P. 1
Geografia Mediului

Geografia Mediului

|Views: 12,204|Likes:
Published by velica

More info:

Published by: velica on Mar 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/07/2013

pdf

text

original

Sections

  • 1. NOŢIUNI GENERALE
  • 1.1. Termeni care definesc mediul
  • 1.2. Ecologie, Geoecologie şi Geografia mediului
  • 2. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ABORDAT CA SISTEM
  • 3. COMPONENTELE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
  • 3.1. Componentele fizice naturale (componente abiotice)2
  • 3.2. Componentele biotice
  • 3.3. Componentele sociale
  • 3.4. Tipuri de relaţii între componentele mediului înconjurător
  • 4. FUNCŢIONALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
  • 4.1. Circuitul energiei în mediu
  • 4.2. Circuitele biogeochimice ale materiei
  • 4.3. Funcţionalitate, disfuncţionalitate, echilibru şi dezechilibru
  • 4.4. Calitatea mediului înconjurător
  • 4.5. Limite de toleranţă ale geosistemelor
  • 4.6. Stress şi impact în mediu
  • 4.7. Hazard, risc şi vulnerabilitate
  • 5. DETERIORAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
  • 5.1. Fenomene naturale extreme4
  • 5.2. Activitatea antropică şi deteriorarea mediului
  • 1. DATE GENERALE
  • 1.1. Definiţie şi termeni
  • 1.2. Clasificarea poluanţilor şi a surselor de poluare
  • 1.3. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură
  • 1.4. Concentrarea poluanţilor în organismele biologice şi la om
  • 2. POLUAREA ATMOSFEREI
  • 2.1. Poluarea fizică a atmosferei
  • 2.2. Poluarea chimică a atmosferei
  • 2.3. Poluarea biologică a atmosferei
  • 2.4. Autoepurarea atmosferei
  • 2.5. Poluarea aerului în România
  • 3. POLUAREA HIDROSFEREI
  • 3.1. Poluarea apelor de suprafaţă
  • 3.2. Poluarea apelor subterane
  • 3.3. Alte efecte produse de poluarea apelor
  • 3.4. Autoepurarea apelor

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE, GEOGRAFIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

GEOGRAFIA MEDIULUI
Lect.univ.dr. Ioan Marinescu

SUPORT DE CURS ANUL III - SEM. I

AN UNIVERSITAR 2008-2009

1

1. NOŢIUNI GENERALE 1.1. Termeni care definesc mediul 1.2. Ecologie, Geoecologie şi Geografia mediului 2. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ABORDAT CA SISTEM 3. COMPONENTELE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 3.1. Componentele fizice naturale (componente abiotice) 3.2. Componentele biotice 3.3. Componentele sociale 3.4. Tipuri de relaţii între componentele mediului înconjurător 4. FUNCŢIONALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 4.1. Circuitul energiei în mediu 4.2. Circuitele biogeochimice ale materiei 4.3. Funcţionalitate, disfuncţionalitate, echilibru şi dezechilibru 4.4. Calitatea mediului înconjurător 4.5. Limite de toleranţă ale geosistemelor 4.6. Stress şi impact în mediu 4.7. Hazard, risc şi vulnerabilitate 5. DETERIORAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 5.1. Fenomene naturale extreme 5.2. Activitatea antropică şi deteriorarea mediului GEOGRAFIA MEDIULUI POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI PARTEA GENERALĂ 1. DATE GENERALE 1.1. Definiţie şi termeni 1.2. Clasificarea poluanţilor şi a surselor de poluare 1.3. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură 1.4. Concentrarea poluanţilor în organismele biologice şi la om 2. POLUAREA ATMOSFEREI 2.1. Poluarea fizică a atmosferei 2.2. Poluarea chimică a atmosferei 2.3. Poluarea biologică a atmosferei 2.4. Autoepurarea atmosferei 2.5. Poluarea aerului în România 3. POLUAREA HIDROSFEREI 3.1. Poluarea apelor de suprafaţă 3.2. Poluarea apelor subterane 3.3. Alte efecte produse de poluarea apelor 3.4. Autoepurarea apelor
2

4
4 5

6 7
8 8 9 9

10
10 11 14 15 15 15 16

16
16 18

24 24 24 24
24 25 26 26

27
27 28 29 30 30

30
31 32 33 33

3.5. Tehnici de depoluare a apelor 3.6. Poluarea apelor în România 4. POLUAREA SOLULUI 4.1. Poluarea cu pulberi radioactive 4.2. Poluarea chimică 4.3. Poluarea biologică 5. POLUAREA CU DEŞEURI 5.1. Categorii de deşeuri 5.2. Managementul deşeurilor 5.3 Reutilizarea sau reciclarea deşeurilor 6. POLUAREA PRIN ACCIDENTE TEHNOLOGICE 7. POLUAREA REGIONALĂ, TRANSFRONTALIERĂ ŞI GLOBALĂ 8. FENOMENE METEOROLOGICE PROVOCATE DE POLUARE 8.1. Deteriorarea stratului de ozon 8.2. Smogul fotochimic 8.3. Ploile acide 8.4. Intensificarea efectului de seră 9. MONITORINGUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 9.1. Monitoringul calităţii mediului (supravegherea calităţii mediului). 9.2. Sisteme de supraveghere a poluării mediului 9.3. Supravegherea poluării mediului în România 9.4. Evaluarea impactului ecologic 9.5. Protecţia mediului Bibliografie

33 33

34
34 34 35

35
35 36 37

37 37 38
38 39 39 40

40
40 41 41 41 42

43

3

Obiectivele cursului: Înţelegerea relaţiei om-mediu înconjurător, la nivelul local, regional şi global prin analiza calităţii factorilor de mediu. Cunoaşterea organizării biosferei la nivelul tipurilor de mediu, limitelor, capacităţii de suport şi echilibrul energetic al ecosistemului. Analiza calităţii mediului şi protecţia mediului în contextul dezvoltarii durabile

1. NOŢIUNI GENERALE
Studierea integrată a geosferelor debutează abia în secolul XIX dar dezvoltarea unei ştiinţe a mediului de sine stătătoare devine posibilă abia după un secol, după elaborarea teoriei sistemului şi după ce se acceptă ideea că Terra este un sistem care integrează trei componente majore: abiotice, biotice şi sociale, între care există relaţii puternice de întrepătrundere.

1.1. Termeni care definesc mediul
Ceea ce ne înconjoară (mediul înconjurător) reprezintă rezultatul unei evoluţii de aproape 4 miliarde de ani. În faza iniţială, cea de constituire a Terrei, au existat numai componente fizice (abiotice) ale mediului, considerate componente primare (rocă, apă, aer), pe seama cărora s-au dezvoltat componentele biotice (plante, animale), solurile şi omul (componenta socială), acestea fiind considerate componente secundare, deci derivate din primele. Toate aceste componente, aflate în relaţii complexe de interacţiune, alcătuiesc mediul înconjurător. Environament este echivalentul străin, folosit frecvent şi în România. Într-o accepţiune generală, prin mediu înconjurător se înţelege ansamblul spaţiotemporal al factorilor naturali şi ai celor rezultaţi în urma activităţii umane, aflaţi în relaţii de interdependenţă, care influenţează echilibrul ecologic şi determină apariţia unor noi condiţii de mediu care, la rândul lor, influenţează funcţionarea sistemelor biologice şi sociale. Caracteristicile iniţiale ale mediului sunt astfel modificate, iar noului sistem îi sunt caracteristice structuri şi funcţionalităţi noi. Ştiinţa contemporană foloseşte termeni diferiţi care definesc mediul. – Mediu Geografic este noţiunea cea mai cuprinzătoare, fiind definit ca “spaţiu natural sau amenajat ce înconjoară fiinţele şi societatea umană, asupra căruia ea acţionează şi ale cărui componente (climatice, biologice, hidrologice, edafice, economice, politice, psihosociologice etc.) au repercusiuni asupra stării şi comportamentului grupurilor umane”1. Mediul geografic analizat la scară globală, regională sau locală este obiectul de studiu al Geografiei. – Mediu natural: totalitatea factorilor naturali aflaţi în relaţii de interdependenţă şi întro stare de echilibru dinamic, cuprinzând apa, aerul, roca şi solul, relieful şi subsolul, şi care determină condiţiile de viaţă pentru vegetaţie, animale şi om. Este un sistem natural complex în continuă transformare, cu două dimensiuni distincte: una temporală şi alta spaţială. Este considerat natural mediul în care predomină elementele care nu au suferit modificări antropice (pădurea ecuatorială primară, o insulă nelocuită, taigaua siberiană, lacurile glaciare etc.). – Mediu antropizat: rezultanta interferenţei activităţii umane cu mediul natural, acesta din urmă păstrând unele caracteristici iniţiale. Bivalenţa activităţii umane se manifestă în doua direcţii antagoniste: distrugerea unor elemente ale mediului natural, dar şi crearea unui mediu nou. Se naşte astfel a treia dimensiune a mediului şi anume mediul social, specific fiecărei societăţi.
1

Geografia de la A la Z, 1997 4

– Mediu antropic: mediu în care componentele naturale iniţiale au fost înlocuite în cea mai mare parte în urma activităţii umane. şi care va evolua după legi încă insuficient cunoscute. cele din urmă conturându-şi o latură ecologică proprie. adaptate necesităţilor vieţii omului (medii urbane. de transport. industrial).2. Exploatarea. Geoecologie şi Geografia mediului Tot ce ne înconjoară este alcătuit din două componente majore. taiga. 1987). Ecologie. sistemele complexe de transport. Aproape nu mai există ecosisteme în care activitatea umană să nu fi determinat o reacţie. rurale. dezvoltarea unor uriaşe capacităţi de producţie industrială şi agricolă. prin studierea potenţialului ecologic al mediului. Biosfera primară este puternic transformată. industriale. ca instrument de conservare dirijată a mediului (Roşu şi Ungureanu. Analiza porneşte de la mediu către vieţuitoare. Ecologia. • evaluarea stării şi calităţii mediului. deci se bazează pe identificarea şi analiza arealelor geografice specifice anumitor organisme. Obiectivele principale ale Geografiei mediului sunt (Mac. Geografia mediului înconjurator se delimitează de ecologia tradiţională. Interacţiunea permanentă dintre acestea determină starea mediului la un moment dat. toate condiţiile lor de existenţă”. de către Geologie şi Geografie. Aproape fără excepţie. concentraţiile masive ale populaţiei în centre urbane. definită de Haeckel (1866). înţelegând prin aceasta. dar influenţa activităţii antropice este minimalizată. “ştiinţa relaţiilor organismelor cu mediul lor. uneori iraţională a resurselor naturale. 1. – Geosistem: orice unitate teritorială pe care relaţiile dintre elementele geografice care o compun îi dau o structură şi o funcţionalitate distincte. cărora le sunt proprii un peisaj. Mecanismele de adaptare ale unor reprezentanţi ai biosferei la noile condiţii sunt deseori depăşite. Ritmul în care omul a intervenit în mediu a fost puternic accelerat mai ales în secolul trecut. toate acestea sunt însoţite de grave dezechilibre ale mediului. vieţuitoarele au fost studiate de către Biologie. Întrebări de verificare 5 . 1977). marchează un salt important în cunoaşterea relaţiilor dintre lumea vie şi mediul fizic. peisaj urban. 2003): • cunoaşterea structurii şi funcţionalităţii mediului. una naturală şi alta antropică. ierarhizate în timp şi spaţiu geografic. alta decât cea naturală. în sens larg. astăzi nu se mai poate vorbi despre un mediu natural nemodificat deoarece activitatea umană a indus (direct sau indirect) transformări în cele mai retrase regiuni ale Terrei. conturându-se ca o disciplină geografică a organizării teritoriului. – Peisaj: Spaţiu unitar în care câteva componente ale mediului geografic dau nota caracteristică (peisaj glaciar. Apariţia unei noi ştiinţe. agricole). • prognoza şi proiectarea mediului înconjurător. factorii şi procesele din mediu care determină modificări ale lumii vii. un potenţial energetic şi o productivitate biologică (Roşu. Geografia mediului înconjurator răspunde necesităţilor de analiză globală. Se produc astfel grave dezechilibre ecologice. Geoecologia studiază natura relaţiilor mediului cu vieţuitoarele. rezultând sisteme funcţionale noi. transformări adesea ireversibile care se reflectă în final prin pierderi umane şi pagube materiale. Între ştiinţele naturii şi cele umane şi sociale a apărut o zonă largă de interferenţe. Se apreciază că modificările generate de activitatea umană vor transforma treptat biosfera într-un sistem radical modificat. iar elementele fizice ale mediului. savană. Iniţial. deşertic. În acest mod. care poate fi denumit biotehnosferă. nu numai a celui natural ci şi a celui transformat de om şi integrează în mediu omul şi activităţile sale socioproductive.

Din acest unghi se disting trei tipuri de sisteme: • Sisteme izolate. • cea a unui ansamblu alcătuit din subsisteme în interacţiune unul cu altul. orice sistem trebuie să aibă o structură ierarhizată.2. un sistem se autoorganizează şi prin aceasta se dezvoltă. Caracteristicile generale ale sistemelor Mediul înconjurător este organizat în întreguri succesive de elemente aflate în legături reciproce. în care temperatura se păstrează constantă la infinit este un sistem izolat. dar dependent de funcţionalitate. cărora le este caracteristic schimbul permanent de materie. suport al reliefului. deci în interrelaţie (un bazin hidrografic include o anume alcătuire geologică. în ipoteza absenţei oricărei influenţe exterioare. Ierarhizarea internă a componentelor este completată de integrarea unui sistem în câmpul de acţiune al altui sistem (suprasistem sau subsistem). energie şi informaţie. energie sau de informaţie cu sistemele vecine. Independent de structură. Exemplul clasic este cel al unui vas ermetic care conţine apă caldă şi care cedează energie calorică mediului învecinat. Care sunt obiectivele de studiu ale Geografiei mediului ? 2. prin prisma schimbului permanent de materie. • Sisteme închise în care există schimb de energie numai cu sistemul superior. a căror interdependenţă îi asigură coerenţa. c. Orice sistem se dezvoltă în afara spaţiului în care funcţionează. Ce elemente diferenţiază mediul natural de mediul înconjurător ? 2. 2. Un termos ermetic. exceptând aportul de pulberi şi meteoriţi şi migrarea gazelor atmosferice spre spaţiul cosmic din partea superioară a atmosferei. Conform teoriei sistemice. practic inexistente în natură. Evoluţia sistemului. o funcţionalitate şi o evoluţie permanentă. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ABORDAT CA SISTEM Astăzi mediul înconjurător este abordat cu ajutorul teoriei sistemelor care concepe obiectele în mişcare. energie şi informaţie în ambele sensuri şi în care se încadrează toate sistemele din natură. dar şi din succesiunea în timp a proceselor (evenimentelor). • cea a unui ansamblu supus la modificări mai mult sau mai puţin profunde în timp. Sunt necesare pentru studierea matematică a transformărilor energiei. Structura sistemului rezultă din organizarea şi distribuţia spaţială a componentelor. • Sisteme deschise. capacitate subordonată funcţionalităţii de ansamblu. caracterizate prin absenţa oricărui schimb de materie. spaţiu cu care interrelaţionează (substanţă. Un asemenea sistem este considerat a fi Terra care are în esenţă numai schimburi energetice cu sistemul planetar în care se încadrează.1.1. a. Funcţionalitatea sistemului decurge din capacitatea funcţională a componentelor. care însă îi conservă caracterul permanent. energie. Care sunt elementele integrate într-un geosistem ? 3. Structura poate fi descrisă prin caracteristici cantitative. Sistemul este constituit dintr-un complex de elemente care interacţionează între ele. 2. dar care funcţionează ca un ansamblu. le studiază în interdependenţă. schimburile cu acesta asigurându-i autonomia. pe care se dispun asociaţii vegetale sau animale dependente de factorii 6 . Principiile fundamentale ale teoriei sistemelor Teoria sistemică are la baza trei idei fundamentale: • cea a unui ansamblu de factori aflaţi în raport reciproc cu mediul. b. calitative şi relaţionale (relaţiile reciproce dintre componente). informaţie). deci sisteme teoretice.

astfel încât variabilele de ieşire să fie relativ constante pentru un moment dat. Verificare 1. Modificarea variabilelor de intrare în sistem. determină o diversitate de combinaţii între acestea. Pentru un anume teritoriu. cât şi cu sistemul superior. Componentele unui sistem nu se contopesc până la omogenizare. toate acestea dau structura bazinului hidrografic. fiecare componentă a mediului este organizată ca un subsistem a cărui funcţionare este o parte din funcţionarea ansamblului. determinate de relaţiile cu celelalte componente. Feed-back-ul negativ determină diminuarea variabilelor de intrare şi conservarea valorilor variabilelor de ieşire. componentele îşi pierd individualitatea. Cum funcţionează conexiunea inversă (feed-back) într-un geosistem ? 3. nivelul lui de organizare. pentru construcţii etc. COMPONENTELE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 7 .climatici. scurgerea de suprafaţă şi subterană. Care sunt trăsăturile generale ale sistemelor. la rândul său. – Ierarhizarea. dar amplifică variabilele de ieşire şi determină apariţia altor calităţi ale sistemului. Feed-back-ul pozitiv conservă variabilele de intrare. proprii şi geosistemelor ? 3. având ca reper temporal scara geocronologică. iar prin aceasta asigură stabilitatea sistemului. reglează cantitatea de precipitaţii infiltrate. în care fiecare componentă are un aport propriu în funcţionarea bazinului: roca răspunde diferit la procesele tectonice sau la cele denudaţionele. – Autoreglarea şi conexiunea inversă (feed-back). şi ierarhizare). caracterizează şi mediul înconjurător organizat ca geosistem: – Integralitatea. Prin mecanismele feedback-ului se realizează autoreglarea sistemului. deci şi în geosisteme. Structura unui sistem nu reprezintă suma părţilor componente. calitatea şi proporţia componentelor dau gama infinită de sisteme bazinale. Fiecare componentă va dobîndi atribute noi. – Caracterul informaţional. – Echilibrul dinamic este realizat datorită tendinţei permanente de echilibrare funcţională între componentele sistemului. prin aceasta îşi reglează mecanismele funcţionale care îi asigură stabilitatea şi dezvoltarea. cu un grad mai complex de organizare. Care sunt principiile fundamentale ale teoriei sistemelor ? 2. dar şi un stoc de informaţii care provin din sistemele anterioare din care acesta a evoluat. – Caracterul istoric (evoluţia în timp). Impulsurile informaţionale sunt cele care determină sensul probabil de evoluţie a geosistemului. este suport pentru vegetaţie. dar modul în care ele sunt asamblate. Starea de moment a unui geosistem conţine informaţia care îl defineşte. Un bazin hidrografic este compus din elemente precise. ci interacţionează atât între ele. Starea actuală a unui geosistem este rezultatul unei evoluţii în timp care poate fi descifrată. În sistemele deschise. deoarece o parte dintre transformările suferite este “memorată” de structurile fosile sau relicte ale unor componente. contribuie la pedogeneză. a sistemului. Orice sistem este compus din subsisteme şi face parte. Următoarele trăsături generale ale sistemelor. determină modificarea unor relaţii şi procese care vor tinde să intre în echilibru în funcţie de noile condiţii. preluate şi prelucrate de către acesta şi variabilele de ieşire. Diversitatea elementelor pe care le integrează un sistem. dintr-un suprasistem. Intr-un sistem există variabile de intrare. – Autostabilitatea.

3. 3. alături de cea de urşi. specie. secundari (carnivore. La nivelul integrat biocenoză + biotop: ecosistem. care posedă un patrimoniu ereditar comun şi ocupă acelaşi punct din scoarţa terestră” (Stugren. 3. aer apă) în care trăiesc biocenozele. ansamblu sistemic generat de integrarea componentelor abiotice. Consumatorii pot fi primari (fitofage sau erbivore). (3) suport al vieţii. Analiza biosferei şi a relaţiilor acesteia cu componentele abiotice ale mediului se poate face la următoarele niveluri de organizare: 1. – Populaţii: „sisteme de indivizi din aceeaşi specie. de exemplu. sol. în care fiecare organism este o verigă. insecte etc.. Speciile care se hrănesc cu substanţă animală sau vegetală moartă sunt denumite saprofage. biocenoză (fitocenoză sau zoocenoză). Fondul de specii din care se compune biocenoza este determinat de condiţiile de viaţă existente în biotop.2. în timp şi spaţiu. consumatori şi descompunători. relieful şi solul. alcătuind lanţuri trofice sau reţele trofice. Acestea au trei niveluri de bază: producători. – Ecosistem: sistem complex alcătuit din totalitatea organismelor vii şi din mediul fizic în care acestea se dezvoltă şi cu care interacţionează.Nivelul fundamental de organizare a mediului îl constituie geosistemul. bacterii sau ciuperci) şi terţiari sau de vârf (specii care se hrănesc cu consumatorii secundari şi care nu sunt consumate de alte specii). – Biom: spaţiu geografic cu caracteristici unitare ale factorilor de mediu care cuprinde un complex de biotopuri şi biocenoze (exemplu: Podişul Transilvaniei cu ecosisteme acvatice şi terestre diverse). apa (în toate stările de agregare). Caracteristicile comune ale componentelor abiotice sunt: origine cosmică (exclusiv relieful şi solul). În Munţii Făgăraş coexistă populaţii de capră neagră. rozătoare. 1982). – Consumatori (organisme heterotrofe): specii care nu sunt capabile să transforme substanţele minerale şi se hrănesc cu substanţe organice vii sau moarte. La nivelul ansamblului condiţiilor naturale în care trăiesc organismele: biotop (habitat). La nivelul organismelor vii (plante şi animale): individ.1. mediu cu care se află într-o interacţiune continuă. 2 Structura şi funcţionarea acestor componente au fost studiate în cadrul unor discipline din anii anteriori 8 . (4) întrepătrunderea lor în forme variate. (2) prezenţă în cantitate finită. microorganismele consumatoare de metan. biom. populaţie. – Producători (organisme autotrofe): care transformă substanţa minerală în substanţă organică (plante cu clorofilă. biotice şi sociale. – Comunităţi (biocenoze): sisteme de populaţii de plante (fitocenoze) şi animale (zoocenoze) care trăiesc în acelaşi areal. Biosfera este rezultatul interacţiunii factorilor cosmici (radiaţia solară) şi tereştri şi se caracterizează printr-un înalt nivel de organizare a materiei. Componentele biotice Reprezintă totalitatea organismelor vegetale şi animale. ecosferă. Omul se găseşte în vârful lanţurilor trofice. fiind câmpul de interferenţă a energiilor din toate învelişurile Terrei. atmosfera. lupi. Componentele fizice naturale (componente abiotice)2 Includ substratul petrografic şi structural. 2. toţi ursii din Munţii Făgăraş alcătuiesc o populaţie. Ansamblul acestora alcătuieşte comunitatea faunistică sau zoocenoza faunistică a Munţilor Făgăraş. In cadrul biocenozelor substanţa organică are trasee bine definite. bacteriile care se hrănesc prin chemosinteză). deci mediul fizic (rocă. trece de la un organism la altul. – Ecosferă: Termen generic care înglobează totalitatea ecosistemelor de pe Pământ.

acele elemente care corespund cerinţelor sale. generaţi de către cei primari: temperatura. cicloane. se disting următoarele categorii de factori geoecologici: a) Factori periodici primari. Fiecare specie va alege în spaţiul finit în care se dezvoltă. • Relaţii între părţile unei componente majore a mediului. dar şi în societate. dinamica acestuia. Unele o influenţează puternic iar altele pot fi inactive. radiaţia solară. apa. Nu toate forţele din mediu au aceeaşi importanţă faţă de viaţă. sol etc. omul influenţează celelalte componente ale mediului înconjurător. Tipuri de relaţii între componentele mediului înconjurător Structura şi funcţionalitatea mediului înconjurător. putând fi definit în acest sens ca un ecosistem. 3. – forice. producând perturbări ale echilibrului dinamic dintre acestea. În cazul ecosistemelor.3. • Relaţii între componentele majore ale mediului (fizic. printr-un anumit potenţial pentru viaţă. geotermalismul. – falorice. varietatea şi dimensiunile comunităţilor biologice pe toate treptele de organizare. secete etc. aerul. biotic. Factorii ecologici susţin procesele ecologice care determină o anumita evoluţie a lumii vii de pe un teritoriu bine delimitat. ca urmare a acumulărilor de materie sau energie peste limita de echilibru: vânturile neperiodice. prin calitatea elementelor sale (aer. mişcarea de revoluţie). iraţional. c) Factorii neperiodici sau întâmplători. Se conturează în acest mod noţiunea de mediu eficient sau mediu specific. 3. uneori brutal. Componentele mediului care influenţează dezvoltarea organismelor vii poarta denumirea de factori de mediu care trebuie consideraţi în sens energetic. radiaţia cosmică. sistemul galactic). sunt determinate de relaţii simple sau complexe care se stabilesc între componente. introducând-o în circuitele biogeochimice. cele mai importante tipuri de relaţii sunt: – spaţiale. apă. Componentele sociale Omul este integrat în natură. adică aceia care stau la baza diferenţierii unităţilor teritoriale de mediu. Prin activitatea sa complexă. gravitaţia câmpul geomagnetic. Exemplu: rocă › relief › sol › vegetaţie › cultură agricolă › localitate.– Descompunători: speciile care transformă substanţa organică moartă în substanţă anorganică. prin procese de oxidare sau reducere. dar şi de energia geotermală. b) Factori periodici secundari sau derivaţi. deci în funcţie de natura acestora. Orice geosistem se constituie ca un anumit tip de mediu. expunerea versanţilor etc. cutremure. În funcţie de modul în care factorii de mediu determină repartiţia organismelor vii. Exemplu: temperatura aerului › convecţie termică › gradient baric. • Relaţii între componentele majore ale mediului şi alte sisteme (sistemul planetar. când prezenţa unei specii pe un anume teritoriu este determinată de prezenţa altei specii (vegetaţia parazită pe anumite specii). Elementele calitative şi cantitative ale mediului abiotic şi repartiţia temporală şi spaţială a acestora acţionează ca factori ecologici şi determină structura. mişcarea de rotaţie.). în funcţie de care va avea o anumită productivitate biologică. direct dependentă de radiaţia solară. succesiunea anotimpurilor. în timp şi spaţiu. când răspândirea unei specii este asigurată de către alta. social). când rezultatul activităţii unei specii este folosit de către altă specie. a tipurilor de mediu (roca. valuri catastrofale. – trofice sau relaţiile de nutriţie care stau la baza lanţurilor trofice şi presupune consumarea unei specii de către alta (fitoplancton – peşti fitofagi – peşti răpitori – păsări). deci un anumit tip de suport al resurselor vieţii. Se manifestă brusc în unul sau mai mulţi factori din primele două categorii. 9 .4.

geomagnetică şi geoelectrică. FUNCŢIONALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Tot ceea ce ne înconjoară poate fi redus la trei elemente esenţiale: substanţă. 1977). evaporarea (W transf).). topirea. Denudaţia transformă energia gravitaţională în energie mecanică. ponderea revenind hidrogenului (90%). • 12 kcal/cm3/an (5%). din radiaţia absorbită direct + cea reflectată. – Energia gravitaţională. dar cu modificări de structură ale substanţei (W chim. Sursele de energie: • Energie cosmică: energie solară (99 %).6 kcal) sunt reflectate de suprafaţa geografică în ansamblul său. Prezentaţi cele trei niveluri de organizare ale biosferei. • Energia solară absorbită de suprafaţa terestră se distribuie în trei direcţii: • Energie absorbită pentru ridicarea temperaturii aerului. transfer. energie şi informaţie. În ansamblu. Cantitatea de energie ajunsă la suprafaţa activă este transformată sau stocată de procesele care se produc în componentele învelişului geografic. energie care determina potenţialul de denudaţie al reliefului. • energie absorbită pentru schimbări de stare a apei.4 kcal) sunt absorbite de masa noroasă a atmosferei. Din cele 165 kcal. fără modificare de temperatură.) – Radiaţia cosmică este alcătuită din nuclee de atomi rămase fără învelişul de electroni.6%). 4. 16 % (26. Interacţiunea dintre aceste surse se regăseşte în tot ce ne înconjoară. care stă la baza circuitelor acestor elemente (W term. precum îngheţarea. Învelişurile geosferei se alimentează cu energie. – Radiaţia solară este triată de către centurile magnetice şi ionosferice. • 60 kcal/cm3/an (24%). dar o şi stochează pentru perioade diferite de timp. celorlalte elemente care completează tabloul lui Mendeleev. iar o parte se întoarce în spaţiul interplanetar. Care sunt nivelurile de bază ale reţelelor trofice şi cum funcţionează ? 4. 4. este evaluată ca energie potenţială determinată de ridicarea reliefului continental deasupra nivelului oceanului planetar. 3. transformare) stă la baza tuturor proceselor care se produc în natură. • energia absorbită sub formă chimică în substanţa vie. cu valoare de 0. urmat de uraniu (8%). o consumă pentru realizarea proceselor şi fenomenelor care decurg din structura şi funcţionalitatea lor. Circuitul energiei în mediu Energia (surse. sub forma unor fluxuri energetice şi cicluri de transformare. din care numai 66 % (165 kcal) o străpung. – Radiaţiile electromagnetice şi corpusculare stelare şi selenară. La partea superioară a atmosferei ajung 250 kcal/cm2/an. apei. Care sunt componentele principale ale mediului înconjurător ? 2. gravitaţională. solului. • Energie telurică: geotermală. iar 43 % (71 kcal) sunt absorbite de aceasta. 7 % (11. încărcătura energetică a atmosferei este de 131 kcal/cmp/an şi are următoarea provenienţă: • 59 kcal/cmp/an (23.8 ergi/cmp/s.1.Verificare 1. iar potenţialul denudaţional al Terrei este evaluat la echivalentul a 1/2 din energia primită de 10 . conservare. care au rolul de refacere a energiei şi a substanţei învelişului geografic. radiaţie cosmică stelară (1 %). din fluxul emanat de suprafaţa terestră în atmosferă. restul de 34 % (85 kcal) fiind reflectat înapoi în cosmos (Budîko. Prezentaţi tipurile principale dintre componentele mediului înconjurător. revenindu-le numai 2%. din energia degajată prin condensarea vaporilor.

determină încălzirea inegală a maselor de aer pe care le pune astfel în mişcare. echivalent cu 5% din fluxul anual al radiaţiei solare. Unele structuri ale mediului au rolul de stocare a energiilor primare (stocarea în bazinele oceanice) altele au rolul de a le transporta dintr-un loc în altul (curenţii marini. În cadrul circuitului biogeochimic. materia trece succesiv prin forme organice şi anorganice. De exemplu o parte din energia provenită de la radiaţia solară (radiaţiile albastre -lungime de unda 0. Peisaje exportatoare de energie în care energia solară captată iniţial este stocată sub forma de materie organică vegetala şi animală. Ca.0.5 µ. sau litosferă.7 µ) este absorbită de clorofilă având un rol esenţial în procesul de fotosinteză care o converteşte în energie biochimică specifică substanţelor organice. în care energia captată este utilizată integral de componentele biotice. biologică a elementului dat. deci de raportul dintre cantitatea de energie intrată şi ieşită. Fluxul de energie nu trebuie considerat un simplu transfer energetic de la un sistem la altul. dar din punct de vedere calitativ ele dau dimensiunea complexităţii întrepătrunderilor energetice. Mg. Circuitele biogeochimice ale materiei Circuitul energetic stă la baza transformărilor de materie şi a schimburilor calitative şi cantitative de materie între componentele mediului geografic.0. Cl. Peisaje naturale slab afectate de activitatea umană. Materia organică este exportată de către om din locul în care s-a format. Zn. Forţa gravitaţională se manifestă şi în producerea ritmică a mareelor terestre (maxim 23 mm) sau acvatice (maxim 12 m) care dispun de un potenţial energetic estimat 11-1016 kWh. Lor li se adaugă micronutrienţii (Na. – Structura sa atomică îi permite să cedeze sau să primească electroni. Compuşii carbonului (combustibilii fosili) reprezintă principala resursă energetică a societăţii umane. S. Energia termică din radiaţia solară directă sau din cea reflectată de suprafaţa terestră în atmosferă. fapt care îi conferă un rol energetic major. deci o scurgere de energie. ambele cu 100 ergi/s/ cmp. K. determinând apariţia unei forme de energie dinamică. evaluată la 1066 kcal/cm2/s. Rb.6 . roca în timpul erupţiilor vulcanice). masele de aer.şi cele roşii –lungime de unda 0. Peisaje importatoare de energie corespunzătoare habitatelor de locuire umană.4 .2. Cs). (2) procesele de ciclare activă. P. dezagregarea elementelor radioactive care poate genera 3 . H. Aceste schimburi se realizează prin intermediul circuitelor biogeochimice. Din gama resurselor energetice telurice ale planetei menţionăm: energiageotermală. Co) şi ultraelementele (Au. În circuitul fiecărui element se pot analiza două categorii de procese distincte: (1) constituirea unuia sau mai multor rezervoare de energie. Circuitul biogeochimic al carbonului Importanţa majoră a carbonului în mediul înconjurător este determinată de: – Structura atomică a carbonului permite realizarea de lanţuri sau cicluri de atomi legaţi prin legături simple sau duble. Elemente principalele încorporate în materia vie sunt C. există trei tipuri principale de peisaje naturale: Peisaje echilibrate. 11 . lanţuri care stau la baza tuturor moleculelor şi macromoleculelor organice. 4. deci rezerva de energie înmagazină în ele nu se va regăsii în bilanţul energetic. care vehiculează elementele si substanţele necesare întreţinerii funcţionalităţii mediului înconjurător. prin fotosinteză sau prin procese biogeochimice. O. şi poartă denumirea de macronutrienţi. plasate de obicei în atmosferă. Cantitativ. hidrosferă. In funcţie de bilanţul energetic. energia seismică şi cea vulcanică. N. aceste surse potenţiale nu contează din punct de vedere valoric în bilanţul energetic al planetei.la Soare.7 1020 kcal/ cm2/an.

cu două faze complementare: – nitrificarea. Circuitul biogeochimic al carbonului (din Berca M. de asemenea cu două faze complementare: 12 . 1013 tone). 1. combustibili fosili (cărbune. 2). petrol.) conţin cca 2 x 1016 tone carbon. restul de 20% fiind depozitat în organismele vii. biosfera 8 x 1011 tone carbon. prin care o parte a azotului este restituit atmosferei Subciclul II. a alcaloizilor şi a altor substanţe.. atmosfera. 2 este prezentat schematic circuitul carbonului.– Carbonul integrat în CO2 din atmosferă formează un ecran care opreşte radiaţia infraroşie emisă de suprafaţa terestră -efectul de seră. Principalele medii cu rol de rezervor al carbonului sunt: sedimentele carbonatice din litosferă (calcar. – denitrificarea. dolomit etc.influenţând condiţiile climatice. humus şi turbă cca 3 x 1012 tone carbon. cca 7 x 1011 tone carbon sub formă de CO2. la care se adaugă anual 3 miliarde tone În fig. Fig. a acizilor nucleici. deci a substanţelor proteice. Circuitul biogeochimic al azotului Azotul intră în structura aminoacizilor. şisturi şi nisipuri bituminoase. în humusul din sol şi în unele sedimente organice sau minerale. hidrosfera 4 x 1013 tone carbon sub formă de carbonaţi şi bicarbonaţi şi 3 x 1012 tone carbon inclus în substanţa organică. gaze naturale. Atmosfera deţine cca 80% din cantitatea globală de azot. Circuitul biogeochimic al azotului (fig. 2000) Cantitatea de CO2 acumulată în atmosferă după debutul revoluţiei industriale este evaluată la 270 miliarde tone. fixarea azotului liber din atmosferă şi introducerea lui în circuit. eminamente biologic. poate fi împărţit în doua subcicluri: Subciclul I.

Pe ansamblu. Circuitul biogeochimic al azotului (din Berca M. determină capacitatea productivă a ecosistemelor. circuitul fosforului este legat exclusiv de circuitul apei. Compensarea deficitului de fosfor se face prin utilizarea îngrăşămintelor fosfatice. Fosforul este un element limitativ al productivităţii biologice a ecosistemelor. Fig. sau ca mineral sedimentar în fosforite. Are un rol determinant în procesele de fotosinteză şi de transfer de energie. putând fi caracterizat ca un circuit de tip sedimentar.. Ca este o specie chimică ce intră în structura materiei vii de origine 13 . Circuitul biogeochimic al calciului Circuitul calciului este de aceeaşi natură cu cel al fosforului. Cele mai mari cantităţi de fosfor natural se găsesc sub formă de apatit Ca5(PO4)3. – biosinteza compuşilor organici azotaţi. fapt care determină posibilitatea creşterii continue a masei biosferei. adică se pierde mai puţin azot decât cel care se fixează. În mediul terestru se întorc cantităţi mult mai reduse decât cele care ies din el. Este un element care. 2. a scheletului vertebratelor si în structura fosfoglucidelor şi fosfolipidelor.– mineralizarea compuşilor organici cu azot. bilanţul global din ciclul azotului este pozitiv. în rocile magmatice. tone fosfor pe an) şi a detergenţilor. (6-7 mil. alături de azot. Deoarece nu are compuşi gazoşi. 2000) Circuitul biogeochimic al fosforului Fosforul intră în alcătuirea acizilor nucleici din ţesuturile vii.

3. (despăduriri. Circuitul biogeochimic al sulfului Sulful intră în structura unor aminoacizi sau a unor molecule de proteine. Anual intră în atmosferă 550 milioane de tone. îmbunătăţiri funciare. rocile carbonatice ocupă peste 300 mil km2. erupţii vulcanice etc. Se va ajunge însă la o stare defavorabilă care se va putea eventual echilibra. Dezechilibrul disfuncţional va determina şi el o reacţie a componentelor geosistemului care va tinde să redobândească starea de funcţionalitate deranjată. În atmosferă. pătrunzând şi în sol. eşalonate pe întreaga perioadă de geneză a Terrei sau este consecinţa activităţilor antropice (poluare. acesta fiind solubil va fi dizolvat de apă şi va fi antrenat în circuitul hidrologic. în funcţie de factorii de mediu. iar apoi. • Din apă şi din sol sulful este înglobat în materia organică de către plante o parte din acestea fiind consumate de către animale. Poate avea cauze naturale (glaciaţiuni. care marchează trecerea de la o organizare şi structură la alta. Absenţa unei faze gazoase a calciului. combinat cu CO2. 4. prin compuşii săi. Excesul de sulf sau de compuşi ai acestuia este toxic pentru materia vie. va determina formarea Ca(HCO3)2. construcţii etc. Funcţionalitate. care este antrenat de precipitaţii în circuitul hidrologic. face ca circuitul acestuia să fie asemănător celui al fosforului: apa şi CO2 se combină alcătuind H2CO3 care. Resturile organice datorate amândurora sunt supuse unor procese de mineralizare în condiţii anaerobe (condiţii reducătoare). Are o fază solidă şi. constituind mecanismul principal de reglare a pH-ului. Dezechilibrele generate de o anumită stare de dezorganizare sunt inerente în procesul de evoluţie a sistemului şi sunt considerate dezechilibre funcţionale.). poluarea diverselor componente ale mediului etc. Principalele depozite de sulf se află în litosferă. apărut în urma unei transformări care face imposibilă evoluţia geosistemului. orogeneze. Tot în atmosferă se regăseşte şi sulful inclus în H2S rezultat în urma activităţii bacteriene de descompunere a resturilor organice. activităţii vulcanice sau a unor procese de fotooxidare datorate activităţii unor alge (cca 1 x 108 tone). exploatarea resurselor naturale.). Asemenea momente sunt frecvente în natură şi societate (Exemplu: coborârea nivelului de bază al unui râu şi reechilibrarea profilului longitudinal). echilibru care se realizează şi se menţine ca urmare a stării de autostabilizare şi autoreglare specifice mediului ca sistem. din care 50 % rezultă din activitatea antropică. primul fiind şi el transformat în SO2 prin oxidare. gips). Rezervele de calciu ale planetei sunt uriaşe: în litosferă. disfuncţionalitate. echilibru şi dezechilibru Funcţionalitate: un proces continuu care se produce în condiţiile unui echilibru dinamic între factori. calcopirită. Opusul îl constituie dezechilibrul disfuncţional. sulful există în stare gazoasă sub forma de SO2 rezultat din arderea combustibililor fosili. una gazoasă. dar ea va fi deficitară din punct de vedere 14 . sub formă de zăcăminte biogene (hidrocarburi) sau minerale (pirită. Etapele principale ale circuitului sulfului sunt: • În atmosferă ajung H2S şi SO2. Disfuncţionalitate: fenomen de dezorganizare care determină ieşirea geosistemului din starea de echilibru împiedicând evoluţia acestuia. sub formă de carbonaţi-bicarbonaţi. Funcţionalitatea mediului se manifestă în trei dimensiuni distincte: spaţială. Reechilibrarea sistemului sau subsistemului se realizează prin autoreglare. temporală şi informaţională.). sau aerobe (de oxidare). în combinaţie cu H2O se transformă în H2SO4. în hidrosferă. cu rol important în procesele metabolice. pe seama unei stări de dezechilibru care contribuie însă la apariţia unei noi calităţi. în prezenţa CaCO3. exploatarea iraţională a solului.vegetală sau animală. Dezechilibru: moment de discontinuitate materializat în spaţiu şi timp.

Calitatea aerului este dată de cantitatea de gaze (COx. Stress şi impact în mediu Stress-ul poate fi definit ca o stare de presiune exercitată asupra mediului de către activitatea umană. a capacităţii de autoreglare. Calitatea sistemelor teritoriale care se referă la nivelul de organizare şi se apreciază prin indici pentru fiecare nivel de organizare. estetic. chimici şi biologici. CH4 etc. pulberi şi metale (Pb. Calitatea reliefului este apreciată în funcţie de prezenţa. Cr. intensitatea şi tendinţele de evoluţie ale proceselor actuale. Defrişarea unui versant determină accelerarea proceselor de eroziune. dacă sursa dispare sau dacă mediul poate suporta agresiunea.6. Combinaţii variate ale factorilor ecologici pot conduce la acelaşi rezultat (Legea substituirii factorilor). intensitatea şi durata influenţelor exercitate în spaţiu şi în timp asupra unui geosistem. Limite de toleranţă ale geosistemelor Limitele de toleranţă (capacitatea de suportare) sunt date de mărimea.5. Este evaluată pe baza unor standarde de calitate cu caracter obligatoriu la nivel naţional sau internaţional. Substanţa vie poate fi supusă controlului unui singur factor de mediu. coloizi. a dezechilibrelor funcţionale şi disfuncţionale ne ajută să înţelegem mecanismele complexe care determină degradarea mediului şi să intuim modul de acţiune pentru prevenirea acestui proces. substanţe radioactive etc. Sunt utilizaţi termeni precum peisaj neînsemnat.).). 4. 4.4. Calitatea mediului înconjurător Starea mediului într-un anumit moment. pe baza cărora se determină un indice global. care se poate exprima prin indici deduşi din starea factorilor fizici. chimici şi biologici. 4. Cunoaşterea limitelor de toleranţă. Optimul ecologic este determinat în cea mai mare parte de factorii climatici. de echilibrul dintre acestea şi elementele componente ale biotopului.). Cd etc. de stres şi de presiune. spectaculos etc. prăbuşiri şi alunecări de teren. Această nouă funcţionalitate poate fi definită ca un echilibru deficitar care se poate menţine ca atare dacă sursa de agresiune se menţine sau poate evolua în timp spre un echilibru dinamic favorabil. Depăşirea limitelor de toleranţă determină producerea unor impulsuri care depăşesc capacitatea de autoreglare a sistemului. pe care acesta le poate suporta şi asimila fără ca stabilitatea să-i fie modificată. aflat în concentraţie prea mare sau prea mică (Legera minimului). metale sau săruri ale acestora. dar este influenţată de totalitatea componentelor de mediu şi de raporturile dintre acestea (Legea efectului combinat). Calitatea mediului înconjurător este evaluată cu ajutorul a trei seturi de indicatori de mediu: de stare. constituie calitatea mediului. NOx. îngrăşăminte chimice sau prin indicatori fizici. Calitatea apelor se exprimă prin conţinutul în substanţe chimice sau gaze (libere sau dizolvate). SOx. definită de toate componentele sale structurale şi funcţionale capabile să asigure echilibrul ecosistemelor şi să satisfacă necesităţile societăţii umane. plăcut. Calitatea biocenozelor se apreciază în funcţie de diversitatea populaţiilor. un factor de mediu acţionează limitativ sau nociv numai atunci când depăşeşte o anumită mărime (Legea toleranţei). produse petroliere. În ecosisteme. Calitatea solurilor este dată de nivelul de poluare şi de productivitate. Calitatea estetică a peisajelor. creşterea debitului solid al râurilor etc. iar acesta va înregistra un proces de disfuncţionalitate. deci fără ca echilibrul său dinamic să fie perturbat. pesticide. presiune care determină dezechilibre ale unuia sau mai multor componente 15 .calitativ.

Hazard. Ce anume poate determina disfuncţionalitatea mediului ? 4.7. Hazardurile pot fi produse şi de activitatea antropică (explozii. Unele impacturi pot fi suportate şi asimilate de mediu (impacturi reversibile). cutremure. 2003). Când efectele produse în mediu depăşesc capacitatea de suportare..1. Verificare 1. Care este încărcătura energetică a atmosferei şi cum este distribuită ? 3. Probabilitatea lor de producere poate fi determinată statistic (1 la 100 de ani.ale acestuia. Fenomene naturale extreme4 Pe o scară a efectelor pe care le produc fenomenele naturale extreme se diferenţiază următoarele categorii (Mac şi Petrea 2002): – Accidente: produc un impact minor asupra unor părţi ale geosistemelor. antrenaţi de precipitaţii. tornade etc.) sunt definite drept „o interfaţă accidentală şi în general neprevăzută între două sau mai multe serii cauzale ale căror relaţii reciproce sunt. iar aceştia. SCGeogr. accidente tehnologice) sau pot avea cauze sociale sau politice. materiale şi de consecinţele asupra mediului.) sau activitatea umană pot determina schimbări majore în structura şi funcţionalitatea geosistemelor. Emisiile de NOx şi SOx în atmosferă determină formarea acizilor sulfuric şi azotic. 2. în fiecare moment. dar a căror independenţă relativă nu este imputabilă decât ignoranţei sau neputinţei noastre”3. riscul poate fi definit ca o posibilitate de producere a pierderilor de vieţi omeneşti şi a unor pagube materiale pe un teritoriu dat. Sunt fenomene naturale extreme declanşate de evoluţia normală a unor energii acumulate în mediu şi care au un important potenţial destructiv. producând în acelaşi timp importante pagube materiale şi mii de victime. Comentaţi situaţiile de stress. XLI. valuri seismice. 4. dar nu şi momentul producerii în acest interval. iar efectele pot fi suportate. DETERIORAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Fenomenele naturale extreme (erupţii vulcanice. impacturile au caracter ireversibil. citat de Zăvoianu şi Dragomirescu. 5. într-o perioadă de referinţă. erupţii vulcanice. în cazul producerii unui dezastru. Vulnerabilitate: gradul de pierderi (de la 0 % la 100 %) rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pierderi materiale. Impactul de mediu este considerat efectul direct sau indirect al unui proces natural sau al unei activităţi umane care produce o schimbare a sensului de evoluţie a calităţii mediului înconjurător (I. vor afecta aparatul foliar al plantelor şi vor deteriora calitatea solului şi a apelor. Grand Larousse. evaluate în funcţie de pierderile umane. fără a produce dezechilibrul acestora. tornade etc. În acest context. Riscul nu este sinonim cu hazardul şi presupune asumarea hazardului de către acei componenţi ai geosistemului care au capacitatea de percepere necesară. Ce este calitatea mediului şi cum se evaluează ? 5. Explicaţi rolul circuitelor materiei în mediu. risc şi vulnerabilitate Hazardele (cutremure.Mac. Prezentaţi sursele de energie ale planetei. 5. 16 3 . de exemplu). Evaluarea impactului se face pornind de la sursă la modificări. Potenţialul destructiv al hazardelor se manifestă prin dezastre sau catastrofe. apoi la efecte. riguros determinate. 1994 în: Asupra terminologiei folosite în studiul fenomenelor naturale extreme. 4 Sintagmă folosită pentru prima oară în limba română de Zăvoianu şi Dragomirescu (1994). hazard şi risc.

aproape 100 au erupţii cu grad mare de risc. substanţele expulzate pot trece dintr-o emisferă în alta.Expulzează cenuşă. Cantitatea însumată a acestora este de ordinul milioanelor de tone. Erupţia vulcanului Pinatubo (Filipine. clorhidric. producând victime umane şi pagube materiale. iar cca. CO. praf vulcanic.– Dezastre: implică un impact important asupra geosistemelor. – Catastrofe: produc efecte distructive majore care afectează toate componentele unui sistem geografic (tabel nr. 1). citat de Fărcaş&Croitoru. • Combinaţii chimice în atmosferă şi formarea acizilor sulfuric. suflul acesteia. iunie 1991) a expulzat peste 20 milioane tone de cenuşă şi gaze până la înălţimea de 40 km. H2S. (CO2. CH4. SO2. HCl) şi vapori de apă care pot fi propulsate până în stratosfera inferioară. gaze cu temperatura de 500-1100oC. Erupţii vulcanice Dintre cei peste 1400 vulcani activi sau care au funcţionat în perioada istorică (Posea. 17 . 2003).774/1991. 150 sunt Efecte: . fluorhidric. care sunt antrenaţi descendent de precipitaţii sub formă de ploi acide. 2001). norii de aer şi gaze fierbinţi afectează teritorii de sute sau mii de kmp. Datorită vânturilor dominante şi a curenţilor de aer rapizi de la partea superioară a troposferei sau din stratosferă (50-300 km/h). • Explozia. În structura şi funcţionalitatea geosistemelor se produc modificări care pot fi redresate în timp îndelungat. poluând toate componentele mediului. care au afectat tot spaţiul geografic situat între latitudinile de 40ON şi 60OS (WMO-AR Nr.

Exemple de tsunami: erupţia vulcanului Krakatao (1883).000 victime omeneşti. Cutremure şi valuri uriaşe produse de erupţiile submarine (tsunami). Tanngshan (China). Cutremure Între fenomenele naturale extreme. pierderi de vieţi omeneşti. Marsh. iar 19 sunt majore (magnitudine peste 7 R).460 de victime şi pagube materiale estimate la câteva mii de miliarde dolari). alunecări de teren. magnitudine 7. inundaţii cu apă sărată. Cel mai puternic ciclon a lovit statul Bangladesh în noiembrie 1970. În lungul traseului de deplasare a acestora (zeci de km şi exceptional peste 100 km).2. Activitatea umană care generează disfuncţionalitatea mediului poate fi grupată în următoarele trei categorii: 5 Magnitudine pe scara Richter. Astăzi.0 – 8. Ciclonii tropicali.000 km. ideea potrivit căreia nici un loc de pe Pământ nu este imun la influenţa omului (B. valuri de 8-9 m. distrugerea ecosistemelor naturale. Efecte: valuri mari de furtună care lovesc ţărmurile joase. în care este denunţat pericolul unor activităţi agricole şi industriale pentru sănătatea oamenilor. 13 localităţi afectate. 1864. Primele semnale despre efectele negative ale activităţii umane apar în a doua parte a secolului XIX (P. victime omeneşti şi pagube materiale în localităţi şi zone industriale.• Ecranarea radiaţiei solare. seişe. dar dintre acestea doar aproximativ 60 de cutremure sunt clasificate ca semnificative (magnitudine 6. diminuarea radiaţiei luminoase.000 ha.5 R5).000 victime. august 1999. Reclus. accidente tehnologice cu efect poluant. clasa maximă fiind 8. valuri de 30 m înălţime. între Munţii Stâncoşi şi Atlantic (40. dar se produc şi în sud-vestul Australiei. M. E. peste 15 000 de victime. Mindanao (1994). Exemple de seisme: iulie 1976.522 de tornade între 1950-1999.4 R. Se estimează că în fiecare an se produc câteva milioane. fitocenozele terestre sunt distruse parţial sau total. scăderea temperaturii. Activitatea antropică şi deteriorarea mediului Dezvoltarea societăţii umane a determinat creşterea presiunii exercitată de aceasta asupra mediului natural. distrugeri de clădiri şi recolte. 1877. Semnalul de alarmă este dat de lucrarea Silent Spring (Rachel Carson. Necorelarea caracterului limitat al resurselor naturale cu nivelul în creştere al consumului şi necunoaşterea funcţionării sistemice a mediului a produs treptat apariţia unor disfuncţionalităţi majore ale acestuia. . cu o durată medie de 5 .000 oameni şi a peste un milion de animale şi a distrus recolta de pe o suprafaţă de 400. 220 victime. 800. 1886). se formează deasupra oceanelor calde din zona intertropicală şi sunt asociaţi cu vânturi puternice şi precipitaţii abundente care pot afecta teritorii pe o rază de 50 – 1. în Africa de Sud şi Argentina. Cele din ultima categorie au efecte catastrofale mai ales asupra localităţilor. 1962).G. Tornade şi cicloni Tornadele sunt perturbaţii atmosferice turbionare de mică extindere areală (rază maximă de 1 km). dar cu intensitate mare. magnitudine 7. cu viteze ale vântului care pot atinge 500 km/h şi care produc pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti impresionante. 1972) a devenit un truism.8 R. prăbuşiri. cutremurele au cea mai mare frecvenţă de producere. Commoner. producând moartea a 300.8 zile. Efecte: valuri seismice devastatoare pentru zonele de ţărm (tsunami). Tribolet. Turcia. ţărmurile insulei Jawa devastate. • Diminuarea albedoului suprafeţei topografice. 30.6 18 . cu 4. Tornadele au frecvenţa maximă în SUA. 5.

32 % incendierilor. Supraexploatarea resurselor biologice Biosfera reprezintă unica sursă de hrană pentru om. fulgerele şi. supraexploatarea pădurilor. Tot biosfera furniză materiale necesare pentru menţinerea şi dezvoltarea comunităţilor umane (materiale de construcţie. • Reglează circuitului apei prin procesul de evapotranspiraţie. • preluarea din mediu a unor resurse minerale sau organice şi. navigaţie.6 milioane de hectare (date prelucrate după Europ’s Environment.800. construcţiile hidrotehnice. perturbarea funcţionalităţii acestuia. Ecosistemele forestiere naturale sau quasinaturale îndeplinesc concomitent numeroase funcţii socialeconomice şi au rol determinant în menţinerea unor echilibre din natură. Exploatarea pădurilor Pădurea naturală este caracterizată prin complexitate şi diversitate. 23 % dintre incendii au fost datorate neglijenţei. 3.000 ha de pădure tropicală în Borneo (1982-1983). definită drept poluare. accidentele sau sunt provocate voit.000. materie primă pentru industrie). dispersează precipitaţiile. în intervalul 1980-1990 au avut loc 513 incendii care au afectat o suprafaţă totală de aproape 6. irigaţii sau desecări. suprapăşunatul. ci a unui spaţiu natural mult mai mare. • modificări în structura mediului prin diferite categorii de amenajări (îmbunătăţiri funciare. până la 4-10 km înălţime. mai rar. urbanizarea şi activitatea industrială. diminuarea rezervelor. Ca urmare. reduce eroziunea. sunt poluatoare ale mediului înconjurător. În Europa. deteriorarea calităţii peisajului. În spaţiul mediteranean. ridică umiditatea atmosferică. consum de spaţiu şi saturarea demografică şi tehnică a peisajului geografic.000 km2 în Siberia (1915). • Reduce radiaţia solară directă şi evaporaţia. fixează solurile nisipoase şi alunecările de teren. supraexploatarea resurselor oceanice. prin mijloace şi cu intensităţi diferite. Dintre cauzele care determină modificări complexe în mediul înconjurător şi care au la origine activitatea umană. Incendii Cele mai multe incendii au la origine neglijenţa. Dintre cauzele naturale menţionăm erupţiile vulcanice. 1992). fum şi energie termică.• introducerea în mediu a unor substanţe organice sau anorganice diferite de cele necesare funcţionalităţii acestuia. biocenozele sunt distruse în totalitate sau sunt modificate calitativ şi cantitativ. Fiecare în parte sau acţionând simultan. radiaţia solară puternică.500. reţine stratul de zăpadă şi reglează scurgerea de suprafaţă şi infiltraţiile în sol. omul a acţionat permanent asupra unor compartimente ale biosferei. distrug suprafeţe imense de pădure: 1. 4. agricultura şi zootehnia. • Protejează solul şi acţionează ca factor pedogenetic. introducerea de noi specii în ecosisteme. Efecte: eliberează în atmosferă pulberi. 6 Aspectele complexe ale poluării geosistemelor sunt tratate în semestrul II. 1994). exploatată sistematic din chiar momentul apariţiei acestuia. şi periclitarea dezvoltării durabile a societăţii umane. transporturile etc. 19 . prin aceasta. menţionăm: incendiile. sau într-o cantitate care depăşeşte capacitatea de preluare de către mediu. Marile aglomerări urbane supradimensionează elementele perturbatoare şi amplifică disfuncţionalitatea nu numai a arealului ocupat direct. • Transformă energia solară în energie chimică potenţială şi asigură reciclarea carbonului prin consumul de CO2. 40 % unor cauze necunoscute şi numai 5% unor cauze naturale (WWF. turism) sau prin construcţii industriale sau socialculturale. Unele dintre cele mai importante activităţi şi efectele acestora vor fi prezentate în continuare6. între 1981-1985.000 ha în Canada (1980). supraexploatarea zăcămintelor naturale.

La tropice se defrişează anual 5. evaluate la cca 3. adică necesarul de consum al unui om pentru 80 de zile şi consumă 60 kg CO2/24 h. foci şi balene.000 dintre speciile de plante sunt pe cale de dispariţie). statele Wyoming şi Montana din SUA. Consecinţele pescuitului necontrolat sunt: diminuarea cantităţii peştelui capturat. Un hectar de foioase produce 15 t O2/zi. Supraexploatarea faunei terestre. Are funcţia de recreere şi cea de ocrotire a genofondului şi ecofondului. tone/an. dar şi de specia sau speciile care se hrănesc.5. Libia). – Pescuitul. În ţările în curs de dezvoltare pădurile sunt defrişate în trei scopuri: mărirea suprafeţelor agricole. Suprapăşunatul Asociaţiile naturale de graminee şi plante ierboase reprezintă principala sursă de hrană naturală pentru erbivorele sălbatice. Numeroase specii de cetacee. Tunisia. pescuitul şi celelalte resurse extrase din oceane şi mări furnizeaza cca 16 % din totalul de proteine animale consumate anual. Astfel. modificarea echilibrului biocenozelor.000 de specii. reducerea biodiversităţii (cca 360 de specii de mamifere şi păsări au dispărut sau sunt probabil dispărute. dar capacitatea maximă exploatabilă a oceanului a fost estimată la 100 mil. pentru a nu dispărea. Supraexploatarea resurselor oceanice În apele marine există ecosistemele cu cea mai mare productivitate biologică.5 mil. Depăşirea limitelor are următoarele consecinţe: scăderea productivităţii de masă vegetală. exemplare au fost. aproape 1000 sunt în primejdie şi aproape 25. iar acest număr diferă în funcţie de condiţiile climatice. de sol şi relief. diminuarea genofondului. sunt protejate prin reglementări speciale. Italia (Munţii Apenini). 1986). 11 t. crustacei. numai 3. Efecte: scăderea potenţialului de autoepurare a atmosferei. exterminate. sirenieni. scăderea numărului de erbivore. ha. Africa de Sud (Kenia. intensificarea eroziunii solurilor şi degradării terenurilor prin şiroire. La scara mondiala. Sirenianul Hidromamalis stelleri (Marea Ohotsk) a fost exterminat în 25 de ani. intensificarea proceselor de eroziune şi degradare a solurilor. cu subramuri specializate pentru peşte. scăderea populaţiilor speciilor cu 20 . nordul Africii (Algeria. ha reprezintă pădure primară. cel mai ameninţat cetaceu este balena albastră (Baleinoptera musculus).5 kg carne vită / km2 de păşune (Neacşu. peşti şi moluşte. care a dus la exterminarea sau la reducerea drastica a unor colonii de otarii. toate acestea definesc capacitatea limită a terenului. Efecte: reducerea potenţialului genetic al biosferei şi a producţiei de biomasă. 19. Ihtiofauna oceanică este alcătuita din cca 30. • Reduce efectele poluării sonore prin absorbţia zgomotelor. pampasul argentinian are o capacitate limită de 14 t carne vită/km2.9 mil. Cele mai vulnerabile sunt păşunile din zonele cu deficit de umiditate din Spania (Platoul Castiliei). preeria din Texas. moluşte. O suprafaţă anumită de păşune poate hrăni un număr limitat de indivizi.• Reduce efectele poluării chimice a atmosferei. Un stejar eliberează 42 kg O2/zi. este un proces care s-a amplificat constant datorită unor activităţi directe precum vânătoarea şi pescuitul industrial.5 . distrugerea ecosistemelor forestiere. dintre care numai 20 asigură peste 90% din totalul pescuit Pentru menţinerea cotei actuale de consum (cca. regresia taliei peştilor. iar savana din Kenia. exploatarea masei lemnoase şi creşterea vitelor. mamifere şi păsări au dispărut sau au populaţii foarte reduse care. accelerarea ratei de creştere individuală. lei de mare. până în anul 2025 producţia totală de peşte va trebui să atingă valoarea de 145 mil. t/an. iar coloniile de foci şi lei de mare din Insulele Fernandez. şi ele. faţă de numai 3-10 tone cât produce un hectar de culturi agricole. În prezent.3 kg/locuitor/an). RSA). cefalopode şi octopode.9 mil. iar unul de conifere 30 t/zi. fiind ecosistemul cu cel mai mare consum de CO2 şi cel mai mare producător de oxigen. torenţialitate şi deplasări în masă. din care 4. Exploatarea resurselor biologice ale oceanelor se manifesta în trei direcţii principale: – Vânarea marilor mamifere acvatice pentru piei şi carne.

100 km3 (26 % din resursele totale de apă dulce de pe Glob). 21 . Unele specii noi. • creşterea frecvenţei cutremurelor cu amplitudine redusă. cu 30-50 %. • creşterea cantitătii de apă evaporată (din acumularea de la Assuan se evaporă direct cca 10 % din debitul Nilului). • modificarea stabilităţii versanţilor şi a regimului natural al apelor subterane. pot deveni populaţia dominantă. Acestea au următoarele efecte negative: • inundarea unor mari suprafeţe de teren agricol de cea mai bună calitate. moluşte. modificări de topoclimat şi de faze fenologice ale vegetaţiei. Apa înseamnă hrană8. • reţinerea sedimentelor şi a materiei organice în cuveta lacului. servicii diverse. mult mai bine dotat. Introducerea de noi specii în ecosistem Introducerea de către om în ecosisteme a unor specii de plante sau animale modifică echilibrul dintre populaţii. la care se adaugă 2. O specie de cactus (Opunţia inermis) introdusă în Australia în 1839. bibanul soare adus din America de Nord. – Recoltarea de biomasă vegetală pentru agricultură (îngrăşăminte) sau ca materie primă pentru industrie. • barajele crează obstacole insurmontabile pentru speciile de peşti migratori precum somonul.02 km3 Kuweit. Această rezervă este inegal distribuită pe ţări7. a invadat 24 mil. zootehnie şi utilităţi urbane (Brown. iar apoi cele industriale şi ornamentale au înlocuit ecosistemele naturale pe suprafeţe tot mai mari.şi zooplanctonului.006 %) şi 105. 1999). Resursele anuale regenerabile însumează 41. ha în 80 de ani. 4 din America de Sud si 4 din alte regiuni). Pentru producerea unei tone de grâu se consumă 1000 tone apă. 7 8 5. limitarea dezvoltării fito. Exploatarea resurselor de apă dulce Cantitatea totală de apă dulce din râurile planetei este apreciată la 91. industrie. zootehnie. • schimbări importante în regimul scurgerii naturale. 0. Plantele de cultură. scopuri casnice. Graminee (24 originare din Eurasia. iar transportarea apei spre zonele deficitare este nerentabilă.240 km3 (70 % irigaţii din râuri sau din ape subterane. din care se consumă 3.000 Km3.valoare comercială şi înlocuirea acestora cu alte specii. leguminoase şi plante ornamentale au fost exportate din locul de origine şi se întâlnesc astăzi în aproape toate continentele. 20 % în industrie şi numai 10 % în gospodării. peşti. care se va dezvolta în detrimentul celorlalte. păsări. introduse accidental. Introducerea de animale (mamifere. elimină treptat bibanul autohton. insecte) are aceleaşi consecinţe. Creşterea populaţiei determină o presiune constantă asupra rezervelor de apă dulce folosită în următoarele scopuri: irigaţii. În România. scăderea producţiei de peşte.000 de baraje şi numeroase alte stavile care modifică regimul natural de scurgere şi circuitul apei în natură. introdus în Australia a devenit concurentul unor ierbivore autohtone. rectificările cursurilor de apă şi canalele de navigaţie produc. • defrişarea forţată a cuvetei viitorului lac. şi reducerea suprafeţei forestiere.120 km3 cantonaţi în lacuri (0. 1999). Gasteropodul Rapana thomasiana.190 km3 Brazilia. de asemenea modificări importante ale ecosistemelor. 8 din Africa răsăriteană. Construirea de baraje şi alte lucrări hidrotehnice Astăzi există cca 40. 37 km3 România.000 km3 (30 %) în apele subterane (Zăvoianu. ajuns în apele Mării Negre pe chila navelor comerciale. distruge coloniile de Mytillus care contribuie la epurarea apelor din zona de ţărm. anghila sau cega care sunt amfibiotice. Îndiguirile. modificări ale structurii ecosistemelor oceanice şi a reţelelor trofice. Iepurele.

nămoluri terapeutice. în intervalul 1982-1992. practicarea de săpături. industrializarea scoate din circuitul agricol peste 20 000 ha teren arabil pe an. Amu Darya. Unele dintre marile fluvii sunt expuse fenomenului de secare înainte de vărsare (Colorado. alimentare cu energie electrică. rezidenţiale. parcări pentru automobile. Verificare 22 .). de pe care s-ar putea produce hrana necesară pentru 380 000 locuitori. (3) accelerarea proceselor de degradare a solurilor. iar în Indonezia. • Ridicarea nivelului apelor subterane în zonele intens irigate şi deprecierea calităţii solurilor. prin recoltarea de suveniruri. prin nerespectarea normativelor de exploatare şi protecţie. Fluviul Galben). prin realizarea de construcţii turistice sau pentru sport şi divertisment în zona din vecinătatea unor arii protejate. consumul mediu/locuitor/24 ore este de 850 l (locul 3 în Europa). reducerea biodiversităţii. Efecte: – Deteriorarea echilibrului ecologic al ariilor protejate în care se practică turismul. • Scăderea nivelului unor lacuri alimentate de râuri (Aral) şi deprecierea ecosistemelor de ţărm. • Modificarea ecosistemelor hiporeice şi a celor freatice. În Municipiul Bucureşti. tăierea arborilor. de transport şi urbanizării care acţionează prin: (1) sustragerea din circuitul agricol şi distrugerea potenţialului productiv al solurilor a unor suprafeţe pe care se construiesc edificii industriale. Industrializarea şi urbanizarea Cele mai importante modificări ale mediului sunt datorate activităţilor industriale. În SUA. aeroporturi etc. în Sorocovschi. lacuri şi din acumulările subterane are următoarele consecinţe: • Diminuarea debitelor râurilor aval de folosinţe. dezvoltarea habitatelor urbane a beneficiat de peste 1 600 000 ha. • Scăderea productivităţii solurilor şi creşterea riscului de degradare a acestora. culegere de faună etc. Deteriorarea mediului prin turism Activitatea turistică poate produce modificări semnificative ale mediului înconjurător (Dezsi et. prin executarea de construcţii neadecvate şi prin dotările tehnice ale acestora (transformatoare. – Deteriorarea habitatelor subterane. Aceste aspecte sunt tratate pe larg în Semestrul II. ape termominerale. depozitarea gunoaielor etc. dintr-un total de 2 400 000 ha de teren scos din circuitul agricol. – Deteriorarea estetică a peisajului. • Creşterea volumului de ape uzate reintroduse în circuitul natural. câmpia Nilului inferior). iar altele au debite derizorii (Nil. şosele. ape termale. reţea de telecomunicaţii etc. • Scăderea nivelului apelor subterane cu o medie anuală de până la 3 m. – Deprecierea proprietăţilor fizico-chimice ale substanţelor minerale balneare (ape minerale. alimentat din ape subterane. Gange). camparea şi focurile de tabără practicate în afara spaţiilor destinate acestor activităţi.al. necesarul acestora este asigurat pe seama celorlalte folosinţe. prin: abaterea de la căile de circulaţie. 2002).Pe măsura dezvoltării habitatelor urbane. prin practicarea necontrolată a speoturismului. (4) producerea de deşeuri şi poluarea tuturor geosistemelor. (2) distrugerea sau modificarea radicală a ecosistemelor. baze sportive. Preluarea de apă din râuri. fapt care depăşeşte capacitatea de reîncărcare naturală a acestora (câmpia din Nordul Chinei. India. şi deschiderea de căi de acces la acestea. – Deteriorarea unor ecosisteme.

Editura Europontic. Cluj-Napoca (pp. 4. Ecologie şi protecţia mediului. Riscuri şi catastrofe. Neacşu. Şchiopu. P. Comentaţi funcţiile ecologice ale pădurilor şi efectele defrişării.. 11-43). 3. Vîntu. (1998). (1986).. Care sunt consecinţele supraexploatării resurselor de apă dulce? Bibliografie 1. Al. Centr. Cuza Iaşi (pp. Multipl. V. Bucureşti (pp. (2005). 3.Al. (8-18) 23 . I. D. V. Popovici. Mac. 2. Cluj Napoca (pp. (2002).I. Ungureanu. Ştiinţa mediului..5-47). În ce mod afectează geosistemele lucrările hidrotehnice? 6. Iaşi. Editura Ion Ionescu de la Brad. Editura Universităţii . 29-40). 18-84). Care sunt consecinţele supraexploatării resurselor biologice ale oceanului? 5. Univ. Geografia mediului. II. Eveline. Sorocovschi.1. Studiul mediului înconjurător. Casa Cărţii de Ştiinţă. Prezentaţi şi exemplificaţi tipologia catastrofelor şi efectele acestora. Iaşi (pp. 5. editor (2002).. (2003). Care sunt cele mai importante fenomene naturale extreme? 2. I Cuza”. Univ. Irina. 11-20). Ecologie şi protecţia mediului. 6. 4. (coordonatori).

în sensul că raportul de utilizare al acestora este totdeauna subunitar (materie primă/materie rezultată < 1). creşterea explozivă a producţiei economice mondiale şi distribuţia veniturilor. poluarea poate fi naturală şi artificială. în acelaşi timp. 24 . direct sau indirect. 1. în egală măsură.1. 1. ultima deţinând cea mai mare pondere. Prin urmare. Cunoaşterea surselor. materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive. • Diversificarea şi perfecţionarea tehnologiilor de producţie a diversificat sursele de poluare şi poluanţii. Poluarea determină dezechilibrul factorilor de mediu. Definiţie şi termeni Poluarea poate fi definită ca „totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu. indiferent de domeniul în care se desfăşoară. Activitatea umană produce poluare. DATE GENERALE În ansamblul său starea planetei s-a degradat alarmant. • sunt ireversibile termodinamic (cu rare excepţii). cauzelor şi efectelor poluatoare complexe ale activităţii umane şi a modului în care acestea afectează sănătatea ecosistemelor şi a omului producând. Procesele de poluare determinate de activitatea antropică au următoarele caracteristici comune: • sunt disipative de resurse. Prin poluant se înţelege un factor (materie sau energie). diminuează resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului”. cu consecinţe dăunătoare asupra vieţii. Factorii care au condus la intensificarea presiunilor exercitate asupra mediilor naturale şi care au generat poluare sunt creşterea populaţiei. chiar dacă. care alterează ecosistemele. produs de om sau datorat unor procese naturale. Prezentarea necesităţii monitorizării factorilor de mediu şi a protecţiei naturii. sau de către om. cu dezvoltarea industriei şi a agriculturii intensive şi cu frecvenţa conflictelor armate. împiedică dezvoltarea normală a acestora. a cărui prezenţă în mediu într-o cantitate care depăşeşte o limită care poate fi tolerată de una sau mai multe specii de vieţuitoare. • sunt consumatoare de resurse naturale neregenerabile sau neregenerabile la scara timpului uman.GEOGRAFIA MEDIULUI POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI PARTEA GENERALĂ Obiectivele cursului: Prezentarea fenomenelor naturale extreme şi a efectelor acestora asupra mediului şi a societăţii umane. • sunt generatoare de subproduse sau deşeuri. La acestea pot fi adăugate următoarele aspecte: • Poluarea antropică creşte exponenţial cu creşterea populaţiei globului. datorită randamentului scăzut de transformare. perturbaţii meteorologice şi climatice la scară regională sau globală. au perfecţionat şi tehnologia de reducere a cantităţii acestora.

1. Schema generală a poluării geosferelor • Consecinţele pe termen scurt pot fi percepute şi măsurate. Poluanţi solizi. datorită complexităţii relaţiilor dintre factorii de mediu şi ecosisteme şi prin apariţia tardivă a efectelor. Ape uzate. foarte variaţi ca origine şi care sunt cuprinşi în categoria deşeurilor solide (prafuri. zgure.• Între procesul poluant (cauză) şi efectul asupra mediului există un decalaj spaţial şi altul temporal Fig 1. chimică. pulberi. poluarea poate fi microbiologică. care provin din mediul urban. subproduse. secundar. • În funcţie de originea procesului: poluare naturală (poluare de fond) şi • În funcţie de starea de agregare: Emisii gazoase. • Deoarece nu se cunoaşte capacitatea de suport a ecosistemelor este dificil să se precizeze care sunt limitele admisibile ale poluării. • În funcţie de caracteristicile şi dimensiunile sursei: poluare punctuală sau 25 . care provin în proporţie de peste 90% din arderea combustibililor solizi.2. Clasificarea poluanţilor şi a surselor de poluare Prezentăm în continuare cele mai importante criterii după care poate fi realizată o sistematizare a categoriilor de poluanţi. din emisiile de gaze de eşapament şi. steril. etc). • În funcţie natura poluantului. psihica şi informaţională sau poluare estetică. fizică. din industria chimică sau din alte industrii. dar cele pe termen lung sunt greu previzibile. agricultură + zootehnie şi ape industriale.

• După mediile în care acţionează preponderent: poluarea atmosferei. . 1. Care sunt caracteristicile comune ale proceselor de poluare ? 2. Pe traseul unui lanţ trofic are loc procesul de amplificare biologică a poluanţilor. Concentrarea poluanţilor în organismele biologice şi la om Orice poluant introdus în mediu este supus unor procese de dispersie. pe termen scurt) şi efecte indirecte (pe termen mediu sau lung). la care se resimte efectul poluant. Care sunt criteriile în funcţie de care se clasifică procesele de poluare ? 3. hidrosferei şi poluarea edafică (a solului). mg/m3.Limita de concentrare. iar animalele şi omul le preiau din plante. Întrebări de verificare 1.• În funcţie de durata de emisie a poluantului: poluare permanentă (sursele industriale. de 0. de la producător la consumatorul de vârf. În mod obişnuit în aer ajung însă substanţele volatile. Când se consideră că o substanţă introdusă în mediu. animale şi om. mg/kg. al cărei nivel de concentraţie este peste CMA. – exprimare procetuală %. CMA are valori diferite pentru interval de 30 minute. 1 µg /l . difuzie şi transport de către aer. condiţiile de relief şi climatice locale. . apă. Unii poluanţi nu sunt metabolizaţi şi nici eliminaţi din organismele vegetale sau animale.1g/tonă . dar care se situează sub concentraţia maximă admisibilă. diferă în funcţie de natura poluantului. sau se exprimă ca medie anuală admisibilă. Concentraţiile poluanţilor se exprimă în: – unităţi de greutate: µg/kg.04 ppm în plancton. – creşterea procentuală a poluantului la consumatorul de vârf. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură Următorii termeni definesc concentraţia poluanţilor: . 1cm3/m3. Datorită interrelaţiilor dintre geosfere poluarea uneia dintre sfere se va răsfrânge în toate celelalte. dar cu viteze. unele activităţi din mediul urban). mg/tonă.Gradul de persistenţă al poluantului reprezintă durata în care o substanţă exercită efect poluant.42 ppm în moluşte şi poate ajunge la 3. . iar în sol cele insolubile şi solide. durata şi concentraţia emisiei. intensităţi şi efecte diferite. aer şi apă. 1 ppb . produce poluare ? 26 . agricultura) şi accidentală (determinată în principal de accidentele tehnologice). în apă cele solubile.1mg/l.25 – 75. Plantele pot prelua direct poluantul din aer.5 ppm la om. În unele state se utilizează concentraţia maximă admisibilă excepţional. • După efectele pe care le produce: efecte directe (imediate. 24 ore.Concentraţia maximă admisibilă (CMA) – nivelul superior de concentraţie reglementat prin acte normative care stabilesc limita de la care efectele sunt dăunătoare pentru organismele vii. temporară sau periodică (mijloacele de transport. ci se acumulează în acestea. ppb = părţi pe bilion. insecticidul DDT are un nivel de 0. De exemplu. 1. mg/l. apă sau sol. – unităţi relative: ppm .3.Limita de detectare – nivelul sub care un poluant nu poate fi decelat în mediu.4. în fiecare dintre aceste sfere putându-se produce oricare din tipurile anterior menţionate. 1mg / m3. – unităţi de volum: µg/l. determinat de următoarele procese: – scăderea biomasei organismelor.părţi pe milion 1ppm .

aparatura de cercetare izotopică. reducerea potenţialului germinativ şi regenerativ al speciilor. care este rezultatul efectelor poluanţilor asupra climei.1 mg/m3. pot determina moartea indivizilor afectaţi. Surse: arderea incompletă a combustibililor. alte industrii care produc pulberi sau praf sedimentabile. reactoarele şi acceleratoarele de particule. casnice.1. 137Cs (23 ani). negru de fum. cu o concentrare maximă în preajma zonelor cu funcţii industriale şi de transport (artere şi noduri rutiere. crematoriile de gunoaie. accidente vasculare sau cardiace. Poluarea fizică a atmosferei Are la bază cedarea dinspre diferite surse spre atmosferă a unor categorii şi cantităţi diferite de energie şi anume: • energie mecanică: produce poluarea sonoră. Poluarea cu poluanţi solizi. gazele de eşapament). 27 . fum. Se produce datorită emisiilor de sunete (oscilaţii armonice) şi zgomote (oscilaţii nearmonice sau amestec de sunete discordante).5 ani). cel mai nociv este Radonul 222Rn. Are ca domeniu de manifestare în special mediul urban.n. deci a productivităţii ecosistemelor. reducerea potenţialului biotic. eliminate de metalurgia neferoasă. Este maximă în aglomerările urbane. Produce fibroze. Pulberi cu cupru. POLUAREA ATMOSFEREI 2. în care temperatura poate fi mai mare cu 5-10o C faţă de zonele vecine. beta. Pulberi cu mercur.04 ppb în 800 e. agricole.. siderurgia. metalurgia. • energie radiantă: produce poluarea cu diferite tipuri de radiaţii. conflagraţii. prafuri industriale ultrauşoare). reducerea longevităţii. 3H (12. Pulberi cu plumb care provin din industria metalurgică. Are două modalităţi distincte de manifestare: directă (imediată) şi indusă sau indirectă.2. afectând cromozomii şi codul genetic. în final. de natură fizică chimica şi biologică. Poluarea cu radiaţii. hipertensiune.000 ani). accidentele nucleare. 90Sr (27. industria extractivă în cariere. Surse naturale: radiaţia cosmică. Poluarea sonoră. eliminate în aer de industria clorului. 24. combustibilii nucleari. Efecte: modificări de natură genetică. concentraţiile au crescut de la la 0. rocile şi apele radioactive. 14 C (5568 ani). industria materialelor de construcţie). timp de înjumătăţire). iar cel mai stabil. Efecte: disconfort psihic sau tulburări neurovegetative. Pot ajunge la concentraţii de 50 g/m3 în preajma centrelor metalurgice. (ceaţă. un vehicul eliberează 1 kg/Pb/an sub formă de particule foarte fine. În zonele urbane apa de ploaie poate conţine 40 mg/l sau mai mult. industrii care utilizează Hg în procesul tehnologic şi din arderea combustibililor fosili. Efecte: disconfort. În medie. precum şi pulberi în suspensie. (în special ciment). sau silicoză. direct proporţională cu doza şi durata iradierii. mori de cuarţ. Dintre izotopii gazelor rare. Surse: activităţi industriale. iar dintre radioizotopii produselor de fisiune: 239 Pu (Plutoniu. produce poluarea termică. Este consecinţa proceselor de emisie şi propagare în spaţiu a unor unde electromagnetice (razele X şi radiaţia gama) şi radiaţii corpusculare (radiaţii alfa. centralele nuclearo-electrice. Siliciu. Poluarea termică. In gheaţa din Groenlanda. dereglări fiziologice care.7 ani). In centrele urbane concentraţiile ajung la 0.4 ani). pozitroni şi neutroni). industria materialelor de construcţie. Dintre radioizotopii constituenţilor fundamentali ai lumii vii menţionăm: 42K (13 x 108 ani. experimentele militare. proximitatea aeroporturilor şi a capetelor de culoare aeriene). la peste 30 ppb în 1995. de transport. • energie calorică. însoţite de transport de energie şi care determină modificări importante ale materiei. Surse artificiale: extragerea şi prelucrarea minereurilor radioactive. tulburări endocrine. 32P (14. Pulberi artificiale de SiO2 (cariere. 85Kr. nevroze.

29 ppm (1965-1985) la 1. Surse mobile: sunt mijloacele de transport rutier. incendii. Si.2. dereglări de sarcină. (3) factori naturali: parametrii meteorologici (viteza şi durata vântului. Pot fi rezultatul unor procese naturale. alte procese naturale 0. iar viteza de dispersie depinde de: (1) caracteristicile fizice ale sursei (viteza şi temperatura gazelor. relief (culoare de vale. FeOx. Procesele incomplete de ardere generează hidrocarburi policiclice cancerigene (benzoantracen. cloroform. Surse artificiale: arderea combustibililor fosili şi unele procese metalurgice (prelucrarea a 28 .2 %. Oxizii de carbon – Monoxidul de carbon este cel mai important poluant al atmosferei. Surse artificiale: arderea combustibililor fosili şi arderile incomplete ale carburanţilor în motoarele cu explozie. – Dioxidul de sulf. Cele mai mari valori medii zilnice admise sunt de 2 mg/m3. eterii de petrol. acid fluorhidric. Ni. CO. benzen. Alte surse de gaze: petrochimia. agricole sau industriale şi din emisiile vehiculelor care folosesc motoare cu explozie. zone depresionare. Vn.8 %. hidrocarburi policiclice şi cenuşe bogată în sulfaţi. centrele urbane şi nodurile rutiere. caracterul stabil sau mobil al sursei. (2-140 ppm). acetonă. sulfura de carbon ş. – Dioxidul de carbon. arată că valorile maxime de poluare cu CO sunt localizate în zonele industriale. – gazele naturale (cantităţi reduse de NOx.5 ppm (1985-1995). Efecte: afecţiuni cerebrale. surse industriale 3%. (2) caracteristicile chimice ale emisiei (concentraţia poluantului şi nivelul de toxicitate). din composturile menajere. CO. Compuşii sulfului (oxizii de sulf şi acidul sulfhidric) Surse: procese naturale (67%). Surse: procese de combustie 79 %. combinatele chimice. activităţi antropice (33%.2 ppm. umezeala aerului. durata de emisie). Surse naturale: erupţii vulcanice. Zn. esteri.0. fenoli. descărcări electrice şi fermentaţiile anaerobe. Al. se găseşte în concentraţii de cca 0.) rezultă din prelucrarea ţiţeiului şi a produselor petroliere. înălţimea coşului de emisie şi diametrul acestuia.30 %. Cantitatea totala de CO2 din atmosfera a crescut de la 1.2. Sl) şi gaze (NOx. SO2. metalurgia primară neferoasă etc.a.2 ppm în troposfera nepoluată. Este gazul principal care determină „efectul de seră”. Poluarea chimică a atmosferei Este consecinţa introducerii în atmosferă a unor gaze care există în mod natural (COx. NOx). precipitaţiile atmosferice. Cd. – produsele din petrol eliberează NOx. şi nociv la concentraţii de peste 25. Sl. aldehide). malformatii sau chiar decesul.1 . Concentraţia în troposfera nepoluată este de 0. Surse staţionare cu activitate permanentă: emisii cu concentraţii mari. Efecte: devine toxic pentru om în concentraţii de peste 2–3 %. barierele orografice) şi de prezenţa unor suprafeţe împădurite capabile să reţină particule şi sa neutralizeze unele gaze. din care 96% prin arderea combustibililor fosili). cele de la centralele electrice) sau difuz (mijloacele de transport). presiunea aerului). dar care determină depăşirea concentraţiilor naturale sau a introducerii unor substanţe inexistente în mod natural. Indicii de emisie a CO (Ie = CO rezultat / Combustibil consumat). clorantren). Emisiile de gaze intră în atmosferă concentrat (coşurile industriale. fluvial şi aerian. COx şi unele hidrocarburi). datorate arderii combustibililor fosili în scopuri industriale sau urbane şi care eliberează în atmosferă gaze şi particule solide: – cărbunele eliberează suspensii (C. Principalele substanţe chimice poluante ale atmosferei Compuşi organici volatili Sunt hidrocarburi (benzina. respiraţia plantelor 17.

03 mg/m3 pentru 24 de ore. produce 600 t SO2). Compuşii azotului – Oxizii de azot sunt componenţi naturali ai atmosferei. chimică.3 mg/m3 pentru 30 minute. – Peroxi-aceti-nitraţii (PAN) Se formează sub influenţa radiaţiei solare şi accelerează procesul de formare a ozonului în troposferă. în concentraţii ridicate provoacă asfixiere. Efecte: chiar în concentraţii de numai 0. Surse: electroliza clorurilor alcaline.4 mg/m3. Poate fi concentrat în ţesutul vegetal pâna la 2 g/kg masă uscată. Este mai greu decât aerul şi solubil în apă. în zone puţin ventilate (fundul depresiunilor. iar în concentraţii de 60 . mult mai toxic şi foarte solubil în apă.1 ppb. Efecte: > 15 . Are acţiune toxică mai puternică asupra animalelor şi omului (sistemul nervos. moartea plantelor fanerogame. Surse naturale: producţia naturală de H2S este estimată la 280 milioane tone/an din care 80 milioane tone în mediile terestre. convulsii şi blocarea respiraţiei. > 5-10 ppm. condiţionat patogene şi patogene. CMA sunt de 0. enfizem sau edem pulmonar. Zn). fum sau vapori de apă sau ca praf bacterian.20 ppm. Derivaţii halogenilor Au provenienţă exclusiv industrială. fiind antrenat de precipitaţii (vezi ploile acide). formează acid sulfuric. 0. – Fluorul.100 ppb. Chiar în concentraţii de numai 15 ppm determină leziuni foliare la plante. 0. gaz de culoare galbenă. CMA pentru România sunt de 0. Efecte: în concentraţii reduse provoacă iritaţii ale aparatului respirator. bronşite şi deces. metalurgică. Emisiile totale/an sunt estimate la 330 milioane tone.13 ppm. iar la om provoacă iritaţii oculare şi dereglări respiratorii. moartea lichenilor şi muşchilor.1 mg/m3 pentru 30 minute şi numai 0. Surse: industria aluminiului. si acţiune corosivă asupra vopselelor si metalelor (inclusiv asupra Al. – Clorul. Sursele artificiale: industria (petrolieră. defoliere. situată sub nivelul de 0. > 1. 29 . dar în partea inferioară a troposferei există în permanenţă microorganisme de origine umană. 2. bacterii şi fungi). petrochimică. aparatul respirator şi sângele) decât asupra plantelor. Cele provenite de la animale şi om pot fi saprofite (nepatogene). Poluarea biologică a atmosferei Atmosfera nu dispune de o microfloră proprie. disfuncţii ale aparatului respirator şi iritaţii severe ale mucoasei globului ocular. stabil chimic. arsuri şi sufocare. Cel mai important efect poluant îl are NO2.01 mg/m3 medie anuală. hârtie şi solvenţi organici şi a pesticidelor organoclorurate. Efecte: > 35 ppb. moartea plantelor.5 mg/m3. Sunt prezente în atmosferă înglobate sau aderente la particule de praf. Concentraţiile naturale în atmosferă sunt de 0.01 mg/m3 valoare medie anuală. > 0. corodarea metalelor. Sub acţiunea razelor UV. intoxicaţii si decese la mamifere şi om.1 ppm.75 mg/m3 pentru maxim 30 minute. SO2 trece în SO3. > 100 ppm.3.015 mg/l în 30 minute şi de 0. CMA sunt de 0. moartea tuturor plantelor. iar la om provoacă iritaţii ale aparatului respirator. produce necroze foliare. CMA sunt de 0.1 mg/m3 pentru 24 ore şi 0.25 mg/m3 pentru 24 h şi 0. zootehnia şi apele uzate. Surse naturale: combinarea în atmosferă a NO cu oxigenul. agricultura. în concentraţii de 4 . alimentară). culoare de vale) şi în apă. Cu.1000 t de pirită. spasm bronşic. deci se concentrează cu uşurinţă în apropierea solului. Sursele artificiale: arderea combustibililor fosili şi emisiile motoarelor cu explozie (5 x 107 tone). În prezenţa vaporilor de apă.0 ppm. lichefierea clorului. adică sub limita de detecţie olfactivă. – Acidul sulfhidric sau hidrogenul sulfurat. Contribuie la formarea smogului.008 mg/l în 24 ore. animală sau naturală (viruşi. deci dereglarea fotosintezei. producţia de celuloză.

Zn. Lupeni.5. Turnu Severin) elimină în atmosfera pulberi cu As. SO2. fluor. Poluarea industrială este amplificata de utilizarea unor tehnologii depăşite. Cu. NO2 şi funingini (Midia.4. Ploieşti. hârtiei şi fibrelor artificiale din Brăila. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură a concentraţiilor 2.2. HCl. NOx. 2. Turnu Măgurele). Cu. Săvineşti şi Dej. Hunedoara. Suceava) şi NH3 (uzinele de îngrăşăminte chimice din Arad. Teleajen şi Piteşti). concentraţia şi nivelul de toxicitate. industria chimică. Expuneţi procesele de autoepurare a atmosferei şi factorii de care depind. Pb. Işalniţa. Calitatea şi intensitatea cu care se realizează aceste procese depinde de natura poluantului. produce emisii masive de pulberi cu concentraţii ridicate de Pb. Borzeşti. Călan. Baia Mare şi Zlatna) determină nivele ridicate de poluare cu: pulberi cu un conţinut ridicat de metale grele (As. petrochimia. aldehide organo – clorurate). fenoli. – Marile termocentrale ale ţării. Care sunt cele mai importante tipuri de poluare a atmosferei urbane ? 5. Mg. Cl2. starea de agregare. şi Zr. proces convergent cu cel de creştere a cerinţelor. Sursele principale sunt arderea combustibililor fosili. aderarea la particulele de apă sau la cele solide din aer. al cărei volum total este apreciat la 1. Turceni. CO2 şi NO2.200 ori normele admise (în special la Pb şi Cd). Mn şi în mică măsură SO2. Cr. Cd. pulberi totale în suspensie (depăşiri ale CMA în 20 . antrenarea mecanică descendentă prin intermediul precipitaţiilor atmosferice şi transformări sub influenţa radiaţiei solare). Târgu Mureş. CO. sedimentarea.50% din numărul de zile) sau pulberi sedimentabile. Sn) care depăşesc de 10 . impurifică atmosfera cu: emisii complexe de poluanţi anorganici (Făgăraş. În ce mod arderea combustibililor fosili produce poluarea atmosferei ? 4. Poluarea aerului în România În ansamblu. materialele de construcţieşi traficul rutier. Dintre acestea enumerăm mecanismele fizice (dispersia şi difuzia poluantului în masele de aer. 3. Brazi. gaze cu conţinut ridicat de CO2 care au concentraţii de până la 20 de ori mai mari decât CMA în 24 ore. Care sunt sursele antropice de poluare a atmosferei ? 3. NH3) şi organici (fenoli. Întrebări de verificare 1. siderurgia şi metalurgia. 30 .386 miliarde km3. emisii de SO2 şi H2 (industria celulozei. – Industria chimică şi petrochimia. Reşiţa şi Călăraşi). cu SO2. Pb. starea parametrilor meteorologici. – Metalurgia neferoasa (Copşa Mica. Autoepurarea atmosferei În atmosferă funcţionează mecanisme naturale prin care se realizează autoepurarea aerului. Zn. chimice(recombinări chimice) şi biologice (consum de poluanţi sau transformarea biochimica a acestora). Mintia. Cd. POLUAREA HIDROSFEREI Apa este o resursă naturala neregenerabilă. Care sunt gazele poluante emise de mijloacele de transport ? 6. cu emisii de hidrocarburi. absenţa instalaţiilor de filtrare sau a celor de epurare a gazelor şi de absenţa catalizatorului la autovehicule. România este o ţară cu nivel mediu sau submediu de poluare a aerului. în special cele care utilizează cărbune şi păcură (Rovinari. – Siderurgia (Galaţi. H2SO4. Proprietăţile naturale ale apei pot fi modificate datorita poluării.

altele cu grad ridicat de persistenţă şi nivel ridicat de toxicitate. hidrocarburi grele (asfalt. Pentru cele organoclorurate CMA este de 0. CMA la fosfaţi este de 0. schelele de foraj continental şi marin. siderurgie.001 mg/l. • Poluarea cu substanţe tensioactive (detergenţi).3. cu sau fără reţea de tratare a apei. lubrifianţi şi agenţi de curăţire. Unul dintre cele mai nocive elemente este 90Sr. centrale termice) sau a apelor menajere.5 mg/l. Surse naturale: descompunerea substanţelor organice care conţin azot. diminuează numărul de hematii şi produc mutaţii genetice. benzine. de construcţii.1. care este interschimbabil cu Ca din ţesutul osos. antrenate de şiroire sau ca urmare a răspândirii lor prin aviaţia utilitară. Pesticidele pot să ajungă direct în râuri. activităţile menajere si utilitare. Peste 25 % din debitul râurilor de pe glob sunt afectate de poluare.2 ore. Efecte: limitează oxigenarea apelor. Planctonul din apă are capacitatea de a concentra radiaţiile de 2 până la 10. de 500-800 ori. iar din apele de suprafaţă trebuie să lipsească cele organofosforice şi nitroderivaţii. Surse: industria textilă. Cele mai toxice sunt pesticidele din categoria hidrocarburilor clorurate şi compuşii organofosforici. sedimentele atmosferice). Anual ajung în apele oceanice 10-15 milioane tone de hidrocarburi uşoare (kerosen. unele insecticide şi fungicide. Surse artificiale: îngrăşămintele cu azot şi apele uzate. moartea organismelor acvatice la temperaturi de peste 30OC după 1. Efecte: iradierile acute distrug măduva spinării.5 mg/l în apa potabilă.000 ori. a pielăriei şi coloranţilor. distrug fito. emisiile având caracter punctual (canalizarea. motorină. Poluarea fizică Poluarea termică. şi care poate fi ingerat prin consumul de lapte sau carne provenite de la animale ierbivore contaminate. forestieră. metalurgie. Produsele petroliere ajunse în apă sedimentează (40%). unele biodegradabile. produs de centralele nucleare. cele destinate ţânţarilor) sunt împrăştiate direct pe suprafaţa apei. • Poluarea cu produse petroliere. • Poluarea cu pesticide.şi zooplanctonul. Surse: deşeuri provenite din industria nucleară sau din depozitele de roci radioactive. • Poluarea cu compuşi ai azotului (azotaţi. Efecte: determină eutrofizarea apelor lacustre. . industria minieră) sau areal (activitatea agricolă. Surse: deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca refrigeratoare în diferite industrii (nucleară. şi unele activităţi urbane. Surse artificiale: fertilizatorii agricoli şi efluenţele urbane. Poluarea apelor de suprafaţă Sursele de poluare pot acţiona permanent. sau formează o peliculă pe interfaţa aer-apă (20%)1. Poluarea cu substanţe radioactive. Efecte: la animale şi om. temporar sau accidental.accelerarea degradării biologice a substanţei organice. Efecte: produc 31 . modificarea structurii biocenozelor. azotiţi. unele insecticide (ex. reduc permeabilitatea membranelor celulare şi împiedică formarea enzimelor. amoniac). Surse: transportul maritim şi fluvial. se menţin ca emulsii (40%). bitum. Poluarea chimică Constituie forma cea mai frecventă şi mai intensă de poluare a apelor şi se produce cu o mare varietate de substanţe. persistenţi). industria prelucrătoare. CMA admise în apa potabilă pentru pesticidele dintr-o singură clasă este de 0. • Poluarea cu compuşi ai fosforului (greu solubili. solvenţi folosiţi în procese de degresare sau curăţire). Concentraţia fosfaţilor în apele menajere urbane variază între 20 . Efecte: reducerea cantităţii de oxigen dizolvat.150 mg/. dezvoltarea microorganismelor aerobe. CMA pentru apa potabilă este de 3 picoCurie 226Ra/l sau 10 picoCurie/l 90Sr. omoară peştii şi păsările. surse industriale. diverse categorii de uleiuri). iar peştii. deversări accidentale.

râurile de suprafaţă) sau activitatea umană contribuie (direct sau indirect) la acest proces. acumulatoare şi baterii). solurile. de transport (petrol şi derivaţi. unghii şi piele. emailate. viruşi) sau a unor substanţe organice care pot fermenta. Efecte: efecte toxice cumulative pentru rinichi şi ficat. dezinterie. agricole sau industriale. făcând-o improprie pentru consum.modifică gustul (amar).1µg/l pentru apa potabilă şi 0. Poluarea biologică a apelor Poluarea biologică primară a apelor este consecinţa introducerii în acestea a unor microorganisme patogene de origine umană sau animală (bacterii. În concentraţii de 8 mg/l în sânge provoacă icter şi afecţiuni renale severe.portocaliu sau roşiatic în concentraţii ridicate). 3.05 mg/l în apa potabila şi de 0. Cele mai vulnerabile sunt zonele de mal şi ţărm ale lacurilor şi mărilor utilizate pentru plajă şi râurile care traversează aglomerări urbane sau zone cu ferme zootehnice. Manganul . colibaciloză. Blochează acţiunea unor enzime. Cuprul . Aceste substanţe au un grad redus de toxicitate sau nu sunt toxice. fosfaţi. cadmiate.3 mg/l. Concentraţiile naturale se situează între 0. Zn). pune probleme deosebit de grave de igienă publică. peşti). sau realizate din policlorură de vinilin sau polietilenă. • Poluarea cu substanţe cu grad ridicat de toxicitate. iar CMA este de 0.spume care limitează schimbul de oxigen.003-0. – Poluarea cu mercur. arseniţii şi arseniaţii). Compuşii mercurului afectează creierul. produse chimice). CMA este de 0. 1 O tonă poate acoperii cu o peliculă moleculară fină până la 12 km2 de apă. orbire. Efecte: se acumulează mai ales în păr.002 mg/l în apa de mare şi între 0. CMA pentru apa potabilă şi în apele naturale din categoria I . dar produc modificarea proprietăţilor fizice şi organoleptice ale apei. refrigerări). Surse: procese tehnologice care includ acest metal şi care se desfăşoară în mediu lichid (prelucrarea galenei în flotaţii.1 mg/l în apa potabilă. Unele dintre substanţele indezirabile se găsesc în mod natural în apă (Al.01 în apele de suprafaţă. cancer pulmonar şi cutanat. termoenergetică.2 mg/l în apele continentale.2. precum şi pulberi sedimentabile antrenate în hidrosferă (25 000 tone/an numai pentru Atlanticul de Nord). Concentraţiile naturale în apa de mare sunt de ordinul a 0. crustacei. silicaţi) modifică gustul (astringent). determină paralizii.01 mg/l în apa potabilă.însoţeşte poluarea cu Fe şi determină modificarea gustului (sălciu) şi culorii (cenuşie). Utilizarea cursurilor de apă drept mijloc de diluare a unor efluenţe menajere. plămâni. CMA este de 0. Surse: efluenţele urbane şi zootehnice şi. Surse: exfiltraţii din reţele de canalizare (ape uzate menajere sau industriale). Poluarea apelor subterane Oricare dintre mediile naturale (atmosfera. – Cadmiul. cele industriale sau din transporturi. Fe. Surse: industria chimică. Efecte: la animale şi om este acumulat în ficat. şi culoarea (galben .3 µg/l.a este de 0. inimă şi creier. 32 . produce paralizii. culoarea (albăstruie) şi turbiditatea. Efecte: Mercurul şi derivaţii acestuia sunt slab biodegradabili.0. procese de galvanizare. CMA este de 0. malformaţii şi sterilitate. diverse forme de micoze ale epidermei etc. iar procesul de concentrare pe diferitele niveluri ale lanţurilor trofice este intens. metalurgică. Mn). sufocări.05 mg/l în apele de suprafaţă.003 . care au efect corosiv asupra obiectelor metalice. • Poluarea cu substanţe chimice indezirabile. Surse: din ape reziduale industriale şi din pesticidele cu arsen. – Poluarea cu plumb. La om produce anemii şi saturnism. rinichi şi oase. chimică. Fierul (sulfaţi. arderea diferitelor categorii de deşeuri. Favorizează dezvoltarea ferobacteriilor. Emisiile totale de mercur sunt evaluate la 3625 t/an. Efecte: creşterea frecvenţei hepatitei virale. antrax. iar altele sunt introduse numai prin poluare (Cu. agricultura (îngrăşăminte şi pesticide) şi toate procesele care produc materiale zincate. variolă. secundar. – Compuşii arsenului (trioxidul de arsen. Surse: industria (minieră. iar la concentraţii de 100 ppm distrug cele mai multe animale din zona litorală sau de mal (viermi. moluşte.

difuzie şi dispersie. 3.6.5 md m3/an reprezintă ape de răcire.000 t/an. apele de suprafaţă sunt incluse în patru categorii (I – IV). cele din clasa I fiind practic nepoluate. reducere sau precipitare a unor poluanţi anorganici în soluţie. Se realizează sub acţiunea organismelor acvatice (bacterii. deşeuri) sau tratare.900 t/an fosfor şi 190. 10 % este tratată integral înainte de a fi descărcată în râuri. eliminarea suspensiilor. Un poluant ajuns în apele subterane este răspândit în acestea prin trei procese care pot acţiona independent sau simultan: advecţie. deversări intenţionate. excavaţii care distrug stratul impermeabil din acoperişul acviferelor. Debitul mediu de apă uzată deversată în râuri este de 90 m3/s.000 t/an azotiţi.sau subterane (substanţe utile. etc). pierderea calităţilor fizico-chimice şi organoleptice. ca urmare a irigaţiilor. 33 . protozoare. etc. 3. Împreună cu apa sunt evacuate următoarele cantităţi de substanţe: 21. – Pentru apele subterane: izolarea acviferului poluat (soluţie costisitoare) pompare la suprafaţă şi tratarea înainte de folosire. sedimentarea. este caracteristică mai ales râurilor de suprafaţă şi are eficienţă maximă vara. diminuarea rezervelor apelor de calitate şi necesitatea tratării suplimentare pentru consum.5. activităţi ilegale (spargeri de conducte. Timpul minim necesar pentru autoepurarea unui râu în care sa introdus o singura tranşă de poluant este de 10 zile. iar diferenţa este apă poluată chimic. scăderea capacităţii de producţie a ecosistemelor (biomasă şi peşte). cu efect limitativ asupra categoriilor de utilizare. Este rezultatul unor procese de oxidare. Autoepurarea apelor – Autoepurarea fizică. 5. In funcţie de gradul de poluare şi capacitatea lor de autoepurare. efecte negative asupra agriculturii. 3. dintre care menţionăm: – Pentru apele de suprafaţă: limitarea răspândirii poluantului şi recuperarea poluanţilor flotanţi. – Autoepurarea chimică. Tipul şi intensitatea poluării sunt dependente de proprietăţile filtrante ale solului şi rocii traversate. Tehnici de depoluare a apelor Creşterea necesarului de apă determinat de creşterea populaţiei a determinat elaborarea unor tehnologii de depoluare. alte substanţe. epidemii. Poluarea apelor în România Totalul apelor uzate deversate anual în râurile României este de peste 10 miliarde m3 din care 4. biologic sau bacteriologic. plante verzi).pierderi din instalaţii de depozitare/stocare supra. efecte ecologice care determină scăderea capacităţii de autoepurare. Din acest total. pierderi din instalaţii de foraj.4. 3. tratarea poluanţilor organici volatili prin barbotare cu aer. iar a celor nevolatili prin adsorbţie pe cărbune activ. Alte efecte produse de poluarea apelor Creşterea turbidităţii. îmbolnăviri accidentale. – Autoepurarea biochimică şi biologică. reducerea masei şi volumului suspensiilor în staţii de decantare-sedimentare. radioactiv. cel mai important rol revenind bacteriilor. 60% parţial şi 30% fară nici o prelucrare.3. infiltraţii din terenuri agricole tratate cu îngrăşăminte şi/sau pesticide. dar este aproape nulă iarna. Se realizează prin intermediul a trei procese (diluţia. tratarea chimică sau biologică a apelor uzate menajere sau industriale. din care se epurează numai 42 m3/s. efectul bactericid al radiaţiei solare) care pot acţiona simultan asupra poluanţilor.

4. prin aport de poluanţi din atmosferă (gaze. POLUAREA SOLULUI Poluarea solului este un proces permanent produs de industrie. inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice şi humusului. Sunt supuse unor procese lente de degradare sub acţiunea microorganismelor. Conţin numeroase metale cu potenţial toxic ridicat. (2) apele industriale ? 3. Efecte: modifică circuitul biogeochimic al N şi P. Efecte: încetinesc sau blochează activitatea de fotosinteză a algelor din sol şi. 4. Din cca. la care se adaugă industria şi activităţile de transport (rutier şi prin conducte). Deşi au o acţiune selectivă. iar din aceasta. pesticide sau îngrăşăminte) sau indirectă. Sunt puţin solubile în apă. care devine treptat un rezervor de toxicitate în care concentraţiile variază între 0. Prezentaţi şi exemplificaţi procesele naturale de epurare a râurilor.Verificare 1. între 15 şi 40 ani. diminuează procesele de humificare şi de fixare a azotului. insectelor. Sursele antropice de poluare. 600 de substanţe cu efect pesticid. soluţii sau suspensii apoase) sau din apă (precipitaţii. prin intermediul lanţurilor trofice. viermilor. Surse: depuneri de pulberi radioactive din atmosferă. Poluarea poate fi directă (deşeuri solide.2. iar refacerea solului prin procese naturale este lentă. Poluarea cu pulberi radioactive Are un caracter mai limitat decât poluarea radioactivă a aerului sau apei. 2. se realizează peste 120.1-5. 4.0 ppm. de calciu şi de potasiu). de sulf (sulfatul de amoniu şi superfosfatul) şi de potasiu. ape industriale.1. prin aceasta. agrozootehnie şi activitatea menajeră. şi a plantelor sau sunt degradate prin mecanisme chimice şi fotochimice. ajung la animale şi om. ajungând în final la om. afectează şi alte organisme decât cele ţintă. Poluarea cu pesticide Pesticidele au o mare stabilitate la agenţii fizico-chimici şi nu sunt biodegradabile. dar sunt liposolubile. ape menajere). au o remanenţă în sol. Poluanţii din sol sunt înglobaţi în masa vegetală. depozitarea pe sol a unor minereuri (steril) sau reziduuri. Cele mai răspândite sunt pesticidele organoclorurate şi cele organofosforice. Tratamentele repetate cu aceste substanţe determină acumularea lor progresivă în sol. O parte din radionuclizii din sol sunt adsorbiţi de plante şi intră astfel în circuitul trofic. produc poluarea apelor subterane şi de suprafaţă. blochează aprovizionarea microflorei cu energie.000 de produse comerciale. Ce tipuri de poluare produc: (1) apele menajere. Care sunt substanţele poluante cu grad ridicat de toxicitate şi ce efecte produc ? 4. În ce constă efectul poluant al pesticidelor şi al îngrăşămintelor artificiale ? 5. pulberi. Poluarea chimică Este produsă mai ales de agricultură şi zootehnie. Degradarea naturală a solurilor sau cea determinată de activităţi antropice sunt procese rapide comparativ cu cele de pedogeneză. Poluarea cu îngrăşăminte chimice Cele mai importante şi mai utilizate sunt îngrăşămintele pe baza de azot (azotaţii de amoniu. comune apelor de suprafaţă şi subterane. induc scăderea 34 . Poluarea solului prezintă un grad ridicat de risc deoarece nu exista procedee de depoluare.

iar cantitatea lor poate ajunge la 2. modele eronate). Fierul. sticlă 5. Verificare 1. stradale. Efecte: modificarea calităţii solului şi perturbarea proceselor pedogenetice. cu o medie de 1. transporturile rutiere. agro-zootehnice.10 t/ha. producţia de energie. • În funcţie de impactul asupra mediului şi al managementului.biodiversităţii ecosistemelor acvatice şi productivitatea lor biologică. În ce mod atmosfera şi hidrosfera produc poluarea solului ? 2. din industria minieră. pulberi). Surse: bacterii patogene sau condiţionat patogene care provin din apele reziduale fecaloid-menajere şi zootehnice. – deşeuri informaţionale. generând anemii severe. particule elementare. 5.7 mil. În ce mod pesticidele şi îngrăşămintele chimice produc poluarea solului? 3. În România. care pot fi sub formă ordonată (radiaţii á. nebiodegradabile. în Europa există o producţie totală anuală de cca.02 kg/zi/locuitor.236 ha.0 %. • În funcţie de natura lor.â.8 %. iar cantitatea acestora variază de la ţară la ţară. metale 2. – deşeuri comportamentale (de atitudine. canalizare. carton 13. micete şi alge. industriale. La om. cu o medie anuală de creştere de 3%. electromagnetice) sau dezordonată (radiaţie termică. adică cele care sub influenţa bacteriilor aerobe sau anaerobe pot fi descompuse şi reintegrate circuitului materiei. • În funcţie de sursele majore care le produc se disting: deşeuri urbane. bacterii. (informaţii false. pot fi: biodegradabile. menajere). inhibă procesele de formare a solului fertil. – deşeuri energetice.0 %). Poluarea biologică Microflora solului se compune din virusuri. POLUAREA CU DEŞEURI Prin deşeuri se înţelege ceea ce rămâne dintr-un material prelucrat. textile 3. Deşeuri urbane În prezent. deşeurile pot fi grupate în: – deşeuri substanţiale (substanţe chimice. în apropierea zonelor de depozitare a deşeurilor. UV. flotaţii.3. mâluri rezultate din dragări. Poluarea cu metale grele şi ape reziduale Surse: îngrăşăminte chimice. folosit sau consumat. vibraţii). incomplet epurate sau neepurate. şi sunt impropriu numite gunoaie. plumbul diminuează procesele de fermentaţie din sol.5 %. iar cadmiul frânează sau blochează procesele de denitrificare şi de sinteză a azotului. 360 mil. Categorii de deşeuri Toate activităţile umane sunt surse potenţiale de deşeuri. 4. acest proces este sursa principală de poluare. actinomicete. materiale plastice 11. viruşi.t/an. educaţionale şi de stress).5 . Efecte: modificări fizicochimice. Solul este un mediu de reintegrare a apelor reziduale deoarece reţine în masa sa substanţele poluante. adică cele care se caracterizează prin stabilitate în timp. 35 . depozitate în 303 depozite care ocupau circa 1. procese industriale.tone (hârtie.1. reduc capacitatea de oxigenare a ţesuturilor. prafuri. În România. agricole. reducerea productivităţii.5 %. deşeuri solide sau lichide (industriale. zgomote. CMA sunt depăşite de până la 15 ori. industria. alte materiale 64.2 %.ă. Care sunt efectele generale ale poluării solului ? 5. în 1999 s-au produs 6.

Incinerarea deşeurilor. Obţinerea unei tone de cupru duce la producerea a 500 tone de reziduuri. deşeurile industriale erau depozitate în 354 depozite. O mare parte din această categorie de deşeuri ies peste graniţele ţărilor în care sunt produse prin export. subproduse agricole şi reziduuri agrochimice. nămoluri de decantare etc). în vederea depozitării. compuşi organohalogenaţi sau organofosfataţi.97% din uraniul şi plutoniul existent. reduce riscul de contaminare cu agenţi patogeni.200) şi Anglia (4. Cea mai mare parte sunt reziduuri organice. materiale de la schimbătoarele de ioni. acizi.400). In SUA sunt injectaţi zilnic sute de mii de m3 de deşeuri lichide. Slovacia (7. Depozitarea în gropi sanitare. în structuri poroase sau fisurate. etc. producţia acestora este apreciată la cca 2 miliarde tone/an. în 220 de foraje. concentrarea şi rafinarea minereului de uraniu. interval în care radioactivitatea scade la 2-5% din cea iniţială şi recuperarea în proporţie de 96. solvenţi halogenaţi. se găsesc în Polonia (13. care ocupau aproape 12 000 ha. Germania (10. asigură recuperarea şi reutilizarea unor materiale şi a unei părţi din energia consumată în procesul de producţie. retratarea combustibilului nuclear uzat (depozitarea timp de un an în bazine acvatice strict controlate. Pe glob. Deşeurile urbane sunt incinerate cu o medie de 19% în Europa. (3) incinerarea este preferabilă depozitării. în România. Injectări în litosferă. golirea si curăţirea circuitelor de răcire.300). cianide. iar cantitatea produsa anual numai în ţările OCED este de cca 45 milioane tone/an. Un reactor nuclear cu o putere de 1000 Mw produce într-un an deşeuri radioactive cu o activitate de 13. resturi de recoltă. reduce toxicitatea deşeurilor cu 99%. (2) reciclarea este preferabilă incinerării. Prin arderea a 500 milioane tone deşeuri urbane ar putea rezulta energia degajată de 180 milioane tone cărbune. Cele mai numeroase gropi sanitare. în Europa sunt depozitate în gropi sanitare 60 % din deşeurile urbane şi 70 % din cele periculoase şi toxice. fenoli.Deşeuri industriale Majoritatea sunt nebiodegradabile şi se apreciază că rata anuală de creştere a acestora este de 3-4 %/an în ţările industrializate. Managementul deşeurilor Atitudinea faţă de producţia şi managementul deşeurilor diferă de la ţara la ţară sau chiar în interiorul aceluiaşi stat. obţinerea uraniului metalic. În 1999. deci biodegradabile şi pot fi reconvertite prin procese biologice. Deşeuri toxice În această categorie intră metale sau compuşi metalici. 5.52 x 109Ci printre care şi 90Sr şi 137Cs. care deţin cca16 % din totalul deşeurilor industriale. Cantitatea acestora depinde de importanţa acordată agriculturii în fiecare ţară şi de tipul de agricultură. 36 . Deşeuri radioactive Rezultă din: extracţia.200). procesul de exploatare a CEN (schimbarea combustibililor nucleari uzaţi.2. Lichidele cu grad ridicat de toxicitate pot fi injectate în scoarţa terestră. (4) depozitarea şi controlul evoluţiei depozitelor este preferabilă emisiilor necontrolate. rata de creştere fiind de cca 6-7 ori mai mare decât cea a deşeurilor urbane şi industriale la un loc. Deşeuri agricole Sunt alcătuite din dejecţiile animalelor (îngrăşămintele naturale). izolate de substrat şi acoperite. fizice sau chimice în furaje sau îngrăşăminte. iar cele toxice sau periculoase în proporţie de numai 8%. In medie. În unele ţări a fost elaborată şi adoptată o ierarhizare a opţiunilor preferenţiale de gestionare a deşeurilor pe patru niveluri distincte: (1) prevenirea producţiei de deşeuri este preferabilă reciclării. fabricarea barelor combustibile de uraniu metalic sau oxizi de uraniu. Are următoarele avantaje: reduce volumul total al deşeurilor periculoase cu 95%. la adâncimi de peste 3-400 m.

majoritatea fiind sortate şi reintroduse în industria prelucrătoare. inflamabile sau explozive. În Europa Centrală şi de Vest sunt reciclate între 30. 7. (2) Accidente în activitatea de transport intern şi de distribuţie a substanţelor cu grad ridicat de toxicitate. metale preţioase (Au.3 Reutilizarea sau reciclarea deşeurilor Reciclarea deşeurilor asigură prezervarea resurselor naturale şi reducerea poluării. Olanda.Depozitarea în ocean. procese industriale si pentru unele categorii de substanţe cu grad ridicat de toxicitate sau radioactivitate (introduse în containere speciale). prin folosirea unor tehnologii performante. Verificare 1. Procedeul se aplică nămolurilor rezultate din dragări.40% din deşeurile urbane: hârtia între 22-58% (pe primele locuri fiind Olanda Germania şi Norvegia). Pot fi distinse 4 categorii de accidente tehnologice: (1) Accidente ale instalaţiilor industriale. POLUAREA REGIONALĂ. alte cauze 6. Gradul de risc este sensibil diminuat în cazul instalaţiilor fixe de transport. POLUAREA PRIN ACCIDENTE TEHNOLOGICE Accidentele tehnologice sunt consecinţa unor anomalii ce apar în procesele tehnologice. conducte de transport 4. TRANSFRONTALIERĂ ŞI GLOBALĂ 37 . iar sticla între 22-70% (cu Elveţia. inflamabilitate (caracterul exploziv) şi persistenţă. Care sunt efectele deşeurilor asupra apelor de suprafaţă şi subterane ? 3. Ag. masele plastice (mai ales termoplastele flexibile care se pot topi şi reutiliza industrial). 4. prin colectarea pe categorii. plumbul. Germania.8%. În ce mod sunt gestionate deşeurile ? 6. datorate unor defecţiuni în sistemele de producţie. Bioconversia deşeurilor organice. Potenţialul distructiv al acestui tip de accidente este dat de toxicitate. Austria. mase plastice. 2-3 sortimente de sticlă. explozii în procese de explorare şi alte explozii 4.5 %. hârtie. Deşeurile conţin materiale sau energie care pot fi reutilizate Doar o parte infimă a deşeurilor poate fi refolosită ca atare (butelii din plastic sau sticlă pentru lichide. (3) Accidente produse în procese de explorare pe platformele continentale şi de transport maritim. Tipurile de accidente şi frecvenţa de producere sunt: cu tancuri petroliere 84 %. Comentaţi principiile preferenţiale de gestionare a deşeurilor. canalizări. şi din reţelele de apă/canalizare. de transport sau nucleare şi produc efecte poluante sau determină modificări fizice ale mediului. care determină emisii catastrofale de substanţe toxice. containere). Cd. gunoaie). Se pot recicla: fierul vechi care asigură în prezent 10 % din producţia mondială de oţel. în containere cu destinaţie precisă (metal. 2. prin recuperare din cele 80 milioane de acumulatoare scoase anual din uz. Pl. Este un proces prin care deşeurile organice sunt transformate prin procese bacteriologice aerobe sau anaerobe în produse care pot fi utilizate ca îngrăşăminte agricole. Wf. (4) Accidente nucleare. Categoriile de deşeuri solide şi geosferele pe care le afectează.7 %. etc). 5. cel prin conducte. din echipamentele electronice şi din vechile halde de steril. deşeurile menajere. Belgia şi Italia).

cu perioade de înjumătăţire de 23 ani. apreciată la 5 x 10-5 din volumul total al atmosferei se găseşte între 10 şi 50 km. smogul fotochimic şi ploile acide. În cazul unor accidente tehnologice. mai ales când emisiile se produc în troposferă. iar deteriorarea stratului de ozon şi efectul de seră sunt consecinţe pe termen lung.¨ modificări în structura populaţiei.320 nm). adică echivalentul a 10-6 – 10-5 din volum se găseşte în troposferă. Depunerile acide din NV-ul teritoriului României sunt cauzate de industria Europei Centrale (peste 3 keq/ha/an). deci ale parametrilor climatici sau chiar ale climei. În 1970 s-a constatat că CFC (CloroFluoroCarburile) şi BFC (BromoFluoroCarburile) distrug stratul de ozon din stratosferă. 8.Aerul. • efecte sociale .¨acţiune directă asupra sistemului nervos. care are cea mai mare energie şi este dăunătoare lumii vii. din aprilie 1986 a poluat o bună parte a emisferei nordice cu 137Cs şi 239Pu. cu maximul de concentraţie între 0-3 km 1. Accidentul nuclear de la Cernobâl. Deteriorarea stratului de ozon Cea mai mare cantitate de ozon (90%). Efecte cumulate ale poluării asupra omului Omul este sursa principală a degradării mediului şi principalul receptor al efectelor negative.1. la scară regională sau globală. În mezosferă şi la partea superioară 38 . poluarea poate avea caracter global. a grupurilor. Producţia lor a început în anul 1930. sau acţiune indirectă prin crearea condiţiilor de producere şi prin cumularea efectelor factorilor de stress. Prin intermediul acestora. râurile şi curenţii marini sunt „transportatori” importanţi ai unor emisii naturale sau antropice de agenţi poluanţi. având rolul unui ecran de protecţie. modificarea calitativă şi cantitativă a hranei. restul de 10%. Ozonul din stratosferă Ozonul stratosferic absoarbe radiaţia UV-B (ë = 280 . aerosolii şi pulberile pot fi transportate la mii de km de locul de emisie.¨deoarece determină alterarea unor concepte şi valori. ca o consecinţă a îndepărtării de realităţile naturii. din cea a problemelor la scară locală în cea a problemelor la scară regională sau globală. Sunt produşi de sinteză care conţin halogeni cu o mare stabilitate chimică. FENOMENE METEOROLOGICE PROVOCATE DE POLUARE Poluarea atmosferei determină modificări ale echilibrelor fizico-chimice din atmosferă. Verificare 1. fapt care poate determina modificări comportamentale. Dintre efectele pe termen scurt sunt semnalate smogul. în care se concentrează cea mai mare parte a emisiilor poluante. afectând teritoriile altor ţări. care se manifestă pe planuri multiple: • efecte fiziologice . 2. Comentaţi şi exemplificaţi accidentele tehnologice. este si cea mai mobilă.¨poluanţii determină inconveniente senzoriale dar şi modificări funcţionale şi patologice. Gazele. Care sunt cauzele naturale care favorizează poluarea transfrontalieră ? 8. Partea inferioară a troposferei. Problema poluării trece din sfera naţionalului în cea a internaţionalului. poluanţii depăşesc frontierele naţionale. respectiv 24 000 ani. • efecte morale . • efecte psihice . schimbări ale structurii economice şi ale condiţiilor de dezvoltare socială.

radiaţia UV rupe legăturile chimice ale CFC şi BFC şi eliberează atomii de halogen care sunt foarte reactivi. Procesul este accelerat în prezenţa cristalelor de gheaţă din norii stratosferici fapt care explică scăderea concentraţiilor de ozon deasupra ţinuturilor polare. fapt care determină modificări climatice. Moleculele de CFC sunt de cca 10. Deasupra Antarcticii. In România se formează ploi acide în zona Ploieşti-Brazi-Valea Călugărească. ceaţă. valorile ridicate sunt asociate cu poluarea. Ambii acizi sunt asimilaţi de formaţiunile noroase şi sunt antrenaţi descendent de precipitaţii sau gravitaţional. este denumit smog fotochimic sau smog oxidant (Los Angeles. Ca o consecinţă. (4) compromiterea unor culturi.000 de ori mai eficiente în procesul de captare a a energiei termice decât cele ale CO2. etc. Se formează în troposferă şi sunt consecinţa reacţiei dintre radicalul hidroxil (foarte activ chimic) si oxizii de azot şi de sulf: 1. este slab acidă (pH mediu de 5. HO* + SO2 + O2 ¨ SO3 + HO2 H2O + SO3 ¨ H2SO4 (prezent în fază lichidă). Un singur atom de clor poate distruge până la 100 000 de molecule de ozon. etc (6) efecte dăunătoare asupra organismului uman. format în condiţiile unui climat cald şi umed este cunoscut sub denumirea de smog reducător sau smog sulfuros. deci prezent în formă gazoasă). şi SO2. 8. (2) determină modificarea calităţii ecosistemelor. Cele mai acide sunt aversele cu durată redusă. a producţiei de peşte. (3) efect distructiv asupra vegetaţiei. Ciudad de Mexico).7 şi o compoziţie neomogenă. Ploile acide au pH sub 5. HO* + NO2 ¨ HNO3 (volatil. (3) amplificarea efectului de seră. iritarea căilor respiratorii. descompunerea directă a materiei organice. modificări fiziologice la organismele vii. Rata anuală de creştere a concentraţiei ca urmare a poluării este de 1-2 % pe an. (5) reducerea producţiei de biomasă deci reducerea productivităţii la ha. Smogul fotochimic Amestecul de fum. (5) atacarea unor materiale de construcţie. 2. concentraţia ozonului din stratosfera inferioară (13-25 km) a scăzut cu aproape 95 %. cantitatea totală a radiaţiei UV care ajunge în troposferă şi la suprafaţa terestră a crescut.3. prin încetinirea fotosintezei. a monumentelor de artă. Ploile acide O ploaie pură. concretizate prin slăbirea sistemului imunitar la infecţii şi creşterea frecvenţei cancerului de piele.a stratosferei.66). Rata de disociere a ozonului troposferic este de 0. 39 . Ozonul din troposferă Sursele naturale de ozon troposferic sunt stratosfera (cca 20%) şi poluarea antropică (80%). sărăcirea solului în calciu. Efectele degradării stratului de ozon: (1) modificarea stratificării termice a atmosferei. deoarece sursa principală o constituie reacţia dintre oxizii de azot şi compuşii organici volatili din gazele de eşapament. Concentraţia ozonului troposferic variază în limite foarte mari. fie prin modificarea calităţii solului. ozonul ar acoperi Pământul cu un strat gros de numai 3 mm. Efectul cumulat al acestora determină creşterea temperaturii globale.Determină scăderea vizibilităţii.32 % pe an în emisfera nordică şi de 0. (6) efecte directe sau indirecte asupra populaţiei. (2) creşterea intensităţii radiaţiei UV-B la nivelul solului cu efecte negative asupra lumii vii. specifică unui mediu nepoluat. în prezenţa radiaţiei solare au efect oxidant. datorită emisiilor de SO2 de către rafinării. fie direct. sub acţiunea radiaţiei solare. (4) favorizarea procesului de formare a smogului fotochimic în troposfera joasă din zonele industriale.4 % pe an în cea sudică.2. 8. 1 Concentrat în formă pură. Amestecul de hidrocarburi şi oxizi de azot (rezultaţi din poluare) care. Ploile acide au următoarele efecte: (1) modifică compoziţia chimică a apei şi solului.

Formarea ploilor acide şi efectele acestora asupra mediului înconjurător. predicţia tendinţei de evoluţie. energia calorică primită de la Soare pe timp de zi. Înainte de revoluţia industrială. concentraţia atmosferică a CO2 varia de la 190 la 280 ppm. precum si schimbări în structura ecosistemelor. etc.7 0C.8. 3. deci se adaugă anual celor peste 170 miliarde tone carbon acumulate în atmosferă de la începutul revoluţiei industriale. Cea mai pronunţată creştere s-a produs după 1980 (cca 0.5 0C. Intre 1880 şi 1995 temperatura globală medie a crescut cu 0. Explicaţi legătura dintre CFC. Care sunt sursele de ozon stratosferic şi troposferic. NOx. Efectul de seră este provocat de gaze naturale (CO2. modificarea configuraţiei şi morfologiei ţărmurilor. Activitatea de monitoring are următoarele scopuri: evaluarea calităţii mediului. dar reţin radiaţia infraroşie emisă în sens invers de către suprafaţa terestră.3 0C) Aceste modificări termice atrag după ele modificarea altor parametri climatici si intensificarea sau încetinirea unor procese naturale. reducând considerabil amplitudinea termică. • Inundarea zonelor joase. Este un sistem unitar de măsurători şi observaţii standardizate. Acestea lasă să treacă radiaţiile solare de unde scurte. Monitoringul calităţii mediului (supravegherea calităţii mediului). semnalizarea prezenţei unor poluanţi. Efectele preconizate au în vedere: • Topirea gheţarilor montani. • modificarea ciclului hidrologic şi a structurii ecosistemelor. reorientarea culturilor.4. Amplificarea efectului de seră în ultimele decenii determină modificarea climatului. alarmarea în cazul poluării accidentale. 2. Intensificarea efectului de seră Efectul de seră acţionează ca un mecanism ce reţine pe timp de noapte. Arderea combustibililor eliberează anual în atmosferă 6 miliarde tone. Stoparea emisiilor de gaze de seră ar determina o scădere a concentraţiei acestora cu 50 % abia în 2100. Comentaţi efectele complexe ale creşterii temperaturii medii pe glob. CH4) sau artificiale (CFC). Cel mai important gaz cu efect de seră este CO2. MONITORINGUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 9. produs de activităţii antropice. sporirea inundaţiilor temporare provocate de maree şi furtuni. iar până în 2100 va mai creşte cu 15-90 cm. la care se adaugă ozonul şi vaporii de apă.5–4. Menţinerea ritmului actual al emisiilor de gaze de seră va determina o creştere a temperaturii globale la nivelul anului 2030 cu 1. stabilirea expunerii la risc. În prezent aceasta este de 350 ppm. Verificare 1. 9. modificări de productivitate şi de tehnici de cultură. 4. preponderent de către industria energetică. Evaluarea schimbărilor climatice se face luând ca element de referinţă dublarea concentraţiei gazelor de seră faţă de perioada preindustrială. 40 . la partea inferioară a troposferei. deteriorarea ozonului şi efectul de seră. • modificarea caracteristicilor agricole ale unor zone.1. nivelul oceanului planetar a crescut cu 10 – 15 cm.6 – 0. deplasarea limitelor zonelor de cultură. integrarea informaţiilor sectoriale. În ultimul secol. prin care se evaluează calitatea unor componente ale mediului la un moment dat şi tendinţele de evoluţie ale acestora în timp şi spaţiu. din care 3 miliarde nu pot fi anihilate de păduri şi oceane.

să înregistreze datele de bază obţinute din măsurători. să evalueze şi să programeze starea viitoare a mediului. pesticide. tehnicieni şi auxiliari. crearea bazei de date. pulberi sedimentabile şi radionuclizi) şi o reţea pentru poluarea de impact în cadrul Institutului de Sănătate şi Igienă Publică. are ca obiective: să înregistreze starea mediului şi factorii care îl pot afecta. sol şi este în curs de organizare cea biologică. printre altele: dimensiunile şi intensitatea impactului. Marea Neagră şi ape subterane în cadrul Institutului de Cercetare şi Inginerie a Mediului şi de Direcţiile hidrologice teritoriale. metodele şi costurile necesare pentru revenirea la situaţia anterioară poluării. nitriţi metale grele. NH3. Sitemul Global de Monitoring de Mediu (GEMS). iar radioactivitatea este monitorizată de Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Înconjurător. activitatea umană produce modificări în structura şi funcţionalitatea mediului. 3. Acestea stabilesc. Monitoringul de fond global integrat (IGBM). interdisciplinară. Sisteme de supraveghere a poluării mediului In cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) s-a elaborat un program complex de supraveghere. 41 . să determine fluxurile de poluanţi şi deplasarea acestora în ecosisteme. include trei reţele de monitoring: apă. în vederea uniformizării rezultatelor şi a elaborării unor metode corecte de control a poluării. oportunitatea lucrării. aer. etc. 1. Supravegherea poluării mediului în România GEMS-Ro şi IGBM-Ro. b) Activitatea de urmărire pentru aer este asigurată de două reţele: una organizată în cadrul Institutului Naţional de Meteorologie (50 de staţii în care se determină CO2. evaluarea poluanţilor şi determinarea zonelor critice. P. întocmirea şi distribuirea rapoartelor. N. (Global Change) poluare transfrontalieră. efectuată înainte de executarea unei activităţi. aceste studii evaluează posibilităţile. pe baza Studiilor de impact ecologic. Monitoringul integrat de mediu presupune integrarea şi corelarea datelor sectoriale întrun ansamblu care poate asigura predicţia evoluţiei mediului. are 25 de reţele majore în care activează peste 30 000 de oameni de ştiinţă. 9.4. În cazul unor zone afectate de poluare. K. Evaluarea impactului ecologic Indiferent de natura ei. să identifice tendinţele curente şi de viitor ale poluanţilor. Programul de supraveghere are trei compartimente distincte. analiza probelor. refacerea resurselor naturale terestre refacerea resurselor oceanice şi poluarea mediului. Na. 9. durata efectelor. să evalueze factorii de impact. costurile necesare.2. iar în final. aplicat în 144 de state ale lumii. c) Calitatea solului este controlată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie şi de către Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice care fac determinări de pH. NO2. lacuri.Etapele de realizare ale monitoringului de mediu sunt: prelevare de probe. Ploile acide sunt supravegheate prin intermediul a 100 de staţii. a) Activitatea de urmărire pentru apă este organizată pentru râuri. Efectele directe sau cele indirecte (uneori mai grave decât efectele directe). 2. trebuie evaluate printr-o cercetare specifică. modalitatea de evitare sau diminuare a efectelor. H2S.3. Infotera Este parte integrată a Programului ONU pentru mediu şi reprezintă un sistem organizat de referinţă şi informare care funcţionează la nivel naţional prin Puncte Focale Naţionale (PFN-Infotera). 9. analiza datelor. GEMS este organizat pe 5 mari domenii: climă.

a diversităţii biologice şi menţinerea calităţii factorilor de mediu. arii de protecţie specială avifaunistică. este un concept sociologic modern. rezervaţii naturale şi parcuri naturale. instituie măsuri speciale de ocrotire şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural. asociate cu poluarea. La acestea se adaugă şi următoarele bunuri ale patrimoniului natural stabilite prin reglementări internaţionale: situri naturale ale patrimoniului natural universal. (2) monitoringul de mediu. ştiinţifică sau culturală deosebită. chimice. determinată de spaţiul geografic. Igiena şi Ingineria mediului. prin măsuri legislative. (4) amplificarea educaţiei pe probleme de mediu la toate nivelurile de instruire 9. • efectele poluării asupra sănătăţii ecosistemelor şi a organismului uman. cu valoare ecologică. paleontologice. speologice sau de altă natură. 236/2000. parcuri naţionale. care include structura socială. Ingineria mediului este o direcţie de activitate mai recentă al cărei scop este identificarea modalităţilor optime de intervenţie în relaţia complexă dintre activitatea umana şi factorii de mediu.În România. pentru următoarele categorii: rezervaţii ştiinţifice. Decretul 417/1995. zone umede de importanţă internaţională. fizico-chimice şi biologice. cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare. Protecţia mediului Prin protecţia mediului se înţelege un ansamblu de acţiuni menite să asigure conservarea resurselor naturale. În România sunt ocrotite prin lege 18 parcuri naţionale. naturale şi rezervaţii ale biosferei. Ordinul 125/1996). disciplină care abordează două direcţii distincte: • cercetarea calitativă şi cantitativă a factorilor de mediu cu ajutorul metodelor fizice (termometrie. (5) elaborarea unor tehnologii curate. cu două dimensiuni distincte: cea socială. a florei şi faunei sălbatice. educativ-formative. (3) atragerea populaţiei la rezolvarea problemelor de mediu. (3) elaborarea de soluţii tehnice privind calitatea factorilor de mediu. în care există specii de plante şi animale sălbatice. nivelul de trai şi nivelul de educaţie şi cea regională. se dezvoltă o conştiinţa ecologică mai bine structurată. (4) ameliorarea şi protecţia calităţii factorilor de mediu. O componentă importantă a managementului de mediu o reprezintă „auditul de mediu” prin care se urmăreşte modul în care o întreprindere respectă cerinţele legale (locale sau naţionale). Ordonanţa de guvern. 42 .. peisagistice. arii speciale de conservare. Formarea conştiinţei ecologice poate fi stimulată pe următoarele căi: (1) relevarea efectelor riscului ecologic asupra stării de sănătate a populaţiei (prin aceasta se poate obţine plasarea interesului economic pe locul secund). radiometrie. cu o suprafaţă totală de …. prin OUGR nr. sociale şi de cooperare internaţională. 9.5. acvatică şi/sau subterană. Igiena Mediului. Conştiinţa ecologică. conservarea habitatelor naturale. administrative. rezervaţii ale biosferei. geologice. (2) difuzarea prin mass-media a informaţiilor reale despre mediu. Direcţiile principale de activitate în cadrul ingineriei mediului sunt: (1) evaluarea impactului ecologic al unei activităţi umane prin studii de impact. monumente ale naturii. de protecţie a mediului. Protecţia mediului în România este reglementată de Legea 137/1995 iar regimul ariilor naturale protejate. Prin arie naturală protejată se înţelege orice zonă terestră. elemente şi formaţiuni biogeografice. procedura de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru diferite categorii de activităţi proiectate sau existente este reglementată prin acte normative (Legea 137/1995.6. etc). hectare şi un număr de 827 alte categorii de bunuri ale patrimoniului natural. In zonele cu probleme de mediu acute.

(1998). Bucureşti. I. VĂDINEANU. CRISTINA (2000). Bucureşti. Geografia mediului înconjurător. IOJA.. ROŞU. Cluj Napoca (pp. 11-20).5. A. VINTU..47). Cuza”. 5-24. (1984). P. ALPO. Editura Tehnică. D. Institutul European. Multipl. Iaşi (pp.. GHEORGHIŢA DIACONU. Univ. (1997). GRUGU. V. ROJANSCHI. Vol. Universitatea „Al. PĂTROESCU MARIA. Lucrările Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”.. Elemente metodologice privind analiza organizării spaţiului geografic. O abordare geografică. A.. pp. C.. (1977). L. Iaşi. Editura Economică. Editura Ion Ionescu de la Brad. Dezvoltarea durabilă. ANGELESCU. DIACONESCU. BRAN FLORINA. Analiza şi protecţia mediului înconjurător. Bucureşti. Editura Universităţii. Casa Cărţii de Ştiinţă. Univ. IOJA. LIGIA. I. Editura Fundaţiei România de Mâine. ROJANSCHI. Protecţia mediului.. 29-40). VĂDINEANU. M.. C... V. (1997). (1990). Ştiinţa mediului. I. MUNTELE.. Urbanism şi mediu. Mediul înconjurător. ŞERBAN. Studiul mediului înconjurător. Practica igienei mediului. Bucureşti. (2000). PRIMACK.. 39-45. Riscuri şi catastrofe. Bucureşti. (2003). vol I. 62-126. UNGUREANU IRINA. Bucureşti SOROCOVSCHI. Iaşi. Bucureşti. Centru de multiplicare al Universităţii „Al. Centr. C. (2002). Modificări globale ale mediului. R. UNGUREANU IRINA. 11-43). Geografia Mediului. S. Bucureşti (pp. (1998). Cuza Iaşi (pp. Editura Universităţii „Al. ELENA (1997). Ecologie şi protecţia mediului. SANDA. II. EVELINE. ROŞU. D. GHEORGHIŢĂ.. (1986). POPOVICI. (coordonatori). UNGUREANU IRINA.I. (2002). Editura Tehnică Bucureşti. Editura CREDIS. Editura Universităţii. ŞCHIOPU. Sisteme teritoriale. Cluj-Napoca (pp. MANESCU. ANDRONACHE. Iaşi.. Editura Fundaţiei România de Mâine. I... Craiova. Editura Tribuna Economică. AL.Bibliografie BĂLTEANU. (1991). Bucureşti VISAN. V. V. Poluare şi protecţie. IOANID. pp. Economia şi protecţia mediului. BRAN FLORINA. V.. Editura Tehnică. 84 p. Bucureşti.. NEACSU. Cuza”.. Ecologie şi protecţia mediului. IANOS. Conservarea diversităţii biologice. PATROESCU. I. Geografia mediului. (1987). Serie Nouă. Bucureşti. TEUSDEA. Bucureşti.. UNGUREANU IRINA. Cuza”. (1995). Bucureşti. (2005). ANCA. Dezvoltarea durabilă. Editura Ştiinţifică şi Encilopedică. Omul şi natura la început de mileniu. (2004). Iaşi. I. Seria Geografie. DIACONU GHEORGHITA. I. Analele Universităţii din Craiova. editor (2002). ROZYLOWICZ. Editura Europontic. AL. 7. 295-321. (2004). vol. (2003). V.. Al. Teorie şi practică. V. Protecţia şi ingineria mediului. 43 .. Studiu de caz – spaţiile verzi din municipiul Bucureşti. 18-84). Editura Universitaria. IANOS. MAC. Terra – Geosistemul vieţii. I. (1998). N. Editura Economică. Disfuncţionalităţi în gestionarea suprafeţelor oxigenante.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->