Trasaturile de personalitate in

contextul deficientei mintale

-analiza comparativa -

Autor: Kropf Christine

Anul II, grupa 6.
Coordonator: Prof. Emilia Oprisan
Cuprins
1. Deficienta mintala- delimitari conceptuale

2. Personalitatea- delimitari conceptuale

3. Trasaturi de personalitate in contextul deficientelor

mintale

3.1. Afectivitatea

3.2. Imaginea de sine

3.3. Interesele si motivatia

3.4. Aptitudinile

4. Concluzii

5. Bibliografie
1. Deficienta mintala- delimitari conceptuale

Deficienta mintala poate fi considerata orice insuficienta psihica, dobandita sau

congentiala. Termenul vizeaza cu precadere insuficientele intelectuale. Ca urmare a
lucrarilor lui M. Bury si ale lui P. Minaire, distingem in prezent trei planuri: deficienta
(engl. impairment), care desemneaza boala mentala si tulburarile ei; incapacitatea (engl.
desability), care rezulta din deficienta si defineste consecintele morbide functionale,
deficitul care poate fi masurat si poate da dreptul la o compensatie financiara;
handicapul, care corespunde consedintelor socioprofesionale ale deficientei si deficitului.
Acesta din urma, dupa cum se vede, nu este cuantificabil si trebuie analizat in termeni de
situatie(Marele dictionar al psihologiei, 2006, p. 306).
In ceea ce priveste clasificarea acestei forme de deficienta, ea se realizeaza cel
mai frecvent pe baza masurarii coeficientului de inteligenta, cu ajutorul testelor, a
coeficientului de dezvoltare psihica, a evaluarii posibilitatilor de adaptare si integrare, si a
celor de comunicare si relationare cu cei din jur.
Astfel se disting:
Intelectul de limita, ce reprezinta granita dintre normalitate si deficienta de
intelect. Binet si Simon sustin ca intre varsta mentala si varsta cronologica exista un
decalaj de 2 ½ ani la varsta de 10 ani, ce poate urca treptat la 5 ani pana la varsta de 15
ani.
Deficienta mintala de gradul I (debilitate mintala sau handicap de intelect usor
sau lejer)
Aceste persoane au un QI cuprins intre 50-85, corespunzator unei dezvoltari
normale a varstei cronologice 7- 12 ani.
Din punct de vedere clinic, debilii mintali sunt impartiti in doua categorii: debilii
armonici- Th. Simon (1924) si Vermeylen (1929) considerau ca in aceasta forma deficitul
intelectual este elementul care predomina personalitatea; debilii dizarmonici- aici
tulburarile intelectuale fiind asociate cu cele afective.
Deficienta mintala de gradul II (deficienta de intelect severa sau imbecilitate)
Au un IQ curpins intre 20- 50 si corespunde unei dezvoltari normale a varstei
cronologice de 3-7 ani.
Wallon considera ca “imbecilii” ajung la un nivel la care se pot folosi de
experientele anterioare, pentru a se adapta la o situatie noua.
Deficienta mintala de gradul III ( deficienta de intelect profunda sau idiotia)
Au un IQ de sub 20-25, si o dezvoltare corespunzatoare varstei normale de pana
la 3 ani. Unii autori considera ca acesti deficienti nu sunt capabili decat de utilizarea
reflexelor conditionate.
2. Personalitatea- delimitari conceptuale

Este putin probabil sa gasim un consens intre psihologi cu privire la natura

personalitatii. Nu exista o perspectiva unica asupra careia toti cercetatorii sa cada de
acord. Este dificila gasirea unui acord nu numai in ceea ce priveste definirea
personalitatii, dar mai cu seama privitor la caracteristicile acesteia. Mai degraba decat sa
caute o convergenta psihologii, apartinand diverselor scoli, au avansat definitii si teorii
ale personalitatii pe care le-au sustinut si aparat cu o pasiune si o convingere demne de
invidiat.
Totusi, una dintre definitiile larg acceptate este aceea conform careia
personalitatea reprezinta un anamblu de caracterisitici afective, emotionale, dinamice,
relative stabile si generale ale felului de a fi al unei persoane in modul in care
reactioneaza la anumite situatii in care se gaseste. In marea majoritate a cazurilor ,
termenul de “personalitate” nu acopera aspectele cognitive ale comportamentului. El
vizeaza aspectele afective, emotionale, dinamice. Personalitatea este descrisa mult mai
des in termeni de trasaturi decat prin referire la tipuri (Marele dictionar al psihologiei,
2006, p. 892).
De asemenea, un psiholog sugera ca ne putem face o idee despre intelesul acestui
concept, daca examinam cu atentie ceea ce noi intentionam sa surprindem de fiecare data
cand utilizam cuvantul “Eu” (Adams,1954). Cand spunem “Eu”, incercam sa insumam
totul despre noi insine – simpatiile si antipatiile noastre, temerile si virtutile, vigoarea si
slabiciunile noastre. Cuvantul “Eu”este ceea ce ne defineste pe fiecare din noi ca individ,
ca persoana separata de altii.

3. Trasaturi de personalitate in contextul deficientelor

mintale

Structura personalitatii copilului deficient mintal prezinta deosebiri fundamentale

fata de cea a unui copil normal.
Personalitatea deficientului mintal este un sistem decompensat (C. Păunescu, I.
Muşu,1997). Copilul deficient, la fel cu cel normal, se găseşte în permanenţă sub
presiunea (uneori foarte crescută) a unui sistem de solicitare, presiune care intră în
consonanţă sau în conflict cu Eu-l şi cu personalitatea sa la diferite niveluri, activitatea
intelectuală a deficientului mintal fiind permanent într-un raport de contrarietate cu
sistemulde solicitare. Simtomatologia intelectuală şi psihică a deficientului mintal
prezintă o mare varietate de forme şi intensităţi, încât decompensarea nu apare doar ca o
formă simplă de denivelare eu – lume (J. Nuttin), ci este o tulburare profundă. Deficientul
mintal este obligat sub acţiunea sistemului de solicitare, să se „decidă” pentru un
comportament similar modelului personalităţii normale, el neputând însă să realizeze
acest lucru decât sub influenţă educaţională adecvată. Cu alte cuvinte, deficientul mintal
este într-o competiţie permanentă cu un model pe care nu-l va putea realize niciodată.
Dacă forţa de structurare şi de echilibru a factorilor organizaţionali ai structurii mintale
pe care se bazează personalitatea în general prezintă unele „puncte” conflictuale, starea
sistemului fiind totuşi echilibrată, în schimb personalitatea decompensată (a deficientului
mintal) este o structură bazată pe o organizare mintală în care factorii de perturbare sunt
dominanţi şi stabilizaţi, ei fiind definitorii(C. Paunescu, I. Musu, 1997).

3.1. Afectivitatea

Din punctul de vedere al afectivitatii, structurile specifice deficientului mintal

sunt specifice psihopatologiei marginale, fiind usor de depistat fenomene de emotivitate
crescuta, de puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate
accentuate, caracterul exploziv si haotic al reactiilor în plan afectiv, controlul limitat al
acestora.
Afectivitatea debilului mintal se caracterizeaza printr-o mare labilitate,
irascibilitate, explozii afective. In starile conflictuale, debilul reactioneaza diferit, fie prin
opozitie exprimata prin descarcari afective violente, fie prin demisie sau dezinteres, fie
prin inhibitie, negativism sau încapatânare. Deficitul de autonomie afectiva este marcat
de nevoia evidenta a debilului de dependenta, de protectie. Este prezenta, de asemenea, si
situatia de blocaj afectiv, pe fondul unei frustrari afective de ordin familial sau scolar care
conduce la diminuarea, incapacitatea sau pierderea dinamismului de a reactiona la stimuli
care, în mod normal, trebuie sa declanseze actiunea.
In cazul imbecilului (deficientei mintale severe), afectivitatea se evidentiaza prin
indiferenta, inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneori manifestari de rautate sau ura fata
de cei din jur, alteori afectiune, atasament exclusiv fata de anumite persoane.La nivelul
idiotiei (deficientei mintale profunde), afectivitatea este extrem de labila, cu crize de
plâns nemotivate, accese colerice subite, violenta paroxistica, negativism general, reactii
imprevizibile.
Un alt instinct puternic afectiv la deficientii mintal este cel de aparare, de
conservare, fie în sensul exagerarii lui - conduite de agresivitate, fie în sensul diminuarii -
conduite de automutilare, fie în sensul abolirii sau lipsei lui totale - conduite suicidare sau
pseudosuicidare.
Rezumând simptomatologia comportamentului afectiv al deficientului mintal (pe
baza lucrarilor lui (M. Lemay,C. Paunescu), se disting urmatoarele trasaturi specifice:
imaturitate afectiva, organizare întârziata a formelor de comportament afectiv, intensitate
exagerata a cauzelor afective primare, infantilism afectiv, insuficienta a controlului
emotional, inversiune afectiva, carenta relational – afectiva.

3.2. Imaginea de sine

 Problema ajungerii la o cunoaştere de sine de către copiii cu deficiente mintale
este extrem de controversată, părerile specialiştilor fiind împărţite în funcţie de nivelul
reprezentării. La nivelul reprezentării abstracte, este clar că imaginea de sine a acestor
copii rămâne precară. De Greeff, referindu-se la acest nivel afirmă că părerea generală
despre deficienţii mintali este aceea că ei suferă datorită inferiorităţii lor, pe care încearcă
să o mascheze, să o compenseze, dar el este de părere că această opinie este eronată
deoarece copiii cu deficiente mintale nu ar cunoaşte sentimentul inferiorităţii,
insuficienţele lor făcându-i incapabili să-şi dea seama de acest fapt.
Imaginea si cunoasterea de sine, a deficientilor mintali este mai mult sau mai
putin constientizata de catre acestia in functie de stadiul handicapului, dar mai ales de
conditiile familiale si educationale de care dispun.
Astfel, un debil minal este influentat in mare masura de cei din jur, ajungand sa-si
formeze o perceptie negativa despre propria persoana,daca asta i se transmite. Este
important ca familia si mediul educational (fie scoala de masa sau speciala), sa tina cont
de acest lucru, si sa il incurajeze constant pe copilul deficient, sa ii remarce staruinta.
Intarziatilor mintal nu le este strain sentimentul demnitatii personale. Din aceasta cauza
constiinta succesului, este una dintre cele mai puternice forte mobilizatoare (M.Rosca,
1967, p. 205).
Cu cat stadiul deficientei mintale este mai avansat, cu atat sfera sociala pentru
copilul deficient este mai restransa. In cazul unei deficiente de intelect severa, singurul
sistem de referinta este imaginea parentala. Chiar si in acest caz, daca copilul este
inconjurat de iubire si intelegere si are parte de suportul afectiv necesar poate dezvolta
sentimente pozitive fata de sine. In caz contrar, manifesta o serie de comportamente
aberante, acestea reprezentand reactii de insecuritate, furies sau tentative de a evita o
situatie de esec. Referitor la cel de-al treilea stadiu, cel a deficientei intelectuale severe,
multi autori sunt de parere ca in aceasta situatie utilizarea reflexelor conditionate este
singurul lucru posibil, constientizarea sinelui sau relationarea cu cei din jur fiind de
neconceput.

3.3. Interesele si motivatia

Diferente sesizabile între normal si deficientul mintal se observa si daca ne raportam

la planul motivational. La deficientul mintal predomina interesele si scopurile apropiate,
trebuintele momentane, iar motivatia este de natura extrinseca.
Capacitatea redusa de concentrare a atentiei si neputinta de a prevedea momentele mai
importante ale activitatii îl fac pe deficientul mintal (în special debilul mintal) sa aiba dese
insuccese.Acest fapt faciliteaza instalarea negativismului si a descurajarii, a lipsei
aspiratiilor si a efortului volitional în fata sarcinii. Motivatia existentiala, de devenire, este
similara ca intensitate cu cea a copilului normal, dar capacitatea si instrumentele nu sunt
aceleasi. Daca, pe fondul normalitatii intelectuale, copilul motiveaza un potential esec printr-
o esuare intelectuala, în cazul deficientei mintale, motivatia este oarecum mai „personala"
(ex.: „nu am avut bani", „am lipsit mult de la scoala").
 Interesele de cunoastere nu ating la intarziatii mintali nivelul observat la normali.
Niciodata, elevul intarziat mintal nu va face un efort de lunga durata pentru a solutiona o
problema dificila, din simpla dorinta de a afla in ce consta dificultatea ei. Totusi, printr-o
educatie corecta si sustinuta, se poate totusi trezi interesul elevilor intarziati mintal pentru
anumite aspecte ale activitatii scoalare.
3.4. Aptitudinile
La fel ca si in cazul celorlalte arii ale personalitatii, si cea a aptitudinilor este
afectata in cazul deficientilor mintali.
Daca debilul mintal poate totusi invata o meserie, pe care sa o exercite cu succes
(cofetar, tamplar, croitor, viticultor, etc), in cazul copilului cu deficienta mitala severa,
respectiv profunda poate fi vorba doar de munci simple executate sub supraveghere.
Unii intarziati mintali ajung la performante extraordinare, atunci cand este vorba
de hipermnezii. In literatura de specialitate, acestor indivizi, li s-a dat denumirea de
“idioti savanti”. Aceasta denumire are un caracter conventional si impropriu, mai ales ca
in cele mai multe cazuri nivelul intelectual minim semnalat era imbecilitatea. In al doilea
rand, realizarile in aceste cazuri sunt atat de limitate si de rigide, incat nu le ajuta
persoanelor respective sa fie mai productive sau mai creatoare.
Aspectele care ajung la o dezvoltare exceptionala sunt relativ limitate: memoria
pentru cifre sau pentru cuvinte, calculul elementar, reproducerea melodiilor. Exemple de
astfel de cazuri pot fi considerate: un imbecil, in varsta de 12 ani (descris de Langdon-
Down), care reusea sa imulteasca cu o viteza surprinzatoare doua numere de cate trei
cifre; “Rafael al pisicilor” al carui tablouri reprezentand pisici, iepuri, ursi sau grupe de
copii erau executate cu mare naturalete si farmec, etc.
In afara de aceste cazuri exceptionale de “idioti savanti” se intalnesc si copii
intarziati mintal cu realizari peste nivelul uzual al deficientei, dar care nu au un caracter
atat de spectaculos ca cele amintite. Astfel, un imbecil de la limita inferioara, a invatat sa
reproduca la pian melodiile invatate la radio, fara ajutorul cuiva.
In ceea ce priveste capacitatea de a desena a copiilor intarziati mintal, se constata
anumite particularitati care sunt efectul deficientei lor intelectuale: o anumita disproportie
intre partile unui intreg, clisee si repetitii, o atentie exagerata acordata detaliilor.

4. Concluzii
Se poate concluziona, ca desi copilul cu deficiente mintale este un inadaptat, in
sensul ca deficienta este ireversibila, totusi personalitatea sa este educabila. Acest lucru
se poate realiza cu mai mult sau mai putin succes in functie de tipul si gravitatea
deficientei mintale, de capacitatile compensatorii ale deficientului dar si de conditiile de
familie si mediu.
5. Bibliografie

 Rosca, M,(1967), Psihologia deficientilor mintali, EDP, Iasi;

 Larousse, (2006), Marele dictionar al psihologiei, Ed. Trei,

Bucuresti;

 Paunescu, C (1977), Deficienta mintala si organizarea

personalitatii, EDP, Iasi;

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_personalit
%C4%83%C8%9Bii
- articol: Psihologia personalitatii