SIBIU, 2019

INTRODUCERE
 Ce înseamana empatia? Ce înseamna să fii empatic?
Empatia este caracteristica oamenilor capabili să se gandeasca și la altcineva în afară de
ei înșiși. Oamenii empatici, în general, sunt capabili să simtă ceea ce simt ceilalți, să le identifice
emoțiile și să meargă până la stadiul în care să se simta la fel ca persoana pentru care simt
empatie.
Oamenii empatici încearcă să se transpună în pielea ta și să iși dea seama în avans de
ceea ce ai simți tu intr-o anumită situație, sau de ceea ce simți referitor la ceva anume. Spre
deosebire de simpatie, empatia se poate simți tot timpul și este nevinovată, nu este rea sau bună
ci mai degrabă neutră.

MECANISMUL EMPATIEI

Empatia, ca proces psihic, are o anumită modalitate de desfăşurare, un anumit mecanism

propriu, care se bazează pe un anumit conţinut cognitiv-informaţional, cu o anumită
funcţionalitate şi având drept efect un produs psihic. Conţinutul cognitiv-informaţional este dat
de raportul dintre modelul ce va fi empatizat şi retrăirea subiectivă a acestui model. Mecanismul
procesului empatic implică următoarele paliere: cognitive, anticipatorii, de comunicare, de
contagiune afectivă sau legate de nevoia de performanţă, aceasta subliniind încă o dată
complexitatea fenomenului empatiei. Produsul psihic, efectul la care se ajunge este eul ce
retrăieşte emoţiile, gândurile şi acţiunile partenerului, produs care se poate concretiza şi în
acţiunile individului ce a empatizat.
Înţelegerea psihologiei celuilalt, ca indicator esenţial al adaptării în diverse contexte
sociale, este facilitată de empatie ce presupune un anumit grad de comunicare emoţională. În
plus, empatia presupune o convergenţă a emoţiilor şi gândurilor în direcţia modelului cu care
empatizăm, mecanism care, în epoca informatizată din lumea contemporană, este tot mai greu de
realizat datorită distanţelor sociale şi virtuale (Preston, de Wall, cf. Goleman, 2006).
În general, s-a constatat că geneza competenţei empatice este favorizată de trei categorii
de condiţii: a) externe, relative la modelul de empatizat; b) interne, premisele psihologice ale
celui ce empatizează; c) circumstanţiale, ce ţin de credinţa în convenţie.
a) Contactul cu modelul de empatizat poate fi realizat astfel: prin perceperea directă, nemijlocită
a partenerului, pecepere evidentă în relaţia medic-pacient, profesor-elev; prin reprezentarea
modelului ce este evocat, fiind cazul actorului care interpretează un rol; prin intermediul
imaginaţiei cum este cazul trasării unui personaj literar de către scriitor. Pentru ca valoarea
informaţională a modelului de empatizat să fie adecvată, este necesar ca obiectul de empatizat să
fie plasat pe un teren relativ cunoscut, şi la o distanţă medie, nici prea mare, nici prea mică.
b) Condiţia internă sau condiţiile ce ţin de predispoziţiile psihice ale individului se referă la:
sensibilitate ridicată pentru trăirile emoţionale, experienţă emoţională, posibilităţi evocatoare şi
imaginative, dorinţa şi nevoia de a stabili un contact emoţional şi de a comunica, posibilitatea de
autocunoaştere.
c) Empatia presupune, în mod clar, păstrarea propriei identităţi, menţinerea unui echilibru între
identificare şi detaşare, chiar dacă transpunerea se produce conştient sau inconştient, aparent sau
inaparent. Aceasta este explicaţia pentru caracterul creator al interpretării scenice, pentru

2
eficienţa demersului terapeutic. Prin păstrarea conştiinţei propriei identităţi, empatia se
diferenţiază atât de identificare, cât şi de cunoaştere.
Empatia poate fi considerată a fi un construct multidimensional, având în vedere
complexitatea fenomenului, dar şi componentele multinivelare de manifestare care pot fi
identificate, şi anume:
– componente psihofiziologice cum ar fi tensiunea musculară, reflexul condiţionat vascular,
reacţia cutano-galvanică, electrooculograma, electro-dermograma, respiraţia bucală,
electromiograma, concluziile ducând la ideea că reactivitatea fiziologică are un rol important în
transpunerea psihologică cu rol stimulativ-declanşator sau terminal;
– componenta predictivă se referă la modul în care subiectul percepe şi anticipează cadrul intern
al partenerului, prin intermediul laturii imaginativanticipative;
– latura afectivă este cel mai frecvent amintită în diversele dicţionare de specialitate care
definesc empatia;
– latura motivaţional-acţională, cu rol în medierea comportamentelor prosociale cum este cel din
cazul altruismului;
– dimensiunea aptitudinală a fost cercetată pe larg în diverse domenii cum sunt cele din
domeniul artistic, negociere, domeniul pedagogic, medicină, aceste contribuţii datorându-se unor
autori români.

STADIILE DEZVOLTĂRII EMPATIEI

Psihologul Martin L. Hoffman (1982) a descris patru stadii ale dezvoltării empatiei:

1. Empatia globală, care presupune imitarea emoţiilor celuilalt, se poate observa la vârsta de
un an;
2. Empatia egocentrică, care apare la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 luni, se
caracterizează prin diferenţierea emoţiilor celuilalt, dar oferirea unor soluţii egocentrice;
3. Empatia pentru emoţiile celuilalt vine cu creşterea în vârstă, astfel încât copiii
discriminează mai subtil între emoţii şi actionează mai puţin egocentric la răspunsul lor;
4. Empatia pentru condiţiile vieţii celuilalt, care apare în copilăria târzie sau începutul
adolescenţei, când aceştia răspund la condiţa generalizată a celuilalt, şi nu doar la situaţia
imediată în care sentimentele sunt exprimate.

ROLUL EMPATIEI ÎN DEZVOLTAREA LIDERULUI MILITAR

Empatia este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi.

Empatia nu înseamnă că trăim emoţiile altor persoane, ci înseamnă că înţelegem emoţiile
altor persoane pornind de la experienţele noastre. Empatia nu înseamnă să te identifici cu celălalt
anulându-ţi ţie personalitatea, ci să te transpui în mintea şi sufletul lui pentru a înţelege cum
percepe realitatea. Ea se construieşte pe deschiderea spre sentimentele celorlalţi, pe abilitatea de
a citi informaţiile provenite prin canale nonverbale. Reamintim că, în cadrul comunicării
interumane, comunicarea nonverbală reprezintă cel puţin 60%. Cuvintele pot exprima relativ
puţin din sentimentele oamenilor, fapt pentru care empatia se bazează pe capacitatea de a intui
sentimentele oamenilor, atribuind o maximă atenţie informaţiilor de tip nonverbal: tonul vocii,
mimica, gesturile şi mişcările persoanei ş.a. S-a constatat că 90% dintre mijloacele de exprimare

3
a stărilor afective sunt nonverbale. De exemplu, o persoană stresată are un ton al vocii oscilant şi
redus ca intensitate, gesturi precipitate, care dovedesc iritare şi nelinişte.
Ca lider, prin mijlocirea empatiei avem putinţa de a înţelege mai bine subordonaţii, de a
le intui gândurile şi trăirile afective, de a le anticipa comportamentul şi chiar de a acţiona
corespunzător asupra acestuia. Empatia ne apare ca o nevoie specific umană (de intercunoaştere)
fiind bazată pe o experienţă validată social care permite apropieri sau respingeri ca reflex al
posibilei penetraţii în psihologia celuilalt. Goleman acordă o deosebită atenţie atât empatiei, cât
şi abilităţii de a dirija, conduce şi mânui relaţiile interpersonale, subsumate conceptului de
„putere interpersonală”. Empatia este văzută ca o capacitate de transpunere imaginativ-ideativă,
dar şi emoţională, cu funcţii de cunoaştere, anticipare, comunicare, contagiune afectivă şi
performanţială. Puterea interpersonală se traduce într-un autocontrol sporit, în abilitatea de a
depăşi anxietatea şi stresul. Concluzionând asupra definiţiilor date empatiei,
S. Marcus apreciază că punctul nodal al conceptului empatic îl reprezintă conduita
retrăirii stărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin intermediul unui
proces de transpunere substitutivă în psihologia partenerului. Empatia este realizată prin
transpunerea imaginativ-ideativă în sistemul de referinţă al altuia – respectiv preluarea modului
de a gândi şi de a realiza rolul social – şi transpunerea emoţională, acţiunea de activare a unei
experienţe, de substituire în trăirile lui menţionate prin identificarea afectivă a partenerului,
preluarea stării lui de spirit.
Concluzionând privind liderii cu un nivel ridicat al capacităţii empatice,
putem afirma că aceştia sunt demni de următoarele caracterizări:
 sunt capabili să-şi creeze relaţii interpersonale mai puternice;
 se pricep mai bine să se automotiveze;
 îi motivează foarte uşor pe subordonaţi;
 au performanţe mai bune ca lideri;
 fac faţă mai uşor schimbării;
 creează un climat de cooperare;
 sunt mai împăcaţi cu ei înşişi;
 sunt priviţi cu încredere de subordonaţi;
 creează o legătură emoţională între membrii organizaţiei;
 creează rezonanţă.
Din nefericire, empatia, contrar importanţei dovedite, este lăsată deseori de o parte din
partea liderilor deoarece, când avem mai multă nevoie de ea, suntem cel mai puţin deschişi către
ea – respectiv atunci când suntem supuşi (ca lideri) stresului, neînţelegerii sau disconfortului,
suntem iritaţi la rândul nostru sau ne apărăm. În astfel de momente comentariile noastre reflectă
în mod automat perspectiva pe care o avem. Ne grăbim să ne apărăm poziţia, să ne argumentăm
comportamentul şi atacăm atitudinea unor alte persoane (subordonaţi) – fapt ce creează o
atitudine ostilă şi la rândul ei stresantă în climatul organizaţional.
Rezultatul este o escaladare emoţională care în final este contraproductivă pentru toţi cei
implicaţi.
Să luăm un exemplu: „să ne imaginăm că într-o zi un subordonat soseşte la locul de
muncă supărat şi vorbeşte pe un ton nervos şi lipsit de respect – comportament generat de
întâmplările nefericite petrecute în familie”. Şeful direct, pe moment, este tentat să răspundă cu
aceeaşi monedă, fapt care poate fi de natură să alimenteze conflictul care la o primă scânteie
poate exploda. În loc să reacţioneze direct şeful ar trebui să se gândească, preţ de o secundă, că
scopul comportamentului descris nu este de a supăra pe cei din jur sau de a duce la

4
neîndeplinirea obiectivelor organizaţiei. În acest caz, modul inteligent al unui lider de a da
răspuns la situaţie este să schimbe registrul. Ceva îl supără şi este foarte important pentru un şef
să îşi păstreze cumpătul până când înţelege ce se întâmplă, şi să se arate înţelegător. În cazul unui
lider autentic avem de-a face cu o dublă provocare: să utilizeze conştiinţa de sine pentru a-şi
calma starea de iritare crescândă, de a-şi reţine impulsurile şi de a acţiona rezonabil în faţa
instigărilor; şi de a apela la empatie pentru a înţelege poziţia celeilalte persoane, iar la rândul lui,
subordonatul, s-ar simţi eliberat şi înţeles.

BIBLIOGRAFIE

5
1. Covey, S.R. (1989). The Seven Habits of Highly Effective People, Free Press, New York
2. Goleman, D., Boyatzis, R., McKee, A. (2005). Inteligenţa emoţională în leadership,
Editura Curtea Veche, Bucureşti
3. Ketz de Vries, M.(2003). Arta şi măiestria de a conduce,Editura Codecs, Bucureşti
4. Marcus, S. (1997). Empatie şi personalitate, Editura ATOS, Bucureşti
5. Sfârlog, B. (2005). Dicţionar despre şi pentru lider, Editura Centrul de Studii Sociale
Procesual-Organice, Bucureşti
6. Stein, S.J., Book, H. E. (2003). Forţa inteligenţei emoţionale. Inteligenţa emoţională şi
succesul vostru, Editura Alfa, Bucureşti
7. Zlate, M. (2004). Leadership şi management, Editura Polirom, Iaşi