Comunicarea prin culoare.

Roşu

Diana Brade, masterandă

Universitatea de Vest din Timişoara
diana_brade@yahoo.com

„Dintre toate calităţile,

despre culoare este cel mai dificil de vorbit.”

Aristotel
1. Definirea termenilor

COMUNICÁRE, comunicări, s.f. Acţiunea de a comunica ci rezultatul ei.

1. Înştiinţare, ştire, veste; raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de
specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică. – V. comunica.1
CULOÁRE, culori, s.f. 1. Totalitatea radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe
care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul
colorat ale corpurilor. Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului
radiaţiilor luminoase (spre infraroşu). Culoare rece = culoare aflată în cea de-a doua
jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală =
fiecare dintre culorile (roşu, galben şi albastru) care nu pot fi obţinute prin amestecul
altor culori. Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentaţie neagră, galbenă
etc. Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arăta bine. A-şi pierde culoarea = a)
(despre faţa omului) a deveni palid; b) (despre ţesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a
descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. Culoare locală = trăsăturile caracteristice
ale unei ţări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică =
evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică =
apartenenţă la un partid politic. 3. Substanţă întrebuinţată pentru a vopsi, a picta etc.,
materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărţile de joc
după culoare (1) şi forma punctelor. [Var.: coloáre s.f.] – Din lat. color, -oris, fr.
couleur.2

2.Culoare şi comunicare

Culoarea este o trăsătură fundamentală a universului în care ne desfăşurăm

activitatea, scopul lucrării de faţă fiind acela de a face un elogiu culorii. Indiferent că
privim o pictură, alegem să ne îmbrăcăm într-un anume fel, ne alegem felul în care arată

1
***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p.179
2
Ibidem, p. 217
mediul în care trăim, preferăm o anumită mâncare, culoarea este o prezenţă permanentă,
chiar dacă, de multe ori, nici măcar nu o conştientizăm alături de noi, fiind atât de
obişnuiţi să ne înconjoare. Culorile ne pot da într-un mod foarte simplu acea stare de
confort mult dorită, ne ajută să ne cunoaştem propria personalitate, pătrunzând în
structura profunzimilor, ne ajută să ne exprimăm mai bine, ne orientează spre o
rearmonizare cu ceea ce suntem sau vom deveni. Aşadar, culoarea devine în primul rând
o formă de comunicare, înlocuind de cele mai multe ori limbajul.
Cu siguranţă, despre culoare, ca formă de comunicare, se mai pot afirma sau
infirma multe, cuvântul în sine reuşind să provoace, în primul rând, incitare.
3.Vopsitul părului
Deşi pare neverosimil, vopsitul părului nu este un obicei chiar atât de recent precum
s-ar putea crede. Simion Florea Marian dedică vopsitului părului întreg capitolul VII al
cărţii sale, intitulat Cănitul părului. Motivele identificate de autor pentru care oamenii
recurg la colorarea părului sunt albirea prematură a firelor de păr („Părul capului şi l-au
cănit acei pe care firele albe i-au înspăimântat şi le-au arătat prea devreme, întâi, cârja
bătrâneţii, şi apoi, apropierea morţii timpurii”)3, teama de a nu fi consideraţi bătrâni
(„Unii şi-au cănit părul capului – bărbaţii şi femeile – precum şi al musteţilor şi al barbei
– la bărbaţi – ca să nu pară prea bătrâni şi ca să nu fie luaţi în râs.”)4, dar şi pentru
intensificarea sau modificarea culorii părului („Căneala s-a întrebuinţat totuşi şi pentru
închiderea unei colori roşcate a părului, pentru roşcarea lui ş.a.”)5. Dar ce comunicau
oamenii din acele vremuri prin părul vopsit, care este impresia pe care o creau celorlalţi?
Se pare că nu erau priviţi în cel mai favorabil mod cu putinţă, deoarece erau consideraţi
frivoli („Cei ce-şi cănesc părul sunt socotiţi ca nişte firi uşuratece”)6 sau că nu respectă
normele bisericeşti(„Alţii cred că prin cănirea părului se săvârşeşte chiar un păcat”)7.
Pentru vopsirea părului existau diverse reţete destul de complicate în a căror compoziţie
se utilizau plante, nisip, var, cenuşă sau piatră vânătă.

Astăzi, metodele aplicate pentru vopsirea părului sunt foarte simple şi accesibile.
Motivele pentru care se apelează la acestea depăşesc vertiginos scopurile pur practice de
acoperire a părului alb, vopsirea părului constituindu-se azi ca o adevărată artă. Femeile,
în special, apelează la această tehnică de înfrumuseţare, dezvăluindu-şi prin culoarea
pentru care au optat tipul de personalitate. Roşul este culoarea cel mai rar

întâlnită în tipurile de păr; de fapt, roşcaţii adevăraţi constituie doar aproximativ 2% din
populaţia globului (dacă ţinem cont că în Africa şi Asia nu s-au pomenit nativi roşcaţi). O
persoană cu părul roşu atrage inevitabil atenţia şi, din punct de vedere antropologic, roşul
semnifică excitaţia sexuală, iar asocierea cu focul intensifică percepţia sexualităţii.
Şatenele sunt foarte dinamice, energice şi harnice şi foarte prietenoase, sugerând tandreţe
şi blândeţe.

3
S. Fl. Marian, T. Pamfile, M. Lupescu, Cromatica poporului român, Editura Saeculum, Bucureşti 2002,
p. 197
4
Ibidem
5
Ibidem
6
Ibidem
7
Ibidem
 4. Vopsitul ouălor

Încă din cele mai vechi timpuri, obiceiul de a colora ouăle este foarte cunoscut la
multe popoare. În România, această datină se practică în preajma sărbătorilor pascale, iar
în alte părţi şi la Ispas sau la Rusalii. Astăzi, ouăle simbolizează mormântul purtător de
viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi. De
aceea, de Paşti, când sparg ouăle prin ciocnire, dar şi când se întâlnesc unii cu alţii,
creştinii îşi spun: "Hristos a înviat! Adevărat a înviat!". Aceste formule se folosesc numai
40 de zile, până la Înălţarea Domnului.

De-a lungul timpului, oamenii au căutat diverse explicaţii pentru motivul colorării
ouălor plăsmuindu-se astfel diverse legende8:

1. Ouăle roşii sunt simbolul sângelui genuin al Domnului, vărsat pentru

mântuirea semenilor.
2. Ouăle roşii perpetuează ouăle date de Maria Magdalena oamenilor cu
spusa „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat că a înviat!”.
3. O pilăriţă nu a crezut în învierea Domnului, iar la afirmaţia apostolilor
ea a răspuns că aşa cum nu sunt ouăle din coşul ei roşii, aşa nu a înviat
Hristos şi pe dată acestea s-au înroşit.
4. Pe când Simion mergea la câmp având în desagă o pâine şi ouă albe, l-a
ajuns Hristos care îşi ducea crucea în spate. Simion l-a ajutat să-şi care
crucea până a ajuns la ogorul lui, după care i-a înapoiat-o lui Hristos.
Peste ceva vreme s-a pus să mănânce, când a observat că ouăle erau
roşii; de atunci se păstrează obiceiul.
5. Ouăle se vopsesc roşii de când, după Înviere, Hristos a binecuvântat
găinile.
6. Aflând de Învierea Domnului, o copilă a pornit să o anunţe pe mama ei.
Pe drum s-a întâlnit cu nişte evrei care nu au crezut-o şi i-au spus că
atunci când va învia Hristos ouăle pe care le avea fetiţa la ea se vor
înroşi şi ouăle s-au înroşit.
7. Ouăle roşii le perpetuează pe cele cu care s-a trezit în mâini fiecare
copil la Învierea Domnului.
8. Sunt ouăle din coşul Maicii Domnului care au stat sub crucea pe care
era răstignit Hristos şi care au fost picurate de sânge.

Astăzi, culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe
cruce pentru mântuirea lumii. Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici bine
stratificată în timp şi cunoscută iniţiaţilor. Roşu - simbol al sângelui, al soarelui, al
focului, al dragostei şi al bucuriei de viaţă; Negru - absolutism, statornicie, eternitate;
Galben - lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate; Verde - reînnoirea naturii,
prospeţime, rodnicie, speranţă; Albastru - cer, sănătate, vitalitate; Violet - stăpânire de
sine, răbdare, încrederea în dreptate.

8
S. Fl. Marian, T. Pamfile, M. Lupescu, Op. cit., p. 210-212
 5.Abordare etajată a simbolismul culorilor

Relevante în demersul abordării culorilor sunt cele şapte9 niveluri diferite ale
omului şi ale cunoaşterii pentru o abordare multilaterală din perspectiva unor domenii de
interes cât mai diverse. Ivan Evseev afirmă în lucrarea sa Enciclopedia semnelor şi
simbolurilor culturale că „în toate culturile lumii, culorile şi combinaţiile lor se constituie
în limbaje simbolice, având o semantică extrem de diversificată. Simbolismul culorilor
are o fundamentare optică, o întemeiere psihologică şi una legată de tradiţia culturală,
care pune în relaţie culorile spectrului cu alte sisteme de semne şi de valori, relevante în
viaţa spirituală a colectivităţii umane.” 10 Cel mai perceptibil caracter al simbolismului
culorilor rămâne însă universalitatea sa, puterea de a se constitui în suport al gândirii
simbolice fără efort, fără delimitare geografică, la toate nivelurile fiinţei umane şi ale
cunoaşterii: cosmologic, mitologic, mistic, convenţional, psihologic, cromatologic, al
personalităţii.11În continuare, ne vom ocupa de culoarea roşu prin prisma acestor
aspecte.

a. Nivelul cosmologic

Unele culori simbolizează elementele, cum ar fi: roşul şi portocaliul simbolizează

focul, purtând semnificaţia unui element vital şi energetic, galbenul sau albul
simbolizează aerul, verdele şi albastrul – apa, în timp ce negrul sau cafeniul simbolizează
pământul. De asemenea, ele simbolizează spaţiul: roşul simbolizează dimensiunea
orizontală, mai deschis la răsărit, mai închis la apus. Sistemul astrologic al culorilor
conţine 12 semne de culori care guvernează cele 12 zodii12. În opinia lui Carole La Pan
„horoscopul culorilor este un sistem de predicţie a viitorului bazat pe vibraţiile lor, iar
aplicaţiile se întind asupra tuturor aspectelor care ţin de un individ: destin, şansă,
nenoroc.”13 Astfel, zodia Berbec are drept corespondent culoarea roşie, zodia Taur
corespunde culorii roşu-portocaliu, zodia Gemeni este asociată culorii portocaliu, zodia
Rac corespunde culorii portocaliu-verde, zodia Leu este guvernată de culoarea galben,
zodia Fecioara de culoarea galben-verde, pentru zodia Balanţă avem culoarea verde,
respectiv verde-albastru pentru zodia Scorpion, zodiei Săgetător i se asociază albastru,
pentru zodia Capricorn culoarea albastru-violet, zodiei Vărsător îi este atribuită culoarea
violet, în timp ce zodia Peşti primeşte asocierea violet-roşu.

Sistemul astrologic al culorilor ne permite să descoperim influenţa culorii care ne

guvernează zodia; cu ajutorul culorilor putem să ne cunoaştem mai bine, în profunzime,

9
Cifra şapte este deseori este un corespondent pentru cele şapte culori ale curcubeului, şapte note
muzicale, şapte zile ale săptămânii, cei şapte ani de-acasă, şapte sunt planetele, sferele ceresti si gradele
perfectiunii, dar si pacatele capitale.
10
Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 1999, p.
127
11
Revista Română de Semio-Logică (pe Internet), nr. 2, Amalia Andronic, Comunicarea cromatică
din perspectivă semiotică, Editura Universităţii "Ştefan cel Mare", Suceava, 2006, p.93-106
12
Carole La Pan, Magia culorilor: iniţiere în cromoterapie, Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 143-152
13
Ibidem
propria noastră personalitate şi pe această bază să tragem concluzii importante asupra
comportării noastre viitoare.

b. Nivelul mitologic. Religie şi culoare

Culorile au şi un simbolism de ordin religios, uşor de regăsit şi în alte tradiţii şi
credinţe. Astfel, în tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei
necreate. La rândul său, Newton constata şi el că manifestarea culorii este în strânsă
legatură cu lumina, că „lumina este compusă din imagini colorate”14. Consideraţiile
asupra divinităţii şi luminii au ajuns evolutiv până la a asimila (fără o regulă absolută)
culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roşie Sfântului Duh. Astfel, au
apărut şi unele interpretări de „asimilare” tehnică, cum ar fi: verdele asimilat vieţii şi
speranţei, albul asimilat credinţei şi castităţii, roşul – dragostei, negrul – căinţei şi
apropiatei judecăţi. Pentru Filon din Alexandria, universul este constituit din patru culori
de bază: albul este pământul, verdele este apa, violetul este aerul, roşul este focul. În
Africa, culoarea este, de asemenea, un simbol religios, încărcat de sens şi putere. Roşul
este culoarea sângelui şi, prin asociere, culoarea vieţii. Tinerele mame, tinerii iniţiaţi sau
oamenii maturi, în timpul riturilor diverselor anotimpuri, se împodobesc cu roşu.
c.Nivelul mistic
În tradiţiile islamice, simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului
şi credinţelor magice. Nu întâmplător, verdele este considerat a fi culoarea apei aşa cum
roşul, culoare a focului şi a sângelui, este considerat pretutindeni ca fiind simbolul
fundamental al principiului vital, al forţei şi strălucirii lui. În operele sale de artă, pictorul
Van Gogh a simţit pregnant legatura între roşu şi verde afirmând: „Am vrut sa exprim cu
roşul şi cu verdele groaznicele pasiuni omeneşti”15.
Misticii arabi au afirmat că au văzut cele şapte ceruri care se înalţă peste sferele
pământului, apei, aerului şi focului:
a) Cerul Lunii;
b) Cerul lui Mercur;
c) Cerul lui Venus;
d) Cerul Soarelui;
e) Cerul lui Marte, cer creat din lumina judecăţii, are culoarea roşu sângeriu;
f) Cerul lui Jupiter;
g) Cerul lui Saturn.
d. Nivelul convenţional. Simbol şi culoare
De la cele şapte ceruri trecem la omul interior şi cele şapte culori ale organelor
fiziologiei subtile: lumina corpului ( Adam) este de culoare gri ca fumul, batând în negru;
cea a sufletului vital (Noe) este de culoare albastră; cea a inimii (Avraam) este de culoare
roşie; cea a forului intim (Moise) este albă; cea a spiritului (David) este de culoare
galbenă; cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos, cea a centrului divin
(Mahomed) este verde strălucitor, culoarea verde considerată a fi cea mai
corespunzătoare secretului Misterului Misterelor.
Şi europenii au dezvoltat o variantă de interpretare a culorilor. Cel mai bine precizat
sistem este cel masonic unde albul corespunde Înţelepciunii, Harului, Victoriei; roşul

14
Newton, apud Goethe, Teoria culorilor, Editura Princeps, Iaşi, 1995, p. 248
15
Mihăilescu, Dan, Limbajul culorilor şi al formelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1980,
p. 91
corespunde Inteligenţei, Rigorii şi Gloriei; albastru corespunde Coroanei, Frumuseţii,
Fundamentului; negrul corespunde regatului.
e. Nivelul psihologic. Vise în culori
Visele, drept expresii semnificative ale subconştientului, reprezintă anumite stări
sufleteşti ale celui care visează şi exprimă diversele tendinţe ale pulsaţiilor psihice ale
celui care visează (exprimând principalele funcţii psihice ale omului – idei, sentimente,
intuiţie, senzaţie, legătura cu diverse energii etc.). Asocierile cele mai cunoscute sunt:
albastrul este culoarea cerului, a spiritului, pe plan psihic ea devenind culoarea ideii,
roşul este culoarea sângelui, a pasiunii, a sentimentului, galbenul este culoarea luminii, a
aurului, a intuiţiei, verdele este culoarea naturii, a creşterii, psihologic el indicând functia
senzaţiei, a realului, relaţia dintre cel ce visează şi realitate.
La fel ca şi imaginea în sine, culoarea reprezintă un simbol şi poate fi interpretată.
Cel mai adesea culoarea este consecinţa unei asocieri cu efectul pe care îl produce asupra
emoţiilor resimţite. Dacă putem identifica efectul unei culori asupra noastră, putem, de
asemenea, să înţelegem şi mesajul pe care ni-l trimite prin vis. Descifrarea culorilor din
vis „ne permite să ne dăm seama de sentimentele pe care le avem sau chiar să reflectăm
asupra unei probleme. De asemenea, ne mai oferă ocazia de a verifica dacă ceea ce
simţim corespunde cu ceea ce visăm.”16 Fiecare culoare are o latură pozitivă şi una
negativă, o singură interpretare dată culorii fiind practic imposibilă. Tâlcul din spatele
unei culori se bucură de mare forţă, la fel ca sentimentul din spatele unui vis. Dacă visul
este pur, bun, agreabil, în consecinţă vibraţia culorii este pozitivă şi invers. Urmărindu-ne
cu atenţie reacţiile fiziologice, putem decripta simbolul ascuns în spatele culorii. Visul
este profund afectiv, cel ce visează trăind intens emoţii de nelinişte, teamă ori bucurie.
Legile asociaţiei sunt atotputernice, de aceea se poate sări de la o scenă la alta. Dintr-o
dată apar alte locuri, alte persoane.
f.Nivelul cromatologic. Terapie prin culoare
Culorile nu sunt doar o încântare pentru ochi şi suflet. Folosite cu pricepere, ele
au puterile unui vraci nevăzut. Cu toţii folosim cromoterapia, alegând, conştient sau nu,
culorile care ne fac bine. Culoarea joacă un rol esenţial în sănătate. Aşa cum se ştie,
vibraţia este însăşi esenţa culorii. În calitate de culoare, de vibraţie, ea ajunge la
conştiinţă, datorită diverşilor centri glandulari. În acest sens, Dorothee Koechlin de
Bizemont17 ne prezintă culorile care corespund principalelor glande endocrine: roşu
corespunde gonadelor18, oranj corespunde celulelor Lyden19,, galben plexului solar20,
verde timusului21 , albastru tiroidei, indigo glandei pineale22, violet pituitarei23.La rândul
său, Carole La Pan24 identifică o corespondenţă între zonele corpului şi culoare:

16
Carole La Pan, Op. cit., p. 114
17
Dorothee Koechlin de Bizemont, Universul lui Edgar Cayce, Editura Saggitarius, Iaşi, p. 71
18
Glandă sexuală care produce gameţi şi secretă hormoni
19
Celulele lui Lyden sau Leydig, centrul echilibrului masculin-feminin, reprezintă un ansamblu de celule
secretoare de hormoni localizate sub ombilic şi deasupra gonadelor;
20
Plexul solar are drept corespondent suprarenalele; la rândul lor, suprarenalele reprezintă centrul nostru
emoţional, deoarece ele declanşează reacţii în plexul solar care se propagă în tot corpul;
21
Timusul corespunde inimii;
22
Glanda pineală este punctul de plecare pentru construirea embrionului în pântecele mamei;
23
Potrivit lui Edgar Cayce, pituitara este „cea mai înaltă glandă a corpului care este legată de lumină şi se
dezvoltă în tăcere”, glanda suverană a corpului ce are rol de declanşator;
24
Carole La Pan, Op. cit., p. 28
- Galben – splină, pancreas, vezică biliară;
- Verde – sistemul respirator, inimă;
- Roşu – sistemul circulator, rinichi, organe sexuale;
- Portocaliu – sistemul reproducător;
- Albastru – gât, tiroidă;
- Violet – creier, sistemul nervos. Violetul este recunoscut de toată lumea drept calmant
al stărilor de nervozitate şi un bun „încărcător de baterii”, în plan mental.
În India, proprietăţile terapeutice ale culorilor erau recunoscute de medicina
ayurvedică, o terapie naturistă veche de 5.000 de ani, care se ocupă de integralitatea
pacientului prin morfologia sa metabolică. Pietrele preţioase erau asociate culorii
planetelor, prin corelarea lor cu diferite boli. Aceste minerale erau folosite pentru a le
face pulbere, pacientului administrându-i-se „medicamentele colorate” obţinute. Medicii
ayurvedici considerau că pietrele preţioase emană aceleaşi radiaţii luminoase ca şi
planetele corespunzătoare lor. Aceste leacuri „miraculoase” continuă să fie folosite şi
astăzi.
Yanseyi este o formă de cromoterapie ce datează din China antică şi ale cărei baze
au fost stabilite de Împăratul Galben. Se poate observa în celebrul Tratat de medicină
internă al Împăratului Galben (Wang Ti Beijing Suwen) că fiecare dintre organele noastre
are drept corespondent o culoare şi un gust:
- Galben – splina şi gustul dulce;
- Verde – ficatul şi gustul acru;
- Negru – rinichii şi gustul sărat;
- Roşu – ficatul şi gustul amar;
- Alb – plămânii şi gustul acru.
Numeroase lucrări despre sănătate prezintă rezultatele extraordinare ale
cromoterapiei în dermatologie, traumatologie şi reumatologie. Această terapie energetică
este de un real folos şi în vindecarea disfuncţiilor sistemului nervos şi a stresului.
O altă modalitate de folosire a culorii în scopuri terapeutice este alegerea culorilor
în vestimentaţie. Culoarea hainelor, spun psihologii, ne trădează temperamentul şi modul
de a gândi. În acelaşi timp, însă, culoarea hainelor ne influenţează comportamentul,
raţionamentul şi nu în ultimul rând, anumite procese fiziologice. Aşadar, alegerea corectă
a nuanţei în care ne îmbrăcăm poate ameliora atât starea de spirit, cât şi problemele de
sănătate. Roşul este o culoare care pune în valoare şi atrage atenţia.
Există dieteticieni care afirmă că, în funcţie de culoare, alimentele pot îmbunătăţi
digestia, pofta de mâncare, dar şi starea de spirit. Pentru că, spun cromoterapeuţii, atunci
când mâncăm un anumit aliment, organismul nostru absoarbe nu numai substanţele
nutritive conţinute de acesta, ci şi energia culorilor lor. Totodată, afirmă specialiştii,
preferinţele noastre culinare, spun foarte multe despre noi. Spre exemplu, persoanele
agresive, dinamice, care nu se tem să ia viata în piept, sunt tentate să consume alimente
de culoare roşie (carne, salam, şuncă), în timp ce persoanele mai liniştite şi mai retrase
preferă alimentele de culoare verde, în special legumele.
Un alt aspect al cromoterapiei este şi alegerea culorii potrivite pentru mediul în
care trăim sau ne desfăşurăm activitatea profesională. Goethe iubea roşul şi albastrul,
motiv pentru care pereţii dormitoarelor sale erau acoperiţi de aceste două culori.
g.Nivelul personalităţii
 Încă din 1810, Goethe vorbea despre funcţia de apel de tip biologic, de existenţa
unor culori pozitive precum roşul, oranj, galben cu proprietăţi de excitare şi negative
precum albastrul sau purpuriul care induc anxietate. Studiile experimentale pe pacienţi cu
patologie organică arată că diferite fundaluri colorate produc efecte comportamentale
diferenţiate. De exemplu, fundalul roşu este trăit ca dezagreabil, neliniştitor, excitant,
chiar provocând ameţeală. Max Luscher (n. 1923 la Basel) creează un sistem interpretativ
original al personalităţii. Forma standard permite evaluarea normalităţii sau a
dezechilibrului între diferite funcţii ale personalităţii. Ca student, elaborează ceea ce va
constitui testul culorilor. La 24 de ani prezintă la Conferinţa Internaţională de Psihologie
de la Lausanne testul culorilor apreciat ca un „act genial”, ce va intra in istoria
psihologiei. Experimentează mult culorile pe condiţii umane de echilibru si dezechilibru.
Culoarea este pentru Carole La Pan o impresie pe care lumina o provoacă
ochiului, iar „atracţia pe care o avem faţă de o culoare sau alta este foarte elocventă,
fiind, de fapt, oglinda personalităţii noastre profunde. ”25 Cu ajutorul culorilor putem să
ne cunoaştem mai bine propria noastră personalitate pe această bază să tragem concluzii
importante asupra comportării noastre viitoare. Teoria personalităţii, elaborată de
profesorul Lüscher, îngăduie – prin testul culorilor – o interpretare simplă a stării de spirit
şi a comportamentului. Acest test cromatic, proiectiv verbal26, permite pe baza selecţiei în
ordine a preferinţei unui set de culori, o autocunoaştere adecvată a caracteristicilor de
personalitate. Relaţia profundă dintre culoare şi om concretizată într-o ierarhie a
preferinţelor cromatice ne furnizează informaţii importante despre complexa noastră
lume interioară. Prin testul culorilor se pot afla elemente care ne pot ajuta în numerose şi
diverse situaţii. Acesta poate fi folosit pentru a afla starea de creativitate a unei persoane,
starea de oboseală intelectuală sau de tracasare, felul în care este ea capabilă să abordeze
şi să rezolve problemele cu care vine în contact. Nivelul de comunicare, orizontul
interior, dorinţele neîmplinite sau consumurile psihice sunt alte aspecte pe care testul
culorilor ni le poate arăta rapid. O parte însemnată din subconştient este relevată cu fineţe
prin testul culorilor.
6. În publicitate
În publicitate, elementele ce ţin de forma de prezentare, cum ar fi mărimea,
culoarea şi ilustraţiile, vor avea o influenţă puternică atât asupra impactului reclamei, cât
şi asupra costului acesteia. O rearanjare minoră a elementelor în cadrul unei reclame
poate îmbunătăţi capacitatea ei de a atrage atenţia publicului. Reclamele de mari
dimensiuni se bucură de o mai mare atenţie din partea publicului, deşi nu întotdeauna
acest spor de atenţie este pe măsura diferenţei de cost. Înlocuirea ilustraţiilor alb-negru cu
ilustraţii color duce la creşterea eficienţei şi a costului reclamei. Dozând corespunzător
aportul relativ al diferitelor elemente ale reclamei, se poate ajunge la un mod optim de
realizare a acesteia. Noile cercetări privitoare la mişcările ochilor subiecţilor, cercetări
realizate prin mijloace electronice, au demonstrat că potenţialii clienţi pot fi duşi prin
"interiorul" unei reclame utilizând o amplasare strategică a elementelor dominante ale
acesteia.

25
Carole La Pan, Op. cit., p. 95
26
Cu ajutorul acestui test se „sondează” structurile profunde ale personalităţii, cu ajutorul explicaţiilor
verbale.
 În publicitate, la fel ca şi în alte domenii conexe, roşul atrage privirea, atrage
atenţia asupra produsului şi este o culoare frecvent folosită în reclame. Vom aduce ca
exemplu următoarele imagini:

www.iqads.ro

7.Concluzii
Acum, după ce am „gustat” din tot ceea ce înseamnă culoare şi beneficiile ei, ne
este greu să ne imaginăm o lume acromatică, o lume în alb şi negru fără a simţi tragic
această fundamentală schimbare. Trebuie să respectăm lumina, pentru că, aşa cum a
reieşit dintr-un dialog cu pictoriţa Sieglinde Bottesch citându-l pe Johannes Itten, culorile
sunt „copiii luminii”, sunt „lumină devenită muzică”. Muzica a fost întotdeauna
considerată ca fiind arta cea mai pură: în momentul Creaţiei, primul lucru care a fost creat
a fost sunetul, sunetul primordial. Prin aceasta, muzica produce un impact imediat asupra
sistemului subtil interior. Este foarte dificil să explici mental aceste lucruri. Nu
întâmplător, marii maeştri ai picturii vorbesc de "sonoritate", de "vibraţiile" emise de
anumite culori; ei au vorbit, de asemenea, despre forme, pentru a exprima mişcarea în
interiorul unităţii nedisociabile a tuturor lucrurilor. În timp ce muzica pătrunde în suflet
prin contact direct, nemijlocit, în cazul artelor vizuale, acestea trec mai întâi prin privire,
înainte de a atinge sufletul.
Culoarea are un grad de utilitate mai mare sau mai mic în funcţie de domeniile
luate în calcul (psihologie, arte plastice, arhitectură, literatură, publicitate, biologie,
medicină, arhitectură peisagistică, religie, sociologie, astrologie, design şi multe altele),
prezenţa ei în toate fiind un fapt constant.

Bibliografie:

Dorothee Koechlin de Bizemont, Universul lui Edgar Cayce, Editura Sagitarius, Iaşi,
1993
Evseev, Ivan, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord,
Timişoara, 2001
Goethe, J.W., Teoria culorilor, Editura Princeps, Iaşi, 1995
La Pan, Carole, Magia culorilor: iniţiere în cromoterapie, Editura Polirom, Iaşi, 2005
Marian, Simion Florea, Pamfile, Tudor, Lupescu, Mihai, Cromatica poporului român,
Editura Saeculum, Bucureşti, 2002
Mihăilescu, Dan, Limbajul culorilor şi al formelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1980
Revista Română de Semio-Logică (pe Internet), nr. 2, Amalia Andronic, Comunicarea
cromatică din perspectivă semiotică, Editura Universităţii "Ştefan cel Mare", Suceava,
2006
***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975