P. 1
Poezia de La 1848

Poezia de La 1848

|Views: 1,673|Likes:
Published by Sd4Hid3

More info:

Published by: Sd4Hid3 on Apr 26, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/16/2013

pdf

text

original

Poezia la 1848

Prima jumatate a secolului XIX aseaza intreaga societate romaneasca intr-uncurent modernist, un curent al innoirilor, in toate domeniile. In urma Pacii de la Adrianopol(1829) Tara Romaneasca si Moldova au intrat in circuitul economic european, putand sa ia contact mai bine cu toate transformarile din lumea apuseana. Se va produce acum o adevarata efervescenta culturala in Tarile Romane. Se dezvolta invatamantul in Moldova datorita activitatii lui Ghe. Lazar si Ion Heliade-Radulescu. In 1860 se infiinteaza Universitatea din Iasi, in 1864 in Bucuresti, de catre Dimitrie Bolintineanu. Se dezvolta teatrul datorita activitatii lui Ghe. Asachi in Moldova si lui I. Heliade-Radulescu in Tara Romaneasca. Primul spectacol are loc in inlimba romana la Iasi, in 1816, iar la Bucuresti in 1819. Cu prilejul spectacolului de la Bucuresti, Iancu Vacarescu a scris un Prolog in care sintetiza conceptia pasoptistilor despre teatru: "V-am dat teatrul/ Vi-l paziti ca pe-un lacas de muze/ Cu el curand veti fi vestiti/ Prin vesti departe duse/ In el naravuri indreptati/ Dati ascutimi la minte/ Podoabe limbii voastre dati/ Cu romanesti cuvinte." In anul 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi au venit Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi si Mihail Kogalniceanu, care au pus bazele repertoriului dramatic original romanesc. De asemenea, se dezvolta presa in Moldova sub conducerea lui Ghe. Asachi. Se afirma "Albina Romaneasca" si suplimentul sau, "Alauta Romanasca". In Tara Romaneasca, sub conducerea lui I. H.Radulescu se afirma "Curierul National" cu suplimentul "Curierul de ambe sexe". In Transilvania, sub conducerea lui Ghe. Asachi, apare "Gazeta de Transilvania" si suplimentul "Foaie pentru minte, inima si literatura". Acest curent innoitor a cuprins si literatura. In anul 1830 I. H.-Radulescu a tradus in limba romana "Meditatiile poetice" ale lui Lamartine, act simbolic prin care se marca trecerea literaturii romane de sub sfera de influenta a literaturii orientale sub sfera de influenta a literaturii occidentle, in primul rand sub sfera de influenta a literaturii franceze. Tot acum se produce un eveniment de mare importanta in evolutia literaturii romane: 1840-apare la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, revista "Dacia literara", cu rol important in orientarea literaturii nationale in epoca, dar cu rol important si in jalonarea directiilor viitoare de dezvoltare a a literaturii noastre. Uniii critici chiar au afirmat ca a existat in literatura romana un curent al "Daciei literare". Printre cele mai importante reviste care au preluat ideile se numara "Propasirea" si "Romania literara". Revista "Dacia literara" a aparut numai in trei numere, dintre care primul continea articolul-program numit "Introductie". Acest articol se deschide printr-o trecere in revista a tuturor publicatiilor aparute in Tarile Romane pana in 1848. Articolul sublinia caracterul local al acestor publicatii si necesitatea aparitiei unei reviste exclusiv literare in care sa se stearga diferentele locale dintre romani. O astfel de revista isi propune Mihail Kogalniceanu sa faca din "Dacia literara": "In ea ca intr-o oglinda se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau." Astfel, revista a jucat un rol important in realizarea unitatii nationale a romanilor pe plan cultural. Articolul " Introductie" pune, de asemenea, problema criticii literare, Kogalniceanu subliniind necesitatea unei critici literare juste, obiective, capabila sa impuna adevaratele valori literare: "Vom critica cartea, iar nu persoana." De asemenea, Mihail Kogalniceanu pune problema traducerilor literare. El constata ca scriitorii romani din perioada pasoptista realizeaza numeroase traduceri, dar ca in literatura nationala nu mai aparusera opere de mare valoare. De aceea el a criticat traducerile, spunand: "Traductiile nu fac literatura. Ele au devenit la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara in noi duhul national." In acest context, articolul "Introductie" va incuraja dezvoltarea literaturii nationale. In conceptia lui Mihail

Kogalniceanu, pentru realizarea unei literaturi romane originale, trebuia ca scriitorii sa se inspire din folclor, istorie nationala, natura patriei, realitatile sociale prin care opera va capata o culoare locala. Kogalniceanu afirma ca: "Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa gasim si la noi sujeturi de scris fara sa mai avem pentru aceasta trebuinta sa imprumutam de la alte natii." Datorita orientarii spre aceste surse de inspiratie, articolul "Introductie" a fost considerat manifestul romantismului romanesc. In spiritul sau, combinand elemente romantice, dar si elemente de clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Ioan HeliadeRadulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Balcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

Pasoptismul
Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane este provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848. In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un current si a format generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti” Perioada premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei noastre romantice Definitie - Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor. Cronologie Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade: Prepasoptismul (1830 -1840) Pasoptismul (1840 -1860) Postpasoptismul (1860 - 1870) Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi: 1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu 1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi 1864 Apare universitatea Bucuresti 1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi 1829 Apar primele ziare romanesti: Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si literature Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare: 1840 Dacia literara 1844 Propasirea 1855 Romania literara Fundarea speciilor

Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga. Afirmarea romantismului In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel incat el ajunge si in tarile romane sub o forma moderata insa, fiind mai ale un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu. Cadrul istoric Caracterizata prinr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile romanesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii romane, numita in mod curent epoca pasoptista. Termenul de pasoptism desemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Romane, Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor(1859). Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresista. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand o bucata de vreme sau persistand la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepand prin a fi romantic si sfarsind prin a fi clasic. In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si -cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci .Astfel, intre literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila.Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista,apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine inchegat. In 1821, cand au incetat domniile fanariote si s-a revenit la domni pamanteni, s-au creat premizele unei europenizari economice si spirituale a patruns in scoli limba franceza si astfel intelectualii scoliti au inteles necesitatea modernizarii societatii romanesti si au imbinat, intr-un mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfasurandu-si fortele si energiile in toate domeniile de activitate, inclusiv in cel cultural si literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. Dupa ce au revenit in tarile lor au infintat societati cultural literare (cu subtile obiective politice), presa in limba nationala , invatamantul si o miscare teatrala in limba celor multi, conform idealurilor iluministe. Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare pt ridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , pt modernizarea vietii social politice si culturale.Pentru intelegerea rolului pe care il avea ideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la lupta ampla de transformare social-economica, de reorganizare burghezo democratica a societatii romanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului "politica" : "politica ... a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza, oranizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea si toata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua " . Miscarea revolutionara din prima jumatate a sec al XIX-lea a dat o puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt dreptatea sociala si

libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent. Ele au determinat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-a declansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala - revolutia de la 1848-este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista.In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti

Poezia pasoptista – prezentare generala
Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul “Introductie” din primul numar al revistei Dacia literara, in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate si unire ce animau sufletele romanilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele socialpolitice ale momentului, teme predilecte ale poetilor. Ceea ce ii uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentii nationale, pentru dreptate sociala. Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimare directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat; cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revolutiei etc. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitatea moravurilesocietatii,condamnand cu fermitate abuzurile si nedreptatile manifestate in epoca. Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitorii devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationale. Din punct de vedere compozitional, operele scriitorilor pasopstisti impletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare: ode, elegii,meditatii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile,sonete, balade. Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematical poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poporului,ale pamantului si ale traditiilor romanesti (Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineata de Caraiman, I.Heliade-Radulescu, Zburatorul), a elogiului realizarilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii nationalein publica invatatura, C.Bolliac, La cea intai corabie romaneasca), a prezentarii trecutuluica model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, I.Heliade-Radulescu, O noapte pe ruinele Targovistei). Un loc aparte in valorificarea tematicii istorice il ocupa balada, o impletire de elemente epice, lirice si dramatice, poate cea mai complexa specie a amomentului, in care, sintetizand, patetismul cu patriotismul si cu valorilemorale, poetii devin cantaretiai trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui Stefan cel Mare, Gh. Asachi, Dochia si Traian). Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Sotie de moda) si a fabulei (Gr. Alexandrescu, Cainele si

catelul, Gh. Asachi, Musca si carul, I.Heliade-Radulescu, Cumatria cioarei, cand s-a numit privighetoare). Iau avant lirica filosofica ( I.Heliade-Radulescu, Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului), cea religioasa ( I.Heliade Radulescu, Cantarea diminetii, Gr. Alexandrescu, Candela) si cea erotica ( Gh. Asachi, Dorul, Gr. Alexandrescu, Asteptarea, D.Bolintineanu, O fata tanara pe patul mortii). Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia “Un rasunet” a lui Andrei Muresanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu. 1.In 1821, cand au incetat domniile fanariote si s-a revenit la domni pamanteni, s-au creat premizele unei europenizari economice si spirituale a patruns in scoli limba franceza si astfel intelectualii scoliti au inteles necesitatea modernizarii societatii romanesti si au imbinat, intr-un mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfasurandu-si fortele si energiile in toate domeniile de activitate, inclusiv in cel cultural si literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. Dupa ce au revenit in tarile lor au infintat societati cultural literare (cu subtile obiective politice), presa in limba nationala , invatamantul si o miscare teatrala in limba celor multi, conform idealurilor iluministe. 2.Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare pt ridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , pt modernizarea vietii social politice si culturale.Pt intelegerea rolului pe care il avea ideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la lupta ampla de transformare social-economica, de reorganizare burghezo democratica a societatii romanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului "politica" : "politica ... a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza, oranizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea si toata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua " . Miscarea revolutionara din prima jumatate a sec al-XIX-lea a dat o puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt dreptatea sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent. Ele au determinat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-a declansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala _revolutia de la 1848_ este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista. In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti. Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor. I ntelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor. In perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura romnana cunoaste o dezvoltare apreciabila prin contributia , in Moldova, a scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri, A. Russo; in Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G. Alecsandrescu, N. Balcescu, I. Bolliac, D. Bolintineanu; in Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu. Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala.

Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant. 3.In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular de la "Dacia Literara". M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scririlor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastraspunea M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana" 4.Existenta unui clasicism romanesc a facut posibila simbioza intre luminism si romantism, clasicism si preromantism, fapt explicabil prin presiunea modelelor de tot felul, dar, si prin situatia speciala in care se afla literatura noastra dornica de sincronizare cu ordinea rapida a unor etape, dar, in egala masura, obligata sa-si afirme identitatea nationala. Aparut in conditii sociale si culturale foarte specifice, romantismul romanesc va avea, natural, o fizionomie proprie. Preluand conceptele lui Fridrich Sengle, V.Nemoianu, distinge un romantism (high romantism) care avea ca trasaturi radicalism, ideologie coerenta, vizionarism, simt cosmic, integrarea contrariilor, misticism si intensitate paisonala si urme foarte slabe in realitatea literala a acestei perioade si un al doilea romantism (Beidermeier) care avea ca trasaturi inclinatia spre moralitate (de aici predilectia pt poezia didactica), valorile domestice, intimismul, idilismul, pasiunile temperate, confort spiritual, sociabilitatea,militantismul, conservatorismul, ironia si resemnarea, fiind mult mai evoluat la scriitorii nostri reprezentativi din jurul anului 1840. 5.Diversificarea speciei e insotita, in poezie, de varietatea mijloacelor prozodice folosite,varietate vizibila inca la I.Vacarescu si Asachi indeosebi, acesta din urma un mare tehnician, creator al unui vers de o perfectiune clasica. Preocuparea de a iesi din tiparele traditionale de versificatori ridimentari de a scrie intr-o versificatie complexa, in pas cu poezia europeana a vremii, este aproape generala, mergandu-se pana la cultivarea unor specii de virtuozitate. Opera este nu numai prima realizare a speciei in literatura romana ci si cea mai importanta, o scriere densa, echilibrata si armonioasa, indiscutabil una di marile creatii poetice ale epocii si ale miscarii literare romanesti in general. Fenomene arata amplificarea si diversificarea ariei de creatie poetica, precum si preocuparea evidenta de adancire si rafinare a actului creator. Exista inca, fara indoiala la poetii acestei epoci, stangacii de limba , naivitati de exprimare a gandirii poetice, tinand de traditia si experienta precare atunci a poeziei autohtone. Creatia dramatica romaneasca se va afirma larg in epoca urmatoare, cu deosebire prin Alecsandri, ea maturizandu-se deplin spre sfarsitul sec, prin Caragiale . 6.Alecsandri nu ia lucrurile, lumeste ca o simpla satisfactie sociala, el se crede salvatorul natiei. Alegea teme poporane, tratandu-le in metrii scurti respectivi. Dovada de tact deoarece nici spiritul lui nici cel al contemporanilor nu erau cu mult deprinse de sensibilitatea folclorica, si singura cale dreapta era cea a innoirii acestei simtiri. Expresiile din povesti pe care si le extrage mai tarziu, sunt toate metafore sau "concetti" . Poezia ramane totusi rea.In Baba Cloanta, fantasticul macabru tropotitor al lui Bolintineanu capata o culoare focoasa si umor.In planul I sta Baba langa o tufa uscata, pe cer strajuieste luna , in fund se vede focul horei din sat. Onomatopeea este aici hilara, drolatica.Stapanita de doruri erotice Baba face o incantatie de o ardoare groteasca cu scopul de a-si vedea iubitul.Ochii mari far de noroc , hora in jurul focului sunt note plastice , inexistente in folclor. Satan chemat de Baba, soseste intr-un desen foarte precis , iar Baba devenita calul dracului porneste spre balta,prilej pt alta litografie. Cocosul ca in toate baladele cu strigoi , canta la miez de noapte si dracul impreuna cu Baba se prabusesc in balta moment foarte bun pt o ilustratie.In genere toata poezia poate fi ilustrata si e hotarat ca putini poeti au avut mai multe mijloace de a cumpune tablouri .Ghinionul lui Alecsandri a fost cand M.Eminescu a supt toate fluidele inefabile, toate elementele metafizice, lasand numai materialul biografic care este redus. Este evident ca lui Alecsandri ii lipseste vocabularul liric , inlocuit cu spectaculosul, cu zgomotosul si mai ales cu dulcegarii . La capacitatea scenica se adauga truculenta , semn laudabil al instinctului

artistic.Doua decenii Alecsandri a continuat asfel fara a iesi din tipar si fara a da de banuit ca ar avea notiune artistica mai complicata . Erotica lui mai profunda in intentii,ramane senzuala si zaharata.Conventiile lui poetice sunt de o pletitudine totala,agranate de o mare risipa de vorbe,din neputinta de a incorda bine versul.Vinul liric este amestecat cu o enorma cantiate de apa,incat foarte rar cate un vers mai pastreza flagenta adevaratei fantezii.De obicei fragmentele salvate sunt din poieziile in care se canta goana salbatica ori intimperiile,adica tot ce strica kieful la care tine atat poetul.Se intalnesc in poezia umblatului Alexandri fragmente de orientale,icoane exotice,totul insa sters de ploaia cuvintelor inutile. Dupa 40 de ani,cand incepu sa simta mai cu tarie voluptatea trandaviei, poetul a inceput sa dea in pasteluri o poezie noua in care tehnica picturala predomina.S-a observat si s-a osandit idilismul exagerat al vietii satesti,eludarea cumplita a conflictului de clasa atat de acut atunci. Teroarea de fenomenul boreal ia prilejuit lui Alexandri cateva strofe ce sunt mici capodopere.In "Miezul iernii" joasa temperatura usuca padurea in sunetul de orga al vantului,prefacand totul in diamante.In "Iarna" imaginatia e o vreme ingrozita de putinta unei ninsori totale,de sfarsit de lume.Lacuil romanticilor,provocator de melancolii,este inlocuit aici de cerul plin de nori si cu suieratul vantului ce umple de o surda spaima toate fapturile(Sfarsit de toamna).Poetul nu trece cu vederea aspectele voioase ale iernii,creanga care rupta te stopeste cu fulgi de zapada,sania cu clopotei dar exultare poetului,obsedat de soare,incepe cu primavara,acum calduar patrunde in inima si vietatile ies din amorteala.Luate in total ,pastelurile reprezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale,un hariotinism.Pt intaia oara se cata la noi intimitatea,recluziunea poetului,meditatia la masa de scris,fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii,somnolarea in fata sobei.De fapt,pastelurile lui Alecsandri sunt un calendar al spatiului rural. Publicate intre 1868-1869 in "Convorbiri literare" si apoi in volum in 1875,pastelurile reprezinta partea cea mai organica a poeziei lui Alecsandri. Dinamism si claritate,geometrie clasica a voiziunii,simplitatea si armonia proportiilor,desenul esentializat valideaza ideea unui clasicism asumat,daca nu am tine cont de faptul ca desenul e,uneori,tulburat de ispita melancoliei,insotita de unele motive romantice. Nefericirea e ca Alecsandri,pe langa o verozitate nesuferita si un senzualism nelalocul lui,care face terestre incercarile de viziuni,se impiedica intr-un sistem de conventii puerile.Generalitatea cuvintelor lui e cunoscuta. Atitudinea poetului fata de natura nu este contemplartiava,ci practic hedonica.El nu masoara cu ochiul ci cu criteriul practic.Din poezia populara ia personificatia.I se pare ca peisajul nu are pret artistic in sine, de aceea cauta sa-l poetizeze,interiorizandu-l,ridicandu-l la expresia unei valori psihice.Alecsandri a avut ambitia ,in unele piese , de a zugravi starea sociala a vremurilor sale.Indeosebi penetratiunea elementului alogen l-a preocupat si foarte des a introdus ca antipatice pe grec si pe evreu.I n comedie comicul se rezuma aproape numai la stropsirea limbajului si Alexandri cam abuzeaza. 7. Ca poet Alecsandrescu a sintetizat ,intr-o creatie de mica intindere, principalele aspiratii, pasiuni si locuri comune al epocii. El a cristalizat in cateva atitudini spirituale si simboluri de mare circulatie o mentalitata fluida , constienta de vocatia ei ideala dar nedescurcata intre optiunile posibile. In scrisul sau conflueza multimea diversa a izvoarelor din care se alcatueste poezia pasoptista :radicalismul senzualitatea si tendinta pedagocica a luminilor;fadoare sentimentala a petrarchismului ;melancoliile si sensibleria preromantismul . Mai putin amplu decat altii lipsit de suflu, el aduce in schimb o formula literara persuasiva si bogata in nuante intrata in definitia lirismului romanesc preeminescian, ca un punct de reper indelebil, adevarat pol al traditiei.Multi l-au considerat drept un produs de metisaj , un amestec de romantism si clasicism.De fapt el e un romantic printre clasici si reciproc cu alte cuvinte e un scriitor de tranzitie , iluzionand asupra situatiei proprii . Simpatizant al ideilor inaintate ale pasoptismului se tine totusi departe de lupta politica.Personajul pe care il evoca versurile lui, asa zisul erou liric ,e un dublu al omului viu .Priveste lucid lumea fara a-si face iluzii si a confunda sclipirea decorului cu realitatea murdara.Opera lui trasfigureaza in planul liric tribulatiile unui personaj dubitativ , melancolic,reflexiv ,ironic, ne multumit de ordinea lumii .Este incontestabil ca acest romantic solitar dar antiexistentialist era un poet cetatean,angajat fara ezitare in lupta pt inafaptuirea idealului national. 8.Intre reprezentantii literaturii pasoptiste C.Bolliac ocupa o pozitie extrema :el este romanticul in jiletca rosie nu numai prin tendinta umanitara si atingerile din tinerete cu socialismul utopic,dar si prin violenta declamatiei,dezordinea sensibilitatii,dorinta permanenta de a produce efecte.De la primii pasi in viata literara ,el

a resimtit tentatia publicitatii.Sub raport fiziologic nu pare decat a avea notiuni diosperate,de un calibru restrans.Este un intuitiv si un grabit,care nu poposeste adanc asupra versurilor si nu dovedester nicaieri posesia unei veritabile tehnici a muncii intelectuale.Asemenea altora e un aotodidact insetat de meri escapade intelectuale care parodiaza lesne cu argumente de eruditie si mai mult adulmeca ideile decat sa le descopere prin studiu sistematic.Bolliac nu e un adept oarecare al esteticii pasoptiste,ci e unul din principalii ei protagonisti.E o reala in aceasta remarcabila intelegere a fenomenului poetic ,materializata intr-un fel de iluminari succesive.Chiar daca n-a atins mari atitudini lirice, Bolliac e vadit sa simta poezia si ii percepe esenta.Romantic impenitent,si-a croit drumul incercand mereu sa se sincronizeze cu o actualitate mobila,careia accelerarea ritmului istoric i-a impus dese schimbari.Romantic dar crescut din radacini iluministe,n-a izbutit sa opteze literar intre rigoare si ambiguitate,intre didacticism si liberul zbor al fanteziei,intre vibratia adanca a inimii si bogatia senzuala a lumii.Nu i-a lipsit nici elanul meditatiei ,nici fiorul luminilor de bezna ce ne inconjoara,nici cutezanta marilor escapade lirice. 9.N. Manolescu il considear un mare poet,poate singurul high romantic de pana la Eminmescu regasind in poezia acestuia aproape toate trasaturile specifice primului romantism:coerenta vizionara,simt cosmic,intensitate pasionala si radicalism ideologic.A introdus si a sustinut motivul ruinelor ,a cultivat poezia extatica si vizionara, a demonstrat o apetenta deosebita pt poezia didactica si civica, chiar daca rezultatele estetice au fost modeste.Daca e adevarat ca nu a inventat limbajul poeziei de idei in schimb a contribuit din plin la creere unui limbaj liric , fapt de necontestat in ciuda traditiei care a transmis imaginea unei persinalitati scindate , opera literera , teoretica si speculativa ne proiecteaza un profil surprinzator de unitar.Daca ne referim la piesele sale de rezistenta e de observat ca vocatia sa a fost mai degraba una epica si mult mai putin una lirica. 10.In cei aproape 25 ani de activitate literara, ca un advarat profesionist, Bolintineanu a publicat 18 volume ,ilustrandu-se in toate genurile si speciile literare.Baladele istorice atat de transparente si usor de memorat a obtinut o glorie nemeritata .Multimea cliseelor, caracterul strident,lipsa de culoare istorica si caracterul simplist al scenariului indeparteaza aceste texte de zona estetica .Dincolo de performantele estetice uimitoare este capacitatea anticipativa a demersului poetic, sinteza realizata intre dimensiunea mistica si cea istorica intr-un limbaj cu o mare putere de simbolizare.Romantismul sau e mult mai evoluat decat al colegilor sai de generatie ,temperamentul, sensibilitatea, calitatile sale native l-au condus la fourirea unei opere inegale dar de maxima semnificatie prin faptul ca a pregatit, a anticipat poezia care avea sa urmeze. 11.Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor.

Literatura Romana in perioada pasoptista

Prima jumatate a secolului XIX aseaza intreaga societate romaneasca intr-uncurent modernist, un curent al innoirilor, in toate domeniile. In urma Pacii de la Adrianopol(1829) Tara Romaneasca si Moldova au intrat in circuitul economic european, putand sa ia contact mai bine cu toate transformarile din lumea apuseana. Se va produce acum o adevarata efervescenta culturala in Tarile Romane. Se dezvolta invatamantul in Moldova datorita activitatii lui Ghe. Lazar si Ion Heliade-Radulescu. In 1860 se infiinteaza Universitatea din Iasi, in 1864 in Bucuresti, de catre Dimitrie Bolintineanu. Se dezvolta teatrul datorita activitatii lui Ghe. Asachi in Moldova si lui I. Heliade-Radulescu in Tara Romaneasca. Primul spectacol are loc in inlimba romana la Iasi, in 1816, iar la Bucuresti in 1819. Cu prilejul spectacolului de la Bucuresti, Iancu Vacarescu a scris un Prolog in care sintetiza conceptia pasoptistilor despre teatru: "V-am dat teatrul/ Vi-l paziti ca pe-un lacas de muze/ Cu el curand veti fi vestiti/ Prin vesti departe duse/ In el naravuri indreptati/ Dati ascutimi la minte/ Podoabe limbii voastre dati/ Cu romanesti cuvinte." In anul 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi au venit Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi si Mihail Kogalniceanu, care au pus bazele repertoriului dramatic original romanesc. De asemenea, se dezvolta presa in Moldova sub conducerea lui Ghe. Asachi. Se afirma "Albina Romaneasca" si suplimentul sau, "Alauta Romanasca". In Tara Romaneasca, sub conducerea lui I. H.-Radulescu se afirma "Curierul National" cu suplimentul "Curierul de ambe sexe". In Transilvania, sub conducerea lui Ghe. Asachi, apare "Gazeta de Transilvania" si suplimentul "Foaie pentru minte, inima si literatura". Acest curent innoitor a cuprins si literatura. In anul 1830 I. H.-Radulescu a tradus in limba romana "Meditatiile poetice" ale lui Lamartine, act simbolic prin care se marca trecerea literaturii romane de sub sfera de influenta a literaturii orientale sub sfera de influenta a literaturii occidentle, in primul rand sub sfera de influenta a literaturii franceze. Tot acum se produce un eveniment de mare importanta in evolutia literaturii romane: 1840-apare la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, revista "Dacia literara", cu rol important in orientarea literaturii nationale in epoca, dar cu rol important si in jalonarea directiilor viitoare de dezvoltare a a literaturii noastre. Uniii critici chiar au afirmat ca a existat in literatura romana un curent al "Daciei literare". Printre cele mai importante reviste care au preluat ideile se numara "Propasirea" si "Romania literara". Revista "Dacia literara" a aparut numai in trei numere, dintre care primul continea articolul-program numit "Introductie". Acest articol se deschide printr-o trecere in revista a tuturor publicatiilor aparute in Tarile Romane pana in 1848. Articolul sublinia caracterul local al acestor publicatii si necesitatea aparitiei unei reviste exclusiv literare in care sa se stearga diferentele locale dintre romani. O astfel de revista isi propune Mihail Kogalniceanu sa faca din "Dacia literara": "In ea ca intr-o oglinda se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau." Astfel, revista a jucat un rol important in realizarea unitatii nationale a romanilor pe plan cultural. Articolul "Introductie" pune, de asemenea, problema criticii literare, Kogalniceanu subliniind necesitatea unei critici literare juste, obiective, capabila sa impuna adevaratele valori literare: "Vom critica cartea, iar nu persoana." De asemenea, Mihail Kogalniceanu pune problema traducerilor literare. El constata ca scriitorii romani din perioada pasoptista realizeaza numeroase traduceri, dar ca in literatura nationala nu mai aparusera opere de mare valoare. De aceea el a criticat traducerile, spunand: "Traductiile nu fac literatura. Ele au devenit la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara in noi duhul national." In acest context, articolul "Introductie" va incuraja dezvoltarea literaturii nationale. In conceptia lui Mihail Kogalniceanu, pentru realizarea unei literaturi romane originale, trebuia ca scriitorii sa se inspire din folclor, istorie nationala, natura patriei, realitatile sociale prin care opera va capata o culoare locala. Kogalniceanu afirma ca: "Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa gasim si la noi sujeturi de scris fara sa mai avem pentru aceasta trebuinta sa imprumutam de la alte natii." Datorita orientarii spre aceste surse de inspiratie,

articolul "Introductie" a fost considerat manifestul romantismului romanesc. In spiritul sau, combinand elemente romantice, dar si elemente de clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Radulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Balcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

Rolul Literaturii in Perioada Pasoptista
Periada pasoptista marcheaza inceputul literaturii romane moderne. Scriitorii acestei perioade provin din clase aristrocratice sunt educati in apus si pot fi considerati promotorii renasterii nationale. Acesti scriitori incearca o sincronizare a culturii si literaturii romane cu spiritul european. Romantismul este un curent literar si artistic manifestat la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, ca reactie la clasicism si iluminism. In prima perioada intalnim ecouri ale romantismului european. Generatia de la 1848 a fost prima generatie literara care a acut un program coerent cu preponderenta romantica, formulat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program al revistei "Dacia literara". Scriitorii pasoptisti au reusit sa realizeze unul dintre dezideratele cele mai importante ale acestui program si anume, realizarea unei literaturi nationale, folosind sursele de inspiratie recomandate de Mihail Kogalniceanu, care constituie nucleul climatic al acestei literaturi. Ion Heliade Radulescu si Mircea Kogalniceanu au purtat in acest timp rolul de indrumatori cultural-literar, goaguland toate eforturile pentru a realiza o cultura nationala. In prima etapa, atat I. Eliade Radulescu, cat si Mihail Kogalniceanu vor redacta o serie de ziare- "Curierul romanesc", "Curierul de ambele sexe", "Dacia literara" . In cadrul acestor jurnale, ei vor cere scriitorilor autenticitate, inspirati din istoria tarii si din pitorescul obiceiurilor. Introductia la "Dacia literara" programul estetic al romantismului romanesc, care promoveaza patru mari obiective: 1. Combaterea imitatiilor si a traducerilor inutile : "Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Traductiile nu fac o literatura!" 2. Promovarea unei literaturi originale prin inspiratia din sursele autohtone, conform romantismului (istorie, folclor, natura si geografia tarii) : "Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, ca sa gasim si la noi sujeturi de scris!" 3. Intemeierea spiritului critic prin promovarea principiului estetic: "Critica noastra va fi nepartinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana!" 4. Afirmarea idealului de realizare a unei limbi unitare: "Telul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba literara comuna pentru toti." Scriitorii pasoptisti se afirma in cadrul curentului national literar de la "Dacia literara" . Literatura pasoptista se

dezvolta sub semnul romantismului european dupa cum remarca in "Istoria literaturii romane", Nicolae Manolescu. "Romantismul romanesc poate fi considerat de tipul biedemaier, atat prin ecletismul sau (combinare) cat si prin inclinatiile sale spre forme neradicale si de totalitate catre istorie si etnic, cu forme si nuante absolut particulare" . Principalele particularitati ale romantismului pasoptist sunt: A. Interesul pentru istorie s-a canalizat in mai multe directii: 1. Incercari de epopee nationala: Gheorghe Asachii- "Stefanoida", Costache Negruzzi – "Stefaniada", E. Radulescu – "Mihaiada", Dimitrie Bolintineanu – "Traianida" ; 2. Incercari de poem socio-gonic (care are ca tema omul si fortele) : Ion Eliade Radulescu- "Anatolida" 3. Meditatii pe tema ruinelor si a mortmintelor: Vasile Carlova- "Ruinele Targovistei", Ion Eliade Radulescu"O noapte pe ruinele Targovistei", Grigore Alexandrescu- "Umbra lui Mircea la Cozia" 4. Aparitia baladei istorice : Dimitrie Bolintineanu- "XXX" 5. Aparitia poemului eroic, prin scrierea lui Vasile Alecsandri – "Dan capitan de plai" 6. Aparitia dramei isotice, prin creatia aceluiasi Vasile Alecsandri – "Despot Voda" 7. Nuvela istorica ia nastere prin scrierea "Alexandru Lapusneanu", de Costache Negruzzi. B. Preocuparea pentru folclor s-a concretizat in: 1. Balada fantastica: Ion Eliade Radulescu- "Zburatorul", Vasile Alecsandri – "Baba Cloanta" 2. Poezia traditiilor si a obiceiurilor: Dimitrie Bolintineanu- "Macedonele" 3. Literatura paremiologica: Costache Negruzzi- "Pacala si Tandala" 4. Culegeri de folclor: Vasile Alecsandri – "Poezii populare ale romanilor" C. Sentimentul naturii ia forme diverse in creatiile autorilor romani: 1. Peisajul ca stare de spirit, intalnmit in operele lui Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, E. Radulescu; 2. Miscarea ciclica a anotimpurilor este nuantata in operele lui Vasile Alecsandri- "Pasteluri" 3. Apar peisajele dionisiace in creatiile literare, prin operele lui Caesar Bolliac. Pe termen lung, scopul publicatiilor romanesti din perioada pasoptista a fost formarea unei limbi comune pentru toti romanii pregatindu-i astfel pentru unirea intr-un stat national. Publicatiile romanesti isi asuma totodata un rol educativ prin promoarea literaturii, combaterea traducerilor si nuantarea importantei creatiilor originale, indeplinind in acelas timp si o functie culturala importanta. Reprezentantii primei generatii pasoptiste au fost in: 1. Moldova: Mihail Kogalnicenu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri. 2. Tara Romaneasca: Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Bratianu.

3. Transilvania si Banat: Eftimie Murgan, Simion Barnutiu, Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Alexandru Muresanu, Alexandru Saguna. A doua generatie pasoptista continua eforturile inaintasilor, editeaza reviste literare si magazine istorice, facand vizibila functia politica a culturii. Scriitorii si oamenii politici implicati in evenimentente, organizeaza revolutia de la 1848. Traiesc apoi in exil, atragand atentia unor mari personalitati din Franta pentru cauza patriei lor, iar creatia lor literara oglindeste sirul experientelor trecute.

Evolutia literaturii romanesti in Perioada pasoptista
Intervalul 1830-1860 este in cultura romana unul al elanurilor romantice, al proiectelor de mare anvergura ramase, cele mai multe, tot in mod romantic, neterminate. Dupa temele si subiectele iluministilor, cu poezia lor de iatac, se descopera acum categoria departelui. Literatura paraseste schemele clasice bazate pe doctrina mimesis-ului si este atrasa de Phantasia. Asadar, imaginarul scriitorului romantic va include visul ca forma de cunoastere (in locul Ratiunii, zeita clasicistilor si a iluministilor) ; miezului zilei ii este preferat miezul noptii ; in loc de claritate, rigoare, echilibru, armonie, solaritate vom avea nebulozitate, clar-obscur, incetitudine in sensul misterului, enigmaticului, diversitate. Practic, in locul umanitatilor canonice care erau cultivate de clasicisti si iluministi vom gasi umanitati ‘ciudate’, excesive , predispuse la gesturi extreme la reverie, la descatusari violente si la universuri imaginare. Ego-ul romantic este supradimensionat si nu e de mirare ca generatia romantica a descopeit geniul, adica fiinta dotata exceptional, cu calitati incovoratoare pentru ea si greu compatibila sau chiar incompatibila cu oamenii obisnuiti. Primele semnale romantice vin in cultura noastra prin traducerile din Lamartine, facute de Ion Heliade Radulescu, un promotor neobosit al innoirii inTara Romaneasca. El a infiintat primul ziar de la noi ‘Curierul romanesc’, in 1829. El a infiintat prima forma de invatamant sistematic-liceul Sfantul Sava, 1818. A creat conditiile primelor reprezentari teatrale din Tara Romaneasca si s-a zbatut sa creeze o tara moderna, intelegand prin modernitate prezenta institutiilor specializate : scoala, ziare, teatre etc. La fel a actionat un alt spirit neobist pentru Moldova, Gheorghe Asachi. Constatand absenta cartilor de literatura din bibliotecile romanilor, cei doi au initiat un program vast de traduceri in paralel cu indemnul de a se crea o literatura originala. Programul lor era, in mod inerent, unul foarte permisiv : ‘Scrieti, baieti, numai scrieti, scrietice veti pute si cum veti putea, dar nu cu rautate’ (I.H. Radulescu). Asa se explica aparitia acelor forme fara fond (imitatii fara discernamant) care vor fi combatute energic de generatiile ulterioare. Deja Mihail Kogalniceanu schiteaza o grila mai critica in celebra ‘Introductie’ publicata in primul numar din ‘Dacia literara’ in 1840. El afirma raspicat acolo: ‘vom critica cartea, iar nu persoan’. Istoricii literari au echivalat ca program si ecouri aceasta ‘Introductie’ cu mainifestul rmantismului European, prefeta la drama ‘Cromwell’ de Victor Hugo, 1828. Toti scriitorii epocii se raliaza proiectului din ‘Dacia literara’, care miza pe : inspiratia din istoria nationala

(unde se gasesc modele neamului) din folclor (unde se gasesc modele comportamentale simple) si din frumusetile patriei (unde gaseam motive de entuziasm). Problema este ca la noi, scrisul aparand tarziu ca si diversele forme literare, curentele si stilurile care s-au succedat din culturile mari, in spatiul romanesc s-au consumat ca simultaneitate. Sincronizarea cu Occidentul a insemnat, deci, preluarea simultana a tuturor esteticilor succesive la ei, astfel incat avem scriitori care sunt simultan clasici, romantici si realisti. De exemplu Grigore Alexandrescu in meditatii (Umbra lui Mircea la Cozia, Mormintele, la Dragasani Rasaritul lunei, la Tismana) sii clasic in fabule si epistole ; Costache Negruzzi este clasic si romantic la una si aceeasi opera : Alexandru Lapusneanu ; Alecsandri est clasic in piese precum : ‘ Ovidiu’ sau ‘Fantana Blanduziei’, este romantic in drama ‘Despot-Voda’, parnasian in unele pasteluri si realist in prozele de calatorie.

Reprezentantii impreuna cu lucrarile lor Vasile Alecsandri
(n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Primii ani Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul naşterii ar putea fi 1821 , 1819 sau chiar 1818. Locul naşterii sale este incert, deoarece naşterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munţi din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza judeţului Bacău. Şi-a petrecut copilăria la Iaşi şi la Mirceşti, unde tatăl său avea o moşie şi unde a revenit pe întreaga durată a vieţii sale să-şi găsească liniştea. A început învăţătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. Între anii 1828 şi 1834, s-a deschis la Iaşi pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu, Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie şi admiraţie şi pentru care a scris Chiriţele şi o mare parte din cânticelele comice.

Anii de formaţie

În anul 1834, împreună cu alţi tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza şi pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde şi-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în ştiinţe, urmând cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care nu a terminat-o. În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în ţară şi a ocupat un post în administraţie până în 1846. Împreună cu Costache Negri a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspiraţie pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa. În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iaşi şi şi-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activităţii sale literare şi va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcţii tehnice: comedia străină şi drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău, iar în februarie 1841, Cinovnicul şi modista, ambele preluate după piese străine. Din 1842 datează importanta sa călătorie în munţii Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine şi care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naştere.

Vasile Alecsandri şi Ion Ghica la Istambul în 1855 În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica scoate săptămânalul Propăşirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine şi lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistenţă în dramaturgia scriitorului. În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaşte pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgosteşte şi căreia, după moartea timpurie 1847, îi dedică poezia Steluţa şi apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.

Exilul
După înfrângerea mişcării paşoptiste este exilat, şi după ce călătoreşte prin Austria şi Germania; se stabileşte la Paris, unde se întâlneşte cu alţi militanţi munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei şi Sentinela română. În 1849- mai- pleacă, împreună cu ceilalţi exilaţi la Braşov, în Bucovina, apoi, în toamna aceluiaşi an, la Paris. Scrie primele cântecele comice (Şoldan Viteazul, Mama Angheluşa) şi câteva scenete comice şi muzicale. Se întoarce în ţară în luna decembrie.

Anii de maturitate

Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franţa. În vara anului 1853, porneşte spre sudul Franţei, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Africa, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creaţia sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabileşte la Mirceşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice. În 1882 este ales preşedinte al secţiei de literatură a Academiei. Călătoreşte în Franţa pentru a primi premiul oferit de felibrii; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franţa. În 1889, primeşte vizita poeţilor francezi Sully Prudhomme şi Leconte de Lisle. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la 22 august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mirceşti.

Activitate culturală
A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni. În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii. Primeşte Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

Alecsandri şi Junimea
În 1863 ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârşitul vieţii. În anul 1867 este ales membru al Societăţii literare române, devenită Academia Română. Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însufleţit marea masă de oameni: Imn lui Ştefan cel Mare şi Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În acelaşi an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Direcţia nouă în poezia şi proza românească în care spune: „În fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul <Doinelor şi lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “

Opera. Evoluţie şi tendinţe
În 1843 apare, în Albina Românească, Tatarul, prima poezie care va face parte din ciclul Doine şi lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanţa, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia Către români, intitulată mai târziu Deşteptarea României. În 1850, după o absenţă de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în ţară; publică în revista Bucovina poeziile populare Toma Alimoş, Blestemul, Şerb sărac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa lucreze la ciclul Chiriţelor cu Chiriţa în Iaşi. Aceasta va fi urmată de Chiriţa în provincie (1852), Chiriţa în voiagiu (1864) şi Chiriţa în balon (1874). La Teatrul Naţional se joacă Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă. În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti). Adunate şi îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipăreşte primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care conţine piesele Iorgu de la Sadagura, Iaşii în carnaval, Peatra din casă, Chiriţa la Iaşi, Chiriţa în provincie. În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publică la Paris primul volum de poezii originale: Doine şi lăcrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunării, revista lui Kogălniceanu, poezia Hora Unirii. În 1874 publică Boieri şi ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o frescă socială de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publică nuvela Călătorie în Africa. În 1875 se editează Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) şi Teatru (IV). În 1876 se publică volumul Proza. În 1877, odată cu poezia Balcanul şi Carpatul începe seria Ostaşilor noştri. În 1878 apare volumul Ostaşii noştri, închinat eroismului românilor în războiul din 1877. În 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile Legende nouă şi Ostaşii noştri. În evoluţia artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puţin trei momente, trei vârste aflate în deplină corelaţie cu epoca plină de transformări prin care trece societatea românească a acelor timpuri. Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenţa, Doine şi lăcrimioare) dar şi al unei necruţătoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul "Chiriţelor". Acest romantism tipic, caracteristic literaturii române din perioada paşoptistă, are în literatura lui Alecsandri cea mai înaltă măsură în Balta albă şi în Deşteptarea României şi, de cele mai multe ori se prelungeşte prin unele texte până după Unire. O a doua etapă, aşa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii şi a mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele călătoriei în Africa şi terminând cu expresia artistică matură din pasteluri şi din unele legende. Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică, viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninătate a înţelegerii care îl apropie de clasicism. Epoca în care trăieşte Alecsandri este fundamental romantică, dar fără îndoială că a vorbi despre clasicism şi romantism la modul concret (implicând aşadar o conştiinţă şi practică concretă), e o aventură la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatură cu altă evoluţie culturală şi istorică decât cele din vestul Europei. După 1840, când psihologia romantică pătrunde mai adânc, poetul începe să sufere de ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii, dar, în aceeaşi măsură, suferă de teama de dezordine în lumea fizică şi morală. Haosul îi provoacă viziuni negre. Lângă senzaţia de axfisie şi dorinţa de expansiune stă, mereu, un treaz sentiment al ordinei, stă voinţă (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a împăca elementele în <<sfadă>>.[1]

Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale imprimă începuturilor poeziei româneşti o configuraţie dialogică. Pe de-o parte revolta şi idealurile, transfigurate în aşa zisele universuri compensative: revoltă, erotică, sentimente ale individualului raportat la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de altă parte tentaţia de a imprima acestei mişcări de emancipare o ordine, o coerenţă, care nu putea fi găsită decât în marile modele ale literaturii clasice, adică în încercarea de a obiectiva viziunea şi mijloacele artistice, iniţial, iar mai apoi în luciditatea interogării lumii, în gustul contrastelor tragice născute de interacţiunea dintre epoci, de ruptura dintre ele.

Volume de poezie
• • • •

Pasteluri Poezii populare. Balade (Cântice bătrâneşti), 1852 Poezii populare. Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853 Doine şi lăcrămioare, 1853

Proze
• • • • • • • • • •

Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa Iaşii în 1844 Un salon din Iaşi Românii şi poezia lor O primblare la munţi Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. Un episod din anul 1848

Grigore Alexandrescu

Biografie S-a născut la Târgovişte, în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept, cu o memorie extraordinară. Învaţă greaca si franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfantul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoştinţă cu Heliade. Uimeşte pe toţi prin talentul său poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie Miezul nopţii în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio la Târgovişte. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 şi Lebăda şi puii corbului) este inchis in temnita. A ocupat funcţii mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În ultimii 25 de ani de viaţă a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885.

Activitatea literară A debutat cu poezii publicate în „Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848. Poetul liric scrie, mai întâi, meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic si umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea la Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul Ion Ghica). E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Cânele şi căţelul, Boul şi viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală s.a.). Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron. Poezii scrise: Viata campeneasca, Miezul noptii, LA TISMANAc, Mangaierea, Eliza Inima mea e trista, Te mai vazui o data Nina, Fericirea ,Asteptarea, Cainele soldatului, Adio. La Targoviste, Unirea principatelor, O IMPRESIES - Dedicata ostirei romane 22 aprilie 1846 , Mariei sale domnului, O profesiune de credinta, Cantecul soldatului, Cometei anosate pentru iunie, Raspunsul cometei, Frumoasa e natura .

Ion Heliade-Rădulescu
(n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român de origine aromână [1], membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă. După obiceiul şi în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învaţă limba greacă, înainte de a învăţa să citească româneşte din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gh. Lazăr, căruia îi va urma la conducerea şcolii de la "Sf.Sava". Este membru activ al asociaţilor culturale din epocă: "Societatea Literară" (din 1827), "Societatea Filarmonică" (din 1833), întemeietor al presei din Ţara Românească: Curierul Românesc (1829) şi Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase.

Biografie cronologică

6 ianuarie 1802 – Se naşte la Târgovişte, fiul lui Ilie Rădulescu şi al Eufrosinei Danielopol. Ajuns la Bucureşti, învaţă româneşte după cărţile populare, iar greceşte cu dascălul Alexe; prin 1814 însuşi Naum Râmniceanu i-a fost dascăl. 1815/1818 – Frecventează Şcoala grecească de la Schitu Măgureanu; cunoaşte poezia lui Hristopulos, poet la mare modă, pe care o şi traduce.

• •

• •

• • •

1822/1829 – Devine succesorul lui Gh. Lazăr la Colegiul Sfântul Sava, după retragerea acestuia. 1827 – Apare Societatea literară, din iniţiativa sa şi a lui Dinicu Golescu. care promova ideile iluministe: răspândirea şcolii româneşti, înfiinţarea unui teatru naţional, publicarea de gazete, de traduceri şi de opere originale. Aici, Heliade citeşte din traducerile sale din Lamartine. 1828 – Apare la Sibiu Gramatica Românească, în care autorul se dovedeşte un reformator la domeniul limbii; susţine simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină şi din limbile romanice. 1829, 8 aprilie – Apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din Principate. 1830 – Apare volumul Meditaţii poetice dintr-ale lui A. de la Martin. Traduse şi alăturate cu alte bucăţi originale din D. I. Eliad; poeziile originale sunt: o Cântarea dimineţii o Trecutul o Dragele mele vorbe o Epitaf de la o tânără mamă 1833 – Apare Societatea Filarmonică la iniţiativa lui I.H. Rădulescu, Ion Câmpineanu şi C. Aristia. 1834 – Este director al Şcolii de muzică vocală, de declamaţie şi de literatură care avea rostul de a pregăti actori profesionişti. 1835 – o Publică traducerea comediei Amfitrion de Molière. o Apare Gazeta Teatrului Naţional. 1836 – o Îşi adună toate producţia literară în volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezie. o Apare, în subredacţia lui Heliade şi a lui Florian Aaron, Muzeul Naţional, supliment săptămânal al Curierului românesc

Activitatea

• • • •

• •

Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi Curierul românesc de ambe sexe publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Ţara Românească, dar şi Gazeta Teatrului Naţional, Muzeul naţional, difuzate prin librăria românească a lui Iosif Romanov. Fondator al Societăţii Filarmonice (1833). Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea Proclamaţiei de la Islaz, membru în guvernul provizoriu, etc.) Teoretician şi îndrumător literar în Regulile sau gramatica poeziei. Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul eroic Anatolida sau Omul şi forţele, realizat fragmentar, a cultivat meditaţia cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Târgoviştei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Sburătorul, capodopera sa literară, satira şi fabula politică. Proză cu conţinut satiric şi pamfletar, în maniera fiziologilor, Domnul Sărsăilă autorul, Conu Drăgan şi cuconiţa Drăgana. Este autor a numeroase traduceri, imitaţii şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a.m.d..

• • •

A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească), 1828). Preocupări de natură filosofică şi religioasă de inspiraţie gnostică (Biblicele, 1858; Echilibru între antiteze). Membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi primul preşedinte al acesteia (1867 - 1870).

Poezii scrise de Ion Heliade Radulescu
                  Un buchet de mireasă La Schiller În aşteptarea lui 1848 Zburătorul Epitafe Anatolida sau Omul şi forţele Elegie II. Dragele mele umbre Elegie I. Trecutul Dulcamara Destăinuirea Cântarea dimineţii Cutremurul Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Corbul şi vulpea Calul, vulpea, lupul Areopagul bestiilor Adio la patrie Adio la anul 1832

Anton Pann
(născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, între 1793-1797 - m. 4 noiembrie 1854) este un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, foclorist, literat, publicist, de origine rom[1][2] sau aromân,[3] compozitor al muzicii imnului naţional al României.[4] A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi românizare va fi numit Anton Pann.

Biografie
Este fiul lui Pantoleone Petrov, un cioban vlah, sărăcit şi devenit căldărar, după obiceiul vremii, din Sliven [5], o localitate din Imperiul Otoman, aflată în Bulgaria de astăzi, iar mama sa se numea Tomaida. Între anii 1806 şi 1812 se refugiază în urma războaielor ruso-turce la nordul Dunării, unde devine corist în catedrala ortodoxă din Chişinău, Basarabia, la partida de Soprani.

Poezii scrise de Anton Pann

               

Despre prostie iarăşi Despre prostie Ţermonia unui bătrân Scumpul Despre năravuri rele Despre minciuni iarăşi Despre minciuni şi flecării Despre vorbire iarăşi Despre vorbire Despre pedanţi sau copilăroşi Despre cusururi sau urîciuni Planul simigiului PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE CUI ÎI PLACE LINIŞTIRE SĂ-ŞI FACĂ ÎMPREJMUIRE MULŢI SUNT PROŞTI CARE LE PLACE P-ALŢII-N SOBOR SĂ ÎMPACE

Iancu Văcărescu
(n. 1792, Bucureşti - d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) şi a participat la mişcarea de redeşteptare culturală şi naţională, sprijinind începuturile şcolii, teatrului, presei şi tipografiei româneşti. A fost sprijinitor al tuturor iniţiativelor culturale şi literare ale vremii: membru al Societăţii Literare din 1827, al Societăţii Filarmonice din 1833, al Asociaţiei Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine şi a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) şi pe tinerii poeţi (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu). Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 şi „Colecţie din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deşi lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunţînd pastelul sau meditaţia. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sînt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziţie între neoclasicismul secolului al XVIII-lea şi romantismul paşoptist. A scris printre primele sonete în limba română şi a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!” Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi şi o noapte la Văcăreşti”, sau „Primăvara amorului” ş.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendinţa de a depăşi vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influenţa iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile şi epigrame.

O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convenţională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele oraşului. Poeziile sale anunţă tonul „veselului Alecsandri”. poeziile reprezentative ale lui Iancu Văcărescu, ar fi:
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

Buna vestire (1821) Primăvara amorului Glasul poporului subt despotism La mincinosul Bineînţeleşii Cununa lui Cârlova Ielele Lui Grigore Alexandrescu Ceasornicul îndreptat Adevărul Peaza rea Frumuseţea ta Dorul deplin Adevărata iubire La o haină închisă până sus Pacea Stanţe la List La pravila ţării Moartea lui Cezar (de Voltaire) Ermiona (1834)

Gheorghe Asachi
(1788 - 1869) a fost un poet, prozator şi dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generaţiei paşoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinereţe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, şcoală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost şi unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română (1816) şi Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce şi adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade. Versifică legendele istorice Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţ. A scris şi nuvele istorice (Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna ş.a.), care au constituit sursa de inspiraţie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

Poezii scrise de Gheorghe Asachi
 Junele şi bătrânul  Educaţie

                

Credinţa Cătră planeta mea Boul şi viţeii Amorul arător Ţigara Vot la cometul din 1858 Asupra corupţiei secolului Dorul întâlnirei Soţia de modă La Italia Ochii şi nasul Castorii Broaştele care cer un împărat Moartea şi nenorocitul Cânele carele scapă lucrul, vânându-i umbra în apă Musca şi carul În unire stă tăria

Andrei Mureşanu
(n. 16 noiembrie 1816, Bistriţa - d. 12 octombrie 1863, Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania. Născut într-o familie de ţărani, a studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaia pentru minte, inimă şi literatură. A fost printre conducătorii Revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele[1]) şi denumit ulterior Deşteaptă-te, române!, a devenit imn revoluţionar - fiind numit de Nicolae Bălcescu Marseilleza românilor. Din 1990, acesta a devenit imnul României. După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu şi a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Braşov.

Poezii scrise de Andrei Muresanu
         Cele două căpăţâni goale Eremitul din Carpaţi Mintea Către martirii români din 1848-1849 Omul frumos O privire peste lume Simpatie la Viena Deşteaptă-te, române! Un rămas bun de la Braşov

Gheorghe Asachi
(1788 - 1869) a fost un poet, prozator şi dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generaţiei paşoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinereţe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, şcoală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost şi unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română (1816) şi Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce şi adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade. Versifică legendele istorice Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţ. A scris şi nuvele istorice (Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna ş.a.), care au constituit sursa de inspiraţie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

Biografie
Fiul lui Lazăr (Leon) Asachievici, preot şi al Elenei. Unii îi atribuie o origine armeană sau ruteană, pe linie paternă. George Călinescu i-a stabilit o altă genealogie, cea maternă. Niculai, fiul lui Grigore Olteanu, nemeş din Oltenia a trecut în Moldova şi de acolo în Oltenia în 1713. În 1728 coboară în Moldova, se preoţeşte şi se însoară cu fata unui popă. Fiica lui va fi Elena, mama lui Gheorghe Asachi. Acesta îşi încheie studiile liceale la Lemberg( 1796-1804)(Lvov), în Polonia, acum în Ucraina, apoi studiază astronomia şi cadastrul la Viena (1805-1808), arheologia şi epigrafia la Roma (1808-1812), unde citeşte literatură italiană şi scrie sonete. Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în acelaşi an. În 1812 revine în Moldova şi se consacră activităţii de propăşire a culturii române. Pune bazele Academiei Mihăilene(1835), strămoaşa Universităţii din Iaşi. Fondează revista Albina românească şi o tipăreşte la tipolitografia Albina. Aici îi apar primele volume originale, Culegere de poezii şi Fabule alese. Adversar declarat al Revoluţiei de la 1848 în Moldova, cade în uitare şi în perioada aceasta îşi tipăreşte nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie, în 1859 apoi şi în traducere românească, în 1867. În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiţia şi cumpără manuscrisul Ţiganiadei lui Ion Budai-Deleanu.

Poezii scrise de Gheorghe Asachi
 Junele şi bătrânul  Educaţie

                

Credinţa Cătră planeta mea Boul şi viţeii Amorul arător Ţigara Vot la cometul din 1858 Asupra corupţiei secolului Dorul întâlnirei Soţia de modă La Italia Ochii şi nasul Castorii Broaştele care cer un împărat Moartea şi nenorocitul Cânele carele scapă lucrul, vânându-i umbra în apă Musca şi carul În unire stă tăria

Dimitrie Bolintineanu
(n. 1825 Bolintin-Vale, d. 20 august 1872, Bucureşti) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat.

Cronologie

• •

1825, februarie – Se naşte, în satul Bolintinul din Vale (judeţul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinţii lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, aşezată de curând în ţară, un fel de moşieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendaşilor“ (Nicolae Iorga). o Stabilindu-se peste câţiva ani în Bucureşti, viitorul poet urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne şi pe Al. Creţulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron. 1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morţii, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice. 1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară. 1847 – Apare, la Bucureşti, primul volum de versuri, Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice şi balada fantastică Mihnea şi baba. 1848 – o Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică şi literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătesc atmosfera revoluţionară a momentului.

• •

Întrucât revoluţia burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească ţara împreună cu alţi conducători ai mişcării şi se stabileşte la Paris, unde va participa la activităţile politice şi culturale ale exilului. 1851 – Poetul părăseşte Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în ţară; călătoreşte prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt şi Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ţinută romantică. 1855 – o 16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman naţional. o Apare, sub îngrijirea lui G. Sion şi cu prefaţa lui Radu Ionescu, volumul Poesii vechi şi nouă, structurat pe următoarele cicluri:  Elegii  Balade  Florile Bosforului  Epistole  Cântece  Poeme 1858 – Publică volumul Legende sau Basme naţionale în versuri; apar Melodii române şi proza memorialistică şi de voiaj Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria dar şi Cantarea Romaniei ,în versuri, toate tipărite la Tipografia Naţională a lui Iosif Romanov. 1861 – o Apare volumul de satire Nemesis. o Se publică volumul Legende noui; apare romanul Elena. Roman original de datine politic şi filosofic 1863 – o Pentru a se întreţine, începe să publice seria de „vieţi“ romanţate ale unor personalităţi istorice:  Viaţa lui Vlad Ţepeş şi Mircea Vodă cel Bătrân  Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare  Viaţa lui Mihai Viteazul o Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia. 1864 – Apare în Dâmboviţa un fragment din epopeea Traianida (neterminată). 1865 – Se tipăreşte în două volume întreaga producţie poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât şi inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse. 1866 – o În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d'Orient. o toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire politice. 1868 – Publică amplul poem de factură byroniană: Conrad: „Adevărat cântec de lebădă înaintea căderii premature a nopţii, poemul «Conrad» regrupează obsesiile şi aprehensiunile autorului, însă decantate, trecute prin filtrul unei lucidăţi amare, de om obosit, pentru care viaţa s-a despuiat de iluzii (...) Destinul lui Conrad stă sub semnul nenorocului: e un exilat fără speranţă, un bolnav incurabil, un îndrăgostit răpus înainte de a-şi împlini pasiunea, un poet lipsit de satisfacţia operei ...“ (Paul Cornea).
o

• • •

1869 – An fecund, poetul publică multe broşuri de popularizare a istoriei, cu note cetăţeneşti şi politice. 1870 – Apare volumul Menadele, care conţine satire sociale şi politice. 20 august 1872 – Moare, la Bucureşti, Dimitrie Bolintineanu.

Biografie
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în ţară din Ohrida. În puţini ani ai tatălui său Ienache îşi făcu în Valahia o situaţie acceptabilă. Arendaş, mic proprietar, apoi subprefect, cu reşedinţa la Bolintin, sat aproape de Bucureşti; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji. Orfan de ambii părinţi încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susţine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcţionăreşti. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditeşti". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morţii", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (şi invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat probabil un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morţii" era o imitaţie după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră") de André Chénier, şi a fost publicat în "Curier de ambe sexe". La fel ca alţi paşoptişti, tânărul nu se trudi prea mult să intre în graţiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăţia şi în Asociaţia literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar. În acel timp se formase în Bucureşti Asociaţia literară, sprijinită de fraţii Alexandru şi Ştefan Golescu care trimiseră pe la sfârşitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociaţiei literare, audiază şi el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz. Nu trăieşte decât pentru Revoluţia pe care o presimte. Când aceasta izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioşi hotărâră să se întoarcă în ţară. Conjuraţii îi dădură un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revoluţionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu să facă. Aga poliţiei, Ion Manu, îl „mirosise" şi, refuzându-i paşaportul pentru Moldova, îl ameninţase cu un arest la „mănăstire". Ar fi avut, poate, parte de el, dacă nu izbucnea revoluţia...

Participant la revoluţia paşoptistă
Şi la 1848 revoluţia a adus o explozie gazetărească. Dacă C.A. Rosetti scosese, imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare faţă, dar redactorul-şef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice şi al progresului social", pe potriva modelului francez - Le Peuple souverain. Izbucnind revoluţia din 1848, reveni în ţară şi redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ş. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluţia - a fost exilat şi se duse în

Transilvania, apoi la Constantinopol şi în fine la Paris ca să-şi continue studiile întrerupte.

Poezii scrise de Dimitrie Bolintineanu
                         Avuşi tu zile mândre Aprodul Purice Apa Bârsei Ana-doamna Ziua bună la ţară Muma tânără Mireasa mormântului La România Visul lui Ştefan cel Mare Un ostaş român închis peste Dunăre Ştefan la moarte Năvala lui Ţepeş Muma lui Ştefan cel Mare Monastirea Putna Moartea lui Mihai Viteazul Mircea la bătaie Mircea cel mare şi solii Mihai revenind de la Dunăre Mihai la pădurarul Mărioara Întoarcerea lui Mihai Fata de la Cozia Domnul Mavrogheni Cupa lui Ştefan Apa Bârsei

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->