Cina inspiră la comuniune, nu la concurență

Masa la care ne cheamă Dumnezeu este comuniunea cu El, este locul unde Îl privim și
dialogăm cu El. Aceasta era starea raiului: să te hrănești din harul Lui, în comuniune
cu El. Dumnezeu ne cheamă spre adevărata hrană. Pentru a pregusta raiul, El ne-a
dat euharistia, însă comuniunea cu El este mult mai vastă. În momentul în care ne
împărtășim cu El, de fapt ne cuminecăm cu toată creația. Totul devine diafan pentru
noi, totul devine o revelație a lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta este cina la care ne
așteaptă Dumnezeu: cea în care nu doar hrănim un trup, ci o existență. În ospățul lui
Dumnezeu vedem totul prin ochii Lui. Creația apare altfel la masa lui Dumnezeu.
Semenul este fratele meu și nu concurentul meu, ci complementarul meu. Cu el mă
completez pe drumul veșniciei. Creația este locul teofaniei permanente, unde Îl găsesc
pe Dumnezeu în opera Lui și în pronia Sa divină. Chemarea la ospăț este chemarea
adresată de Dumnezeu către fiecare dintre noi. Și fiecare, aproape fiecare, ne găsim
una dintre cele trei scuze: materia, puterea și plăcerea trupească.

Scuzele omului și refuzul cinei Domnului

Materia sau ogorul din pildă înseamnă lepădarea lui Dumnezeu pentru materie și bani,
pentru lucrurile efemere care sclipesc trecător. Și Doamne, mulți și-au făcut din bani
și avere un zeu al zilei și al vieții! Este atât de înșelător acest pseudodumnezeu, care nu
satisface, ci întărește permanent o sete de „mai mult”! Avem o istorie întreagă de lupte
pentru pământ, în care au murit milioane de oameni nevinovați. Morți fără a-și dori
această moarte nemartirică.

Puterea sau funcția (tema celor cinci perechi de boi) reprezintă o altă tentație care
macină omul de o istorie întreagă. Atâtea sforării pentru a urca pe scara puterii, atâta
violență, în care omul a trăit o permanentă stare de concurență! Pentru această
efemeră putere au fost asasinați mii și mii de contracandidați, care nu aveau altă vină
decât că își doreau și ei aceeași putere. Și lucrurile acestea nu s-au întâmplat doar în
spațiul unei gândiri păgâne, ci chiar în lumea creștină, unde regii și-au ucis frații
pentru un nenorocit de tron, care până la urmă le-a adus și lor o viață tumultuoasă și
o moarte violentă. Dumnezeu nu i-a creat pe oameni să fie concurențiali, ci
complementari. Fiecare se ajută și se completează, ca într-o mare familie. Din păcate,
toată gândirea socială este marcată de această concurență din copilărie până la
bătrânețe. Copilul este educat (mai degrabă dresat și asmuțit) să fie primul la învă-
țătură sau la sport. Această competiție păgubitoare merge până când omul închide
ochii. Dumnezeu însă ne-a făcut să ne completăm unii pe alții, nu să ne concurăm.
Fiecare este necesar pentru celălalt, iar cea mai mare necesitate a noastră este
Dumnezeu.

În fine, plăcerea trupească distruge omul, distruge familii și mai ales copii. Statisticile
psihologilor susțin că drama cea mai mare pentru un copil, după durerea morții, este
divorțul părinților. Un copil suferă atât de mult atunci când părinții se despart, încât
numai moartea lor este mai dramatică pentru el. Iar modul copiilor de a reacționa este
atât de dur și de dureros, încât profesorii parcă nu mai știu cum să le aline durerea.
Devin agresivi și nimic nu îi mai face fericiți. Pentru ce? Pentru acele minute de păcat
trupesc, care duc apoi spre distrugerea întregii vieți, dar nu numai a ta, ci și a celor
dragi de lângă tine.

În lumea de azi, Dumnezeu poate dialoga cu prea puțini oameni

Atracția nimicului material, mândria trecătoare a scaunului sau a funcției și plăcerea

minutului sunt acele păcate care îl fac pe om să se idolatrizeze pe sine și nu să Îl caute
pe Dumnezeu. Societatea noastră parcă nu își mai cunoaște sensul veșniciei ei. Trăim
ca niște oameni fără busolă, fără orientare. Trăim din păcate doar momentul, doar
minutul, fără să cunoaștem veșnicia lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu este
permanentă. Din toate colțurile creației, Dumnezeu ne cheamă la masa Lui, ne cheamă
să stăm de vorbă cu El, să îi privim strălucirea taborică și să vorbim cu El.

Lumea este tot mai monologală, nimeni nu vorbește cu nimeni, doar socializează. Nu
știu ce înseamnă acest verb și nici nu vreau să știu, câtă vreme tinerii au cel mult în
fața lor un ecran pe care se plimbă cu degetele și nu au un chip de persoană umană cu
care să intre în dialogul sfințeniei. Care este misiunea noastră, a tuturor? În primul
rând să ne conștientizăm de frumosul pus în noi de către Dumnezeu, încă din crearea
noastră în pântecele mamei. Suntem acei unici, acei frumoși, pe care Dumnezeu îi
iubește la fel. Fiecare are parte de iubirea și darurile Lui, indiferent de cum ne arată
trupul sau culoarea pielii. În fiecare din noi, Dumnezeu a pus acea lumină sfântă care
ne arată drumul spre El. Depinde dacă facem din acea lumină un felinar al drumului
sau o punem sub obrocul egoului.

Omul care nu mai colindă îmbătrânește înainte de vreme

Ne pregătim pentru Nașterea Domnului. Steaua de lumină de la Betleem a fost un

înger de lumină, care a evitat cetatea păcatului de la acea vreme, Ierusalimul, unde
stăpânea omul care se făcuse pe sine un zeu și care iubea și pământul, și tronul, și
plăcerea, Irod. Fiecare avem un înger de lumină trimis să ne devină stea călăuzitoare
care ne conduce spre masa lui Dumnezeu, spre comuniunea cu El. Colinda ne cheamă,
deși parcă nu o mai auzim ca altădată, când în orice magazin cineva cânta o colindă,
fie și la radio sau internet. Parcă simțim din partea oamenilor o rușine sau o delăsare
de a mai cânta colinde, deși consider că omul care colindă redevine copil curat la
suflet.

Colinda este cântecul copilului din noi. Omul care nu mai colindă îmbătrânește înainte de
vreme. Cu durere simt că am devenit niște bătrâni fără cărare și fără sens, pentru că sensul
ni-l oferă doar Pruncul Betleemului și masa Tatălui ceresc. Mergem orbește pe poteci, care
vin de nu-știu-unde și se îndreaptă spre un nu-știu-ce. Este timpul să ne revenim ca și fiul
rătăcitor. Dumnezeu așteaptă acel mă voi scula și mă voi reîntoarce la Tatăl meu, ca în
momentul următor să ne ia în brațe și să ne pună la masa Lui. Nu este o trudă mare să vrei
să te întorci la Dumnezeu și la masa Lui. Fiecare dintre noi avem această șansă, căci masa
lui Dumnezeu se află întinsă pe fiecare Sfântă Masă de Altar. Haideți să mergem la masa
veșniciei Lui și a noastră! Amin!