Tehnici de colectare a informaţiei - 1 1

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
ID

TEHNICI DE COLECTARE A INFORMAŢIEI

Tutoratul I

2006-2007

Asist. univ. drd. Raluca Radu

Tehnici de colectare a informaţiei - 1 2

Descrierea cursului:

Colectarea informaţiilor este un proces esenţial în munca jurnalistului. O documentare

bună, pe care se bazează o informare bună a publicului, face diferenţa dintre un jurnalist
apreciat de breaslă şi de public şi un jurnalist obişnuit. Cursul „Tehnici de colectare a
informaţiei” are ca scop familiarizarea studentului cu instrumentele necesare unei bune
documentări şi cu raţionamentele care fundamentează alegerea acestor tehnici de
colectare.

Temele primului tutorat

• Presiuni culturale şi instituţionale asupra procesului de strângere a informaţiilor

• Evenimentul - definiţie, tipologii
• Sursele - definiţie, tipologii
• Familiarizarea cu un nou domeniu

Temele celui de-al doilea tutorat

• Consultarea surselor fizice. Ancheta sociologică vs. vox populi

• Comunicarea instituţională
• Observaţia

Temele celui de-al treilea tutorat

• Sursele umane
• Intervievarea
• Structura interviului
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 3

Presiuni culturale şi instituţionale

asupra procesului de strângere a informaţiilor

Alături de familie, de şcoală, de grupul de prieteni, presa participă la fenomenul

de enculturale, prin care un membru al unei comunităţi interiorizează, rând pe rând,
comportamentul acceptat pentru a rezista în acea comunitate (vezi, de exemplu, DeFleur
şi Ball-Rokeach, 1999, sau Coman, 1999).
Presa furnizează modele de urmat şi modele de blamat, oferind explicaţii mai
mult sau mai puţin raţionale pentru acceptarea sau respingerea acelor modele. Unele
explicaţii pot fi descifrate din exemple asemănătoare ca mesaj. Promovarea acestor
modele poate lua forma unor mitologii moderne - prin mit înţelegându-se o povestire
simbolică prezentată ca o redare factuală a unor evenimente, indiferent de legătura
dintre acea naraţiune şi realitatea experimentată de individ în viaţa de zi cu zi. Aici vom
folosi termenul de mit într-un sens lărgit, de povestire care susţine o ideologie în
general. Printre miturile promovate de presă se pot număra: mitul femeii puternice,
mitul jurnalistului obiectiv, mitul tehnologiei sau chiar mitul democraţiei şi al economiei
de piaţă care salvează omenirea, ca să amintim numai despre câteva dintre ideile dragi
presei din zona capitalistă a lumii.
Cercetătorii Bird şi Dardenne (1997) fac o sinteză a lucrărilor despre mituri în
mass-media. Astfel, ei remarcă: „Poveştile jurnaliştilor se leagă de cultura pentru care
constituie şi o reflexie, şi o reprezentare” (Bird, Dardenne, 1997, p. 334). Mitul, spun
Bird şi Dardenne, nu reflectă în mod necesar o realitate obiectivă, ci construieşte o lume
a lui. Ştirile creează ordine în dezordinea care ne înconjoară şi transformă ceea ce ştim
în poveste. Poveştile se încadrează într-o poveste mai mare - Bird şi Dardenne vorbesc
despre un fenomen de rezonanţă - scriem şi citim aceleaşi poveşti la nesfârşit. Pentru că
avem nevoie de consonanţă (Galtung şi Ruge, 1965, apud Bird şi Dardenne):
evenimentele, chiar dacă sunt diferite, sunt codificate în cadre care sunt deja înţelese şi
anticipate, atât de către jurnalist, cât şi de către audienţă.
Există aşadar presiuni culturale asupra jurnalistului în procesele de selecţie şi
prezentare a informaţiilor. Aceste presiuni culturale nu sunt întotdeauna resimţite ca
atare de jurnalist - el selectează informaţia care i se pare potrivită pentru o temă dată şi
pentru nevoile de informare pe care îşi închipuie că le are publicul său. În selectarea
informaţiilor, jurnalistul acţionează fără să vrea sub presiunea stereotipurilor legate de
personajul / personajele şi situaţia prezentate. Informaţiile reţinute de public sunt cele pe
care jurnalistul le alege conştient de limitele sale culturale şi, totodată, conştient că
lumea din jurul nostru este mai interesantă decât ne lasă stereotipiile şi miturile moderne
să vedem.
Alături de aceste presiuni culturale, jurnalistul suportă şi alte tipuri de presiuni în
timpul procesului de selectare şi de punere în formă a informaţiilor (Coman, 1999):
• Lipsa de timp - jurnaliştii trebuie să furnizeze informaţii zilnic. Ca
urmare, pe de o parte, au de respectat termene limită foarte strânse, care
scurtează timpul dedicat documentării. Pe de altă parte, trebuie să selecteze
permanent informaţia pertinentă din cea oferită de sursele pe care le cultivă
redacţia (de la agenţii de presă la birouri de relaţii publice),
• Presiuni economice - manifestate la nivelul unui jurnalist prin:
• limitatea subiectelor care pot fi abordate, pentru că ar deranja
diverşi factori din jurul sau din interiorul instituţiei de presă (pe
patron, pe cumpărătorii de spaţiu publicitar),
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 4

• limitarea spaţiului editorial (spaţiu tipografic sau timpi de

antenă), în favoarea publicităţii, şi
• reduceri de personal în interiorul redacţiei;
• Presiuni din partea instituţiilor politice sau sociale:
• măsuri legislative (Constituţia, Codul penal, Codul civil, legi
organice),
• intervenţii ale structurilor puterii (critici exprimate în public -
vezi cazul Traian Băsescu - Sorin Roşca Stănescu - declanşarea unor
procese juridice),
• iniţiative ale organizaţiilor non-guvernamentale sau ale diverselor
grupuri de presiune (care apără drepturile minorităţilor, de exemplu),
• presiuni din partea audienţei - tirajul unei publicaţii şi indicii de audienţă
ai unei emisiuni în audiovizual. „Generalizarea sistemelor şi tehnologiilor
moderne de măsurare a audienţei (îndeosebi în audiovizual) transformă
publicul în <<arbitru>>, dacă nu al valorii, cel puţin al succesului de
moment” (Coman, 1999, p. 195),
• presiuni din partea breslei, aşa cum sunt ele descrise, de exemplu, în
diverse coduri deontologice.

Extrase din Codul Deontologic al Jurnalistului adoptat de către Convenţia

Organizaţiilor de Media din România în iulie 2004 (pentru o analiză, vezi Hogea,
Radu, 2005)

1.2. Jurnalistul este dator să caute, să respecte şi să comunice faptele - aşa

cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile - în virtutea dreptului
publicului de a fi informat.
1.3. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală. În relatarea
faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă.
1.4. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice
fel.
1.5. În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să reflecte
societatea în ansamblul şi diversitatea ei, acordând acces în presă şi opiniilor
minoritare şi individuale.
Publicul are dreptul să cunoască nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil
sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează,
şochează sau deranjează.
În exercitarea rolului său de garant al democraţiei, presa are datoria primordială
de a respecta drepturile omului. Astfel :
2.1.1. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie.
2.1.2. Jurnalistul este dator să respecte viaţa privată a persoanei (inclusiv
aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă). Amestecul în viaţa
privată este permis atunci când interesul public de a afla informaţia prevalează.
În acest context este irelevant dacă o persoană publică a dorit sau nu să
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 5

dobândească această calitate. O activitate nu este privată doar pentru motivul

că nu este desfăşurată în public.
2.1.3. Jurnalistul este dator să ţină cont de interesul legitim al minorului. El va
proteja identitatea minorilor implicaţi în infracţiuni, ca victime sau ca autori, cu
excepţia situaţiei în care interesul public cere ca aceştia să fie identificaţi, sau la
solicitarea expresă a părinţilor sau a reprezentanţilor lor legali, în vederea
protejării interesului superior al minorului.
2.1.4. Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu
precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu
excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau când un interes public
major prevalează. De acelaşi regim beneficiază şi persoanele defavorizate
(bolnavi, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, etc.).
2.1.5. Jurnalistul este dator să nu discrimineze nici o persoană pe motive de
rasă, etnie, religie, sex, vârstă, orientare sexuală ori dizabilităţi şi să nu instige
la ură si violenţă atunci când relatează fapte sau îşi exprimă opiniile.
2.2.2. Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica
şi va exprima opinii pe o bază factuală. Informaţiile vădit neadevărate, sau cele
despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi
publicate.
2.2.3. În chestiunile despre care relatează, jurnalistul trebuie să facă eforturi
pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate.
2.2.4. Jurnalistul va respecta în redactare regulile citării. În cazul citării parţiale
a unei persoane, jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul acelei
persoane.
2.3.1. Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea acelor surse care
solicită să îşi păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvăluire le
poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică sau locul de muncă.
2.4.1. Jurnalistul va obţine informaţii în mod deschis şi transparent. Folosirea
tehnicilor speciale de investigaţie este justificată atunci când există un interes
public şi când informaţiile nu pot fi obţinute prin alte mijloace. Se recomandă ca
utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie să fie menţionată explicit în
momentul publicării informaţiilor.
2.7.1. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în
materialele sale. Acolo unde consideră necesar, jurnalistul poate să publice şi
scuze.
2.7.2. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind
îndreptăţită şi rezonabilă.
3.3. Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este în egală
măsură un drept dar şi o obligaţie al jurnalistului.
3.6. Jurnalistul se bucură, potrivit legii, de protecţia drepturilor de autor.
3.7. Jurnalistul îşi afirmă dreptul de a fi apărat de către instituţia de presă unde
îşi exercită profesia, precum şi de către asociaţia profesională ori sindicală care
îi reprezintă interesele împotriva oricărei presiuni exercitate contra sa, de natură
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 6

să determine o încălcare a conduitei profesionale prevăzute de Statutul

Jurnalistului şi de prezentul Cod Deontologic.

Diversele presiuni care acţionează asupra jurnalistului contrazic ideologia

pozitivistă, care vorbeşte despre jurnalistul obiectiv, despre realitatea evidentă, din care
jurnalistul decupează faptele cele mai relevante pentru publicul său, şi pe care le
transmite prin intermediul unui limbaj transparent. Este adevărat că mulţi jurnalişti nu
vor să denatureze sensul faptelor pe care le transmit, dar însuşi procesul de documentare
şi de selectare a informaţiilor, de înţelegere a informaţiilor pentru o punere în formă
coerentă conferă un sens articolului de presă, doar unul dintre sensurile care pot fi date
aceluiaşi fapt.
Jurnalistul construieşte realul pentru publicul său şi poate căpăta deprinderile
profesionale necesare pentru a nu-şi dezamăgi cititorii sau audienţa, care se aşteaptă la o
prezentare onestă a faptelor din lumea care îi înconjoară.

Evenimentul - definiţie, tipologii

Mai devreme am folosit „fapte”, nu „evenimente”, pentru a numi incidentele în

aval de munca de colectare de informaţie şi de redactare a jurnalistului. În realitate
există ocurenţe, întâmplări, transformate în evenimente, adică în „întâmplări
importante” (Mic Dicţionar Enciclopedic, 1978) de trei actori ale vieţii publice (Molotch
şi Lester, 1996, citaţi de Lazăr, 1999):
• cei care promovează informaţiile (sursele),
• cei care asamblează informaţiile (jurnaliştii) şi care transformă ocurenţele
identificate de către primul grup în evenimente publice,
• cei care consumă informaţiile (publicul), şi care acordă atenţie unuia sau
altuia dintre evenimentele pe care i le-a prezentat mass-media.
Datorită acestor actori, unele ocurenţe sunt puse în lumină, iar altele sunt trecute
cu vederea, în funcţie de interesele fiecărui actor implicat. Un birou de presă, de
exemplu, vrea ca publicul să afle numai faptele bune legate de o organizaţie. Jurnalistul
este dator să expună toate amănuntele de interes public major - dacă organizaţia are
efecte pozitive sau negative asupra unei comunităţi, acea comunitate trebuie să afle.
Bombardat de informaţii, publicul poate alege numai pe acelea pe care le consideră
interesante/ distractive şi relevante.
Harvey Molotch şi Marilyn Lester împart evenimentele în patru categorii, în
funcţie de gradul de intenţionalitate a celor implicaţi şi de identitatea celui care se ocupă
de promovarea ocurenţei (Lazăr, 1999):
• Evenimente de rutină
• Sunt întâmplări construite deliberat,
• Iniţiatorii le promovează la rangul de eveniment,
• Exemple: conferinţele de presă, celebrările, ceremoniile
comemorative, inaugurările,
• Accidentele
• Nu sunt deliberate,
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 7

• Cei care le promovează nu sunt cei care le-au provocat; mai mult,
cei care le-au provocat ar vrea chiar să nu se vorbească despre aceste
întâmplări în spaţiul public,
• Exemple: accidente de muncă, accidente rutiere, dezastre
naturale,
• Scandalurile
• O întâmplare este transformată în eveniment în mod deliberat,
• Cei care le-au provocat diferă de cei care le promovează,
• Exemple: masacre ale civililor, sânge contaminat, fapte care pun
în lumină aspecte ascunse ale activităţii unor persoane sau instituţii,
• Hazardul fericit
• Un fapt neprevăzut,
• Promovat de iniţiator,
• Exemple: naşterea a şase gemeni sănătoşi.

Sursele - definiţie, tipologii

Aşa cum am văzut, evenimentele pot fi provocate şi pot îndepărta publicul de o

percepţie corectă a realităţii înconjurătoare. În plus, jurnalistul este supus unor presiuni
diverse, care influenţează activitatea de colectare a informaţiei şi de punere în formă. Cu
toate acestea, jurnalistul nu se poate baza numai pe observaţie (1), ca metodă de
colectare a informaţiei, ci este dependent de surse, fie ele fizice (2), fie ele umane (3).
Sursele umane sunt şi ele dependente de jurnalist, care are rol de mediator între diverse
organizaţii şi public.
În sens larg, sursele sunt „ansamblul mijloacelor la care recurg jurnaliştii pentru
a fi la curent cu evenimentele” (Francis Balle, 1997, citat de Coman, 1999, p. 192). Un
catalog al surselor unei redacţii ar fi (Coman, 1999, p. 192-193):
• agenţiile de presă şi alte instituţii specializate în producerea, arhivarea şi
distribuirea de informaţii: biblioteci, arhive, institute de sondare a opiniei
publice, centre de documentare;
• diverse instituţii mass-media, ca urmare a concurenţei acerbe dintre ele;
• articolele aduse de angajaţii respectivei instituţii;
• articole oferite de colaboratori constanţi sau ocazionali;
• informaţii primite de la cititori sau de la alte persoane;
• materiale furnizate de birourile de presă.
Sursele de informare sunt multiple şi de importanţă inegală, şi pot fi clasificate
în funcţie de mai multe criterii (Lazăr, 1999):
• În funcţie de costuri - Michel Mathien - şi de productivitate (cantitatea şi
calitatea mesajelor difuzate) se remarcă:
• Agenţiile de presă, ca furnizori industriali de informaţie, pe care o
preiau de la o reţea dezvoltată de corespondenţi şi o vând, în fluxuri de
articole scrise, de fotografie, de sunet şi de imagini video, generaliste sau
pe domenii, unor organizaţii (instituţii de presă, în principal, alături de
organizaţii ca instituţiile din zona guvernamentală, firmele de relaţii
publice),
• Birourile de presă sau de relaţii publice ale organizaţiilor sau
persoanelor publice, ca furnizori gratuiţi de informaţie, care, spre
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 8

deosebire de agenţiile de presă, au ca obiectiv promovarea mesajului

clientului lor în spaţiul public.
• Un alt criteriu la care răspund aceste două tipuri de surse este
credibilitatea.
• Agenţiile de presă au ca angajaţi jurnalişti care lucrează pentru
alţi jurnalişti, ca urmare, presiunea asupra lor, pentru a colecta informaţia
cât mai corect şi mai complet posibil, şi pentru a o ambala cât mai puţin
tendenţios posibil este foarte mare.
• Pe de altă parte, birourile de presă sau de relaţii publice au
angajaţi, de multe ori, foşti jurnalişti, sau profesionişti de relaţii publice
care au făcut cursuri de jurnalism. În plus, mesajele lor poartă marca
autorităţii: sunt comunicate ale guvernului sau comunicate ale partidelor,
sau poziţia unui minister într-o anumită problemă, declaraţia unui
prefect, ca exemple în zona instituţiilor publice, sau declaraţia unui
director de firmă sau comunicate de presă ale unor organizaţii.
• În plus, în funcţie de natura lor, sursele pot fi:
• Umane - persoane sau
• Fizice - documente scrise, imagini, arhive pe suport electronic.
Aşa cum am văzut, jurnalistul nu poate prezenta în mod obiectiv realitatea, dar
publicul aşteaptă ca materialele de presă să fie corecte. Publicul se aşteaptă ca jurnalistul
să facă toate demersurile rezonabile pentru a culege corect informaţiile relevante. De
aceea, o regulă de bază este verificarea informaţiilor din cel puţin două surse. Dacă
actorii unui material de presă au versiuni contradictorii asupra faptelor, aceste versiuni
trebuie prezentate în materialul de presă. În mod ideal, afirmaţiile unei surse umane ar
trebui susţinute cu documente.

Gripa aviară în România - declaraţii contradictorii ale oficialităţilor

15 sept. 2005- „Autorităţile” (http://www.evenimentulzilei.ro) se arată îngrijorate

pentru că păsările migratoare ar putea aduce virusul gripe aviare din Rusia la
noi în ţară.

26 sept. 2005- Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru

Siguranţa Alimentelor, Gabriel Predoi, anunţă că, în următoarele zile, ar putea fi
interzisă vânătoarea în Delta Dunării şi în şapte judeţe din vestul ţării.
Autoritatea a interzis importurile de carne din Rusia şi Kazahstan şi a
intensificat controalele sanitar-veterinare la frontieră (Radio Romantic, preluat
de www.hotnews.ro).

30 sept. 2005- „Un oficial al Ministerului Agriculturii” (www.antena3.ro) spune că

păsările migratoare din Asia nu fac escală în România şi că, oricum, s-a instituit
carantina în Delta Dunării.
Agenţia Naţională Sanitar Veterinară nu ştie să fi instituit carantina deja.

1 oct. 2005- Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, afirmă că autorităţile române

sunt pregătite să intervină la primele semne de apariţie a gripei aviare. Ministrul
afirmă că mesajele anterioare ale autorităţilor au fost interpretate greşit de
presă (http://www.antena3.ro).
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 9

Care ar fi informaţiile relevante? Ken Metzler (1986, pp. 39-40) spune că, alături
de cele şase întrebări de bază, mai trebuie puse două întrebări adiţionale:
1. Cine? - nume şi date de identificare care creionează personajul în situaţia
dată. Anumite date nu pot fi făcute publice, dacă nu sunt relevante în cazul dat - etnie,
situaţie materială, funcţie, stare de sănătate. În exemplul de mai sus, cu gripa aviară, ar
fi fost nepotrivit un enunţ de genul „Gheorghe Flutur, tatăl a doi copii, afirmă că
autorităţile române sunt pregătite să intervină la primele semne de apariţie a gripei
aviare”, cu toate că Gheorghe Flutur este căsătorit şi este tatăl a doi copii, aşa cum arată
CV-ul de pe site-ul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
2. Ce? - ce s-a întâmplat, cu detalii din mai multe surse.
3. Unde? – o întrebare al cărei răspuns nu poate lipsi, chiar dacă suntem
obişnuiţi să vedem adesea imagini ale dezastrelor, fără să ştim dacă este vorba despre
zone înecate de ape din Banat, Statele Unite ale Americii sau Thailanda.
4. Când? – cu toate că pare evident că orice material de presă ar trebui să
răspundă la această întrebare, a fost nevoie de o decizie a Consiliului Naţional al
Audiovizualului pentru ca, pe imaginile filmate cu mult timp în urmă, să fie notat
„arhivă”.
5. Cum? – dacă această întrebare ar fi pusă mai des, faptele ar fi mult mai
clare pentru reporteri, astfel încât materialele lor să fie mult mai clare pentru cititori.
Câteodată nici jurnalistul nu pare că a înţeles despre ce este vorba.
6. De ce? – o întrebare care merge mai adânc decât „Cum?”, şi prin care
reporterul încearcă să pună în lumină istoria unui fapt şi legăturile cauzale.

Lipsa întrebărilor „Cum?” şi „De ce?” în timpul procesului de culegere

a informaţiilor duce la materiale de presă de neînţeles

Ministrul Administraţiei şi Internelor a arătat că nu va mai accepta nici un

transfer de autoritate către administraţiile locale fără indicarea sursei
financiare. "Până acum ne-am bătut joc de administraţia publică locală.
Când am avut presiuni din partea Bruxelles-ului pentru a face reforma şi
a transfera responsabilităţi, s-au făcut, dar fără indicarea sursei, din
dorinţa de a rămâne în deficit, cât mai aproape de deficitul bugetar
negociat cu FMI", a explicat Vasile Blaga.

Ziua, 21 iunie 2005, p. 7, „O nouă asumare”. A se vedea şi Jurnalul

Naţional, 21 iunie 2005, „Guvernul încearcă şi la toamnă”

7. Context - căutarea legăturilor cauzale în reţeaua de circumstanţe ale unui

fapt, pentru a crea o perspectivă generală asupra unui fapt. Este vorba
despre o tendinţă? Poate fi susţinută statistic? A sesizat cineva această
tendinţă, pentru a acţiona în consecinţă? Daca da, de ce? Dacă nu, de ce?
Arhivele cu documente scrise sunt adesea foarte folositoare în
contextualizarea unui fapt. Unele instituţii, cum ar fi Televiziunea
Română, au servicii de documentare dedicate sprijinirii jurnalistului în
demersul de contextualizare a faptelor considerate relevante pentru
public. Punctele 5, 6 şi 7 se referă la trecutul unui fapt.
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 10

8. Şi ce dacă? – acest punct explorează implicaţiile unui fapt, indicând

publicului, pe cât posibil, de ce un fapt oarecare are semnificaţie pentru el
şi de ce este un eveniment de presă. Cum mă afectează un fapt? Există o
problemă - atunci care ar fi soluţia sau soluţiile posibile? Ce se va
întâmpla de acum încolo? Ce ar trebui să facă publicul? Dar jurnalistul?

Procesul de contextualizare a informaţiei este deosebit de important. Melvin

Mencher (1991, pp. 267-277) identifică două tipuri de informaţii de context:
• Informaţii generale, bazate pe lectură şi pe experienţa jurnalistului,
• Informaţii specifice, care îl ajută pe jurnalist să scrie materiale într-un
anumit domeniu, pe care s-a specializat (agenda cu care un om politic vrea să
fie amintit ca ministru, de exemplu).
„Stăpânirea informaţiei de context în ajută pe reporter să facă diverse conexiuni
între fapte şi incidente, iar această grupare a materialelor duce adesea către articole care
sunt mai relevante decât simpla povestire a unui eveniment în desfăşurare. Ne aşteptăm
ca reporterul să ştie multe lucruri. Un reporter nu poate scăpa prin explicaţii de o eroare,
de omisiunea unui fapt sau de o interpretare greşită […] nu iertăm un jurnalist care
greşeşte din ignoranţă.” (Mencher, 1991, p. 267).
În plus, „context” mai înseamnă (Mencher, 1991, p. 269):
• Material într-un articol care explică circumstanţele unui eveniment;
• Material furnizat de o sursă, care vrea să rămână anonimă, şi care poate fi
folosit sau nu, în funcţie de indicaţiile date de sursă.
Din punctul de vedere al dorinţei unei surse de a rămâne sau nu anonimă şi de a
fi sau nu de acord cu publicarea unei informaţii pe care o furnizează jurnalistului există
(Metzler, 1986, pp. 180-181):
• informaţii off the record - numai pentru urechile jurnalistului,
• informaţii not for attribution - adică informaţii care pot fi publicate, dar
fără o identificare clară a sursei, şi
• informaţii on the record - care vor fi publicate cu identificarea clară a
sursei.
Informaţiile off the record sunt puncte de plecare sau de relansare a muncii
jurnalistului. Acesta trebuie să găsească alte surse care le confirmă şi care pot fi citate.
Informaţiile din categoria celor care nu pot fi atribuite sunt informaţiile care apar
alături de surse identificate ca „surse bine informate din guvern”, „surse din interiorul
organizaţiei”. Din păcate, în această categorie, alături de oamenii bine intenţionaţi care
vor să ajute un jurnalist fără a-şi pune în pericol cariera sau viaţa, intră şi manipulatori,
care aruncă baloane de încercare. Informaţii care nu pot fi atribuite sunt şi „la
modernizarea autostrăzii X nu se respectă compoziţia standard a asfaltului”, dar şi
„pensiile vor fi diminuate, în termeni reali, cu 20%, spun surse din interiorul
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale”. Jurnalistul trebuie să fie atent la aceste
încercări de manipulare şi, pe de altă parte, să poată proteja sursele inocente care îl ajută
în munca sa.
Nevoia de informaţii de context şi definiţia jurnalistului ca o persoană cu o
curiozitate de tip enciclopedic sunt fundamentate de felul în care funcţionează mintea
umană - informaţiile noi nu pot fi înţelese decât dacă sunt legate de informaţii pe care le
deţinem deja. Punerea în context a informaţiilor este şi o chestiune de antrenament:
etimologic, inteligent înseamnă persoană care poate face legături.
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 11

Sâmbătă, 1 octombrie 2005, trei bombe au explodat în Bali, Indonezia,

ucigând 26 de oameni şi rănind mai mult de 120. A doua zi, agenţia de presă
Reuters transmite declaraţia unui reprezentant al poliţiei indoneziene, care
lansează ipoteza unor atacuri sinucigaşe.
Între informaţiile care apar în material
(http://news.yahoo.com/s/nm/20051002/ts_nm/indonesia_dc) se numără:
• Locul exploziilor - trei restaurante, pline de oameni care luau cina, pe
plaja Jimbaran (2) şi pe plaja Kuta (1),
• Numele reprezentantului poliţiei, liderul brigăzii antiteroriste, şi un citat,
care indică faptul pe care se bazează presupunerea sa,
• Declaraţia unui martor, despre una dintre explozii,
• Istoric: cu trei ani în urmă, militanţi legaţi de gruparea al Qaeda au
produs explozii care au ucis 202 oameni, în marea lor majoritate turişti, în
cluburile de noapte din Bali,
• Economia regiunii este dependentă de turism,
• Informaţii despre Jemaah Islamiah, organizaţia bănuită că ar sta la baza
atacurilor împotriva „ţintelor vestice”, în zonele populate de musulmani,
• Alte speculaţii,
• Atacurile în Bali sunt greu de prevenit, spun surse din poliţie,
• Naţionalitatea celor răniţi sau ucişi, care au fost identificaţi,
• Două surse care se contrazic, despre plecarea turiştilor din Bali,
• Informaţii despre geografia zonei (la 960 de km la est de Jakarta, cea
mai populară destinaţie turistică a Indoneziei),
• Informaţii despre ajutorul australian.

Cum sunt selectate toate aceste informaţii, fie pentru corpul materialului, fie
pentru contextualizare? Există mai mulţi indici al valorii de informaţie (Mencher, 1991,
p. 54):
• impactul, consecinţele sau importanţa unor fapte pentru publicul-ţintă -
întâmplări care pot afecta viaţa multor oameni,
• proximitatea temporală - fapte care s-au petrecut recent, eventual astăzi
sau ieri sau fapte despre care am aflat astăzi sau ieri (din arhive la care
publicul nu avea acces),
• proeminenţa persoanelor sau instituţiilor implicate într-o întâmplare -
declaraţia preşedintelui este, de cele mai multe ori, mai importantă decât
declaraţia unui prefect, în funcţie, desigur, de contextul unei întâmplări,
• proximitatea spaţială a locului faptelor de publicul-ţintă - procesul poartă
numele de localizarea unui fapt; între informaţiile despre exploziile din
septembrie 2005 din Bali, una dintre cele mai importante pentru români a
fost inexistenţa unor victime din România identificate,
• conflictul - întâmplări care reflectă confruntări între oameni sau instituţii.
Acest tip de întâmplări sunt mai uşor de povestit, au o evoluţie dramatică,
deci sunt mai uşor de urmărit şi de înţeles,
• elementele de inedit - întâmplări care deviază foarte puternic de la ceea
ce este de aşteptat - relatările despre Uraganul Katrina care a lovit sudul
Statelor Unite ale Americii în septembrie 2005 au pus accentul mai ales pe
lipsa de eficienţă a autorităţilor americane, lipsă de eficienţă la care se
aşteptau foarte puţini,
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 12

• interesul uman - situaţii despre care se vorbeşte, la un moment dat, fie

datorită unei campanii de presă (despre problemele unei comunităţii, de
exemplu - foametea, SIDA), fie datorită unor fapte care pun în lumină o
anumită stare de fapt (moartea unui lider).
Sintagma cheie este „publicul-ţintă”- informaţiile interesante la nivel local sunt
diferite de cele interesante la nivel naţional. Este foarte important pentru o persoană să
afle la timp că nu va avea apă potabilă la robinet, în oraşul său, în următoarele două zile,
dar un locuitor din Arad nu va fi la fel de interesat de informaţie ca un locuitor din
Galaţi, dacă apa se opreşte în Galaţi (pe criteriile impact, proximitate temporală şi
proximitate spaţială).
Mencher oferă două linii de ghidare în identificarea subiectelor de ştiri (1991, p.
57):
• „Ştirile sunt informaţii despre o întrerupere a cursului normal al
evenimentelor, o întrerupere a ceea ce este de aşteptat.
• Ştirile sunt informaţia de care au oamenii nevoie pentru a lua decizii
bune pentru vieţile lor.”
Există mai multe etape ale documentării:
• predocumentarea, în care jurnalistul se familiarizează cu datele
problemei, înainte să ajungă pe teren (căutând în arhive, de exemplu),
• documentarea efectivă, pe teren,
• postdocumentare, etapa după întoarcerea de pe teren, în care sunt
verificate datele (inclusiv numele persoanelor) şi se încearcă, de exemplu,
contextualizarea informaţiei.

Notiţe
Jurnalistul are nevoie de detalii, de citate exacte, de numere corecte, de sensurile
cuvintelor aşa cum au fost ele rostite. Metzler (1986, p. 170) notează trei deprinderi
esenţiale:
1. să ştii despre ce să iei notiţe;
2. să-ţi dezvolţi un sistem de prescurtări;
3. să-ţi antrenezi memoria de scurtă durată pentru a reţine citate, povestiri şi
detalii.
Majoritatea vorbitorilor, inclusiv cei care răspund la un interviu, caută să
demonstreze un punct central. Orice discurs se organizează în jurul unui punct de
vedere, fie el explicit, mai mult sau mai puţin, sau nu. Ar trebui notat acel punct de
vedere şi detaliile/ argumentele pe care le prezintă sursa. Dacă nu sunt prezentate detalii
factuale şi argumente, atunci acestea trebuie cerute de reporter. În plus, pentru culoare şi
un plus de credibilitate, ar trebui notate citate esenţiale.

Reportofon
Reportofonul are marele avantaj că produce o probă materială a ceea ce a fost
spus, dar se poate strica, i se poate termina bateria, intimidează pe unii dintre
interlocutori, iar transcrierea de pe bandă ia timp.
De aceea:
• ar trebui luate notiţe în timp ce se face înregistrarea cu reportofonul,
• aparatul ar trebui pus într-un loc care să nu deranjeze, preferabil în afara
unghiului privirii celor doi interlocutori,
• ar trebui notate momentele în care apar citate interesante (reportofoanele
au un contoar pe una dintre feţe, în acest scop).
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 13

Telefonul
Telefonul este un mijloc rapid şi eficient în documentare, dar este folositor mai
ales în situaţia în care jurnalistul îşi cunoaşte sursa. Pentru surse cu care se vorbeşte
prima dată, telefonul ar trebui folosit numai pentru stabilirea unei întâlniri pentru un
interviu, nu pentru interviul propriu-zis.

Familiarizarea cu un nou domeniu

Un reporter căruia i se atribuie un nou domeniu trebuie să faţă unor provocări: să

producă imediat materiale cu care să câştige respectul şi atenţia cititorilor, a surselor şi a
şefilor şi să aibă timp să se familiarizeze cu noile surse şi probleme.
Iată ce se poate face în această situaţie specială:
• Faceţi un plan. Dacă nu aveţi o fişă de post, faceţi-vă singuri una. Dacă
aveţi, detaliaţi-o. Ce instituţii publice şi private sunt responsabilitatea ta? Ce
subiecte şi probleme este probabil să fie în responsabilitatea ta? Ce întâlniri
şi evenimente regulate va trebui să acoperi? Ce evenimente sau întâlniri va
trebui să monitorizezi permanent? Care vor fi priorităţile tale? Care vor fi
aspectele mai puţin importante? Ce oportunităţi de investigaţie ai?
• Identifică potenţialele conflicte. Unde se va întâlni domeniul tău cu cel al
altor reporteri? Poţi evita astfel să pierzi subiecte şi oportunităţi de materiale.
• Discută cu predecesorul tău. Dacă nu e un domeniu nou, roagă-l pe cel
dinaintea ta şi pe alţi reporteri să-şi dea nişte sfaturi. Întreabă ce materiale
intenţionau să facă şi nu a mai reuşit, întreabă care sunt sursele dificile şi
care sunt cele cooperante.
• Pune întrebări idioate. Poţi să ştii multe despre domeniu, dar se poate
întâmpla să nu ştii la fel de multe despre fiecare bucăţică a lui, aşa cum ştiu
sursele tale sau consumatorii obişnuiţi.
• Recunoaşte-ţi ignoranţa. Dacă nu ştii subiectul, nu te preface că ştii.
Roagă oamenii să te înveţe. Îţi vor respecta sinceritatea şi, pe măsură ce
înveţi, îţi vor respecta cunoştinţele. Dacă pretinzi că eşti un expert înainte de
a fi, oamenii îşi vor da seama. Îţi vei pierde respectul şi îţi va fi greu să-l
câştigi.
• Învaţă geografie. Mai ales dacă domeniul tău este geografic, este nevoie
să înţelegi caracteristicile teritoriului. Dacă e o suburbie, dă o tură cu maşina
să vezi cum arată. Dacă e un cartier, plimbă-te să-i simţi pulsul. Dacă e o
regiune, vezi cum e pe drumurile principale şi pe cele lăturalnice. Opreşte-te
şi pune întrebări. Desfăşoară hărţile. Vizitează locurile de referinţă. Vizitează
locurile sociale. Vizitează instituţiile cele mai mari şi unele dintre cele mai
mici. Dacă domeniul tău e definit ca subiect, geografia este la fel de
importantă. Dacă este vorba de educaţie, vizitează şcolile. Dacă te ocupi de
social, vizitează instituţiile.
• Învaţă jargonul. Fiecare domeniu are jargonul său, acronime şi procese
pe care reporterul trebuie să le înveţe. Citeşte, întreabă, astfel încât să poţi
învăţa terminologia şi procesele. Dar ţine minte că scrii pentru oameni care
poate nu cunosc jargonul. Trebuie să înveţi să-ţi înţelegi sursele. Dar trebuie
să înveţi să traduci în română pentru cititorii tăi.
Tehnici de colectare a informaţiei - 1 14

• Fii curios. Urmăreşte tendinţele şi schimbările. Dacă vezi ceva ciudat,

întreabă. Dacă vezi ceva nou, întreabă.
• Citeşte exhaustiv. Identifică periodicele naţionale sau locale cu care ar
trebui să rămâi la curent fiindcă îţi furnizează materiale pe domeniul tău.
Identifică şi fă rost de orice carte sau articol care te va ajuta să afli care e
istoria unei probleme, jargonul domeniului sau despre o personalitate.
• Navighează pe Internet. Găseşte şi ţine minte care sunt site-urile
agenţiilor, organizaţiilor, naţionale sau locale, care au legătură cu domeniul.
Vezi care dintre ele are statistici, informaţii detaliate, forumuri şi care ar fi
cel mai folositor.
Principalele tehnici de colectare a informaţiilor sunt:
• consultarea surselor fizice;
• observaţia;
• intervievarea surselor umane.
În paginile următoare, vom analiza fiecare din aceste tehnici.

Bibliografie:

BIRD, S. Elisabeth, DARDENNE, W. Robert, 1997, „Myth, Chronicle and Story”, în

Berkowitz, Dan, Social Meaning of News, Sage.

COMAN, M., 1999, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi.

DEFLEUR, M., BALL-ROKEACH, S., 1999, Teorii ale comunicării de masă, Polirom, Iaşi.

HOGEA, A., RADU, R, 2005, “Autoreglementarea presei în România –Statutul şi Codul

Deontologic al Jurnalistului”, Jurnalism & Comunicare, 4 (1), pp. 3-10.

LAZĂR, M., 1999, „Evenimentul şi mass-media” în Coman, M. (coord.), Manualul de

jurnalism, vol. II, Polirom, Iaşi.

MENCHER, M, 1991, News Reporting and Writing, ed. V, Wm.C. Brown, Dubuque.

METZLER, K., 1986, Newsgathering, ed. II, Prentice-Hall, New Jersey.

Temă:

Faceţi o listă de surse posibile şi de informaţii pe care aţi vrea să le aflaţi de la fiecare
sursă, pentru un material de presă, plecând de la următoarea informaţie:
Operatorii romani din domeniul telefoniei mobile nu doresc reglementarea imediata a
tarifelor de roaming aplicate utilizatorilor individuali. Ei considera ca piata va reduce
in mod natural aceste tarife.