ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE MASTER ECONOMIE EUROPEANA

LIBERALIZAREA PIETEI ENERGIEI

ELECTRICE IN GERMANIA

BUCURESTI
2011

1. Evolutii generale ale pietei de energie electrica in Germania

Piata energiei electrice din Germania este cea mai mare din Europa si una din cele
mai mari din lume. Dupa cum se vede, trei dintre companiile germane de energie se afla
printre primele zece din Europa la care se adauga si compania suedeza Vatenfall prin
subsdiara Vattenfall Europe de pe piata germana.

Sursa : RWE, 2008

Sursa : RWE, 2008

O particularitate a pietei energiei electrice din Germania este reprezentata de
eforturile de a reduce capacitatea nucleara, respectiv de a diminua in timp ponderea energiei
nucleare pana la eliminarea acesteia din configuratia productiei de energie. Pana in martie
2011, Germania obtinea un sfert din electricitate din energia nucleara prin intermediul a 17
reactoare. O coalitie guvernamentala formata dupa alegerile federale din 1998 au inaintat
strategia de renuntarea treptata la productia de energie nucleara ca element cheie al politicii
lor. Cu noul guvern din 2009 aceasta strategie a fost anulata, apoi reintrodusa in 2011, cu 8
reactoare inchise imediat.
Cele 17 reactoare ce incorporau 15% din capacitatea instalata, furnizau aproximativ
28% din energia electrica. Multe dintre unitati sunt de mari dimensiuni (totalizau 20 339
MWe) iar ultima a fost deschisa in 1989. Sase din ele functionau pe baza tehnologiei BWR
(boiled water reactor- apa fierbinte) si restul de 11 pe baza PWR (pressurised water
reactor apa presurizata), toate fiind construite de Siemens KWU.
Astfel, E.ON detine actiuni in urmatoarele centrale nucleare : Grafenrheinfeld 100%,
Isar 1 100%, Isar 2 75%, Unterweser 100%, Grohnde 83.3%, Brokdorf 80%, Kruemmel 50%,
Brunsbuettel 33.3%, Gundremmingen 25%, Emsland 12.5%. RWE este implicata in :
Gundremmingen 75%, Biblis 100%, Emsland 87.5%. Vattenfall detine capital la

Brunsbuettel 66.7%, Kruemmel 50%, Brokdorf 20%. Iarv Neckarwestheim si Phillipsburg

sunt detinute in proportie de 100 % de EnBW.

Strategia de eliminare a energiei nucleare din productia germana

Sursa : www.world-nuclear.org
Asadar, se observa ca termenul de eliminare completa a energiei nucleare din
Germania stabilit initial in 2001 era anul 2022. Dar in septembrie 2010 a fost stabilit un nou
acord ce oferea extensii de 8 ani (fata de termenul din 2001) pentru reactoarele construite
inainte de 1980 si de 14 ani pentru cele dupa 1980. In schimbul acestor prelungiri au fost
introduse o serie de masuri : o taxa de 145 euro/gram de uraniu sau plutoniu folosit pentru
urmatorii 6 ani, obtinandu-se 2,3 miliarde/an (aprox. 1,6 centi/ kWh) si plati de 300 milioane
euro/an pentru 2011 si 2012, respectiv 200 mil/an pentru 2013-2016 catre subventionarea
energiei regenerabile, urmand ca dupa 2016 sa fie o taxa de 0,9c/kWh in acelasi scop. Cu
toate acestea, utilitatile puteau reduce aceste contributii pentru energia regenerabila daca erau
necesare reparatii sau imbunatatiri de siguranta ce costau mai mult de 500 mil. euro pe
centrala.
Toate aceste decizii au fost puse la indoaiala in martie 2011, cand guvernul a declarat
un moratoriu de 3 luni pe centralele nucleare prin prisma evenimentelor de la Fukushima.

Politica nucleara a fost reanalizata iar cancelarul Merkel a decretat inchiderea imediata a
reactoarelor ce functionau dinainte de 1980. La acestea s-a adaugat si inchiderea centralei
Krummel ce se afla intr-un proces de incheiere a activitatii pe termen lung, fiind functionala
din 1984. Aceasta decizie a dus la deconectarea a 8336 MWe reprezentand aproximativ 6,4 %
din capacitatea de productie.
2. Structura pietei inainte de liberalizare
In comparatie cu alte economii industriale, piata energiei electrice din Germania (de
Vest) nu a fost niciodata caracterizata de un monopol guvernamental ca in cazul Marii
Britanii (Central Electricity Generating Board) sau al Frantei (compania de stat Electricite de
France). Sectorul energetic din Germania s-a format prin coexistenta companiilor de stat,
private sau cu capital mixt (Dieckhaus si Ditz, 2004). Companiile germane se impart in
companii energetice de retea, companii regionale si servicii municipale.
Dupa primul razboi mondial zonele de distributie au fost stabilite prin contracte intre
companiile energetice care delimitau clar ariile respective. Astfel, companiile nu aveau voie
sa-si desfasoare activitatea in afara zonelor ce le apartineau, acest sistem de monopoluri
teritoriale fiind intarit prin Actul National de Energie din 1935 ( EU Country Report on
Privatisation of Public Services and the Impact on Quality,Employment and Productivity,
2009). De-a lungul timpului s-au dezvoltat diferite conexiuni intre marile companii
producatoare si utilitatile orasenesti, in special prin intermediul investitiilor autoritatilor
municipale in compania furnizoare pentru zona respectiva, asigurand astfel existenta unei
piete sigure pentru firmele de energie electrica.
Tabel 1 : Structura pietei inainte si dupa liberalizare

Productie

Transport

Inainte de liberalizare
1997
-8 companii de retea cu o
pondere de 79% din
productia totala de energie
RWE, VEW, EnBW,
BEWAG,HEW,
PreussenElektra AG,
BayerwerkAG, VEAG
-altele cu pondere de 21 %
-companiile regionale
10%
-serviciile municipale
11%
-8 companii de retea cu o
pondere de 100% pe

Dupa liberalizare
1999
-6 companii de retea
cu o pondere de 73,8% :
RWE: 28.4%;
E.ON: 24.7%
EnBW: 7.2%
VEAG: 8.9%
HEW: 2.6%
Bewag: 2.1 %
-altele : 26,2%
-serviciu municipal
-producatori regionali
-noi producatori locali
-6 companii de retea cu
pondere de 100%

2004
-4 companii de retea cu
o pondere de 95,6% :
RWE: 38.7%
E.ON: 26.5%
EnBW: 13.8%
Vattenfall Europe:
16.2%
- altele : 4,4%
- serviciu municipal
-producatori regionali
-noi producatori locali
-4 companii de retea cu
pondere de 100%

teritoriile lor
Distributie -80 companii regionale
-900 servicii municipale
Vanzare
-5 dintre companiile de
retea (RWE, VEW,
EnBW, BEWAG, HEW)
sunt active si in vanzari cu
o cota de piata de 59% in
1995 (inclusiv prin actiuni
detinute la companiile
regionale)
-80 companii regionale
-900 servicii municipale

-companii regionale
-servicii municipale
-6 companii de retea cu
o cota de piata de
61,6% :
RWE: 29.1%
E.ON: 18.5%
EnBW: 6.1%
VEAG: HEW: 4.8%
Bewag: 3.1%
-altele : 38,4%
-serviciul municipal
-producatori regionali

-50 companii regionale

-700 servicii municipale
-4 companii de retea cu
72,8%
RWE: 16.8%
E.ON: 22.1%
EnBW: 19.5%
Vattenfall Europe:
14.4%
-altele : 28,2%
-700 servicii municipale
-producatori regionali

Sursa : Nagel (2006), Renz (2001)

Asadar, inainte de liberalizare, nivelul supraregional era reprezentat in 1997 de 8

companii energetice de retea care produceau 79% din electricitate. De asemenea, erau si de
fapt inca sunt active si pe sectorul transportului, insa functionau numai in cadrul monopolului
lor teritorial. Unele companii (RWE, VEW, EnBW, BEWAG si HEW) au fost si sunt
prezente pe toate segmentele de la productie pana la vanzarea catre consumatorul final. Altele
(PreussenElektra AG, BayerwerkAG, VEAG) activau numai pe sectorul de productie si pe cel
de transport. La nivel regional, aproximativ 80 de companii regionale cu o pondere in
productie de 10% preluau in intregime energia electrica de la marile companii de retea pe care
o furnizau direct consumatorilor finali sau o distribuiau mai departe serviciilor muncipale. Iar
la nivel local, in jur de 900 de regii municipale furnizau consumatorilor finali energia electrica
(alaturi de celelalte utilitati) in timp ce produceau 11% din energia electrica din Germania.
Toate aceste companii erau interconectate prin contracte pe termen lung (in general, de
20 de ani). Astfel, in urma investitiilor de capital, marile firme directionau activitatea
companiilor regionale (acestea functionand in calitate de subsidiare) in timp ce regiile
municipale au ramas autonome inainte de liberalizare. Asadar, in cadrul monopolurilor
teritoriale, productia, transportul si distributia erau in mainile marilor companii iar vanzarea
catre consumatorii finali era impartita intre acestea (prin companiile regionale de distributie)
si serviciile municipale in masuri aproximativ egale.

Piata productiei de energie electrica in Germania inainte de 1997

Sursa : Stroebele, Energy Merger Policy in Europe

3. Etapele procesului de liberalizare si efectele acestuia
Procesul de liberalizare a fost deschis de directiva UE 96/92/EC din 1996 care a impus
stabilirea unor reguli comune in statele membre pentru producerea, transportul si distributia
energiei electrice dar care prevedea si luarea unor masuri pentru deschiderea pietelor de
energie. Germania insa, a dus mai departe aceasta directiva si a adoptat Actul National de
Energie din 1998 ce introducea liberalizarea imediata si integrala a pietei de energie pentru
industrie si gospodarii (Dickhaus si Dietz, 2004). Aflate deja intr-o faza initiala de
liberalizare, marile companii germane de retea au raspuns printr-un val de fuziuni. Acest
proces a debutat in 1997 cu fuziunea dintre Badenwerk si Energieversorgung Schwaben
(EVS) cu noua companie de retea Energie Baden-Wurtemberg AG (EnBW) si a continuat
atat la nivel national cat si la nivel european. Ansamblul de fuziuni a fost decisiv pentru
puterea de piata, profiturile companiilor si preturile electricitatii. In loc sa actioneze impotriva
acestor fuziuni si achizitii UE, dar si legislatia germana alaturi de dezbaterile publice s-au
concentrat pe procesul de descentralizare.
In prezent, se observa ca nivelul de concentrare al pietei de electricitate este mult mai
inalt decat cel dinainte de liberalizare. Astfel, in segmentul productiei, numarul companiilor
de retea s-a redus la 4 concomitent cu cresterea cotei de piata de la 79% la 95% (tabelul 1).
Primele 2 companii, RWE si E.on au format aproape un duopol cu o pondere de 65% din

productia de energie electrica. Segmentul transportului este in continuare dominat de marile

firme de retea ce implica asadar, acelasi nivel crescut de concentrare. De asemenea, se
inregistreaza aceeasi tendinta de concentrare si pe segmentul vanzarii care consumatorii finali.
In timp ce in anul 1995, cinci companii de retea pe de o parte si firmele regionale alaturi de
900 de regii municipale pe de alta parte contribuiau fiecare in masuri aproximativ egale, in
2004 cele patru mari firme detin o pondere de aproximativ 73% din segmentul vanzarilor
finale.
Piata productiei de energie electrica in Germania in 2007

Sursa : Stroebele, Energy Merger Policy in Europe

Asadar, aceasta evolutie a nivelului de concentrare a pietei energiei electrice din

Germania este generata, in mare parte, de schimbarile structurale survenite imediat dupa
liberalizarea din 1998. Ca raspuns la intrarea pe piata a noi jucatori si a companiilor straine
ce a dus initial la scaderea preturilor (in special pentru marii consumatori industriali), firmele
germane au initiat o serie de achizitii si fuziuni (Keller, 2008). Cele mai remarcabile sunt cele
doua cazuri anuntate in toamna lui 1999 si anume, achizitia firmei VEW de catre RWE si
fuziunea dintre VIAG si VEBA ce a dus la crearea E.on. Dupa aceste tranzactii cele doua
utilitati controlau mai mult de jumatate din piata, fapt ce a provocat o serie de probleme cu
privire la exercitarea puterii de piata. Puse in fata aceste situatii, Comisia Europeana (pentru
cazul VEBA/VIAG) si autoritatea germana de reglementare antitrust German

Bundeskartellamt (pentru cazul VEW/RWE) au aprobat in 2000 preluarea de catre firma

suedeza, Vattenfall, a companiilor regionale HEW, VEAG/LAUBAG si Benwag, creandu-se
astfel subsdiara Vattenfall Europe.
O alta fuziune ce ar trebui mentionata este cea dintre E.on si Ruhrgas. E.on activeaza
pe langa pe piata energiei electrice si in sectorul telecomunicatiilor, sectorul imobiliar si cel al
produselor chimice. E cea mai mare firma de electricitate si gaz de din Germania dar si din
Marea Britanie unde controleaza Powergen. Ruhrgas era cel mai mare operator de gaz din
Germania, dominand piata cu o cota de aproximativ 60% pe partea de productie. De
asemenea, detinea cea mai extinsa retea de conducte ce transporta gaze naturale in Germania
din tari precum Rusia sau Norvegia dar si o capacitate de stocare a gazelor mai mare decat a
oricarui alt jucator de pe piata germana. Achizitia Ruhrgas-ului de catre E.on a inceput in iulie
2001 cand a cumparat Gelsenberg care detinea 25% din Ruhrgas. In noimebrie, prin
cumpararea firmei Bergemann GmbH (ce detinea 25% din Ruhrgas) a obtinut o pozitie
dominanta in

cadrul companiei de gaz. In ianuarie 2002 autoritatea germana antitrust

(Bundeskartelamt) s-a opus achizitionarii unei cote parte dominanta din Gelsenberg ce ar fi
impiedicat obtinerea celor 25 de procente din actiunile Ruhrgas. Insa guvernul german a fost
de alta parere si a contracarat aceasta decizie, permitand cumpararea companiei Ruhrgas de
catre E.on. Aceasta hotarare a fost insa insotita de anumite conditii ce trebuiau indeplinite de
E.on-Ruhrgas cum ar fi facilitarea accesului competitorilor la retele lor sau vanzarea unor
actiuni detinute in alte firme. Aceasta situatie a generat o serie de nemultumiri si critici in
cercurile academice, ducand la o revizuire a legislatiei si masurilor de control ale Comisiei
Europene in ceea ce priveste procesul de concentrare de pe piata energiei electrice si de pe cea
a gazelor naturale (Silva Leite et al., 2006).
Procesul de liberalizare a pietei energiei electrice presupune de fapt libertatea
consumatorilor de a-si alege furnizorul sau furnizorii. Incepand cu anul 1997 s-au observat
cateva schimbari in acest sens, mai ales la nivelul marilor industrii consumatoare de energie
care au o putere mai mare de influenta asupra comportamentului producatorilor de energie.
Asadar, in intervalul 1997-2007, aproximativ 52% dintre consumatorii industiali au apelat la
noi companii pentru furnizarea de energie electrica in timp ce restul si-au renegociat
contractele cu vechii furnizori.

Sursa : RWE, Facts and Figures, 2008

De asemenea, si o mare parte din firmele din comert (50%) si-au schimbat conditiile
contractelor, pastrand totusi aceeasi furnizori in timp ce o parte destul de mica (aprox. 7%) a
ales sa cumpere energia de la alt furnizor.
In ceea ce priveste comportamentul gospodariilor, acesta a suferit cele mai mici
modificari, majoritatea avand aceleasi intelegeri cu firmele de energie electrica (aprox. 53%)
si doar 10% si-au schimbat furnizorul, dintre care 3 % au actionat astfel datorita schimbarii
domiciuliului.

In ceea ce priveste evolutia preturilor de pe piata energiei electrice, aceasta nu a avut

tocmai traiectoria scontata. Unul din argumentele liberalizarii este cresterea concurentei,
implicit scaderea preturilor pentru consumatorii finali. Daca initial preturile au scazut, in mare
parte datorita pachetelor promotionale oferite de furnizori, din perioada imediat urmatoare si
pana in prezent Germania s-a confruntat cu o crestere continua a preturilor la energia
electrica.

Evolutia preturilor la energie electrica pentru gospodarii 2007-2010

Sursa : Eurostat, 2011

Evolutia preturilor la energie electrica pentru industrie 2007-2010

Sursa : Eurostat,2011

Ponderea taxelor in pretul final pentru consumatorii casnici (al 2-lea sem.-2010)
-%-

Sursa : Eurostat, 2011

Ponderea taxelor platite de consumatorii industriali sem. 2 din 2010

Sursa : Eurostat, 2011

Procesul de liberalizare a pietei energiei electrice din Germania a fost de fapt un proces
de privatizare care a permis cresterea puterii de piata a marilor jucatori nu numai la nivel
national cat si la nivel international intrucat aceste companii au achizitionat firme publice dar
si private de pe noile liberalizate piete de energie din intreaga Europa.