Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Si Dezvoltarea Nursingului in Tara Noastra
Istoria Si Dezvoltarea Nursingului in Tara Noastra
NOASTRA
1. Practica medicala din comuna primitiva pana la epoca feudala;
Comatii
Daca in istoria medicinei universale se afirma ca ,,bolile sunt la fel de vechi ca
si omul tot asa putem sustine ca ingrijirile medicale sunt la fel de vechi precum bolile.
In pofida numeroaselor teorii, nu avem nici o certitudine in care primii nostri
stramosi isi percepeau viata si lumea lor.
Punand insa impreuna dovezi existente din domeniul arheologiei, antropologii,
artei si istoriei, putem deduce ca aproape toate activitatile oamenilor primitivi erau
indreptate catre subexistenta. Aceasta ii determina sa adopte fata d eomul suferind
atitudini diferite precum eugenia (eliminarea fizica a malformatiilor, bolnavilor
incerabili) si/sau tratamente enipirice si vrajitorie.
Cand se analizeaza perioada primitiva, cercetatorii sustin aproape in
unanimitate ca toate activitatile cultice sau magice se imbinau pentru a forma un singur
si unic tot, numit viata.
O populatie de apiculturi si crescatori de animale, producatori a numeroase
artefacte, traind in colibe de suprafata construite in asezari deschise,
reprezentaelementul d ebaza al civilizatiei care se va dezvolta in regiunea CarpatoDanubiana-Pontica (epoca bronzului).
Existe numeroase dovezi despre epoca bronzului, cand aceste teritorii incep sa
se structureze populatiile traco-dacice.
Izvoarele istorice sustin ca preotii geto-daci erau depozitarii culturii posedand
nu numai secretul cunostintelor si a predicilior de cult, ci si al celor medicale.
Zalmoxis zeitatea suprema a tuturor popoarelor tracice era in acelasi timp
considerat si ,,zeul vindecator. Preotii lui, se pare, aveau o remarcabila viziune
integralista asupra organismului uman, luand in considerare faptul c aintre partile
bolnave si intreg organismul exista o legatura indisolubila.
Ramane deosebit de interesanta analiza confruntarii dintre medicina getodacica
si cea elina.
Se pare ca, cultul zeului Askleipios provenea din tinuturile nordice locuite de
traci. Cercetatorii cred ca o alta zeitate vindicatoare greceasca Telephoros a fost
imprumutat de la traci.
Este foarte greu de precizat momentul cand apare functia sociala a
vindecatorului, pentru ca odata cu trecerea de la comuna primitiva la sclavagisme se
constituie o faza intermediara, cea a medicinei sacerdotale.
Vorbind despre medicina dacilor, istoricii pun in evidenta faptul ca o parte
dintre nobili, denumibiti terabosti sau piliatii si anume cei care imbratisau viata
sacerdotala, aveau ca preocupari de mare cinste pe langa filosofie sau astronomie, si
studiul medicinei.
Dr. Nicolae Vatamaru apreciaza ca: ,,numarul medicilor din randul marilor
sacerdoti era redus. Daca ei instruiau poporul in stiintele fizice, facandu-l sa traiasca
potrivit legilor naturii, nu o puteau face personal ci prin interpusi subordonati,
Astfel observatiile medicilor sacerdoti ajungeau la poporul ,,de jos printr-un corp de
agenti subordonati denumiti comati.
Indiferent de opiniile istoricilor despre originea lor sociala, unii socotindu-i
proveniti din randul nobilimei de rang mai mic, altii din randul taranilor muncitori ai
campului, pastori, mineri, mestesugari este evident ca acesti ,,comati (comati sau
capulati) pentru ca purtau capul descoperit eru numerosi.
Aria lor de atributii si servicii era destul d elarga. De pilda, in afara unor referir
privind ingrijirile ranitilor, conform legilor razboaielor de atunci -dupa cum s-a
interpretat ,,din cartea cu imagini sapate in piatrea dar lipsita de text, Columna lui
Traian acesti comati erau antrenati chiar si in activitati diplomatice. Despre aceste
servicii stau marturie faptul ca o solie de pace trimisa lui Traian de catre Decebal
era formata din 5 comati.
Cea mai intinsa si intensa activitate depusa de comati ramane difizarea si
aplecarea invataturilor pentru ingrijirea si pastrarea sanatatii poporului geto-dac asa
numitele ,,belagine.
Ca marturie sta ,,episodul starpirii vitei de vie expusa in tratatele sale de
Geograful Stabon care spune ca aceasta a fost o actiune destul de grea si care cerea
munca asidua in convingere care nu se putea face de catre oricine. Era un fel de
educatie sanitara sau morala pe o scara intinsa si cu rezultate pozitive.
N.Vatamaru, apreciaza ca acesti comati, trebuiau sa fi fost temeinic instruiti de
catre piliati, pentru a putea duce la indiplinire sarcinile dificile, si erau capabili si de
asitenta meicala efectiva.
Sustinand aceasta instruire variata si multipla, a comatilor primita de la invatati
sacerdoti stau marturie afirmatiile lui Iordane care scria: sacerdotii i-au instruit in
tainele fizicii, facandu-i sa traiasca conform legilor naturii, primele insemnand
canoanele medicineii celelalte reprezentand viata igienica.
Calitatile fizice si morale care se cereau comatilor erau: energie, capacitatea de
a-si asuma sarcini si raspunderi pe care sa le realizeze cu orice pret, devotament,
daruire pentru cauza pe care o slujbeau.
Din aceste cateva date de mare valoare, documentara, a categoriei de cadre
sanitare bine definite ca rol social, denumirea de comati nu apare ca un stadiu de
desavarsire a unui lucrator pentru sanatatea publica in care erau implicate disciplina si
rigoarea in executia unei masuri stabilite.
Odata cu armatele cuceritoare a lui Traian (105-106) civilizatia romana
patrunde masiv in teritoriile ocupate de geto-daci.
In decursul celor 165 de ani de ocupatie romana, in Dacia activitatea medicala
se va imparti intre medicina sacerdotala si medicina laica.
Romanii un popor razboinic vor dezvolta cu prioritate ,,chirurgia acordand
in paralel si o deosebita importanta igienei corporale.
Practicarea acestor ingrijiri de sanatate pare sa fi fost cu totul altceva decat falsa
medicina a descantecelor. Prin descantece, unde se intalneste numai supranaturalul, se
cauta readucerea echilibrului fizic si psihic al organismului.
Medicina babeasca insa nu este acelasi lucru. Ea reprezinta inceputul medicinei
rationale ce incearca sa aline suferinta sau chiar sa invinga boala.
Insusi termenul de baba, transformoat ulterior in moasa care se pare ca
provenea de la stramoasa, reprezenta pe cineva capabil sa readuca pe cale chirurgicala
sau medicala sanatatea in trupul bolnavului.
In practica ingrijirilor de sanatate populare au ramas fara indoiala urme din
obiceiurile etnoiatrice ale popoarelor cu care populatia autohtona daco-romana a venit
in contact.
Slavii asezati in dacia inca de la inceuputul secolului VI si apoi asimilati in
secolele urmatoare de catre localnici, au influentat lexicul medical autohton prin
cuvinte precum: gat, obraz, glas, carn, hrean, pelin.... Existenta in vechea slavona a
cuvantului ,,vrada care deriva de la ,,Vruhati (a murmura), sustine faptul ca slavii
erau vrajitori care erau cand descatatori, cand vindecatori.
Ungurii, stabiliti in Campia Panonica aveau si ei o medicina primitiva care se
baza pe adorarea fenomenelor naturii, stelelor, Soarelui. Credeau in duhurile rele care
sunt in stare sa aduca boli si suferinte. Acesti demoni puteau fi tinuti in frau de asa zisii
,,taltos, care erau in acelasi timp sacerdoti, vrajitori si vindecatori.
Colonistii sasi au adus si ei obiceiuri si cunostintele lor referitoare la medicina
populara.
Ei erau crestini de rit apusean (catolici) de aceea medicina lor populara se
bazeaza in foarte multe cazuri pe superstitie si misticism.
O alta caracteristica este aceea ca in medicina populara saseasca nu exista babe
ca la romani ci acei care stiau mestesugul leacurilor de la stamosi si puteau sa
descantece si sa vindice erau de obicei femeile Noberan, ele avand timp pentru
lecuirea bolilor, barbatii fiind ocupati cu mestesugurile.
De buna seama ca foarte multe elemente din medicina romaneasca au intreat si
in obiceiurile populare ale celorlalte natii asezate pe teritoriul Daciei, dupa cum si
medicina autohtona a fost imbogatita si influentata de cea slava, maghiara si saseasca.
munca, in viata personala, abaterile fiind urmate de sanctiuni, pana la excluderea din
breasla.
Gernot Nussbacher precizeaza ca la Sighisoara primul medic al orasului
Gheorgius Rohdius (mort in 1673) a fost angajat abia in a doua jumatate a secolului al
XVII-lea.
Dintr-un certificat de ucenicie eliberat de breasla barbierilor din Sighisoara
pentru fiul notarului, pe nume Thomas Neygast, formulat ca o scrisoare de pasaport in
limba latina, de mestesugari, dupa ce se arata ca tanarul si-a indeplinit obligatiile de
calfa in mod laudbil se precizeaza ca aceasta scrisoare de marturie a fost solicitata
pentru a continua arta sa chiar intre mesteri si confrati ai artei chirurgicale, straini si
sa ajunga la cresterea indemanarii si la perfectiunea dorita in meserie si sa faca
cunostinta chiar cu obiceiurile altor orase si natiuni.
Breasla are un timp de numirea de barbieri sau chirurgi, iar mestesugul este
denumit arta. Barbierii care au beneficiat de pregatiri suplimentare, vor fi intalniti to
mai mult in spitalele noastre sub denumirea de chirurg, alaturi de barbierul ramas la
pregatirea primita pe langa un mester.
Evolutia stiintelor medicale, influenta marilor anatomisti, determina inceputul
individualizarii chirurgiei ca stiinta aparte. Este cunoscut ca elevii primelor scoli
destinate pregatirii personalului sanitar auxilar, cu denumirea de felceri, subchirurgi,
au fost selectionati din randul barbierilor. Proiectul scolii de chirurgia cea mica,
conceput in 1841 de Nicolae Kretzulescu, precizeaza ca un felcer nu poate niciodata
trai intr-acest principat numai cu acest mestesug al sau. Indeletnicirea de felcer trebuie
sa se insoteasca de al mestesug, care ar fi barberia.
Practicarea micii chirurgii de catre barbierii pregatiti pe baza unor cunostinte
transmise de la o generatie la alta si a unor reguli pstabilite prin statutul breslei, faceau
ca acestia sa fie folositi pe o scara intinsa ca auxiliari in practica medicinala.
Regulamentul scolii, intocmit in 1842, precizeaza ca studiul barbierilor, ei trbeuie sa
stie carte, este o dovada ca stiinta de carte nu le era straina nici macar celor tineri.
Barbierii recrutati pentru scoala de felceri infiintata in 1857, sustineau o proba de
admitere obligatorie in fata profesorului scolii, doctor Gh. Polizu. Activitatea pe care
urmau sa o exercite absolventii autorizati prin certificatul eliberatd e scoala, sa practice
si sa execute mestesugul barbieritului, dupa ordonatele medicale, lasarea de sange,
aplicarea ventuzelor, lipitorilor, pansamentelor simple, precumi si alte manipulatiuni
din campul micii chirurgii. Pentru barbieri, era stabilit ca nu vor fi voinici niciodata
a orandui doctorii pe dinauntru nici pe dinafara, nu vor putea intrebuinta substante
eroice ca unii ce sunt numai ajutori ai doctorilor si chirurgilor.
In secolul al XVIII-lea se infiinteaza Academia de chirurgie in Franta (1731),
Academia de chirurgie de la Viena (1785), Academia medico-chirurgicala de la
Moscova (1798), Scoala medico-chirurgicala de la Cluj (1775). Activitatea acestui nou
cadru sanitar, chirurgul va fi strict legat de mediul spitalicesc si va necesita tot mai
evident un personal ajutator din ce in ce mai calificat, care se va numi felcer,