Cele şapte strigăte de pe Cruce

(fragment)
Florin Mihăescu

Rastignit, Iisus a spus cuvinte memorabile care pana astazi si pana

la sfarsitul vremurilor constituie sapte trepte ale detasarii de lume, in
pragul mortii. Iata-le insumate din cele patru evanghelii.

1. Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac... (Luca 23.24). In loc sa ceara

pedepsirea celor care-i vor moartea, Iisus isi manifesta mila sa nesfarsita
si cere iertarea lor, dupa cum spusese, mila voiesc si nu jertfa. Iubirea de
aproape atinge aici o culme. Caci Iisus ii iubeste si pe vrajmasii sai. Dar
cerandu-le iertarea Domnul se desparte de lume, realizand ceea ce
spusese candva, indrazniti, eu am biruit lumea.

2. Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu mine in rai... (Luca 23.43).

In aceasta despartire de lume, Iisus il mantuieste pe talharul care, crezand
in el, se smereste si se pocaieste, obtinand astfel iertarea in chiar clipa
mortii. Iertarea care alaturi de jertfa, impreuna cu jertfa, sunt adevaratele
virtuti ale mantuirii noasttre. Este o prefigurare a Judecatii de Apoi cand
cei de-a dreapta ( oile) vor fi mantuiti iar cei din stanga vor fi damnati
(caprele). Ceea ce la Nasterea sa a fost exprimat prin asezarea lui Iisus
intre bou si magar, aici se realizeaza efectiv.

3. Femeie, iata fiul tau. Apoi a zis ucenicului, iata mama ta...
(Ioan 19.26). Iisus, in marea lui mizericordie, nu paraseste lumea
fara a o lasa in grija Mariei ca mama a tuturor si intercesoare a neamului
omenesc, iar ucenicul iubit, ca fiu al mamei tuturor, este fratele lui Iisus
ca si toti care-l vor iubi pe el. La picioarele crucii Maria si Ioan
Evanghelistul sunt copiii lui Iisus ca si
urmasii lui, asa cum la inceputul vietii lui, Maria si Ioan
Botezatorul sunt stramosii sai. Intreaga omenire va ramane insa vaduva
de Iisus, pe care va trebui sa-l caute in cer sau in biserica sa.

4. Eli, Eli, lama sabactani... (Matei 27.48). Plecand din lume, Iisus
are un moment de ezitare cand se crede singur, parasit si de Dumnezeu.
Acest moment al ruperii de lume si de viata este o sfasiere pe care nici el
nu o poate suporta fara un strigat. Dar este mai curand o chemare a
Tatalui decat un strigat de disperare, ca sa-i fie mai usoara trecerea. Etre
ultima rugaciune, si cea mai tulburatoare.

1
 5. Mi-e sete... (Ioan 19.28). Nu despre setea trupeasca sau nu
numai despre ea, vorbeste Iisus aici, ci despre setea dupa divin. Caci dupa
ce a baut paharul suferintei, el nu mai poate cere decat o bautura de
nemurire, aceeasi pe care a dat-o apostolilor la Cina cea de Taina, Iisus
omul inseteaza acum dupa Iisus Dumnezeu. Lumea insa ii va da sa bea
otet.

6. Tata, in mainile tale imi incredintez duhul... (Luca 23.46). E si

acesta un semn ca duhul este in om si nu-l paraseste decat in momentul
mortii cand se intoarce in suflul din care a plecat. De aceasta plecare se
infioara tot cosmosul din moment ce pamantul se cutremura iar
catapeteasma teplului se rupe in doua. Aceasta ruptura este poarta stramta
prin care duhul trece in ceruri.

7. Savarsitu-s-a... (Ioan 19.30). Ultimele cuvinte ale lui Iisus sunt

nu numai incheierea vietii pamantesti ci si desavarsirea jerfei lui pentru
omenire. In momentul in care smerenia este totala, Iisus e inundat de
slava. Savarsitu-s-a se transfigureaza in desavarsitu-s-a.

Aceste sapte strigate integrate in cele sapte statiuni ale lui Iisus pe
drumul spre Inviere sunt la randul lor centrale intre cele sapte zile ale
Genezei si cele sapte trambite ale Apocalipsei constituind unul din cele
mai vaste simboluri ale ciclului cosmic si microcosmic.

(Din "Simbol si parabola in Evanghelii", editura Pontifex)