Ipostaze ale clugrului n Decameronul

Giovanni Baccaccio s-a nascut n anul 1313 din dragostea nelegitima a negustorului florentin
Boccaccio din Chelino si a unei frantuzoaice. Dupa nasterea lui Govanni, tatal sau si-a parasit
amanta iar pe copil l-a adus la Florenta. El este cel de-al doilea mare umanist italian,
contemporanul mai tnar al lui Francesco Petrarca. Erudit cunoscator al literaturii clasice,
umanist renumit, Boccaccio utilizeaza motive, teme si subiecte luate din mostenirea literara
medievala, adaptndu-se nsa conceptiilor si traditiilor epocii sale. Dupa cteva romane cu
caracter idilic si cu reminiscente alegorice si mitologice, Boccaccio scrie Decameronul
capodopera sa, care este o creatie desavrsita a sinceritatii, a realismului n arta .
Desi s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele italiene, Boccaccio observa si noteaza moravurile
contemporane, localizeaza povestirea n cadrul ei natural si si nzestreaza personajele cu o
etica pur laica: placerea este primul ideal pe care l viseaza aceasta lume. Boccaccio, creatorul
adevarat al speciei nuvela, militeaza mpotriva intolerantei religioase, caracteristica lumii
medievale
si
dezvolta
satira
mpotriva
clerului
si
a
calugarilor
.
Dupa cum ne arata si titlul operei, actiunea are loc n decursul a zece zile. n timpul ciumei
din Florenta sapte doamne si trei barbati se refugiaza ntr-o vila din apropierea orasului pentru
a scapa de contaminare si, pentru a face sa treaca timpul n mod placut, ntre banchete si
dansuri, se aduna zilnic (cu exceptia zilelor de vineri si smbata dedicate practicilor
religioase) ntr-o poiana, unde fiecare spune o poveste pe o tema prestabilita, propusa de
fiecare data de regele sau regina grupului, alesi prin rotatie. La sfrsitul zilei, cele zece
povestiri sunt urmate de un cntec si un dans. Astfel, Decameronul contine o suta de povesti
care sunt tot attea ilustrari epice ale unei abundente varietati de idei, pline de umor si
galanterie,
adesea
foarte
ndraznete,
din
care
nu
lipsesc
picanteriile.
Aceasta carte a fost conceputa probabil n anul sederii sale la Napoli (1352-1354), la
ndemnul Mariei d Aquino (cunoscuta sub pseudonimul de Fiammetta). Decameronul este o
galerie de portrete si de reprezentanti ai tuturor paturilor sociale: de la torcatori de lna pna
la cavaleri si regi, de la calugarii cei mai nalti pna la tarani si mestesugari.
n Evul Mediu timpuriu preotii de la tara erau, daca nu ntotdeauna chiar analfabeti, n orice
caz erau destul de ignoranti; iar ca viata familiala, cei necasatoriti traiau deseori n
concubinaj. nsa imensa multime a calugarilor traia n conditii foarte bune n mnastirile lor,
bogat nzestrate si bine organizate. Biserica a cunoscut n Evul Mediu o perioada de decadere
totala iar Boccaccio scoate in evidenta n Decameronul multe din pacatele naltilor prelati
acordnd un spatiu destul de mare demascarii ipocriziei acestora (din cele o suta de povestiri
aproape douazeci au ca personaj principal un cleric). Pentru a ilustra cteva din aceste vicii,
din cauza spatiului restrns, ma voi limita la cteva povestiri care mi s-au parut semnificative.
Ridiculizarea naivei credulitati a clerului si a poporului este nvaluita perfect n amuzamentul
povestirii, despre escrocheria spovedaniei unui prototip de imoralitate care, prin minciuna sa,
reuseste sa fie considerat drept sfnt. Ser Ciappelletto, aflat pe patul de moarte se vede obligat
de a se spovedi pentru a nu pricinui nenorociri celor doi frati camatari care-l gazduiau. Desi a
avut o viata extrem de imorala (marturii mincinoase dadea cu mare placere, de njurat stia
sa-njure mai strasnic ca oricine de dumnezei si de toti sfintii, n biserica nu ti-ar fi calcat

nici sa-l picuri cu ceara, iar cele sfinte le lua n deradeze cu vorbe desucheate etc.), acesta
nici pe patul mortii nu se caieste. Ba mai mult afirma: eu la viata mea attea i-am facut lui
Dumnezeu, nct de i-oi mai face una, acu n pragul mortii e tot un drac . Astfel, el l
pacaleste pe calugarul venit sa-l spovedeasca, facndu-l sa creada ca a dus o viata exemplara.
Dupa ce moare, naivul calugar i convinge pe ceilalti ca Ser Ciappelletto a fost un sfnt si
trebuie
tratat
cu
respect
si
venerat
de
credinciosi.
n urmatoarea poveste Boccaccio satirizeaza coruptia naltului cler de la curtea papala.
Giannotto din Civigni ncearca sa-l convinga pe bunul sau prieten, evreul Abraham, sa se
ncrestineze. Din cauuza insistentelor lui Giannotto evreul se hotaraste sa faca o vizita la
Roma pentru a vedea cum traieste loctiitorul lui Dumnezeu pe pamnt, dar si slujbasii
acestuia. Acolo descopera desfrul n care traiau preotii, chiar desfrnarea sodomiei, lacomia,
avaritia, simonia etc. Dezamagit de viata pacatoasa pe care o ducea clerul, Abraham se
ntoarce la Paris si se converteste la crestinism. Hotarrea a luat-o dupa ce a constatat personal
coruptia naltului cler, fapt ce l convinge definitiv despre superioritatea religiei crestine, care
dainuieste
totusi,
desi
are
n
frunte
astfel
de
nalti
prelati.
n mai multe din povestirile din Decameron este prezentata viata desfrnata la care se dedau
calugarii. Biciuirea de desfru a calugarilor si a calugaritelor este diluata n povestiri cu multe
detalii licentioase, dar de o verva saterica spumoasa si de un umor irezistibil, Boccaccio
accentund astfel imbecilitatea dar si viclenia calugarilor. Astfel, n povestea a patra din prima
zi, Dionio prezinta siretenia unui calugar care este prins de staret pacatuind cu o femeie.
Tanarul monah caruia nici posturile, nici grajdurile nu izbuteau cu nici un chip sa-i
vlaguiasca puterea si vigoarea trupului aduse ntr-o zi n chilia lui o fetiscana foarte
frumoasa. Staretul trecu prin fata chiliei si ascultnd la usa si dadu seama ca se afla o femeie
acolo si se hotar sa astepte n chilia lui pna iese tnarul afara. Acesta din urma si-a dat seama
ca staretul a aflat de pacatul lui si pentru a evita aspra pedeapsa ce-l asteapta, l atrage n
capcana. nchide chilia si pe fata nauntru, apoi cheia o da staretului caruia i spune ca merge
la padure dupa lemne. Staretul intra n chilia monahului si nu pierde ocazia de a se desfata si
el cu frumoasa tnara. Prins n capcana de tnarul calugar, staretul nu numai ca-l ierta pentru
fapta lui dar l pune sa jure ca nu va spune nimanui lasnd sa se nteleaga ca fata avea cale
libera n manastire. ti-i lesne a crede ca si alte ori o furisara n sfnta manastire .
Acelasi lucru se petrece ntr-o manastire de calugarite (cf. IX, 2) nsa ignoranta feminina este
puternic accentuata aici, sunt unii oameni, prosti de dau n gropi nu alta, care cu toate acestea
se apuca a-i dascali pe ceilalti, ba chiar a-i pedepsi. Asa este, de pilda, stareta unei manastiri
din Lombardia, care, aflnd ca o calugarita tnara si frumoasa are un ibovnic n chilia ei, se
grabeste sa o prinda si si pune pe cap, n locul valului, izmenele popii care era la ea n pat.
Biata Izabetta este prinsa n pacat si dusa de calugarite n sala unde tineau sobor. Aici stareta
arunca o multime de ocri si sudalnii cumplite asupra calugaritei punnd-o n ncurcatura. Din
fericire, Izabetta observa izmenele de pe capul staretei si-i atrage atentia ceea ce o face pe
stareta sa schimbe subiectul discursului afirmnd ca este cu neputinta ca omul sa se apere de
poftele trupesti. Astfel da voie maicutelor sa se desfete n voie. Aceasta povestire este plina de
ironiile autorului: manastirea era vestita pretutindeni de sfnta si cucernica; stareta era
sfnta si buna ca pinea calda, calugaritele fara ibovnic facura ce putura caznindu-se si ele
sa
ajunga
la
mai
bine.
ntr-o alta poveste (III, 1), Filostrato povesteste cum Masetto din Lamporecchio se preface ca

e mut si ajunge gradinar ntr-o manastire de maici unde toate se nghesuie sa se culce cu el.
ntr-o zi Masetto se preface ca doarme n gradina iar doua curioase se hotarasc sa-l
ademeneasca pe tnar si l duc n coliba lui unde si satisfac poftele trupesti. Se ntmpla ca si
celelalte maici sa afle de aceasta fapta rusinoasa nsa se gndesc sa profite si ele si sa se
culce si ele pe rnd cu Masetto. Nici stareta nu se tine deoparte de poftele trupesti: l duce pe
tnar n chilia ei unde l tine trei-patru zile n sir numai pentru ea. Bietul Masetto nu mai
reuseste sa le multumeasca si se hotaraste sa n-o mai faca pe mutul. Astfel, ntr-o noapte pe
cnd era cu stareta tnarul se plnge ca nu mai poate face fata la attea femei. Auzindu-l
vorbind, stareta crede ca Dumnezeu a facut o minune si temndu-se ca nu cumva tnarul sa nu
faca de rs mnastirea ntregii lumi se hotaraste sa-l pastreze pe Masetto pentru totdeauna n
manastire.
Diatriba contra calugarilor natngi, trndavi si josnici este alta data introdusa n povestirea
unor farse jucate de doi ndragostitii calugarului naiv, care fara sa stie face pe intermediarul
amorurilor lor (III, 3). O femeie ndragostita de un tnar merge la un calugar si-i marturiseste
ca acesta, prieten cu calugarul, i da trcoale. Naivul calugar si ia angajamentul sa-l certe pe
tnar si sa-l linisteasca. Tnarul, mai iscusit ca fratele, a nteles siretenia femeii si se duse
direct la aceasta. i zri chipul luminos iar femeia observa ca si tnarul i mpartaseste
sentimentele amoroase. Aceasta se mai duce de doua ori la calugar mintndu-l ca si prima
data. Acesta nu-si da seama ca mustrndu-l pe tnar nu face altceva dect sa-i uneasca tot mai
mult pe cei doi ndragostiti. La ultima spovedanie femeia i spune calugarului ca tnarul,
aflnd ca sotul ei este plecat, a intrat n casa ei. Furios calugarul i mustra strasnic pe tnar,
aratndu-i de fapt prin aceasta cum poate ajunge n casa femeii n timp ce sotul ei era plecat
din oras. Astfel cei doi se ntlnesc, iar femeia spune fericita: vesnica multumita
cuviincioasei sale care a stiut asa de bine sa mi te nvete cum sa vii.
ntr-o alta poveste, doi calugari profita de naivitatea unei fete care a fugit n pustiu pentru a-l
sluji pe Dumnezeu, si sub motiv ca o ajuta sa gaseasca calea spre desavrsire, si satisfac
poftele pacatoase. Rustico o nvata pe Alibech cum sa-l bage pe dracul n iad. Bucuros ca si
poat satisface poftele carnale, calugarul lasa deoparte rugaciunea, postul si gndurile sfinte.
Fata, de o buna credinta, i spune acestuia: de vreme ce iadu-i la mine, ramne-n voia
dumitale sa-l folosesti cnd ti-o placea. Fata este att de naiva nct le da dreptate oamenilor
din Capsa, care ziceau ca-i dulce lucrul sa-l slujesti pe Dumnezeu. Dornica de a-l sluji mereu
pe Dumnezeu, fata l istovi n asa hal pe bietul Rustico nct aceasta se pomeni ntr-o zi ca
drdie. Acesta se vede nevoit sa renunte la slujirea zeloasa lui Dumnezeu bagndu-l pe
dracu
n
iad
tot
mai
rar,
spre
nemultumirea
fetei.
Boccaccio ridiculizeaza n Decameronul toate viciile contemporane misticismul, aroganta,
naivitatea, credulitatea, coruptia, avaritia, desfrul, ngmfarea, vanitatea, simonia si sunt
satririzate si categoriile sociale carora le sunt proprii, n primul rnd lumea monahala si
ecleziastica. Lumea Decameronului este populata, n general, de preoti, calugari, tarani,
mestesugari, negustori, alaturi de personaje feminine din mediile respective.