Voicu Dragoș-Ioan Anul III

Teologie Pastorală Grupa V

Autocefalie și autonomie internă

Canonul 34 Apostolic

„Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească
pe acesta drept căpetenie şi nimic mai important să nu facă fără părerea aceluia şi numai pe
acelea să le facă fiecare (episcop) câte se referă la eparhia lui şi la ţinuturile de sub stăpânirea
ei. Dar nici acela (protosul) să nu facă ceva fără părerea tuturor. Căci astfel va fi înţelegere şi
se va preamări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt”.

Canonul 9 Antiohia 341

,,Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe episcopul proestos din capitala
metropolă și care deține purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se
întrunesc din toate părțile toți cei ce au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta
să aibă precădere în cinste, și ceilalți episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul,
potrivit vechiului canon în vigoare al Părinților noștri, decât numai cele ce privesc fiecare
parohie în parte și ținuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire peste parohia
sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia și să aibe grijă de tot ținutul supus
cetății sale; așa ca să și hirotonească atât prezbiteri, cât și diaconi, și să dispună toate cu
judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă fără episcopul capitalei metropolei, nici
aceasta fără de socotința celorlalți.”

Canonul 35 Apostolic
„Episcopul sa nu îndrăznească să facă hirotonii îm afara eparhiei sale, în cetățile și în satele
care nu-i sunt supuse lui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviințarea celor care
stăpânesc cetățile sau satele acelea, să se caterisească și ei, și cei pe care i-a hirotonit.”

Autocefalia sau recunoașterea unei biserici este dată de către Biserica Patriarhiei
Constantinopolului. O biserica autocefală are la bază un Sfânt Sinod, care reprezintă
autoritatea supremă și canonică a unei biserici. Drepturile unei biserici autocefale: are propriul
sinod, alege proprii săi episcopi, inclusiv pe întâistătărorul ei, fără o confirmare externă a
vreunei patriarhii, înființează și organizează eparhii sau mitropolii, întocmește și promulgă
legi sau regulamente și reguli bisericești cu valabilitate pentru toate comunitățile bisericești
din jurisdicția sa, înființează instanțe canonice de judecată în vederea reglementării disciplinei
bisericești, sfințește Sfântul și Marele Mir, canonizează sfinți etc.

Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost recunoscută oficial de către Patriarhia

Ecumenică în anul 1885 iar rangul de Patriarhie l-a primit în anul 1925. Biserica Ortodoxă,
din punct de vedere administrativ, se defineşte ca o comuniune de Biserici locale, autocefale
şi autonome, ce păstrează o legătură dogmatică, canonică şi de cult. O Biserică autonomă este
acea Biserică locală care beneficiază de o independenţă administrativă în raport cu Biserica sa
mamă.

Canonul 34 apostolic face referire cum că toți mitropoliții și episcopii trebuie să cunoască pe
cel dintât dintre ei, în Biserica Ortodoxă Română dar și la celelalte patriarhii, cel dintâi este
patriarhul. Canonul prevede că nimic nu trebuie să se facă fără părerea și încuviințarea
patriarhului dar și invers, patriarhul să nu facă nimic fără de ceilalți episcopi, membri ai
Sfântului Sinod. Împărțirea teritorială la nivel de Biserică Patriarhală este:
patriarhie,mitropolie, arhiepiscopie și episcopie.

Prin autonomie internă, înțelegem împărțirea teritorială administrativă și juridică a eparhiilor,

care la rândul lor, mai multe eparhii adunate formează o mitropolie, în cazul Bisericii
Ortodoxe Române mitropoliile sunt localizate pe regiuni ale țării dar și în diaspora. În
Biserica Ortodoxă Română sunt 6 mitropolii, 12 arhiepiscopii și 15 episcopii.

Astfel vedem în Canonul 9 de la Antiohia cum că episcopii din fiecare eparhie trebuie să
recunoască pe episcopul ,,proestos” adică cel mai mare din acea ,,metropolă” sau mitropolie.
Episcopii sunt autonomi sau independenți în conducerea eparhiilor lor și fiecare îsi poarte
exercita dreptul de cârmuire a eparhiei proprii. Astfel canonul 35 apostolic interzice cu
desăvârșire amestecul vreunui episcop într-o altă eparhie, altfel el se va caterisi. Sunt situații
când vreun episcop vrea să săvârșească vreo lucrare pe teritoriulaltei eparhii, dar în acest caz
el trebuie să primească binecuvîntare de la chiriarhul locului . Cel ce nu respectă aceste
rânduieli, atât cu privire la hirotonie dar și la alte lucrări, să fie caterisit iar aceeași pedeapsă o
vor avea și cei ce au fost hirotoniți de el în teritoriu străin să fie caterisiți. Această normă sau
regulament este valabilă pentru toți ierarhii întâistătători din fruntea patriarhiilor, mitropoliilor
și arhiepiscopiilor.