Dacă Dumnezeu este drept şi iubitor,

de ce este atât de multă suferinţă pe pământ?

Dumnezeu este drept şi iubitor, chiar dacă noi avem multă suferinţă în lumea aceasta.

NU Dumnezeu este cel care a creat suferinţa şi moartea. Omul însuşi este răspunzător pentru
suferinţă. Omul este cel care a atras suferinţa asupra sa. Argumente pentru acest fapt găsim în Geneza
capitolul 3.

Dumnezeu l-a avertizat pe om în această privinţă. Dar omul a continuat să fie neascultător, astfel
toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii (Romani 8:22). Efectul, preţul pe care a trebuit să plătească
întreaga omenire pentru această neascultare era mii de ani de suferinţă şi moarte pe pământ, de suferinţă
şi moarte fără sfârşit în iad.

Efectele acestei neascultări s-au manifestat la nivel personal, în relaţie cu Dumnezeu, în relaţie cu
semenii şi în relaţie cu creaţia.

La nivel personal în sufletul omului a apărut frica, vinovăţia, iar moartea a devenit culmea
suferinţelor, manifestându-se atât în domeniul fizic, cât şi spiritual şi veşnic. O altă consecinţă personală:
pentru femei este acela că vor naşte cu durere, iar bărbaţii vor trebui să depună efort pentru a-şi câştiga
existenţa fizică.

În relaţie cu Dumnezeu, omul s-a golit de Dumnezeu şi a murit din punct de vedere spiritual.
Relaţia omului cu Dumnezeu este întreruptă din pricina păcatului, a neascultării de Dumnezeu.

În relaţia cu semenii a apărut invidia, competiţia, mânia şi agresivitatea. O altă trăsătură a acestei
relaţii se manifestă cel mai bine într-o relaţie bărbat-femeie, când această relaţie devine disfuncţională din
cauza că bărbatul se brutalizează, iar femeia încearcă să domine.

În relaţie cu creaţia, pământul a fost blestemat din pricina păcatului şi a intrat sub efectul
degradării.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care intervine în mod dăunător ca să îi mântuiască pe cei care
se încred în salvarea Lui prin credinţă!

Dumnezeu foloseşte cu înţepeciune sufeinţa, chiar şi păcatul şi răul, pentru a-şi aduce glorie lui
Însuşi, pentru a-şi mări reputaţia în mijlocul oamenilor. Tocmai acesta este motivul pentru care de multe ori
Dumnezeu nu ne izbăveşte dintr-un anume necaz, pentru ca oamenii să-l poată glorifica pe El, văzând harul
Lui care ne dă puterea să îndurăm, pentru ca oamenii să vadă puterea Lui.

Suferinţa fiind doar un lucru temporar, ea are capacitatea de a slăbi legăturile noastre cu lumea,
de a ne concentra privirile asupra lumii viitoare. Deoarece făcându-ne să tânjim după permanenţa vieţii
noastre viitoare, ne dă un imbols uplimentar când vremurile sunt grele. Dumnezeul nostru Mare merită
ascultarea indiferent de câte răsplătiri vom primi în ceruri.

Bucuria suferinţei nu numai că produce maturitate spirituală şi răsplătiri cereşti, dar vom avea şi
bucuria de a-l vedea pe Cristos faţă în faţă cu trupurile noastre glorificate.

„De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că
lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58)