COMPLEXE teoria lui Freud

1. Definire si caracterizare a complexului

In sens curent, complexul este echivalentul sentimentelor de inferioritate sau al
sentimentelor de vinovatie. Din perspectiva psihanalitica, complexul desemneaza un
conflict afectiv marcant legat de situatia oedipiana. Din punct de vedere psihanalitic
non-freudian, complexul reprezinta un segment de conduita compus din tendinte,
reprezentari, afecte, segment decupat de la Eul constient reflexiv si fara semnificatie
unitara prin raportare la existenta actuala a subiectului (R. Mucchielli, 1998).
Fiecare om traieste mai multe niveluri de semnificatii in raport cu diferitele roluri sociale
pe care le are, cu nivelul de abordare a informatiei rational, socio-rational, afectiv.
Persoana trece de la un nivel de semnificatie la altul, in functie de gradul de implicare
afectiva, de tipul situatiei, de starea de vigilenta sau de tonusul mental. Este important
de stiut ca pentru Eul normal trecerea de la un nivel de semnificatie la altul este posibil
sa se realizeze in mod firesc, unele persoane reusind chiar inhibarea unor niveluri in
mod voluntar, pentru a se situa la altele.
Complexul este o piedica in calea acestei libertati, este un corp strain in Eu, un
fragment de personalitate detasat de ansamblul normal coerent. Complexele nu sunt
lucruri straine depuse in adancul fiintei umane, susceptibile de a reveni la suprafata.
Ele constituie sisteme de conduita constant prezente (de exemplu o limba straina pe
care o stim, dar nu o folosim) sau segmente de conduita care nu au fost niciodata
complet integrate. Aceste conduite izolate sau fragmentare exista asa cum au aparut,
ca un bloc, fiind oricand gata de a fi declansate.
In decursul vietii individuale, cu ocazia unei experiente traumatizante, subiectul a trait o
experienta pe care nu a putut sa o depaseasca sau a facut un efort extraordinar pentru
aceasta; situatia respectiva va deveni factor declansator pentru un complex (un
segment de comportament non-integrat).
In fiecare dintre noi, intr-un mod mai mult sau mai putin grav, mai mult sau mai putin
paralizant pentru functia normala a Eului si a libertatii sale, s-au constituit in decursul
vietii personale reactii individuale la evenimente si conditii de viata ale trecutului nostru,
moduri de a fi (de a percepe si de a reactiona) care s-au organizat, fiind structurate si
PPT Tehnici psihanalitice

stabilizate. Exista astfel un fel de scenarii pe care le rejucam fara incetare, actiuni si
reactiuni automatizate la anumite feluri de situatii, exista anumite sentimente cronice
mai mult sau mai putin navalnice, principii de conduita pe care nu le-am examinat
niciodata serios si care se perpetueaza impotriva oricarei experiente, laitmotive
irationale care injunghie existenta noastra. Acestea sunt complexele noastre. (R.
Mucchielli, 1998)
Un subiect are constiinta complexului sau, sau isi da seama ca are unul sau mai multe
complexe, numai atunci cand incearca o stare de jena, o inhibitie in anumite situatii sau
in general, ceea ce il impiedica practic sa reactioneze intr-o maniera adaptata, eficienta,
dupa cum ar dori sa faca si in conditii firesti pentru altii.
Raportandu-se rational la situatia-problema, indiferent de tipul acesteia (profesionala,
umana, interpersonala), o persoana se percepe ca fiind capabila sa o rezolve sau sa o
depaseasca, dar este impiedicat sa realizeze acest lucru de o reactie stereotipa,
automatizata, izvorata din ea fara acordul voluntar al persoanei.
Ceea ce subiectul traieste constient sunt sentimente si reactii fizice cum ar fi: rusine,
dezgust, indispozitie (jena), o dorinta puternica de a fugi, imposibilitatea de a vorbi, etc.
Persoana nu are cunostinta de complex ca atare, ci numai de simptomele lui. Deseori,
aceste sentimente si reactii sunt traite fara ca tonalitatea lor afectiva sa poata fi definita
intr-un mod exact, constient. Este posibil ca, in cadrul autoobservarii, un individ sa
poata stabili tipul de situatie care ii provoaca sentimentele respective. Complexul nu
este reperat constient de subiect, ceea ce nu impiedica cu nimic manifestarile sale.
Inconstientul se exprima prin comportament si atitudini, chiar daca Eul constient le
ignora.
Inconstientul nu este inaccesibil, secret, el se afla mereu prezent in semnificatiile
percepute, in diferitele forme de comportament. Freud l-a constatat in transfer (bolnavul
rejoaca in fata clinicianului sau a psihiatrului situatii din trecutul sau, fara sa stie ca le
rejoaca). De exemplu, Adler consemna daca un bolnav imi povesteste tot felul de
lucruri despre curajul sau, dar observ ca in acest timp se agata spasmodic de bratele
fotoliului, inchid urechile pentru a deschide numai ochii. In toate cazurile in care
reactiile subiectului apar in ochii celorlalti ca inadaptate, excesive, stereotipe si
repetitive, subiectul respectiv nu are constiinta unei indispozitii sau a unei nereguli, a
PPT Tehnici psihanalitice

ceva anormal. El atribuie comportamentul sau caracterului, firii sale sau principiilor
personale si, considerand ca a reactionat obiectiv la situatie, ofera foarte multe
explicatii. Motivarea si justificarile sunt inutile.
Necunoasterea complexului personal este totala atunci cand persoana isi construieste
un sistem propriu de aparare. Ea raporteaza in mod frecvent reactiile sale datorate
complexului la ierarhia personala a valorilor, a ideilor, aspiratiilor, a conceptiilor despre
lume si viata, la ceea ce ar fi mai personal, original sau caracteristic personalitatii sale.
Orbirea in acest sens este totala, aflandu-ne la granitele asa-numitei nevroze de
caracter, adica un caracacter complexat total care a fost integrat in Eu.
Conventional, se numeste complex non-compensat sistemul de reactii-perceptii care
apare fara vointa Eului in anumite situatii-tip si care reprezinta sursa unor indispozitii ale
Eului. In acest caz Eul cauta sprijin, spre exemplu in psihoterapie, pentru a se debarasa
de acest comportament non-integrat.
Este denumit complex compensat un complex pe care Eul l-a integrat in echilibrul sau
precar (nesigur, provizoriu) si nu il considera drept sursa a indispozitiei. Dimpotriva, Eul
protejeaza prin aparare echilibrul sau si nu pune in discutie comportamentele bizare. In
acesta situatie Eul nu simte nevoia de a fi ajutat.
Din cele aratate mai inainte s-a vazut ca Eul conditioneaza sau nu complexul sau in
functie de gradul de sistematizare a apararilor sale. In starea de decompensare, Eul
incearca sentimente si reactii fizice a caror natura (cauza) reala nu o cunoaste, dar isi
da seama ca scapa controlului sau voluntar si ii diminueaza capacitatea de a rezolva
situatiile prezente.
Atunci cand complexele sunt integrate prin mecanisme de aparare, nici simptomele
complexului nu mai sunt cunoscute Eului, acesta fiind convins ca isi determina in mod
voluntar conduitele, raportandu-se la idealuri si valori autentice. Aceste doua stari ale
complexelor necesita definitii diferite. In ambele cazuri Eul este bolnav, atins in procesul
dezvoltarii proprii, incapabil intr-un sector specific sa-si corecteze semnificatia situatiilor
corespondente si constrans sa reactioneze in acelasi fel monoton, dar nestapanit
(impulsiv).
Complexul non-compensat sau non-integrat, insotit de starea de indispozitie la nivelul
Eului, impiedica spontaneitatea Eului, libertatea sa de actiune, tensiunea sa normala
orientata spre dezvoltare si capacitatea de dezvoltare creativa.
PPT Tehnici psihanalitice

Complexul compensat, metamorfozat cu constructiile defensive ale Eului, devine plan

de viata, motivatie majora a persoanei. El suscita si mentine in permanenta
intentionalitati pe care Eul le accepta ca fiind ale sale si care inlocuiesc definitiv vointa
sa originala.
Daca in cadrul complexului decompensat (non-compensat) exista o sciziune (separare)
intre Eu si schemele complexuale de perceptie si actiune (separare care slabeste Eul si
permite sesizarea starii de indispozitie), in situatia complexului compensat, in care Eul
este in intregime orientat intr-o anumita directie catre un scop fantasmatic, sciziunea
dispare.
Datorita celor doua stari de mai sus ale complexului, definitiile date acestuia sunt
nesatisfacatoare. Ele pun accentul pe sciziunea Eului, deci privesc doar complexul in
care Eul incearca simptomele complexului ca un contra-eu care il enerveaza. Definitiile
nu iau in considerare situatia in care complexul a invadat intreaga personalitate, Eul
organizand apararile sale impotriva starilor care il streseaza, ii provoaca teama,
integrand aceste aparari intr-un echilibru global care nu este pus in discutie.
Ambele tipuri de complexe apar ca un fel de personalitate secunda, a doua
personalitate, un sistem de perceptie-reactie care da sens situatiilor traite si
organizeaza comportamentele-raspunsurile dupa un nivel arhaic, inadaptativ si repetitiv.
In continuare ne vom referi la sase complexe personale: abandon, rivalitate fraterna,
insecuritate, afirmare de sine in plan sexual, vinovatie, inferioritate. (R. Mucchielli).
Pentru fiecare dintre ele vom arata sentimentele direct exprimate in comportament si
resimtite de persoana, niveluri si forme (non-compensate si compensate), varsta
cronologica la care se pot instala, precum si complexele asociate cu cel in cauza.
2. Complexul de abandon (parasire)
Sub acest nume sunt reunite complexe diferentiate in: complexe de frustrare afectiva,
de excludere, de respingere.
Sentimentele direct exprimate ale acestui complex sunt certitudinea de a fi respins,
lasat deoparte, nesimpatizat sau antipatizat. Orice distantare, excludere, respingere
este traita dramatic, punand sub semnul intrebarii nu numai Eul ci si existenta
individului. Sentimentul de a fi marginalizat, de a nu interesa pe nimeni, de a nu avea
niciodata sansa de a fi inconjurat cu afectiune, mangaiat, iubit, recunoscut, se indreapta
cu usurinta spre o stare depresiva de gol existential, de pierdere a gustului de a trai. In
PPT Tehnici psihanalitice

cazul polarizarii atentiei, abandonatul (cel cu complex de abandon) nu este niciodata

sigur de calitatea afectiunii pe care o primeste, o pune sub semnul intrebarii, se
indoieste de sinceritatea tuturor prietenilor. Este inclinat nu numai sa puna la indoiala
semnele de iubire ale celorlalti fata de sine, dar cauta sa-i puna pe acestia la incercare.
Se dovedeste astfel exigent, revendicativ, plicticos, rautacios, manifesta excese de
agresivitate, ajungand la concluzia insingurarii sale definitive. Aceasta izolare voluntara,
faptul de a se exclude singur ii intareste complexul. Ceea ce asteapta si cere cu
insistenta, in cazul in care altcineva manifesta interes sau dragoste fata de el, este
dovada absoluta ca este iubit neconditionat.
Forme ale complexului de abandon:

In forma sa cea mai putin severa, complexul se exprima direct prin cererea
neintrerupta de dragoste, interogare continua pentru a se asigura de afectiunea
aratata, resimtirea dramatica a oricarui semn de enervare la cel intrebat. Acest
tip de persoana simte nevoia sa-i intrebe mereu pe cei din jurul lui daca il iubesc
cu adevarat, banuindu-i de nesinceritate sau infidelitate. Schitarea celui mai mic
gest de enervare sau suparare din partea celui intrebat este interpretata ca
dovada incontestabila a tradarii afective. Abandonatul simte nevoia unor mame
ideale, indiferent de sex sau varsta, care sa se modeleze fidel si atent la
dorintele lui.

Intr-o forma mai complicata prin negarea defensiva, abandonatul face sa

inceteze in el orice afectivitate pentru ca aceasta este sursa frustrarii
permanente. El neaga dragostea, prietenia, afectiunea, in general orice emotie
tandra. Se blindeaza, se caleste, ajungand sa aiba o viziune intelectualista la
maximum despre lume si despre ceea ce il priveste. Se pune definitiv la distanta
avand ochiul unui observator insensibil, care ridiculizeaza orice exprimare
emotionala sau afectiva.

In forma sublimata si intelectualizata, complexul de abandon ajunge la o

conceptie filozofica despre conditia omului aruncat si abandonat in lume, prada
singuratatii. Acestor sentimente le urmeaza fie angoasa, anxietatea fiintei
condamnate la singuratate si moarte prin abandon, fie o agresivitate nebuneasca
impotriva destinului, a lui Dumnezeu sau a umanitatii.

In forma supracompensata complexul de abandon se exprima prin atitudini de

participare intensa, de cautare exagerata si permanenta a afectiunii, printr-o
activitate debordanta care sa provoace dragoste. Subiectul se percepe pe sine

PPT Tehnici psihanalitice

ca fiind mama ideala, se daruieste, se sacrifica pentru altii in speranta obtinerii

in schimb a dragostei acestora, devenind acaparator pentru orice alta fiinta sau
grup care se afla in relatie cu el.
Sub raport istoric (cronologic) privatiunea de dragoste apare in perioada cand aceasta
este (in general dragostea materna) este indispensabila dezvoltarii fizice si psihice a
copilului, constituind cel mai adesea germenul dezvoltarii ulterioare a complexului.
Indepartarea de mama sau lipsa ei de afectivitate, respingerile ei, intarcarea, nasterea
altor copii, sunt de asemenea momente sensibile care agraveaza orice forma a lipsei de
dragoste.
Se pare ca nevoia de dragoste nesatisfacuta in primul an de viata constituie momentul
critic pentru aparitia acestui complex.
Se inregistreaza asocieri frecvente cu alte complexe: cel de rivalitate fraterna, de
vinovatie, de esec afectiv.
3. Complexul de rivalitate fraterna
Cunoscut sub denumirea de complexul lui Cain sau de intruziune, patrundere
nedreapta, el se refera la gelozia copilului, care este foarte precoce si naturala, fiind
intalnita si la animale. Gelozia fata de nou-nascuti poate duce chiar la parasirea
domiciliului. La fel, daca un sugar vede ca un alt copil suge la sanul mamei devine
foarte violent, furios, fratele sau surioara fiind perceputi ca rivali. De fapt, o serie de
comportamente si atitudini ale parintilor reprezinta cauza acestei gelozii: mangaielile,
laudele inegale, grija si tandretea inegale, care dovedesc preferinta pentru unul dintre
copii.
Sentimentele direct exprimate (manifestate) la varsta adulta ale acestui complex sunt:
gelozia agresiva fata de tot ceea ce este susceptibil de a intra in competitie sau in
rivalitate pentru a obtine un beneficiu, o promovare, o lauda sau orice alta prioritate
sociala sau afectiva. Agresivitatea poate lua forma directa de revendicare fata de
persoana de la care asteapta sa fie preferata, mergand pana la ostilitate, ironie, dispret
afisat fata de rivalul social. Individul poate generaliza sau extinde aceste sentimente de
la rivalul ipotetic la persoana care il prefera sau il protejeaza pe acesta in viziunea celui
complexat, gasind-ul astfel vinovat pe protectorul rivalului.
Gelozia este in general un sentiment caracteristic, o reactie normala in deceptiile din
dragoste. Ea mai poate aparea totusi in situatii precum dorinta de a obtine un avantaj
PPT Tehnici psihanalitice

de la o persoana, esecul personal sau o nedreptate avuta. Aceste situatii pot fi traite
dramatic de catre cel in cauza (complexat). El da un ultimatum - el sau eu - persoanei
considerate protectoare. Acesta atitudine este exagerata, impulsiva.
Forme:

Forma benigna a complexului se exprima in perceperea situatiilor sociale,

afective, familiare in termeni de rivalitate. Se dezvolta pregnant spiritul de
competitie, fara a afecta spiritul de echipa si corectitudinea. In general este
preferata munca de unul singur celei de grup. Persoana doreste oriunde si
mereu sa fie pe primul loc si multiplica situatiile care ii ofera posibilitatea de a se
afla mereu in fruntea celorlalti.

In forma sa supra-compensata, defensiva, complexul de rivalitate se exprima

printr-o protectie activa a celui care ar putea sa-i fie rival, protectie paradoxala,
supradeterminata, marcata prin generozitate si sacrificiu de sine pentru binele
altuia.

Complexul apare in fata primelor atitudini ale parintilor (de obicei ale celor in varsta) de
protejare, de acordare a unei atentii sporite nou-nascutului (sau celui mai mic, sau celui
preferat) si a unor relative respingeri, pedepsiri, indepartari a celui mai putin preferat.
Acest complex este usor de evitat printr-un comportament adecvat al parintilor, mai ales
al celor mai in varsta.
Complexele asociate celui de rivalitate fraterna sunt cele de abandon sau frustrare, de
vinovatie, inferioritate sau esec, precum si complexul spectacular.
4. Complexul de nesiguranta (insecuritate)
Freud a considerat anxietatea ca fiind factorul comun al tuturor perturbarilor patologice.
In aceasi perioada psihologii care s-au ocupat de copilarie au subliniat importanta
sentimentului de securitate ca baza pentru o dezvoltare normala. Sentimentul de
insecuritate a fost apreciat de Karen Horney ca fiind complexul complexelor atunci
cand a definit nevrozele.
Sentimentele direct manifestate (exprimate): impresia de pericol personal iminent si
care nu poate fi depasit, lipsa de incredere in viata si in altii si, in primul rand,
hiperemotovitatea anxioasa.

PPT Tehnici psihanalitice

Forme

La nivelul benign si cel mai curent hoperemotivitatea anxioasa pune subiectul in

stare de teama si tremur permanent, stare pe fondul careia izbucneste pentru
lucruri de nimic, dramatizate insa, accese de anxietate mai mult sau mai putin
durabile. Aspiratia la securitate absoluta este mereu destramata si renaste
continuu. Constiinta anxioasa traieste intr-un univers magic unde totul este
posibil in acelasi timp. Notiunea de probabilitate este necunoscuta si de neinteles
pentru individ.

La un nivel superior anxietatea se cronicizeaza si apar fobiile, iar conduitele de

evitare se organizeaza. Pot sa apara tulburari psihosomatice (spasme, dureri)
care persista, antrenand cercul vicios clasic, in sensul ca ele insele devin surse
de neliniste (frica de boli, de cancer, de leucemie, etc.).

Intelectualizata si sublimata, anxietatea duce la o conceptie particulara asupra

existentei: viata este pentru moarte.

Negata si supracompensata, insecuritatea se metamorfozeaza in sfidarea

permanenta a mortii si intr-o temeritate excesiva ca si cum subiectul ar trebui sa
faca mereu dovada ca frica nu exista. Ridiculizarea mortii este specifica
individului in acest moment al evolutiei complexului.

Din punct de vedere cronologic, al varstei la care se poate constitui acest complex, s-au
evidentiat doua etape principale: primii trei a ni de existenta si perioada 5-8 ani.
Sentimentele de securitate se bazeaza pe stabilitatea universului trait in primii ani de
viata, pe asigurarea intuitiva a dragostei materne, factor de baza al securitatii, pe un
climat normal care sa ofere siguranta.
Instabilitatea reperelor, instabilitatea locului de munca, anxietatea parintilor, sunt surse
de nesiguranta. In acelasi timp, nu trebuie subestimat efectul traumatizant al anumitor
evenimente asupra constiintei (catastrofe naturale si catastrofe organizate de oameni)
mai ales la varsta la care copilul isi indreapta curiozitatea spre descoperirea lumii (5-8
ani in special). Ziarele, emisiunile TV, ofera suficiente informatii traumatizante
generatoare de exemple, fiind surse bogate pentru anxietate.

PPT Tehnici psihanalitice

5. Complexul castrarii sau al afirmarii in plan sexual

Nu are nimic in comun cu complexul castrarii la care se refera Freud. Aici este inteles
ca dificultatea individului de a se afirma personal, in mod autonom si responsabil in plan
sexual, din cauza mediului castrator, care este cel mai adesea reprezentat de parinti.
Parintele castrator este cel care nu-si lasa copii sa se manifeste ca adulti din punct de
vedere sexual la varsta maturitatii, le refuza copiilor bucuria de a trai, considerand ca o
fata trebuie sa-si faca un ideal din puritate si blandete feminina, iar un baiat sa-si
infranga si sa-si stapaneasca manifestarile de virilitate. Astfel, este impiedicata
manifestarea naturala, fireasca a dezvoltarii sexuale.
Sentimentele direct manifestate ale acestui complex sunt: stingerea spontaneitatii si
initiativei personale in scopuri egoiste, presupunand o supunere si o dependenta totale.
Afirmarea de sine este dificila, anxioasa, si se realizeaza cu sentimentul vinovatiei.
Securitatea

afectiva supravalorizata se transforma in supunere. Infantilizarea

permanenta operata de parintii castratori ajunge rapid la reducerea treptata a

dinamismului Eului, trecendu-se prin faze furtunoase.
Forme:

In forma benigna, complexul se manifesta prin dificultati ale afirmarii de sine in

viata afectiva, sociala, profesionala, care sunt in general normale. Se dezvolta o
timiditate de un anumit tip care se exprima prin atitudini de timorare (frica), teama
de a displacea adultilor prin ceea ce face, cautarea securitatii in preajma
persoanelor capabile, ele fiind acelea care ar trebui sa aiba conducerea.
Dependenta in mare masura de parinti sau alte persoane adulte duce la
abdicarea de la orice vointa personala.

In formele mai grave ale complexului, afirmarea de sine ca fiinta senzuala este
mai dificila. Negarea sexualitatii este asociata cu ascetismul ca ideal si folosirea
energiei sexuale in alte scopuri care sa inlocuiasca afirmarea de sine. Atunci
cand nevoile sexuale sunt imposibil de realizat in mod normal, viata sexuala
devine anormala ducand la aparitia frigiditatii, a impotentei,a tendintelor
homosexuale.

In formele compensate, afirmarea de sine este cautata in in realizarea valorilor

sociale care ii permit manifestarea autoritatii si chiar a abuzurilor. In zona medie
a acestui nivel se intalnesc personalitatile hiperautoritare, rigide, care prin
supracompensarea slabiciunii Eului cauta un statut social in masura sa le

PPT Tehnici psihanalitice

permita sa-si justifice aceasta aparenta hipervointa. Anumite forme de obsesie

sexuala, asociate cu cautarea de cuceriri si dominari sexuale avand aparentele
unei hipervirilitati, sunt de fapt compensari ale complexului castrarii. Afirmarea de
sine devine veleitara si imposibila.

In formele supracompensate agresivitatea se asociaza cu comportamentele

sadice. Persoana se afirma prin producerea de suferinte, multiplicand
distrugerile, si nu cunoaste un alt mod de afirmare. Violenta se dezlantuie
impotriva oricarei imagini a autoritatii sau a structurilor sociale care in esenta
constrang libera realizare a dorintelor egoiste.

Cronologic acest complex se poate instala la varsta adolescentei tarzii.

Complexele asociate sunt cele de inferioritate si cele de vinovatie
Complexul Oedip
Freud a descris aceast noiune din Psihanaliz, referindu-se la o legend a Greciei
antice, n care Oedip, fiul regelui din Theba, fr s tie, isi ucide propriul tat, Laios, i
se cstorete cu mama lui, Iocasta.
n psihanaliz, complexul Oedip simbolizeaz legtura erotic incontient cu printele
de sex opus i rivalitatea fa de printele de acelai sex, rivalitate care se dezvolt
nc din copilrie i provoac sentimente de vinovie i team n cadrul unei stri
nevrotice.

PPT Tehnici psihanalitice

10