Comunicare şi limbaj. Limbajul verbal, scris, interior.

Limbajul -Comunicarea este o transmitere de informaţii prin intermediul semnalelor şi

simbolurilor. Acest proces presupune recurgerea la coduri. Alegerea codurilor este condiţionată
de limbajul în care se produce comunicarea.

Semantica - Şcoala referenţială - John Locke – semnificaţia cuvintelor este convenţională.

Semnalele sonore, care formează cuvinte, permit oamenilor să comunice, aceştia fiind „capabili
să utilizeze sunetele ca semne ale concepţiilor lor”. Cuvintele sunt semne arbitrare (voluntary
signs) care trebuie să dispună de o acceptare comună.
Odgen şi Richards – triunghiul semantic:
B.Concept / reprezentare

A. Cuvânt C. Obiect / referent

Pentru Odgen şi Richards, între cuvânt şi obiectul la care se referă cuvântul nu există o relaţie
directă. Cuvintele sunt asociate unor concepte, acestea din urmă referindu-se la obiectele reale.
Relaţia dintre cuvânt şi referent nu este de ordin cauzal, ci reprezintă rezultatul unei asociaţii pe
care o face vorbitorul şi ascultătorul.
Conceptualism - Katz – teoria psihologică a semnificaţiei
În memoria oamenilor, cuvintele sunt cuplate unei anumite informaţii conceptuale (lexical
reading), pe baza căreia cuvintele pot fi definite. Pe lângă informaţia conceptuală, cuvintele
oferă o informaţie perceptuală, cuprinzând reprezentarea imaginară a obiectelor la care
cuvântul se referă. Rezultă o relaţie triadică între cuvânt, informaţie conceptuală şi informaţie
perceptuală:
Cuvânt Informaţie conceptuală
\ /
Informaţie perceptuală
Strategia semantică şi persuadarea - Comunicarea persuasivă - Intenţia de a-i convinge pe
ceilalţi joacă un rol important în procesele de comunicare. Intenţia de a convinge, de a-i face pe
ceilalţi să-ţi împrumute punctul de vedere sau de a-i împiedica să preia un alt punct de vedere,
aparţine comunicării persuasive.
Variantele de strategie semantică - Leech identifică două tipuri de comunicare în
„semantica strategică”:
1) manipularea conceptuală (conceptual engineering);
2) manipularea asociativă (associative engineering).
Prima variantă cuprinde manipulările de ordinul extensiunii şi intensiunii verbale, cea de-
a doua se referă exclusiv la manipularea prin conotaţii.
Cinci variante de strategie semantică:
1)Manipularea denotativă: extensionalizarea - implică abaterea de la semnificaţia curentă cu
scopul de a impune un anumit punct de vedere (sau de a exclude un alt punct de vedere). Una
dintre variantele principale este extensionalizarea disensiunilor de ordin intensional. Conflictele
din planul definirii termenilor sunt transpuse în planul aplicabilităţii acestor termeni.
2)Manipularea denotativă: impunerea intensiunii - apare atunci când vorbitorul pretinde că
extensiunea termenului folosit de el reprezintă singura intensiune verbală corectă. Emitentul
revendică pentru sine corectitudinea intensiunii. Exemplu: „campionul economiei de piaţă”,
„apărător al dreptului la educaţie” – formule frecvent întâlnite în comunicarea politică şi
electorală.
3)Manipularea denotativă: impunerea intensiunii - Implică modificarea disimulată a
intensiunii printr-o lărgire sau o restrângere a extensiunii. Exemplu de lărgire: „democraţie” este
un termen aplicat oricărei dictaturi care se autodefineşte drept „democraţie populară”.
4)Manipularea denotativă: relaţionarea improprie a cuvintelor - Presupune folosirea
improprie a relaţiilor de sinonimie, antonimie, hiponomie, omonimie.
Exemplu de pseudo-sinonimie: „Comunismul este dirijism de stat” – impropriu,
deoarece au existat ţări comuniste în care dirijismul era absent sau diminuat, şi ţări în care
dirijismul de stat era prezent fără să fie vorba de un regim comunist (Germania nazistă). Strategia
semantică crează aici o pseudosuprapunere a intensiunilor verbale.
Exemplu de pseudo-antonimie: „Libertate în locul socialismului” – formula sugerează
că libertatea şi socialismul se exclud reciproc. Se crează o relaţie antonimică între doi termeni
care în limbajul obişnuit nu sunt antonime.
5)Manipularea conotativă - De multe ori, în limbajul politic, conotaţiile sunt mai importante
decât denotaţia. Manipularea conotativă apare în folosirea cuvintelor cu o denotaţie aproape
inexistentă, a cuvintelor predominant conotative, a eufemismelor sau aşa-numita image building
(construcţie a imaginii). Cuvinte ca „fascist”, „reacţionar” sau „politician degenerat” şi-au pierdut
denotaţia prin frecventa lor utilizare de către comunişti. Cuvinte ca „democratic”, „egalitate” sau
„solidaritate” sunt folosite aproape exclusiv pentru valoarea lor conotativă.
Eufemismele servesc la estomparea conotaţiilor negative ale cuvintelor pe care le
înlocuiesc. Exemple: ţările din lumea a treia sunt denumite „ţări în curs de dezvoltare” sau „ţări
subdezvoltate”, scumpirea este „reaşezarea preţurilor”.
Procesul de alegere al cuvintelor pentru conotaţia lor este denumit de Leech image
building. Importantă nu este denotaţia, ci asociaţiile pe care cuvintele le generează la nivelul
publicului. Exemplu: lozinca pe care Thatcher a folosit-o în prima ei campanie electorală a fost
„Labour does not work” („Laburismul nu funcţionează”).