si nici nu ne poate ajuta sa-l recunoastem.
Semnele se pot imparti prin trei trihotomii; In primul rand, dupa cum semnul in sine
este o simpla calitate, un existent real, sau o lege; in al doilea rand, dupa cum relatia
semnului cu obiectul sau consta in aceea ca semnul are o anumita insusire in el insusi, sau
consta in relatia sa cu un interpretant; in al treilea rand, dupa cum interpretantul sau il
reprezinta ca un semn de posibilitate, ca un semn de fapt, sau ca un semn de ratiune.
Potrivit primei trihotomii, un semn poate fi numit qualisemn, sinsemn sau legisemn.
Un qualisemn este o calitate care este un semn, iar un sinsemn este un lucru sau un
existent real care este un semn, care nu poate fi astfel decat prin calitatile sale, asadar el
implica unul sau mai multe qualisemne.
Legisemnul este o lege care este un semn. Orice semn conventional este un
legisemn(dar nu si invers).legisemnul nu este un obiect singular, ci un tip general, despre care
s-a convenit ca trebuie sa fie semnificant, iar in acest fel orice legisemn semnifica prin
aplicarea sa la un caz particular, o replica a sa.
Ca exemplu putem da cuvantul englezesc ,,the care apare de foarte multe ori intr-un
text, insa este acelasi cuvant, acelasi legisemn, insa fiecare caz particular al sau este o replica,
adik un sinsemn.Astfel orice legisemn reclama sinsemne.
Conform celei de a doua trihotomii un semn poate fi numit icon, indice sau simbol.
Un icon este un semn care si-ar poseda caracterul semnificant chiar daca obiectul sau
nu ar exista. Semnul iconic trimite la un obiect n virtutea unei analogii, a faptului c
proprietile sale corespund ntr-un anume fel proprietilor obiectului. Exemplu: o
fotografie, o fotocopie, o diagram, un tablou, un graf, o formul logic sunt semne iconice.
Singurului mod de a comunica direct o idee este prin intermediul unui icon, si orice
metoda indirecta de a comunica o idee trebuie sa depinda, in stabilirea sa , de utilizarea unui
icon.

Simbolul este un semn care in abesenta unui interpretant si-ar pierde caracterul ce
face din el un semn..
Semnul simbolic stabilete cu obiectul un raport printr-o convenie a comunitii care
utilizeaz semnul respectiv ( un cuvnt, o fraz, un simbol logic, un simbol matematic sunt
semne stabilite printr-un contract social). Simbolul este deci semnul care i reprezint
obiectul n conformitate cu o lege general i efectiv prestabilit.
Potrivit celei de a treaia trihotomii, un semn poate fi numit rema, dicisemn sau semn
dicent(astfel spus o propozitie sau cvasipropozitie) sau rationament.
O rem este un semn care, pentru interpretantul sau, este un smen de posibilitate
calitativa, cu alte cuvinte, este inteles ca reprezentand un obiect de un fel sau altul.poate
furniza o informatie oarecare, dar nu se poate spune ca ea furnizeaza aceasta informatie.
Un semn dicent este un semn care, -pentru interpretantul sau, este un semn de
existenta reala. Prin urmare, el nu poate fi un icon, care nu ofera nici un temei pentru a-l
interpreta ca referindu-se la existenta reala.Un decisemn implica in mod necesar o rem
pentru a descrie faptul pe care este interpretat a-l indica.Aceasta este insa o rem particulara,
ea nu consituie nicidecum decismenul.
Un rationament este un semn care pentru intepretantul sau este un semn de lege.
Astfel spus o rem este un semn care este inteles ca reprezentandu-si obiectul doar in
insusirile sale; un decisemn este inteles ca reprezentandu-si obiectul sub aspectul existentei
reale, iar un rationament este un semn care este inteles ca reprezentandu-si obiectul in
caracterul sau ca semn.
Simbolurile si, intr-un anume fel, si alte semne sunt termeni, fie propozitii, fie
rationament. Un termen este un semn care ingaduie obiectul si impune interpretantului sa fie
oarecare.
O propozitie este un semn care indica in mod distinct obiectul pe care-l denota, numit
subiectul sau, dar isi lasa interpretantul nespecificat.
Un rationament este un semn care reprezinta interpretantul, numit concluzia sa, pe
care este menit sa-l determine, iar ceea ce ramane dintr-o propozitie dupa ce i s-a indepartat
subiectul este un termen( o rem) numit predicatul sau, pe cand dintr-un rationament daca
este scoasa concluzia ramane o propozitie numita premisa sa.