Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PREDAREA DIFERENŢIATĂ
INTRODUCERE
În ceea ce priveşte inteligența , ea este definită ca fiind facultatea de a descoperi proprietățile
obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a
rezolva probleme noi. Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin
modul în care se comportă.
Termenul de inteligență prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural şi consacrat în
literaturǎ de Cicero, caracterizează sub diverse unghiuri, puterea și funcția minții de ,,a stabili legături”
și ,,a face legǎturi” între ,,legături”, ceea ce reunește două sensuri: cel de ,,a discrimina” și ,,a lega, a
culege, a pune împreună”.
Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodată, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a ceea
ce a devenit obiect al științei) să beneficieze de o definiție clasică, prin delimitǎri de gen proxim și
diferențǎ specificǎ.
În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și
ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale
(Paul Popescu –Neveanu,1978, Dicționar de psihologie,).
John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: " o entitate este inteligentă dacă are
un model adecvat al lumii , dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi varietăți de
întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea exterioară când are
nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute de obiectivele sale și
permise de posibilitățile sale fizice".
Constantinescu C. folosește următoarea definiție : „Inteligența reprezintă capacitatea de
manipulare și operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice si abstracte”. A nu se confunda
inteligența cu inteligența emoțională, care reprezintă „capacitatea de a conștientiza și înţelege
propriile emoții şi ale celor din jur și de a le gestiona şi folosi cu rezultate pozitive”. Inteligența se
măsoară prin coeficientul de inteligență (IQ), iar inteligența emoțională și competențele ce sunt
componente ale acesteia (cum sunt empatia sau capacitatea de lider), sunt măsurate de coeficienți
emoționali (EQ)
CUPRINS
Inteligenţa este definită de Howard Gardner ca ,,o cale prin care un individ poate să îşi
rezolve problemele de viaţă reală, abilitatea de a crea sau de a oferi un produs sau serviciu, potenţialul
de a găsi sau de a crea soluţii care să faciliteze achiziţia de cunoaştere nouă”
El susţine şi insistă asupra faptului că inteligenţa nu trebuie concepută ca un construct
unidimensional, ci ca o serie de nouă inteligenţe independente. Această perpsectivă permite
individului să „manifeste transformările şi modificările percepţiilor individuale” şi să „recreeze
aspecte ale propriilor experienţe”.
Cele nouă tipuri de inteligenţă originale sunt:
- Inteligenţa verbal sau lingvistică
- Inteligenţa logică sau matematică
- Inteligenţa vizuală sau spaţială
- Inteligenţa corporală sau kinestezică
- Inteligenţa muzicală sau ritmică
- Inteligența intrapersonală sau inteligenţa autocunoaşterii
- Inteligența interpersonală sau inteligenţa interacţiunilor sociale
- Inteligenţa naturalistă sau inteligenţa tiparelor, regularităţilor şi a comportamentelor
- Inteligenţa existenţială
Fiecare dintre acestea are un sistem propriu de simboluri și corespunde unei anumite părți ale
creierului, care controlează inteligența respectivă.
Inteligenţa naturalistă – este sesizabilă la copiii care învaţă cel mai bine prin contactul direct
cu natura. Pentru aceştia, cele mai potrivite lecţii sunt cele din aer liber. Acestor elevi le place să
alcătuiască proiecte la ştiinţe naturale, cum ar fi observarea păsărilor, alcătuirea insectarelor, îngrijirea
copacilor sau a animalelor. Ei preferă ecologia, zoologia, botanica (Gardner, 1994).Cel mai probabil,
au deja un animal de companie sau şi-ar dori foarte mult unul.
Armstrong (2000) a argumentat că este deosebit de benefic pentru acest tip de elevi să-şi poată
folosi inteligenţa într-o mai mare măsură în cadrul şcolii. Aşadar, este sarcina şcolii să „aducă” natura
în clase şi în alte spaţii de învăţământ.
Copiii cu inteligenţa naturalistă ridicată învaţă cel mai bine din contactul direct cu natura. Le
place să stea în aer liber, să călătorească şi să studieze natura, să ordoneze şi să clasifice elemente
din natură, să facă proiecte la ştiințe naturale. Când cresc aleg de obicei sa fie ecologişti, zoologi,
botanişti, geologi.
Inteligenţa existenţială - este abilitatea de localizare a unei persoane in « cele mai indepartate
colturi ale cosmosului – infinitul si infinitezimalul». Printre exemplele oferite de Gardner se numara
capacitatea de a intelege semnificatia vietii, rostul mortii, soarta ultima a lumilor fizice si psihologice
si experienţa iubirii cosmice, necondiţionate. Cu alte cuvinte, este capacitatea de a înţelege şi explica
universul in general şi existenţa umană în special. Se regăseşte în cazul filozofilor, preoţilor, teologilor
în general.
Acest tip de inteligenţă se dezvoltă în timp şi practic este o îmbinare în doze mai mari sau mai
mici a celorlalte, plus încă ceva ce luăm din experienţa noastră de viaţă. Probabil abia spre
adolescenţă când sunt în căutarea sensului vieţii si a identităţii personale, „copiii” vor începe să îşi
pună întrebări existenţiale.
Individualizarea învăţării
“Individualizarea” defineşte acţiunea de adaptare a procesului didactic la particularităţile
individuale ale copiilor.Învăţământul modern are în vedere faptul că:
fiecare elev/preşcolar este unic şi are o individualitate proprie;
fiecare elev/preşcolar doreşte să se simtă respectat;
nu pretinde atitudini şi comportamente similare din partea tuturor elevilor/preşcolarilor;
respectă diferenţele individuale;
CONCLUZII
În stilul său inconfundabil , bazat pe o frazare muzicală a textului , Haward Gardner propune
dezbaterea educaţiei în prezent şi viitor. El ne vorbeşte despre tipurile de inteligenţă , centrarea
educaţiei pe o înţelegere aprofundată a disciplinelor şcolare şi a interacţiunilor dintre ele, prezintă
exemple concrete de organizare a predării şi a învăţării pentru a optimiza organizarea minţii şi gândirii
precum şi metodologii de aplicare a teoriei la învăţarea de cunoştinţe , valori şi atitudini.
Profesorul H.Gardner îşi doreşte doar să readucă în educaţie ceea ce este frumos ,adevărat şi
bun. Face acest lucru cu mijloacele pedagogiei şi psihologiei moderne .
Impactul tot mai larg al teoriei inteligenţelor multiple printre educatori arată că practica îşi
creează mijloacele de aplicare chiar dincolo de intenţiile autorului teoriei.
Teoria inteligenţelor multiple are implicaţii care trec mult dincolo de domeniul educaţional. Ea
poate ajuta indivizi ,echipe şi organizaţii să folosească mai eficient capitalul uman într-un mediu tot
mai complex. Din perspectiva acestei noi teorii aş face o paralelă între învăţarea modernă şi cea
tradiţională.Aplicând “teoria inteligenţelor multiple în tratarea diferenţiată a copiilor, ne va fi mult mai
uşor să atingem performanţe. Vom putea desfaşura activităţi de calitate , deoarece copiii participa la
propria formare, conform intereselor personale.
BIBLIOGRAFIE