S29.

TULBURARILE DE PERSONALITATE (TP)

Personalitatea: 2
Etiopatogenia TP: 4
Caracteristici generale ale TP: 10
Dg diferential al TP: 11
Criterii de dg pentru TP (generale): 13
TP paranoida: 14
TP schizoida: 17
TP dissociala: 19
TP instabil-emotionala: tip impulsiv (21) si borderline (22)
TP histrionica: 24
TP anankasta: 26
TP anxios-evitanta: 29
TP dependenta: 31
TP mixta, accentuarea trasaturilor de personalitate, TP narcisistica: 34
TP schizotipala: 35
TP depresiva: 36
Evolutie, prognostic, tratament TP: 37

1
 Încadrarea indivizilor în diferite tipologii temperamentale sau personologice
s-a făcut încă din antichitate (zodiacul bazat pe călătoria descendentă a sufletului
printre planete care în funcţie de poziţia lor cerească la momentul respectiv ofereau
sufletului ce urma să se încarneze o parte din atributele lor, respectiv teoria
dependenţei temperamentului de umorile organismului şi cele patru elemente ale
naturii preluată de la Empedocle, susţinută şi perfecţionată de Hippocrate).
PERSONALITATEA reprezintă stilul habitual al unui individ de a gândi,
simţi, tinde, acţiona şi reacţiona. Ea are o dimensiune corporală, una psihologică
(cognitivă, afectivă şi comportamentală) şi una spirituală. Dimensiunea corporală a
fost speculată de Ernst Kretschmer care a descris trei biotipuri (picnic, leptosom /
astenic şi atletic) corespunzând la trei psihotipuri (ciclotim, schizotim şi
epileptoid). Aspectul cognitiv se referă la modul în care persoana se percepe pe
sine şi pe ceilalţi. Aspectul afectiv se referă la capacitatea de a rezona afectiv, de a-
şi controla sau nu emoţiile, respectiv de a-şi orienta afectivitatea spre sine sau alte
persoane. Aspectul comportamental se referă la relaţiile cu celelalte persoane şi
capacitatea de control a impulsivităţii).
Schneider propune o clasificare a personalitatii, care sta la baza taxonomiei
tulburarilor de personalitate din DSM si ICD-10: hipertimic, depresiv, senzitiv,
anankast, fanatic, cautand valorizarea sau atentia, cu vointa redusa, lipsit de
afectiune, astenic, labil emotiv.
Cloninger descrie si el cele 7 dimensiuni ale personalitatii:
- 4 temperamente:
1. Căutarea noului: explorare, extravaganţă, impulsivitate – dopamină
2. Evitarea traumei: pesimism, frică, timiditate - serotonină şi GABA
3. Dependenţa de recompensă: sociabilitate, deschidere – noradrenalină şi
serotonină
4. Persistenţa: determinare, ambiţie, perfecţionism – glutamat şi serotonină.

- 3 caractere:
1. Autodirecţionare (self-directedness): responsabilitate, scop, self-
acceptance
2. Cooperare: empatie, compasiune ajutorare
3. Autotranscendenţa (self-transcendence): spiritualitate idealism, iluminare.

2
 Astfel, tulburările de personalitate au scoruri reduse la dimensiunile
caracteriale de autodirecţionare şi cooperare:
• cluster A al DSM asociat cu scoruri mici la dependenţa de recompensă
• cluster B al DSM asociat cu scoruri mari la căutarea noului
• cluster C al DSM asociat cu scoruri mari la evitarea pericolului.

Termenul de personalitate provine de la masca utilizată în antichitate de actori

pentru a amplifica sunetele („per sonare”) şi a schimba mai multe personaje (iniţial
se referea la aspectul vizibil al comportamentului). Astăzi, termenul de
personalitate se referă la aspectul ascuns şi real al firii unui individ.

CARACTERUL reprezintă aspectul vizibil al personalităţii

(comportamentul). Termenul a fost folosit în psihanaliză în formula “structură de
caracter”, reunind trăsături motivaţionale care, fiind în strânsă corelaţie între ele,
formează o structură rezistentă la schimbare. Alte înţelesuri pentru caracter sunt
aspectul moral al personalităţii (caracter frumos-urât), respectiv tenacitatea unui
individ sau „tăria de caracter”.

TEMPERAMENTUL se referă la trăsături simple, de origine biologică,

observabile la sugari în opoziţie cu noţiunea mai complexă de personalitate a
adultului (cele 9 aspecte ale temperamentului descrise de Chess si Thomas):
nivelul de activitate, regularitatea funcţiilor biologice, apropierea sau retragerea din
faţa situaţiilor noi, responsivitate la stimularea senzorială, intensitatea reacţiei la
stimuli, adaptabilitatea la situaţiile noi, calitatea dispoziţiei afective,
distractibilitate, persistenţa atentiei.

PERSONOGENEZA. Personalitatea se formează încă din copilărie şi se

încheie după adolescenţă. După 18-25 ani se consideră personogeneza încheiată.
Un diagnostic de tulburare de personalitate se poate pune doar după vârsta de 18
ani.

3
 ETIOPATOGENIA TULBURARILOR DE PERSONALITATE

Etiologia generală nu este încă clarificată.

Se cunosc însă, o serie de factori, diverşi, ce ar putea coparticipa la procesul
complex, plurifactorial, al etiopatogenezei acestui tip de patologie psihică. Nici
unul nu este obligatoriu, şi, cu atât mai puţin, suficient. Rolul unora dintre ei este
bine demonstrat, al altora este doar presupus de unii autori.

Teoria psihanalitică
S. Freud concepe psihismul ca fiind alcătuit din trei componente: sinele (id-
ul) în întregime inconştient şi depozitar al pulsiunilor refulate, eul (ego-ul)
inconştient şi conştient care se diferenţiază din sine în urma contactului cu
realitatea şi supraeul (superego-ul) conştient şi inconştient care se diferenţiază din
ego prin interiorizarea interdicţiilor (conştiinţa morală) şi expectanţelor (ego ideal)
părinţilor.
În cursul dezvoltării psiho-sexuale nevoile copilului pot fi adecvat îndeplinite
de către părinţi cu trecerea la următorul stadiu de dezvoltare. În condiţiile în care
nevoile copilului nu sunt îndeplinite (copilul este frustrat) sau excesiv îndeplinite
de părinţi, dezvoltarea se blochează. Fixarea psihismului în evoluţia sa într-unul
din stadiile normale de dezvoltare duce la apariţia caracterelor de tip oral
(dependent), anal (anankast) sau falic:
Caracterul oral (stadiul oral: 0-1 ani): faza suptului (caracter oral-dependent:
optimism naiv, dependenţă, superficialitate afectivă); faza muşcăturii (caracter
sadic-oral: pesimist, agresiv verbal, independent, dominator).
Caracterul anal (stadiul anal: 1-3 ani): faza expulzivă (caracterul anal-
expulziv: megalomanie, suspiciozitate, dezordine, sfidător); faza retentivă
(caracterul anal-retentiv: autocontrol, obstinaţie, ordine, pedanterie, parcimonie
meticulozitate, devotament faţă de reguli).
Caracterul falic (stadiul falic: 3-6 ani): caracter falic-narcisic (rece, rezervat,
arogant, ambiţios, încrezător în sine, imprudent, agresivitate de tip defensiv,
exhibiţionist, impulsiv); promiscuu amoral sau puritan asexual.

4
 Carl Gustav Jung introduce noţiunea de inconştient colectiv din care face
parte inconştientul individual. De asemenea descrie 8 tipuri personologice în
funcţie de două atitudini (extraversia – importanţa acordată lumii exterioare şi
introversia – importanţa acordată percepţiei interioare) şi 4 funcţii (luarea
deciziilor bazată pe gândire sau pe sentimente, respectiv percepţia informaţiilor
bazată pe senzaţie sau pe intuiţie).

Teoria comportamentala
Comportamentalismul a minimalizat importanţa psihismului (care nu putea fi
cunoscut) punând accentul pe comportament (care poate fi măsurat). Din punctul
de vedere al comportamentalismului radical, comportamentul uman nu este
rezultatul procesării inconştiente (teoria psihanalitică) şi nici al procesării
conştiente (teoria cognitivistă), ci este rezultatul învăţării în contact cu mediul.

Teoria cognitiva
Cognitivismul a apărut ca o reacţie atât la speculaţiile psihanalizei, cât şi la
reducţionismul comportamentalismului.
Teoria cognitivă susţine existenţa unui inconştient depozitar al schemelor
cognitive, care sunt reguli după care informaţiile sunt organizate şi procesate aşa
încât acestea să capete un sens şi să poată fi stocate în depozitele mnezice. Pe baza
schemelor cognitive individul face presupuneri (are expectanţe) privitoare la sine
(la propriile capacităţi), la alte persoane, sau la viitor. Aceste presupuneri stau la
baza gândurilor automate (în preconştient sau inconştientul conştientizabil) care se
reflectă în gândirea conştientă. Procesarea cognitivă generează emoţiile, reacţiile
vegetative şi comportamentul unui individ.
Din punct de vedere cognitivist, tulburările de personalitate au la bază
distorsiuni de gândire generate de schemele cognitive maladaptative formate în
decursul dezvoltării psihismului.
De la teoria lui Freud care punea accentul pe factorii biologici,
comportamentul fiind influenţat de nevoile generate de pulsiuni inconştiente,
Alfred Adler a adus în prim plan factorii sociali, care influenţează comportamentul
dominat de nevoia de putere generată de sentimente de inferioritate, pentru ca
Viktor Frankl să afirme predominanţa factorului spiritual-valoric, în opinia sa
5
comportamentul omului fiind dominat de nevoia de a da un sens existenţei sale. În
concluzie, personalitatea are o componentă genetică, înnăscută (temperamentul)
peste care se suprapun aspecte învăţate în cursul dezvoltării prin interacţiunea cu
mediul.

Factorii biologici:
a. Factorii genetici au un rol demonstrat, de exemplu prin concordanţa mult
mai mare pentru unele personalităţi patologice a gemenilor monozigoţi în
comparaţie cu cea a gemenilor dizigoţi, indiferent dacă cei dintâi sunt crescuţi
împreună sau separat. De exemplu, studiile genetice au evidenţiat o componentă
genetică pentru tulburarea de personalitate de tip antisocial (dissocial).
b. Factorii biochimici: este discutat rolul unor neuromediatori ce se
corelează frecvent cu unele trăsături de personalitate (de exemplu, creşterea
endorfinelor, cu pasivitatea; scăderea serotoninei, cu impulsivitatea şi
agresivitatea). Teoriile biochimice susţin că disfuncţia unor neuromediatori poate fi
corelată cu anumite trăsături temperamentale, de exemplu explorarea noului şi
impulsivitatea au fost corelate cu o hiperfuncţie dopaminergică şi o hipofuncţie
serotoninergică, evitarea traumei implica serotonina si GABA, dependenţa de
recompensă implica NA si 5HT, persistenta – glutamat si 5HT.
c. Factorii hormonali: creşterea testosteronului este asociată cu
impulsivitatea;
d. Factorii anatomofiziologici: creşterea frecvenţei undelor lente la EEG,
disfuncţii SNC, leziuni cerebrale minime, semne neurologice discrete sunt asociate
uneori cu personalitatea dissocială. Dar, prin definiţie, personalitatea patologică nu
este "organică", somatogenă.

Factorii psihosociali:
a. Factori temperamentali: dezvoltarea frecventă a personalităţii deviante la
copiii fricoşi
b. Factori de creştere parentală şi educaţionali: rolul "mamei anxioase", sau a
părinţilor cu personalitate dissocială, în dezvoltarea personalităţilor patologice
corespondente, la copil;

6
 c. Factori socio-culturali: prevalenţa crescută a personalităţilor borderline şi
dissocială în socio-culturi ce încurajează agresiunea.
Este de presupus că o ambianţă psihologică intrafamilială nocivă
personogenezei normale, ca factor patogen, trebuie să acţioneze:
- precoce (în cazul personalităţii dissociale, chiar înainte de vârsta de 10 ani)
- intensiv (ca grad de severitate, prevalând asupra unor eventuale tentative
psihopedagogice ulterioare de renormalizare a dezvoltării personogenetice
deviante)
- durabil şi neîntrerupt, până la adultizarea psihologică a individului (ceea ce,
în cazul personalităţii dissociale, înseamnă o durată de 10-15 ani).

Patogeneza este un proces îndelungat, ce se derulează în perioada preadultă de

existenţă şi constă în o dezvoltare deviantă (dizarmonică) a personalităţii. Devianţa
se referă la o dezvoltare anormală a structurii caracteriale a personalităţii, deci la
un proces de formare a unei disstructuri caracteropate, care evoluează progresiv, în
sensul creşterii gradului de severitate şi de stabilitate.
Datorită psihoplasticităţii, psihismului, în perioada infanto-juvenilă acest
proces nu este ireversibil şi nici definitiv; există încă şanse, cel puţin teoretice, de
efect favorabil a unei asistenţe pedopsihiatrice precoce, corecte şi susţinute. Dar,
această şansă, de evitare a "psihopatizării", scade pe măsura apropierii momentului
adultizării, când ea, practic, se anulează. Clinic, familia, educatorii, pedopsihiatrul,
se află în faţa unui copil "comportamental", cu variate tulburări de comportament
social, care, în timp, se stabilizează, se accentuează şi se diversifică. Malconduita
nu poate fi explicată decât prin faptul că acest copil este un "caracterial" (cu
trăsături anormale de caracter). Această caracteropatie, în formare, este exclusiv
consecinţa acelei dezvoltări dizarmonice a structurii caracteriale, ca indicator al
devianţei personogenezei. Prin urmare, malconduita caracteropată a copilului nu
trebuie să fie consecinţa unei boli (sau sechele) neurologice sau psihiatrice a
acestuia.
Patogeneza se încheie în momentul adultizării, când, marcând eşecul unor
eventuale tentative recuperatorii, caracteropatia devine definitivă, stabilă,
ireversibilă, iar dezvoltarea deviantă a personalităţii se încheie prin constituirea
unui anumit tip de personalitate patologică, care va persista de-a lungul întregii

7
vieţi ulterioare a individului. Dezvoltarea deviantă a personalităţii (evolutivă) este
perioada formativă, obligatorie, a tuturor cazurilor de personalitate patologică
(anevolutivă), dar nu în toate cazurile are această evoluţie nefavorabilă, motiv
pentru care nu poate fi denumită faza de debut a unei personalităţi patologice, cel
puţin nu în perioada de viaţă când ea se desfăşoară de fapt, deci în cea infanto-
juvenilă, când, fiind reversibilă, nu constituie un factor de predicţie absolut al
"psihopatizării".

Substratul nosologic
Din cele de mai sus rezultă că o personalitate patologică, de orice tip, are, ca
substrat nosologic, o caracteropatie:
- primară (disontogenetică)
- severă (prin comparaţie cu cea a "Personalităţilor anormale, nepatologice")
- specifică (cu specificitate de tip)
- definitivă (pentru tot restul vieţii)
- anevolutivă (fără potenţial intrinsec de ameliorare, agravare sau restructurare
spre un alt tip specific)
- descriptibilă (prin un set de trăsături anormale de caracter, deductibile din
malconduita habituală a individului)
- determinantă (în ea sunt "înrădăcinate adânc" patternurile (modelele)
motivaţionale, ale expresivităţii comportamentale, alături de alte patternuri,
constante, ale: gândirii, afectivităţii, tendinţelor, individului cu personalitate
patologică).

Mecanismele psihopatologice, prin care substratul nosologic (disstructura

caracteropată) determină expresivitatea sa clinică simptomatologică, sunt
reprezentate de acele patternuri anormale sus amintite, considerate un ansamblu
unitar de modele constante de: trăiri intrapsihice disfuncţionale (cognitive,
afective, tendinţe la act), comportamente şi atitudini.

8
 Aceste patternuri sunt: adânc înrădăcinate în constituţia caracteropată;
durabile (până la a exprima un "stil de existenţă"), cu debut în copilărie şi
persistenţă neîntreruptă de-a lungul întregii vieţi; restrînse ca paletă (diversitate);
inflexibile (stabile de-a lungul timpului şi în situaţii diferite); maladaptative,
disfuncţionale, anormale în sensul că reprezintă o deviere marcată de la o normă
socio-culturală general acceptată şi pretinsă fiecărui individ.
Pattern-urile anormale se manifestă ca disfuncţii în mai multe arii ale
personalităţii: cognitivă (modul de a percepe şi interpreta ambianţa fizică şi umană,
inclusiv pe el însuşi); afectivă (privitor la: intensitatea, diversitatea, stabilitatea,
adecvarea cu stimulul a răspunsului expresiv afectiv); conativă (privitor la
controlul impulsurilor şi gratificarea nevoilor); funcţiei interpersonale (modul de a
relaţiona cu alţii, de a stăpâni situaţiile interpersonale, etc).
Aceste patternuri devin, în ultima analiză, patternuri motivaţionale ale
tulburărilor comportamentului social habitual al individului cu personalitate
patologică.

Descrierea actuală a tulburărilor de personalitate are la bază tipologia lui Kurt

Schneider. Organizarea de tip borderline a personalităţii a fost descrisă de Otto
Kernberg. Tulburările de personalitate (TP) au fost clasificate (după DSM IV) în
trei grupuri (clustere):
Cluster A (al bizarilor): TP paranoidă, TP schizoidă
Cluster B (al extravaganţilor): TP histrionică, TP instabil emoţională, TP
antisocială
Cluster C (al nesigurilor): TP anankastă, TP anxios evitantă, TP
dependentă
Tulburările de personalitate sunt anevolutive dar predispun (cresc
vulnerabilitatea individului) spre patologia nevrotică, psihotică sau addictivă. De
exemplu tulburările de personalitate din clusterul C predispun spre tulburări
anxioase şi depresive. Tulburările de personalitate din clusterul A predispun spre
tulburări de tip psihotic. Tulburările de personalitate din clusterul B predispun spre
tulburări afective, addicţie şi comportament de tip suicidar (tulburarea de
personalitate de tip instabil-emoţional, tipul borderline).

9
 CARACTERISTICILE GENERALE ALE TULBURĂRILOR DE
PERSONALITATE
Trăsăturile de personalitate sunt în mod global şi excesiv accentuate.
Egosintonie: subiectul este mulţumit cu sine însuşi. Fiind solidar cu felul său
de a fi şi de a se comporta, individul respectiv nu doreşte să se schimbe, deci nu
este motivat pentru nici un fel de terapie psihotropă.
Comportamentul e rigid (inflexibil într-o mare varietate de situaţii), deci
predictibil.
Alloplasticitate: subiectul nu simte nevoia să se schimbe, ci încearcă să-i facă
pe alţii să se adapteze la propria personalitate.
Comportament maladaptativ: afectează funcţionarea individului în societate,
familie, la locul de muncă.
Patoplasticitate: tabloul clinic al bolilor comorbide este influenţat de
personalitate (exagerare sau mascare).
Anosognozia (existentă şi în patologia psihotică): individul cu personalitate
patologică poate admite că este "altfel" decât ceilalţi, dar nu admite că nu ar fi
perfect normal psihic, sănătos mintal. Nu are conştiinţa modului său patologic de a
fi, simţi, gândi, tinde, de a se comporta. Este un motiv în plus pentru care
adevăraţii "psihopaţi" sunt intangibili, adică incurabili (medical), ineducabili
(pedagogic), inintimidabili (prin sancţiune).

Tipurile specifice de personalitate patologică reprezintă, de fapt, entităţile

nosologice propriu zise iar diagnosticarea lor presupune satisfacerea mai întâi a
unor criterii operaţionale generale (comune tuturor tipurilor) şi, ulterior, şi a unor
criterii speciale pentru tipul specific în cauză.
Criteriile specifice sunt "politetice", neexistând nici un criteriu obligatoriu.
Diagnosticul poate fi pus numai în momentul adultizării şi trebuie să poată fi
pus în acel moment (18-25 ani).

10
 Tipurile nu se exclud reciproc, existând deci posibilitatea unui diagnostic
multiplu. De asemenea, ele pot reprezenta "personalitatea premorbidă" pentru
majoritatea tulburărilor mintale neorganice, fie nevrotice, fie psihotice.
Diagnosticul unui tip de personalitate patologică are cea mai mică validitate în
cadrul diagnosticului general, psihiatric.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
1.Personalitatea organică.
2.Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii sau entităţi pedopsihiatrice
corespondente, cum ar fi: tulburarea schizoidă sau tulburarea de conduită, în
copilărie.
3.Stările psihopatoide simptomatice sau secundare (sechelare) a unor alte
tulburări mintale ale adultului, de orice fel.
4.Modificări durabile ale personalităţii, consecutive (secundare) unor trăiri
catastrofice sau unor boli psihice (implică psihogeneza).
5.Tulburările de conduită ale adultului (sunt doar "tulburări
comportamentale", nu au statut de "tulburări mintale").
6.Accentuarea trăsăturilor personalităţii (sunt sub pragul necesar pentru o
tulburare mintală).
Privind primele patru aspecte, reaamintim că personalitatea patologică: nu
este organică; apare exclusiv la adult; este întotdeauna primară si implică un nivel
intelectual normal, oligofrenia constituind un criteriu de excludere.

TIPURI SPECIFICE DE PERSONALITATE PATOLOGICA

Consideraţii generale.
Clasificarea OMS (ICD-10) şi APA (DSM-IV) sunt în cea mai mare măsură
concordante:
1.Primele două tipuri ICD-10 (paranoid şi schizoid) ocupă şi în DSM-IV
primele două locuri ale clasificării (ce implică şi o ierarhizare), alături de tipul
schizotipal. Cele trei tipuri DSM-IV fac parte din clusterul A (al personalităţilor

11
ciudate, excentrice). ICD-10 plasează tipul schizotipal în afara cadrului tulburărilor
de personalitate, în cadrul "Schizofreniei şi a tulburărilor înrudite", pentru
justificatul motiv că el provine din ceea ce se numea în trecut schizofrenie latentă
(sau: borderline, prepsihotică, prodromală, pseudonevrotică, pseudopsihopatică).
Cele două tipuri ICD-10, care vor fi descrise mai jos, fac parte din spectrumul
genetic al psihozelor funcţionale delirante şi reprezintă adesea şi personalitatea
premorbidă a acestora.
2.Următoarele trei tipuri ICD-10 (dissocial, emoţional-instabil şi histrionic) se
reântâlnesc în următoarele trei tipuri DSM-IV, formând acolo clusterul B
(personalităţi emotive, dramatice) împreună cu un al patrulea tip, narcisistic
(absent în cadrul tipurilor specificate de ICD-10, dar amintit în cadrul categoriei
"alte tipuri specificate"). In DSM-IV tipul dissocial din ICD-10 se numeşte
antisocial, iar tipul borderline e unic, fără subtipuri. Aceste tipuri sunt intermediare
între tipurile corespondente psihozelor (clusterul A) şi cele corespondente
nevrozelor (clusterul C).
3.Ultimele trei tipuri ICD-10: anankast (obsesivo-compulsiv, în DSM-IV),
anxios (evitant, în DSM-IV) şi cel dependent formează în DSM-IV ultimul cluster,
C, al personalităţilor anxioase, temătoare. In cadrul acestor tipuri, suferinţa
subiectivă secundară este mai accentuată, în concordanţă cu "corespondenţa" lor cu
unele nevroze, cărora le poate constitui personalitatea premorbidă.
4.La "alte tulburări de personalitate", alături de tipul narcisistic susmenţionat
(din clusterul B al DSM-IV), este inclus şi tipul pasiv-agresiv (descris şi în DSM-
IV, în cadrul unui Appendix B, utilizat pentru nominalizarea unor tipuri propuse
pentru includere în viitor). Acest Appendix B al DSM-IV mai conţine şi tipul
depresiv, care a făcut parte din ICD-9.

Clasificarea tulburărilor de personalitate după DSM-IV:

Cluster A (personalităţi excentrice, ciudate): personalitate paranoidă,
personalitate schizoidă, personalitate schizotipală.
Cluster B (personalităţi emotive, dramatice): personalitate antisocială,
personalitate borderline, personalitate histrionică, personalitate narcisică.
Cluster C (personalităţi anxioase, temătoare): personalitate obsesiv-
compulsivă, personalitate evitantă, personalitate dependentă.

12
 Criterii ICD-10 pentru definirea tulburarilor de personalitate (F60-F62)
Situatii care nu pot fi direct atribuite unor distrugeri cerebrale masive, unei
boli cerebrale sau unei alte tulburari psihiatrice si care indeplinesc urmatoarele
criterii:
a. Atitudini si comportament marcat dizarmonice implicand de obicei mai
multe arii de functionare (afectivitate, controlul impulsurilor, modurile de
percepere si gandire, stilul de relationare cu ceilalti).
b. Pattern-ul (modelul) de comportament anormal este durabil, constand in
episoade prelungite si nelimitate de boala psihica.
c. Comportamentul anormal este implicat in mod clar intr-o gama larga de
situatii personale si sociale.
d. Manifestarile mai sus mentionate apar in copilarie sau adolescenta si
continua in viata adulta.
e. Tulburarea duce la un disconfort subiectiv dar acest lucru poate deveni
evident doar mai tarziu, in cursul evolutiei.
f. Tulburarea este de obicei, dar nu intotdeauna, asociata cu probleme
semnificative in performanta sociala si profesionala.

Pentru diagnostic, multe din subtipuri necesita prezenta clara si dovedita a cel
putin 3 din caracteristice (trasaturile) de comportament din descrierea clinica.

Criterii DSM-IV pentru definirea tulburarilor de personalitate:

A. Un pattern durabil de experienţă internă şi de comportament care deviază
considerabil de la cerinţele culturii individului. Acest pattern se manifestă în două
(sau mai multe) din următoarele domenii:
(1) cunoaştere (adică modurile de a se percepe şi interpreta pe sine, alte
persoane şi evenimentele)
(2) afectivitate (adică, gama, intensitatea, labilitatea şi adecvarea răspunsului
emoţional)

13
 (3) funcţionare interpersonală
(4) controlul impulsului.
B. Patternul durabil este inflexibil şi pervaziv în raport cu o gamă largă de
situaţii personale şi sociale.
C. Patternul durabil duce la o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în
domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcţionare.
D. Patternul este stabil şi de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat
retrospectiv cel puţin până în adolescenţă sau la începutul perioadei adulte.
E. Patternul durabil nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecinţă a
unei alte tulburări mentale.
F. Patternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei
substanţe (de ex., un drog de abuz, un medicament) sau ale unei condiţii medicale
generale (de ex., traumatism cranian)

PERSONALITATEA PARANOIDA
Prevalenta TP de tip paranoid este estimata la 0,5-2,5%. Incidenţa e crescută
la grupurile minoritare, imigranţi, hipoacuzici. Predomină la bărbaţi.
In copilărie, cel mai frecvent pacientii cu TP paranoid au fost: solitari,
hipersensibili, cu slabe performanţe şcolare, cu unele ciudăţenii, excentricităţi.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice:
Paranoidul se caracterizează printr-o hipertrofie a eului (megalomanie).
Eşecurile personale sunt puse pe seama relei intenţii sau comploturilor celor din jur
(extrapunitivitate). Din această cauză, paranoizii sunt hipervigilenţi, mereu în
alertă pentru a depista şi dejuca posibile acţiuni răuvoitoare.
Au o atitudine autoreferenţială, în urma căreia sunt convinsi că tot ce se
întâmplă în jur se referă la ei.

14
 Sunt suspicioşi în legătură cu intenţiile altor persoane (oricine poate fi un
potenţial duşman). Nu se confesează nici prietenilor de teamă ca ceea ce spun să
nu poată fi folosit împotriva lor.
Au tendinţa de a interpreta totul în defavoarea lor (interpretativitate),
chiar şi cuvintele sau gesturile neutre sau binevoitoare.
Aceste personalităţi sunt foarte sensibile la critică (senzitivitate) cu tendinţă
la a purta ranchiună (secundaritate) şi a se răzbuna (nu uită şi nu iartă ofensele
reale sau imaginare).
Se caracterizează printr-un comportament revendicativ (luptă pentru
drepturile lor), cverulent (predispus spre ceartă) sau procesoman extrem de
tenace.
Tulburarea de personalitate de tip paranoid vulnerabilizează individul spre
tulburările delirante persistente (paranoia).

Criterii ICD-10 pentru TP de tip paranoid (F60.0):

a. Sensibilitate excesivă la esecuri sau infrangeri si atitudini neprietenoase.

b. Tendinţa de a purta ranchiună în mod persistent (ex. refuzul de a ierta

insultele, injuriile sau trivialităţile) (secundaritate).

c. Suspiciune şi o tendinţă de a distorsiona trăirile, prin interpretarea eronată a

unor acţiuni prietenoase ale celorlalţi, ca fiind ostile sau batjocoritoare.

d. O susţinere combativă şi tenace a propriilor drepturi, disproporţionată faţă de

situaţia reală.

e. Suspiciune recurentă, fără justificare, privind fidelitatea conjugală a

partenerului (gelozia patologică).

f. O atitudine autoreferenţială persistentă, asociată cu o stimă de sine exagerată

(trăsătură megalomană).

g. Preocupări privind explicarea prin “conspiraţii” nefondate a evenimentelor

care implică pacientul sau lumea în general.
15
 Diagnostic diferential: tulburarea deliranta persistenta, schizofrenia.

Criterii DSM-IV:
A. O neîncredere şi suspiciozitate pervasivă faţă de alţii, astfel că intenţiile
acestora sunt interpretate ca răuvoitoare, începând precoce în perioada adultă şi
prezente într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai
multe) dintre următoarele:
(1) suspectează, fără o bază suficientă, că alţii îl exploatează, prejudiciază sau
înşeală
(2) este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau
corectitudinea amicilor sau asociaţilor
(3) refuză să aibă încredere în alţii din cauza fricii nejustificate că informaţiile
vor fi utilizate maliţios contra sa
(4) citeşte intenţii degradante sau ameninţătoare în remarce sau evenimente
benigne
(5) poartă pică tot timpul, adică este implacabil faţă de insulte, injurii sau
ofense
(6) percepe atacuri la persoană sau la reputaţia sa, care nu sunt evidente altora
şi este prompt în a acţiona coleros sau în a contraataca
(7) are suspiciuni recurente, fără nici o justificare, referitoare la fidelitatea
soţului ori partenerului sexual.
B. Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu
elemente psihotice ori al altei tulburări psihotice şi nu se datorează efectelor
fiziologice directe ale unei condiţii medicale generale.
Notă: Dacă criteriile sunt satisfăcute anterior debutului schizofreniei, se
adaugă „premorbid", de ex. „Tulburare de personalitate paranoidă (premorbid)".

16
 TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP SCHZOID
Prevalenţa: 7,5% în populaţia generală.
In copilărie a fost solitar, izolat, cu slabe rezultate şcolare, considerat
excentric.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice:
Schizoidul prezintă un dezinteres faţă de relaţiile strânse sau intime pe care
le resimte ca ceva intruziv preferând un stil de viaţă solitar. Are la bază o
indiferenţă, o absenţă a dorinţei de relaţii interpersonale în general şi de relaţii
strânse în special (nu doreşte să aibe prieteni, intimi, confidenţi; nu doreşte să
întemeieze o familie sau să se afilieze unui grup uman; nu doreşte să aibe relaţii
sexuale). Faţă de ceilalţi oameni are o atitudine detaşată, distantă, rezervată.
Doreşte, solitudine, izolare, retragere socială. Preferă activităţi solitare, unde poate
da un bun randament dacă nu lucrează în contact cu alţii sau în condiţii
competitive.
Afişează o răceală, detasare afectivă (incapacitate de a resimţi milă,
compasiune, în faţa suferinţei semenilor săi) ce descurajează în plus relaţiile
sociale. De cele mai multe ori reţeaua sa socială se reduce la propria familie.
Golul relaţiilor interumane este compensat de preocuparea sa pentru fantezii şi
introspecţie.
Lipsa afectivităţii este compensată de preferinţa pentru activităţi abstracte
(ce ţin de domenii precum filosofia, psihologia, matematica). Se poate atasa de
animale sau de obiecte neanimate.
Schizoidul este excentric, nonconformist şi indiferent la critică sau laudă.
Tulburarea de personalitate de tip schizoid nu predispune propriu-zis la a
dezvolta schizofrenie, dar s-a observat că în familiile pacienţilor cu schizofrenie
există multe persoane cu tulburare de personalitate schizoidă.

17
 Criterii ICD-10 pentru TP de tip schizoid (F60.1):
a. Puţine (sau nici una) activităţi care produc plăcere.
b. Răceală emoţională, detaşare sau tocire afectivă.
c. Capacitate scăzută de a exprima căldură, sentimente tandre sau mânie faţă
de ceilalţi.
d. Indiferenţă aparentă faţă de laudă sau critici.
e. Interes scăzut în experienţe sexuale cu alte persoane (luând în considerare
vârsta).
f. Preferinţă pentru activităţi solitare.
g. Preocupare excesivă pentru fantezie şi introspecţie.
h. Lipsa prietenilor apropiaţi sau a relaţiilor bazate pe încredere (sau existenţa
uneia singure) sau lipsa dorinţei de a stabili astfel de relaţii.
i. Insensibilitate marcată privind respectarea normelor şi convenţiilor sociale.

Diagnostic diferential: sdr Asperger, tulburarea deliranta persistenta,

tulburarea schizoida a copilariei, schizofrenia, tulburarea schizotipala.

Criterii DSM-IV
A. Un pattern pervasiv de detaşare de relaţiile sociale şi o gamă restrânsă de
exprimare a emoţiilor în situaţii interpersonale, începând precoce în perioada
adultă şi prezente într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau
mai multe) dintre următoarele:
(1) nici nu doreşte şi nici nu se bucură de relaţii strânse, inclusiv de faptul de
a fi membru ai unei familii;
(2) alege aproape întotdeauna activităţi solitare;
(3) are puţin sau nu are nici un interes în a avea experienţe sexuale cu altă
persoană;
(4) îi plac puţine ori nu-i plac nici un fel de activităţi;
(5) lipsa amicilor sau confidenţilor apropiaţi, alţii decât rude de gradul I;
(6) pare a fi indiferent la criticile sau laudele altora;
(7) prezintă răceală emoţională, detaşare sau afectivitate redusa.

18
 B. Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu
elemente psihotice, al altei tulburări psihotice ori al unei tulburări de dezvoltare
pervasivă şi nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiţii medicale
generale.
Notă: Dacă criteriile sunt satisfăcute anterior debutului schizofreniei, se
adaugă „premorbid", de exemplu, „Tulburare de personalitate schizoidă
(premorbid)".

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP DISSOCIAL /

ANTISOCIAL
Prevalenţa: 3% în populaţia generală la bărbaţi si 1% la femei.
Factorul genetic este foarte implicat în etiopatogeneză.
Individul, în mod obligatoriu, a avut în copilărie un diagnostic pedopsihiatric
de Tulburare de conduită, cu debut cel târziu la vârsta de 10 ani.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice:
Personalitatea de tip antisocial se caracterizează prin dispreţ pentru
drepturile şi sentimentele celorlalţi, precum şi prin dispreţ faţă de legi şi
normele sociale cu violarea acestora (atitudine sociopata). Această atitudine
generează conflicte individuale şi sociale, până la inculpare civilă sau penală a
individului respectiv, în cazul actelor de delicventa. Este un pluridelicvent
potenţial, fără însă o "specializare" anumită. In scop pragmatic (pentru profit) şi
hedonic (pentru plăcere), individul poate comite o multitudine diversă de acte
antisociale sau asociale (cu conotaţie amorală sau imorală) de tipul: minciunii,
înşelătoriei, furtului, producerii de daune materiale, violentării altor persoane
(inclusiv a soţiei şi copiilor), consumului ilicit de droguri, exercitării de meserii
ilegale, neachitării datoriilor financiare etc.
Aceşti indivizi nu au capacitatea de a empatiza (de a resimţi compasiune)
pentru suferinţa umană, uneori chiar provocându-le plăcere (malignitate).
Pentru a obţine profituri personale, personalităţile antisociale recurg la
minciună, intrigă, şantaj, complicităţi.

19
 Sunt uneori megalomani, cu atitudine cinică, arogantă, faţă de alţii, alteori
sunt seducători (dacă exista acest interes), stabilind cu uşurinţă relaţii sociale, pe
care însă nu le pot menţine.
Antisocialii sunt iresponsabili atât la locul de muncă pe care îl pierd uşor
(nu se pot adapta, schimbă numeroase locuri de muncă), cât şi în familie (îşi
părăsesc partenera/partenerele şi copii, nu se interesează de aceştia).
Toleranţa la frustrare este redusă cu impulsivitate şi agresivitate.
Au un coeficient de inteligenţă suficient de bun pentru a face diferenţa între
bine şi rău, dar lipsindu-le dimensiunea morală a personalităţii aleg răul. Sunt
incapabili de a resimţi remuşcare şi de a învăţa din pedepse (nu pot fi
reeducaţi): sunt incapabili de sentimente de vinovăţie şi remuşcare după ce au
produs, cu bună ştiinţă, daune materiale, corporale sau morale unei alte persoane.
Tulburarea de personalitate de tip antisocial este precedată în copilărie de
tulburările de conduită şi se poate complica cu abuz de droguri.

Criterii ICD-10 pentru TP de tip dissocial (F60.2):

a. Nepasare privind sentimentele celorlalţi.
b. Atitudine marcată şi persistentă de iresponsabilitate şi dispreţuire a
normelor, obligaţiilor şi regulilor sociale.
c. Incapacitatea de a menţine relaţii durabile, deşi nu întâmpină nici o
dificultate în stabilirea unor relaţii.
d. Toleranţă extrem de redusă la frustrare şi o limită scăzută de descărcare a
agresivităţii, inclusiv violenţa.
e. Incapacitatea de trăire a sentimentului de vinovăţie sau de a profita de
experienţă, în special de a învăţa din pedepse.
f. Înclinaţie marcată de a da vina pe alţii sau de a oferi explicaţii plauzibile
pentru comportamentul care l-au adus pe individ în conflict cu societatea.

Diagnostic diferential: tulburarile de conduita, TP instabil-emotional

Criterii DSM-IV:

20
 A. Există un pattern pervasiv de desconsiderare şi violare a drepturilor altora
apărând de la varsta de 15 ani, ca indicat de trei (sau mai multe) dintre
următoarele:
(1) incapacitate de a se conforma normelor sociale în legătură cu
comportamentele legale, indicată de comiterea repetată de acte care constituie
motive de arest;
(2) incorectitudine, indicată de minţitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea
altora pentru profit sau plăcere personală;
(3) impulsivitate/incapacitate de a planui dinainte
(4) iritabilitate si agresivitate indicate de lupte si atacuri personale repetate
(5) neglijenta pentru siguranta sa si a altora
(6) iresponsabilitate indicata prin incapacitatea de a avea un comportament
consecvent in munca sau de a-si urma obligatiile financiare
(7) lipsa de remuscare indicata prin a fi indiferent/a justifica de ce a facut sa
sufere/a maltratat/a furat de la altul
B. Individul are cel putin 18 ani
C. Exista proba unei tulburari de conduita cu debut inainte de 15 ani
D. Comportament antisocial nu survine exclusiv in cursul schizofreniei sau a
unui episod maniacal.

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP INSTABIL-

EMOTIONAL
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice.
Au fost descrise două tipuri:
- Tipul impulsiv caracterizat prin instabilitate emoţională şi lipsa
controlului impulsurilor
Impulsivitatea se manifesta ca o tendinţă permanentă şi accentuată la acţiuni
impulsive, nejustificate, fără considerarea consecinţelor pentru ceilalţi. Este
prezentă încă din copilărie. De cele mai multe ori este declanşată de o criză
21
emoţională, de o explozie de furie. Afectele patologice de acest tip sunt sistematice
şi au un prag de declanşare scăzut, din cauza: hipersensibilităţii la circumstanţe
exterioare negative (critică, refuz, rejecţie etc.) si intoleranţei la frustrare (în
special, la critica acţiunilor sale).
Hiperreactivitatea afectivă determină o hiperreactivitate comportamentală, de
maniera unei reacţii explozive (cu scurtcircuitarea deliberării şi deciziei), care se
poate manifesta prin agresivitate verbală (cverulenţă, ameninţătoare sau sarcastică)
sau fizică (repetate bătăi). Conflictualitatea impulsivului este o trăsătură constantă.
Instabilitatea se manifesta:
a) în plan afectiv: dispoziţia afectivă este instabilă, capricioasă, cu oscilaţii
între stări afective diferite, mai ales de tipul disforiei, iritabilităţii, oscilaţii
declanşate de stimuli minori.
b) în plan comportamental: incapacitatea de a persevera într-o acţiune ce
nu oferă o recompensă imediată. Relaţiile sale personale sunt tumultoase şi
instabile.

- Tipul borderline caracterizat prin instabilitatea relaţiilor interpersonale

(relaţii interpersonale intense şi instabile cu eforturi disperate din partea subiectului
de a evita un abandon real sau imaginar), prin instabilitatea imaginii de sine
(neclaritate, nesiguranţă, instabilitate, în planul orientării şi preferinţelor sexuale, a
opiniilor, valorilor, planurilor de viitor, aspiraţiilor etc.) sau despre alte persoane
(hiperidealizare urmata de hiperdevalorizare) şi prin instabilitate afectivă cu
reacţii afective intense (euforie, anxietate, iritabilitate, furie). O altă caracteristică
a acestui tip personologic îl reprezintă impulsivitatea cu potenţial autodistructiv
(cheltuieli excesive, viaţă sexuală dezordonată, abuz de droguri, bulimie, şofat
imprudent). Adesea subiectul prezintă un comportament de autovătămare
(crestături, înţepături la nivelul membrelor), ameninţări şi tentative de suicid. Se
asociază un sentiment de gol interior şi uneori ideaţie paranoidă tranzitorie.
Tulburarea de personalitate de tip borderline predispune individul spre
depresie, suicid şi abuz de droguri.

Criterii ICD-10 pentru TP instabil-emtional (F60.3)

22
 De tip impulsiv (F60.30):
Tendinţă marcată de a acţiona neaşteptat şi fără a lua în considerare
consecinţele.
Tendinţă marcată spre un comportament certăreţ şi conflicte cu alte persoane,
în special când acţiunile impulsive sunt obstrucţionate sau criticate.
Înclinaţie spre izbucnire de mânie sau violenţă, cu incapacitatea de a controla
exploziile comportamentale care rezultă.
Dificultatea de a menţine un curs al acţiunii dacă aceasta nu oferă rezultate /
beneficii imediate.
Dispoziţie instabilă şi capricioasă.
Diagnostic diferential: TP dissocial

De tip borderline (F60.31)

Incertitudine si tulburare privind imaginea de sine, ţelurile şi preferinţele
interioare (inclusiv sexuale).
Tendinţa de a se implica în relaţii intense şi instabile, conducând de multe ori
la crize emoţionale.
Eforturi excesive de a preveni abandonul.
Ameninţări sau acte repetate de autoagresiune.
Un sentiment cronic de “gol interior”.

Criterii DSM-IV: Tulburarea de personalitate borderline

Pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de sine si
afectelor si impulsivitate marcata, incepe precoce in perioada adultă şi e prezent
într-o varietate de contexte, ca indicat de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar. Notă: Nu include
comportamentul suicidar sau automutilant, care figurează la criteriul 5;

23
 (2) Un pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin
alternare între extremele de idealizare şi devalorizare;
(3) perturbare de identitate: imagine de sine sau conştiinţă de sine marcat şi
persistent instabilă;
(4) impulsivitate în cel puţin două domenii care sunt potenţial
autoprejudiciante (de ex., cheltuieli, sex, abuz de o substanţă, condus imprudent,
mâncat compulsiv. Notă: Nu include comportamentul suicidar sau automutlilant,
care figurează ia criteriul 5;
(5) comportament, gesturi sau ameninţări recurente de suicid ori
comportament automutilant;
(6) instabilitate afectivă datorată unei reactivităţi marcate a dispoziţiei (de ex.,
disforie episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durând de regulă câteva ore şi
numai rareori mai mult de câteva zile);
(7) sentimentul cronic de vid;
(8) mânie intensă, inadecvată ori dificultate în a controla mânia (de ex.,
manifestări frecvente de furie, stare coleroasă permanentă, bătăi repetate);
(9) ideaţie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură
cu stresul.

TULBURAREA DE PERSONALITATE HISTRIONICA

Prevalenţa: 2-3 %, cu predominarea sexului feminin.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice.
Histrionicul se caracterizează printr-un egoism de tip captativ (având nevoia
de a fi în centrul atenţiei, de fi admirat, iubit, curtat) cu slabă capacitate de
transfer afectiv. De asemenea, este în disconfort afectiv (până la o reacţie
depresivă) dacă nu reuşeşte, prin nici un mijloc, să centreze atenţia unui grup.
Simpla absenţă a complimentelor îl "lezează" afectiv. Nevoia, dorinţa de a centra
atenţia, este, de fapt, principala sa caracteristică. In acest sens, este mereu
preocupat de atractivitatea sa fizică, de aparenţa sa exterioară, pe care o doreşte

24
seducătoare. Grija sa excesivă pentru acest lucru îl face să exagereze în această
direcţie (în vestimentaţie, cosmetică, etc.) până la realizarea unei "prezentaţii"
deplasate, nepotrivite. La fel, vorbirea sa se caracterizează printr-un stil
"impresionistic", (limbaj colorat, "punctări dramatice", gesticulaţie), dar lipsesc
detaliile de fond pe care să se fundamenteze afirmaţiile generale. Opiniile ferm
afirmate sunt superficial motivate, argumentate. In relaţiile interpersonale şi în
cadrul unui grup (persoana este extravertită), are o permanentă nevoie de laude,
aprecieri pozitive, aprobări. Comportamentul este "spumos", seductiv, provocator
sexual, dar menţinut în limitele flirtului (în plan pulsional este hiposexual). Face
totul pentru a obţine admiraţia grupului: exagerează, fabulează în tot ce spune,
"joacă teatru". Nu are prieteni de acelaşi sex, deoarece ei pot deveni rivali.
Este foarte sociabil şi charismatic făcându-şi uşor prieteni, dar afectivitatea
sa tranzitivă superficială face ca prieteniile să le piardă la fel de uşor. In ciuda
aparenţelor şi a declaraţiilor de "afecţiune nemărginită", individul are, în realitate,
o hipoafectivitate tranzitivă pozitivă. Poate abandona o prietenie veche pentru o
nouă cunoştinţă, pentru un necunoscut.
Pentru a obţine atenţie adoptă un comportament dramatic (teatral), sau
manipulator afectiv prin seducţie sau şantaj afectiv (ameninţări cu suicidul,
parasuicid). Uneori, se exprimă prin crize emotive lacrimogene, autocompasive, ca
răspuns la un refuz, eşec. In cazul unor refuzuri sau esecuri, poate comite un
parasuicid, demonstrativ, de şantaj afectiv. Pe de o parte, este manipulativ (vrea să
controleze, prin seductivitate, pe alţii), iar pe de altă parte, este dependent de o
relaţie care să-i satisfacă nevoia de a fi admirat, eventual compătimit, dar, oricum,
plasat în centrul atenţiei.
În plan afectiv se caracterizează prin imaturitate cu superficialitate,
labilitate emoţională, toleranţă redusă la frustrare cu hiperemotivitate
(exagerare în exprimarea emoţiilor), plâns facil.
Este foarte sugestionabil. Este uşor de influenţat de alte persoane, sau de
circumstanţe, evenimente exterioare. In acest sens, este naiv, încrezător, uşor de
înşelat.
Tulburarea de personalitate histrionică predispune individul spre tulburarea
disociativ-conversivă şi tulburarea de somatizare (entităţi nosologice provenite din
vechea nevroză isterică).

25
 Criterii ICD-10 pentru TP de tip histrionic (F60.4)
Autodramatizare, teatralizare, sau expresivitate exagerată a emoţiilor.
Sugestibilitate crescută (influenţat uşor de alţii sau de circumstanţe).
Afectivitate superficială şi labilă.
Căutare continuă a senzaţiilor şi activităţilor în care să fie în centrul atenţiei.
Seducţie inadecvată în îmbrăcăminte şi comportament.
Preocupare exagerată privind atracţia fizică.

Criterii DSM-IV:
Un pattern pervasiv de emoţionalitate excesivă şi de căutare a atenţiei,
începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după
cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) este incomodat în situaţiile în care nu se află în centrul atenţiei;
(2) interacţiunea cu alţii este caracterizată adesea printr-un comportament
seducător sau provocator sexual inadecvat;
(3) prezintă o schimbare rapidă şi o expresie superficială a emoţiilor;
(4) uzează în mod constant de aspectul fizic pentru a atrage atenţia asupra sa;
(5) are un stil de a vorbi extrem de impresionistic şi lipsit de detalii;
(6) manifestă autodramatizare, teatralism, şi o expresie exagerată a emoţiilor;
(7) este sugestionabil, adică uşor de influenţat de alţii sau de circumstanţe;
(8) consideră relaţiile a fi mai intime decât sunt în realitate.

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP ANANKAST

(OBSESIONAL sau OBSESIV-COMPULSIV)
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice.

26
 Anankaştii se caracterizează prin standarde înalte autoimpuse
(perfecţionism inhibant) şi impuse şi celorlalţi (exigenţe crescute). In plan
conativ-motivaţional are o voinţă eficientă pentru a fi intransigent, inflexibil în
materie de perfecţiune şi puritate, de principii morale, de afirmare a valorilor
fundamentale de bine şi adevăr, domeniu în care nu face nici un compromis. In
schimb, într-o situaţie nouă, în care trebuie să decidă independent şi nu în funcţie
de norme, deliberează excesiv şi uneori este incapabil să ia o decizie. nu încheie
nici un proiect, nici o activitate, până nu-şi realizează propriile standarde de
perfecţiune; prin urmare, întârzie mult sau nu încheie anumite activităţi
(hipoproductiv). Este la fel de intransigent şi cu sine însuşi, ca şi cu ceilalţi,
culpabilizând nerealizările. In activitatea profesională este extrem de punctual,
conştiincios, scrupulos, perseverent, devotat muncii, dar, pe de altă parte,
rigiditatea, inflexibilitatea şi perfecţionismul îi afectează negativ eficienţa.
Pretinde, iraţional, tuturora, propriile lui standarde de efectuare a unui lucru care
sunt şi unice şi imuabile, prin urmare nu are "deschiderea" de a accepta alternative
rezonabile, puncte de vedere noi. Refuză o colaborare cu alţii dacă nu i se
garantează că i se va respecta întocmai modul său de a lucra. Adaptabilitatea sa la
schimbările obligatorii este scăzută şi are dificultăţi în a elabora strategii pentru a
face faţă situaţiilor noi. Duce o existenţă ritualizată, îşi sacrifică viaţa socială, şi
personală pe altarul muncii, adesea sterile.
Au un devotament pentru muncă nejustificat din punct de vedere material,
în dauna timpului liber (îşi sacrifică momentele de destindere prin hobby-uri, sau
prin relaţii interpersonale). Gestionează rău timpul, lasă la urmă ceea ce era
prioritar, nu are timp pentru relaxare; îşi ia de lucru şi în concediu, care şi el este
ritualizat, preplanificat în cele mai mici amănunte.
Nesiguranţa lor interioară şi-o compensează prin ordine în timp (planuri,
agende) şi spaţiu (ordonarea obiectelor) şi pedanterie.
Sunt parcimonioşi (avari) şi incapabili de a se dispensa de obiecte inutile
sau fără valoare afectivă.
Aderă la reguli, regulamente, convenţii şi norme/idealuri morale
(punctualitate, corectitudine, sacrificiu) caracterizându-se printr-o marcată
psihorigiditate (încăpăţânare, intransigenţă) cu riscul sacrificării relaţiilor de
prietenie.
În plan afectiv îşi controlează emoţiile dând impresia de răceală afectivă sau
adoptând o mimică serioasă. Există deci o reducere a intensităţii şi a diversităţii
27
expresivităţii emoţionale. Când i se ameninţă "rutina existenţială", poate deveni
anxios sau disforic, iritat că nu mai poate controla ambianţa fizică şi
interpersonală, dar nu îşi exprimă direct sentimentele, având un excesiv control al
acestei expresivităţi. Se consideră o persoană logică, raţională şi nu agreează pe cei
"afectivi". Are o "seriozitate" dispoziţională, cu un redus simţ al umorului.
În relaţiile cu subordonaţii sau colegii sunt autoritari şi reticenţi în a-şi
delega responsabilităţile.
În dorinţa de a atinge perfecţiunea acordă o importanţă mare detaliilor şi
verificărilor (se verifică pe sine dar îi verifică şi pe ceilalţi).
Tulburarea de personalitate de tip anankast poate vulnerabiliza individul spre
tulburări anxioase sau depresive, TOC şi secundar acestora spre alcoolism.

Criterii ICD-10 pentru TP de tip anankast (F60.5)

Sentimente de îndoială şi prudenţă excesivă.
Preocupare in detalii, reguli, liste, ordine, organizare şi programare.
Perfecţionism care interferă cu îndeplinirea sarcinilor.
Conştiinciozitate şi scrupulozitate excesivă.
Preocupare excesivă privind productivitatea, până la excluderea plăcerilor şi a
relaţiilor interpersonale.
Pedanterie excesivă şi aderentă la convenţiile sociale.
Rigiditate şi încăpăţânare.
Insistenţă ilogică asupra faptului că ceilalţi trebuie să se conformeze exact
mediului în care individul face lucrurile sau aversiune ilogică de a-I lăsa pe alţii să
facă ceva.
Intruziunea unor ganduri/impulsuri insistente si suparatoare.

Criterii DSM-IV: Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva

Un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfecţionism şi control
mental şi interpersonal în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei,

28
începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după
cum este indicat de cel puţin patru (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în
aşa măsură că obiectivul major al activităţii este pierdut;
(2) prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor (de ex.,
este incapabil să realizeze un proiect, deoarece nu sunt satisfăcute standardele sale
extrem de stricte);
(3) este excesiv de devotat muncii şi productivităţii, mergând până la
excluderea activităţilor recreative şi a amiciţiilor (nejustificată de o necesitate
economică evidentă);
(4) este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de moralitate,
etică sau valori (fapt nejustificat prin identificare culturală sau religioasă);
(5) este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când
acestea nu au nici o valoare sentimentală;
(6) refuză să delege sarcini sau să lucreze cu alţii în afară de cazul când
aceştia se supun exact modului lui de a face lucrurile;
(7) adoptă un stil avar de a cheltui, atât faţă de sine cât şi faţa de alţii, banii
fiind văzuţi ca ceva ce trebuie strâns pentru eventuale catastrofe;
(8) prezintă rigiditate şi obstinaţie.

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP ANXIOS-EVITANT

Prevalenţa: 0,5-1 % în populaţia generală.
Copiii cu temperament timid sunt predispuşi la această tulburare.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice.
Personalităţile anxios-evitante prezintă o frică şi o preocupare excesivă de a
nu fi criticate sau rejectate. Preocuparea excesivă, de eventualiatea unor critici
sau rejecţii (ruminaţii), ii poate face să interpreteze eronat unele comentarii,
sugestii, bine intenţionate, drept critică, ironizare, înjosire.

29
 Trăiesc cu un sentiment de inferioritate considerându-se inadecvate în plan
social. Cred că sunt neatractivi, nedoriti. Sunt nesiguri de sine, lipsiti de încredere
în sine, au o slabă stimă de sine.
De aici, provin reticenţa în a lega relaţii interpersonale noi dacă persoana
nu e sigură că este plăcută sau acceptată, respectiv reticenţa faţă de relaţiile
intime. Aceste persoane nu resping relaţiile sociale asemenea personalităţilor
schizoide, ci vor doar să se asigure că sunt acceptate aşa cum sunt ele. Dorec mult
compania oamenilor, precum şi relaţii interpersonale care să le ofere securitate şi
căldură sufletească, dar le este teamă să nu fie dezaprobati, ridiculizati, umiliti,
rejectati, abandonati. De aceea, sunt relativ dependenti de puţinii prieteni pe care-i
au sau de familie. Reducerea suportului socio-familial, în situaţii de criză, îi
conduc spre reacţii depresive şi anxioase intense.
În faţa unei relaţii noi anxios-evitanţii sunt inhibaţi, preferând să evite
activităţile ce implică relaţii interpersonale.
Nesiguranţa de sine îi face să fie reticenţi în a-şi asuma riscuri sau
responsabilităţi.
Tulburarea de personalitate de tip anxios-evitant predispune spre tulburări
anxios-fobice (mai ales fobia socială).

Criterii ICD-10 pentru TP de tip anxios-evitant (F60.6)

Sentimente persistente şi generale de tensiune şi teamă.
Convingerea că este incapabil social, neatractiv, inferior celorlalţi.
Preocupare excesivă privind critica sau respingerea socială.
Lipsa dorinţei de a se implica în relaţii cu oamenii dacă nu este sigur că este
acceptat.
Restricţii în stilul de viaţă dacă nu este sigur că este acceptat.
Evitarea activităţilor sociale sau profesionale care implică contacte
interpersonale semnificative, din cauza fricii de a fi criticat, dazaprobat sau respins.

30
 Criterii DSM-IV: Tulburarea de Personalitate Evitantă
Un pattern pervasiv de inhibiţie socială, sentimente de insuficienţă şi
hipersensibilitate la evaluare negativă, începând precoce în perioada adultă şi
prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai multe)
dintre următoarele:
(1) evită activităţile profesionale care implică un contact interpersonal
semnificativ, din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecţie;
(2) nu doreşte să se asocieze cu alţi oameni decât dacă este sigur că este
apreciat;
(3) manifestă reţinere în relaţiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs
ori de a nu fi ridiculizat;
(4) este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situaţii sociale,
(5) este inhibat în situaţii interpersonale noi din cauza sentimentelor de
inadecvare;
(6) se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;
(7) refuză să-şi asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activităţi
noi din cauza faptului că acestea l-ar putea pune în dificultate.

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP DEPENDENT

Prevalenţa este 2,5 % din tulburările de personalitate.
Predomină la femei.
Prezintă atât trăsăturile generale comune tuturor tulburărilor de personalitate,
cât şi trăsături specifice.
Dependenţii trăiesc cu neîncrederea în capacităţile proprii de a lua decizii
având nevoie ca alţii să-şi asume responsabilitatea deciziilor. Se autopercepe,
pe sine ca incapabil, incompetent, neajutorat, lipsit de energie. Se îndoieşte de sine,
nu are încredere în sine, se autodepreciază în mod nejustificat, crede că nu poate
să-şi poarte singur de grijă sau să iniţieze singur proiecte existenţiale, crede că are

31
nevoie de un altul pentru a începe şi a îndeplini o activitate (întotdeauna un altul
poate face, orice, mai bine decât el).
Prin urmare personalităţile dependente întâmpină dificultăţi în luarea
deciziilor fără supervizare sau de a iniţia proiecte proprii. Atunci când sunt lăsaţi
să ia singuri deciziile, dependenţii se simt neajutoraţi. Nu se simte capabil să ia
decizii pentru el nici în cele mai banale situaţii cotidiene (face declaraţie publică de
inaptitudine), numai după ce primeşte repetate sfaturi şi asigurări.
Pentru a evita pierderea suportului din partea persoanei care ia sau
supervizează deciziile, dependenţii sunt incapabili de a-şi exprima dezacordul
faţă de aceste persoane, îşi calcă peste principii, sau ajung să se umilească
acceptând sarcini neplăcute (îşi subordonează propriile nevoi nevoilor persoanei
de care este dependent; are o complianţă absolută faţă de dorinţele acesteia, făcând
uşor pentru acea persoană ceea ce nu ar fi putut face singur pentru el însuşi; nu-şi
exprimă dezacordul, nu se supără pe persoana respectivă nici atunci când este
evident că aceasta greşeşte; suportă multe comportamente abuzive (în plan fizic
sau mental) din partea persoanei în cauză; nu îndrăzneşte să-i facă acesteia nici un
fel de cerere, solicitare, oricât de neînsemnată şi rezonabilă ar fi ea).
Dependenţii trăiesc cu frica de a nu fi lăsaţi să se descurce pe cont
propriu. Caută neîntârziat o nouă relaţie de supervizare atunci când precedenta
se destramă. Devine anxios, disperat, când o relaţie apropiată se încheie.
Anxietatea apare şi atunci când i se oferă un rol de conducător, rol pe care îl
refuză. Face acest lucru deoarece el doreşte să fie considerat de către ceilalţi drept
incompetent şi nu competent, pentru că a fi considerat competent implică pentru el
riscul abandonului, a pierderii statutului de dependent, singurul în care se simte în
securitate. Când o relaţie existentă a luat sfârşit, are o nevoie imperioasă de a găsi
imediat o altă persoană de care să depindă.
Tulburarea de personalitate de tip dependent predispune spre tulburări
anxioase, depresive şi comportament addictiv secundar anxietăţii sau depresiei.

Criterii ICD-10 pentru TP de tip dependent (F60.7)

Încurajează sau permite altora să ia deciziile cele mai importante privind viaţa
sa.

32
 Subordonarea nevoilor proprii faţă de nevoile celor de care individul este
dependent şi o supunere excesivă la dorinţele acestora.
Subiectul nu doreşte să formuleze nici cele mai mici cereri oamenilor de care
depinde.
Se simte inconfortabil, neajutorat când este singur, din cauza temerii
exagerate că nu-şi poate purta singur de grijă.
Individul este preocupat de teama că va fi abandonat şi va fi lăsat să-şi poarte
singur de grijă.
Capacitate limitată de a lua chiar şi decizii cotidiene fără a primi sfaturi sau
încurajări de la alte persoane (exagerat de multe).

Criterii DSM-IV:
O necesitate excesivă şi pervasivă de a fi tutelat, care duce la un
comportament submisiv şi adeziv şi la frica de separare, şi care începe precoce în
perioada adultă şi este prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat
de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) are dificultăţi în a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de consilii
şi reasigurări din partea altora;
(2) necesită ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru cele mai importante
domenii ale vieţii lui;
(3) are dificultăţi în a-şi exprima dezacordul faţă de alţii din cauza fricii de a
nu pierde suportul sau aprobarea. Nota: Nu implică frica reală de retribuţie;
(4) are dificultăţi în a iniţia proiecte ori a face ceva singur (din cauza lipsei de
încredere în judecata sau capacităţile sale, mai curând decât din cauza lipsei de
motivaţie sau de energie);
(5) merge foarte departe spre a obţine solicitudine şi suport de la alţii, până la
punctul de a se oferi voluntar să facă lucruri care sunt neplăcute;
(6) se simte incomodat sau lipsit de ajutor când rămâne singur din cauza fricii
exagerate de a nu fi în stare să aibă grijă de sine;

33
 (7) caută urgent altă relaţie drept sursă de solicitudine şi suport când o relaţie
strânsă se termină;
(8) este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lăsat să aibă grija de sine.

F61 TULBURARI MIXTE DE PERSONALITATE SI ALTE

TULBURARI DE PERSONALITATE
Categorie prevazuta pentru tulburarile si anormalitatile personalitatii care sunt
adesea suparatoare, dar nu demonstreaza pattern-ul specific al simptomelor care
caracterizeaza tulburarile descrise la F60.
Sunt specificate 2 tipuri, prin al 4-lea caracter:
F61.0 Tulburari mixte de personalitate
Prezinta trasaturi de la mai multe tulburari de la F60, dar fara un set
predominant de simptome care sa permita un diagnostic mai precis.
F61.1 Modificari stanjenitoare de personalitate
Neclasificabile in alta parte la F60 sau F62 si considerate ca secundare
diagnosticului principal sau unei tulburari afective sau anxioase coexistente.

Z73.1 ACCENTUAREA TRASATURILOR DE PERSONALITATE

Sunt prezente trăsături de personalitate a căror intensitate depăşeşte media,
subiectul se poate adapta în condiţii favorabile şi decompensa în condiţii stresante.

34
 DSM-IV mai recunoaste ca TP si pe cea narcisica, pe cea schizotipala si pe
cea depresiva (appendix B).

Tulburarea de personalitate narcisista

Un pattern pervasiv de grandoare (în fantezie şi comportament), necesitatea
de admiraţie şi lipsa de empatie, începând precoce în perioada adultă şi prezent
într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre
următoarele:
(1) are un sentiment grandios de autoimportanţă (de ex., îşi exagerează
realizările şi talentele, aşteaptă să fie recunoscut ca superior fără realizări
corespunzătoare);
(2) este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire,
frumuseţe sau amor ideal;
(3) crede că este „aparte" şi unic şi poate fi înţeles numai de, ori trebuie să se
asocieze numai cu, alţi oameni (sau instituţii) speciali ori cu status înalt;
(4) necesită admiraţie excesivă;
(5) are un sentiment de îndreptăţire, adică pretenţii exagerate de tratament
favorabil special ori de supunere automată la dorinţele saie;
(6) este exploatator interpersonal, adică profită de alţii spre a-şi atinge
propriile scopuri;
(7) este lipsit de empatie: este incapabil să recunoască sau să se identifice cu
sentimentele şi necesităţile altora;
(8) este adesea invidios pe alţii sau crede că alţii sunt invidioşi pe el;
(9) prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare.

Tulburarea de Personalitate Schizotipală

A. Un pattern pervasiv de deficite sociale şi interpersonale manifestat prin
disconfort acut în relaţii şi reducerea capacităţii de a stabili relaţii intime, precum şi
prin distorsiuni cognitive şi de percepţie, şi excentricităţi de comportament,

35
începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după
cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:
(1) idei de referinţă (excluzând ideile delirante de referinţă);
(2) gândire magică sau credinţe stranii care influenţează comportamentul şi
sunt incompatibile cu normele subculturale (de ex., superstiţiozitate, credinţă în
clarviziune, telepatie ori în cel de al „şaselea simţ"; la copii şi adolescenţi, fantezii
şi preocupări bizare);
(3) experienţe perceptive insolite, incluzând iluzii corporale;
(4) gândire şi limbaj bizar (de ex., limbaj vag, circumstanţial, metaforic,
supraelaborat sau stereotip);
(5) suspiciozitate sau ideaţie paranoidă;
(6) afect inadecvat sau coarctat;
(7) comportament sau aspect bizar, excentric sau particular;
(8) lipsa de amici sau confidenţi apropiaţi, alţii decât rude de gradul I;
(9) anxietate socială excesivă care nu diminua odată cu familiarizarea şi tinde
a fi asociată mai curând cu temeri paranoide decât cu judecăţi negative despre sine.
B. Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu
elemente psihotice, al altei tulburări psihotice ori ai unei tulburări de dezvoltare
pervasivă.
Notă: Dacă criteriile sunt satisfăcute anterior debutului schizofreniei, se
adaugă „premorbid", de ex., „Tulburare de personalitate schizotipală (premorbid)".

Personalitatea depresiva
Se caracterizează prin:
a) Dispoziţie afectivă de tip depresiv: tristeţe de fond, anhedonie, sentimente
de mâhnire, descurajare, nefericire. Este mereu îngrijorat, preocupat, tensionat,
incapabil de relaxare. Excesiv de serios, este lipsit de simţul umorului. Pesimist,
este lipsit de speranţe pentru viitor şi înclinat pentru sentimente de remuşcare,
regret, vinovăţie, nejustificate sau excesive. Este lipsit de încredere în sine, dar mai
ales de stimă de sine.

36
 b) Cogniţia depresivă este dominată de gânduri sumbre, pesimiste, privind
prezentul şi viitorul, gânduri pe care le consideră realiste. Este introvertit şi
ruminează pe aceste teme. Are o părere extrem de negativă, necruţătoare, faţă de
sine: autodepreciere, incapacitate, inutilitate, nedemnitate. Are o atitudine
permanentă de autoblamare, de autocritică, chiar şi pentru lucrurile bine făcute. La
fel ca şi obsesionalul, este o persoană indecisă, cu simţul datoriei, perfecţionistă,
conştiincioasă, meticuloasă, cu simţul responsabilităţii, cu preocupare pentru
muncă. Faţă de alţii este critic, la fel de necruţător, ca şi faţă de sine.
c) Expresivitatea verbală şi extraverbală: facies caracteristic, lentoare,
diminuată exprimare a sentimentelor. In viaţa socială este pasiv, dependent, supus,
nu se afirmă pe sine, preferă să fie condus.

Evoluţia, prognosticul, terapia TP.

Anevolutivitatea definitorie (ca potenţial permanent, dincolo de fluctuaţiile, în
timp, a dinamicii clinice a malconduitei sociale) indică prognosticul pesimist
privind persistenţa patologiei şi eşecurile tentativelor curative.
Tratamentul (atat psihoterapic cat si medicamentos) vizeaza remedierea
disconfortului subiectiv, a comportamentului maladaptativ, a raporturilor
intepersonale si stimularea tonusului si motilitatii psihismului.
Manifestarile paroxistica si stiuatiile de criza sunt abordate la nivelul
spitalelor, la nivel de ambulatoriu fiind practicate psihoterapiile suportiv-
stimulative.
Orice interventie psihoterapeutica in cazul TP este complexa si dificila, din
cauza lipsei insight-ului pacientilor.

Psihoterapiile
Psihoterapia psihanalitica: 4-5 sedinte saptamanale, in care este aplicata
metoda asociatiilor libere, pacientul fiind incurajat sa-si expuna continuturile
psihismului fara a fi constrans de vreo regula sau idee dominanta.
Se pare ca personalitatile de cluster A nu raspund la tehnicile psihanalitice, cu
exeptia tipului schizoid (care insa este tentat sa renunte relativ rapid sau sa creasca
37
durata pauzelor dintre sedinte). Curele psihanalitice sunt dificil de realizat si la
personalitatile din clusterul B, dintre acestea singura care raspunde mai bine la cura
fiind tipul histrionic. Tipul cel mai potrivit pentru abordarea psihanalitica este tipul
anankast (obsesiv-compulsiv). Personalitatile de tip anxios-evitant si dependent pot
beneficia de terapii psihanalitice in conditiile asocierii altor terapii – tehnici
cognitiv-comportamentale si medicatie (SSRI).

Psihoterapia cognitiv-comportamentala: vizeaza rezolvarea problemelor

personale prin modificarea distorsiunilor cognitive si a comportamentului deviant
care impiedica buna functionare a individului. Eficienta sa este inconstanta si
partiala, din cauza deficitului volitiv, motivational, rigiditatii sau instabilitatii
cognitive si afective, ambiguitatii discursului pacientului cu TP. Se recomanda
interventii cognitiv-analitice (aflarea de catre psihoterapeut a celor mai importante
experiente existentiale si a diversitatii relatiilor interpersonale ale pacientului
pentru stimularea constientizarii si reproducerii lor corente, diminuand tendintele
disociative si determinand pacientul sa-si schimbe convingerile autodevalorizante
si cele despre lumea inconjuratoare).

Psihoterapia familiala: prin stimularea si promovarea unei comunicari

deschise intre generatii pot fi prelucrate si depasite diverse esecuri, frustari si
abuzuri suferite de copii care ar putea conditiona negativ echilibrul psiho-
comportamental. Functioneza mai bine la pacientii cu TP de tip histrionic si
borderline.

Psihoterapiile de grup: sunt tot mai des utilizate in cazul TP. Se pare ca sunt
mai potrivite decat cele individuale. Stimuleaza comunicarea intre membrii
grupului, respectul reciproc si initiativele responsabile. Sunt cu precadere indicate
la TP schizoida, schizotipala, histrionica, borderline, dependenta, anxios-evitanta si
intr-o oarecare masura si la TP anankasta. Sunt dificil de aplicat la TP paranoida,
antisociala si narcisista.

Terapiile psihofarmacologice
38
 Se adreseaza manifestarilor clinice si comportamentale relevante prin
intensitatea, dramatismul si periculozitatea lor. Sunt vizate, deci, starile depresive
si anxioase, productiile perceptuale si cognitive patologice, impulsivitatea si
agresivitatea care pot culmina in acte criminale sau tenative suicidare.
Medicatia antipsihotica: haloperidolul in starile de agitatie psihomotorie,
antipsihotice atipice in TP de tip borderline, paranoida si schizotipala (risperidona,
olanzapina) pentru diminuarea manifestarilor de tip psihotiform. Sunt utilizate mai
ales in tratamentul TP din clusterul A si B.
Medicatia antidepresiva: de prima linie pentru tratamentul starilor depresive
sunt SSRI (fluoxetina, setralina, venlafaxina): TP de cluster C si TP de tip
borderline.
Medicatia timostabilizatoare (carbamazepina, valproat de Na): pentru
controlarea manifestarilor impulsive, instabilitatii emotionale si episoadelor
agresive mai ales la TP din clusterul B.
Medicatia anxiolitica: pentru tratamentul anxietatii se utilizeaza
benzodiazepine.

39