Tezele supremaţiei papale (1075) - Grigore al VII-lea, Dictatul papei

I. Biserica romană e întemeiată numai de Dumnezeu.

II. Numai pontificele roman e numit, de drept, universal.
III. El singur poate să depună sau să reaşeze pe episcopi.
VI. Cu cei excomunicaţi de el n-avem voie, între altele, să stăm în aceeaşi casă.
VII. Numai lui îi este îngăduit ca, după împrejurări, să întocmească legi noi, să înfiinţeze
comunităţi noi, să facă dintr-un aşezămînt de canonici o abaţie şi invers; să împartă o
episcopie bogată şi să unească episcopii sărace.
VIII. Numai el se poate folosi de însemnele împărăteşti.
IX. Toţi principii să sărute numai picioarele papii.
X. Numai numele lui să se pomenească în biserici.
XII. Îi este îngăduit să depună pe împăraţi.
XIII. Îi este îngăduit ca, la nevoie, să mute pe episcopi de la o dieceză la alta.
XVIII. Sentinţa dată de el nu poate fi respinsă de nimeni şi el singur poate să respingă sentinţa
tuturor.
XIX. El nu trebuie să fie judecat de nimeni.
XXI. Pricinile mai mari ale oricărei biserici trebuie aduse înaintea acestuia.
XXII. Biserica romană n-a greşit niciodată şi, după mărturia Scripturii, nu va greşi în veci.
XXIII. Pontificele roman, dacă a fost rînduit în chip legiuit, devine, prin meritele fericitului
Petru, fără îndoială sfînt, după mărturia sfîntului Ennodius, episcop de Pavia, sprijinită de
mulţi sfinţi părinţi, precum se cuprinde în decretele fericitului papă Symmachus.
XXV. El poate să depună şi să reaşeze episcopi fără a întruni vreun sinod.
XXVI. Nu e socotit catolic cel ce nu e de acord cu biserica romană.
XXVII. El poate să dezlege pe supuşi de jurămîntul de credinţă faţă de cei nedrepţi.

(F. Pall, C. Mureşan, Crestomaţie,…, p. 124-126)