Sunteți pe pagina 1din 4

Retină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Salt la: Navigare, căutare

Retina este un strat subţire de celule din globul ocular, care sînt responsabile de
transformarea luminii în semnale nervoase la vertebrate şi o parte din cefalopode.

Diagrama ochiului uman. Notă: Nu toţi ochii au aceeaşi anatomie cu cei umani

Este interesant de remarcat faptul că (la vertebrate) stratul neuronal care transmite
informaţiile către creier este aşezat pe partea anterioară a retinei, astfel încât lumina trece
întâi prin el, înainte de a ajunge la celulele fotosensibile; aceasta este şi cauza pentru care
există o „pată oarbă” pe retină, o zonă fără fotoreceptori (nu se poate percepe lumina în
acea zonă), pe unde neuronii ajung în spatele ochiului, pentru a forma nervul optic.
Cefalopodele, care au stratul neuronal în spatele ochiului, nu au această pată (aceasta
fiind o dovadă că a evoluat în paralel cu ochiul vertebratelor).

În centrul retinei (acolo unde este intersectată de axul optic) se găseşte o zonă in care
celulele fotosensibile sunt foarte concentrate, numită pată galbenă - aceata furnizează
creierului cea mai clară imagine.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Anatomia retinei
o 1.1 Amplasare
o 1.2 Imaginea retinei
o 1.3 Pata oarbă
o 1.4 Pata galbenă
o 1.5 Structura retinei

• 2 Legături externe

[modifică] Anatomia retinei


[modifică] Amplasare

Componentele ochiului omenesc. Retina este colorată verde.

Retina este un strat de celule fotosensibile situate pe partea internă a peretelui globului
ocular.
Raza de lumină străbate retina, alcătuită din retina epitelială sau pigmentată şi retina
neuronală care se continuă cu nervul optic (Nervus opticus) care conduce impulsurile
prin chiasma optică la centrul optic din creier, lumina străbătând în prealabil cornea,
corpul apos, deschiderea irisului pupila lentila cristalinul şi corpul vitros.
Pentru a stabili o anumită orientare în cadrul globului ocular, este numită partea nazală şi
partea temporală a ochiului.
Stratul ochiului care acoperă retina în exterior este coroida un strat opac neeelastic care
realizează în cavitatea oculară condiţiile camerei obscure de la aparatul fotografic, în
faţa retinei se află corpul vitros Corpus vitreum limitat în faţă de Ora serrata înconjurat
de corpii ciliari.

[modifică] Imaginea retinei

Pe fundul ochiului (Fundus oculi sau Fundus) unde este aşezată retina, prin deschiderea
pupilei (pupilla) se poate vedea la un examen oftalmologic prin retina neuronală care
este transparentă se poate vedea retina pigmentată se mai poate vedea în jur coroida de
culoare întunecată.
La acest examen se mai poate observa la 15° de axa optică în zona nazală a fundului
ochiului locul de emergenţă a nervului optic (papillele).
Acest loc se caracterizează printr-o coloraţie roză. sau un roşu deschis în comparaţie cu
restul fundului ochiului care are culoare brună, brună portocolalie.
Papilele au un diametru de 1,5 mm putând avea o formă ovală sau rotundă.

Fundul ochiului la un examen oftalmologic.


central Macula, (pata galbenă) dreapta Papille (pata oarbă)

[modifică] Pata oarbă

Pata oarbă (Discus nervi optici sau Papilla n. optici) acest loc fiind amplasat la ca 15° în
zona temporală a fundului ochiului, fiind punctul unde nervul optic părăseşte globul
ocular.
In zona petei oarbe nefiind receptori optici, de unde vine denumirea de pată oarbă,
această deficienţă fiind compensată de zona înconjurătoare bogată în senzori optici.

[modifică] Pata galbenă

De la pata oarbă (Papille) se pot observa vasele (Arteriola şi Venola centralis retinae)
care irigă retina.
Pata galbenă sau macula lutea se află aşezat temporal (direcţia tâmplei) centrul în zonei
mai puţin vascularizate într-o depresiune mică (Fovea centralis) este singura regiune
colorată mai intens din regiunea fundului ochiului, având culoarea galbenă, care se
datorează pigmentului luteină.
Aici pe maculă sau macula lutea cu Fovea centralis (înconjurat de Tapetum lucidum
zonă mai evidentă la tineri) se formează imaginea cea mai clară a vederii, denumirea de
pată galbenă denumire datorită culorii sale, o primeşte în anul 1779 de la Samuel
Thomas von Soemmerring.
Macula are un diametru de cca. 3 mm, aici se formează imaginea clară necesară cititului,
regiunile înconjurătoare realizează o imagine mai neclară, această regiune realizează
cercul vizual din jurul imaginii clare (ceeace este văzut cu coada ochiului).
Structura simplificată a retinei. Retina este alcătuită din straturi neuronale. Lumina
focalizată trece prin aceste straturi de la stânga la dreapta pentru a ajunge la fotoreceptori
(stratul din dreapta). Aceasta produce reacţii chimice şi semnalul nervos se propagă spre
celulele bipolare orizontale (stratul din centru, galben). Semnalul ajunge apoi la
ganglioni; aceştia sunt cei care produc potenţial la capetele axonilor lor, astfel încât
semnalul brut poate ajunge la creier.

[modifică] Structura retinei

Prin observarea retinei la microscop se poate vedea stratificarea acesteia având mai multe
tipuri de celule care se pot categorisi în:

1. Celule fotosensibile care recepţionează lumina trasformând lumina în impuls


nervos, acestea fiind celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe.
2. Celulele interneuronale aici încadrându-se celulele bipolare şi orizontale care
sunt celule neuronale ce transmit impulsul nervos de la celulele senzitive numai în
zona retinei
3. Celulele ganglionare care transmit impulsurile în afara retinei prin nervul optic

[modifică] Legături externe

S-ar putea să vă placă și