Cursul nr. 2.

IMPORTANŢA FACTORILOR INDIVIDUALI PSIHOLOGICI PENTRU

CREATIVITATEA ORGANIZAŢIONALĂ

În această primă categorie, a factorilor psihologici sunt incluşi factori intelecuali şi

nonintelectuali, pe care îi vom prezenta, pe rând, în continuare.
1. Factori intelectuali care includ trei dimensiuni: gândirea divergentă, gândirea
convergentă, stilul perceptiv (aprehensiunea).
Gândirea divergentă ca noţiune psihologică a fost intordusă de J. P. Guilford, prin
modelul tridimensional al intelectului, fiind o dimensiune din categoria operaţiilor şi
descrisă ca fiind o gândire de tip multidirecţionat, care include aptitudinile: fluiditate,
flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitatea, redefinirea.
- fluiditatea reprezintă volumul şi rapiditatea debitului asociativ, sau numărul de
răspunsuri obţinut; formele fluidităţii pot fi: verbală, ideaţională, asociativă,
expresională;
- flexibilitatea este aptitudinea de restrucurare a demersurilor gândirii în raport de
noile cerinţe sau de varietatea răspunsurilor formulate, presupunând apelul la
centrări şi decentrări succesive; formele acestei aptitudini pot fi spontană, când
restructurarea apare ca urmare a iniţiativei subiectului, sau adaptativă când este
dirijată din exterior; Al. Roşca îl consideră ca fiind factorul cel mai important
pentru creativitate;
- originalitatea este abilitatea unui subiect de a da răspunsuri neobişnuite,
neuzuale, cu o frecvenţă statistică redusă. Dar originalitaea nu este dată doar de
raritatea răspunsurilor, ci şi de relevanţa sau de corespondenţa cu cerinţele
realităţii, după cum arăta F. Baron.
Evaluarea originalităţii poate fi realizată fie în mod obiectiv, prin prelucrări
statistice, fie în mod subiectiv, prin aprecierea unor evaluatori.
M. Bejat crede că originalitatea este o rezultantă a următorilor factori:
independenţa în gândire, imaginaţia creatoare, trăsături de personalitate
(susţinerea propriilor opinii nonconformiste) (M. Bejat, 1971);
- elaborarea este acţiunea propriu-zisă de producere a unor soluţii inedite;
- sensibilitatea faţă de probleme, ca abilitate de identificare a problemelor;
- redefinirea este capacitatea de folosi obiectele în modalităţi neuzuale.
Între aceste componente ale gândirii diveregente relaţiile ce se stabilesc sunt de
intercorelaţie, şi atunci când este cazul, de compensaţie.
Gândirea convergentă are rolul ei, de asemnea, în derularea demersului creativ,
întrucât reprezintă principalul mijloc de asimilarea a informaţiilor, esenţial pentru
asigurarea unui nivel corespunzător mecanismului creativ.
Aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectului care
reflectă modalitatea de reacţie a proceselor cognitive la problemele ce urmează a fi
rezolvate. M. Bejat crede că indivizii înalt creatori sunt sintetico-analitici.
2. Factori nonintelectuali menţionaţi în literatura de specialitate sunt motivaţia,
caracterul, afectivitatea, temperamentul, rezonanaţa intimă.
Motivaţia este esenţială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea,
susţinând efortul creatorului. Dintre formele motivaţiei, cea intrinsecă este foarte
importantă pentru demersul creator, deşi T. Amabile crede că şi motivaţia extrinsecă are
rolul ei, mai ales pentru sarcinile pe termen lung.
 Vasile Pavelcu sintetizează importanţa motivaţiei pentru creativitate astfel:
“Înţelegerea actului creatot nu se poate dezvălui decât în contexrul şi dinamica
motivaţională a personalităţii.” (V. Pavelcu, 1974)
Caracterul este stimulator pentru creativitate prin următoarele tipuri de trăsături
caracteriale: puterea de muncă, pereseverenţa, răbdarea, conştiinciozitatea, iniţiativa,
curajul, încrederea în sine, indepenedenţa, nonconformismul, capacitatea de asumare a
riscului (A. Munteanu, 1994). A. Roe crede că o trăsătură comună a creatorilor, indiferent
de dmeniul în care crează, este tenacitatea în muncă.
Afectivitatea asigură energizarea şi valorificarea dimensiunilor caracteriale, a celor
cognitive, a aptitudinilor speciale, aşa cum arăta şi R. Zazzo.
Temperamentul nu este un factor ce diferenţiază indivizii creativi de cei mai puţini
creativi, deci nu putem vorbi de existenţa unui tip temperamental nepotrivit pentru
creativitate, ci poate exista o adecvare după natura domeniului respectiv. Al. Roşca credea
că temperamentul influenţează mai ales stilul activităţii creatoare, continuu sau în salturi,
care poate influenţa productivitatea şi eficienţa (Al. Roşca, 1972).
Rezonanţa intimă este un factor stilistic al personalităţii, ce reprezintă modul în care
experienţele trăite se reflectă la nivel individual, şi cele două categorii care pot exista sunt
tipul centripetal, care este orientat spre propria interioriate, şi tipul centrifugal, orientat spre
mediul exterior. M. Bejat a constatat că persoanele înalt creative sunt, în general, ambiegal
orientate.
3. Aptitudinile speciale. În cadrul potenţialului creator putem distinge două
dimensiuni majore, potenţialul creativ general şi cel specific, constituit dintr-un ansamblu
de însuşiri care ce permit obţinerea unor performanţe în domenii cum sunt: arta, literatura,
ştiinţa, tehnica. Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelelor superioare ale
creativităţii, cel inovativ şi emergentiv, prin direcţionarea, specializarea şi susţinerea
potenţialului creativ general.
Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării, cu ponderi variabile
a următoarelor componente:
- senzoriale (acuitate vizuală, auditivă);
- psihomotrice (dexteritate manuală, coordonare oculo-motorie);
- intelectuale (inteligenţa);
- fizice (forţa fizică, memoria chinestezică).
În continuare vom prezenta câteva aptitudini speciale, implicate în diferite domenii
de activitate, cu prezentarea dimensiunilor, componenetelor implicate la fiecare din ele, a
căror cunoaştere este esenţială pentru demersurile educative, pentru dezvoltarea şi
stimularea creativităţii.
Aptitudinea organizatorică sau de conducere este definită de V. Oprescu astfel: “o
însuşire ccomplexă a personalităţii, ce constă într-un ansamblu de procese şi calităţi ale
omului care-i asigură acestuia posibilitatea de a-i mobiliza pa alţi oameni pentru
îndeplinirea în comun şi cu randament calitativ-cantitativ superior al unei activităţi” (V.
Oprescu, ). Calităţile pe care le reuneşte această aptitudine sunt următoarele:
- trăsături volitiv-caracteriale: conştiinţa responsabilităţii sociale, iniţiativă,
capaciatatea de risc, capacitatea de a depăşi greutăţile, exigenţa faţă de sine şi
faţă de alţii, spirit de răspundere, principilaitate, fermitate, corectitudine,
sinceritate, modestie.
- calităţi intelectuale: inteligenţă, spirit critic şi autocritic, capacitatea de
clarificare şi coordonare, capacitatea de predicţie a consecinţelor unei acţiuni,
capaciatatea de cunoaştere a oamenilor;
- trăsături afective: dragoste faţă de muncă, capaciatea de a se entuziasma şi a-i
mobiliza pe alţii, capacitatea empatică;
 - structura temperamentală: se consideră că sangvinicul poate fi mai potrivit
pentru funcţii de conducere, prin calităţile sale: forţă psihică, echilibru,
mobilitate psihofizică, adaptabilitate la situaţii noi, sociabilitate, optimism, din
care poate rezulta un stil democratic de conducere;
- extraversiunea, importantă prin calităţi cum sunt dinamismul, sociabilitatea;
- trăsături fizice care pot favoriza: înfăţişarea agreabilă, talia înaltă.
Aptitudinea matematică desemnează un ansamblu de însuşiri care asigură
desfăşurarea, cu succes, a activităţii în domeniul matematicii. În privinţa vârstei, se
consideră că această aptitudine se cristalizează la nivelul gimnaziului şi se afirmă plenar în
liceu. Calităţile relevante pentru această aptitudine sunt:
- factori intelectuali: dimensiuni ale gândirii (capacitatea de abstractizare, de
generalizare, originalitate, fluenţă, capacitatea de problematizare, viziumne
spaţială, analiză critică), atenţie, memorie, mai ales logică;
- factori nonintelectuali: interes şi pasiune pentru matematică, putere de muncă,
perseverenţă.
Aptitudinea pedagogică este consecinţa interiorizării acţiunii educative, în care sunt
incluse trăsături psihologice, psihopedagogice, psihosociale (A. Munteanu, 1994). În acest
sens, este relevantă opinia lui C. Noica: “O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o
absurditate. Cred că am găsit un motto pentru şcoala mea: Nu se ştie cine dă şi cine
primeşte.” Calităţile specifice aptitudinii pedagogice sunt:
- ştiinţifice;
- psihopedagogice;
- psihosociale.
Aptitudinea muzicală, implică nivele superioare la simţul ritmului, al înălţimii şi
intensităţii sunetului, al timpului. Calităţile necesare pentru structurarea acestei aptitudini
sunt:
- intelecuale: inteligenţă, imaginaţie;
- calităţi psihofizice: discriminarea auditivă şi anumite funcţii motorii.
Aptitudinile pentru desen şi pictură implică mai ales factori psihofiziologici:
acuitatea vizuală, abilitatea manuală. Componenetele esenţiale ale aptitudinii artistice ar fi
următoarele:
- fixarea rapidă, precisă şi durabilă a imaginii vizuale a obiectelor;
- tendinţa de percepere a întregului, cu o înclinare mai redusă spre analiză;
- aprecierea corectă a abaterii liniilor de la verticală sau orizontală;
- aprecierea sau reproducerea corectă a proporţiei obiectelor;
- aprecierea sau judecata artistică (capacitatea de a distinge între copia şi
originalul unui tablou).
Aptitudinea literară este interesant descrisă de Tolstoi, care credea că în scriitor
trebuie să se întâlnească trei persoane: gânditorul, care ridică o problemă importantă din
punct de vedere social, artistul care pune ideea în imagini artistice, criticul care analizează
intenţia operei şi realizarea, obiectivarea ei.
Componentele aptitudinii literare sunt:
- observaţia, îi permite autorului să reflecte esenţialul, şi are un caracter
empatetic;
- exigenţa faţă de sine;
- responsabilitatea faţă de oameni şi societate;
- convingeri morale puternice.
Aptitudinea tehnică sau mecanică este utilă mai ales pentru invenţii şi este
constituită din următoarele componente:
- vizualizarea relaţiilor spaţiale, bi sau tridimensional;
- înţelegerea de tip tehnic (identificarea principiilor operaţiilor mecanice);
- dexteritatea manuală;
- informaţia tehnică.

Bibliografie

1. Bejat, M., Factorii individuali şi psihosociali ai creativităţii în Creativitatea în

ştiinţă, tehnică şi învăţământ, coord. M. Bejat, E.D.P., Bucureşti, 1981;
2. Cosmovici, A., Psihologie genrală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
3. Guilford, J.P., The Nature of Human Intelligence, mcGraw Hill Book Company,
New York, 1967;
4. Munteanu, A., Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timişoara, 1994;
5. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001;
6. Roşca, Al, Creativitatea, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1972;
7. Roşca, Al, Creativitatea generală şi specifică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981.