Sunteți pe pagina 1din 19

1.

Aparitia si evolutia auditului


2. Auditul intern- functii, rol, responsabilitati
3. Auditul public intern-obiective,organizare,sfera de actiune
4. Auditul financiar – obiective, concepte si rol
5. Probe de audit adecvate si riscul de audit
6. Efectuarea unui audit in conformitate cu isa-urile
7. Rigori si principii de etica ale auditorilor in misiunile de audit
8. Esecul economic, esecul de audit si riscul de audit
9. Identificarea si estimarea riscurilor
10.Auditul riscurilor exogene
11.Responsabilitatea corporative eco-sociala prin auditul de mediu
12.Stabilirea materialitatii
13.Procesul de esalonare in audit
14.Probe si teste de audit
15. Concluziile auditului si raportul de audit
1. Aparitia si evolutia auditului

Termenul de audit provine dn limba latina de la cuvantul audit-auditare, care are semnificatia de ,,a
asculta”, dar despre audit se vorbeste de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel
Mare sau al lui Eduard I al Angliei.Activitatile de audit s-au realizat in decursul timpului si in Romania , dar
purtau alte denumiri.
Utilizarea termenului de audit in acceptiunea folosita in present este relative recenta si se plaseaza in
perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, cand intreprinderile erau afectate de
recesiune ecoomica si trebuiau sa plateasca sume importante pt. auditorii externi care efectuau certificarea
conturilor tuturor intreprinderilor cotate la bursa.
Rolul si necesitatea auditorilor iterni a crescut continuu si afost unanim acceptat, motiv pt. care acestia
au simtit nevoia de a organiza si de a-si standardize activitatile practice.Asfel, in anul 1941, s-a creat in
Orlando, Florida,SUA,Institutul Auditorilor IterniI.I.A.1,care a fost recunoscut international. Ulterior, a aderat
Marea Britanie, iar in 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca si alte state.
In present la acest institute s-au afiliat peste 90 de institute nationale ale auditorilor interni si membri din
peste 120 tari, in urma obtinerii calitatii C.I.A.-Auditor Intern Certificat, acordata de I.I.A., pe baza unor
examene profesionale.
Functia de audit intern s-a instituit in Anglia si Franta la inceputul anilor 60, fiind puternic marcata de
originile sale de control financiar-contabil. Abia dupa anii 80-90 functia de audit intern incepe sa se contureze
in activitatea entiotatilor, iar evolutia ei continua si in prezent.
In Romania, auditul intern a fost adoptat ca un termen la moda cin domeniul controlului financiar, insa
cu timpul s-a reusit decantarea conceptelor de control intern si audit intern.
Auditorii interni si managerul trebuie priviti ca parteneri si nu ca adversari, avand aceleasi obiective,
printer care eficacitatea actului de management si atingerea tintelor propuse. Managerii trebuie sa inteleaga
recomandarile auditorilor, sa perceapa ajutorul pe care il primesc pt. stapanirea riscurilor ce apar si evolueaza
continuu.
Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din dorinta de a raspunde
necesitatilor in continua schimbare ale entitatiilor.Axat, la inceput, pe probleme contabile, obiectivele auditului
intern s-au deplasat spre depistarea principalelor riscuri ale entitatilor si evaluarea controlului intern al
acestora.
Profesia de audit intern se bazeaza pe standarde de audit intern si pe standardele de implementare sau de
buna practica, recunoscute in intreaga lume, care se adapteaza la particularitatile legislative si de reglementare
ale fiecarei tari, in vederea respectarii regulilor specifice ce guverneaza diferite sectoare de activitate si cultura
organizatiei respective.
Cunoasterea si aplicarea acestui cadru de referinta ofera organizatiilor si organismelor de reglementare o
asigurare privind nivelul de professionalism al auditorilor interni. Nerespectarea lor nu inseamna numai sa te
situezi in afara profesiei, dar mai ales sa te privezi de un mijloc de a fi mai eficace si mai credibil. Amatorismul
nu poate sa functioneze in auditul intern, ci doar o abordare sistematica si metodica poate aduce un plus de
valoare organizatiilor.
2. Auditul intern – functii, rol, responsabilitati

Auditul intern prin activitatile pe care le desfasoara adauga valoare atat prin evaluarea sistemului de
control intern si analiza riscurilor associate activitatilor auditabile, cat si prin recomandarile cuprinse in raportul
intocmit si transmise in scopul asigurarii atingerii obiectivelor organizatiei. Auditul intern este o activitate
independenta de examinare obiectivă a activităţilor entităţii în scopul îmbunătăţirii acestora
Functiile auditului intern:
a) Consiliere (asistenta) acordata managerului- activitatea de audit intern are ca scop informarea
responsabililor departamentelor si conducatorului unitatii de deficientele constatate in scopul corectarii acestor
deficiente.Deci, auditorul intern consiliaza, asista, recomanda darn u ia decizii in ceea ce priveste imbunatatirea
performantelor controlului intern.
b) Ajutorul acordat salariatilor, fara a emite judecati in privinta angajatilor. Intr-o misiune de audit,
responsabilul departamentului auditat nu este afectat decat in cazul in care apar cazuri extreme de disparitii de
active, de deturnari de fonduri sau alte deficiente grave care afecteaza gestiunea entitatii. Desigur, in aceste
cazuri, conducatorul compartimentului nu poate sa nu fie judecat intr-un raport de audit.
c) Independenta si obiectivitatea auditorilor.
Obiectivitate: auditorii trebuie sa aiba o atitudine impartiala si neinfluentata si sa evite
conflictele de interese. Obiectivitatea unui auditor este considerate a fi afectata atunci cand acesta realizeaza o
misiune de asigurare pt. o activitate pt. care a fost responsabil in acursul anului precedent – dar pot oferii in
schimb servicii de consultanta pt. operatiunile specifice respectivelor activitati. Supervizarea auditului intern
trebuie efectuata de o persoana care nu face parte din structura de audit intern.
Independenta presupune:independenta compartimentului incadrul entitatii si auditorului in cadrul
activitatilor auditate.Responsabilul auditului intern trebuie sa raporteze Directorului General al entitatii, si
trebuie sa poata comunica direct cu Consiliul de Administratie(care intervine in numirea si inlocuirea
responsabilului)Reguli de independenta stabilite de standard:
 Auditorul intern nu trebuie sa aiba in subordine o formatie din cadrul altui serviciu;
 Auditorul intern trebuie sa poata avea acces in orice moment la bunuri, la informatii, la
sisteme de calcul, la persoanele de la toate nivelele ierarhice;
 Recomandarile pe care le formuleaza san u constituie in nici un caz masuri obligatorii pt.
management;
In realitate, independenta auditoruli intern este supusa unei duble limitari:
 Auditorul intern, ca orice responsabil din entitate trebuie sa respecte strategia si politicile
managementului;
 Auditorul intern trebuie sa fie independent in exercitarea functiei sale, dar respectand
standardele de audit intern.Acest lucru presupune ca adevarata independenta a auditorului intern o constituie
profesionalismul sau care ii confera calitati superioare in abordarea activitatii sale;
Rolul auditului intern:
o De asigurare a caracterului adecvat a: - procedurilor de control
- managementului riscului
- activitatea de conducere
o Sprijinirea in solutionarea problemelor
o Actiuni de sprijinire a continuarii activitatii
o De convingere a celor interesati de importanta constatarilor si aplicarea recomandarilor
o Consiliere a aconducerii si personalului
o Identificarea punctelor slabe.
3. Auditul public intern – obiective, organizare, sfera de actiune

Auditul public intern esteo activitate desfasurata in cadrul institutiilor publice si in unitatile cu profil
economic, al caror actionar majoritar este statul.Fiind o activitate desfasurata la nivelul sectorului de
administratie publica, aceasta este reglementata pe baza normelor si legilor elaborate de Ministerul Finanţelor
Publice. Deoarece normele elaborate au character general, fiecare sector de activitate are obligatia sa-si
elaboreze norme proprii in functie de specificul activitatii.
Auditul public intern se exercita asupra tuturor activitatilor desfasurate intr-o entitate publica, inclusive
din entitatile subordinate, cu privire la formarea si utilizarea fondurilor publice, precum si la administrarea
patrimoniului public.
Obiectivele auditului public intern sunt:
♦ asigurarea obiectiva si consilierea destinate sa imbunatateasca sistemele si activitatile entitatii;
♦ sprijinirea indeplinirii obiectivelor entitatii printr-o abordare sistematica si metodica prin care se
evalueaza si imbunatateste eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a
proceselor administrarii.
Auditul public intern are ca sfera de actiune:
♦ Activitatile financiare sau cu implicatii financiare desfasurate de entitatea publica;
♦ Constituirea veniturilor publice, respective autorizarea si stabilirea titlurilor de creanta, precum si a
facilitatilor acordate la incasarea acestora;
♦ Administrarea patrimoniului public, precum si vanzarea, gajarea, concesionarea sau inchirierea de
bunuri din domeniul public/privat al statului ori al unitatilor administrative teritoriale;
♦ Sistemele de management financiar si control, inclusive contabilitatea si sistemele informatice
aferente.
Auditul public intern se organizeaza astfel:
1. UCAAPI (Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern) – functioneaza ca directie
generala in Miisterul Finantelor Publice, avand responsabilitatea de a elabora si conduce o strategie unitara in
domeniul auditului public intern, de a asigura dezvoltarea cadrului normative si procedural necesar exercitarii
de audit intern, de a evalua functionalitatea acesteia in scopul identificarii directiilor de actiune pt. cresterea
contributiei la imbunatatirea activitatilor entitatilor publice si de a coordona sistemul de perfectionare a
pregatirii profesionale al auditorilor interni.
2. CAPI (Comitetul pentru Audit Public Intern) – organism professional, cu character consultative,
format din specialisti in domeniul din cadrul altor entitati publice decat Ministerul Finantelor Publice, al carui
rol, din pozitia unui observator independent, este acela de a imbunatatii strategia de dezvoltare a activitatii de
audit intern, de a contribui la cresterea generala a calitatii sistemului de audit intern din entitatile publice,
dezvoltarea cooperarii de audit extern si de a promova schimbul de experienta cu sectorul privat in acest
domeniu.
3. Compartimentele de audit public intern din entitatile publice- reprezinta cea mai importanta veriga in
cadrul arhitecturii sistemului descentralizat de audit intern, acestea fiind de fapt unitatile care desfasoara
activitatea propriu-zisa de audit intern, cu scopul de a furniza mamagementului organizatiei din care face parte
o asigurare rezonabila si obiectiva asupra functionalitatii sistemului de conducere bazat pe identificarea si
gestiunea riscului, a controlului intern si a proceselor de administrare.
4. Auditul financiar – obiective, concepte si rol

Auditul financiar reprezinta o activitate importanta exercitata de un segment al profesioistilor


contabili-auditori fianciari-care permite exprimarea unei opinii cu privire la faptul daca situatiile financiare sunt
pregatite sub toate aspectele semnificative in conformitate cu un cadru de raportare financiara aplicabil, in
scopul imbunatatirii gradului de incredere al utilizatorilor vizati ai situatiilor financiare.
Auditul financiar il gasim ancorat in stiinta contabilitatii, care i-a dat viata si il hraneste permanent cu tot
ceea ce ofera ea, fara de care auditul, nu ar putea exista.De aceea auditorul financiar isi indreapta atentia spre
modul cum sunt aplicate dar si respectate IFRS/IAS-urile si reglementarile nationale, luind in considerare
prevederile Standardelor Internationale de Audit, aregulilor de etica si dentologie profesionala promovate de
Codul de Etica I.F.A.C.
Obiectivul auditului are multiple valente, dar cea mai importanta o reprezinta notiunea de finalitate, ca
rezultat al evaluarii, organizarii si functionarii managementului unui sIstem si a modului in care acesta isi duce
la indeplinire obiectivele din misiunea asumata, respective eficientizarea sistemului.
Auditorul pune fata in fata constatarile sale pe baza concluziilor obtinute din analiza elementelor
probante a obiectivelor de auditare cu prevederile sistemului de referinta legale si in baza rationamentilui
professional isi exprima propriul punct de vedere sub forma unei opinii in raportul de audit.
Opinia auditorului cu privire la situatiile financiare trateaza masura in care situatiile financiare sunt
pregatite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu cadrul general de raportare financiara aplicabil.
Opinia este comuna tuturor misiunilor de audit al situatiilor financiare.
Opinia nu asigura: viabilitatea in viitor a entitatii; eficienta sau eficacitatea cu care conducerea a
organizat activitatile entitatii.
In ceea ce priveste rolul auditului financiar, acesta consta in verificarea si examinarea informatiei
financiare avand o utilitate interna (conducerea si gestionarea entitatii) si o alta externa, de informare a
tertilor( actionari, investitori, institutii guvernamentale, clienti, furnizori, creditori, institutii bancare si altii),
exercitat in scopul protejarii resurselor si asigurarii credibilitatii acestor informatii.
Scopul final al auditului il constituie insa verificarea situatiilor financiare anuale, concretizat in
intocmirea raportului de audit, prin intermediul caruia auditorul comunica utilizatorilor concluziile sale.
O misiune de audit trebuie să aibă la bază o serie de principii, precum:
- Auditorul să acţioneze în conformitate cu cerinţele Codului de etică, emis de Federaţia Internaţională a
Contabililor (IFAC).
- Auditorul să desfăşoare misiunea de audit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA);
- Auditorul trebuie să planifice şi să desfăşoare o misiune de audit cu o atitudine de scepticism
profesional, admiţând ideea ca în anumite împrejurări situaţiile financiare să fie denaturate în mod semnificativ.
Standardele de Misiune IAASB cuprind :
- Standardele Internaţionale de Audit (ISA);
- Standardele Internaţionale pentru Angajamentele de Revizuire (ISRE);
- Standardele Internaţionale pentru Misiunile de Asigurare (ISAE);
- Standardele Internaţionale pentru Servicii Conexe (ISRS);
şi Standardele Internaţionale de Control a Calităţii (ISQC) - care se aplică pentru toate serviciile ce derivă
din Standardele de Misiune IAASB
5. Probe de audit adecvate si riscul de audit

Asigurarea rezonabila se obtine atunci cand auditorul a selectat suficiente probe de auditpt. A reduce
riscurile la un nivel acceptabil de scazut.
Probele de audit sut necesare pt. a sustine opinia auditorului si raportul.Sunt cumulative ca natura si sunt
obtinute urmare a procedurilor de audit effectuate pe parcursul auditului.
Sistemul de inregistrari contabile al entitatii este o masura importanta de proba de audit.Activitatea cea mai
dificila o reprezinta obtinerea si evaluarea probelor de audit.
Suficienta si gradul de adecvare a probelor de audit sunt interdependente.Suficienta reprezinta masura
cantitatii de probe de audit iar adecvarea este o masura calitatii probelor de audit adica relevanta si
credibilitatea.De cantitatea si calitatea probelor de audit obtinute depinde reducerea riscului de audit la un nivel
acceptabil.
RA = f(Rds,Rd) unde:
RA= risc de audit
Rds= risc de denaturare semnificativa
Rd= risc de detectare
Riscul de audit este un termen ethnic legat de procesul de auditare. Nu se refera la riscul afacerii
auditorului precum pierderile de litigii,publicitate negative sau alte evenimente ce apar in legatura cu auditul
situatiilor financiare.
Riscul de denaturare semnificativa se gaseste la doua niveluri:
- cel al situatiilor financiare in general
- nivelul de afirmatie al claselor de tranzactii, soldurilor de conturi sau prezentarilor.
Riscul de denaturare semnificatiova la nivelul afirmatiilor este evaluat pt. a determina natura,
momentul si intinderea unor proceduri de audit suplimentare si este format din doua componente: risc intern si
risc de control care exista independent de auditul situatiilor financiare.
Riscul de control este o functie a eficacitatii proiectarii, implementarii si mentinerii controlului intern
care are si el limitele sale.
ISA-urile nu analizeaza singular cele doua categorii de riscuri ci mai degraba recurge la o evaluare
combinata a riscului de denaturare semnificativa, totusi auditorul poate separa sau combina dupa caz I functie de
tehnicile sau metodologiile de auditare preferate si de consideratii practice.
Riscul de detectare. Pentru un nivel dat al riscului de audit, nivelul acceptabil al riscului de detectare
comporta o relatie invers proportionala cu riscurile evaluate de denaturare semnificativa la nivelul afirmatiilor.
Riscul de detectare este legat de natura, momentul si intinderea procedurilor auditorului pe care le
stabileste pt. a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scazut. Reprezinta deci o functie a eficacitatii unei
proceduri de audit si a aplicarii de catre auditor a respectivei proceduri.
6. Efectuarea unui audit in conformitate cu ISA-urile

a. Respectarea ISA-urilor relevante pt, un audit – natura si contiutul standardelor


ISA-urile,luate impreuna,ofera standarde pt.munca auditorului in indeplinirea obiectivelor generale ale
acestuia.IAS-urile trateaza responsabilitatile generale ale auditorului, ca si consideratiile adiacente ale
auditorului relevante pt. aplicarea acelor responsabilitati la teme specifice.
Domeniul de aplicare, data intrarii in viguare si orice limitare specifica privind aolicabilitatea unui ISA
specific sunt clarificate in fiecareISA.Exceptand situatia in care ISA prevede contrariul, auditorului ii este
permis sa aplice un ISA inainte de data intrarii in viguare specificata in acesta.
In efectuarea unui audit, ar fi posibil ca auditorului sa i se impuna sa respecte dispozitiile din legi sau
din reglementari in plus fata de ISA –uri.ISA-urile nu eludeaza legea sau reglementarea care guverneaza un
audit al situatiilor financiare.In situatia in care astfel de legi sau reglementari difera de ISA-uri, un audit efectuat
doar in conf. cu legea sau reglementarile nu va fi cinsiderat ca fiind in conformitate cu ISA-urile.
Auditorul va putea de asemenea sa efectueze auditul in conformitate atat ci ISA-urile cat si cu
standardele de audit ale unei jurisdictii sau tari anume.In asemenea cazuri, in plus fata de respectarea fiecarui
ISA relevant pt. audit, ar putea fi necesar ca auditorul da sa efectueze proceduri de audit suplimentare pt. a
respecta standardele relevante ale acelei jurisdictii sau tari.
In plus de obiective si dispozitii (dispozitiile sunt formulate in ISA-uri folosind termenul ,,trebuie sa”),
un ISA contine indrumari legate de acestea sub forma aplicatiilor si a altor materiale explicative.Acestea ar
putea sa contina si material introductive care ofera contextual relevant pt. o intelegere adecvata a ISA si
definitii. Intregul text al uui ISA, deci, este relevant pt. o intelegere a obiectivelor stabilita in ISA si aplicarea
corecta a dispozitiilor dintr-un ISA.
b.Obiective declarate in ISA-urile individuale
Pentru a atinge obiectivele generale ale auditului, auditorul trebuie sa utilizeze obiectivele declarate in
ISA-urile relevante pt. planificarea si efectuarea auditului, avand in vedere interdependenta dintre ISA-uri pt. a:
(a)determina masura in care este necesara efectuarea oricaror altor proceduri in plus fata de impuse de
ISA-uri, pt. a atinge obiectivele declarate in ISA-uri; si
(b) evalua masura in care au fost obtinute suficiente probe de audit.
Fiecare ISA contine unul sau mai multe obiective care ofera o legatura intre dispozitiile si obiectivele generale
ale auditorului.Obiectivele din ISA-urile individuale sunt de ajutor pt. a-l determina pe auditor sa se concentreze
pe rezultatul dorit al ISA
In utilizarea obiectivelor,auditorului i se cere sa aiba in vedere interdependenta dintre ISA-uri.Acest
lucru se datoreaza faptului ca Isa-urile trateaza in anumite cazuri responsabilitatile generale, iar in altele
aplicarea acelor responsabilitati unor subiecte specifice.
c) Respectarea dispozitiilor relevante- dispozitii relevante si abateri de la o dispozitie
In anumite situatii, un ISA (si deci toate cerintele acestuia) ar putea san u fie relevant in circumstantele
date.De ex., daca o entitate nu are o functie de control intern, nici una din prevederile ISA 610 nu este relevanta.
In cadrul unui ISA relevant, ar putea exista cerinte afectate de conditii.O asemenea cerinta este relevanta
atunci cand circumstantele prevazute in cadrul dispozitiei se aplica , iar conditia exista.In general conditia unei
dispozitii va fi:fie explicita fie implicita.
d) Incapacitatea de a atinge un obiectiv
Daca un obiectiv dintr-un ISA relevant nu poate fi atins, auditorul trebuie sa evalueze masura in care
acest fapt il impiedica sa isi atinga obiectivele sale generale de auditor, fiind necesar astfel ca acesta sa isi
modifice opiia in conf. cu ISA –urile sau sa se retraga din misiune (acolo unde retragerea este permisa de lege
sau reglementarile aplicabile). Incapacitatea de a atinge un obiectiv reprezinta o problema importanta care
necesita documentare in conformitate cu ISA 230.
7. Rigori si principii de etica ale auditorilor in misiunile de audit

Auditorii trebuie sa respecte 5 principii fundamentale care sunt indispensabile in realizarea unei misiuni
de audit astfel:
1. Integritate si obiectivitate.
Prin integritate intelegem pozitia de impartialitate pe care trebuie sa se situeze un auditor
financiar in prestarea tuturor tipurilor de servicii angajate,ceea ce presupune ca pt. a-si pastra integritatea si
obiectivitatea , auditorul v-a evita cauzele care conduc la aparitia conflictelor de interese, la prezentarea in
cunostinta de cauza a unor informatii neconforme cu realitatea precum si sacrificarea propriukui sau
rationament in favoarea opiniilor unor terte personae.
Principiul integritatii impune:
- tranzactii corecte si juste
- auditorii sa fie onesti
- auditorii sa fie drepti.
2. Competenta profesionala si atentia cuvenita
Principiul competentei profesionale si al atentiei cuvenite impune urmatoarele obligatii auditorilor:
• mentinerea cunostintelor si aptitudinilor profesionale la nivelul necesar care sa asigure clientii sau
angajatorii de furnizarea unor servicii profesionale competente;
• sa actioneze cu constinciozitate in conformitate cu standardele tehnice si profesionale aplicabile, atunci
cand ofera servicii profesionale.
Competenta profesionala poate fi separate in doua etape (faze):obtinerea unui nivel de competenta
profesionala si mentinerea competentei profesionale.
3. Confidentialitatea
Confidentialitatea are ca rol pastrarea secretului professional,a informatiilor despre afacerile clientului
sau angajatorului dobandite de-a lungul prestarii serviciilor profesionale de catre auditorii financiari.
Acest principiu este riguros respectat deoarece auditorii pe parcursul desfasurarii misiunii lor au la
dispozitie atat sub forma scrisa cat si verbala toate datele privind situatia financiara, patrimoniala, secrete de
productie si marketing precum si stilul managerial abordat.
Exista si situatii cand auditorii sunt sau pot fi obligati sa divulge informatii confidentiale: atunci cand
divulgarea este autorizata de catre client sau angajator; atunci cand divulgarea este autorizata prin lege; în
cazul in care exista o obligatie profesionala sau un drept de a divulga, si nu este interzis prin lege,
Confidenţialotatea nu este numai o problemă de prezentare a informaţiilor. Obligaţia de confidenţialitate
se menţine şi încheierea relaţiei dintre auditorul profesionist şi client sau angajator.
4. Comportamentul profesioal
Auditorii au obligatia de a se conforma legilor si reglementarilor relevante si de a evita orice actiuni pe
baza carora, o terta parte rationala si informata, la current cu toate informatiile relevante, ar concluziona ca este
afectata in mod negative buna reputatie a profesiei. Auditorii trebuie sa fie cinstiti, loiali, nu trebuie sa furnizeze
informatii eronate despre profesia lor, nu trebuie sa faca revendicari exaggerate pt. serviciile pe care le ofera ,
calificarile pe care le poseda si experienta pe care o detin, sa ofere referinte compromitatoare sau comparatii
lipsite de fundament privid munca desfasurata de altii. Menţinerea unui înalt nivel de pregătire profesională pe
tot parcursul carierei de auditor financiar, exercitarea unei rigori profesionale cuvenite, respectarea strandardelor
care vizează orice tip de serviciu, dar şi adaptarea unei atitudini profesioniste în toate activităţile întreprinse,
constituie cheia succesului unui practician.
5.Independenta
In activitatea de audit, independenta presupune a adopta un punct de vedere propriu asupra unei situatii,
cu ocazia examinarii raporturilor financiare, in vederea exprimarii unei opinii prin raportul de audit.
Independenţa presupune onestitatea, sinceritatea şi încrederea auditorului financiar. Ignorarea acestor trei calităţi
poate determina o îndepărtare de zona independenţei în anularea credibilităţii auditorului.
8. Esecul economic, esecul de audit si riscul de audit

Una din principalele cauze conflictuale intre profesionistii contabili si clientii lor de audit precum si
potentialii utilizatori ai informatiei contabile o reprezinta faptul ca acestia din urma nu inteleg deosebirile dintre
un esec economic si un esec de audit, dar si intre un esec de audit si un risc de audit, situatiile financiare
nepunind in evidenta unele aspecte de acest gen.
Un esec economic apare atunci cand o entitate este incapabila sa-si ramburseze datoriile fata de
creditorii sai sau sa faca fata asteptarilor investitorilor din cauza unor conditii economice generale sau specifice
entitatii ,cum ar fi:o recesiune, luarea de decizii gresite de catre management sau aparitia unor concurente
neasteptate. Punctul culminant al esecului este declararea starii de insolvabilitate si chiar a falimentului.
Esecul de audit apare atunci cand auditorul exprima o opinie de audit eronata ca rezultat al unui esec de
a se conforma Standardelor Internationale de Audit si a respectarii principiilor Codului Etic.
Riscul de audit reprezinta riscul ca un auditor sa concluzioneze ca situatiile financiare reprezinta o
imagine fidela sis a decida exprimarea unei opinii fara reserve, cand, in realitate, aceste situatii contin
prezentari semnificativ eronate.
Dat fiind faptuil ca auditorii nu pot colecta informatii probante decat pe baza de testare sau esantionare si
ca detectarea unor fraude ,,bine lucrate” poate fi foarte dificila, va exista intotdeauna un anumit risc ca auditorul
san u descopere o frauda semnificativa, cu toate ca au fost respectate intocmai standardele de audit.
Daca un auditor nu da dovada de rationament profesional necesar si de un scepticism adecvat in cursul
unui audit, se produce un esec de audit.
In vederea formarii unei opinii privind situatiile financiare, auditorul apeleaza la proceduri care ii permit
sa obtina un grad rezonabil de certitudine ca cestea sunt correct intocmite sub toate aspectele semnificative.
Verificarea tuturor aspectelor cu privire la situatiile financiare trebuie sa tina seama de existenta permanenta a
factorilor de risc si de importanta relative a acestora, iar abordarea acestor riscuri sa fie de o maniera adecvata.
Datorita testelor cat si a altor limitari inerente ale auditorului financiar si ale controlului intern, exista
neconditionat un risc ca o serie de erori a unei fraude sau inselaciuni care pot duce la abateri semnificative,
auditorul are obligatia de a extinde procedurile sale de verificare in scopul confirmarii sau infirmarii existentei
acestora.
Majoritatea riscurilor pe care le intalnesc auditorii sunt foarte greu de cuantificat si impun o analiza
riguroasa pt. a fi luate in calcul in mod corespunzator
a. din punct de vedere al posibilitatii de aparitie a riscurilor acestea sunt:
- riscuri de natura potentiala
- riscuri posibile
Riscurile potentiale sunt cele care sunt susceptibile, theoretic, de a se produce daca nici un control nu
este exercitat pt. a le prevenisau pt. a le detecta si corecta erorile care ar putea sa se produca;aceste riscuri sunt
commune tuturor entitatilor
Riscurile posibile sunt acele riscuri fata de care entitatea nu are capacitatea de a le limita decat prin
masuri de intarire a controlului intern. Cand aceste masuri lipsesc , exista un potential ridicat ca anumite erori sa
se produca fara sa fie detectate sau controlate.
b. dupa specificul entitatii auditate intalnim:
- riscuri generale specifice entitatii auditate (rezultă din caracteristicile entităţii, influenţează
ansamblul operaţiunilor clientului şi conduc la existenţa unor deosebiri faţă de alte entităţi)
- riscuri legate de natura operatiunilor efectuate – există riscuri dacă în colectarea, prelucrarea şi
prezentarea informaţiilor din evidenţa contabilă nu se respectă principiile contabile
- riscuri legate de sistemele informationale – erorile trebuie prevenite, descoperite şi eliminate, iar
funcţionarea sistemului de control intern trebuie să fie adecvată pentru diminuarea riscurilor
- riscuri legate de procedurile de audit – se impune ca auditorul să planifice misiunea de audit pe baza
factorilor de risc pe care ii estimează, potrivit experienţei şi cunoştinţelor sale, alegându-şi anumite
procedee care, la rândul lor, comportă diferite riscuri.
9. Identificarea si estimarea riscurilor

Identificarea zonelor de risc in audit vizeaza identificarea locurilor in care riscurile cele mai
semnificative s-ar putea produce.Aceasta etapa de identificare va conditiona dezvoltarea misiunii intr-o maniera
modulate functie nu numai de amenintari ci si de ceea ce s-a implementat deja pt. a le face fata.
Definitiile riscului sunt multiple,, riscul este amenintarea ca un eveniment sau o actiune sa aiba un
impact defavorabil asupra capacitatii intreprinderii de a-si indeplini cu succes obiectivele” sau,,riscul este un
eveniment incert care poate sa apara permanent in viata entitatilor,determinand distribuirea rezultatelor posibile
cu valori subiective si obiective, probabil pagubitoare si ireversibile”.
Importanta riscului rezulta urmare a actiunii a doi factori precum si a faptului ca acestia nu sunt
intotdeauna intelesi asa cum trebuie:
- gravitatea de aparitie a evenimentelor saua unor actiuni cu impact defavorabil, pe care o evitam prin
dezvoltarea unei politici de protectie;
- probabilitatea pe care o evitam prin dezvoltarea unei politici de prevenire.
Risk manager-ul are un al treilea mijloc la dispozitia sa pt. a reduce zona de riscuri inacceptabile in
beneficial zonei de riscuri acceptabile-este vorba de asigurare.
Un risk management are la baza intelegerea cauzelor esentiale ale riscurilor cheie associate activatatii
entitatii.
Intelegerea si abordarea risk management-ului depinde, in esenta , de capacitatea pe de o parte a celor
insarcinati cu guvernanta si, pe de alta parte, a managementului .
Abordarea risk management-ului trebuie sa se concentreze pe stabilirea de politici, proceduri si metode
de derulare si de control a activitatii pe termen lung.
Riscul de detectare planificat – reprezintă o masura a riscului ca probele de audit aferente unui
segment san u permita detectarea unor erori sau abateri a caror valoare depaseste o limita tolerabila, in cazul in
care acestea exista.
Riscul de detectare planificat depinde de riscul de audit acceptat, riscul inerent si riscul de control si se
va schimba daca auditorul modifica unul din riscurile mentionate.
Acest indicator determina cantitatea de probe substantiale pe care auditorul planifica sa o colecteze si
care este invers proportionala cu dimensiunea riscului de detectare planificat.
Riscul inerent – reprezinta susceptibilitatea asupra unei informatii care contine erori semnificative fie
individual fie cumulate cu alte informatii. Riscul inerent presupune, in primul rand, insuficienta controlului
intern.
Riscul inerent este invers proportional cu riscul de detectare planificat si direct proportional cu cantitatea
de informatii probante.
Riscurile inerente generale sunt evaluate pe baza unei liste de verificare care cuprinde întrebări astfel
formulate încât răspunsul „da” este un indiciu al riscului.
Riscurile inerente specifice reprezintă posibilitatea apariţiei unei informaţii eronate semnificativ într-un
anumit segment audiat din cauza unor probleme specifice acelui segment.
Riscul de control - reprezintă o măsură a aprecierii pe care o face auditorul privind probabilitatea ca
erorile cu o valoare depăşind limita tolerabilă dintr-un segment sau nu, să fie preîntâmpinate sau detectate prin
mecanismele de control intern.
Riscul de audit acceptabil- reprezinta o masura a gradului in care auditorul este dispus sa
accepte faptul ca situatiile ar putea fi semnificativ eronate dupa transmiterea raportului de audit.
Un risc de audit acceptabil zero ar insemna certitudine perfecta privind corectitudinea situatiilor
financiare, iar un risc de 100% ar insemna o incertitudine absoluta.
10. Auditul riscurilor exogene

Riscul, ca eveniment nedorit, se manifesta atat in interiorul intreprinderii, cat mai ales in exteriorul
acesteia, identificarea acestuia avand la baza fluxurile de legaturi care se genereaza intre intreperinderi si
mediul acesteia. Iata cateva dintre acestea:
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si furnizori – pot sa genereze riscul neaprovizionarii cu
materii prime, materiale si servicii sau bunuri si echipamente, la termenele contractuale si de calitatea necesara,
care poate conduce la pierderea pietei clientilor, iar de aici pana la faliment nu este decat un pas;
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si clienti – genereaza ,la randul lor ca principala forma de
risc, riscul de neachitare la scadenta a creantelor
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si creditorii financiari – este un risc la care se expune de
fiecare data creditorul financiar, cunoscut sub denumirea de risc pt. nerambursare la scadenta (risc de credit);
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si proprietari (actionari), desi este o categorie de fluxuri
care se bazeaza pe speranta de castig a proprietarilor ( obtinut pe seama dividendelor) si in aceasta situatie
riscul este asumat de actionari.Acestia isi asuma riscul pierderii capitalului investit;
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si stat, bazate mai nou pe o relatie legitima specifica
economiei de piata, in care Statul si mediul de afaceri au rolul lor bine definit;
- fluxurile de legaturi dintre intreprindere si forta de munca (resursele umane) are la baza riscul
de conflict , ca urmare a numultumirilor dintre patronate si sindicate.
Analiza pe ansamblu a riscurilor face posibila trecerea de la o viziune de ,,celula de riscuri” la una
de ,,tesuturi de cellule”, distingandu-se practic doua categorii de riscuri:
- o prima categorie de riscuri proprii companiilor, in categoria acestora incadrandu-se riscul furnizor si
riscul client.Alaturi de cele doua categorii de riscuri mentionate se mai adauga riscul de conflict si riscul
fiscal, avand si acestea, la randul lor, consecinte de mare impact asupra productivitatii, dar si a activitatii,
concomitent.
- o a doua categorie de riscuri este asumata de aceasta data de catre stakeholderii intreprinderii si
anume de catre creditorii financiari si proprietari, sub forma riscului de credit (in principal) si a riscului de
pierdere. La acestea se mai adauga:
- riscul de exploatare, definit ca acea probabilitate de a nu se realize nivelul de productie necesar
(cantitativ si valoric) pentru a acoperii nivelul cheltuielilor totale, astfel incat rezultatul sa fie nul.
- riscul financiar, este cunoscut ca fiind acel risc ce determina, prin utilizarea imprumuturilor, o
pierdere (totala sau financiara) la nivelul intreprinderii.
- riscul de faliment, inteles in general ca fiind acel risc care genereaza imposibilitatea achitarii la
scadenta a datoriilor, indifferent de termenul lor de exigibilitate, fiind practice o sanctionare a intreprinderii de
catre ,,piata” pt. ca nu a reusit sa se adapteze la mediul competitional, dar si la cerintelr pitei (deloc usoare).
Managerului de vârf îi va fi utilă metoda generală de diagnosticare a riscurilor (MGDR), astfel ca
mai apoi, în funcţie de starea generală de expunere la risc, să poată analiza în detaliu sursele generatoare de risc
în cadrul întreprinderii.
Metoda generală de diagnosticare a riscurilor porneşte de la o analiză a situaţiei activelor, datoriilor şi
capitalului pe care le deţine compania relativ simplă
Din perspectiva metodei MGDR, fiecare element de bilanţ „dispune" de un mediu riscant, a cărui
intensitate - foarte riscantă, riscantă, mediu riscantă şi neriscantă - urmează a fi apreciată de către manager în
funcţie de probabilitatea ca un activ să fie transformat în lichidităţi sau o datorie să fie achitată la scadenţă.
Fiecărei forme de manifestare a riscului i se atribuie un scor, notat de la 1 la 4.
Conturarea profilului de risc al activelor şi datoriilor urmează reguli cadru, respectiv principii potrivit
cărora un element al poziţiei financiare din cadrul companiilor va fi încadrat într-o categorie de „manifestare" a
intensităţii riscului.
Urmând aceleaşi principii, mai ales pe seama datoriilor pe termen scurt, au fost stabilite regulile - cadru
pentru elementele de datorii, încadrate la rândul lor într-o formă de manifestare a intensităţii riscului.
Activele şi datoriile urmează a fi integrate într-o categorie de risc, utilizând astfel un raţionament extrem
de simplu şi anume:
• fiecărui activ i se atribuie o categorie de risc şi un scor;
• fiecărei datorii i se atribuie o categorie de risc şi un scor;
Se construieşte astfel funcţia scor pentru risc. Valorile funcţiei scor a riscului sunt foarte interesante, ca
şi distribuţia de probabilitate a acestuia.
Aşdar, metoda MGDR va sta la baza consolidării culturii de alarmare a riscului în întreprinderile
industriale, fiind o metodă rapidă de diagnosticare a sursei de provenienţă a riscului
11. Responsabilitatea corporativă eco-sociala prin auditul de mediu

Auditul de mediu a fost promovat de catre companiile de multinationale care au aplicat proceduri
specifice atat la nivel corporativ, cat si orizontal, la nivelul filialelor din alte state decat cel de origine,
confruntandu-se cu reglementari diferite, in functie de politicile aplicate de statele in care si-au creat structuri
operationale si functionale.
Pe masura dezvoltarii procedurilor de auditare a mediului si odata cu manifestarea evidenta a crizelor
socio-economice si de mediu s-a largit sfera de aplicare pe verticala , prin solicitarea de certificate ,,verzi”
tuturor partenerilor de faceri implicate in procesul de furnizare de bunuri si servicii incorporate in procesele
finale ale companiilor multinationale.
La nivel mondial, auditul de mediu a devenit un instrument important pt. crearea de avantaje competitive
entitatilor care il organizeaza, manifestate prin: identificarea unor pite potentiale, beneficii pt. stakeholderi
interni si externi, castiguri sustenabile, economii financiare, imbunatatirea imaginii publice a entitatii etc.
Auditul se efectueaza in contextual unei filosofii de auditare, cu respectarea normelor de etica si prin
constructia, acceptarea si impementarea unor proceduri specifice care sa ofere o opinie capabila sa asigure
stakeholderii in legatura cu aspectul supus verificarii..
Principiul integrarii auditului face ca toate formele de audit descries in literature de specialitate sa se
aplice si din perspective mediului inconjurator.
Auditul extern de mediu are ca obiectiv evaluarea conditiilor de mediu la nivel local, regional, national si
exprima opiniile intr-un raport privind situatia mediului.
Auditul intern de mediu se concentreaza, in principal pe doua directii:
- evaluarea impactului politicii promovate de entitate, printr-un studio systematic al activitatilor,
obiectivelor, serviciilor,practicilor cu impact asupra mediului;
- auditul sistemului de management, printr-o verificare a procedurilor si structurilor prin care politica de
mediu este condusa de catre entitate.
Organizatia Internationala a Inaltelor Institutii de Audit, prin grupul sau de lucru pe probleme de
auditare a mediului a identificat trei perspective ale auditului orientat pe probleme de mediu.Acestea sunt:
a) Auditul situatiilor financiare se concentreaza pe aspecte relevante in legatura cu mediul,ce au impact
asupra componentelor de detaliu ale acestora etc.).
b) Auditul de conformitate in legatura cu mediul este in masura sa ofere garantii ca activitatile
organizate la nivelul supus auditarii sunt in concordanta cu legile, standardele si politicile de mediu.
c) Auditarea performantei de mediu include certificari referitoare la indicatori de eco-
performanta, correct regasiti in performanta globala a entitatii si programele de mediu conduse in mod
economic, efficient si eficace.
Aplicarea auditului de mediu activitatilor unei entitati se face in parallel cu modul in care respective
entitate utilizeaza auditul entitatii.In dorinta de asumare a procesului imbunatatirii permanente, entitatile care se
bazeaza pe auditul calitatii au garantia ca aprecierea calitatii se face constat, iar in cazul semnalarii unor defecte
de produs sau deficiente in activitate sunt luate masurile corrective adecvate.
12. Stabilirea materialitatii

Materialitatea, potrivit standardelor este definite ca: ,, o expresie a semnificatiei sau importantei relative
a unui aspect particular al situatiei financiare luate in ansamblu. Auditorii stabilesc materialitatea in functie de
valoare, dar o pot determina si in functie de natura inerenta sau caracteristicile unui element sau grupuri de
elemente.
De regula, auditorul stabileste un nivel al materialitatii pt. fiecare grup de situatii financiare, exprimat
sub forma unei valori numerice.Evaluarea nivelului materialitatii de catre auditor constituie o problema care
solicita exercitarea rationamentului professional la acestuia.Auditorul utilizeaza ca baza pt.determinarea
materialitatii cea mai semnificativa sau cea mai importanta cifra (valoare) din situatiile financiare.
Materialitatea poate fi definite in trei moduri:
1. Materialitatea prin valoare
In examinarea situatiilor financiare, cand se stabileste materialitatea prin valoare, nivelul acesteia trebuie
sa fie corelat cu cel mai important element din cadrul acestora.
Pt. stabilirea materialitatii prin valoare, auditorul trebuie sa determine nivelul cel mai mare al erorilor pe
care acesta îl poate accepta, considerat individual sau luat impreuna cu alte erori din cadrul populatiei.Nivelul
materialitatii prin valoare este stabilit la inceputul auditului si va fi considerat ca un reper pe parcursul efectuarii
acestuia, auditorii trebuind sa ia in considerare un sir intreg de valori pt. m,aterialitate sis a justifice nivelul ales
al acesteia.
2. Materialitatea prin natura
In etapa planificarii, auditorii trebuie sa incerce sa anticipeze toate circumstantele care ar putea fi
materiale prin natura sau context, cu scopul de a selecta cele mai eficiente proceduri de audit.
Pt. auditori este mult mai usor sa aprecieze erorile materiale dupa natural or. Avand in vedere aspecte
specifice despre care se cunoaste ca utilizatorii situatiilor financiare vor fi interesati intr-o masura mai mare, fapt
ce impune un grad ridicat de acuratete privind unele parti ale situatiilor financiare cat si situatiile financiare
anuale in ansamblu.
Exemple de aspecte de materialitate prin natura pot fi: salariul managerului general, situatia fluxurilor
de trezorerie, platile speciale, pierderile financiare,s.a.
3. Materialitatea prin context
Materialitatea prin context este mai greu de evaluat in etapa de planificare.
De asemenea auditorul poate stabili un nivel mai redus al materialitatii pt.situatiile financiare sau grupuri
de situatii financiare, daca o posibila eroare poate fi importanta datorita circumstantelor..
O eroare sau o misiune poate fi materiala (semnificativa) dactorita contextului sau circumstantelor in
care apar si tocmai datorita efectului pe care il au asupra unor puncte cheie din situatiile financiare.In acest sens
se exemplifica:
a) transformarea unui profit in pirdere sau invers;
b) schimbarea unei tendinte din situatiile financiare, in general, sau pt. anumite articole;
c) marirea artificiala a pirderilor peste limitele reglementate si prezentarea lor ca atare in situatiile
financiare.
Auditorul trebuie sa fie atent la cauzele posibile ale materialitatii prin natura sau prin context, deoarece
acestea se vor trata drept cazuri speciale in cadrul misiunii de audit, particularitatea lor facand dificila trasarea
unor reguli generale.
13. Procesul de esalonare in audit

Auditorul trebuie sa indeplineasca misiunea de audit intr-o astfel de maniera incat sa poata oferii o
asigurare rezonabila in timp ce costurile obtinerii unei asfel de asigurari sa fie reduse la un nivel
acceptabil.Asfel, in procesul de colectare a probelor de audit, auditorul trebuie sa actioneze cu eficienta si
professionalism.
Pentru aceasta, auditorul trebuie sa adune probe de audit, dar pt. punerea in practica a acestora nu este
posibil si nici efficient sa se examineze fiecare element.
Esantionarea in audit reprezinta aplicarea unor proceduri de audit asupra unei parti din totalul populatiei
supuse auditarii, pt. obtinerea probelor de audit sigure, care sa caracterizeze intreaga populatie.
Daca esantionul a fost ales in mod corespunzator, atunci concluziile de audit se vor putea extinde asupra
intregii populatii, astfel ele vor fi valabile numai in cadrul esantionului ales.
In general, testele de audit se pot aplica fie asupra tuturor elementelor populatiei, fie asupra unor
esantioane, asfel:
- toate elementele care compun populatia. Se poate aplica in cazul unei populatii de dimensiuni mici.
- un esantion nereprezentativ.Se poate aplica acolo unde auditorul cunoaste particularitatile populatiei
care va fi testate
- un esantion reprezentativ este acel esantion care are caracteristici similare pt. elementele din intreaga
populatie.
Exista doua abordari generale ale esantionarii in audit:esantionarea statistica si esantionarea nestatistica.
Esantionarea statistica foloseste legea probabilitatii pt. selectarea si evaluarea rezultatelor unui
esantion de audit.Aceasta presupune sewlectarea grupului de elemente care urmeaza a fi verificate, prin
aplicarea unor formule matematice specifice, fapt ce va permite auditorului sa obtina o concluzie valabila pt.
intreaga populatie din care s-a extras esantionul.
Avantajul principal al folosirii esantionarii statistice consta in faptul ca ajuta auditorul sa extraga
esantioane eficiente, sa stabileasca daca dovezile obtinute sunt suficiente si sa cuantifice riscul de esantionare.
Esantionarea nestatistica se bazeaza mai ales pe rationamentul professional al auditorilor, fara a folosi
teoria statistica pt. masurarea riscului de esantionare.
Rezultatele nu se vor extrapola asupra intregii populatii intrucat esantionul selectat nu este reprezentativ.
Esantioanele pot fi selectate prin metode statistice sau nestatistice.
Esantionarea statistica poate fi definite, ca fiind procedura de esantionare, ce foloseste legile
probabilitatii pt. masurarea riscului de esantionare si care, de obicei este prezentat in cadrul procesului de
esantionare.
Metodele cele mai frecvent utilizate sunt:selectia aleatorie simpla (RANDOM) si selectia sistematica pe
baza de unitati monetare (MUS)
a) selectia aleatoare simpla – este o metoda de selectie in care fiecare element al populatiei are sanse
egale de a fi selectat.
b) selectia sistematica (MUS) – aceasta metoda presupune selectia in mod aleatoriu a unui element sau
doua din esantion, dupa care, prin adaugarea intervalului mediu de esantionare se vor selecta si celelalte
elemente.
Indiferent dacă este realizată după metode statistice sau nestatistice, eşantionarea în cadrul procesului
de audit cuprinde următoarele etape: 1) planificarea şi proiectarea eşantioanelor; 2) determinarea dimensiunii
eşantionului; 3) testarea elementelor selectate cuprinse în eşantion; 4) evaluarea rezultatelor.
Atunci când planifică şi proiectează eşantioanele, auditorul trebuie să se asigure că acestea vor contribui
la realizarea obiectivelor auditului. Unii dintre factorii ce trebuie avuţi în vedere când se planifică şi se
proiectează eşantioanele, sunt: a) obiectivele testului de audit; b) populaţia din care vor fi extrase eşantioanele;
c) posibilitatea folosirii stratificării.
Când determină dimensiunea eşantionului, auditorul trebuie să ia în considerare riscul de eşantionare,
cantitatea admisibilă de erori şi gradul în care sunt anticipate erorile.
Riscul de eşantionare se referă la posibilitatea ca un eşantion extras să nu fie reprezentativ pentru
întreaga populaţie.
Eroarea admisibilă (tolerabilă) reprezintă cantitatea maximă de erori din populaţie pe care auditorul este
dispus să o accepte, Iară a afecta îndeplinirea obiectivelor de audit.
Determinarea erorii anticipate presupune luare în considerare a unor elemente cum ar fi: erori
identificare în auditurile anterioare, modificări în procedurile entităţii sau probe rezultate din evaluarea
controlului intern.
Auditorul va aplica proceduri de audit relevante asupra fiecărui element selectat nu este potrivit pentru
aplicarea procedurilor de audit, atunci procedura se poate aplica asupra unui alt element (care este selectat din
nou).
Scopul eşantionării este acela ca în urma testării eşantioanelor extrase, auditorii să formuleze o concluzie
în legătură cu erorile din întreaga populaţie.
Orice erori posibile detectate în eşantion trebuie analizate pentru a determina dacă sunt de actualitate.
14. Probe si teste de audit

Termenul ,,probe de audit” reprezinta informatiile obtinute de catre auditor pt. a trage concluziile pe care
se va baza opinia de audit.Probele de audit vor cuprinde documentele primare si inregistrarile contabile ce stau
la baza situatiilor financiare corroborate cu informatii din alte surse
,,Testele de control” reprezinta testele efectuate pt. a obtine probele de audit privind proiectarea adecvata
si respective modul efectiv de functionare a sistemului contabil si a celui de control intern.
Procedurile de fond reprezinta testele efectuate pt. a obtine probe de audit in scopul detectarii erorilor
semnificative din situatiile financiare si sunt de doua tipuri:
a) teste de detaliu ale tranzactiilor si soldurilor
b) proceduri analitice
Tipuri de probe de audit
a) Din punct de vedere al sursei, probele de audit pot fi:
- obtinute de auditor
- obtinute de terte parti
- obtinute de la entitatea auditata.
b) din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:
- documentare
- vizuale
- verbale
Cerintele probelor de audit:
Competenta – Proba de audit este competenta atunci cand este suficienta din punct de vedere cantitativ
si adecvata din punct de vedere calitativ
Caracterul relevant – Proba de audit relevanta este acea informatie caracterizata prin pertinenta, in
sensul ca sustine elocvent constatarile auditorului.
Caracterul rezonabil – Proba de audit rezonabila reprezinta informatia care din punct de vedere al
costului obtinerii, comparat cu relevanta ei se dovedeste a fi economica, eficienta si eficace. Proba de audit este
eficienta atunci cand metodele de aplicare pt. obtinerea ei au fost rentabile si eficiente, cand scopurile pt. care a
fost produsa sustin constatarile.
Tehnici de obtinere a probelor de audit
Procedurile de fond iau forma unor metode (tehnici) specifice de obtinere a probelor de audit, cum ar fi:
inspectia, observarea, investigarea, confirmarea si calculul.
Inspectia consta in examinarea inregistrarilor, a documentelor sau a imobilizarilor corporale.Inspectia
inregistrarilor si a documentelor furnizeaza probe de audit al caror grad de incredere difera in functie de natura
si sursa lor,precum si de eficacitatea controalelor interne asupra procesarii acestora.
Observarea consta in urmarirea unui process sau a unei proceduri realizate de catre altii, ca de exemplu
urmarirea modului in care sunt numerate articolele cu ocazia efectuarii inventarului de catre personalul entitatii
auditate,
Intervievarea consta in obtinerea informatiilor de la persoanele care le detin, fie din interiorul entitatii,
fie din afara acesteia.Intervievarea poate lua forma unor intrebari adresate in scris tertilor sau unor intrebari
adresate verbal persoanelor din interiorul entitatii.In urma intervievarii, auditorul poate obtine informatii pe care
nu le detinea anterior sau informatii care se coroboreaza cu probele de audit.
Confirmarea consta in raspunsul la o intervievare pt. a corobora informatiile continute in inregistrarile
contabile.De exemplu, auditorul obtine confirmarea directa a sumelor de incasat prin consultarea debitorilor.
Calculul consta in verificarea acuratetei matematice a documentelor primare si a inregistrarilor contabile
sau a altor calcule.
15. Concluziile auditului si raportul de audit

Dupa terminarea tuturor procedurilor de audit auditorul trebuie sa elaboreze concluzia conform careia
situatiile financiare sunt prezentate sau nu in conformitate cu cadrul general de raportare financiara. Asfel,
auditorul trebuie sa decida daca s-au acumulat suficiente probe de audit pt. a formula concluzia care sta la baza
exprimarii opiniei raportului de audit..Pt. acuratetea concluziilor finale auditorii pot utiliza: listele de verificare a
documentelor de lucru; observatiile finale si intilnirile cu clientul; revizuirea generala a situatiilor financiare;
lista de verificare a finalizarii misiunii; chestionarul de sfarsit de misiune; chestionarul de evenimente ulterioare
incheierii exercitiului.
Raportul de audit reprezinta etapa finala a unei misiuni de audit.In acest document se prezinta
concluziile finale urmare a examinarii informatiilor financiare ale unei entitati.Forma si continutul raportului de
audit emis sunt prevazute in Standardul International de Audit 700 ,, Formularea unei opinii si raportarea cu
privire la situatiile financiare”, care trateaza responsabilitatea auditorului de a formula o opinie cu privire la
situatiile financiare.
Structura unui raport de audit prezinta o serie de elemente de baza:
a) partea de identificare, care contine Titlul raportului si cui se adreseaza respective adresantul
(destinatarul);
b) paragraful introductive – contine probleme legate de identificarea situatiilor financiare supuse auditului
si declaratiile de asumare a responsabilitatilor, atat pt. conducerea intreprinderii cat si pt. auditor;
c) o descriere a responsabilitatii conducerii pt. intocmirea situatiilor financiare;
d) descriere a responsabilitatii auditorului de a exprima o opinie asupra situatiilor financiare si al
domeniului de aplicare a auditului care trebuie sa cuprinda: o referire la Standardul International de
Audit si la lege si o descriere a unui audit in conformitate cu aceste standarde.
e) Un paragrapf de opinie care sa contina o exprimare a opiniei cu privire la situatiile financiaresi o referire
la cadrul general de raportare financiara aplicabil utilizat pt intocmirea situatiilor financiare;
f) Partea finala unde se prezinta in mos obligatoriu data de intocmire a raportului si semnatura auditorului.
In raport auditorul va prezenta si o declaratie a sa asupra faptului ca auditul confera o baza rezonabila
pt. exprimarea opiniei.
Raportul de audit trebuie sa exprime in mod clar opinia auditorului referitoare la situatiile financiare (cel
mai consistent paragraph al raportului). Foarte important este ca auditorul sa dateze raportul de audit cu data la
care s-a incheiat auditul- ea marcheaza momentul pana la care auditorul a examinat toate operatiile si
tranzactiile reflectate in situatiile financiare.
In ceea ce priveste exprimarea opiniei auditorului, in practica se cunosc urmatoarele tipuri de exprimari:
- opinie fara rezerve
- opinie cu rezerve (auditorul concluzioneaza ca denaturarile sunt semnificative dar nu permanente sau nu
este capabil sa obtina probe de audit suficiente si adecvate pe care sa isi fundamenteze opinia);
- opinie contrara (dupa obtinerea probelor de audit suficiente si adecvate concluziuoneaza ca denaturarile
individuale sau cumulate sunt atat semnificative cat si permanente);
- imposibilitatea de a exprima o opinie (atunci cand desi obtine probe de audit suficiernte si adecvate nu
este posibil sa isi formuleze o opinie asupra situatiilor financiare din cauza incertitudinii)
Dacă auditorul consideră necesar să atragă atenţia utilizatorilor asupra unui aspect prezentat sau descris în
situaţiile financiare care, potrivit raţionamentului auditorului, este atât de important încât este fundamental
pentru înţelegerea de către utilizatori a situaţiilor financiare, el trebuie să includă un Paragraf de Observaţii în
raportul auditorului, cu condiţia să fi obţinut suficiente probe adecvate de audit din care să reiasă că aspectul nu
este denaturat, în mod semnificativ, în situaţiile financiare. Un astfel de paragraf trebuie să facă referire exclusiv
la informaţiile prezentate sau descrise în situaţiile financiare.
Dacă auditorul consideră necesar să comunice un aspect, altul decât cele care sunt prezentate sau descrise
în situaţiile financiare care, potrivit raţionamentului auditorului, este relevant pentru înţelegerea de către
utilizatori a auditului, a responsabilităţilor auditorului sau a raportului auditorului şi care nu este interzis prin
lege sau reglementări, el trebuie să facă acest lucru într-un paragraf din raportul auditorului, cu titlul „Alte
Aspecte”, sau cu un alt titlu adecvat. Auditorul trebuie să includă acest paragraf imediat după Paragraful în care
este exprimată Opinia şi după orice Paragraf de Observaţii, sau în altă parte din raportul auditorului, dacă
conţinutul Paragrafului Explicativ este relevant pentru secţiunea Alte Responsabilităţi de Raportare.