P. 1
4.Sistemul Nervos Central

4.Sistemul Nervos Central

5.0

|Views: 2,781|Likes:
Published by Tudorel Neacsu

More info:

Published by: Tudorel Neacsu on Oct 19, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/15/2013

pdf

text

original

ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos central uman reprezintă cea mai înaltă treaptă de organizare şi perfecţionare a ţesutului nervos din toată seria animală. În conflictul permanent dintre organism şi mediul ambiant în continuă modificare, sistemul nervos central s-a perfecţionat morfologic şi funcţional în raport cu necesităţile sporite de adaptare impuse de legile evoluţiei şi selecţiei naturale. Speciile, care nu au fost capabile să-şi creeze mecanisme de adaptare, nu au reuşit să elaboreze un răspuns adecvat şi eficient stimulilor nociceptivi din mediul extern, au dispărut. Perfecţionarea a constat în crearea de noi şi complicate circuite neuronale, de mecanisme de integrare a acestora şi de stocare a experienţei, de structuri care să elaboreze răspunsurile cele mai adecvate pe baza experienţei acumulate. Din punct de vedere morfologic complicarea s-a manifestat prin adăugarea în timp de noi etaje, diferite ca vârstă filogenetică. Aceste etaje sunt dependente unele de altele. Etajele superioare, filogenetic mai noi, au legături cu periferia numai prin intermediul etajelor inferioare, filogenetic mai vechi. Funcţiile principale ale sistemului nervos central, în ordinea apariţiei, sunt: 1- adaptarea la condiţiile în continuă schimbare ale mediului extern; 2 – menţinerea constantă a mediului intern; 3 – memoria şi inteligenţa, în sensul adaptării răspunsului la o situaţie nouă prin raportarea ei la experienţa trecutului, stocată în structurile sale; 4 – având la bază funcţia reflexă, stabileşte legătura organismului cu mediul în care activează şi se dezvoltă, realizând unitatea organism – mediu; 5 – coordonează activitatea organelor şi aparatelor corpului, realizând unitatea funcţională a organismului. Prin intermediul sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor şi sistemelor de organe într-un tot unitar. Sistemul nervos topografic se împarte în sistem nervos central şi periferic. Sistemul nervos central include encefalul şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde 12 perechi de nervi cranieni, 31 perechi de nervi spinali cu ramurile şi plexurile nervoase, ganglionii nervoşi formaţi de corpurile neuronilor, terminaţiile nervoase. Sistemul
– 332 –

nervos periferic conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile corpului. De aceea, sistemul nervos periferic este răspunzător de trimiterea semnalelor aferente şi eferente către şi dinspre sistemul nervos central. Semnalele, ce vin la sistemul nervos central, sunt numite aferente, iar cele ce pornesc de la sistemul nervos central către periferie – eferente. Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se diferenţiază în două porţiuni: sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic realizează, în special, inervaţia pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile centrale şi periferice. Divizarea menţionată a sistemului nervos este convenţională şi acceptată din considerente de ordin didactic, facilitând studierea şi înţelegerea anatomiei sistemului nervos. În structura sistemului nervos deosebim două componente: ţesutul nervos şi stroma conjunctivo-vasculară. Studiul ţesutului nervos este o problemă a histologiei, însă ne vom opri doar la datele generale necesare înţelegerii anatomiei funcţionale a sistemului nervos. Ca unitate morfofuncţională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni. neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morfologic. În alcătuirea unui neuron distingem corpul celular şi una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri: dendritele, prelungiri arborescente celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), prin care neuronul primeşte impulsuri nervoase, şi axonul, care funcţional este celulifug, prelungire unică a neuronului ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neu– 333 –

ronului către alte structuri. Axonul poate atinge lungimi de 1 m şi grosimi de 1 – 1,5 µ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron, formând sinapsă interneuronală, sau cu muşchiul striat prin placa motorie. Dendritele şi axonii constituie căi de conducere nervoasă fie în nevrax (de la măduva spinării până la cortex şi invers), fie constituie nervi extranevraxiali. Ca formă şi dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiţi: de la neuroni mici de 5 – 7 µ (stratul granular din cerebel), până la neuroni giganţi – 130 – 150 µ (celulele piramidale Betz din cortexul cerebral şi celulele coarnelor anterioare ale măduvei spinării). Forma neuronilor este variabilă: stelată, sferică sau ovală, piramidală şi fusiformă. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi (fig. 184): - unipolari (celulele cu conuri şi bastonaşe din retină); - pseudounipolari – se află în ganglionii spinali, au o prelungire care se divide în “T” dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central;

5

5

7 6

8

5

6

1

2

3

4

Fig. 184. Tipuri de neuroni: 1- neuron unipolar; 2 – neuron bipolar; 3- neuron pseudounipolar; 4 – neuron multipolar; 5 – axon; 6 – dendrit; 7 – prelungiri centrale; 8 – prelungiri periferice. – 334 –

ovală sau fusiformă. cu cele două prelungiri pornind de la polii opuşi ai neuronului (neuronii ganglionului vestibular Scarpa. retină. neuronii realizează o reţea vastă. cât şi între neuroni şi celulele efectoare.multipolari – au o formă stelată. neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale ale sistemului nervos. În sistemul nervos central fibrele nervoase formează fascicule sau tracturi care constituie un segment.bipolari – de formă rotundă. fiind legaţi între ei prin sinapse. prin aglomerarea fibrelor mielinice. În sistemul nervos central. mucoasa olfactivă). neuronul are două proprietăţi fundamentale: excitabilitatea şi conductabilitatea. . somatomotori şi visceromotori ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare. prin intermediul mediatorilor chimici. Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale. Excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune. o verigă intermediară a unei căi nervoase ascendente sau descendente. se formează substanţa albă. iar fibrele formează – nervii. La nivelul lor are loc o transmitere a impulsului nervos. care sunt dispuşi pe traiectul nervilor. neuronii se împart în: colinergici. iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. coarnele anterioare din măduva spinării). În sistemul nervos periferic. Sinapsele sunt formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni.. După tipul de mediator chimic elaborat. corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi. În – 335 – . În diferitele segmente ale sistemului nervos central corpurile neuronilor se grupează şi formează centri sau nuclei nervoşi. După funcţie neuronii pot fi: somatosenzitivi şi viscerosenzitivi care prin dendrite recepţionează excitanţii din mediul exterior sau din interiorul organismului. catecolaminergici (depaminergici şi noradrenergici) şi serotoninergici. intercalari (de asociaţie) care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori. piramidală sau piriformă şi prezintă numeroase prelungiri dendritice şi un axon (scoarţa cerebrală. Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui periferic.

sistemul nervos periferic. În majoritatea cazurilor. Lanţurile de neuroni care conduc influxul nervos prin substanţa albă a encefalului spre trunchiul cerebral sau spre măduva spinării.al doilea neuron este situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. în elementele aparatului locomotor sau la nivelul viscerelor) spre măduva spinării şi de aici spre encefal. de formă şi dimensiuni diferite. formând plexuri nervoase. neurogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele – 336 – . netezi sau glande). calea nervoasă este un lanţ interconectat de neuroni cu conducere în sens definit: ascendent. . sau. neuronii realizează lanţuri interneuronale ce pot conduce influxul nervos de la organele de recepţie (receptorii situaţi la suprafaţa corpului. ultimul neuron al lanţului trimite axonul spre o anumită zonă a scoarţei cerebrale la nivelul căreia se realizează o anumită senzaţie conştientă. cu excepţia căii olfactive. .al treilea neuron. Deci. Al doilea component de tip celular al sistemului nervos central sunt celulele neurogliale sau gliale. constituie o cale nervoasă senzitivă sau ascendentă. Celulele tecii Schwann reprezintă neuroglia sistemului nervos periferic şi au rol în formarea tecii de mielină. cât şi biochimic. un asemenea lanţ de neuroni care conduce influxul nervos de la receptor.primul neuron este reprezentat de celulele pseudounipolare ale ganglionului spinal sau de celulele pseudounipolare ale ganglionilor situaţi pe traiectul trunchiurilor nervilor cranieni. ramificaţiile nervilor se unesc între ele. realizând aici sinapse cu neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni sau cu neuronii motori ai măduvei spinării. Graţie sinapselor. iar prelungirile variabile ca număr. fiind implicate în acest proces atât din punct de vedere mecanic. este reprezentat de neuronii nucleului senzitiv al acestor nervi. apoi prin sistemul nervos central spre scoarţa cerebrală. constituie căile de conducere motorii sau descendente. prin nervii periferici. neuroni a căror axoni transmit prin nervii cranieni sau spinali influxul spre efector (muşchi striaţi. senzitiv sau descendent motor. în cazul nervilor cranieni. este situat în talamus. De cele mai multe ori o asemenea cale este realizată prin interconectarea sinaptică a trei neuroni: .

5 – muşchi striat (efector). Prelungirile periferice ale – 337 – . participă la sinteza tecii de mielină şi la sinteza de ARn şi a altor substanţe pe care le cedează neuronului. de protecţie. Primul neuron (aferent) este localizat în ganglionul spinal sau în ganglionul senzitiv al nervului cranian. Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. Termenul de reflex a fost introdus în urmă cu 300 ani de către matematicianul şi filozoful francez Rene Descartes. care trece printr-un centru nervos. 185). Aceste celule au rol de suport pentru neuroni. trofic. 4 5 1 Cel mai simplu arc reflex este format din doi neuroni: senzitiv şi motor (fig. neuronii ganglionilor sistemului nervos periferic şi ai substanţei cenuşii a sistemului nervos central contactează între ei prin sinapse formând lanţuri neuronale. 185. fagocitar. care determină conducerea influxului nervos într-un sens bine definit. 3 un arc reflex reprezintă un lanţ 2 neuronal interpus între receptor şi efector. 4 – neuronul iii. 2 – ganglion spinal (i neuron). Arc reflex somatic simplu: 1 – receptor. În majoritatea cazurilor.celule ale sistemului nervos care dau naştere tumorilor din sistemul nervos central). numite arcuri reflexe. se implică în fenomenele de cicatrizare ale ţesutului nervos (în caz de lezare a unei regiuni din sistemul nervos central formează o reţea ce înlocuieşte ţesutul nervos). 3 – neuronul ii intercalar. neuronii senzitivi şi cei motori sunt legaţi prin neuronii intercalari sau asociativi. Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. Fig.

mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine. În limitele măduvei spinării. encefalul) se conectează cu al treilea neuron – neuron motor. La nivelul receptorilor are loc transformarea energiei excitantului în influx nervos. prin care ajung la efector. efector. centrii nervoşi. Axonii acestui neuron în cadrul sistemului nervos central (măduva spinării.nociceptori sau receptori ai durerii – detectează lezările tisulare.termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură. Deci. nivelul oxigenului în sângele ar– 338 – . mirosul (situaţi în cavitatea nazală). excitarea receptorului poate fi transmisă nu numai neuronilor unui anumit segment medular. dar un grup sau câteva grupuri musculare. se deosebesc cinci tipuri principale de receptori. calea aferentă. Prelungirile neuronului iii părăsec sistemul nervos central în componenţa nervului spinal sau al nervului cranian. şi anume: . . dând naştere unui arc reflex în cadrul unui singur segment medular. În funcţie de tipul excitantului.acestor neuroni trec în componenţa nervului spinal sau cranian unde la periferie se termină cu receptorii care asigură recepţia. alţii – pentru senzaţia de rece. ramificându-se în o ramură ascendentă şi alta descendentă. indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică. baza anatomică a actului reflex este arcul reflex alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul. contactează cu neuronii motori din coarnele anterioare ale segmentelor vecine. Prin urmare. unii receptori fiind specializaţi pentru senzaţia de cald. la reacţia de răspuns se va contracta nu un singur muşchi. Axonii altor neuroni intercalari. dar şi neuronilor din segmentele vecine. Drept urmare. calea eferentă şi efectorul. Prin prelungirile centrale neuronul aferent face legături sinaptice cu neuronul ii senzitiv (intercalar) situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. . .chemoreceptori – detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală). o parte din neuronii intercalari dispun de câte un axon care formează sinapse cu neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării la nivelul segmentului respectiv.

a altor substanţe importante în biochimia organismului. Aceste structuri reprezintă receptori ai sensibilităţii generale. .proprioceptori – la nivelul aparatului locomotor. . – 339 – .exteroceptori – la nivelul tegumentelor. Tipuri de receptori: a. concentraţia dioxidului de carbon şi. perceptând excitaţiile din capsulele articulare. d – corpuscul Krause. 186): . fascii.terminaţii dendritice libere. probabil. Percep modificările componenţei chimice a mediului intern al organismului şi a presiunii din organe şi ţesuturi. 186.interoceptori – la nivelul viscerelor şi al vaselor sangvine. ligamente. După structura receptorului deosebim (fig. tendoane. a b c d Fig. După localizare deosebim: .terial. c – corpuscul Pacini. muşchi. b – terminaţii nervoase arboriscente.

corpusculi senzitivi. dendritele cărora se îndreaptă spre periferie terminându-se cu receptorul. reflexele care determină sprijinirea antigravitaţională a corpului pe membrele inferioare şi reflexele care controlează vasele sangvine locale. în punte. reflexele de retragere a segmentelor corpului faţă de diferite obiecte. De exemplu. Convergenţa este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente. . auditivi. precum şi în hipotalamus şi în scoarţa cerebrală. iar axonul pătrunde în sistemul nervos central. Divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali. centrii reflexelor respiratorii se află în bulbul rahidian. De exemplu. Axonul neuronului cranian va contacta cu neuronii nucleului senzitiv din trunchiul cerebral. Măduva spinării deseori este considerată doar ca o cale de conducere a semnalelor de la periferie către encefal sau invers. Însă şi după secţionarea măduvei la nivel cervical superior multe din funcţii se menţin.. – 340 – . Calea aferentă este reprezentată de neuronul senzitiv al ganglionului spinal sau al ganglionului nervului cranian.organe receptoare cu structură complexă (retina. Nivelul medular. vizuali. Sistemul nervos central are trei nivele majore cu atribute funcţionale specifice: nivelul măduvei spinării (medular). vestibulari). de la encefal către organe şi sisteme de organe. unde va contacta cu un neuron senzitiv din coarnele posterioare ale măduvei spinării sau chiar direct pe un neuron motor. mişcările gastrointestinale şi multe alte funcţii. Distribuţia căii aferente în centrii nervoşi se face în două moduri: convergent şi divergent. Centrii unui reflex prezintă totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. organul Corti etc). Complexitatea şi întinderea unui centru depind de complexitatea actului reflex pe care îl efectuează. circuitele neuronale medulare pot reproduce mişcările mersului automat. constituind majoritatea receptorilor gustativi.celule senzoriale (celule epiteliale diferenţiate şi specializate. nivelul subcortical şi nivelul cortical. .

Principalii efectori sunt muşchii striaţi. Reflexele alimentare sunt controlate de formaţiuni din trunchiul cerebral. muşchii netezi şi glandele. Cea mai simplă cale eferentă o întâlnim în cazul reflexelor monosinaptice (bineuronale) şi este formată de axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale măduvei spinării. În cazul sistemului nervos vegetativ calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori: un neuron preganglionar. Calea eferentă este constituită din axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Multe din funcţiile integrative sunt bine dezvoltate la nivelul măduvei spinării. fiecare parte a sistemului nervos îndeplineşte funcţii specifice. amigdală şi hipotalamus. hipotalamusul. Efectorii. ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori. numeroasele informaţii depozitate în memorie la nivel cortical fac ca activitatea centrilor subcorticali să fie foarte bine determinată şi precisă. Cortexul nu funcţionează niciodată singur.De cele mai multe ori centrii nervoşi superiori trimit semnale nu direct la periferie. fibra nervoasă trebuie să îndeplinească anumite condiţii: – 341 – . Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de formaţiunile subcorticale: trunchiul cerebral. Nivelul subcortical. iar multe din funcţiile subconştiente au originea şi sunt executate exclusiv de către centrii subcorticali. cerebelul şi nucleii bazali. şi un neuron postganglionar din ganglionii vegetativi periferici. Cortexul cerebral este esenţial pentru cele mai multe din procesele de gândire. În absenţa cortexului. punte şi mezencefal. dar centrilor medulari pentru ca aceştia să-şi excercite funcţiile. Deci. Astfel. controlul presiunii arteriale şi al respiraţiei se realizează în principal în bulbul rahidian şi în punte. Nivelul cortical. funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise. Controlul echilibrului este o funcţie a structurilor cerebelului şi a substanţei reticulare din bulb. Pentru ca influxul nervos să poată fi condus de la receptor la centru sau de la centru la efector. situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral. talamusul.

1 – să fie intactă. învelişurile unui nerv sunt: . perineurium. Fiecare fascicul este învelit de o teacă conjunctivă. decât în fibrele amielinice. Deci. . iar cele vegetative sunt subţiri. de la exterior către interior. lezată sau secţionată.epineurium – pentru nerv. terminaţii nervoase. Această conducere izolată are mare importanţă în executarea unor contracţii izolate ale anumitor muşchi. Membranele conjunctive ale nervului conţin vase sangvine şi limfatice. – 342 – . În structura unui nerv deosebim fibre somatice şi vegetative. în fibrele amielinice de 0. Cele somatice sunt mai groase. deci să nu fie comprimată. iar fibrele motorii în sens centrifug (de la centru la periferie). în fibrele mielinice viteza de conducere este mai mare. care permit activităţi strict specializate. 3 – să conducă influxul nervos numai într-un singur sens. Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centru la periferie şi pot fi somatice sau vegetative. mielinice şi predomină în sistemul nervos somatic. Astfel. Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a influxului nervos. amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ. 2 – să conducă influxul nervos independent de celelalte fibre din nerv şi chiar din acelaşi fascicul. la rândul lor. Astfel. fibrele senzitive conduc influxul nervos în sens centripet (de la periferie la centru). numită epinevru.perineurium – pentru fascicule de fibre nervoase. în fibrele senzitive de 30 – 70 m/sec. Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente şi fibre eferente. numită perinevru. iar toate fasciculele unui nerv sunt acoperite. numindu-se fibre somatomotorii şi fibre visceromotorii. Viteza de conducere a influxului nervos nu este aceeaşi la toate fibrele nervoase. Fibrele nervilor motori conduc influxul nervos cu o viteză de 60 – 120 m/sec. epineurium.6 – 2 m/sec. de o membrană din ţesut conjunctiv lax. numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre viscerosenzitive. Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi somatice sau vegetative.

Prin intermediul acestora centrii nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi. cu rol de a transmite la centru starea muşchiului. În lipsa acestor mecanisme de aferentaţie inversă adaptarea organismului la mediul ambiant este imposibilă. În ultimele decenii s-au evidenţiat noi componente anatomice şi mecanisme funcţionale care participă la controlul modului în care se execută comanda. implicit. ci reprezintă centri de integrare senzitivo-motorie. În acest sens centrii nervoşi nu sunt numai senzitivi sau numai motori. nucleii motori ai fibrelor vegetative se află în coarnele intermedio-laterale din măduva toracolombară şi din cea sacrală. – 343 – . Astfel. Răspunsul reflex poate surveni imediat după acţiunea stimulului sau poate întârzia minute. iar un nerv senzitiv cutanat conţine şi fibre eferente (motorii sau secretorii) pentru vasele sangvine şi glandele din piele. zile sau ani. Existenţa semnalizării bilaterale prin lanţuri reflexe circulare permite efectuarea şi modificarea în permanenţă a reacţiilor de răspuns ale organismului la tot felul de modificări ale mediului extern şi intern. un asemenea control asupra efectorilor musculari este exercitat de către centrii motori extrapiramidali şi cerebelici. Fibrele nervoase care constituie un nerv pornesc de la nucleii motori şi de la nucleii senzitivi. S-a descoperit existenţa unor circuite nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. un nerv motor care inervează un muşchi. nucleii senzitivi ai fibrelor aferente somatice şi vegetative se află în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali şi în ganglionii echivalenţi ai nervilor cranieni. Mecanismul reflex şi arcul reflex cu cele cinci componente ale sale reprezintă un model incomplet al desfăşurării activităţii reflexe.nu există nervi numai motori sau numai senzitivi. Comanda şi controlul exercitate de centrii nervoşi sunt de natură reflexă. precum şi în nucleii echivalenţi din trunchiul cerebral. În acelaşi timp. nucleii motori ai fibrelor somatice se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei spinării şi în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral. conţine şi fibre aferente (senzitive). intensitatea stimulilor aferenţi. de la nivelul efectorilor porneşte spre centri un circuit recurent care îi informează asupra modului de îndeplinire a comenzii.

În partea centrală apare şanţul neural care se adânceşte.DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos central se dezvoltă din placa neurală de origine ectodermală care apare la un embrion de 18 zile. majoritatea devenind unipolari sau multipolari. se separă de ectodermul cutanat transformând şanţul neural în tub neural. E – tub neural. Spre deosebire de ectodermul cutanat. În unghiul format de ectodermul cutanat şi cel neural pe toată lungimea embrionului se vede o masă celulară – crestele neurale. şi celule de susţinere sau spongioblaşti. 2 – creastă neurală. 1 – ectoderm. A C B E 1 2 D Fig. marginile lui proeminente formând plicile neurale (fig. B. 187). D. Formarea tubului neural: A – placă neurală. – 344 – . 187. Tubul neural se închide la ambele extremităţi între zilele 25-27. Stadiile precoce de dezvoltare a sistemului nervos. ulterior puţini rămân ca atare. Celulele plăcii neurale se diferenţiază în două direcţii: celule nervoase primare sau neuroblaşti. placa neurală este pluristratificată şi mai îngroşată. Din neuroblaşti se diferenţiază toate categoriile de neuroni. iniţial toţi neuronii sunt bipolari. C – şanţ neural. ulterior aceste plici fuzionează. iar spongioblaştii se vor diferenţia în astrocite cu rol fagocitar şi oligodendroglii producătoare de mielină.

dinspre lumenul tubului spre periferie. Când procesul se încheie. 4) zona marginală. meningiale. 3) zona manta sau mijlocie în care pătrund neuroblaştii proveniţi din proliferarea stratului precedent. formând substanţa albă. amintind mărgele înşirate pe un fir de aţă. În secţiunea transversală. Este zona producătoare de neuroblaşti. fiecare grup de celule devenind un ganglion spinal. Structura peretelui tubului neural: 1 – membrana limitantă internă. 5 1 6 4 3 2 Fig. ele se fragmentează segmentar. 188): 1) membrana limitantă internă. 3 – zona manta. Legăturile dintre masele celulare persistă numai în sistemul nervos vegetativ. osteoblastele arcurilor branhiale. la orice nivel. celulele rămase devin celule ependimare. celule cromafine. 5) membrana limitantă externă. Celulele rămase pe loc formează în dreptul fiecărui miomer o masă celulară. 6 – mezoderm. Cele două creste neurale se desprind de ectoderm paralel cu închiderea tubului neural. 2 – zona ependimară. 4 – zona marginală. Ea va deveni substanţa cenuşie. caracterizată prin prezenţa neuroblaştilor apolari. deosebim (fig. acelulară. odontoblaste. prin tubul neural. iar altele vor migra prin tot organismul unde se vor diferenţia în celule pigmentare. – 345 – . Fiind situate între tubul neural şi ectoderm. în rest ele dispar. 188.Mielinizarea prelungirilor neuronilor se face treptat începând din luna a 4-a şi până la adolescenţă. 2) zona ependimară. în care se găsesc prelungirile neuroblaştilor din zona manta care se vor organiza în tracturi şi fascicule. unele celule rămânând pe loc. 5 – membrana limitantă externă.

– 346 – . 1 1 L1 1 2 L1 L1 L3 1 2 2 3 S1 L1 S1 2 3 S1 3 S1 A B C 4 5 D Fig. 2 – rădăcina nervului sacral. 2 – filum terminale. D – la adult: 1 – spaţiu subarahnoidian. 4 – fund de sac arahnoidian dural. măduva creşte mai lent decât coloana vertebrală (fig. astfel încât în luna a 6-a se termină la nivelul vertebrei L5. 3 – arahnoida. Începând din luna a 3-a. 2 – filum terminale.Lumenul tubului neural se diferenţiază în timp în canal medular şi sistem ventricular al encefalului. C – la nou-născut: 1 – con medular. 189. 2 – pia mater. la luna a 8-a – în dreptul vertebrei L4. 3 – ganglion spinal. tubul neural în regiunea cefalică se îngroaşă considerabil. constituind primordiul encefalului. Măduva spinării se formează din contul porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural. Evoluţia segmentului caudal al măduvei spinării (după A. iar la adult – la frontiera dintre corpurile vertebrelor L1 – L2. După separarea crestelor neurale. 189). 3 – nerv sacral1 (cauda equina). 5 – ligament coccigian. la naştere – la nivelul L3. B – în luna a şasea: 1 – măduva spinării. Andronescu): A – la opt săptămâni: 1 – dura mater. La început măduva spinării umple întreg canalul vertebral.

Acest dezechilibru de creştere dintre măduvă şi coloana vertebrală conduce la lungirea rădăcinilor nervilor lombari şi sacrali, orientate în sens vertical spre orificiile sacrului, formând în jurul filului terminal coada de cal. Limita inferioară a măduvei fiind la nivelul vertebrei L2 conduce la aceea că segmentele ei nu corespund cu cele ale coloanei vertebrale fiind restrânse pe un spaţiu mai mic. Limita inferioară a porţiunii cervicale a măduvei corespunde vertebrei C6; a porţiunii toracale vertebrei T8; a porţiunii lombare până la vertebra T11, iar segmentul sacrococcigian ajunge până la vertebra L2. La începutul lunii a 3-a canalul medular, caudal de vertebra L5 se dilată formând ventriculul terminal. La sfârşitul lunii a 4-a segmentul distal al măduvei spinării se diferenţiază într-o porţiune extradurală, ligamentul coccigian, şi una intradurală, filum terminale. În decursul lunii a 4-a se formează intumescenţele cervicală şi lombosacrală. Apariţia intumescenţelor este legată de primele mişcări ale membrelor şi, deci, de necesitatea de sporire a numărului de neuroni motori şi senzitivi.

Dezvoltarea encefalului
În porţiunea cefalică a tubului neural, la embrionul de patru săptămâni, se formează trei vezicule primare cerebrale separate prin nişte strangulări ale pereţilor tubului neural: prosencephalon sau creierul anterior, mesencephalon sau creierul mijlociu şi rombencephalon sau creierul posterior (fig. 190). Către săptămâna a 5-a creierul anterior şi cel posterior se divid în câte două vezicule, encefalul prezentând în final cinci vezicule. Din prozencefal se separă: telencefalul, telencephalon, din care apar două evaginări laterale – emisferele cerebrale primitive, rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi şi cortexul cerebral; diencefalul, diencephalon. Mezencefalul rămâne ca atare şi va da coliculii cvadrigemeni, tegumentul şi pedunculii cerebrali.
– 347 –

Telencefal Diencefal Mezencefal Metencefal Rombencefal Mielencefal

Prosencefal Mezencefal

A

B

Fig. 190. Modificările extremităţii cefalice a tubului neural: A – stadiul cu 3 vezicule; B – stadiul cu 5 vezicule.

Rombencefalul se împarte în: creierul posterior, metencephalon, care va da puntea şi cerebelul, şi mielencefal, myelencephalon, care va deveni bulbul rahidian, medulla oblongata. Mezencefalul este separat de metencefal prin istmul mezencefalului. Paralel au loc transformări în canalul central, formând un sistem de cavităţi: la nivelul bulbului rahidian şi a punţii se formează ventriculul iV; la nivelul mezencefalului – apeductul mezencefalic Sylvius, care uneşte ventriculele iV şi iii; la nivelul diencefalului – ventriculul iii, iar la nivelul telencefalului ventriculii laterali (i şi ii), care comunică cu ventriculul iii prin orificiul interventricular Monro. Spre finele săptămânii a 6-a veziculele cerebrale au un ritm de creştere intens, se întind caudal asigurând apariţia lobului temporal care acoperă feţele laterale şi dorsală ale diencefalului. În luna a 3-a veziculele se extind şi acoperă şi mezencefalul, iar în luna a 5-a şi cerebelul.
– 348 –

În peretele veziculelor cerebrale se disting trei zone bine distincte: 1) area olfactivă din care se vor forma veziculele olfactive, bulbii olfactivi, tracturile olfactive, rinencefalul, septul pelucid, fornixul, stria terminală, corpul amigdaloidian, girii olfactivi, girul parahipocampal şi girul cingular. Toate aceste formaţiuni fac parte din lobul limbic; 2) area striată, ce va da corpul striat în continuare directă cu talamusul atât ca dezvoltare, cât şi funcţional; 3) area palleală, ce va da cortexul cerebral în care se vor diferenţia centrii corticali. numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a, în continuare înmulţindu-se numai prelungirile lor. neuroblaştii rezultaţi migrează din zona manta în cea marginală, unde participă la formarea cortexului primar. Prin zona manta, lipsită de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor din cortex spre periferie şi viceversa. În acest mod ea devine substanţa albă a emisferelor. Începând din luna a 5-a substanţa cenuşie corticală se delaminează în straturi. Procesul este foarte rapid, astfel încât în luna a 6-a toate cele şase straturi există, dar diferenţierea ultimelor trei va avea loc postnatal, până la mijlocul copilăriei. ultimul strat care apare şi are dezvoltarea cea mai mare este stratul supragranular sau piramidal extern. Din cauza creşterii rapide a cortexului şi lentă a substanţei albe centrale, neopalliumul se cutează formând girii, separaţi între ei de fisuri şi şanţuri. Girii apar ca un rezultat al evoluţiei. Apariţia de noi arii corticale necesită o suprafaţă corticală mai mare care se obţine numai prin încreţirea ei. Ontogenetic fisurile apar începând din luna a 2-a (fig. 191). Primele se conturează pe faţa medială a telencefalului. În luna a 5-a apare insula de o formă triunghiulară, delimitată de trei şanţuri: anterior, superior şi inferior. Acoperirea insulei de lobul temporal se definitivează la finele primului an postnatal. În raport cu apariţia, profunzimea şi stabilitatea fisurile de pe suprafaţa emisferelor se clasifică în: - primare – apar primele pe encefalul embrionar, sunt adânci, stabile şi separă între ele lobii emisferelor; - secundare sau intergirare – apar mai târziu şi delimitează circumvoluţiile din cadrul unui lob;
– 349 –

– 350 – . D – adult: 1 – fisura laterală.3 dă. Pe măsură D ce cantitatea de lichid sporeşte. Stratul exterior al capsulei se va diferenţia în dura mater şi 1 oasele de membrană. B – fetuş de 26 săptămâni: 1 – şanţ central. 3 – insula. 3 – insula. 1 2 – fisura laterală. 3 – bulb. 2 – fisura laterală.. 191. spaţiul se întinde rostral şi caudal astfel încât către lunile 3–4 de dezvoltare intrauterină înconjoară encefalul în întregime. C – fetuş de 35 săptămâni: 1 – şanţ central. Apariţia membranelor este legată strict de existenţa lichidului cefalorahidian. 2 – cerebel. localizarea şi numărul lor determinând diversitatea şi complexitatea reliefului emisferelor cerebrale. care înveleşte tubul ne. iar cel interior va da pia mater şi arahnoida. formează în jurul encefalului o capC sulă completă ce reprezintă primordiul membranelor cerebrale. 1 2 3 2 A B 2 Mezodermul. Apariţia fisurilor şi circumvoluţiilor emisferelor cerebrale: A – fetuş de 13 săptămâni: 1 – emisfera nete. În săptămâna a 8-a dura mater este vizibilă. 1 Fig. inconstante. inominalizate.3 ural.terţiare – apar după naştere şi sunt superficiale. provenit din activitatea secretorie a plexurilor coroide.

Anencefalia – substanţa cerebrală degenerează.meningocel. se formează spina bifida cu meningocel. Dacă pătrunde şi lichid cerebrospinal. fiecare jumătate având sacul ei dural. Dacă există defecte ale oaselor craniului apoi prin ele pot hernia meningele . însă nu se dezvoltă mintal. – 351 – . Diastematomielie – măduva spinării este tăiată în două jumătăţi de o lamelă osoasă sau o membrană fibroasă. Dacă şi tubul neural este deschis. Exencefalia – encefalul este acoperit numai de tegument.meningoencefalocel. Pahigirie – encefal cu circumvoluţii grosolane şi puţine. meningele şi substanţa cerebrală . Anomaliile encefalului sunt determinate în principal de defectele şi variaţiile de volum ale veziculelor cerebrale.ANOMALIILE DE DEZVOLTARE A MĂDUVEI SPINĂRII ŞI ENCEFALULUI Spina bifida cistică – meningele herniază prin defectul arcului vertebral. păstrându-se nucleii bazali şi mezencefalul. este asimptomatică. Hidranencefalia – emisferele cerebrale lipsesc total sau parţial. meninge. Mai frecvent poate fi cauzată de stenoza apeductală congenitală ce atrage o dilatare excesivă a ventriculilor superior de locul obstrucţiei. dar poate induce deficienţe mintale. dacă are loc hernierea măduvei – spina bifida cu meningomielocel. În marea majoritate malformaţiile măduvei spinării sunt însoţite de defecte ale ţesuturilor vecine: arcurile vertebrale. muşchii dorsali şi tegument. Copiii se nasc normali. Agenezia corpului calos – poate fi totală sau parţială. fiind înlocuită cu o masă spongioasă. Polimicrogirie – encefal cu circumvoluţii mici şi numeroase. Hidrocefalia apare prin exces de lichid cefalorahidian. malformaţia se numeşte spina bifida cu mieloschizis. Microcefalia reprezintă un creier mic nedezvoltat şi poate fi cauza închiderii premature a suturilor şi fontanelelor craniului. Agirie – encefal neted fără circumvoluţii.

Tot din această cauză. . iar în raport cu scheletul prin tuberculul anterior al atlasului şi marginea superioară a acestei vertebre. atât în plan sagital. Limita superioară a măduvei corespunde orificiului occipital mare prin care canalul vertebral comunică în sus cu cavitatea craniană. iar limita inferioară corespunde vertebrei L2. Ea nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. Faptul că măduva îşi are limita inferioară în dreptul vertebrei L2. conică – conul medular. rădăcinile nervilor spinali lombari şi sacrali au o direcţie oblică în jos. pe care însă nu-l ocupă în întregime. şi ocupă 2/3 superioare ale – 352 – . cât şi frontal. Lungimea măduvei este de 43 – 45 cm cu variaţii individuale. Filum terminale prezintă două segmente: . înconjurat de dura mater şi care prezintă pe faţa laterală rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3. astfel că diametrul transversal depăşeşte cu puţin diametrul antero-posterior. Măduva spinării are formă de cordon cilindric uşor turtit în sens antero-posterior. se explică prin ritmul de creştere al coloanei vertebrale mai rapid decât cel al măduvei. Limita inferioară.ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII Măduva spinării este situată în canalul vertebral. ce formează coada de cal (fig. Între peretele osos şi măduvă se află cele trei membrane care asigură protecţia şi nutriţia măduvei. conus medullaris – este situată într-un plan orizontal ce trece prin faţa superioară a corpului vertebrei L2.segmentul superior. Măduva spinării se continuă superior cu bulbul rahidian. Filum terminale este o parte nedezvoltată a tubului neural şi este înconjurat de rădăcinile ultimilor nervi spinali. care ajunge la faţa posterioară a celei de-a doua vertebre coccigiene. de care este separat printr-un plan orizontal ce trece prin extremitatea inferioară a decusaţiei piramidale. 192). Ca traiect măduva spinării urmează toate curburile coloanei vertebrale. Vârful conului medular se continuă cu filum terminale.segmentul inferior perforează dura mater şi ieşind prin hiatul inferior al canalului sacral se înseră pe faţa dorsală a corpurilor vertebrelor coccigiene 2 sau 3 prin ligamentul coccigian.

intumescentia cervicalis. 3 – dura mater spinalis.canalului vertebral între C1 şi L2. intumescentia lumbosacralis. 4 – intumescentia lumbosacralis. Fig. Raporturile posterioare cu ligamentele galbene. Dezvoltarea mai considerabilă a măduvei la nivelul acestor umflături corespunde funcţiilor complexe ale membrelor superioare şi a b inferioare. SI-V – rădăcinile nervilor sacrali. 6 – cauda equina. Raporturile anterioare ale măduvei spinării pot explica afectarea sa în caz de hernie de disc sau în caz de fracturi de corpi vertebrali. datorită mişcărilor mai ample ale coloanei în aceste porţiuni. măduva spinării este mai apropiată de peretele anterior – corpii vertebrali şi discurile intervertebrale. Măduva spinării (a – aspect anterior. LI-V – rădăcinile nervilor lombari. intumescenţa cervicală. 192. restul fiind ocupat de filum terminale. unde îşi au originea nervii plexului bra5 hial şi corespunde vertebrelor C3 – T2. în comparaţie cu cea toracală. Faţă de pereţii canalului vertebral. Th1 –XII – rădăcinile nervilor toracali. 2 – ganglion spinalis. C1-VIII – rădăcinile nervilor spinali cervicali. şi corespunde vertebrelor T9 – L2. Spaţiul perimedular este mai larg în regiunea cervicală şi lombară. 1 2 3 Măduva spinării prezintă două re4 giuni mai voluminoase. din care pleacă 6 nervii plexului lombar şi sacral. 5 – conus medullaris. arcurile vertebrale şi apo– 353 – . şi alta intumescenţa lombosacrală. b – aspect posterior): 1 – intumescentia cervicalis.

193. 193). 6 – fisura mediana anterior. 12 – pars spinalis fili terminalis. 10 – intumescentia lumbosacralis (Th12-S3). – 354 – . 5 – intumescentia cervicalis (C5-Th1). 3 – truncus n. 6 Fig. ce se află între vertebrele C1 – T1. 7 8 9 10 11 12 La măduva spinării deosebim cinci porţiuni: . Ca şi coloana vertebrală. segmentele C4 – T1 formează intumescenţa cervicală. 4 – radix anterior. Pe măduva spinării se disting 31 de segmente medulare. 2 – ganglion spinalis. pars cervicalis. ce poate fi identificată la suprafaţă doar după rădăcinile nervilor spinali. 8 – sulcus posterolateralis. segmente cervicale. 7 – segment al măduvei spinării.partea cervicală. măduva spinării prezintă o structură segmentară. constituită din 8 neuromere. Lateral se găsesc pediculii vertebrali şi orificiile intervertebrale spre care se orientează rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali. metamerică. 9 – sulcus anterolateralis. 11 – conus medullaris. Elemente de suprafaţă ale măduvei spinării: 1 – radix posterior. spinalis. îndeosebi la efectuarea laminectomiei.fizele spinoase au importanţă în neurochirurgie. Seg1 ment este considerată o porţiune 2 a măduvei spinării constituită 3 din substanţa albă şi substanţa 4 cenuşie împreună cu rădăcinile anterioare şi posterioare. ce for5 mează o pereche de nervi spinali (fig. segmenta cervicalia (1 – 8). iar în interior după segmentele funcţionale ale substanţei cenuşii – neuromere.

– 355 – . Conul medular se află la nivelul vertebrei L2 şi conţine segmentele S4-5 şi Co1. 194). Deoarece există numai 7 vertebre cervicale. . pars sacralis. segmenta coccigea (1 – 3).partea coccigiană. La naştere măduva se termină la medulo-vertebrală. segmenta lumbalia (1 – 5). formată din 5 segmente lombare. Restul nervilor spinali prezintă ieşirile sub vertebrele corespunzătoare (fig. Topografia duva spinării. 194. pars coccigea. şi conţine neuromerele T12 – S3. segmenta thoracica (1 – 12). este constituită din 12 segmente. După această perioadă coloana vertebrală creşte în lungime mai rapid decât mă. pars lumbalis. cuprinsă între vertebrele T2 – T10. pars thoracica. constituită din segmente coccigiene. Până în luna a 3-a de dezvoltare intrauterină poziţia fiecărui segment al măduvei spinării corespunde cu poziţia fiecărei vertebre aflate în dezvoltare. Mai frecvent această porţiune conţine numai un segment medular. 12 perechi de nervi spinali toracali. segmenta sacralia (1 – 5).partea sacrală.partea lombară.Fig. Din porţiunile medulare numite pleacă: 8 perechi de nervi spinali cervicali. se află între vertebrele T10 – L1.partea toracală. 5 perechi de nervi sacrali şi 1 –2 perechi de nervi spinali coccigieni.. . Segmentele sunt numite şi numerotate în concordanţă cu legăturile lor cu nervii spinali. . cu cinci segmente sacrale. nervii spinali sunt numiţi şi numerotaţi în concordanţă cu ieşirea din canalul vertebral. nervul spinal C8 iese între C7 şi T1. 5 perechi de nervi spinali lombari. nervii spinali C1 – C7 ies prin orificiile intervertebrale deasupra vertebrelor corespunzătoare.

nivelul discului intervertebral dintre L2 şi L3. Creşterea în continuare a coloanei vertebrale conduce la situarea (la adult) porţiunii caudale a măduvei spinării la nivelul discului intervertebral dintre L1 – L2. Relaţia dintre segmentele spinale şi cele vertebrale este importantă clinic. Discorcondanţa dintre neuromere şi vertebre se identifică după formula lui Chipault, unde pentru porţiunea cervicală la numărul vertebrei cervicale se adaugă cifra 1 (n + 1) prin care determinăm numărul neuromerului ce-i corespunde; în regiunea toracală superioară (T1 – T5) se utilizează formula n + 2; în regiunea toracală inferioară (T6 – T11) formula n + 3; la nivelul vertebrelor T11 – T12 se află neuromerele L3,4,5; inferior de vertebra T12 şi până la L2 se situează neuromerele S1-5 şi Co1 (tab. 6). Tabelul 6 Raporturile segmentelor măduvei spinării cu vertebrele

Segmentele măduvei spinării C8 T6 L1 Sacral

Corp vertebral C6-7 T4-5 T11 L1

Proces spinos C6 T3-4 T10 T12-L1

La suprafaţa măduvei spinării se află o serie de şanţuri longitudinale care limitează feţele şi cordoanele medulare perechi şi simetrice: anterior, lateral şi posterior (fig. 195). Faţa anterioară prezintă pe linia mediană fisura mediană anterioară, fisura mediana anterior, un şanţ îngust dar profund, în care se poate identifica comisura albă anterioară; prin ea trec vasele spinale anterioare. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană şanţul median posterior, sulcus medianus posterior, mai puţin profund. De la el pleacă în profunzime până la comisura cenuşie posterioară septul median posterior format din ţesut glial. Pe feţele laterale, corespunzător locului de
– 356 –

ieşire a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali, se află şanţul lateral anterior, sulcus anterolateralis, iar postero-lateral de ele, corespunzător pătrunderii rădăcinilor posterioare, şanţul lateral posterior, sulcus posterolateralis. Între acest şanţ şi şanţul median posterior al porţiunii cervicale şi toracale superioare se găseşte şanţul intermediar posterior, sulcus intermedius posterior, care separă între ele fasciculul gracilis (Golf) şi cuneat (Burdach).
Fig. 195. Structura măduvei spinării în secţiune transversală (schemă). 1 – fissura mediana anterior; 2 – sulcus medianus posterior; 3 – sulcus anterolateralis; 4 – sulcus posterolateralis; 5 – sulcus intermedius posterior; 6 – canalis centralis; 7 – substantia grisea; 8 – substantia alba. 2 5 4 6 7 8 1 3

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii principale: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere. Funcţia de centru reflex este îndeplinită de centrii somatomotori şi visceromotori prin arcul reflex medular, prin care se efectuează reflexe medulare somatice şi reflexe medulare vegetative. Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei spinării prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele anterioare, laterale şi posterioare. Aparatul de conducere este alcătuit din: căi ascendente (senzitive) şi căi descendente (motorii).

– 357 –

Structura internă a măduvei spinării
Pe o secţiune transversală măduva spinării prezintă: - canalul central; - substanţa cenuşie dispusă în centru; - substanţa albă dispusă la periferie sub formă de cordoane. Canalul central, canalis centralis, este situat pe linia mediană, puţin posterior de şanţul median anterior, şi se întinde pe toată lungimea măduvei spinării. Are un aspect punctiform şi este situat în substanţa cenuşie. Superior se deschide în ventriculul iV, iar în jos se întinde până în partea mijlocie a filum terminale. La nivelul extremităţii inferioare a conului medular uneori prezintă o dilataţie, numită ventriculul terminal al măduvei sau ventriculul al V-lea. Are un diametru de 0,1 – 0,2 mm şi un lumen pe alocuri obliterat de proliferări ale celulelor ependimare, care-l tapetează. Conţine lichid cerebrospinal. Substanţa cenuşie, substanta grisea, situată central este formată din corpii neuronilor aşezaţi în grupuri celulare similare funcţional, dispuse longitudinal numite columne cenuşii, columnae griseae, sau nuclei, simetrice, plasate de ambele părţi ale canalului central. unii din aceşti nuclei se întind de-a lungul măduvei spinale, în timp ce alţii se găsesc numai la anumite niveluri. Spre exemplu, substanţa gelatinoasă şi nucleul propriu senzorial, care au legătură cu impulsurile dureroase provenite de la toţi nervii spinali, se întind de-a lungul măduvei spinării, iar alţi nuclei, precum nucleul dorsal şi nucleul intermediolateral, se află numai în anumite segmente spinale. După aşezarea lor în raport cu şanţurile mediane, coloanele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median anterior poartă denumirea de coloane anterioare, columna anterior, iar cele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median posterior de coloane posterioare, columna posterior. Coloanele anterioare sunt mai scurte şi mai voluminoase, iar cele posterioare mai ascuţite şi ajung până aproape de suprafaţa măduvei. Între coloanele anterioare şi cele posterioare, începând de la C8 şi până la L2, se află coloanele intermedio-laterale, columna intermediolateralis.
– 358 –

Columnele substanţei cenuşii sunt mai voluminoase la nivelul intumescenţelor cervicală şi lombară. Măduva spinării în canalul vertebral. cornu laterale. este vizibil în regiunea cervicală inferioară (C8). ce corespund columnelor anterioară şi posterioară. Volumul substanţei cenuşii şi structura ei la nivelul intumescenţelor variază în comparaţie cu celelalte porţiuni. în stânga sunt prezentate secţiuni transversale prin diferitele regiuni ale măduvei spinării. unde conţin un număr mare de neuroni destinaţi inervaţiei membrelor. cornu posterius. Cornul lateral. cornu anterius. şi cornul posterior. fapt ce se poate observa pe secţiuni transversale duse prin diferite regiuni ale măduvei. – 359 – . În segmentele lombare şi sacrale coarnele anterioare şi Fig. Secţiunile transversale ale măduvei spinării din cele patru regiuni pot fi deosebite unele de altele prin dimensiunea şi forma substanţei cenuşii respective (fig. 196). În secţiune transversală substanţa cenuşie are forma literei “h”. numite comisura anterioară şi comisura posterioară. 196. în regiunea toracală (T1 – T12) şi lombară superioară (L1 – L2). ea prezintă şi variaţii de structură internă. ce se observă de-a lungul măduvei spinării. unde deosebim cornul anterior. Pe lângă variaţiile de formă externă. Anterior şi posterior de canalul central al măduvei spinării aceste columne sunt unite prin bande de substanţă cenuşie.

neuronii α cît şi neuronii γ sunt de tip multipolar. şi comisura cenuşie posterioară.198): nucleul anterolateral. commissura grisea anterior. numită placa motorie. Cantitatea substanţei albe scade cu fiecare segment dinspre superior spre inferior. nucleus anteromedialis. Axonul neuronului α ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă neuroefectorie. nucleul posterolateral. – 360 – . În regiunea toracală se formează numai doi nuclei – anteromedial şi anterolateral. Cele trei coarne sunt unite prin comisura cenuşie în centrul căreia se găseşte canalul central. iar în regiunile umflăturilor se mai adaugă şi nucleii posterolaterali. nucleus centralis. Substanţa albă ce înconjoară substanţa cenuşie în porţiunea sacrală este mult mai subţire decât cea din regiunea lombară. posteromediali şi centrali. ai căror axoni formează rădăcina anterioară a nervilor spinali. Coarnele anterioare sunt mai scurte şi mai late decât cele posterioare şi mai bine dezvoltate în regiunea intumescenţelor cervicală şi lombară. nucleus anterolateralis. Substanţa cenuşie intermediară centrală din jurul canalului este împărţită în comisura cenuşie anterioară. Datorită volumului muscular al membrelor superioare. în timp ce axonul neuronului γ ajunge la porţiunea periferică (contractilă) a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular. Ele conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni α (alfa) şi neuroni γ (gama).197. nucleus posteromedialis. nucleul anteromedial. commissura alba. Aceşti neuroni se aglomerează formând cinci nuclei (fig. care deserveşte muşchii intercostali şi subcostali ai toracelui. nucleul posteromedial. Cea mai redusă cantitate de substanţă cenuşie se observă în segmentele toracice.posterioare sunt mai bine dezvoltate. Cornul posterior în segmentul toracic şi în cel cervical este mai îngust comparativ cu segmentele lombare şi sacrale. nucleus posterolateralis. Comisura cenuşie anterioară este separată de şanţul median anterior printr-o bandă îngustă de substanţă albă – comisura albă a măduvei. şi nucleul central. commissura grisea posterior. coarnele anterioare în porţiunea cervicală sunt mai pronunţate decât în segmentul toracic. corpul lor având diametre de 70 – 150 µ.

Substanţa cenuşie: 1 – cornu anterius; 2 – cornu posterius; 3 – cornu laterale; 4 – formatio reticularis; 5 – substantia intermedia centralis. Substanţa albă: 6 – funiculus anterior; 7 – commissura alba; 8 – funiculus lateralis; 9 – funiculus posterior; 10 – fasciculus gracilis; 11 – fasciculus cuneatus.

11 2

10

9

4 5 3 1 7 6 8

Cornul posterior este mai alungit până în apropierea de suprafaţa măduvei. În sens anteroposterior, acestui corn i se descriu următoarele porţiuni: - baza, basis, prin care se continuă cu substanţa cenuşie intermediară;
Fig. 198. Topografia nucleilor substanţei cenuşii a I 1 II măduvei spinării (schemă III 2 3 IV după F. Sido): V 4 5 VI 1 – nucleus marginalis; 6 VII x 2 – substantia gelatinosa; 7 Ix VIII 3 – nucleus proprius; 8 Ix Ix 4 – nucleus thoracicus; 5 – nucleus bazilaris (Bechterew); 6, 7 – nucleus intermediomedialis et nucleus intermediolateralis; 8 – nuclei motorii. În dreapta este ilustrată structura lamelară a substanţei cenuşii.

Fig. 197. Structura măduvei spinării; substanţa cenuşie şi substanţa albă în secţiune transversală (schemă).

– 361 –

- colul, cervix, o parte mai alungită; - capul, caput, cu dimensiuni transversale mai mari decât ale colului; - vârful, apex, care este separat de şanţul posterolateral printr-o lamelă subţire de substanţă albă, numită zona marginală. Coarnele posterioare conţin neuroni senzitivi cu dimensiuni mai mici ca în coarnele anterioare, care sunt dispuşi sub formă de grupe, relativ structuralizate, numite nuclei. neuronii coarnelor posterioare sunt influenţaţi în principal de către impulsurile ce întră în măduvă pe calea rădăcinilor posterioare. În structura coarnelor posterioare deosebim: sub zona marginală, descrisă între apexul cornului şi periferia măduvei, se află stratul spongios al coarnelor posterioare ce se caracterizează prin stroma glială macroareolară ce conţine numeroşi neuroni intercalari mici. Posterior de ea se află un grup de neuroni de dimensiuni mici, care alcătuiesc substanţa gelatinoasă, substantia gelatinosa. Cei mai mare parte a neuronilor cornului posterior formează nucleul propriu, nucleus proprius. În porţiunea medială a bazei cornului posterior se află nucleul toracic, nucleus thoracicus, care este mai pronunţat la nivelul segmentelor toracice Xi, Xii şi primului segment lombar. În partea laterală a bazei cornului posterior este situat nucleul bazal lateral (Bechterew). Coarnele posterioare sunt bogate în neuroni intercalari aranjaţi în mod difuz. Ei sunt neuroni multipolari mici asociativi şi comisurali, axonii cărora se termină în limitele substanţei cenuşii de aceeaşi parte (neuronii asociativi) sau de partea opusă (neuronii comisurali). neuronii de asociaţie pot fi intrasegmentari sau intersegmentari. În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află mulţi neuroni diseminaţi, axonii cărora pătrund în substanţa albă, unde imediat se divid în două ramuri: una ascendentă mai lungă şi alta descendentă mai scurtă. Aceste fibre nervoase constituie fasciculele proprii ale substanţei albe care aderă nemijlocit la substanţa cenuşie. De la ele pornesc multe colaterale care formează sinapse pe corpul neuronilor motori din coarnele anterioare a 4 – 6 segmente vecine ale măduvei spinării. Sunt descrise trei perechi de fascicule proprii ale măduvei spinării: anterioare, late– 362 –

rale şi posteriore, fasciculi proprii ventrales, laterales et dorsales. Între coarnele anterioare şi cele posterioare este situată zona intermediară de substanţă cenuşie proeminenţa căreia formează coarnele laterale. Coarnele laterale, care se evidenţiază în limitele dintre segmentul cervical Viii şi segmentul lombar ii, conţin neuroni vegetativi, ce constituie focarul sistemului nervos simpatic. Axonii acestor neuroni trec prin coarnele anterioare şi părăsind măduva spinării în componenţa rădăcinii anterioare a nervului spinal, prin ramura comunicantă albă, fac sinapse cu neuronii lanţului simpatic. În coarnele laterale se determină: neuronii viscerosenzitivi, care mai puţin sunt grupaţi în nuclei şi participă la formarea căilor reticulare ascendente pentru sensibilitatea viscerală normală; neuronii visceromotori, care constituie centrii simpatici şi parasimpatici. Centrii vegetativi simpatici formează în ansamblu substanţa intermediară laterală, substantia intermedia lateralis. Această coloană se întinde între neuromerele C8 – L2 şi are un calibru neuniform, prezentând umflături metamerice. La nivelul C8 – T3 se află centrul ciliospinal; între T2 – T5 – centrul cardioaccelerator; T3 – T4 – centrul viscerelor mediastinului posterior; T5 – T10 – centrii viscerelor cavităţii abdominale; T12 – L2 – centrii viscerelor cavităţii pelviene; la nivelul segmentelor S1 şi S3 se află centrul parasimpatic pelvin (micţiunea, defecaţia, erecţia, ejacularea); centrii vasoconstrictori, pilomotori şi sudoripari sunt dispuşi segmentar la toate nivelele. În zona intermediară, aproape de canalul central, este localizată substanţa intermediară centrală, substantia intermedia centralis, ce conţine neuroni vegetativi preganglionari pentru partea somatică (muşchii netezi, glande sudoripare). nucleii parasimpatici, sau coloana parasimpatică, sunt reprezentaţi de nucleul intermediolateral, nucleus intermediolateralis, întins între segmentele S2 – S4, axonii cărora părăsesc măduva spinării prin nervii sacrali S2 – S4. Între coarnele laterale şi posterioare, în substanţa albă se află formaţia reticulară spinală, formatio reticularis spinalis, mai bine individualizată în regiunea cervicală şi formată din neuroni dispuşi în reţea.
– 363 –

În funcţie de poziţie deosebim trei cordoane dispuse simetric de ambele părţi: anterior. care nu părăsesc măduva spinării. Zece lamine formează substanţa cenuşie spinală şi sunt numerotate dinspre posterior spre anterior. iar axonul trece în substanţa albă.sau intersegmentari etc. formând fasciculele cordoanelor homolaterale şi heterolaterale sau şi bilaterale. fiind constituită din prelungiri neuronale (axoni) mielinizate. divizată în lamine. Ca structură funcţională lamele i – Vi au funcţii senzitive somatice şi viscerale. în imediata vecinătate a substanţei cenuşii. de exemplu.Substanţa cenuşie a măduvei spinării poate fi. descendente) şi asociative. de asemenea. neuronii cordonali medulari au corpul dispus în substanţa cenuşie. 198). neuronii asociativi intra. După locul unde îşi trimit axonii. ascendente). descendente – situate profund faţă de precedentele. neuronii formaţiunii reticulare. cornul anterior conţine o parte din lamina Vii şi laminele Viii şi iX. cordonali şi interni. Substanţa albă. este situată la periferia măduvei. fasciculele măduvei spinării se împart în: senzitive (aferente. Neuronii radiculari prin axonii săi participă la formarea rădăcinii anterioare. în general. care prin şanţuri este divizată în cordoane. Pe lângă prelungirile neuronale. Lamina X este aria comisurală din jurul canalului central. îndeplineşte funcţii motorii somatice. substantia alba. localizată în cornul anterior al substanţei cenuşii. situate. Lamelele dispuse în zona intermediară constituie cea mai veche parte filogenetică cu funcţii proprioceptive şi vegetative motorii. motorii (eferente. Lamela iX. zona intermediară este în principal lamina Vii. rezultate în urma stratificării neuronilor similari morfologic şi funcţional (fig. situate cel mai profund. Ele sunt constituite din fascicule de fibre nervoase ascendente. Din punct de vedere funcţional. Cornul posterior include laminele i – Vi. ce efectuează legătura dintre segmentele măduvei spinării sau legătura măduvei cu encefalul. neuronii măduvei spinării pot fi: radiculari. şi fascicule de asociaţie. Neuronii interni au un corp celular de dimensiuni mici şi axoni scurţi. Aceste fascicule înfăptuiesc legătura dintre diferite segmente ale sistemului nervos şi se numesc căi de conducere. în substanţa albă se mai conţin vase şi ţesut glial. posterior şi lateral. – 364 – . periferic.

este cuprins între şanţurile laterale anterior şi posterior. Cordonul posterior. 199). Cordonul lateral. 8 – tractus spinothalamicus anterior. – 365 – . funiculus anterior. este cuprins între fisura mediană anterioară şi şanţul lateral anterior. 7 – tractus spinothalamicus lateralis. 11 – tractus vestibulospinalis. Fig. 3 – trac11 8 tus spinocerebellaris anterior Gowers. Cordoanele anterioare drept şi stâng sunt unite între ele prin comisura albă anterioară. Topografia 1 2 căilor conductoare în cordoanele substanţei 5 4 albe a măduvei spinării 13 (schemă. funiculus posterior. 5 – tractus corticospinalis lateralis. 10 – tractus tectospinalis. 2 – fasciculus cu12 neatus Burdach. apoi în substanţa cenuşie a cornului posterior sau în cordonul posterior. 12 – tractus reticulospinalis. funiculus lateralis. iar cea a cordoanelor posterioare – căi ascendente (fig. cea a cordoanelor laterale – atât descendente cât şi ascendente.origine extranevraxială – axonii neuronilor ganglionului spinal.origine encefalică – axonii unor neuroni din scoarţa cerebrală sau nucleii trunchiului cerebral care ocupă în măduva spinării o anumită topografie cordonală. este cuprins între şanţul median posterior şi şanţul lateral posterior. 6 – tractus rubrospinalis.origine medulară – axonii neuronilor cordonali sau radiculari. . . care urmând traiectul rădăcinii posterioare. commissura alba anterior. fibrele substanţei albe medulare pot avea: . 199. 4 – tractus 10 9 spinocerebellaris posterior Flechsig. Cordonul anterior. Substanţa albă a cordoanelor anterioare conţine în special căi conductoare descendente. 13 – fasciculi proprii. 9 – tractus corticospinalis anterior. în secţiune 6 transversală): 7 1 – fasciculus gracilis 3 Goll. pătrund în zona marginală.După originea lor.

. Acest fascicul este situat medial de calea precedentă.fasciculul spinotectal. Căile conductoare ascendente în marea sa majoritate sunt încrucişate: . în imediata vecinătate de fisura mediană anterioară. fasciculus longitudinalis dorsalis. Cordonul lateral.fasciculul spinoreticular.fasciculul longitudinal dorsal. fasciculus spinotectalis. care realizează legătura dintre centrii subcorticali optici şi auditivi cu nucleii motori din coarnele medulare anterioare.tractul corticospinal anterior.tractul spinotalamic anterior. . tractus reticulospinalis.fasciculul spinoolivar.fasciculul spinovestibular. are originea în nucleii vestibulari ai perechii a Viii-a de nervi cranieni şi se termină în neuronii motori ai coarnelor anterioare. . este încrucişat şi la fel transmite impulsurile proprio– 366 – . conţine fascicule ascendente şi descendente. fasciculus spinovestibularis. . la fel. tractus spinocerebellaris posterior (Flechsig). tractus corticospinalis anterior. . . tractus tectospinalis.tractul tectospinal. tractus spinothalamicus anterior. tractus vestibulospinalis. are originea în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi se găseşte pe toată lungimea măduvei. .tractul vestibulospinal.tractul reticulospinal. tractus spinocerebellaris anterior (Gowers).tractul spinocerebelar anterior.Cordonul anterior reprezintă următoarele căi conductoare descendente (eferente): . Căile ascendente ale cordoanelor anterioare: . fasciculus spinoreticularis.tractul spinocerebelar posterior. fasciculus spinoolivaris. . ajunge în nucleul ventral din talamus şi propagă impulsurile senzaţiei tactile. care transmite sensibilitatea proprioceptivă a părţii inferioare a trunchiului şi a membrelor inferioare. unele din ele fiind comune cu cordoanele anterioare. . are originea în aria motorie (neuronii Betz) şi ocupă porţiunea anteromedială a cordonului. sub forma căilor descendente hipotalamoreticulospinale se proiectează pe neuronii vegetativi spinali simpatici şi parasimpatici.

este încrucişat şi trece prin cordonul lateral de partea opusă şi reprezintă calea sensibilităţii exteroceptive termice şi dureroase. . Cordonul posterior la nivelul segmentelor cervicale şi toracale superioare constituie două fascicule ascendente senzitive spinobulbare: fasciculus gracilis (Goll). tractus rubrospinalis. se plasează în cordonul lateral şi anterior şi se termină în nucleii vestibulari.tractul rubrospinal. . tractus spinothalamicus lateralis. încrucişat. tractus spinovestibularis lateralis. Căile descendente: . fiind cu rol în mecanismele de control al tonusului muşchilor extensori.tractul spinovestibular lateral.tractul tectospinal. are originea în coliculii cvadrigemeni superiori şi se termină în coarnele anterioare şi laterale ale primilor patru neuromere cervicale. . descinde în măduva spinării prin toată întinderea sa în cordonul anterior şi cel lateral şi intervine în păstrarea echilibrului static şi dinamic al corpului. . tractus tectospinalis. tractus vestibulospinalis.tractul olivospinal. coboară în partea profundă şi posterioară a cordonului lateral şi face sinapsă cu motoneuronii din coarnele anterioare ale măduvei spinării.tractul spinotectal. are rol în reglarea tonusului muscular. . transmite impulsurile nervoase spre coarnele anterioare ale măduvei spinării cu rol în controlul tonusului muşchilor scheletici şi a mişcărilor inconştiente.tractul spinoreticular lateral.tractul spinotalamic lateral. tractus spinotectalis. îşi are originea în neuronii din olivele bulbare şi se termină în neuronii motori din regiunea cervicală. . urcă atât prin cordonul lateral. tractus spinoreticularis lateralis. . situat între fasciculul precedent şi versan– 367 – .tractul corticospinal lateral. cât şi prin cel anterior spre coliculii superiori ai tractului mezencefalic. situat în vecinătatea şanţului median posterior. are un traiect ascendent. tractus olivospinalis. şi fasciculus cuneatus (Burdach).tractul vestibulospinal. tractus corticospinalis lateralis.ceptive spre cerebel de la partea inferioară a trunchiului şi membrele inferioare. este o cale motorie extrapiramidală. .

unde dau ramuri scurte. numite meninge spinale. Situate în jurul substanţei cenuşii ele formează fasciculele proprii în cordoanele anterior şi lateral. De la exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele.tul medial al cordonului posterior. 200). – 368 – . Fibrele străbat distanţe mai lungi sau mai scurte realizând conexiuni intersegmentare medulare şi pot fi homo-. pachymeninx. iar cele lungi iau un traiect ascendent şi se termină în nucleul Goll şi Burdach de aceeaşi parte.şi bilaterale faţă de originea lor. Ramurile scurte şi cele mijlocii pătrund în substanţa cenuşie. arahnoida şi pia mater. Fibrele acestor fascicule îşi au originea în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali. în fiecare cordon se află un fascicul de fibre nervoase. Fasciculul cuneat se formează din fibrele nervoase emergente din neuronii ce inervează membrele superioare şi porţiunile superioare ale trunchiului. Meningele măduvei spinării Măduva spinării este înconjurată de trei membrane conjunctive. deoarece segmentele medulare sunt unite între ele anatomic şi funcţional. Fibrele acestor fascicule îşi au neuronii în substanţa cenuşie şi îndeplinesc funcţia integrativă dintre segmentele medulare de la diferite niveluri. leptomeninx (fig. Aceste fascicule sunt homolaterale. axonii cărora urmează traiectul rădăcinii posterioare prin şanţul lateral posterior. Fasciculul gracilis este constituit din fibrele nervoase ce vin de la membrele inferioare şi de la regiunile inferioare ale trunchiului. neîncrucişate. pătrund în cordonul posterior. Fasciculele intersegmentare ale măduvei spinării Structura segmentară descrisă mai sus are numai o valoare teoretică. hetero. mijlocii şi lungi. În imediata vecinătate a substanţei cenuşii. Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele. din bulbul rahidian. numit fascicul intersegmentar sau fundamental. Orice reflex este plurisegmentar şi aceasta se realizează prin intermediul căilor de asociaţie intersegmentate.

Învelind elementele cozii de cal ea continuă sub forma unei teci în jurul filum terminale. 8 – spatium subarachnoideum. 9 3 – pia mater spinalis. denticulatum. Ea se practică în scopul determinării presiunii fluidului cerebrospinal. ţesut adipos şi plexul venos vertebral intern. între L3 şi L4 (fig. 8 5 – radix anterior. În această regiune. spatium epiduralis. rezistentă şi este separată de pereţii canalului vertebral prin spaţiul epidural. 200. are o structură lamelară fibroasă. 7 – n. 4 – radix posterior. ea nu va ocupa tot sacul dural. Între vertebrele L2 şi S2 sacul dural conţine coada de cal. 2 – spatium epidurale. Meningele măduvei spinării şi spaţiile intermeningiale (în secţiune transversală): 1 – dura mater spinalis. numită puncţie lombară. continuă cu dura mater craniană. Superior. 1 2 3 4 5 6 7 Dura mater spinală. extragerii acestui lichid pentru anali– 369 – . unde se continuă cu periostul vertebrelor. În interiorul canalului vertebral dura mater trimite prelungiri laterale ce continuă în tecile perineurale ale nervilor spinali. inferior dura mater se întinde până la nivelul vertebrei sacrale ii unde se termină cu un fund de sac. 201). spinalis.Fig. fără riscul lezării măduvei spinării. spinalis. Deoarece măduva spinării se întinde până la vertebra L2. Acesta conţine ţesut conjunctiv. poate fi utilizată procedura. Aceste prelungiri aderă la orificiile intervertebrale. filul terminal şi lichid cerebrospinal. formând împreună cu acesta ligamentul coccigian. 6 – ganglion sensorium n. având inserţii strânse la marginea orificiului occipital mare. ultimul fuzionează cu ligamentul longitudinal posterior şi se inseră pe periostul coccigian. 9 – lig. dura mater spinalis.

8 – terminaţia caudală a sacului dural. 1 9 LV-1 2 LV-2 LV-3 LV-4 LV-5 SV-1 3 4 5 7 6 8 SV-2 Fig. nu este recomandată efectuarea puncţiei mai sus de spaţiile L2 – L3 la adult şi mai sus de L4 – L5 la nou-născuţi şi copiii mici.ză. 5 – fluid cerebrospinal în spaţiul subarahnoidian. 2 – conus medullaris. Arahnoida spinală. 201. spatium subdurale. fiind separată de dura mater prin spaţiul subdural. este o membrană formată din ţesut conjunctiv fin. pentru a introduce agenţi terapeutici. 7 – filum terminale. 3 – dura mater. Ca şi dura mater trimite prelungiri în – 370 – . La acest nivel sau prin hiatul sacrat se practică anesteziile epidurale. 6 – ac pentru puncţie lombară. Raporturile sacului dural şi puncţia măduvei spinării: 1 – medulla spinalis. 9 – disc intervertebral. arachnoidea spinalis. 4 – cauda equina. substanţe anestezice.

Pia mater spinală. fiind înconjurată de învelişurile protectoare meningeale. care leagă măduva spinării de dura mater. Acest spaţiu este divizat de ligamentele dinţate într-o lojă anterioară şi alta posterioară. pe unde trec nervii spinali în traiectul lor către orificiile intervertebrale. care se continuă cu trabeculele arahnoidiene. care conţine lichid cerebrospinal.jurul nervilor spinali. În porţiunea inferioară se prelungeşte cu filum terminale. numită ligament dinţat. în dreptul fisurii mediane.ligamentele dinţate. ultimul ligament trece între nervii spinali T12 şi L1. Între arahnoidă şi pia mater se găseşte spaţiul subarahnoidian.ligamentul coccigian al măduvei. formând teci pentru nervii spinali. În structura pia mater deosebim două straturi: stratul intern. rămâne fixă şi aproape imobilă în porţiunea centrală a canalului rahidian. care aderă intim la măduva spinării. spatium subarachnoideum. prelungire a fundului de sac dural care îmbracă filum terminale. aderent la ţesutul nervos. ligamentum denticulatum. Mijloacele de fixare ale măduvei spinării. Aceasta are loc datorită mijloacelor de fixare reprezentate de: . alcătuind 21 de arcade. intima pială. Măduva spinării.continuitatea sa cu bulbul rahidian. este o membrană conjunctivă subţire vasculară. stratul extern epipial. pătrunzând în şanţuri şi fisuri. fiecare conţinând rădăcinile corespunzătoare ale nervilor spinali. urmărind strict reliefurile acestuia. Ea rămâne independentă de mişcările coloanei şi nu ajunge niciodată în contact cu pereţii osoşi înconjurători. . care fixează măduva în sens frontal. de ţesutul adipos al spaţiului epidural. . liquor cerebrospinalis. de lichidul cefalorahidian. Între cele două straturi. Ea trece peste şanţurile măduvei spinării fără a urma reliefurile acestuia. Ele sunt aşezate în plan frontal între rădăcinile nervilor spinali. – 371 – . se află o bandă de ţesut conjunctiv care conţine artera spinală anterioară şi partea iniţială a ramurilor sale. De pe feţele laterale pleacă expansiuni ale stratului epipial sub formă de o lamelă fină. pia mater spinalis.

Formarea nervului spinal şi segment al măduvei spinării (schemă): 1 – receptor. care îşi trimit dendritele spre periferie – receptori. 6 – rădăcina posterioară. localizat în orificiul intervertebral. 5 – efector.. care transmit impulsurile de la receptori spre măduva spinării. care sunt bine fixaţi la nivelul orificiilor intervertebrale. anterioară. un nerv spinal. Acest ganglion este format din neuroni somato. este format din trei componente principale: rădăcini – anterioară şi posterioară. Rădăcina anterioară. 4 – neuroni motori ai cornului anterior. este formată de fibre aferente. 8 – trunchiul nervului spinal. Rădăcina posterioară. trunchi şi ramuri – posterioară. axoni ai neuronilor somatomotori din coarnele anterioare şi ai – 372 – .prezenţa celor 31 perechi de rădăcini ale nervilor spinali. 3 – neuroni senzitivi ai cornului posterior. 2 – ganglion spinal. conţine fibre nervoase eferente. 202). nervus spinalis. radix posterior. motorie. 7 – rădăcina anterioară. 3 6 2 8 1 4 7 5 Fig. senzitivă. radix anterior.şi viscerosenzitivi pseudounipolari. iar axonii spre măduva spinării. Pe traiectul rădăcinii posterioare se află ganglionul spinal senzitiv. Nervii spinali Măduva spinării este conectată cu receptorii şi efectorii printr-un număr mare de nervi spinali – 31 perechi cu o dispoziţie metamerică. comunicante şi meningeală (fig. 202.

fibrele eferente somatice generale. inimii şi glandelor. cu excepţia celor din regiunea toracală. anastomozează şi formează plexuri. ramura comunicantă cenuşie este constituită din fibre postganglionare ce pornesc de la ganglionii lanţului simpatic spre nervul spinal. dorsală.fibrele eferente viscerale generale. . Ramurile ventrale ale nervilor toracici se numesc nervi intercostali şi sunt în număr de 12 perechi. nervul spinal trimite ramurile sale: ventrală. un nerv spinal conţine două componente aferente şi două componente eferente: . 5 perechi sacrali şi o pereche coccigiană. 5 perechi lombari. – 373 – . înainte ca acestea să formeze trunchiul nervului spinal. 12 perechi toracali. care este mixt. Din cele 31 de perechi de nervi spinali putem identifica: 8 perechi de nervi cervicali. Rădăcinile anterioară şi posterioară se unesc şi formează trunchiul nervului spinal. Fasciculele nervoase trec prin spaţiul subarahnoidian umplut cu lichid cerebrospinal. muşchii netezi şi glandele trunchiului şi a membrelor. meningeală şi comunicante albă şi cenuşie.fibrele aferente somatice generale. spre muşchii striaţi. Ramura meningeală a nervului spinal conţine fibre senzitive şi vasomotorii pentru meninge. Ramurile ventrale şi dorsale ale nervilor spinali sunt mixte şi au în structura lor fibre motorii şi senzitive. Ramura comunicantă albă conţine fibre preganglionare mielinice cu originea în neuronul visceromotor din coarnele laterale ale măduvei spinării. Teaca durală se continuă distal cu epinervul nervilor periferici. apoi întâlnesc arahnoida şi dura mater. Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin orificiul intervertebral. distribuite musculaturii netede. . După un scurt traiect. Aceste fibre transmit informaţii de la măduva spinării. Ramurile ventrale sunt mai groase ca cele dorsale şi. prin trunchiul şi ramurile nervului spinal. . distribuite în muşchii striaţi.fibrele aferente viscerale generale.neuronilor visceromotori din coarnele laterale. care vor forma câte o teacă meningeală pentru fiecare rădăcină.

truncus encephali. 4 – pons. mesencephalon. Rombencefalul. alcătuiesc trunchiul cerebral. mezencefal. myelencephalon – bulbul rahidian.Anatomia funcţională a trunchiului cerebral În conformitate cu ontogeneza prenatală. 203). 203. mezencefalul şi diencefalul. 2 – diencephalon. 3 – mesencephalon. 5 – cerebellum. Cele trei etaje ale trunchiului cerebral sunt despărţite prin două şanţuri vizibile pe faţa 2 1 antero-laterală: şanţul bulbo-pontin şi şanţul ponto-peduncular. Datorită naturii vitale a multora dintre centrii situ– 374 – . cu excepţia cerebelului. care la rândul său este constituit din: a) mielencefal. şi porţiunea dorsală – cerebelul. ce transmit informaţia somatosenzorială din toate regiunile corpului spre centrii corticali. diencephalon şi b) telencefal. metencephalon – porţiunea ventrală – puntea. Fig. prosencephalon constituit din: a) diencefal. rombencephalon. în structura encefalului deosebim: rombencefalul. 3 4 5 6 La nivelul trunchiului cerebral se află nucleii nervilor cranieni iii – Xii. De asemenea. Raport spaţial dintre trunchiul cerebral şi telencefal: 1 – telencephalon. unde şi este vizibilă aparenţa acestor nervi. una din trăsăturile comune ale componentelor trunchiului cerebral este prezenţa substanţei reticulare. este locul de tranzit pentru numeroase fascicule lungi ascendente şi descendente (căi conductoare). prozencefal. precum şi impulsurile motorii pentru mişcările voluntare. şi b) metencefal. telencephalon (fig. 6 – myelencephalon. care este situat în fosa craniană posterioară.

intraventriculară. sulcus posterolateralis. Fasciculele acestor două piramide se încrucişează. delimitate între ele prin şanţuri. Faţa anterioară este străbătută de fisura mediană anterioară. Bulbul rahidian. Puncţia lombară efectuată la un pacient la care presiunea intracraniană este crescută îi poate pune viaţa în pericol prin afectarea trunchiului cerebral. decussatio pyramidum. – 375 – . Superior de olivă. una posterioară şi două feţe laterale. în şanţul bulbo-pontin se află foseta supraolivară în care au originea aparentă nervul facial (Vii) şi nervul vestibulocohlear (Viii). pyramis bulbi.aţi în trunchiul cerebral. Olivele sunt delimitate posterior de şanţul posterolateral. Are două părţi: extraventriculară inferioară cu configuraţie asemănătoare măduvei spinării. se întinde de la măduva spinării până la punte (fig. În această situaţie. 205). ce reprezintă două proeminenţe semicilindrice verticale date de fasciculele corticospinale sau piramidale descrise la măduva spinării. ce formează triunghiul bulbar al fosei romboide. sulcus anterolateralis. ce reprezintă prelungiri ale şanţurilor măduvei spinării. îndeosebi la nivelul bulbului rahidian. Lateral de piramide se află oliva. vag (X) şi accesor (Xi). oliva. care este întreruptă doar la nivelul decusaţiei piramidale. sulcus retroolivaris. De o parte şi de alta a fisurii mediane anterioare se găsesc piramidele bulbare. trunchiul cerebral este împins în jos de către masa cerebelului ce herniază prin orificiul occipital mare spre măduva spinării. fissura mediana anterior. separată de piramidă prin şanţul anterolateral. Prin acest şanţ din bulb apar rădăcinile nervului hipoglos (perechea a Xii de nervii cranieni). 204. leziunile trunchiului cerebral sunt frecvent fatale. unde au originea aparentă nervii glosofaringian (iX). Presiunea exercitată asupra centrilor cardiovasculari şi respiratori de la nivelul bulbului conduce rapid la moarte. pătrund în cordoanele laterale ale măduvei spinării formând încrucişarea piramidelor. medulla oblongată. Bulbului rahidian i se descriu o faţă anterioară. sau şanţul retroolivar. ce se află la limita dintre bulb şi măduvă.

15 – n. 32 – sulcus basilaris. 28 – pyramis medullae oblongatae. Trunchiul cerebral. cervicalis. – 376 – . accessorius. 12 – radix sensoria n. 25 – decussatio pyramidum. 20 – fissura mediana anterior. 36 – tractus opticus. 3 – chiasma opticum. 30 – n. 19 – radix anterior n. 35 – pedunculus cerebri. 40 – gyrus rectus. 21 – funiculus lateralis. glossopharyngeus. faţa anterioară: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 10 – ganglion trigeminale. 13 – n. 2 – gyrus subcallosus. 8 – tractus opticus. 39 – tractus olfactorius. oculomotorius. 24 – funiculus anterior. trigemini. 6 – corpus mammilare. 14 – n. 204. 37 – uncus. 5 – tuber cinereum. abducens. 18 – n. 38 – substantia perforata anterior. 16 – n. trigemini. 4 – infundibulum. trochlearis. 17 – n. 11 – radix motoria n. vestibulocochlearis. 27 – oliva. hypoglossus. 34 – substantia perforata posterior. 23 – sulcus anterolateralis. 22 – medulla spinalis.37 36 35 34 33 32 31 30 29 39 38 40 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 28 27 26 25 24 23 22 21 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 9 – n. 26 – fibrae arcuatae externae. 33 – n. facialis. 31 – pedunculus cerebellaris medius. 7 – fossa interpeduncularis. 29 – pedunculus cerebellaris inferior. vagus.

hypoglossi. 5 – colliculus inferior. 12 – trigo18 num n. şi fasciculul cuneat. 7 – pedunculus cerebellaris superior. 23 – adhesio interthalamica. În regiunea unghiului inferior al fosei romboide aceste fascicule formează corespunzător doi tuberculi: tuberculul gracil. plasat medial. 17 – area vestibularis. În partea superioară ele se îndepărtează unul de altul continuându-se în pedunculul inferior al cerebelului. tuberculum gracile. şi tuberculul cuneat. 13 – fasciculus gra17 cilis. 19 – fovea superior. Aceşti pedunculi delimitează unghiul inferior al fosei romboide. 22 – corpus pineale. de părţile laterale ale căruia se află continuarea cordoanelor posterioare ale măduvei spinării. Aceste proeminenţe sunt determinate de nucleii gracil şi cuneat. 15 – nucleus gracilis. 19 11 – fovea inferior. – 377 – . 18 – pedunculus 15 cerebellaris medius. 10 – striae medulares ventriculi quarti. 16 – tri16 gonum n. 14 – fasciculus cuneatus. 2 – thalamus. 23 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 12 Prin mijlocul feţei posterioare a bulbului trece şanţul median posterior. este împărţit în două fascicule: fasciculul fin. pedunculus cerebellaris inferior. 21 – pedunculus cerebri. 6 – lemniscus lateralis. 8 – colli. trochlearis. prin şanţul intermediar posterior. fasciculus gracilis (Goll). 205. Cordonul posterior. aşezat lateral. 20 – n.Fig. 9 – pedunculus 20 cerebellaris inferior. 22 4 – brachium colliculi inferioris. 3 – colliculus superior. vagi.21 culus facialis. Trunchiul cerebral. fasciculus cuneatus (Burdach). faţa posterioară: 1 – trigonum habenulae. sulcus medianus posterior. tuberculum cuneatus.

olivaris accessorius medialis. ca urmare a încrucişării fibrelor ascendente şi a celor descendente. n. 8 – n. accessorius. unde coloanele ei. 12 – hilus nuclei olivaris. 11 – oliva. 18 – fasc. 6 – nucl. La exteriorul bulbului rahidian se află substanţa albă. hilum nuclei olivaris inferioris. 206). orientat în sus şi medial (fig. 5 – tr. tractus spinalis n. 206. 9 – pyramis. rubrospinalis. În porţiunile inferolaterale se află nucleul olivar inferior.16 – nucll. 10 – n. trigemini. longitudinalis medialis. 1 2 3 18 19 4 17 16 5 15 14 6 13 7 12 11 10 8 9 Fig. 19 – nucl. 17 – pedunculus cerebellaris inferior. Bulbul rahidian (secţiune transversală la nivelul olivei): 1 – velum medullare posterior. 7. de formă dinţată cu hilul. olivares. – 378 – . 14 – n. 2 – formatio reticularis. 15 – tr. vagus. sunt fragmentate în nuclei. iar substanţa cenuşie este localizată în interior. hypoglossus. olivocerebellaris. 13 – tr. nucleus olivaris inferior. 3 – nucl.Substanţa albă şi cea cenuşie ale bulbului rahidian îşi schimbă aspectul care devine astfel diferit faţă de cel al măduvei spinării. hypoglossi. ambiguus. 4 – nucl. tectospinalis.

olivares. În anumite zone. 9 – nucl. formatio reticularis. este dispusă profund. X. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. 5 – ganglion inferius. în general rău – 379 – . dimensiuni şi prelungiri extrem de variate. Xi şi Xii. ambiguus. hypoglossi. diseminate neuniform. 207). salivatorius inferior. gracilis. 6 – ganglion superius. Formaţiunea reticulară. Aceste celule sunt inegal răspândite. Structura internă a bulbului rahidian: 1 – nucleus n. ce face parte din nucleii proprii. echivalenţi cornului lateral al măduvei pentru nervii iX şi X. cuneatus. dorsalis n. nucleii echivalenţi ai cornului posterior al măduvei spinării. 207. motorius n. concentrări de celule realizează numeroşi nuclei. bine conturaţi morfologic şi funcţional. accessorii. În bulb sunt localizaţi nucleii echivalenţi cornului anterior al măduvei spinării. formatio reticulares.9 10 11 12 1 2 3 4 Ix x 7 xII 6 5 8 Fig. 2 – nucl. nucleii motori ai nervilor cranieni iX. 8 – nucl. 10 – nucl. 7 – nucl. Formaţiunea reticulară este constituită din: a) un număr imens de celule nervoase cu formă. nucleii senzitivi ai nervilor iX şi X şi nucleii vegetativi parasimpatici. În afară de nucleul olivar inferior. mai deosebim nucleii formaţiunii reticulare şi nucleus gracilis et cuneatus (fig. 11 – nucl. tractus solitarii. 3 – nucl. vagi. 4 – nucl. 12 – nucl.

spre deosebire de măduva spinării. care leagă între ei nucleii trunchiului cerebral sau leagă nucleii din formaţiuni supra – sau subiacente. b) numeroase fibre nervoase (prelungiri neuronale) cu morfologie extrem de variată. voma. altele amielinice. Pe linia mediană remarcăm şanţul bazilar. care se încrucişează formând decusaţia lemniscului medial. iar prin cele dorsolaterale căile ascendente. lemniscus medialis. fiind dispusă în jurul nucleilor de substanţă cenuşie. 204). cu cerebelul şi cu emisferele cerebrale. Puntea Puntea. mişcările limbii. Între nucleii olivari inferiori se află fibrele arcuate interne. Superior de încrucişarea lemniscurilor mediale se află fasciculul longitudinal posterior. pedunculus cerebellaris medius. unele mielinice. ea nu mai realizează o sistematizare anatomică în cordoane de substanţă albă. Aceste fibre formează lemniscul medial. sulcus basilaris. Prin porţiunile anterioare ale bulbului trec fibrele descendente piramidale şi extrapiramidale. fibrae arcuatae internae. constituite din prelungirile neuronilor nucleilor gracilis şi cuneatus. decussatio lemnisci medialis. directe sau încrucişate. prin care trece artera omonimă. fasciculus longitudinalis posterior. realizând strânse reţele fibrilare în jurul celulelor nervoase. serveşte locul apariţiei nervului trigemen – 380 – . În bulbul rahidian sunt localizaţi şi centrii de importanţă vitală – centrul circulaţiei sangvine şi centrul respirator. Însă. la fel şi centrii ce sunt asociaţi cu deglutiţia. tusea. o situaţie periferică. Substanţa albă a bulbului rahidian are. Ca linie limitrofă dintre punte şi pedunculul cerebelos mediu. Faţa dorsală formează triunghiul pontin al fosei romboide şi este acoperită de cerebel cu care în sens lateral este legat prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. iar cea superioară de şanţul ponto-peduncular (fig.delimitaţi. în bulbul rahidian există şi fascicule de asociaţie. care fac legătura măduvei spinării cu trunchiul cerebral. În afara căilor ascendente şi descendente. Faţa anterioară are aspect striat transversal datorită poziţiei superficiale a fibrelor ponto-cerebeloase. pons (puntea lui Varolio). are forma unei caştane cu limita inferioară prezentată de şanţul bulbo-pontin. ca şi cea a măduvei.

iar ceva mai lateral rădăcinile nervilor facial (Vii) şi vestibulocohlear (Viii). Vi. şi tegumentul sau partea posterioară a punţii. Drept frontieră serveşte corpul trapezoid. tegmentum pontis. fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului. la care deosebim nucleii anteriori. superior de corpul trapezoid trec fibrele lemniscului medial. lemniscus spinalis. care pornesc spre cerebel şi formează pedunculii cerebeloşi mijlocii. nuclei anterior. Vii şi Viii. şi fibrele transversale. lemniscului spinal. Puntea este constituită din multiple fascicule de fibre nervoase ce întră în componenţa căilor conductoare. cerebellum. fasciculus longitudinalis posterior. În partea posterioară a punţii se localizează formaţiunea reticulară. posterior de punte şi de partea superioară a bulbului rahidian cu care delimitează cavitatea ventriculului iV. Printre fibrele corpului trapezoid sunt localizaţi nucleii corpului trapezoid. fibrae pontis longitudinalis. ultimele reprezintă prelungirile neuronilor din nucleii punţii. deoarece este divizat sagital în trei arii şi orizontal în trei lobi. constituit din fibre transversale ce fac parte din calea de conducere a analizatorului auditiv.(V) din trunchiul cerebral. numărul-cheie asociat cerebelului este trei. ce aparţin căii piramidale şi celor corticopontine. o formaţiune a durei mater cerebrale. Reprezintă cea mai voluminoasă parte a rombencefalului. Pe secţiunea transversală efectuată prin punte. fibrele ascendente ce reprezintă prelungirea căilor conductoare senzitive ale bulbului rahidian. reglând automatismul şi coordonând tonusul muscular al muşchilor antagonişti şi sinergişti. pars bazilaris pontis. nuclei pontis. organul de coordonare a mişcărilor fine. ce formează nucleii proprii ai punţii. nucleii nervilor cranieni V. laterali şi mediali. nuclei corporis trapezoidei. Cerebelul. printre care se găsesc conglomerări de neuroni. lateralis et medialis corporis trapezoidei. în structura ei deosebim partea bazilară sau anterioară. În şanţul transversal dintre punte şi piramidele bulbului rahidian sunt aparente rădăcinile nervului abducens (Vi). lemniscus medialis. fasciculul longitudinal posterior. al mişcărilor involuntare automate şi al echilibrului. este segmentul encefalului situat în fosa posterioară a craniului. corpus trapezoideum. fibrae transversa. – 381 – . Pe partea anterioară a punţii trec fibrele longitudinale ale punţii.

7 – fissura horizontalis. eferenţele sale se fac prin trei nuclei şi pot fi identificate trei sindroame cerebeloase. 12 – flocculus. în profunzimea căruia se află partea inferioară a vermisului la care aderă faţa dorsală a bulbului rahidian. Este format dintr-o porţiune mediană. Vermisul este separat de emisferele cerebeloase prin şanţul paramedian. 10 Cerebelului i se descriu două feţe – superioară şi inferioară – separate prin fisura orizontală. vallecula cerebelli. 208). impară. 14 – velum medullare superius. hemispheria cerebelli (fig. 4 – pedunculus cerebellaris inferior. ce trece pe marginea posterioară a emisferelor. vermis cerebelli. Anterior şi posterior emisferele sunt separate prin câte o – 382 – . două porţiuni laterale voluminoase – emisferele cerebeloase. 2 – lingula cerebelli. 208. 5 – pedunculus cerebellaris medius. Cerebelul: 1. alungită sagital. 9 – vallecula cerebelli. 6 – pedunculus flocculi. 3 – pedunculus cerebellaris superior. cortexul său este compus din trei straturi. 14 1 2 3 4 13 5 12 11 6 7 8 9 Fig. fissura horizontalis. 8 – lobulus semilunaris inferior. Faţa inferioară pe linia mediană prezintă un şanţ mai adânc valecula. 13 – velum medullare inferius. denumită vermisul cerebelului.fiind conectat la trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi. slab vizibil pe faţa superioară. 11 – fissura posterolateralis. 10 – vermis.

ontogenetic şi funcţional cerebelul este împărţit în trei lobi (fig. realizând astfel o corespondenţă între lobulaţia vermisului şi cea a emisferelor cerebeloase. Din punct de vedere filogenetic. Pe suprafaţa cerebelului se găsesc şanţuri mai adânci – fisuri. ultimele reprezintă nişte circumvoluţiuni lungi şi înguste pe suprafeţele emisferelor. incizura anterioară este orientată către ventriculul iV. Aceste şanţuri se continuă şi pe vermis. 209): Lob anterior Fisura primară Intermediar Lateral Fisura posterolaterală Lob floculonodular Intermediar Vermis Lateral Emisfera Fig. Young).incizură – una anterioară şi alta posterioară. lobus cerebelli. Tot în această incizură pătrunde coasa cerebelului. Schematizarea suprafeţelor superioară şi inferioară ale cerebelului (după A. ce împart cerebelul în lobi. 209. şi şanţuri mai superficiale ce îl împart în lobuli şi folii. iar cea posterioară este mai largă şi în ea se observă extremitatea posterioară a vermisului. – 383 – . Graţie unui număr mare de folii suprafaţa cerebelului la adult constituie 850 cm2. lobuli et folia cerebelli.

aflată în strânsă corelaţie cu sistemul vestibular şi cu rol în monitorizarea echilibrului. arbor vitae. Limita de separaţie a celor două substanţe are. lobus cerebelli anterior. nuclei cerebelli. corpus medullare cerebelli. Prin pedunculul flocului. cortex cerebellum. . flocculus. . despărţit de lobul posterior prin fisura primară (vizibilă pe faţa superioară a cerebelului). este cea mai mare parte a cerebelului şi se află între fisurile posterolaterală şi primară. lobus flocculonodularis. În structura cerebelului. Este conectat cu proprioreceptorii prin căile spinocerebeloase şi are rol în coordonarea tonusului muscular. prezintă paleocerebelul.lobul flocculonodular.lobul posterior. paleocerebellum. de unde şi denumirea de arborele vieţii. iar substanţa albă spre interior. Substanţa albă. un aspect caracteristic. ambii floculi şi pedunculii floculilor. 210) se găsesc în profunzimea substanţei albe. pe secţiune transversală. iar cea aşezată central constituie nucleii cerebelului. pedunculus flocculi. lobul mic. şi prezintă conexiuni puternice cu cortexul cerebral îndeplinind rolul de coordonare a actului motor voluntar. Substanţa cenuşie dispusă periferic formează scoarţa cerebelului. de-o parte şi de alta a liniei mediane.. lobus posterior cerebelli. Acest lobul împreună cu lingula constituie partea cea mai veche a cerebelului – arhicerebelul. albă şi cenuşie. Dinspre medial spre lateral – 384 – . floculul se uneşte cu nodulul. cele două feluri de substanţe. iar pe faţa inferioară este separat de lobul floculonodular prin fisura posterolaterală. Cel mai izolat şi mai vechi filogenetic este lobulul flocul. Filogenetic este cea mai nouă parte a cerebelului – neocerebel. este situat cel mai superior. care cuprinde nodulul. nodulus. neocerebellum. este situat cel mai inferior şi posterior de fisura posterolaterală. care aderă la faţa ventrală a pedunculului cerebelos mediu. care a fost asemănat cu coroana unui arbore.lobul anterior. fiind dispusă la interior. archicerebellum. formează corpul medular al cerebelului. ce prezintă o porţiune a vermisului. au o dispoziţie inversă decât în măduva spinării – substanţa cenuşie fiind situată la periferie. nucleii cerebeloşi (fig.

unesc cerebelul cu bulbul rahidian şi măduva spinării. pedunculi cerebellares superiores. imediat deasupra plafonului ventriculului iV. nucleus fastigii. Prin intermediul formaţiunilor nervoase cu care este – 385 – . situat în regiunea anterioară a vermisului. aparţine paleocerebelului şi sunt situaţi medial de nucleul dinţat. numită hilul nucleului dinţat. De asemenea. fac legătura între cerebel şi părţile superioare ale encefalului. 4 – nucleus dentatus. este de dimensiuni mai mari. precum şi fibre care trec de la nucleii cerebeloşi dintr-o emisferă la cei din emisfera cerebeloasă opusă. Substanţa albă a emisferelor cerebeloase este constituită din fibre aferente şi eferente la care se adaugă fibre proprii de asociaţie. aparţine neocerebelului. orientată medial şi dorsal. prin pedunculii cerebeloşi medii trec căi aferente prin care scoarţa cerebrală se leagă de cerebel. pedunculi cerebellares medii. hilus nuclei dentati. Substanţa albă centrală se continuă cu cele trei perechi de pedunculi. 2 – nucleus globosus. leagă cerebelul cu puntea. 3 – nucleus emboliformis. pedunculi cerebellares inferiores. dislocat lateral faţă de nucleul globos şi emboliform. Ele sunt cele mai groase şi au în alcătuirea lor fibre care fac legătura între nucleii din punte şi scoarţa cerebelului. nucleus globosus et emboliformis. nucleul dinţat. nucleul globos şi emboliform. 210. 1 2 3 Fig. nucleus dentatus.aceştia sunt: nucleul fastigial. Pedunculii cerebeloşi superiori. Pedunculii cerebeloşi medii. ce aparţine arhicerebelului. ce unesc foliile şi lobii cerebeloşi. cu partea deschisă. Nucleii ce4 rebelului (schemă): 1 – nucleus fastigi. Pedunculii cerebeloşi inferiori. ce fac legătura cerebelului cu trunchiul cerebral. fibre care fac legătura între scoarţa cerebeloasă a unei emisfere şi scoarţa cerebeloasă a celeilalte emisfere.

oculomotorius. – 386 – . 2 – corpus pinealis. 8 – velum medullare inferius. Este cavitatea ventriculară a rombencefalului (fig. 11 – ventriculus quartus. anterior.conectat. 211). 3 – vermis. unul superior şi altul inferior. 9 – tela chorioidea ventriculi quarti. punte şi bulbul rahidian. cerebelul intervine în reglarea echilibrului. şi altul superior – plafonul. 6 – hemispherium cerebelli. a tonusului muscular şi în coordonarea în timp şi în spaţiu a mişcărilor voluntare şi semivoluntare. ventriculus quartus. Din punct de vedere descriptiv. reprezintă o cavitate asemănătoare unui cort. 5 – laminae albae. 4 – velum medullare superius. 211. aşezată între cerebel. Ventriculul IV. 12 1 2 3 4 5 6 11 7 9 10 8 Fig. Ventriculul IV: 1 – commissura posterior. 12 – corpora mamillaria. ventriculul iV prezintă doi pereţi: unul inferior – planşeul. 7 – fissura horizontalis cerebelli. posterior. 10 – n. patru margini şi patru unghiuri – două laterale.

Şanţul median. servesc striile medulare ale ventriculului IV. la nivelul punţii. colliculus facialis. racordat între ele.aria vestibulară. striae medullares ventriculi quarti. este alcătuit din trei părţi: . tuberculul acustic. eminentia medialis. trigonum nervi hypoglossi. formează coliculul facial. şi vălul medular superior. situat lateral de triunghiul sus-numit. 205). de formă triunghiulară situată în unghiul lateral al fosei romboide. velum medullare superius.triunghiul nervului hipoglos (xII). în porţiunea inferioară a fosei romboide. Acest colicul corespunde proiecţiei nucleului nervului abducens (Vi). formată de pedunculii cerebeloşi superiori. Ele împart rombul în două triunghiuri: unul inferior – bulbar. şi celălalt superior – pontin. Din părţile laterale fosa romboidă este delimitată de pedunculii cerebeloşi superiori şi cei inferiori. De la nucleii auditivi spre şanţul median pornesc striile medulare ce reprezintă fibre ale căii conductoare a analizatorului auditiv. care în partea superioară. De o parte şi de alta a acestui şanţ se află câte o proeminenţă – eminenţa medială. . . mai profund şi lateral de care se află nucleul nervului facial (Vii). Triunghiul bulbar al fosei romboide este alcătuit din trei arii triunghiulare: .partea anterosuperioară.Planşeul este reprezentat de feţele posterioare ale bulbului şi punţii care formează fosa romboidă. pe suprafaţa fosei romboide. sulcus medianus. fossa rhomboidea (fig. trigonum nervi vagi. ce corespunde proiecţiei nucleului motor a nervului omonim. tegmen ventriculi quarti. Această arie prezintă superior. împarte fosa romboidă în două părţi egale. – 387 – . area vestibularis. în profunzimea căruia este situat nucleul vegetativ al nervului vag. are în profunzime nuclei vestibulari şi auditivi ai nervului vestibulocohlear (Viii).triunghiul nervului vag (x). ce trec transversal prin unghiurile laterale ale fosei romboide. Ca limită dintre punte şi bulb. Tavanul ventriculului IV. în regiunea pontină.

superior. şi de pânza coroidiană a ventriculului IV. trigemini. Dispoziţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă Trunchiul cerebral este conectat cu receptorii şi efectorii prin nervii cranieni. ce ajung astfel în spaţiul subarahnoidian. în care pătrund parţial prelungirile plexurilor coroidiene. care inervează o parte mai redusă a corpului – capul. prin apeductul Sylvius. iX. nucleus pontinus n. Vii. trigemini. Vi. nucleul senzitiv. 212.faţa inferioară a cerebelului ce aparţine vermisului cerebelos. pare. 213 prezintă substanţa cenuşie a măduvei spinării şi fragmentarea ei la nivelul trunchiului cerebral în nucleii echivalenţi ai nervilor cranieni Nervul trigemen. 213). şi nucleul tractului spinal al nervului trigemen.partea posteroinferioară formată de vălul medular inferior. nucleus mesencephalicus n. iar cei motori medială. nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen. În regiunea triunghiului pontin sunt amplasaţi nucleii nervilor cranieni V – Viii. Viii. Fig. – 388 – . nucleus spinalis n. velum medullare inferius. 2) apertura laterală. nucleus motorius n. trigeminus (V). Xi. aflate la nivelul unghiurilor laterale ale fosei romboide. Substanţa cenuşie a fosei romboide conţine nucleii perechilor V. trigemini. X. nucleii senzitivi ocupă în fosa romboidă poziţie laterală. apertura mediana (orificiul lui Magendi) ce se afla la nivelul unghiului inferior al fosei romboide. comunică cu ventriculul iii şi mai prezintă trei orificii de comunicare cu spaţiul subarahnoidian al encefalului: 1) apertura mediană. trigemini. posedă patru nuclei: nucleul motor. n. . tela choroidea ventriculi quarti. Cavitatea ventriculului iV inferior continuă cu canalul central al măduvei spinării. ce aderă la el. constituit din două porţiuni – nucleul pontin al nervului trigemen. în special viscere – nervul vag. între ei fiind localizaţi nucleii vegetativi. apertura lateralis (orificiul lui Luschka). Xii de nervi cranieni (fig.. gâtul şi părţi din trunchi.

n. n. cochlearis dorsalis. oculomotorii. facialis. trochlearis. n. Proiecţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă: 1 – nucl. vestibularis medialis. trigemini. 14 – nucl. – 389 – . vestibularis superior. trigemini. 4 – nucl. 8 – nucl. 18 – nucl. pontis n. accessorii. n. dorsalis n. 12 – nucl. hypoglossi. 9 – nucl. 17 – nucl. 19 – nucl. salivatorius inferior. salivatorius superior.X. 2 – nucl. motorius n.1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 5 – nucl. mesencephalicus n. n. 20 – nucl. 7 – nucl. 212. oculomotorii. 10 – nucl. n. solitarius nervi iX. 13 – nucl. vestibularis lateralis. accessorius n. 11 – nucl. abducentis. 15 – nucl. vagi. ambiguus. 6 – nucl. 3 – nucl. trigemini. cochlearis ventralis. 16 – nucl.

senzitiv al nervului iX. nucleus nervi abducentis. facialis. un nucleu vegetativ parasimpatic. are trei nuclei: nucleul nervului facial. n. motor. n. nucleus n. nucleul salivator superior. Nervul abductor. facialis (Vii). 213. situat lateral de coliculul facial. nDV – nucleul dorsal al vagului. iX şi X de nervi cranieni. senzitiv şi comun pentru perechile Vii. nucleus tractus solitarii. Ix. abducens (Vi). nervul facial. nucleul tractului solitar. Cifrele romane reprezintă numărul nucleilor nervilor cranieni.V IV V VII VI VII NSS Ix NSI x NDV VIII NR VII. posedă un singur nucleu motor. nSS – nucleul salivar superior ce aparţine nervului intermediar Wrisberg sau Vii bis. nucleus salivatorius superior. nSi – nucleul salivar inferior al nervului glosofaringian. Echivalenţa componentelor substanţei cenuşii a măduvei spinării cu nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral. x. xI xII Fig. – 390 – . x V V Ix. nR – nucleul rotund.

ultimul este separat de istm prin şanţul lateral al mezencefalului. motor. trigonum lemnisci. vagus (X). dispune de trei nuclei. Nervul accesor. În profunzimea triunghiului se află fibrele lemnisculului lateral (acustic). glosopharyngeus (iX). velum medullare superius. nucleus nervi hypoglossi. motor. nucleus ambiguus. vegetativ.Nervul vestibulocohlear. nucleul tractului solitar. Nervul glosofaringian. nucleul tractului solitar. posterior de pedunculul cerebelos superior şi lateral de pedunculul cerebral. vegetativ. comun pentru perechile Vii. nucleus vestibularis superior (Behterev). şi nucleul cohlear dorsal. parasimpatic. vestibulocochlearis (Viii). nucleul vestibular superior. nucleus nervi accessorii. nucleus cochlearis dorsalis. Xi. Nervul vag. nucleus vestibularis inferior (Roller). n. nucleus ambiguus. n. posedă trei nuclei: nucleul ambiguu. Istmul rombencefalului. Acest triunghi este delimitat din partea anterioară de braţul coliculului inferior. Xii. isthmus rhombencephali. sulcus lateralis mesencephali. nucleul vestibular lateral. iX şi X de nervi cranieni. – 391 – . nucleus solitarius. are un singur nucleu motor situat în triunghiul omonim – nucleul nervului hipoglos. care continuă şi în substanţa cenuşie a măduvei spinării până la nivelul segmentelor 5 – 6 cervicale. În triunghiul bulbar al fosei romboide sunt situaţi nucleii ultimilor patru perechi de nervi cranieni – iX. n. parasimpatic. nucleul salivator inferior. Nervul hipoglos. nucleus salivatorius inferior. n. nucleus dorsalis nervi vagi. reprezintă formaţiunile de la frontiera dintre rombencefal şi mezencefal: pedunculii cerebeloşi superiori. hypoglossus (XII). pedunculi cerebellares superiores. nucleul vestibular inferior. nucleus cochlearis ventralis. nucleus vestibularis medialis (Schwalbe). dispune de nucleul motor al nervului accesor. lemniscus lateralis. accessorius (Xi). dintre care cel motor este comun şi pentru perechile X şi Xi de nervi cranieni: nucleul ambiguu. senzitiv. X. nucleus solitarius. senzitiv. şi trigonul lemniscului. posedă două grupuri de nuclei: doi nuclei cohleari – nucleul cohlear ventral. nucleus vestibularis lateralis (Deiters). nucleul dorsal al nervului vag. şi patru nuclei vestibulari – nucleul vestibular medial. vălul medular superior. n.

şanţul cruciform ce separă tuberculii între ei. care prin braţul coliculului superior. brachium colliculi superioris. Extremitatea inferioară se continuă cu puntea. colliculi superiores. Între cei doi pedunculi cerebrali se delimitează fosa interpedunculară. Pe faţa medială a pedunculilor trece un şanţ longitudinal – şanţul nervului oculomotor. care conţine substanţa perforată posterioară. vălul medular superior de o parte şi alta a căruia se află câte o fosetă. originea pedunculilor cerebeloşi superiori. coliculii inferiori. brachia colliculi inferiores. 204. pedunculis cerebri. la nivelul căreia apare din profunzime nervul trohlear (iV). prin care îşi fac apariţia rădăcinile nervului oculomotor (iii). fossa interpeduncularis. Este situat între punte (inferior) şi diencefal (superior). Anterior se prezintă ca două cordoane de substanţă nervoasă albă – pedunculii cerebrali. iar posterior ca patru coliculi – tectul (lama cvadrigemină). singurul nerv cranian cu origine aparentă pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. sulcus nervi oculomotorius. sunt conectaţi cu corpii geniculaţi laterali. posterioară şi două feţe laterale – dreaptă şi stângă. cu corpii geniculaţi mediali.205). şi două extremităţi (fig. – 392 – . Feţele laterale prezintă şanţul lateral al mezencefalului. sulcus lateralis mesencephali. Faţa posterioară prezintă: coliculii superiori. substantia perforata posterior. colliculi inferiores. conectaţi prin braţele inferioare. Faţa anterioară este caracterizată de prezenţa a două benzi oblic divergente înainte. fiind unit cu cerebelul prin pedunculii cerebeloşi superiori. Pe marginea medială a pedunculului cerebral se găseşte originea aparentă a perechii a iii-a de nervi cranieni. iar cea superioară în masa emisferelor cerebrale în regiunea subtalamică şi în capsula internă.Mezencefalul Mezencefalul este cea mai scurtă parte a trunchiului cerebral. în sus şi în afară – pedunculii cerebrali. care reprezintă un derivat al veziculei cerebrale mijlocii şi care face comunicarea dintre ventriculul iV şi ventriculul iii. Mezencefalul prezintă patru feţe: anterioară. Este străbătut de apeductul Sylvius.

214. 5 – tractus rubrospinalis. 10 – fasciculus longitudinalis medialis. 7 – lemniscus medialis. 14 – aqueductus mesencephali. 3 – decussatio dorsalis. Substanţa neagră aparţine sistemului extrapiramidal şi contribuie la menţinerea tonusului muscular şi a activităţii inconştiente a muşchilor scheletici. ruber. 12 14 11 8 9 4 9 4 II 1 2 10 7 V IV III 13 I 53 6 Fig. substantia nigra. tractus mesencephalici nervi trigemini.Structura internă a mezencefalului Pe secţiunea transversală în structura mezencefalului deosebim (fig. 11 – nucl. Căile eferente prin crus cerebri: i – tractus corticopontinus frontalis. ce se conţine în celulele nervoase de aici. V – tractus corticopontinus occipitotemporalis. – 393 – . lamina quadrigemina. colliculi inferioris. la nivelul pedunculului cerebral se evidenţiază substanţa neagră. sau lamina tecti. iV – tractus corticospinalis anterior. ce se extinde de la punte şi până la diencefal. nervi trochlearis. 6 – decussatio ventralis tegmenti Foreli. Culoarea întunecată se datoreşte cantităţii mari de pigment – melanina. 12 – nucl. 9 – formatio reticularis. 4 – nucl. iii – tractus corticospinalis lateralis. 214): lama cvadrigemină. ii – tractus corticonuclearis. Structura internă a mezencefalului: 1 – nucl. 8 – lemniscus lateralis. 13 – substantia nigra. 2 – tractus tectospinalis.

coliculii sunt formaţi din substanţă cenuşie. nucleul roşu este alcătuit din două părţi: una magnocelulară. ce se îndreaptă spre talamii optici. nucleus ruber. lateral şi superior de nucleul roşu. Aceşti coliculi sunt separaţi între ei prin două şanţuri ce se intersectează sub un unghi drept. pars magnocellularis. din celule mici. bulbul rahidian şi punte. Coliculul cvadrigemin superior primeşte fibre aferente de la corpul geniculat lateral. predomină la om. iar extremitatea lui inferioară prelungeşte cu frâul vălului medular superior. scoarţa cerebrală (fibre corticotectale). fiind localizat dorsal de substanţa neagră. dispusă la exterior. în care sunt localizaţi centrii subcorticali ai analizatorului vizual. formată din celule mari situate spre periferie. tegmentum mesencephali. pars parvocellularis. şi alta parvocelulară. Din punct de vedere structural. Fibrele nervoase ale lemniscului medial reprezintă prelungirile neuronilor ii ai căilor sensibilităţii proprioceptive. Pe o secţiune frontală. şanţul transversal separă coliculii superiori de cei inferiori. Lama cvadrigemenă este constituită din patru coliculi – doi superiori. se leagă de formaţiunile de apariţie mai recentă ale encefalului: cerebel. dispusă în interior. tracturile – 394 – . şi din substanţă albă. ce conţin fibre nervoase ce pornesc de la scoarţa emisferelor mari spre măduva spinării. Extremitatea superioară a şanţului longitudinal formează o lojă pentru corpul pineal. Cel mai voluminos este nucleul roşu. printre care sunt localizaţi nucleii mezencefalului. şi alta anterioară – baza pedunculului cerebral. şi doi inferiori ce conţin centrii subcorticali auditivi.Substanţa neagră împarte pedunculul cerebral în două porţiuni: una posterioară – tegmentul mezencefalului. care se întinde de la nivelul coliculilor inferiori şi până la talamus. este mai veche ca apariţie şi de la ea pleacă la măduva spinării tractul rubro-spinal. basis pedunculi cerebralis. Tegmentul mezencefalic este constituit din căile conductoare ascendente. de apariţie mai recentă pe scara filogenetică. talamus şi scoarţa cerebrală. Baza pedunculului cerebral este formată de către căile conductoare descendente. în tegumentul mezencefalic se observă un fascicul de fibre ce întră în componenţa lemniscului medial.

mezencefalul îndeplineşte funcţii importante în distribuţia normală a tonusului muscular unde un rol important îl joacă nucleul roşu şi substanţa neagră. lungimea căruia nu depăşeşte 2.0 cm. Coliculii cvadrigemini inferiori sunt destinaţi căii auditive. La coliculul cvadrigemin inferior vin fibre aferente din calea auditivă. ale cărui fibre se termină la neuronii somatomotori din coarnele anterioare ale segmentelor cervicale.optice. delimitat superior de lamina tecti. El reprezintă cea mai îngustă parte a sistemului ventricular. se produce orientarea globilor oculari spre excitant. Apeductul mezencefalic. pentru muşchii gâtului şi tractusul tectospinal. fără să joace un rol în perceperea sunetelor. bulb (tectobulbare) şi măduvă spinării (tectospinale). adică la fenomenele propriu-zise ale vederii. sau aqueductus cerebri (Sylvius). nucleul nervului facial (Vii). prin întoarcerea capului în direcţia unde s-a produs sunetul. provenind din lemniscul lateral. care sunt dependente de centrii din coliculii inferiori. coliculul superior. ei constituie un centru reflex pe calea vizuală. ei constituie un centru reflex pe calea auditivă. fără să participe la perceperea luminii. ale cărui fibre se distribuie la nucleul nervului oculomotor (iii). la apariţia bruscă a unui excitant luminos. unde un rol important îl joacă nucleul nervului oculomotor şi nucleul nervului facial. este un canal care uneşte cavitatea ventriculului iii cu cea a ventriculului iV. un rol important îl are nucleul nervului accesoriu. De exemplu. coliculii inferiori (fibre auditive) şi măduva spinării prin tractul spinotectal. – 395 – . Centrii mezencefalici intervin şi în reflexele de orientare. iar de la el pornesc fibre eferente. în majoritate încrucişate: tractusul tectonuclear. pentru muşchii globului ocular şi orbicular al ochiului. iar podişul îl constituie tegmentul pedunculilor cerebrali. Coliculii superiori sunt destinaţi căii optice. iar de la el pornesc fibre eferente către corpul geniculat medial. la nucleul nervului accesoriu (Xi). Reflexe de orientare apar şi la producerea bruscă a unui sunet. aqueductus mesencephali. hidrocefalia obstructivă datorată blocajului apeductului este frecventă în această locaţie. la nucleii motori din punte (tectopontine). Prin intermediul acestor legături.

nucleus mesencephalicus nervi trigemini. îndeplineşte numeroase funcţii dintre care unele sunt de importanţă vitală. Tot aici se închid o serie de reflexe. Deci.În jurul apeductului mezencefalic se află substanţa cenuşie centrală. de la care sunt inervaţi muşchii globului ocular. precum şi nucleii de releu cu cerebelul. în regiunea subapeductală sunt localizaţi nucleii a două perechi de nervi cranieni. La nivelul trunchiului cerebral se află formaţiunea reticulară. precum şi căi proprii trunchiului cerebral ce conectează diferitele sale etaje. El conţine centrii subcorticali vizuali auditivi şi centri de reglare ai unor funcţii vitale. La nivelul trunchiului se află nucleii de releu ai căilor ascendente şi descendente. nucleus intermedius. cum sunt activitatea cardiovasculară. al substanţei reticulare. La nivelul coliculilor superiori. nucleus nervi trochlearis. în porţiunea ventrală a substanţei cenuşii centrale. – 396 – . Ventral de acest nucleu este localizat nucleul accesor al nervului oculomotor. prin el trec toate căile ce leagă măduva spinării de etajele superioare ale sistemului nervos central. substantia grisea centralis. al celui cortical şi în controlul reflexelor spinale. În primul rând. fiind primul component al encefalului. al echilibrului şi al posturii. deoarece se conţin nuclei senzitivi şi motori care au aceleaşi funcţii senzitive şi motorii pentru regiunile feţei şi a capului. trunchiul cerebral. este localizat nucleul par al nervului trohlear. nucleu impar parasimpatic. Ceva mai superior de acest nucleu se află nucleul intermediar. nucleus nervi oculomotorius. În porţiunile laterale ale substanţei cenuşii centrale se află nucleul mezencefalic al nervului trigemen. La nivelul coliculilor inferiori. de la care sunt inervaţi muşchii netezi ai globului ocular (muşchiul sfincter al pupilei şi muşchiul ciliar). respiratorie şi digestivă. prelungirile neuronilor participă la formarea tractului reticulospinal şi a fasciculului longitudinal posterior. cu rol în reglarea tonusului muscular. se află nucleul nervului oculomotor. nucleus oculomotorius accessorius (iacubovici). în vecinătatea liniei mediane.

intervine în personalitatea inconştientă şi involuntară: dispoziţie. El este localizat sub corpul calos. între 35 şi 65 ani rămânând staţionar. atac.arhiencefalul constituie prima schiţă a neoencefalului şi este reprezentat de formaţiuni ce aparţin sistemului limbic. comportament instinctiv. Din punct de vedere ontogenetic prozencefalul este constituit din diencefal şi telencefal. Cavitatea diencefalului este ventriculul iii. iar la 1. Prozencefalul este format din trei părţi apărute succesiv în decursul filogenezei: . . La diencefal se referă şi două glande endocrine – hipofiza şi epifiza. ulterior începe să piardă în greutate. Diencefalul Diencefalul. această parte are rol în reglarea funcţiilor viscerale. El este constituit din emisferele cerebrale şi comisurile lor. Substanţa cenuşie a diencefalului formează nucleii subcorticali. iar posterior – 397 – . fiind acoperit de o parte şi de alta de emisferele cerebrale. diencephalon. Encefalul creşte în greutate din ce în ce mai puţin odată cu înaintarea în vârstă. Prin substanţa albă trec toate căile conductoare ascendente şi descendente. Liniile limitrofe ale diencefalului pe faţa bazală a encefalului trec anterior prin chiasma optică. . apărare. reprezintă porţiunea encefalului. lateral de tracturile optice.5 ani de 800 g. a memoriei. situată în continuarea şi deasupra mezencefalului.paleoencefalul constă din: diencefal şi corpul striat.neoencefalul la om are cea mai mare dezvoltare şi răspunde de activităţile personalităţii conştiente şi voluntare.Prozencefalul Greutatea encefalului la naştere este de aproximativ 300 g. astfel încât la 90 ani pierde aproximativ 100 g prin deshidratare. din jurul ventriculului iii. nucleii neurosecretori şi centrii superiori ai sistemului nervos vegetativ. la adult are o greutate de aproximativ 1500 g. căpătarea automatismelor. alimentare etc. metabolice şi al impulsurilor instinctive: reproducere. nucleii formaţiunii reticulare.

În structura diencefalului deosebim două porţiuni: partea dorsală – talamencefalul. 9 – corpus pineale. Stria terminală este limita dintre partea dorsală a diencefalului şi telencefal. Talamencefalul la rândul său este constituit din: talamus. 2 – cavum septi pellucidi. 3 – septum pellucidum. 7 – commissura posterior. metathalamus (fig. 215). 6 – adhesio interthalamica. epitalamus. 12 – nucleus caudatus (caput). – 398 – .prin marginea anterioară a substanţei perforate posterioare şi pedunculii cerebrali. şi partea ventrală – hipotalamusul. şi metatalamus. hypothalamus. 215. 5 – commissura anterior. aspect superior: 1 – corpus callosum. thalamus. 10 – thalamus. Diencefalul şi mezencefalul. Pe faţa dorsală linia limitrofă posterioară reprezintă şanţul ce desparte coliculii superiori de marginea posterioară a talamusului. epithalamus. 11 – ventriculus tertius. 4 – fornix. 8 – tectum mesencephali. thalamencephalon. 1 2 12 3 4 5 11 6 7 10 9 8 Fig.

Sub talamus este situată aşa-numita regiune subtalamică. între nucleii talamici. Fiecare talamus prezintă: pol anterior. interoceptive. etc. adhesio interthalamica. care participă la formarea capsulei interne. care secretă lichid cefalorahidian. Substanţa cenuşie a talamusului este împărţită în mai multe grupe nucleare prin straturi de substanţă albă. laminae medullares thalami. grupul nuclear posterior. grupul nuclear medial. faţa superioară participă la formarea podelei ventriculului lateral împreună cu nucleul caudat şi prezintă tenia talamusului. nucleus subthalamicus (corpul Luys). stria medullaris thalami. proprio-. Lateral de substanţa neagră se află nucleul subtalamic. regio subthalamica. faţa medială ce formează peretele lateral al ventriculului iii şi prezintă stria medulară a talamusului. care continuă inferior cu tegumentul pedunculilor cerebrali.Talamusul. mai ascuţit ce conţine tuberculul anterior al talamusului. taenia thalami. vizuale. Conexiunile talamusului sunt grupate în conexiuni intratalamice. grupul nuclear lateral. care pot fi la rândul lor: subcorticale şi corticale. thalamus. tuberculum anterius thalami. pol posterior mai lat. formând posterior prin unirea lor comisura habenulară de care atârnă glanda epifiza. sulcus hypothalamicus. După ce fac staţie (releu) talamică se proiectează pe scoarţa – 399 – . pulvinar thalami. faţa laterală separată de nucleii bazali prin braţul posterior al capsulei albe interne. Sunt circa 60 nuclei. Din mezencefal în regiunea subtalamică continuă şi se termină în ea nucleul roşu şi substanţa neagră a mezencefalului. este format din două mase ovoide de substanţă cenuşie. pe care se prind plexurile coroidale ale ventriculului lateral.) care pot fi specifice şi nespecifice. unite pe linia mediană printr-o comisură cenuşie intertalamică. despărţiţi prin substanţa albă şi uniţi cu scoarţa cerebrală prin corona radiată. numit pulvinar. de o parte şi de alta a cavităţii ventriculului iii. auditive. şi extratalamice. Această regiune este separată de talamus prin şanţul hipotalamic. Spre talamus confluează majoritatea căilor senzitive (extero-. nucleii talamusului sunt grupaţi în complexe nucleare denumirea cărora este în funcţie de localizarea lor topografică: grupul nuclear anterior.

216). 14 – corpus geniculatum laterale. 13 – substantia perforata posterior. 6 – corpus mamillare. gândire şi creativitate. corpus geniculatum laterale.tuber cinereum. opticus. Metatalamusul. metathalamus. 9 – infundibulum. corpus geniculatum mediale (fig.cerebrală. 16 1 2 3 15 4 14 13 17 7 8 12 11 10 9 Fig. 17 – tractus opticus. Metatalamusul şi hipotalamusul: 1 – aqueductus cerebri. – 400 – 5 6 . 8 – trigonum olfactorium. El este format din corpul geniculat lateral. este localizat postero-inferior de talamus. Talamusul este considerat ca fiind ultimul releu spre scoarţa cerebrală a majorităţii căilor senzoriale. 10 – chiasma opticum. somatoendocrină (prin hipotalamus şi hipofiză) etc. cu excepţia celor olfactive. 216. 12. la limita dintre diencefal şi mezencefal. Talamusul selecţionează semnalele primite. Conexiunile în dublu sens ale talamusului cu nucleii subcorticali şi diferite arii corticale permite talamusului roluri de integrare somatovegetativă (conexiuni cu hipotalamusul). fie prin căi talamoreticulo-corticale (nespecifice). Conexiunile talamusului cu lobul frontal şi sistemul limbic explică implicarea sa în memoria asociativă. le integrează şi echilibrează semnalele eferente. 16 – pulvinar. fie prin fibre talamocorticale specifice. 15 – corpus geniculatum mediale. 5 – pedunculus cerebri. 2 – nucleus ruber. 11 – n. 3 – tegmentum. 7 – substantia perforata anterior. 4 – substantia nigra. le prelucrează. şi corpul geniculat medial.

Este situat antero-inferior de talamus şi constituie un important centru de coordonare a funcţiilor endocrine. se unesc cu faţa medială a talamilor optici. trigonurile habenulare. El ocupă spaţiul cuprins între chiasmă şi tracturile optice anterior şi cei doi pedunculi cerebrali posterior. pe care omul se străduieşte să le acopere cu o manta a unui cortex de inhibiţie”. lemniscus lateralis. reprezintă o prelungire transversală a ventriculului iii.3% din masa totală a encefalului. cu origini şi roluri diferite (fig. se ascund resorturile esenţiale ale vieţii instinctive şi afective. este alcătuit dintr-un complex de structuri. epithalamus. recessus pineale. având un volum de aproximativ 4 cm3. care prin intermediul frîurilor epifizei. hypothalamus. – 401 – . care poate fi acoperită cu pulpa unui deget. Este singura parte vizibilă a diencefalului. Corpul geniculat medial este situat pe faţa inferioară a pulvinarului. Hipotalamusul. reprezintă porţiunile ventrale ale diencefalului. ce se formează la unirea habenulei cu stria medulară a talamusului. La nivelul corpului geniculat medial se termină fibrele lemniscului lateral (auditiv). El este aşezat în partea postero-inferioară a tavanului ventriculului iii şi include epifiza. a sistemului nervos vegetativ şi a comportamentului emoţional. lateral de coliculul cvadrigemen superior. aşezată inferior de spleniul corpului calos şi deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. inferior de care se deschide apeductul cerebral (Sylvius). comissura habenularum. Epitalamusul. El reprezintă o staţie la nivelul căii optice. glandula pinealis. harvey Williams Cushing (1869 –1939). denumită şi glanda pineală. subliniind marea importanţă a hipotalamusului spunea că “în această mică zonă arhaică de la baza creierului. În lama inferioară se află comisura posterioară. situat la baza epifizei. recesul pineal. ce reprezintă încrucişarea capetelor posterioare ale habenulelor înainte de a intra în corpul pineal. limitat de o lamă superioară şi una inferioară. habenula. care este unită cu coliculul cvadrigemen superior prin intermediul braţului coliculului superior.Corpul geniculat lateral este o mică masă ovoidă situată infero-lateral de pulvinar. comisura habenulară. 215). comissura posterior. trigona habenulae. hipotalamusul uman reprezintă 0.

anterior de tuberculii mamilari. vine spre corpul geniculat lateral. dar care are legături cu acesta. formează aria hipotalamică medială. area hypothalamica medialis. area preoptica. Tuberculul cenuşiu. hipofiza şi tuberculii mamilari (fig. se termină cu două rădăcini în centrii subcorticali vizuali. chiasma opticum. Rădăcina laterală. Tuberculii mamilari. radix medialis. cu structură şi funcţie complexe.stratul periventricular. care parţial se încrucişează. tractul optic. sunt două proeminenţe emisferice. mai bine reprezentat posterior. se află posterior de chiasma optică. nucleii corpilor mamilari reprezintă centrii subcorticali ai analizatorului olfactiv. mai subţire. dispuse posterior de tuberculul cenuşiu. considerată zonă independentă a hipotalamusului. ultimul. paramedian şi anterior de substanţa perforată posterioară. mai bine reprezentat anterior unde formează aria preoptică. area hypothalamica lateralis. În pereţii tuberculului cenuşiu se conţin nucleii tuberali.arii succesive în jurul cavităţii ventriculului iii. numită infundibul. corpora mamillaria. Lateral şi posterior chiasma optică continuă cu tractul optic.stratul lateral. nuclei corporis mamillaris mediales et laterales. ajunge la tuberculul cvadrigemen superior. . În tuberculii mamilari se termină stâlpii anteriori ai fornixului. infundibulum. formată din fibrele nervilor optici. De la exterior la interior acestea sunt: . Chiasma optică. prin care se leagă cu hipofiza. Tuberculul cenuşiu are o prelungire conică. tuber cinereum cu infundibulul.stratul medial mai bine reprezentat anterior.Din hipotalamus fac parte chiasma optică. mai voluminoasă. formează aria hipotalamică laterală. iar rădăcina medială. 216). tractus opticus. formează nucleii mediali şi laterali ai corpului mamilar. tuber cinereum. ocolind pedunculul cerebral din partea lui laterală. situată în interior. nuclei tuberales. radix lateralis. Substratul subţire de substanţă albă şi substanţă cenuşie. În secţiune frontală la nivelul hipotalamusului se observă dispunerea celulelor nervoase în trei straturi . – 402 – . este situată în porţiunea anterioară a hipotalamusului. iar de părţile laterale trec tracturile optice. .

Nucleii hipotalamusului. Această arie conţine următorii nuclei: . 5 – n. 2 – n. suprachiasmatic. preoptic lateral.Între ariile hipotalamice laterală şi medială se găsesc columna fornixului.preoptic medial .nucleii tuberali .nucleul tubero-mamilar . mediodorsal. hipotalamic posterior. pediculul mamilar şi fasciculul retroflex. medioventral. arcuat. mamilar medial. secţiune sagitală: 1 – n. paraventricular. 12 – n. hipotalamic anterior. 14 – aria hipotalamică laterală. mamilar lateral. Această arie conţine trei nuclei (fig. 10 – n. 8 – n. 13 – n.preoptic lateral Aria hipotalamică laterală este limitată lateral de capsula internă şi regiunea subtalamică şi se continuă anterior cu nucleul preoptic lateral. între comisura albă anterioară şi chiasma optică. preoptic medial. 9 – n. Aria preoptică este o zonă mică situată în partea anterioară a hipotalamusului.preoptic paraventricular . 11 – n. intercalat. . 7 – n. 4 – n. posterior de lama terminală. 217): 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Fig. 217. supraoptic. 3 – n. 6 – n.nucleul lateral – 403 – .

– 404 – .nucleul posterior aşezat posterior de precedenţii doi III. Regiunea tubelară are patru nuclei: . produsă de nucleul supraoptic. El are următoarele conexiuni: .nucleul mamilar medial . dar extrem de dificil de sistematizat pe grupe de nuclei.anterioară sau hipotalamusul anterior cu funcţie hipotropă (parasimpatomimetică) . Conexiunile hipotalamusului sunt foarte numeroase.Aria hipotalamică medială este împărţită dinspre anterior spre posterior în trei regiuni: I. regiunea subtalamică. Regiunea mamilară este formată din doi nuclei: .nucleul paraventricular aşezat juxtafornical . II.nucleul ventromedial situat superior de precedentul .posterioară sau hipotalamusul posterior cu funcţie ergotropă (simpatomimetică). mezencefal.conexiuni internucleare reprezentate prin fibre care leagă diferiţi nuclei hipotalamici între ei. şi oxitocina.nucleul suprachiasmatic situat posterior de chiasmă .nucleul dorsomedial situat superior de şanţul hipotalamic . Regiunea supraoptică care conţine patru nuclei: .nucleul infundibular (arcuat) situat înspre tija pituitară .nucleul supraoptic situat călare pe chiasma optică . produsă de nucleul paraventricular. hipotalamusul reprezintă zona centrilor subcorticali vegetativi superiori.nucleul mamilar lateral Aria hipotalamică medială este împărţită din punct de vedere funcţional în două zone: . Complexitatea conexiunilor constă în gruparea în fascicule a unor fibre de origine variată.nucleul anterior care se continuă fără o limită exactă cu aria preoptică nucleii supraoptic şi paraventricular alcătuiesc glanda diencefalică cu rol în secreţia de hormoni: vasopresina. care se distribuie la grupări celulare diferite ale hipotalamusului şi totodată la formaţiunile înconjurătoare: talamus.

– 405 – . Legătura vasculară este realizată prin intermediul sistemului port hipotalamo-hipofizar.conexiuni aferente. sistemul extrapiramidal şi de la scoarţa frontală.. păstrarea homeostazei. de la talamus. tonusul cortical mai coborât sau mai ridicat. pe de o parte. iar hipotalamusul. scoarţa cerebrală poate să-şi exercite controlul asupra hipotalamusului. T. contribuind substanţial.conexiunile eferente. de stres. la buna funcţionare a organelor interne. Prin conexiunile sale hipotalamusul realizează funcţiile integratoare. exprimarea stărilor afectivoemoţionale. Artera hipofizară superioară după ce pătrunde prin partea antero-superioară a tijei hipofizare. Popa şi u. formaţiunile olfactive. prin tractul optic. şi prin fibre care. are un grad marcant de independenţă faţă de scoarţa cerebrală în ceea ce priveşte reglarea funcţiilor interne. hipotalamusul prezintă o legătură dublă cu hipofiza. nucleul dorsal al vagului. se capilarizează în jurul terminaţiilor axonilor tractului tubero-infundibular. atât în condiţii normale cât şi de stres influenţează scoarţa cerebrală intervenind în ritmul somn-veghe. la rândul lui. şi pe de altă parte. armonizându-le cu activităţile somatice pentru o cât mai bună integrare în mediul înconjurător. Conexiunile în dublu sens cu majoritatea ariilor corticale indică faptul că în anumite împrejurări. reprezentate prin fibre care duc incitaţii eferente la mezencefal şi talamus. Legătura nervoasă este reprezentată de două tracturi: supraoptico-hipofizar şi tubero-infundibular. motivaţia comportamentală. de la calea optică. . mai ales extreme . făcând legătură dintre nucleii vegetativi din hipotalamus şi cei din bulb. de la nucleul dorsal al vagului. în condiţii normale. ajung la retină. Fielding în anul 1930. armonizează activităţile viscerale cu cele somatice. descoperit de Gr. atât nervoasă cât şi vasculară. De la acest nivel ele vor continua cu canalele venoase ale sistemului port. Este un sistem vascular dublu capilarizat. homeotermiei etc. etc. hipotalamusul. reprezentate prin fibre care aduc excitaţii de la mezencefal. scoarţa frontală. la hipofiză. ce merg prin tija hipofizară până la nivelul adenohipofizei.

4 – vene porte. Fig. Funcţiile zonei increte sunt încă puţin cunoscute. situată ventral de talamus. 7 – capilare secundare ale sistemului port hipofizar. probabil este integrată în tot sistemului motor extrapiramidal. lateral de hipotalamus şi medial de capsula internă şi nucleul lentiform. 5 – hipofiza anterioară. 218. Subtalamusul este alcătuit din formaţiuni cenuşii proprii – nucleul subtalamic. necontrolate.unde se vor capilariza din nou în jurul celulelor glandulare formând sinusoidele hipofizare (fig. este reprezentată de o bandă de substanţă cenuşie. este aşezat medial de globus palidus. La nivelul său se continuă formaţiuni ale tegmentului. ventral de talamus. cum ar fi lemniscul medial. sub. 6 – hipofiza posterioară. Lezarea sa poate duce la mişcări violente. Nucleul subtalamic. Ea primeşte aferenţe din ariile senzitivo-motorii ale emisferelor cerebrale. de la nucleii cerebelului şi nucleii trigeminali. zona incretă şi fascicule de fibre proprii sau în tranzit spre alte etaje ale sistemului nervos. zona increta. de care este separat prin braţul posterior al capsulei interne şi este integrat în sistemul motor extrapiramidal. Zona incretă.5 6 thalamus. – 406 – . Eferenţele sunt spre nucleul subtalamic. Sistemul port hipotalamo-hipofizar: 1 – capilare primare. 218). 2 – eminenţa mediana. extremităţile craniale ale nucleului roşu şi substanţei negre. este o zonă de 7 trecere între talamus şi mezencefal situată cranial de tegumentul mezencefalic. nucleus subthalamicus. 1 2 4 3 Subtalamusul. nucleul roşu şi măduva spinării. 3 – tija hipofizară.

215). este cavitatea diencefalului. Ventriculul iii are trei comunicări: inferior. care se îndreaptă spre orificiile Monro. prin intermediul apeductului cerebral Sylvius cu ventriculul iV. Peretele posterior prezintă orificiul superior al apeductului lui Sylvius. delimitată de şase pereţi: superior. Superior de aceasta se situează epifiza în vecinătatea căreia se găsesc alte două recesuri: pineal şi suprapineal. şi este dispusă în plan orizontal. tela choroidea ventriculi tertii. Pe faţa ventriculară a pânzei coroide se găsesc plexurile coroide ale ventriculului iii. Pânza coroidă a ventriculului iii are o formă triunghiulară. Peretele superior este format de pânza coroidă a ventriculului III. Orificiile interventriculare sunt delimitate posterior de adeziunea intertalamică şi anterior de columnele fornixului. Aceste regiuni sunt separate prin intermediul şanţului hipotalamic. prin orificiile interventriculare Monroe cu ventriculii laterali. îngustă. se găseşte o punte de substanţă cenuşie. unde se vor continua cu plexurile coroide ale ventriculilor laterali. recessus opticus. între cele două feţe mediale ale talamilor optici. şi recesul infundibular. dispuse median. recessus infundibuli. Peretele lateral este format: în 2/3 superioare de faţa medială a talamusului. posterior şi doi pereţi laterali (fig. cu baza orientată posterior. inferior. numită adeziunea intertalamică. superior de care se găseşte comisura albă posterioară (comisura epitalamică).Ventriculul III. antero-lateral. Peretele anterior este format de lama terminală. stâlpii anteriori ai fornixului şi comisura anterioară a encefalului. ventriculus tertius. în 1/3 inferioară de faţa superioară a hipotalamusului. La nivelul acestui perete. – 407 – . aşezată în plan sagital. Peretele inferior sau podişul îl constituie însuşi hipotalamusul şi prezintă două recesuri: recesul optic. localizat anterior de chiasmă. reprezentată de două foiţe ale piei mater. anterior.

sau chiar giganţi.corpii neuronilor reticulari sunt variabili ca formă şi dimensiuni.dendritele au dispoziţie simplă. care este mai evident organizată în trunchiul cerebral. bine conturaţi morfologic şi funcţional. Colateralele acestor axoni fac sinapsă cu celule din nucleii specifici ai trunchiului cerebral sau scoarţa cerebrală. cu conexiuni numeroase şi difuze. – 408 – . neuronii formaţiunii reticulare se deosebesc de neuronii altor componente ale sistemului nervos şi prezintă unele particularităţi morfologice: . Din punct de vedere filogenetic. diseminaţi neuniform în lungul trunchiului cerebral.Formaţiunea reticulară În structura sistemului nervos central. Formaţiunea reticulară este un sistem multisinaptic. iar celălalt descendent. Astfel o stimulare unilaterală poate conduce la răspunsuri bilaterale sau chiar globale. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. structurile reticulare sunt considerate ca fiind cele mai vechi. Căile de conducere reticulare sunt dificil de delimitat şi sunt ascendente. După dimensiuni se disting neuroni de talie mică şi neuroni de talie mare. bogat ramificată. pe lângă substanţa albă şi cenuşie. interpătrunsă cu prelungirile altor neuroni. concentrări de neuroni realizează nuclei. Este dispusă profund. pot fi ascendenţi sau/şi descendenţi. peste care se adaugă în cursul evoluţiei structuri noi. iar unii axoni se bifurcă în T. . şi poate face aproximativ 25000 de sinapse – divergenţă. descendente. în anumite zone.axonii neuronilor reticulari pot fi mai scurţi sau mai lungi. întinsă transversal. un neuron reticular poate primi aproximativ 4000 de sinapse – convergenţă. parţial încrucişate şi neîncrucişate. . reprezentând o reţea primitivă. care se pun în contact cu mulţi neuroni reticulari.neuronii sunt inegal răspândiţi. . format din câmpuri neuronale şi fibre amestecate. se descrie şi al treilea component – formaţiunea reticulară. care preiau o parte din funcţiile sistemului vechi. un braţ fiind ascendent.

ce vin de la majoritatea structurilor encefalului spre nucleii formaţiunii reticulare. dar le primeşte pe toate şi le fuzionează într-o informaţie generală difuză care asigură tonusul sistemului nervos central. Formaţiunea reticulară are conexiuni cu toate porţiunile sistemului nervos central. Deosebim: căi conductoare reticulopetale. polisinaptic. Datorită numărului mare de neuroni şi de sinapse realizate în formaţiunea reticulară. la nivelul formaţiunii reticulare se disting: .prelungirile neuronilor cu morfologie extrem de variată. Ea constituie calea finală comună pentru totalitatea informaţiilor din mediul extern şi intern. căi conductoare reticulofugale ce pornesc de la formaţiunea reticulară spre scoarţa emisferelor. viteza de conducere a impulsului nervos este foarte mică.nuclei laterali . unele mielinice altele amielinice. Funcţiile formaţiunii reticulare. sunt descrişi şi nucleii formaţiunii reticulare. formează o reţea densă de fibre ascendente.. lentă. căile conductoare reticuloreticulare ascendente şi descendente ce efectuează legătura dintre nucleii formaţiunii reticulare din diferite regiuni ale trunchiului cerebral. descendente. Paralel cu nucleii proprii ai trunchiului cerebral. longitudinale.nuclei reticulari dorsali . Se realizează un sistem multineuronal.nuclei ventrali Formaţiunea reticulară nu transmite mesaje specifice senzitive. cu viteza de conducere redusă. Formaţiunea reticulară este considerată funcţional principala structură integratoare.nuclei paramediani . motorii sau vegetative. Ea reprezintă un generator de energie pentru scoarţa emisferelor şi contribuie la re– 409 – . senzitivă sau motorie. unde nu există specificitate somatică sau vegetativă. în diferitele etaje ale trunchiului cerebral.nuclei mediani . Topografic. Căile conductoare ale formaţiunii reticulare. spre nucleii encefalului şi măduvei spinării. transversale şi oblice în toate direcţiile. Funcţionând ca un tot unitar reglează activitatea ansamblului format din structurile nervoase şi endocrine care au rolul de a menţine organismul în stare de funcţionare normală.

10 9 – 410 – 2 3 4 5 8 7 6 . Joacă un rol determinant în ciclul somn-veghe. separate între ele prin fisura longitudinală a creierului. este partea cea mai voluminoasă a encefalului şi este reprezentat prin emisferele cerebrale. Telencefalul Telencefalul. 3 – sulcus frontalis inferior. telencephalon. 219. intervine în reglarea tonusului muscular şi selectarea impulsurilor din mediul intern şi extern. 13 – lobulus parietalis superior. 8 – gyrus postcentralis. 15 – sulcus intraparietalis. fissura transversa cerebri.16 rior. 19 – lobus frontalis. Faţa superioară a emisferelor cerebrale: 19 1 – polus frontalis. 219). 5 – gyrus prae. 10 – fissura longitudinalis cerebri. hemispheria cerebri. Fiecare emisferă cerebrală prezintă pentru descriere trei feţe. 12 – gyri occipitalis. 14 – lobulus parietalis infe. 18 – sulcus 13 12 11 centralis. 15 16 – gyrus angularis. care desparte emisferele creierului de emisferele cerebelului. 9 – sulcus cinguli. corpus callosum. 2 – sulcus frontalis superior. trei margini şi trei poli (fig. 1 Fig. fissura longitudinalis cerebri. 17 7 – sulcus postcentralis. Fisura longitudinală în partea sa posterioară se uneşte cu fisura transversală a creierului. 11 – polus occipitalis. numită corpul calos.18 centralis. 17 – gyrus 14 supramarginalis. În porţiunea lor mijlocie emisfera dreaptă şi cea stângă sunt unite prin printr-o lamă de substanţă albă. 4 – sulcus praecentralis. 6 – sulcus centralis.glarea excitabilităţii şi tonusului tuturor porţiunilor sistemului nervos central.

care apar primele.şanţuri secundare care delimitează circumvoluţiile. facies medialis. Aria totală a cortexului uman este de aproximativ 2200 cm2 din care doar 1/3 este vizibilă la suprafaţă. Polii: frontal. facies superolateralis. desparte lobii frontal şi parietal de cel temporal. – 411 – . care împart circumvoluţiunile în porţiuni mai mici şi nu sunt constante. care după momentul apariţiei şi după adâncimea lor au fost împărţite în trei grupuri: . polus temporalis. iar 2/3 sunt prezente pe buzele şanţurilor sau în fundul acestora. separă feţele medială şi inferioară. . convexă. Şanţul central. chiar în perioada fetală. parietal. polus occipitalis. sulci cerebri. temporal. polus frontalis. Caracterul giral al paliumului este rezultatul extinderii mai mari a cortexului cerebral faţă de substanţa albă subiacentă. margo superior. . facies inferior. parietooccipital. au un caracter mai constant ca aşezare şi delimitează lobii emisferelor cerebrale – şanţurile central. Prin prezenţa şanţurilor şi circumvoluţiilor suprafaţa emisferelor se măreşte de aproximativ trei ori. plană şi faţa inferioară. temporal şi occipital. Fiecare emisferă prin cele trei şanţuri primare este împărţită în patru lobi cerebrali: frontal. şanţul parietooccipital. desparte lobul frontal de lobul parietal. occipital. margo inferomedialis. Acest aspect al evoluţiei permite o mare suprafaţă a scoarţei cerebrale.şanţuri primare. inferomedială. inferolaterală. medială. Marginele: superioară. separă feţele superolaterală şi medială. Pe suprafaţa emisferelor cerebrale se găsesc o serie de şanţuri.Feţele: superolaterală. sulcus parietooccipitalis. fără o modificare importantă a capacităţii craniene. şanţul lateral. lateral. sulcus centralis (scizura Rolando). sulcus lateralis (scizura Sylvius).şanţuri terţiare. separă feţele superolaterală şi inferioară. margo inferolateralis. mai puţin adânci. ele sunt mai adânci. desparte lobul parietal de cel occipital.

8 – operculum. 11 – sulcus horizontalis cerebelli. în partea anterioară. În porţiunea inferioară şanţul lateral prezintă un sector lărgit. – 412 – . în lobul parietal.1 2 3 4 5 6 7 8 9 22 21 201918 17 16 15 14 13 12 11 10 Fig. 10 – giri occipitales. 13 – fissura transversa cerebri. pornesc două ramuri: ramura ascendentă. 19 – sulcus lateralis. 12 – cerebellum. 17 – sulcus temporalis superior. 220. are un traiect oblic în direcţie superioară şi posterioară. se îndreaptă lateral între lobul frontal şi temporal. la nivelul substanţei perforate anterioare. Şanţurile şi circumvoluţiunile feţei superolaterale ale emisferei cerebrale: 1 – gyrus frontalis medius. curbându-se la capătul terminal. 3 – sulcus frontalis superior. 2 – gyrus frontalis superior. 14 – gyrus temporalis inferior. 20 – pars orbitalis. ramus anterior. ramus ascendens. Şanţul lateral începe pe faţa inferioară a emisferei. şi ramura anterioară. 16 – gyrus temporalis medius. fossa lateralis cerebri. care merg în lobul frontal. care poartă denumirea de fosa laterală a creierului. 5 – sulcus centralis. 15 – sulcus temporalis inferior. 4 – gyrus precentralis. 9 – pars triangularis. Faţa superolaterală este străbătută de două şanţuri importante: lateral – Sylvius şi central – Rolando. De la acest şanţ. 7 – gyrus postcentralis. 6 – sulcus postcentralis. 21 – gyrus frontalis inferior. 18 – gyrus temporalis superior. 22 – sulcus frontalis inferior.

coboară pe faţa superolaterală. girul frontal mijlociu. pars triangularis. care limitează girusul precentral. zona dintre ramura anterioară şi ascendentă. ce se află inferior de ramura anterioară. ce se află superior de şanţ. De la şanţul precentral pornesc două şanţuri paralele între ele – şanţul frontal superior. şanţul intraparietal. gyrus frontalis superior. ce se arcuieşte peste capătul posterior al şanţului lateral – 413 – . Pe faţa superolaterală a lobului parietal se observă două şanţuri: şanţul postcentral. Lobulul parietal inferior are trei diviziuni: anterioară. şi pars opercularis – zona dispusă posterior de ramura ascendentă. posterioară şi inferioară. localizat inferior de şanţul intraparietal. gyrus precentralis. Girusul frontal inferior prin intermediul ramurilor anterioară şi ascendentă ale şanţului lateral este divizat în trei părţi: pars orbitalis. şi girul frontal inferior. gyrus frontalis medius. Acest şanţ are o parte superioară şi una inferioară. sulcus frontalis inferior. care împart lobul frontal în girul frontal superior. lobulus parietalis inferior. Anterior şi paralel cu şanţul central este prezent şanţul precentral.Şanţul central porneşte de la marginea superioară (puţin de pe faţa medială). oblic anteroinferior şi se termină la mică distanţă de şanţul lateral. acest şanţ continuă puţin pe faţa superolaterală. sulcus frontalis superior. gyrus frontalis medius. Posterior de şanţul central se află lobul parietal. sulcus precentralis. de care totdeauna este separat prin girusul arcuat. Străbătând marginea superioară a emisferei. gyrus supramarginalis. lobus parietalis. şi lobulul parietal inferior. sulcus postcentralis. care se dispune posterior şi paralel cu şanţul central şi delimitează girusul postcentral. Girusul frontal superior se continuă peste marginea superioară a emisferului cu girusul frontal mediu. gyrus postcentralis. delimitat posterior de şanţul parietooccipital. Partea anterioară este girusul supramarginal. se îndreaptă posteroinferior delimitând lobulul parietal superior. fiind întrerupt de obicei printr-o punte. şi şanţul frontal inferior. sulcus intraparietalis. ce trece pe faţa medială a emisferei. sulcus parietooccipitalis. lobulus parietalis superior. gyrus frontalis inferior. dar ele pot fi şi continue. începe de la mijlocul şanţului postcentral.

fiind străbătut de şanţuri dificil de sistematizat. Porţiunea din lobul temporal ce acoperă fosa laterală a creierului formează operculul temporal. se observă 2 – 3 circumvoluţiuni temporale transversale. El este delimitat de restul scoarţei cerebrale prin şanţul circular al insulei. ascunsă în adâncul şanţului lateral. extremitatea posterioară a căruia se numeşte pol occipital. sulci temporales transversi. Şanţul temporal inferior. trece paralel cu şanţul lateral şi delimitează împreună girul temporal superior. Dintre acestea mai bine pronunţat este numai şanţul occipital transvers. separate una de alta prin şanţurile temporale transversale. 221). – 414 – . rotunjită. gyrus temporalis medius. cuprinde regiunile inferolaterale ale emisferei şi este separat de lobul frontal şi parietal prin intermediul şanţului lateral. sulcus temporalis inferior. gyri temporales transversi (heschl). Lobul insulei. Extremitatea sa anterioară. parietal şi temporal. operculum temporale. prezintă o porţiune a cortexului cerebral situată în profunzimea fosei laterale a creierului. sulcus occipitalis transversus. se află posterior de şanţul parietooccipital. Pe faţa superioară a acestei circumvoluţiuni. inferior de acest şanţ se găseşte girul temporal inferior. gyrus temporalis superior.Sylvius. conturează extremitatea posterioară a şanţului temporal superior. astfel încât pentru al vedea trebuie îndepărtate artificial buzele şanţului lateral. Porţiunea inferioară a lobulului parietal inferior împreună cu regiunile inferioare ale circumvoluţiilor pre. Faţa laterală a lobului temporal prezintă două şanţuri: şanţul temporal superior.şi postcentrală constituie operculul parietal. lobus occipitalis. formează polul temporal. sulcus circularis insulae (fig. operculum parietale. Lobul temporal. gyrus temporalis inferior. gyrus angularis. insula. lobus temporalis. delimitează împreună cu şanţul temporal superior girul temporal mijlociu. partea posterioară. fiind acoperită de operculii frontal. Comparativ cu alţi lobi are dimensiuni mai reduse. girusul angular. Lobul occipital. sulcus temporalis superior.

gyri breves insulae. iar pe partea posterioară este o circumvoluţiune lungă. Lobul insulei: 1 – gyrus precentralis. 21 – sulcus postcentralis. gyrus longus insulae. 23 – sulcus centralis. 10 – gyri breves insulae. 22 – gyrus postcentralis. Suprafaţa insulei este brăzdată de un şanţ oblic anteroinferior spre vârful lobului insulei. şanţul central al insulei. 15 – gyrus temporalis medius. 8 – polus frontalis. care o împarte în partea anterioară mai mare şi partea posterioară mai mică. 2 – sulcus precentralis. – 415 – . 19 – gyrus supramarginalis. 17 – polus occipitalis. 5 – sulcus frontalis superior. 9 – pars orbitalis. 3 – sulcus circularis insulae. Partea anterioară este subîmpărţită în 3 – 4 girusuri scurte. 221. 13 – gyrus temporalis superior. 16 – gyrus longus insulae. 14 – sulcus temporalis superior. 4 – gyrus frontalis superior. 7 – sulcus frontalis inferior. 6 – gyrus frontalis medius. sulcus centralis insulae. 12 – polus temporalis. 20 – sulcus intraparietalis.20 21 19 18 22 23 1 2 3 4 5 6 7 17 16 15 14 13 9 8 10 11 12 Fig. 18 – gyrus angularis. 11 – limen insulae.

genunchiul. situat la extremitatea anterioară şi inferioară a corpului calos. prin care este despărţit de restul feţei mediale a emisferei. care este înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul corpului calos. Acest şanţ continuă anterior şi în jos cu şanţul hipocampului. genu. îngroşată şi rotungită. are aspect de arc care în sens anteroposterior prezintă: . este convex anterior şi mult mai gros. situat anterior şi superior de rostru. Relieful feţei mediale a emisferei cerebrale (după R.rostrul. .spleniul. gyrus dentatus. participă toţi lobii emisferei. – 416 – . rostrum. sulcus corporis callosi. Corpul calos. La nivelul spleniului corpului calos şanţul cingular con- Fig. lamina rostralis. D. Sinelnikov). sulcus cinguli. splenium. până la comisura albă anterioară. Paralel şi mai sus de şanţul corpului calos trece şanţul cingular. Faţa medială prezintă în partea ei inferioară cea mai mare formaţiune comisurală – corpul calos. sulcus hippocampalis. . . corpul callosum. truncus. continuă posterior şi orizontal cu genunchiul. cu excepţia insulei. extremitatea posterioară.Faţa medială a emisferei cerebrale La formarea acestei feţe.trunchiul. 222. În adâncul acestui şanţ se găseşte girusul dinţat. ce continuă posterior cu lama rostrală.

şi şanţul calcarin. localizat pe faţa medială a lobului parietal. prin intermediul unei regiuni îngustate. sulcus calcarinus. isthmus gyri cinguli. de formă patrulateră. Această faţă este împărţită de partea iniţială a şanţului lateral Sylvius într-o parte mai mică. temporal şi occipital. situată posterior de spleniul corpului calos. sulcus parietooccipitalis. . situată superior de şanţul cingular. care are aspectul unui triunghi cu apexul orientat spre punctul de confluere a şanţurilor delimitante şi corespunde feţei mediale a lobului occipital. gyrus cinguli. care au traiect către medial şi fuzionează aparent sub spleniusul corpului calos. precuneus. – 417 – . este divizată în două regiuni de extremitatea superioară a şanţului central. Între şanţul corpului calos şi şanţul cingular se află girul cingular. este reprezentată de lobulul paracentral. care coboară puţin şi pe faţa medială a emisferei: . dispusă posterior. care înconjoară şanţul central. istmul şi girul parahipocampic formează girul fornicat.tinuă cu şanţul subparietal. şanţul parietooccipital. gyrus frontalis medialis. 223) şi este formată de feţele respective ale lobilor: frontal (regiunea orbitală). sulcus subparietalis.regiunea situată anterior de acest şanţ se numeşte gir frontal medial.regiunea situată posterior. Între segmentul ascendent al şanţului cingular şi şanţul parietooccipital se delimitează precuneusul. dispusă anterior. Regiunea posterioară a feţei mediale este străbătută de două şanţuri relativ adânci. înconjoară faţa superioară a corpului calos şi ajunge să se continue posterior cu girul parahipocampic. Girusul cingular. Girul cingular începe sub rostrul corpului calos. şi o parte mai mare. denumită istmul girului cingular. cuneus. Între şanţul calcarin şi cel parietooccipital se delimitează cuneusul. Porţiunea feţei mediale a emisferei. gyrus fornicatus. Faţa inferioară a emisferelor cerebrale Faţa inferioară a emisferelor are un relief foarte complicat (fig. lobulus paracentralis. într-un şanţ unic ce reprezintă limita inferioară a istmului girului cingular.

23 – sulcus calcarinus. 30 – substanţa nigra. 26 – corpus geniculatum laterale. 15 – aquaeductus cerebri. 14 – tegmentum. 223.striae olfactoria. 28 – sulcus collateralis. 13 – gyrus occipitotemporalis lateralis. opticus. 11 – crus cerebri. 31 – tractus opticus. 7 – chiasma opticum. 21 – polus occipitalis. 20 – sulcus parietooccipitalis. 5 – polus temporalis. 33 . 25 – corpus geniculatum mediale. 4 – n. 19 – gyrus cinguli. 35 – gyri orbitales. 9 – corpus mamillare. 17 – splenium corporis callosi. 29 – sulcus temporalis inferior. 16 – colliculus superior. 2 – polus frontalis. 12 – sulcus hippocampi. 8 – infundibulum.35 33 32 31 30 29 34 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 28 27 26 25 24 23 22 16 17 19 20 18 21 Fig. 6 – uncus gyri hippocampi. Relieful feţei inferioare a encefalului: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 22 – cuneus. 34 – trigonum olfactorium. 3 – bulbus olfactorius. 27 – sulcus occipitotemporalis. 24 – nucleus ruber. 18 – gyrus occipitotemporalis medialis. 32 – tuber cinereum. – 418 – . 10 – substanţa perforata posterior.

numită pallium. sulci orbitales. . bulbus olfactorius. gyri occipitotemporalis medialis et lateralis. precum şi în integrarea părţilor organismului într-un tot unitar. gyrus rectus. se află lateral şi este paralel cu şanţul colateral. numită şi regiunea orbitală. se dispune la suprafaţa emisferelor cerebrale ca un strat de substanţă cenuşie. numită uncus. înconjurând extremitatea anterioară a girului parahipocampic. sulcus collateralis. şanţul colateral trece apoi pe faţa inferioară a lobului temporal. nucleii bazali şi ventriculele laterale. Din ultima porţiune a şanţului colateral se desprinde şanţul rinal. Partea posterioară corespunde feţelor inferioare ale lobilor temporal şi occipital şi prezintă următoarele elemente: şanţul colateral. gyrus lingualis. se orientează anterior paralel cu şanţul calcarin. grosime între – 419 – . locul celor mai complexe funcţii de relaţie cu mediul înconjurător. cu care delimitează girul drept. porneşte de pe polul occipital. unde delimitează medial girul parahipocampic. ce reprezintă o continuarea occipitală a girusului parahipocampal. fiind paralel cu marginea medială a lobului frontal.şanţul occipitotemporal. şanţul olfactiv este ocupat de bulbul olfactiv.Partea anterioară. cu o direcţie anteroposterioară. cortex cerebri. separă girii occipitotemporali medial şi lateral. pallium. gyri orbitales. uncus. care se găsesc lateral de girul drept şi şanţul olfactiv delimitaţi de sulcii orbitali. Arhitectura emisferelor cerebrale Emisferele cerebrale sunt constituite din următoarele formaţiuni: scoarţa cerebrală. tractul olfactiv. sau manta. Cortexul cerebral atinge cea mai mare dezvoltare la om. Scoarţa cerebrală. sulcus rhinalis. tractus olfactorius. care se îndreaptă spre polul temporal. care are rolul principal în integrarea organismului în condiţiile mediului. după care se arcuieşte spre medial. Are o suprafaţă de 2200 cm2. sulcus olfactorius. sulcus occipitotemporalis. care sunt instabili. reprezintă faţa inferioară a lobului frontal şi întruneşte următoarele elemente: şanţul olfactiv. de care este despărţit prin girul lingual. gyrus parahippocampalis. substanţa albă. este sediul conştiinţei şi al limbajului. girii orbitali.

Cea mai groasă este scoarţa din regiunea superioară a circumvoluţiilor precentrală. ce este alcătuită din: neuroni de tipuri. postcentrală şi a lobulului paracentral. care uneori poate fi antrenat în activităţi ale arhicortexului. examinat microscopic. neuronii pot fi grupaţi în două subdiviziuni: celule piramidale şi celule nepiramidale sau granulare. la rândul său. prezintă o dispoziţie în straturi suprapuse ale corpilor celulari şi fibrelor de substanţă albă (fig. locul de elaborare a fenomenelor motorii şi senzoriale conştiente care în ansamblu formează aşa-numita viaţă individuală. neocortexul este locul de terminaţie ale căilor senzitivo-senzoriale şi locul de origine pentru căile motorii voluntare şi automate. neocortexul este cel mai nou pe scara evoluţiei şi constituie aproximativ 90% din totalul cortexului cerebral. arhicortexul.2 şi 5 mm şi cuprinde zeci de miliarde de neuroni. Arhipalliumul este dotat cu memorie genetică. motivate spre atingerea unui scop. Paleocortexul este situat la baza emisferelor cerebrale şi este asociat cu sistemul olfactiv. este constituit dintr-o parte străveche. 224). Atât paleocortexul cât şi arhicortexul sunt părţi ale sistemului limbic. nevroglii şi vase sangvine. Aici este sediul vieţii psihice a fiecărui individ. Controlul arhicortexului este asigurat de neocortex. se poate vorbi de o citoarhitectonică pentru modul de aranjare în straturi orizontale ale corpilor celulari. când acest control se pierde pentru un timp. forme şi mărimi diferite. Arhipalliumul. la om. iar neopalliumul este reprezentat de neocortex. cel mai vechi filogenetic. realizarea automată a unor acţiuni dirijate. neocortexul. Astfel. Cortexul cerebral uman este divizat din punct de vedere filogenetic în două părţi: arhipalliumul şi neopalliumul. – 420 – . fibre nervoase. Cortexul cerebral nu constituie o pătură omogenă. Divizarea neocortexului în arii (zone) funcţionale bazate pe citoarhitectonică propusă de K. care pătrund printre nevroglii. Brodman. precum şi locul zonelor de asociaţie care domină net în suprafaţă în comparaţie cu primele două. constituie formaţiunea hipocampică. în timp ce arhicortexul. având rol în comportamentul general şi al vieţii instinctive.

observate microscopic. Prima împarte substanţa cenuşie în straturi histologice. Scoarţa în structura sa prezintă o dublă laminare: orizontală şi verticală. Golgi Nissl Weigert Fig. Nissl şi Weigert (de sus în jos – straturile I-V). devine din ce în ce mai discutabilă pe măsură ce investigarea funcţiilor cortexului progresează. 224.care a evidenţiat 53 de arii citoarhitectonice. (după F. Sido). cu excepţia lobului frontal. – 421 – . iar ultima împarte substanţa cenuşie în coloane celulare verticale existente în toţi lobii cerebrali. dar aceasta rămâne valabilă până la elaborarea altor hărţi corticale. Straturile cortexului cerebral obţinute după coloraţii Golgi.

Fiecare coloană ocupă toată grosimea pe suprafaţa acesteia. De la suprafaţă spre profunzime aceste straturi sau lame sunt următoarele: 1. Stratul granular extern. primeşte aferente corticale şi trimite răspunsuri prin prelungirile neuronilor afectori. care reprezintă fie prelungirile axonice ale micilor celule nervoase din această pătură. Acest strat este unul din sediile motricităţii. Stratul molecular sau plexiform. format din celule granulare. Este stratul unde se fac legăturile complexe ale prelungirilor celulelor nervoase din diferite straturi subiacente. fie dendritele unor celule nervoase. precum şi celule piramidale mici şi reprezintă unul din sediile sensibilităţii. deoarece fiecare şir conţine toate elementele necesare pentru realizarea unui circuit complet – aferente. coloanele verticale sunt organizate în grupuri neuronale orientate perpendicular pe suprafaţă. Aceste circuite mai mult sau mai puţin complicate au ca funcţie transmiterea influxului nervos aferent la neuronul eferent. care formează o pătură de protecţie pentru straturile mai profunde. fiecare lanţ constituind o unitate funcţională. Coloanele celulare verticale conţin mii de neuronii interconectaţi în direcţie verticală şi sunt privite ca unităţi funcţionale. 2. asociaţie şi eferente. neuronii sunt dispuşi paralel cu suprafaţa cortexului în şase straturi orizontale. dar în special în stratul i. şi din puţine celule nervoase foarte mici. Aici se află multe fibre nervoase. aşezate în păturile mai profunde. unităţile verticale alcătuite din lanţurile scurte neuronale se întrepătrund şi sunt legate unele de altele prin sisteme neuronale orizontale situate în toate straturile.Deşi neuronii cortexului sunt aranjaţi în şase straturi orientate paralel cu suprafaţa. – 422 – . scoarţa prezintă un sistem funcţional unitar alcătuit din lanţuri sinaptice verticale multiple în formă de coloane. Stratul piramidal extern este constituit din celule piramidale mici. primind fibre de la nucleii talamici specifici. Aşadar. 3. care poate fi activat prin intermediul sinapselor. mijlocii şi mari. se află în raport cu pia mater şi este alcătuit din neuroglii.

5. Deoarece în unele regiuni predomină straturile granulare. polimorfe şi triunghiulare. Celulele granulare şi piramidale mici primesc excitaţii de la organele de simţ. în mod special în ariile senzoriale şi de asociaţie. îndeosebi sub forma fibrelor de proiecţie spre straturile subcorticale şi mai puţin ca fibre de asociaţie. primind fibre de la nucleii talamici nespecifici. – 423 – . Stratul granular intern. Axonii celulelor fusiforme formează fibre de proiecţie şi asociaţie. După caracterele diferitor câmpuri neurocorticale se pot identifica diferite tipuri de neocortex. Axonii acestor celule întră în substanţa albă. 6. Zonele senzoriale sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile auditive. fiind sediul sensibilităţii. Acolo unde sunt prezente cele şase straturi. Acest strat nu are limite bine definite faţă de substanţa albă subiacentă. în special fibre arciforme scurte pentru girusurile apropiate. format din celule nervoase mici. pe faţa externă. Stratul multiform este format din celule nervoase fusiforme. celule Beţ. Zonele senzitive sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile tactile. constituind sediul motricităţii. de durere. mari şi gigantice sunt considerate ca straturi cu celule nervoase motorii. localizată în lobul temporal. Ele formează: . gigantice. numeroşi axoni ai celulelor piramidale mici întră în structura corpului calos ca fibre comisurale. olfactive.zona senzorială auditivă. Straturile cu celule piramidale mijlocii. temperatură şi mio-artro-kinetice. formează neocortexul homotipic. în neocortex deosebim: zone senzitive. trimiţând impulsuri către periferie. Stratul piramidal intern este format dintr-un mare număr de celule piramidale mari. în girul central anterior. cu subtipuri granular şi agranular sau piramidal. în girul central posterior. gustative şi vizuale.4. în timp ce în alte locuri lipsesc unele pături. zone motorii şi zone de asociere. părţi caracterizate ca neocortex heterotopic. Celulele granulare sunt în număr mare în toate ariile corticale. trecând şi în lobul frontal. reprezintă cel de-al doilea sediu al sensibilităţii. Aceste regiuni se află posterior de şanţul central Rolando. iar în altele cele piramidale. zone senzoriale.

şi o zonă premotorie. În concepţia lui Pavlov. ceea ce determină schimbarea unei anumite stări funcţionale a scoarţei. În toate aceste zone predomină straturile granulare. mari şi gigantice Beţ. de unde descind unele fascicule extrapiramidale (pentru reglarea tonusului muscular şi a mişcărilor mai puţin fine. – 424 – . dar care nu au exclusivitate în determinarea funcţiilor. Zonele de asociere sunt regiunile corticale alcătuite din celule mici care au rolul de a stabili legătura între diferite arii corticale. i. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. .zona senzorială olfactivă. Pavlov admite existenţa unor centri care au o anumită specializare în analizarea anumitor excitaţii. de unde pornesc căile piramidale.. . numeroase cercetări au demonstrat că în interiorul zonelor pot fi identificate regiuni. localizată în vecinătatea zonei olfactive. mai nediferenţiate). ceea ce caracterizează scoarţa cerebrală este interdependenţa funcţională a diferitelor ei centri. ci prin faptul că dispariţia lui schimbă anumite raporturi dintre ceilalţi centri din scoarţă. în stare normală. se explică nu prin faptul că acest centru ar conduce funcţia respectivă. al cărei diferite părţi se integrează într-un anumit fel. cât şi prin funcţia pe care o îndeplinesc. Zonele motorii sunt regiunile corticale în care predomină celulele piramidale mijlocii. P. care se deosebesc între ele atât prin structura lor. dispusă în faţa zonei motorii. Aceasta înseamnă că. situată în lobul occipital.zona senzorială vizuală. Pierderea unor funcţii. numite arii. scoarţa cerebrală funcţionează ca un tot unitar. în regiunea girului central posterior.zona senzorială gustativă. unde o zonă motorie este localizată în girul central anterior. prin distrugerea anumitor arii sau centri. Ele se află în lobul frontal. situată pe faţa internă a lobului temporal şi faţa inferioară a lobului frontal.

b – vedere pe faţa medială. – 425 – . În cadrul nucleului au loc analiza. existenţa elementelor dispersate asigură posibilitatea compensării parţiale a funcţiei lezate. A. Mitchell (1953). În fig. 2 5 6 3 4 10 7 8 a 9 13 11 12 14 15 b 16 3 4 1 Fig. Mitchell): a – vedere pe faţa superolaterală. 226). În caz de distrugere a nucleului. deoarece în cortexul cerebral sunt nuclei şi elemente dispersate. sinteza şi integrarea funcţiilor la nivelul cel mai înalt. din punct de vedere funcţional şi corespunzător arhitecturii sale microscopice. Câmpurile corticale (după G. se găsesc arii sau câmpuri corticale cu funcţii bine stabilite (fig. 225. i. A. P.şi mieloarhitectonice. scoarţa cerebrală a fost divizată în arii corticale.Principalele arii funcţionale ale scoarţei emisferelor mari După caracteristicile cito. La nivelul scoarţei cerebrale. 225 este dată harta acestor arii după G. Elementele dispersate sunt distribuite printre aceşti nuclei şi aparţin segmentelor corticale adiacente ale analizatorilor. Pavlov a demonstrat că aria corticală a oricărui analizator nu reprezintă vre-o zonă cu limite precise de demarcaţie.

Nucleul analizatorului motor se află în zona motoare a cortexului – girul precentral (ariile 4 şi 6) şi lobul paracentral de pe suprafaţa medială a emisferei bogate în celule piramidale mari (Beţ). 7 – centrul analizatorului auditiv. 5 – centrul vorbirii articulate. 10 – centrul praxiei. 15 – centrul analizatorului gustativ. El reprezintă zona de integrare a motalităţii corpului. 2 – centrul analizatorului motor al vorbirii în scris. iar capul spre extremitatea in– 426 – . 1. 16 – centrul de proiecţie a analizatorului vizual. 11 – centrul steriognoziei. 13 – centrul asociativ al analizatorului vizual.Fig. după care urmează trunchiul şi inferior membrele superioare. Centrii de comandă a mişcărilor segmentelor corpului sunt reprezentaţi pe aceste arii în sens răsturnat: cel al membrelor inferioare în sus. b – faţa medială. 3 – centrul analizatorului motor. 8 – centrul analizatorului vestibular. Turaghin): a – faţa superolaterală. de la el plecând majoritatea fibrelor tractului corticospinal şi corticobulbar. 6 – centrul cortical al recepţiei viscerale. 14 – centrul analizatorului olfactiv. 1 – nucleul analizatorului motor ce asigură funcţia de deviere conjugată a capului şi ochilor în sens a opus.V. 12 – centrul lexic. 4 – centrul sensibilităţii generale. 226. Localizarea funcţiilor în scoarţa emisferelor mari (după V. 9 – centrul analizatorului b auditiv.

Deoarece căile piramidale ce pornesc de la celulele piramidale mari se încrucişează la nivelul trunchiului cerebral (calea corticonucleară) sau la nivelul segmentelor medulare (calea corticospinală). iar cea a capului în partea inferioară. se află în lobul parietal superior. dar numai apraxie. Nucleul analizatorului motor.ferioară a girului precentral. se intersectează la nivelul diverselor segmente ale măduvei spinării şi la nivelul bulbului rahidian. 3. girusurile postcentrale ale fiecărei emisfere sunt unite de jumătăţile contrlaterale ale corpului. deglutiţia. Lezarea lor produce tulburări de sensibilitate. ariile 8 şi 6. iar la cei stângaci în emisfera dreaptă. adică pierderea capacităţii de a efectua mişcări compuse şi complicate. cu sensibilitatea membrelor inferioare în partea superioară a ariei. în comparaţie cu celelalte segmente. orientate spre atingerea unui scop definit. doloră) şi proprioceptive se află în girusul postcentral. zona motoare din fiecare emisferă e legată cu muşchii scheletici din partea opusă a corpului. aşa-numita zonă premotoare. Nucleul analizatorului sensibilităţii de recunoaştere a obiectelor prin pipăit – stereognozia. Nucleul analizatorului cortical al sensibilităţii generale (termică. care vin spre cortexul cerebral. Distrugerea acestei arii conduce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizii. masticaţia. Lezarea – 427 – . Ariile motoare de asociere. Lezarea ariei 40 nu provoacă paralizii. ariile 5 şi 7. În consecinţă. se află în girusul supramarginal. iar muşchii membrelor sunt uniţi numai cu o singură emisferă. O întindere mare o au centrii mişcărilor policelui şi limbii. mişcările opuse ale trunchiului şi extremităţilor. 5. 3. ariile 1. muşchii trunchiului. Acest nucleu este unilateral şi la dreptaci se află în emisfera stângă. 2. aria 40. Căile conductoare. laringelui şi cei ai faringelui au legături cu zonele motoare din ambele emisfere. Aceste arii au aceeaşi proiecţie răsturnată ca şi motilitatea. 2. şi în lobul parietal superior. ca mişcarea conjugată a capului şi ochilor. coordonând mişcările complexe. rolul funcţional al căruia constă în realizarea sintezei tuturor mişcărilor compuse şi combinate. se află în porţiunea posterioară a girului frontal mediu. concentrate pentru un anumit scop. tactilă. 4.

pe hipocamp şi în partea anterioară a operculului parietal. O leziune în această arie conduce la anestezie gustativă controlaterală. care au rolul de a stabili. În centrul analizatorului din emisfera stângă sunt proiectaţi receptorii jumătăţii laterale a ochiului stâng şi ai jumătăţii mediale a ochiului drept. – 428 – . 42. alte tipuri de sensibilitate generală rămânând intacte. ceea ce îi face să se influenţeze unul pe altul. aria 43. 52. pe de o parte. 7. se găseşte un număr mare de neuroni de asociere. pierderea simţului gustativ. 8. 6. pe lângă neuronii senzitivi şi neuronii motori. ariile 17. Nucleul analizatorului olfactiv este localizat pe faţa inferioară a lobului temporal. Nucleul analizatorului auditiv se află în porţiunea medie a girului temporal superior din profunzimea şanţului lateral dotată cu girii transverşi heschl. numărul neuronilor de asociere este mult mai mare decât al neuronilor senzitivi şi motori. numai la o lezare bilaterală a nucleului analizatorului vizual survine o cecitate corticală totală. ariile 41. Între centrul senzorial gustativ şi cel olfactiv sunt legături strânse. 9. de aceea o leziune unilaterală în aria auditivă nu conduce la pierderea semnificativă a auzului datorită bilaterismului căilor auditive. Spre acest nucleu vin căi conductoare de la receptorii din ambele părţi. Datorită acestor conexiuni scoarţa cerebrală se prezintă ca o unitate funcţională. În scoarţa cerebrală. Nucleul analizatorului vizual se află pe girii ce delimitează şanţul calcarin de pe faţa medială a lobului occipital. Nucleul analizatorului gustativ se află în girusul postcentral. 18. iar pe de altă parte între aceştia şi alţi neuroni de la diferite niveluri ale encefalului. care au originea în diferite straturi ale scoarţei. în regiunea uncusului şi parţial în regiunea hipocampului (aria 11). formând plexuri. 19. Legăturile dintre diferitele straturi ale scoarţei se măresc şi prin faptul că dendritele şi axonii celulelor nervoase de aici trimit colaterale în direcţie orizontală.acestui centru va conduce la pierderea funcţiei de a recunoaşte obiectele prin pipăit. Lezarea bilaterală a nucleului provoacă surditate totală. Deci. legături între neuronii senzitivi şi cei motori din scoarţă.

este numită emisferă dominantă. fapt ce se va reflecta şi în reorganizarea dominaţiei emisferei drepte. ce conţine centrii înţelegerii şi producerii limbajului. înţelegerea limbajului şi producerea gândirii emoţionale şi intuitive. Emisfera. imposibilitatea recunoaşterii obiectelor şi situaţiilor. Dacă emisfera stângă este scoasă din funcţie. va fi nevoit să devină stângaci.În ea întâlnim două feluri de legături: unele există din naştere şi au caracter definitiv. nu poate reproduce o figură simplă geometrică. în primul rând.şi interareale. nici funcţional. fără ajutorul altor simţuri sau la tulburări praxice. Funcţiile superioare. Din gruparea neuronilor de asociere rezultă şi formarea centrilor corticali de asociere. dar nu poate executa. De exemplu. orientarea spaţială şi abilităţile artistice şi muzicale sunt funcţii ale unei singure emisfere. în special limbajul. Termenul de arie asociativă evocă. în special sub aspect funcţional. emisfera dreaptă poate prelua integral funcţiile acesteia. interemisferice comisurale. apare bâlbâiala. În cazul lipsei de dominanţă a unei emisfere. Limbajul este reprezentat în emisfera stângă – 429 – . precum gândirea analitică. intra. Cu toate că la prima vedere cele două emisfere par simetrice ca formă şi dimensiuni. nici senzitive. Dominaţia este un caracter ereditar. Ca urmare a acestei observaţii a apărut concepţia de emisferă dominantă. care ţine sub control membrul superior stâng. Ariile de asociaţie nu sunt nici motorii. Bolnavul ştie ce trebuie să facă. a formei şi dimensiunilor prin examinare tactilă. altele se formează în timpul vieţii şi au caracter temporar. putând fi influenţată şi prin educaţie. cu condiţia ca accidentul să se producă până la vârsta de 12 ani. Ele au o activitatea complexă integrativă. existând funcţii care nu sunt reprezentate în ambele emisfere. în realitate ele nu sunt strict identice nici morfologic. dacă un dreptaci îşi pierde membrul superior drept. existenţa conexiunilor intracorticale scurte şi lungi. la forme de agnozie. dar împreună cu aria specifică funcţionează ca un tot unitar. Lezarea ariilor asociative conduce la tulburări în ce priveşte relaţiile spaţiale cu mediul înconjurător. Ei constituie un fel de centrală de legătură între centrii motori şi senzoriali de pe toată scoarţa cerebrală. Organizarea mişcărilor are un caracter de dominantă în emisfera stângă la dreptaci şi invers la stângaci.

probabil. Emisfera nondominantă. cuvinte. excelează în gândirea emoţională. partea superioară a tubului digestiv (cavitatea bucală. Centrii limbajului articulat şi diferite tipuri de afazii: MS – centrul motor al cuvintelor scrise a cărui lezare evoluează cu agrafie. format din organe ale sistemului respirator. – 430 – . iCS – centrul înţelegerii cuvintelor scrise (cecitate verbală – pierdere a capacităţii de a citi sau de a înţelege sensul limbajului scris).la un procent mai mare de subiecţi: mai mult de 95% dintre persoanele ce utilizează cu precădere mâna dreaptă şi aproximativ 75% dintre subiecţii ce utilizează cu precădere mâna stângă. caracteristica esenţială ce deosebeşte omul de animale. silabe. în general cea dreaptă. precum gândirea analitică. emisfera stângă excelează în procesele intelectuale. Alături de dominanţa limbajului. Limbajul articulat. precum desenatul şi compunerea muzicii. MV – centrul motor al vorbirii sau al lui Broca (anartrie – incapacitatea patologică de a articula cuvintele). rezonatorii (sinusurile) sunt coordonaţi în actul vorbirii de către centrii corticali ce formează poligonul vorbirii a lui Pierre Marie (fig. faringele). 227. în calităţile artistice. MS M V ICV ICS Fig. dinţii. iCV – centrul înţelegerii cuvintelor vorbite (surditate verbală). 227). recunoaşterea feţelor. Aparatul fonator. buzele. efectuarea calculelor şi verbalizarea. este format din litere. emanate din gândire – trecerea de la gând la exprimarea orală a acestuia şi invers. limba. propoziţii care au ca scop transmiterea de informaţii dintre oameni. percepţia spaţială şi.

la fel. . al mişcărilor personale specifice fiecărui indi– 431 – . Centrul motor al limbajului scris se află tot în lobul frontal al emisferei dominante. însă nu poate vorbi. Lobul frontal. aria 22 (aria Wernike). unde se face analiza şi interpretarea senzaţiilor auditive şi integrarea lor în percepţii complexe. în extremitatea posterioară a girusului frontal mijlociu. aria 44 sau centrul Broca (de la numele fiziologului francez care l-a descoperit). individul nu înţelege cuvintele scrise. pentru el acestea nu reprezintă decât nişte pete întunecate. care împreună formează creierul visceral. 26. 11. 24. Lezarea acestui centru conduce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor auzite. Centrul motor al limbajului vorbit este situat în porţiunea inferioară a girusului precentral al emisferei dominante (locul de proiecţie a capului şi gâtului). Lezarea acestui centru conduce la tulburări în executarea scrisului – agrafie. Lezarea acestui centru conduce la afazie motoare. Vorbirea este una din cele mai complexe forme de activitate a scoarţei cerebrale. Dacă acest centru este lezat. Ariile vegetative 23. hipocamp.Centrul înţelegerii cuvintelor scrise se află în girusul parietal inferior. uncus. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal reprezintă formaţiuni ale intelegenţei umane şi ale integrării sentimentelor de stăpânire a emoţiilor. 10. sunt doi: . este sediul personalităţii umane.Centrul înţelegerii cuvintelor vorbite se află în girusul temporal superior al emisferei dominante. 29. mai dezvoltat la om. ariile 40 şi 39. individul nu mai poate articula cuvintele. Acest centru conduce mişcările necesare pentru a pronunţa cuvintele şi a le face să se succedă într-o anumită ordine. hipotalamici şi porţiunea olfactivă a sistemului limbic. Se consideră că ariile 9. Dintre centrii de asociere motori cităm: centrul motor al limbajului vorbit şi centrul motor al limbajului scris. individul înţelege tot ce i se spune. 30 şi 33 sunt localizate pe faţa inferioară şi medială a lobilor frontali şi anume: în girii orbitali. cuvântul este perceput ca un vuet şi nu are nici o semnificaţie. 27. aria 40. Lezarea lor pot produce tulburări de comportare. inteligenţiei. insulă. Centrii senzoriali.Centrii de asociere sunt de două feluri: motori şi senzoriali. anterior de centrul motor al mâinii şi degetelor. al creaţiei. El este conexionat în ambele sensuri cu nucleii talamici. cingular.

Scoarţa cerebrală reprezintă din punct de vedere funcţional un sistem dinamic. al emoţiilor estetice şi sentimentelor. 11 15 – pulvinar. 19 – capsula externa. Fig. nucleul amigdalian şi claustrul (fig.15 8 campus. Pavlov).16 cleus ruber. Centrii verticali cu localizarea lor în ariile descrise mai sus nu funcţionează izolat. având la bază mecanismele intime de excitaţie. 7 – nu. 2 20 Nucleii bazali: 3 1 – caput nuclei caudati. 4 – globus 17 pallidus. 17 – nucleus subthalamicus. 3 – ventri. 5 – putamen. 45 2 – crus anterius capsu6 lae internae. la baza encefalului. analiză. extrem de complex (i. 16 .14 sencephali.19 18 culus tertius. 13 – radiatio optica. – 432 – . ci în strânsă corelaţie. 11 – cerebellum (vermis). activând în strânsă legătură cu ceilalţi centri. 9 – tectum me. 228. sinteză etc. inhibiţie. 20 – commissura anterior.corpus geniculatum mediale. 8 – hippo. Secţiune ori1 zontală prin encefal. formând nucleii bazali. 12 – calcar 9 13 avis. 229). 10 12 14 – fimbria hippocampi. sau nucleii subcorticali. 10 – sulcus calcarinus. reprezentaţi prin: corpul striat.vid. 18 – crus posterior capsulae internae. ci se găseşte şi în profunzimea substanţei albe. 228. nuclei basales. Nucleii bazali şi substanţa albă a telencefalului În emisferele cerebrale. substanţa cenuşie nu este dispusă numai la suprafaţa lor. 7 6 – claustrum.

reprezentată de nucleul caudat şi nucleul lenticular. nucleul caudat este format din cap. 3 – caput nuclei caudati. 229. numele de caudat ţine de forma sa. 4 – capsula interna. 8 – area subcalosa. are o lungime de 10 – 11 cm. Fiind situat în lobul frontal al emisferei. 10 – gyri orbitales. 7 – insula. 11 – tractus olfactorius. 16 – laminae septi pellucidi. El este apropiat de cel de partea opusă de care este separat prin septul pelucid. corpus striatum. 14 – claustrum. Secţiune frontală prin encefal la nivelul părţii anterioare a septului pelucid: 1 – cavum septi pellucidi. reprezintă extremitatea cea mai voluminoasă a nucleului şi proemină în cornul frontal al ventriculului lateral. 11 Corpul striat. 2 – radiatio corporis callosi. 12 – sulcus olfactorius. situat lateral şi superior de talamus. Capul nucleului caudat. corp şi coadă. 13 – rostrum corporis callosi. este o masă de substanţă cenuşie localizată în centrul emisferelor cerebrale. paraventricular. caput nuclei caudati.16 17 12 3 15 14 13 4 5 6 7 8 9 12 10 Fig. 17 – lobus frontalis. Nucleul caudat. 15 – capsula externa. 6 – sulcus lateralis. 9 – lobus temporalis. are forma unei virgule. care seamănă cu o coadă. capul nucleului caudat se învecinează inferior cu substanţa perforată – 433 – . 5 – nucleus lentiformis. nucleus caudatus.

care împarte globus pallidus în două părţi: una laterală – globus pallidus lateralis. Corpul e separat de talamus printr-o bandeletă de substanţă albă – stria terminală. Nucleul lentiform. reprezintă extremitatea posterioară subţiată a nucleului caudat. şi lama medulară internă. nucleul lentiform este divizat în trei porţiuni prin intermediul a două lamele de substanţă albă: o parte laterală – putamen. şi alta medială – globus pallidus medialis. faţă de care este situat lateral. care se află în profunzimea lobului parietal şi formează planşeul porţiunii centrale a ventriculului lateral.anterioară. partea posterioară a capului nucleului se îngustează şi continuă cu corpul nucleului caudat. are formă de piramidă cu baza situată inferior ce corespunde cozii nucleului caudat. Pe toată lungimea sa nucleul caudat trimite prelungiri care traversează capsula internă şi sfârşesc în nucleul lenticular. stria terminalis. corpus nuclei caudati. De talamus nucleul caudat e separat printr-o fâşie de substanţă albă – genunchiul capsulei interne. La acest nivel coada este unită cu nucleul amigdalian. Coada nucleului caudat. care participă la formarea tavanului cornului inferior (temporal) al ventriculului lateral. Lateral de capul nucleului caudat se află o fâşie de substanţă albă – braţul anterior al capsulei interne. lamina medullaris interna. Cele două lame de substanţă albă sunt: lama medulară externă. care separă putamenul de globus pallidus. Aceste prelungiri dau aspect striat complexului lenticulo-caudat. Capsula internă îl separă de talamus şi nucleul caudat. care-l separă de nucleul lentiform. Faţa inferioară a nucleului lentiform aderă la substanţa perforată anterioară şi se fuzionează cu nucleul caudat prin zone subţiri de substanţă cenuşie ce se întind de-a lungul braţului anterior al capsulei interne. substantia perforata anterior. – 434 – . La nivelul orificiului interventricular Monroe. lamina medullaris externa. cauda nuclei caudati. şi două părţi mediale – globus pallidus. fapt care a adus acestui complex numele de corp striat. la nivelul căreia se uneşte cu nucleul lentiform. nucleus lentiformis.

trunchiul cerebral. Corpul amigdalian. Fasciculele de proiecţie realizează legătura între cortex şi etajele subiacente (talamus. măduva spinării).Filogenetic şi funcţional corpul striat este împărţit în: neostriatul. lângă pereţii medial şi superior al cornului inferior al ventriculului lateral. între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform. Este divizată într-un braţ anterior. crus anterior. – 435 – . situat între nucleul caudat. paleostriatul. capsula extrema. Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din trei sisteme de fibre nervoase: de proiecţie. formată din globus pallidum. are formă de unghi diedru cu deschiderea laterală în care pătrunde nucleul lentiform (fig. Ele converg spre talamus şi corpul striat. formată din nucleul caudat şi putamen. Fibrele de proiecţie separă nucleul caudat şi talamusul de nucleul lentiform şi participă la formarea capsulei interne. crus posterior. Dorsal el fuzionează cu coada nucleului caudat. este situat în profunzimea lobului temporal. formând coroana radiată. şi un braţ posterior. capsula interna. o formaţiune mai veche. fie că pornesc din scoarţă spre aceste regiuni. Claustrul. şi genunchiul capsulei interne. 230). capsula externa. claustrum. nucleii bazali. corpus amygdaloideum. neostriatum. de care este despărţit prin capsula extremă. şi nucleul lentiform. capsula internă. între talamus şi nucleul lenticular. talamus şi nucleul lentiform. comisurale şi de asociaţie. În plan orizontal. unde se întâlnesc cele două braţe. venind din aceste regiuni. paleostriatum. în aproprierea polului său. fie că se termină în scoarţă. cerebel. de care este separat prin intermediul capsulei externe. formaţiune filogenetic mai nouă. genu capsulae internae. este o lamelă de substanţă cenuşie situată între insulă.

3 – claustrum. c – tr. BnA).1 2 3 4 d e 5 f 6 g h i 7 10 c 9 b a Fig. h – radiatio acustica. – 436 – . 230. Braţul anterior al capsulei interne serveşte exclusiv conexiunile lobului frontal. f – fibrae corticothalamicae. Genunchiul este format din fibre cortico-nucleare care ajung la nucleii de origine ai nervilor cranieni. 9 – genu capsulae internae. i – radiatio optica. corticonuclearis. g – tractus parietooccipitopontinus. 6 – cortex insulae. b – tractus frontopontinus. Prin el trec fibrele fronto-pontine şi fibrele talamocorticale. 7 – crus posterius capsulae internae. de la talamus la scoarţa lobului frontal. 5 – capsula extrema. d – fibrae corticospinales. Capsula internă. 8 – thalamus. 10 – caput nuclei caudati. frontothalamicus.fasciculul pentru membrul superior. e – fibrae thalamoparietales. a – radiationes thalamicae anteriores (tr. 4 – capsula externa. 2 – nucleus lentiformis. Schema dislocării căilor de conducere: 1 – crus anterius capsulae internae. Braţul posterior conţine fibre cortico-spinale dispuse în trei fascicule în următoarea succesiune dinspre anterior spre posterior: .

Fasciculele comisurale reprezintă fibrele ce fac legătura între cele două emisfere cerebrale şi sunt reprezentate de: corpul calos.fasciculul pentru membrul inferior. 2 – forceps minor (frontalis). rostrul corpului calos. . 231). rostrum corporis callosi. Corpul calos. 3 4 – radiatio corporis callo4 si. şi două extremităţi: una anterioară curbată în jos. numită genunchiul corpului calos. Corpul calos. comisura posterioară. mai voluminoasă spleniumul corpului calos. Are forma unei lame semieliptice de substanţă albă ce prezintă un corp. splenium corporis callosi (fig. 7 – for6 ceps major (occipitalis).fasciculul pentru trunchi. 7 Corpul calos este format din câteva milioane de fibre care leagă între ele puncte simetrice sau asimetrice de – 437 – 8 . şi alta posterioară. 8 – splenium corporis callosi. fornix. ve2 dere superioară: 1 – genus corporis callosi. 5 – striae longitudinales mediales indusii grisei. 231. 1 Fig. fiind o lamă de substanţă albă ce formează tavanul ventriculilor laterali. corpus callosum. care se continuă cu o parte subţiată. 5 6 – striae longitudinalis lateralis indussi grisei. este cea mai mare comisură între emisferele cerebrale. Braţul posterior conţine de asemenea şi fibre cortico-pontine (cu originea în câmpurile 4 şi 6) şi cortico-bulbare. 222. genus corporis callosi. 3 – truncus corporis callosi.. comisura anterioară. Este situat în fundul fisurii mediane. parietal şi frontal. acoperit de lobii occipital. truncus corpori callosi.

Fibrele. formând o curbă cu concavitatea anterioară. fac legătura dintre centrii substanţei cenuşii din lobii temporal şi parietal ai emisferelor. Fibrele transversale ale corpului calos formează în fiecare din cele două emisfere radiaţia corpului calos.pe scoarţa celor două emisfere cerebrale (fig. este situat sub corpul calos şi reprezintă o formaţiune alcătuită din două coloane de substanţă albă care în segmentul lor mijlociu se alătură una de alta. Pilierii posteriori. 1 2 Fig. radiatio corporis callosi. Anterior şi posterior de corp coloanele rămân distanţate între ele. 232. Fibrele comisurale ale corpului calos (1) şi ale comisurii anterioare (2) (secţiune frontală). 232). formând corpul fornixului. care trec prin trunchiul corpului calos. numită forcepsul anterior sau forcepsul minor. se îndreaptă posterior ocolind polul posterior al talamusului corespunzător şi diri– 438 – . Fornixul. Fibrele. Cei anteriori se numesc columna fornixului. unde ajung la corpii mamilari. care trec prin splenium. formând o curbă cu concavitatea posterioară. forceps major. continuă în jos şi puţin lateral până la baza encefalului. numită forcepsul posterior sau major. crura fornicis. fornix (fig. columna fornicis. corpus fornicis. Fibrele. care trec prin genunchi. 233). formând aşa-numiţii pilieri ai fornixului – doi anteriori şi doi posteriori. unesc între ei lobii frontali. unesc lobii occipitali.

Fibrele de asociaţie (fig. unde se continuă cu fimbria şi hipocampul. circa 2 milioane. septum pellucidum. 3 – commissura fornicis. 233. Fibrele longitudinale sunt cele mai numeroase. cavum septum pellucidi. Septul este format din două lame nervoase alăturate.jându-se în jos şi înainte. 2 – columnae fornicis. fibrae arcuatae cerebri. genunchiul şi trunchiul corpului calos şi limitează medial cornul anterior al ventriculului lateral. unind circumvoluţii vecine sau lungi. comissura fornicis. Fibrele transversale sunt mai puţin numeroase şi la nivelul corpului formează comisura fornixului. La acest nivel se pot dezvolta chisturi ce pot comunica cu ventriculii laterali. Secţionarea fornixului produce amnezia de fixare a informaţiilor recente. El se prinde între lamina rostrală. 5 – hippocamp. 234 a. formând cinci fascicule importante: – 439 – . 2 3 4 1 6 5 În structura fornixului deosebim fibre longitudinale şi transversale. giri şi lobi ai emisferelor de aceeaşi parte. 4 – crus fornicis. arcuate. b) sunt fibre care fac legătura între arii. pătrund în cornul temporal al ventriculului lateral respectiv. columnele fornixului. Fornix: 1 – corpora mamillaria. în care se conţine un lichid transparent. Septul pelucid. ultimele sunt mai profunde şi trec de la un lob emisferic la altul. care delimitează între ele o cavitate mică. reprezintă o lamă nervoasă aşezată sagital de la corpul calos la fornix. Fornixul face parte din fasciculele de asociaţie ale sistemului limbic şi joacă un rol important în comportamentul instinctiv – emoţional şi în viaţa afectivă. Ele pot fi scurte. Însă rolul său principal este în procesul de memorizare. Fig. 6 – corpus amygdaloideum.

fasciculul cingular. fasciculus longitudinalis superior. longitudinalis inferior. 3 Fig. face legătura între lobul frontal (aria limbajului articulat). face legătura între lobii occipital şi temporal. Sistemul de fascicule asociative din substanţa albă (schemă) (faţa superolaterală): 1 – fasc. cingulum. este situat în profunzimea girilor cinguli şi parahipocampic. . . 2 – fibrae arcuatae. 234 b. 2 – fasc. Lezarea acestui fascicul este urmată de afazie de conducere. insulă şi lobul temporal. 234a. longitudinalis superior. uncinatus. importanţa acestui fascicul constă în faptul că el stabileşte legătura între aria receptoare şi cea efectoare a limbajului. longitudinalis superior. leagă partea anterioară a lobului frontal cu lobii parietal. faţa medială (schemă): 1 – cingulum. fasciculus frontooccipitalis. 3 – fasc. fasciculus uncinatus. leagă polul frontal cu polii occipital 2 şi temporal. . temporal şi occipital. 4 – fasc.fasciculul frontooccipital.fasciculul uncinat.fasciculul longitudinal superior. fasciculus longitudinalis inferior. Sistemul de fascicule de fibre asociative din substanţa albă. şi aparţine îndeosebi sistemului limbic. 3 – 440 – 1 4 .fasciculul longitudinal inferior. 1 2 Fig. 3 – fibrae arcuatae. ..

tractul olfactiv. reprezintă un cordon îngust cu direcţie transversală. 4 1 4 2 Comisura albă poste3 rioară. Rinencefalul Rinencefalul este situat la limita dintre telencefal şi diencefal. Comisura albă anterioară. În structura rinencefalului deosebim porţiunea periferică şi porţiunea centrală. alcătuit din: bulbul olfactiv. – 441 – . Lobul limbic. Comisura albă anterioară prin partea ventrală (olfactivă) leagă substanţa cenuşie din trigonurile olfactoare ale ambelor emisfere. 4 – aria septală. Toate aceste formaţiuni sunt situate pe faţa inferioară a lobului frontal. Porţiunea periferică o constituie lobul olfactiv. 3 – uncus. bulbus olfactorius. trigonum olfactorium. triunghiul olfactiv. commissura alba posterior. partea vizibilă pe faţa mediană a emisferei cerebrale: 1 – gyrus cinguli. între epifiză şi deschiderea apeductului mezencefalic. substanţa perforată anterioară. Se prezintă ca un cordon alb. şi aceasta a condus la o diminuare a centrilor şi căilor olfactive.Fig. este situată anterior de columnele fornicale şi inferior de nucleul lenticular. commissura alba anterior. cu direcţie transversală. aşezat pe marginea posterioară a ventriculului iii. omul are o capacitate olfactivă mult redusă fiind microsmatic. În comparaţie cu unele animale vertebrate. iar prin partea dorsală (temporală) uncusul şi nucleii amigdalieni. substantia perforata anterior. 235. fiind cel mai vechi constituent al emisferelor cerebrale. 2 – gyrus parahipocampalis. tractus olfactorius.

porţiunea anterioară a insulei. iar celelalte formaţiuni se împart în structuri limbice corticale şi subcorticale. nucleii anteriori nespecifici ai talamusului şi hipotalamusului. în primul rând. tractul olfactiv. girusul dinţat. Sistemul limbic Termenul de limbic a fost pentru prima dată utilizat de către Broca în anul 1878 şi semnifică margine. Aceste formaţiuni întreţin numeroase conexiuni cu diferite structuri ale sistemului nervos central cărora le trimite şi de la care primeşte fibre cu mediaţie diferită. nu sunt determinate şi de diferiţi autori sunt interpretate diferit. Graţie numeroaselor şi extinselor sale conexiuni. la nivelul hipocampului sosesc practic toate tipurile de modalităţi senzoriale. gyrus dentatus. Cele corticale sunt: girusul fornicat. ce se află în adâncul şanţului hipocampic. nucleul amigdaloid. El a descris lobul limbic format din două circumvoluţii ce înconjoară trunchiul cerebral – cingulat şi parahipocampic (fig. elemente ale sistemului olfactiv – bulbul olfactiv. polul lobului temporal. substanţa perforată anterioară. girusul dentat. Formaţiunile subcorticale sunt reprezentate de nucleul caudat. gyrus fornicatus. localizat în cornul inferior al ventriculelor laterale. Limitele anatomice ale sistemului limbic. hippocampus.şi paleopalliumului. hipocampul. Formaţiunile sistemului limbic sunt filogenetic vechi. hipocampul. până când. triunghiul olfactiv. scoarţa suprafeţei orbitale a lobului frontal. scoarţa emisferelor ce înconjoară corpul calos.Din porţiunea centrală fac parte: circumvoluţia fornicată. Sistemul limbic cuprinde. între diencefal şi neocortex. Acestea sunt dispuse pe un arc de cerc pe faţa medială a emisferei cerebrale. graniţă dintre emisfere şi trunchiul cerebral. care în regiunea polului temporal se termină cu uncus. hipocampul este considerat ca o structură asociativă cu înalte – 442 – . De aceea. 235). aparţinând arhi.

reproducerea. Este un sistem complex de integrare a informaţiilor somatice. hipotalamusul îşi exercită influenţa prin sistemul nervos şi circulator. implică practic toate structurile cerebrale. Prin conexiunile sale neurale şi vasculare acesta influenţează balanţa hidrică. Subiectul îşi reaminteşte evenimentele din trecutul îndepărtat. conectată la alte structuri cu organizare complexă. Deoarece prezintă atât componente neurale cât şi endocrine. – 443 – . emoţiilor şi memoriei.funcţii integratoare. nucleul amigdalian prin conexiunile sale extrem de vaste. intervenind în adaptarea comportamentului primar (nutriţie. comportamentul şi întregul sistem autonom. cortexul orbitofrontal şi girusul cingulat au rol în percepere. viscerale şi olfactive. iar hipotalamusul asigură exprimarea emoţiilor. declanşează fenomenele asociate emoţiilor. intelegenţa rămânând intactă. aportul alimentar. Formaţiunea hipocampică joacă un rol cheie în fenomenele de învăţare şi memorizare. conduce la pierderea profundă a memoriei recente sau de scurtă durată şi a abilităţii de învăţare. reproducere). hipotalamusul controlează activitatea viscerală şi ca principal efector al sistemului limbic. Persoanele ce au suferit o asemenea procedură chirurgicală nu-şi pot aminti nimic din ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte (amnezie anterogradă). Funcţiile sistemului limbic Sistemul limbic reprezintă centrul suprem de reglare a activităţii sistemului nervos vegetativ şi a hipofizei. hipotalamusul şi scoarţa cerebrală. Înlăturarea bilaterală a acestei formaţiuni. somnul. nucleul amigdaloid joacă un rol important în comportament şi emoţii. sistemul endocrin. cum sunt formaţiunea reticulară. care sunt majoritar bidirecţionale. o procedură chirurgicală rar utilizată pentru tratamentul epilepsiei.

236-237) este format dintr-o parte centrală. Fiecare ventricul lateral (fig. reprezintă două cavităţi neregulate. în lobul occipital şi cornul inferior. pars centralis. 18 17 16 14 – bulbus cornu posterior. de la care pleacă trei prelungiri ce pătrund fiecare în câte un lob: cornul anterior. ventriculi laterales. 6 22 4 – foramen interventricu7 8 lare. 4 23 5 3 – caput nuclei caudati.Ventriculii laterali Ventriculii laterali. 25 – corpus callosum. 13 – calcar avis. 15 – cornu posterius ventriculi lateralis. care comunică fiecare cu ventriculul iii prin orificiul lui Monro şi sunt situate în regiunile medială şi inferioară ale substanţei albe a emisferelor. în lobul frontal. – 444 – . secţiune orizontală: 25 3 1 – cavum septi pellucidi. Ventriculii late1 2 rali ai encefalului. independente. 18 – splenium corporis callosi. 14 11 – hyppocampus. 12 – trigonum collate15 rale. 20 – thalamus. 21 – hippocampus. 17 – sulcus calcarinus. 23 – stria terminalis. 7 – cor20 11 nu inferius ventriculi lateralis. 5. în lobul temporal. cornu posterius. 16 – forceps major. cornul posterior. ce corespunde lobului parietal. cornu inferius. 13 10 – gyrus dentatus. 21 10 6 – corpus fornicis. 8 – crus fornicis. 19 – commissura fornicis. 24 – cornu anterius ventriculi lateralis. 24 2 – lamina septi pellucidi. sau ventriculii i şi ii. 236. cornu anterius. Fig. 19 12 9 – fimbria hippocampi. voluminoase. 22 – plexus choro9 ideus ventriculi laterales.

tapetum) şi mai lateral de radiaţiile optice. 11 – lam. constituit din septul pelucid. Secţiune frontală a encefalului la nivelul porţiunii centrale a ventriculilor laterali: 1 – pars centralis ventriculus lateralis. 7 – tela choroidea ventriculi tertii. 4 – vena cerebri interna. situată între coarnele frontale drept şi stâng. – 445 – . prezentând doi pereţi: superolateral format din corpul calos (forcepsul posterior. 3 – arteria choroidea anterior. 12 – vena talamostriară. afixa. o lamă despărţitoare.1 23 4 5 6 13 12 11 7 8 10 9 Fig. iar medial în calitate de perete serveşte corpul fornixului. iar cu cea inferioară la fornix. Cornul posterior sau occipital este scurt şi se termină ascuţit în lobul occipital. 10 – thalamus. Cornul anterior sau frontal este cel mai lung şi prezintă trei pereţi: . 5 – fornix. caudatus.medial. 6 – corpus callosum. 237. format din radiaţiile frontale ale corpului calos. 9 – ventriculus tertius. 13 – nucl.superior. care cu marginea superioară aderă la corpul calos. planşeul e reprezentat de către corpul nucleului caudat şi o parte din faţa dorsală a talamusului. 2 – plexus choroideus ventriculi lateralis. . Partea centrală reprezintă un spaţiu fisural lung delimitat de sus de către fibrele transversale ale corpului calos.

Pe planşeul cornului inferior se observă o proeminenţă triunghiulară – eminenţa colaterală. situat de-a lungul peretelui său anterior. atrium. bulbus cornu posterioris.peretele inferomedial are formă triunghiulară şi prezintă două proeminenţe de substanţă albă. În partea anterioară a ventriculului lateral. de către stâlpul anterior al fornixului. care se sfârşeşte cu nişte tuberculi. care este dată de proeminarea spre ventricul a şanţului colateral. este delimitat posterior de către polul anterior al talamusului. precum şi în cornul inferior al ventriculului lateral. iar superior. foramen interventriculare (Monro). digitationes hyppocampi. care înconjoară la mică distanţă polul anterior al talamusului. coada nucleului caudat şi tapetum. care reprezintă regiunea cea mai largă a ventriculului lateral. se află plexul vascular. Forma şi raportul dintre ventriculii encefalului sunt prezentate pe fig. forma acestuia este triunghiulară. Peretele lateral şi tavanul sunt formaţi de către substanţa albă a emisferei cerebrale. calcar avis. eminentia collateralis. îndreptându-se spre polul acestuia. face legătura cu plexul vascular al ventricului iii. care este continuu cu plexul coroid al porţiunii centrale şi cornul inferior. reprezentat prin fibrele corpului calos şi pintenul de cocoş. hyppocampus. ce corespunde proeminării spre ventricul a scizurii calcarine. – 446 – . În structura ventriculului lateral se mai evidenţiază o porţiune. Plexul coroid are aspectul unor cordoane granulare de culoare roşiatică. Trigonul conţine un plex coroid abundent. Acest plex reprezintă o consecinţă a prolabării în cavitatea ventriculului a pia mater cerebrale împreună cu vasele sangvine pe care le conţine. faţa inferioară a talamusului. Peretele medial al cornului inferior este format de hipocamp. separate între ele printr-un şanţ – bulbul cornului posterior. Orificiul lui Monro. numită trigonul sau atrium. numiţi degetele hipocampului. glomus choroideus. În porţiunea centrală. Anterior este în relaţie cu fornixul şi pulvinarul. glomusul. plexus choroideus ventriculi lateralis. plexul vascular. anterior şi inferior. prin orificiul interventricular. După cum implică şi numele. Cornul inferior sau temporal pătrunde profund în masa lobului temporal. stria terminală. 238. fiind orificiul de comunicare dintre ventriculul lateral şi ventriculul iii.

De la exterior spre interior ele sunt: dura mater sau pahimeningele. – 447 – . care aderă strâns de suprafaţa internă a cutiei craniene. Plexurile coroide sunt formate din formaţiuni mai mici. 2 – partea centrală. de ţesut conjunctiv. iar epiteliul ependimar care le acoperă are caracter secretor. 5 – apeductul mezencefalic. meninges. Cornul occipital de asemenea este lipsit de plex coroid. 238. leptomeninx (meninge moale). alcătuite din ghemuri vasculare acoperite de ependim. 8 – cornul inferior. fiind vascularizate de capilare arteriale şi venoase. 2 1 3 4 5 IV 7 6 Plexurile coroide sunt acoperite de ependim. Clinic. 3 – ventriculul lateral. Imagine de ansamblu a sistemului ventricular al encefalului: 1 – cornul anterior al ventriculului lateral. arahnoida şi pia mater. densă. dura mater encephali. Aderenţa de os este puternică. 4 – cornul posterior. este o membrana fibroasă. albă. Dura mater a encefalului. Meningele cerebral şi lichidul cerebrospinal Membranele. 8 6 – orificiul median al ventriculului iV. Plexurile coroide secretă lichidul cerebrospinal care ocupă cavităţile nevraxului şi spaţiile subarahnoidiene. 7 – orificiul lateral al ventriculului iV. care învelesc encefalul şi măduva spinării. strălucitoare. Pia mater şi arahnoida au structuri similare şi sunt numite leptomeninge.Fig. coarnele frontale sunt lipsite de plex coroid ceea ce le face un loc excelent pentru poziţionarea şunturilor în sistemul fluidului spinal. poartă numele de meninge.

7 – sinus sagittalis superior. 8 – sinus rectus. Aceste lame meningeale sunt: coasa creierului. fără a atinge corpul calos. 5 – sinus 7 transversus. în dreptul solzului temporalului şi osului parietal. Pahimeningele formează o serie de septuri care subîmpart cavitatea craniană în mai multe compartimente. falx cerebri. Dura mater trimite prelungiri pe porţiunea intracraniană a nervilor cranieni. cu fenomene de compresiune cerebrală. Ea pătrunde între cele două emisfere. În regiunea fosei cerebrale posterioare pahimeningele concreşte cu marginile marelui orificiu occipital şi continuă cu pahimeningele spinal. 10 – falx cerebri. 10 6 5 4 3 2 1 Coasa creierului. unde aderă strâns la marginile acestor orificii. coasa cerebelului şi cortul hipofizei (fig. este cel mai mare sept meningeal. 4 – sinus 8 sigmoideus. cortul cerebelului. cu evacuarea hematomului şi ligatura vasului rupt. 239. aspect lateral: 1 – sinus cavernosus. aşezat în plan mediosagital. care în traumatisme pot da hematoame extradurale. 9 2 – sinus petrosus inferior. Fig. 6 – sinus occipitalis. La nivelul fosei cerebrale mijlocii. Sinusurile pahimeningelui cerebral.servind concomitent şi ca periost pentru faţa internă o oaselor craniului cerebral. 239). Ele necesită trepanaţie. 9 – sinus sagittalis inferior. formându-le câte o teacă care se întinde până la orificiul de ieşire al nervului. de formă semilunară. există o zonă unde dura mater poate fi mai uşor decolată. în care se găsesc ramurile arterei meningiene mijlocii. şi se întinde de la crista – 448 – . 3 – sinus petrosus superior.

nu colabează. Cortul cerebelului. Coasa cerebelului. este dispus adânc în fisura orizontală a encefalului şi separă lobii occipitali ai emisferelor cerebrale de emisferele cerebelului şi se inseră pe marginile şanţului sinusului transvers al occipitalului şi pe marginile superioare ale piramidelor temporale. unic pentru cerebel şi trunchiul cerebral. traiectul căreia coincide cu şanţul sinusului sagital superior de pe bolta craniană. Sinusurile pahimeningelui În grosimea durei mater se găsesc canale colectoare ale sângelui venos intracranian. La nivelul protuberanţei occipitale interne coasa creierului concreşte cu cortul cerebelului. tentorium cerebelli. şi un compartiment posterior. aşezat peste fosa hipofizară a sfenoidului şi perforat de orificiul de trecere al tijei hipofizare. numite sinusurile venoase ale durei mater. Pereţii sinusurilor sunt rezistenţi. conţine sinusul sagital superior. Marginea superioară. În grosimea acestei margini se formează sinusul occipital. Marginea posterioară a coasei cerebelului aderă la creasta occipitală internă până la marginea posterioară a marelui orificiu occipital. formate prin dedublarea pahimeningelui. este dispus orizontal. În grosimea marginei inferioare trece sinusul sagital inferior. În acest mod. prin ele sângele venos se scurge în direcţia de la encefal spre vena jugulară internă. falx cerebelli. şi în caz de secţionare – 449 – . sinus durae mater. Cortul hipofizei.gali până la protuberanţa occipitală internă. Aproape de vârful piramidei pahimeningele formează cavul trigeminal care conţine o parte din ganglionul trigeminal şi originea celor trei ramuri ale sale. Prezintă două feţe. dreaptă şi stângă. unde sinusul sagital inferior continuă cu sinusul drept. septele durale descrise împart cavitatea craniană în două compartimente laterale. perechi. care separă parţial cele două emisfere ale cerebelului. pentru emisferele cerebrale. care vin în raport cu feţele mediale ale emisferelor şi două margini .superioară şi inferioară. diaphragma sellae. reprezintă un mic sept dural mediosagital.

în ordinea mărimii sunt: Fig. Sinusurile venoase ale durei mater comunică cu venele superficiale ale capului prin mici vene comunicante. se află în marginea superioară a coasei creierului. situate în substanţa spongioasă a oaselor bolţii craniene. Se întinde de la nivelul orificiului orb până la nivelul confluenţei sinusurilor. 239. 1 – 450 – 7 8 9 10 11 12 13 . 1. vv. 7 – sinus sphenoparietalis. 3 – sinus occipitalis. 240.240). sinusurile nu dispun de valve. situate în grosimea durei mater. venae diploicae. care la rândul său se varsă în venele ţesuturilor moi externe ale capului. numite lacune laterale. Spre deosebire de vene. creşte în dimensiuni spre posterior şi inferior.ele rămân întredeschise. 11 – sinus sigmoideus. 5 – plexus bazi. 8 – sinus cavernosus. iar în partea centrală prezintă o serie de dilatări.5 laris. numite vene emisare. 4 9 – sinus petrosus inferior. 6 4 – plexus venosi vertebrales interni. Ele sunt variabile ca mărime şi număr. emissaria. independent de ondulaţiile presiunii intracraniene. 12 – sinus rectus. sinus sagittalis superior. Sinusul sagital superior. Aceste particularităţi morfologice ale sinusurilor pahimeningelui permit circulaţia liberă a sângelui de la encefal.2 nus transversus. 13 – si. 6 – sinus intercavernosi. 3 10 – sinus petrosus superior. lacunae laterales. Deosebim următoarele sinusuri ale pahimeningelui (fig. Sinusurile pahimeningelui cerebral de la baza craniului: 1 – sinus sagittalis superior. Sinusurile pahimeningelui mai dispun de legături şi cu venele diploice. 2 – confluens sinuum.

îl înconjoară din spate şi din părţile laterale. Sinusul transvers. sinus transversus. Sinusul sigmoid. situat în cele două treimi dorsale ale marginei inferioare a coasei cerebrale. este un sinus mic în grosimea marginii posterioare a coasei cerebelului. sinus occipitalis. bifurcându-se în două ramuri. şi se întinde de la fisura orbitală superioară până la vârful stâncii temporalului. 5. cunoscute sub denumirea de vilozităţi arahnoidiene. În lacune se varsă vene diploice. Porţiunea lui în care se varsă sinusurile sagitale superior şi inferior. sinus sagittalis inferior. El se varsă în porţiunea medie a sinusului transversal. 4. este localizat în marginea posterioară a cortului cerebelului şi corespunde şanţului sinusului transversal al occipitalului. corespunde şanţului sigmoid şi este continuarea directă a sinusului transvers până la orificiul jugular. Sinusul cavernos.parietală. occipital şi sinusul drept se numeşte confluentul sinusurilor. În sinusul drept se varsă marea venă cerebrală. 3. ele conţin trabecule şi lichid cefalorahidian şi cu vârsta se pot calcifica devenind granulaţii arahnoidiene. sinus rectus. Sinusul sagital inferior. denumită confluentul sinusurilor. 7. Sinusul sagital superior comunică prin vene emisare cu venele superficiale ale capului şi cu lacunele laterale. cerebri magna. occipitală şi frontală. şeii turceşti şi hipofizei. 2. v. coboară de-a lungul crestei occipitale interne şi la nivelul marelui orificiu occipital. este situat pe feţele laterale ale corpului osului sfenoid. La nivelul acestui orificiu sinusul sigmoid trece în vena jugulară internă. În lumenul lor se văd prelungiri ale arahnoidei. Ramificaţiile acestui sinus se varsă în sinusul sigmoid. iar extremitatea lui superioară confluează cu sinusul transvers. Sinusul occipital. 6. sinus cavernosus. continuă sinusul sagital inferior şi este situat la linia de joncţiune a coasei creierului cu cortul cerebelului. Specific – 451 – . el se continuă cu sinusul sigmoid din dreptul locului de vărsare a sinusului pietros superior. confluens sinuum. sinus sigmoideus. Sinusul drept. meningeale şi niciodată vene cerebrale. creşte ca dimensiuni în sens posterior şi se termină în sinusul drept.

plexul pterigoidian şi faringian prin venele mici ce trec prin orificiile oval. uneori supuraţii ale cavităţii nazale şi ale sinusurilor paranazale pot conduce la tromboze ale sinusului cavernos şi. în grosimea marginii de inserţie a cortului. 10. Curentul sangvin poate circula în orice direcţie. Se pot produce comunicări arteriovenoase între sinusul cavernos şi artera carotidă internă care dau naştere la o tumefiere pulsativă în orbită. în fosa endocraniană posterioară. vena jugulară internă. plexus basilaris. prin masa sinusului cavernos trec artera carotidă internă cu plexul simpatic pericarotidian. şi are legături cu sinusul cavernos şi plexul venos al canalului vertebral.acestui sinus este faptul că conţine în lumenul său o serie de trabecule care îi dau aspectul cavernos. este localizat în pahimeningele fixat pe marginea liberă a aripilor mici ale sfenoidului. nervii iii. meningită. În porţiunea anterioară a sinusului cavernos se varsă vena oftalmică superioară şi sinusul sfenoparietal. situat în şanţul de pe marginea superioară a piramidei temporalului. face legătura între sinusul cavernos şi bulbul superior al venei jugulare interne. Învelite în endoteliu. Sinusurile pietroase inferioare drept şi stâng. rotund. În acest caz se face ligatura arterei carotide interne. 8. sinus intercavernosi anterior et posterior. Încetinirea circulaţiei sângelui şi structura spongioasă reprezintă particularităţi care pot favoriza trombozele de sinus cavernos extrem de periculoase şi cu o simptomatologie complexă. Sinusul cavernos drept comunică cu cel stâng prin sinusul intercavernos anterior şi posterior. sinus petrosus inferior. formând în totalitate un sinus hipofizar circular. – 452 – . iV şi Vi. sinus petrosus superior. 9. consecutiv. sinus sphenoparietalis. Sinusul sfenoparietal. fapt ce încetineşte aici fluxul sangvin. în regiunea porţiunii bazilare a occipitalului se unesc între ele prin câteva vene ce formează plexul bazilar. Plexul bazilar se dispune în dura mater. Sinusul pietros inferior. face legătura între sinusul cavernos şi sinusul transvers. Sinusul pietros superior. situat pe marginea inferioară a piramidei osului temporal. peste clivus. Sinusul cavernos are conexiuni cu sinusul transvers. iar ieşirea sângelui din sinus se datorează în parte pulsaţiilor arterelor carotide. spinos.

4 – sinus sagittalis superior. ce conţin lichid cefalorahidian. care trece peste şanţurile cerebrale ca o punte fără a pătrunde în fisurile şi şanţurile emisferelor. cavitas subarachnoidale.Arahnoida encefalului. Vilozităţile arahnoidei. numeroase de-a lungul sinusului sagital superior (fig. – 453 – . liquor cerebrospinalis. arachnoidea encephali. 241. secţiune frontală la nivelul sinusului sagital superior: 1 – dura mater. 6 – v. fără a urma reliefurile acestora. Ea se prelungeşte pe o distanţă scurtă de-a lungul rădăcinilor nervilor cranieni. Între arahnoidă şi dura mater există un spaţiu virtual subdural. emissaria. 3 – villi arachnoideae. 10 – encephalon. 241). 8 – cavum subarachnoidale. 5 – cutis. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Fig. 9 – pia mater. situată între dura mater şi pia mater. şi este umplut cu lichid cerebrospinal. 2 – calvaria. De la nivelul arahnoidei pornesc prelungiri care pătrund prin dura mater. este o membrană subţire. 7 – arachnoidea. transformându-se în granulaţii arahnoidiene. sinusurile venoase formând vilozităţile arahnoidiene. Spaţiul situat între arahnoidă şi pia mater se numeşte spaţiul subarahnoidian. Aceste vilozităţi se pot calcifica cu vârsta. 11 – falx cerebri.

nervul facial. cisternae subarachnoideales (fig.cisterna interpedunculară. .cisterna fosei laterale a creierului. nervul vestibulocohlear. la nivelul ei se găseşte a. 4 – cisterna magna. La nivelul bazei encefalului şi în alte regiuni spaţiul subarahnoidian se dilată şi formează cisterne subarahnoidiene. 242). circulus arteriosus cerebri. în intimitatea ţesutului nervos. este situată la nivelul şanţurilor laterale ale lui Sylvius. . cisterna magna. în jurul nervilor spinali). Cisternele subarahnoidiene: 1 – cisterna pericaloasă. cât şi extracranian (nervul optic. Aceste cisterne sunt: . Puncţia acestei cisterne se execută introducând acul între osul occipital şi arcul posterior al atlasului. Prelungirile spaţiului subarahnoidian se fac de-a lungul trunchiurilor nervoase. ocupă fosa interpedunculară şi conţine cercul arterial. 6 – cisterna interpedunculară.cisterna cerebelomedulară. 8 – cisterna lamei terminale.Spaţiul subarahnoidian prezintă variaţii locale de formă şi dimensiuni datorită neregularităţilor de pe suprafaţa encefalului.cisterna chiasmatică. . În această cisternă se deschide ventriculul iV prin orificiile Magendie şi Luschka. cisterna chiasmatis. 2 – cisterna cerebeloasă. situată pe faţa anterioară a mezencefalului. 5 – cisterna pontină. cisterna cerebellomedullaris. este una dintre cele mai mari cisterne situată între bulb şi cerebel. cisterna fossae lateralis cerebri. 242. 1 8 7 6 5 3 4 2 – 454 – . Fig. este situată anterior de chiasma optică. cisterna interpeduncularis. 3 – ventriculul iV. cerebrală medie. 7 – ventriculul iii.

liquor cerebrospinalis. motiv pentru care lichidul va trece spre sistemul venos.Granulaţiile arahnoidiene. Volumul lichidului cefalorahidian este condiţionat de ritmul secreţiei sale şi respectiv al drenării sale. pia mater encephali. Granulaţiile arahnoidiene sunt mai mari şi mai numeroase pe măsura înaintării în vârstă şi tind să se calcifice. Sistemul ventricular şi spaţiul subarahnoidian conţin aproximativ 125 ml de lichid cerebrospinal. Pia mater a encefalului. perforând dura mater. Presiunea hidrostatică este mai mare în spaţiul subarahnoidian decât în sinusurile venoase. deci în plin spaţiu subarahnoidian. iar în spaţiul subarahnoidian – hidroencefalie externă. Se consideră normală prezenţa a 1-5 celule pe mm3 de lichid (de obicei limfocite). fiind înconjurate de o lacună venoasă a sinusului sagital superior. ce aderă strâns la suprafaţa creierului. Pia mater prezintă două straturi: intern. Toate substanţele din plasma sângelui sunt prezentate şi în lichidul cerebrospinal. care conţine cantităţi mici de proteine şi glucoză. pia mater pătrunde în cavităţile acestor ventriculi. O secreţie în exces sau un drenaj deficitar poate conduce la tulburări grave ale activităţii sistemului nervos. dar în cantităţi diferite. pătrunzând în toate şanţurile şi fisurile. Ele sunt variabile ca număr şi localizare. Prin acumulare de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular se dezvoltă hidroencefalie internă. reprezintă nişte evaginări a pia mater şi arahnoidei care. este un lichid clar. la fiecare 3-4 ore această cantitate se reînnoieşte. pia intimă. proemină în interiorul sinusului sagital superior. Vilozităţile şi granulaţiile arahnoidiene sunt considerate a fi locul principal de drenare a lichidului cerebrospinal din spaţiul subarahnoidian spre sistemul venos. şi extern sau epipia. granulationes arachnoidales (granulaţiile Pacchioni). unde formează plexuri vasculare. Vasele cerebrale sunt plasate pe faţa externă a piei mater. este o membrană vasculară subţire. porţiunea inferioară a tavanului ventriculului iV şi pe pereţii mediali ai ventriculelor laterale. aderentă la ţesutul nervos. Este secretat la nivelul ventriculilor cerebrali de către plexurile coroide. avasculară. – 455 – . Lichidul cerebrospinal. plexus choroideus. În aşa regiuni ca tavanul ventriculului iii.

permiţând schimbul dintre vase şi ţesutul nervos. în structura sistemului nervos central sunt determinate trei bariere: sânge-encefal sau hema– 456 – . realizează transferul unor substanţe nutritive spre encefal şi eliminarea unor metaboliţi. ajunge în ventriculul iii (din centrul diencefalului). Circulaţia lichidului cerebrospinal se face astfel: din ventriculii laterali drept şi stâng (din emisferele cerebrale). 243. 6 – cisterna subarahnoidiană. 10 – plex coroid. în ventriculul iV (între cerebel şi trunchiul cerebral). dinspre lichid spre sângele venos.Lichidul cerebrospinal are rol de protector şi amortizor al encefalului şi măduvei spinării. 7 – sac dural. prin orificiile Monro. 9 – apertura mediană. 2 – prin orificiul median Magendie (de la partea inferioară a plafonului ventriculului iV) ajunge în spaţiul subarahnoidian. contribuie la elaborarea unui mediu constant biochimic. de unde merge în două direcţii: 1 – canalul ependimar al măduvei spinării. 2 – orificiul interventricular. participă la menţinerea constantă a presiunii intracraniene. 243) Vilii arahnoidieni funcţionează ca nişte valve care permit trecerea numai într-un singur sens. Circulaţia lichidului cerebrospinal: 1 – ventriculul lateral. 8 – spaţiu subarahnoidian. în sinusurile venoase (fig. 12 – sinus sagital superior. 3 – ventriculul iii. 11 – granulaţii arahnoidiene. 12 11 1 2 3 4 56 10 9 8 7 Pentru funcţionarea normală a neuronilor. de unde excesul este resorbit prin vilozităţile arahnoidiene. 4 – apeduct cerebral. prin apeductul Sylvius. Fig. de aici. 5 – ventriculul iV.

tactile şi de presiune care apar la influenţa mediului extern asupra pielii. diencefal şi emisfere. cerebel. encefal-lichid cerebrospinal formată din căptuşeala ependimară a ventriculelor şi elementele gliale adiacente. liberi sau incapsulaţi. După topografia receptorilor şi specializarea lor.to-encefalică. 3 – proiecţia se face pe o arie corticală bine determinată. ligamente. al treilea fiind un neuron talamic. 2 – transmisia se face printr-un lanţ de trei neuroni interconectaţi. despre amplitudinea şi direcţia mişcării.căile proprioceptive conduc impulsurile de la muşchi. capsule articulare. tendoane. Conform caracterului impulsurilor vehiculate căile ascendente sunt grupate în trei categorii: . Ele sunt cuprinse în cordoanele medulare şi în substanţa albă a trunchiului cerebral. olfactiv. sunt organizate în linie generală după aceeaşi schemă: 1 – recepţia este asigurată de aparate – receptori simpli. acustic. gradul de contracţie musculară. şi motorie. informând formaţiunile corticale despre starea mediului intern al orga– 457 – . care formează plexurile coroide. gustativ. la fel şi impulsurile de la organele senzoriale – vizual. constituită din peretele capilarelor şi prelungirile astrocitelor. se disting formele de sensibilitate generală exteroreceptivă şi proprioceptivă conştientă şi inconştientă. formată din peretele capilarelor şi stratul de ependim secretor. . Căile de conducere ale encefalului şi măduvei spinării Căile nervoase sunt lanţuri de neuroni interconectaţi sinaptic. Receptorii ocupă o situaţie diferită şi sunt specializaţi în înregistrarea diferitelor forme de sensibilitate. cu sens de conducere ascendent sau descendent şi cu funcţie senzitivă.căile interoceptive transmit impulsurile nervoase de la viscere. aferente sau senzitive. transmiţând informaţii despre poziţia diverselor segmente de corp. .căile exteroceptive transmit impulsurile dolore. sânge-lichid cerebrospinal. termice. Căile ascendente. sau de celule senzoriale.

244).nismului. 6 – girusul postcentral. 7 – exteroreceptorii cutanaţi. 4 – comisura cenuşie anterioară. 244. tractus spinothalamicus lateralis (fig. – 458 – 7 . Calea conductoare a sensibilităţii dolore şi termice – tractul spinotalamic lateral. 2 – neuronul al ii-lea (nucleii proprii). presiunea din vase şi alte cavităţi. 3 – neuronul al iii-lea (talamul optic). chimismul sângelui şi al limfei. 5 – tractul spinotalamic lateral. Primul neuron al căii de conducere (protoneuronul) este situat 6 3 5 2 1 4 Fig. Receptorii acestei forme de sensibilitate sunt terminaţii nervoase libere situate în piele. intensitatea metabolismului. Calea sensibilităţii dolore şi termice: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).

mai jos de nivelul leziunii. Prelungirea periferică a acestui neuron transportă impulsurile de la receptor spre corpul celular.în ganglionul spinal. Cele descendente fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în substantia gelatinosa (această cale se numeşte tractus gangliospinalis). Protoneuronul (neuronul i) este localizat în ganglionul spinal a cărui dendrite ajung la receptori. fiind o cale de conducere complet încrucişată. deoarece toate fibrele neuronului doi trec de partea opusă. la rândul – 459 – . tractus gangliospinothalamocorticalis (fig. tractul gangliospinotalamocortical. La nivelul celulelor nucleului talamic dorsolateral acest fascicul face sinapsă cu cel de al treilea neuron. specializaţi în senzaţia de presiune şi atingere. spre circumvoluţia postcentrală. Axonul primului neuron pătrunde prin rădăcina posterioară a măduvei spinării în cornul posterior al substanţei cenuşii unde formează sinapse cu celulele celui de-al doilea neuron – nucleul propriu. în caz de lezare a uneia din cele două jumătăţi a măduvei spinării la nivelul neuronului doi. O afectare a primului neuron sau a celui de al doilea neuron până la decusaţie conduce la tulburarea sensibilităţii de aceeaşi parte a corpului. în care este localizat centrul cortical al analizatorului sensibilităţii generale. unde se termină prin sinapse pe celulele nervoase din stratul al iV-lea. Calea de conducere a sensibilităţii tactile şi de presiune. Axonii acestor celule trec prin braţul posterior al capsulei interne şi mai departe. iar axonii în componenţa rădăcinii dorsale pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. unde la rândul său se împart în ramuri ascendente şi descendente. conduce impulsurile de la receptorii pielii. corona radiata. va avea loc tulburarea sensibilităţii termice şi dolore din partea opusă a corpului. prin comisura cenuşie anterioară trece de partea opusă a măduvei spinării şi ajungând în cordonul ei lateral. fiind prezentat de celule pseudounipolare. constituie fasciculul talamocortical. intră în componenţa tractului spinotalamic lateral. Axonul celui de al doilea neuron. după încrucişare. iar cele ascendente. 245). formând coroana radiată. Fibrele neuronului al iii-lea al acestei căi conductoare. ajung în circumvoluţiunea postcentrală. sau la nivelul neuronului trei. Calea spinotalamică laterală. care leagă talamusul cu cortexul.

8 – comisura albă. 7 – decusaţia lemniscului medial. trecând în componenţa cordonului posterior al măduvei spinării. pătrund în bulb unde fac sinapsă cu neuronul doi. – 460 – . 245. Calea sensibilităţii tactile şi de presiune: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 4 – tractul spinotalamic anterior. 3 – al iii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). situat în nucleus gracilis et nucleus cuneatus (acesta este tractus gangliobulbaris). 2 – al ii-lea neuron (substanţa gelatinoasă). 10 – exteroreceptorii responsabili de simţul tactil şi de presiune.său. 5 – tractul bulbotalamic. 6 – al iV-lea neuron (talamul optic). 9 – girusul postcentral. 9 6 5 7 3 4 2 1 8 10 Fig.

cu atât ocupă o poziţie mai medială în cordonul posterior. Dendritele acestor neuroni înregistrează stimulii de la nivelul proprioceptorilor musculari ligamentari. dereglarea sensibilităţii de partea opusă va avea loc nu la nivelul afecţiunii. străbate capsula internă (braţul posterior) şi asigură proiecţia pe girusul postcentral. la nivelul măduvei spinării deosebim două căi conductoare a sensibilităţii tactile: una încrucişată şi alta neîncrucişată. care trece de partea opusă.Axonii neuronului doi din coarnele posterioare. La nivelul talamusului se află al treilea neuron care prin tractul talamocortical. Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală Primul neuron este situat în ganglionul spinal. situat în nucleii Goll şi Burdach. dar mai jos de ea. Axonii urmează traiectul rădăcinilor posterioare. În aşa mod. Axonii neuronului doi din bulbul rahidian ajung la talamus în componenţa lemniscului medial. porţiunile laterale ale cordonului posterior constituie fasciculul cuneat sau Burdach format de către axonii – 461 – . trec în cordonul lateral de partea opusă în componenţa tractus spinothalamicus lateralis pe care şi îl formează. pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. de la nivelul capsulelor articulare şi a tendoanelor. unde fac sinapsa cu al doilea neuron. decussatio lemnisci medialis. la lezarea unilaterală a măduvei simţul tactil şi de presiune a pielii din partea opusă nu dispar complet. situat în nucleul talamic dorsal. Cu cât axonii provin de la un ganglion spinal mai jos situat. prin comisura albă. Din cauza aceasta. În caz de lezare unilaterală a acestui fascicul. formând încrucişarea lemniscului medial. lemniscus medialis. unde formează fasciculele lui Goll şi Burdach şi ajung în bulbul rahidian. periostali. dar cu 2-3 segmente mai sus. Deci. important pentru clinică este de a ţine cont că încrucişarea fibrelor fasciculelor tractului spinotalamic are loc nu la nivelul pătrunderii rădăcinii posterioare în măduva spinării. tractus thalamocorticalis. Această cale se termină prin sinapse cu celulele celui de al treilea neuron.

– 462 – . Axonii porţiunii mediale a cordonului posterior constituie fasciculul Goll şi transmit impulsurile proprioceptive de la partea inferioară a trunchiului şi de la membrele inferioare. 7 – fibre arcuate externe dorsale. 5 3 6 4 7 2 1 8 Fig. care realizează inervaţia proprioceptivă a regiunii cervicale. 3 – al iii-lea neuron (talamul optic). Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 246. 4 – decusaţia lemniscului medial.celulelor. a regiunii toracice superioare şi a membrelor superioare.proprioceptorii. 6 – fibre arcuate externe ventrale. 8 . 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). 5 – zona motorie a scoarţei.

voluntare dirijate şi corigente. Fibrele arcuate externe anterioare şi posterioare conduc impulsurile nervoase spre cerebel. O parte din fibrele nervoase ale neuronului doi sunt orientate lateral şi se desfac în doi fasciculi: fibre arcuate externe posterioare. decusatio lemnisci medialis. Axonii celulelor neuronului al treilea trec prin braţul posterior al capsulei interne şi în componenţa coroanei radiate ating circumvoluţia postcentrală. Calea de conducere a sensibilităţii cutanate spaţiale – stereognozei (facultatea de a identifica obiectele prin simţul tactil) Calea de conducere a acestui tip de sensibilitate cutanată. trece în componenţa fasciculelor Goll şi Burdach la care primul neuron este localizat în ganglionii spinali. fibrae arcuatae internae. la nivelul unghiului inferior al fosei romboide trec de partea opusă.Axonii neuronului doi. ca şi a sensibilităţii tactile. despre starea aparatului locomotor în ansamblu ceea ce îi permit individului să aprecieze just poziţia părţilor corpului său în spaţiu în timpul mişcării şi în repaus. şi parcurgând toate etajele trunchiului cerebral se termină prin sinapse pe celulele neuronului al treilea din nucleul dorsal lateral al talamusului. iar neuronul al treilea în talamus. Prin intermediul căii de conducere a sensibilităţii proprioceptive se transmit semnalele despre tonusul muscular. fibrae arcuatae externae posteriores. gradul de extindere a tendoanelor. 247). fibrea arcuatae externae anteriores. – 463 – . trec de partea opusă şi prin pedunculul cerebelos inferior se îndreaptă spre cortexul vermisului cerebelos. fibrele celui de al doilea fascicul – fibrele arcuate externe anterioare. să realizeze mişcări conştiente. şi reprezintă porţiunea iniţială a lemniscului medial. formând încrucişarea lemniscului medial. Calea proprioceptivă de orientare corticală este încrucişată la nivelul bulbului rahidian. În caz de lezare a măduvei spinării dispare posibilitatea aprecierii poziţiei diverselor părţi de corp în spaţiu şi are loc dereglarea coordonării mişcărilor. lemniscus medialis. nucleul analizatorului cutanat se află în lobulul parietal superior (fig. neuronul al doilea în nucleii Goll şi Burdach. Fibrele orientate medial au primit denumirea de fibre arcuate interne. care pornesc prin pedunculul cerebelos inferior din partea sa şi se termină în cortexul vermisului cerebelos.

3 – al iii-lea neuron (talamul optic). 4 – lobul temporal superior. Calea de conducere a stereognozei: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). – 464 – .4 3 5 2 1 6 Fig. 247. 6 – exteroreceptori. 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cutanat). 5 – decusaţia lemniscului medial.

tractus spinocerebellaris posterior et anterior (fig. Axonii neuronilor din nucleul intermediomedial se încrucişează şi trec în cordonul lateral din partea opusă. 249). Pe traiectul său prin măduva spinării şi prin bulbul rahidian el nu se încrucişează şi de aceea se numeşte tract cerebelos direct. dendritele vor culege informaţii de la proprioceptori. unde va face sinapsă cu al doilea neuron din nucleul toracic şi nucleul intermediomedial. unde prin pedunculul cerebelos superior se termină în cortexul vermisului. întorcându-se de partea sa. Axonii neuronilor din nucleul dorsal trec în cordonul lateral de aceeaşi parte formând tractul spinocerebelos posterior (direct) Flechsig. Semnalele transmise pe această cale informează cerebelul asupra situaţiei de moment a contracţiei musculare. 248. Astfel tractul spinocerebelos anterior este de două ori încrucişat. ajunge la bulbul rahidian şi apoi în componenţa pedunculilor inferiori ai cerebelului pătrunde în cortexul vermisului. efectuând o decusaţie în comisura albă. iar axonul. va pătrunde spre cornul posterior al măduvei spinării. Primul neuron se găseşte în ganglionul spinal. Tractul spinocerebelos anterior. – 465 – . formând tractul spinocerebelos anterior (încrucişat) Gowers. gradul de tensiune a tendoanelor musculare. în componenţa cordonului lateral al măduvei spinării.Căile de conducere a sensibilităţii proprioceptive inconştiente impulsurile senzitive de la receptorii aparatului locomotor ajung la cerebel prin intermediul căilor proprioceptive spinocerebeloase posterioare şi anterioare. Aceste fascicule vor proiecta informaţii legate de starea de tensiune din muşchii somatici şi modificările lungimii acestora în cerebel şi în ultima instanţă în scoarţa cerebrală. poziţiei şi ratei mişcărilor părţilor de corp şi forţelor ce acţionează asupra suprafeţei corpului. se ridică în sus şi la nivelul istmului rombencefalului aceste fascicule formează o nouă decusaţie. trece în cordonul lateral al măduvei spinării de partea opusă. tractus spinocerebellaris posterior. tractus spinocerebellaris anterior. prin rădăcina posterioară. Tractul spinocerebelos posterior.

– 466 – . 2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic).4 5 7 2 3 1 6 Fig. Tractul spinocerebelos anterior primeşte informaţii preponderent centrale şi puţine informaţii periferice. neuronii medulari sunt excitaţi de stimulii motori sosiţi de la scoarţa cerebrală prin căile corticospinale. 248. 4 – scoarţa cerebeloasă. Tractul spinocerebelos posterior Flechsig: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 6 – proprioreceptorii. 3 – tractul spinocerebelos posterior. 7 – pedunculul cerebelar inferior. 5 – nucleul dinţat al cerebelului.

7 – velul medular superior. 4 – scoarţa cerebelului. 5 – proprioreceptorii. informaţiile se transmit fie spre scoarţa cerebrală pe un traiect cerebelo-rubro-talamo-cortical.7 8 4 6 2 1 5 3 Fig. 8 – pedunculul cerebelar superior. Conducerea extrem de rapidă prin căile spinocerebeloase este foarte importantă deoarece informează instantaneu cerebelul asupra modificărilor ce au loc în statusul corpului. fie spre măduva spinării prin – 467 – . 6 – tractul spinocerebelos posterior. 249. Tractul spinocerebelos anterior Gowers: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic). Din cerebel. 3 – comisura albă.

IV V. 6 – tractul corticospinal anterior. 4 – tractul corticonuclear. xI. Calea piramidală. 8 – decussatio pyramidum. xII 9 3 Fig. VI. sau calea motricităţii voluntare. 1 4 2 III. 2 – al ii-lea neuron (nucleii motori ai nervilor cranieni. 3 – al iii-lea neuron (nucleii motori ai măduvei spinării). nu cuprinde decât doi neuroni: neuronul motor central şi neuronul motor periferic. Calea piramidală: 1 – primul neuron (celulele Beţ). VII 2 2 5 6 8 7 Ix. 7 – tractul corticospinal lateral. 250.tractul cerebelorubrospinal unde intervin în sistemele de reglare a tonusului muscular şi condiţionarea în timp a actelor motorii. 250). 9 – comisura albă. tractus pyramidalis (fig. 5 – tractul corticospinal. – 468 – . x.

3. flască şi atrofie musculară. de neuronii motori ai cornului anterior. Leziunea sa duce la paralizie totală.tractul corticospinal anterior. ale căror prelungiri vor transmite influxurile spre neuronii motori periferici. În conformitate cu direcţia fasciculelor. Se consideră că numai lobul temporal nu trimite fibre în fasciculul piramidal. Axonii acestor neuroni se grupează în substanţa albă a centrului oval şi prin corona radiata coboară în capsula internă (genunchiul şi două treimi anterioare ale braţului posterior) şi pleacă spre nucleii motori ai nervilor cranieni şi spre nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării. iar 75% se termină pe neuronii intercalari. 2 – tractul corticospinal lateral. ci la nivelul unor neuroni intercalari. Se admite că numai 25 % dintre fibrele piramidale se termină direct pe celulele coarnelor anterioare. precum şi de localizarea neuronului doi şi poziţia fibrelor în componenţa cordoanelor măduvei spinării. deoarece asupra lui converg toate căile descendente.Neuronii motori centrali sunt reprezentaţi de celulele piramidale ale stratului V din circumvoluţia precentrală şi de celulele gigantopiramidale ale lui Beţ. lobului parietal şi occipital. Prin determinarea diametrului fibrelor căii motorii voluntare s-a demonstrat că numai 2-3 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele Beţ (axoni de mare calibru – 20 microni). Aceste celule formează corpii primului neuron. neuronul motor periferic mai este denumit şi cale motorie finală comună. sau neuronul doi. Circa 40 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele piramidale ale circumvoluţiei precentrale. este reprezentat la nivelul trunchiului cerebral de neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni. Fibrele neuronilor centrali (corticali) nu se termină direct la neuronii motori periferici. Restul fibrelor îşi au originea în alte arii corticale ale lobului frontal. Neuronul motor periferic. iar de aici spre muşchii scheletici. impulsurile recepţionate de neuronii motori periferici urmează traiectul nervilor cranieni motori sau al rădăcinii anterioare a nervilor spinali şi se rezolvă în ultima instanţă la plăcile neuromotorii ale muşchilor striaţi. – 469 – . iar la nivelul măduvei. calea piramidală este divizată în trei părţi: 1 – calea corticonucleară.

şi cele mai caudale. la nivelul mezencefalului. Aşadar. formând tractul corticospinal anterior. O porţiune a căii piramidale ce trece prin partea anterioară a braţului posterior al capsulei interne şi face legături sinaptice cu neuronii motori ai coarnelor anterioare a măduvei spinării. constituie porţiunea medială a căilor piramidale şi reprezintă un fascicul de prelungiri ale celulelor piramidale gigantice. puntei şi bulbului rahidian fibrele căii corticonucleare fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în nucleii motori ai nervilor cranieni: iii. Decusaţia se face pe pachete de fibre: primele pachete care se încrucişează sunt cele pentru membrul superior. iar celelalte fibre rămân de partea sa. formează tractul corticospinal. care din cortexul treimii inferioare a circumvoluţiei precentrale descinde şi trece prin genunchiul capsulei interne. în dreptul fiecărui segment. la nivelul cărora o parte din fibrele tractului corticospinal în proporţie de 70-90% trec de partea opusă şi coboară în continuare prin cordonul lateral al măduvei spinării. trecând prin baza pedunculului cerebral. se numeşte calea corticospinală laterală. trecând de partea opusă. Fibrele tractului corticospinal care nu participă la formarea decusaţiei piramidale descind în componenţa cordonului anterior al măduvei spinării. Vii – în punte. ultimele. Această porţiune a căii piramidale ce constituie încrucişarea piramidelor. toate fibrele componentelor căii piramidale sunt în– 470 – . tractus corticospinalis anterior. Fibrele acestui tract. fiind cele pentru membrul inferior. Mai departe. Tractul corticospinal lateral există numai la om şi maimuţele superioare. Xi. În bulbul rahidian această cale formează piramidele bulbare. apoi cele pentru trunchi. tractus corticonuclearis. tractus corticospinalis lateralis. iX. trec treptat de partea opusă. prin comisura albă a măduvei spinării. Fasciculele acestui tract parţial se încrucişează.Calea corticonucleară. iV – în mezencefal. X. unde se termină prin sinapse cu celulele motoare din coarnele anterioare contrlaterale. tractus corticospinalis. Vi. decussatio pyramidum. V. Xii – în bulbul rahidian. Prelungirile neuronilor motori ai nervilor cranieni menţionaţi abandonează creierul şi pornesc spre muşchii scheletici ai capului şi ai gâtului.

prin intermediul acestora fiind asigurat controlul automatismelor şi armonizarea mişcărilor. Zonele corticale de origine ale căilor extrapiramidale sunt diseminate pe mari suprafeţe corticale la nivelul lobilor frontal. cortexul cerebral dirijează funcţiile motrice ale organismului prin căile extrapiramidale şi piramidale. a mişcărilor automate. Deci. temporal şi occipital. De aceea. care prin conexiunile sale descendente face relee cu nucleii bazali. a tonusului postural. apoi a nervilor spinali spre musculatura striată a trunchiului şi a membrelor. talamusul. Originea acestui sistem este reprezentată de scoarţa cerebrală. de o extremă complexitate. Fibrele plecate de la nivelul acestor zone corticale descind şi fac legături sinaptice în centrii subcorticali. îndeosebi în cele extrapiramidale. prin nucleii vestibulari. parietal. care constituie formaţiuni ale sistemului extrapiramidal: corpii striaţi. Căile extrapiramidale sunt căi ale motricităţii autonome. prin nucleii roşii. Aceste formaţiuni formează legături cu nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării prin: – 471 – . Cortexul cerebral influenţează funcţiile motoare ale măduvei spinării prin intermediul cerebelului. care nu trec prin piramidele bulbare. nucleii formaţiunii reticulare a trunchiului cerebral. Axonii neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării pleacă în componenţa rădăcinilor anterioare. nucleul roşu. În circuitul lor sunt căi polisinaptice. nucleii vestibulari.crucişate. Morfologic. Cerebelul este considerat ca organ colateral în căile ascendente şi descendente. nucleul olivar inferior. prin formaţiunea reticulară. nucleii subtalamici. la lezarea unilaterală a căilor piramidale survine o paralizie a muşchilor din partea opusă. aceste căi se caracterizează prin includerea mai multor legături sinaptice. substanţa neagră. el fiind un important modulator al activităţii motorii. Căile extrapiramidale Căile extrapiramidale sunt considerate căi descendente somatice ce intervin în reglarea tonusului muscular.

251. trece de partea opusă. 3 – tractul rubrospinal. tractus rubrospinalis (fig. talamusul.. 2 – al ii-lea neuron (neuronii motori ai măduvei spinării). corpul subtalamic Luys. 5 – formaţiunile subcorticale (corpul striat. 251). substanţa neagră). tractul rubrospinal: 1 – primul neuron (nucleul roşu).calea rubrospinală. nucleii formaţiunii reticulare. – 472 – . are originea în nucleul roşu. Calea sistemului extrapiramidal. şi descinde prin cordonul lateral al măduvei spinării până la neuronii motori ai coarnelor anterioare. 5 1 4 5 3 3 2 Fig. formând decusaţia Forel. 4 – decusaţia ventrală (Forel).

tractul reticulospinal. . tractus reticulospinalis.calea vestibulospinală. tractus vestibulospinalis. şi în menţinerea echilibrului. exercită influenţe facilitante sau inhibitorii asupra motoneuronilor medulari şi ar putea interveni asupra controlului unor mişcări. – 473 – . Această cale are originea în nucleii vestibulari lateral şi medial de unde descind prin cordonul medular anterior şi se termină pe neuronii motori din cornul medular anterior. care nu necesită o anumită specializare.. leagă nucleii nervului vestibular cu coarnele anterioare ale măduvei spinării şi asigură menţinerea echilibrului static şi dinamic.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->